LUCRAREA NR.

4
METODE DE ACCES LA MEDIU

1. Scopul lucrării

Obiectivul acestei lucrări este cunoaşterea metodelor de acces la mediu pentru reţelele
ETHERNET, TOKEN-BUS şi TOKEN-RING şi descrierea restricţiilor impuse în proiectarea
reţelelor de calculatoare.

2. Consideraţii teoretice

2.1 Standardul IEEE 802.3 şi ETHERNET

Primul standard Ethernet a fost publicat în anul 1980 de către un consorţiu al Digital
Equipment Company, Intel, şi Xerox (DIX). În 1985, Institute of Electrical and Electronics
Engineers (IEEE) a publicat standardele pentru LAN-uri numind 802.3 standardul Ethernet.
Pentru ca standardul să fie compatibil cu modelul International Standards Organization
(ISO)/OSI, standardul 802.3 adresează necesităţile Nivelului 1 şi a porţiunii inferioare a
Nivelului 2 ale modelului OSI. Ca urmare standardul 802.3 este puţin modificat faţă de
standardul Ethernet însă cele două standarde sunt aproape identice. Reţelele Ethernet rulează
la diferite viteze: 10Mbps, 100Mbps, 1Gbps şi 10Gbps. Toate standardele sunt in esenţă
compatibile cu standardul Ethernet original. Metoda de acces la mediu folosită în reţelele
Ethernet este CSMA/CD (Carrier Sense Multiple Access with Collision Detection).

Metoda de acces la mediu CSMA/CD operează, în trei etape:

 sesizarea purtătoarei (carrier sense) - staţia care doreşte să transmită, trebuie să
‘asculte’ întâi magistrala, pentru a determina dacă este ocupată;
 accesul multiplu (multiple access) - o staţie care a ascultat magistrala şi a detectat
că este liberă, poate iniţia o transmisie, iniţierea simultană putând genera
coliziune;
 detectarea coliziunii (collision detection) - este realizată de către fiecare staţie
care este în transmisie, deoarece fiecare staţie ascultă linia în timpul transmisiei
(listen while talking).
Prima staţie care detectează o coliziune va suspenda transmisia şi va transmite în linie un
semnal special, care anunţă interferenţa (jamming), semnal care va permite ca toate staţiile
care sunt conectate la mediu să ia cunoştinţă despre coliziune, suspendându-şi activitatea.
Durata de aşteptare până la reluarea transmisiei este variabilă, dată de un algoritm de
revenire. Domeniul de manifestare al coliziunii este reţeaua locală însăşi, în sensul că staţiile
separate de huburi sau repetoare vor face parte din domeniul de acţiune al coliziunii, pe când
staţiile separate prin switchuri sau bridge-uri, fac parte din domenii de coliziune diferite,
pentru că acestea nu propagă semnalul de coliziune.

Pentru corecta funcţionare a algoritmului, este necesară asigurarea condiţiei ca staţia

transmiţătoare sa ia cunostinţă de o eventuală coliziune, înainte de a termina transmisia.
Cazul critic în cazul retelei Ethernet care rulează la viteza de 10Mbps este constituit de
următoarea situaţie:
 REŢELE DE CALCULATOARE

 staţiile A şi B aflate la extremităţile reţelei sunt separate prin repetoare;

 cele doua statii sunt separate de 4 repetoare (maximum posibil admis);
 reteaua este cablată cu cablu coaxial gros;
 cand cadrul este foarte aproape de staţia B, aceasta iniţiază şi ea o transmisie;
 are loc o coliziune în imediata vecinatate a statiei B, semnalul de coliziune se
propagă spre staţia A;
 staţia A detectează coliziunea şi opreşte transmisia în curs.

Întârzierea de propagare a coliziunii (calculată prin adunarea timpului necesar ca semnalul de

date sa parcurgă traseul de la staţia A la staţia B, cu timpul necesar semnalului de coliziune sa
străbată traseul de la staţia B la staţia A), are valoarea de 49,9s. Un pachet cu lungimea
minimă de 512 biţi (64 octeti), pentru o viteză de transmisie de 10Mbps necesită pentru
transmisie un timp de 51,2s, care este mai mare decât întârzierea de propagare a coliziunii.

Operaţiile necesare implementării metodei de acces la mediu sunt:

 transmiterea de pachete, operaţie care presupune că subnivelul MAC să accepte un
pachet de la nivelul superior şi să formeze pe baza lui fluxul de biţi transmis către
mediul fizic;
 receptarea de pachete, operaţie prin care subnivelul MAC recepţionează fluxul de
biţi de la nivelul fizic şi formează pachetul pe care-l înaintează nivelului superior,
prin punctele de acces la serviciile corespunzătoare;
 aşteptarea pentru iniţierea transmisiei, până la eliberarea canalului;
 generarea şi interpretarea la recepţie, a câmpului de control al erorii FCS;
 spaţierea temporală corespunzătoare a cadrelor transmise (inter-frame spacing);
 planificarea retransmisiei după detectarea unei coliziuni.
 emiterea unui semnal special de anunţare a detectării coliziunii (jamming);
 generarea, la emisia fiecarui cadru, a unui câmp preambul, respectiv eliminarea sa
în procesul recepţiei cadrului.

Cadrul Ethernet are o lungime variabilă, cuprinsă între 64 si 1518 octeţi. Valoarea minimă
este calculată din considerente de detectare a coliziunii, iar cea maximă din considerente de
timp de ocupare a mediului. Figura 5.1 defineşte formatul unui cadru Ethernet, semnificaţia
câmpurilor fiind descrisă în cele ce urmează.

Octeti 7 1 6 6 2 64-1518 4
Preambul SFD DA SA Tip Info FCS

Figura 5.1 Structura cadrului Ethernet

Câmpul Preambul, cu o lungime de 7 octeti, necesar staţiilor care primesc pachetul pentru a
se sincroniza cu ceasul statiei transmitatoare. Câmpul SFD (Start Frame Delimiter),
marchează începutul cadrului. Câmpurile DA (Destination Address) şi SA (Source Address)
conţin adresele staţiei destinaţie şi respectiv sursă. Câmpul Tip, conţine un cod al
protocolului de nivel supe rior care este generatorul sau destinatarul unităţii de date conţinute
în câmpul de informaţie Info. Câteva coduri ale protocoalelor cele mai semnificative sunt
date de tabelul următor:

2
 METODE DE ACCES LA MEDIU

Tabelul 5.1 Codurile protocoalelor

Valoare camp (hexa) Tip protocol
0000-05DC Camp Lungime pentru IEEE 802.3
0600 Xerox
0800 DoD IP
0805 X.25 Level 3
0806 ARP
Câmpul FCS (Frame Control Sequence) reprezintă valoarea sumei de control CRC, calculat
pentru câmpurile anterioare.

Se remarcă faptul ca pachetul nu prevede un câmp de sfârşit de cadru, asemănător cu câmpul

începutului de cadru SFD, acest rol fiind jucat de spaţierea între cadre, ce prevede un interval
minim temporal între două cadre consecutive de 9,6 s (valoarea standard pentru parametrul
IPG – Inter Packet Gap).

Octeti 7 1 6 6 2 0- 0-46 4
1500
Preambul SFD DA SA Lungime/Tip Info PAD FCS

Figura 5.2 Structura cadrului MAC 802.3

Cadrul de date MAC 802.3 prezentat în figura 5.2 are o lungime variabilă, cuprinsă între 64 şi
1518 octeti. Semnificaţia câmpurilor este descrisă în cele ce urmează.

Primul câmp al său este campul Preambul, format din 7 octeţi, pe baza căruia are loc
sincronizarea staţiei receptoare cu ceasul staţiei transmitatoare a respectivului cadru.

Câmpul SFD (Start Frame Delimiter), marchează începutul cadrului. Câmpurile DA

(Destination Address) şi SA (Source Address) conţin adresele staţiei destinaţie şi respectiv
sursă.

În cazul în care câmpul Lungime/Tip (Length/Type) are o valoare mai mica decat 0x600
acest camp indică lungimea câmpului următor, de date (campul Info). În cazul în care câmpul
Lungime/Tip are o valoare mai mare sau egală cu 0x600 acest câmp indică tipul care
reprezintă protocolul de nivel superior (spre exemplu 0x800 reprezintă IPv4 sau 0x806
reprezintă ARP).
De regulă campul Info conţine pachetul reprezentând unitatea de date a protocolului de nivel
superior (LLC-PDU).

Dacă lungimea câmpului de date nu depaşeşte 46 de octeţi, este necesară inserarea unui câmp
suplimentar, numit PAD, continând caractere ‘pad’, care să contribuie prin octeţii săi la
asigurarea lungimii minime de 64 de octeţi pentru un cadru MAC 802.3.

Câmpul FCS (Frame Control Sequence) conţine valoarea sumei de control pe baza
polinomului CRC, calculată pentru câmpurile precedente.
Cadrul MAC 802.3 nu conţine un câmp marcator (delimitator) al sfârşitului de cadru.

Exista 3 tipuri de reţele Ethernet rulând la viteza de 10Mbps: 10BASE5, 10BASE2 şi

10BASE-T. Aceste tipuri împart câteva caracteristici comune: parametri de timp, formatul
cadrului, procesul de transmisie şi regula de proiectare de bază. Toate reţelele Ethernet de
10Mbps folosesc codificarea Manchester. Codificarea Manchester presupune o tranzitie la

3
 REŢELE DE CALCULATOARE

mijlocul bitului a carei directie determină valoarea binară a bitului. Dacă tranziţia este de la 1
la 0 bitul are valoarea 0, iar dacă tranziţia este de la 0 la 1 bitul are valoarea 1. Retelele
10BASE5 folosesc cablu coaxial gros pentru care lungimea maximă permisă fără folosirea
repetoarelor este de 500m. Retelele 10BASE2 folosesc cablu coaxial subtire pentru care
lungimea maxima permisă fără folosirea repetoarelor este de 185m. Ambele tipuri de retele
folosesc transmisia half-duplex. Topologia acestor retele este de tip magistrală aşa cum se
vede în figura.

Staţie Figura
5.3 Staţie Staţie

Cablu coaxial
subţire sau gros
Repetor

Staţie Staţie
Staţie

Topologia reţelei 10BASE2

Reţelele 10BASE-T folosesc cablu UTP pentru care sunt standardizate următoarele distanţe
maxime: 90m pentru cablarea orizontală, 3m patch cord de la calculator la priză si 6m patch
cord de la patch panel la hub sau switch. Aşadar lugimea maximă permisă este 99m însă se
obişnuieşte să se rotunjească la 100m. Acest tip de reţea foloseşte atât transmisia half-duplex
cât şi cea full-duplex. Topologia acestor reţele este stea sau stea extinsă aşa cum se vede in
figura.

Hub sau
Staţie Staţie Staţie Switch Staţie

Hub sau Hub sau Hub sau

Staţie Switch Staţie Switch Switch Staţie

Staţie Staţie Staţie

Figura 5.4 Topologia reţelei 10BASE-T

In cazul retelelor Ethernet de 10Mbps se foloseşte pentru proiectare regula 5-4-3 care permite
maxim 5 segmente separate de maxim 4 repetoare şi maxim 3 segmente populate între oricare
două staţii.

4
 METODE DE ACCES LA MEDIU

Exista 2 tipuri de reţele Ethernet rulând la viteza de 100Mbps: 100BASE-TX şi 100BASE-

FX. Aceste tipuri împart câteva caracteristici commune: parametri de timp, formatul cadrului
şi părţi din procesul de transmisie. Reţelele Ethernet de 100Mbps numite şi Fast Ethernet
folosesc acelaşi format de cadru ca şi reţelele Ethernet de 10Mbps. Reţelele Fast Ethernet
folosesc două codificari. Prima codificare este 4B/5B iar a doua este specifică mediului de
transmisie care este cupru sau fibră optică.

Retelele 100BASE-TX folosesc cablu UTP Cat 5. Prima codificare este 4B/5B iar a doua este
multi-level-transmit-3 sau MLT-3. Codificarea MLT-3 foloseste 3 nivele de tensiune şi
presupune prezenta sau absenta tranziţiei la mijlocul bitului indicând valoarea binară 1
respectiv 0. Acest tip de reţea foloseşte atât transmisia half-duplex cât şi cea full-duplex.
Topologia acestor reţele este stea sau stea extinsă.

Retelele 100BASE-FX folosesc fibra optică. Prima codificare este 4B/5B iar a doua este
NRZI. Codificarea NRZI presupune presupune prezenţa sau absenţa tranzitiei la mijlocul
bitului indicând valoarea binara 1 respectiv 0. Acest tip de reţea foloseşte transmisia full-
duplex având două căi separate pentru transmisie şi receptie. Cel mai adesea aceste retele se
folosesc pentru cablarea verticală.
În cazul proiectării reţelelor Fast Ethernet se poate folosi maxim 1 repetor de clasa I sau 2
repetoare de clasa II intre oricare două staţii. În cazul în care se folosesc două repetoare de
clasa II acestea vor fi conectate printr-o legatură de maxim 5m. Un repetor de clasa I poate
introduce o latenţă de până la 140 timpi de bit iar un repetor de clasa II poate introduce o
latenţă de până la 92 timpi de bit.

Există 3 tipuri de reţele Ethernet rulând la viteza de 1000Mbps: 1000BASE-TX, 1000BASE-

SX şi 1000BASE-LX. Aceste tipuri prezintă parametri de timp identici. Reţelele Ethernet de
1000Mbps numite şi Gigabit Ethernet folosesc acelasi format de cadru ca şi reţelele Ethernet
de 10 si 100Mbps. Retelele Gigabit Ethernet folosesc doua codificari.

Reţelele 1000BASE-TX folosesc cablu UTP Cat 5e şi transmit full-duplex pe toate 4

perechile de fire torsadate. Codificarea folosită este 4D-PAM5. Acest tip de reţea foloseste
atât transmisia half-duplex cât şi cea full-duplex. Topologia acestor reţele este stea sau stea
extinsă.

Reţelele 1000BASE-SX şi 1000BASE-LX folosesc fibra optică. Reţelele 1000BASE-SX

folosesc transmiţătoare LED sau laser de 850nm şi fibra optica multimod de 62,5 sau 50
microni. Retelele 1000BASE-LX folosesc transmitatoare laser de 1310nm si fibra optica
monomod de 10 microni sau multimod de 50 sau 62,5 microni. Prima codificare este 8B/10B
iar a doua este NRZ. Metoda MAC tratează legatura ca şi punct-la-punct. Acest tip de reţea
foloseşte transmisia full-duplex având două căi separate pentru transmisie şi receptie. Gigabit
Ethernet permite doar un singur repetor între două staţii. Topologia acestor reţele este stea
sau stea extinsă.

Exista 7 tipuri de retele Ethernet rulând la viteza de 10Gbps: 10GBASE-SR, 10GBASE-LX4,

10GBASE-LR, 10GBASE-ER, 10GBASE-SW, 10GBASE-LW şi 10GBASE-EW. Având
formatul cadrului şi alte specificatii de Nivel 2 Ethernet compatibile cu standardele
anterioare, similarităţile dintre retelele 10GbE si versiunile anterioare sunt remarcabile şi
permit interoperabilitate între toate standardele Ethernet. Suportul pentru distante foarte mari
ajungând pana la 40km şi compatibilitatea cu reţelele SONET şi SDH fac din reţelele 10GbE

5
 REŢELE DE CALCULATOARE

o tehnologie MAN sau WAN. Deoarece 10GbE foloseşte doar conexiuni full-duplex pe fibră
optică CSMA/CD nu mai este necesar.

2.2 Standardul IEEE 802.4 – TOKEN-BUS

Reţelele TOKEN-BUS combină robusteţea cablului de difuzare 802.3 cu comportarea

cunoscută în cazul cel mai defavorabil a unui inel asigurând retelei un caracter determinist.
După cum se observă în figura 5.5, din punct de vedere fizic reţeaua este compusă dintr-un
cablu liniar sau în forma de arbore la care sunt ataşate staţiile. Din punct de vedere logic
staţiile sunt organizate într-un inel fiecare staţie cunoscând adresele staţiilor predecesor şi
succesor.

Sensul
jetonului
Staţie
Staţie Staţie

Inel logic
Cablu coaxial de
bandă largă liniar sau
în formă de arbore

Staţie Staţie
Staţie

Figura 5.5 Topologia şi organizarea logică a reţelei Token-Bus

După iniţializarea reţelei, staţia cu cel mai mare număr poate transmite primul cadru. După
transmisie staţia emite un cadru special de control numit jeton sau token spre staţia succesor
transferând în acest fel permisiunea de transmisie. Staţia care primeste jetonul poate transmite
date pentru o perioadă limitată de timp după care transferă jetonul staţiei succesor. Se observă
aşadar că in reţelele 802.4 nu există coliziuni. Protocolul prevede posibilitatea de adăugare şi
eliminare a staţiilor din inel.

La nivel fizic, cablarea reţelei se face cu ajutorul cablului coaxial de bandă largă de 75,
fiind permise sisteme cu cablu simplu sau cabluri duale, cu sau fără terminatori. Standardul
admite trei sisteme de modulaţie analogică şi două viteze posibile, de 1,5Mbps şi 10 Mbps.
Pe lângă reprezentarea valorilor 0 şi 1 schemele de modulaţie furnizează şi alte trei simboluri
utilizate pentru controlul reţelei. Se observă că nivelurile fizice 802.3 si 802.4 sunt
incompatibile.

La iniţializarea inelului staţiile sunt inserate în inel în ordinea adreselor de staţie, de la cea
mai mare la cea mai mică. Transferul jetonului se face deasemenea de la adresele mari la cele
mici. O staţie poate transmite cadre o anumită perioadă de timp după care trebuie să transfere

6
 METODE DE ACCES LA MEDIU

jetonul. Sunt definite 4 clase de priorităţi, 0, 2, 4 şi 6, prioritatea crescand de la 0 la 6. Fiecare

prioritate are propria sa coadă de cadre de transmis. În acest fel se garantează traficului de
prioritate 6 o fracţiune cunoscută din lăţimea de bandă a reţelei care poate fi folosită pentru
implementarea traficului de timp real.

Formatul cadrului 802.4 este prezentat in figura 5.6, semnificaţia câmpurilor fiind descrisă în
cele ce urmează.

Octeti≥ 1 1 1 2 sau 2 sau 0-8182 sau 4 1

6 6 0- 8174
Preambul SD FC DA SA Date FCS ED

Figura 5.6 Structura cadrului 802.4

Câmpul Preambul este folosit pentru sincronizarea ceasului receptorului. Câmpurile SD

(Start Delimiter) şi ED (End Delimiter) marchează începutul şi sfârşitul cadrului şi sunt unele
dintre simbolurile speciale utilizate pentru controlul reţelei.

Pentru cadrele de date campul FC (Frame Control) conţine prioritatea cadrului. În acest caz,
câmpul poate conţine un indicator care cere statiei destinaţie confirmarea recepţiei corecte
sau incorecte a cadrului. Pentru cadrele de control acest câmp specifică tipul cadrului.
Cadrele de control sunt următoarele:

Tabelul 5.2

Valoare Nume
00000000 CLAIM_TOKEN
00000001 SOLICIT_SUCCESSOR_1
00000010 SOLICIT_SUCCESSOR_2
00000011 WHO_FOLLOWS
00000100 RESOLVE_CONTENTION
00001000 TOKEN
00001100 SET_SUCCESSOR

Câmpurile DA (Destination Address) şi SA (Source Address) conţin adresele destinaţiei şi

sursei pe 2 sau 6 octeti la fel ca în reţelele 802.3. Ca şi în cazul reţelelor 802.3, o reţea 802.4
poate utiliza numai adrese pe 2 sau 6 octeti.

Câmpul Date conţine datele transmise şi poate avea două lungimi. Când sunt utilizate adrese
pe 2 octeti câmpul date poate avea până la 8182 octeţi. Când sunt utilizate adrese pe 6 octeti
câmpul date poate avea până la 8174 octeţi.

Câmpul FCS (Frame Control Sequence) este folosit pentru detectarea erorilor. Este folosit
acelaşi algoritm şi polinom ca şi în cazul reţelelor 802.3.

Interfaţa păstrează intern adresele staţiilor predecesor şi succesor. Periodic deţinătorul

jetonului trimite unul din cadrele SOLICIT_SUCCESSOR pentru a solicita cereri de la
staţiile care doresc să intre în inel. Cadrul conţine adresa staţiei transmiţătoare şi adresa staţiei
succesor. Doar statiile cuprinse între aceste limite pot cere intrarea în inel. Dacă nici o staţie
nu cere să intre în inel, statia care deţine jetonul îşi continuă activitatea normală. Dacă o statie
doreşte să intre, este inserată în inel şi devine succesorul deţinătorului jetonului. Dacă mai

7
 REŢELE DE CALCULATOARE

multe staţii doresc să intre, cadrele acestora se vor ciocni şi vor fi distruse ca şi în cazul
reţelelor 802.3. Deţinătorul jetonului va rula un algoritm de arbitrare de tip numaratoare
inversă binară care incepe cu difuzarea unui cadru RESOLVE_CONTENTION.

Dacă o staţie doreşte să părăsească inelul, transmite un cadru SET_SUCCESSOR spre staţia
predecesor care marchează staţia succesor.
Iniţializarea inelului este un caz special de introducere de noi statii în inel. Prima staţie
pornită observă că nu există trafic pentru o anumită perioadă de timp şi transmite un cadru
CLAIM_TOKEN. Deoarece nimeni nu concurează pentru jeton, staţia creaza un inel care
conţine doar aceasta staţie. Periodic se introduc noi staţii în inel pe masură ce acestea sunt
pornite. Dacă primele două staţii sunt pornite simultan, iniţializarea inelului presupune
cererea jetonului de către staţii folosind algoritmul de tip numărătoare inversă binară.

Staţia care transferă jetonul ascultă să vadă dacă succesoul ei transmite un cadru sau transferă
jetonul. Dacă nu se întâmplă nimic jetonul este transferat a doua oară. Dacă nici de această
dată nu se întâmplă nimic staţia care deţine jetonul consideră că staţia succesor este cazută şi
transmite un cadru WHO_FOLLOWS care conţine adresa succesorului. Succesorul staţiei
căzute transmite un cadru SET_SUCCESSOR către staţia care deţine jetonul numindu-se ca
nou succesor. Dacă succesorul succesorului staţiei care deţine jetonul este căzut, staţia
transmite un cadru SOLICIT_SUCCESSOR_2. Inelul este refăcut prin rularea algoritmului
de tip numărătoare inversă binară pentru toate staţiile care doresc să intre în inel.

Dacă staţia care deţine jetonul cade si jetonul se pierde, problema se rezolvă folosind
algoritmul de iniţializare a inelului deoarece fiecare staţie are un ceas care este reiniţializat la
aparitia unui cadru in reţea. Când acest ceas atinge o valoare de prag, staţia emite un cadru
CLAIM_TOKEN şi algoritmul de tip numărătoare inversă binară determină staţia care
primeşte jetonul.

În cazul în care în reţea sunt mai multe jetoane, staţia sau staţiile deţinătoare de jeton care
sesizează o transmisie de la o altă staţie renuntă la propriul jeton. În cazul în care, accidental,
sunt eliminate toate jetoanele, lipsa activităţii va determina una sau mai multe staţii să incerce
obţinerea unui nou jeton.

2.3 Standardul IEEE 802.5 – TOKEN-RING

La începutul anilor ’80, organizaţia IEEE a creat comitetul 802.5, pentru specificarea
nivelului fizic şi a subnivelului MAC al reţelei Token Ring, standard acceptat şi de ISO şi
publicat ca standard ISO 8802.5 în anul 1992. O reţea Token Ring constă din mai multe staţii
legate într-o topologie de inel fizic. Cablarea reţelei se face sub forma stelară, centrul stelei îl
reprezintă concentratorul sau centrul de cablaj, de la care pleacă legăturile către staţiile din
reţea. Mediul de transmisie folosit în reţelele Token-Ring este cablul STP sau UTP. Dacă una
din staţii se defectează sau trebuie dezactivată temporar, operaţia de scoatere a statiei din
reţea se face la nivelul centrului de cablaj, prin acţionarea unor relee de ocolire sau trecere
bypass dupa cum se vede in figura 5.7.

8
 METODE DE ACCES LA MEDIU

Staţie

Releu de Sensul
ocolire jetonului
ring-in
Staţie Staţie

Centru de ring-out
cablaj

Staţie

Figura 5.7 Topologia reţelei Token-Ring

Metoda de acces la mediu token ring este o metodă de tip ‘token passing’ (pasare de jeton)
bazată pe existenţa în reţea a unui pachet special, numit jeton sau token. Acest pachet, de
lungime minimă, circulă în reţea indicând că mediul este liber. O staţie poate transmite doar
când achiziţionează tokenul. La terminarea transmisiei, sau după un timp determinat, ea este
obligată să elibereze tokenul. La iniţializarea reţelei, staţia care este desemnată să gestioneze
reţeaua, monitorul activ, va genera tokenul.

Implementarea metodei de acces, aşa cum o face standardul 802.5, are la bază urmatoarele
specificaţii:
 protocolul MAC este bazat pe existenţa în reţea doar a unui singur token, astfel că
o staţie care a terminat transmisia nu va mai genera alt token, ci va elibera tokenul
deţinut;
 există biţi pentru prioritate care pot fi setati la nivelul fiecărei staţii;
 există un bit monitor, folosit dacă este utilizată gestionarea centralizată a inelului;
 există indicatori de rezervare, folosiţi de staţiile cu prioritate ridicată pentru a
specifica că următorul token va fi cu prioritate crescută;
 există timere pentru controlul perioadei de păstrare a tokenului de către o staţie
pentru a nu ocupa abuziv inelul;
 există biţi de achitare şi biţi pentru semnalarea unor erori sau a îndeplinirii unor
acţiuni.

Implementarea metodei de acces la mediu se realizează la subnivelul MAC. Formatul

cadrului 802.5 este prezentat in figura 5.8 semnificaţia câmpurilor fiind descrisă în cele ce
urmează.

Octeti 1 1 1 6 6 0-30 4-17749 4 1 1

SD AC FC DA SA RI Info FCS ED FS

Figura 5.8 Structura cadrului 802.5

9
 REŢELE DE CALCULATOARE

Câmpul SD (Starting Delimiter) are rolul de identificare al începutului fizic al cadrului.

Câmpul AC (Access Control) contine informaţii pentru accesul la mediu (la inel). Structura
sa de bit este PPPTMRRR, unde subcâmpurile au următoarea semnificaţie:
 subcâmpul de trei biţi PPP indică prioritatea accesului actual;
 bitul T este bitul de token, având valoarea 1, dacă pachetul curent este de date şi
valoarea 0 dacă este token;
 bitul M este setat în cazul staţiei monitor;
 subcâmpul de trei biţi RRR codifică prioritatea cerută de staţie pentru accesul
următor.
Cele două câmpuri formează aşa numita secvenţă de start a cadrului SFS (Start-of-Frame
Sequence).

Câmpul FC (Frame Control) defineşte conţinutul cadrului MAC. Câmpul are structura de bit
FFZZZZZZ, unde biţii FF identifică natura cadrului:
 cadru MAC de gestionare (control) pentru valoarea 00; este un cadru necesar a fi
recepţionat de către toate staţiile;
 cadru ce conţine în campul Info un pachet LLC, pentru valoarea câmpului 01.
Biţii ZZZZZZ sunt biţi de control, cadrele de control folosite de protocolul Token Ring fiind
sumarizate de tabelul următor:

Tabelul 5.3
Cod cadru Nume cadru
00000000 Duplicate Address Test
00000010 Beacon
00000011 Claim token
00000100 Purge
00000101 Active Monitor Presence
00000110 Standby Monitor Presence

Câmpurile DA (Destination Address) şi SA (Source Address) reprezintă adresele pe 6 octeţi

ale staţiei destinatare, respectiv ale staţiei sursă a cadrului curent. Câmpul RI (Routing
Information) conţine informaţia de dirijare necesară dacă cadrul parcurge o reţea extinsă.
Câmpul Info reprezintă câmpul de date propriu-zis avand o lungime de la 4 la 17.749 octeţi.
Câmpul FCS (Frame Check Sequence) reprezintă suma de control realizată prin calculul
CRC asupra câmpurilor pachetului. Câmpul ED (Ending Delimiter) indică sfarsitul
pachetului şi are în structură biţi de date şi non-data, respectiv are structura de bit: JK1JK1IE.
Suplimentar fata de alte protocoale, aici se folosesc biţii:
 I, pentru indicarea faptului că pachetul curent este unul intermediary;
 E, care semnalizează detectarea unei erori.

Câmpul FS (Frame Status) este folosit pentru înştiinţarea staţiei sursă despre modul în care a
decurs transmisia cadrului. Acest câmp are structura de bit ACrrACrr, unde câmpul rr este
câmp rezervat, iar biţii A (adresa destinaţie recunoscută - Address Recognized) şi C (copiere
cadru la destinaţie - Frame Copied) formează combinaţii cu următoarea semnificaţie:

10
 METODE DE ACCES LA MEDIU

Tabelul 5.4

AC Semnificaţie
00 staţie inexistentă sau inactivă
10 staţie existentă, pachet necopiat
11 staţie existentă şi pachet copiat

Aceste ultime două câmpuri formează secvenţa de terminare a cadrului EFS (End-of-Frame
Sequence).
Fiecare staţie legată la reţeaua Token Ring trebuie să posede un element de cuplare, numit
interfaţă sau unitate de cuplare la mediu. Partea de interfaţă preia bit cu bit informaţia din inel
transmisă spre staţie pe linia de receptie (ring-in). Această informaţie poate fi transmisă
imediat înapoi în reţea, prin punerea ei pe linia ring-out folosind o cale de repetare (repeat
path), deci în aceste condiţii interfaţa introduce în inel o întarziere de o perioadă de bit.

Din punct de vedere fizic, transceiverul, numit unitatea de cuplare la linie (Trunk Coupling
Unit), se găseşte situat în concentrator, elementul central al topologiei stelare şi contine in
plus releul pentru decuplarea staţiei şi electronica necesara cuplării la mediu. Deasemenea,
pentru a se asigura timingul necesar bunei circulaţii şi interpretări a cadrului de token în reţea,
este necesar ca întârzierea prevazută de reţea să fie superioară lungimii tokenului. Dacă
această întârziere nu poate fi asigurată prin interfeţele existente, se folosesc întarzieri
suplimentare, in circuitele de interfaţa 802.5 ale statiilor.

Algoritmul de transmisie, repetare şi recepţie a cadrelor este exemplificat pentru o reţea cu

patru staţii A, B, C şi D presupunând ca staţia A doreşte să transmită un mesaj către staţia C.
Transmisia va avea loc după următorul algoritm:
 staţia A aşteaptă recepţia unui token pe linia ring-in pe care, la sesizare, îl reţine.
Retinerea tokenului semnifică faptul că staţia A va seta bitul T din campul AC al
cadrului de token. Astfel staţia transformă cadrul de token în cadru de date, iar
biţii transmişi pe linia ring-out înapoi în reţea, prin intermediul căii de repetare
formează secvenţă de start SFS, a cadrului de date;
 după transmiterea secvenţei SFS, staţia A inhibă linia de repetare de bit (repeat
C
path);
 staţia A începe transmisia propriilor date, prin punerea pe linia ring-out a biţilor
corespunzători câmpurilor de control cadru FC, adreselor destinaţie DA şi sursă
SA şi eventual informaţie pentru elementul de interconectare în câmpul RI;
 staţia A transferă în reţea biţii de date din câmpul Info;
 dacă staţia mai are de transmis date şi timpul alocat pentru reţinerea tokenului
THT (Timer Holding Token) nu a expirat, seteaza bitul I (Intermediate) din
campul ED, pentru a semnaliza că acest cadru nu este ultimul, apoi continua
transmisia pachetelor succesive, respectând paşii anteriori;
 cand staţia A a transmis ultimul pachet, reseteaza bitul I;
 daca staţia a terminat transmisia datelor proprii înaintea receptării înapoi pe linia
ring-in a primului cadru transmis, este nevoită să aştepte acest cadru şi va
transmite în reţea biţi de umplere (fill bit);
 cand staţia A receptionează un cadrul transmis (îl recunoaste ca propriu prin
intermediul câmpului de adresă SA), îl scoate din reţea şi devine disponibilă să
elibereze tokenul. Dacă nu mai are cadre de transmis îl eliberează imediat, dacă
mai are date, continuă transmisia în condiţiile descrise mai sus;

11
 REŢELE DE CALCULATOARE

 în timpul cât staţia A a transmis date în reţea, staţiile care nu au posedat jetonul
(statiile B, C şi D) au îndeplinit doar funcţia de repetare a biţilor de pe liniile ring-
in pe cele ring-out corespunzătoare, dacă ele au detectat eroare de date,
semnalează aceasta prin setarea bitului E din câmpul ED;
 staţia receptoare a mesajului emis de staţia A, respectiv staţia C, din analiza
conţinutului câmpului adresă destinaţie DA, recunoaşte propria adresa MAC şi nu
efectuează doar repetarea biţilor, ci copierea lor pe linia ‘recepţie’, în bufferele
proprii şi deasemenea setează corespunzator biţii A şi C din câmpul FS al cadrului
recepţionat;
 staţia A, la sfârsitul recepţiei înapoi a cadrului (cadrelor) transmise, va elibera
tokenul şi va reactiva linia de repetare proprie (repeat path).

De remarcat că, în anumite cazuri, depinzand de viteza de transmisie şi de numărul de staţii

conectate la retea, pentru a se îmbunătăţi performanţa reţelei, se poate aplica regula eliberării
anticipate a tokenului (early token release). Prin aceasta, staţia care a transmis un cadru (sau
o secvenţă) nu mai este obligată să aştepte până la întoarcerea cadrului transmis pentru a
elibera tokenul, ci poate să o facă anticipat.

Cadrele MAC 802.5 sunt transmise unul după altul în secvenţă, fără a exista pauza între două
pachete consecutive, precum se impunea la secvenţa de cadre 802.3. Secvenţa de transmisie
fiind continuă, sincronizarea între staţii se menţine permanent. In situaţia căderii unei staţii
din inel, este posibil să se piardă sincronizarea intre staţii, motiv pentru care standardul
prevede posibilitatea ca primul token şi primul cadru dintr-o secvenţă să fie precedaţi de un
număr de biţi de sincronizare.

Funcţiile de control şi gestionare a reţelei se pot grupa în patru clase, care se referă la:
 stabilirea monitorului activ (active monitor), ce reprezintă staţia din inel care
generează tokenul, stabileşte ceasul de referinţă în inel, generează procesul
periodic de notificare a staţiilor vecine sau recuperează tokenul pierdut;
 stabilirea grupului de parametri valabili pentru toate staţiile din inel (ring
parameter server);
 monitorizarea erorilor din inel şi elaborarea de statistici (ring error monitor).
 elaborarea unui raport de configurare (configuration report server), funcţie ce
colectează de la staţii informaţii de configurare.

Toate aceste funcţii sunt realizate prin intermediul unor adrese funcţionale (functional
addresses), fiind adrese de multicast administrate local.

Regula de stabilire a staţiei cu rol de monitor activ statuează că la un moment dat în reţea
există un singur monitor activ (active monitor), stabilit printr-un proces de alegere, celelalte
staţii fiind într-o stare de aşteptare (standby monitor).

În faza de alegere a monitorului activ, toate staţiile candidate transmit continuu un cadru
special ‘Claim token’. Acest pachet conţine, pentru fiecare staţie, propria valoare de solicitare
pentru a deveni monitor activ, valoare stabilită pe baza adresei sale în inel. În timpul
procesului de alegere, fiecare staţie compară valoarea de solicitare (claim value) din pachetul
receptat, cu propria valoare. Dacă valoarea proprie este superioară celei receptionate continuă
emiterea de pachete de solicitare, iar dacă valoarea proprie este inferioară valorii din pachetul
recepţionat, întrerupe emisia de pachete ‘Claim token’ şi doar repetă la ieşire pachetele

12
 METODE DE ACCES LA MEDIU

recepţionate. In acest fel, la sfârsit doar o singură staţie va receptiona doar propria valoare de
claim, devenind monitorul activ.

Monitorul activ îşi va face simţită prezenta în reţea prin generarea periodică a unui pachet
AMP (Active Monitor Presence) catre toate staţiile din inel. Dacă o staţie din inel de tip
monitor în aşteptare (standby monitor) nu recepţionează un astfel de pachet o perioadă mai
lungă decât durata TSM (Timer Standby Monitor), poate iniţia un nou proces de alegeri.

Cadrele de control AMP, generate cu o perioadă de repetiţie dată de valoarea parametrului

TAM (Timer Active Monitor) mai au încă un rol, şi anume de notificare a statiilor vecine
(neighbor notification). Prin acest proces, fiecare staţie din inel va notifica adresa staţiei
active din amonte, cea legată la linia ring-in a staţiei curente. Adresa este notată UNA
(Upstream Neighbor Address ), sau NAUN (Nearest Active Upstream Neighbor). Procesul de
notificare se desfăşoară în următoarea secvenţă:
 prima staţie activă ce urmează monitorului activ, la primirea unui cadru AMP,
execută urmatoarele operaţii: setează pe 1 biţii A (Address Recognized) şi C
(Frame Copied), din campul de stare cadru FS, copiază cadrul AMP recepţionat şi
memorează adresa staţiei emiţătoare (a statiei vecine) intr-o locaţie de memorie
notată SUA (Stored Upstream neighbor’s Address), transmite către toate staţiile
un cadru SMP (Standby Monitor Presence);
 prima staţie activă în aval de staţia transmiţătoare a cadrului SMP, va recepţiona
acest cadru, va memora adresa staţiei sursă a cadrului şi va genera şi ea un cadru
SMP, pentru a notifica prezenţa sa.

Accesul bazat pe priorităţi este o soluţie pentru posibilitatea folosirii reţelei în aplicatii
diverse, fapt ce necesită tratarea diferenţiată a acţiunilor (cadrelor), după prioritatea lor. Spre
exemplu, la o retea locala pot fi conectate nu numai calculatoare, ci şi elemente de
supraveghere sau de conducere a proceselor. Acestea, lucrând în timp real, vor necesita
tratarea lor cu prioritate faţă de pachetele obişnuite de date schimbate de două calculatoare .
Pentru aceasta, reteaua 802.5 prevede un mecanism de acces la mediu cu priorităţi, realizat
prin intermediul perechilor de subcâmpuri de biţi de prioritate şi de rezervare (subcâmpurile
PPP şi RRR din câmpul de control al accesului AC), din cadrul unui pachet de date, sau din
cadrul tokenului.

Regula de bază a accesului este că o staţie nu poate transmite cadre în reţea dacă nu posedă o
prioritate mai mare, sau cel putin egală, cu cea a tokenului care circulă în reţea şi pe care are
dreptul să-l reţină.
Câteva reguli de acces pe bază de priorităţi sunt:
 o staţie care doreşte să transmită, având o anumită prioritate, trebuie să solicite
generarea unui token cu acea prioritate prin setarea la valoarea priorităţii sale a
biţilor de rezevare dintr-un pachet în transit;
 staţia care generează un token, sau eliberează tokenul după terminarea unei
transmisii, poate ridica prioritatea tokenului, funcţie de valoarea înscrisă în
câmpul de rezervare; tokenul iniţial eliberat de monitorul activ are prioritatea 0;
 un pachet de date, pe timpul traversării inelului, poate avea de mai multe ori
modificat subcâmpul de rezervare;
 numai staţia care a ridicat valoarea priorităţii tokenului are dreptul de a o scădea şi
o va face la următoarea sesizare a tokenului.

13
 REŢELE DE CALCULATOARE

Nivelul fizic specificat de standard se referă la aspectele electrice, mecanice, funcţionale,

asociate cu transmiterea fluxului de biţi în mediu. Doar monitorul activ este cel care
generează ceasul folosit în reţea. Pentru sincronizarea staţiilor cu ceasul monitorului se
prevăd biţii suplimentari de sincronizare, motiv pentru care standardul limitează numărul de
staţii din reţea precum şi lungimea maximă a cablurilor folosite.

3. Desfăşurarea lucrării

3.1 Standardul IEEE 802.3 şi ETHERNET

3.1.1 Se vor discuta aspectele legate de metoda de access la mediu folosită in reţelele
Ethernet, tipurile de reţele Ethernet şi restricţiile impuse în proiectarea acestor reţele.
3.1.2 Se consideră o reţea CSMA/CD de 10Mbps cablată cu UTP pentru care numărul maxim
de repetoare intre oricare două calculatoare aflate în acelasi domeniu de coliziune este 3.
Ştiind că viteza de propagare a semnalului prin cablu este de 200m/s şi timpul de intârziere
introdus de un repetor este de 1s sa se calculeze lungimea minimă a unui cadru care circulă
in această reţea. Lungimea unui cadru este întotdeauna multiplu de octet.
3.1.3 O reţea CSMA/CD de 10Mbps, având lungimea de 50m, are o viteză de propagare de
200m/s. Cadrele de date au o lungime de 1024 biţi. Primul interval de bit după o transmisie
efectuată cu succes este rezervat receptorului spre a ocupa canalul pentru a transmite un cadru
de confirmare. Care este viteza efectivă de date presupunând ca nu sunt coliziuni?

3.2 Standardul IEEE 802.4 – TOKEN-BUS

3.2.1 Se vor discuta aspectele legate de metoda de access la mediu folosita in retelele Token-
Bus.
3.2.2 Parametri unei retele Token-Bus având 20 de staţii şi rulând la 10Mbps dau traficului de
prioritate 6 un procent de 40% din lăţimea de bandă. Care este lăţimea de bandă garantată
fiecărei staţii pentru traficul de prioritate 6?

3.3 Standardul IEEE 802.5 – TOKEN-RING

3.3.1 Se vor discuta aspectele legate de metoda de access la mediu folosită în reţelele Token-
Ring şi restricţiile impuse în proiectarea şi funcţionarea acestor reţele.
3.3.2 O reţea Token-Ring de 16Mbps are un ceas pentru păstrarea jetonului cu valoarea de
5ms. Care este cel mai lung cadru care poate fi transmis in acest inel?
3.3.3 O reţea Token-Ring de 4Mbps, având lungimea de 500m are viteza de propagare de
200m/s. Cinci staţii sunt uniform răspândite în jurul inelului. Este necesară introducerea de
intârzieri suplimentare în inel?

Notiţe

14