Medicina greco-romană

1. Medicina în Grecia Antică (Elena propriu-zisa)

2. Medicina elenistică (după destrămarea imperiului lui Alexandru cel
Mare)
3. Medicina romană

Medicina în Grecia Antică

- este tot de tip religios, sacerdotal. Zeul vindecator: Asclepios

- momentul de apogeu îl reprezintă „secolul de aur al lui Pericle” (sec.
V-IV BC)
- în Grecia a apărut primul set de observații medicale bazate pe
observații și raționament: sistemul hipocratic
- șarpele – simbolul medicinii

La început apare periodeutul, medicul călător, care se așeza pentru o

anumită peroadă de timp în cetate, dădea îngrijirile necesare, apoi se muta
în alta și tot așa.
Apoi aceștia ajung să se stabilească în construcții speciale din cadrul
polisurilor. Cele mai importante școli laice sunt cele din Kos si Knidos.
școala din Kos priveste organismul ca o unitate structural-functionala, în
continua legatura cu mediul extern. Boala era vazuta ca o afectare generala
a organismului în totalitate (organismul era considerat ca fiind alcătuit din
umori lichide fundamentale).
Terapia este naturista (Hipocrate este cel mai de seamă reprezentant
al școlii de la Kos). Există ideea de har, de talent, caci „daca ai un har, poti
sa practici medicina, daca acesta lipseste, totul este zadarnic”.

Scoala din Knidos se bazează pe gândirea analitică, preferă să

studieze organismul pe părți distincte, să considere că partea solidă este
esențială, nu cea lichidă, umorală. Tratamentul este simptomatic, numărul
de medicamente prescrise este mare, cu o tendință deci spre
polipragmatism.

Hipocrate
- exponent al școlii din Kos
- nu este demonstrat faptul ca a scris toate cele 62 scrieri ale
„colectiei hipocratice”
- Platon îl mentioneaza în „Dialoguri” ca cel mai mare medic grec
- Soranus îi scrie biografia la 200 ani de la moarte (în care se
demonstrează descendența directă din Asclepios - 18 generații; și
unde se amintește că atât tatăl, cât și bunicul lui Hipocrate au fost
de asemenea medici. Devenit terapeut, călătorește pentru a-și
însuși meseria, apoi se întoarce în Kos. Ginerele său Polib face o
sinteză a hipocratismului.)
- cele 62 lucrări sunt foarte diferite, ca subiect, întindere si nivel de
prezentare
1
 - 5 lucrări de etică sș deontologie medicală (sistem de reguli, valori,
percepte asupra relației dintre medic și societate / pacient / alți
medici). Colecția include scrieri ale unor medici aparținând
diferitelor școli din Grecia Antică.
- lucrări de patologie generală (aer, apa, epidemii, „despre bolile
omului” etc.)
- ! prima lucrare de patologie speciala se refera la epilepsie („Boala
sfânta”)
- lucrari de oftalmologie, pediatrie, obstetrica, ginecologie
- nu existau titluri si se denumeau cu primele cuvinte
Hippocrate, părintele medicinei, caracteriza bolile ca: acute, cronice, endemice și
epidemice. Boala era considerată ca un dezechilibru dintre elementele clasice (umori).

Principiul medicinii Hipocratice:

 Anatomia nu prezintă o importanță majoră

 Organismul este un tot unitar a carui functionare depinde de echilibrul celor 4
umori: sange, bila galbena, bila neagra,phlegm= orice umora in afara de sange si bile
 Rolul important al factorilor de mediu in geneza bolilor
 Examen minutios al bolnavului: anamneza, simptomatologie
 Slaba preocupare pentru definirea entitatilor morbide
 Tratament hipocratic: reechilibrarea umorilor,
 Etica medicala: Juramantul lui Hipocrate

Echilibrul umorilor => homeostazie

Medicina și chirurgia formau un tot (acest lucru rezultă din lucrările de

chirurgie), dar totuși chirurgia era apanajul unor categorii de meșteșugari,
neconsiderati medici. Dintre lucrări amintim cele despre fracturi, luxatii,
articulatii dar si cea referitoare la litotomia pentru îndepartarea calculilor
vezicali.
Disecțiile pe cadavre erau interzise si totusi în ciuda slabelor cunostinte
de anatomie, s-au scris lucrari „despre inima”, „despre muschi” etc.
„Aforismele” reprezintă o colecție de fraze si sentințe referitoare la
experienta clinica a medicului hipocratic.
Starea de sănătate (eucrazia) era considerată starea de echilibru
cantitativ și calitativ al componentelor organismului. Erau definite 4 lichide -
umorile cardinale:
 bila galbenă (ficat)
 bila neagră (splina)
 sânge (inima)
 mucus, flegma (creier)
Stările posibile erau de rece/cald; repectiv uscat/umed.
Menținerea în echilibru se datora unui principiu numit „neuma”, pe
care organismul îl ia prin respirație.
„Physis” reprezintă o forță naturală a oricărui organism ce se opune
bolii, reacționând în mod spontan pentru a readuce organismul la
funcționarea normală, dacă ea a fost perturbată.
2
 Observând deosebirile dintre sănătate și boală, au fost definite
tipologic 4 temperamente , în funcție de umoarea care este predominantă:
 coleric (predomină bila galbenă)
 melancolic (predomină bila neagră)
 sangvinic (predomină sângele)
 flegmatic (predomină flegma)

Starea de boală (discrazia) era definită ca un dezechilibru între umori,

produs prin influența unor factori etiologici (sunt incriminați în special factorii
negativi din mediul extern). ! Unui medic îi este recomandat ca atunci când
se duce într-o zonă, să evalueze diferiți parametri meteorologici. Alți factori
considerați patogeni sunt obiceiurile sau pozițiile vicioase, modurile de
iluminare a locuințelor etc.
În ceea ce privește bolile infecto-contagioase, acestea sunt aduse de
„miasme morbide” (substanțe toxice emanate din bălți cu ape stagnante și
apoi aduse de vânturi).
Nu exista nici o incriminare a factorilor supranaturali, nici chiar în cazul
„bolii sfinte” (epilepsia); cauza este considerata la fel de naturala, doar ca nu
era inca descoperita.

Investigatia bolnavului scoate în evidență extraordinarul simț de

observație al autorilor hipocratici.

Există bolnavi, nu boli; se remarcă efortul depus pentru

individualizarea fiecărui caz.
1. reconstituirea evoluției bolii, de la debut până la momentul
prezentării
2. descrierea stării prezente dupa examinari succesive
3. formularea unei ipoteze despre evoluția de viitor a bolii
- teoria „zilelor critice”

Terapeutica hipocratică cuprindea elemente de psihoterapie, dietetică,

exerciții fizice, terapie medicamentoasă (în limite naturiste), dar cu
eliminarea medicamentelor vegetale fără eficiență
- „medicina oamenilor sanatosi” - lucrare pentru întarirea sanatatii
(medicina de palestra)
Relativa pasivitate a medicului hipocratic își găsește explicația în
credința în capacitatea „physisului” de a acționa în mod spontan pentru
refacerea organismului și de abia dupa aceea medicul ar trebui saă intervină.
Marele câstig al medicinei hipocratice este metoda observației
raționate. Până la Hipocrate, cele două direcții pe care se mergea erau:
- metodele mitomagice
- metodele empirice, fără o analiză în prealabil.
Acestea din urmă au fost îmbunătățite radical de Hipocrate.

3
 Medicina elenistică

În Alexandria exista o școală de medicină cu noutăți față de Grecia și

Orient. Pentru prima oara au fost permise oficial disecțiile pe cadavre umane
(pâna la cucerirea romană).
Chirurgia era cea mai avansată din antichitate (pentru hemostază se
foloseau ligaturile vasculare). În general era urmată linia școlii din Knidos,
cu tendința spre studiul anatomo-patologic.
Exponenți: Herofil (anatomist, ginecolog, internist) și Erasistrat
(fiziolog, chirurg).
- fac diferența între creier și cerebel
- studiază nervii spinali, cranieni; ochiul, retina

Herofil  elev al școlii din Kos (doctrina pe bază umorală)

Erasistrat  doctrina solidistă,
- secționează măduva spinării,
- a cercetat circulația sangvină
- descoperă ligatura vasculară, masa chirurgicală și alte 100 de
instrumente noi (apoi au fost interzise)

Medicina în Roma Antică

- dominată de medicii greci (primii medici greci au fost primiți cu

ostilitate)
- a început prin a fi religioasă (temple în cinstea lui Esculap, chiar și
în Dacia, la Apullum)
! La Piacenza s-a descoperit un ficat de bronz cu lobulație completă
(animal)

Școala metodicilor
Asclepiade, adept al teoriei solidiste, dezvoltate de el în asociere cu
teoria atomică (Leucip & Democrit).
Exista 2 stări de boală:
- porii se dilată și atomii evoluează
- îngustarea porilor cu împiedicarea mișcării atomice
! Au introdus diferite medicamente, cu acțiune vasodilatatoare
sau vasoconstrictoare.

Metodicii consideră că trebuie intervenit imediat si nu să se aștepte

forța naturală vindecatoare (combatere a lui Hipocrate).

 Celsius a lasat o enciclopedie vastă, despre toate cunoștințele din

acea vreme
 Plinus cel Batrân prezinta informatii complexe despre plante
medicinale
 Rufus din Efes  psihiatrie
 Soranus  pediatru, obstetrician
 Dioscoride din Padania a scris un tratat de farmacologie (se refera
si la 26 plante dacice!)
4
  Galen este, alaturi de Hipocrate, cel mai mare medic din antichitate
- a învatat la Alexandria
- un timp a fost medic de gladiatori
- devine apoi medicul împaratului
- este autorul primei anatomii complete a corpului uman, în conditiile
în care în continuare nu erau permise disectiile umane, bazându-se
mai mult pe extrapolarea datelor de la animale (disectii, vivisectii)
- cea mai mare greseala a sa a fost conceptia asupra circulatiei
sângelui („dute-vino si se amesteca în inima”)
- tratatul sau a devenit o „opera crestina”, deci nu a putut fi criticata
- a ramas „tehnica galenica” de pregatire a medicamentelor
- ! Pentru fiecare legiune exista o categorie de „sanitari militari”.

Roma antică[modificare | modificare sursă]

Romanii au inventat numeroase instrumente chirurgicale cum ar fi: forcepsul, scalpelul,
speculum, acul chirurgical. Ei au fost pionierii chirurgiei cataractei.
Romanii, la fel ca și grecii și egiptenii antici, au avut un impact foarte mare asupra
medicinei și sănătății. Impactul roman a fost asupra schemelor de sănătate publică.
Chiar dacă descoperirile romane nu au fost în domeniul medicinei pure, igiena proastă
a oamenilor a fost o sursă constantă de boală așa încât orice îmbunătățire în sănătatea
publică ar fi avut o influenta majora asupra societății.
Romanii au învățat foarte multe de la grecii antici. Primul contact cu grecii l-au avut în
jurul anilor 500-146 Î.Hr., atunci când părți ale Greciei au devenit provincii ale Imperiului
Roman iar până în anul 50 Î.Hr. aceștia dețineau controlul și asupra zonelor din jurul
Mediteranei unde se vorbea limba greacă.
Romanii au folosit ideile grecilor dar nu le-au copiat pur și simplu. Ideile care li se
păreau impractice le ignorau, ei fiind mai interesați de modalități ce ar fi avut un impact
direct asupra calității vieții oamenilor din imperiu.
În primii ani ai Imperiului Roman nu existau persoane care să fi avut o profesie
medicală separată. Se credea că fiecare persoană care era capul unei case știa
suficient de multe despre ierburi și medicină pentru a trata bolile din casa sa.
Odată cu extinderea Imperiului Roman în Grecia, mulți doctori greci au venit în Italia și
la Roma. Unii dintre aceștia erau prizonieri de război și ar fi fost cumpărați de către
romani bogați pentru a lucra în casele lor, devenind indivizi valoroși pentru casele
respective.
Se știe că o parte dintre acești doctori și-au cumpărat libertatea și și-au deschis propriile
cabinete în Roma. După anul 200 Î.Hr., mai mulți doctori greci au venit la Roma dar
succesul lor pe seama romanilor a atras o anumită neîncredere.
Chiar și așa, mulți doctori greci aveau parte de sprijinul împăraților iar cei mai buni
dintre ei erau foarte populari în rândul poporului roman. De exemplu când doctorul grec
Thessalus se plimba prin zonele publice, atrăgea grupuri mari de oameni la fel ca orice
actor roman faimos.
Romanii credeau cu tărie în ideea că o minte sănătoasă era la fel de importantă ca un
corp sănătos. Exista o credință conform căreia dacă te păstrai într-o condiție fizică bună
ai fi fost mai capabil să combați boala. Decât să își cheltuie banii pe doctori, romanii
preferau să îi cheltuie pentru a avea o condiție fizică bună.
5
În același timp, ei credeau că boala are o cauză naturală și că sănătatea proastă putea
fi cauzată de apă contaminată sau apa menajeră. De aici a apărut și dorința lor de a
îmbunătăți sistemul de sănătate publică în așa fel încât tot imperiul să poată beneficia.
Cei care lucrau pentru romani trebuiau să fie sănătoși la fel ca și soldații. În acest sens,
romanii au fost primii care au introdus un program de sănătate publică pentru toată
lumea nu doar pentru cei bogați. Ei au început să dreneze mlaștinile pentru a putea
scăpa de țânțarii purtători de malarie.
O atenție deosebită o primeau soldații, fără de care imperiul s-ar fi prăbușit. Accentul
era pus pe accesul la apă curată și la menținerea lor într-o formă fizică bună. De cele
mai multe ori soldații romani trăiau mai mult decât cetățenii obișnuiți deoarece primeau
o îngrijire medicală foarte bună, în ciuda faptului că erau supuși constant pericolelor.
Orașele erau construite în apropierea izvoarelor. Dar pe măsură ce acestea creșteau la
fel creștea și nevoia de apă. Cum apa nu putea fi adusă prin țezi au fost folosite
conducte iar când apa intra în oraș erau folosite conducte ceramice sau de bronz mai
mici. Văile mari erau traversate de apeducte. Unul dintre cele mai faimoase este
apeductul de la Pont du Gard din Nimes din sudul Franței.
Roma avea o alimentare cu apă impresionantă. Sistemul a fost proiectat de Iulius
Frontinus în jurul anului 97 [Link]. Se estimează că apeductele sale alimentau Roma cu
aproximativ 1000 de milioane de litri de apă pe zi.
Igiena personală era și ea foarte importantă în viața de zi cu zi iar faimoasele lor băi au
jucat un rol important. Băile erau folosite de toată lumea indiferent de bogăție, acest
lucru fiind evident din faptul că percepeau o sumă foarte mică la intrare.
Din scrierile lui Seneca știm că romanii cheltuiau foarte mult pe construcția băilor. El
descrie băi ale căror pereți erau acoperiți cu oglinzi imense și marmură. Chiar și cei
bolnavi erau încurajați să facă baie considerându-se că acest lucru i-au putea ajuta să-
și recapete sănătatea.
Case romane și străzile aveau toalete. Și alte civilizații foloseau toaletele dar acestea
erau pentru cei mai avuți, fiind un semn al bogăției. Pentru a face față acestor toalete,
romanii aveau nevoie și de un sistem de drenaj foarte eficient.
Scriitorul Pliniu a scris că pentru mulți romani sistemul de canalizare al Romei era cea
mai mare realizare a orașului. Șapte râuri au fost făcute să treacă prin canalizarea
orașului pentru a ajuta la curățarea mizeriei.
Importanța igienei s-a extins până la spitalele militare care aveau sisteme de drenaj și
canalizare atașate. Ei credeau cu tărie că un soldat rănit s-ar fi recuperat mult mai
repede într-un mediu igienic.

Medicina greco-romana:

1. Medicina in Grecia Antica: este tot de tip religios, Asclepios fiind

considerat zeul vindecator. Aici apare primul set de observatii
medicale: sistemul hipocratic. Prima data apare medicul periodeut sau
calator, care se aseza intr- cetate pentru o anumita perioada de timp,
apoi se muta. De aici si ipoteza ca bolile erau produse de factori de
mediu (scoala din Kos priveste organismul ca o unitate structural-
functionala, in continua legatura cu mediul extern. Hippocrates din
Kos este cel mai vestit medic al Greciei antice. Acesta a reusit

6
 separarea medicinei de misticism/superstitii si in lucrarea sa despre
“Boala Sfanta” (epilepsia) sustine ca aceasta ar fi cauzata de
incapacitatea arterelor de a transporta oxigenul. Vorbeste despre
medicina preventiva care presupune influenta unor factori ca
alimentatie, varsta, clima, mod de viata asupra starii de
[Link] era starea de echilibru cantitativ si calitativ al
componentelor organismului si defineste 4 lichide-umori cardinale: bila
galbena (ficat), bila neagra (splina), sange(inima),
mucus/flegma(creier). Discrazia reprezenta starea de boala sau
dezechilibrul dintre cele 4 umori.
2. Medicina elenistica: in Alexandria au fost prima data permise oficial
disectiile pe cadavrele umane. Chirurgia s-a dezvoltat foarte mult prin
descoperirea ligaturilor vasclare. Reprezentanti au fost Herofil si
Erasistrat(sectioneaza maduva spinarii, cerceteaza circulatia sangvina
si descopera ligaturile vasculare, foloseste masa chirurgicala si alte
instrumente din domeniul chirurgical)
3. Medicina in Roma antica: apare teoria lui Galen, care sustinea ca
sangele se formeaza in ficat din substante alimentare provenite din
intestin si ca inima ar avea niste “pori” care sa permita separarea
sangelui.