9)Aspecte clinico-radiologice in caria dentară si a complicatiilor cariei

1)Metodele de diagnostic radiologic imagistic.

Acestea completează sau confirmă examenul clinic, realizând un ansamblu de informaţii privind
caria şi consecinţele ei apicale, parodontale şi alveolare.
Dintre acestea consemnăm:
 [Link]. folosită ca examen de orientare;
 metode cu film retroalveolar (tehnica bisectoarei Cieszynski-Dieck);
 metoda cu „con lung” ;
 „filme cu aripioară” {bite wing), care evidenţiază bine cariile interproximale;
 incidenţe ocluzale, indicate pentru aprecierea stării corticalelor şi a extensiei axiale a
leziunilor parodontale;
 uneori numai computer-tomografia, prin secţiuni axiale, coronale şi sagitale, poate evidenţia
leziuni periapicale foarte mici (eventual un orificiu al unei fistule), folosindu-se secţiuni
milimetrice, cu fereastră de parenchim şi de os (cu reconstrucţii în 2D şi 3D).
2) Evoluţia radiologica a leziunii carioase
Procesul de distrugere a ţesutului mineral se face de la suprafaţă către profunzime, într-un timp
variabil (luni, ani) şi, de obicei, se întâlnesc următoarele stadii evolutive:

CARIA DE SMALŢ
Este o carie superficială şi începe sub placa bacteriană, ca urmare a acţiunii germenilor acidogeni,
activaţi de prezenţa glucidelor fermentante (ca, de exemplu, zaharoza).
Zonele de elecţie sunt feţele interproximale ale coroanelor, sub punctul de contact al fisurilor
existente aici.
Ramolismentul unei zone a smalţului corespunde clinic unei suprafeţe limitate, de consistenţă
moale, care se va pigmenta şi unde se va produce cavitatea cariei, într-un timp variabil.
Radiologie, într-o arie a smalţului se constată o mică ancoşă, pe faţa proximală (pe conturul amelar),
circumscrisă-radiotransparentă.
Aceasta se distinge dificil pe opacitatea coroanei, mai ales când este situată vestibular sau lingual.
Evoluţia acestei leziuni carioase se face către limita amelo-dentinară, realizându-se apoi caria de
dentină.

CARIA DE DENTINĂ
Este o leziune carioasă profundă.
Aproape întotdeauna este precedată de o carie a smalţului şi propagarea procesului distructiv este
mai rapidă la copii, la care smalţul este subţire, iar tubulii intra- dentină şi ramificaţiile lor sunt mai
largi.
Focarul din dentină, de consistenţă moale, colorat alb-gălbui, virează către brun-negru şi devine dur.
In acelaşi timp, pulpa dentară acţionează prin procese de apărare (scleroza dentinară pe suprafaţa
camerei pulpare).
în evoluţie, caria se măreşte ca întindere şi se adânceşte sub forma unei leziuni conice, al cărei vârf
este orientat către pulpa dentară; devine o cavitate bine definită, net transparentă.
în acest context, leziunea carioasă se apreciază în raport cu cavitatea pulpară, existând carii
nepenetrante şi carii penetrante.
Afectarea pulpei dentare este relevantă, manifestându-se prin răspunsuri dureroase la stimuli
chimici, fizici sau termici. Este stadiul de pulpită. Acest stadiu clinic, de hiperemie, poate evolua,
datorită infecţiei locale, cu gangrena pulpară, iar procesul infecţios se poate întinde către apex.

3)Clasificarea radiologica a cariei.

  caria amelară (a smalţului);
 caria amelo-dentinară (a smalţului şi a dentinei);
 caria penetrantă (implicând o leziune pulpară), care poate fi diagnosticată clinic şi radiologie;
 cariile interproximale, sub forma leziunilor „în oglindă” (fig. 10-1, 10-2, 10-3),
interesează coroanele a doi dinţi adiacenţi şi se evidenţiază bine prin filme „bite wing”, chiar în
stadii incipiente;

 cariile suprafeţelor triturante (ocluzale)

Având această localizare, cariile de smalţ, superficiale, nu sunt întotdeauna vizibile radiografic.
Când se evidenţiază au forma triunghiulară, cu vârful spre suprafaţa triturantă şi baza spre
dentină;
 cariile de pe suprafaţă vestibulară sau orală
Clinic se depistează uşor, dar radiografic se pun în evidenţă cu dificultate. Au contur net şi, atunci
când este interesată şi dentina, apar ca o zonă de transparenţă discretă, cu formă rotundă sau ovală,
apoi neregulată.
Cu ajutorul radiografiilor eu incidenţa interproximală se apreciează gradul profunzimii lor (în
dentină), iar radiografiile axiale pot aduce precizări.
 cariile de colet (fig. 10-4)
Sunt situate la nivelul gingiei, deseori acoperite de tartru, iar alteori se depistează sub o lucrare
protetică de înveliş.
Radiografic apar ca o radiotransparenţă de formă rotund-ovalară, cu deschidere largă la suprafaţă.
 cariile de rădăcină (vezi fig. 10-2) Se depistează numai radiografic, şi apariţia acestora este
condiţionată de prezenţa unor pungi parodontale, apărute prin dezgolirea iniţială a
cementului la nivelul alveolei respective. La început se produce o leziune localizată în
cementul rădăcinii, care are formă neregulată, zimţată.
Caria se produce pe o suprafaţă relativ întinsă, cu adâncime variabilă, transparenţa sa fiind
neomogenă. în general, cariile cu această localizare se evidenţiază radiografie prin O.P.T. şi
filme retro-dento-alveolare.
caria pe dinte inclus = Se întâlneşte rar şi se produce atunci când se dezgoleşte peretele osos al
sacului folicular sau în prezenţa unor pungi parodontale marginale. O altă posibilitate apare când se
face o extracţie a unui dinte vecin, însoţită de un proces inflamator local şi toate aceste eventualităţi
nu exclud acţiunea factorilor endogeni. Diagnosticul se stabileşte exclusiv radiografic.

- caria recidivată şi cariile secundare

Se realizează sub şi în jurul unei obturaţii, când dentina alterată nu a fost înlăturată complet (când nu
s-a realizat pregătirea corectă a cavităţii în vederea obturării).
Ca aspect radiologic, este o transparenţă cu contur imprecis, care este în contact cu obturaţia
radioopacă sau poate fi situată sub obturaţia de bază.
Când obturaţia unei carii se face cu materiale radiotransparente, atunci diagnosticul cariei secundare
este dificil. în această eventualitate, singurul semn radiologic este reprezentat de aspectul mai net al
pereţilor unei cavităţi preparate, cu o formă relativ geometrică.

4)Caria de smalt, caria de dentină.

Schema adancimii defectelor carioase

K1 – cavitatea e situata doar in limitele smaltului si ocupa nu mai mult de jumatate din
latimea ei
K2 - ocupa mai mult de jumatate din latimea smaltului insa nu ajunge la JAD
K3- carie a smaltului si dentinei, defectul nu ocupa nu mia putin de ½ tes dure pana la
camera pulpara
K4 – mai mult de jumatate din dentina, dar nu comunica cu camera pulpara
K5 – in cav pulpara

5)Caria amelară, amelo-dentinară, caria penetrantă, caria interproximală, caria ocluzală.

Caria ocluzala de tip K3 si K4 radiografic nu se depisteaza mereu din cauza stratului gros
de smalt.
Cariile smalţului, atunci când sunt evidenţiate radiografie, sunt superficiale (puţin adânci).
în stadiul în care caria a depăşit joncţiunea amelo-dentinară, imaginea radiologică devine clară, bine
vizibilă, fiind posibilă aprecierea extensiei pe suprafaţă şi în profunzime. (fig. 10-5, fig. 10-6, fig.
10-7, fig. 10-8)
Radiografiile efectuate pentru depistarea cariilor aproximale şi a celor de colet, mai ales la dinţii
monoradiculari, precum şi a cariilor ocluzale la molari, sunt importante în aprecierea grosimii
stratului de dentină.
Acesta se constată între pereţii cariei şi camera pulpară (mai ales la nivelul coarnelor pulpare).
Se recomandă să se facă şi control radiografie după efectuarea unei obturaţii, consta- tându-se astfel
eventualele deficienţe de adaptare a obturaţiei la marginile cavităţii şi, în cazul cavităţilor profunde,
se poate aprecia spaţiul dintre obturaţie şi camera pulpară.

6)Caria de colet, de rădăcină.

Defectele cementului in zona coletului si radacinii au forma de semiluna, mai des se
intilnesc la persoanele in varsta sau la bolnavii cu parodontita ce au pungi gingivale adanci,
xerostomie, depuneri. Ele trebuie deosebite de adanciturile in zona coletului ce reprezinta
fenomen normal in acesta zona, ce sunt explicate prin volumul mai mic si lipsa smaltului in
aceste structuri anatomice. Trebuie de luat in consideratie si faptul ca leziunile carioase au
o intindere mare dea lungul radacinii.
7)Caria de dinte inclus.
8) Caria recidivanta şi caria secundară
Caria secundara sub obturatie se prezinta ca un defect de diferite marimi, intre obturatie si
dentina apare o linie translucida. Imagine asemanatoare apare la obturarea cu folosirea
linerilor ce nu absorb razele X. Conturul neregulat, neclar ale cavitatii denota caria
secundara.