SĂPTĂMÂNA 7
Sâmburele
de Lev Tolstoi
Mama a cumpărat prune ca să le dea copiilor după masa de prânz şi le-a
aşezat pe o farfurie.
Vania, care nu mai mâncase până atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i
mai plăcea cum miros şi tare-ar mai fi vrut să le guste! Tot dându-le aşa târcoale,
băieţelul pândi clipa când nu era nimeni în odaie şi, nemaiputându-se stăpâni,
înhăţă o prună şi o mâncă pe furiş.
Când s-a apropiat ora prânzului, mama a numărat prunele, şi văzând că
lipseşte una, i-a spus tatălui. Stăteau cu toţii la masă şi tatăl a întrebat:
– Ia să-mi spuneţi, copii, nu cumva a mâncat cineva dintre voi o prună?
– Nu, au răspuns copiii în cor. Vania, roşu ca un rac, a spus şi el:
– Nu, n-am mâncat-o eu!
– Că unul dintre voi a mâncat pe ascuns o prună, a mai spus tata, nu-i frumos
deloc, dar nu despre asta-i vorba. Nenorocirea-i alta. Fiecare prună are înăuntru un
sâmbure. Şi dacă cineva nu ştie cum să le mănânce şi înghite sâmburele, a doua zi
moare. De asta mi-e frică.
Atunci Vania, galben la faţă, a zis repede:
– Ba nu, că sâmburele l-am aruncat pe fereastră.
Toţi au izbucnit în râs, iar Vania a început să plângă.