APARATUL RENAL

Antecedentele din bolile renale

AHC- Transmiterea ereditară a unor malformaţii renale , anomalii de formă, nr, sediu,
ale rinichilor, rinichi polichistici sau transmiterea unor nefropatii tubulare , diabetul renal, cistin
liziuria familiară. Litiaza urinară est emai frecventă la membrii aceleiaşi familii. TBC renală sau
unele nefropatii glomerulare este posibilă contagierii intrafamiliară cu BKh, streptococ beta
hemolitic grup A.
În nefropatia endemică carpato-balcanică , în afară de antecedentele de mediu geografic
, există şi o aglomerare familiară semnificativă.
APF- Urmărim depistarea unor eventuale infecţii acute sau cronice, care evoluază sau
se complică cu leziuni renale. Infecţiile cronice de TBC, sifilis, supuraţii cronice sunt generate de
amiloidoză => cauză de boală renală. Parazitozele, colagenozele(LES, sclerodermia difuză, PR)
sunt tot de natură renală. În LES , insuficienţa renală este cea mai frecventă cauză de deces. Bolile
digestive precum ciroze hepatice, hepatite cronice, au consecinţe renale. Bolile de sânge,
metabolie, au urmări renale.
La femei ruptura de perineu , constitue cauză frecventă de infecţii urinare. În cursul
unor avorturi sau în suferinţele utero anexiale, apar interesări renale.
Substanţele toxice pot induce leziuni renale acute sau cronice. Intoxicaţiile acute cu
metale grele: Pb, As, P, Hg, CCl4- determină nefropatii.
Intoxicaţiile cu ciuperci evoluează spre insificienţa renală acută , deseori mortală.
Medicamentele pot provoca nefropatii.
Condiţiile de viţă şi de muncă: frig, umezeală, mediu toxic, pot determina IRA
funcţională.

Realţia dintre rinichi şi HTA

Hipertensiunea arterială reno vasculară este determinată de reducea presiunii de

perfuzie renală. Cca 2/3 din stenozele de arteră renală sunt aterosclerotice, cu o frecvenţă maximă
cuprinsă între 50-70 de ani. Tabloul clinic nu are nimic caracteristic. La examenul clinic se poate
descoperi un suflu sistolo diastolic paraombilical. Ca elemente paraclinice avem echografia
Dopler, urografia intravenoasă, arteriografia renală.
Hipertensiunea arterială reno parenchimatoasă apare în cursul unor boli bilaterale
ale parenchimului renal şi uneori nefropatii unilaterale , în special tumoarale. Nefropatiile
reprezintă cea mai frecventă cauză a hipertensiunii arteriale secundare.
Nefroangioscleroza reprezintă complicaţia renală vasculară a unei hipertensiuni
arteriale indiferent de etiologia acesteia. Simtomatologia nefroangiosclerozei benigne este extrem
de discretă , singurele semne fiind o proteinurie mică (0,5-1g/zi) şi o hematurie microscopică.
Rinichii sunt mici. Nefronagioscleroza malignă este caracterizată prin HTA severă şi fixă,
encefalopatie hipertensivă, fund de ochi cu hemoragii , exudate şi edem papilar de grad III şi IV.
Valorile tensionale sunt mari depăşind 230/140 mmHG.

Durerile lombare d eorigine renală necolicative

Durerea este frecventă în boli renale, uretrale, şi vezicale şub formă de dureri lombare
şi hipogastrice. Mai putem descoperi dureri dureri specifice la ex clinic provocate prin unele
menevre de palpare sau percuţie.
Durerea lombare bilaterală este descrisă ca o greutate dureroasă cu localizare în unghiul
costovertebral , accentuată în ortostatism prelungit şi cu iradieri spre organele genitale. Se

1
întâlnesc în nefropatii bilaterale: TBC renal bilateral, PNA, PNC. Durerile apar prin distensia
capsulei renale prin mărirea volumului rinichilor , consecutivă leziunilor inflamatorii sau unui
obstacol intrinsec. Se exclud durerile lombare bilaterale datorate suferinţelor coloanei vertebrale ,
spondiloze, hernii disc, metastaze vertebrale.
Durerea lombară unilaterală permanentă apare în suferinţe renale unilaterale: tumoră
renală, malformaţii congenitale, obstacole intrinseci, TBC renal. În abcesul perinefritic apare o
durere lombară intensă unilaterală cu iradieri spre baza toracelui şi abdomen + febră şi prezenţa
unei tumefacţii fluctuente în zona lombară.

Durerea lombară de tip colicativ

Este o durere violentă , paroxistică, unilaterală , cauzată frecvent de migrarea unui

calcul care la trecerea prin ureter determină obstrucţie cu distensia secundară a bazinetului şi
calicelor.
Debutul este brusc în deplină stare de sănătate cu paroxisme dureroase cauzate de
expulzia calculului. Durerea are iradiere caracteristică descendentă spre ureter sau spre teritoriul
genito crural al plexului lombar, ajungând spre labiile mari, penis, testicule.
Circumstanţele sunt reprezentate de cure hidrice, efort fizic, mers cu automobilul, cu
motocicleta. În timpul colicii pacientul este palid , transpirat, nelişnit, caută neliniştit o poziţie
antalgică. Intensitatea este mare- senzaţie de ruptură , torsiune, sau arsură.
De obicei colica renală se însiţeşte de tulburări de diureză , micţiune , pot să mai apară
şi fenomene d ereflexe digestive. Colica renală + hematurie este de obicei litiază. În TBC renală se
paote elimina cazeum cu obstacol uretral şi durere intensă.
Cand colica renală este foarte dureroasă şi apare pe fondul unei dureri lombare cronice
+ hematurie, rinichi mare => tumoră renală necrozată din care se elimină un sfacel.
În purpuri, hemoglobinurie paroxistică , colica renală poate fi declanşată de un cheag
sangvin + o hematurie macroscopică colicii renale extrem de dureroasă.
Colica renală durează câteva minute, ore, se termină brusc cu o scurtă poliurie sau
hematurie, uenori cu expulzia unui calcul.

Durerea în hipogastru

 Durere supra pubiană puternica+ senzaţie de arsura la sfârşitul micţiunii + micţiuni

frecvente, ceea ce duce la imflamaţia VU.
 Durere suprapubiană puternică iradiată în tot hipogastrul – distensia vezicală şi cedează
după sondaj vezical.
 Durerea vezicală apare în cistite cronice , TBc şi litiază vezicală, tumori vezicale.
 Durerea de intensitate mare cu caracter de arsură care persistă tot timpul micţiunii şi
cedează încet după terminarea micţiunii , este carcterizată suferinţelor uretrale.

Disuria, polachiuria, întreruperea micţională

Disuria –reprezintă elinarea cu dificultate a urinei cu sau fără dureri

pre/intra/postmicţionale. Micţiunea necesită un efort anormal, are debut întârziat faţă de necesitate,
se face cu jet subţire sau întrerupt cu final prelungit şi senzaţie de micţiune incompletă. Apar eprin
obstacole sau compresiuni uretrale şi în suferinţele VU.
Polachiuria – creşterea numărului de micţiuni , dar cu păstrarea volumului normal al
diurezei. Se datorează unor factori vezicali , genitali sau de vecinătate care irită receptorii VU.
Tumorile benigne sau maligne ale VU , afecţiunile prostatei , infecţiile urinare, sarcina,
se însoţesc de polachiurie.
Adenomul de prostată, factorii pshihici evoluează cu polichiurie.

Retenţia de urină

2
 Imposibilitatea de a elimina urina cu apariţia globului vezical care devine palpabil în
hipogastru. Se percepe ca o formaţiune rotundă , elastică cu dureri vii hipogastrice iradiate de-a
lungul uretrei şi senzaţie de urinare din ce în ce mai scurte.
Poate fi completă sau incompletă apărută brusc sau ca o acutizare a unei retenţii cronice
incomplete.
Cauzele pot fi locale (caliculi angajaţi pe uretră, adenom de prostată) , reflexe
(postoperator, adenom de prostată) , neurologice –leziuni medulare cu paralizii ale musculaturii
vezicale.

Incontinenţa de urină

Este o emisie involuntară şi incompletă a urinei. Pierderea involuntară de urină în

timpul somnului apărută la copii, se datorează unor leziuni locale , neurologice, psihice. La adult
incontinenţa de urină poate fi conştientă în cazul unor leziuni vezicale sau sfincteriene.
Incontinenţa mai poate apărea şi în cazul unor suferinţe ale măduvei sacrate , come, alte boli
neurologice, care afectează controlul nervos al micţiunii.
Poate fi adevărată , când VU este în permanenţă golită(cancer de prostată) sau poate fi
falsă , când este supraplină , iar pierderea de urină se face picătură cu picătură.

Opsiuria şi nicturia

Opsiuria – formarea şi eliminarea întârziată a urinei faţă de ingestia hidrică. În condiţii

normale întreaga cantitate de lichide ingerate se elimină după 4 h de la ingestie.
Întârzierea eliminării lichidelor ingerate apare în HT portală , insuficienţă hepatică ,
tulburări de secreţie ale hormonilor.
Nicturia – creşterea diurezei nocturne , în condiţii normale reprezentând ¼ din diureza
diurnă. Apare în Insuficienţa cardiacă congestivă , ciroză hepatică.

Poliuria, oliguria, anuria

Poliuria –reprezintă eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 2l pe 24 h , cu

condiţia unei ingestii normale de lichide. Se ţine cont de densitatea urinară , cantitatea de lichide
ingerate, regimul alimentar.
După densitate, urina poate fi hipostenurică(1018-1012), izostenurică( 1012-1008),
subizostenurică(1008-1001). Poate avea cauze renale, prerenale, postrenale.
 Prerenale- poliurie cu densitate foarte mică (1002-1001)-DI. Poliurie cu densitate foarte
mare-DZ. Poliurie cu hipostenurie-covalescenţa unor boli infecţioase acute.
 Renale- poliurie cu densitate izostenurică: bolnavii cu stadiu de scleriză renală. Poliurie
cu densitate izostenurică şi subizostenurică se constată în perioada de vindecare a unei
IRA şi semnifică reluarea foiţei renale.
 Postrenale- îndepărtarea unui calcul uretral sau alt obstacole de pe căile urinare, care este
urmată de poliurie cu densitate urinară scăzută.

Oliguria- reducerea diurezei sub 100 ml pe 24 h. ea poate fi de cauză prerenală: prin

scăderea de filtrare glomerulară: ICC, şoc cardiogen , şoc hemoragic. Poate fi şi de cauză renală ,
acută când densitatea urinară este hipostenurică , cronică când densitatea urinară este
izostenurică.

Anuria- reducerea diurezei sub 100 ml/24 h. este semnul major de alterare renală gravă
şi trebuie diferenţiată de retenţia vezicală de urină care se îndepărtează prin sondaj vezical.

3
 Poate fi de cauză renală, prerenală, postrenală. Cea prerenală este la fel ca la oligurie.
Renală –necroză tubulară acută din stările de şoc , intoxicaţie cu ciuperci, CCl 4, săruri de Au.
Postrenală- calculi urinari obstructivi.

Edemul renal

Faciesul bolnavilor cu edem renal este sugestiv , cu dispunerea preferenţială la nivelul

pleoapelor superioare. Edemul renal poate fi determinat de :
 Scăderea presiunii oncotice a plasmei prin hipoalbuminemia consecutivă proteinuriei din
sindroamele nefrotice.
 Hipersecreţie secundară de aldosteron declanşată de diminuarea permanentă a debitului
sanguin renal prin acumularea lichidelor în interstiţiu.
 Creşterea permeabilităţii capilare la nivel glomerular.
Instalarea edemelor renale este insidioasă , în stadiul preclinic se vede creşterea
progresivă a greutăţii. Iniţial edemul este localizat la pleoape, retromamelonar, pretibial, sau în
regiunea sacrată la cei imobilizaţi la pat , apare matinal şi poate dispare în cursul zilei. Se
generalizează ajungând la anasarcă cu hidrocel, ascită, hidrotorax, hidropericard.
Colecţiile lichidiene sunt de tip transudat, iar edemele viscerale apar rar. Se paote
isntala edem cerebral: cefalee, crize convulsive.
Edemul renal este de culoare albă tentă sticloasă, indolor, moale, lasă uşor godeu, apare
în părţile declive, cancer renal, rinichi polichistici.

Palparea rinichiului

Manevra Goyon-bolnavul în decubit dorsal cu genunchii flectaţi- cu mâna de aceeaşi

parte cu partea cercetată a bolnavului se palpează faţa anterioară a abdomenului , mâna stângă se
plasează în unghiul costovertebral , şi balotând concomitent regiunea lombară se încearcă
apropierea mâinilor în inspirul profund generat de bolnav.
Metoda Israel- se face cu bolnavul în decubit lateral.
Manevra Glenard –monomanuală la persoanele slabe –manevra cu policele –RD pun
cele 4 degete la unghiul costovertebral , policele deasupra- mâna stângă.
Palparea în ortostatism se face prin metoda Guyon.

Rinichiul ptozat este de dimensiuni normale , este nedureros-3 grade:

 Gradul 1 –se palpează numai polul inferior
 Gradul 2 – rinichiul se palpează în întregime fiind găsit în flancuri în clino şi ortostatism.
 Gradul 3- rinichiul se palpează în flancuri şi fosele iliace
Rinichiul mărit de volum se palpează ca o masă tumorală ovală , fermă cu o suprafaţă regulată
sau nu, cu contact lombar şi care este mobil cu poziţia bolnavului şi cu respiraţia. Mărirea
rinichiului poate fi uni sau bilaterală.

Punctele dureroase de la nivelul aparatului renal

Durerea provocată la palpare apare la nivelul unor puncte dureroase:

 Punctul uretral superior-situat la unirea liniei orizontale ombilicale cu linia care trece prin
punctul Mcburney şi vârful coastei 12. corespunde proiecţiei bazinetului şi durerea poate
declanşa reflex de micţiune.
 Punctul uretral mijlociu- 1/3 mijlocie cu 1/3 externa a liniei orizontale ce trece prin cele 2
creste iliace antero superioare. Corespunde unirii ureterului lombar cu cel pelvin.
 Punctul uretral inferior- corespunde joncţiunii uretero vezicale şi este cercetat prin tuşeu
rectal sau vaginal. Este dureros în inflamaţiile uterului inferior sau a trigonului vezical.
 Punctul costo vertebral –format în unghiul de CV şi coasta 12.

4
  Punctul costo muscular –format în unghiul de coasta 12 şi musculatura sacro-lombară.
Aceste ultime 2 puncte dor în litiaza renală ,PNA, abcesul perineal.

Variaţii de culoare ale urinei

 Foarte deschisă- poliuria din DI, DZ

 Galben închis- stări febrile, deshidratări, transpiraţii abundente
 Verde albastruie- eliminarea de albastru de metilen sau de eliminarea de urocrom în urină
 Brună- eliminarea de pigmenţi biliari în urină.
 Roşie închisă-porfirie
 Neagră după expunerea la lumină- alcaptonurie
 Albă lăptoasă-eliminări de proteine, fosfaturie
 Roşie deschisă-hemoglobinurie, mioglobinurie

Ph urinar

PH de 5,8-7,4 . ph este de obicei acid şi este influenţat de alimentaţie, regimul crescut, regimul
vegetal scăzut.
Modificări pot apărea în DZ, IRC(acid), infecţii urinare(alcalin).

Densitatea urinară

Se determină cu un urodensimetru şi are valori de 1005-1030.

Variaţiile sunt date de ingestia de lichide şi săruri , regim alimentar, efortul fizic, vârstă.
Informaţii identice cu densitatea se obţin prin determinarea osmolarităţii măsurate prin punctul
crioscopic.
Normostenuria- capacitatea rinichiului de a modifica densitatea specifică a urinei între
1005-1030 sau osmolaritatea 100-1400. 1020-----osmolaritate de 800-900.
Izostenuria – densitatea urinară se păstrează între 1008-1010, egală cu cea a plasmei.