Universitatea Transilvania din

Brasov. Facultatea de Silvicultură si

Exploatări Forestiere

Defectele
lemnului
brut
Material pentru cursul
postuniversitar
Managementul riscului la
fasonarea arborilor si
valorificarea superioară a
lemnului

Conf. dr. ing. Florin Dinulică

Sef lucr. dr. ing. Aureliu Florin Hălălisan
2
 Defectele lemnului

Noțiunea «DEFECT»

| 1 Gama largă a caracteristicilor lemnului şi arborilor care sunt identificate în vocabularul comun ca defecte
este sursa unor confuzii, motiv pentru care distingem în înţelesul acestei noţiuni două perspective: una
tehnică, alta biologică (fig. 1).
Din punct de vedere tehnic prin defect înţelegem orice trăsătură a lemnului care împiedică sau îi
îngreunează prelucrarea şi măreşte costurile tehnologice la transformarea lui în produse.
Comentariu: Întrucât fiecare tip de produs prezintă modalităţi proprii de prelucrare a materiei prime şi
exigenţe specifice asupra calităţii acesteia, noţiunea de defect este relativă (ceea ce este un defect pentru un produs
poate fi chiar o trăsătură valoroasă pentru un alt produs sau nu are efect asupra valorii acestuia).
Exemplu: nodurile sunt apreciate la produsele cu notă rustică (pardoseli), iar răscoacerea, la produsele de artizanat.
Trecând peste cazurile rarisime exemplificate mai sus, cele mai multe defecte prezintă un impact
negativ în majoritatea tehnologiilor de prelucrare la care este supus lemnul.
Lemnul este în primul rând un produs biogenetic al ecosistemelor; din perspectivă biologică
defectul este o abatere a structurii, formei, integrității și culorii lemnului de la normalitate1. Din acest unghi
de vedere nodurile nu pot fi clasificate ca defecte, ele aparținând structurii normale; în schimb excrescențele
și devierile axiale ale fibrelor- apariții excepționale în societatea plantelor lemnoase - sunt defecte în primul
rând din rațiuni biologice. Dincolo de anumite mărimi și frecvențe de apariție majoritatea defectelor
biologice devin impedimente tehnice pentru cel puțin un mod de prelucare a lemnului.

Sistematica defectelor

Multitudinea abaterilor arhitecturii arborilor și proprietăților lemnului lor de la reperele acceptate impune o
sistematizare a lor. În scop didactic, grupăm defectele în următoarele 6 clase: defectele formei, defectele
structurii, defectele integrității, defectele culorii, defectele de rănire și defectele de distrugere – care sunt
explicitate în continuare.

Defectele formei

Curbura
Este devierea curbă de la rectiliniaritate a axului piesei lemnului rotund.
Cauze: Abaterea creşterii în lungime de la traiectoria Efecte: Lemnul cu curbură se debitează cu
rectilinie este determinată direct de obstacole sau randamente mici în cherestea, se deformează
constrângeri mecanice (constând în: 1. încărcările din puternic prin uscare şi se comportă slab la
vânt și precipitații solide, 2. eforturile distribuite din solicitările mecanice longitudinale (nu se
biomasa coroanelor asimetrice, 3. componenta paralelă recomandă în construcţii, în structuri de
cu solul a accelerației gravitaționale – toate cauzând rezistenţă). Până la mărimea de 1.5-3 % (variabilă
încovoierea statică și flambajul lemnului din trunchi) şi cu specia) curbura este o particularitate naturală a
indirect de orientarea spre lumină a tulpinii. arborilor şi a lemnului lor .
Prevenție: Chiar dacă, odată cu vârsta, multe din curburi sunt corectate prin dozarea creșterii pe
circumferință, totuși defectele de structură care au însoțit-o rămân. Din acest motiv prevenția este foarte
importantă și se poate realiza silvotehnic, prin lucrările de conducere și îngrijire cu care se tratează arboretul
în dezvoltare. La speciile cu temperament pronunțat de lumină curățirile și răriturile vor avea intensități și
periodicități mai mici.

1
În contextul populațiilor de arbori normalitatea este starea/forma materiei definită de majoritatea (simplă) a indivizilor care le
compun – perspectiva numerică.
 Măsurare: Se localizează defectul pe lungimea
piesei. Se măsoară lungimea tronsonului
afectat de curbură (L) și odată cu acesta
săgeata curburii ( s = devierea maximă a
suprafeței piesei de la linia, materializată cu o
sfoară sau ruletă, care unește extremitățile
|2
curburii). Direcția de măsurare a săgeții trebuie
să fie perpendiculară pe axul piesei.
Formula de calcul: C =(s/L)*100, [%] ! Dacă săgeata se măsoară în cm, iar lungimea curburii în m, raportul
lor nu se mai înmulțește cu 100.
Conicitatea
La arbori conicitatea exprimă descreșterea diametrului sau circumferinței cu depărtarea de colet, iar la
lemnul brut modificarea diametrului sau a circumferinței pe lungimea piesei şi, deci, abaterea formei
acesteia de la cilindru.
Cauze: Conicitatea este rezultatul alocării neuniforme de biomasă lemnoasă pe înălţimea arborelui.
Efecte: Conicitatea este o trăsătură obişnuită în tronsoanele tronconice ale fusului (defect biologic, prin
urmare). Dincolo de 1.5-2 % mărimea conicităţii capătă conotaţiile unui defect tehnic, reducând
randamentul la derularea furnirului şi debitarea cherestelei. Produsele rezultate prezintă fibră înclinată.
Măsurare: Se determină diametrele medii (D şi
D d d) la 5 cm de extremităţile piesei şi distanţa
între secţiunile transversale măsurate. La piesele
provenite de la baza trunchiului (care conţin
secţiunea de doborâre a arborelui), D se
măsoară la 1 m de jumătatea grosimii teşiturii
L tapei .
Co 
Dd
, cm / m,%
Formula de calcul: L
Lăbărțarea
Cauze: Lăbărţarea lemnului rotund reflectă îngroşarea
bazei trunchiului în apropierea coletului. Acestea este
necesară (vitală) stabilităţii mecanice a arborelui în
condiţiile concrete de teren, sol şi înrădăcinare.
Lăbărţarea pronunţată este o modalitate de adaptare a
arborilor la condiţiile de vegetaţie oferite de versanţii
puternic înclinaţi şi/sau vântuiţi, de terenul liber; uneori
este o reacţie la atacul de ciuperci sau insecte xilofage
localizat în apropierea coletului.
Efecte: În lucrările de exploatare şi prelucrare primară a
lemnului, capetele lăbărțate se rotunjesc – deci,
lăbărțarea aduce pierderi de material lemnos şi
consumuri tehnologice suplimentare. Lăbărţarea
îngreunează colectarea lemnului prin târâre, piesele cu
Este pronunţarea capătului gros al pieselor defect pronunţat afectând seminţişul şi solul. Până la
provenite de la baza trunchiului. Este o formă mărimea de 10 cm/m este considerată normală.
particulară a conicităţii în primul metru de la tapă.
Măsurare: Se determină numai la piesele ce conțin secțiunea de doborâre a arborelui. Se măsoară
diametrul la capătul gros (media: D) și la 1 m față de acesta (media: d).
Calcul: Matematic, lăbărțarea reprezintă diferența absolută a celor două diametre: D – d.
! Dacă suprafața lemnului este dezvelită, se va ține cont de absența locală a scoaței la determinarea
diametrelor.
! La piesele provenite de la baza trunchiului se măsoară atât lăbărţarea cât şi conicitatea: lăbărţarea în
primul metru de la capătul gros, conicitatea în continuarea fusului.
 Înfurcirea
Ramificarea lemnului rotund, într-un punct oarecare de pe axul său, în două sau mai multe diviziuni.
Cauze: Înfurcirea lemnului rotund conţine înfurcirea
trunchiului arborilor.
La speciile cu ramificare monopodială (rășinoasele, fagul,
stejarul, frasinul, plopul) înfurcirea axului poate fi consecința:
|3
1. dispariției sau lâncezirii mugurelui terminal, cauzate de
factori biotici (ciuperci, insecte, mamifere, om), abiotici
(riscuri climatice), mecanici sau de diminuarea
dominanței apicale (parascan și danciu, 2001) sau
2. favorizării policiclice a lujerilor laterali.
La speciile cu ramificare simpodială (cu dicaziu sau
pleiocaziu), înfurcirea este aparentă. La sortare este însă
tratată ca înfurcire reală.
Nu poate fi exclusă predispoziția genetică a unor populații
pentru producerea chiar timpurie a înfurcirii. Aportul mai
mare de radiație luminoasă de care beneficiază
predominanții stimulează înfurcirea.
Efecte: În primul rând înfurcirea limitează lungimea lemnului
de lucru.
Ramificarea creşterii însoţeşte înfurcirea cu defecte de
structură, coloraţie şi integritate a ţesuturilor lemnoase.
Valorificarea lemnului din înfurciri Înfurcirea creează oportunitatea instalării şi propagării în
Desenul produs de devierea traiectoriei masa lemnului a agenţilor patogeni răspunzători de apariţia
inelelor anuale și altor formațiuni anatomice coloraţiilor anormale şi a alteraţiilor.
în dreptul înfurcirii este decorativ și poate fi Înfurcirea adăposteşte cantităţi apreciabile de lemn de
utilizat la confecționarea furnirelor estetice reacţie, discoloraţii, formaţiuni rezinifere traumatice şi,
și a panourilor decorative. Un exemplu este uneori, putregai. Înfurcirea în unghi ascuți („în V”) predispune
desenul „cu vine” la despicare trunchiului cu ocazia doborârii arborilor.
Măsurare. Lemnul înfurcit se resortează. Înfurcirea tulpinii conduce la pierderi de grosime în trunchi;
Deci înfurcirea nu se măsoară la lemnul astfel la fag exemplarele înfurcite au creșteri mai mici în
brut. suprafața de bază, în ciuda poziției sociale dominante în
arboret.
Măsuri preventive Măsuri curative

 Promovarea în cultură a proveniențelor tardive  Toaletarea înfurcirilor prin îndepărtarea unor

 Ameliorarea condițiilor de creștere în tinerețe (obiectiv: evitarea ramuri din înfurcire (efect avantajos: ameliorarea
consecințelor stresului hidric) rectitudinii; efect dezavantajos: reducerea creșterii
 Protejarea laterală a lizierelor (obiectiv imediat: întârzierea în trunchi și inducerea formării ramurilor lacome)
deschiderii mugurilor și evitarea contactului direct cu vântul rece)  Receparea puieților înfurciți
 Elagarea artificială a ramurilor laterale mai dezvoltate decât liderul  Extragerea indivizilor cu înfurciri joase cu ocazia
(obiectiv imediat: evitarea întreruperii dominanței apicale) operațiunilor culturale
Ovalitatea
Este abaterea secțiunii transversale a lemnului de la forma circulară.
Cauze. Ovalitatea este o consecinţă fizică a depunerii neuniforme de biomasă lemnoasă pe circumferinţa
arborilor, sub influenţa vântului dominant, asimetriei coroanei sau din raţiuni mecanice. Mișcarea aerului ar
fi principalul factor modelator al formei transversale a trunchiului. Nici desimea arboretului, nici chiar
înclinarea terenului nu sunt atât de responsabile pentru ovalitate ca direcția vântului, care imprimă direcția
axei mari a secțiunii trunchiului.
Efecte: Ovalităţi mai mici de 10 % sunt considerate normale la speciile forestiere. Abaterile mari de la forma
circulară sunt însă dezavantaje pentru lemnul supus debitării longitudinale, îngreunând alegerea și croirea
modelului de debitare şi producând lăturoaie mari.
|4

Măsurare: Ovalitatea se măsoară la 1 m de capătul gros. Formula de calcul:

Se identifică prin tatonare cu clupa, diametrul cel mai mare al secțiunii (D) și se Dd
Ov  100,%
măsoară diametrul perpendicular (d). D
Canelura
Canelura constă în vălurarea suprafeţei exterioare longitudinale a pieselor2
Cauze. La lemnul rotund din trunchi crestele canelurii aparţin
nervurilor dezvoltate la baza tulpinii, care îi consolidează ancorarea
în sol. Devine, astfel, explicabilă asocierea frecventă a canelurii cu
lăbărţarea. La speciile tropicale nervurile îmbracă forma unor
contraforţi.
Efecte. La speciile lemnoase din zona temperată canelura nu este un
defect grav; accidental, la molid și fag de exemplu, efectele sunt mai
serioase. Produsele debitate din lemn cu canelură pot avea fibră
înclinată şi retezată.
Măsurare. Se analizează la
capătul gros al piesei; se
identifică canelura cea mai
profundă a cărui adâncime se
măsoară (hmax) împreună cu
diametrul (D) măsurat pe
aceeași direcție. hmax
Formula de calcul: K  100,%
D

Valorificarea superioară a lemnului cu canelură. Lemnul cu canelură poate fi folosit la furniruirea produselor,
datorită calității decorative a desenului pe care îl fomează - cu vine neregulate.
Excrescențele
Sunt proeminențe la suprafața lemnului.
Cauze. Apariţia excrescenţei este datorată:
 aglomerării de muguri dorminzi, noduri mici sau
lujeri lacomi sau
 prezenţei unor corpuri străine - care devin
obstacole în traiectoria creşterii sau
 proliferării de natură patologică a ţesuturilor
lemnoase.

2
Adânciturile locale pe direcție axială sunt numite „Scobituri” (STAS 4667-73), dar nu mai sunt precizate de standardele în vigoare
astăzi.
 În practica sortării lemnului excrescențele se
Clasificarea excrescențelor clasifică după morfologie și starea de sănătate.
Excrescențele cu suprafață netedă apar de obicei
la rășinoase, la foioase excerescențele având
După După aspectul După starea suprafață neregulată și prezentând protuberanțe
formă suprafeței de sănătate
miniaturale.
|5
GÂLME = Excrescențe
Excrescențele semisferice sau globulare poartă
Excrescențe Excrescențe Excrescențe
excrescențe
globulare
netede noduroase sănătoase
patologice
(CANCERE)
numele de gâlme. Sunt tipice foioaselor, cele mai
multe având suprafață neregulată (fac excepție
gâlmele mesteacănului carelian Betula pendula
var. carelica) și arhitectura anormală, în care abundă razele, iar inelele anuale au contur curb și larg, modelat
de mugurii dorminzi incomplet dezvoltați. Frecvent conțin fibră creață.
Pentru profesioniști este o anumită corespondență între aspectul excrescenței și cauza/cauzele apariției lor.
Astfel, excrescențele cu suprafață rugoasă au la origine devieri haotice ale direcției fibrelor în lemn, care
înconjoară mugurii necrozați decedați subit – gerurile brutale sunt cauza generală a decesului mugurilor
adventivi. Excrescențele noduroase rezultă în urma lezării cambiului cu prilejul unor șocuri mecanice, elagării
ramurilor, incendiilor de pădure, atacuri de insecte. Excrescențele netede sunt tumori vegetale, rezultate din
diviziunea haotică a cambiului, adesea rănit.
Efecte. Excrescenţele sănătoase prezintă fibră încâlcită.
Excrescenţele patologice sunt însoţite, în afară de defectele structurii obişnuite pentru aceste malformaţii,
coajă înfundată, alteraţii cromatice, putregai şi depozite de răşină mobilizată pentru stoparea infecţiei.
Excrescenţele sunt particularităţi anormale care pot îngreuna local debitarea lemnului datorită anomaliilor
de structură care le însoţesc. Utilizarea lemnului în scop decorativ (furnire estetice, produse obţinute prin
strunjire) poate însă descoperi valoroasele însuşiri estetice ale excrescenţelor - dovedite de desenele pe care
fibra şi nodurile, împreună cu mugurii, le etalează prin tăierea plană a defectului. Excrescenţele sănătoase
sporesc, astfel, considerabil valoarea lemnului. Deosebit de apreciate sunt gâlmele de la mesteacăn,
acerinee, frasin, nuc, ulmi, mai ales la vârste de 30-40 de ani.
Măsurare. Se cunosc mai multe modalități de măsurare a
excrescențelor, în funcție de standardul care le apelează:
1. Se consemnează prezența defectului.
2. Se determină frecvența defectuluiu (nr. excrescențe de la o
piesă/ unitatea de lungime).
3. Se determină, prin măsurători, proporția pe care defectul îl
ocupă din circumferința lemnului (se raportează procentual
lungimea arcului de cerc AB pe care îl cuprinde defectul la
circumferința secțiunii transversale în dreptul căreia apare
2∏r). AB
G 100,%
Formula de calcul:  D
4. Se măsoară lungimea defectului (a), care se raportează la
lungimea piesei .
Formula de calcul: G = (a/L)*100 [%]

Defectele structurii

În această categorie sunt încadrate anomaliile structurii lemnului – devierile fibrelor (fibra creață, fibra torsă,
fibra încâlcită, buclele), excentricitatea măduvei, lemnul de reacție, inimile concrescute, lunura și depunerile
anormale de apă (inima udă, petele și pungile de apă) – precum și trăsăturile structurii normale care sunt
 considerate defecte la prelucrarea lemnului - alburnul, nodurile (incluzând ramurile lacome), măduva (inima
lemnului), neregularitatea lățimii inelelor de creștere ale arborelui și pungile de rășină.

Excentricitatea măduvei
Este abaterea centrului fiziologic al secţiunii
transversale a lemnului (măduva) de la centrul său
|6
geometric.
Cauze. Factorii primari (originari) care induc
excentricitatea sunt de natură fiziologică sau
mecanică şi determină distribuirea neuniformă a
xilemului pe circumferinţa trunchiului şi ramurilor.
Creşterea radială disproporţionată – favorizând una
din razele secţiunii determină depărtarea treptată a
centrului geometric de măduvă.
Excentricitatea este inevitabilă la ramuri, datorită
eforturilor care însoţesc plagiogeotropismul.
La lemnul provenit din trunchi excentricitatea se
Excentricitate la gorun asociază:
Efecte. Asimetria măduvei este sursa cea mai  arborilor cu coroane asimetrice, cum sunt cei
cunoscută a neomogenităţii structurii, care explică, la din liziere, sau cu rădăcină asimetrică;
rându-i, deformarea pieselor cu ocazia uscării după  staţiunilor cu vânt predominant dintr-o
debitare şi comportarea slabă la unele solicitări direcţie;
mecanice. Lemnul de pe razele mici ale secțiunii cu  versanților puternic înclinați;
excentricitate prezintă textură fermă, în timp ce în  solurilor (în special cu exces de umiditate)
sensul opus este ațos, puțin lignificat și deci care nu oferă siguranţă în ancorarea
mediocru. arborilor.
Măsurare. Se determină la capătul cu cea mai mare asimetrie a măduvei.
Centrul geometric al capătului se identifică cu mijlocul diametrului maxim.
Se măsoară lungimea segmentului devierii măduvei față de centrul geometric
(OM).
Calcul. Segmentul excentricității (OM) se raportează procentual la diametrul
mediu al secțiunii (D):

(%)

Lemnul de reacție
Terminologie: Lemnul de reacţie este o denumire
generică care grupează două defecte cu cauzalitate
imediată de natură mecanică: lemnul de
compresiune şi lemnul de tracţiune.
În secţiunile din trunchi, ramuri şi rădăcini supuse,
îndelung şi intens, la eforturi de compresiune
paralelă cu fibrele ia naştere lemnul de compresiune.
În secţiunile supuse la eforturi de tracţiune
(întindere) paralelă cu fibrele ia naştere lemnul de
tracţiune (numit impropriu de unii autori de la noi
lemn de tensiune).
Cauze: Lemnul de reacţie materializează reacţii locale ale xilemului arborilor la provocările de ordin mecanic
care însoţesc: modificarea direcţiei axului de creştere (exteriorizată prin curbură), încovoierea periodică a tulpinii
pe direcţia vântului dominant, creşterea pe versanţi cu înclinare accentuată, orientarea spre lumină.
 Identificare: Lemnul de reacţie formează, în secţiunea
transversală a pieselor, suprafeţe compacte sau
dispersate care se disting relativ uşor prin colorit şi luciu.

Llemn de compreesiune la brad

Astfel, lemnul de compresiune se recunoaște prin
îngroșarea neobișnuită a lemnului târziu, care dă o
culoare roșcată porțiunii ocupate.
|7
Lemnul de tracţiune se distinge, mai greu, prin:
 culoarea mai deschisă, datorată pachetelor de fibre
gelatinoase (bogate în celuloză),
 luciul argintiu sau sidefiu,
 aspectul scămoșat al suprafeței,
 crăpăturile de pe fețele radiale ale pieselor debitate.
 deformarea pe care o cauzează lemnului la debitare.
Măsurare. Lemnul de reacție (lemnul de compresiune și lemnul Prevenție: În esență soluțiile silviculturale
de tracțiune) se măsoară la ambele capete și se clasifică după pentru prevenirea apariției lemnului de
mărimea cea mai mare. reacție vizează condițiile de creștere
Mărimea defectului rezultă prin raportarea procentuală a asigurate arborilor. În faza de
suprafeței sale ocupate (SLR) la suprafața întregii secțiuni (S): împădurire, spre exemplu, atenția cu
S care se execută plantarea puieților
LR  LR 100,%
S reduce considerabil riscul deformării
Pentru determinarea suprafeței secțiunii (S) se va folosi formula tulpinilor tinere și, astfel, apariția
cunoascută a cercului ( S    D ), luând în calcul diametrul mediu structurilor anormale asociate acesteia.
2

4
al secțiunii. La puieții containerizați deformarea
Suprafețele cu lemn de reacție vor fi reduse la forme geometrice rădăcinilor este cauza cea mai frecventă
de arie cunoscută (triunghi, trapez, cerc, dreptunghi). a apariției lemnului de compresiune.
Fibra creață
Fibra creață este defectul structurii care constă în
dispunerea sinuoasă a elementelor anatomice ale
lemnului în secțiunile sale longitudinale (tangențială
și radială). Acestea formează suprafețe cu aspect
spațial de cute sau pliuri perpendiculare pe direcția
axială a piesei.
Identificare. La arborii pe picior defectul se poate
recunoaște după pliurile formate de scoarță,
amprentele fibrei crețe pe fața interioară a scoarței,
topografia suprafeței lemnului sub scoarță, aspectul
lemnului rindeluit după îndepărtarea unei porțiuni
de scoarță. Dacă fibra creață se înregistrează pe
secțiunea radială, criteriile de recunoaștere amintite
mai sus nu sunt concludente. În consecință păltinarii,
amatori sau profesioniști ai identificării lemnului cu
fibră creață, recoltează, cu toporul sau ferăstrăul
mecanic, o mostră de lemn masiv, în formă de pană,
care evidențiază aspectul fibrei în adâncimea
trunchiului. Procedeul este mutilant, lemnul de paltin
prezentând durabilitate precară; exemplarele care nu
confirmă fibra creață sunt compromise dacă nu sunt
exploatate curând.

Fibra creață defect ? În prezența fibrei crețe proprietățile mecanice suferă abateri importante de la valorile
normale. Lemnul se deformează mult la uscare, se lucrează și finisează greu.
Pentru unele modalități de utilizare a lemnului, însă, fibra creață sporește considerabil valoarea materiei
 prime datorită desenului ondulat care rezultă după secționarea ei plană (desenul reproduce aspectul 3D al
fibrei, fiind o iluzie optică). Fibra creață este căutată pentru utilizări decorative și vânată pentru construcția
instrumentelor muzicale cu coarde, la care formeaze eclisele și spatele.
Cauze. Sunt invocate trei cauze aler apariției fibrei crețe, fără a fi dovedite deplin experimental: stațiunea,
constrângerile mecanice și genotipul.
Condițiile care permit apariția defectului sunt oferite de altitudinile mari, solurile scheletice, versanții umbriți
|8
și abrupți, din etajul montan sau platourile calcaroase din etajul deluros.
Încrețirea scoarței și a straturilor de lemn de pe fața concavă a trunchiurilor a fost pusă, inevitabil, pe seama
solicitărilor mecanice, diferențiate pe circumferință între tracțiune, compresiune și încovoiere și provenite
din repartizarea greutății proprii a tulpinilor sau cauze exterioare. Stresul mecanic este întreținut de
stațiunile cu condiții grele de vegetație, exprimate de ancorarea slabă în sol, componenta cinetică a
gravitației de pe terenurile în pantă, vânt etc.
Contribuția eredității a fost sugerată de constatarea reproducerii defectului la lăstarii de cioată ai patinului
creț.
Măsurare. Nu se măsoară. Se consemnează numai prezența defectului.
Fibra torsă
Constă în devierea elicoidală a direcției fibrelor în jurul axei longitudinale a piesei. Devierea se poate
produce pe toată adâncimea razei, frecvent însă limitându-se la lemnul adult. Fibra torsă se întâlnește atât
în trunchi cât și în ramuri.
În funcție de orientare fibra torsă poate fi de stânga sau de dreapta, privind trunchiul spre amonte.
Identificare. La lemnul
necojit fibra torsă se
recunoaşte după direcţia
crăpăturilor scoarţei sau
ale nervurilor de la
suprafața trunchiului.
La lemnul cojit fibra torsă
se recunoaşte după
direcţia crăpăturilor sau
fisurilor de la suprafaţa
piesei.

Cauze. Până în prezent au fost amintite următoarele cauze ale apriției fibrei torse: rotația Pământului,
mișcarea solară, direcția dominantă a vântului, încărcarea periodică cu zăpadă a coroanei și diferența de
alungire a celulelor în lungul axului arborelui și cu depărtarea de măduvă. Mișcarea solară se imprimă în
helitropismului ramurilor și, prin acesta, acționează asupra direcției fibrei din trunchi. Ipoteza
determinismului eolian al fibrei torse susține că vântul dominant exercită un cuplu de torsiune asupra
ramurilor coroanei, care deformează trunchiul. Acțiunea vântului se conjugă cu asimetria coroanei,
rezultanta fiind răsucirea fibrelor în jurul axului. În stațiunile cu vânt prevalent unidirecțional fibra torsă este
nu numai consecința răsucirii și încovoierii la care sunt supuși arborii, ci și soluția salvatoare pentru
supraviețuirea lor mecanică în aceste condiții; concret, prezența fibrei torse îmbunătățește rezistența
tulpinilor la încovoiere.
Efecte. Modificările structurale profunde care însoțesc fibra torsă sunt transpuse în mărimea unor însușiri
fizico-mecanice ale lemnului, care sunt dezavantajoase tehnologic. Principalele neajunsuri calitative ale
lemnului cu fibră torsă sunt: 1. predispoziția la crăpare (piesele debitate din lemn cu fibră torsă se
 deformează şi crapă după traiectoria fibrei), 2. rezistența mai mare la despicare, [Link] mărimii unor
indici mecanici, îndeosebi a rezistenței la tracțiune paralelă cu fibrele, resimțită la mărimi ale unghiului de
înclinare a fibrei mai mari de 60-100.
Lemnul cu fibră torsă se rindeluiește rău și este contraidicat în îmbinări.
Măsurare. Se identifică tronsonul cu cea mai puternică deviere a crăpăturilor sau fisurilor de la direcția
axială. Se alege una din crăpături, care se urmărește pe 1 m lungime a piesei; se trasează, imaginar sau cu
|9
creta, o linie paralelă cu axul piesei. Se măsoară, cu ruleta, devierea t a crăpăturii pe distanța de 1 m față de
linia trasată.
Mărimea defectului este indicată de:
segmentul t sau raportul t/L (valoarea
tangentei) sau prin unghiul de torsiune sau
prin pasul fibrei. În practica sortării
lemnului se preferă prima modalitate de
exprimare.
Unităţi de măsură: cm, cm/m, % (în cazul de
față1 cm = 1 cm/m = 1%) sau 0.
Inimile concrescute
Defectul constă în prezența mai multor măduve în
secțiunea capătului piesei, fiecare cu sistem propriu
de inele anuale.
Cauze. Apariţia inimilor concrescute este prilejuită de
concreşterea tulpinilor în înfurcire sau înfrăţire.
Efecte. Motivele pentru care inimile concrecute sunt
considerate defecte sunt: 1. însoțirea cu ovalitatea,
neregularitatea lăţimii inelelor anuale şi coaja
înfundată, și 2. deformarea și crăparea cu usurință a
lemnului afectat.
Măsurare. Se consemnează capătul unde apar.
La inimile duble se măsoară distanța între măduve (cm).
La inimile multiple se măsoară distanța între măduvele cele
mai îndepărtate (cm).
Lunura
Prezența unuia sau mai multor inele de alburn în zona duramenului.
Cauze. Lunura este consecinţa îngheţurilor severe care compromit
capacitatea celulelor parenchimatice de a secreta substanţe de
duramenificare.
Efecte. Inelele care alcătuiesc lunura prezintă proprietăţi inferioare
duramenului şi putrezesc mai uşor; din acest motiv la prelucrare sunt
îndepărtate, cu pierderi mari de material. La furnire lunura este o prezență
inestetică.
Măsurare. După normativul european în vigoare lunura nu se măsoară, se
consemnează numai prezenţa ei. În normativul de măsurare autohton
(care a fost înlocuit cu cel european) lunura se indica prin diametrul
cercului care o înscrie (de) raportat, eventual, la diametrului capătului,
măsurat pe aceeași direcție (D).
În situația, deloc rarisimă, a mai multor lunuri în aceeași secțiune se
măsoară lunura exterioară.
 Depunerile anormale de apă
Sunt porțiuni interioare din trunchi și, uneori ramuri, caracterizate printr-un plus neobişnuit de umiditate –
alimentat de seva brută, care îşi schimbă traiectoria –, care îi modifică frecvent culoarea. Cu timpul
umiditatea lemnului aceste depuneri o depășește pe cea din alburn. În literatură sunt prezentate trei tipuri
de depuneri anormale de apă: inima udă, cel mai cunoscut, petele de apă și pungile de apă. Cele trei tipuri
de depuneri anormale de apă se deosebesc morfologic, inima udă fiind compactă și de obicei centrală,
| 10
petele de apă sunt neregulate ca formă și distribuție în secțiunea lemnului rotund și se găsesc numai în
alburn, iar pungile de apă sunt numai în duramen.
Cauze. Inima udă este simptomul principal al unei boli
fiziologice de circulaţie a arborilor în care seva brută
inundă secţiunea interioară a trunchiului. Petele și pungile
de apă sunt patologice. Printre cauzele primare ale acestor
boli sunt identificate:
 atacurile de bacterii (la ulmi, plopi, sălcii, brazi) sau de
ciuperci (la plopul tremurător),
 infiltrarea apei prin cioturi (la brazi și plopi) şi
 excesul de umiditate din sol (ca la molid și pin silvestru).
Boala parcurge mai multe stadii:
Stadiul I, incipient, în carte coloraţia şi umiditatea inimii ude sunt
reversibile – după doborârea arborilor, prin uscare, surplusul de
apă se pierde, iar lemnul inimii se deschide la culoare şi dezvoltă
o reţea densă de fisuri în fagure.
Stadiul II, în care seva deversată în zona inimii intră într-un
Inimă udă în stadiu incipient la brad
proces de fermentaţie anaerobă, trădat de mirosul acru-
înţepător imprimat lemnului inimii, şi de modificare ireversibilă a
culorii (la molid şi brad, discolorare în roşu – roșeață, la sălcii,
discolorare brună sub formă de pete, iar la plopi, duramen fals
brun-roșcat).
Stadiul III. Coloraţia anormală devine, în timp, putregai.
Efecte. Depunerile anormale de apă se usucă mai greu
decât duramenul și chiar decât alburnul. Inima udă se
impregnează mai greu, probabil datorită conținutului mai
mare de extractibili rezultați din alterarea lemnului. La plop
cheresteaua din inimă udă a prezentat chiar colaps cu
ocazia uscării. Stadiul de coloraţie anormală restrânge
posibilităţile de utilizare, iar putregaiul le compromite.
Mirosul lemnului cu inimă udă degradată este categoric un
dezavantaj dacă este persistent.
Roșeată la brad dezvoltată dintr-o inimă udă
Măsurare. Inima udă se măsoară numai în stadiile de colorație anormală și de putregai, în care se asimilează
defectelor respective (vezi la defectele respective).
Alburnul
Alburnul este porțiunea periferică a secțiunii transversale a lemnului alcătuită din ultimele creșteri și care
servește circulației ascendente a sevei. Este o caracteristică a structurii normale a arborilor.
De ce este considerat defect alburnul ? Sunt însă cel puţin două argumente pentru includerea lui în
categoria defectelor tehnice:
1. Tranzitarea spaţiului său de seva în ascensiune expune alburnul la atacul agenţilor patogeni vehiculaţi de
sevă.
2. Culoarea alburnului constituie la unele specii (stejari) un impediment calitativ la valorificarea lemnului în
furnire, motiv pentru care se îndepărtează înaintea debitării.
Măsurare. Se măsoară lățimea maximă a alburnului pe circumferință la ambele capete (la piesele provenite
de la baza trunchiului alburnul se măsoară numai la capătul subțire). Măsurătoarea se clasifică după
valoarea cea mai mare.
 Pungile de rășină
Sunt cavități alveolare în cuprinsul inelului anual
care adăpostesc balsamul arborilor. Balsamul este
starea fizico-chimică sub care se găsește rășina în
arbori.
Cauze. Orice acțiune externă sau internă (vântul,
| 11
gerul, seceta, insolația, inundațiile, elagajul
natural, omul și agenții biologici de distrugere a
lemnului) care aduce fisurarea sau crăparea zonei
cambiale devine sursa cea mai apropiată a
apariției pungilor de rășină.
Măsurare. Se numără pungile de rășină separat
pentru fiecare capăt și se clasifică după valoarea
cea mai mare.
Efecte. Balsamul depozitat în pungile de rășină
crează dificultăți la:

 prelucrarea mecanică – îngreunând operația de tăiere datorită îmbâcsirii cu rășină a sculelor

tăietoare sau așchietoare;
 fabricarea plăcilor din fibre prin procedeul umed – provocând spumarea covorului;
 tratarea termică – fracțiunea volatilă a rășinii întreține pericolul de aprindere a produselor tratate; la
uscarea artificială conținutul pungilor de rășină difuzează în straturile vecine de lemn;
 finisarea prin șlefuire – rășina astupă golurile dintre granulele abrazivului, reducându-i capacitatea
de tăiere;
 finisarea prin vopsire și încleierea particulelor la fabricarea compozitelor – oleorezinele reduc
aderența materialului tehnologic și străpung pelicula de șelac aplicată după băițuire.
Neregularitatea lățimii inelelor anuale
Constă în fluctuarea grosolană a lățimii unuia sau mai multor inele de creștere pe secțiunea transversală a
lemnului.
Cauze. Orice factor de control al regimului creșterii radiale a
arborilor poate genera astfel de neregularități, îndeosebi
precipitațiile, temperatura, vântul local, lucrările silviculturale și
atacurile de dăunători/paraziți.
Efecte. Lemnul cu neomogenitate a creșterii se deformează și
crapă mai activ, se lucrează mai greu.
Prevenție: Cea mai mare contribuție la apariția acestui defect o au
lucrările silviculturale efectuate în stadiul de maturitate a
arboretului; pentru evitarea lui, se recomandă intensități slabe-
moderate ale acestor lucrări.
Măsurare: Sortimentele care invocă regularitatea lățimii inelelor anuale sunt: lemnul de rezonanță, lemnul
pentru furnire și lemnul pentru doage. La lemnul pentru instrumente muzicale, regularitatea lățimii inelelor
anuale se determină prin diferența de lățime (mm) între inelele consecutive, care nu ar trebui să depășească
0.6 mm.
Nodurile
În sens larg, nodul este porțiunea de ramură încorporată în masa lemnului. La sortarea lemnului, prin nod se
înțelege secțiunea ramurii sau ciotului practicată la suprafața piesei (la fața lemnului).
Categorii tehnice de noduri: La sortare nodurile se diferențiază după starea de sănătate - în funcție de care
distingem noduri sănătoase (fără urme de putrezire) și noduri alterate -, după gradul de aderență la lemnul
înconjurător - în funcție de care distingem noduri concrescute și noduri căzătoare – și după localizarea în
cuprinsul piesei – distingând nodurile aparente (vizibile pe suprafața laterală a piesei) de nodurile interioare.
Aceste categorii se măsoară diferit, după cum se prezintă în cele ce urmează.
 Aderă la suprafața lemnului Nodurile se
concrescute înconjurător pe cel puțin ¼ din clasifică după
perimetru. diametrul și
sănătoase
după frecvența
Sunt înconjurate de scoarță pe cel
căzătoare lor.
puțin ¼ din perimetru. Diametrul
Sunt putrezite pe cel mult 1/3 din  Reguli de măsurare a nodurilor se
vicioase nodurilor:
suprafață. exprimă și
| 12 • Se măsoară diametrul cel notează în mm
mai mic al nodului sau cm – în
• La măsurare se face funcție de
abstracție de valurile de cerința
standardului.
cicatrizare care înconjoară
Frecvența
nodurile concrescute.
nodurilor se
 Operații de lucru: exprimă în:
• După normele europene se buc/m (bucăți
măsoară, separat, trei
aparente

pe metru linear
categorii de noduri: de piesă) – se
sănătoase aderente, măsoară toate
sănătoase căzătoare și nodurile dintr-o
Noduri

alterate anumită
putrede Sunt putrezite pe cel puțin 1/3 alterate.
categorie și se
din suprafață. • La rășinoase se identifică și
raportează
se măsoară nodurile cele numărul lor la
mai mari din cele trei lungimea piesei;
categorii. mm/m
• La foioase se măsoară și se (diametrul
încadrează în cele trei cumulat pe
categorii toate nodurile metru de piesă)
– se măsoară
vizibile ale piesei.
toate nodurile
dintr-o anumită
categorie și se
raportează suma
diametrelor lor la
lungimea piesei.
Sunt acoperite complet de valurile de
cicatrizare. Sunt semnalate de
ascunse
proeminențele de pe suprafața laterală Nu se măsoară. Se consemnează
interioare
a piesei prezența.
Sunt incluse integral în suprafața
de capăt
capătului.
Clasificarea nodurilor după mărime: Efecte: Inconvenientele nodurilor sunt de natură fizică,
Clasă diametru (Φ), mm estetică, mecanică și tehnologică. Consecințele
noduri-punct Φ3 tehnologice, din cele mai diverse, sunt bine cunoscute
noduri-ochi 3< Φ5 sau ușor de intuit:
noduri mici 5< Φ20  Îngreunarea debitării, despicării, asamblării cu
noduri mijlocii 20< Φ40 cuie și șuruburi;
noduri mari 40< Φ60  Ruperea pieselor la curbare;
noduri foarte mari  Uzarea timpurie a sculelor tăietoare;
Φ60
 Neuniformitatea uzurii suprafețelor din lemn;
Prevenție: Sunt mai multe posibilități pentru a  Creșterea manoperei și a consumului de
reduce incidența nodurilor în materialul lemnos,
materiale de finisare la croirea și repararea foilor de
care constau în: 1. selecția și promovarea
furnir;
proveniențelor cu nodozitate mică; 2.
 Deformarea pieselor la uscarea naturală sau
impulsionarea elagajului natural; 3. efectuarea
artificială.
elagajului artificial. La unele specii grosimea
Prezența nodurilor induce modificări substanțiale ale
nodurilor poate fi dirijată prin controlul creșterii
performanțelor fizico-mecanice și comportării
radiale a arborilor în stadiul tinereții.
tehnologice ale materialului lemnos. Dintre însușirile
mecanice, rezistențele sunt afectate într-o măsură mai
mare decât elasticitatea.
| 13

Nod concrescut Nod căzător Nod de capăt

Ramurile lacome
Sunt ramuri dezvoltate din muguri proventivi dorminzi (care pot rămâne în latență până la 100 de ani) sau
din muguri adventivi.
Cauze: Următorii factori declanșează formarea ramurilor lacome: ◙ punerea bruscă în lumină prin rărirea
puternică a coronamentului ca și reversul ◙ desimea excesivă a arboretului, ◙ elagarea artificială târzie și
intensă, ◙ pierderea ortotropismului tulpinii. Ramurile lacome sunt și un simptom al stării lâncede de
vegetație a arborilor.
De ce sunt defecte ? Creșterile lacome produc noduri aparente concrescute. Prezența creșterilor lacome
reduce aptitudinea tronsonului de la baza trunchiului pentru sortimentele cele mai valoroase, pretențioase
sub raportul nodozității: furnire estetice și rezonanță.
Măsurare: Se determină numai frecvența de apariție a defectului ([Link]/piesă).
Măduva și inima lemnului
Inima tehnică a lemnului grupează măduva și primele 3-4 inele din vecinătatea ei. Defectul este luat în
considerare numai la lemnul prelucrat, îndeosebi pentru traverse, doage și pardoseli, datorită implicațiilor
asupra neomogenității culorii și proprietăților (inferioare lemnului înconjurător).
Defecte de integritate
În această categorie am înscris crăpăturile.
Crăpăturile
Terminologie: Crăpăturile sunt discontinuități în masa lemnului datorate desprinderii reciproce a țesuturilor în
direcție longitudinală. Pentru că nu orice gol în masa lemnului aparent constituie o crăpătură, facem
deosebirea tehnică între fisuri și crăpăturile propriu-zise:
Fisura este crăpătura îngustă (sub 0.5 mm lățime) și scurtă. Crăpăturile propriu-zise au lățimea de cel puțin
0.5 mm și lungimea (adâncimea) de cel puțin 5 mm.
Cauze: Trei factori concură la apariția crăpăturilor: 1. Tensiunile interne în lemn, 2. Comportarea elasto-
mecanică a materialului și 3. Prezența rănilor (shigo 1972).
În lemnul sănătos cauza imediată a desprinderii țesuturilor lemnoase este eliberarea tensiunilor interne, care
ating limita rezistenței la tracțiune perpendiculară pe fibre. Aceste tensiuni acționează pe direcție tangențială
și sunt generate de:
 formarea lemnului – așa numitele „tensiuni de creștere”;
 distribuția neuniformă a umidității în spațiul lemnului;
 neuniformitatea radială a contragerii;
 gradienții termici în transferul de căldură în profunzimea lemnului;
 solicitarea lemnului la încovoiere,
 secționarea transversală a lemnului.
 Aceste tensiuni sunt tot mai mari cu apropierea de măduvă și cu grosimea pieselor. Crăpăturile descind din
inima lemnului și sunt tot mai lungi pe măsură ce diametrul pieselor crește.
 În afara cauzelor apariției crăpăturilor sunt și cauze ale propagării lor – de ordin climatic (secetă, îngheț,
trăsnet) sau fizic (pierderea conținutului de apă din lemn).
Efecte: Pentru că afectează integritatea lemnului, crăpăturile determină micșorarea rezistențelor mecanice și
reduc randamentul în prelucrare. Toate crăpăturile deschid calea infecțiilor și atacurilor de dăunători.
 Categorii tehnice de crăpături: Crăpăturile se deosebesc după localizarea în cuprinsul piesei, față de
geometria inelelor anuale (crăpături radiale, inelare și laterale) și în raport cu agentul cauzal (gelivură,
crăpătură de trăsnet, crăpături de uscare). Aceste tipuri se prezintă în cele ce urmează, împreună cu
modalitatea de măsurare.
Se măsoară numai crăpăturile Lungimea
care descind din inima tehnică crăpăturii se
| 14 a lemnului (celelalte crăpături raportează la
radiale sunt clasificate diametrul
crăpături de uscare și se capătului la care
consemnează numai prezența apare măsurat
Se dezvoltă pe direcție radială, din lor).
radiale pe aceeași
inima tehnică. La crăpăturile radiale simple se
direcție cu
măsoară lungimea acestora
pornind din măduvă. crăpătura.
La crăpăturile radiale multiple Unitatea de
se măsoară lungimea celei mai măsură: zecimi
frontale = dezvoltate crăpături (crăpătura din diametru.
l
crăpături înscrise cea mai lată/groasă). CR 
D
strict în suprafața
Diametrul rulurii se
capătului
raportează la
Crăpături

Se măsoară diametrul diametrul capătului

maxim al circumferinței măsurat pe aceeași
Se dezvoltă pe circumferința
inelare=ruluri inelului pe care care se direcție.
inelelor.
înscrie (în totalitate sau Unitatea de măsură:
parțial). zecimi din CR 
d
D
diametru.

Se dezvoltă radial sau combinat

de uscare radial-tangențial în afara inimii Nu se măsoară. Se consemnează prezența.
tehnice.
Nu se măsoară. Se
comune
consemnează prezența.
La gelivura laterală se măsoară
Crăpături de pe suprafața laterală, care radiază și în lungimea ei, care se raportează
laterale adâncime. % la lungimea piesei . Dacă
gelivura
sunt mai multe gelivuri la o
piesă se însumează lungimile
lor individuale !

← Crăpături
radiale simple

← Crăpături
radiale multiple

← Crăpături inelare

 Crăpături laterale
 Defecte de rănire
Sunt anomalii fizice în scoarță și în straturile periferice de lemn cauzate de rănirea arborilor pe picior
(vătămările survenite după doborârea arborilor sunt defecte tehnice de exploatare).
Acțiunea de rănire se manifestă prin apariția rănilor. Rănile sunt leziuni de natură traumatică ale scoarței și
xilemului traduse prin transformări în structura și integritatea țesuturilor (dislocări locale de formații
anatomice). Contactul cu mediul extern (biotic sau abiotic) adaugă rănilor în curs de cicatrizare alterații
| 15
cromatice și forme de descompunere. Acestea fac ca defectele de rănire să fie asimilate unor anomalii de
structură, formă sau de distrugere3.
În categoria defectelor de rănire sunt încadrate cicatricea, boala T, coaja înfundată, arsurile scoarței,
incluziunile de corpuri străine, zonele îmmibate cu rășină, cancerul, lemnul mort și lemnul carbonizat.
Cicatricea
Este țesutul de cicatrizare generat în jurul zonelor
rănite de la suprafața tulpinii.
În funcție de istoricul demersului de cicatrizare
cicatricea poate fi vizibilă sau profundă. Cicatricele
ascunse pot fi trădate de topografia locală a scoarței
imprimată de valurile de acoperire subiacente;
proeminarea acestora însoțește cicatricea cu
excrescența.
Efecte: Datorită originii, cicatricea se însoțește cu
alte defecte, unele deosebit de grave, cum ar fi:
zona îmbibată cu rășină, coaja înfundată, colorațiile
anormale, rulura și putregaiul.
Măsurare: Cicatricea este reprezentată de defectele asociate ei, care se măsoară individual.
Coaja înfundată
În practica valorificării coaja inclusă în masa lemnului este cunoscută sub numele de coajă înfundată.
Incluziunea în suprafața unuia din capetele piesei poate fi integrală - coajă înfundată frontală, la capete - sau
parțială, atunci când defectul este vizibil și pe suprafața laterală a piesei.
Cauze: Prezența cojii înfundate în lemn este inevitabilă
(naturală) în înfurciri sau înfrățiri datorită concreșterii
tulpinilor. O altă cauză, mai gravă din perspectiva valorificării
lemnului, este rănirea tulpinilor arborilor – urmare a
procesului de calusare porțiuni de scoarță regenerată pot fi
înglobate în masa lemnului. Excrescențele, cu precădere cele
patologice, pot fi însoțite de coajă înfundată.
Efecte: Fără a trece peste implicațiile asupra proprietăților
fizico-chimice ale materiei prime pe care coaja înfundată, ca
discontinuitate cu structură diferită de lemnul înconjurător,
le exercită, defectul poate propulsa în trunchi agenții
patogeni responsabili de putregai.
Măsurare: Se măsoară adâncimea (a) la care apare.
Adâncimea se raportează procentual la diametrul capătului
(D) măsurat pe aceeași direcție: a
CÎ  100,%
D
Incluziunile de corpuri străine
Datorită unor evenimente antropice sau geomorfologice în masa lemnul pătrund o serie de corpuri străine.
Efecte: Corpurile străine cauzează deteriorări ale pânzelor și cuțitelor tăietoare și discolorări ale lemnului din
vecinătate.
Măsurare: Defectul nu se măsoară, se consemnează numai prezența lui.

3De pildă cancerul este prezentat la defectele formei, zonele îmbibate de rășină sunt clasificate de noi ca defect al structurii, iar
petele de tanin ca defect de colorație.
 Boala T
Este cicatricea însoțită de coajă înfundată a fisurilor apărute la arborii
pe picior, cauzate îndeosebi de factori climatici.
Măsurare: Se numără cicatricele la ambele capete ale piesei.
Defectul de clasifică după valoarea cea mai mare.
| 16

Cancerul
Terminologie/Cauze: Cancerul arborilor este o proliferare patologică (hiperpazie) a ţesuturilor lemnoase în
jurul rănilor necicatrizate, de diverse etiologii, care sunt atacate apoi de ciuperci, bacterii sau insecte, sau/și
afectate de evenimente meteorologice.
După eficacitatea reacţiei arborelui, defectul cunoaşte următoarele stadii:
 cancere deschise, care se recunosc după valurile de acoperire care mărginesc rana, care frecvent
supurează;
 cancere închise, la care rana este mascată în totalitate de creşterile anuale din valorile de acoperire.
Efecte: Lemnul din cancere este compromis pentru mai toate Măsurare: Ca la excrescențe.
utilizările, cu excepția celei energetice și a produselor de artizanat.
Lemnul mort
Este o zonă necrozată conținând lemn nealterat, de culoare mai închisă, cu numeroase fisuri.
Diferența între lemnul mort și putregai (cu care este frecvent confundat): La putregai, distrucția pereților
celulari este perceptibilă organoleptic, în timp ce lemnul mort păstrează nealterată arhitectura acestora.
Cauze: Însoțește rănile provocate de jupuirea sau
pârlirea scoarței.
Efecte: Chiar dacă lemnul mort nu a intrat în
putrezire, este discolorat, iar la rășinoase este înțesat
cu rășină. Se învecinează frecvent cu putregaiul.
Măsurare: În funcție de cerințele specifice ale
standardelor de clasificare care invocă lemnul mort
se deosebesc trei moduri de determinare a
defectelor în cauză:
 se consemnează prezența lui eventuală sau
 se măsoară lungimea tronsonului afectat
care se raportează procentual la lungimea piesei și
 se măsoară depărtarea față de capătul gros
Lemn mort la fag al centrului geometric al tronsonului cu defect.
Colorațiile anormale
Sunt modificări de culoare constând în discolorarea sau decolorarea lemnului.
Cauze: Sunt colorații anormale de origine biologică (numite și microbiene) – agenții cauzali fiind ciupercile de
discolorare, ciupercile xilofage și bacteriile – și colorații anormale non-microbiene – de origine chimică
(oxidative) sau de origine fizică (degradare cromatică produsă de radiația solară).
Efecte: Agenții cauzali ai alterațiilor cromatice nu subminează arhitectura fizico-chimică a lemnului și, implicit,
nu degradează sensibil proprietățile fizice strâns legate de aceasta (cum ar fi însușirile mecanice). Lemnul
discolorat de bacterii are chiar o permeabilitate mai bună decât lemnul neatacat. Neajunsurile sunt, deci,
exclusiv de ordin cromatic – cu toate că lemnul cu colorații anormale poate fi pus în valoare inclusiv
decorativ.
Tipologia colorațiilor anormale: La sortarea și clasificarea calitativă a lemnului intervin următoarele categorii
de colorații anormale: duramenele false (inima roșie, inima stelată, inima de ger, inima mozaicată, inima
 brună, inima cenușie și inima negricioasă), colorațiile dispersate profunde (albăstreala, încinderea, roșeața și
vărgarea), colorațiile superficiale microbiene (petele de mucegai și brunifierea) și colorațiile superficiale
tehnologice (petele de tanin, colorația de plutire, înnegrirea lemnului și colorațiile de uscare – îngălbenirea,
discolorarea portocalie).
Măsurare: La colorațiile anormale compacte localizate central, se măsoară diametrul (d) al cercului care înscrie
duramenul fals (cercul exterior). Măsurătoarea se execută la ambele capete.
| 17
Diametrul d al duramenului fals se raportează % la diametrul mediu (D) al capătului unde apare:
d
Df  100,%
Piesa se clasifică după mărimea cea mai mare a duramenului fals. D
La albăstreală, se apreciază vizual ponderea pe care o ocupă (%) din suprafața alburnului.
Celelalte colorații dispersate nu se măsoară, se consemnează numai prezența și, eventual, gravitatea
defectului.

Inima roșie a fagului Inimă stelată la fag

Inimă de ger la fag Inimă mozaicată la fag

←albăstreală
la molid

 Încidere la fag
 Duramenele false
Sunt colorații centrale care apar după maturizarea lemnului arborelui, ca reacție la factori externi (patologici,
pătrunderea oxigenului prin crăpături, condiții particulare de sol) și care imită duramenele adevărate.
Albăstreala
Este o colorație anormală în alburn, variind de la abastru la negricios-verzui, compactă sau dispersată în pete,
cauzată de ascomicete și fungi imperfecți.
| 18
Încinderea
Este o discolorare roșiatic-brună a lemnului de foioase recoltat în sezonul de vegetație și depozitat fără
măsuri de protecție în perioada caldă a anului.
Petele de mucegai
Sunt colorații superficiale provocată de ciupercile de mucegai.

Pete de mucegai la larice Pată de tanin la gorun

Petele de tanin
Sunt colorații provocate de oxidarea taninului difuzat la suprafața lemnului după doborârea arborilor.
Defectele de distrugere
Este o formă incipientă de putrezire care se
NU se măsoară, se consemnează
recunoaște prin pete mai deschise la culoare,
Răscoacerea prezența defectului.
delimitate ferm de lemnul înconjurător prin dungi
de culoare negricioasă.
 Putregaiul interior central se
măsoară ca duramenul fals.
 Putregaiul împrăștiat în suprafața
Este forma de degradare avansată a lemnului, capătului, inclusiv în alburn, se
Putregaiul care și-a pierdut consistența originară (a devenit măsoară ca lemnul de
friabil). compresiune.
 Putregaiul exterior (vizibil pe
suprafața laterală) se măsoară ca
lemnul mort.

← Detaliu răscoacere la fag