–
OMIDA INVIDIOASĂ
de Florina Bumbaru
A fost odată ca niciodată, într-un copac de primăvară, două omizi prietene
pe nume Omi și Ida.
Se știau de când erau mici, niște larve mici. Creșteau împreună, râdeau și
se jucau cărți ca orice omizi normale Se legănau în hamace de frunze și
vorbeau despre visele lor și ce vor fi când vor fi mari.
Dar parcă de la un timp, Ida nu mai voia să joace cărți cu Omi. Se ducea
din ce în ce mai des cu alte omizi să caute frunze proaspete de ronțăit.
Îi plăcea să fie în mijlocul atenției, înconjurată de alte omizi. Reușea să-și
facă prieteni noi nu doar printre omizi ci și printre alte insecte: buburuze,
melci, furnici și inventa jocuri cu fiecare.
Lui Omi nu-i plăcea să intre în vorbă cu alte omizi sau insecte așa că stătea
la o parte și prefera să se joace singură cărți.
Mesteca frunze veștejite și arunca priviri urâcioase spre grupul gălăgios de
omizi care spuneau glume și se hlizeau toată ziua. Oricum ea nu avea
nimic interesant de spus.
Mai nou, Ida începuse să creeze costume din frunze și fire de iarbă. Zecile
de piciorușe munceau neîncetat, cu unele decupa, cu altele lipea, cu altele
lega și când costumele erau gata, le agăța pe un fir de iarbă.
Toate omizile veneau curioase în jurul lor, probau costumele și se
deghizau, râdeau și o aplaudau pe Ida care nu-și mai încăpea în piele de
bucurie. Din spatele cărților de joc, Omi fixa costumele cu privirea mai să
le străpungă.
Ida era din ce în ce mai ocupată, făcuse chiar o expoziție cu figurine din
frunze. Coșulețe, felinare, păpuși, toate lucrate cu multă răbdare și atenție.
Nu mai avea timp pentru altceva, descoperise că îi plac mai mult creațiile
din frunze decât jocurile de cărți.
Citeşte şi: Frunza, Bucătăria unei Plante. Poveste Terapeutică despre Substanțe
Hrănitoare şi Alimentaţie Sănătoasă
Din depărtare, ochii lui Omi urmăreau piciorușele ocupate din care ieșeau
atâtea creații minunate. În pumnii ei încleștați se auzea cum trosneau
frunzele, își imagina că sunt creațiile Idei pe care le strivea.
Într-o zi, Omi observă că Ida lucrează la ceva nou, tot strângea frunze
mari, scria pe ele, le perfora și le lega cu fire de iarba.
Era o carte! Ida făcuse o carte în care desenase un fluture. Toate omizile din
copac s-au strâns curioase în jurul ei să o citească.
Asta era prea de tot! De după o perdea de frunze, Omi abia putu să-și
înăbușe țipătul:
– Era era visul meu! Până și visul mi l-a furat!!! Si cărțile de joc au zburat în
toate parțile.
După carte, urmă o idee nouă : Ida voia să facă o mașină și să învețe să o
conducă. Nimeni nu știa cum e o mașină de omidă, nici măcar ea. A făcut
mai întâi planul mașinii, a strâns materialele și zile întregi a lucrat în
atelierul de frunze și bețișoare.
Îţi recomandăm: 300+ Povești Audio Frumoase – Teatru Radiofonic
Când a fost gata, toate omizile din copac s-au adunat să vadă invenția ei: o
coajă de castană pe patru roți, pardon pe patru nuci și o ghindă cu căciulă
pe post de volan. Ida zâmbea și strălucea toată la volanul mașinii. Ș i ce
viteză prindea cu mașina, gonea pe crengile copacului de zburau frunzele
în urma ei iar omizile fugeau după ea s-o prindă.
De sub o perdea de frunze, Omi pândea cu pumnii încleștați:
– Uite-o ce viteză are și eu abia mă târăsc!
În fiecare zi o urmărea cum scoate mașina din garaj și le plimba pe celelalte
omizi. O invidia atât de tare încât îi venea să-i facă vânt de pe creangă cu
tot cu mașina ei.
În ultimul timp însă, Ida începu să se poarte ciudat, rămânea tot mai des
singură în mașina ei și mesteca întruna frunze.
Îi era atât de foame încât începuse să-și mănânce propriile creații din
frunze, ba chiar și cartea ei frumoasă.
Prin gaura unei frunze, Omi o urmărea cum țese fire lucioase de mătase, se
rotește și se învelește cu ele până când nu o mai recunoscu, se înfofolise
toată într-o plapumă pufoasă.
– Ce crisalidă frumoasă, oftă Omi.
Ș tia că urmează transformarea și că după ce se odihnește în cocon, Ida va
deveni un fluture. Așa că stătea numai cu ochii pe coconul în care
dormea Ida. Nici noaptea nu mai putea dormi de frică să nu piardă
momentul când Ida va ieși.
După vreo doua săptămâni, Omi auzi cum foșnește coconul și începe să se
miște în stânga și-n dreapta. Se deschise încetișor și din el ieși un fluture
cum nu mai văzuse vreodată.
Omi îl privi hipnotizată cum își întinde aripile și dansează în soare apoi își
luă zborul râzând către alt grup de fluturi.
– Oh cât este de frumos, îl urmări Omi cu privirea până când fluturele
dispăru din ochii ei.
– Nu voi putea niciodată să fiu un fluture așa frumos și se uita cu silă la
corpul ei păros.