SULFAMIDE
Sulfamidele (denumite și sulfanilamide sau sulfonamide antibacteriene)
reunesc o clasă de antibiotice sintetice (chimioterapice) bacteriostatice și cu
spectru larg, în a căror structură se regăsește grupa funcțională sulfonamidă.
[1]
Acești compuși pot fi considerați a fi derivați substituiți la azotul amidic
de sulfanilamidă, care este unul dintre primele antimicrobiene descoperite.[2]
Majoritatea sulfamidelor antibacteriene sunt derivați ai acidului p-
aminobenzensulfonic. Această clasă de substanțe medicamentoase a avut cel mai
mare succes chimioterapeutic datorită ridicatei activități antimicrobiene și
spectrului larg de acțiune asupra cocilor gram-pozitivi și gram-negativi. Acest
grup de medicamente chimioterapice are acțiune în general bacteriostatică (dar
în concentrații mari ele devin bactericide),[1] împiedică înmulțirea și scade
vitalitatea microorganismelor și astfel cauzează moartea lor. În deceniul care a
urmat descoperirii sulfamidei au fost sintetizate și cercetate peste 5400 de
substanțe.
Unele sulfamide prezintă și o acțiune diuretică, hipoglicemiantă și
inhibă anhidraza carbonică. Există și formulări medicamentoase
contra coccidiozei, de uz veterinar, contra bolii păsărilor de casă (pui de găini,
pui de curcan, fazan), a oilor, bovinelor sau a iepurilor.
Structura
Sulfamida "mama" este formata dintr-un ciclu benzoic care la o extremitate se
leaga de o grupare - SO2 NH2, iar la cealalta extremitate (in pozitia para) se leaga
de o amina primara.
In general, sulfamidele se comporta ca acizii slabi care au posibilitatea de a
forma saruri (utilizata mai frecvent este sarea sodica deoarece este solubila si
serveste la prepararea produselor injectabile).
Se pot face substituiri la ambele capete ale moleculei, substituiri care confera
moleculei calitati noi exploatabile in terapeutica. Astfel, s-a procedat la
urmatoarele substituiri:
A. Substituiri la gruparea sulfamidica. Aceste modificari au dus la
obtinerea unor preparate utilizabile in tratamentul infectiilor generalizate.
Din acest grup fac parte sulfatiazolul, sulfadiazina, sulfamerazine, precum
si sulfamidele retard ( sulfametazina, sulfadimetoxina,
sulfametoxipiridazina).
B. Substituiri la gruparea amino. Aceste substituiri au dus la aparitia
unor sulfamide de o deosebita eficienta terapeutica in infectiile tractului
urinar. Dintre acestea citam
C. Substituiri la ambele capete ale moleculei. Aceste modificari au dus la
aparitia unor sulfamide care au pierdut capacitatea de absorbtie din intestin
ramanand insa deosebit de eficiente in tratamentul infectiilor intestinale
Din cadrul acestui grup amintim: succinilsulfatiazolul, formosulfatiazolul.
Farmacocinetica
Cu exceptia preparatelor pentru uz intestinal, celelate sulfamide se absorb bine
la nivel intestinal, 80-90% din substanta ajungand in sange. Concentratia
sangvina maxima dupa diazine se realizeaza in 3-4 ore,pentru preparatele retard
fiind insa necesar un timp dublu.
La nivel hepatic sulfamidele sufera un process de acetilare, process care este in
functie de preparatul sulfamidic. Astfel sulfatiazolul este metabolizat in acest fel
in proportie de 30% in timp ce diazinele in proportie de 10-25%. Eliminarea
sulfamidelor poate fi mai rapida (100-300 mg%) la antisepticele effective urinar,
si mai lenta (10-20mg%) la restul sulfamidelor. Eliminarea este mai rapida la
copii si mai inceata la batrani.
Derivatii acetilati a caror solubilitate in apa este foarte mica pot precipita in caile
urinare in conditiile unei diurese scazute (cristalurie). Acest neajuns se poate
preveni prin alcalinizarea urinii si ingestia suficienta de apa. Sulfamidele
prezinta si un ciclu enterohepatic, un mic procent eliminandu-se si prin
fecale. De asemenea, sulfamidele se mai pot elimina prin saliva, transpiratie,
lapte.
Actiune farmacocinetica
Sulfamidele isi exercita actiunea principala bacteriostatica asupra microbilor
prin competitie cu acidul paraaminobenzoic in cadrul etapelor de
sinteza a acidului folic.
Prin integrarea sulfamidelor se formeaza analogi nefunctionali ai acidului folic,
care este un factor metabolic indispensabil pentru formarea acizilor
nucleici. Acest process de sinteza se numeste "sinteza letala".
Celulele organismului gazda, ca si unele bacterii care nu sintetizeaza acidul folic
si sunt dependente de aportul exogen, nu sunt sensibile la actiunea toxica a
sulfamidelor. In alte suse bacteriene se selectioneaza mutanti rezistenti care, fie
ca produc cantitati foarte mari de acid paraaminobenzoic, fie inactiveaza
sulfamidele.