10 lucruri puţin ştiute despre Decebal, ultimul

rege al Daciei. De ce era considerat cel mai

temut duşman al Romei Antice

Decebal a fost ultimul rege al Daciei şi un personaj de

legendă în istoria poporului român. A fost omul care a
condus armatele Daciei în cele mai crunte înfruntări
din Antichitate. Decebal a sfârşit ucigându-se, iar
după moartea sa, o parte a teritoriilor aflate în
stăpânirea lui au intrat în componenţa Imperiului
Roman.

Decebal, ultimul rege al Daciei, este unul dintre personajele fascinante din istoria românilor. Domnia
sa, de două decenii, a avut loc într-o perioadă în care Imperiul Roman se afla într-o continuă
expansiune şi reprezenta cea mai mare ameninţare pentru poporul care stăpânea teritoriile actuale
ale României.
Armatele regelui dac au fost înfrânte în cele din urmă de romani, iar o parte a ţării a devenit
provincie a Imperiului. Totuşi, regele înfrânt a rămas în istorie ca un adversar de temut chiar şi
pentru puternicul Imperiu Roman.

Iată zece lucruri mai puţin cunoscute despre regele Decebal:

1 Cea mai faimoasă descriere

Istoricul latin Cassius Dio l-a prezentat pe Decebal ca fiind un duşman de temut al romanilor.

„Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească
şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie
de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic
de temut”, relata Dio Cassius, în Istorii, volumele în care a descris războaiele daco-romane.

2 Cum a ajuns rege

Potrivit istoricilor, Decebal s-a născut între anii 50 şi 60 ai erei noastre şi a ajuns la conducerea ţării
în anul 87, într-o perioadă în care Dacia se afla sub ameninţarea armatelor romane. Puterea i-a fost
cedată de bunăvoie, potrivit relatărilor unor istorici antici, de către regele Duras, iar decizia a permis
astfel reorganizarea şi întărirea statului dac. Decebal ar fi fost fiul regelui Scorilo, potrivit interpretării
date de istorici unei inscripţii descoperite în Sarmizegetusa Regia. Este vorba de un vas, probabil
unul de cult, ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine. IstoriculHadrian
Daicoviciu a tradus inscripţia prin: Decebal fiul lui Scorilo. „Într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu
latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper. Alfabetul
grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripţia
DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine”, constata Hadrian
Daicoviciu, în volumul Dacii (1965)

3 Cum arăta regatul lui Decebal

În vremea lui Decebal, regatul dac a cuprins Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul
Moldovei, fiind considerat mai puternic şi mai bine organizat, decât în vremea regelui Burebista,
chiar dacă era mai puţin întins. Greniţele statului dac erau la sud şi la vest Dunăera, la est Prutul şi
Dunărea, Dobrogea fiind sub influenţă romană, iar la Tisa şi Prutul. Capitala era la Sarmizegetusa
Regia, în Munţii Orăştiei.

4 Primii ani de război ai lui Decebal

Din primii ani de domnie ai lui Decebal, Dacia se afla în conflict cu Imperiul Roman. În vremea
împăratului  Domiţian, romanii au invadat teritoriile din sudul ţării, însă iniţial au fost înfrânţi şi
zdrobiţi. În anul 88 romanii reuşesc să obţină o victorie împotriva dacilor, la Tapae (Porţile de fier ale
Transilvaniei, din zona Ulpia Traiana Sarmizegetusa), iar ulterior între cele două popoare se
instaurează pacea. Deşi Decebal fusese înfrânt, tratatul de pace încheiat cu Roma îi era avantajos,
susţin istoricii. Decebal a fost numit rege clientelar al Romei, dar regatul său beneficia de subvenţii
din partea Romei, care a trimis în Dacia ingineri constructori şi instructori militari, astfel încât ţara să
se poată dezvolta şi organiza.

5 Cum a primit numele Decebal

Istoricii susţin că numele Decebal înseamnă „cel curajos” sau „cel puternic”. Regele dac s-a numit
Diurpaneus înainte ca faima cucerită în războaiele de la Tapae să îi aducă acest supranume. Unul
dintre aceste războaie a fost purtat cu armatele împăratului Domiţian, conduse de generalul Fuscus.
În anul 87, romanii au trecut Dunărea, dar au fost opriţi la Tapae, în urma unei ambuscade plănuite
de Decebal. Istoricii susţin că aproape toţi soldaţii din Legiunea a V-a Aludae au fost ucişi, împreună
cu generalul Cornelius Fuscus. Înainte de această bătălie, Decebal, văzând numărul mare al forţelor
armate romane, a propus încheierea unui tratat de pace, însă a fost refuzat.

„Atunci a trimis o nouă solie, cu înştiinţarea că de-i vor cere lui romanii pe viitor pace, nu o va da
decât în schimbul unui tribut de doi oboli pe an de fiecare cap de roman din imperiu. Se pare că
Fuscus a luat atunci insulta asupra sa şi că a intrat — pe cât de furios, pe atât de imprudent — în
Dacia, spre a pedepsi pe Decebal. Având un astfel de temperament, înţelegem cum Fuscus a putut
fi atras în cursă şi sfârmat, de cumintele, socotitul şi plinul de resurse strategice, Decebal al Dacilor.
Steagurile şi prada cucerite de la romani — acum se va fi prăpădit întreaga Legio V Alaudae — fură
duse — ştim sigur acest lucru delà Cassius Dio — nu la Sarmizegetusa, ci în alte burguri din munţi”,
scrie istoricul Vasile Pârvan, în volumul Getica (1926).

6 Cum i-a înşelat pe romani

O altă mărturie a iscusinţei regelui dac în război a venit în urma înfrângerii din anul 88, de la Tapae,
unde dacii au încercat să ţină piept invaziei legiunilor romane conduse de generalui Tettius Iulianus.
Istoricii susţin că atunco legionarilor romani li s-a ordonat să îşi înscrie fiecare numele pe scut,
pentru a putea fi urmăriţi în luptă. I-au învins pe daci, însă au suferit pierderi însemnate. Armata lui
Decebal s-a retras în munţi, din calea romanilor, care au renunţat să o urmărească şi să o
zdrobească. O legendă spune că una dintre capcanele întinse de regele Decebal romanilor a fost
cea a curăţării trunchiurilor de copaci dintr-o pădure, pe care le-au împodobit cu arme şi armuri,
astfel încât legionarii au crezut că au în faţă o mare armată şi au evitat înaintarea spre
Sarmizegetusa. O altă istorisire despre bătălia de la Tapae îl prezintă pe dacul Vezinas, cel care a
scăpat de captivitate prefăcându-se mort, pe câmpul de luptă, şi fugind apoi noaptea la adăpost.

7 Armata lui Decebal

Potrivit istoricilor, armata lui Decebal se putea ridica la 60.000 de oameni, dintre care 40.000 erau
daci, iar restul proveneau din rândurile triburilor germanice şi sarmatice, care le-au fost aliate dacilor
împotriva romanilor. Despre organizarea armată a dacilor a scris istoricul Vasile Pârvan. „Atât
organizarea trupelor, pe cete comandate de şefi pricepuţi în ale războiului (mai ales de guerilla şi de
stratageme), cât şi armamentul şi maşinile de război, geţii le puteau perfect învăţa delà regii
elenistici, ai Macedoniei şi Thraciei, cu cari fuseseră în necontenite lupte, sau la cari serviseră ca
mercenari. Dar principalele lupte ale geţilor nu erau cu Grecii ori, pe urmă, cu Romanii, ci cu barbarii
înconjurători: Scytho-Sarmaţi, Suebi, Bastarni, Celţi de toate felurile, în sfârşit Thraci. Prin urmare
oastea getică fiind mai mult o periodică ridicare în masă a populaţiei ţărăneşti turburate de vecinii
nomazi şi prădalnici, va fi avut acelaş caracter, ca şi oastea principatelor române de mai târziu: cete
ţărăneşti, înarmate adesea cu simple unelte agricole, ori măciuci şi buzdugane de lemn strujit şi
pârlit. Pe vremea lui Decebal, dacii aveau de mult cetăţi tari şi maşini de războiu după modelele
romane. Dar chiar în războiaiele cu Traian, dacii apar pe Columnă tot ca nişte ţărani, înarmaţi ad-
hoc, iar nu ca oaste de meserie”, scrie Vasile Pârvan. Istoricul adăuga că dacii întrebuinţau la atac
ordinea de luptă în formă de pană, care să intre şi să rupă în două frontul duşman.
8 Războaiele daco-romane
În primul război de cucerire a Daciei, romanii au folosit o armată care ajungea la 150.000 de militari.
Războiul a început în primăvara anului 101, dar fusese pregătit din anii precedenţi. Aurul şi celelalte
resurse ale Daciei şi forţa ameninţătoare a statului lui Decebal au fost cauze pentru care împăratul
Traian a dorit cucerirea acestui teritoriu. În timpul primului război, romanii au reuşit să distrugă mai
multe fortăreţe din Munţii Orăştiei, dar apropierea iernii i-a obligat să îşi încetinească înaintarea. O
legendă prezintă armata romană în faţa unei cetăţi dacice, găsind înfipte în pari craniile prizonierilor
romani. Bătăliile dintre daci şi romani duc la pierderi mari de ambele părţi şi se încheie la sfârşitul
anului 102, cu un armistiţiu dictat de Traian, defavorabil dacilor. Al doilea război daco-roman a
început în primăvara anului 105, când Decebal, bazat pe susţinerea aliaţilor săi, atacă legiunile
romane cantonate în Dacia, cu intenţia de a recupera teritoriile pierdute. Represaliile romanilor, care
dispuneau la acea vreme de o armată extinsă până la 200.000 de oameni, sunt puternice. Ele duc în
vara anului 106, la cucerirea şi distrugerea Sarmizegetusei Regia. Războiul se încheie astfel cu
înfrângerea dacilor, cu moartea regelui Decebal, şi cu proclamarea Daciei ca provicie romană.

9 Comoara lui Decebal

Istoricii care au relatat despre războaiele daco-romane afirmă armatele împăratului Traian au luat
prăzi care au totalizat peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Cucerirea Daciei a fost
sărbătorită timp de 123 de zile pe străzile Romei, iar cetăţenii ei au fost scutiţi timp de un an de plata
impozitelor. Înainte ca Dacia să fie cucerită de romani, Decebal ar fi ascuns însă o parte a comorilor
în albia râului Sargeţia, care curgea în apropierea capitalei Sarmizegetusa Regia, potrivit lui Dio
Cassius. "Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o
mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi
îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal
pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi
măcelări, ca sa nu dea nimic pe faţă”, relata Dio Cassius. Istoricul roman susţine însă că Decebal a
fost trădat de Biciclis, unul dintre apropiaţii săi, căzut prizonier în război, iar romanii ar fi descoperit
comoara. O altă relatare despre comoara lui Decebal a revenit în actualitate 14 secole mai târziu,
când localnicii au găsit în râul Strei tezaure extrem de valoroase, despre care se credea că au
aparţinut regelui dac. „Mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi
luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă cceea ce sticlise prin
rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui
Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la
400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat.”, relata Gheorghe Şincai, în Hronica
Românilor.

10 Cum a murit Decebal

Scena dramatică a morţii lui Decebal a fost ilustrată pe Columna lui Traian. Fresca îl înfăţişează pe
acesta înconjurat de ostaşii romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un pumnal. “Decebal ştia bine că
după ce totul a fost pierdut urma să fie târât în robie, să împodobească triumful împăratului
învingător. Mândria lui nu suporta o asemenea ruşine şi de aceea a preferat să-şi curme singur
viaţa”, explica istoricul Ioan Horaţiu Crişan. Scena a fost relatată şi de istoricul latin Dio Cassius.
„Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mîinile duşmanului, că el însuşi
este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma”, relata istoricul latin
Dio Cassius. Despre locul unde s-ar fi petrecut evenimentul se ştie mai puţin. Unii istorici plasează
sinuciderea în apropierea cetăţii Sarmizegetusa Regia, iar o legendă spune că acesta ar fi Poiana
Omului, din Munţii Orăştiei.