Scoala Postliceala Sanitara “Henri Coanda” Constanta

Anul 2019-2020

Modulul
“ SOCIOLOGIE SI ANTROPOLOGIE”

Tema : Rolul educatiei in dezvoltarea

societatii

Profesor coordonator: Drd. Epure Mihai

Elev: Osman(Oprescu) Mirela

Data : 02 mai 2020

1
 ROLUL EDUCATIEI IN SOCIETATE

Educaţia este un fenomen social care a însoţit istoria omenirii de la începuturile ei şi va

continua să existe de-a lungul existenţei acesteia.
Ea conservă şi transmite experienţa de cunoaştere teoretică şi practică, valorile culturii şi
civilizaţiei de la o generaţie la alta.
Din punct de vedere etimologic termenul „educaţie” poate fi dedus din termenii latineşti
„educo-educare” (a alimenta, a îngriji, a creşte), ca şi „educo-educare” (a duce, a ridica, a
conduce); ambele semnificaţii iniţiale au sensuri apropiate de ceea ce înţelegem astăzi prin
termenul educaţie: creşterea, modelerea copilului hrănirea (spirituală), conducerea prin cultură
spre cultură, scoaterea din starea de natură şi înălţarea la starea de cultură.
Cu înţelesuri similare este utilizat la sfârşitul secolului al XVI-lea în Franţa, extinzându-
se mai târziu în Europa, devenind termenul utilizat curent pentru a denumi activitatea de formare,
modelare, conducere a fiinţei umane pentru a dobândi autonomie şi independenţă.
Educaţia se constituie ca obiect de studiu al pedagogiei, ca ştiinţă care cercetează
fenomenul educaţional cu toate, implicaţiile sale asupra devenirii fiinţei umane.
De-a lungul timpului concepţiile asupra educaţiei au evoluat, reflectând concepţia asupra
valorii umane şi în special a copilului şi încercând să surprindă esenţa fenomenului educaţional
din această perspectivă.
Din perspectivă sociologică definim educaţia, ca „ansamblu de acţiuni sociale de
transmitere a culturii, de generare, organizare şi conducere a învăţării individuale şi colective”,
care include în sfera sa atât instruirea tinerei generaţii în instituţii cu scop educativ,cât şi
influenţele educaţionale ale diferitelor contexte sociale. Educaţia constituie un aspect al
procesului de socializare prin care oamenii pot dobândi comportamente specifice, necesare
pentru participarea activă la viaţa socială. Astfel, chiar dacă nu conştientizăm, educaţia are o
influenţă continuă asupra noastră.
Socializarea prin educaţie presupune transmiterea, însuşirea şi aplicarea unor valori
(ştiinţifice, tehnologice, culturale, artistice, filozofice, etice, religioase).

2
 Se poate afirma ca educatia este activitatea complexa realizata in cooperare de educator
si educabil in vederea formarii si autoformarii asistate, cu scopul dezvoltarii personalitatii si
sadirii unei mentalitati pozitiv-contructiviste. Pe de alta parte educatia, in esenta, are drept scop
esential scoaterea fiintei umane din starea primara, biologica si ridicarea ei spre starea spirituala,
culturalizata. Cand vorbim de educatia ca proces avem in vedere ansamblul de actiuni prin care
se realizeaza transmiterea cunoasterii si influentele sistematice si organizate prin care se
realizeaza formarea personalitatii umane.
Ca rezultat, educatia indica nivelul de instructie, de cultura, de conturare a diferitelor
componente ale personalitatii in urma influentelor educationale. In limbajul cotidian vorbim
despre cineva ca fiind bine educat (sau bine crescut) sau prost educat (prost crescut, lipsit de
educatie).Din punct de vedere pedagogic, educatia privita ca rezultat implica o judecata de
valoare referitoare atat la calitatea educatiei, cat si a individului.
Campul educational este unul specializat cu reguli proprii de functionare care
segmenteaza spatiul social. Multa vreme, campul educational a fost relativ static si a fost
dominat de patru mari domenii educationale si anume: educatia intelectuala, morala, estetica si
fizica.

Educatia intelectuala : Vorbind despre functiile educatiei, precizam ca una dintre ele se
refera la selectarea si transmiterea valorilor de la societate la individ. Se realizeaza, in acest fel,
un proces de adaptare a acestuia la mediu, constituit din totalitatea valorilor sociale elaborate si
incorporate in cultura si civilizatie.
Educatia intelectuala: contribuie la pregatirea generala si fundamentala a individului,
asigurandu-i pe langa orizontul general de cultura si capacitatile intelectuale necesare oricarei
dezvoltari si activitati. Prin continutul si obiectivele urmarite, educatia intelectuala asigura
nucleul valoric al personalitatii si un nivel al dezvoltarii intelectuale, indispensabile realizarii
celorlalte laturi ale educatiei.
Educatia morala : Este o latura a educatiei care ca scop formarea profilului moral al
personalitatii si al comportamentului socio-moral al individului. Specificul sau este determinat,
pe de o parte de particularitatile moralei, ca fenomen social, care-l confera continutul, iar pe de
alta parte, de conditiile socio-psihologice ce sunt implicate in realizarea ei. Raportarea la
societate si raportarea la subiect sunt cele doua cadre de referinta indispensabile unei
fundamentari pedagogice a educatiei morale.

3
 În functie de gradul de organizare si de oficializare al formelor educatiei, putem delimita
trei mari categorii:

- educatia formala sau oficiala;

- educatia non-formala sau extrascolara;

- educatia informala sau spontana;

 Educatia Non-formala a fost definita de catre J. Kleis, drept “orice activitate

educationala, intentionata si sistematica, desfasurata de obicei în afara scolii
traditionale, al carei continut este adaptat nevoilor individului si situatiilor speciale, în
scopul maximalizarii învatarii si cunoasterii si al minimalizarii problemelor cu care se
confrunta acesta în sistemul formal, stresul notarii în catalog, disciplina impusa,
efectuarea temelor etc.”

 Educatia Informala se refera la experientele zilnice ce nu sunt planificate sau

organizate si conduc catre o învatare informala. Când aceste ”experinte sunt
interpretate de catre cei mai în vârsta sau de catre membrii comunitatii ele se
constituie în educatie informala.” . Educatia informala este procesul care se întinde pe
toata durata vietii, prin care individul dobândeste informatii, îsi formeaza priceperi si
deprinderi, îsi structureaza convingerile si atitudinile, se dezvolta, prin intermediul
experientelor cotidiene.

 Educatia Formala: Din punct de vedere conceptual, educatia formala cuprinde

totalitatea activitatilor si a actiunilor pedagogice desfasurate si proiectate institutional,
în gradinite, scoli, licee, universitati, centre de perfectionare etc, în cadrul sistemului
de învatamânt, în mod planificat si organizat pe niveluri si ani de studii, având
finalitati educative bine determinate. Ea se realizeaza în cadrul unui proces de
instruire realizat cu rigurozitate, în timp si spatiu: planuri, programe, [Link]
educatie-societate:

4
 Educatia constituie o componenta a existentei socio-umane, fiind astfel un proces in
desfasurare, un dat nemijlocit intrinsec acestei existente. Educatia poate fi conceputa, intr-o
acceptiune mai larga, ca o intalnire intre individ si societate si intrega viata sociala poate fi
marcata de acest schimb permanent.

Prin caracterul sau uman, educatia este o actiune ce se desfasoara in mod constient
potrivit unor finalitati stabilite in prealabil, ea are, deci, un sens intentional care vizeaza un
rezultat bine conturat. In functie de aceste finalitati, sunt selectionate apoi valorile ce urmeaza a
fi transmise, sunt alese metodele si mijloacele cele mai potrivite pentru a realiza transmisia, se
asigura o organizare corespunzatoare a activitatii, in asa fel incat sa obtina rezultatul scontat.

In cadrul istoriei, educatia s-a dezvoltat odata cu societatea si a actionat ca un factor de

progres, vehiculand valorile materiale si spirituale in decursul veacurilor. Cea mai pretioasa
valoare pe care a creat-o educatia, ca element al culturii este omul, personalitatea umana, fiind o
conditie a existentei umane, o necesitate vitala pentru dezvoltarea societatii, asigurand o legatura
continua intre generatii si in toate sferele sociale. In genereal, educatia este determinata de baza
economica a societatii, se dezvolta si se schimba odata cu [Link] care au loc in
baza economica si in viata sociala determina schimbari in educatie, ea se adapteaza noilor
conditii sociale create.

O intelegere profunda a relatiei dintre societate si educatie poate fi realizata numai

pornind de la teza potrivit careia socialul este o rezultanta a interactiunii si convietuirii
oamenilor. In interiorul sau educatia ne apare ca actiune sociala care mijloceste si diversifica
relatiile dintre om si societate, favorizand astfel dezvoltarea omului prin intermediul societatii si
a societatii prin intermediul oamenilor. In consecinta, educatia omului si transformarile sociale
pe care le realizeaza sunt intr-o relatie de reciprocitate, in sensul ca omul educat, actionand
asupra societatii, paralel cu transformarea acesteia, se transforma pe el insusi, rezultat care, la
randul sau, se va repercuta din nou asupra societatii.

5
 2. Functiile educatiei in societate:

In societate, educatia are trei mari functii:

a) Selectarea si transmiterea valorilor de la societate la individ; un asmenea transfer
de valori se realizeaza si prin alte actiuni si activitati sociale. Selectarea si transmiterea valorilor
de la societate la individ, ca functie a educatiei, presupune ca cele doua operatii sa se realizeze pe
baza unor principii pedegogice si in conformitate cu anumite particularitati psihice. Pe masura ce
societatea evolueaza, ritmul de acumulare a valorilor este tot mai intens, cauza pentru care
principiile dupa care se face selectarea si transmiterea se restructureaza continuu. Cele doua
operatii se afla intr-o dependenta reciproca, deoarece o selectare adecvata se va rasfrange pozitiv
asupra transmiterii, dupa cum o rationalizare a acesteia va avea repercusiuni pozitive asupra
selectiei.
b) Dezvoltarea constienta a potentialului biopsihic al omului .Ca actiune sociala,
educatia vizeaza omul conceput ca un tot unitar, ca fiinta biopshihosociala. In consecinta, ea este
intotdeauna dependenta de anumita particularitati biopsihice, urmarind in acelasi timp
dezvoltarea [Link] functie este realizabila pe baza fundamentarii actiunii educationale si
valorificariii descoperirilor psihologice. Prin aceasta functie, educatia raspunde unor nevoi
individuale si prin interediul acestora, unor nevoi sociale.
c) Pregatirea omului pentru integrarea activa in viata sociala .Intrucat educatia are
sarcina de a pregati omul ca element activ al vietii sociale, ca forta de munca, ca subiect al vietii
sociale, putem afirma ca prin aceasta functie, educatia raspunde unor necesitati pe care societatea
le ridica in fata oamenilor ca elemente ale vietii sociale si prin intermdiul unor nevoi individuale.

3. Rolul educatiei in societatea contemporana:

Este evident ca, in conditiile unei evolutii rapide a societatii si implicit a educatiei si
cunoasterii, multe dintre cunostintele si practicile valabile astazi vor fi maine depasite, invechite.
Este de asteptat ca intr-o perioada marcata de atatea si atatea mutatii tehnologice si de aparitia
unor noi forme de organizare a educatiei si a muncii, competentele specifice sa devina si ele
rapid depasite. Nevoia de reactualizare, de educatie si invatare continua vor fi in crestere. Dar
ceea ce este mai important este faptul ca nevoile de cunoastere si de actiune ale societatii si ale
membrilor ei vor fi altele decat cele de pana acum.

6
 Educația este cea mai importantă componentă din societatea umană.

Educația poate fi înțeleasă în sens restrâns sau în sens larg. Educația în sens restrâns se referă
la educația formală (în gradinițe, școli, licee, facultăți) Educația în sens larg :

 educația părinților – primul tip de educație de care are parte copilul

 educație din partea familiei lărgite (alte rude, prieteni de familie, cunoscuți, vecini, colegi
de-ai părinților, nași etc)
 educație din experiența de viață – tot ce se întâmplă în jurul copilului reprezintă o formă
de educație pentru el (aici intră: educația străzii – tot ce vede, aude, trăiește individul pe
stradă, educație din relațiile cu diferite entități publice și private,educație din relația cu
statul (politic și administrativ)
 educație din anturaj (copii din fața blocului, colegi de grădiniță, școală, liceu, facultate,
prieteni, cunoscuți etc)
 educația formală (creșă, grădiniță, școală, liceu, facultate, și orice alte cursuri, seminarii,
întâlniri cu scopul concret de a învăța ceva)
 autoeducație (/autoeducare) – foarte importantă, bazată pe cele anterioare, este educația
care dezvoltă și îmbunătățește toate învățăturile primite anterior, care trage concluzii în
urma informațiilor știute și experiențelor trăite, și crează noi informații utile.

Înţeleasă atât ca principiu integrator cât şi ca proces dinamic, educaţia permanentă rămâne o
problemă de interes acut atât pentru cercetarea din domeniul ştiinţelor educaţiei cât şi pentru
decidenţi. Urmărind, în ultimă instanţă, menţinerea şi „ameliorarea calităţii vieţii”, ea trebuie să
se refundamenteze pe o altă triadă a obiectivelor educaţiei unde pe primul loc se află atitudinile
şi capacităţile spuirituale, urmate de priceperi, deprinderi şi, abia ulterior, achiziţia de cunoştinţe.
Întemeiată astfel ea va deveni mai practică, mai utilă şi mai eficientă sporindu-şi şansele de a
găsi cele mai bune strategii de realizare. Ceea ce va oferi temelia unei reale autoeducaţii.

7
 BIBLIOGRAFIE

1. Antonesei, L., (2002), O introducere în pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi

2. Văideanu, G., (1998), Educaţia la frontiera dintre milenii, Ed. Politică, Bucureşti
[Link]