20.10.
2020
TEXTUL NARATIV
- este un text în care sunt prezentate fapte, întâmplări, evenimente, într-o succesiune de
momente. Se consideră că un text este narativ atunci când: evenimentele prezentate
implică acţiunea unor personaje, aceste evenimente au o legătură între ele şi urmează o
succesiune cronologică. Discursul narativ este oragnizat secvenţial, prin succesiune şi
temporalitate şi prezintă acţiuni şi evenimente corelate cronologic, adică prin relaţii
temporale, cauzale, finale.
Elementele fundamentale ale unui text narativ sunt:
- naratorul
- subiectul (înlănţuirea cronologică, logică şi cauzală a întâmplărilor
narate)
- Personajele
- timpul şi spaţiul evenimentelor.
Textele narative pot cuprinde pasaje aparţinând unor alte tipuri de text: argumentativ,
descriptiv, informativ etc. Un text narativ se construieşte întotdeauna în jurul unei ficţiuni:
povestirea unuia sau ale mai multor personaje. Succesiunea acestor aventuri constituie
acţiunea.
În lectura unui text narativ, atenţia cititorului se orientează în principal către următoarele
aspecte: Când se petrec întâmplările narate? Unde? Ce se întâmplă? Cine acţionează? De ce?.
Naratorul dintr-un text narativ poate avea o identitate precizată (nume, sex, vârstă, apartenenţă
etnică, socială etc.) sau poate fi doar o voce care relatează evenimentele. În naraţiune rolul
principal revine verbelor, modurile şi timpurile la care acestea sunt folosite constituie repere
esenţiale pentru înţelegerea textului. În naraţiunile ficţionale, locul acţiunii poate corespunde
unor spaţii din realitate, poate fi inventat sau poate fi nedeterminat. În lectura textelor narative
trebuie avută în vedere relaţia dintre acţiune şi personaje. În unele naraţiuni (de exemplu,
literatura de aventuri) acţiunea este mai importantă. În altele, cum ar fi nuvela psihologică,
atenţia cititorului se orientează în principal către personaje. Perspectiva narativă este şi ea
importantă pentru că poate influenţa înţelegerea şi interpretarea evenimentelor narate.
Acţiunea este determinată de schimbarea unei situaţii iniţiale.
Naraţiunea organizează acţiunea într-o manieră proprie fiecărui text.
Textele narative pot fi divizate în părţi şi capitole (numerotate sau nu, având sau nu câte un
titlu).
Timpul
Timpul ficţiunii
Timpul ficţiunii este cel al desfăşurării acţiunii. Poate fi foarte scurt (câteva ore) sau foarte
lung (câteva generaţii).
20.10.2020
Cronologia poate fi indicată:
– în mod direct, printr-un ceas, o dată, un eveniment istoric, sau prin cuvinte din câmpul
lexical al timpului
– în mod indirect, prin notaţii asupra fenomenelor meteorologice, a anotimpului, a vârstei
personajului, asupra vestimentaţiei ş.a.
Timpul povestirii
Timpul povestirii este timpul necesar narării unui eveniment: o întâmplare de câteva
minute poate ocupa câteva pagini, în timp ce câţiva ani pot fi rezumaţi în câteva rânduri.
* Timpul ficţiunii şi cel al povestirii nu coincid perfect decât în dialog.
Spaţiul
Spaţiul este reprezentat de totalitatea locurilor în care se desfăşoară acţiunea. Acestea se
pot grupa în perechi antonimice: interior/exterior; privat/public; urban/rural; spaţiu orizontal/
spaţiu vertical; loc real/loc imaginar etc.
Reprezentarea spaţiului presupune folosirea descrierii (făcute de narator sau de un personaj).
Rolul spaţiului: Contribuie la crearea iluziei realităţii. Poate avea şi o funcţie simbolică.
Personajele
Deşi este o ficţiune, unui personaj:
– i se poate stabili identitatea: nume, prenume, vârstă, origine socială, trecut, educaţie
– i se poate contura un portret fizic sau psihologic.
Prezentarea unui personaj se face în mod direct sau indirect.
Prezentarea directă
Prin prezentare directă, datele prin care se caracterizează personajul
sunt denotative (adică exprimate precis în text).
Prezentarea indirectă
Prezentarea indirectă se face prin indici conotativi, cititorului revenindu-i sarcina să-i
decodifice:
– indici literari: metafore, comparaţii etc.
– indici materiali: obiecte de decor, de vestimentaţie
– indici gestuali şi lingvistici: gesturi, ticuri, acţiuni, limbaj.