SONET
De George Bacovia
Simbolismul a aparut in Franta in secolul al XIX-lea ca reactie impotriva
parnasianismului si a romantismului retoric, manifestul literar al acestui current
fiind articolul Le Symbolismescris de Jean Moreas.
Poezia Sonet se inscrie in lirica simbolista prin utilizarea simbolurilor, prin
dramatismul trairii eului liric si prin cromatica.
O prima tema a poeziei este orasul-targul de provincie care este
caracterizat de mahalale si crasme murdare. In viziunea poetului orasul este
asemanator unei crasme murdare, strabatut de mahalale si putin luminat de
felinarele care sunt in pragul stingerii.
O alta tema prezenta in text este cea a timpului, in text cadrul nocturn fiind
prezentat intr-o gradatie care il face din ce in ce mai coplesitor si mai greu de
evadat: in prima strofa avem o noapte uda, grea, iar in cea de-a 2-a mai
neagra noaptea pare.
Degradarea fizica si cea a materiei reprezinta cea de-a 3-a tema a textului
poetic.
Tusirea seaca reprezinta inceputul unei degradari fizice, iar zidurile vechi ce
stau in darmare adancesc sentimental de prabusire a intregii existente, marcand
degradarea materiei impreuna cu sivoaiele de apa.
In text mai apare si motivul nebuniei care il cuprinde pe autor prin
sentimentul ratacirii, al caderilor repetate, al betiei, prin nevoia continua de a
vorbi pentru a scapa de singuratatea care il apasa dar si prin nepasare.
Poezia este structurata in 2 cadre.
Primul este cadrul exterior in care orasul este cufundat in intuneric, intr-o
gradatie din ce in ce mai apasatoare. In acest cadru singurele surse de lumina
sunt felinarele, dar ele nu pot risipi bezna grea deoarece se afla in pragul
stingerii, dand doar o lumina ciudata, afumata si trista.
Cel de-al 2-lea cadru dezvaluie un univers dominat de intuneric, spaima si
singuratate, in care singurele scapari sunt betiile. Orasul este apasator, iar
atmosfera este sumbra si lumea se dezintegreaza din ce in ce mai mult.
Binele este coplesit de rau din orice punct de vedere: apa surpa case si ziduri,
bezna invinge orice forma de lumina, iar starile eului liric nu se pot adaposti de
acest macabru peisaj fiind caracterizate de spaima, haos interior si singuratate.
Incercarile de a evada, de a se desprinde de aceasta lume esueaza. Ratacirea pe
strazile orasului, sub influenta alcoolului care ar fi trebuit sa-l sustraga din
aceasta lume dominata de intuneric si spaima, se sfarseste cu intoarcerea acasa,
cu esecul de a fugi de lume si de sine. Betia il schimba intr-o marioneta care
face doar gesture mecanice, iar in final singura scapare pare a fi vorbirea
continua, aceasta alungand singuratatea.
Textul poetic are influente luate si de la alti reprezentanti ai simbolismului:
Edgar Allan Poe este mentionat facandu-se referire la halucinatie, operele
acestuia bazandu-se pe aceasta viziune, iar prezenta lui Verlaine semnifica
sentimentul de euforie, de visare.
In text sunt prezente figure de stil ca epitetul dublu noapte uda, grea sau rosii,
afumate, triste, fara zare sau comparatia ca intr-o crasma umeda, murdara.
Ironia si autoironia surprind transformarea intr-o marioneta si detasarea de sine:
pasi de-o nostima masura, bajbaiesc.
Marcile subiectivitatii cuprind 2 componente: in catrene se utilizeaza verbe la
persoana a doua dand senzatia de vorbire cu sine (te-neci, si-auzi), iar in tertine
apar verbe la persoana 1.
Poezia lu Bacovia, este fara indoiala, inscrisa in simbolismul european prin
atmosfera, procedee, cromatica si muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind :
pictor in cuvinte si compositor in vorbe.