Clasificarea SO se poate face după mai multe criterii:
În funcţie de numărul de utilizatori la un moment dat:
1. Monoutilizator (monouser) - permite accesul unui singur utilizator la un
moment dat la un calculator sau resurse (ex. Windows);
2. Multiutilizator (multiuser) - permit accesul concurent mai multor utilizatori
la acelaşi calculator sau resurse (ex. Linux, Unix).
În funcţie de numărul de programe ce pot fi prezente simultan în memoria
calculatorului:
1. Monoprogram (monotasking) – execută un singur program la un moment dat
(ex. MS-DOS);
2. Multiprogram (multitasking) – ex. Windows.
În funcţie de arhitectura procesorului:
1. pe 32 biţi (x86)
2. pe 64 biţi (x64)
Componentele unui sistem de operare sunt:
Nucleul (Kernel) – este componenta principală a sistemului de operare care
conţine programele necesare pentru gestionarea resurselor calculatorului şi pentru
verificarea activităţii echipamentelor şi a altor programe. Aşa cum sistemul de
operare este interfaţa dintre utilizator şi echipamentul fizic, Kernel-ul este legătura
dintre aplicaţii şi hardware.
Aplicaţii
Kernel
UCP Memorie Echipamente
Figura 2. Kernel-ul, legătura dintre hardware şi aplicaţii
Există mai multe tipuri de Kernel, fiecare cu implementarea şi modul de
funcţionare propriu. Diferitele sisteme de operare folosesc fie kernel monolitic, fie
microkernel. Primul foloseşte o arhitectură în care întregul sistem de operare,
împreună cu kernel-ul, folosesc acelaşi zonă de memorie, astfel oferind acces mai
puternic la echipamentele fizice. În cazul microkernel-ului, kernel-ul în sine oferă
doar funcţionalităţi de bază pentru rularea de servere care la rândul lor îndeplinesc
diferitele funcţii de kernel. Această arhitectură permite rularea mai multor sisteme
de operare pe acelaşi kernel.
!!! Nucleul nu este o aplicaţie în sine, ci este un mediu în cadrul căruia pot rula alte
aplicaţii.
Interfaţa (Shell) – defineşte modul în care utilizatorul interacţionează cu sistemul
de operare. Interfețele pot fi de tip:
- CLI (Command Line Interface) - prin această interfață utilizatorul
introduce comenzile sub forma unui şir de caractere care respectă o
anumită sintaxă. Prelucrarea comenzii se realizează de către un interpretor
de comenzi. În cazul în care sintaxa este corectă se execută comanda, în caz
contrar se afişează un mesaj de eroare.
- GUI (Graphical User Interface) - folosind interfaţa GUI utilizatorul are la
dispoziţie meniuri, butoane şi obiecte grafice (pictograme) prin care poate
interacţiona cu calculatorul. Executarea comenzilor nu se mai face prin
sintaxe complicate, ci prin apăsarea unor obiecte grafice. Utilizatorul nu
este conştient şi mai ales nu este interesat de ce se întâmplă în spatele
acestor obiecte grafice, important este că nu trebuie să reţină comenzi şi
sintaxe pentru a efectua o operaţie. Acest aspect a popularizat foarte mult
utilizarea calculatorului personal.
Sistemele de operare produse de Microsoft au avut o interfaţă grafică de la
prima versiune după MS-DOS. Astfel, sistemele de operare Windows au
devenit foarte populare fiind mult mai uşor de utilizat decât cele care
ofereau doar interfaţă CLI. Cu timpul şi ceilalţi producători au dezvoltat
astfel de interfeţe, popularizând astfel respectivele sisteme de operare.
Caracteristicile tehnico-economice ale SO:
Aşa cum s-a arătat, multitudinea sistemelor de operare existente în prezent, impun
stabilirea unor caracteristici pe baza cărora să poată fi realizată o evaluare a performanţelor
acestora la scopul propus. Chiar dacă la momentul actual există câteva sisteme de operare
consacrate care domină piaţa, de multe ori raportul performanţă/preţ nu este în favoarea
acestora, în anumite domenii de aplicare.
Elemente ce pot fi luate în considerare atunci când se face evaluarea unui sistem de operare.
1. Timpul de răspuns - exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de
serviciu şi achitarea acesteia de către sistem. Acest atribut are în general două
componente şi anume: timpul de aşteptare pentru ca cererea respectivă să fie luată în
consideraţie şi timpul de execuţie propriu-zis a acestei cereri.
2. Simultaneitatea utilizării - măsoară gradul în care un sistem poate să lucreze în
acelaşi timp pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi
utilizator.
3. Eficienţa - măsoară proprietatea unui sistem de a folosi în mod optim resursele de
care dispune.
4. Partajarea şi protecţia - caracterizează nivelul la care utilizatorii au posibilitatea să
utilizeze în comun informaţia prezentă în sistem şi nivelul la care pot să comunice
între ei, în deplină siguranţă.
5. Generalitatea, flexibilitatea, extensibilitatea - măsoară gradul în care un sistem
poate fi folositor şi adaptabil unui context, precum şi gradul în care se pot include în
sistem noi componente hardware şi software fără eforturi de proiectare şi programare
suplimentare.
6. Fiabilitatea şi disponibilitatea - exprimă proprietatea unui sistem de operare de a
funcţiona fără defecte (pene, blocaje) un anumit timp şi de a evita goluri în
funcţionare din cauza defectării uneia sau mai multor componente ale sale.
7. Transparenţa şi vizibilitatea - exprimă pe de o parte proprietatea unui sistem de a
face invizibil utilizatorului ceea ce se află sub interfaţa de utilizare care i se oferă şi
pe de altă parte, capacitatea lui de a permite utilizatorilor săi să obţină anumite
informaţii despre modul cum el lucrează.
Obiectivele SO:
O analiză a sistemelor de operare existente scoate în evidenţă o varietate de obiective,
care pot fi grupate astfel: obiective generale, obiective comerciale şi obiective diverse.
Printre obiectivele generale se numără în primul rând maximizarea eficienţei şi
generalităţii sistemului, precum şi minimizarea erorilor sistemului de operare (ca obiective
primare) şi în al doilea rând maximizarea transparenţei sistemului şi a securităţii datelor (ca
obiective secundare).
Obiectivele comerciale vizează maximizarea satisfacţiei utilizatorilor şi a interesului
potenţial pentru alţi utilizatori.
Printre obiectivele diverse se aminteşte minimizarea efortului de concepţie-realizare a
sistemului.
Indiferent de obiectivele sistemului de operare, el trebuie să pună la dispoziţia
utilizatorului mijloace prin care acesta să poată crea, stoca, regăsi (pentru a prelucra) şi
distruge informaţia.