Splina este situata in compartimentul superior al cavitatii peritoneale, delimitat superior de

diafragma si inferior de mezocolonul transvers, in profunzimea hipocondrului stang,

posterior de stomac, ocupand la acest nivel spatiul care ia denumirea de loja splenica. In
aceasta pozitie este mentinuta prin intermediul formatiunilor peritoneale constituite din
ligamentele prin care splina se leaga de organele din vecinatate, ligamentul gastrolienal,
continuat superior cu ligamentul gastrofrenic, ligamentul frenocolic stang si ligamentul
renolienal, care se continua cu peritoneul de pe fata anterioara a rinichiului stang si
superior cu ligamentul gastrofrenic. Aspiratia toracica si presiunea abdominala sunt alti
factori care contribuie la mentinerea in pozitie a splinei.

In medie, splina masoara 12 cm lungime, 8 cm latime si 3 cm grosime, iar masa organului

difera in functie de cantitatea de sange depozitat, fiind in general de 200 g.
Datorita formei sale si raporturilor pe care le intreprinde, splinei i se descriu 2 fete, 2 margini
si extremitati. Fata diafragmatica este acoperita de diafragma, iar cea viscerala este
impartita la randul sau intr-o fata renala, gastrica si colica, prin care splina vine in raport cu
viscerele corespunzatoare. Marginea superioara se contureaza intre fata diafragmatica si
cea gastrica, iar cea posterioara separa fata diafragmatica de cea renala. Extremitatea
anterioara priveste catre peretele abdominal anterior, iar cea posterioara este orientata
oblic, catre coloana vertebrala, astfel incat axul lung al splinei se apropie mai mult de
orizontala decat de verticala, ocupand o pozitie relativ medie intre cele doua planuri. Intre
fata gastrica si renala se constata prezenta hilului splenic, pe unde trec vasele si nervii
splinei, care in ansamblu alcatuiesc pediculul splenic. Acest pedicul este cuprins in
ligamentul renolienal, alaturi de coada pancreasului care poate ajunge pana la splina,
ridicand probleme in cazul unor interventii chirurgicale la acest nivel.

Splina prezintă: 2 fețe, 2 margini și 2 extremități

Vârful splinei este orientat posterior, superior, medial, ajungând la 2 cm de vârful procesului
transvers a vertebrei toracale 10. Baza splinei este orientată anterior, inferior şi lateral, venind în
contact cu colonul.

1.      Faţa diafragmatică este dispusă posterior şi lateral și se află în contact cu diafragma,

respectiv peretele toracic, baza plămânului stâng, pleura diafragmatică stângă și cu recesul costo-
diafragmatic stâng. Aceasta este convexă, netedă.

2.      Faţa viscerală este orientată către cavitatea abdominală şi prezintă la rândul său mai multe
3 feţe. Faţa gastrică este orintată spre medial anterior şi superior și se află în raport cu stomacul.
Faţa renală este orientată medial, posterior şi inferior și vine în contact cu glanda suprarenală
stângă şi rinichiul stâng. Faţa colică se găsește spre extremitatea anterioară a splinei şi se află în
raport cu flexura colică stângă şi cu ligamentul frenico-colic. Inconstant este prezentă și faţa
pancreatică, care este situată între faţa colică şi hilul splinei.

3.      Extremitatea anterioară este mai mare decât cea posterioară şi se află în contact cu
flexura colică stângă şi cu ligamentul frenico-colic.
4.      Extremitatea posterioară este orientată spre coloana vertebrală.

5.      Marginea inferioară separă faţa diafragmatică a splinei şi este situată între diafragm şi
portiunea superioară a marginii laterale a rinichiului stâng.

6.      Marginea superioară separă faţa gastrică de faţa diafragmatică a splinei. Aceasta este
subțire, crenelată, ascuțită și orientată posterior, medial și inferior.

Structura splinei
Suprafata splinei este captusita de peritoneu, care ii constituie tunica seroasa a acesteia.
Urmeaza tunica fibroasa ce reprezinta capsula splinei, formata din fibre de colagen si
musculare netede, ce desfasoara o activitate splenoconstrictiva de intensitate moderata. De
la nivelul capsulei pleaca trabeculele splenice prin care trec arterele si venele splinei.
Aceste tracturi neregulate si anasomozate alcatuiesc scheletul conjunctiv al splinei, iar intre
capsula si trabecule, se diferentiaza scheletul reticular al splinei. Acesta este reprezentat de
o retea de tesut reticular, in care se gaseste pulpa rosie a splinei, formata din vase largi cu
perete subtire, denumite sinusoide, despartite prin intermediul cordoanelor pulpare. Pulpa
rosie a splinei separa formatiunile constituente ale pulpei albe, tecile periarteriale limfatice
si foliculii limfatici, cunoscuti sub denumirea de corpusculi Malpighi. Jonctiunea dintre
pulpa rosie si cea alba se numeste zona marginala, iar la nivelul ei in timpul raspunsului
imun are loc cooperarea dintre limfocitele T, prezente in reteaua reticulara a tecilor si
limfocitele B, din corpusculii Malpighi.

In conformitate cu structura splinei se consolideaza microirigatia acesteia. Arterele

trabeculare odata patrunse in pulpa splenica sunt denumite artere pulpare sau artere
centrale, datorita faptului ca in jurul lor se gasesc tecile si foliculii limfatici. La nivelul acestor
formatiuni, din arterele centrale se desprind radiar o serie de ramuri care se indreapta spre
periferie. La iesirea dintre formatiunile pulpei albe, arterele centrale emit arteriolele
penicilate, alcatuite dintr-un sistem de teci de invelis, care confera acestor vase
permeabilitate pentru hematiile alterate sau imbatranite, transmise pe aceasta cale pulpei
rosii, la nivelul careia are loc distrugerea lor de catre macrofage. Arteriolele penicilate dau
nastere capilarelor glumare, care se continua mai ulterior cu sinusoidele splenice.

Vascularizatia si inervatia splinei

Vascularizaţia arterială a splinei este asigurată de artera splenică, care este ramură a
trunchiului celiac. Artera splenică dă naştere altor 2 sau 3 ramuri, iar acestea, la rândul lor, dau
naștere la 4-5 ramuri segmentare, care pătrund la nivelul hilului splenic şi vascularizează splina.
Fiecare segment al splinei este vascularizat de aceste ramuri, incluzând atât parenchimul cât şi
capsula splinei. Ramurile sunt de tip terminal, obstrucţia unei ramure determinând necroza
teritoriului deservit.

Sistemul venos din parenchimul splinei conflueaza in venele trabeculare mari, care la

randul lor formeaza trunchiurile venoase ce vor da nastere anterior sau posterior de coada
pancreasului venei lienale. Aceasta descrie un traiect rectiliniu, spre deosebire de artera
lienala fata de care se situeaza intr-un plan mai inferior, pe fata posterioara a corpului
pancreatic, caruia ii imprima un sant. Ulterior, trece inaintea rinichiului si glandei
suprarenale stangi, nivel la care este despartita prin lantul simpatic lombar stang si stalpul
diafragmatic stang de vasele renale. Aproape de portiunea cefalica a pancreasului, in vena
lienala se varsa in unghi drept vena mezenterica inferioara, impreuna cu care
formeaza trunchiul venos splenomezenteric, care se va uni pe fata posterioara a jonctiunii
dintre capul si corpul pancreasului cu vena mezenterica superioara, constituindu-se
astfel vena porta.

Vasele limfatice profunde ale splinei insotesc arterele de la acest nivel, urmarind

indeaproape modul de ramificare al acestora. La nivelul hilului se anastomozeaza cu vase
ce aduc limfa, superior de la fornixul gastric si inferior de la coada pancreasului,
indreptandu-se ulterior spre ganglionii pancreaticolienali, situati in lungul marginii
superioare a pancreasului si mai departe spre ganglionii celiaci.

Inervatia splinei este asigurata de plexul lienal, format din fibre cu originea in plexul celiac.
Filetele nervoase ajung pana la nivelul trabeculelor splenice, unde vor inerva vasele si
fibrele musculare netede de la acest nivel, cu rol in splenocontractie.

Raporturile splinei
Fata diafragmatica, convexa, vine in raport in principal cu diafragma, dar si cu recesul
pleural costodiafragmatic stang si marginea inferioara a pulmonului stang, prin care splina
este despartita de coastele 9, 10 si 11 si spatiile intercostale respective.
Fata gastrica, usor concava, vine in raport cu fata posterioara a stomacului, iar in portiunea
sa inferioara intre stomac si splina se disting ligamentul gastrolienal si recesul splenic al
bursei omentale.
Fata renala, usor concava, vine in raport cu partea superioara a fetei anterioare a rinichiului
stang si partial cu glanda suprarenala stanga.
Fata colica vine in raport cu flexura stanga a colonului, denumita si flexura splenica, si
ligamentul frenocolic stang.