MIJLOACE ȘI METODE DE EVALUARE A MEDIULUI URBAN ȘI RURAL

Conţinuturi

[Link] şi mijloace de evaluare a mediiului urban şi rural – principii generale

2. Elemente de ecologie urbană şi rurală
Mediul – suport al sistemelor ecologice urbane şi rurale
Resursele geodemografice ale ecosistemelor urbane şi rurale Elemente socio-culturale ale ecosistemelor urbane şi rurale.
Organizarea ecosistemelor urbane şi rurale.
3. Poluarea a mediilor urbane şi rurale. Categorii de poluanţi şi surse de poluare a mediului.
4. Metode utilizabile în evaluarea integrată a mediilor urbane şi rurale. Surse şi sisteme de colectare a datelor de mediu.
Fişe de observare şi colectare a datelor de mediu. Chestionarul socio-ecologic.
Prelucrarea primară a datelor pentru evaluarea mediului urban şi rural.
[Link] prospective de evaluare a mediilor urbane şi rurale. Tipuri de scenarii. Paşi în realizarea scenariilor.

1. Metode şi mijloace de evaluare a mediiului urban şi rural – principii generale

Calitatea mediului reprezintă o componentă esențială în politicile și strategiile pentru
îmbunătățirea calității vieții în așezările umane.
Țările dezvoltate atribuie politicilor de mediu un rol important în dezvoltarea social ă și
economică printr-un sistem diversificat și substanțial de beneficii, prin alocarea de resurse financiare
importante, nu numai ca volum absolut, dar si ca proporție din PIB. Acest lucru este determinat de
faptul că problemele de mediu au început să aibă proiecție evidentă la nivelul societății, iar
rezolvarea lor implică costuri mult mai ridicate decât abordarea lor precauțională. Astfel,
comunitățile rurale care sunt obligate să suporte disfuncționalități de mediu generate de spațiile
urbane mari, trebuie să aloce fonduri proprii pentru diminuarea efectelor acestora, lucru care
cauzează o accentuare a discrepanțelor teritoriale.
Cunoașterea stării actuale a mediului, a cauzelor care au generat-o și a factorilor care o
întrețin, a atitudinii populației față de mediu, a importanței socio-economice a mediilor naturale, a
dinamicii modului de utilizare a terenurilor, stabilirea responsabilităților în reabilitarea zonelor cu
disfuncționalități, identificarea priorităților de intervenție etc. se constituie în subiecte de actualitate
necesar a fi abordate. Aceasta este necesară pentru a se evita extinderea suprafețelor disfuncționale,
accentuarea conflictelor legate de responsabilități în rezolvarea problemelor de mediu, dar și pentru a
crea un cadru de integrare și monitorizare a mediului considerată prioritară la nivelul Uniunii
Europene.
Actualitatea subiectului abordat este legată și de dinamica deosebită care se înregistrează la
nivelul activităților economice, modului de utilizare a terenurilor, traficului, modelelor de consum ale
populației, cu incidență directă asupra calității factorilor de mediu. Planificarea acestor mutații și
integrarea problemelor de mediu din faza actuală va permite menținerea calității mediului în
parametri acceptabili pentru populație și agenții economici, o îmbunătățire a cunoașterii problemelor
de mediu si a consecințelor acestora, dar și o scădere a costurilor directe si indirecte ale
populației și agenților economici pentru obținerea unor servicii de calitate. (Ioja, 2013)
Analiza calității mediului în contextul actual capătă dimensiuni noi, în condițiile în care
metodele de cercetare sunt din ce în ce mai rafinate, iar informațiile sunt din ce în ce mai numeroase.

2. Elemente de ecologie urbană şi rurală

1
 Abordarea geografică a determinat apariţia termenului e geoecologie, derivat de la
ecologia peisajului (K. Troll, 1939) sau a peisajului geografic (J. Tricart, 1979).
 După A. Kilnchenmann geoecologia este o ştiinţă care studiază procesele spaţio-
temporale ce conduc la schimbarea lumii (oraş, ţară, regiune, etc.)
 În această perspectivă se poate înscrie şi studiul ecosistemelor umane numit de geografie
ecologia aşezărilor umane şi care studiază modul în care omul şi-a construit propriul
sistem pe baza caracteristicilor naturale, în conformitate cu nevoile sale materiale,
sociale, spirituale etc.
 În cadrul acestei ştiinţe (cu definire şi metode de analiză) se individualizează două ramuri
diferite: ecologia aşezărilor urbane şi a aşezărilor rurale indisolubil legate de
geografia urbană respectiv rurală.

2
3
Insula de căldură urbană

4
5
6
7
B. Resursele geodemografice ale ecosistemelor umane
Când vorbim despr ecosistemele umane, alături e componentele naturale, cele geodemografice
sunt absolut esențiale. Ele au – prin caracteristicile lor – puterea de decizie, de modelare și de
remodelare a ecosistemelor umane (rurale sau urbane), ele pot să le degradeze sau le pot ajuta să
se revigoreze, să limiteze efecte si cauze ale poluării, etc.
• Din cele 850 000 de specii ale lumii vii de pe Terra, omul este cea mai activă dintre
acestea în ceea ce priveşte raportul său cu mediul, răspândirea sa fiind extrem de largă
prin puterea de adaptare dată de inteligenţă.
• F. Ratzel vorbeşte despre gradele de populare, modul de viaţă şi organizarea socială
enumerând:
– oicumena (suprafaţa populată a Globului, cu activităţi economice puternice şi
populaţie sedentară),
– suboicumena (areale cu densităţi reduse de populaţie, cuprinsă în activităţi
economice, dar în care populaţia nu este sedentară) şi
– anoicumena (regiuni nepopulate sau populate temporar).
8
B.1. Dispersii şi concentrări demografice
• Conditionate de factori:
– istorici,
– Sociali
– Economici
– Demografici

9
B.5. Durata de viaţă a populaţiei şi starea de sănătate
 Durata medie de viaţă = speranţa de viaţă la naştere.
 Durata medie de viaţă a crescut progresiv pe măsura eradicării unor boli considerate
înainte incurabile şi a ajus la cifre destul de mari în ţările dezvoltate unde este de 85 ani
în Japonia sau 83 de ani în Franţa.
Caracteristicile geodemografice ale populației sunt esențiale pentru viabilitatea ecosistemelor
umane. O populație tânără, instruită reprezintă un potențial de dezvoltare într-un ecosistem (vezi
centrele admnistative, culturale și universitare Cluj-Napoca, Timișoara) în timp ce o populație
imbătrânită, lipsită de educație generează ecosisteme umane vulnerabile sau în pericol de
dispariție (satele depopulate ale României). Situații întâlnite într-un oraș sau un sat se pot
generaliza la nivelul unei țări.

10
 Comunităţile teritoriale rurale sunt caracterizate de :
• Dimensiuni mici ale grupului cât şi ale teritoriului
• Omogenitate în activităţi economice
• Autonomie (în sensul autosusţinerii)
• Este o comunitate formată prin adăugare de case, deci rezultatul locuitorilor săi.
Comunităţile teritoriale urbane
• Au apărut ca urmare a dezvoltării puternice a unor comunităţi rurale, care mai întâi
au fost structurate ca grupări meşteşugăreşti şi treptat s-a trecut la caracteristici eterogene.
• Structura şi morfologia lor este complexă şi ilustrează diferenţierile dintre grupurile
sociale.
• În oraşe clasele sociale bogate ocupă părţile centrale, în altele cartierele rezidenţiale noi
sunt în suburbii.
• În comunităţile urbane relaţiile sunt impersonale, mai tensionate şi contranstante iar
izolarea individului este mare
D. Organizarea ecosistemelor umane

11
 Complex reziențial
(condominion)

D.1. Spațiile rezidențiale

Spațiile rezidențiale reprezintă arealul destinat locuințelor într-o așezare urbană.
Utilizarea rezidențială permite și servicii sau locuri e muncă sau poate exclude orice activitate de
acest gen. Densitatea clăririlor e variată în funcție de tipul de spațiu rezidențial. Pot apărea anexe,
alei de trecere, terenuri de agrement și chiar unități economice.
Tipuri de spații rezidențiale:

Locuințe comune
Locuințe individuale

D.3. Organizarea spaţiului de locuit

Spaţiul de Duplex
locuit face parte din teritorul intravilan reprezentând suprafaţa construită şi
amenajată pentru funcţia de locuit. El poate ocupa unul sau mai multe trupuri în spaţiul intravilan
sau chiar în extravilan.
12
 Reglementări:
 arterele de circulaţie majore să nu tranziteze spaţiul de locuit,
 accesibilitatea să fie dată mai ales de mijloacele de transport în comun,
 spaţiile pietonale să fie separate de cele cu circulaţie motorizată,
 gradul de acoperire cu vegetaţie să fie cât mai mare.
 În ceea ce priveşte dotările socio-culturale (şcoli, centre comerciale, ateliere de
reparaţie, biblioteci, parcări, garaje, centre medicale mici) să fie amplasate cât mai
central pentru a asigura accesul tuturor locuitorilor.
 Dacă există firme care pot crea riscuri pentru sănătate locuitorilor prin producerea de
noxe, vibraţii, zgomote, praf, fum, ele trebuie amplasate la minimum 15 m de locuinţe.
D.2. Areale cu funcţii de servicii
 Multe ecosisteme umane au apărut pe fondul dezvoltării activităţilor comerciale
 Spaţial activităţile comerciale au evoluat diferit, potrivit politicilor de planificare urbană
sau rurală. În aşezările rurale ele ocupă arii punctuale, localizate mai ales în părţile lor
centrale.
 În oraşe situaţia este mult diferită.
 Modelele de dezvoltare a acestor arii poate varia:
 nuclear în partea centrală a oraşului formând CBD-ul acestuia (Central
Business District),
 liniare,
 dispersate în cartiere,
 inelare, .
D.3. Căi de comunicaţie
 Căile de comunicaţie asigură funcţionalitatea în ecosistemele urbane şi rurale prin
diferite tipuri de la poteci, drumuri forestiere până la autostrăzi, aeroporturi, porturi.
 Funcţionalitatea sistemului este dată şi de căile de transport speciale (conducte de apă,
gaz, linii de înaltă tensiune, fibră optică).
În ecosistemele urbane, străzile se diferenţiază după funcţii şi intensitatea traficului
astfel:
 I- magistrale care se leagă de drumurile naţionale
 II – de legătură între magistrale şi cartiere de locuit sau zone funcţionale
(bulevarde importante)
 III – de colectare, care preiau fluxurile din zonele funcţionale şi îl dirijează spre
magistrale sau cele de legătură
 IV – de servire locală (străzi mici dintre blocuri)
 Dimensiunile tramei stradale ar trebui să depindă de numărul locuitorilor din ecosistem,
de tipul de gradul de motorizare, de viteza de deplasare a fluxurilor de pietoni şi vehicule.
 Cerinţele de mediu ale unei străzi sunt la nivel sanitar, tehnic şi economic:
 Asigurarea scurgerii precipitaţiilor, sterilizarea faţă de agenţii patogeni,
 eliminarea poluanţilor emişi de mijloacele de transport,
 colectarea structurată a deşeurilor
 ecranare faţă de aerosolii poluanţi;
D.4. Organizarea circulaţiei
În orice ecosistem uman există o circulaţie fizică a bunurilor, informaţiei şi
persoanelor.
Organizarea circulaţiei în aşezările umane este centrată pe realizarea unor obiective de
management cum sunt:
 Micşorarea distanţelor de parcurs

13
  Fluidizarea circulaţiei prin introducerea unor sensuri unice, inele de circulaţie,
pasarele, poduri, viaducte, trasporturi multimodale
 Reducerea poluării mediului
 Semnalizarea corectă şi vizibilă
Circulaţia trebuie să fie proiectată echitabil între deplasarea cu mijloace de transport sau
pietonală.
Un element important pentru transportul în comun îl constituie nevoia şi dorinţa de
extindere a mijloacelor de transport puţin poluante pentru că transportul individual este
generator de probleme în ecosisteme

Rețeaua de transport în București nu s-a adaptat rapid nevoilor venite din reconfigurarea
urbană. Spre exemplu spații rezidențiale mari, care au apărut în ultimul deceniu în partea de vest
sau în cea e est a orașului nu sunt deservite încă/suficient de transportul public.
D.4.1. Utilizarea terenurilor şi transportul
 Sunt două elemente ce se condiţionează reciproc.
 Transportul poate influenţa forma unei aşezări umane.
D.4.2. Spaţiile verzi
 Conceptul de ecosistem uman include şi existenţa unui sistem vegetal care să
menţină echilibrul mediului. Raportul dintre suprafaţa verde şi cea construită
defineşte aportul vegetaţiei la durabilitatea ecosistemelor urbane.
 Spaţiile verzi sunt teritorii amenajate în perimetrul construibil sau în afara
acestuia având fondul dominant din vegetaţie la care se pot adăuga dotări cu
caracter utilitar, recreere, cultural, cu funcţii sanitare, ecologice, estetice.
 Zonele cu spaţii verzi, recreative şi de agrement sunt bine conturate, au funcţii
social-culturale, utilitare, economice, estetice, decorative şi sunt reprezentate de
scuaruri, parcuri, cimitire, păduri, perdele de protecţie, complexe sportive etc.

14
 Termenul de „suprafaţă oxigenantă” subliniază funcţia ecologică a vegetaţiei mai ales în
ecosisteme urbane, de ameliorare a calităţii aerului.
Spaţiile verzi cuprind:
 plante naturale (provin din ecosisteme originale în care s-a dezvoltat ecosistemul
urman – Pădurea Băneasa),
 cultivate (prin inginerie horticolă)
 naturalizate (specii ce pot fi întâlnite în parcuri, grădini botanice, etc.).
După complexitatea amenajării spaţiile verzi din România cuprind:
 Parcuri publice – deservesc întreg oraşul
 Grădini publice – deservesc cartiere
 Scuaruri – destinate odihnei de scurtă durată
 Plantaţii de aliniament/platbande însoţesc străzile/bulevardele importante
 Aliniamente de arbori – reprezintă un element de compoziţie peisagistică
caracterizat prin dispunerea regulată a arborilor pe trasee liniare
 Spaţii verzi din ansambluri de locuit
D.7. Zonele industriale
• Se impune respectarea planificării spaţiale şi mai ales întocmirea documentelor de mediu
(bilanţ, audit, studii de impact)
• Amplasarea şi dimensionarea zonelor industriale exprimă fazele de evoluţie a
ecosistemului şi politicile de mediu şi arhitecturale.
• Industriile zgomotoase, poluante sau care produc deşeuri şi necesită mult spaţiu şi sunt
împinse de legislaţia urbană spre periferie.
• F. importante în amplasarea unităţilor industriale sunt caracteristicile meteorologice.
• În contextul dezindustrializării, viabilitatea modelului zonelor industriale intră în declin,
iar fenomenele legate de reorientarea forţei de muncă din localităţi industriale spre alte
activităţi necesită politici şi strategii care să neutralizeze fenomene precum şomajul,
migraţia forţei de muncă şi chiar organizarea spaţiului.

D.8. Organizarea serviciilor publice

D.8.1. Alimentarea cu apă
• Alimentarea cu apă a sistemelor urban şi rural are trei componente: captarea –
transportul şi evacuarea.
• Sistemele de captare a apei pot fi subterane sau de suprafaţă.
• Organizarea reţelei de distribuţie reprezintă cea mai mare investiţie într-un sistem de
aducţiune (de obicei peste 50%).
• Forma acesteia de mulează pe forma sistemului urban sau rural, iar dimensiunile variază
în funcţie de cerinţele de consum.
D.8.2. Sistemul de canalizare
• Reprezintă o a două categorie de reţea ce trebuie proiectată sau construită într-un
ecosistem uman. El asigură atât evacuarea apelor uzate rezultate în urma activităţilor din
ecosistemul urma, care au un grad de poluare ridicat, cât şi a celor meteorice.
15
 D.8.3. Alimentarea cu gaze naturale
• Distribuţia gazelor naturale oferă o calitate ridicată a vieţii într-un ecosistem. Gazele
necesită conducte rezistente şi corect dimensionate pentru o bună funcţionalitate.
D.8.4. Alimentarea cu energie electrică
• Energia electrică este un serviciu intrinsec al unei aşezări umane. Ea poate fi luată din
sistemul naţional de distribuţie sau din surse locale (eoliană, solară). Sistemul electro-
energetic este format din surse, staţii de transformare, linii de transport aeriene sau
subterane, etc.
D.8.5. Servicii de salubrizare
• Sunt asigurate de servicii publice şi au drept scop creşterea parametrilor de calitate a
vieţii locuitorilor dar şi „sănătatea ecosistemelor umane”.

3. Poluarea a mediilor urbane şi rurale. Categorii de poluanţi şi surse de

poluare a mediului.
 Poluant= factorul care
o produs de om sau de fenomene naturale,
o generează disconfort sau are acţiune toxică asupra organismelor
o şi/sau degradează componentele nevii ale mediului, provocând dezechilibre
ecologice.
 Conform legii toleranţei, orice factor util când depăşeşte optimul devine toxic sau chiar
letal, deci devine poluant.
 Poluare – fenomenul de apariţie a factorilor menţionaţi anterior şi de producere a
dezechilibrelor ecologice.
 În prezent fenomenul constituie o problemă globală.
o În absenţa umanizării nu există poluare
 Poluant= factorul care
o produs de om sau de fenomene naturale,
o generează disconfort sau are acţiune toxică asupra organismelor
o şi/sau degradează componentele nevii ale mediului, provocând dezechilibre
ecologice.
 Conform legii toleranţei, orice factor util când depăşeşte optimul devine toxic sau chiar
letal, deci devine poluant.
 Poluare – fenomenul de apariţie a factorilor menţionaţi anterior şi de producere a
dezechilibrelor ecologice.
 În prezent fenomenul constituie o problemă globală.
În absenţa umanizării nu există poluare
A. Substanţe poluante pot fi:
Substanţele „vechi” care se găseau odinioară în cantităţi mici în natură, dar care acum se află în
cantităţi ridicate, datorită:
a. Exploatării intensive a rezervelor minerale şi energetice din subsol
b. Produşilor toxici rezultaţi din prelucrarea materiilor prime (ex. CO2, NH3, sulfuri,
hidrocarburi, oxizi de Pb, Fe)
Substanţe noi, apărute prin sinteză chimică: erbicide, insecticide, materiale plastice, detergenţii,
freonii
Ritmul în care apar substanţe poluante noi depăşeşte ritmul cu care ele sunt consumate şi
reciclate sau stocate în depozite (roci) biogene de către organisme.
Şi astfel apare POLUAREA
16
Clasificarea tipurilor de poluare
[Link]ă provenienţa poluanţilor se disting:
– poluare naturală– biologică; datorată unor fenomene fizico-chimice din natură
– poluarea industrială
– poluare agricolă
[Link]ă natura poluanţilor:
a. poluare fizică: termică, sonoră (fonică), luminoasă, radioactivă, electrică
b. poluare chimică cu:
• derivaţi ai carbonului şi hidrocarburilor lichide;
• derivaţi ai S, N, F etc,
• derivaţi ai metalelor grele (metale cu densitate mai mare de 5) Pb, Cr etc,
• mase plastice, pesticide, materii organice fermentescibile.
c. poluare biologică: prin contaminare microbiologică a mediilor inhalate şi ingerate, precum şi
a solului ( ex. contaminarea cu antrax, ciumă sau germeni fitopatogeni care pot genera boli ale
florei).
d. poluarea estetică
C. După starea fizică a poluantului:
• a. poluarea cu lichide
• b. poluarea cu gaze – cu densităţi diferite şi cu pulberi care pot fi suspensie
• c. poluarea cu obiecte solide, mai mult sau mai puţin solubile sau/şi degradabile
Sursele de poluare şi principalele substanţe poluante
[Link] surse industriale de poluare
a.1. Industria extractivă la zi sau în subteran. Exploatările la zi (cariere) trebuie precedate de
decopertarea terenului . Materialul va fi luat, transportat şi depozitat separat. Apoi orizonturile
următoare şi în ultima fază este luat sterilul ce acoperă zăcământul. După epuizarea zăcământului
stratele ar trebui puse în ordinea lor naturală la loc
La exploatările în subteran – după epuizarea zăcământului galeriile trebuie umplute cu material
steril pentru a evita producerea prăbuşirilor care se transmit până la suprafaţă şi pot afecta
drumuri sau aşezări.
a.2.. Industria siderurgică. Poluează mediul prin emisii formate din pulberi, combustibil nears,
cenuşă, gaze de ardere (anhidrida sulfuroasă, oxid de carbon, fluor etc.)
• pulberile măresc nebulozitatea, acoperă frunzele, obturează ostiolele,
produc prin urmare disfuncţionalităţi ale fotosintezei
• anthidrida sulfuroasă provine din sulful conţinut de combustibili. Chiar şi
la doze mici se poate distruge clofofila (cit de Al. Ionescu, 1973)
a.3.. Industria matrialelor de construcţii.
• Fabricile de ciment determină poluarea atmosferei cu pulberi care se pot
sedimenta. Pulberile din atmosferă în perimetrul fabricilor de ciment pot
ajunge la 200 g/m2/24 h. În aceste condiţii vegetaţia este afectată prin
obturarea ostiolelor şi funcţionarea intermitentă a activităţii
stomatelor.
• Pulberile de ciment pot modifica pH-ul solului. Acesta e un efect
benefic în cazul solurilor acide (care pot deveni neutre sau chiar bazice în
funcţie de cantitatea de pulberi ce conţin Ca).
• Totuşi la Bârseşti (lângă Tg. Jiu) – unde exista o staţiune de cercetare
pomicolă – ea a trebuit să fie mutată după ce a fost costruită fabrica de
ciment. Datorită pulberilor de ciment rezultatele cercetărilor pomicole
erau eronate.
• Azbestul utilizat în construcţii are efect cancerigen.
17
a.4. Industria termoenergetică şi a petrolului.
• Ca urmare a folosirii combustibililor pe bază de petrol se degajă în
atmosferă SO2 şi hidrocarburi.
• Centralele termice şi instalatiile industriale generatoare de vapori sunt şi
surse de SO2, dar şi de vapori calzi (deci poluare termică) şi cenuşă.
a.5. Industria chimică prelucrează produşi chimici minerali sau organici şi elimină o gamă
mare de noxe.
a.6. Industria celulozei şi hârtiei . Procedeele de albire a celulozei prin utilizarea clorului,
determină poluarea cu diverse combinaţii ale clorului printre care şi dioxină.
a.7. Industria materialelor plastice şi a fibrelor sintetice. Emană gaze de tip clorură de vinil
care e greu degradabilă, alături de alte elemente care provoacă disconfort sau sunt
cancerigene
a.8. Industria alimentară. Se caracterizează printre altele prin consum mare de apă. În cazul
conservării produselor alimentare prin frig se folosesc cloroflorocarboni (CFC) ca agenţi de
răcire (utilizaţi şi în industria cosmetică la spray-uri). Aceştia afectează stratul de ozon care
are drept scop creşterea radiaţiilor UV. Creştere radiaţiilor UV la nivelul organismului uman
are efecte cancerigene.
a.9.. Agricultura: producerea erbicidelor – se pot înregistra „scăpări” de produse cu efecte
fitotoxice pentru culturile din apropiere
a.10. Activităţile menajere poluează prin deşeurile pe care le generează
• Sticla spre exemplu are nevoie de 4-5.000 de ani fără a fi dezagregata fizic
sau alterata,
• Depozitele de deseuri constituie excelente habitate pentru proliferarea
rozătoarelor, a şobolanilor, muştelor – vectori de germeni patogeni.
Poluează apele de surpafaţă sau freatice, scot din circuitul agricol
suprafeţe ocupate.

• Organismele, şi prin ele biocenozele, nu au înscrise în „programe” (genetic vorbind)

pentru noile situaţii create de poluare, deci ele dispar în prezenţa poluării.

18
 • Eterogenitatea internă a organismelor şi a biocenozelor este afectată odată cu afectarea
integralităţii lor
• Echilibru dinamic (homeostazia) organismelor şi a biocenozelor nu mai poate fi realizată
• Rezultă că autoreglarea nu se mai poate realiza în prezenţa poluării. Spre exemplu
reglarea respiraţiei frunzelor prin deschiderea sau închiderea ostiolelor (mici canale prin
care respira plantele) este împiedicată în cazul poluării aerului cu pulberi prin obturarea
ostiolelor de către pulberile sedimentate pe frunze.
• Din cauza poluării accidentale cu erbicide autoorganizarea are de suferit. La viţa de vie
creşterea frunzelor şi a lăstariilor se produce dezordonat, iar dirijarea substanţelor
elaborate prin fotosinteză nu mai poate fi făcută de plante conform „programelor”
stabilite genetic.
• Autoreproducerea organismelor este puternic afectată ca urmare a poluării prin dereglări
fiziologice care întârzie creşterea şi dezvoltarea organismelor
CIRCULAŢIA, DISPERSAREA ŞI CONCENTRAREA POLUANŢILOR ÎN BIOSFERĂ
După ce poluanţii au fost emanaţi în mediu, ei sunt transportaţi cu ajutorul vectorilor reprezentaţi
de:
– Curenţii de aer
– curenţii de apă
– particule de sol
– organisme vii
– om
Principalul mijloc de transport e reprezentat de plante care preiau poluanţii din cele trei medii:
apă, aer, sol.

POLUAREA AERULUI, PREVENIREA ŞI COMBATEREA EI.

[Link]ţia aerului atmosferic şi poluarea.
Aerul atmosferic este un amestec de gaze (Azot – 78, 09%, Oxigen 20,95%, Argon 0,93, CO2 –
0,03, Heliu, Hidrogen, Xenon, Ozon, Radon, Metan - CH4, Oxid de azot, Dioxid de Azot,
Amoniac).
Pe lângă gaze în atmosferă se mai găsesc praf, vapori de apă, microoorganisme, polen.
2. Poluarea aerului constă în schimbarea compoziţiei sub aspectul proporţiei dintre
constituienţii săi şi /sau prin apariţia unor noi constituienţi cu efecte dăunătoare asupra
biocenozelor şi/sau biotopului.
3. Surse de poluare a aerului
[Link] după origine:
Surse naturale şi principalii poluanţi specifici :
• omul şi animalele – prin procese fiziologice evacuează CO2 şi viruşi
• plantele – prin fungi, polen, substanţe organice şi anorganice
• solul – prin virusi, pulberi (ca urmare a eroziunii)
• apa - în special cea maritimă – prin aerosoli încărcaţi cu săruri, sulfaţi, cloruri
• vulcanismul – prin cenuşă, compuşi de sulf, oxizi de sulf, de azot si de carbon
• incendiile de pajişti şi de pădure – prin cenuşă, oxizi de sulf, azot şi carbon
• radioactivitatea terestră şi cosmică – prin radionuclizii emişi de roci şi de provenienţă
cosmică
Surse antropice: orice activitate umană ce duce la evacuarea în atmosferă a unor substanţe care
se găsesc sau nu în compoziţia naturală a sa, este considerată sursă antropică de poluare.
3.2. Clasificarea după formă
19
Surse punctuale: jetul cu gaze este eliminat în atmosfera liberă printr-un sistem de dirijare
(conductă, coş) cu o gură de evacuare ale cărei dimensiuni sunt neglijabile în comparaţie cu
topografia locului;
Surse liniare: caracterizate printr-o dimensiune în plan orizontal a cărei mărime nu poate fi
neglijată în comparaţie cu topografia zonei (arteră de circulaţie cu trafic intens)
Surse de suprafaţă caracterizate prin arii ale căror dimensiuni nu pot fi neglijate în comparaţie
cu topografia zonei (de exemplu un cartier privit la scara oraşului, un oraş privit la scara unei
zone geografice mai largi)
Surse de volum: caracterizate prin emisii în cele trei dimensiuni.
3.3. Clasificarea după regimul înălţime:
• surse la sol
• joase sub 50 m de sol
• medii 50 – 100 m
• inalte peste 150 m
3.4 Clasificarea după mobilitate –
Surse fixe sau stationare (întreprinderi industriale, termocentrale, combinate de creştere a
animalelor etc.)
Surse mobile: mijloace de transport rutier, feroviar, naval si aerian
3.5. Clasificarea după regimul de functionare
• surse continue - funcţionare continua cu emisie constanta pe perioade medii sau lungi de
timp – zile, luni, sezoane, ani;
• intermitente – funcţionare cu intreruperi semnificative ca durata (ore, zile, luni) în
perioada de funcţionare cu emisie constantă sau funcţionare cu emisie variabilă
• surse instantanee – emisia are loc într-un interval foarte scurt (minute) dupa care
incetează (accidente industriale sau avarii)
3.6. Clasificare după tipul de activitate:
• arderea combustibililor ,
• traficul,
• petrochimia,
• industria chimică ,
• metalurgie ,
• agricultura, etc.
4. Categorii de poluanţi ai aerului
• După starea de agregare şi gradul de dispersie se disting:
• [Link] din aer (aerosolii) care includ poluanţii dispersaţi în aer sub formă lichidă
sau solidă.
• Pulberile afectează fotosinteza si nebulozitatea atmosferei.
• Cenuşa şi negrul de fum acţionează similar pulberilor
• Pesticidele - sunt absorbite de sol sau pot fi dispersate sub formă de aerosoli
• [Link] şi vaporii poluanţi aflaţi în aer sub formă de dispersie moleculară gazoasă pot
crea efectul de seră.  Sursele sunt dintre cele mai diverse, compusii la fel, si
reflectarea in organismele vii poate fi observata la tot pasul.
5. Autoepurarea aerului se poate face prin:
• prin curenţi de aer se constată o deplasare a poluanţilor cu masele de aer. În acest mod
poate apare poluarea transfrontalieră
• sedimentarea particulelor de praf care este posibilă în perioda de acalmie (calm
atmosferic). Pulberile ajung pe sol, în ape sau pe plante, iar consecinţele pot fi poluarea
solului şi apelor, micşorarea intensităţii fotosintezei.

20
 • Precipitaţiile contribuie la autoepurarea aerului prin antrenarea mecanică şi dizolvaea
poluanţilor. Prin combinarea poluanţilor cu apa şi rezultă ploile acide. Fenomenul e
frecvent în marile aglomerări urbane din ţări în curs de dezvoltare, în perimetrul marilor
combinate chimice sau petrochimice.
• Prin autoepurare poluanţii nu dispar ci sunt transferaţi în alte medii.
Dar, la Zlatna, prin înălţarea coşului de evacuare a gazelor, poluarea solului s-a produs până la
32 km aval de sursă în timp ce înainte atingea doar 4 km.

POLUAREA APEI
Poluarea apei reprezintă:
- alterarea calităţilor fizice, chimice şi biologice ale acesteia,
- produsă direct sau indirect de activităţi umane
- sau de procesele naturale ce o fac improprie pentru folosirea normală în scopurile în
care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea
1. După provenienţă apele uzate sunt:
• ape uzate menajere: poluanţii sunt resturi alimentare, dejecţii, săpun, detergenţi,
microorganisme, ouă de paraziţi
• ape uzate din zootehnie cu resturi de furaje, aşternut de grajd, dejecţii
• ape uzate industriale împărţite în:
• ape de răcire folosite în industria siderurgică, petrochimică,
termoenergetică
• ape uzate de spălare şi transport rezultate de la prelucrarea materiilor
prime
• ape provenite din secţiile de producţie – utitilizate în procesul de fabricaţie
ca mediu de dizolvare sau de reacţie, iar poluanţii sunt substanţe provenite
din materii prime şi finite (acestea au efectul de poluant major)
2. Principalii poluanţi ai apelor: sunt de origine:
- organică,
- anorganică şi
- biologică.
• Poluarea organică specifică mai ales fabricilor de celuloză care folosesc şi poluează
cantităţi foarte mari de apă.
21
 – Chiar la o epurare puternică a acestora, de peste 95%, rezultă cantităţi mari de
poluanţi, deci efluentul (apa uzată) trebuie să aibă un debit suficient de mare
pentru o diluţie corespunzătoare.
• Alte surse de poluare organică: abatoare, fabrici de conserve, de zahăr, industria
petrochimică şi a chimiei organice de sinteză, detergenţilor, medicamentelor, coloranţilor.
• Poluarea anorganică este caracteristică industriei clorosodice, de extracţie a petrolului,
petrochimică
•   Poluarea biologică - în marile aglomerări umane, zootehnie, abatoare şi e caracterizată
de prezenţa microorganismelor patogene în ape.
[Link] apelor de suprafaţă
3.1. Efluenţi. Receptori. Emisari
• Efluenţi= ape uzate (poluate prin procesele de producţie la care au participat) care se
varsă în ape curgătoare sau stătătoare.
• Emisari = când receptorii (ape curgătoare, stătătoare, sau din bazine artificiale) au
posibiliatea de a curge către altă apă de suprafaţă căreia sa-i transmită substanţele
poluante
• Ape receptoare = apele ce primesc ape uzate

3.2. Variaţii ale gradului de poluare a apelor

• Debitul efluentului depinde de activitatea industrială care îl generează.
• Debitul receptorului are variaţii sezoniere funcţie de debitul râului (receptor).
• Concentraţia substanţei poluante (gradul de poluare) a receptorului va fi mai ridicată în
perioade secetoase şi mai scăzută în perioade umede.

[Link] apelor de suprafaţă şi consecinţele ei

(trophis – hrană, gr.)
• Eutrofizare = îmbogăţirea apelor cu substanţe nutritive (mai ales azot şi fosfor) în mod
direct sau prin acumularea de substanţe organice din care rezultă substanţe nutritive
pentru plante
• Urmarea imediată a eutrofizării este creşterea luxuriantă a plantelor de apă, mai ales a
algelor (fenomenul cunoscut sub numele de „înflorirea apelor”) însoţite uneori şi de
creşterea conţinutului de oxigen.
• După moarte, biomasa acestor plante se descompune în stare de imersie. Pentru
descompunerea de către microorganisme se consumă oxigenul din apă (CBO – consum
biochimic de oxigen).
• Cand substanţele organice sunt în curs de descompunere, iar temperatura e ridicată, CBO
are valori mai mari şi oxigenul din apă scade. Deci organismele care au nevoie de oxigen
pot muri.
• De exemplu Crapul (Cyprinus carpio) dispare fiind înlocuit de caras (Carassius auratus)
care e mai puţin valoros ca specie.
• Când aprovizionarea cu oxigen e insuficientă, descompunerea aerobă e înlocuită cu
descompunerea anaerobă din care rezultă metan (CH4), H2S (hidrogen sulfurat), amoniu
(NH4) toate determinând apariţia unui miros dezagreabil al apei.
• Cantitatea de substanţă organică produsă depăşeşte capacitatea de mineralizare, iar
surplusul de materie organică se sedimentează contribuind la colmatarea lacului
deoarece descompunerea materialului aflat în suspensie în apă are drept rezultat
micşorarea adâncimii bazinului respectiv până la umplerea lui (V. Rojanschi, Gabriela
Ivancea , 1990).

22
 lac eutrofizat

4. Poluarea apelor subterane

• Calitatea apelor subterane este determinată de structura geologică a stratului străbătut şi
de factorii hidrodinamici.
• Prin poluare durata fenomenelor ce apar (fizice, chimce sau biologice) se prelungeşte
deoarece viteza de deplasare a apelor subterane este foarte mică (metri sau km/an).
• Poluarea cu nitriti provoaca asa numita “boala albastra” scăderea cantităţii de oxigen din
sange şi apariţia morţii subite prin sufocare

Utilizarea agricola a terenurilor e factor determinant în poluarea apelor subterane. In

situatia de mai sus prezenta pantelor si apoi utilizarea apelor pentru baut/menaj,
constituie un factor de risc pentru populatie.

23
5. Autoepurarea apelor uzate
• Fenomenul prin care apa din emisar, datorită unui ansamblu de procese autonome de
natură fizică, chimică şi biologică se „debarasează” de poluanţii pe care îi conţine este
numit autoepurare (E. Gruia, 1979)
Autoepurarea apelor se face prin:
• Procese fizico-chimice şi fizice:
– sedimentarea poluanţilor aflaţi în suspensie funcţie de:
• dimensiunea acestora (cei mai mari se sedimentează mai repede) şi
• de viteza apei (la viteză mică sedimentare rapidă),
• de temperatura apei (la apă caldă mai repede la apă rece - cu vâscozitate
mare – sedimentare mai lentă)
– pătrunderea radiaţiei solare, mai ales a UV are efect bactericid (omoară
bacteriile), şi bacteriostatic (opreşte înmulţirea lor).
– Temperatura apei influenţează viteza reacţiilor chimice ce contribuie la
autoepurarea apelor. Unii germeni patogeni rezistă mai puţin în apă decât în
organismul uman spre exemplu doar pentru că temperatura apei e mai scăzută.
• Procese biologice şi biochimice
– Biodegradarea substanţelor organice – are drept efect mineralizarea lor.
Biodegradarea se face cu consum de CBO (consum biochimic de oxigen)
• Oxigenul are o importanţă majoră în autoepurarea apelor iar pentru a favoriza acest
proces se recurge la aşa-numita aerare a apei de suprafaţă prin:
– trecerea apei emisarului peste nişte trepte (praguri sau mici baraje)
– insuflarea de aer printr-o reţea de conducte aşezate pe fundul receptorului
– introducerea de „aeratoare mecanice”

POLUAREA SOLULUI
24
 • Reprezintă orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a solului ca suport
şi mediu de viaţă (mai ales pentru plantele terestre superioare) în cadrul diferitelor
ecosisteme naturale sau create de om (antropice).
• De cele mai multe ori lucrările de îmbunătăţiri funciare determină schimbări în circuitul
natural al substanţelor organice şi anorganice în sol.
După obiectul activităţii de îmbunătăţiri funciare există:
• lucrări pentru înlăturarea deficitului de apă din sol prin irigaţii
• lucrări pentru prevenirea şi combaterea excesului de apă prin (îndiguiri, desecări şi
drenaje)
• Lucrări pentru prevenirea şi combaterea eroziunii solului
• Lucrări pentru ridicarea fertilităţii solurilor slab productive prin: ameliorarea terenurilor
sărăturate şi amendarea solurilor acide; defrişarea şi curăţirea terenurilor; nivelarea şi
modelarea terenurilor.
1. Clasificarea solurilor din punct de vedere al poluării se poate face după:
– natura poluării
• fizică,
• chimică,
• biologică şi
• radioactivă)
– sursa poluării,
– după gradul de poluare şi
– după activitatea care generează poluarea.
1.2. Tipuri de poluare a solului, natura şi sursa poluanţilor
• poluarea solului prin lucrări de excavare la zi: miniere (la zi), balastiere, cariere, foraje.
Ar trebui să se facă o decopertare conform dispunerii naturale a orizonturilor ( steril,
zăcămant şi apoi invers).
• Poluarea solului prin acoperirea cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril
de la flotare. Blochează suprafeţe mari de teren, care sunt în continuă creştere ca urmare a
dezvoltării tehnologice.
• Poluarea solulului cu substanţe purtate de aer.
• Poluarea cu metale grele, spre exemplu, se produce ca urmare a autoepurării
aerului.
• poluarea cu fluor, cu metale grele în apropierea unor întreprinderi sau a căilor
rutiere.
• Ploile acide determină scăderea pH-ului cu 1-2 unităţi în orizonturile superioare
ale solurilor, ceea ce determină degradarea calităţii materiei organice.
• Poluanţii dintr-o zonă determină şi perturbarea activităţii microbiene din sol,
afectând formarea humusului, fapt ce atrage după sine deteriorarea însuşirilor
fizice şi chimice ale solurilor. Ca urmare vegetaţia poate sa dispara.
• Poluarea cu materii radioactive.
• Acestea provin din aer şi ape poluate. Radioactivitatea aceasta se adaugă celei naturale în
sol. Iradierea naturală e în medie de 1870 μSv/an (SV – Sievert după numele savantului
suedez, reprezintă echivalentul dozei de radiaţie ionizantă absorbită)
• prezintă variaţii mari în diferite zone de pe Glob, chiar la distanţe relativ mici.
• Datorită experiementelor nucleare din emisfera nordică solurile de aici au o
radioactivitate mai mare decât cele din emisfera sudică.
• Radioactivitatea solului se urmăreşte pe suprafeţe necultivate, deoarece la solul cultivat,
prin lucrările efectuate, se ajuge la o omogenizare relativ rapidă pe primii 30 – 40 cm.
• Poluarea solului cu deşeuri şi reziduuri organice de la industria alimentară şi uşoară
25
 • Poluarea cu deşeuri şi reziduuri vegetale agricole şi forestiere se produce când acestea
sunt depozitate în mod dezordonat/necontrolat.
• Poluarea solului cu dejecţii animale şi umane prezintă transformării acestuia în focar de
germeni patogeni.
• Poluarea solului se realizează şi prin depozitarea nămolurilor rezultate în urma epurării
apelor din marile aglomerări urbane.
• Poluarea solului cu hidrocarburi se poate produce în jurul sondelor de extracţie, a
rezervoarelor de ţiţei, a rafinăriilor, pe traseul conductelor. Acest tip de poluare se
produce mai ales în partea superioară a solului.
• Poluarea solului prin sărăturare, acidifiere, exces de apă, exces sau carenţe de elemente
nutritive, compactare şi cu pesticide.
• Aceste fenomene apar ca urmare a dezvoltării industriei extractive, prin autoepurarea
aerului, prin administrarea în exces a îngrăşămintelor sau prin surplusul de apă din
irigaţii.
• Trecerea terenurilor agricole şi silvice la alte folosinţe este considerată tot un tip de
poluare pentru că se micşorează suprafeţele care contribuie la menţinerea echilibrelor
ecologice.
[Link] efecte ale poluării solului:
• diminuarea rezervei de humus acumulată de-a lungul a mii de ani
• apariţia unui grad ridicat de acidifere a solului
• apariţia deficitului de microelemente în sol
• sărăturarea solului
• deficitul potenţial de umiditate
• excesul potenţial de umiditate
• textura excesiv de nisipoasă
• riscul de destructurare ca efect al reducerii conţinutului de humus şi a levigării calciului
cu apariţia fenomenului de sterilizare
• riscul sărăturării secundare a solurilor
• riscul de formare a crustei de săruri la suprafaţa solurilor
• riscul de formare a crăpăturilor
• riscul de poluare a unor soluri prin irigare cu apă poluată
3. Măsuri de prevenire si combatere a eroziunii solului care au drept scop păstrarea unor
caracteristici ale solului cât mai apropiate de cele normale:
• folosirea de culturi ce acoperă solul cât mai bine (ierburi perene, cereale păioase),
mulcirea solului (acoperirea cu diverse resturi vegetale),
• agrotehnica antierozională, nivelări
• lucrări de dirijare a scurgerii pe versanti prin colectarea apei în canale sau valuri înclinate
şi evacuarea ei într-un emisar apropiat
• lucrări de amenajare a versantilor ce urmăresc reducerea pantei longitudinale (terasări)
• consolidarea malurilor, regularizarea scurgerii, etc.

4. Metode utilizabile în evaluarea integrată a mediilor urbane şi rurale.

Surse şi sisteme de colectare a datelor de [Link]şe de observare şi

26
 colectare a datelor de mediu. Chestionarul socio-ecologic. Prelucrarea
primară a datelor pentru evaluarea mediului urban şi rural.
Din lucrarea Evaluarea integrată a calității mediului în spațiile rezidențiale
(2012), Cristi Ioja [Link]., Ed. Academiei Romane pe care am sa v-o trimit in
format digital aveti de citit: pag. 42-44, pag. 47-48,
Din lucrarea Metode de cercetare și evaluare a stării mediului (2013) Ed.
Etnologică, București (și pe aceasta v-o trimit) aveti de citit: pag. 23-49 și
pag. 52. Indicatorii și indicii de mediu au fost acoperiți a seminar.
Trebuie sa ii cunoașteti și pe aceia.

5. Metode prospective de evaluare a mediului

Analiza calității mediului nu trebuie să țină cont doar de situația din trecut și prezent, ci și de
tendințele existente și proiecția în perspectivă a diferitelor procese actuale ori surse de
degradare a mediului (Gallopin și Rijsberman, 2000, cit. C. Ioja, 2013).
Pentru dezvoltarea deciziilor strategice trebuie anticipate/înțelese procese și fenomene
complexe din viitor (schimbări climatice, scăderea biodiversității).
Evaluarea prospectivă a mediului permite evitarea unor disfucționalități de mediu.
Scenarii de evoluție a calității mediului
E o metodă prospectivă ce integrează informații sociale, economice, politice, de mediu, în
scopul delimitării tendințelor stării mediului, amenințărilor și a proiecției lor.
Foarte utile decidenților politici
Scenariile sunt descrieri plauzibile și simplificate ale viitorului, bazate pe presupuneri
coerente referitoare la factorii generatori de schimbare.

27
Vedeți mai jos două scenarii pentru orașul București. Dacă ținem cont că au fost create în 1999, din
dezvoltarea ulterioară a orașului, care dintre ele credeți că s-a adeverit?

Scenariu pentru evoluția spațială a Bucureștiului către nord

(Pătroescu M., Cenac-Mehedinți, 1999)

28
Scenariu pentru limitarea dezvoltării orașului București la spațiul actual (Pătroescu M., Cenac-Mehedinți,
1999)

29
 Din perspectivă temporală scenariile pot surprinde aspecte măsurabile: dinamica modului de
utilizare a terenurilor într-un anumit spațiu, infrastructurile verzi urbane, spațiul construit, zonele
funcționale sau calitatea factorilor de mediu. Ele surprind – pe baza unor date exacte și în anumite
momente – modul în care s-a transformat un anumit parametru (suprafața construită, cea ocupată de
spații verzi într-un oraș, etc.).
Din perspectivă spațială, scenariile urmăresc o anumită problemă (Fig. de mai sus). În cazurile
prezentate problemele puse au fost fie limitarea dezvoltării Municipiului București la spațiul ocupat în
anul 1999, fie dezvoltarea spațială către nord. Realitatea ultimelor două decenii a demonstrat că ambele
scenarii s-au materializat, iar în acest moment Bucureștiul a devenit un oraș care are numeroase
probleme de calitate a mediului atât în zonele periferice (nu doar în nord) cât și în intravilan.
Metropolizarea s-a realizat treptat în nord și mai apoi în nord-vest și sud pe cele mai importante axe de
comunicație. Au fost afectate ecosistemele forestiere și lacustre care asigurau un echilibru mediului
urban și a crescut suprafața construită (procese cheie) (Iojă, 2013), fenomene ce au contribuit major la
reconfigurarea peisajului de la periferia orașului. Cel de-al doilea scenariu a prevăzut de asemenea
problemele care acum sunt acute pentru administrația locală a Municipiului București: densifierea
spațiului construit, degradarea suprafețelor oxigenante, creșterea cantităților de noxe sau mărirea
arealului de manifestare a "insulei de căldură". Un proces cheie – dezvoltarea infrastructurii – nu a ținut
pasul cu celelalte și aceasta este probabil, una din marile provocări pentru administrație.
Scenariile realizate pe baza aprecierilor calitative și pe date cantitative sunt descrieri plauzibile și
simplificate ale viitorului și pot fi folosite ca instrumente de acțiune în politicile publice.

30