Atmosfera
Atmosfera reprezintă învelișul de aer al Pământului și are o formă asemănătoare cu cea a planetei: turtită la poli și bombată la
Ecuator. Atmosfera este compusă din mai multe gaze, între care se evidențiază oxigenul (21%), azotul(78%)și alte gaze (1%- dioxid
de carbon, heliu, neon, xenon)). Pe lângă gaze, în alcătuirea ei se mai regăsesc: apă, praf, polen, diverși poluanți, microorganisme.
În mod obișnuit, acest înveliș are
culoarea albastră, uneori modificată de vaporii
de apă, de pulberile care alcătuiesc, de
razele Soarelui. Atmosfera este indispensabilă
vieți, asigurând oxigenul necesar respirației și
dioxidul de carbon necesar plantelor în
procesul de fotosinteză.. De asemenea,
reține o parte din radiațiile ultraviolete și
distruge, prin ardere, majoritatatea
meteoriților.
Structura atmosferei
Limita inferioară a atmosferei este reprezentată de scoarța terestă și golurile din alcătuirea ei (peșteri, grote, etc.), iar cea
superioarăse află la o înălțime de mii de metri. Atmosfera nu este uniformă pe toată grosimea ei. Cu cât înălțimea ei crește, cu atât
gazele din compoziție devin mai rare, iar temperatura se modifică.
De la suprafața scoarței terestre către exterior, în structura atmosferei se regăsesc cinci straturi: troposfera, stratosfera,
mezosfera, ionosfera și exosfera.
Troposfera concentrează peste 80% din gazele atmosferice. Ea urcă în medie până la o înălțime de 12 km. În acest strat se
formează majoritatea fenomenelor meteorologice: vântul, norii, precipitațiile.
Stratosfera conține un strat de ozon care reține cea mai mare parte a radiațiilor ultraviolete degajate de Soare, care sunt
dăunătoare vieții. Dacă aceste radiații ar ajunge în întregime pe suprafața terestră, viața de pe planeta noastră ar dispărea.
În mezosferă se formează norii argintii, care sunt vizibili numai noaptea.
Ionosfera este importantă deoarece reflectă undele radio. Tot în acest strat se produc aurorele polare, care luminează zonele
reci în timpul nopților polare.
În exosferă, gazele sunt extrem de rare.
Formarea norilor în atmosferă
Un nor este o masă vizibilă de picături de lichid condensat sau de cristalede gheaţă condensate care se găseşte în
atmosferă deasupra suprafeţei Pământului sau deasupra unei alte planete ce posedă atmosferă. Norii sunt mase de vapori de apa din
atmosfera. Ei fac parte din circuitul apei in natura. Vaporii de apa, evaporați din mări și oceane, sunt prezenți peste tot în atmosfera.
Formarea norilor are loc prin încălzirea apelor de către soare. Cu cât temperatura este mai ridicată, cu atât mai mulți vapori de apa se
ridică în aer prin procesul de evaporare sub forma de vapori invizibili. Odata cu ascensiunea aerului cald, vaporii ajung in pături
superioare ale atmosferei și se răcesc, transformandu-se în lichid sau solid (adică apă sau gheată). Norii sunt formați din vapori de apa
sau gheață sau o combinație a acestora. Când se adună foarte mulți vapori intr-un volum anumit de aer și se ajunge ca acesta să fie
saturat, apare fenomenul de condensare. Condensarea este procesul prin care vaporii de apa se transformă în lichid sau în formă solidă
și are loc atunci când aerul conținânand vapori este răcit și devine saturat. Dacă aerul se răcește și mai mult, apa din nori se reîntoarce
la suprafașa Pământului sub formă de precipitații: ploaie, lapovița, zăpada, grindina, roua sau chiciura.
Tipuri de nori
Prima clasificare a norilor a fost cea propusa de Luke Howord in 1803. Aceasta clasificare porneste de la altitudine
si de la aparenta norilor. Ea a devenit baza clasificarii in Atlasul International al Norilor care a fost publicat pentru prima data in 1896.
Howard a folosit 4 cuvinte latine ca baza a clasificarii sale:
• Cirrus – fibros, asemenea părului
• Cumulus - gramadă
• Stratus – strat / nivel orizontal
• Nimbus – care aduc ploaia.
Planșa 1
Planșa 2
Planșa 3
Influența climei asupra atmosferei
Efectele asupra atmosferei se manifestă prin creșterea vaporizației, a precipitațiilor și a numărului furtunilor. După cum s-a
spus mai sus, creșterea temperaturii duce la creșterea cantității de vapori de apă care poate fi conținută în atmosferă. Deși în secolul al
XX-lea vaporizația s-a redus ca urmare a întunecării globale, în perioada actuală vaporizația crește datorită încălzirii oceanelor. Pentru
a se realiza echilibrul circuitului apei în natură trebuie să crească și nivelul precipitațiilor. Creșterea precipitațiilor poate duce la
intensificarea eroziunii în unele zone, de exemplu în Africa, ceea de poate duce chiar la deșertificare, sau la favorizarea creșterii
vegetației în zonele aride.
Ciclonul Catarina atingând coastele Braziliei în 2004.
Unii oameni de știință consideră că vaporizația crescută va genera furtuni. În general uraganele apăreau doar în Atlanticul de
nord. Totuși, în 2004 a apărut primul ciclon în Atlanticul de sud, ciclonul Catarina, care a afectat Brazilia. Deși a avut o viteză
a vântului de 40 m/s (144 km/h), unii dintre meteorologii brazilieni zic că n-ar fi fost uragan. Nu există consens cum că acest uragan ar
fi legat de încălzirea globală, dar unele modele climatice prevăd apariția cicloanelor în Atlanticul de sud ca urmare a încălzirii
globale. Se spune că în a doua jumătate a secolului al XXI-lea va crește numărul de furtuni în zonele temperată și arctică din emisfera
nordică și în zona antarctică, însă mecanismul furtunilor nu este limpede. Furtunile care nu sunt de origine tropicală depind
de gradientul termic, care scade în emisfera nordică, deoarece regiunile polare se încălzesc mai mult decât restul emisferei.
Bibliografie
1. Popescu Manuela, Ioan Mărculeț, Manual clasa a V-a, București, Editura Aramis, 2007.
2. [Link]
3. [Link]
4. [Link]
5. [Link]