ASF
ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) a luat naștere în anul 2013 în regim de
autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă,
autofinanțată. Aceasta își exercită atribuțiile prin preluarea și reorganizarea acestora de la
CNVM (Comisia Națională a Valorilor Mobiliare), CSA (Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor), CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private).
„ASF este autoritatea competentă din România în sensul art. 22 alin. (1) din
Regulamentul (CE) nr. 1.060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie
2009 privind agențiile de rating de credit, cu modificările și completările ulterioare, și are
atribuțiile și competențele stabilite prin acesta, exercitate în conformitate cu prevederile
statutului propriu.
ASF este autoritatea administrativă competentă din România în sensul art. 22 din Regulamentul
(UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață, desemnată prin art. 124 din Legea nr. 24/2017 privind
emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
ASF este autoritatea competentă din România în sensul art. 48 din Directiva 2004/39/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor
financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei
2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a
Consiliului.
ASF este autoritatea competentă la nivel național pentru aplicarea și urmărirea respectării actelor
normative de directă aplicabilitate emise la nivelul Uniunii Europene, în domeniile prevăzute de
prezentul act normativ, precum și pentru transpunerea și implementarea în legislația națională a
acelor prevederi emise la nivelul Consiliului UE, Parlamentului UE, Comisiei Europene, precum
și al altor autorități europene.
ASF este unica autoritate națională competentă pentru reprezentarea intereselor României în
cadrul Organizației Internaționale a Comisiilor de Valori Mobiliare – IOSCO, Autorității
Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe – ESMA, Autorității Europene de Supraveghere
pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale – EIOPA și Asociației Internaționale a Supraveghetorilor
în Asigurări – IAIS, fiind membă de drept a acestor autorități internaționale, în baza legislației
internaționale aplicabile."1
Sediul companiei este situat în București, sector 5, Splaiul Independenței nr. 15, cod
postal 050092.
Misiunea ASF
1
[Link]