Plumb

Simbolismul este un curent literar și artistic, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care se opune,
prin estetica sa, romantismului, naturalismului și parnasianismului, punând în centru
SIMBOLUL, ca modalitate de exprimare și de înțelegere a lumii înconjurătoare.
La nivel european, inițiatorul simbolismului este francezul Jean Moréas, care, la 18 septembrie
1886, publică articolul Le Manifeste du «Symbolisme», în revista "Le Figaro".
La noi în țară, teoreticianul acestui curent literar este Alexandru Macedonski, care își prezintă
principalele idei estetice, în revista "Literatorul" (acesta se autointitulează chiar "pionier al
simbolismului european", deoarece articolele sale din anii 1880 - cum ar fi binecunoscutul articol
Despre logica poeziei - conțin idei despre apropierea dintre poezie și muzică, precum și judecăți
care le anticipează pe cele de mai târziu ale lui St. Mallarmé. Alte articole-manifest ale lui
Alexandru Macedonski sunt Despre poezie sau Despre poemă (1881), dar, mai ales, Poezia
viitorului (15 iunie 1892), în care se vorbește despre "... limbajul propriu al poeziei, limbaj în
care se simte în largul ei…”.
Reprezentanți: Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Stephane Mallarmé etc.; Ștefan Petică, Ion
Minulescu, George Bacovia etc.
Trăsături:
- cultivarea simbolurilor cu funcție sugestivă;
- cultivarea aliterației și a asonanței
- cultivarea sugestiei, cu ajutorul căreia sunt scoase la iveala stări sufletești confuze (melancolie,
plictiseală, spaima, disperare etc.);
- relevarea corespondențelor - care se stabilesc între obiecte și oameni, natură și sentimente,
exterior și interior etc (simboliștii consideră că o anumită stare sufletească este influențată de
evenimente exterioare, precum chiar și condițiile meteorologice, vremea de afară);
- spleenul, nevrozele, nostalgia plecărilor, melancoliile autumnale,
- obsesia culorilor – cromatica specifică, prin care sunt transpuse anumite stări sufletești și nu
numai (ex. galbenul - maladie, negrul - claustrarea, violetul - apusul, sfârșitul, declinul,
crepusculul, moartea, albul - vidul, inexistența, dar și haosul, verdele - isteria etc.);
- utilizarea unor instrumente muzicale "funerare", ale căror sunete exprimă stări sufletești
melancolice sau grave (clavirul, vioara, fluierul, armonica, pianul, harfa etc.);
- muzicalitatea, sonoritățile verbale, repetiția, refrenul;
- sinestezia (perceperea simultană a unui ansamblu de senzații - auditive, vizuale, olfactive etc.:
ex. "melodie parfumată");
- mediul citadin, redat prin: fântâni arteziene, parcuri, liceul, spitalul, cimitirul etc.
- pietrele prețioase și semiprețioase, substanțele cu efect halucinogen
Lecția 1 - Simbolismul: PLUMB, G. Bacovia
- partea a doua - b)
- Recomandarea (pe care o fac mereu!) este ca fiecare dintre voi să își redacteze propriul eseu,
pentru a-l înțelege mai bine și pentru a-l învăța mai ușor.
- În acest sens, să aveți, în permanență, alături: textul-sursă (pe care să îl recitiți uneori, pentru a
identifica noi sensuri poetice), noțiunile de teorie literară cu privire la un anumit curent literar,
precum și etapele de realizare a unui eseu literar.
- După ce v-ați redactat propriul eseu, urmează să îl învățați!, învățare care, pentru a fi eficientă,
solidă, de lungă durată, trebuie să se compună, la rândul ei, din trei etape: 1. lectura atentă, cu
sublinierea informațiilor mai importante, urmărind etapele amintite mai sus; 2. reținerea logică
(prin stabilirea unor conexiuni cu textul) a acestor informații; 3. reluarea lecturii, de data aceasta
încercând să aduceți completări informațiilor știute deja.
Vă ofer, mai jos, încă o dată, câteva informații despre poezia - artă poetică - Plumb, de G.
Bacovia, care v-ar putea fi utile în redactarea eseului vostru:
- În lirica românească, poetul care ilustrează cel mai bine estetica simbolistă este George
Bacovia. În poeziile sale, este creată o atmosferă specifică, numită "atmosferă bacoviană" care
prezintă universul citadin, în special orașul mic, târg de provincie, cu parcurile, cu aleile pustii și
copacii desfrunziți sau cu grădina publică, unde fanfara cântă marșuri funebre. Universul
bacovian se află într-un proces continuu de degradare sub acțiunea ploii (ex. poezia „Lacustră”),
sau este un univers împietrit, impresia fiind de trecere continuă spre moarte și întoarcere în timp
(ex. poezia "Plumb").
- Volumul de debut al lui George Bacovia, din 1916, „Plumb” se deschide cu poezia cu același
titlu, reprezentativă pentru întreaga lirică bacoviană.
- Textul se încadrează în curentul literar simbolism, prin: utilizarea simbolurilor specifice, a
sugestiei și a principiului corespondențelor, obiectul poeziei reprezentându-l exprimarea unor
stări sufletești neclare, precum angoasă, nevroza, obsesia și spleenul. Muzicalitatea versurilor se
realizează prin repetarea sintagmei-refren "de plumb", dar și prin asonanțe și aliterații (p, b, m, t,
d etc.).
- Fiind o artă poetică (text cu caracter programatic), tema poeziei o constituie condiția nefericită
a poetului într-o societate ostilă, incapabilă să îl înțeleagă. O primă imagine sugestivă pentru
temă o constituie primul vers din a doua strofă, în care degradarea amorului conduce spre o
degradare generală a lumii, instalându-se o apocalipsă universală ("Dormea întors amorul meu de
plumb"). O a doua imagine sugestivă pentru temă o constituie versul final, în care zborul nu se
mai poate realiza, fiind unul "în jos", aflat sub greutatea "aripilor de plumb".
Viziunea despre lume și viață a eului liric este, implicit, una sumbră, lipsită de speranță și de
orice posibilitate de vindecare.
- Lirismul este subiectiv, apar mărci ale eului liric, verbe și adjective pronominale la persoana I
singular: „stam singur”; „amorul meu”. Imaginarul poetic bacovian se organizează în jurul
cuvintelor „plumb”, „cavou”, „singur”, acestea fiind și motive de recurență, căci apar în ambele
strofe.
- Titlul este sugestiv, cuvântul „plumb” devine laitmotiv, pentru că se repetă de șapte ori, de câte
trei ori în fiecare strofă și o dată în titlu. Plumbul este un metal greu, de culoare cenușie și
maleabil. Metafora „plumb” este sugestivă căci greutatea plumbului exprimă apăsarea
sufletească, culoarea cenușie provenită din amestecul de alb și negru redă o stare de spirit
neclară, iar maleabilitatea metalului exprimă labilitate psihică. Cuvântul „plumb” are o sonoritate
sumbră, căci este alcătuit din patru consoane și o vocală închisă „u” exprimând astfel căderea și
imposibilitatea evadării.
- Poezia este structurată în două catrene, corespunzătoare celor două planuri ale existenței, planul
exterior și cel interior.
Ritmul este iambic, măsura versurilor este de 10 silabe, iar rima este îmbrățișată.
- Se realizează o relație de corespondență între universul exterior și cel interior, indicată prin
simetrie: „Dormeau sicriele de plumb” - „Dormea amorul meu de plumb”; „Stam singur în
cavou” - „Stam singur lângă mort”. Elementele de recurență sunt motive specific simboliste:
izolarea, spleenul, împietrirea. Epitetul „amorul întors” sugerează întoarcerea cu fața spre apus
adică spre moarte, iar dispariția sentimentului erotic provoacă disperarea eului liric exteriorizată
prin strigăt. Metafora „aripile de plumb” arată zborul în jos, căderea spre neant, trecerea spre
moarte, iar oximoronul "flori de plumb" face trimitere către distrugerea sensibilității și a
frumuseții din lume. Întreg universul înfățișat apare, astfel, împietrit și într-o trecere continuă
spre neființă. Orice speranță lipsește, căci tot ceea ce ar putea însemna viață și frumusețe este de
plumb: „flori de plumb”, „coroane de plumb”, „amor de plumb”, „aripi de plumb”.
- Prima strofă înfățișează universul exterior, reprezentat de „cavou”, care poate sugera atât
societatea cât și camera poetului: „Dormeau adânc sicriele de plumb,/ Și flori de plumb, și
funerar vestmânt/ Stam singur în cavou… Și era vânt/ Și scârțâiau coroanele de plumb.”
Universul descris este împietrit, utilizându-se "elemente de decor", din câmpul semantic al morții
("sicrie de plumb", cavou", "coroane de plumb"), starea resimțită este de izolare și de teamă.
Vântul, singurul element ce redă mișcarea, produce aici un dezechilibru în univers, creează
pustietate sufletească, teamă și nevroză. Punctele de suspensie accentuează starea de așteptare
încordată și de teamă.
Strofa a doua prezintă universul interior reprezentat de sentimentul de iubire, intrat, de asemenea,
într-un proces de împietrire, redat prin metafora somnului: „Dormea întors amorul meu de
plumb/ Pe flori de plumb și-am început să-l strig/Stam singur lângă mort… Și era frig/ Și-i
atârnau aripile de plumb.”
- Verbele sunt la imperfect, timp ce exprimă o acțiune durativă, sugerându-se astfel că trecerea
spre moarte este permanentă fără nicio posibilitate de scăpare. Disperarea este redată prin
imaginile auditive stridente: „scârțâiau”, „am început să strig”.
- Apartenența poeziei „Plumb” la simbolism se evidențiază și prin caracteristicile limbajului
poetic, prin corespondența între universul exterior și cel interior ("Stam singur în cavou… și era
vânt..."/ "Stam singur lângă mort... și era frig"), iar ambiguitatea apare prin metafora plumbului,
care are multiple semnificații: „amor de plumb”, „aripi de plumb”.
- În concluzie, opinia mea este că nu întâmplător poezia „Plumb” este prima din volumul de
debut al lui George Bacovia, căci această poezie este reprezentativă pentru toată lirica bacoviană
prin atmosfera specifică, prin corespondențe și prin exprimarea stărilor de angoasă, nevroză și
spleen, stări specifice curentului simbolist.