Visul – ca stare de constiinta modificata este mai complex decât somnul desi apare pe

fondul lui. El este o forma de mentatie, de activitate a creierului, diferita în functie de fazele
somnului. Studiile psihologice au încercat sa stabileasca daca visul este imagine sau idee,
daca este produs de imaginatie sau de gândire. Jung îl considera gândire onirica în care se
opereaza cu parabole, simboluri si arhetipuri. În aceasta ipostaza îi descrie ca functii:
compensatoare, premonitorie, simbolica, de comunicare, reductiva, integratoare.

O literatura a fost consacrata mecanismelor, semnificatie, circumstantelor, continutului

visului si structurilor care-l declanseaza. „Visul reprezinta în esenta o gândire simbolica
datorita structurilor creatoare subconstiente … Visul este un limbaj simbolic în care universul
este trait de cel adormit pe baza procesului de participare si identificare. Limitele dintre
lucruri se estompeaza, se contopesc dupa asociatii obscure. Lumea visului foloseste deci alte
valori si alta vehiculare de semne. Limbajul capata alte acceptii si alte valori … Visul
deschide adormitului perspectiva unui univers fara continuturi si fara opozitii categorice, un
univers de tranzitii, impreciziune si identitati. Formulele verbale îmbogatesc tesatura visului si
complica procesul de elaborare”. (Biberi, 1970)

Este interesanta relatia stabilita de Aserinski între visele din diversele tipuri de somn
REM, care a identificat doua perioade denumite segmente în cadrul acestor tipuri de somn: a.
Segmente Q (Quecent Segments = segmente linistite); b. Segmente M (Motility Segments =
segmente cu mobilitate oculara).

Fiecarui tip de segment îi apartine un anumit tip de vis: în visul de tip Q, visele sunt slab
pictoriale, slab derulate, dificil de retinut si de povestit; în visul de tip M, se întâlnesc visele
vii, cu imagini stralucitoare, mobile, de mare claritate, care sunt usor de retinut si care pot fi
redate.

Perioadele REM, reprezinta o mixtura de doua tipuri de mentatie, proportia acestora

depinzând de cantitatea de perioade linistite sau mobile. Astfel, prima perioada a REM a
noptii contine mai putina mobilitate oculara decât perioadele REM mai târzii, si de aceea
aceasta prima perioada REM cuprinde mai putine relatari halucinatorii. În schimb,
narcolepticii, care intra foarte rapid în somn REM, cu multa mobilitate oculara, au mai dese si
mai bogate experiente halucinatorii în perioadele REM timpurii si vise mult mai clare si mai
tipice.

O serie de cercetari recente tind sa sugereze ca visul poate sa aiba o functie importanta
prin el însusi, pe deplin independenta de somnul REM. Calitatea experientei de vis si nu
cantitatea experientei de vis este de utilitate adaptativa deci, nevoia de a visa ar trebui sa fie
conceptualizata ca o nevoie a eului de a-si completa o experienta organizata si semnificativa,
deservind o functie vitala integrativa. Trebuie sa se faca însa distinctia între nevoia biologica
de somn REM si nevoia psihologica pentru o varietate particulara de experienta de somn.
Somnul REM si visarea ar putea fi doua stari functionale diferite. S-ar putea ca, prin
întreruperile somnului REM, subiectii sa compenseze timpul de vis întrerupt, prin accelerarea
procesului de vis, prin intensificarea calitatii emotionale si senzoriale a experientei lor si prin
comprimarea unei cantitati din ce în ce mai mare de visare într-o perioada REM atenuata. Cu
cât a fost mai putin timp disponibil pentru experienta de vis, cu atât au aparut eforturi mai
mari de a realiza aceasta experienta prin intensificarea ei.
 Din punct de vedere al continutului unui vis, Freud diferentiaza visele absurde (în care
critica si ironia motiveaza unul dintre rationamentele inconstiente ale visatorului) si visele de
tip neplacut.

Visul se caracterizeaza printr-o multitudine de functii. Dupa Freud visul îndeplineste

urmatoarele functii: functia hedonica, cea care permite realizarea dorintelor; functia
protectoare a eului, constient de presiunea pulsiunilor refulate; functia comunicativa care face
posibila comunicarea între constient si inconstinent; functia sintetizatoare, prin intermediul
careia se reuneste memoria infantila cu experienta de viata si mostenirea arhaica; functia de
descarcare; de stimulare, care arata ca visul stimuleaza din interior, având valoare de stimul
endogen si substituindu-se astfel stimulilor specifici starii de veghe; de substitutie, prin care
se demonstreaza ca prin vis se substituie privarea senzoriala produsa de somn; de legatura, pe
baza careia visul leaga urmele lasate de viata constienta; ca urmare a acestor legaturi, visul
capata o oarecare orientare si un sens.

În general functiile visului sunt:

a) functia compensatorie „Functia generala a viselor este sa încerce sa restabileasca

echilibrul psihologic cu ajutorul unui material oniric, compenseaza deficientele personalitatii”
(Jung, 1964 apud. L. Popoviciu 1994). Aceasta functie este conceputa cu totul altfel decât la
Freud, care vede în vis o functie de protejare a somnului si de realizare a dorintelor. La Jung
compensatia are ca obiectiv principal viata constienta. Visele protejeaza somnul, dar la nevoie
— în cazul unui mesaj important, pot sa-l întrerupa, ceea ce sugereaza ca pulsiunile constiente
sunt orientate spre scop;

b) functia premonitorie, de semnal: visele au întotdeauna rolul de a semnala un pericol,

ale carui semne s-au acumulat demult în inconstient deoarece dupa cum afirma Jung:
„Simbolurile viselor noastre sunt mesagerii indispensabili care transmit informatii din partea
instinctiva în partea rationala a spiritului uman./.../Interpretarea si asimilarea lor învata
constiinta sa înteleaga din nou limbajul uitat al instinctelor” (Jung, 1964 apud L. Popoviciu
1994 pg. 238). Rolul acestei functii este de a sonda în viitor în ceea ce priveste pericolele
viitoare care ar ameninta existenta individului, fiind extrem de implicata în relatiile
individului cu colectivitatea. Visele semnaleaza constientului ca individul s-a îndepartat de la
norma colectiva prin atitudinea sa, atât subiectiva cât si obiectiva, ca devine din ce în ce mai
neadaptat;

c) functia simbolica;

d) functia de comunicare - „Visul este o forma de exprimare originala, importanta si

personala a inconstientului. Este la fel de real ca orice alt fenomen raportat la individ.
Mesajele inconstientului, purtate de vise sunt de cea mai mare importanta pentru cel care
viseaza, si acest fapt este normal, caci inconstientul reprezinta cel putin jumatate din fiinta sa
totala. Aceste mesaje sunt frecvent sfaturi si pareri pe care nu le-ar obtine din nici o alta sursa.
„Visul este o comunicare directa, personala si încarcata de sens, adresata celui ce viseaza./../
Aceasta comunicare se efectueaza prin intermediul simbolurilor, care cu toate ca sunt comune
întregii umanitati sunt utilizate de fiecare data într-o maniera individuala, astfel încât necesita
de fiecare data o „cheie” (Jung, 1964 apud L. Popoviciu 1994 pag239);

e) functia reductiva a visului se caracterizeaza prin faptul ca fragmenteaza, micsoreaza

si chiar distruge imaginea de sine constienta, intervine ca modelator asupra atitudinii si nu
asupra personalitatii totale. Visele joaca un mare rol în adaptarea individului, caracterul lor
compensator încercând sa-l salveze pe acesta de la epuizarea resurselor. Continutul visului
„actualizeaza materiale care sunt compuse din dorinte sexuale infantile si refulari (Freud), din
vointa de putere infantila (Adler) si dintr-un relicvar de instincte, gânduri si sentimente
arhaice si colective. /... /El reaminteste individului conditia sa reala (Jung, 1977);

e) functia integratoare - al carei scop este sa unifice subsistemele din care este formata
personalitatea. Visul, din acest punct de vedere este, dupa cum a demonstrat Jung, una din
modalitatile de operare ale personalitatii, ocupând în economia acesteia importantul rol de
integrare (Wallace si Fischer, 1983 apud L. Popoviciu 1994 pag 239).

Adler acorda urmatoarele caracteristici naturii si semnificatiei visului: a) Visul este o

reflectare sumara a atitudinilor psihice. El se confunda cu linia de orientare fictiva a
personalitatii; b) Gândirea din vis are un caracter abstract, fiind o expresie a tendintei spre
securitate, care încearca sa rezolve o problema, simplificând-o, trimitând-o la probleme mai
elementare din vârsta copilariei. Ceea ce face si mai abstracta gândirea din vis este izolarea
subiectului fata de realitate. Se exprima prin imagini combinate cu analogii si date din
memorie cu coloratura afectiva; c) Simbolismul visului serveste doar realizarii continutului
formal, deoarece nu exista o cenzura a visului, ci doar „nevoia de siguranta” care determina
fluctuarea imaginilor pentru a exprima o idee (Adler, 1926).