Proiect

pentru obtinerea certificatului de competente

profesionale
nivel 3

Profil- tehnic
Calificarea : tehnician in automatizari

Prof. indrumator,

Candidat,

TEMA: AMPLIFICATORUL

Cuprins
Argument---------------------------------------------------------------------------- pg.3
Capitolul I. Regulatoare automate (RA). Noţiuni generale-----pg.5
Capitolul II. Noţiuni generale. Tipuri de amplificatoare-------pg.9
Capitolul III. Tipuri de amplificatoare-----------------------------pg.10
Capitolul IV. Exemple de amplificatoare întâlnite în tehnică--pg.14

4.1 Amplificatoare pneumatice------------------------------------------pg.14

4.1.1 Amplificatoare de debit---------------------------------------pg.17
4.2 Amplificatoare hidraulice--------------------------------------------pg.18
4.2.1 Amplificatorul cu tub cu jet-----------------------------------pg.18
4.2.2 Amplificatorul hidraulic cu distribuitor---------------------pg.21
4.3 Amplificatoare electrice de cuent continuu folosite în sistemul
unificat „E” fabricate la noi în ţară.--------------------------------------------pg.22
4.3.1 Caracteristici generale ale amplificatoarelor electrice----pg.22
4.3.2 Amplificatoare operaţionale.---------------------------------pg.23
4.3.1 Amplificatorul electronic de c.c. folosind modulator electronic
--------------------------------------------------------------------------pg.24
Capitolul V. Concluzii--------------------------------------------------pg.25
Bibliografie---------------------------------------------------------------------------pg.28

Argument

2
 Ştiinţa este un ansamblu de cunoştinţe abstracte şi generale fixate intr-
un sistem coerent obţinut cu ajutorul unor metode adecvate şi având menirea de
explica, prevedea şi controla un domeniu determinant al realităţii obiective.
Descoperirea şi studierea legilor şi teoremelor electromagnetismului în
urmă cu un secol şi jumătate în urmă au deschis o eră noua a civilizaţiei
omeneşti
Mecanizarea proceselor de producţie a constituit o etapă esenţială în
dezvoltarea tehnică a proceselor de respective şi a condus la uriaşe creşteri ale
productivităţii muncii. Datorită mecanizării s-a redus considerabil efortul fizic
depus de om în cazul proceselor de producţie, întrucât maşinile motoare asigură
transformarea diferitelor forme de energie din natură în alte forme de energie
direct utilizabile pentru acţionarea maşinilor unelte care execută operaţiile de
prelucrare a materialelor prime şi a semifabricatelor.
După etapa mecanizării, omul îndeplineşte în principal funcţia de
conducere a proceselor tehnologice de producţie. Operaţiile de conducere nu
necesită decât un efort fizic redus, dar necesită un efort intelectual important. Pe
de altă parte unele procese tehnice se desfăşoară rapid, încât viteza de reacţie a
unui operator uman este insuficientă pentru a transmite o comandă necesară în
timp util.
Se constată astfel că la un anumit stadiu de dezvoltare a proceselor de
producţie devine necesar ca o parte din funcţiile de conducere să fie transferate
unor echipamente şi aparate destinate special acestui scop, reprezentând
echipamente şi aparate de automatizare. Omul rămâne însă cu supravegherea
generală a funcţionării instalaţiilor automatizate şi cu adoptarea deciziilor şi
soluţiilor de perfecţionare şi optimizare.
Prin automatizarea proceselor de producţie se urmăreşte asigurarea
tuturor condiţiilor de desfăşurare a acestora fără intervenţia nemijlocită a

3
operatorului uman. Această etapă presupune crearea acelor mijloace tehnice
capabile să asigure evoluţia proceselor într-un sens prestabilit, asigurându-se
producţia de bunuri materiale la parametri doriţi.
Etapa automatizării presupune existenţa proceselor de producţie astfel
concepute încât să permită implementarea lor mijloacelor de automatizare,
capabile să intervină într-un sens dorit asupra proceselor asigurând condiţiile de
evoluţie a acestora în deplină concordanţă cu cerinţele optime.
Lucrarea de faţă realizată la sfârşitul perioadei de perfecţionare
profesională în cadrul liceului, consider că se încadrează în contextul celor
exprimate mai sus. Doresc să fac dovada gradului de pregătire, cunoştinţele
dobândite în cadrul disciplinelor de învăţământ .
Lucrarea cuprinde cinci capitole conform tematicii primite. Pentru
realizarea ei am studiat materialul biografic indicat precum şi alte lucrări
ştiinţifice cum ar fi: cărţi şi reviste de specialitate, STAS-ul.
În acest fel am corelat cunoştinţele teoretice şi practice dobândite în
timpul şcolii cu cele întâlnite în documentaţia tehnică de specialitate parcursă în
perioada de elaborare a lucrării de diplomă.
Consider că tema aleasă in vederea obţinerii diplomei de atestare în
specialitate dovedeşte capacitatea mea de a sistematiza şi sintetiza cunoştinţele,
de a rezolva problemele teoretice dar şi practice folosind procese tehnologice
din specializarea în care lucrez.

Capitolul I.
Regulatoare automate (RA). Noţiuni generale

4
 Regulatorul automat are rolul de a prelucra operaţional semnalul de eroare ε
(obţinut in urma comparaţiei liniar – aditive a mărimii de intrare r şi a mărimii de
reacţie yr in elementul de comparaţie) şi de a da la ieşire un semnal de comandă u
pentru elementul de execuţie.

ε
P
r u y
RA EE+IT

yr
Tr

Informaţiile curente asupra procesului automatizat se obţin cu ajutorul

traductorului de reacţie Tr şi sunt prelucrate de regulatorul automat RA in
conformitate cu o anumită lege care defineşte algoritmul de reglare automată.
Algoritmii de reglare (legile de reglare) convenţionali utilizaţi în mod curent in
reglarea proceselor automatizate (tehnologice) sunt de tip proporţional – integral –
derivativ (PID). Implementarea unei anumite legi de reglare se poate realiza printr-
o varietate destul de largă a construcţiei regulatorului, ca regulator electronic,
pneumatic, hidraulic sau mixt.
Cu toate că există o mare varietate de regulatoare, orice regulator va conţine
următoarele elemente componente: amplificatorul (A), elementul de reacţie
secundară (ERS) şi elementul de comparare secundară (ECS).
ε
Xrs

ECS
ε1

5
ER

A
 u
Amplificatorul (A) este elementul de bază. El amplifică mărimea ε1 cu un factor
KR deci realizează o relaţie de tipul
u(t) = KR ε1(t)
unde KR reprezintă factorul de amplificare al regulatorului.
Elementul de reacţie secundară ERS primeşte la intrare mărimea de comandă
u (de la ieşirea amplificatorului) şi elaborează la ieşire un semnal xrs denumit
mărime de reacţie secundară.
Elementul de comparare secundară (ECS) efectuează continuu compararea
valorilor abaterii ε  şi a lui xrs dupa relatia
ε1(t) = ε(t) – xrs(t).
ERS este de obicei un element care determină o dependenţă proporţională
între xrs şi u. Regulatorul poate avea o structură mai complicată. De exemplu, la
unele regulatoare există mai multe etaje de amplificare, la altele există mai multe
reacţii secundare necesare obţinerii unor legi de reglare mai complicate.
Structura regulatoarelor automate. Blocul regulator este alcătuit din mai
multe părţi componente interconectate funcţional care permit realizarea atât a legii
de reglare propriu-zise (exprimată analitic prin dependenţa dintre mărimea de
ieşire şi mărimea de intrare), cât şi a unor funcţii auxiliare de indicare, semnalizare
a depaşirii valorii normale pentru anumite mărimi, desaturare, trecere automat –
manual.
Legile de reglare clasice (de tip P, PI, PID) se realizează în cadrul
regulatoarelor cu acţiune continuă cu ajutorul circuitelor operaţionale cu elemente
pasive instalate pe calea de reacţie a unor amplificatoare operationale.

6
 Prin alegerea convenabilă a relaţiei de corecţie (care prezintă o anumită
funcţie de transfer HC(s)) se obţin diferiţi algoritmi de reglare. Pentru legile de
reglare tipizate funcţiile de transfer ideale au expresiile:
Regulator P: HR(s) = KR
Regulator PI: HR(s) = KR *(1 + 1/Ti*S )
Regulator PID: HR(s) = KR *(1 + (1/Ti*S) + Td*S + 9*Td/Ti )
unde KR reprezintă factorul de amplificare, Ti – constanta de timp de
integrare, Td – constanta de timp de derivare iar 9 – factorul de interinfluentă.
În anexa 2 sunt date schemele de conexiuni ale amplificatoarelor
operaţionale pentru realizarea operaţiilor de bază:
 Amplificator operaţional neinversor;
 Amplificator operaţional inversor;
 Amplificator operaţional inversor sumator;
 Amplificator operaţional diferenţial; 
 Amplificator operaţional integrator; 
 Amplificator operaţional derivativ.

Clasificarea regulatoarelor

Se poate face după mai multe criterii.

a) În funcţie de sursa de energie exterioară folosită, acestea se clasifică în:

 regulatoare directe – atunci când nu este necesară o sursă de energie
exterioară, transmiterea semnalului realizându-se pe seama energiei interne;
 regulatoare indirecte – când folosesc o sursă de energie exterioară pentru
acţionarea elementului de execuţie.
b) După viteza de răspuns există:

7
  regulatoare pentru procese rapide folosite pentru reglarea automată a
instalaţiilor tehnologice care au constante de timp mici (mai mici de 10 s).
 regulatoare pentru procese lente folosite atunci când constantele de timp ale
instalaţiei sunt mari (depăşesc 10 sec).
 c) În funcţie de particularitaţile de constructie şi funcţionale avem
clasificarile:
 După tipul acţiunii:
 regulatoare cu acţiune continuă - sunt cele in care mărimile (t) şi u(t)
variaza continuu in timp;
 dacă dependenţa dintre cele două mărimi este liniară, regulatorul se numeşte
liniar;
 dacă dependenţa dintre cele două mărimi este neliniară, regulatorul este
neliniar;
 regulatoare cu acţiune discretă sunt cele la care mărimea (t) deci şi u(t)
reprezintă un tren de impulsuri.
 După caracteristicile constructive există:
 regulatoare unificate utilizate pentru reglarea a diferiţi parametrii
(temperatură, presiune, etc.);
 regulatoare specializate utilizate numai pentru o anumită mărime.
 După agentul purtător de semnal există:
 regulatoare electronice;
 regulatoare electromagnetice;
 regulatoare hidraulice;
 regulatoare pneumatice.
Capitolul II.
Noţiuni generale. Tipuri de amplificatoare.

8
 Mărimile obţinute la ieşirea elementului de măsurat (traductor ) au în
majoritatea cazurilor valori reduse; pentru utilizarea acestor traductoare este
necesară mărirea lor proporţională, adică amplificarea lor.
Amplificatorul este acel element al sistemului de reglare automată la care
mărimea de intrare, deo putere (sau nivel) relativ mică, poate comanda continuu o
mărime de ieşire având o putere (sau nivel) mult mai mare , folosind pentru aceasta
o sursă auxiliară de energie.
În figura 1 este reprezentată schema bloc a unui amplificator, în general.
La intrarea amplificatorului se aplică mărimea de intrare i, care are rolul, de
a varia rezistenţa de trecere a energiei ( rezistenţa de tip ohmic în circuite electrice,
de tip hidraulic sau pneumatic în cele fluidice) de la sursă spre ieşirea y.

Fig.1 Schema bloc a unui amplificator

Capitolul III.
Tipuri de amplificatoare

9
Amplificatoarele se clasifică astfel:
[Link]ă natura mărimii fizice amplificate, se deosebesc:
- amplificatoare de mărimi electrice (electronice, magnetice, rotative)
- amplificatoare de mărimi neelectrice ( pneumatice sau hidraulice).
Sursa de nergieauxiliară trebuie să concorde cu tipul şi naturamărimii
amplificate (electrică, neelectrică). În figura 2 este prezentată clasificarea după
natura mărimii fizice amplasate.

10
 Fig.2 Schema generală de clasificare a amplificatoarelor.

2. după principiul de realizare şi modul de interdependenţă intrare-

ieşire, se deosebesc:
- amplificatoare fără reacţie, la care mărimea de ieşire y depinde de
mărimea de intrare i numai pe baza legăturii directe ( intrare-ieşire). Reprezentarea
schematică aunui astfel de amplificator este dată în figura 3 a, iar dependenţa
mărimii deieşire de cea deintrare, cunoscută sub denumirea de caracteristică
statică, în figura 3b; caracteristica realăde amplificare ţine seama de efectul
saturaţiei.

Figura 3. Amplificator electric

- amplificatoare cu reacţie, la care mărimea de ieşire depinde atât de mărimea

deintrare, cât şi de mărimea de reacţie r transmisă la ieşire înapoi la intrare
printr-o legătură inversă, numită de reacţie (ieşire –intrare).

11
 Fig.4 Schema bloc a amplificatorului cu reacţie
a- reacţie pozitivă; b- reacţie negativă.
Dacă mărimea de reacţie r se adună cucea de intrare i, mărind astfel
semnalul total aplicat amplificatorului, reacţia se numeşte pozitivă , iar dacă r se
scade din i –reacţia se numeşte negativă.

3. după numărul de etaje de amplificare şi modul lor de interconectare

se deosebesc:
- amplificatoare formate dintr-un singur etaj- format dintr-un singur
element de amplificare ( de ex., tub electronic, tranzistor); ele prezintă un factor de
amplificare limitat şi au o putere de ieşire mică;
- amplificatoare formate din două sau mai multe etaje de
amplificare,rezultate prin conectarea în cascadă ( în serie) sau în contratimp ( cu
intrarea comunăşi ieşirea legată în opoziţie – ca în figura de mai jos:

12
 Figura 5. Conectarea amplificatoarelor electrice:
a. conexiunea în cascadă; b- conexiunea în contratimp; c- caracteristica statică a
montajului contratimp

Capitolul IV.
Exemple de amplificatoare întâlnite în tehnică

4.1 Amplificatoare pneumatice

Amplificatoarele pneumatice pot fi:
- amplificatoare de presiune;
- amplificatoare de debit.
În cazul amplificatoarelor de presiune numite şi preamplificatoare intervin
debite mici de aer comprimat, în timp ce în cazul amplificatoarelor de debit,
denumite şi amplificatoare de putere, se obţin la ieşire debite relativ mari, prin care
se comandă elementul de execuţie pneumatic din sistemul de reglare automată.

13
 În figura 1. este reprezentată schema de principiu a unui preamplificator de
tip ajutaj-paletă. Atât duza cât şi ajutajul sunt realizate sub forma unor treceri de
secţiune redusă (ştrangulări) cu diametrul sub 0,5mm care constituie nişte
rezistenţe (drosele) pneumatice. La trecerea aerului comprimat pe aceste rezistenţe
se produc căderi de presiune. Datorită secţiunii reduse de trecere aerul comprimat
trebuie să fie bine uscat şi curăţit de impurităţi (praf, particule de ulei de la
compresor etc.).

Mărimea de intrare a
preamplificatorului este distanţa x
dintre paleta P şi ieşirea ştrangulării S2,
care reprezintă un ajutaj. Paleta P poate
oscila în jurul articulaţiei A, ca urmare a
deplasării capătului N al pârghiei
solidare cu paleta.

În funcţie de poziţia paletei ieşirea din

ajutaj este obturată mai mult sau mai
puţin, ceea ce determină modificarea
corespunzătoare a presiunii p1 din
camera C. Presiunea p1 reprezintă
mărimea de ieşire din preamplificator.
Camera C este alimentată prin
intermediul ştrangulării S1 cu presiunea
constantă p0 de la sursa de alimentare.

Preamplificatorul funcţionează cu
Modificarea poziţiei paletei şi deci a distanţei x poate fi determinată de
variaţia uneia sau mai multor presiuni.
În figura 7 este exemplificat cazul în care distanţa x este determinată de
diferenţa presiunilor pa – pb din camerele Ca şi Cb separate prin membrana elastică
M. Discul D din centrul membranei este legat prin tija T de paleta P, paleta

14
deplasându-se în funcţie de diferenţa presiunilor pa – pb. Amplificatorul este
alimentat cu aer la presiunea constantă de 1,4 bar.
Se poate considera că ansamblul camerelor C a şi Cb separate prin membrana
M formează elementul de comparaţie.

Pentru valori mici ale diferenţei de presiune caracteristica statică este liniară,
iar dependenţa dintre presiunea de ieşire p1 şi diferenţa pa – pb se poate exprima
prin intermediul factorului de amplificare K:

p1 =K⋅( pa − pb )
,
cu K≥100

15
 Acest tip de amplificator nu asigură un debit de aer suficient la ieşire.
Pentru realizarea acestui deziderat este necesar ca presiunea amplificată să fie
transmisă unui spaţiu închis de volum foarte mic. Astfel se folosesc
amplificatoarele de debit care necesită un debit de aer, de la sursa de semnal de
intrare, practic nul.

4.1.1 Amplificatoare de debit

Amplificatoarele de debit sunt amplificatoare de putere sau amplificatoare

finale şi au rolul de a amplifica debitul semnalului pneumatic aplicat la intrare,
presiunea semnalului de ieşire fiind aceeaşi cu cea a semnalului de intrare. În
figura 3. este reprezentată schema de principiu a unui astfel de amplificator.

Amplificatorul are patru camere notate cu A, B, C şi D. Presiunea de intrare

se aplică compartimentului A, separat de camera B printr-o membrană elastică.

16
Camera B comunică cu atmosfera prin orificiul 1. Aerul din camera C poate trece
în B şi ieşi în atmosferă dacă bila obturatoare 2 este împinsă de tija 3 în sus.
Presiunea de ieşire din amplificator şi indicată de manometrul M este
presiunea preluată din camera C.

Se observă din caracteristica statică a amplificatorului că la creşterea

presiunii de intrare pi presiunea de ieşire pe scade.
Într-adevăr dacă presiunea scade, lamela elastică 4 apasă bila în sus şi
membrana se ridică. Prin ridicare bila obturează trecerea aerului din camera C în
camera B şi deschide mai mult orificiul de trecere a aerului de alimentare, din D în
C. Astfel presiunea din C începe să crească până când ajunge la valoarea pe=pi.
Când presiunea pi creşte, bila este împinsă în jos şi aerul din camera C trece
prin B în atmosferă şi presiunea din B scade până la pe=pi.
Dezavantajul acestui tip de amplificator este că are un consum mare de aer
comprimat, el funcţionând cu scurgere permanentă de aer de la alimentare în
atmosferă.
4.2 Amplificatoare hidraulice

Tipuri constructive:
- amplificatorul cu tub cu jet;
- amplificatorul cu distribuitor (sertar);
- amplificatorul cu dispozitive ajutaj - paletă;
- amplificatorul cu bile.

4.2.1 Amplificatorul cu tub cu jet

Sunt alimentate de obicei cu un jet de ulei sub presiune pa≈12 bar.

17
 Schema de principiu a acestui amplificator este reprezentată în figura 8.
Lichidul este recuperat în rezervorul 1 al amplificatorului de unde este
recirculat cu pompa cu roţi dinţate 2.
Amplificatorul propriu-zis este alcătuit din tubul mobil 3 care se termină la
capăt cu duza 4 de diametru 2mm. Duza se poate deplasa în faţa celor două ajutaje
(orificii) receptoare 5. Deplasarea duzei în faţa orificiilor este de ±1mm şi este
limitată de opritoarele 6.
Lichidul cu care este alimentată duza posedă o energie potenţială al cărei
nivel este caracterizat de valoarea presiunii de alimentare pa≈12 bar.

Fig.8 . Schema de principiu a amplificatorului hidraulic cu tub cu jet

a – schema de conectare a amplificatorului la servomotorul cu piston; b – schema
amplificatorului hidraulic; c – caracteristica statică

18
 În duză are loc transformarea energiei potenţiale în energie cinetică
caracterizată de valoarea vitezei jetului de lichid la ieşirea din duză. Energia
cinetică a jetului se transformă din nou în energie potenţială la intrarea în cele două
ajutaje receptoare 5. Energiile potenţiale ale lichidului în cele două ajutaje sunt
caracterizate de presiunile p1 şi p2 din ajutaje. Presiunile sunt trasmise pe cele două
feţe ale pistonului 7 din cilindrul 8 al elementului de execuţie.
Tubul mobil 3 se deplasează sub acţiunea forţei F care poate fi mărimea de
ieşire dintr-un traductor (în figura 1a- forţa F este mărimea de ieşire din traductorul
de presiune cu burduf).

În figura 1 – b este prezentat modul de deplasare al tubului cu duză 4 în faţa

ajutajului 5. Dacă duza este în poziţie mediană presiunile în ajutaje sunt egale
(p1=p2), iar pistonul servomotorului stă pe loc. La deplasarea duzei spre stânga
(p1>p2) pistonul se deplasează spre dreapta. Pistonul urmăreşte permanent
deplasările duzei în faţa ajutajelor.

În figura 1 – c este reprezentată dependenţa dintre raportul presiunilor din

ajutaje şi presiunea de alimentare (p1/pa, sau p2/pa) şi deplasarea duzei.
Acest tip de amplificator hidraulic poate fi considerat un amplificator de
forţă deoarece necesită o forţă de maximu 0,1N pentru deplasarea duzei, iar
presiunea diferenţială Δp=p1 – p2 care acţionează pe suprafaţa S a pistonului
dezvoltă o forţă de sute de ori mai mare decât aceasta. De aceea amplificatoarele
hidraulice de acest tip se utilizează în construcţia regulatoarelor care trebuie să
comande elemente de execuţie foarte puternice.

19
 4.2.2 Amplificatorul hidraulic cu distribuitor
Schema de principiu a amplificatorului hidraulic cu distribuitor este
reprezentată în figura 9. Locul tubului cu jet este luat de un sertar constituit dintr-
un cilindru în care se deplasează un piston dublu.
te Pistoanele P1 şi
P2 din distribuitorul D
D
sunt deplasate de tija
d1
Ulei evacuat
de P1 intrare t i,
Ulei sub presiune CP
O1 permiţând
p0 alimentarea cu
O2
ulei P2 P
sub presiune prin
Ulei evacuat d2 tuburile d1 sau d2
a cilindrului
ti
principal CP.

Fig.9. Amplificator hidraulic cu distribuitor

Dacă ti se
deplasează în sus, uleiul sub presiune p0 trece prin orificiul O1 şi tubul d1 în CP şi
acţionează asupra pistonului P care coboară odată cu tija te. Uleiul uzat de sub
pistonul P este evacuat prin tubul d2 şi orificiul O2.
Dacă ti se deplasează în jos, uleiul sub presiune p 0 trece prin orificiul O2 şi
tubul d2 în CP şi acţionează asupra pistonului P care urcă odată cu tija t e. Uleiul
uzat de deasupra pistonului P este evacuat prin tubul d1.

Dacă ti se află în poziţie mediană pistoanele P 1 şi P2 închid orificiile O1 şi

O2, pistonul P şi tija te rămân în repaus.

20
 Debitul de ulei sub presiune prin orificiile O 1 şi O2 şi viteza de deplasare a
pistonului P sunt proporţionale cu valoarea absolută a deplasării tijei de intrare t i.
Întregul ansamblu are un caracter integrator (deplasarea pistonului P va fi dată de
integrala în timp a mărimii de intrare).
În cazul în care este necesară o amplificare în putere mai mare se utilizează
două etaje de amplificare cuplate în „cascadă”, cel final cu caracteristica de putere
dorită.

4.3 Amplificatoare electrice de cuent continuu folosite în sistemul

unificat „E” fabricate la noi în ţară.

4.3.1 Caracteristici generale ale amplificatoarelor electrice

Realizarea unei dependenţe în sensul strictei proporţionalităţi între mărimile
de ieşire y şi mărimea de intrare i , deci funcţionarea în regim de amplificator
perfect (ideal) nu este practic posibilă. În realitate, caracteristica statică este o linie
dreaptă numai pentru zona de funcţionare normală, adică până la punctul la care
corespunde mărimea de intrare maximă şi mărimea de ieşire maximă (fig.3, b).
Dincolo de acest punct, caracteristica prezintă fenomenul de saturaţie şi
amplificatorul nu mai funcţionează corect (curba se deplasează – [Link].3, b).
Amplificatorul putând fi de curent, de tensiune, de putere etc., factorul de
amplificare ia denumirea corespunzătoare (amplificare de tensiune, de putere etc.).
Caracteristica statică (fig. 3,b) nu trece prin originea axelor de coordonare, ci
prezintă o ordonată de origine o numită valoare de funcţionare în gol. Ea reprezintă
fizic, valoarea mărimii de ieşire când intrarea este nulă. La amplificatoarele de
radio (tip „audio”), valoarea de gol înseamnă un „semnal” sau un „zgomot” la
ieşire, chiar atunci, când semnalul de la intrare

21
 Amplificarea directă a semnalelor de curent continuu este dificilă din punct de
vedere tehnic, motiv pentru care sunt utilizate amplificatoarele de curent, continuu
cu „modulare-amplificare- demodulare”, numite şi „cu eşantionare” sau „cu
chopper”.
În aparatura sistemului unificat „E” asimilat în fabricaţie indigenă sunt
folosite două asemenea tipuri de amplificatoare de curent continuu, care diferă
între ele numai prin construcţia modulatorului: electronic sau magnetic.

4.3.2 Amplificatoare operaţionale.

Acestea sunt amplificatoare de c.c., cu cuplaj direct, cu factor de amplificare
mare, care amplifică semnale într-o bandă largă de frecvenţe. În figura 10 s-a
reprezentat un astfel de amplificator operaţional, folosit ca detector simplu de prag
de tensiune. Referinţa de tensiune se conectează la o intrare, iar semnalul variabil
la cealaltă intrare, (fig.10). Când semnalul devine mai mare decât Uref, ieşirea Ue
îşi modifică starea, basculând pozitiv sau negativ în funcţie de modul de conectare
ale intrărilor între o valoare maximă (UeM) şi una minimă (Uem).

22
 4.3.3 Amplificatorul electronic de c.c. folosind modulator electronic (IEA
tip H22), a cărei schemă principială este arătată în figura 11, cuprinde un
modulator şi un demodulator, cu „funcţionări similare, având câte două
tranzistoare (T1 şi T2, respectiv T3 şi T4 ) funcţionând în regim de comutaţie
(complet blocat sau complet deschis ) şi comandate „sincron” de un oscilator de
frecvenţă constantă (f0 = 500Hz).

23
 Capitolul V
Concluzii

Ţinând seama de creşterea necontenită a volumului de informaţie ştiinţifică de

faptul ca activitatea de cunoaştere nu se identifică cu acumularea de cunoştinţe, iar
intelectul nu reprezintă un simplu depozit de date, o concluzie esenţială la care am
ajuns este aceea ca instruirea trebuie să conducă la iniţierea elevilor cu precădere în
modalităţile de utilizare a surselor de informare, de observare si investigare
ştiinţifică, de interpretare a faptelor constatate, de aplicare a cunoştinţelor în
condiţii noi, diferite de cele întâlnite anterior.

24
 Pe acest fond de idei se impune folosirea unor tehnici de instruire diferite,
aplicate alternativ, in care predomina activităţile independente si cele de tip
experimental.
Evitând factorii de supraîncărcare si oboseala, căutând permanent căi de
evaluare continua a rezultatelor instruirii, reglând mereu procesul de predare-
învăţare, profesorul va modela elevii de astăzi astfel încât mâine, acesta sa poată
deveni cercetătorul, inginerul, tehnicianul, muncitorul, într-un cuvânt acea
personalitate de care universul tehnic are nevoie, pe toate treptele sale.
Depăşind prejudecăţi, mentalităţi rigide, metode de învăţământ
preponderent expozitive , “omul-de-la-catedră” va folosi disciplina tehnica pentru
a structura în mod specific capacităţile intelectuale, psihomotorii si afective ale
elevului funcţie de tipul de acţiuni practice si intelectuale pe care le implica
învăţarea materiei respective, de manipulările concrete si dispozitivele de care se
foloseşte, de contextul operaţiilor logice, de raţionamentele si interferentele pe care
le presupun acestea.
Numai in acest mod se vor forma acei muncitori electronişti care nu vor
fi simpli executanţi ci specialişti capabili sa ia decizii tehnice corecte in situaţii
diverse, sa opereze independent cu informaţia ştiinţifica, sa cerceteze realitatea
prin confruntarea mai multor alternative posibile, deci sa facă fata exigentelor si
competiţiei impuse de economia de piaţă.

25
BIBLIOGRAFIE

Alimpie, I., - Măsurarea electrică a mărimilor neelectrice, Editura de Vest,

Timişoara, 1996
Bălăşoiu, T., ş.a. - Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi SRA,
manual pentru clasele a XI-a şi a XII-a, liceu tehnologic,
specializarea electrotehnică, Editura Econimică
Preuniversitaria, Bucureşti, 2002
Bichir, N. şi colectiv – Maşini, aparate, acţionări şi automatizări, manual pentru
clasa a XI–a şi a XII–a licee industriale şi şcoli profesionale,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993;
Fransua, Al., Cănescu, S. – Electrotehnică şi electronică, manual pentru licee de
specialitate, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;

26
Mareş, Fl., Bălăşoiu, T., Fetecău, Gr., Enache, S., Federenciuc, D. – Elemente de
comandă şi control pentru acţionări şi sisteme de reglare
automată, manual pentru clasele a XI-a şi a XII-a, Editura
Economică, Bucureşti, 2002;
Mihoc, D., Simulescu, D., Popa, A., – Aparate electrice şi automatizări, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1982;

27