PROIECT DE LECŢIE
Propunător: Hanu Cristina
Profesor coordonator: Conf. Univ. Dr. Modoran Mihaela
Aria curriculară: Arte
Disciplina: Muzică şi mişcare
Subiectul: Joc muzical: „Ghici ghicitoarea mea, ce cântec se cântă așa?”. Cântecul
„Furnica”
Tipul lecţiei: consolidarea și sistematizarea cunoștințelor
Competenţe specifice:
Muzică şi mişcare (MM)
1.4. Receptarea cântecelor cu un ambitus cuprins între DO1-DO2, alcătuite
din formule ritmico-melodice simple şi repetate;
2.1. Cântarea individuală sau în grup, asociind mişcarea sugerată de text şi
de ritm.
Obiective operaţionale:
O1: să păstreze o poziţie corectă în timpul cântării, în vederea realizării respiraţiei
costo-diafragmate şi a emisiei sunetelor corespunzătoare;
O2: să execute corect exercițiile de cultură vocală (respirație, dicție, intonație);
O3: să interpreteze cântecul, jocul muzical, individual, dialogat sau în grup,
acompaniați sau nu de CD;
O4: să exprime prin mișcare plăcerea de a cânta, creată de muzică.
Obiective afective:
O.A.: Dezvoltarea simţului estetic al elevilor și a sensibilității artistice.
Strategii didactice:
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, demonstraţia;
Mijloace de învăţământ: casetofon, imagini grupe (greierașilor,
furnicuțelor), marker, fișă lucru sunete, imagini reprezentative pentru cântecul
„Furnica”, recompense;
Forme de organizare: frontal, individual, grupe.
Resurse:
umane: 25 elevi;
temporale: 50 minute.
Momentele lecţiei/ Strategii didactice
Dozarea Obv Elemente esenţiale de conţinut Metode Mijloace Forme de
organizare
Pregătirea clasei - Organizarea colectivului
pentru activitate -Voi verifica materialele necesare desfăşurării orei de
1’ muzică şi mişcare.
Captarea şi Captarea atenției se realizează prin cântarea asociată cu conversaţia frontală
orientarea atenţiei mişcarea sugerată de text şi de ritmul cântecului „Ziua
5’ celor mici”.
Exerciţii de cultură vocală:
Exerciţii de dicţie şi respiraţie:
Suflăm în lumânările din tort: „fuuu”. Se demonstrația
repetă de trei ori;
Tragem aer în piept și ne închipuim că
menținem baloanele în aer, suflând în sus. exercițiul
Se repetă de două ori.
Ne închipuim că bate vântul: „Vâjjj”. Se
realizează de două ori.
Momentele lecţiei/ Strategii didactice
Dozarea Obv Elemente esenţiale de conţinut Metode Mijloace Forme de
organizare
Reactualizarea O1 Se vor reactualiza cunoștințele prin jocul muzical: „Ghici conversația frontală
cunoştinţelor O2 ghicitoarea mea, ce cântec se cântă așa?”.
Cadrul didactic interpretează cântecul „Melcul supărat”
anterioare O3 demonstrația
prin sunetele la, la, la, copiii trebuie să ghicească ce cântec
20’ a fost interpretat, apoi se interpretează cu toată clasa. După
recunoașterea cântecului, se interpretează o strofă cu toată
clasa.
Copiii trebuie să recunoască și cântecul „Drag mi-e jocul
românesc” și „Azi grivei e mânios”.
Se realizează un mic concurs, împărțindu-se clasa în două exercițiul
grupe: grupa greierașilor și grupa furnicuțelor. Se
imagini grupe grupe
precizează că cei care vor cânta foarte bine vor primi o
bulină roșie, iar cei care vor cânta mai puțin bine vor primi marker
doar jumătate de bulină roșie.
Cele două grupe se împart din nou în două, astfel încât, să explicația
se realizeze cântarea în dialog. Unii vor cânta versurile
cântecului „Azi grivei e mânios”, alții vor cânta doar casetofonul
„Ham, Ham”.
Se corectează poziția de cânt, iar cadrul didactic dă tonul.
Copiii se autoapreciază, cadrul didactic acordă bulinele la
tablă.
Pentru reactualizarea cunoștințelor anterioare și anume:
„sunete provocate de fenomene ale naturii”, cadrul didactic
adresează câteva întrebări copiilor:
conversația frontală
Ce sunete ați audiat lecția trecută?
Cum sună valurile mării? (se dă exemplu la
casetofon) explicația fișă lucru individuală
Pentru ca elevii să recunoască sunetele auzite pe fundal,
am pregătit o fișă de lucru (Anexa 1).
Se execută mișcări ale polii (bătăi cu degetele pe bancă), exercițiul
ale tunetului, a grindinei, a fulgerului. Cadrul didactic casetofonul frontală
utilizează casetofonul astfel încât să asigure sunetele pe
care trebuie să le recunoască copiii.
Elevii sunt numiți la tablă să încercuiască imaginea marker
sunetului auzit de pe fișa de lucru.
Anunţarea temei şi Se anunţă tema lecţiei - intonarea cântecului ,,Furnica” şi conversația frontală
enunţarea se enunţă obiectivele pe înţelesul elevilor.
obiectivelor
1’
Dirijarea învăţării Familiarizarea copiilor cu cântecul ce urmează a fi predat, conversația imagini frontală
15’ se realizează prin expunerea a două imagini reprezentative. reprezentative
O1 Se adresează întrebări: pentru cântec
Ce se află în imagini?
Cadrul didactic poartă o conversație pe marginea textului explicația
O2 și induce o stare de melancolie copiilor, prin povestirea casetofonul
O3 despre greieraș, recitând versurile cântecului cu demonstrația
expresivitate. Se explică cuvintele necunoscute din text. Se
interpretează model versurile cu text, cânt și gesticulație de exercițiul
către cadrul didactic. Se corectează poziția de cânt, cadrul
didactic dă tonul, cântând împreună cu copiii fiecare
fragment muzical (prima strofă, a doua strofă, a treia
strofă, ultima strofă). Se interpretează tot cântecul cu
pozitiv de către elevi.
Obținerea Se realizează o grupă din patru copii ce vor fi interpreții explicația casetofonul grupe
perfomanței cântecului, ceilalți vor asculta, iar la sfârșit se aplaudă exercițiul
5’ grupa care a cântat.
Aprecieri finale Se vor face aprecieri asupra întregii activităţi a întregii conversaţia recompense frontală
3’ clase şi voi evidenţia elevii care au participat în mod individuală
deosebit la lecţie. Voi acorda recompense.
Anexa 1
Recunoaște sunetul auzit pe fundal, apoi încercuiește ce imaginea reprezentativă
pentru sunetul pe care l-ai auzit:
Anexa 2
Melcul supărat
Vine melcul supărat,
O furnică l-a pișcat
Și cum vine pâș, pâș, pâș
Întâlnește-un cărăbuș
Și din gură el striga:
Fugi de-aicea, nu mai sta,
Dă-te-ncolo, nu sta-n drum,
Că te iau în coarne acum.
Drag mi-e jocul românesc
Drag mi-e jocul românesc,
Dar nu știu cum să-l pornesc
Hei, hei tra-la-la, la-la-la.
Azi Grivei e mânios
Azi Grivei e mânios
Ham, ham
Nu răzbește cu un os
Ham, ham
Mârâie și se frământă
Zici că s-ar lua la trântă
Azi Grivei e mânios
Ham, ham
Se zbârlește dacă-l chemi
Ham, ham
Pe ciolan se aruncă ghem
Ham, ham
Din privire parcă spune
Stai să vezi că-l voi răpune.
Ziua celor mici
Astăzi e sărbătoare,
E ziua celor mici.
Veniţi cu mic cu mare,
Aici să ne-auziţi!
1,2,3 şi..!
Refren:
Mâinile sus, mâinile jos,
Stânga, dreapta, dansăm frumos.
Batem din palme, ne răsucim,
Dăm din cap şi ne oprim.
Anexa 3
Anexa 4
Furnicuța
Furnicuța, toată vara
De cu zori și până seara,
A cărat și-a tot cărat
Ca să aibă de iernat.
Greierul, așa se spune,
A cântat mereu pe strune,
Dar când gerul a venit
Nici un bob n-a mai găsit.
A pornit atunci fuguța,
La cumătra furnicuța:
“-Măi cumătră, nu zi ba!
Dă-mi un bob din traista ta.
Hei vecine toată vara
Ți-ai trecut-o cu vioara
Iar acuma ce socoți
Saltă-n horă dacă poți.
Anexa 5