Universitatea

Facultatea

Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

ISTORIA PEDAGOGIEI

Jean-Jacques Rousseau (1712-1778)

Coordonator: Propunător :
 Jean-Jacques Rousseau (1712-1778)

Scriitor, filozof şi pedagog francez, Jean-Jaques Rousseau a fost una dintre cele mai
controversate şi paradoxale personalităţi din epoca Luminilor.
S-a născut în anul 1712 la Geneva, tatăl său fiind ceasornicar. Rămânând orfan de mamă
şi fiind abandonat de tată, este constrâns de mic să suporte multe privaţiuni şi să se dedice unor
meserii dintre cele mai contrastante: secretar, camerist, muzicant şi scriitor.
Peregrinează prin mai multe ţinuturi ale Italiei, Franţei, Elveţiei, iar la Paris intră în
contact cu cercul scriitorilor şi filozofilor iluminişti. Enciclopediştii, şi mai ales Diderot, de a
cărui prietenie s-a bucurat, îi vor influenţa gândirea socială, filozofică şi pedagogică.
Devine celebru dupa câştigarea, în anul 1749, a premiului oferit de Academia din Dijon,
care a organizat un concurs la care acesta a participat cu lucrarea sa Discurs asupra ştiinţelor şi
artelor.
În 1762 publică cele mai importante lucrări ale sale: Emil sau despre educaţie şi
Contractul social. Pentru acestea a fost persecutat, fiind nevoit să fugă din Franţa în Elveţia şi,
mai târziu, în Anglia. Alte lucrări elaborate de Rousseau sunt : Discurs asupra inegalităţii dintre
oameni (1755), Noua Eloiză (1761) şi Confesiuni (apărută postum în 1782).
Gândirea sa filozofică se raportează la teoria dreptului natural, conform căreia toti
oamenii sunt egali şi liberi de la natură, dar devin dependenţi unii de alţii în statul social. Pentru
ca societatea să existe, cei mai mulţi dintre indivizi cedează de bunăvoie o parte dintre drepturi
unei minorităţi, printr-un ,,contract social”, realitate care generează o stare artificială bazată pe
inegalitate şi corupţie.
Spre deosebire de alţi adepţi ai ideii contractului social, Rousseau crede că este de
datoria cetăţenilor să denunţe contractul initial şi să se ridice împotriva puterii instituite, în
favoarea unei alte forme de asociere. Poporul trebuie să fie suveran în alegerile şi interesele
preconizate.
În plan social şi politic efectul scrierilor sale este determinant pentru deceniile ce
urmează, influenţa sa resimtindu-se dincolo de anii 1789 şi 1848. Filosofia sa politică, deşi
repudiată, cenzurată, interzisă şi proscrisă se propagă instantaneu în intreaga Europa, devenind
stindardul ideologic al revoluţionarilor şi democraţilor de pretutindeni.
Mult mai mult decât contemporanii săi, Rousseau a înţeles că viaţa morală depinde într-o
mare măsură de mediul în care se formează individul. Ideile expuse în Contractul social sunt
traduse şi experimentate la nivel individual în lucrarea sa fundamentală în care se structurează
ideile sale pedagogice, intitulată Emil sau despre educaţie.
Acest adevărat tratat de pedagogie, scris într-o manieră eseistică, cuprinde o prefaţă şi
cinci capitole. Primele patru se referă la educaţia băieţilor, avându-l ca exemplu pe Emil, fiind
descris procesul educaţional, în cele patru perioade de vârstă pe care le parcurge, iar ultimul
capitol se referă la educaţia fetelor, având-o în prim plan pe Sofia.
Sunt prefigurate aici, într-o modalitate ascendentă, laturile educaţiei descrise în
conformitate cu treptele de vârstă ale copilului:

 până la 2 ani, accentul este pus pe îngrijirea şi educaţia fizică. Educaţia fizică
este legată de fortificarea organismului şi de urmarea legilor naturii în îngrijirea,
creşterea şi educarea copilului. Urmarea legilor naturii presupune eliminarea
înfăşatului care nu dă libertate de mişcare copilului, alăptarea la sân dar şi
renunţarea la căciuliţele şi tichiuţele ce se pun pe cap copiilor şi care de
asemenea îngrădesc libertatea acestora, încorsetându-i.

Copilului trebuie să i se fortifice organismul pentru a putea face faţă, pe măsură ce

creşte, vicisitudinilor vieţii dar şi naturii. Mamele nu trebuie să-şi cocoloşească copiii, întrucât
„corpul trebuie să aibă vigoare pentru a asculta de suflet”;

 între 2 şi 12 ani are loc educatia simţurilor prin contactul direct cu natura. Sub
aspectul teoriei cunoaşterii, Rousseau se dovedeşte a fi un empirist, crezând cu
tărie în ideea potrivit căreia cunoştinţele pot fi aflate direct prin simţuri, şi nu
speculativ, prin cărţi. Înaintea ideilor este de preferat să se dirijeze atenţia
copiilor spre lucrurile şi fenomenele înconjurătoare. Marea carte a naturii
constituie sursa inepuizabilă de captare a primelor impresii şi a cunoştinţelor.

Copilul nu este un adult în miniatură, ci o fiinţă cu particularităţi specifice. ,,Copilăria –

scrie Rousseau – are feluri de a vedea, gândi şi simţi care îi sunt proprii; nimic nu este mai
nesăbuit decât să vrem să le înlocuim cu ale noastre.” Mijloacele de recompensă sau pedepsele
sunt înlăturate din sistemul educaţional propus de Rousseau. Astfel, copilul nu se va lua la
întrecere cu alţii ci numai cu sine însuşi. De asemenea, fără „lecţii” de morală, fără minciuni,
promisiuni sau recompense, copilul ajunge astfel, în acest stadiu de dezvoltare, la unicul
principiu moral ce i se poate da : să nu facă rău nimănui;

 între 12 şi 15 ani primează educaţia intelectuală. Principiile acestei educaţii sunt:

trecerea de la necesitate la utilitate şi punerea accentului pe experienţe şi nu pe
cuvântări. Nu sunt indicate anumite manuale. Singura carte recomandată este
Robinson Crusoe, deoarece aceasta face apologia unui trai în natură şi a
autonomiei individului , capabil să se descurce singur în viaţă.

Nu trebuie predată nici gramatica, nici istoria. Se vor oferi cunostinţe de astronomie,
fizică, geografie, chimie, se vor organiza călătorii şi se vor face vizite în ateliere, în prăvălii,
lucrându-se la modul propriu. De altfel, Emil trebuie pregătit în perspectiva unei meserii, aceasta
fiind una destul de domestică.
Mobilul activităţii în această perioadă a vieţii este curiozitatea. Astfel, memorarea este
înlăturată, copilul asimilând cunoştinţele prin intuirea directă şi personală a lucrurilor,
verificându-le apoi prin experienţe proprii. Prin urmare, educatorul nu transmite ştiinţa, ci-l
învaţă pe elev cum s-o descopere singur, căci, ori de câte ori autoritatea cuiva ia locul raţiunii,
elevul devine jucăria părerilor şi a prejudecăţilor altora.
Rousseau scoate în evidenţă rolul şi necesitatea învăţării unei meserii care ajută copilul
nu doar să pună în aplicare cele învăţate sau să se descurce singur în viaţă, ci chiar să filozofeze;

 între 15 şi 20 de ani accentul este pus pe educaţia morală. Această etapă este
socotită de autor drept cea mai importantă, în ea prezentând consideraţii despre:
originea „pasiunilor”, dezvoltarea sentimentelor, studiul societăţii prin studiul
istoriei, orientarea elevului spre lumea abstractă, stăpânirea impulsurilor naturale
prin activitatea corporală, idealul viitoarei soţii (Sofia), formarea gustului ca
bază a judecăţii estetice şi morale.

Astfel, după ce i s-a format corpul şi i s-au dezvoltat simţurile şi judecata, educatorul are
sarcina să-i dezvolte copilului „inima”, adică viaţa afectivă. Legat de viaţa morală, distingem
anumite caracteristici ale acesteia: omenia, deprinderea de a te servi singur, curajul opiniilor şi
al faptelor combinat cu simţul răspunderii pentru ele, întâmpinarea morţii cu seninătate şi
convingerea că există bunuri mai preţioase decât viaţa (adevărul, onoarea, libertatea).
Odată cu formarea gustului şi a judecăţii morale şi estetice se încheie formarea propriu-
zisă. Etapele acestei formări se suprapun cu fizionomiile lor particulare: educaţia fizică
reprezintă temelia, la mijloc este educaţia intelectuală, iar deasupra educaţia morală şi estetică.
Unitatea şi soliditatea acestei construcţii se realizează prin dimensiunile etice ale personalităţii.
Cartea a patra mai cuprinde două chestiuni remarcabile: educaţia sexuală – de care alţi
pedagogi n-au avut curajul să se ocupe până atunci şi problema educaţei religioase. Rousseau
este propovăduitorul unei religii naturale, fără dogme şi ritualuri. Nu dimensiunile ideatice au
importanţă în această religie, ci consecinţele ei practice , îndeosebi cele de ordin moral.
Cartea a cincea se ocupă de educaţia intelectuală, estetică şi morală a femeii, reprezentată
aici de Sofia, viitoarea soţie a lui Emil, dar şi de valoarea educativă a călătoriilor.
În educaţia Sofiei se neagă multe lucruri afirmate în cea a lui Emil. Cele două sexe nu
sunt considerate egale, menirea femeii fiind să placă bărbatului, educaţia sa făcându-se pentru
interesele bărbatului şi nu pentru sine. Din inegalitatea unor funcţii biologice, Rousseau deduce
şi inegalitatea educaţiei celor două sexe.
Sofia primeşte o educaţie limitată, în vederea formării ca bună soţie, aceasta având
menirea de a se îngriji de gospodărie, de soţ şi de creşterea copiilor. În acest sens, ea trebuie să
devină virtuoasă, blândă şi înţelegătoare. Femeia este anume făcută ca să placă bărbatului, iar
violenţa ei constă în farmecul pe care îl poartă, căci ,, cel mai puternic e stăpân în aparenţă şi
depinde în realitate de cel mai slab”.
În gândirea lui Rousseau, cu privire la modalitatea de educare a copilului, există principii
care contravin epocii şi vremii în care a trăit. Astfel, copilul este în centrul atenţei în raportul
elev - educator, căci de la el pleacă şi cunoaşterea şi ideea posedării înţelepciunii necesare
instruirii omului.
Concepţia lui Rousseau privind omul care se naşte bun de la Dumnezeu, dar societatea îl
strică, se aplică şi în pedagogie, acolo unde cizelarea fiinţei umane se poate împlini prin
intermediul educării.