UNIVERSITATATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

Specializarea: Chimie

- Cimentul-

Nume:Magui Carina Gabriela

Profesor coordonator:Hodisan Sorin

CUPRINS
1 Prezentarea generala a cimentului............................................................................2

1.1 Istoricul cunoaşteri cimentului-Portland.......................................................................................2

2 Proprietăţile cimentului............................................................................................2

3 Metode de procesare..................................................................................................3
3.1 Procedee de procesare......................................................................................................................4

4 Tipuri de ciment.........................................................................................................6

4.1 Cimenturile silicatice unitare..........................................................................................................6

4.2 Cimentul aluminos. Obţinere, caracteristici, utilizări..................................................................8

5 Metode de verificare a calitati cimentului.............................................................10

6 Ambalare..................................................................................................................12

7 Toxicitate. Poluare...................................................................................................12

8 Conluzii.....................................................................................................................13

9 Bibliografie...............................................................................................................13
Universitatea din Oradea

1 1 Prezentarea generala a cimentului

Cimentul este un material de construcţie în formă de pulbere fină, obţinut prin
prelucrarea materiei prime, care în contact cu apa face priză şi se întăreşte. După
întarire îşi menţine stabilitatea chiar şi sub apa. Cimentul este un material complex
obţinut prin arderea şi măcinarea unor argile speciale în amestec cu aditivi. Se obţine
astfel un liant hidraulic cu rezistenţe mari după întărire. Întarirea se face în prezenţa
apei, care în conbinaţie cu compuşi silicoşi duce la formarea unor geluri solide.
Aderenţa faţă de agregatele minerale este foarte bună, putând astfel fi utilizat în
producerea betonului. Gelurile rezultate au aderenţa foarte bună şi faţă de oţel,
permiţând producerea de beton armat sau beton precomprimat. Bună rezistenţă la
agresivitatea termică şi chimică.

1.1 Istoricul cunoaşteri cimentului-Portland

Se pare că inventatorul cimentului Portland este Louis Vicat ( 1876-1961), care în

1971 a avut preocupări în legatură cu amestecul de praf şi cenuşă vulcanică. Vicat este
recunoscut ca fiind primul care a determinat proporţiile de calcar şi de silice în amestec
şi aceasta prin folosirea de teste stiinţifice. De exemplu, un test pentru determinarea
cosistenţei iniţiale şi a vitezei de întarire a pastei de ciment este bazată pe principiul
„acul lui Vicat”, măsurându-se adâncimea de penetrare sub o anumită forţă. Testul este
contestat de mulţi autori, dar acest lucru nu diminuiază meritele.
Joseph Asdin (1778-1855) a patentat cimentul Portland ca fiind o piatră
asemănătoare unei roci din Portland (Anglia). În locul cenuşei vulcanice, Asdin
foloseşte o argilă (puţin mai specială), argilă care conţine compuşi silicaţi ce respectă
anumite proporţ[Link]ţia finală a cimentului Portland conţine în majoritate
componenţi: C3A, C2S, C3S, C4AF. În notaţia anterioară C înseamnă oxid de calciu,
cu S este notat boxid de siliciu, A semnifică trioxid de aluminiu, iar F este ferită. Mai
există şi alţi compuşi în masa cimentului Portland, la fel cum mai există şi adaosuri.
Cimentul Portland este produsul obţinut prin măcinarea fină a clincherului de ciment
Portland cu adaos de gips, necesar pentru reglarea timpului de priză. Clincherul de
ciment Portland este produsul omogen, obţinut prin arderea până la început de vitrifiere
a unui amestec intim şi fin macinat, de substanţe calcaroase şi argiloase sau de orice
alte substanţe cu conţinut de dioxid de calciu, bioxid de siliciu trioxid de aluminiu şi
trioxid de fier, astfel alcătuit cimentul rezultat după măcinare să satisfacă anumite
condiţii date privind priza, întărirea, rezistenţele mecanice.

2 Proprietăţile cimentului
Principalele materii prime pentru producerea cimentului sunt calcarul şi argila.
Acestea sunt extrase din cariere, unde după concasarea primară sunt trasportate pe
amplasamentul fabricii pentru depozitare şi pregatire ulterioară. Argila are umiditate
mare la exploatare astfel încât necesită uscare. Alte materii prime sunt: minereul de fier,
Universitatea din Oradea

cenuşa de pripită, zgura granulată de furnal. Amestecul de materii prime se face în

proporţia stabilită prin reţetele de fabricare realizate în urma analizelor oxidice
efectuate asupra materiilor prime.
Proprietăţile cimenturilor sunt impuse de utilizări şi depind de compoziţia chimică
şi mineralogică. Cele mai importante proprietăţi sunt: priza şi timpul de priză, rezistenţa
la compresiune, rezistenţa la încovoiere, comportarea la acţiunea substanţelor corozive,
comportarea la tratamentele termice. Priza reprezintă procesul de transformare a
lianţilor dintr-un material plastic într-unul rigid. Procesul de priză şi întărire a
cimentului Portland are loc în prezenţa apei, când componenţii mineralogici se
hidratează şi se descompun prin hidroliză, formând, în final, hidrosilicaţi,
hidroaluminaţi, hidroferiţi şi hidroxid de calciu. Ultimul se află liber, în stare cristalină
sau de gel. Hidrosilicaţii de calciu cu structură de gel au o capacitate liantă mare şi
conduc la creşterea, în timp, a rezistenţei mecanice a cimentului.
Hidroaluminaţii şi hidroxidul de calciu cristalizează în faza de hidratare a
cimentului, ceea ce determină rigidizarea masei de reacţie la începutul întăririi. Cei mai
importanţi componenţi, în procesul de întărire, sunt silicaţii şi tricalcici. Convenţional
se disting două momente ale prizei: începutul şi sfârşitul. Pentru cimentul portland
începutul prizei trebuie să se producă după o oră, iar sfârşitul după maxim 10 ore.
Timpul necesar acestui proces se numeşte timp de priză. El este micşorat de prezenţa
aluminatului de calciu, de o ardere insuficientă, de mărirea temperaturii de ardere, de
creşterea gradului de măcinare şi scăderea raportului apă/ciment. Timpul de priză poate
fi reglat cu ajutorul unor substanţe denumite acceleratori (HCl, NaOH, CaCl2, Na2CO3
etc.) sau încetinitori de priză (H2SO4, ZnO, soluţii de zahăr etc.) Rezistenţa la
compresiune, exprimată în N/mm2, este o caracteristică foarte importantă, fiind folosită
la notarea mărcilor de ciment. Ea depinde de compoziţia chimică a cimentului şi creşte
odată cu creşterea procentului de silicat tricalcic. Cimentul se fabrică sub mai multe
mărci, care se simbolizează prin litere mari (P – ciment portland, A – ciment aluminos,
Pz – ciment portland cu adaos de zgură) urmate de un număr ce reprezintă rezistenţa la
compresiune a betonului măsurată în N/mm2. Dintre mărcile fabricate se pot enumera:
cimentul cu rezistenţe iniţiale mari (RIM) caracterizat prin timp de priză mic şi
rezistenţă mecanică mare; cimentul hidrofob, ce prezintă rezistenţă mare la umiditate;
cimentul expansiv, care îşi măreşte volumul în timpul prizei, fiind folosit ca material de
etanşare a unor construcţii speciale; cimentul alb, sărac în oxizi coloraţi; cimentul
pentru sondă, rezistent la acţiune corosivă şi cu timpul de început de priză mare, la
temperaturi ridicate, pentru a putea fi pompat; cimentul aluminos, ce conţine (35 ÷
50)% , are rezistenţă mecanică şi la coroziune mare şi face priză rapid; cimentul mixt,
ce conţine adaosuri active de zgură de furnal granulată, cenuşă de termocentrală,
adăugate clincherului în timpul măcinării sale.

3 Metode de procesare
Fabricare cimentului silicatic se face prin trei procedee, care pregătesc fiecare
materie primă în vederea arderii în modalitaţi diferite.
Universitatea din Oradea

Procedeul umed- amestecul de materii prime se macină în prezenţa apei (30-50%)

rezultând o pastă, se obţine astfel un amestec omogen şi un clincher de bună calitate,
dar acest procedeu este un mare consumator de energie.
Procedeul uscat- amestecul de materii prime se macină până la obţinerea unei
pulberi fine (în stare uscată). Consumul de energie pentru ardere este redus în raport cu
primul procedeu.
Procedeul combinat- amestcul de materi prime se macină pe cale umedă (15-
16%apă) şi înainte de ardere se filtrează.
Materiile prime preparate prin unul din cele trei procedeie se introdruc în cuptoare
rotative cu lungimi de 50-100 m, diametrul de 2,5-3,5 m cu axa înclinată faţă de
orizontală cu 2-3º şi care se pot roti cu 1-2 rotaţii pe minut.
Cuptorul este căptuşit cu materiale refractare şi circulaţia materiilor prime se face
în contracurent cu gazele de ardere, care sunt introduse pe la partea inferioarã prin
intermediul unor injectoare.
Arderea are loc în zona de mijloc a cuptorului unde se realizează la temperatura de
1450ºC, obţinându-se un produs parţial topit (clincherul de ciment), care la descărcarea
din cuptor se răceşte brusc şi se depozitează intr-o ‚hală de clincher’ timp de douã
săptămâni.
Rãcirea bruscă împidică o serie de transformări polimorfe a compuşilor şi
cristalizarea acestora (parţial), rămânând astfel mai activi din punct de vedere chimic.
Depozitarea în hala de clinchere se face deci în vederea definitivării unor reacţii
chimice, după care clincherul este măcinat în mori cu bile, împreună cu un amestec bine
determinat de ghips şi se depozitează în silozuri de ciment. Se livreză în vrac sau
ambalat în saci.

3.1 Procedee de procesare

Cimentul Portland se fabrică folosind calcar (75-77%) şi argilã. La nevoie se

adaugã bauxitã, pirită sau bioxid de siliciu, pentru rectificarea compozitiei. În loc de
calcar şi argilă se pot folosi direct marne, făcându-se după caz numai adăugările
necesare de calcar sau de argilă.
Materialele dure sunt sfărâmate în concasoare de diverse tipuri. Dupã sfărâmare,
materiiile prime se amestecă în proporţia necesară şi se macină fin.
Măcinarea se face în mori tubulare rotative cu bile, cu lumgimea de 12-18m şi cu
diametrul de 2-3m, cu un randament de produs măcinat de 20-40 t/h. Moara este
împărţită de cele mai multe ori în trei camere separate prin grătare. Corpurile de
măcinat sunt bile de oţel în primele camere, iar in cea de-a treia, cilindri, biconuri etc.
care măresc fineţea produsului.
Uneori, pentru o mai bunã omogenizare, se introduce în moară şi o cantitate de
apă, obţinându-se amestecul sub formă de pastă. Aceasta scumpeşte arderea, dar
îmbunătăţeste simţitor calitatea amestecului.
Dupã o analiză de control, materialul amestecat este trimis la ardere. Arderea are
loc în cuptoare tubulare care pot avea până la 3m diametru şi panã la 150m lungime.
Cuptorul este uşor înclinat şi se învârte încet în jurul axului său longitudinal. Capătul de
sus este pus în legătură cu coşul prin intermediul unei camere în care se depune praf de
ciment antrenat de gaze de ardere.
Universitatea din Oradea

La extremitatea superioarã, cuptorul este alimentat cu amestecul nears. În partea

de jos, la celălalt capăt al cuptorului, se găseşte flacăra injectorului.
Amestecul introdus în cuptor se rostogoleşte încetul cu încetul spre flacară din
cauza rotirii cuptorului şi se încălzeşte treptat de la gaze de ardere, atingând în zona
flăcării temperatura de 1450ºC. Aici se produce vitrificarea şi produsul, clincherul, cade
din cuptor în răcitor. Acesta este un tub de oţel rotativ, înclinat ca şi cuptorul şi
clincherul se rostogoleşte spre partea inferioară; prin acest tub trece aerul rece care
alimentează injectorul şi care astfel se preîncalzeşte răcind clincherul.
Răcirea clincherului trebuie să se facă repede, fara a i se da timp sã cristalizeze,
ceea ce ar separa din nou compuşii amestecului.
Clincherul răcit este lăsat în depozit două săpămâni, în care timp eforturile
inferioare provocate de răcirea bruscă se echilibreazã, apoi el este trimis la măcinat.
Măcinarea are loc în mori cu bile de acelaşi tip cu cle folosite la măcinarea amestecului
brut. În moară, odată cu clincherul se adaugă şi 2-4% ghips, al cărui rol este să întârzie
priza, care astfel s-ar produce aproape instantaneu.
Cimentul obţinut, sub formã de pulbere foarte finã, este depozitat în silozuri şi
furnizarea lui se face în saci care poartă imprimat felul cimentului şi numele fabricii,
sau în vrac, la cantităţi foarte mari. Transportul cimentului în vrac se face cu
autovehicule sau vagoane speciale prevãzute cu rezervoare bine apărate de umezeală, a
căror încărcare şi descărcare se fac pneumatic, prin introducere, fără ca praful de ciment
să intre în contact cu aerul atmosferic.
Priza şi întărirea cimentului de silice. Cimentul este alcãtuit din granule fine ale
unui amestec de silicaţi, aluminaţi şi aluminoferiţi de calciu. Toţi aceşti compuşi încep
să se dizolve în apa cu care vin în contact. În soluţie se produce hidroliză şi adiţionarea
apei de cãtre unii dintre silicaţii şi aluminaţii de calciu. Compuşii aceştia hidrataţi, mult
mai puţin solubili decât cei care le-au dat naştere, formeazã geluri. Amestecul de
ciment şi apă devine astfel plastic.
Prin descompunerea unora dintre silicaţii de calciu, în amestec apare şi hidroxid
de calciu liber. Reacţia începe de la suprafaţa granulelor.
Produsele în stare de dispersie coloidală – ale reacţiilor petrecute între compuşii
cimentului şi apă se depun în jurul granulelor de ciment sub formă de pelicule de gel, şi
se leagã între ele. Apa trece cu încetul prin aceste pelicule şi reacţia continuă în
adâncime, cãtre miezul granulei de ciment.
În acest fel, cantitatea de apã liberă se reduce din ce în ce mai mult şi masa devine
vâscoasă. Începutul şi sfârşitul prizei se stabilesc în mod convenţional în funcţie de
vâscozitatea masei, cu aparatil Vicat.
Starea de dispersie coloidală a compuşilor cimentului întărit poate dura un timp
foarte îndelungat. Încetul cu încetul însă se produce trecerea în stare cristalinã a
compuşilor cimentului. Se formează astfel o reţea rezistentă din punct de vedere
mecanic formată din cristale întreţesute.
Compuşii rămaşi sub formă de geluri se compactează treptat şi întăresc şi
consolideazã reţeaua de cristale. Astfel, rezistenţa liantului întărit creşte din ce în ce
mai mult.
Cercetând timpii de priză ai diverşilor constituienţi ai cimentului, se constată că
cel mai activ se comportă aluminatii de calciu, a cãror priză se terminã în maximum 10
min dupã amestecarea cu apã. Priza aceasta poate cuprinde întreaga masă a cimentului,
Universitatea din Oradea

făcându-l inutilizabil. De aceea, pentru încetinirea prizei, se adaugă în timpul măcinării,

o cantitate de ghips, care pânã la epuizarea sa intrã în combinaţie cu aluminaţii de
calciu, eliminându-i din soliţie sub formă de săruri insolubile.
Şi întãrirea diverşilor compuşi şi cimentului se face diferit, unii dintre ei
întărindu-se repede în primele ore şi rămânând apoi la ceeaşi rezistenţã în timp ce alţii,
cu rezistenţă neînsemnată la început, îşi măresc treptat rezistenţa în intervalul de luni,
ani şi chiar zeci de ani. Astfel, din varierea proporţiilor compuşilor, se pot obţine
diferite tipuri de cimenturi.

4 Tipuri de ciment
Aprecierea tipului de ciment se face în conformitate cu noile standarde, se face în
funcţie de proporţia de amestec între clincher şi materialul de adaos. Clasificarea
cimenturilor de tip silicatic conform normelor actuale şi în concordanţă cu legislaţia
europeanã, este urmãtoarea:
- Grupa I – cimenturi unitare, la care proporţia de clincher depãşeşte 95%,
diferenţa fiin constituitã din adaosul de gips pentru reglarea prizei şi dacã este
necesar unele adaosuri de corecţie pentru compoziţia oxidică;
- Grupele II – V – cimenturi compozite, la care proporţia de adaos depaşeşte 5%.

4.1 Cimenturile silicatice unitare

Departajarea din punct de vedere calitativ a cimenturilor se fcae în funcţie de clasa de

rezistenţã,comform tabelului de mai jos:

Clasele de rezistenţã pentru cimenturi silicatice:

Clasã de Rezistenţa la compresiune (N/mm2) Timp Expansiune

rezistenţã Rezistenţã Rezistenţã iniţial de
iniţialã standard prizã
2 zile 7 zile 28 zile min mm
32,5 - ≥ 16 ≥ ≤
32,5R ≥ 10 - 32,5 52,5 ≥ 60
42,5 - ≥ ≤ ≤ 10
42,5R - 42,5 62,5
52,5 - ≥ - ≥
52,5R ≥ 30 - 52,5 45

Identificatorii tipului au urmatoarele semnificaţii:

 
Tip Denumire Observatii
CEM Ciment Portland -
Universitatea din Oradea

I
Ciment Portland cu pot fi adaugate cenuşi de furnal, zgură de
II A
adaos intre 6 si 20% termocentrală şi (optional) calcar
Ciment Portland cu pot fi adaugate cenuşi de furnal şi/sau zgură de
II B
adaos între 21 si 35% termocentrală
Ciment Portland cu
III A este adaugată zgura de termocentrală
adaos între 36 si 65%
Ciment Portland cu
III B este adaugată zgura de termocentrală
adaos între 66 si 80%
Ciment Portland cu
IV B se adaugă cenuşa de furnal
adaos între 36 si 55%
Ciment Portland
SRPC rezistent la agresiune -
sulfatică
Ciment Portland Combinaţia din tipurile II B, III B si IV B permisă
+SR rezistent la agresiune cu specificarea efectiva a rezistenţei la
sulfatică agresivitatea sulfatică

Cimenturile alitice = cimenturi unitare folosite în mod curent şi în care alitul

este componentul principal, fiind simbolizte prin numãrul grupei (I) urmat de clasa de
rezistenţã, de litera R (dacã este ciment cu întărire rapidă) şi de numărul standardului
(ex. Ciment I – 52,5R – SR388-95).
Cimenturile cu notaţiile actuale includ cimenturile cu vechile notaţii astfel:
 cimentul I – 42,5 corespunde vechilor notaţii P40 şi P45;
 cimentul I – 52,5 corespunde vechilor notaţii P50 şi P55;
unde litera P înseamnã portland, iar numerele reprezintă marca cimentului.
Cimenturile alitice sunt caracterizate prin rezistenţe mecanice mari, căldură
mare de hidratare şi de asemenea vitezã mare de hidratare.
Se recomandă a fi utilizate în lucrări de betoane de mare rezistenţă (beton armat
şi precomprimat), la lucrări expuse la condiţii severe de exploatare (umiditate, îngheţ-
dezgheţ repetat etc.) şi lucrări pe timp friguros.
Având în vedere comportarea bună la tratament termic, aceste cimenturi sunt
recomandate pentru industria prefabricatelor.
De asemenea, caracteristica acestor cimenturi este creşterea rapidă a
rezistenţelor (la trei zile rezistenţele obţinute reprezintă 50% din cele finale), ce se
datorează şi unei fineţi mari de măcinare, ceea ce obligă la măsuri pentru combaterea
contracţiei la uscare. În afara acestor cimenturi în ţara noastră se fabrică şi cimenturi
unitare cu utilizãri speciale.
Cimentul hidrotehnic face parte din categoria cimenturilor unitare cu utilizări
speciale şi în variantă actuală se notează H I (în varianta veche H35), este un ciment
belitic cu intărire lentă şi căldură de hidratare redusă.
Universitatea din Oradea

Este recomandat pentru lucrări masive, la care dilatările termice ce se manifestă

la celelalte cimenturi, urmate de contracţia la uscare pot produce fisurarea pietrei de
ciment, cu consecinţe defavorabile asupra rezistenţelor mecanice şi a permeabilităţii.
Cimentul H I, prezintã de asemenea rezistenţă bună la gelivitare şi rezistenţă moderată
la acţiuni corozive sulfatice.

4.2 Cimentul aluminos. Obţinere, caracteristici, utilizări.

Cimentul aluminos este un liant hidraulic cu o prizã normă şi cu întărire rapidă şi

se obţine prin calcinarea amestecului de calcar cu bauxită.
Bauxita este un mineral cu aspect amorf, de culoare albă sau roşcată şi conţine
trioxid de aluminiu hidratat şi ca impurităţi oxid feric şi dioxid de siliciu. în loc de
bauxită se mai poate folosi zgura aluminoasã sau deşeuri de la fabricarea aluminei
(şlam roşu).
După temperatura de ardere a materiei prime se obţine:
- ciment aluminos clincherizat dacă arderea s-a făcut pânã la clincherizare (1200-
1300ºC);
- ciment aluminos topit dacă arderea s-a făcut pânã la topirea completă.
Clincherul obţinut, respectiv topitura, se răceşte brusc şi se macină fără adaos de gips.
Compoziţia mineralogică diferă după modul de obţinere, însă în compoziţia cimentului
aluminos intră aluminaţii, astfel:
- aluminatul monocalcic – în proporţie de 55-75%;
- trialuminatul pentacalcic (5 CaO. 3Al2O3 – C5A3);
- dialuminatul monocalcic (CaO. 2Al2O3 – C A2);
- silicoaluminatul decalcic (2CaO.Al2O3.SiO2 - C2AS);
- silicat dicalcic (2CaO.SiO2 – C2S).
Deci comportamentul de baza este aluminatul monocalcic care conferă cimentului
aluminos întărire rapidă, căldură de hidratare mare, rezistenţe mari, rezistenţă la acţiuni
chimice şi la temperaturi înalte.
La amestecarea cu apa acest component formează în prima fază hidoaluminat
monocalcic.
Acest compus este instabil şi într-o fază ulterioarã formează hidroaluminat dicalcic
cristalin şi gel de alumină hidratată: acelaşi fel, ceilalţi coponenţi aluminoşi dau prin
reacţii de hidratare-hidroloză cristale de hidroaluminaţi de calciu şi geluri de hidroxid
de aluminiu, iar silicatul dicalcic se hidratează după reacţia cunoscută, dând geluri de
hidrosilicaţi de calciu şi hidroxid de calciu cristalin.
Hidroxidul de calciu este legat chimic de hidroxidul de aluminiu şi transformat în
hidroaluminat de calciu.
Lipsa hidroxidului de calciu liber, în compoziţia cimentului aluminos hidratat îi
conferă acestuia o bună rezistenţă la acţiuni agresive chimice. Pentru temperaturi mai
mari de 30ºC are loc transformarea hidroaluminatului dicalcic în hidroaluminat
trecalcic cristalin, cristalizat în sistem cubic, cu eliberarea de noi cantităţi de gel de
alumină hidratată şi o reducere corespunzătoare de volum:
Reducerea de volum duce la microfisurarea pietrei de ciment aluminos şi în timp la
reducerea rezistenţelor cu 50-80%.
Universitatea din Oradea

Cimentul aluminos se poate folosi la lucrări sub apă, lucrări subterane sau în zone
cu climat rece etc.
Comparativ cu cimentul silicatic, cimentul aluminos are priza normală (1-5 ore) dar
întărire rapidă. Rezistenţele mecanice cresc rapid în primele 1-3 zile, după care
creşterea se anulează. La 28 zile rezistenţele cimentului aluminos sunt egale cu ale
cimentului silicatic sau uşor superioare acestuia.
Hidroxidul de aluminiu sub formă gleică conferă pietrei de ciment aluminos o
compactare ridicată şi implicit rezistenţă la gelivitare. Prin încălzire, hidroaluminaţii de
calciu pierd treptat apa fără distrugerea pietrei de ciment, dar cu mărirea porozităţii şi
reducerea rezistenţelor mecanice. La temperaturi peste 500ºC liantul începe să
reacţioneze cu permanganatul de tip refractar (şamotă, zgură, magnezie etc) iar
rezistenţele încep să crească.

Cimenturile de silice fabricate în tara noastră:

- Cimentul Portland, se utilizeazãla prepararea betonului pentru lucrări din beton

simplu sau armat, pentru betoane precomprimate, pentru elemente din beton monolit
sau pentru elemente prefabricate.
- Cimentul constituie un important produs de export. El se fabrică în sortimentele
P300, P400, P500. Cifrele 300, 400, 500 reprezintă rezistenţă la compresie, în daN/cm2
la 28 de zile.
- Cimentul Portland cu 5% adaos se obţine prin măcinarea clincherului de ciment
Portland cu un adaos de maxim 5% tras, zgură de furnal metalurgic, cenuşă de
termocentrală etc. Adaosul permite economisirea clincherului de ciment Portland.
- Cimentul Portland cu 15% adaosi hidraulice se fabrică din clincher de ciment
Portland şi adaosuri de zgură de furnal, tras sau cenuşa de termocentrală.
Se utilizeazã la celeaşi lucrări ca şi cimentul de tip Portland, indeosebi la lucrãrile
cărora li se cere o permeabilitate redusă precum şi la unele elemente pentru construcţii
pe bază de ciment.
Cimenturile cu 15% adaosuri hidraulice se produc în sortimentele:
Ciment cu adaos 15% zgură de furnal, de tipurile Pz400 şi Pz500. Elementele
realizate cu aceste cimenturi se pretează la tratamente termice pentru accelerarea
întăririi.
Ciment cu adaos 15% tras în tipurile PT400 şi PT500. Dau betoane impermeabile
cu comportare bună îndeosebi în mediul permanent umed; nu se pretează la realizarea
de elemente supuse tratamentelor termice.
Ciment cu ados de 15% cenuşă de termocentrală în tipurile PC400 şi PC500. Ca şi
cimenturile cu adaos de tras, nu sunt indicate pentru elemente supuse tratamentelor
termice.
- Cimentul metalurgic se obţine prin măcinarea unui amestec de clincher de ciment
Portland şi zgură de furnal metalurgic în proporţie de 20-30%. Se întrebuinţează la fel
ca cimenturile de tip Portland.
Permite obţinerea de betoane cu permebilitate redusă cu bună comportare faţă de
alteranţele de umezeală şi uscăciune. Se întăreşte rapid prin etuvare, ceea ce îl face
preferat în industria elementelor prefabricate din beton armat. Se produce în tipurile
M400 şi experimentel M500.
Universitatea din Oradea

- Cimentul de furnal se obţine prin măcinarea unui amestec de clincher de ciment

Portland cu zgură de furnal în proporţie de 30-50% din greutatea totală. Se utilizează la
mortare , utilizate în mediul umed şi la betoane nu prea puternic solicitate
- Cimentul cu tras se obţine macinând un amestec de clincher de ciment Portland cu
tras, în proporţie de 20-25% din greutatea totală. Se utilizează pentru obţinerea de
betoane impermeabile în mediul permanent umed şi în medii agresive. Cimentul cu tras
nu se întăreşte în condiţii satisfăcătoare decât în mediu umed; betoanele şi mortarele
executate cu acest ciment trebuie ţinute umede cel puţin 4 zile de la turnare. Ele nu
rezistă bine în mediul în care se produc alterări repetate de umezeală şi de uscăciune
sau în îngheţuri şi dezgheţuri repetate. Cimentul cu tras se produce de tipul T400 cu
maximum 25% tras.
- Cimentul cu rezistenţe iniţiale mari este un ciment cu priză normală dar cu întărire
rapidă. Se foloseşte la lucrări ce necesită decofrare rapidă ca şi la elementele
prefabricate cărora nu li se poate accelera întărirea prin elemente termice. Cimentul cu
rezistenţe iniţiale mari se produc în tipurile RIM200 cu rezistenţă la compresie de 200
daN/cm2 după o zi şi 450 daN/cm2 după 28 de zile, şi RIM300 cu rezistenţa la
compresie de 300 daN/cm2 după o zi şi 450 daN/cm2 după 28 de zile.
- Cimentul cu rezistenţe finale mari este un ciment cu priză normală şi cu creşteri
lente ale rezistenţei în primele zile după turnare dar care atinge în final rezistenţe foarte
ridicate (600 daN/cm2 rezistenţă la compresie). Este cel mai potrivit pentru lucrări cu
solicitãri mari, îmbrãcãminţi rutiere etc.
- Cimentul alb este un ciment Portland căruia îi lipsesc compuşii fierului şi
magneziului care dau cimentului Portland obişnuit culoarea cenuşie-verzuie. Se
foloseşte la mortare si betoane decorative. Este de obicei de o calitate mai scăzută decât
a cimentului obişnuit, reprezentând o rezistenţă la uzură mai redusã şi, adesea,
inconstanţă de volum şi tendinţe de fisurare în timpul proceselor de prizã şi întărire.
- Cimenturile colorate sunt cimenturi Portland obţinute prin macinarea unor
clinchere colorate ce se obţin prin adaosuri de oxizi metalici la macinarea materiei
prime înainte de ardere.
Aceşti oxizi determină în timpul arderii formarea unor silicaţi coloraţi care dau
culoarea cimentului. În funcţie de componenţii şi deci de culoare, rezistenţele
cimenturilor colorate, folosite la pietre artificiale şi mortare decorative, variază între
200 şi 400 daN/cm2 rezistenţă la compresie la 20 de zile.

5 Metode de verificare a calitati cimentului

Calitatea cimentului se poate aprecia în urma determinării în condiţii de laborator a
caracteristicilor fizice şi mecanice ale acestuia.

Încercãrile fizice cuprind:

Fineţea de măcinare se determină prin cernerea în condiţii standardizate a unei

probe de ciment, prin sita 009, exprimând restul procentual rămas pe sită, prin
comparaţie cu masa iniţială.
Universitatea din Oradea

Un alt mod de determinare a fineţii de măcinare, este prin măsurarea suprafeţei

specifice şi se efectuează cu aparatul Blain şi se apreciază suprafaţa specifică prin
durata de timp (τ) necesară unui volum de aer să străbată o pastilă de ciment cu o
anumitã porozitate (ε), în condiţii de presiune impuse. Se cunosc de asemenea
densitatea cimentului (ρ), vâscozitatea aerului (η) şi constanţa aparatului (k) care se
determinã cu o pulbere etalon.
Fineţe mare de măcinare înseamnă suprafaţa specifică mare, viteză mai mare de
reacţie, volum de produşi de recţie mai mare, der şi contracţii mai mari.
Cantitatea de apã de amestecare – pentru pasta de consistenţă normală –
reprezintă cantitatea procentuală de apă (în raport cu masa cimentului), necesară
preparării unei paste de o consistenţă prestabilitã (determinatã cu aparatul Vicat şi
sonda Tettmayer) şi care va fi folosită şi pentru alte determinãri fizice, ce necesită pastă
de ciment. În condiţii de laborator, se prepară manual sau mecanic o pastã din 300g de
ciment şi o cantitate de apã situatã între 25-32%.
Pasta preparată se introduce în inelul aparatului Vicat, uns în prealabil cu ulei
mineral şi se lasă să pãtrundă tija aparatului echipată cu sonda Tettmayer timp de 30 de
secunde. Se considerã cã pasta are consistenţă normală daca tija aparatului se opreşte la
5-7mm de placa de bază; în caz contrar se reface pasta cu cantitate de apă modificată
până când se obţine adâncimea de pătrundere dorită. Se calculează apa de amestecare
cu relaţia:
V
A  100 [%]
m
unde: A – cantitatea de apã de amestecare;
V – volumul vasului;
m – masa probei.

Tipuri de priză – reprezintã durata în timp în minute din momentul amestecării

cu apa, până pasta începe să se rigidizeze (începutul prizei) şi apoi până la întărirea
acesteia (sfârşitul prizei).
În condiţii de laborator această determinare se realizează folosind aparatul Vicat în care
se introduce pastă de consistenţă normală. Tija aparatului Vicat este prevãzutã cu ac se
lasă să pãtrundă în masa patei din sfert în sfert de orã, pânã cand acul aparatului nu mai
pătrunde pe întreaga înălţime a pastei din inel, ceea ce marchează convenţional
începutul prizei.
Dupã ce s-a obţinut începutul prizei, inelul cu pastă se întoarce astfel încât
pătrunderea acului sã se producã pe direcţie inversã celei iniţiale. Se lasă să pãtrundă
acul aparatului Vicat în pastă măsurând adâncimea de maximum 0,5mm, accesoriul
neamprentând suprafaţa pastei. Acest moment marcheazã sfârsitul prizei.
Stabilitatea – reprezintã variaţia de volum în timpul prizei şi întãririi pastei de
ciment, fenomen cu implicaţii în siguranţa construcţiilor, astfel:
- expansiunea – se datorează existenţei oxidului de calciu şi magneziu liber în
stare supraarsă (care la rândul lor există datorită dozări defectuoase a gipsului) ce
reacţionează în timp cu apa, dând produşi cu mărire de volum; acest ciment nu poate fi
folosit;
Universitatea din Oradea

- cantracţia la uscare – se datorează compoziţiei mineralogice

defectuoase sau unei fineţi de măcinare prea mari; în acest caz cimentul poate fi utilizat
luând măsuri de prelucrare a contracţiei la prepararea betoanelor.
Determinarea de laborator se realizează folosind inelul cu ace Le Chatelier. Se
produce în inelul uns în prealabil, pastã de consistenţã nomală şi se introduce în cutia cu
aer umed, unde se menţine timp de 24 de ore. După aceasta, se scoate inelul cu
material, se măsoară diatanţa (d1) la vârf dintre ace în mm, cu ajutorul şublerlui. În
continuare se introduce cu materialul în oala de fiert turte, se ataşeazã pe grătarul oalei
în care apa nu depãşeşte nivelul acestuia, se pune capacul şi se începe încălzirea apei
astfel încât aceasta să înceapă în 30 minute, după care se lasă să fiarbă 2 ore si
30minute. Se scoate inelul, se lasă să se răcească normal şi se măsoară din nou distanţa
la vârful (d2) între ace, în mm.
Când diferenţa între cele două măsurători (d2 – d1) este mai mare decât 10mm,
avem ciment expansiv rezultat din greşeli de fabricaţie şi se aruncă.

6 Ambalare
Cimentul produs este însilozat si expediat vrac sau ambalat in saci, cu automobile
sau pe calea ferata. Termen de valabilitate este de 60 de zile de la data livrarii cu
respectarea conditiilor de transport si de depozitare specificate de normele in vigoare.

7 Toxicitate. Poluare
Când cimentul este amestecat cu apa se formează o soluţie foarte alcalină (pH~13),
care este produsă de descompunerea calciului, sodiului şi a hidroxidului de sodiu.
Trebuiesc foloste manuşi, ochelari de protecţie şi o masca pentru protecţie, iar mainile
să fie spălate după contact.
Cimentul poate provoca arsuri serioase dacă contactul este îndelungat sau daca
mainile nu sunt spălate foarte bine. Odată ce se întăreşte cimentul, foarte greu mai
poate fi atins fară manusi, fară a păţi ceva mâinile.
Cantitatea de Cr VI, care este un compus foarte toxic şi foarte iritant pentru piele,
nu trebuie sa depăşească 2ppm (pãrţi per milion), cantitate care corespunde unei
cantitãti considerate maximã de crom estimatã la 3.3 micrograme per gram.
„Notiţele şi raporturile epidemologice a expunerii la dioxidul de sulf din uzinele care
fabrică cimentul Portland”: Centrul de control al bolilor declarã: „Muncitorii din
fabricile de ciment Portland, în special cei care intra în contact direct cu arderea de
combustibil care conţine sulf, ar trebui sã fie conştienţi de efectele cronice a expunerii
la SO2 iar concentraţia de SO2 ar trebuie masurată periodic.
Departamentul de control al calitãţii mediului înconjurator Arizona a fost informat
ca uzina de ciment Portland din zonă a eşuat şi a doua tranşă de teste privind emiterea
unor periculoase substanţe poluante în aer la uzina Rillito din preajma localitatii
Tucson. Ultimele teste efectuate în Ianuarie 2005 de companie au fost create pentru a
verifica dacă facilitatiile uzinelor satisfac standardele emiterii de dioxizi în atmosfera.
Universitatea din Oradea

În vederea siguranţei mediului înconjurator, ”Iniţiativa Susţinerii Cimentului”

(CSI) a fost înfiinţată pentru a oferi o mână de ajutor industriei cimentului în procesul
de dezvoltare a acesteia.
Ariile de preocupare a CSI includ:
1. Protecţia mediului şi managementul CO2
2. Folosirea responsabilă a combustibilului şi materialelor
3. Sănătatea şi siguranţa angajaţiilor
4. Monotorizarea şi reportarea emiteriilor
5. Impactul local asupra pământului şi a comunităţii
6. Relatare şi comunicare
O cercetare independenta a institutului AEA Tehnology descoperea problemele
critice din lumea industriala a cimentului, probleme legate de mediu, sanatate şi
siguranţă, ca fiind emiterea toxinelor din atmosferă (incluzand dioxizi, NO x, SO2) dar şi
accidentele de munca şi expunerea muncitorilor la anumite sub stante.

8 Conluzii

Cimentul este cel mai des folosit material de construcţie. Cimentul este folosit pentru
obţinerea şapelor, tencuilelor şi a betonului. Prin amestecul cimentului cu nisip, pietriş,
alţi aditivi şi apă obţinem betonul, cel mai folosit material de construcţii din lume. Face
cea mai buna priză cu fierul, este rezistent în timp (peste o suta de ani).

9 Bibliografie
[Link]
[Link]
[Link]
Tehnologii industriale si de constructii 
[Link] CUCULEANU