GRĂUL

Cultura grâului - Când semănăm grâul, tehnologii, tratamente și îngrășăminte

Producția de grâu a României a crescut în 2016 cu 7% față de 2015, până la 8,413 milioane de
tone și a înregistrat o medie de peste 4 t/ha, pe fondul unui climat blând, lipsit de secetă.
Datele furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că, în 2016, s-au
cultivat 2,075 milioane ha cu grâu și secară și s-a obținut o producție medie de 4,054
kilograme la hectar, deci un total de 8,41 milioane de tone de grâu, față de 7,85 milioane de
tone în 2015.

Depășirea pragului de patru t/ha de grâu este o premieră pentru România ultimilor 10 ani, în
condițiile în care cele mai mari producții medii au fost obținute anul trecut, respectiv 3,84
t/ha, în 2011 — 3,68 t/ha, în 2014 — 3,58 t/ha și în 2008 — 3,40 t/ha, conform datelor
publicate pe site-ul MADR și citate de Agerpres.

Lipsa secetei este unul dintre factorii importanți în obținerea unei recolte bogate. Profesorul
Gheorghe Sin, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu –
Șișești” (ASAS), este de părere că unul dintre motivele principale pentru care producția de
grâu din România nu se ridică la nivelul celor din Uniunea Europeană este climatul arid, cu
temperaturi foarte ridicate în luna iunie, care forțează bobul de grâu să se maturizeze. De
aceea, el îi sfătuiește pe fermieri să se orienteze spre soiuri de grâu mai rezistente la secetă,
fenomen care apare cel puțin o dată la 3-4 ani.

Soiuri de grâu

Soiurile de grâu cu o capacitate ridicată de producție trebuie să aibă o rezistență bună la

principalii factori de risc ai climatului din România, toleranță bună față de principalele boli
foliare și să permită creșterea unei culturi de calitate.

Dacă în Franța, Germania, Marea Britanie sau Italia, cei mai mari producători de grâu din
Europa, sunt cultivate în special soiuri timpurii (Apache, Autan) sau semi-timpurii (Renan,
Reflection), în România, soiurile pentru agricultura de performanță sunt cele semi-timpurii
sau cele tardive, care să facă față cu succes climatului mai arid.

Soiurile Glosa, Otilia, Pajura, Pitar și Dropia

 GLOSA este un soi de grâu de toamnă, timpuriu, rezistent la secetă, recomandat în

sudul țării. Este un soi rezistent la iernare, la cădere și la rasele actuale de rugină
galbenă. Talia medie a plantei este de 85-95 cm.
 OTILIA este un soi cu spic alb, aristat, piramidal, cu densitate medie și lungime
medie-lungă. Acest soi este rezistent la iernare și cădere, la secetă și arșiță. Are calități
deosebite pentru panificație, comparativ cu alte soiuri, pe lângă conținutul mai mare
de gluten și proteine (12,47%) aluatul obținut din grâul Otilia având o elasticitate
superioară.
 PAJURA este un soi de grâu realizat recent de cercetătorii de la Fundulea și este
recunoscut pentru producțiile sale pe o densitate mare de spic la metrul pătrat. Soiul
precoce Pajura este dedicat terenurilor foarte fertile și tehnologiilor intensive. Are o
rezistență bună la cădere, la iernare, secetă și arșiță.
  PITAR este un soi foarte precoce, adaptat pentru zona de sud a țării, de câmpie. Acest
soi are niște indici foarte buni de calitate pentru panificație și o rezistență bună la
cădere, precum și la iernare sau secetă.
 DROPIA are o foarte bună adaptabilitate la condițiile din țara noastră. Este un soi
precoce, aristat, cu talia scurtă, ceea ce îl recomandă să fie cultivat atât la irigat cât și
la neirigat. Are o bună rezistență la iernare, dar și o foarte bună rezistență la secetă și
la arșiță. Are un nivel mijlociu de rezistență la principalele boli foliare.

Soiurile Athlon și Hystar

ATHLON este un soi din clasa de panificație A, nearistat, semitimpuriu, cu înflorire timpurie
și o rezistență la principalele boli criptogamice. Dă producții foarte mari în anii cu ierni
blânde și are un conținut mare de proteină și o calitate bună a glutenului.

HYSTAR este un hibrid semitimpuriu de succes, cu randament ridicat de boabe. Dă producții

ridicate și stabile chiar și în condiții de secetă și se pretează foarte bine având cultura
premergătoare rapița, însă oferă producții bune și după cultura porumbului.

Soiul Exotic

EXOTIC este un soi aristat, cu capacitate bună de înfrățire, are rezistență bună la iernare și un
conținut ridicat de gluten. Este rezistent și la cădere, la secetă și arșiță și are un ritm rapid de
creștere în primăvară. Zonele recomandate pentru cultivarea acestui soi sunt cele cu
favorabilitate pentru grâul de toamnă.

Soiurile Apache și Anapurna

APACHE este o varietate de grâu nearistată, de talie medie-timpurie și cu o adaptabilitate
foarte ridicată. Are o putere mare de înfrățire și de umplere a bobului, toleranță bună la
iernare, cădere și boli specifice. Grâul panificabil superior are o greutate specifică bună.

ANAPURNA este un soi de talie medie, care este recomandat pentru toate zonele de cultură a
grâului din România, dar în special pentru ferme tehnice. Are o toleranță foarte bună la
Septorioză și Rugina galbenă, toleranță medie la Rugina brună, dar și foarte bună toleranță la
iernare și la cădere.

Soiurile Izvor și Chevalier

IZVOR este un soi precoce, aristat, cu talie mare, de 90-105 cm, care se remarcă prin
rezistența sa excelentă la secetă, datorită capacității sale ridicate de osmoreglare. Este cultivat
în toate zonele de cultură a grâului din țară, mai puțin în Transilvania și are caracteristici bune
de morărit și panificație. Producția este de 7.000-7.500 kg/ha.

CHEVALIER este un soi semi-tardiv, nearistat, de calitate A, cu o talie mică, de 20 cm, și

foliaj lax. Acesta face parte dintre soiurile cultivate în Moldova, Oltenia și Muntenia, fiind
recunoscut și apreciat pentru stabilitatea sa și rezistența bună la condiții de ger și secetă.

De ce să alegi un anumit soi de grâu pentru România

Pe lângă factorul climatic, fermierii români care vor să obțină performanța în culturi ar trebui
să ia în considerare și alte aspecte, atunci când se decid asupra soiului de grâu pe care îl vor
cultiva.

 Producția obținută - unele soiuri de grâu pot da o producție mai mare la hectar.
 Talia - există soiuri cu talie mică, medie sau înaltă
 Rezistența la bolile foliare - întreținerea culturii de grâu necesită și aplicarea
fungicidelor, însă cu cât soiul este mai rezistent la principalele boli foliare, cu atât
producția va fi de o calitate mai bună.
 Conținutul de proteine și gluten cresc prețul pe care îl poate obține un fermier la
desfacerea producției. Acest factor este influențat de alegerea unor semințe de calitate,
care să își valorifice investiția. Pentru a îndeplini cerințele de calitate pentru semănat,
semințele de grâu trebuie să aibă o puritate fizică de peste 98% și germinație de peste
85%.
 Valoarea nutritivă a boabelor și calitatea producției

Soiul de grâu trebuie însă să se adapteze cât mai bine condițiilor climatice și solului pe care
este cultivat, astfel încât producția și calitatea obținute să fie cât mai mari. Unele soiuri fac
bine față secetei și gerului, altele se adaptează chiar și pe soluri cu o fertilitate scăzută.
Alegerea soiului de grâu trebuie făcută luând cu grijă în calcul toți acești factori.
Perioada de creştere şi dezvoltarea grâului

Cultura de grâu trece prin trei stadii distincte de dezvoltare de la semănat până la recoltă.
Acestea sunt următoarele:

Înrădăcinare

Stadiul de înrădăcinare începe de la semănat şi ţine până la începutul alungirii paiului. În acest
timp se formează fraţii fertili şi rădăcinile primare împreună cu dezvoltarea suprafeţei de
asimilare. Componentele randamentului (numărul spicelor şi spiculeţelor/m2) sunt formate la
sfârşitul acestui stadiu. Viteza de creştere va depinde de mediu, vremea mohorâtă, rece
încetinind creşterea. La grâul de primăvară acest stadiu este mai scurt datorită faptului că
zilele sunt mai luminoase, iar temperatura creşte.

Constituire

Stadiul de constituire începe de la apariţia primului internod bazal până la înflorire. Aceasta
este o perioadă de creştere critică, pentru că se formează frunzele, rădăcinile adânci,
inflorescenţele fertile şi rezervele tulpinii, care asigură randamentul. Suprafaţa de asimilare va
fi completă şi capabilă să intercepteze 95% din Radiaţia Activă din punct de vedere al
Fotosintezei (PAR). Creşterea este foarte rapidă cu o cerere zilnică ridicată de nutrienţi de la
sol. Acest stadiu este cunoscut de asemenea şi sub denumirea de Perioadă de Creştere
Accentuată.

Producţie

Etapa producţiei începe imediat după înflorire, şi durează până la umplerea şi maturizarea
boabelor. În timpul acestei perioade vor fi determinate componentele critice ale
randamentului, adică numărul boabelor/m2 şi greutatea boabelor. Sănătatatea frunzei stindard
şi conţinutul de azot al acesteia trebuie susţinute pentru că contribuie cu până la 70% la
glucidele care ajung în boabe.

Stadiile de creştere ale grâului

Dezvoltarea grâului poate fi descrisă mai amănunţit utilizând numeroase sisteme definite de-a
lungul anilor. De obicei se folosesc trei dintre acestea, sistemele Zadoks, Feekes şi Haun,
Zadoks fiind cel mai răspândit pentru a susţine deciziile legate de gestionarea aporturilor.
Vedeţi mai jos detaliile sistemului.
Daunatorii graului : recunoastere si combatere

Principalii daunatori ce pot produce probleme culturilor de cereale paioase, in aceasta

perioada sunt: larvele “mustelor cerealelor” (un complex de specii de diptere daunatoate,
fitofage, cunoscute ca mustele cerealelor, alcatuite din mai multe specii, fiind uneori greu de
identificat), plosnita asiatica a cerealelor (Eurygaster integriceps), tripsii cerealelor paioase,
gandacul balos al ovazului (Oulema melanopus) si pentru o zona limitata in/si in jurul
judetului Arges, viermele rosu al paiului (Haplodiplosis equestris).

Descriere

Mustele cerealelor. In cursul lunii martie si inceputul lunii aprilie apar larvele de “muste” (in
culturile de cereale paioase exista, un complex de specii de diptere daunatoate, fitofage,
cunoscute ca mustele cerealelor, alcatuite din mai multe specii, fiind uneori identificate cu
greu, chiar de catre specialisti). Structura speciilor de diptere daunatoare difera in functie de
cultura, perioada, zona geografica. Atacul mustelor influenteaza o serie de particularitati
ale plantelor, care influenteaza in final nivelul productiei. Pagubele mari sunt produse de
larvele de muste, in urma vatamarii zonei de crestere, frunza centrala se ingalbeneste si se
usuca, iar daca este smulsa se desprinde cu usurinta. In cazul atacului plantelor avansate in
vegetatie se produce o ingrosare a bazei tulpinii si uneori o infratire exagerata, frunzele fiind
mai late, mai groase. La plantele de grau, cu frunza centrala ofilita, se observa o
perforare a tulpinii principale in zona coletului si colorarea in brun-rosiatic, precum si
roaderea mugurelui terminal si a tesuturilor bazale, la baza tulpinilor atacate aparand
pete brune. Indepartand ultima frunza, la baza tulpinii se depisteaza larva sau intr-o perioada
de vegetatie avansata, se gaseste o pupa maronie-lucitoare (asemanatoare cu o samanta de in)
(fig. 1).

(fig. 1)

Uneori plantele atacate de larvele generatiei de primavara prezinta o usoara indoire sau
“culcare” a plantei in zona ultimului sau penultimului nod. Toate aceste simptome se pot
datora si altor cauze, insa in cazul de fata, la punctul de indoire al plantei, tesuturile sunt moi
si aproape cu regularitate in zona respectiva se gaseste si insecta fie sub forma de larva, fie,
intr-o perioada mai tarzie de coacere, ca pupa. In cursul primaverii, plantele atacate au
frunzele inegale, partial sau in intregime vestejite, deformate, sfasiate sau rasucite,
prezentand adesea frunza desfacuta din verticil, cu perforari produse de larve (orificii
ordonate dispuse transversal) (fig.2). In general, in cazul constatarii atacului, pagubele
exista si nu mai pot fi evitate.

(fig.2)

Plosnitele cerealelor. In general, la mijlocul lunii martie, inceputul lunii aprilie, in culturile de
cereale paioase produc pagube mai multe specii de plosnite. Prin raspandire, dominanta,
modul de daunare si pagubele produse, problema majora o reprezinta specia E. integriceps. In
Romania specia E. integriceps hiberneaza de preferinta in padurile de stejar din zona de stepa
si silvostepa a sudului si estului tarii, ele devin active in cea de a III-a decada a lunii martie.
Odata cu incalzirea vremii, are loc migratia adultilor hibernanti (fig. 3) dinspre padure spre
lanurile de cereale. La inceput ele se regasesc in solele situate langa padure apoi se raspandesc
in sole de cereale situate mai departe.

(fig. 3)

Aceasta migrare se opreste odata cu atrofierea muschilor alari (ai aripilor), migratia poate
dura intre 9-38 de zile, plosnitele putand zbura (treptat) pana la 20-25 km. Adultii hibernanti
se hranesc pe organele vegetative, iar daunele sunt de natura cantitativa, adesea frunza atacata
se ingalbeneste, se rasuceste si se usuca de la locul intepaturii, atarnand ca o sfoara (fig. 4).
Tratamentele pentru combaterea adultilor hibernanti se fac in urma avertizarilor, pe baza
sondajelor efectuate, in functie de densitatea inregistrata, de aparitia daunatorului in culturi si
de starea culturii. Se vor emite recomandari de tratare a culturilor pentru solele in care s-a
atins pragul economic de daunare (PED-ul). Pentru generatia hibernanta, PED-ul este de 7
exemplare adulti/m2, pentru culturile cu densitate optima, bine fertilizate si cu fenologia
plantei corespunzatoare lunii in care s-a efectuat sondajul si de 5 exemplare adulti/m2, pentru
culturile fara densitate optima, nefertilizate si cu fenologia plantei necorespunzatoare lunii in
care s-a efectuat sondajul.
 (fig. 4)

Tripsii cerealelor paioase. In cultura de grau sunt cunoscute 11 specii principale de tripsi, din
care predomina specia Haplothrips tritici Kurd. In solele recent intrate in circuitul agricol,
imediat dupa rasarire se instaleaza specii de tripsi, dar dupa 1-2 ani tripsul graului devine
element faunistic primordial. Tripsii prezinta o singura generatie/an, ierneaza in stadiul de
larva de varsta a doua (in grupe de 35-70 larve), pe portiuni de plante din miristea de grau, in
interiorul resturilor de paie, la suprafata solului sau la adancimea de incorporare a miristii.
Transformarea larvelor in prenimfe, nimfe si adulti, are loc in primavara cand temperatura
solului la 10 cm adancime atinge 120C, iar la suprafata de 160C. Atentie! Aparitia adultilor are
loc in functie de conditiile meteorologice, in aprilie-mai, cand temperatura aerului trece de
180C. Tripsii ataca gramineele paioase cultivate si spontane, daunele, inca (in aprilie) nu sunt
vizibile, dar acum se creeaza premizele ca adultii si larvele, aparute incepand din aprilie, sa
creeze mari probleme, inteapa si sug seva din organele florale (spice, rahis si boabe). La
aparitie, adultii stau grupati la baza ultimelor doua frunze pe plantele de cereale paioase, inca
neinspicate, iar in momentul desfacerii burdufului patrund in spice, fiind preferate soiurile de
cereale paioase cu inspicare tarzie. In urma atacului, florile avorteaza, iar spicele au un aspect
albicios. Spicele atacate sunt sterile, au glumele alungite, iar aristele geniculate si zbarcite,
simptomul este cunoscut sub numele de “albeata spicelor” (fig. 5). Atacul la spice, provoaca
atrofieri partiale, terminale sau bazale, cat si atrofieri totale. Pe tulpina, prezinta incovoieri si
rasuciri in regiunea superioara a ultimului internod si la teaca-spicului, provocand macule albe
cu nuante rosiatice. La atacuri puternice, plantele raman mici, iar spicele nu se mai dezvolta
normal si de multe ori raman inchise in teaca si seci. Cand sunt atacate boabele in faza de
lapte, acestea nu se mai dezvolta si devin sistave.

(fig. 5)
La fel ca si in cazul mustelor cerealelor, in cazul tripsilor, cand atacul e vizibil (prezenta
“spicelor albe”), pagubele sunt deja produse. Este de subliniat ca tratamentele impotriva
adultilor hibernanti de plosnitele cerealelor asigura un control eficient al adultilor speciilor de
tripsi, ce sunt prezenti in timpul tratamentului, iar in cazul aplicarii unor insecticide sistemice
se pot distruge si larvele, prenimfele, nimfele de tripsi existente.

(fig. 6)

Gandacul balos al ovazului. In luna aprilie, apar din locurile unde au hibernat adultii de
Oulema melanopa (gandacul balos al ovazului) si intr-o proportie mai redusa apare si O.
lichenis. Adultii au corpul alungit, 4-5 mm lungime, avand capul, antenele si tarsele de
culoare neagra, iar toracele, abdomenul si elitrele sunt albastru verzui cu luciu metalic.
Pronotul si picioarele sunt de culoare portocaliu-roscat (fig. 6), O. lichenis este in intregime
verde. Adultii apar, in culturile de cereale paioase de toamna, iar in a doua jumatate a lunii
aprilie, adultii se grupeaza in colonii mai mici sau mai mari (manifesta fenomen de
gregarism). Insecta se hraneste, in stadiul de adult, cu graminee cultivate sau spontane,
planta preferata fiind ovazul. Adultii rod frunzele sub forma unor dungi longitudinale, de
diferite dimensiuni, perforand adesea cele doua epiderme si parenchimul. Mult mai important
decat atacul adultilor este cel al larvelor, care rod epiderma superioara si mezofilul frunzei,
lasand intacta, sub forma unei pielite albe, transparente, epiderma inferioara. Atacul larvelor
are loc, de obicei, in vetre, care se maresc pe masura dezvoltarii larvelor, plantele avand un
aspect albicios (vetrele localizandu-se cu usurinta in lan), frunzele fiind ingalbenite si uscate.

Metoda chimica de combatere a adultilor hibernanti este cea mai eficienta si desigur cel mai
mult aplicata in practica agricola curenta. Pentru adultii hibernanti, PED-ul este de peste 10
exemplare/m2. Pagubele produse de atacul daunatorului, in stadiul de larve, se exacerbeaza in
anii secetosi, din cauza faptului ca prin ranile de la suprafetele afectate planta pierde o
cantitate mare de apa, putand ajunge la 70-80%.

Viermele rosu al paiului. In zona colinară a Munteniei şi Olteniei (judetele Argeş,

Dambovita, Teleorman şi Olt), se semnaleaza, in anumiti ani, atacul de „viermele rosu al
paiului” (Haplodiplosis marginata von Roser). De la mijlocul lunii aprilie-inceputul lunii mai,
deasupra culturilor de grau si orz, zboara, la joasa inaltime (1-3 m), roiuri de „tantari”. Adultii
de viermele rosu al paiului (fig. 7) apar in conditii normale la sfarsitul lunii aprilie (exceptie in
luna martie) inceputul lunii mai, iar aparitia lor se desfasoara de-a lungul a peste o luna de
zile. Ouale sunt depuse sub forma de ponte, pe frunzele din etajele superioare, de-a lungul
nervurilor. Stadiul daunator este cel de larva ce se hraneste cu diferite graminee, iar dintre
cerealele paioase prefera graul, orzul si numai exceptional secara si ovazul. Plantele atacate isi
incetinesc dezvoltarea, stagneaza inspicarea si au o coacere prematura, atacul daunatorului
scade inaltimea plantei si lungimea spicului, rezultand spice nedezvoltate, sterile sau cu un
numar redus de boabe. De asemenea, din cauza atacului, paiul se subtiaza si se coloreaza in
verde intens din cauza acumularii exagerate de clorofila. Mai mult, vasele conducatoare fiind
afectate, determina incetinirea cresterii plantei, a inspicarii, sistavirea sau coacerea prematura
a boabelor, iar in situatii extreme, sterilitatea plantei. Se recomanda, in zonele cu atac
endemic, in solele situate in vecinatatea solelor de risc (identificate anterior), instalarea unor
capcane adezive de culoare galbena, pe care se captureaza „tantarii” si aplicarea a 1-3
tratamente. Primul la 2-3 zile de la inceputul zborului, evidentiat cu ajutorul capcanelor
adezive, prin captarea adultilor, mentionand faptul ca atunci cand intervine o perioada excesiv
de secetoasa, nu mai se aplica masuri de combatere si ca atacul daunatorului este urmarit,
ulterior pentru depunerea oualor si aparitia larvelor/planta.

(fig. 7)

Metode de combatere

Pentru combaterea plosnitei cerealelor se pot aplica o serie de insecticide printre care:
BISCAYA 240 OD, in doza de 0,2 l/ha, pentru grau si 0,16 l/ha pentru Oulema melanopa,
DECIS 25 WG, in doza de 0,03 kg/ha, DECIS MEGA 50 EW*, in doza de 0,15 l/ha,
FASTER 10 CE*, in doza de 0,15 l/ha, FASTER GOLD 50 CE*, in doza de 0,15 l/ha, FURY
10 EC*, in doza de 0,1 l/ha, KAISO SORBIE 5 WG*, in doza de 0,150 kg/ha, KARATE
ZEON* sau LAMDEX 5 EC*, in doza de 0,150 l/ha, MAVRIK 2 F, in doza de 0,2 l/ha,
MOSPILAN 20 SP, in doza de 0,1 kg/ha, NOVADIM PROGRESS, in doza de 3,0 l/ha,
PYRINEX 25 CS, in doza de 3 l/ha, PYRINEX QUICK* , in doza de 1,0 l/ha, SUMI ALPHA
5 EC*, in doza de 0,2 l/ha, VANTEX 60 CS*, in doza de 0,080 l/ha.

Pentru combaterea viermelui rosu al paiului se pot utiliza: DECIS MEGA 50 EW, in doza de
0,15 l/ha, FASTAC ACTIVE, in doza de 0,2 l/ha, FORZA, in doza de 0,3 kg/ha, KAISO
SORBIE 5 WG, in doza de 0,150 kg/ha, PYRINEX 25 CS, in doza de 1,0 l/ha, SCATTO, in
doza de 0,2 l/ha. Pentru combaterea tripsilor se poate utiliza: FORZA, in doza de 0,3 kg/ha,
sau eventual, prin extindere, la recomandarea specialistilor alte insecticide cu actiune
Buruienile compromit culturile agricole într-un grad mult mai ridicat decât reușesc să o
facă insectele dăunătoare, după cum avertizează specialiștii. Acestea concurează cu
plantele de cultură pentru apă, lumină, căldură și substanțe nutritive, afectând nivelul
producției și calitatea recoltei. Din acest motiv, utilizarea unor măsuri complexe de
combatere a acestor plante sălbatice, precum erbicide pentru buruieni , este esențială.

Ce sunt buruienile?

Buruienile reprezintă un grup de specii de plante necultivate, lipsite de valoare economică,

adaptate să se dezvolte alături de plantele cultivate, cărora le înrăutățesc condițiile de creștere.
Principalele consecințe sunt întârzierea dezvoltării culturilor și micșorarea recoltei, în unele
cazuri ajungându-se chiar până la distrugerea acesteia.
În sens mai larg, sunt considerate buruieni plantele străine dintr-o cultură - așa-numitele
buruieni condiționate - iar unele buruieni, cu toate că sunt dăunătoare pentru culturi, au de
fapt și utilitate, dacă sunt folosite în scopuri precise - cum este cazul pirului târâtor
(Agropyron repens), care este și o plantă furajeră.

Tipuri de buruieni
Buruienile se înmulțesc prin semințe și pe cale vegetativă. O primă clasificare a acestora le
împarte în plante erbacee parazitare (lupoaia), plante erbacee perene (pălămida, volbura,
pirul, costreiul) și plante erbacee anuale și bienale - cele mai numeroase (șopârlița, muștarul
sălbatic, turița, mohorul, știrul, loboda).

Clasificarea poate fi însă realizată și în funcție de tipul embrionului - cu unul sau două
cotiledoane. Cotiledonul reprezintă prima formațiune foliară a embrionului plantelor cu
semințe, asemănătoare frunzelor, care servește la hrănirea plantei imediat după încolțire.

 Buruieni monocotiledonate: pirul târâtor, coada vulpii, iarba vântului, meișorul, iarba
bărboasă, mohorul, mohorul verde, costreiul etc.
 Buruieni dicotiledonate: teișorul, știrul sălbatic, ambrozia, loboda, traista ciobanului,
romanița de câmp, turița, susaiul, muștarul sălbatic, sugelul, busuiocul sălbatic, mușețelul,
urzica moartă, urda vacii, pălămida, spanacul sălbatic, volbura, fumărița, lingurica etc.

Mult mai numeroase decât buruienile monocotiledonate, dicotiledonatele trebuie combătute

încă din toamnă. În situația în care acest lucru nu se întâmplă, ele iernează în stadiul de rozetă
și avansează în vegetație până în primăvară, când devin extrem de greu de eliminat.

Pagubele produse de buruieni

Majoritatea buruienilor demonstrează o adaptare mai bună la condițiile de climă și sol,
comparativ cu plantele cultivate. Rădăcinile acestora se dezvoltă într-un ritm mult mai rapid,
pătrund mai adânc și au o capacitate mare de absorbție a substanțelor nutritive - azot, fosfor,
potasiu. Inclusiv apa și elementele nutritive prezente în îngrășăminte sunt folosite în proporție
mult mai mare.

Unele dintre cele mai bine adaptate și mai păgubitoare plante sălbatice sunt pălămida,
muștarul sălbatic și pirul târâtor, care, odată crescute, împiedică dezvoltarea plantelor
cultivate.

Buruienile parazite sunt cele care au capacitatea să distrugă în întregime recoltele,

împiedicând dezvoltarea normală a acestora în primele faze de vegetație, când soluțiile de
combatere sunt limitate. De exemplu, o buruiană ca lupoaia poate distruge complet culturile
de floarea-soarelui, dar poate afecta și cânepa, tutunul și pelinul, în timp ce cuscuta are
capacitatea să elimine complet lucerna și trifoiul.

Modul în care buruienile afectează culturile nu se rezumă însă la acțiunea lor directă, ci și la
atragerea altor efecte negative. Un exemplu îl reprezintă faptul că aceste plante facilitează
transmiterea bolilor și dăunătorilor de la un lan la altul, sau de la un sezon la altul, așa încât
plante din aceeași familie botanică, dar provenind din plantații diferite, ajung să prezinte
aceleași boli pirul și cerealele sunt afectate de aceeași rugină, plante ca ovăzul cultivat și cel
sălbatic sunt atinse de același tăciune etc.

Buruienile atrag cu ușurință insectele dăunătoare - de exemplu, în cazul culturilor de porumb,

unde se constată o intensificare a atacurilor și unde utilizarea insecticidelor devine extrem de
importantă.

Alte pagube pe care le aduce proliferarea buruienilor:

 deprecierea condițiilor de viață pentru plantele de cultură

 înrăutățirea regimului termic al solului
 reducerea efectelor îngrășămintelor
 creșterea pericolului de mucegăire a recoltei
 îngreunarea și întârzierea activităților agricole
 pierderi de producție semnificative

Principalele buruieni pentru grau si alte cereale

Teișorul (Abutilon theophrasti)

Buruiană anuală înaltă, cu frunze mari, cu aspect catifelat și flori galbene axilare. Frunzele pot
atinge 20 cm lungime. Teișorul este o buruiană cu rădăcina pivotantă, care se înmulțește prin
semințe. O plantă poate produce între 100-200 de semințe. Preferă solurile umede, bogate în
substanțe nutritive, din zonele cu climat cald.

Epoca de germinare: primăvara.

Perioada de înflorire: vara.

Pirul târâtor (Agropyron repens)

Buruiană graminee perenă, termofilă, cu rizomi albi subterani și târâtori. Semințele de pir
rezistă zeci de ani în sol. Pirul crește pe aproape toate tipurile de sol, dar în special pe solurile
bogate în substanțe nutritive. Formează rizomi lungi și ramificați, care generează noi plante.
Inflorescența este un spic compus, având spiculețele așezate cu partea lată pe rahis. Pirul este
o buruiană extrem de păgubitoare pentru culturile de câmp, fiind răspândită atât în culturi, cât
și pe pajiștile naturale, fiin întâlnit în special în luncile inundabile.

Adâncime de germinare: până la 5 cm.

Perioada de înflorire: vara sau, izolat, toamna timpurie.

Știrul sălbatic (Amaranthus retroflexus)

Buruiană anuală, cu tulpină păroasă, aspră, ce poate atinge o înâlțime de 60-120 cm. Frunzele
au formă rombi-ovată, sunt păroase și pot atinge 7,5 – 15 cm. Știrul se înmulțește prin
semințe. Buruiana este foarte răspândită pe solurile permeabile, bogate în humus și în
substanțe nutritive, în special în azot.

Epoca de germinare: târzie, germinație tipică de vară.

Perioada de înflorire: iunie – septembrie.

Ambrozia (Ambrosia trifida)

Plantă anuală de vară, originară din America de Nord, ce poate atinge 60-120 cm înălțime.
Ambrozia are tulpina și frunzele acoperite cu peri aspri. Frunzele de ambrozie se recunosc
ușor, având 3-5 lobi și o lungime de până la 20 cm. Rădăcina este pivotantă, iar tulpina este
puternic ramificată. Ambrozia se găsește în special de-a lungul căilor ferate, dar și în
interiorul culturilor. Planta se înmulțește prin semințe, fiind întâlnită pe toate tipurile de sol.
Semințele de ambrozie pot rezista chiar și 30 de ani în solurile fertile. O plantă de ambrozie
poate avea între 300 și 3.000 de semințe. Ambrozia poate produce alergii și poate irita pielea
la atingere.

Traista ciobanului (Capsella bursa pastoris)

Buruiană anuală sau rar bienală, cu rădăcina fusiformă. Făcând parte din familia cruciferelor,
traista ciobanului este una dintre buruienile greu de combătut. Semințele de traista ciobanului
germinează toamna sau primăvara devreme, planta putând să reziste și peste iarnă. Traista
ciobanului poate atinge o înălțime de 50-60 cm. Florile albe sunt grupate în racem, iar
frunzele sunt dispuse în rozetă la baza plantei. Traista ciobanului se întâlnește pe toate tipurile
de sol, preferând totuși soluri permeabile.

Epoca de germinare: aproximativ tot anul, dar mai ales toamna și primăvara foarte devreme.

Perioada de înflorire: pe tot parcursul anului

Loboda porcească (Chenopodium album)

Buruiană anuală cu înmulțire prin semințe și viteză mare de creștere, ce poate atinge o
înălțime între 12 cm și 15 metri. Rădăcina este pivotantă și puternică. Popular este denumită
spanac sălbatic. Este o specie de vară, cu tulpina verde-albăstrui, cu ramificații și striații, ce
poate prezenta pete roșii sau violete. Frunzele tinere de chenopodium sunt acoperite cu un
praf albicios. Cele mature pot avea forme ce variază de la ovat-romboidal la ovatlanceolat.
Chenopodium se întâlnește pe orice tip de sol, dar preferă solurile afânate, bogate în azot,
humifere. Semințele de chenopodium pot să germineze în orice perioadă a anului.

Epoca de germinare: primăvara târziu și toamna.

Perioada de înflorire: din iulie până în toamnă.

Pălămida (Cirsium arvense)

Buruiană perenă, ce poate forma colonii extinse. Având rădăcina pivotantă profundă, planta
este la început verticală, apoi se ramifică pe orizontală și formează tulpini erecte în fiecare
primăvară. Tulpina de Cirsium arvense poate atinge 1,5 metri înâlțime. Frunzele de pălămidă
sunt alternate, cu ghimpi, pot avea 15-20 cm lungime și 6-7 cm lățime. Pălămida are o
inflorescență de 10-20 cm, cu calatidii mici, flori dioice, de culoare violet intens.

Epoca de germinare: primăvara, cu germinație în stratul superficial de sol.

Perioada de înflorire: vara.

Volbura / rochița rândunicii (Convolvulus arvensis)

Volbura este o buruiană perenă, cu numeroase rădăcini pivotante adânci și numeroși muguri
de creștere pe rădăcinile noi (drajoni). Crește pe aproape toate tipurile de sol, dar în special pe
solurile calde și uscate, ușoare și permeabile în adâncime. Volbura se întinde pe sol sau paote
fi agățătoare, ajungând astfel la aproape 1,2 metri. Convolvulus arvensis se poate recunoaște
după frunzele triunghiular ovate, cu vârf ușor rotunjit, având lungimi de 3-4 cm și lățimi de
1,5-2 cm. Florile de volbură seamănă cu o pâlnie, sunt solitare pe tulpină și au o culoare roz
deschis sau albă.

Epoca de germinare: aproape tot anul.

Perioada de înflorire: primăvara și toamna timpurie.

Meișorul (Digitaria spp)

Graminee anuală iubitoare de căldură, care se înmulțește prin cele 1.500-5.000 de semințe
produse de fiecare plantă. Meișorul are adesea suprafața de culoare roșie sau violet. Deși
germinația e favorizată de umiditate, meișorul preferă solurile nisipo-lutoase, aluvionare, cu
granulație fină, fără calciu, dar bogate în substanțe nutritive. Spiculețele uniflore se grupează
în spice lungi,.

Perioada de germinare: la începutul verii.

Perioada de înflorire: iulie - octombrie.

Mohorul lat / iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli)

Graminee anuală, care iubește căldura și preferă solurile umede, bogate în substanțe nutritive.
O singură plantă de mohor lat poate produce între 200-1000 de semințe. Tulpinile de mohor
lat pornesc de la baza geniculată și pot atinge înălțimi de un metru. Spiculețele sunt grupate în
racene, adesea ramificate, în timp ce paniculul este erect și răsfirat. De obicei, tecile de la
bază sunt violacee.

Perioada de germinare: la începutul verii (germinează la căldură).

Perioada de înflorire: iulie – octombrie.

Turița (Galium aparine)

Turița este considerată una dintre cele mai dăunătoare buruieni. Galium este o plantă
seminiferă anuală, cu tulpina acoperit de perișori agățători, ce poate ajunge la o înălțime de 2
metri. Turița este aspră la pipăit și lipicioasă. Preferă solurile fertile, bogate în humus, dar se
poate întâlni și pe solurile argiloase umede. Semințele de turiță pot germina și peste 8 ani, o
singură plantă putând produce între 100 și 500 de semințe.

Epoca de germinare: toamna – primăvara.

Perioada de înflorire: începutul verii – toamna.

Sugelul puturos (Lamium purpureum)

Buruiană anuală, ce se poate găsi pe tot teritoriul României. Sugelul puturos poate produce
între 50-400 de semințe. Preferă solurile bogate în elemente nutritive, bine aerisite și relativ
nisipoase. Rădăcina este pivotantă și pătrunde profund în sol. Tulpina poate ajunge la o
înălțime de un metru, cu ramuri ascendente și internoduri inferioare foarte lungi. Frunzele
bazale sunt pețiolate, iar cele superioare sunt sesile.

Epoca de germinare: de obicei toamna, dar și primăvara.

Perioada de înflorire: martie – octombrie; dacă vremea este blândă, înflorește aproape tot
anul.

Mușețelul nemirositor (Matricaria inodora)

Plantă anuală, frecvent întâlnită în culturile agricole, unde îngreunează recolta. Este
consideratăo buruiană dificilă deoarece se poate dezvolta foarte puternic, având rădăcină
pivotantă, în timp ce tulpina poate ajunge la 50-100 cm înălțime. Inflorescența are ligule albe,
cu flori galbene și calatidiu plin în interior. O singură plantă de Matricaria poate produce până
la 5.000 de semințe.

Perioada de germinare: toamna - primăvara, germinare superficială, în special pe solurile

umede și mlăștinoase.

Perioada de înflorire: mai - august.

Macul (Papaver rhoeas)

Buruiană anuală cu rădăcina pivotantă. O singură plantă de mac poate produce o cantitate
impresionantă de semințe (10.000-20.000) care își păstrează germinația până la 20 ani. Macul
poate atinge un metru înălțime. Este poate cea mai ușor de recunoscut buruiană, cu flori
solitare, lung pedunculate, roșii de regulă, cu variații albe, roz sau violet. Fructele sunt capsule
globuloase. Macul aparține grupei de buruieni care pot ierna.

Perioada de germinare: toamna sau primăvara foarte devreme.

Perioade de înflorire: primăvara - vara.

Hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus)

Buruiană anuală cu înmulțire prin semințe, cu rădăcina fusiformă, ramificată și adâncă. Hrișca
urcătoare se poate confunda, înainte de înflorire, cu volbura. Are însă frunzele mai mari,
pedunculate, de culoare verde intens, cu nuanțe de roșu, și nervuri penate, cu vârful ușor
lanceolat. Florile de polygnum convolvulus sunt mici, verziu, cu bordură albă. Hrișca
urcătoare preferă solurile bogate în substanțe nutritive, moderat acide, ușoare până la mijlocii,
inclusiv solurile semi-turboase.

Epoca de germinare: primăvara.

Perioada de înflorire: iunie – toamna.

Samulastra de cereale

Samulastra de cereale este unul dintre principalii competitori ai plantelor tinere de rapiță. Deși
cerealele sunt plante bune premergătoare pentru cultura de rapiță, lasă în urmă semințe care
germinează în cultura următoare. Aceasta este de fapt samulastra. Problema este că samulastra
de cereale concurează cu plantele tinere de rapiță pentru resurse. De aceea, combaterea
samulastrei de cereale este unul dintre elementele tehnologice importante ale culturii.

Mohorul (Setaria viridis)

Buruiană graminee anuală, verde ca iarba, care preferă zonele calde și soluri sărace în calciu,
dar bogate în elemente nutritive. Mohorul este o plantă ierboasă, care formează tufe rare.
Spicul de mohor poate ajunge la 50-70 cm înălțime, în timp ce planta poate atinge un metru.
Buruiana are frunze liniare, de 8-20 cm lungime, late de 1,2 cm, fără perișori. O singură
plantă de mohor poate produce 500-7000 de semințe, care pot rezista în sol până la 20 de ani.

Perioada de germinare: la începutul verii (germinează în perioada caldă)

Perioada de înflorire: vara - începutul toamnei.

Muștarul sălbatic (Sinapis arvensis)

Buruiană anuală cu înmulțire prin semințe, denumită uneori greșit ridiche sălbatică. Muștarul
este una din buruienile greu de combătut, deoarece face parte din familia cruciferelor. Zona de
răspândire este în toată țara, muștarul sălbatic producând pagube importante în cultură.
Sinapis arvensis poate atinge o înălțime de 80-90 cm, având tulpina ramificată și aspru
păroasă. Florile de muștar sălbatic sunt galbene și grupate în racene.

Epoca de germinare: primăvara.

Perioada de înflorire: mai / iunie – toamna.

Zârna (Solanum nigrum)

Buruiană anuală, care se înmulțește prin semințe, cu rădăcina pivotantă scurtă. Zârna face
parte din familia cruciferelor, fiind una dintre buruienile problemă. Este răspândită în toate
zonele țării, poate afecta majoritatea culturilor și poate produce de la 500 la 40000 de semințe.
Acestea pot supraviețui până la 35 de ani în sol. Zârna preferă aproape toate tipurile de sol, în
special cele bogate în humus și azot, fiind și indicatoare de azot. Singurele soluri libere de
zârnă sunt cele podzolice.

Epoca de germinare: primăvara târziu.

Perioada de înflorire: iunie / iulie – toamna.

Costreiul (Sorghum halepense)

Buruiană graminee perenă, care iubește căldura și poate atinge o înălțime de aproape doi
metri, precum și o grosime de 3-9 mm. Costreiul se poate înmulți atât prin semințe, cât și
rizomi (costreiul din rizomi). Se poate recunoaște după tecile zimțate, frunzele sub formă de
lance, de 30-60 cm lungime, cu o nervură proeminentă, de culoare albă. Inflorescența
costreiului este un panicul piramidal, de culoare violacee.

Perioada de germinare: primăvara și vara.

Perioada de înflorire: vara – toamna.

Rocoina (Stellaria media)

Buruiană anuală, sau bienală, foarte răspândită în culturi. Rocoina se înmulțește prin semințe.
Rocoina poate acoperi în întregime solul în anii favorabili, în perioada primăverii, cu o rețea
deasă, fără flori. Masa vegetativ mare dezvoltată afectează serios plantele de cultură. Stellaria
media este ușor de confundat cu Anagallis arvensis. Rocoina are tulpina târâtoare sau
ascendentă și iubește solurile bune, bogate în azot și bine aprovizionate cu apă.

Epoca de germinare: tot anul.

Perioada de înflorire: aproape tot anul.

Pungulița (Thlaspi arvense)

Buruiană anuală sau, uneori, anual-hibernantă, din familia crucirerelor, care răspândește la
frecare un miros de usturoi. Tulpina poate atinge 40 cm înălțime, fiind atât simplă, cât și
ramificată. Frunzele de la bază sunt lanceolate, iar cele de pe tulpină sesile. Florile de
punguliță sunt alte, grupate în racem terminal. Pungulița preferă solurile bogate în elemente
nutritive, lutoase, cu reacție ușor acidă. Semințele de punguliță pot supraviețui în sol până la
15 ani.

Epoca de germinare: primăvara.

Perioada de înflorire: mai – toamna.

Șopârlița (Veronica hederifolia)

Buruiană anuală foarte răspândită în culturile agricole. Veronica face parte din familia
Scrophulariaceae. Tulpina este ramificată și târâtoare. Frunzele sunt păroase și au forma
lobată.

Epoca de germinare: la temperaturi de 2-3 grade Celsius.

Perioada de înflorire: primăvara - vara.

Cornuți (Xanthium strumarium)

Buruiană anuală seminiferă, cu tulpina scurtă, viguroasă și acoperită de perișori. Frunzele de

cornuti sunt lat-ovat-eliptice. Xanthium prezintă numeroase inflorescențe grupate în raceve
terminale și axilare. Florile pot fi de culoare albă sau verde. Fructele de cornuți sunt ovoide,
capsulate și cu spini sub formă de cârlig. Xanthium preferă solurile grele, bogate în substanțe
nutritive, în zone cu veri calde.

Epoca de germinare: primăvara.

Perioada de înflorire: vara târziu – toamna.

Lupoaia (Orobanche spp)

Lupoaia nu este o buruiană, ci o plantă parazită, care poate fi combătută prin erbicidare. În
România sunt mai multe rase de Orobanche, cea mai păgubitoare fiind Orobanche cumana.
Lupoaia afectează în special cultura de floarea soarelui. Zona de sud-est a României cunoaște
o contaminare intensă cu lupoaie, dar s-au constat infestări moderate și în județe precum
Giurgiu, Teleorman, Vaslui și Bacău.

Orobanche se ramifică de la bază, formând numeroase tulpini aproape lipsite de frunze.

Culoarea tulpinilor variază de la brun-deschis la galben, iar cea a florilor, de la alb la violet
sau albastru. Fiecare dintre capsulele de pe tulpini conține 2.000 de semințe minuscule, care
se răspândesc rapid, împreună cu solul transportat de la o solă la alta de mașinile și utilajele
agricole.

Cum combatem buruienile?

Pagubele produse de buruieni și alți factori dăunători pot ajunge la 50% din potenţialul
soiurilor cultivate, efectele fiind dezastruoase pentru agricultură, în lipsa unor măsuri de
combatere cât mai eficiente. Principalele consecințe, pentru agricultură, sunt reducerea
recoltelor și a calității acestora și creșterea costurilor de producție.

Anumite culturi se dovedesc extrem de sensibile la acțiunea buruienilor: porumbul și soia

intră în această categorie, pierderile variind între 30 și 100%. Foarte afectate pot fi și culturile
de cartof, lucernă, floarea-soarelui, sfeclă și grâu. Dat fiind faptul că acestea sunt și unele
dintre cele mai răspândite culturi din țara noastră, sunt recomandate soluțiile de erbicidare cu
spectru larg de acțiune , care pot fi utilizate de la un soi la altul.

Un exemplu este sistemul de producție Clearfield® , pentru floarea-soarelui sau rapiță și

elimină buruieni agresive precum lupoaia, prin folosirea unui erbicid extrem de eficient, cu
aplicare postemergentă - Pulsar® 40 . Acest erbicid, absorbit prin frunzele, tulpinile și frunzele
plantelor, combate principalele buruieni dicotiledonate și monocotiledonate anuale, printre
care teișorul, ambrozia, spanacul sălbatic, mohorul, meișorul, iarba bărboasă și meiul sălbatic.
Cum prevenim apariția buruienilor în culturile de câmp?

Prima metodă de combatere a buruienilor este, de fapt, prevenția. În acest scop, înființarea
culturilor trebuie realizată întotdeauna în interiorul unui pat germinativ curat și afânat, unde
nu au răsărit buruienile. Un alt criteriu de care este necesar să se țină cont este importanța
eliminării buruienilor în fazele de creștere incipiente, fiind cunoscut faptul că, odată ajunse
într-o fază avansată, combaterea lor devine un proces din ce în ce mai complex.

Similar, trebuie avută în vedere faza de dezvoltare a plantelor de cultură. Astfel, la porumb,
metodele folosite diferă de la etapa preemergentă (importantă în prevenția și eliminarea
buruienilor din faze incipiente de dezvoltare), la cea postemergentă timpurie și cea
postemergentă. Un aspect demn de reținut este că aplicarea unui erbicid în faza de
postemergență asigură controlul unui spectru larg de buruieni - dicotiledonate și unele
monocotiledonate.

Managementul rezistenței la erbicid

Rezistența buruienilor la erbicide poate fi combătută sau întârziată printr-o serie de reguli și
bune practici tehnologice , în special dacă se utilizează Clearfield®:

 Nu trebuie utilizate în mod exclusiv mai mult de două erbicide din grupa 2 (sulfonilureice), pe
același teren, pe parcursul a patru ani
 Implementarea unui program de management integrat al buruienilor, care include erbicide,
practici culturale și rotația culturilor, pentru a controla populația de buruieni
 În cazul culturilor de floarea-soarelui afectate, este necesară distrugerea samulastrei
(plantele răsărite de la sine, din semințele scuturate la strângerea recoltei