COMPLEMENTUL DIRECT
1. Complementul direct este partea secundară de propoziție care arată obiectul asupra
căruia se exercită în mod direct acțiunea exprimată de un verb tranzitiv sau de o locuțiune verbală
tranzitivă:
Am citit o carte interesantă. Îl aștept pe Ionel.
Întrebări: pe cine?, ce?
2. Termeni regenți specifici:
a) un verb tranzitiv la mod personal sau nepersonal: Văzând multe filme, a uitat de lecții.
Observație. Verbele dublu tranzitive, a întreba, a învăța, a sfătui, a ruga, a examina , pot avea
două complemente directe, unul referitor la o persoană, celălalt exprimând un obiect: L-am rugat ceva. L-am
învățat carte.1
b) o locuțiune verbală la mod personal sau nepersonal: Pe făptaș l-a dat în vileag un
martor necunoscut.
c) o interjecție predicativă cu sens tranzitiv (iată, uite, na): Iată-i pe colegii mei!
3. Complementul direct se exprimă prin:
a) substantive și substitute ale lor (pronume, numerale) în cazul acuzativ, fără
prepoziție sau cu prepoziția pe:
substantive: Citesc o carte.
Îi aștept pe colegi.
pronume personale: Îi aștept pe ei.
pronume de politețe: pe dumnealor.
pronume posesive: pe ai mei.
pronume demonstrative: pe ceilalți.
pronume nehotărâte: pe alții.
numerale cardinale: pe cei doi.
numerale ordinale: pe primii.
numerale colective: pe amândoi.
numerale distributive: Îi asculta pe câte doi.
pronume interogative: Pe cine aștepți?
pronume relative: Nu știu pe cine aștepți.
pronume negative: Nu aștept pe nimeni.
pronume reflexive: Face multe năzbâtii, dar pe sine nu se vede.
Complementul direct poate fi anticipat sau reluat prin forme neaccentuate ale pronumelui
personal sau reflexiv: Îl ascult mâine pe Popescu. Pe Dan nu l-am întâlnit. Pe sine nu se aprecia
corect.
Observație. În aceste situații este vorba de o singură parte de propoziție, de un singur
complement direct, căruia îi corespund în planul enunțului două cuvinte.
b) verbe la moduri nepersonale:
infinitiv: Nu pot merge cu voi.
supin: Am de învățat la gramatică.
gerunziu: Am auzit strigând.
c) interjecții: Am auzit deodată buf!
4. Topică și punctuație:
Complementul direct este așezat de obicei după regentul său și numai când se insistă asupra
lui este așezat înainte. Nu se desparte de acesta prin virgulă.
1
În GALR, II, p. 413-416, al doilea complement direct al verbelor dublu tranzitive este numit complement
secundar.
1
Exercițiu
1. Identificați complementele directe și părțile de vorbire prin care se exprimă:
a) „– Ia, eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cărările
Și gonind cântările.
Și mai fac ce fac de mult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Împlându-și cofeile,
Mi-o cântă femeile.” (Mihai Eminescu, „Revedere”)
b) „Cum veni seara, se duse, își luă cărți de cetit, două țepușe, arcul și tolba cu săgețile. Își
alese un loc de pândă într-un colț pe lângă pom, bătu țepușele în pământ și se puse între ele.” (Petre
Ispirescu, „Prâslea-cel-Voinic și merele de aur”)
c) „Nu-i cer nimic…
Și totuși, dac-ar vrea –
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă,
Aș face dintr-un lac o Marmara
Și dintr-un melc un Sfinx săpat în stâncă.” (Ion Minulescu)
d) „Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.
Viața nu primește să-i dai altceva decât ce-ți cere.” (N. Iorga, „Cugetări”)