FONETICA

Fonetica-studiaza sunetele unei limbi;

Sunetul este expresia sonora a literei;

Litera este expresia grafica a sunetului;

Totalitatea literelor dintr-o limba alcatuiesc alfabetul unei limbi (inventarul literelor).

Literele: a, ă, â, b, c, d, e, f, g, h, i, î, j , k , l m, n , o p, q, r, s, ş, t, ţ, u, v, w, x, y,z. (31 de litere)

26 de litere de baza, 5 litere formate din literele de baza, insotite de semne diacritice; 20 de
consoane, 8 vocale si 5 semivocale.

Sunetele limbii

Vocalele-A, Ă, Â, Î, E, O, U; sunt intotdeauna vocale: A, Ă, Â. Î

Sunt vocale sau semivocale: e, ,i , o, u. y

Ornament-o este vocala; soare- o este semivocala;

Teren-e este vocala; Teapa-e este semivocala;

Corespondenta dintre litera si sunete

Sunetele se numesc valori ale literelor; Valorile fonetice ale literelor alfabetului limbii romane literare
sunt:

1. Litere cu o singura valoare fonetica: a, ă, â, b, d, f, î, j, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, z.

2. Litere cu valori fonetice multiple:

E-vocala-elev;

-semivocala-seara

-,,E’’ cu valoarea lui ,,I’’- ea, aceea, accentueaza;

-,,E’’cu valoarea diftongului ,,ie’’,,el’’ ,,Europa’’,,,,eram’’

E este litera ajutatoare: c’g’,ch’, gh’, atunci cand in silaba respectiva este o alta vocala (a sau o). Cand
se afla dupa c’, g’,, ch’, gh’, iar in silaba respectiva nu este o alta vocala, atunci este si vocala si litera
ajutatoare: ce-re, ge-me, chem.;ghem.

I-vocala- inel, Irinuca;

semivocala- iar, cai, iarna;

,,I’’ scurt (final, mut, soptit) se afla la sfarsitul cuvantului si are o consoana in fata (exceptie: c, g,
ch,gh); NU ESTE VOCALA IN URMATOARELE CUVINTE: duzi, pomi, gemi, aceeasi, acelasi, aceiasi. NU
ESTE ,,I’’ SCURT IN CUVINTELE: rogi, unghi, unchi, ochi (deoarece este litera ajutatoare) sau : codri,
membri, ministri, maistri (unde este vocala).
I este litera ajutatoare: c’g’,ch’, gh’, atunci cand in silaba respectiva este o alta vocala (u sau o). Cand
se afla dupa c’, g’,, ch’, gh’, iar in silaba respectiva nu este o alta vocala, atunci este si vocala si litera
ajutatoare: circ, gir, chin, ghid.

O poate fi:

-vocala-orar, porneste

-semivocala-toate, poate, roade, soare;

- ,,o’’ cu valoare de ,,u’’, oaste, coaste, oala, oameni, oaza, serioasa, afectuoasa.

U poate fi:-vocala- usa, ureche

Semivocala-viu, stilou, roua, ploua;

H poate fi litera ajutatoare in grupurile ,,che’’, ,,ghe’’, ,,chi’’, ,,ghi’’ si substantivului Theodor, iar in
restul situatiilor este consoana.

X- CS sau GZ

Y- poate fi vocala- Baconsky; semivocala- yankeu; New York;

W-consoana -watt, wolfram;

-semivocala-web

N.B. ticsit , cocs, lincs, rucsac, eczema;

3. Litere cu aceeasi valoare fonetica

-c, k, q noteaza sunetul C-Kogalniceanu

-i, y, e noteaza sunetul i-yankeu; ea.

-v, w-noteaza sunetul v-watt.

Transcrierea fonetica

-e, I, o u, y noteaza semivocale

-,,e’’noteaza sunetele ce, ci: cea-ra- 5l, 4s. ,,cer’’-3l, 3s;

-,,c’’ poate nota K

-,,g’’ noteaza sunetele ,,ge’’, ,,gi’’.

-,,k’’ noteaza sunetele ,,che’’ si ,,chi’’

-,,g’’ noteaza sunete ,,ghe’’ si ,,ghi’’

-,,I’’ noteaza i scurt, mut, soptit,final;

-î’, noteaza sunetul â, î.

Literele ajutatoare nu sunt sunete (nu au valoare fonetica)

Despărțirea în silabe

REGULI

A. Când o consoană este așezată între vocale, despărțirea se face înaintea consoanei: a-pă, fi-re, lu-nă

OBSERVAȚIE:

Vocalele dintr-un diftong sau triftong nu pot face parte din silabe diferite: mai-că, doi-nă, le-oai-că,
cre-ioa-ne

Grupurile de litere ch, gh urmate de e sau i notează o singură consoană: u-re-che, ve-ghe

Litera x notează două sunete, fie cs, fie gz, și se desparte astfel:

v-x-v → despărțirea se face după prima consoană (regula A): e-xa-men, e-xem-plu, ta-xi-me-tru

v-x-c → despărțirea se face între cele două consoane (regula B): ex-ca-va-tor, ex-cep-ți-e, ex-ma-tri-
cu-lat

B. În cazul grupurilor de două consoane așezate între vocale, despărțirea se face între cele două
consoane: mul-te, un-gher, mun-te, tic-sit

Regula se aplică și în cazul grupurilor de consoane care încep cu -s sau -ș

Ex: as-cult, a-do-les-cent, bis-cu-it, bis-tu-riu, mus-ta-ță, as-tăzi, tris-te-țe, sus-pi-na, as-trin-gent, lo-
cu-ieș-te, băr-bă-teș-te

OBSERVAȚIE:

Despărțirea se face înaintea întregului grup de consoane, dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p,
t, v, iar a doua este l sau r: a-flu, a-cru, li-tru, o-blon, a-gro-nom, su-plu, pa-tru, co-vrig, ca-dru

Dacă prima consoană din grup este l sau r, despărțirea se face între cele două consoane din grup: al–
bă, soar–tă, gâr–lă

C. În cazul grupurilor de trei sau mai multe consoane, așezate între vocale, despărțirea se face între
prima și a doua consoană a grupului: în–gri-jit, prin–tre, cin–ste, mon–stru, con–struc-tor

OBSERVAȚIE În cazul grupurilor lpt, mpt, ncș, nct, ncț, ndv, rct, rtf, stm, despărțirea se face între a
doua și a treia consoană → lp-t, mp-t, nc-s, nc-t, nc-ț, nd-v, rc-t, rt-f, st-m

sculp-tor, somp-tu-os, linc-șii, punc-taj, con-junc-ți-e, sand-viș, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic

la fel și cuvintele: ast-fel, alt-ce-va, fi-ind-că

D. În cazul grupurilor din două vocale în hiat, despărțirea se face între cele două vocale

Ex: a-ici, i-de-al, li-ce-e, u-ri-aș, fi-in-ță, a-fec-tu-os, con-ti-nu-ă

OBSERVAȚIE Când o vocală este urmată de un diftong sau triftong, despărțirea se face înaintea

– diftongului: a-ce-ea, ro-ua, no-uă, a -cua-re-lă, lin-gual, des-cua-ma

– triftongului: vo-iau, su-iai

Numeralele ordinale al doilea și al treilea se despart corect: doi-lea și trei-lea

Cuvintele casierie și igienă se despart corect ca-si-e-ri-e și i-gi-e–nă.

Alte cuvinte cu vocale în hiat care creează dificultăți la despărțirea în silabe sunt:

a-com-pa-ni-a im-per-me-a-bil so-ci-e-ta-te

coa-fa con-do-le-a-nțe su-fi-ci-ent

ac-cen-tu-a co-ti-di-an pri-o-ri-ta-te

a-pla-u-da co-mer-ci-ant cu-ri-o-zi-ta-te

ca-u-ză me-mo-ri-al in-ten-ți-o-nat

con-ta-gi-os di-ur-nă pne-u-mo-ni-e

de-fec-tu-os a-cu-i-ta-te san-gu-in

e-cu-a-tor e-cu-a-ți-e ple-u-ră

E. În cazul cuvintelor derivate cu prefixe și sufixe, despărțirea se face ținând cont de elementele
alcătuitoare.

Prefixul se desparte de cuvântul de bază indiferent dacă este urmat de consoană sau vocală.

dez-e-chi-li-bru, ne-sta-bil, in-e-gal, de-scri-e, dez-or-do-nat

Se dau cuvintele:

Subiect- su-biect; diacon-di-a-con;

Subiectivitate- su-biec-ti-vi-ta-te; a ingenunchea-in-ge-nun-chea

Autopsie-a-u top-si-e; diftong-di-ftong/dif-tong

Bojdeuca-boj-deu-ca; inapt-in-apt/i-napt

Dezinctie-dez-in-sec-ti-e; al doilea- do-i-lea/doi/lea

Genunchiera-ge-nun-chi-e-ra; gatlej-ga-tlej

Proroc-pro-roc; igiena-i-gi-e-na

Pasoptist-pa-sop-tist; machia-ma-chi-a
Distinctie-dis-tinc-ti-e; pecetlui-pe-ce-tlu-i

Gheisa-ghei-sa; psihiatru-psi-hi-a-tru

Ianuarie- ia-nu-a-ri-e coniac-co-niac

Jaguar-ja-guar; ucrainean-u-crai-nean

Pauper-pau-per (sarac); fiasco-fias-co

Puineza/pioneza piu-ne-za/pio-ne-za; barbierit-bar-bi-e-rit

Trotuar-tro-tuar; coafor-coa-for

Bacalaureat-ba-ca-la-u-re-at; adiacent-a-di-a-cent

Toaleta-toa-le-ta; biopsie-bi-o-psi-e/bi-op-si-e

Obiect-o-biect; cianura-ci-a-nu-ra

Obiectivitate-o-biec-ti-vi-ta-te; diagnostic-di-ag-nos-tic

Autumnal-a-u-tum-nal; triftong-tri-ftong/trif-tong

Chihlimbar-chi-hlim-bar; diavol-dia-vol

Foitaj-fo-i-taj; machiaj-ma-chi-aj

Glaucom-glau-com; psihiatrie-psi-hi-a-tri-e

Ioniza-i-o-ni-za cernoziom-cer-no-ziom

Folclor-folc-lor/fol-clor; Valeriu-Va-le-ri-u;

Maistru-mais-tru; Iuliu-I-u-li-u

Trunchia-trun-chia; Cojocariu-Co-jo-ca-riu

Anaerobic-an-a-e-ro-bic/a-na-e-ro-bic; Rotariu-Ro-ta-riu

Anestezie-an-es-te-zi-e/a-nes-te-zi-e; Piuariu-Piu-a-riu

Batlan-ba-tlan; fiica-fii-ca

Geografie-ge-o-gra-fi-e;

Prerie-pre-ri-e;

Monoclu-mon-o-clu;

Dioptrie-di-op-tri-e

Gaudeamus-gau-de-a-mus;

Guasa-gua-sa

Injunghea-in-jun-ghea;

Maiou-ma-iou;

Pionierat-pi-o-ni-e-rat
Toasta-toas-ta

Stearina-ste-a-ri-na

Abstract-ab-stract

Canion-ca-nion

Leandru-le-an-dru

Accentul

1. Tipuri de accent

2. pe ultima silabă [accent oxiton] – popór, topór, măséa, debará

3. pe penultima silabă [accent paroxiton] – cásă, másă, scáun, blúză, búrsă, fústă, frúnte, róșu, ápă,
cárte

4. pe antepenultima silabă [accent proparoxiton] – áncoră, cámeră, répede, márgine, pásăre

Cele mai multe cuvinte românești au accent pe penultima silabă (paroxiton).

Cuvintele derivate cu sufixe au accent pe ultima silabă (oxiton) – amărúi, băiețél, drăgúț,
muncitorésc, lăptós

Accentul mobil

• compánie = subunitate militară ⇒ Comandantul companiei a dispus întoarcerea la baza militară.

• companíe = firmă ⇒ Cei doi prieteni și-au înființat o companie de publicitate.

• comédie = lucru neașteptat, întâmplare hazlie ⇒ Era o comedie cum nu mai pomenisem.

• comedíe = piesă de teatru care provoacă râsul ⇒ „O noapte furtunoasă” este o comedie de
moravuri.

• cópii (sg copie) = reproducere după un document sau o operă de artă ⇒ Am făcut mai multe
copiidupă buletin.

• copíi (sg copil) ⇒ Erau doar doi copii în sala de curs.

• țárină = pământ, ogor ⇒ Țăranii au găsit o comoară în țarina pe care o arau.

• țarínă = soția țarului ⇒ Țarina Elisabeta era o femeie ambițioasă.

• véselă = persoană bine dispusă, voioasă ⇒ Era foarte veselă și jucăușă.

• vesélă = vasele de la o masă ⇒ Am pus vesela pe masă.

• ácele (sg ac) ⇒ Acele ceasornicului erau rupte.

• acéle = pronume demonstrativ de depărtare, feminin, plural ⇒ Acele flori nu miros la fel de frumos
ca acestea.

• (se) repéde = pornește în grabă ⇒ Și se repede dintr-o dată la găină și o ia la bătaie.

• répede =iute, rapid ⇒ Am plecat repede ca să nu pierdem trenul.

• adúnă – verb, indicativ, prezent, persoana a treia singular ⇒ Ea adună cioburile vasului spart, în
timp ce sora ei face ordine.

• adună′ – verb, indicativ, imperfect, persoana a treia singular ⇒ Când văzu cioburile pe jos, ea le
adună.

• deșí – conjuncție – Plec deși nu vreau.

• déși – adjectiv, masculin, plural. Codri deși ai Carpaților adăpostesc izvoare cristaline.

2. Accentul din limba româna stă în mod frecvent pe una dintre ultimele două silabe ale cuvântului.
De obicei, cuvintele terminate în consoană sunt accentuate pe ultima silabă (felinàr), iar cuvintele
terminate în vocală sunt accentuate pe silaba penultimă (feméie). Atunci când ultimul sunet al
cuvântului este a (cu excepția cazurilor în care a este articol, ca în casa), accentul cade pe ultima
silabă (musacà, tremurà).

Cuvintele accentuate pe silaba antepenultimă sunt mai puțin frecvente, iar cele accentuate pe cea
de-a patra silabă începând de la finală sunt extrem de rare: férfeniță, gǻrgăriță, gògoriță, làpoviță,
lúbeniță, prépeliță, rǻzmeriță, șlḯboviță, vèveriță.

Sufixele limbii române sunt, în majoritatea cazurilor, accentuate; doar un număr mic de sufixe sunt
neaccentuate. Câteva sufixe pot și accentuate și neaccentuate: -ete (foàmete / scumpète),
-iște(cânepḯște / ḯniște), -iță (copilḯță / bḯvoliță).

Un sufix în limba româna alcătuit dintr-un număr mai mare de silabe este de cele mai multe ori
accentuat, în comparație cu un sufix alcătuit dintr-un număr mai mic de silabe. Astfe, sufixele
formate din trei silabe sunt totdeauna accentuate.

Sufixele monosilabice sunt de cele mai mult ori neaccentuate.

Atunci când există forme duble de accentuare, limba literară preferă, în general, forma în care
accentul este mai apropiat de finalul cuvântului. Astfel se va accentua: bolnàv, caractér, dumḯnica,
dușmàn, fenomén, ianuàrie, lozḯncă, regizòr, sectòr,șervét (nu bòlnav, caràcter, dúminica, dúșman
etc.)

Notă: Se va accentua însă în limba româna: călúgăriță, dòctoriță(nu călugărḯță, doctorḯță).

În morfologia limbii romane, accentul are uneori rolul de a diferenția formele gramaticale: cǻntă –
cântǻ. La prezentul indicativ, conjugarea a III-a diferă de conjugarea a II-a prin modul de accentuare:
mérgem – tăcém. De aceea trebuie evitată accentuarea greșită, care duce la confuzia dintre cele
două conjugări; deci se va rosti: bàteți, dúceți, fàceți, mergéți, prevedéți, tăcéți (nu bătéți, ducéți,
făcéți etc.).

În aceste cazuri trebuie considerată ca normă următoarea regulă: la persoanele I și a II-a plural ale
indicativului și conjunctivului prezent, precum și la persoana a II-a plural a imperativului, la
conjugarea a II-a accentul stă pe sufixul conjugării (-e-), iar la conjugarea a III-a pe temă.
Morfologia numelui nu pune, în general, probleme din punctul de vedere al accentuării, deoarece
accentul rămâne, la majoritatea cuvintelor, invariabil în cursul flexiunii (farmacḯe, farmacḯei,
farmacḯilor).

În scris, accentul cuvintelor nu se notează, de regulă. Notarea accentului, sub forma accentului
ascuțit (´), este permisă în situațiile în care se simte nevoia de evitare a confuziei între cuvinte, forme
sau variante omografe ca modéle – mòdele, încúie – încuié, ḯntim – intḯm.

3. Accentul pune în evidenţă pronuntarea mai intensă a unei silabe din structura unui cuvânt. În
limba română, accentuarea corectă a unor cuvinte poate ridica, uneori, anumite probleme, deoarece
accentul este liber, putând fi pe silaba finală (de-cór), pe silaba penultimă (bí–ne), pe antepenultima
(gí-ne-re), pe a patra silabă (chél-ne-ri-ta) etc.În cursul flexiunii (formele pe care le iau cuvintele în
functie de categoriile specifice – număr, gen, persoană, conjugare etc. – pentru a exprima diferite
raporturi gramaticale), accentul rămâne, de multe ori, stabil, dar sunt şi situaţii în care se schimbă:
nóră – nuróri, sóră – suróri, zéro – zeróuri, rádio –radióuri, aduséi – adúseram, cánta – cantáetc. În
general, pentru un vorbitor nativ de limba română, pronunţarea corectă a cuvintelor se învaţă prin
uzul limbii, fără a fi nevoie de prea multe teoretizări.

Ezitări în accentuarea corectă a unor cuvinte apar, însă, când este vorba de cuvinte împrumutate din
alte limbi sau când structura fonetică a unui cuvânt este percepută într-un anume fel de “urechea
muzicală” a unui vorbitor sau altul.

 Astfel, DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române) stabileşte, ca normă,
o singură posibilitate de accentuare a unor cuvinte precum : caractér, regízor, avárie, dóctoriţă,
fenomén,únic, adícă, áripă, călúgăriţă, sevér.

 În cazul altor cuvinte, mai vechi sau mai noi, se acceptă două posibilităţi de accentuare, preferată
fiind, însă, prima trecută în dicţionar :profésor/profesór, ántic/antíc, íntim/intím,
tráfic/trafíc,gíngaş/gingáş, penúrie/penuríe etc.

 Unele substantive proprii, chiar dacă sunt formate prin acelaşi procedeu, al derivării, se
accentuează diferit, în funcţie de originea şi structura lor :Rotáriu, Pescáriu, Vasilíu, Atanasíu etc.

 Substantivele provenite din infinitivele lungi ale unor verbe de conjugarea a doua, terminate în –ea,
se accentuează pe sufix : prevedére

 Formele verbului a fi la indicativ, timpul prezent, se accentuează corect pe silaba penultima :

súntem, súnteţi ;

 Verbul a tăcea (conjugarea a doua, în –ea) la indicativ, prezent şi conjunctiv, formele de persoana
întâi şi a doua, şi imperativ (persoana a doua) se accentuează pe sufixul –e – t ắ céţi – iar cele de
conjugarea a treia (de exemplu, a bate), pe tema – báteţi.

O altă situaţie specifică limbii române este şi distincţia, prin accent, între omografe (cuvinte care se
scriu la fel, dar se pronunţă diferit), având sensuri distincte : tórturi/tortúri, cópii/copíi, éra/erá,
ácele/acéle,compánie/companíe, véselă/vesélă, nódul/nodúl etc.

Pentru verifcarea accentuarii corecte a substantivului, se trece substantivul la cazul genitiv: taxi-
taxiului, caracter-caracterului.
Alternanţe fonetice (transformarea unor sunete în silabe)

Barbă-bărbi baracă-barăci

Sabie-săbii vrajă-vrăji

Cămaşă-cămăşi masă-mese

Barză-berze şa-şei

Varză-verze faţă-feţe

Vară-veri vând-vinzi

Sfânt-sfântă pot-putem

Soră-surori negru-neagră

Seară-seri iarnă-ierni

Piatră-pietre raion-raioane

Fuior-fuioare

Creion-creioane

Se scriu şi se pronunţă corect următoarele cuvinte:

Simptom-simptome; analog-analoagă-analogă

Baroc-barocă omolog-omoloagă-omologă

Patriot-patriotă hematom-hematoame

Filolog-filologă etimon-etimoane

Psiholog-psihologă econom-econoamă

Biolog-biologă sindrom-sindroame

Livresc-livrescă petic-petic

Purice-purice

Alternante consonantice

Chinez-chinezi

Brad-brazi

Crud-cruzi

Viteaz-viteji

Dialoga-dialoghez
Fix-ficsi

Mixt-micsti

Bască-băşti

Livresc-livreşti

Basc-basci

Leah-leşi

Alternanţe mixte

Pas+păşi+păşesc

Scrierea unor cuvinte străine

Unele cuvinte străine intrate în vocabularul nostru au reguli proprii de citire, neadaptate limbii
române:

Ae-e- în cuvinte latineşti -curriculum vitae ci-s-Racine

Eu-o-cozeur e-ă-Weber

Oe-o-loess ei-ai-Zeiss

Sch-s- Schiller er-ăr-pulover

A-e- Handel sh-ş-flash

Ch-ci-Chile th-t-Thailanda

Tz-ţ-hertz z-ţ-Zeiss

Ck-k-Bruckner ts-ţ-Botswana

În limba română, numele unor personalităţi se scriu după dorinţa lor: Pann, Alecsandri, Kogalniceanu,
Stephanescu, Negruzzi, Russo, Bolliac, Sturdza, Quintus.

DIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o VOCALĂ ŞI O SEMIVOCALĂ.pronunţate în aceeaşi

silabă.

Diftongul poate fi:

*URCĂTOR (ASCENDENT), atunci când este alcătuit din SEMIVOCALĂ + VOCALĂ:

iar-nă; broas-că; deal; soa-re; pia-tră.

*COBORÂTOR (DESCENDENT), atunci când este alcătuit din VOCALĂ + SEMIVOCALĂ:

mai; grâu; ca-dou: câi-ne; vrei, fii-că.

ATENŢIE!

*Diftongul se poate constitui din DOUĂ SUNETE ALĂTURATE APARŢINÂND UNOR CUVINTE
DIFERITE, dar care se pronunţă într-o silabă. Intre elementele componente ale acestor silabe apare
CRATIMA:

mi-a amintit; să-i dau; că-i spune;

*În diftong, semivocalele O şi E apar întotdeauna ca prim element, iar celelalte semivocale(I şi U) pot
fi sau primul sau al doilea element.

Notă:

*După consoanele C', G, K', G' nu există diftongi deoarece în această situaţie e sau i sunt numai
LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor consoane:

ceaţă = c'aţă; geam = g'am; gheaţă = g'aţă.

* Atunci când c şi i sunt vocale urmate de o semivocală (ghiocei, rochii), ei şi ii sunt diftongi
deoarece e şi primul i sunt vocalele silabelor respective: ghi-o-cei; ro-chii;

TRIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale pronunţate în
aceeaşi silabă. Triftongii sunt de DOUĂ FELURI:

-PROGRESIVI, atunci când SEMIVOCALELE PRECED VOCALA: ari-pioa-ră: cre-ioa-ne: i-ni-mioa-ră

- CENTRAŢI, atunci când SEMIVOCALELE ÎNCADREAZĂ VOCALA: le-oai-că; do-reau; tră-iai; fo-iau;, so-
seau

ATENŢIE!

Triftongul se poate constitui din TREI SUNETE ALĂTURATE, APARŢINÂND UNOR CUVINTE DIFERITE,
DAR PRONUNŢATE ÎMPREUNĂ, ÎN ACEEAŞI SILABĂ. Intre elementele componente ale acestor silabe
apare CRATIMA.

şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus

NOTĂ:

După consoanele C\ G\ K\ G\ nu există triftongi.

deoarece în această situaţie e sau i sunt LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor consoane, deci
NU AU ROL DE VOCALE:

zi-ceau = zi-c 'au; ve-gheau = ve-g 'an.:

HIATUL apare între DOUĂ VOCALE ALĂTURATE PRONUNŢATE IN SILABE DIFERITE:

du-e, ca-i-să, a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-ţă; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-un

Particularităţi ortografice

-după ş şi j-a –şale, jale, dojană, aşază, deşală, înşală, şade, jar.

-ş şi j la sfârşitul rădăcinii se scrie-greşeală, căptuşeală, mânjeală, clujean, oblojeală.

-substantivele articulate cu rădăcina terminată în ş şi j se scriu şi se pronunţă cu A- coaja, plaja, uşa.

-se scriu şi se pronunţă cu Ă după ş şi j N-Ac. Singular al substantivelor şi adjectivelor feminine- uşă,
coajă, uriaşă, fruntaşă, plajă, păpuşă.

-înainte de l, m, n se scrie S în cuvintele- căsnicie, smântână, smuci, fantasmă, prismă.

-înainte de b, d, g, l, m, n, v se scrie Z- bezmetic, beznă, izbi, izgoni, răzbate, răzgândi, răzvrăti,

dezbate, dezdoi, dezgoli, deznoda, dezrădăcina, dezveli.

-pluralul substantivelor şi adjectivelor masculine terminate în X se formează în cş- micşti, ortodocşi,

ficşi

-se scriu cu EE neologismele-alee, creez, idee, agreez.

-înainte de b şi p se scrie M-îmbrăcat, împădurit, avanpost, avanpremieră.

-înaintea lui z, prefixele des, răs îşi păstrează pe S- răszice, deszăpezi

-se scrie S în cuvintele-disident, sesiza, trăsnet.

-se scrie cu cz-eczemă

-se scriu cu cs-cocs, micsandră, rucsac.

-se scriu cu S- escortă, escadrilă, escroc, estradă.

-se scriu corect cuvintele-ferăstrău, împeliţat, sticksuri, ultimele, sangvin

-între grupurile c, g, ch, şi a se scrie E-ceară, geană, gheară- e este literă ajutătoare

-între grupurile c, g, ch, gh, şi o şi u se scrie I- ciorbă, ciur, chiuvetă, ghiozdan- I este literă ajutătoare

-UU-ambiguu, perpetuu, reziduu, asiduu

-ne+mai+participiu sau gerunziu-se scriu legate- nemaivăzut, nemaiîntâlnit, nemairămânând

-adjectivele provenite din numele autorilor: arghezian, maiorescian, eminescian, lovinescian.

EXCEPŢIE

Între c, g, ch, gh şi A se scrie E-cea-ră, gea-nă, ghea-ră, ghea-tă. Dacă după c, g, este I urmat de A
formează vocale în hiat şi se despart. ex. ci-a –nu-ră, ge-nun-chi-e-ră; dacă este E urmat de O se
procedează la fel:ge-o-gra-fi-e, ge-o-de-zi-e.

Scrierea cu mai mulţi i

-substantivele masculine a căror formă de plural se termină în ii se scriu la plural, forma articulată cu
iii: copil-copii-copiii; geamgiu-geamgii-geamgiii; fiu-fii-fiii; cafegiu-cafegii-cafegiii;
-trecerea unui adjectiv în faţa substantivului preia articolul hotărât al acestuia:munţii înalţi-înalţii
munţi; copiii proprii-propriii copii;

-imperativul negativ al verbului ,, a fi’’ se scrie cu un singur i: NU FI trist! NU FI SUPĂRAT!, dar

imperativul pozitiv se scrie cu ii: FII serios! FII cuminte!;

-se scriu cu ii verbele A FI, A VENI, A CITI, A ŞTI, A ŢINE, A VORBI, A SCRIE, A ÎNTÂRZIA- la următoarele
moduri şi timpuri:

+indicativ, prezent, persoana a II-a, singular: vii, scrii, ştii, întârzii.

+indicativul, perfectul simplu, persoana I, singular; eu venii, eu citii, eu vorbii;

+conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular: să fii, să vii, să scrii, să ştii, să întârzii.

+gerunziu: fiind, ştiind, întârziind, scriind.

Despărţirea la capăt de rând

-substantivele proprii care au ultima silabă formată dintr-o singură literă-vocală-trece în rândul
următor cu silaba precedentă: Ma-ri-a Zo-e.

-cuvintele abreviate nu se despart: C.F.R., S.U.A;

-nu se despart numeralele cifre romane de litere: al II-lea;

-nu se despart numeralul cifră de substantiv: 15 lei, 10 km.

-nu se despart derivatele scrise cu cratimă de la abrevieri: C.F.R.-ist, iar dacă abrevierea dispare, se
despart: ce-fe-rist.

-se tolerează plasarea în rânduri diferite a abrevierilor pentru numele firmelor, pentru numele proprii
din denumirile unor instituţii indiferent de ordine: S.C. Cantilena, Roman S.A.