EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

Unitatea de învăţare 3.
RESURSE METODOLOGICE ŞI MATERIALE DIDACTICE SPECIFICE EDUCAŢIEI
PLASTICE

3.1. METODE SPECIFICE EDUCAȚIEI PLASTICE

În cadrul sistemului de educare plastică, pentru realizarea competenţelor finale obţinute în

perioada preşcolară şi şcolară mică, metodologia didactică trebuie adaptată dinamicii schimbărilor
survenite în evoluţia artistică şi intelectuală a copiilor. Optime rămân metodele activ – intuitive, bazate
pe însuşirea directă, concret senzorială a fenomenului vizual şi care suscită activitatea de explorare
personală a universului plastic. Pentru aceasta funcţionează un întreg sistem coerent, realizat prin
cumularea mai multor metode ce se completează reciproc, numit metodologie didactică. Cele mai
utilizate metode didactice sunt cele de tip explicativ – euristice, de tip algoritmizat şi de tip evaluativ –
stimulativ.
Metodele explicativ – euristice centrează activitatea de predare – învăţare pe relaţia dintre copii
şi cadrul didactic. Povestirea este o expunere orală sub formă de naraţiune sau descriere prin
intermediul căreia sunt înfăţişate fapte, evenimente, imagini ce asigură intuirea corectă a unui context
vizual sau a conţinutului de idei ce trebuie realizat. Explicaţia şi instructajul, ca variantă a explicaţiei,
urmăresc clarificarea unor noţiuni, fenomene, reguli cuprinse în învăţarea vizual-plastică. Demonstraţia
constă în prezentarea de exemple vizual-plastice ce urmează a fi învăţate şi redate. Observarea duce la
sensibilizarea şi direcţionarea gândirii copiilor către un conţinut ideatic cuprins în tematica specifică
propusă pentru învăţare. Conversaţia euristică însoţeşte fiecare dintre metodele de mai sus, întrucât
prin dialog se conduc elevii din aproape în aproape către răspunsul dorit, condiţia fundamentală fiind ca
formularea întrebărilor să fie clară, simplă, concisă ajutând astfel pe copii să gândească şi să răspundă
corect. Problematizarea dezvoltă gândirea divergentă, antrenează aptitudinile creative, asigurând şi o
motivare a actului învăţării; este specifică învăţării unui element nou şi parcurge trei momente: cel
pregătitor – declanşator prin crearea situaţiei problemă (contactul cu elementul vizual), apoi cel
tensional, în care se solicită rezolvarea problemei (stabilirea modului de redare imagistică) şi cel
rezolutiv, în care este validată situaţia găsită şi aplicată de către coordonatorul activităţii împreună cu
copiii. Descoperirea dirijată este o continuare a problematizării, dar pune accent pe participarea proprie
a copiilor (să perceapă şi să memoreze informaţii vizuale şi teoretice, să prelucreze şi să asimileze
raţional, să formuleze generalizări pe care să le integreze într-un sistem organizat, fiind orientaţi spre
autoeducaţie). Este indicată a fi aplicată mai ales în descifrarea caracterului şi mesajului plastic.
Modelarea aduce copilul în contact direct cu fenomenul plastic. Întrucât nu există condiţii în
grădiniţă/şcoală pentru a viziona pe viu un eveniment plastic, el poate fi perceput prin intermedierea
imaginilor. Acest tip specific educaţiei este cel figurativ şi poate fi redat prin televiziune sau proiecţie de
imagini (diapozitive, INTERNET) însoţită concomitent de explicaţii. Vizionarea de expoziţii pentru copii,
concursuri, ajută la concretizarea artei plastice, la activizarea şi motivarea participării.
Metodele algoritmice constau în asigurarea unei succesiuni exacte de operaţii între activitatea
de predare şi cea de învăţare. Exerciţiile sunt considerate ca acţiuni motrice sau intelectuale ce se
repetă relativ identic cu scopul automatizării şi interiorizării unor modalităţi de exprimare vizual-plastică,
expresivă, de creaţie. Utilizarea acestora facilitează formarea deprinderilor artistico-plastice.
Algoritmizarea se bazează pe parcurgerea unui grup de operaţii, care ajută la formarea unor prototipuri
de gândire şi acţiune, în mod gradat, până la rezolvarea totală (realizarea lucrărilor, pe segmente fixe –
observare, comentare, interpretare, adăugarea elementelor personale). Impune secvenţarea unui
ansamblu de activităţi plastice în componente logice, după reguli precise. Astfel însuşirea limbajului
specific precum şi formarea unei culturi plastice prin vizionarea de exemple specifice, parcurge mai
multe subetape, pe module concret – senzoriale. Dramatizarea este o metodă care parcurge un
scenariu spontan, pentru a dezvolta o exprimare deschisă, o reacţie sinceră din partea copiilor. Aceasta

19
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

se poate realiza prin prezentarea de către cadrul didactic a unui dialog între două personaje ce se
regăsesc în textul unui cântec sau unui text, prin interpretarea pe roluri a repertoriului învăţat după
regulile stabilite de comun acord. Eficientă pentru conştientizarea conţinuturilor ce trebuie apoi redate
vizual. Simularea este o metodă bazată pe acţiune şi constă în imitarea unor activităţi reale de însuşire
sau practicare artelor vizuale.
Formarea deprinderilor plastice se poate realiza şi prin abordarea jocului de rol (didactic), ce
reprezintă o formă a simulării iar pentru vârstele mici constituie o metodă activă de învăţare. Imaginând
jocul cu liniile, cu punctele, culorile, formele şi dimensiunile, copiii se integrează mult mai repede în
spaţiul vizual specific domeniului şi conştientizează limbajul plastic caracteristic. Jocul bazat pe exerciţii
asigură însuşirea elementelor de limbaj plastic şi este realizat cu ajutorul unor modele simple, cu cerinţe
şi reguli stabilite în prealabil. Acestea vor avea ca sarcină elementele de limbaj plastic. Elementele de
fonomimie pot fi utilizate prin desenarea în aer, cu mâna, sau pe hârtie cu creioane colorate, a
imaginilor, asociate cu jocurile: Desenează ce auzi!”,
„Arată ce ai văzut!”, „Sirena”, „Desenează ce cânt!”, „Cântă ce am desenat!”, „Care imagine este
mai mică /mare ?”. Vor fi utilizate exemple ce duc la perceperea şi redarea imaginilor diferite, asociate
cu aspecte concrete din natură (glasul păsărilor, animalelor, zgomotele insectelor, fenomenelor
naturale), obiecte (avion, tren, rachetă, ceas, moară, ambulanţa, maşina poliţiei sau a pompierilor).
Apoi, elementele de pantomimă, pot îmbunătăţi evoluţia simţului vizual ca şi jocurile:
„Alege culoarea!”, „Alege forma!” „Alege personajul!”. Indicate sunt exemplele din universul
copiilor. Pentru dezvoltarea expresivităţii plastice sunt recomandate jocurile: „Eu desenez, tu recunoşti!”,
„Ghiceşte cum am realizat!” Acestea pregătesc copiii pentru dezvoltarea imaginaţiei plastico-vizuale.
Jocul impune recunoaşterea sau realizarea lui, conform indicaţiilor. Pentru dezvoltarea posibilităţilor
grafice-manuale sunt utile jocurile ca: „Desenează pe cine vezi!”, „Să reprezentăm pe…!”. Acestea ajută
la dezvoltarea imaginaţiei copiilor prin desen, pictură, modelaj. Sunt foarte utile exemplele din folclorul
copiilor, cântecele cu onomatopee sau vocale, povestiri. Jocurile de exersare, pentru formarea
deprinderilor grafico-plastice, au o realizare directă prin asocierea cu alte metode, astfel: anunţarea
jocului, explicarea şi demonstrarea lui, executarea în colectiv, analizarea şi corectarea lui.
Metodele evaluativ – stimulative sunt cele carte asigură procesul de autoreglare a demersului
didactic prin care se realizează conexiunea inversă. Evaluarea se concentrează asupra eficienţei
educaţiei plastice desfăşurate. La vârstele mici activităţile sunt de grup sau individuale şi pentru o
apreciere corectă este indicată evaluarea prin simulare (joc). Jocul de competiţie (întrecere) este, în
acest sens, una dintre metodele cele mai eficiente de evaluare şi se realizează prin analiza lucrărilor, a
noţiunilor învăţate, pe grupe sau individual, după reguli precise, asociate cu semnale vizuale,
necesitând multă atenţie, finalitatea fiind concretizată prin aprecieri verbale. De asemenea, jocul ce are
ca suport vizionarea de imagini (jocul de recunoaştere), ajută copiii să recunoască vizual diferite
elemente de limbaj plastic şi se desfăşoară sub forma ghicitorilor. Dacă la jocurile de exersare copiii
creează, la acesta copiii urmăresc suportul vizual şi sunt atenţi la respectarea cerinţelor şi realizarea lor
(recunoaşterea exemplului vizionat). Aceste jocuri de atenţie contribuie la familiarizarea cu elementele
de exprimare plastică. Copiii vor fi puşi în situaţia recunoaşterii diferitelor elemente însuşite anterior.
Recomandate sunt: „Recunoaşte culoarea!”, „Recunoaşte forma!”, „Ce material am folosit?”,
„Recunoaşte greşeala!”, „Recunoaşte imaginea!”. Jocurile având această componentă vizuală,
presupun următoarea derulare: anunţarea, explicarea şi familiarizarea vizual - auditivă a copiilor,
desfăşurarea, recepţionarea, analizarea şi evaluarea răspunsurilor. Jocurile de creaţie impun o educaţie
plastică susţinută, deoarece prin acestea pot fi valorificate cunoştinţele şi deprinderile plastice. Pe
versuri date, copiii vor crea schiţe, vor fi rugaţi să comenteze, după discuţia începută de propunător:
„Cine desenează mai frumos?”, „Cine colorează mai frumos?”, „Cine modelează mai frumos?”
Observarea constă în urmărirea modului în care copiii participă la asimilarea cunoştinţelor,
rezolvarea diverselor responsabilităţi (muncă independentă, implicarea în lecţie, efectuarea unor
sarcini). În aceste situaţii, se creează posibilitatea de constatare a gradului de evoluţie artistico –
plastică (realizarea produselor specifice, înţelegerea mesajului vizual din imagini), prin stabilirea unor

20
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

descriptori de performanţă specifici şi atingerea lor. Pe baza celor constatate vor fi făcute aprecierile
verbale sau scrise, având rolul unei întăriri pozitive a nivelului obţinut.
Chestionarea orală este o formă a conversaţiei, prin care se urmăreşte stabilirea gradului de
înţelegere a elementelor plastice studiate. Astfel: caracterul, structura, mesajul desprins din imaginea
picturală, pot fi stabilite prin întrebări formulate eficient. Avantajele constau în aceea că metoda permite
o verificare directă, individuală, pe fondul unei comunicări totale, şi oferă coordonate privind
conştientizarea conţinuturilor vizuale şi capacitatea de cunoaştere a fenomenului plastic. Proba practică
constă în verificarea individuală sau de grup a nivelului de evoluţie artistică şi constă în evaluarea
calităţilor plastice, memoriei, expresivităţii şi a simţului artistic. Această probă este cea mai concludentă,
oferind măsura evoluţiei prin redare corectă şi expresivă a imaginii, prin realizarea sarcinilor de
mânuirea corectă a instrumentelor de lucru, receptarea corectă şi creativă a informaţiilor. Proba scrisă
poate fi aplicată individual, vârstelor mici, solicitând desenarea de imagini sugerate de muzica audiată,
informaţiilor asimilate la diferitele activităţi, reprezentarea grafică specifică sau cu diferite simboluri
(culori, linii, forme) a elementelor plastice învăţate. Investigaţia este o metodă care relevă capacităţile
creative, atunci când copiii sunt puşi în situaţia de a explora universul plastic şi a-l reprezenta în mod
personal prin imagine, mişcare sau cuvânt, oferind posibilitatea stabilirii potenţialului artistic al acestora.
Aprecierile se fac prin calificative (verbale sau scrise) şi sunt urmare a procesului continuu de
observare a activităţii şi comportamentului copiilor prin implicare şi realizare în procesul de învăţare. Un
aspect important îl constituie şi capacitatea de autoevaluare a copiilor reprezentând aprecierea
motivată, conştientă, asupra propriilor achiziţii plastice, cât şi ale colegilor. Acesta este un
comportament pertinent şi stimulator ce trebuie format şi dezvoltat în activităţile cu copiii.
Evaluarea reprezintă un aspect important în educaţia plastică, deoarece are un rol de orientare în
proiectarea didactică. La începutul fiecărui an şcolar se va practica evaluarea iniţială, cu scop predictiv,
de diagnosticare a competenţelor plastice stăpânite de copii. Apoi se va recurge la evaluarea continuă,
formativă, ce arată evoluţia permanentă a copiilor, reflectând calitatea actului didactic. Acest tip de
verificare oferă o selecţie şi conştientizare a situaţiilor în care se află copiii din punct de vedere artistic,
stabilind în acelaşi timp un prognostic asupra componentelor ce vor fi abordate în continuare. Evaluarea
finală, sumativă, se practică periodic, pentru a observa gradul de asimilare a unor secvenţe mai mari de
învăţare (de exemplu, sfârşit de semestru).
Procesul de educaţie plastică se desfăşoară într-o perioadă lungă de timp, începând cu grădiniţa
(de la 3 ani) şi finalizând cu clasa a X-a, în învăţământul de cultură generală. Sarcina fundamentală
pentru întreaga derulare a acestui proces constă în perceperea, recunoaşterea şi interpretarea
elementelor de limbaj plastic, totodată, şi în dezvoltarea gustului pentru valorile artistice. Din perspectiva
organizării interactive şi integrate a activităţilor de educaţie plastică eficiente şi atractive sunt metodele
mixte, de predare, învăţare şi evaluare deoarece înlătură monotonia didactică şi climatul pedagogic
rigid, activitatea grupurilor de copii devine interactivă prin cunoaşterea reciprocă, prin dezvoltarea
trăsăturilor sociale ale personalităţii şi îşi intensifică relaţionarea prin metodele de lucru în echipă ,
ducând pe termen lung, la înlocuirea clasicei relaţii profesor – elev, cu structura complexă profesor -
colectivitate – elev. Practic, la fiecare domeniu experențial/arie curriculară, activităţi extracurriculare ca
şi extraşcolare există oportunităţi în acest sens. Important este ca educatorul să aibă încredere în copii
și elevi, să le ofere ocazia de a-şi exprima punctul de vedere, să-şi asume responsabilităţi, să-i
încurajeze şi să creadă în capacitatea de autorealizare a fiecăruia, să aprecieze în mod deosebit
individualitatea, să încurajeze şi să recompenseze creativitatea, să insiste pe dezvoltarea motivaţiei
intrinseci. Şi la educaţie plastică, mai ales în perioada şcolară, învăţătorul are posibilitatea de a alterna
metodele tradiţionale cu cele moderne, interactive, stimulând creativitatea. Important este să nu existe
teamă de a experimenta, să fie acceptat noul şi să fim în primul rând noi înşine creativi. Preocuparea
pentru dezvoltarea spiritului creativ a condus şi la elaborarea unor metode şi procedee specifice de
stimulare a creativităţii, aplicabile mai ales începând cu clasele pregătitoare - IV.

21
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Clasificaţi metodele didactice

2. Prezentaţi modalitatea de realizare a unei activităţi plastice prin joc la vârstele timpurii

3.2. STRATEGII INTERACTIVE ȘI MATERIALE DIDACTICE SPECIFICE EDUCAȚIEI PLASTICE

După funcţia didactică principală putem clasifica metodele şi tehnicile interactive de grup astfel:
a) metode de predare-învăţare interactivă în grup: predarea/învăţarea reciprocă (Reciprocal teaching
- Palinscar), Jigsaw (Mozaicul), STAD (Student Teams Achievement Division) - învăţarea pe grupe mici,
TGT (Teams/Games/Tournaments) - turnirurile între echipe, schimbarea perechii (Share-Pair Circles),
piramida, învăţarea dramatizată, cubul, ciorchinele, bulgărele de zăpadă; b) metode de fixare,
sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare: harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map,
Conceptual map), matricele, lanţurile cognitive, Fishbone maps (scheletul de peşte), diagrama cauzelor
şi a efectului( diagrama Venn, cadranul ), pânza de păianjen ( Spider map - Webs), tehnica florii de
nufăr (Lotus Blossom Technique), R.A.I., cartonaşele luminoase, cvintetul; c) metode de rezolvare de
probleme prin stimularea creativităţii: brainstorming, Starbursting (Explozia stelară), caruselul, masa
rotundă, interviul degrup, studiul de caz, Phillips 6-6, tehnica 6-3-5, controversa creativă, Fishbowl
(tehnica acvariului), tehnica focus grup, patru colţuri (Four corners), Frisco, concasarea, sinectica,
Delphi.

a) Metode de predare-învăţare-evaluare interactivă în grup

Metoda cubului este o metodă de predare-învăţare-evaluare, care ne ajută să studiem un
concept din perspective diferite. Presupune utilizarea unui cub care are diferite noţiuni notate pe fiecare
faţă, astfel: Descrie - Cum arată? Compară - Cu ce seamănă şi de ce diferă? Asociază - La ce te face
să te gândeşti? Analizează - Din ce e alcătuit? Aplică - Cum poate fi folosit? Argumentează pro sau
contra - E bun sau rău? De ce? Se procedează astfel: se anunţă tema pusă în discuţie; se împarte
clasa în 6 grupuri; se prezintă cubul din carton cu feţele divers colorate. Pe feţele cubului sunt notate
cuvintele cheie: descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează . Elevii vor lucra pe
grupe şi apoi vor prezenta întregii clase. Se aduc lămuriri, completări de către profesorul "consultant"/
"participant"/ "observator". Ca avantaje permite diferenţierea sarcinilor de învăţare, stimulează gândirea
divergentă, măreşte eficienţa învăţării (elevii învaţă unii de la alţii). Activitatea desfăşurată pe baza
metodei cubului pune în evidenţă operaţiile de gândire pentru învăţarea unui conţinut, sprijinindu-i pe
elevi în înţelegerea acestuia; procesele de gândire implicate în metoda cubului urmează îndeaproape
categoriile din taxonomia lui Bloom ceea ce le permite formarea treptată a unei gândiri complexe. Este o
metodă care urmăreşte studierea unei teme din mai multe perspective. Scopul ei este lărgirea
orizontului de idei al elevului. Este necesar un cub mare, pe feţele căruia să fie scrisă câte o sarcină de
lucru sub diferite forme. Această metodă este aplicabilă atât pentru însuşirea elementelor de limbaj
plastic dar şi a celor de cultură plastică ( istoria artelor ).
Metoda ciorchinelui este o metodă grafică de organizare şi integrare a informaţiei în cursul
învăţării dar şi evaluării. Poate fi folosită la începutul lecţiei numindu-se «ciorchinele iniţial» sau după
predare, numindu-se «ciorchine revăzut». Aceasta metodă solicită elevilor o analiză precisă a
conţinuturilor şi permite corectarea şi completarea informaţiilor pe care le deţin. Metoda de predare-
învăţare-evaluare îi încurajează pe elevi să gândească liber şi deschis. Este un "brainstorming
necesar" prin care sunt evidenţiate legăturile dintre idei, sunt realizate asociaţii noi de idei, sunt relevate
noi sensuri ale ideilor. Etapele sunt următoarele: se scrie un cuvânt sau o propoziţie nucleu ( în mijlocul
tablei, paginii de caiet sau planşei) care anunţă tema/problema pusă în discuţie. Se scriu cuvinte sau
sintagme care vin în minte în legătura cu tema/ problema scrisă "în centru". Se leagă cuvintele/ ideile
prin linii care evidenţiază conexiunile dintre idei, pornind de la sintagma - nucleu. Se scriu toate ideile

22
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

enunţate în legătură cu "problema" pusă în discuţie, până când timpul alocat acestei activităţi expiră sau
până când se epuizează ideile. Se recomandă formularea rapidă şi concisă, de către fiecare participant,
pe rând, a unei idei privitoare la rezolvarea situaţiei-probIemă, evitând aprecierile critice, observaţiile
negative şi cenzura din partea colegilor asupra ideilor emise. Ideile noi pot fi dintre cele mai originale şi
mai neobişnuite, pot face asociaţii cu alte idei emise, le pot completa sau le pot transforma pe acestea.
Reluarea activităţii grupului de lucru, în plen sau pe subgrupe, pentru trierea ideilor emise anterior, pe
baza stabilirii unor criterii: cuvinte-cheie, imagini, simboluri . Urmează analiza, evaluarea şi selectarea
ideilor valabile şi originale pentru rezolvarea temei puse în dezbatere. Afişarea ideilor selectate, în
forme cât mai sugestive şi mai originale: cuvinte-cheie, desene, imagini, cântece, joc de rol, joc de
simulare. În practica didactică se pot folosi şi variante prescurtate ale metodei cu omiterea uneia dintre
etapele precizate mai sus, care însă să nu afecteze respectarea principiului de afirmare liberă , de
stimulare şi de participare activă a fiecărui participant. . Această metodă este aplicabilă atât pentru
însuşirea elementelor de limbaj plastic dar şi a celor de cultură vizual-artistică (istoria artelor).
Diamantul / piramida povestirii este o metodă foarte atractivă şi valoroasă în acelaşi timp
deoarece prin ea, elevii sintetizează ideile principale ale lecţiei . Scrierea unei piramide se va face după
următoarea regulă: un cuvânt pentru temă; 2 cuvinte pentru explicare; 3 cuvinte pentru caracteristici; 4
cuvinte pentru expresivitate estetică; 5 cuvinte pentru analiză. Accesibilă în triada predare-învăţare-
evaluare, poate fi aplicată tuturor conţinuturilor specifice educaţiei plastice.

b ) Metode de fixare, sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare

Tehnica Lotus (Floarea de nufăr) este utilizată la activităţile în care sunt consolidate şi
sistematizate cunoştinţe artistice şi presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind
de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc
în jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr. Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul
temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr.
Pentru fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi câte alte noi 8 idei secundare. Astfel, pornind
de la o temă centrală, sunt generate teme de studiu pentru care trebuiesc dezvoltate conexiuni noi şi noi
concepte.
Se începe prin construirea diagramei, apoi se scrie tema centrală în centrul diagramei.
Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală. Folosirea celor 8 idei deduse,
drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane, ("flori de nufăr"). Etapa construirii de noi conexiuni
pentru cele 8 noi teme centrale şi consemnarea lor în diagramă. Se completează în acest mod cât mai
multe cadrane, ("flori de nufăr"). Etapa evaluării ideilor constă în analizarea diagramelor şi aprecierea
rezultatelor din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicaţii şi
teme de studiu lecţiile viitoare. Evaluarea ideilor cu privire la stimularea şi dezvoltarea potenţialului
creativ poate avea şi o calitate practică. Astfel, ţinându-se cont de sugestiile oferite, se poate reamenaja
sala de curs, putându-se crea un "laborator al creativităţii", în conformitate cu expectaţiile elevilor: se
poate orna clasa cu picturi făcute de elevi, cu fotografii din timpul copilăriei, cu peisaje desenate sau
fotografiate, cu cărţi ilustrate sau cărţi însoţite de teste şi jocuri creative cu jucării/jocuri menite să
stimuleze creativitatea şi alte materiale didactice, materiale video cu activităţi creative sau spectacole
realizate de ei sau de colegii lor. Tehnica Lotus poate fi desfăşurată cu succes în grup, fiind adaptabilă
unor largi categorii vârstă şi de domenii. Există şi posibilitatea dezvoltării unui Lotus individual, ca un
exerciţiu stimulare a creativităţii şi de autoevaluare, deoarece stimulează munca colaborativă în echipă
şi efortul creativ al fiecărui membru al grupului în soluţionarea sarcinii date. Există şi o oarecare
competiţie între grupe, în sensul găsirii celei mai potrivite idei (care poate fi supusă discuţiei în etapa nr.
5), în rapiditatea cu care lucrează un grup faţă de altul, cu toate că acestea nu se înscriu în dezideratele
metodei şi scopul central fiind participarea tuturor elevilor la un exerciţiu creator iar, în unele cazuri, la
găsirea unei soluţii la o problemă dată. Elevii lucrează cu plăcere în cadrul acestei tehnici, mai ales
dacă grupurile au fost alese preferenţial. Colectivul clasei de elevi poate fi aranjat în forma florii de
nufăr; astfel fiecare grup poate reprezenta locul unei petale de nufăr în jurul temei centrale.

23
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

R.A.I. (Răspunde-Aruncă-Investighează) este o metodă de fixare şi sistematizare a

cunoştinţelor ca şi de verificare. Se urmăreşte realizarea feed-back-ului printr-un joc de aruncare a unei
mingi uşoare. Elevul care aruncă mingea trebuie să formuleze o întrebare din lecţia studiată, elevului
care o prinde. Cel care prinde mingea trebuie să răspundă la întrebare, apoi o aruncă mai departe altui
coleg, punând o nouă întrebare. Elevul care nu ştie răspunsul iese din joc, la fel ca şi cel care este
descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare. Poate fi aplicată tuturor conţinuturilor specifice
educaţiei plastice.
Cvintetul reprezintă instrumentul de sintetizare a informaţiilor, de evaluare a înţelegerii
informaţiilor de către elevi şi mijlocul de exprimare a creativităţii lor. „CVINTETUL” este o poezie cu cinci
versuri, cu ajutorul căreia se sintetizează şi condensează informaţiile, incluzându-se şi reflecţii ale
elevilor, care pot lucra individual în perechi sau în grup. Alcătuirea unui cvintet favorizează reflecţia
personală şi colectivă rapidă, esenţializarea cunoştinţelor, manifestarea creativităţii. El are următoarea
structură algoritmică: primul vers conţine un singur cuvânt cheie, de obicei un substantiv (tema) care va
fi explicat în versurile următoare. Al doilea vers este format din două cuvinte, de obicei adjective care
descriu tema. Al treilea vers este format din trei cuvinte, de obicei verbe la gerunziu care exprimă
acţiuni. Al patrulea vers este format din patru cuvinte care exprimă sentimentele autorului faţă de tema
abordată. Al cincilea vers este format dintr-un cuvânt, care exprimă esenţa temei. Variantele obţinute
pot fi afişate şi citite colegilor. Cvintetul este unul dintre cele mai rapide şi mai eficiente mijloace de
sinteză şi rezumare a informaţiilor şi noţiunilor însuşite la lecţiile de gramatică şi cultură vizual-plastică.
Diagramele Venn au scopul să evidenţieze asemănări, deosebiri şi elemente comune în cazul a
două concepte, personaje sau evenimente. După vizionarea mai multor imagini, dezbateri şi discuţii se
pot realiza diagramele Venn. Elevii pot lucra individual, în perechi şi în grup, iar în final se face pe un
poster diagrama clasei. Diagramele pot constitui şi o modalitate de evaluare sau pot fi folosite la
scrierea unui eseu sau a unei compuneri. Utilă este în compararea elementelor de limbaj artistic, a
caracteristicilor specifice creaţiilor plastice, la fixarea unităţilor de învăţare.
Metoda cadranelor este o modalitate de rezumare şi sintetizare a unui conţinut informaţional
solicitând participarea şi implicarea elevilor în înţelegerea acestuia. Se trasează la tablă două axe
perpendiculare, în aşa fel încât să apară patru cadrane. Elevii citesc / ascultă un text. Sunt apoi solicitaţi
să noteze în cadranul I informaţiile auzite, în cadranul II sentimentele pe care le-au simţit, în cadranul III
să stabilească o legătură între conţinutul textului şi experienţa lor de viaţă, iar în cadranul IV învăţătura
ce se desprinde din text. Activitatea se poate desfăşura atât frontal cât şi pe grupe sau individual.
Conţinutul cadranelor poate suferi modificări în funcţie de obiectivele lecţiei. Reprezintă o modalitate de
a participa cât mai activ la orele bazate mult pe practică artistico-plastică.

c) Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii

Metoda 6-3-5 se desfăşoară cu grupuri alcătuite din câte 6 membri. Fiecare persoană îşi împarte
coala sa de hârtie în trei coloane. Se enunţă problema, pe care fiecare o notează în capul foii din faţa
sa. Din acest moment începe rezolvarea problemei, lucrându-se pe tăcute, individual, fiecare în ritmul
său, ceilalţi având datoria să-1 aştepte cu răbdare şi pe ultimul. Fiecare emite individual câte trei idei, pe
care le scrie pe foaie, în cele 3 coloane. Au loc 5 runde de deplasare a foilor spre vecinul din dreapta.
Fiecare lucrează pe cele 3 idei primite le la vecinul din stânga, le completează, le îmbunătăţeşte,
precizează unele amănunte, le modifică sau îşi spune părerea despre ele. Nimeni nu are voie să
propună alte idei. Fiecare va continua să lucreze pe cele trei idei deja în lucru. La sfârşit, ideile iniţiale
au trecut pe la toţi ceilalţi 5 membri ai echipei. Moderatorul strânge foile, urmând ca el sau altcineva să
facă o analiză atentă a ideilor. Se obţine un număr destul de mare de idei aprofundate, detaliate,
elaborate. La modul optim, numărul ar trebui să fie 18 (6 persoane a câte 3 idei). În realitate, datorită
faptului că unele idei se repetă ori sunt foarte apropiate, se obţine un număr mai mic de idei distincte
(10-12). La acestea se adaugă ideile "scăpate" pe alături, căci uneori câte o persoană, pentru a se
sustrage de la efortul de a lucra pe ideile găsite, preferă să propună o alta, nouă, stimulând construcţia
de „idei pe idei" valorificând efectele efortului individual combinate cu cele ale colectivului. Poate fi

24
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

folosită ca un exerciţiu de creaţie plastică.

Metoda Explozia stelară (Starbursting) este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii şi
începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, asemeni exploziei stelare . Se scrie
ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un
bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce? Cine?, Unde? De ce? Când? Lista de întrebări
iniţiale poate genera altele, neaşteptate, care cer şi o mai mare intrare. Scopul metodei este de a obţine
cât mai multe întrebări şi astfel cât mai multe conexiuni concepte. Este o modalitate de stimulare a
creativităţii individuale şi de grup. Starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează
crearea de întrebări la întrebări. Colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale ce lucrează pentru
a elabora o listă cu cât mai multe întrebări şi cât mai diverse. Comunicarea rezultatelor muncii de grup
cu evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în echipă poate fi încheiată prin
elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări. Participanţii se prind repede în joc, fiind pe de o parte
o modalitate de relaxare şi, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri. Această metodă poate fi
aplicată şi pentru elementele de limbaj plastic dar şi pentru cele de cultură plastică.
În strategiile didactice actuale, apare necesitatea tot mai stringentă a inserării unor metode ce
promovează învăţarea activă, care se bazează pe curiozitate epistemică, pe iniţiativă, care asociază
efortul psihic cu cel practic, care pune accent pe studiul independent, pe dezvoltarea creativităţii, pe
îmbinarea muncii individuale cu munca în echipă, pe explorare şi descoperire şi nu în ultimul rând, care
solicită componentele de relaţionale ale activităţii didactice, respectiv actul comunicaţional pe axa
profesor - elev sau pe direcţia elevi-elevi şi care privesc elevul ca pe un constructor al personalităţii
sale. Pentru toate aceste lucruri, dascălul trebuie să fie mereu în preajma elevilor săi, să le cunoască
particularităţile de vârstă, formele individuale de manifestare şi să le corecteze părţile negative. El
pătrunde în sufletul fiecărui copil, stabilind anumite tipuri de relaţii în comunicarea didactică pentru a
realiza un echilibru între solicitările cognitive, afective şi acţionale.
Învăţământul contemporan impune o concepţie flexibilă, agreabilă şi eficientă în acelaşi timp
asupra structurii demersului didactic, astfel ca randamentul să fie mai mare, utilizând metode atractive.
Educatoarea sau învăţătorul vor capta şi mai mult atenţia copiilor dacă vor oferi şi alte mijloace de
convingere, concretizate prin materiale didactice (mijloace didactice). Mijloacele didactice sunt
complexe de instrumente materiale şi tehnice produse, adaptate ori selectate, care facilitează
transmiterea cunoştinţelor, formarea priceperilor şi deprinderilor precum şi evaluarea randamentului. Ele
se deosebesc, având un potenţial pedagogic şi funcţii specifice, cu rol important în eficientizarea
procesului didactic muzical, amplificând eforturile de predare şi învăţare. Printr-o valorificare eficientă şi
raţională a mijloacelor didactice se pot depăşi barierele verbalismului şi formalismului. Cea mai
importantă funcţie este cea pedagogică demonstrată prin multitudinea materialelor ce vin în sprijinul
activităţii cadrului didactic. Acestea pot fi grupate în:
- mijloace informativ – demonstrative ce se constituie în surse de informaţie – intuitive – preluate din
mediul înconjurător (pietre, bucăţi de lemn, plante, insecte), construite special ca substitute ale
realităţii (machete, mulaje, siluete), reprezentări figurative care de asemenea reflectă conţinutul
tematicii propuse (albume, ilustraţii, planşe), reprezentări simbolice (desene, numere, grafice); toate
acestea au un rol foarte important în concretizarea vizuală a ideilor conţinute în creaţiile plastice,
pentru facilizarea înţelegerii corecte a textului verbal sau mesajului vizual;
- mijloace de exersare şi formare a deprinderilor ce asigură materialele de bază pentru aplicaţiile
plastice (materialele specifice domeniului vizual): acestea pot fi agăţate pe o scândurică lată,
celelalte pot fi păstrate într-o cutie de dimensiuni variabile de plastic sau carton cu capac;
- mijloace audio – vizuale care pot reda modelul plastic (înregistrările audio, emisiuni radio –
televizate, diapozitive, înregistrările video, calculator, INTERNET).
Recomandabil este ca fiecare copil să aibă trusa lui personală alcătuită din obiecte specifice
(creioane, radieră, acuarele, pensoane, caiete, bloc de desen), jetoane de diferite forme şi culori (pentru
jocuri de atenţie). Pe lângă funcţia pedagogică aceste mijloace didactice îndeplinesc şi funcţie
cognitivă (copiii intrând în contact direct cu informaţia, concretizând momentele din activitate), funcţie

25
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

formativ-educativă deoarece dezvoltă gândirea, imaginaţia, curiozitatea, spiritul de echipă şi

observaţia, funcţie estetică prin armonizarea lor în ambianţa clasei şi funcţionalitatea evidentă, funcţia
de dezvoltare multidimensională şi integrală a personalităţii este impusă prin abordarea
multidisciplinară a activităţilor artistice în care pot fi combinate domenii diferite cu specificul lor, utilizând
aceleaşi materiale didactice.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Clasificaţi materialele didactice

2. Concepeţi o activitate interactivă de educaţie plastică pentru perioada ciclului primar
3. Concepeţi un atelier de educaţie plastică

Bibliografie obligatorie
Referințe principale:
 Pașca, E. (2013). Educație plastică și educație muzicală. Elemente de didactică, în Manualul
programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar ID, Editura Universității Alexandru
Ioan Cuza din Iași. Disponibil on-line pe platforma Moodle: [Link]

Referințe suplimentare:
 Culea Laurenția, Sesovici Angela, Grama Filofteia, Pletea Mioara, Ionescu Daniela, Anghel Nicoleta,
Activitatea integrată din grădiniță, București: Editura Didactica Publishing House, 2008,
 Pașca Eugenia Maria, Gherghescu Jenica, Gherghescu Lucian, Dimensiuni ale educației artistice,
vol. IV, Strategii de abordare disciplinară și interdisciplinară a educației muzicale înînvățământul
primar simultan, Iași: Editura Artes, 2009,
 Paşca Eugenia Maria – 2006, Un posibil traseu al educaţiei muzicale în perioada prenotaţiei din
perspectivă interdisciplinară, Editura „Artes” Iaşi,
 Șușală Ion N., Curs de desen; culoare; modelaj; compoziție și didactică, București: Editura Fundației
România de Mâine, 1999

IMPORTANT !

Materiale didactice:
 xxx 2008 Programa pentru învăţământul preşcolar, MEN, Bucureşti
 xxx - 2004, 2005, 2013, Programele pentru învăţământul primar clasele pregătitoare -II şi III-IV,
MEN, Bucureşti
 Trusă de desen (bloc de desen A3, A4, tempera, culori, materiale textile, cerneală, pic, ceară,
sugativă, lut, plastilină, pastă de hârtie, lipici, hârtie colorată, materiale din natură și reciclabile)

26