VERTEBROPLASTIA

Materie: Tehnici de ortezare si protezare

Profesor: Vlad Dana
Student: Popa Diana-Ecaterina
Grupa: 2
Anul: 4

FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALA

SPECIALIZAREA: Bioinginerie
 CUPRINS

[Link]....................................................................................................................................2
[Link] STUDIULUI...............................................................................................................4
[Link] ŞI METODĂ..................................................................................................................4
[Link] CIMENTANTE...............................................................................................5
[Link].........................................................................................................................................5
[Link]ȚII................................................................................................................................................8
[Link]...........................................................................................................................................9
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................10
[Link]
Vertebroplastia percutană este o tehnică de chirurgie spinală minimum invazivă ghidată
radiologic, reprezentată de injectarea de biomaterial de tip ciment osos acrilic la nivelul
corpurilor vertebrale afectate printr-un trocar metalic, efectul fiind consolidarea corpului
vertebral, alături de menținerea înălțimii acestuia .
Kiphoplastia este o procedură neurochirurgicală minimum invazivă ghidată radiologic ce
constă în injectarea de biomaterial, ciment osos acrilic, la nivelul corpurilor vertebrale afectate,
în niște cavități intravertebrale preformate, cavități create prin umflarea unor balonașe sau
expansiunea unor stenturi intravertebral, astfel cimentul migrând mult mai controlat, umplând
aceste cavități . Rezultatul final este nu numai consolidarea corpului vertebral, dar și restaurarea
înălțimii corpului vertebral. Kiphoplastia se realizează prin două tehnici: kiphoplastia cu balonaș
(balon kiphoplastie) și kiphoplastia cu stent metalic din titan (stentoplastie) . În clinica noastră,
metoda utilizată este kiphoplastia cu stent.
Vom prezenta schematic mai jos etapele kiphoplastiei cu stent, primele suprapunându-se
cu etapele vertebroplastiei percutane.
1. Bolnavul este poziționat pe masa chirurgicală în decubit ventral, cu 2 suluri de silicon
sub umeri și sub bazin, sub anestezie cu intubație orotraheală.
2. Se reperează cu ajutorul aparatului mobil radiologic intraoperator (C-arm) nivelul
radiologic al vertebrei afectate (reperaj radiologic în incidenţe antero-posterior și latero-lateral),
se reperează corect pediculii vertebrali și platourile vertebrale ale vertebrei afectate ca punct de
reper.
3. Pentru abordul intrapedicular, pediculii vertebrali trebuie să aibă un diametru de cel
puțin 6,5 mm, iar pentru abordul extrapedicular nu contează diametrul. Vom prezenta mai jos
abordul intrapedicular pe care il folosim curent în clinica noastră.
4. Se introduce trocarul cu ac sub control radiologic până la limita dintre pedicul și corpul
vertebrei afectate.
5. Se scoate acul trocarului.
6. Se poate face biopsie din corpul vertebrei afectate (opţional) cu ajutorul
canulei/seringii de biopsie: se aspiră un mic fragment care se trimite la examenul histopatologic
și/sau cultură.
7. Prin trocar se introduce un fir metalic de ghidaj până în 1/3 anterioară a corpului
vertebral.
8. Se scoate trocarul, iar firul metalic de ghidaj rămâne pe poziţie.
9. Se introduce pe acest fir un dilatator prin piele până la baza pediculului.
10. Prin acest dilatator se introduce burghiul de foraj până la baza pediculului.
 11. Se scoate dilatatorul. 12. Se montează piesa în T de mână cu burghiul în sensul acelor
de ceasornic în 1/3 anterioară a corpului vertebral.
13. Se identifică mărimea stentului în funcție de mărimea burghiului.
14. Se introduce instrumentul de inserție a stentului prin firul metalic de ghidaj, apoi se
scoate firul metalic.
15. Se introduce prin acest instrument de inserție o tijă de acționare a stentului, iar vârful
tijei trebuie să depășească puțin capătul distal al stentului.
16. Se rotește în sensul acelor de ceasornic această tijă, filetănd-o în stent, iar stentul se
destinde la maximum.
17. Se scoate tija.
18. Se prepară extemporaneu cimentul de tip PMMA (polimetilmetacrilat) cu ajutorul
unui mixer intraoperator.
19. Se introduce în instrumentul de inserție a stentului canula cu ciment.
20. Se introduce cu ajutorul unui piston cantitatea de ciment dorită în cavitatea creată de
dilatarea stentului în corpul vertebral.
21. Se destinde stentul din titan, care apoi se scoate.
22. Se face un control radiologic final care atestă corecta poziţionare a cimentului în
corpul vertebral și restaurarea înălțimii corpului vertebral.
23. Se practică toaletă și pansament local
Kiphoplastia cu balonaș prezintă în mare aceleași etape operatorii: în sistemul cu balonaș,
pe canula de lucru se introduce un cateter prevăzut cu balonaș care se umflă sub presiune,
determinând astfel expandarea corpului vertebral fracturat. Ulterior, cavitatea astfel creată se
umple cu ciment osos.
Vertebroplastia percutană și kiphoplastia sunt două tehnici folosite din ce în ce mai
frecvent deoarece prezintă multiple avantaje: durata medie a intervenției per vertebră este de
maximum 60 de minute, pacientul nu este sedat pentru o lungă perioadă de timp, putând fi
folosită chiar și anestezia locală, durata scăzută a spitalizării (maximum 1 zi), recuperarea
postoperatorie se face mult mai repede, scăderea utilizării antiinflamatoarelor.
Materialul cel mai frecvent utilizat în vertebroplastia percutană și kiphoplastie este
cimentul osos a cărui bază este PMMA (polimetil metaacrilat) . Printre avantajele folosirii
acestui tip de material se numără creșterea calității vieții și atenuarea durerii după intervenția
chirurgicală.
Ca orice material folosit în intervențiile chirurgicale, pe diferite studii, cimentul a
prezentat câteva dezavantaje, cum ar fi: reziduri la locul intervenției cu potențial toxic sistemic,
extravazarea în canalul medular, necroză la locul de injectare determinată de căldura degajată de
acesta . Pentru o siguranță mai mare, PMMA a suferit o serie de modificări: creșterea
vâscozității, scurtarea timpului de solidificare (~18 minute) ca VertaPlex®, VertaPlex® HV,
SpinePlex® (Stryker®), adăugarea în compoziție a antibioticului: Palacos®R + G cu
gentamicină (Zimmer Biomet) și Simplex™ P cu tobramicină (Stryker®).Ca orice intervenție
chirurgicală, kiphoplastia și vertebroplastia percutană implică anumite complicații, și anume:
scurgerea materialului injectat (a fost observată mai frecvent în cazul vertebroplastiei), aparitia
unor simptome neurologice secundare acestei scurgeri a materialului injectat – simptome
radiculare sau medulare depinzând de locul scurgerii cimentului, persistența sau creșterea
intensității durerii, embolia pulmonară, alergia la materialele folosite .
Factorii de risc asociați acestor proceduri sunt: alegerea momentului intervenției
chirurgicale, aparatul radiologic folosit, patologia de origine vertebrală, cât de evoluată este
patologia la nivelul acelei vertebre, situația densității osoase a pacientului – de exemplu, apariția
osteoporozei – şi, nu în ultimul rând, experiența medicului care va face procedura minimum
invazivă (3,18,30).

[Link] STUDIULUI
Scopul acestei lucrări este de a evalua riscurile și complicațiile vertebroplastiei și
kiphoplastiei la pacienții cu tumori vertebrale primare și secundare, precum și diferențele clinice
între tehnicile de augmentare și/sau alte opțiuni de tratament.

[Link] ŞI METODĂ
Pentru această lucrare, s-a realizat un studiu retrospectiv, în perioada decembrie 2012–
decembrie 2015, și a inclus un lot de 32 de pacienți, 21 dintre ei fiind supuși unei vertebroplastiei
percutane, iar pentru 11 s-a realizat kiphoplastie. Pacienții au fost internați în Spitalul Sanador,
Departamentul de Neurochirurgie, și Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC
osteoarticular „Foișor“ din București și care au primit indicație de vertebroplastie percutană și
kiphoplastie. Pentru a avea acces la arhiva cu documentele medicale, a fost obținut acordul
managerilor de spital. Datele au fost obținute din foile de observație ale pacienților internați în
această perioadă în spitalele menționate, fiind evaluate datele clinice ale fiecărui pacient, alături
de confirmare imagistică a diagnosticului.
Afectarea vertebrală tumorală a fost stabilită anamnestic și prin studierea investigațiilor
paraclinice: imagistică și analize de sânge. Indicațiile pentru VPP și kiphoplastie au fost:
diagnostic de tumoră vertebrală confirmat imagistic și/sau histopatologic, creșterea intensității
durerii și absența răspunsului la tratament antialgic, lipsa afectării neurologice, reducerea
dimensiunilor corpurilor vertebrale între 30 şi 70%.
Contraindicațiile pentru aceste proceduri au fost reprezentate de: leziuni neurologice,
speranță foarte scăzută de viață, comorbidităţi severe. S-a utilizat ciment VertaPlex® (Stryker®),
preparat extemporaneu intraoperator cu ajutorul mixerului AutoPlex™ (Stryker®).
Pacienții au fost mobilizați la 2-3 ore post procedural și au pleacat acasă în aceeași zi sau
la o zi postprocedură fără a avea nevoie de imobilizare prin corset. Controlul postoperator clinic
și imagistic a fost efectuat la 1, 3, 6 şi 12 luni, cu recomandare de kinetoterapie la domiciliu și de
continuare a tratamentului bolii de bază (cancer).

[Link] CIMENTANTE
Cimenturi acrilice Cimenturi apatitice( CPC)
Dezavantaje Avantaje
1. Ne-bioactiv 1. Posibilitatea de a fi applicate prin
2. Crescuta exotermie dereactie intermediul tehnicilor minim invasive
3. Potential prejudicial pentru structurile datorita comportamentului plastic
tisulare moi invecinate in speial in initial
timpul extruziei cimentului 2. Inalta biocompatibilitate
4. Suprasolicitare vertebrala la nivelul 3. Se intaresc in situ formand o retea de
zonelor adiacente regiunii corectate cu cristale interconectate de HA, cu
umplere maximal de PMMA foarte buna osteointegrare
4. Citocompatibile, biodegradabile,
bioactive.

Principalul dezavantaj al cimenturilor apatitice se leaga de proprietatile mecanice ce

limiteaza utilizarea lor doar pentru acele aplicatii ce nu presupun o solicitare mecanica crescuta.
La acesta se adauga alt inconvenient, macroporozitatea scazuta a CPC.

[Link]
Toate cazurile au prezentat reușită din punct de vedere tehnic, fiind foarte bine tolerate de
catre pacienți, fiind externați cu stare generală bună și ameliorarea semnificativă a
simptomatologiei. La controalele postoperatorii, din totalul de 32 de pacienți, 6 au prezentat
complicații. Evaluarea postoperatorie s-a realizat prin radiografii ale coloanei vertebrale și CT
vertebral nativ cu fereastră de os și reconstrucție 3D.
Date clinice de urmărire, pe o perioadă de 12 luni, au fost disponibile pentru toți cei 32 de
pacienți, detaliate la 1, 3, 6 și 12 luni, monitorizarea pacienților efectuându-se cu scale de
evaluare: scala analogică vizuală, indexul scorului de dizabilitate Oswestry și scala de
performanță Karnofsky .
Dintre cele 21 de cazuri de vertebroplastie, 3 dintre pacienți (14%) au prezentat
complicații postoperatorii astfel: într-un caz s-a produs scurgerea cimentului în calea de puncție,
1 pacient a afirmat persistența durerii, iar 1 pacient a prezentat reacții alergice.
Dintre cele 11 cazuri de kiphoplastie, 3 pacienţi (27%) au prezentat complicații
postoperatorii: în 2 cazuri s-a produs scurgerea cimentului în spațiul paravertebral, iar unul dintre
pacienți a prezentat reacție alergică la materialele folosite. Nu au apărut embolii pulmonare cu
materialul folosit sau fracturi imediate ale vertebrelor adiacente. A fost identificat un caz de
reapariţie a fracturii vertebrale la 1 an de la realizarea intervenției.
 A fost identificată o diferență semnificativă între înălțimea corpului vertebral, volumul de
ciment injectat și fragilitatea peretelui vertebral la pacienții care au prezentat scurgeri ale
cimentului față de pacienții care nu au prezentat scurgeri ale cimentului (P>0,05). De asemenea,
s-a observat faptul că scurgerea cimentului injectat a fost mai frecventă la pacienții care au
prezentat fragilitate a peretelui vertebral. Nu au fost observate diferențe semnificative comparativ
cu valorile preoperatorii ale unghiului Cobb, vechimea fracturii vertebrale și poziția vertebrei.
Toți cei 32 de pacienți au fost externați cu stare generală ameliorată, fără dureri și fără
complicații majore postoperatorii. Date clinice de urmărire, pe o perioadă de 12 luni, au fost
disponibile pentru toți cei 21 de pacienți, detaliate la 1, 3, 6 şi 12 luni după VPP și evaluate cu
scale de evaluare: scala analogică vizuală, indexul scorului de dizabilitate Oswestry și scala de
performanță Karnofsky (Tabelul 1). Cei 11 pacienți care au fost supuși intervenției de
kiphoplastie au fost reevaluați la 1, 3, 6 şi 12 luni folosind scalele de evaluare: scala analogică
vizuală, indexul scorului de dizabilitate Oswestry și scala de performanță Karnofsky (Tabelul 2)
Estimarea reapariției durerii intermitente a fost realizată prin folosirea metodei statistice
KaplanMeier: 85% și 81% dintre pacienți au acuzat dureri cvasipersistente la 6 luni și la 1 an
postoperator. Volumul mediu de umplere a fost de 4,68 ml ciment (interval între 4 şi 7 ml). În
decursul celor 12 luni de urmărire, nu s-a observat nicio modificare a înălțimii corpului vertebral
injectat cu ciment la niciunul dintre pacienții supuși VPP. Intervalele de timp de urmărire
postVPP au arătat că recuperarea a fost mult mai rapidă la femei decât la bărbați, mai ales pentru
cazurile cu metastazele vertebrale din cancerele de sân și colon.
În cazul kiphoplastiei, volumul de ciment folosit a fost calculat în funcție de diametrul
platoului inferior al vertebrei situate superior de vertebra fracturată și de diametrul platoului
superior al vetrebrei situate inferior de vertebra fracturată, precum și de înălțimea corpurilor
vertebrale ale vertebrelor situate anterior și superior de vertebra fracturată. Volumul mediu de
ciment folosit a fost 4,2 ml (interval între 3,8 şi 5,3 ml). Postoperator, a fost măsurată densitatea
osoasă, fiind observată o îmbunătățire a valorilor acesteia la cazurile unde a fost asociată
osteoporoza.

Fig. 1. Scurgerea cimentului la nivelul spatiului discal in prima imagine, pe ex RX

coloana vertebrala; respective anterior de corpul vertebral in a doua imagine, pe ex CT vertebral.
 Fig 2. Imaginea A: Migrare laterovertebrală toracală a cimentului vizibilă pe o radiografie
pulmonară; Imaginea B: Scurgerea cimentului în spaţiul discal – acelaşi caz ca mai sus dar cu
ex. CT vertebral; Imaginile C, D: Migrare în cantitate mică a cimentului în canalul vertebral,
ex. CT vertebral; Imagine E: Migrare anterioară a cimentului ex. CT vertebral; Imaginea F:
Migrare în cantitate moderată a cimentului în canalul vertebral ex. CT vertebral

Fig.3. Scurgerea cimentului in recesul

lateral stang, vizibila pe ex. CT
vertebral.
 Fig.4. Scurgerea cimentului in spatiul
paravertebral, ex. RX coloana
vertebrala
[Link]ȚII
Rezultatele acestui studiu au demonstrat rata mare de succes a acestor 2 metode
chirurgicale, cu scăderea intensității durerii, îmbunătățirea scorului Oswestry și îmbunătățirea
calității vieții la acești pacienți, aceștia putând să își reia rapid activitatea după realizarea
intervenției chirurgicale. Deși inițial pacienții au optat pentru tratament medicamentos cu
analgezice și repaus, beneficiul acestora fiind limitat, în final a fost necesară intervenția
chirugicală
În majoritatea cazurilor, principala complicație a kiphoplastiei și a vertebroplastiei
percutane a fost scurgerea de ciment în afara vertebrei, mai problematică fiind scurgerea în
canalul vertebral. De menționat, la nivel mondial, rata foarte scăzută de infecții postoperatorii, în
lucrarea noastră fiind 0, acest lucru fiind datorat adăugării în compoziția PMMA a antibioticului
(34).
De asemenea s-a constatat prin teste biomecanice faptul că metabolismul osos de la
nivelul vertebrelor poate fi stimulat prin adăugarea de ioni bioactivi în compoziția cimentului, cel
mai frecvent tip de ciment care poate suferi aceste modificări fiind cimentul osos biodegradabil
tip calciu-fosfat-ciment .
Există controverse în ceea ce privește volumul de ciment injectat, studiile biomecanice
indicând faptul că există riscul apariției fracturilor în vertebrele adiacente dacă este folosit un
volum mult prea mare de ciment, deși prin acest lucru se dorește creșterea rezistenței vertebrei,
fenomen observat în special la pacienţii care asociază tumorilor vertebrale osteoporoza
vertebrală severă.
Cantitatea de ciment folosită trebuie să fie sub 5 ml, pentru a preveni scurgerea de
material în canalul vertebral sau spațiul paravertebral. Studiile au arătat că o cantitate de 2 ml de
ciment este suficientă pentru a restabili rezistenţa vertebrei, restul cantității de ciment injectat
contribuind la refacerea rigidităţii vertebrei .
Dacă injectarea cimentului se face unilateral, există riscul unei distribuții inegale a
acestuia, putând determina instabilitatea corpului vertebral . Această instabilitate vertebrală poate
produce modificari ale biomecanicii coloanei vertebrale, provocând compresia corpului vertebral
adiacent și a discurilor intervertebrale, lucru ce poate conduce la apariția fracturilor în vertebrele
adiacente .
De asemenea, s-a identificat o creştere a înălțimii corpului vertebral între 2,5 și 3,5 mm la
pacienții unde a fost realizată kiphoplastia și o creștere medie de 2,2 mm a înălțimii corpului
vertebral la pacienții unde a fost realizată vertebroplastia ;după alte studii, diferenţa este mai
mică.
Atât kiphoplastia, cât și vertebroplastia au adus o corecție de minimum 5% a cifozelor,
lucru ce a determinat scăderea contracturii musculare paravertebrale și menținerea rectitudinii
coloanei vertebrale cu mult mai mare ușurință
[Link]
Vertebroplastia sau kiphoplastia reprezintă opțiuni terapeutice care trebuie luate în
considerare la pacienții cu tumori vertebrale, dar la care nu există semne de compresie a măduvei
spinării si/sau semne neurologice sau de instabilitate importantă vertebrală, în aceste cazuri
preferându-se decompresiunea spinală urmată de fixarea coloanei vertebrale. Principalul avantaj
al kiphoplastiei comparativ cu vertebroplastia este reprezentat de plasarea mult mai controlată a
cimentului. Datele disponibile în literatura de specialitate sunt limitate, fără a exista concluzii
ferme privind beneficiile comparative.
Scopul lucrării de față a fost analiza beneficiilor vertebroplastiei și ale kiphoplastiei la
pacienții cu tumori vertebrale. Ambele metode intervenționale au fost eficiente în reducerea
durerii, cu relativ puține complicații. Nu s-a putut stabili din datele obținute dacă o metodă oferă
rezultate superioare celeilalte.
Atât vertebroplastia, cât și kiphoplastia au redus semnificativ și rapid intensitatea durerii
la pacienții cu tumori vertebrale. Procedurile au diminuat, de asemenea, în mod semnificativ
nevoia administrării de medicamente antialgice şi afectarea funcţională a pacientului datorată în
special durerii.
Atât vertebroplastia, cât și kiphoplastia au fost asociate cu un profil de siguranță ridicat și
cu riscuri scăzute. Complicațiile majore au fost absente la toți pacienții; cel mai frecvent
eveniment advers a fost scurgerea cimentului, care a apărut în ambele proceduri și în majoritatea
cazurilor a fost asimptomatică, chiar şi la cazul de mai sus, în care a fost o scurgere moderată în
canalul vertebral.
Procedura a permis o îmbunătățire semnificativă a intensității durerii și a mobilității, o
reducere semnificativă a colapsului vertebral, a deformării cifotice și o reducere a riscurilor
noilor fracturi vertebrale, precum și o spitalizare redusă semnificativ, cu o reducere semnificativă
a costurilor per pacient.
BIBLIOGRAFIE
1. Drd. Dr. Dan Răzvan Benția , Prof. Dr. Gabriel Iacob , Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea ,
Studii clinice : Riscurile și complicațiile vertebroplastiei percutane și kiphoplastiei în
tumorile vertebrale, Revista Medicală Română , Volumul lXVI, Nr. 3, 2019.
2. Dana Vlad, Curs BIM 4: Tehnici de ortezare și protezare, 2019.