REGII ROMEI

MITROI DENISA
CLASA a IX-a G
Atributiile
Roma a fost fondată conform tradiţiei în 753 Î.Hr. de către Romulus şi Remus, fii
gemeni ai muritoarei Rhea Silvia şi ai zeului Marte. Au fost deasemenea
descendenţi ai lui Aeneas şi ai refugiaţilor troieni, a căror poveste ne-o relatează
Virgilius în poemul Eneida. Romulus îşi ucide fratele şi va deveni unicul stăpânitor
al Romei.. Mare parte din cei şase regi care l-au succedat purtau nume etrusce,
sugerând faptul că membri ai vechii civilizaţii etrusce de la nord de Roma, dominau
oraşul.    Ultimul rege a fost alungat de către cetăţeni şi a fost îmlocuit cu o formă
de guvernământ republicană. Înlăturarea regelui şi fondarea Republicii (509 î.Hr)
este oarecum privită ca şi o rupere a populaţiei latine propriu-zis de controlul pe
care-l exercita asupra sa familia conducătoare etruscă. Înainte de împăraţii romani
şi consuli, Roma a fost o monarhie guvernată de către regi (latină: Rex). Regii,
excluzându-l pe Romulus, el fiind fondatorul oraşului, au fost fiecare aleşi de către
poporul Romei pentru a servi pe viaţă, niciunul dintre aceştia bazându-se pe forţa
militară pentru a câştiga tronul. Deşi nu este specificat vreun principiu ereditar în
alegerea primilor patru regi, începându-se cu al cincilea, Tarquinius Priscus,
moştenirea regală curgea prin soţiile regelui decedat. În consecinţă, istoricii antici
afirmă că regele era ales pe baza virtuţilor sale, şi nu cea a descendenţilor.

Istoricii Romei antice îngreunează determinarea puterilor regelui din pricina

faptului că făceau referire la acesta cu puterile omologilor săi republicani (şi anume
consulii). Unii scriitori moderni consideră că puterea supremă a Romei rezida în
mâinile oamenilor şi că regele era doar şeful executiv pentru Senat şi popor, în timp
ce alţii susţin că regele poseda puterea suverană, iar Senatul şi poporul aveau doar
un rol minor în privinţa puterilor sale.
Ce se ştie sigur este că numai regele deţinea dreptul de auspiciu din partea Romei
ca Augurul său şef, iar nici un eveniment public nu putea fi executat fără voinţa
zeilor, făcută cunoscută prin auspicii. Oamenii vedeau regele ca mediatorul dintre
ei şi zei, privindu-l astfel cu respect religios. Aceasta făcea regele şeful religiei
naţionale şi şeful religios executiv, având puterea de a controla calendarul roman,
de a dirija toate ceremoniile religioase şi de a numi oficiile şi ofiţerii religioşi
subalterni. A fost Romulus cel care a instituit augurii şi s-a crezut a fi cel mai bun
augur dintre toate. De asemenea, regele Numa Pompilius a instituit Pontifii şi prin
aceştia dogma religioasă a Romei.

            Dincolo de autoritatea sa religioasă, regele era investit cu autoritate militară

şi judiciară supremă prin uzul Imperiumului. Imperiumul regelui era acordat pe
viaţă şi îl proteja pe acesta de a fi vreodată judecat pentru acţiunile sale. Ca singurul
deţinător de Imperium în Roma la vremea respectivă, regele deţinea autoritate
militară necontestată, fiind comandant suprem al tuturor legiunilor Romei. De
asemenea, legile ce protejau cetăţenii de abuzul magistraţilor care deţineau
Imperium nu existau în vremea regelui. Imperiumul regelui îi acorda atât puteri
militare, dar şi calificarea de a se pronunţa în judecată legală în toate cazurile, ca
şef al justiţiei Romei. Deşi putea numi pontifi în slujbe de judecători minori în
unele cazuri, avea autoritatea supremă în oricare dintre acelea aduse în faţa sa, atât
civile, cât şi criminale. Aceasta făcea regele suprem atât în vremuri de război, cât şi
pace. Un consiliu sfătuia regele în timpul tuturor proceselor, însă acesta nu avea o
putere în a controla deciziile regelui. Deşi unii scriitori consideră că nu exista
posibilitatea unui apel la deciziile regelui, alţii menţionează că o propunere pentru
apel putea fi adusă de către orice patrician în timpul unei întâlniri a Adunărilor
curiate.
                O altă putere a regelui era aceea de fie a numi sau nominaliza toţi oficialii
la oficii. Regele putea numi un tribunus celerum pentru a servi ca tribun of tribului
Ramnes din Roma, dar şi în calitate de comandant al gărzilor de corp personale ale
regelui, legătură similară cu cea dintre împăratul roman şi prefectul pretorian.
Regele era obligat să numească tribunul la intrarea în serviciu, iar tribunul părăsea
oficiul doar la moartea regelui. Tribunul era al doilea rang după rege şi deţinea, de
asemenea, puterea de a convoca Adunarea curiată şi discuta legislaţia în faţa
acesteia.
            Un alt ofiţer numit de către rege era cel de Praefectus Urbanus, care acţiona
ca paznicul oraşului. Când regele era absent din oraş, prefectul deţinea toate
puterile şi abilităţile acestuia, până la punctul de a i se acorda Imperium cât timp se
afla în interiorul oraşului. Regele a primit chiar dreptul de a fi singura persoană
care putea numi patricieni în Senat pentru a lucra drept senatori. Sub rege, Senatul
şi Adunarea curiată dispunea de o foarte mică putere şi autoritate. Senatul şi
Adunarea curiată nu erau corpuri independente deţinând dreptul de a se reuni şi
discuta problemele statului. Ele puteai fi convocate numai de rege şi puteau discuta
strict problemele aduse în faţa acestora de către rege. În timp ce Adunarea curiată
putea pasa legi pe care regele le accepta, Senatul reprezenta numai un consiliu
onorabil. Putea sfătui regele privind acţiunile sale, dar în nici o ipostază nu-l putea
preveni de la acţiona. Singurul lucru pe care regele nu îl putea face fără aprobarea
Senatului era declararea războiului împotriva naţiunilor străine.
Însemnele regilor Romei erau 12 lictori conducând legăturile ce purtau topoare,
dreptul de a se aşeza pe un scaun Curule, Toga Picta de culoare roşu închis,
încălţăminte roşie şi o diademă albă în jurul capului. Dintre toate aceste insemne,
cea mai importantă era toga.

Alegerea regelui
    La moartea regelui, Roma intra într-o perioadă de interregum. Senatul se întâlnea
şi numea un Interrex pentru a servi o perioadă nedefinită (de obicei mai puţin de un
an) cu singurul rol de a nominaliza următorul rege al Romei. Odată ce Interrexul
găsea un nominalizat potrivit pentru, el era adus în faţa Senatului, iar Senatul îl
revizuia. Dacă era acceptat de către Senat, Interrexul convoca Adunarea curiată şi
participa ca preşedinte al adunării în timpul alegerii regelui.
Odată propus Adunării curiate, poporul Romei îl putea fie accepta, fie refuza. Dacă
era acceptat, regele ales nu intra imediat în oficiu. Alte două acte trebuiau să se
desfăşoare înainte de investirea sa cu autoritate şi putere regală completă. Întâi era
necesară obţinerea acordului divin al zeilor care respectau numirea sa prin auspicii,
din moment ce regele era înaltul preot al Romei. Această ceremonie era desfăşurată
de către un augur, care conducea regele ales la citadelă, acolo unde augurul îl plasa
pe un scaun de piatră, în timp ce mulţimea aştepta dedesubt. Dacă era găsit
merituos pentru domnie, augurul anunţa că zeii au oferit semne favorabile,
confirmând astfel caracterul preotesc al regelui.
                Al doilea act ce trebuia executat era acordarea Imperiumului regelui.
Votul precedent al Adunării curiate determinase doar cine avea să fie rege, însă prin
acest act nu-i acordaseră puterile regelui asupra sa. Ca atare. însuşi regele a propus
Adunării curiate o lege admiţându-i Imperium, iar Adunarea a votat în sprijinul
acestei legi. Motivul acestui dublu vot al Adunării este destul de clar. Imperiumul
putea fi acordat doar unei persoane pe care zeii o considerau favorabilă. Era, deci,
necesar să se determine cine era persoana capabilă de a primi Imperium şi, când
aceasta era şi favorizată de divinităţi, Imperiumul îi era acordat printr-un vot
special. În teorie, oamenii Romei aveau puterea de a îşi alege conducătorul, însă
Senatul deţinea majoritatea controlului asupra acestui proces.

Romulus

  Romulus nu a fost doar primul rege al Romei, dar şi fondatorul ei. În 753 î.Hr.,
Romulus a început construirea oraşului pe Dealul Palatin. După fondarea Romei, el
a invitat criminali, slavi fugari, exilaţi şi alte astfel de populaţii nedizerabile,
oferindu-le azil. În această manieră, Romulus a populat cinci dintre cele şapte
dealuri ale Romei. Pentru a oferi cetăţenilor săi neveste, Romulus a invitat tribul
vecin de sabine la un festival unde a răpit femeile sabine şi le-a adus înapoi în
Roma. După războiul dus împotriva sabinilor, Romulus a adus atât romanii, dar şi
adversarii lor sub acelaşi conducător.

După fondarea oraşului, Romulus a divizat oamenii Romei între cei pregătiţi şi cei
inapţi pentru luptă. Luptătorii au format Legiunea Romană, constituită din 6000
infanterie şi 600 cavalerie. Restul a format poporul roman, iar din acest rest
Romulus a selectat 100 dintre cei mai nobili pentru a-i servi drept senatori într-un
consiliu consultativ al regelui, Senatul Roman. Pe aceşti oameni i-a numit patricieni
şi aveau să devină nobilii şi elita oraşului în timpul Republicii.

            După 38 de ani petrecuţi ca rege al Romei, Romulus a luptat în mai multe
războaie în care a învins, mărind controlul Romei în tot Latiumul şi în multe dintre
zonele înconjurătoare. De asemenea, Romulus a instituit Augurii ca parte a religiei
romane. Romulus avea să fie amintit de timpuriu drept cel mai mare cuceritor al
Romei şi unul dintre cei mai religioşi oameni din istoria romană. După moartea sa
la vârsta de 54 de ani, Romulus a fost deificat ca zeul războiului Quirinus şi a servit
nu doar ca unul dintre cei trei zei importanţi ai Romei, dar şi ca zeitatea asemănată
oraşului Roma.

  Numa Pompilius
După strania şi misterioasa moarte a lui Romulus, domnia a căzut în mâinile lui
Numa Pompilius. Lăudat pentru înţelepciunea sa naturală, domnia lui Numa a
fost marcată de pace şi prosperitate. La numirea ca rege, fiind sabin la naştere,
a mărit Senatul pentru a include 100 de nobili sabini care veniseră la Roma în
timpul domniei lui Romulus. Aceşti oameni erau numiţi, de asemenea,
patricieni, în timp ce descendenţii lor aveau să devină elita Republicii.
            Numa a reformat Calendarul roman ajustându-l pentru anul Solar,
instituind la fel de bine mai multe ritualuri religioase ale Romei. El a organizat
zona din şi din afara Romei în districte pentru un management mai uşor. El
este, de asemenea, creditat pentru organizarea primelor bresle profesionale
ale Romei.
            Numa este amintit ca cel mai religios dintre regi (surclasându-l chiar pe
Romulus), iar în timpul domniei sale, a introdus Flamenii, Virginele vestale ale
Romei, Pontifii şi Colegiul Pontifilor. De asemenea, în timpul domniei sale se
spune că un scut din partea lui Jupiter ar fi căzut din cer cu soarta Romei scris
pe el. Numa a ordonat copierea scutului în unsprezece exemplare, acestea
devenind sacre romanilor.
Domnia sa avea să dureze 41 de ani şi avea să aibă o moarte naturală, uşoară.

Tullus Hostilius
 Tullus Hostilius se asemăna bine lui Romulus în atitudinea sa războinică şi,
complet diferit de Numa în lipsa de respect faţă de zei. Tullus a purtat război
împotriva cetăţii Alba Longa, Fidenae şi Veii, oferind astfel Romei chiar mai
mare teritoriu şi putere. În timpul domniei lui Tullus oraşul Alba Longa a fost
complet distrus, iar Tullus a însclavit populaţia, trimiţând-o apoi înapoi la Roma.
            Tullus dorea război atât de mult încât a mai purtat unul împotriva
sabinilor. Odată cu venirea domniei lui Tullus, romanii şi-au pierdut dorinţa
pentru pace. Tullus a luptat atât de multe războaie încât neglijase complet
venerarea zeilor. Legenda spune că din această cauză o ciumă a infectat oraşul,
Tullus însuşi aflându-se printre cei infectaţi. Când acesta a implorat pentru
ajutorul lui Jupiter, Jupiter i-a răspuns cu un fulger ce l-a ars pe rege şi a
transformat casa sa în cenuşă.
            În ciuda naturii sale războinice, Tullus Hostilius a selectat şi reprezentat
al treilea grup de persoane care formau clasa patriciană a Romei, consistând
dintre cei care veniseră la Roma pentru a căuta azil şi o nouă viaţă. De
asemenea, el a mai construit o nouă casă pentru Senat, Curia, care a
supravieţuit peste 500 de ani după moartea sa. Domnia sa a durat 31 de ani.

Ancus Marcius
În urma misterioasei morţi a lui Tullus, romanii au ales un rege religios şi
pacifist în locul său. Acesta era nepotul lui Numa,Ancus Marcius. Mult precum
bunicul său, Ancus a făcut puţine pentru a mări graniţele Romei şi a dus
războaie doar atunci când teritoriile sale aveau nevoie să fie apărate. De
asemenea, el a construit un apeduct, Aqua Marcia şi a construit prima
închisoare romană pe Dealul Capitoliului.
În timpul domniei sale, Dealul Janiculum aflat pe malul de vest era fortificat
pentru a proteja Roma. Tot el a construit şi primul pod peste Tibru. De
asemenea, el a fondat portul Romei Ostia pe Marea Tireniană şi dezvoltarea
primelor lucrări de sare. În timpul domniei sale, mărimea Romei a crescut din
cauză că Ancus folosea diplomaţie pentru a alătura pe calea paşnică oraşele
mai mici din înconjurul Romei, într-o alianţă. Folosind această metodă, a
completat cucerirea latinilor şi restabilirea aşezării lor pe Dealul Aventin,
formând astfel clasa de plebei a Romei.
Avea să moară din cauze naturale, la fel ca şi bunicul său înaintea sa, după 37
de ani ca rege şi avea să fie amintit ca cel mai mare Pontif al Romei.

Tarquinius Priscus
Tarquinius Priscus nu era doar al cincilea rege al Romei, dar şi primul născut
etrusc. După imigrarea în Roma, l-a simpatizat pe Ancus, care l-a adoptat mai
târziu ca pe fiul său. La urcarea la tron, a condus războaie împotriva sabinilor şi
etruscilor, ceea ce a dublat mărimea romei şi a adus mari bogăţii
oraş[Link] primele sale reforme se numără adăugarea a 100 de scaune noi
Senatului, aducând persoane din rândurile triburilor etrusce cucerite şi ridicând
numărul senatorilor la 300. A folosit prada de război din cuceririle sale pentru a
construi mari monumente pentru Roma. Printre acestea se număra marele
sistem de canalizare al Romei, folosit pentru secarea zonei de mlaştină dintre
cele şapte dealuri ale Romei. În locul acesteia, a început ceea ce avea să devină
Forul Roman. Tot el a instituit fondarea Jocurilor Romane.
Cel mai faimos proiect de construcţii al său este Circus Maximus, un imens
stadion folosit pentru întrecerile de care, rămânând până în zilele noastre cel
mai mare stadion din lume. Priscus a urmat terminarea Circus Maximus cu
începerea construcţiilor pentru o fortăreaţă-templu zeului Jupiter pe Dealul
Capitoliului. Din păcate, a fost ucis după 38 de ani ca rege de mâinile fiilor lui
Ancus Marcius înainte ca acel proiect să fie terminat. Domnia sa este cel mai
bine amintită din prisma introducerii simbolurilor militare şi oficiilor civile, dar
şi introducerea Triumfului roman, fiind primul roman sărbătorit.

Servius Tullius
În urma morţii lui Priscus, ginerele său Servius Tullius l-a succedat la tron, al
doilea rege născut etrusc aflat la conducerea Romei. Precum socrul său, Servius
câştigat războaie împotriva etruscilor. A folosit comoara venită din campanii
pentru a construi primele ziduri ce înconjurau complet cele şapte dealuri ale
Romei; construcţia este cunoscută sub numele de Pomerium. A adus şi reforme
întru armata romană.
Este faimos pentru implementarea unei noi constituţii pentru romani,
constinuând procesul de dezvoltare al claselor oraşului. A instituit primul
recensământ din lume, care diviza poporul Romei în cinci clase economice şi a
format Adunarea secolului. El a folosit acest recensământ şi pentru a diviza
poporul din interiorul Romei întru patru triburi urbane bazate pe locaţia lor în
oraş, stabilind Adunarea tribală. Domniei sale îi este atribuită şi construirea
templului Dianei de pe Dealul Aventin.
            Reformele lui Servius au adus o schimbare majoră în viaţa romană:
drepturile de vot erau acum bazate pe bogăţia economică, transferând multă
putere în mâinile elitei romane. Odată cu trecerea timpului, însă, Servius a
favorizat în mod crescând cei mai sărăciţi oameni pentru a obţine favoruri din
partea plebeilor. Legislaţia sa a fost una extrem de penibilă ordinului patrician.
Domnia sa de 44 de ani a fost finită cu asasinarea sa într-o conspiraţie condusă
de propria sa fiică, Tullia, alături de soţul său, Tarquinius Superbus.

Tarquinius Superbus
Al şaptelea şi ultimul rege al Romei a fost Tarquinius Superbus. Ca fiul lui
Priscus şi ginerele lui Servius, Tarquinius era, de asemenea, de naştere etruscă.
În timpul domniei sale etruscii au atins vârful puterii lor. Spre deosebire de toţi
ceilalţi regi de înaintea sa, Tarquinius a folosit violenţa, uciderea şi terorismului
pentru a menţine controlul asupra Romei. A abrogat multe dintre reformele
constituţionale antecedente create de către predecesorii săi. Singurul lucru
penefic Romei a fost completarea templului lui Jupiter început de tatăl său
Priscus.
Tarquinius a înlăturat şi distrus toate raclele sabine de pe Piatra tarpeiană,
înfuriind oamenii Romei. Oamenii nu mai puteau tolera domnia sa tiranică
atunci când a permis violul Lucreţiei, o patriciană romană, de mâinile propriului
său fiu. Rudă a Lucreţiei, Lucius Junius Brutus (strămoş al lui Marcus Brutus), a
convocat Senatul şi l-a expulzat pe Tarquinius şi monarhia sa din Roma în 510
î.Hr..După înlăturarea lui Tarquinius, Senatul a votat ca niciodată să nu mai fie
permisă domnia unui rege şi a reformat Roma într-un guvern republican în 509
î.Hr.. Lucius Junius Brutus şi Lucius Tarquinius Collatinus, un membru al familiei
Tarquin şi văduvul Lucreţiei, au procedat în a deveni primii consuli ai noului
guvern al Romei. Acest nou guvern îi va conduce pe romani în cucerirea
majorităţii lumii mediterane şi va supravieţui pentru următorii cinci sute de ani,
până la domnia lui Iulius Cezar şi Cezar August.