UNIVERSITATEA DIN PITESTI

PIPP ANUL III

REFERAT LA DEZVOLTAREA
COMPETENTEI DE COMUNICARE

STUDENTELE:
GHENA ELENA-CLAUDIA
DIACONU NARCISA-MARIA
BANUTA DIANA
Eficiența în prezentare și ascultare. Comunicarea didactică și comunicarea
educațională
Prezentarea eficienta
In ceea ce priveste constructia unei prezentari de succes, ideile dezvoltate in literatura
de specialitate se bazeaza pe un model, structurat de Ion Panisoara in patru faze:
Faza I: Pregatirea – ce include:
-selectarea ariei in care se inscrie subiectul - subiectul trebuie sa fie interesant atat pentru
audienta cat si pentru vorbitor insusi; nu se recomanda tratarea acestuia cu superficialitate.
-precizarea scopului prezentarii - vorbitorul trebuie sa identifice scopul pe care il urmareste
in prezentarea sa si trebuie sa gandeasca in termeni de efecte pe care doreste sa le produca
asupra audientei. Informeaza sau produce efecte de persuasiune?

 Prezentarea informativa este gandita in sensul intelegerii unui anumit subiect,

probleme. Daca subiectul este controversat, vorbitorul se axeaza pe o atitudine
obiectiva si nepartinitoare. Prin aceasta autorul prezentarii doreste ca o serie de
informatii sa fie retinute de auditoriu.
 Prezentarea persuasiva – are scopul de a influenta atitudinile si comportamentele
audientei, de a motiva publicul, a-l directiona.
-analiza propriei persoane - poate scoate în evidentă resurse, caracteristici, abilităti sau
experiente personale care vor putea sa motiveze cu succes audienta.
-analiza audientei - inaintea unei prezentari este foarte important sa stim cat de informat este
publicul asupra subiectului abordat, ce ar dori sa cunoasca in special acesta din intreaga arie
de fenomene ale temei abordate. De asemenea trebuie stabilita compozitia demografica a
publicului (varsta, sex, fondul cultural, religia) si atitudinea publicului, ce are in vedere
valorile, nivelul de acord, nivelul de implicare. De exemplu, in cazul compozitiei
demografice, varsta este un criteriu definitoriu al alegerii modalitatii in care decurge
prezentarea, care nu poate decurge la fel in cazul unor elevi de clasa a sasea ca in cazul unor
persoane adulte.
Faza a II-a: identificarea materialelor suport
Dintre mijloacele care pot fi utilizate la realizarea unei prezentari enumar: experienta
personala, carti, articile din ziare si reviste, site-uri web, statistici oficiale, mijloace audio si
video.
Din sfera conceptelor care trebuie introduse intr-o prezentare mentionam: definitia (prezinta
semnificatia unui concept, arata ce este fenomenul pus in discutie), cu rol in introducerea
publicului in tematica discutata, compararea- punctarea similaritatilor dintre doua sau mai
multe lucruri, contrastul- pune in lumina diferentele dintre doua sau mai multe lucruri,
povestirile, citatele, statisticile;
Faza a treia: proiectarea prezentarii
-Consta in activitatea de organizare a ideile rezultate din fazele anterioare Presupune in primul
rand o actiune de identificare a ideilor centrale si a ideilor subordonate.
-ideile trebuie ordonate intr-un mod care sa aiba sens pentru publicul nostru prin urmatoarele
modalitati: ordonarea cronologica (utila in cazul unei abordari istorice), ordonarea de tip
cauza-efect, problema-solutie, ordonarea dupa metoda dificultatii, ordonarea spatiala.
-conectorii sunt de un real folos in a oferi audientei linii de ghidaj: „astfel”, „dupa cum
vedeti”, „in continuare vom discuta”. De ajutor sunt si rezumatele interne, care fac trecerea la
urmatoarea idee.
-Prezentarea va urmari trei axe
[Link] audientei asupra subiectului abordat
2. Prezentarea efectiva
[Link] prezentarii (retentia)
Introducerea – primele momente de contact cu publicul au un rol hotarator asupra
impactului mesajului transmis, functiile acesteia fiind dezvoltarea motivatiei auditoriului de a
asculta si oferirea unei imagini generale asupra a ceea ce se va discuta. Introducerea poate fi
relizata in urmatoarele moduri:
-prin utilizarea umorului sau a unor anecdote (bineinteles, in legatura cu subiectul),
demonstrarea importantei subiectului, fapte care sa creeze anxietate (de exemplu, precizati
cati oameni mor anual din cauza tigarilor daca tineti o prelegere despre obiceiuri distructive
ale tinerilor)
- de evitat: vorbitorul nu trebuie sa isi ceara scuze in fata publicului (de genul „nu sunt un bun
vorbitor” si nu trebuie sa sustina ca subiectul va fi captivant fara sa stie daca auditoriul este cu
adevarat interesat.
Concluzia – sumarizeaza ideile din timpul prezentarii, dar mai mult, prin intoarcerea la ideile
din introducere, se ofera imaginea completa asupra subiectului discutat (a se evita
introducerea de noi informatii, pentru a nu se pierde esentialul). Tipologia concluziilor
seamana cu cea a introducerilor adica cuprinde momente de umor, intrebari retorice, elemente
surprinzatoare.
Faza a IV-a – Prezentarea
-vorbitorii folosesc metode si tehnici diferite de prezentare care variaza in functie de subiectul
tratat, de auditoriu, de ocazie;
-cateva metode de prezentare sunt:

 Metoda improvizatiei – implica vorbirea libera, fara a exista un discurs prealabil

 Metoda manuscrisului- presupune ca intreaga prezentare este citita auditoriului;
dezavantajul acestei metode este limitarea contactului vizual si a feedback-ului din
partea audientei
 Metoda memorizarii – presupune scrierea discursului si memorarea cuvant cu cuvant.
Necesita talent actricesc si stapanire de sine din partea vorbitorului
 Metoda prezentarii orale – implica memorarea ideilor centrale si a ordinii in care
acestea apar si a introducerii si concluziei, insa nu in mod obligatoriu. Nu se
memorarea pe de rost a discursului si de folosesc notite. Astfel, interactiunea cu
publicul este posibila.
Ascultarea
Comunicarea eficienta implica in primul rand ascultarea de catre un auditoriu si
receptarea corecta a mesajului, putini fiind aceia care remarca rolul sau. Eficienta comunicarii
depinde deci si de competenta de ascultare. Ascultarea este un proces interactiv, deoarece
comunicarea presupune existenta a doi actori ai comunicarii: Emitatorul si Receptorul.
In context educational, comunicarea este perturbata de lipsa ascultarii, venind atat din
partea elevului cat si a profesorului, daca elevul nu este deprins sa inteleaga mesajul sau daca
profesorul nu recepteaza cu adevarat ceea ce spun elevii sai. Receptarea eficienta a mesajului
are la baza atitudinile interlocutorului dar si abilitatile specifice dezvoltate in timp prin
exersare.
Atitudini cerute de ascultarea eficienta a interlocutorului

 Sa vrei cu adevarat sa auzi ce are de spus celalalt

 Sa vrei sincer sa-i ajuti pe ceilalti
 Sa respecti opiniile, valorile, sentimentele celuilalt, chiar daca ele vin in contracdictie
cu ale tale
 Sa dispui de cele trei atitudini esentiale pentru o relationare pozitiva si de ajutor:
autenticitate, respect, empatie

Mentinerea unui nivel de baza al atentiei are urmatoarele componente:

 Pastrarea contactului vizual cu interlocutorul
 Adoptarea unei pozitii deschise pentru comunicare – bratele deschise
 Dorinta de a invata de la altii
 Crearea unui mediu lipsit de zgomot
 Gestica si mimica adecvate
 Distanta interpersonala adecvata
Obtinerea comportamentului de atentie: - variaza de la profesor la profesor dar in
esenta are acelasi scop – a obtine un moment de liniste in care toata atentia este indreptata
asupra profesorului. Cateva exemple: batai usoare din palme, plasarea degetului la buze,
deplasare spre partea de fata a clasei si ramanerea in pozitie nemiscata.
Ascultarea pasiva – este indicata la inceputul comunicarii, cand copilul incepe sa se
deschida . Regulile comunicarii pasive sunt:
- Toata atentia est acordata persoanei ascultate
- Nu se va spune nimic care ar putea bloca comunicarea
- Receptorul arata atentie fata de ce i se spune prin limbajul trupului
- Receptorul ofera interlocutorului feed-back si utilizeaza incurajari prin limbajul
trupului
Ascultarea activa- presupune angajarea receptorului in discutie, realizata prin:
- intrebari deschise: “Poti sa-mi spui mai multe despre?”, “ Cum s-au intamplat
lucrurile”
 - parafrazarea: reda punctele cheie ale mesajului verbal transmis si permite focalizarea
pe gandurile si sentimentele elevului.
Tipurile ascultarii active: - ascultarea activa cu rol de informare- permite obtinerea
unor informatii care nu au fost spuse sau au fost exprimate cu neclaritatate
-ascultarea activa cu rol de suport cognitiv si sentimental – instrument folosit in
consiliere
-ascultarea activa cu rol de reducere a agresivitatii verbale a interlocutorului- foarte
utila in cazul elevilor cu probleme comportamentale
Ameliorarea ascultarii si metoda socratica
Devito, precizeaza trei tehnici simple pentru a obtine o invatare mai putenica in
procesul de ascultare: parafrazarea ideilor vorbitorului, exprimarea intelegerii pentru
sentimentele acestuia si adresarea intrebarilor.
Metoda socratica consta in:
- mai intai, este o intrebare la care cei mai multi elevi/studenti pot sa raspunda
- a doua secventa de intrebare incepe sa ingusteze sirul raspunsurilor si focalizezaza
gandirea studentilor in cadrul strategiei de chestionare
- reactualizarea afirmatiilor si prelegerilor se intrepatrunde cu seria intrebarilor,
tinand cont de punctele de interes major
- o intrebare finala, conclusiva, aduce cursantii la punctele de incheiere dorite

COMUNICAREA EDUCAŢIONALĂ

         Comunicare reprezintă  înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legatură. Cam aceste aar

fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentrucomunicare.
Ce se înţelege prin comunicare:
- o provocare constantă pentru psihologia socială;
- oactivitate;
- satisfacerea nevoile personale;
- legătura între oameni, etc.
           
          Un loc central în activitatea de predare-învăţare îl deţine comunicarea educaţională
deoarece rolul profesorului nu este numai acela de a deţine cunoştinţe de specialitate şi
cunoştinţe psiho-pedagogice, ci şi de a transmite aceste cunoştinţe, într-un limbaj specific,
elevilorcărora se adresează. Având la bază limbajul, ca şi proces psihic superior, comunicarea
educaţională îşi propune transferul de informaţii de la profesor la elev, dar şi asigurarea
feedback-ului de la elev la profesor.
         Văzută astfel, comunicarea didactică este rezultatul activităţii a cinci
componentedistincte:
o   Emiţătorul: care este profesorul ce are rolul de a transmiteinformaţia, sub forma
unuisemnalcătre receptor;
o   Receptorul: care este format din clasa de elevicetrebuiesă-şiînsuşeascăinformaţiaprimită.
o   Informaţia: reprezintăconţinutul de cunoştinţe, mesajultransmis de emiţătorreceptorului. Locul
central încadrulmesajuluiîldeţinelimbajul, care trebuiesă fie adecvatcontextuluiîn care are
loccomunicarea;
o   Feedback-ul: care confirmăemiţătoruluiprimireaşiînsuşirea de către receptor a
informaţieicomunicateşi care, totodată, ajutăemiţătorulsă-şirealizezeactivitatea de transmitere
a informaţiilor.
o   Feedback-ul invers: care confirmăreceptoruluivaliditateainformaţiilorprimiteşieste specific
doaractivităţiididactice de predare-învăţare.

          Încadrulacestuimecanismdouăaspectesuntproblematiceşiasupralortrebuiesăinsistăm.
Mai întâiprofesorul care are rolul de a pregăticomunicareadidacticăşi de a o face
posibilăîncondiţiileîn care receptorulestemereudiferit, apoilimbajul care face
posibilăcomunicareadidactică, dar care poate, înacelaşitimp,
săîmpiedicesausădenaturezeaceastăcomunicare.

Înceeacepriveşteclasificareatipurilor de comunicareexistămaimultecriterii de analizat:

„[Link]ă criteriulparteneridistingemurmătoareleforme:
o   comunicareaintrapersonală (cu sine însuşi);
o   comunicareainterpersonală (întredouăpersoane);
o   comunicareaîngrupmic (încazuluneirelaţiigrupale de tipulfaţăînfaţă).
o    
[Link]ăcriteriulstatutulinterlocutoriloravemurmătoareleforme:
o   comunicareverticală (întreparteneri cu status-uriinegale);
o   comunicareorizontală (întreparteneri cu status-uriegale).
o    
3.În funcţie de finalitateaactuluieducativdistingemurmătoareleforme:
o   comunicareinstrumentală;
o   comunicaresubiectivă;
o   comunicareaccidentală.

4.În funcţie de capacitatea de autoreglaredistingem:

o   comunicareunidirecţională (nu interesează feedback-ul);
o   comunicaremultidirecţională (cu feedback determinat de prezenţainteracţiuniiEmiţător –
Receptor).
o    
5.În funcţie de naturaconţinutului:
o   comunicarereferenţială (vizează un anumitadevărştiinţific);
o   comunicareoperaţional-metodologică (vizeazăînţelegereaaceluiadevăr, felulîn care
trebuieoperatpentrucaaceladevărsă fie descifrat);
o   comunicareatitudinală (valorizeazăceletransmise, situaţiacomunicăriişipartenerul);
o   comunicareverbală;
o   comunicarenonverbală;
o   comunicaremixtă;
o   comunicarepareverbală.”

Pentru a fi eficace, comunicariididactice i se ceranumite CARACTERISTICI:

1. Ale profesorului:
•        claritateamesajelor
 •        preciziaacestora
•        utilizareaunuilimbajadecvatsiaccesibilelevilor
•        utilizareaunuilimbajcorect
•        structurarealogica a mesajelortransmise
•        prezentareainteresanta a continutuluiinstruirii
•        asigurareaunuiclimatadecvatcomunicarii
2. Ale elevilor:
•        saaiba capacitate de concentrare (pentru a puteareceptasiintelege  mesajulprofesorului);
•        saposedecunostinteleanterioarenecesareinvatariiceurmeaza;
•        sa fie motivatipentru a invata ( in general si la un anumitobiectstudiu, in particular);
•        sacunoascalimbajeleutilizate (de profesorsau de calculator )

Pentruperfecționareacomunicăriididactice, estenecesarăcunoaşterearespectareaunorreguli de
cătreprofesori, între care menţionăm:
·         vorbireacorectă, deschisăşidirectă (care previnesau reduce distorsiuneamesajelor);
·         încurajarea feedback-ului din parteaelevilor (pentru a
cunoaşteîncemăsurămesajeletransmise au fostcorectrecepţionateşiînţelese);
·         ascultareaatentă, răbdătoareşiîncurajatoare a mesajelorprimite din parteaelevilor,
concomitent cu efortul de a înţelege exact sensulacestormesaje;
·         folosireamaimultorforme de comunicaredidacticăpentruacelaşi tip de mesaje (de regulă,
oralăşivizuală, concomitent);
·         repetareamesajelormaicomplexe.

     CONCLUZII:
      
     In comunicareadidacticanoi, casiprofesori/învatatoritrebuiesa-i
facempeelevisasimtacaavem o vocatie in aceastadirectie, casuntem un  partener de incredere,
care doreste un dialog autentic.
    Competenta de comunicare se vamanifestasiprincapacitatea de ascultare a elevilor.
     Ceimaiapreciatiprofesorisuntcei care permit libertatea de exprimareaelevilor, care nu-i
facnicisa se simtajudecati, nicimanipulati, nicisfatuiti, ci cei care le oferasentimentul de
sigurantasilibertateacomunicarii.
     Într-o lumeîncontinuămișcare, transformareșievoluție, formareacompetențelor de
comunicare - atât ale cadrului didactic câtși ale elevului - constituieunimperativ al
învățământuluiromânesc.

BIBLIOGRAFIE :
        Cucoş, C. „Pedagogie” EdituraPolirom, Iaşi 1996,pag. 135

        Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologieşcolară, Ed. polirom, Iaşi, 1999, p 181-190

        Stoica M., Pedagogieşipsihologie, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002, p 123

        Barliba, C., M., Paradigmelecomunicării, EdituraŞtiinţificăşiEnciclopedică, Bucureşti,

1987.

        Toma, Gheorghe, Tehnici de comunicare, EdituraArtprint, Bucureşti, 1999.