În matematică, numerele complexe au apărut ca soluții ale ecuațiilor de forma , cu p număr
real strict pozitiv, așa cum numerele iraționale apăruseră din necesitatea de a descrie soluții ale
ecuațiilor de forma , unde q nu este un pătrat perfect.
Formal, mulțimea numerelor complexe reprezintă mulțimea tuturor perechilor ordonate de numere
reale, (a,b), înzestrată cu operațiile de adunare și înmulțire definite mai jos:
,
.
Mulțimea numerelor complexe formează un corp, corpul numerelor complexe, notat cu .
Elementul neutru al operației de adunare este iar elementul neutru al operației de înmulțire
este .
Deoarece și , mulțimea numerelor reale, , poate fi privită ca submulțime a lui , identificând
numărul real cu .
Numărul complex are proprietatea , adică identificat cu numărul real . Niciun număr
real nu are această proprietate; de aceea el a fost denumit "numărul " („i” de la „imaginar”).
Numerele complexe de forma se numesc „numere imaginare”.
Primul matematician care menționează sumar radicali de ordinul II din numere negative exprimate
ca diferență de numere intregi pozitive e Heron din Alexandria la un calcul legat de o mărime
geometrică pentru trunchi de con.
Următorul matematician care descoperă prezența radicalilor din numere negative (la studiul ecuației
de gradul al treilea) e Girolamo Cardano in 1545. In tratatul din 1572 Rafael Bombelli face un studiu
al regulilor operațiilor cu numere complexe. Acest studiu e continuat în secolul următor de Rene
Descartes și John Wallis, ulterior de Abraham de Moivre și Roger Cotes care stabilesc conexiunea
dintre numere complexe și trigonometrie. Cotes in 1715 ajunge la a deduce formula lui Euler sub
formă logaritmică.
Ulterior se extinde la scară extinsă printre matematicieni acceptarea reprezentării geometrice prin
planul complex cu Caspar Wessel, Jean Robert Argand și Carl Friedrich Gauss.
Numărul complex este notat cu și numit „numărul i”. Are proprietatea .
Ținînd cont de cele de mai sus, un număr complex poate fi scris .
Forma algebrică a unui număr complex este , unde a și b sunt numere reale.
numit unitatea imaginară; ; .
Pentru un număr complex , se numește partea reală a lui și se notează , iar se
numește partea imaginară a lui și se notează .
Un număr complex cu partea reală nulă (deci de forma: ) se mai numește „număr imaginar”.
Egalitatea a două numere complexe z = (a,b) = a + bi și w = (c,d) = c + di are loc dacă a =
c și b = d.
Suma a două numere complexe z = (a,b) = a + bi și w = (c,d) = c + di este z + w = (a + c, b +
d) = (a+c) + i(b+d).
Produsul a două numere complexe z = (a,b)= a + bi și w = (c,d) = c + di este zw = (ac-
bd,bc+ad) = (ac-bd) + i(bc+ad).
Exemple: pentru z = (2,3) = 2 + 3i și w = (1,4) = 1 + 4i avem suma z + w = (3,7) = 3 + 7i și
produsul zw = (-10,11) = -10 + 11i.