PARTEA I CERCETAREA CRIMINOLOGICĂ

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE nr. 1

OBIECTUL CERCETĂRII CRIMINOLOGICE

I. FENOMENUL CRIMINAL – un prim obiect al cercetării criminologice

Pentru a stabili ce anume intră în conţinutul fenomenului criminal şi, pe cale de

consecinţă, în sfera obiectului cercetării criminologice, trebuie să avem în vedere, pe de o parte,
aspectul individual al fenomenului, ceea ce presupune atât fapta în sine (noţiunea de crimă), cât
şi factorul uman inerent (criminalul), iar pe de altă parte, trebuie să avem în vedere aspectul de
masă al fenomenului (criminalitatea).

1) Crima. Înţelesurile posibile ale noţiunii de crimă:

a) sensul comun – în sens comun prin crimă se desemnează, de regulă, o infracţiune intenţionată
îndreptată împotriva vieţii persoanei, fie că este vorba de omor, de omor calificat, ucidere la
cererea victimei; determinarea sau înlesnirea sinuciderii; aceeași denumire o regăsim utilizată
în cazul unor infracţiuni care au un alt obiect juridic principal, dar care au ca rezultat moartea
unei persoane.

TEME :
- Indicaţi obiectul juridic al infracţiunilor de : omor, omor calificat, ucidere la cererea victimei,
determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
- Daţi exemple de infracţiuni care au un alt obiect juridic principal dar care au ca rezultat
moartea victimei.

b) sensul penal – în sens penal crima desemnează o infracţiune gravă, pentru care legiuitorul
stabileşte pedepse diferite şi proceduri speciale, în raport cu celelalte infracţiuni; acest sens este
dat de împarţirea tripartită a infracţiunii în : crime, delicte şi contravenţii; în doctrina penală
noţiunea de crimă a fost şi este utilizată şi in sensul general de infracţiune, de faptă penală.

TEME :
- Care a fost evoluţia împărţirii tripartite a infracţiunii în legislatia statelor europene şi în
special în cea a României.
- Care este concepţia actualului Cod penal român cu privire la infracţiune.

c) sensul criminologic – în sens criminologic noţiunea de crimă are o accepţiune largă,

referindu-se la infracţiune în general; este însa inexact a pune semnul egalităţii între infracţiune
şi noţiunea de crimă utilizată în criminologie; în sens criminologic notiunea de crimă trebuie să
pornească de la conceptul de infracţiune din dreptul penal, însă trebuie să meargă dincolo de
acesta.
 Din punct de vedere criminologic noţiunea de crimă desemneaza fapta penală sau fapta cu
justificată aparenţă penală şi în acest sens ea reprezintă un prim element al fenomenului
criminal.

TEME :
- Explicaţi ce întelegeţi prin condiţia ca o faptă să fie prevazută în legea penală pentru a
putea fi considerată infracţiune ;
- Ce este vinovăţia ? Care sunt formele vinovăţiei?
- Care sunt cauzele justificative?
- Care sunt cauzele de neimputabilitate?

2) Criminalul . Notiune.

În sens general, infractorul sau delincventul este persoana care a comis o infracţiune. În
sens penal, mai riguros, se adaugă şi condiţia existenţei unei hotărâri definitive de condamnare.
În cercetarea crimonologică se va pleca de la semnificaşia penală a noţiunii de infractor, dar
sensul noţiunii de criminal este mai amplu.
Intră în categoria criminologică de criminal persoana care comite o crimă în sensul de
faptă penală sau cu justificată aparenţă penală. Criminalul, în această accepţiune extrem de largă,
intră, în mod implicit, alături de crimă, în conţinutul fenomenului criminal şi, prin urmare, în sfera
de preocupări a cercetării criminologice, face parte din obiectul acesteia.

TEME :
- Daţi exemple de situaţii în care, faţă de o persoană se poate utiliza termenul de
criminal în sens criminologic, fară însă a se putea utiliza în mod corect termenul de
infractor.
- Este interesată cercetarea criminologică de persoanele care comit fapte penale fără a
avea discernământ (bolnavii psihic)?

3) Criminalitatea.

Noţiunea de criminalitate desemnează la modul general ansamblul faptelor penale

comise într-un spaţiu si într-o perioadă de timp determinate.

Clasificarea subiectivă a criminalitătii

- se referă la categorii de criminalitate obţinute prin raportarea la diferite elemente de referinţă

alese în funcţie de interesul cercetării criminologice; astfel putem opera cu diferite categorii de
criminalitate precum: criminalitate natională, regională, continentală, etc. (în funcţie de spaţiu);
criminalitate anuală, semestrială, etc. (în funcţie de perioada de timp); criminalitate violentă şi
criminalitate vicleană (în funcţie de natura infracţiunilor) ; criminalitate adultă şi criminalitate
juvenilă ( în funcție de vârsta autorilor), etc.
TEME :
- de ce numim acest tip de clasificare « subiectivă » ?

Clasificarea obiectivă a criminalităţii:

- se referă la categorii de criminalitate obţinute prin raportarea la un criteriu unic, respectiv

gradul de cunoaştere a faptelor penale de către organele care participă la înfăptuirea actului de
justiţie penală ( poliţie, parchet, instanţe de judecată); conform acestui criteriu criminalitatea se
împarte în patru categorii:

Criminalitatea reală ;
- se referă la ansamblul faptelor penale comise efectiv, indiferent dacă ele sunt sau nu sunt
cunoscute de catre vreunul din organele justiţiei penale.

Cifra neagră a criminalitaţii ;

- reprezintă ansamblul faptelor penale care se comit efectiv dar care nu ajung la cunoştinţa
organelor de justitie penală.

- factorii care generează cifra neagră a criminalităţii :

a) abilitatea infractorilor ;
b) ineficienţa organelor de cercetare penală,
c)pasivitatea victimelor.

- posibilităţile de evaluare a cifrei negre a criminalităţii:

a) anchetele de auto-confesiune;
b) anchetele de victimizare.

Criminalitatea aparentă (sau relevată) ;

- reprezintă totalitatea faptelor cu aparenţă penală ajunse la cunostinţa organelor de justiţie.

Criminalitatea legală (sau judecată).

- cuprinde faptele penale pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de
condamnare definitivă.
 Criminalitatea, înţeleasă ca ansamblu de fapte penale, sau cu justificată aparenţă
penală comise, reprezintă la rândul ei o componentă a fenomenului criminal.

TEME :
- Exprimaţi cifra neagră a criminalitătii într-o ecuaţie matematică.
- Ce înţelegeţi prin abilitatea infractorilor ?
- Explicaţi diferenţa dintre ipoteza în care abilitatea infractorilor este o cauză care
generează cifra neagră a criminalităţii şi ipoteza in care abilitatea infractorilor
determină infracţiuni ajunse la cunoştinţa organelor judiciare dar rămase cu autorul
neindentificat .
- Care pot fi sursele unei organizări deficitare a organelor de cercetare penală ?
- Ce se înţelege prin pasivitatea victimelor, drept cauză care generează cifra neagră a
criminalităţii ? Exemplificaţi.
- Explicaţi ce reprezintă anchetele de auto-confesiune şi anchetele de victimizare.
- Care sunt modalităţile de sesizare a organelor de urmarire penală despre săvârşirea
unei infracţiuni ?
- Unde sunt înregistrate, de regulă, mai întâi, sesizările privind săvârşirea unei fapte
penale ?
- Care sunt cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea actiunii penale este
împiedicată ?

Rezultă că fenomenul criminal, perceput din punct de vedere uman şi social, iar nu ca
simplă abstracţie juridică, reuneşte în conţinutul său o realitate individuală – crima cu
vectorul ei inerent criminalul – şi o realitate colectivă – criminalitatea.

II. PRACTICA ANTICRIMINALĂ – al doilea obiect al cercetării criminologice

1) Dublul caracter al cercetării criminologice

Există opinii care consideră criminologia drept o ştiinţă fundamentală, teoretică şi opinii
potrivit cărora cadrul criminologiei se reduce la cercetarea aplicativă. Între cele două extreme
există si opinia corectă care subliniază dubla finalitate a cercetării criminologice. Dublul
caracter al criminologiei determină dublarea obiectului cercetarii criminologice.

2) Conţinutul practicii anticriminale

Categoriile de mijloace folosite in lupta impotriva criminalităţii:

a) mijloacele juridice – totalitatea normelor de drept ce contribuie direct sau indirect la
combaterea şi prevenirea fenomenului criminal.
b) mijloacele empirice – ansamblul practicilor institutionale ( poliţie, parchet, instanţe de
judecată, penitenciare), care au ca scop combaterea si prevenirea criminalitaţii.

Domeniile principale de luptă contra criminalităţii :

 a) domeniul dreptului penal si al aplicărilor lui concrete ;
b) domeniul tratamentului delincvenţilor ;
c) domeniul prevenirii criminalităţii.

Practica anticriminală reprezintă sistemul mijloacelor aplicate de către stat în scopul

stăpânirii fenomenului criminal. În acest sens, practica anticriminală constituie cel de-al
doilea obiect al cercetării criminologice.

TEME :
- Care este finalitatea celor trei domenii principale de lupta impotriva
criminalitatii ?
- Ce se înţelege prin stăpânirea fenomenului criminal ?
- Ce se înţelege prin practică anticriminală ?

La încheierea acestei unităţi de învăţare este esenţial de observat că, în concordanţă cu dublul
ei caracter (teoretic şi aplicativ), cercetarea criminologică are un dublu obiect: 1) fenomenul
criminal; 2) practica anticriminală.

REFERATE :

Particularităţile criminalităţii feminine

Particularităţile delincvenţei juvenile

INTREBĂRI / SUBIECTE :

- Care sunt sensurile noţiunii de crimă ?

- Noţiunea de criminalitate-clasificarea obiectivă .

- Cifra neagră a criminalităţii ; factorii care o generează, posibilităţi de evaluare .

- Criminalitatea aparenta şi Criminalitatea legală (asemănări şi deosebiri).

- Practica anticriminală: mijloacele şi domeniile de luptă împotriva criminalităţii, definiţie.