CELULA

Celula este unitatea de morfofunctionala si genetica a organizarii materiei vii  poate exista
singura sau in grup constituind tesuturi.
Forma celulelor – variabila. Initial toate celulele au forma globuloasa, dar ulterior 
fusiforme, stelate, cubice, cilindrice, etc.
 Celulele adipoase, ovulul, cartilaginoase si sangvine – isi pastreaza forma globuloasa
Dimensiunile – variaza in functie de 1. Specializarea lor
2. Starea fiziologica a organismului
3. Conditiile mediului extern
4. Varsta etc.
1. Hematia – 7,5 microni
2. Ovulul – 150 – 200 microni  MEDIA – 20-30 microni
3. FMS – 5-15 cm

STRUCTURA CELULEI – 3 parti componente principale

1. Membrana celulara – plasmatica – plasmalema
 Inconjoara celula, ii confera forma, separa structurile interne ale celulei de mediul
extracelular
 Este alcatuita, in principal din FOSFOLIPIDE si PROTEINE.
 Fosfolipidele sunt astfel dispuse, incat portionea lor hidrofilabistrat, in interiorul
caruia se afla portiunea – hidrofoba  acest miez hidrofob restrictioneaza pasajul
transmembranar al moleculelor hidrosolubile si al ionilor
 Componenta PROTEICA – este cea care realizeaza functiile specializate ale membranei si
mecanismul de transport transmembranar. Proteinele se pot afla pe fata interna,
externa, dar si transmembranar. NU sunt uniform distribuite in cadrul str. Lipidice 
model structural mozaic fluid
 Membrana contine si glucide – glicoproteine si glicolipide, atasate pe fata ei externa,
puternic incarcate negativ.
La unele celule, 2. Citoplasma prezinta diferite prelungiri acoperite de 1. Plasmalema.
 Temporare + neordonate – de tipul pseudopodelor – leucocitele
 Permanente – microvili – epiteliul mucoasei intestinului, epiteliul tubilor renali
– cili – epitelul mucoasei traheei
– desmozomi – corpusculi de legatura care solidarizeaza celulele
epiteliale
2. Citoplasma – structura complexa – la nivelul ei desfasurandu-se principalele functii
vitale
 este un sistem coloidal in care mediul de dispersie este apa, iar faza dispersata este
ansamblul de micelii coloidale ce se gasesc in – miscare browniana.
FUNCTIONAL, citoplasma are o parte [Link] – Hialoplasma
[Link] – Organitele Celulare care sunt de
2 tipuri: comune tuturor celulelor, si, specifice, prezente numai in anumite celule unde
indeplinesc functii speciale
ORGANITE COMUNE
1. Reticul endoplasmatic – sistem canalicular, care leaga plasmalema de stratul extern al
membranei nucleare – este un sistem circulator intracitoplasmatic
RE NETED – retea de citomembrane cu aspect diferit, in functie de activitatea
celulara – rol important in metabolismul glicogenului.
RE RUGOS – forma diferentiata a RE – pe suprafata externa a peretelui membranos
prezinta ribozomi – rol in sinteza de proteine

2. Ribozomii – corpusculii lui Palade – organite bogata in ribonucleoproteinde, de forma

unor granule ovale sau rotunde 150-250 A. Exista ribozomi liberi in matricea
citoplasmatica si asociati RE NETED  ergastoplsma=RE RUGOS – sediul sintezei
proteice

3. Aparatul Golgi – dictiozomii – sistem membranar format din micro- si macro-vezicule si

din cisterne alungite, situat in apropierea nucleului, in zona cea mai activa a citoplasmei
– rol in excretia unor substante celulare.

4. Mitocondriile – forma ovala, rotunda, cu un perete de structura trilaminara – LIPO-

PROTEICA – prezinta un invelis extern – membrana externa, urmat de un interspatiu, si,
spre interior, o membrana interna, plicaturata  creste mitocondriale. In interior se
gaseste matricea mitocondriala in care se afla sistemele enzimatice care realizeaza
fosforilarea oxidativa – sinteza ATP – sediul fosforilarii oxidative cu eliberare de energie.

5. Lizozomii – corpusculi sferici, raspunditi in intreaga hialoplasma; contin enzime

hidrolitice cu rol important in celulele fagocitare – leucocite, macrofage – rol in
digerarea substantelor si particulelor care patrund in celula, precum si a fragmentelor
de celule sau tesuturi.
 6. Centrozomul – in apropierea nucleului – se manifesta in timpul diviziunii celulare;
format din 2 centrioli orientati perpendicular unul pe celalalt si o centrosfera – zona de
citoplasma vascoasa – rol in diviziunea celulara – lipseste in neuron

ORGANITE SPECIFICE
1. Miofibrilele – elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare
2. Neurofibrilele – constituie o retea care se intinde in citoplasma neuronului, axoplasma,
dendrite.
3. Corpii Nissl – corpii tigroizi – echivalenti ai ergastoplasmei pentru celula nervoasa
In afar organitelor comune si specifice, in citoplasma se mai hasesc si INCLUZIUNILE
CITOPLASMATICE, care au caracter temporar si sunt reprezentate de granule de substanta
de rezerva, produsi de secretie si pigmenti.
3. Nucleul – parte constitutiva principala cu rolul de a coordona procesele biologice celulare
fundamentale contine materialul genetic
controleaza metabolismul celular
transmite informatia genetica
pozitia lui in celula poate fi centrala sau excentrica – celule adipoase, mucoase
are, de obicei, forma celulei
numarul nucleilor  majoritatea (nu toate) celulelor sunt mononucleate, dar exista si
exceptii – celule binucleate – hepatocitele, - polinucleate – fibra musculara striata, anucleata –
hematia adulta
dimensiunile pot fi intre 3 si 20 microni, corespunzator ciclului functional al celulei, fiind in
raport de 1/3, ¼ cu citoplasma
STRUCTURA NUCLEULUI
1. Membrana nucleara
2. Carioplasma
3. Unul sau mai multi nucleoli
Membrana nucleara – poroasa, dubla, cu str. Trilaminata, constituita din 2 foite: una externa
spre  matricea citoplasmatica, ce prezinta !!ribozomi si se continua cu citomembranele RE
si alta – interna – aderenta miezului nuclear. Intre cele doua foite avem un spatiu ce se
numeste – spatiu perinuclear . Sub membrana se afla carioplasma, o solutie coloidala cu
aspect omogen  la nivelul ei exista o retea de filamente subtiri formate din granulatii fine de
cromatina , din care, la inceputul diviziunii se formeaza – cromozomii – alcatuiti din ADN, ARN
cromozomal, proteine histonice si nonhistonice, cnantitati mici de lipide , ioni de Ca si Mg.
PROPRIETATILE CELULEI!
Celulele au o serie de proprietati generale si specifice, care le asigura indeplinirea rolului
specific in ansamblul organismului. Dintre acestea, sinteza proteica, reproducerea celulara si
metabolismul celular au fost deja studiate. Proprietati importante ale celulei sunt insa atat 1.
Transportul transmembranar cat si [Link] de membrana.
TRANSPORTUL TRANSMEMBRANAR
Transportul transmembranar prezinta permeabilitate selectiva pentru anumite molecule si
majoritatea ionilor. Aceasta permite un schimb bidirectional de substante nutritive si produsi
ai catabolismului celular, precum si un tranfer ionic, care determina  aparitia curentilor
electrici.
Mecanismele implicate in transportul transmembranar pot fi grupate in 2 categorii principale.
1. Mecanisme care nu necesita prezenta unor proteine transportoare – carausi –
difuziunea, osmoza.
2. Mecanisme care necesita prezenta unor astfel de proteine – difuziunea facilitata,
transportul activ
Un alt mod de a clasifica trasportul transmembranar tine cont de consumul energetic necesar
pentru realizarea lui.
1. Tranport pasiv – difuziunea, difuziunea facilitata, osmoza – nu necesita energie
2. Transport activ – necesita cheltuiala energetica - ATP

 Mecanisme care nu necesita prezenta proteinelor transportoare.

Difuziunea Moleculele unui gaz, ca si moleculele si ionii aflati intr-o solutie – se gasesc intr-
o miscare dezordonata permanenta, rezultat al energiei lor. Aceasta miscare, numita
difuziune, determina  raspandirea uniforma a moleculelor intr-un volum dat de gaz sau
solutie. De aceea, ori de cate ori exista o diferenta de concentratie – gradient de concentratie,
miscarea moleculara tinde sa elimine aceasta diferenta si sa distrubuie moleculele uniform.
Datorita structurii sale, MC nu reprezinta o bariera in difuziunea moleculelor nepolarizata –
liposolubile, de exemplu O2, hormonii steroizi. Moleculele organice, care prezinta legaturi
covalente polare, dar nu sunt incarcate electric , de exemplu CO2, ureea, etanolul, POOT!!!!
De asemeanea, difuza prin MC.
Moleculele polarizate mai mari, nu pot traversa MC prin difuziune si, de aceea, au nevoie de
proteine transportoare.
De asemenea, MC, nu permite! Pasajul ionic liber! – acesta, va avea loc doar la nivelul
canalelor ionice cu structura PROTEICA! – formatiuni membranare cu dimensiuni atat de mici
incat nu pot fi vizualizate nici chiar cu ajutorul microscopului electric.

Osmoza  este difuziunea apei – solventului dintr-o solutie.

 pentru ca ea sa se produca, membrana care separa cele 2 compartimente
trebuie sa fie semipermeabila – sa fie mai permeabila pentru pentru moleculele de solvent
decat pentru cele de solut=solvit.
 apa va trece din compartimentul in care concentratia ei este mai mare (solutie
mai diluata) in cel cu concentratie mai mica (solutie mai concentrata).
Forta care trebuie aplicata pentru a preveni osmoza se numeste presiune osmotica. Ea este
proportionala cu numarul de particule dizolvate in solutie.

 Mecanisme care necesita prezenta proteinelor transportoare.

Moleculele organice polarizate si cu greutate molara mare traverseaza MC cu ajutorul
proteinelor transportoare
Acest tip de transport este specific si saturabil – va exista un transport maxim pentru o
anumita substanta si pentru aceeasi proteina transportoare poate aparea competitia intre
moleculele de transportat
Difuziunea facilitata moleculele se deplaseaza in sensul si conform gradiuntului de
concentratie si nu necesita energie pentru transport.
Transportul Activ  asigura deplasarea moleculelor si a ionilor impotriva gr. de concentratie
si se desfasoara cu consum de energie furnizata de ATP
1. TA primar – pentru functionarea proteinei transportoare este necesara hidroliza directa
a ATP – aici, proteinele transportoare = pompe!
2. TA secundar – cotransport – energia necesara pentru transferul unei molecule sau ion
impotriva gradientului sau de concentratie este obtinuta  prin transferul altei energii
conform gradientului ei de concentratie  [Link] de Na/K.

O categorie speciala de transport este cel vezicular:

 Endocitoza – in care, materialul extracelular este captat in vezicule formate prin
invaginarea MC si transferat intracelular – forme particulare – fagocitoza si pinoc.
 Exocitoza – in care materialul intracelular este captat in vezicule care vor fuziona cu
MC, iar continutul lor va fi eliminat in exteriorul celulei
 POTENTIALUL DE MEMBRANA

Permeabilitatea selectiva a membranei

Prezenta intracelulara a moleculelor nedifuzabile incarcate negativ
Activitatea pompei Na/K

creeaza o distributie inegala a sarcinilor de-o parte si de alta a MC  aceasta diferenta este
numita potential de membrana
 Potentialul membranar de repaus – valoare medie – 65mV pana la – 85mV – valoare
apropiata de cea a potentialului de echilibru pentru K si – depinde de permeabilitatea
membranei pentru diferitele tipuri de ioni
termenul de repaus este introdus pentru a desemna un potential de membrana atunci cand
la nivelul acesteia nu se produc impulsuri electrice
valoarea acestui potential se datoreaza pompei de Na/K care reintroduce in celula  2K si
expulzeaza 3Na  introdus in celula  in acest mod, o celula isi mentine relativ constanta
concentratia intracelulara a ionilor de Na,K si un potential membranar constant in absenta
unui stimul
 Potentialul de actiune – modificarea temporara a potentialului membranar
celulele stimulate electric genereaza PA prin modificarea PA
mecanismele de producere, aspectul si durata PA sunt diferite in functie de tipul de celula,
dar principiul de baza este acelasi – modificarea PM se datoreaza unor curenti electrici care
apar la trecerea ionilor prin canalele membranare specifice, ce se inchid sau se deschid in
functie de valoare PM.
Ex. neuronul
1. Pragul – celulele excitabile se depolarizeaza rapid, daca valoarea PM atinge un nivel
critic, numit prag – odata acest prag atins, depolarizarea este spontana!
-PA este un raspuns de tipul „tot sau nimic”; stimulii cu o valoare inferioara
pragului,subliminari, NU provoaca depolarizarea si declansarea unui impuls, iar cei
supraliminari NU determina o reactie mai ampla decat stimulul prag.
2. Panta ascendenta – depolarizarea apare dupa atingerea potentialului prag si se
datoreaza cresterii permeabilitatii pentru Na – acesta va intra in celula prin canale
speciale pentru acest ion, care sunt voltaj-dependente si care se deschid atunci cand PM
atinge valoarea prag.
 3. Panta descendenta – repolarizarea – potentialul revine catre valoarea de repaus – acest
fapt se datoreaza iesirii K din celula prin canale speciale pentru acest ion, care se
deschid, de asemenea, in prezenta stimulului.

Perioada refractara – reprezinta intervalul de timp pe parcursul caruia este dificil de obtinut
un PA. Avem:
1. Perioada refractara absoluta – pe parcursul careia, indiferent de intensitatea stimulului,
nu se poate obtine un nou PA – cuprinde panta ascendenta a PA si o portiune din cea
descendenta si se datoreaza inactivarii canalelor pentru Na – nu inchiderea lor.
2. Perioada refractara relativa – se poate initia un al doilea PA, daca stimulul este suficient
de puternic – PA obtinut are o viteza de aparitie a pantei ascendente mai mica si o
amplitudine mai redusa decat in mod normal.
PA odata generat in orice punct al unei membrane excitabile, va stimula, la randul lui, zonele
adiacente ale acesteia, propagandu-se in ambele sensuri – pana la completa depolarizare a
membranei. Transmiterea depolarizarii in lungul unei fibre nervoase sau musculare poarta
denumirea de impuls (nervos sau muscular).
Proprietatile speciale ale celulelor sunt contractilitatea - proprietatea celulelor musculare de
a transforma energia chimica a unor compusi in energie electrica si activitatea secretorie –
deoareceee – fiecare celula sintetizeaza substantele lipidice si proteice proprii, necesare
pentru refacerea structurilor, pentru crestere si inmultire . Unele celule s-au specializat in
producerea de substante pe care le exporta in mediul intern – secretia endocrina sau extern –
secretia exocrina.