SCOALA POSTLICEALA FLORENTINA MOSORA

REFERAT

PROBLEME SOCIALE-CORUPTIA

AMG1-B

MIHALCEA BIANCA ALEXANDRA

1
 CUPRINS

 TIPURI SI FORME DE MANIFESTARE A CORUPTIEI-pag 3

 FACTORI GENERATORI AI FENOMENULUI CORUPTIEI-pag 4

 AMPLOAREA FENOMENULUI CORUPTIEI-pag 5

 IMPEDIMENTE IN APLICAREA LEGISLATIE

ANTICORUPTIE-pag 6
 MECANISME DE PREVENIRE A CORUPTIEI-pag 7

 ROLUL SOCIETATII IN COMBATEREA CORUPTIEI-pag 8

 BIBLIOGRAFIE-pag 9

2
 Corupție se numește un abuz, activ sau pasiv, al funcționarilor publici (fie numiți
fie aleși), în scopul obținerii de avantaje financiare private sau de alte
[Link]ția reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii
unor interese personale sau de grup. Corupţia, în sensul său larg, cuprinde şi întreaga
gamă de fapte antisociale numite „criminalitate organizată“.
Una dintre cele mai populare clasificări ale corupției este realizată în dependență de
modalitatea de dezvoltare a fenomenului în diverse regiuni geografice sau grupuri de
stat. Corupția este generată de schimburile de bogăție și putere, de forța sau
slăbiciunea instituțiilor statului și ale societății civile. Diferențele privind ponderea
acestor factori, susține [Link], duc la apariția a patru tipuri de corupție, numite
sindroame, la care se pot subsuma circa 100 de state:
• Corupţia de tip piaţă de influenţă, caracteristică SUA, democraţiilor consolidate din
Occident, Japoniei, Canadei etc. În acest tip de corupție politicienii joacă rolul unor
intermediari, „închiriind” relaţiile în schimbul unor contribuţii, care pot fi legale sau
nu, pentru facilitarea comerțului internațional;
• Corupţia de tip cartel de elite, care se manifestă cel mai bine în statele
postcomuniste din Europa Centrală, Coreea de Sud, Chile etc. În aceste state politica
şi pieţele se bazează pe o concurenţă în creștere, iar reţelele de elită sunt folosite ca
stimulente în schimbul unor favoruri sau suporturi financiare ilegale;
• Corupţia de tip oligarhi şi clanuri, întâlnită mai des în Federaţia Rusă, Mexic,
Filipine (într-o anumită măsură şi în Republica Moldova). Această forma de corupţie
consta într-o luptă dezordonată, uneori violentă, între elitele aflate în competiţie care
urmăresc să-şi folosească resursele personale, în vederea dobândirii atât a bogăţiei,
cât şi a puterii;
• Corupţia de tip „moguli” oficiali, proprie Chinei, unor ţări din Orientul Mijlociu,
precum şi unor state din Africa. În această ultimă categorie de state, instituţiile sunt
foarte slabe, politica rămâne nedemocratică ori se află într-un proces de deschidere
lentă, însă economia este în curs de liberalizare. Atât posibilităţile de îmbogăţire, cât
şi noile riscuri care îi ameninţă pe cei deja îmbogăţiţi sunt numeroase, dar puterea
politică este personală şi se abuzează de ea;
Cercetătorii [Link], [Link], J.S. Nye evidenţiază la nivel mondial alte trei tipuri
de dezvoltare a fenomenului corupţiei, care descriu transformarea acesteia în
fenomen-sistem. Din această perspectivă geografică se deosibesc următoarele tipuri:
tipul asiatic al corupţiei – fenomen obişnuit socialcultural acceptat şi economic legat
de funcţionarea statului; tipul african – puterea este vândută la una din grupurile
clanurilor economice principale care s-au înţeles între ele şi a căror existenţă este
asigurată prin mijloace politice; tipul latino-american – tolerarea corupţiei dă
posibilitate sectoarelor economice tenebre şi criminale să atingă putere
comensurabilă cu cea de stat.

3
 Fenomenul corupţiei, prezent în statele post-sovietice din Europa de Est, poate fi
considerat ca un rezultat al unei duble moşteniri: cea a pre-modernismului şi cea a
contramodernismului de tip socialist, care încă mai influenţează aceste societăţi.
Cauzele economice − rezidă în mare parte în costul ridicat al vieţii, stagnarea
economică, remunerarea scăzută. Un grad înalt de pesimism şi incertitudine în ziua
de mâine generează automat în societate necesitatea acumulării unor rezerve care,
prin combinarea cu nivelul scăzut de remunerare a muncii, conduc la faptul că
persoanele cu posturi decizionale caută oportunităţi de primire a veniturilor
suplimentare pe care le poate oferi situaţia pe care o au. Taxele şi impozitele înalte
conduc practic agenţii economici la încercări de ocolire a achitării impozitelor prin
mai multe metode, precum: diminuarea preţului în vamă a mărfurilor importate,
modificarea actelor de import prin introducerea unor date false, efectuarea
tranzacţiilor economice prin intermediul firmelor fantome ori prin metoda mai nouă a
implicării firmelor off-sore sau, cel mai des, prin metoda clasică de mituire a
funcţionarului „ca să închidă ochii” la unele încălcări.
Cauzele instituţionale − în mare măsură cuprind politica defectuoasă de cadre;
promovarea în posturi de răspundere a unor persoane incompetente şi corupte;
angajarea pe criterii politice; fenomenul „cumătrismului” la angajare; lipsa
mecanismelor eficiente de control a factorilor de decizie; lipsa de transparenţă în
activitatea administraţiei publice centrale şi locale, în organele de drept; posibilitatea
redusă de demascare a persoanelor corupte; înzestrarea insuficientă a organelor de
drept cu mijloace tehnice; sancţionarea superficială a persoanelor găsite vinovate de
acte de corupţie.
Cauzele legislative − rezidă în lacunele existente în legislaţie, de asemenea, în lipsa
unor mecanisme eficiente de aplicare a acesteia. Imperfecţiunea legislaţiei se
manifestă nudoar în elaborarea slabă a legilor, dar şi în imperfecţiunea întregului
sistem de drept, în neclaritatea procedurilor de ordin legal (de exemplu, procedura de
sancționare a nedeclarării situațiilor de conflict de interese), în caracterul
contradictoriu al legislaţiei, fapt ce duce la interpretarea şi aplicarea diversă a
legislaţiei în dependenţă de necesitatea fiecărei persoane cointeresate.
Cauzele politice − constau în: lipsa de voinţă şi de responsabilitate politică, în
ne-formarea integrală a sistemului de diviziune a funcţiilor între instituţiile puterii şi
agenţii liberi ai pieţii, existenţa unor factori interni şi externi care impun interesele de
grup la luarea unor decizii; nesoluţionarea problemelor ce ţin de segmentul
transnistrean; erorile comise în procesul de realizare a reformelor economice şi
sociale; concurenţa politică neloială; traficul de influenţă asupra mass-media şi a
organelor de drept.
Cauzele sociale şi morale – au la bază nivelul de cultură, de mentalitate, de apatie,
de pasivitate civică, de toleranţă publică promovat în societate. Un stat democratic
este în stare să-şi soluţioneze problemele doar în cooperare cu instituţiile societăţii
civile, de aceea este necesar de a fi întreprins eforturi susţinute în soluţionarea
problemei privind „înrădăcinărarea” tradiţiilor democratice, optimizarea culturii de
drept şi politice a cetăţenilor.

4
 Pentru a întregi profilul psihologic al subiectului infracţiunilor de corupţie este
necesar să fie înţeleasă motivaţia care îi determină la comiterea acestor fapte. Dacă
subiectul faptelor de corupere pasivă urmăreşte obţinerea anumitor bunuri şi foloase
pentru sine sau pentru alte persoane (obiectul material al infracţiunii), atunci
subiectul faptelor de corupere activă urmăreşte obţinerea unui anumit comportament
din partea subiectului pasiv, care l-ar ajuta la rezolvarea favorabilă a necesităţilor
sale.
În dosarele penale studiate, obiectivele urmărite de subiectul activ al infracţiunii pot
fi clasificate ponderal, după cum urmează:
• 54% − pentru îndeplinirea unei acţiuni contrare exercitării funcţiei;
• 22% − pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu;
• 20% − pentru neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu;
• 4% − pentru grăbirea îndeplinirii obligaţiilor de serviciu
Menţionăm, totodată că, în general, manifestarea fenomenului corupţiei în Europa
are un caracter regional, datorită în mare parte evoluţiei istorice şi social-politice a
fiecărei regiuni în parte. Efectuând o analiză a evoluţiei IPC pe parcursul a trei ani
(2012-2014), putem constata că fenomenul corupţiei se manifestă ca o „epidemie”
regională la diferite intensităţi, IPC variind în medie în Europa de la 90 pct. până la
26 pct.
Cele mai scăzute niveluri de corupţie sunt în ţările în care concurenţa politică este
de intensitate medie, de obicei aceste state deţin o cultură politică dezvoltată de-a
lungul a sute de ani. O instabilitate politică prea mare în statele de tranziţie conduce
în mod firesc la asumarea de către politicieni a strategiilor de tipul „după mine şi
potopul”. Pe de altă parte, autocraţia este un mediu favorabil pentru apariţia unei
corupţii sistematice şi organizate, aflate în afara capacităţilor de control ale societăţii
civile. Aceasta nu constituie însă o regulă generală.
Comparativ cu restul regiunilor din Europa, statele din estul Europei (Ucraina,
Moldova, Bielorusia, Rusia etc.) sunt cele mai expuse fenomenului corupţiei.
Majoritatea dintre aceste state, cu toate că au obţinut independenţa, după destrămarea
Uniunii Sovietice au moştenit automat un sistem administrativ sovietic învechit ce nu
a fost supus reformării din start datorită conducătorilor „noi” care au venit tot din
fosta conducere sovietică în cea orientată spre democratizarea necunoscută până
atunci. Perioada de tranziţie este remarcată de crize economice şi politice de-a lungul
mai multor ani, astfel încât fenomenul corupţiei a ajuns să fie mai mult o „necesitate”
în rezolvarea problemelor decât un obstacol. Practic, în statele din estul Europei
fenomenul corupţiei a înlocuit automat vechiul regim, deoarece în justiţie au loc
„licitaţii” pe marginea oferirii câştigului de cauză de către instanţă, în medicină
procesul de vindecare este mai dureros decât durerea unei maladii, iar în învăţământ
este nevoie nu doar de capacităţi şi abilităţi, ci şi de investiţii.

5
 Un rol important în prevenirea şi combaterea corupţiei îl au reglementările
administrative, acestea suplimentând politica penală în domeniu. Convenţiile
internaţionale prevăd obligaţia statelor membre de a pune la punct un sistem de
declaraţii de avere şi de interese pentru oficialii publici.
O dificultate majoră în practică este imposibilitatea tragerii la răspundere penală a
membrilor organelor colective de decizie. În plus, hotărârile consiliilor municipale nu
sunt analizate în detaliu de către organele în drept ca să fie contestate în termenul
legal; aceasta din cauza lipsei de personal. Astfel, hotărâri cu vicii de legalitate nu
sunt contestate la timp în instanţă şi intră în vigoare. Dacă adăugam la aceste
dificultăţi faptul că practica instanţelor în ce priveşte aplicarea pedepselor
complementare este modestă şi că majoritatea confiscărilor vizează exclusiv obiectul
100 mitei, putem concluziona că politica sancţionatorie în materie de corupţie este
nesatisfăcătoare. Concluzia este cu atât mai gravă cu cât rezultatele obţinute nu
reflectă alocări de fonduri publice semnificative pentru funcţionarea organelor
antrenate în lupta împotriva corupţiei − procuratura, instanţele judecătoreşti, CNA etc.
Principala problemă identificată cu privire la calitatea redactării actelor normative
vizează formulările ambigue care permit administraţiei să-şi exercite puterea în mod
discreţionar. Pe de altă parte, adoptarea unor acte normative importante este amânată.
Experţii naţionali şi străini în domeniu s-au expus, în special, asupra următoarelor
acte legislative, care necesită îmbunătăţire:
 Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei care nu include
standardele internaţionale de bază şi recomandările GRECO.
 Legea cu privire la conflictul de interese interpretează eronat noţiunile „conflict
de interese” şi „interes personal”, expune într-un mod restrâns categoriile de
persoane apropiate, nu prevede un şir de obligaţii şi responsabilităţi ale
instituţiilor publice ce ţin de tratarea conflictului de interese, precum este
Comisia Naţională de Integritate.
 Legea cu privire la Codul de conduită a funcţionarului public nu reglementează
organul independent de supraveghere a implementării, aplicării şi respectării
legislaţiei, cum ar fi Comisia Principală de Etică.
 Legea cu privire la partidele politice nu asigură pe deplin transparenţa şi
supravegherea partidelor politice şi a campaniilor electorale, iar reglementarea
aspectelor legate de finanţare nu este considerată suficient de restrictivă şi
adecvată pentru a preveni corupţia politică.
 Legea cu privire la declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii
demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi al unor
persoane cu funcţie de conducere este şi ea imperfectă, iar modificările efectuate

6
 pe parcurs au creat noi deficienţe, care nu au condus la sporirea randamentului
reglementărilor adoptate.

Corupţia ca fenomen social cu caracter sistemic destabilizator reprezintă una dintre

cele mai mari ameninţări la adresa statului, afectând instituţiile şi valorile
democratice. Aceasta cu atât mai mult cu cât există o relaţie directă între corupţie şi
celelalte forme ale criminalităţii, precum spălarea de fonduri, evaziunea fiscală, care
a luat dimensiuni la un nivel transnaţional. Într-o asemenea situaţie au apărut şi
primele reacţii din partea societăţii, ceea ce a forţat guvernele diferitelor state să
elaboreze şi să aplice o serie de măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei.
Mecanismele globale centrate pe diminuarea fenomenului corupţiei sunt promovate
de instituţii precum:
• Organizaţia Naţiunilor Unite, care are drept scop facilitarea cooperării în domeniul
dreptului internaţional, dezvoltării economice la nivel mondial, menținerii securităţii
internaţionale, asigurarea progresului social şi a drepturilor omului.
• Biroul Naţiunilor Unite pentru Criminalitate şi Droguri (UNODC). Scopul principal
al activităţilor anticorupţie efectuate de către UNODC este de a acorda statelor
asistenţă practică pentru a-şi forma capacitatea tehnică necesară punerii în aplicare a
Convenţiei ONU împotriva corupţiei. Activităţile se concentrează pe sprijinirea
statelor membre în dezvoltarea politicilor anticorupţie şi a instituţiilor, inclusiv a
cadrului general de prevenire a corupţiei.
• Banca Mondială − prezintă fenomenul corupţiei drept un obstacol pentru
dezvoltarea economică şi socială şi promovează pe larg prevenirea corupţiei în cadrul
proiectelor sale în vederea ajutării statelor partenere.
• Fondul Monetar Internaţional. Implicarea Fondului Monetar Internaţional în lupta
împotriva corupţiei practic a început în anul 1997, prin emiterea unei note explicative
de către Consiliul Executiv al FMI, privind rolul FMI în chestiuni de guvernare, care
include mecanisme anticorupţie şi politicile de transparenţă.
• Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este un parteneriat
unic format din 30 de state, în scopul de a răspunde provocărilor economice, sociale,
a celor ce ţin de globalizare.
• Forumul Global de Luptă împotriva Corupţiei are ca scop prevenirea și combaterea
corupţiei la scară globală. Acesta a fost creat pentru favorizarea discuțiilor privind
cele mai bune practici anticorupţie şi schimbul de informaţii despre politicile,
practicile şi măsurile ce trebuiesc întreprinse.
• Interpol, fondat în anul 1923, în prezent include 186 de ţări membre, având drept
scop facilitarea cooperării judiciare dintre autorităţile şi serviciile care au atribuţii în
prevenirea şi combaterea crimei organizate.
• Asociaţia Internaţională a Autorităţilor Anticorupţie (IAACA), fondată în anul 2006,
scopul căreia este dezvoltarea cooperării la nivel internaţional pentru implementarea
Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei.

7
 Într-o societate democratică societatea civilă are o importanţă deosebită, ea fiind în
stare, alături de mass-media independentă, să formeze o a patra putere în stat,
abilitată în primul rând cu monitorizarea activităţii autorităților şi funcţionarilor
publici în vederea diminuării fenomenului corupţiei.
O atenţie deosebită în prevenirea corupţiei se cere să fie acordată factorului moral şi
spiritual al societăţii, ridicării culturii juridice, politice a cetăţeanului. Articolul 13 al
Convenţiei ONU încurajează ţările participante să promoveze o participare activă a
indivizilor şi grupurilor din afara sectorului public, precum este societatea civilă,
reprezentată în mare măsură de organizaţiile neguvernamentale şi organizaţiile
obşteşti în prevenirea şi lupta împotriva corupţiei. Rolul societăţii civile în lupta cu
corupţia constă în primul rând în participarea, alături de clasa politică, la formarea
politicilor anticorupţie în stat, iar în cel de al doilea − în participarea la monitorizarea
funcţionalităţii mecanismelor anticorupţie. În opina reprezentanților societății civile,
„societatea civilă ar putea contribui la combaterea corupţiei prin monitorizarea
acţiunilor statului” „monitorizarea procesului politic, elaborarea și implementarea
instrumentelor de monitorizare, sensibilizarea cazurilor concrete de corupție,
promovarea unor noi inițiative legislative” „consultarea opiniei publice cu privire la
fenomenul corupției”; „analizarea alternativă a cazurilor de corupție, pentru
înaintarea recomandărilor”
.Printre domeniile-cheie, unde ar trebui să fie făcută mai multă lumină şi mai multă
transparenţă, dar şi o mediatizare la cel mai înalt nivel şi de cea mai mare anvergură
cu participarea societăţii civile, se enumeră următoarele: monitorizarea achiziţiilor
publice; administrarea finanţelor publice; finanţarea partidelor politice; monitorizarea
exercitării funcţiilor de judecător şi procuror; monitorizarea obiectivelor privatizate;
monitorizarea anchetelor organelor de drept privind infracțiunile de corupţie;
efectuarea activităţilor de informare a publicului larg, ce contribuie la formarea unui
spirit de non-toleranţă a corupţiei şi elaborarea programelor de educaţie civică.
O sursă esenţială în formarea opiniei publice privind fenomenul corupţiei aparţine
massmedia. În mod diferit, opinia oricui este influenţată de problemele reflectate în
presa scrisă, difuzate prin radio, televiziune etc. În plan general, observăm în ultimii
ani o creştere a interesului mass-media faţă de fenomenul corupţiei în ţară. În paralel
cu acest proces de mediatizare pe larg a cazurilor de corupţie, putem observa însă şi
un „război intern” al presei afiliate unor grupuri de interese sau politicieni. Acest fapt
este condiţionat în mare parte de lipsa independenței în rândul mass-media, care mai

8
mult de jumătate este afiliată unor grupuri ce folosesc mass-media pentru a ataca sau
a se apăra de unele învinuiri.
Corupţia este un fenomen social cu caracter destabilizator care complică substanţial
modernizarea socială, economică și politică, oferind prioritate intereselor private în
managementul proceselor complexe de reconstrucție a societății.
Sporirea rolului societății civile și al mass-media în procesul de prevenire a
fenomenului corupției, prin: asigurarea unui climat de colaborare permanentă cu
societatea civilă în realizarea acţiunilor anticorupţie; elaborarea unui sistem
independent de monitorizare şi evaluare a corupţiei, inclusiv de implementare a
strategiei naţionale anticorupţie; investigarea complexă de către autorități a cazurilor
posibile de corupție sesizate de societatea civilă și mass-media și publicarea detaliată
a rezultatelor stabilite.

BIBLIOGRAFIE
[Link]ŢCAN IURIE -Corupţia ca fenomen social şi
mecanisme anticorupţie