Republica Moldova

Ministerul educaţiei

Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul

Catedra: Calculatoare

Disciplina: Rețele de Calculatoare

DARE DE SEAMĂ
La lucrarea de laborator Nr.1

Tema: Mediul de lucru. Echipament si soft destinat rețelelor de calculatoare.

A elaborat: elevul gr.C-122

Racoviţa Andrei

A verificat: inginer, profesor de specialitate

Leahu Alexandru

Chișinău 2015
Scopul lucrării:
Familiarizarea cu părțile hard necesare pentru a crea o rețea de calculatoare.

Mersul lucrării:
Rețele locale

Ea prezintă o rețea locală, cu o complexitate moderată, tipică pentru o școală sau o

întreprindere de marime medie. Clienți, servere, imprimante, baze de date relaționale,
toate acestea formează componentele unei rețele locale.
Acestea sînt echipamente de nivel 7, ceea ce înseamnă că ele operează la nivelul 7 al
modelului OSI. Ele realizează încapsularea și decapsularea datelor pentru a-și îndeplini
toate sarcinile (transmitere mail-uri, editare texte, scanere, acces la baze de date).
Fizic, cartela de rețea este o placă cu circuite imprimate. Ea se montează într-un slot de
extensie de pe placa de bază. În cazul laptop-urilor cartela de rețea se numește PCMCIA
card sau mai nou PC card.
Plăcile de rețea sînt considerate dispositive de nivel 2, deoarece fiecare din plăcile
produse în lume au un cod unic, numit Media Access Control (MAC) address. Prin
intermediul lor, calculatorul controlează accesul la mediul fizic de transmisie a datelor.
Uneori, cartelele de rețea sînt dotate cu dispozitiv numit transceiver
(transmitter/receiver), dispozitiv care convertește un anumit tip de semnal electric în alt
tip sau chiar în semnal optic. În acest caz, transceiverul este considerat în rețele de
calculatoare ca dispozitiv de nivel 1 deoarece are menirea sa este de a converta biții
dintr-o formă în alta, neavind nimic de a face cu informațiile necesare celorlalte
protocoale.

Medii de transmisie
Simbolurile folosite pentru reprezentarea mediilor de transmisie sînt variabile. De
exemplu, simbolul pentru Ethernet este o linie dreaptă, iar legăturile vin perpendicular
pe aceasta, în timp ce simbolul pentru Token ring este un cerc la care se atașează
gazdele, iar pentru FDDI, două cercuri concentrice.
Funcția de bază a oricărui mediu de transmisie este de a transporta informațiile sub formă
de biți și octeți prin rețea. Cu excepția rețelelor fără fir (care folosesc atmosfera sau
spatial cosmic ca mediu de transmisie) sau mai noile PAN (personal area network), în
care mediul de transmisie este corpul uman, networking media sînt conductorii pe bază
de cupru sau fibră optică și sînt considerate componente de nivel 1.

Repetorul

Termenul de repetor vine tocmai de la începuturile comunicării vizuale, cînd o persoană

aflată pe un deal, repetă semnalul pe care tocmai în primise de la o persoană aflată pe un
deal situat în dreapta sa, pentru al transmite pe dealul din stînga. Telegrafia, telefonia
(mai ales cea mobilă) folosește repetoare de semnal pentru a asigura transmiterea
informațiilor la distanțe foarte mari.

Repetoarele pot fi single port in – single port out, stackable (modulare) sau multiport
(cunoscute sub denumirea de hub-uri). Ele sînt clasificate ca fiind componente de nivel 1
deoarece acționează doar la nivel de biți. Nu uitați! Scopul unui hub este de a amplifica
semnalul și a retransmite semnale, la nivel de bit, către un număr mai mare de utilizatori:
8, 16 sau 24. Procesul prin care se realizează această funcție se numește concentrare.

Fiecare hub are propriul său port prin care se conectează la rețea și mai multe porturi
disponibile pentru calculatoare. Unele hub-uri au un port prin care pot fi legate de o
consolă, ceea ce înseamnă că sînt hub-uri gestionabile/cu management. Majoritatea
însă sînt dump hubs (hub-uri proaste) deoarece doar preiau un semnal din rețea și îl
repetă către fiecare port în parte.

Bridge (Puntea)

Simbolul pentru acest dispozitiv trebuie să vă ducă cu gîndul la menirea unei punți:
conectarea a două drumuri despărțite.
Similar podurilor peste ape, bridge-ul unește părți deconectate ale unei rețele și filtrează
traficul: traficul local este menținut local, iar traficul extern care a fost direcționat spre
acel segment de rețea, primește acces. De unde știe o punte care trafic este local și care
nu ? Cînd am descris NIC, am spus că aceasta au adresă unică – MAC. Punțile iau
deciziile cu privire la traficul din rețea pe baza adresei MAC a cartelei de rețea. Spre
mulțumirea voastră, multe din switchuri și repetoare de astăzi au preluat funcțiile
bridge-urilor, astfel ca acestea mai există doar prin rețele de vîrsta a treia. Dar, nu vă
bucurați prea mult, pentru ca nu puteți întelege cum funcționează un switch sau un router
dacă nu știți mai întîi cum funcționează o punte! Puntea este un dispozitiv de nivel 2;
folosește procesările care au loc la nivelul 2 pentru a lua decizii cu privire la transmiterea
sau nu a informațiilor mai departe.
Switch

La prima vedere un switch seamănă foarte bine cu un hub, dar după cum vedeți, simbolul
său arată un flux informațional bidirecțional. Menirea acestui dispozitiv este de a
concentra conectivitatea garantînd în același timp lățimea de bandă. Switch-ul este un
dispozitiv ce combină conectivitatea unui hub cu posibilitatea regularizării traficului
pentru fiecare port realizată cu ajutorul bridge-ului. Ca manieră de lucru, el comută
pachetele de pe porturile transmițătoare către cele destinate, asigurînd fiecărui port
lățimea de bandă maximă a rețelei. Această comutare a pachetelor se face pe baza adresei
MAC, ceea ce face din switch un dispozitiv de nivel 2 (gîndițivă la fiecare port al unui
switch ca la un mini-bridge).
Router

Simbolul routerului descrie foarte bine cele două funcții ale sale: selecția căii de
transmitere a informațiilor și comutarea pachetelor către cea mai bună rută. Fizic,
routerele se reprezintă sub o mulțime de forme în funcție de model și de producător.
Componentele principale ale routerului sînt interfețele prin care rețeaua proprietară se
conectează la alte segmente de rețea. Din acest motiv el este considerat un dispozitiv
inter-rețele. Scopul rotuerului este să examineze pachetele recepționate, să aleagă cea mai
bună cale de transmitere a acestora și în final să le transfere către portul corespunzător.
Pentru rețelele mari, el reprezintă cel mai important dispozitiv prin care se reglează
traficul rețelei. Deciziile routerului în ceea ce priveste selectarea căii de rutare se face pe
baza informațiilor de nivel 3 (adresele de rețea), motiv pentru care sînt considerate
echipamente de nivel 3. De asemenea, ele asigură conectivitate pentru diferitele
tehnologii ale nivelului 2: Ethernet, Token Ring, FDDI.

Medii de transmisie: conexiuni și coliziuni

Cele mai cunoscute medii de transmisie:
1. Shielded twisted-pair (STP)
Cablul shielded twisted-pair (STP) combină tehnicile prezentate anterior: shielding
(protejarea), cancellation (anularea) și torsodarea firelor. Cablul STP de 100 Ohm folosit
în rețelele Ethernet, oferă rezistență atît la interfețele electromagnetice cît și la cele radio
fără a fi un cablu prea gros. În rețelele Token Ring se folosește cablul STP de 150 Ohm,
în care fiecare pereche de fire torsodate este izolată cu un înveliș protector pentru a se
reduce efectul cross-talk! Învelișul protector folosit în cablul de 150 Ohm nu face parte
din circuit așa cum se întîmplă în cazul cablului coaxial.
Avantajele și dezavantajele Shielded twisted-pair:
 Oferă protecție împotriva tuturor tipurilor de interferențe.
 Este mai scump decît UTP (unshielded twisted-pair).
 Spre deosebire de cablul coaxial, învelișul protector nu face parte din circuitul
electric. O conectare incorectă face ca învelișul protector să acționeze ca o antenă,
absorbînd semnalele electrice din cablurile aflate în vecinătate.

2. Unshielded twisted-pair (UTP)

Acest mediu de transmisie este format din patru perechi de fire, izolate între ele. Prin
torsodarea perechilor de fire apare efectul de anulare, efect ce limitează degradarea
semnalelor datorită interferențelor magnetice sau radio.
Avantajele și dezavantajele cablului UTP:
 Este ușor de instalat (are un diametru de 0.17”) și este mult mai ieftin decît alte
tipuri de cabluri.
 Este mai vulnerabil în fața zgomotelor electrice decît alte categorii de cabluri.
 Este considerat cel mai rapid mediu de transmisie bazat pe cupru.
3. Cablul coaxial
Cablul coaxial constă dintr-un înveliș protector care îmbracă două elemente conductoare:
un fir de cupru îmbrăcat într-un material izolator și o folie metalică (sau o plasă) ce
acționează ca al doilea fir din circuit. Acest al doilea element este folosit pentru a reduce
interferențele externe. Nu se mai folosește deja în rețele.

4. Fibra optică
Fibra optică este mediul care asigură transmiterea luminii, modulată la o anumită
frecvență. Comparativ cu alte medii de transmisie, fibra optică este cea mai costisitoare,
dar nu este susceptibilă la interferențe electromagnetice și în plus asigură rata de transfer
mult mai mare decît celelalte categorii de medii. Ea constă din două fibre de sticlă
îmbrăcate separat într-un înveliș de plastic (materialul se numește Kevlar). Cele două
fibre formează inima acestui mediu de transmisie, sticla din care sînt realizate avînd un
grad ridicat de refracție.
 Concluzie: La această lucrare am făcut cunoștință cu componentele unei rețele
de calculatoare și mediile de transmitere a datelor în ele.