ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE BUSINESS ȘI ADMINISTRARE A

AFACERILOR

DOCTRINA LIBERALĂ

Referat la Istoria Gîndirii Economice

al studentului gr. MerC-142
secția fregvență la zi
Morari Călin

Consultant științific:
Simion Roșca
doctor în filosofie,
conferențiar universitar

Chișinău,2014
 PLAN

Introducere...............................................................................3
1. Trăsăturile caracteristice de bază ale doctrinei liberaliste.....4
2. Adam Smith „părintele doctrinei liberaliste”.........................7
3. David Ricardo și [Link] reprezentanți iluștri ai doctrinei
liberaliste clasice....................................................................13
Concluzii....................................................................................17
Bibleografie...............................................................................18
.
 Introducere
Doctrina liberalistă este doctrina care a consfințit eliberarea în
[Link]ă parerea mea doctrina liberalistă este cea mai interesantă
dar și mai importantă doctrină care a existat dar și există în
[Link] decis să scriu referatul despre această doctrină deoarece
ma atras prin subiectele pe care le abordează și prin reformele pe care le
promovează.

Doctrina liberalistă ma atras prin curajul și încrederea reprezentanților

săi deoarece ideeile pe care le promovează liberaliștii au existat și pînă
la ei dar anume liberaliștii au fost cei care au avut inspirația de a formula
aceste ideei într-o doctrină de care se folosește o lume întregă.

În referatul meu voi vorbi despre trăsăturile de bază ale doctrinei

liberaliste despre cei mai de vază reprezentanți și despre lucrările
acestora.Îmi voi expune părerea proprie despre subiectele și problemele
abordate de acești titani ai liberalismului clasic iar în final voi încerca să
trag niște concluzii referitoare la trăsăturile acestei doctrine.
 1 Trăsăturile caracteristice de bază ale doctrinei
liberaliste
Doctrina liberalista i-a naștere în anul 1776 odadă cu apariția „AVUȚIEI
NAȚIUNILOR„ a lui Adam [Link]țiune de liberalism provine de la latinescul
Liberalis care semnifică [Link]țial termenul de liberalism era utilizat în domeniul
politic pentru a desemna revendicările de libertate a alegerilor,conștiinței,presei, a
asocierii politice și [Link] de a aplica această noțiune și la domeniul
economic a fost dat de către deviza fiziocraților„laisse faire,laisse passer” din care
motiv doctrina fiziocrată este considerată ca punct inițial al liberalismului
[Link] de„clasic”marchează atribuțiile teoretice substanțiale ale
reprezentanților săi la dezvoltarea teoriei economice.

Multe din ideile liberale fusese descoperite cu mult înainte,clasicii însă au avut
înțelepciunea să le sistematizeze,să le completeze și mai ales să le aprofundeze și
să creeze un sistem de cunoștințe integru,care este cunoscut drep o operă comună.

Principalii reprezentanți ai liberalismului economic clasic cei care au pus bazele

acestui curent dar care l-au și dezvoltat prin operele lor au fost:Adam Smith cu
„Avuția națiunior” lucrare care pe care se bazează elementele matrice ale doctrinei
liberalisre,[Link] cu lucrarea „Principiile economiei politice și ale
impunerii”prin care doctrina liberalistă își atinge zenitul să[Link] alt reprezentant a
fost [Link] ,lucrarea lui de bază este „Principiile economiei politice”.Însă au fost
și alți reprezentanți care au promovat această doctrină aici îi putem evidenția
pe:Thomas Malthus,Jean-Baptiste Say,Claude Frederic Bastiat.

Patria liberalismului este considerată Anglia .De ce anume această țară?Deorece

Anglia este țara care a avut prima constituție țara care a avut un sistem comercial
bine dezvotat și care i-a permis să pună bazele acestei doctrine.Însă nu putem aici
să nu menționăm și Franța care a avut și ea reprezentanți de bază în această
doctrină și care au avut o contribuție imensă în dezvoltarea acestei doctrine.

Epoca de aur a doctrinei liberaliste este considerat perioada ce cuprinde anii1776-

1870 anume în aceasta perioada au fost scrise cele mai de bază opere si au trăit cei
mai renumiți reprezentanți care au dus o contribuție imensă în dezvoltarea
liberalismului economic [Link] supreme ale liberalilor clasici
sunt:libertățile economice,individualismul și nonintervenționalismul.Gîndirea
economică liberală s-a impus în lupta cu mercantilismul prin principiile pe care le
promova.
Doctrina liberalismului economic clasic este a 2-a etapă în evoluţia liberalismului
economic. Liberalismul economic clasic a fost condiţionat de următoarele
schimbări cardinale îndomeniul economic şi social:
•Schimbări în procesul de tranziţie de la sistemul economiei bazat pe muncă
manuală la sistemul de producţie manufacturial care a avut loc în urma primei
revoluţii industriale ([Link]-î[Link]).
•Schimbări radicale care s-au produs în structura societăţii, şi anume apariţia clasei
muncitoare şi a clasei burgheze.
•Creşte numărul populaţiei şi ca urmare necesitatea de alimente;
•Ia amploare producţia şi se afirmă burghezia diminuându-se rolul statului în
economie.
•Revoluţiile [Link] aceste schimbări au generat noi idei economice care
s-au materializat în doctrina liberalismului economic clasic. Doctrina
liberalismului economic clasic a dominat în anii 1776 – anul apariţiei operei lui
[Link] „Avuţia naţiunilor” şi pînă în 1870 au apărut principalele lucrăriale
liberalilor [Link] liberalismului economic clasic e considerată Anglia, iar
patriarhul liberalismului
economic clasic a fost [Link], care este considerat ca fondatorul disciplinei „
Economia politică”. Liberalismul economic clasic este prezentat de 2 şcoli:
•Şcoala engleză în frunte cu [Link], Malthus, [Link] şi Mill;
•Şcoala franceză cu reprezentanţii: [Link] şi [Link] liberalismului
economic clasic are următoarele
trăsături:
1)Libertatea acţiunii în toate domeniile de activitate,
şi anume, libera iniţiativă aagenţilor economici, libera concurenţă, libera alegere a
deciziilor etc. De aici derivă şi denumireacurentului – liberalism economic.
2)Proprietatea privată modernă asupra bunurilor economice,
care constituie temeliaeconomiei libere, a eficienţei economice şi a stimulării
activităţii economice.
3)Individualismul,potrivit căruia deciziile cele mai eficiente şi corecte le pot lua
doar agenţii economici particulari fără amestecul statului.
4)„Ordinea naturală”,potrivit căreia activitatea economică se bazează pe
legile eterne şiuniversale ale naturii.
5)Hedonismul şi raţionalitatea,care sunt considerate ca principii de bază ale
activităţiieconomice. Hedonismul prevede obţinerea unui maxim avantaj cu minim
de efort. Raţionalitatea presupune că toţi indivizii au un comportament raţional în
activitatea economică.
6)Autoreglarea economiei de piaţă prin mecanismul de echilibrare a cererii şi
ofertei.
7)Limitarea rolului statului în activitatea economică.Rolul statului se reduce
numai la
apărarea proprietăţii, liniştii politice, asigurarea ordinii sociale,securităţii
naţionale şi la elaborarea actelor legislative şi normative de funcţionare a
întreprinzătorilor.
8)Principala sferă de activitate economică este sfera de producţie.În cadrul ei
are loccrearea bogăţiei naţiunii.
9)Munca stă la baza creării valorii tuturor bunurilor economice.
10)Analiza proceselor economice se face prin prisma claselor sociale.
Repartiţia şiconsumul de bunuri are loc în dependenţă de clasele existente în
societate.
11)Liberalismul economic clasic, bazându-se pe „Ordinea Naturală”, consideră că
Legile economice au caracter obiectiv, etern şi universal.
12)Liberalismul economic clasic aplică în studierea fenomenelor şi proceselor
economice metode ştiinţifice precum:inducţia, deducţia şi abstracţia ştiinţifică.

Liberalismul clasic a fost o revoluţie în cunoaşterea economiei de piaţă, a

însemnat afirmarea unei ştiinţe economice adevă[Link] economic clasic
a jucat un rol essential la formarea teoriei [Link] principal al
activității economice este considerat „homo oeconomicos”ale cărui caracteristici
principale sunt:libertatea deciziilor,hedonismul,raționalitatea,deținerea
informațiilor complete.
 2 Adam Smith „părintele doctrinei liberaliste”
Unul din principalii fondatori ai doctrinei liberalismului economic clasic a fost A.
Smith, economist englez, considerat ca cel mai mare economist al [Link].
Lucrarea sa principală „Avuţia Naţiunilor”, a pus temelia economiei politice ca
ştiinţă.
Adam Smith s-a născut la 5 iunie 1723 în oraşul Kirkaldy, din Comitatul Fife,
Scoţia. Tatăl său, Adam Smith, era controlor la vamă la Edinburgh şi a murit cu
câteva luni înaintea naşterii lui Adam junior. Adam Smith a studiat la Universitatea
Glasgow, între anii 1737 şi 1740 – având printre profesori pe Francis Hutcheson,
apoi la Oxford. Din 1748 predă lecţii de retorică la Edinburgh. În anul 1751 a fost
numit profesor de logică la Universitatea Glasgow. În anul următor a trecut la
catedra de filosofie morală, vacantată prin îmbolnăvirea şi apoi decesul lui Francis
Hutcheson (1694–1746). În 1759 Adam Smith a publicat lucrarea Teoria
sentimentelor morale. În anul 1762 şi-a luat doctoratul în drept. În 1764 a părăsit
universitatea şi a acceptat să fie profesorul particular al fiului ducesei de Buccleuch
(căsătorită – după moartea soţului – cu omul politic Charles Townshend). Întors
în Scoţia în 1766, Adam Smith s-a instalat la Kirkaldy, lângă mama sa, pentru a se
dedica elaborării „Avuției naţiunilor”. În 1773 lucrarea era aproape terminată. Din
acest an s-a mutat la Londra, iar la 9 martie 1776 a publicat „Avuția naţiunilor”.
Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei, probabil una dintre cele mai faimoase
lucrări din întreaga istorie a gândirii economice.
În ianuarie 1778 Smith a fost numit comisar al vămilor la Edinburgh, plătit cu 600
lire pe an. În 1787 a fost numit „lord rector” al Universităţii Glasgow. Alături de
mama sa, care a trăit până la nouăzeci de ani (decedată în 1789), a dus o viaţă
tihnită de celibatar; senin, mulţumit şi – foarte probabil – distrat până la sfârşitul
zilelor. Adam Smith s-a stins din viaţă la 17 iulie 1790. „Cu o săptămână înainte de
a muri, Smith a cerut prietenilor săi să-i ardă manuscrisele, afară de câteva, lucru
pe care l-a controlat personal. În felul acesta 16 volume de manuscrise au fost
distruse fără ca cineva să fi avut voie măcar să cerceteze conţinutul lor.

După 12 ani de trudă – între 1764 şi 1776 – Adam Smith a încheiat lucrul la opera
sa fundamentală „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations”
şi literatura mondială a fost împodobită cu cea mai frumoasă scriere de Economie
politică din toate timpurile.
„Avuția naţiunilor” nu este un manual de Economie politică, ci mai degrabă
sugerează – legiuitorilor şi oamenilor de stat – măsurile care pot asigura
populaţiei un venit abundent, iar comunităţii resursele suficiente pentru
funcţionarea normală a serviciilor publice. Punctul de pornire în demersul
ştiinţific al lui Adam Smith a fost acelaşi cu acela al mercantiliştilor şi
fiziocraţilor: „Ce este bogăţia şi cum poate fi ea sporită”? Dar, numai punctul de
pornire! Între Adam Smith şi predecesorii săi au existat diferenţe fundamentale:
1. Mercantiliştii şi fiziocraţii au căutat răspuns al întrebarea „Cum poate fi
îmbogăţit statul (suveranul)”?. Această modalitate de punere a problemei a
dominat gândirea economică în secolele XVI-XVIII. Adam Smith a sesizat că
puterea economică a statului (suveranului) depinde de puterea economică a
naţiunii. De aceea el şi-a îndreptat atenţia spre studiul „îmbogăţirii naţiunilor”.
Din acest moment obiectul principal de studiu al ştiinţei economice va fi – timp
de un secol – „avuția naţiunilor”.
2. Mercantiliştii şi fiziocraţii au considerat că există doar un singur factor de
producţie (capitalul comercial, respectiv natura). Adam Smith este susţinătorul
formulei trinitare a factorilor de producţie (munca, natura, capitalul).
3. Mercantiliştii au definit bogăţia drept „bani sau tot ce poate fi transformat în
bani”. Fiziocraţii apreciau că bogăţia este formată din „bunurile ce pot fi
consumate fără a fi afectate condiţiile reproducerii lor” (în esenţă, agricole).
Adam Smith consideră că bogăţia este formată din „totalitatea bunurilor marfă de
care dispune o naţiune”.
4. Mercantiliştii şi fiziocraţii au redus sfera productivă la o singură ramură
(comerţul, respectiv agricultura). Adam Smith a extins-o la „toate ramurile
producţiei de mărfuri”.
5. Mercantiliştii şi fiziocraţii erau „etatişti”. Mercantiliştii au susţinut o politică
economică protecţionistă, promovată prin forţa statului. Fiziocraţii doreau „puţină
legislaţie, dar multă autoritate” şi susţineau – totodată – libertatea de acţiune a
individului în cadrul „ordinii naturale”, adaptată „ordinii naturii” de către
autoritatea statală. Adam Smith promovează libertatea deplină a lui „homo
oeconomicus” (neîngrădit decât de limitele propriului interes) şi apreciază că
„ordinea naturală” se instaurează de la sine – într-un climat liberal – prin acţiunea
„mâinii invizibile”. „Avuția naţiunilor” este alcătuită din 5 cărţi, inegale ca
întindere.
Cartea I. Despre cauzele perfecţionării forţelor productive ale muncii şi despre
ordinea potrivit căreia produsul acesteia este în mod natural distribuit între
diferitele clase sociale (11 capitole, 180 pagini). Bogăţia naţiunilor debutează cu
un studiu „apoteotic” al diviziunii muncii (primele 3 capitole) pe care Smith o
consideră, principalul – dacă nu singurul – motor (vehicul) al progresului. El
apreciază că diferenţierea indivizilor este – în principiu – rezultatul diviziunii
muncii, care îi determină să se specializeze în anumite activităţi. Studiind
diviziunea muncii, el s-a referit la „o propensiune spre troc”, inerentă omului, ca
factor de bază al organizării economiei de schimb. Smith a demonstrat
însemnătatea diviziunii muncii pentru crearea şi sporirea bogăţiei naţionale,
cauzele şi principiul care dau naştere diviziunii muncii, factorii de care depinde
extinderea ei, limitele acesteia etc. În capitolul 4 a studiat originea şi folosirea
banilor, pentru ca în capitolele 5–7 să treacă la analiza valorii de schimb a
mărfurilor, oprindu- se pe larg asupra preţurilor. În capitolele 8–11 Smith a
analizat veniturile factorilor de producţie (salariul, profitul şi renta); formarea,
evoluţia şi repartiţia acestora.
Cartea a II-a. Despre natura, acumularea şi întrebuinţările capitalului (5 capitole,
71 pagini). Pe parcursul acestei cărţi Smith s-a ocupat de natura capitalului,
acumularea şi utilizarea lui. În capitolul 1 a analizat structura capitalului, în cel
următor, transformarea banilor în capital. În capitolul al treilea s-a preocupat de
studiul acumulării capitalului, sfera productivă şi sfera neproductivă. În capitolele
4–5 Smith a analizat diferite forme de manifestare a capitalului. Tot în această
carte economistul englez a insistat asupra „capitalului productiv” şi folosirii lui în
diferitele activităţi, în vederea fructificării. Teza lui Smith după care
„economisirea” („parsimony”) şi nu „munca” reprezintă cauza imediată a creşterii
stocului de capital a fost una din ideile dominante în gândirea economică, până în
a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Cartea a III-a. Despre creşterea în mod diferenţiat a belşugului la diferite naţiuni
(4 capitole, 30 pagini). În această carte, Adam Smith a studiat politica
economică, ca factor al creşterii bogăţiei naţiunilor. Autorul a analizat – într-un
mod personal şi sugestiv – un vast material istorico-economic, privind diviziunea
muncii între oraş şi sat, de la căderea Imperiului Roman până în timpul său.
Capitolul 1 este introductiv. În capitolul al doilea sunt cercetate piedicile în calea
dezvoltării agriculturii; în al treilea, se urmăreşte dezvoltarea oraşelor; iar în
ultimul capitol, contribuţia comerţului orăşenesc la propăşirea economică a
regiunilor rurale. Din această analiză Smith a extras argumente pertinente în
favoarea promovării politicii economice liberale.
Cartea a IV-a. Despre sistemele de Economie politică (9 capitole, 187 pagini).
Opt – din cele nouă – capitole ale acestei cărţi au fost consacrate analizei şi
respingerii „sistemului comercial” (mercantilismul). Adam Smith – liberal
convins – a trecut în revistă argumentele antiprotecţioniste, pentru a apăra şi
promova principiul libertăţii economice, contra consecinţelor politicilor inspirate
de doctrina balanţei comerciale. În capitolul al nouălea Smith a analizat „sistemul
fiziocrat”. Critica adresată fiziocraţiei nu este de virulenţa celei exprimate la
adresa mercantilismului. El a luat atitudine împotriva ideii fiziocraţilor conform
căreia numai agricultura produce, dar – sub influenţa lui Quesnay şi Turgot – a
apreciat şi el că agricultura este „mai productivă” decât celelalte activităţi,
deoarece aici „alături de munca omului creează şi Natura” . „De altminteri, în
agricultură natura lucrează alături de om şi, deşi munca ei nu costă nimic,
produsul ei are valoare la fel ca produsul celor mai costisitori lucrători”. Iar mai
 departe, clasicul englez notează: „Dintre toate modurile în care poate fi folosit
capitalul, acesta (cel folosit în agricultură) este incomparabil cel mai avantajos
pentru societate”.
Cartea a V-a. Despre venitul suveranului sau al statului (3 capitole, 196 pagini).
Smith a dedicat această carte analizei cheltuielilor, veniturilor şi datoriei publice a
statului. În această parte autorul a dezvoltat cele patru principii fundamentale ale
fiscalităţii, conform cărora impozitele trebuie prelevate cu:
[Link](în funcţie de capacitatea de plată a cetăţenilor);
[Link] (evitând arbitrarul);
III. Comoditate (în privinţa modalităţilor şi perioadelor de plată);
[Link] (adică reduse la minimul compatibil cu nevoile statului).
Aceste patru principii au dominat – timp de generaţii – studiul fiscalităţii, deşi
interpretarea lor a fost, uneori, foarte diferită de cea oferită de Adam Smith.

Principalele concepte şi teorii ale lui A. Smith sunt:

[Link] despre bogăţie şifactorii creşterii ei,potrivit căruia bogăţia este
totalitatea bunurilor materiale de care dispune naţiunea, iar izvorul ei este munca
desfăşurată în sfera produselor materiale. Munca cheltuită în sfera de producţie
este considerată ca muncă productivă, iar munca cheltuită în sfera de servicii este
considerată muncă neproductivă. În viziunea lui [Link], munca productivă este
determinată de trei criterii esenţiale:
•Munca e plătită din capital.
•Se fixează în obiecte material.
•Ea creează profitTotodată, în viziunea lui [Link] creşterea bogăţiei depinde de
următorii factori:
I)De cantitatea muncii.
II)De calitatea muncii lucrătorilor
III)De raportul dintre lucrătorii ocupaţi în sfera muncii productive şi în sfera
deservicii.
[Link] despre valoare.
Smith a analizat 2 feluri de valoare:
•Valoarea de întrebuinţare
•Valoarea de schimb
Izvorul valorii mărfii este munca cheltuită pentru producerea ei. [Link] arată că
este scump ceea ce costă multă muncă. Totodată el spune că există bunuri ce au o
mare valoare de întrebuinţare, însă valoarea de schimb este mică.
[Link] repartiţiei.
În viziunea lui [Link], bunurile produse în societate sunt distribuite în
dependenţă de cele 3 clase:
Muncitori,Salariaţi,Capitalişti,Proprietari funciari:
Repartiţia bunurilor se manifestă în 3 forme:
[Link] – în viziunea lui [Link], este un venit de la munca prestată, nivelul
căruiaeste influenţat de următorii factori:
Preţul natural al muncii– e determinat de cantitatea şi preţul mijloacelor
desubzistenţă necesare muncitorului şi familiei lui.
Preţul de piaţă al muncii– e determinat de cererea şi oferta de forţă demuncă.
Faza ciclului economic în care se află economia.
Raportul de forţe dintre salariaţi şi patroni.
Prestigiul muncii şi nivelul de calificare a lucrătorului.
Puterea de cumpărare a banilor.
[Link] - în viziunea lui [Link], reprezintă un venit obţinut de la capitalul
utilizat,mărimea căruia depinde de 3 factori:
De volumul capitalului investit.
De riscul investiţiei.
De mărimea salariului şi rentei.
[Link]ă - în viziunea lui [Link],reprezintă un venit de la utilizarea
pămîntului,mărimea ei fiind condiţionată de următorii 3 factori:
De fertilitatea şi amplasarea terenurilor agricole;
De raportul de forţe între proprietarii funciari şi arendaşi;
De forţele naturale.
[Link] [Link] pentru prima dată a introdus noţiunea de capital
individual şi capital national:
a)Capitalul individuale definit de Smith ca un stoc de bunuri şi lichidităţi, avînd
originea în economisirea de care dispune individul şi care aduce un [Link]
divizează capitalul individual în:
Fix – reprezintă acea parte a capitalului individual care nu părăseşte manufactura
capitalistului şi aduce profit, numai indirect (unelte, utilaje).
Circulant – e acea parte a capitalului individual care circulă, îşi schimbă stăpînul
şi aduce profit (bani, stocuri de materie primă, stocuri de mijloace de subzistenţă).
b)Capitalul naţional– e format din suma capitalului individual şi a rezervelor de
consum.
[Link] schimbului internaţional(avantajul absolut).
Smith afirmă că schimburile între ţări au loc în momentul în care apare o diferenţă
între costurile absolute. „Dacă o ţară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine
decît le-am produce noi, e mai bine să le cumpărăm de la ea. Fiecare ţară trebuie să
sespecializeze la producerea acelor mărfuri pentru care are cele mai mici cheltuieli
de muncă şi capital”, spune [Link].
[Link] „mîinii invizibile”.Se bazează pe ideea că economia de piaţă se
autoreglează, asigură echilibrul economic şi face posibilă armonizarea intereselor
individuale, egoiste şi a intereselor generale ale societăţii.În viziunea lui [Link],
că motorul activităţii economice este interesul personal, care îl impune pe om să
muncească şi să-şi sporească avuţ[Link] este un adept înflăcărat a
individualismului, a ordinii naturale, a liberei concurenţe şi a neamestecului
statului şi totuşi admitea intervenţia statului când interesul personal vine în
contradicţie cu cel social, la fixarea ratei maxime a dobânzii, menţinerea
monopolului în unele sfere.
[Link] referitor la diviziuneamuncii,în viziunea lui [Link], diviziunea
muncii este cel mai important factor al creşterii bogăţiei. Diviziunea muncii aduce
următoarele efecte:
a)Duce la specializarea muncii deoarece munca specializată creează într-o unitate
de timp mai multe produse decît munca nespecializată.
b)Creează condiţii pentru economia de timp evitîndu-se trecerea de la o ocupaţie la
alta.
c)Creează condiţii pentru perfecţionarea tehnologică şi tehnică a muncii.
Gradul de dezvoltare a diviziunii muncii depinde de dimensiunile pieţii. Cu cît este
mai extinsă piaţa cu atît mai profundă devine diviziunea muncii, ceea ce
influenţează direct asupra productivităţii muncii şi asupra creşterii bogăţiei.

Cartea „Avuţia Naţiunilor” este considerată biblia liberalismului economic,

aceasta estelucrarea cu care economia politică devine ştiinţă de sine stătătoare.
 3 David Ricardo și [Link] reprezentanți iluștri ai
doctrinei liberaliste clasice
Un alt reprezentant al liberalismului economic a fost David Ricardo el fiind
ucenicul lui Adam Smith a continuat cercetarile în domeniul liberalismului
economic însă ideile lui veneau într0o oarecare măsură în contradicție cu
conceptele și teoriile lui Smith.

David Ricardo s-a născut – la Londra – la 18 aprilie 1772, într-o familie de evrei.
Familia sa – originară din Spania – s-a stabilit în Olanda neutră pe la începutul
secolului al XVIII-lea. Bunicul (Joseph Israel) şi tatăl său (Abraham Israel) au fost
agenţi de schimb la Bursa din Amsterdam. Abraham Israel s-a stabilit în Anglia,
„nu mai târziu de 1760”, unde a desfăşurat o activitate intensă în cadrul bursei
londoneze şi a prosperat sub aspect material. În aprilie 1769 s-a căsătorit cu
Abigail Delvale „dintr-o familie de negustori de tutun şi agenţi de bursă”. În
familia lui Abraham (mort în 1812) şi Abigail (decedată în 1801) s-au născut 17
copii. David Ricardo a fost născut al treilea dintre ei.

Relaţiile lui David Ricardo cu părinţii săi s-au înrăutăţit din momentul în care
David s-a îndrăgostit de Priscilla Ann, cu care se va căsători la 20 decembrie 1793.
Din acest moment David a părăsit religia iudaică a părinţilor şi a trecut la
creştinism (cultul unitarian, al cărui conştiincios enoriaş a fost până la moarte). La
21 de ani David a fost dezmoştenit de tatăl său şi excomunicat din biserica
strămoşilor lui. În familia David şi Priscilla Ricardo s-au născut 8 copii (trei băieţi
şi 5 fete). Doi dintre băieţi (Osman şi David) au ajuns parlamentari britanici.

Averea adunată de David Ricardo din afacerile bursiere a fost considerabilă.

Unele surse afirmă că în anul 1814 dispunea de o avere „evaluată între 500.000 şi
1.600.000 de lire”, iar altele arată că în anul 1819 – când s-a retras din afaceri –
averea lui Ricardo se ridica la circa 40.000.000 franci.

Dar viaţa-i, tumultuoasă, plină de succes şi încununată cu o esenţială contribuţie la

dezvoltarea gândirii economice a lumii, va fi curmată dureros, la o vârstă tânără,
când se afla în deplinătatea forţei creatoare. „În plină activitate, după încheierea
sesiunii parlamentare din 1823, i se redeschide o veche şi neglijată afecţiune la
ureche. Îngrijirile medicale nu pot împiedica evoluţia rapidă a bolii şi, după o grea
agonie, David Ricardo moare în vârstă de 51 de ani la 11 septembrie 1823 la
reşedinţa sa” (din Gatcomb Park ).
 David Ricardo a avut urmatoarele concepții și teorii:
Lucrarea sa principală este „Despre principiile economiei politice şi
impunerii”(1817)
Structura lucrării : 32 capitole.
Capitolul 1-7: Este analizată esenţa teoriei economice
Capitolul 8-18: Sunt analizate problemele politicii economice în special politica
fiscală.
Capitolul19-32Sunt analizate problemele esenţei banilor,comerţului exterior şi
polemica lui [Link] cu [Link] referitor la renta funciară,valoare şi preţ.
[Link] a precizat obiectul de studiu al ştiinţei economice. În viziunea lui
obiectul destudiu este problema repartiţiei bunurilor între clasele sociale.
Principalele concepte şi teorii :

[Link] valorii şi preţului.

Analizînd în mod critic conceptele lui [Link],[Link] face următoarele
precizări:
a)Precizează că preţul mărfurilor nu este stabil, ci variază în timp şi spaţiu în
dependenţă demodificarea productivităţii muncii şi de variaţia aurului din care sunt
confecţionaţi [Link] analizează 2 feluri de mărfuri şi 2 feluri de preţuri:
 Preţuri care sunt influenţate de concurenţă în condiţii de reproductibilitate.
Aceste preţuri depind coraportul dintre cerere şi ofertă (reductibile).

 Preţuri care nu sunt stabilite de monopoluri (mărfuri rare).

b)Precizează noţiunile de utilitate, valoare, valoare de schimb şi preţ. El afirmă că
oricemarfă trebuie să dispună de utilitate şi valoare. Valoarea de schimb reflectă
raportul cantitativ în care se schimbă mărfurile între ele, iar preţul exprimă acest
raport cu ajutorul banilor.
c)Precizează noţiunea de mărime a valorii mărfii. În viziunea lui [Link] la baza
valorii afară de munca vie se află şi munca materializată în mijloace de producţie.
[Link] monetară.
[Link] a formulat teoria cantitativă a banilor potrivit căreia nivelul general al
preţurilor evaluează proporţional cu cantitatea de bani aflată încirculaţie. Dacă
cantitatea de bani e mai mică atunci valoarea lor creşte, iar preţurile mărfurilor
scad, şi invers.
[Link] repartiţiei veniturilor.
[Link] ca şi [Link], consideră că veniturileîn societate sunt repartizate între 3
clase:
 Clasa conducătorilor primeşte venit în formă de salarii;
 Clasa capitaliştilor – profit, dobîndă;
  Clasa proprietarilor funciari – rentă funciară.
În viziunea lui Ricardo renta funciară e plătită proprietarilor funciari pentru
folosirea forţelor originale ale [Link], în viziunea lui reprezintă
plata pentru munca, care se vinde şi se cumpără pe piaţă.
El deosebeşte 2 tendinţe a salariului:
 Tendinţa de creştere a salariului nominal în urma creşterii preţurilor la
produsele alimentare.
 Tendinţa de păstrare a salariului real la nivelul valorii mijloacelor de
subzistenţă.
Profitul, în viziunea sa este un venit, care rămîne după ce din venitul total se
achită salariile şi renta. Arendaşul şi fabricantul nu pot trăi fără profit.
[Link] schimbului internaţional (avantajul relativ, teoria costurilor
comparative).Tendinţa de păstrare a salariului real la nivelul valorii mijloacelor de
subzistenţă.Profitul, în viziunea sa este un venit, care rămîne după ce din venitul
total se achităsalariile şi renta. Arendaşul şi fabricantul nu pot trăi fără profit.

Esenţa acestei teorii constă în : Dacă o marfă poate fi obţinută cu mai puţină
muncă înaltă ţară, atunci e rezonabil de a importa marfa respectivă şi a se
specializa în producerea altor mărfuri care pot oferi avantaje mai mari.
[Link] costurilor comparative,potrivit căreia necesitatea comerţului extern este
determinată de deosebirile costurilor de producţie comparativeale diverselor
mărfuri în diferite ţări.

Un alt reprezentant care a avut un rol destul de important în dezvoltrea doctrine

liberaliste a fost Jean Baptiste [Link] este reprezentatul liberalismului francez el
se autoaprecia ca comentator și populizator al ideilor lui Smith.

Jean Baptiste Say a fost cel mai important reprezentant al Şcolii clasice franceze.
S-a născut la 5 ianuarie 1767, într-o familie de negustori protestanţi din oraşul
francez Lyon. Intenţionând să intre în activitatea comercială, J. B. Say s-a înscris,
în jurul anului 1780, în „Casa engleză a comercianţilor”. În anul 1789 – anul
Revoluţiei franceze – îl găsim angajat la o companie de asigurări din Paris. În 1794
colaborează la lansarea periodicului „La décade philosophique, littéraire et
politique”, al cărui redactor şef va ajunge în scurt timp. În anul 1803 a publicat
„Traité d’Économie politique„, inspirat de ideile lui Adam Smith, iar în 1817 îi
apare „Catéchisme d'Économie politique„, apoi între 1828–1829 a scris„ Cours
d’Économie politique„, în şase volume.
Împăratul Napoleon Bonaparte (1769–1821) l-a solicitat pe Jean Baptiste Say să-i
sprijine, cu autoritatea sa ştiinţifică, politica economică protecţionistă. Liberal
convins, Jean Baptiste Say a refuzat şi a încetat să mai scrie, pe întreaga perioadă a
Consulatului (1799– 1804) şi a Imperiului (1804–1815). În acest interval Jean
Baptiste Say s-a orientat spre afaceri, înfiinţând o filatură mecanică de bumbac la
Auchy-les-Hesdines, în Pas-de-Calais. După înlăturarea lui Napoleon I, în anul
1815, Jean Baptiste Say se va bucura – din nou – de mare autoritate ca economist
şi va deveni profesor de Economie politică la Consevatoire des Arts şi apoi la
Collège de France. În perioada 1815–1816 a vizitat Anglia şi a scris lucrarea
„De l'Angleterre et des Anglais”. Jean Baptiste Say s-a stins din viaţă la Paris, în
15 noiembrie 1832, la vârsta de 65 de ani. A avut un fiu Horace Émile, iar nepotul
său Jean Baptiste Léon Say a fost un cunoscut economist.

Fiind unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai liberalilor optimişti el a

lansat următoarele concepții și teorii:
1) Conceptul despre producţie.
În viziunea lui Say, finalitatea proceselor de producţie sunt totalitatea utilităţilor a
bunurilor şi serviciilor care satisfac nevoile individului şi a societăţii.
2) Concept referitor la obiectul de studiu al economiei politice.
În viziunea lui Say,obiectul de studiu constituie procesul de formare, repartiţie şi
utilizare a bogăţiei în conformitate cu necesităţile societăţii.
3) Teoria celor 3 factori de producţie, potrivit căreia la procesul de creare a
valorii participă 3 factori: munca, natura, capitalul.
 Posesorii factorului Munca – primesc salarii;
 Posesorii factorului Natura – primesc rentă;
 Posesorii factorului Capital – primesc profit.
4) Conceptul despre întreprinzător,potrivit căruia întreprinzătorul este veriga
mecanismului economic, care procură şi îmbină cei 3 factori de producţie în scopul
obţinerii produselor şi profitului respectiv. Anume întreprinzătorul devine figura
centrală a producţiei deoarece el organizează producţia, cercetează piaţa, arendează
terenuri, ia decizii, îşi asumăriscurile şi remunerează posesorii factorilor
de producţie.
5) Legea Deboucheilor. Potrivit acestei legi mărfurile se schimbă pe mărfuri.
Banii fiindun simplu intermediar al schimbului. Vinderea este totodată şi
cumpărarea, deci oferta îşi creează propria sa cerere. Say ajunge la concluzia
că majoritatea producţiei determină majoritatea veniturilor, care stimulează
producţia. Astfel economia privită în ansamblu se autoreglează şi nu
este nevoie de intervenţia statului. Crizele care apar au caracter temporar şi nu af
ectează echilibrul economic general. În viziunea lui Say toate economiile devin
automat investiţii.
 Concluzii
Liberalismul clasic a avut mulți reprezentanți însă care în marea lor
majoritate exprimau aceleași ideii și din ideiile lor putem trage urmatoarele
concluzii:

 Liberalii clasici au transformat economia politică într-o știință autonomă ca

un obiect distinct de cercetare
 Gîndirea economică liberal clasică s-a afirmat în lupta cu
[Link] de mercantiliști,liberalii clasici aveau o
viziune diferită asupra esenței,sferei formării izvorului bogăției
statului,pledînd pentru non-intervenționalismul aparatului administrative.
 Liberalismul classic se bazează pe 3 piloni de
bază:individualismul,libertatea și universalismul.
 Liberalismul economic pledează pentru un regim democratic și ordinea
naturală,în care acționează „mîna invizibilă”a interesului personal și a
concurenței.
 Liberalii clasici au pus bazele teoriei valorii-muncă încercînd să lămurească
legitățile schimbului.
 Liberalii clasici au inițiat teoria specializării international a statelor.
 Metoda cercetării a fost cea abstractă și deductivă,faptele servind doar în
calitate de ilustrții pentru analiză
 Reprezentanții liberalismului classic au cercetat procesele și fenomenele
economice atât sub aspect static cât și dynamic,atît la micronivel cît și la
macronivel.
 Anume liberalii clasici au cret acel aparat al științei economice care va fi
ulterior perfecționat de succesori.
 BIBLEOGRAFIE

Caun Victor,Eugenia Feuraș Doctrine Economice ,Editura A.S.E.M ,Chișinău 2005

Moldovan Dumitru Doctrine și economiști celebri ,Arc ,Chișinău, 2003
Popescu Gheorghe Evoluția gîndirii economice Cartimpex,Cluj 2003

[Link] vizualizat la 20/11/2014

[Link] vizualizat la
20/11/2014
[Link] la
20/11/2014