Creativitatea la școlarii mici

Creativitatea, forma superioară a activității umane, a devenit, mai ales in

ultimele doua decenii, o problemă importantă a cercetării științifice in numeroase
tări,din acest punct de vedere am considerat ca această temă ar trebui cercetată mai
amplu. Învăţătorul, în acţiunile sale de dezvoltare a creativităţii la elevi trebuie să
promoveze asimilarea unor tehnici şi metode euristice la toate nivelurile procesului
de învăţământ care să fundamenteze teoretic şi metodologic activitatea de asimilare
a cunoştinţelor de către elevi prin înţelegere, asociere şi combinare, astfel încât din
cunoştinţele date să rezulte altele noi, originale şi valoroase.

De aceea a devenit absolut necesar atât trebuinţa investigării creativităţii sub

toate aspectele, cât şi aceea de a găsi cele mai eficiente soluţii care să contribuie la
dezvoltarea creativităţii şcolarilor.

Transformările profunde care au loc in societatea contemporana cer formarea unor

personalități creatoare, capabile sa se adapteze la ritmul accelerat al dinamicii
sociale, al dezvoltării si tehnicii.

Pornind de la aceasta motivație majora, se poate spune ca in școala, începând cu

ciclul primar, când se pun bazele formarii unei gândiri creatoare, se realizează cea
mai mare parte a calităților unui om modern, capabil de adaptare.

Se pleacă de la ideea ca toți oamenii sunt apți de performante creative. Se pune

întrebarea cum pot fi stimulate aceste capacitați, cum pot fi concretizate din punct
de vedere pedagogic. Posibilitățile de dezvoltare a creativității, apărute o data cu
amplificarea conceptului de învățământ deschis, bazat pe experiența si orientat spre
acțiune dau elevilor multe ocazii de manifestare a independentei, cooperării,
învățării prin descoperire, gândirii problematizate si activității estetice. Structurile
școlare, care adesea ii constrâng pe elevi la învățare pasiva si ii supun la presiune si
disciplinare acționează ca o frâna in calea creativității. Creativitatea consta intr-o
structura caracteristica a psihicului, care face posibila realizarea unei producții,
opere noi.

Conceptul de creativitate are o sferă foarte largă şi se referă la numeroase acţiuni în

diferite domenii ale activităţii umane şi la diferite niveluri, începând cu
descoperirea ştiinţifică, invenţia sau creaţia artistică şi terminând cu inovaţia
organizatorică şi socială, inventivitatea sau adaptabilitatea individuală.

În fapt creativitatea poate însemna fie o facultate sau capacitate a persoanei de a

produce idei sau lucruri originale şi utile, fie mişcarea sau procesul care duce la
produsul original, acesta din urmă fiind adeseori luat la rândul lui drept criteriu
obiectiv al creativităţii.

Este greşită ideea că dezvoltarea creativităţii este realizată în sfera de acţiune a

persoanelor superior dotate, iar ideea activităţii infantile cu nuanţă creatoare este
din capul locului respinsă, excepţie făcând, eventual, talentele precoce. Opunându-
se acestor concepţii, C. Moustakas şi E.P. Torrance susţin că orice individ are
disponibilităţi creatoare, care se cer doar descoperite.

Oamenii învăţaţi, dar fără talent propriu, adică purtătorii ştiinţei moarte, mi-i
închipui ca o sală întunecată cu o uşă de intrare şi una de ieşire.
Ideile străine intră printr-o uşă, trec prin întunericul sălii şi ies prin cealaltă,
indiferente, singure şi reci. Capul unui om de talent este ca o sală iluminată cu
pereţi şi oglinzi. Din afară vin ideile într-adevăr reci şi indiferente, dar ce societate,
dar ce petrecere găsesc”.
Mihai Eminescu
Societatea contemporană, comparativ cu cele anterioare, se caracterizează prin
schimbări radicale care se petrec în conduită, la locul de muncă sau în familie, în
educaţie, în ştiinţă şi tehnologie, în religie şi aproape în orice aspect al vieţii
noastre.
Pe de altă parte, teama de nenorociri domină, de la cele care privesc persoana şi
familia acesteia până la cele care se referă la supravieţuirea speciei umane.
A trăi într-o asemenea lume presupune un înalt grad de adaptare şi de curaj care
este legat în mare măsură de creativitate. Omul zilelor noastre are nevoie de
culturalizante în interiorul propriei lui fiinţe, deoarece goliciunea interioară
corespunde unei apatii exterioare, incapacităţii de a înţelege realitatea şi de a avea
comportamente adecvate.
„Prin originea ei, natura umană este creatoare. Omul se justifică în faţa Creatorului
nu numai prin ispăşire, ci şi prin creaţie"([Link]).
Creativitatea nu înseamnă doar receptarea şi consumul de nou, ci în primul rând
crearea noului. După [Link] (1961), adaptarea creativă naturală pare a fi singura
posibilitate prin care omul poate ţine pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii
sale.
CAPITOLUL I
CREATIVITATEA- dimensiune a personalităţii
1.1. Creativitatea: date preliminarii
Termenul creativitate îşi are originea în cuvântul latin creare, care înseamnă a
zămisli, a făuri, a naşte. El a fost introdus în vocabularul psihologic de psihologul
american Gordon Allport (1937).
A crea înseamnă: a face să existe, a aduce la viaţă, a cauza, a genera, a produce, a
fi primul care interpretează rolul şi dă viaţă unui personaj, a compune repede, etc.
Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate şi expresivitate, este
imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, investiv, inovator etc.
În pofida numărului mare de cercetări consacrate creativităţii, nu putem vorbi încă
de un consens în definirea acesteia. Iată câteva definiţii care ilustrează acest lucru:
„Creativitatea este capacitatea de a modela experienţa în forme noi şi diferite,
capacitatea de a percepe mediul în mod plastic şi de a comunica altora experienţa
unică rezultată”( [Link], 1959).
„Creativitatea este procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei
şi al comunicării rezultatelor”([Link], 1962).
„Creativitatea este un proces de asociere şi de combinare, în ansambluri noi, a unor
elemente preexistente”([Link], 1975).
„Creativitatea reprezintă interacţiunea optimă, generatoare de nou, dintre atitudini
şi aptitudini”([Link]-Neveanu, 1978).
„Creativitatea este un complex de însuşiri şi aptitudini psihice care, în condiţii
favorabile, generează produse noi şi de valoare pentru societate”([Link]şca, 1981).
„Creativitatea este capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme, de a elabora
soluţii inedite şi originale”([Link], 1988).

Bibliografie
1) AMABILE, T., (1997), Creativitatea ca mod de viaţă. Ghid pentru părinţi şi
profesori, Bucureşti, Editura Ştiinţifică;
2) BEJAT, M., ( 1981), Creativitatea în ştiinţă. Tehnică şi învăţământ, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică;
3) COSMOVICI, A., IACOB, L., (1999) , Pedagogie şcolară, Iaşi, Editura
Polirom;
4) CUCOŞ, C., (2008), Examen de definitivare şi grade didactice, Iaşi, Editura
Polirom, Ediţia 2;
5) LANDAU, E., (1979), Psihologia creativităţii, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică;
6) NEGOVAN, V., (2006), Introducere în psihologia educaţiei, Bucureşti, Editura
Universitară, Ediţia II;
7) PIAGET, J., (1965), Psihologia inteligenţei, Bucureşti, Editura Ştiinţifică;
8) ROCO, M., (2004), Creativitate şi inteligenţă emoţională, Iaşi, Editura Polirom;
9) ROŞCA, Al., (1981), Creativitatea generală şi specifică, Bucureşti, Editura
Academiei Republicii Socialiste România;
10) SĂLĂVĂSTRU, D., (2004), Psihologia educaţiei, Iaşi, Editura Polirom;
11) STERNBERG, Robert J., (2005), Manual de creativitate, Iaşi, Editura Polirom;
12) STOICA, A., (1983), Creativitatea elevilor. Posibilităţi de cunoaştere şi
educare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;
13) TOMŞA, G., (2005), Psihologia preşcolară şi şcolară, Bucureşti, Editura
Universitară.

Bibliografie
[Link] T., (1997), Creativitatea ca mod de viaţă. Ghid pentru părinţi şi profesori, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti.
[Link], T.M.,(1996) Creativitatea ca mod de viaţă, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti.
3.Bărboi C., Boatcă S., (1995), Limba şi literatura română. Antologie de texte comentate -
clasa a IX-a, Editura Cartea Şcolii, Bucureşti.
[Link] M. (coord.), (1981), Creativitatea în ştiinţă, tehnică şi învăţământ, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
[Link]ş, M., Catalano, H.,(2008), Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (cercetări-
acţiune), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
[Link]ş, M. (2002), Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
[Link], G.,(2004), Aplicaţii ale metodelor de gândire critică în învăţământul primar, Ed.
Humanitas Educaţional, Bucureşti
[Link] S., Gongea E., Ruiu G., (2006), Metode interactive de grup Editura Arves.
[Link] I., (1997), Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
[Link], F.,(2004), Dezvoltarea gândirii critice în învăţământul primar, Editura
Humanitas Educaţional, Bucureşti.
[Link], A., Iacob, L.,(2005), Psihologie Şcolară, Editura Polirom, Iaşi
[Link] O. (şi colaboratorii), (1999), Literatura pentru copii, Manual pentru clasa a XIII-a,
şcoli normale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
[Link]ş C. (1998), Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
[Link], F., (2010), Literatura română şi literatura pentru copii, Note de curs, Arad.
[Link]ăscu, C., Gh. Ghiţă, (1969), Dicţionar de terminologie literară, Bucureşti, Editura Ion
Creangă.
[Link]ş V, (2003), Paideia şi gândirea critică, Colecţia Ştiinţele Educaţiei, Cluj-Napoca.
[Link] G., (1979), Jocuri logice pentru preşcolari şi şcolari mici, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
[Link], M., Radu, I.,(2004), Didactica modernă, ed. a II-a revizuită, Editura. Dacia, Cluj-
Napoca.
[Link], M.,Chiș,V.,(2001)Didactica modernă,Editura Dacia,Cluj- Napoca
[Link] E., (1979), Psihologia creativităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
[Link] N.M., (1982), Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
22.Mărgineanu N., (2002), Psihologie şi literatură, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
[Link], F.,(2006), Metodica predării-învăţării integrate a limbii şi literaturii române în
învăţământul primar, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti.
[Link] A., (2009), Limba şi literatura română în şcoala primară, Editura Paralela 45,
Piteşti.
[Link] I.C., - "Şcoala activă", [Link]şti,1973
[Link] J., (1965), Psihologia inteligenţei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
[Link]-Neveanu P., (1987), Psihologie şcolară, Tipografia Universităţii, Bucureşti
[Link], M., (2004)-Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom, Iaşi;
[Link]şca, A.,(1972), Creativitatea, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti.
[Link] A., (1983),Creativitatea elevilor - posibilităţi de cunoaştere şi educare, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
31.Sălăvăstru D., (2004),Psihologia educaţiei, Editura POLIROM,Bucure

„Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice.”

Jaques Fresco Pornind de la motto-ul menționat anterior, se poate remarca
necesitatea stimulării şi dezvoltării creativității elevilor,ea fiind înţeleasă nu în
sensul de a face ca toţi elevii noştri să devină artişti, ci ca ei să conştientizeze forţa
care există în fiecare din ei și cu ajutorul căreia își pot modela sau remodela
realitatea înconjurătoare pe baza unor cunoștințe și aptitudini însușite în prealabil.
Ciclul achiziţiilor fundamentale reprezintă baza formării deprinderilor de conduită
şcolară, înzestrarea elevilor cu capacităţi de bază citirea, scrierea şi cu orientarea
actului comunicării spre baze logico-stiinţifice, fără elemente de teoretizare, ci prin
exersare şi simulare. Dezvoltarea creativităţii copiilor reprezintă o preocupare
permanentă pentru cadrele didactice înzestrate cu un acut simţ al imperativului
social. Astfel, copilul provocat să creeze va deveni omul capabil să găsească soluţii
şi să se adapteze într-o societate aflată în permanentă schimbare. E nevoie deci de
un dascăl creativ, ingenios, plin de fantezie, bine informat care să descopere mereu
noi forme de lucru, noi metode, procedee şi tehnici, noi căi de abordare a
fenomenului educaţional pentru a depăşi rutina, şablonul.
Lucrarea de faţă este structurată în trei părţi: partea teoretică,metodologică şi
practic-aplicativă.
Partea teoretică și cea metodologică cuprinde trei capitole și abordează aspectele
psihopedagogice ale dezvoltării creativității, pornind de la definirea conceptului de
creativitate și dimensiunile acestuia (Abordarea teoretică și psihologică a
procesului de creativitate), continuând cu modalitățile de relaționare cu factorii
stimulatori sau inhibitori ai creativității (Creativitatea și educabilitatea acesteia la
elevii din ciclul primar) și terminând cu un inventar al formelor de organizare a
activității, care, prin centrarea pe cultivarea capacității creative și apelând la
ajutorul unor metode specifice, pot dezvolta acest aspect extrem de important al
definirii personalității școlarului (Principii și metode de stimulare a creativității în
mediul școlar).
Partea practică o constituie capitolul IV, cercetarea aplicativă ce vizează în mod
special eficiența implementării strategiilor de stimulare a creativităţii elevilor în
orele de opțional Literatură pentru copii. Cercetarea a urmărit demonstrarea
faptului că utilizarea unor metode , procedee şi tehnici de stimulare a creativităţii
în cadrul orelor de opțional Literatură pentru copii va determina o creştere a
nivelului creativităţii elevilor
Metodele și procedeele selectate pentru implementarea cercetării au fost metode şi
procedee moderne, activ participative de stimulare a creativităţii, în concordanţă cu
profilul psihologic al elevilor şi cu cerinţele programei.
Motivaţia alegerii acestei teme este justificată, în primul rând, din perspectivă
psiho-pedagogică astfel: avem nevoie de copii care gândesc şi au capacitatea de a
prelucra informaţia primită, nu doar de simpli receptori, se impune trecerea de la
stocarea informaţiei la prelucrarea logică, astfel încât aceasta să-şi găsească
aplicabilitatea. Este necesară stimularea creativităţii, a imaginaţiei şi a gândirii
flexibile pentru o structurare temeinică, sistematică a informaţiei, a aptitudinilor, a
capacităţilor; se impune necesitatea de a forma capacitatea elevilor de a transfera
logic, de la o arie curriculară la alta, conţinuturile şi de a le structura, eventual de a
le ierarhiza, în funcţie de trebuinţe, de necesităţi şi de contextele situaţionale.
Astfel, dezvoltarea procesului creativ nu se realizează de la sine, ci este nevoie de
acţiuni continue şi organizate de stimulare şi activare. Aceste acțiuni presupun
stimularea şi satisfacerea trebuinţei de cunoaştere a elevului, ceea ce determină
dezvoltarea nivelului creativ, amplificarea fexibilităţii, fluidităţii, originalităţii
plastice şi verbale. Informaţiile, modelele de acţiune însuşite prin activitatea de
învăţare declanşată şi susţinută energic de trebuinţa de cunoaştere, sunt supuse
transformărilor creative şi generează un original cu valoare subiectivă.
CAPITOLUL I
ABORDAREA TEORETICĂ ȘI PSIHOLOGICĂ A PROCESULUI CREATIV
I.1 Creativitatea - delimitări conceptuale şi specifice Conceptul pedagogic de
creativitate propune un model teoretic adaptabil la condiţiile unei experiențe
educaţionale deschise autoperfecţionării permanente. În această accepţie,
creativitatea defineşte: un produs creator situat cel puţin la nivel inventiv; un
proces creator orientat în direcţia sesizării şi a rezolvării - problemă la nivelul
gândirii divergente; o dimensiune axiologică a personalităţii care valorifică
resursele globale ale sistemului psihic uman, la nivelul interacţiunii optime dintre
atitudinile şi aptitudinile creative.

Cuprins
Introducere.5
Capitolul I : Creativitatea- dimensiune a personalităţii.8
1.1: Creativitatea: date preliminarii.8
1.2 : Niveluri şi dimensiuni ale creativităţii.10
§ 1.1.2: Niveluri ale creativităţii.10
§ 1.2.2: Dimensiunile creativităţii.11
1.3 : Procesul de creaţie.11
1.4:Personalitatea creativă.16
1.5 : Performanţa creativă.19
Capitolul II – Creativitatea – obiectiv al educaţiei contemporane.21
2.1 : Dezvoltarea creativităţii elevilor – finalitate a procesului
educaţional.21
2.2 : Metode de cultivare a creativităţii elevilor.26
Capitolul III – Profesori creativi- elevi creativi .33
Concluzii.38
Bibliografie.40