Curs 8: Sarcina electrică. Legea lui Coulomb. Conceptul de câmp electrostatic.

Potențialul și energia electrostatică. Curentul electric

Înțelegerea fenomenelor electromagnetice studiate în cadrul cursului de fizică pornește

de la cunoașterea formelor de existență a materiei: materia sub formă de substanță și sub
formă de câmp. Fenomenele electromagnetice sunt de fapt o formă de deplasare a materiei.
Cele mai vechi cunoștințe din domeniul fenomenelor electrice se referă la fulger și
trăsnet, considerate atribuite ale divinității. Respingând explicațiile spirituale, filozofii din Grecia
antică au încercat explicarea fenomenelor naturale prin cauze științifice. Între aceștia, Thales
din Milet a studiat proprietatea chilimbarului de a atrage firișoare de paie atunci când este
frecat. Acesta este cel mai vechi caz cunoscut de producere a electricității statice, însă explicația
sa științifică a fost obținută după mai bine de 2000 ani, când a fost înțeleasă structura materiei.
Și în prezent, starea de electrizare a corpurilor este pusă în evidență cel mai facil prin
frecare și descărcare electrostatică: cu siguranță vi s-a întâmplat ca să treceți mâna prin păr sau
o un pulover de lână, iar apoi să atingeți un obiect metalic conductor, de exemplu mânerul ușii,
și să simțiți un șoc electric. Aceasta se datorează faptului că, prin trecerea mâinii prin păr, v-ați
încărcat cu sarcină electrostatică, care s-a descărcat ulterior la contactul cu mânerul ușii.
Explicarea stării de electrizare pornește de la noțiunea de sarcină electrică.

8.1. Sarcina electrică

Sarcina electrică se definește drept mărimea fizică scalară care măsoară starea de
electrizare a unui corp. Este o proprietate a particulelor electrice, care determină interacțiunile
electromagnetice dintre acestea. Unitatea de măsură pentru sarcina electrică în sistemul
internaţional este Coulombul (C). Experimental, s-a stabilit că există două tipuri de sarcină
electrice: pozitivă și negativă. Sarcina electrică elementară este e = 1,6*10-19 C.
Materia este alcătuită din atomi, despre care se considera inițial că sunt particule
indivizibile. Ulterior, s-a descoperit că atomul este compus din nucleu, în jurul căruia obitează
un nor de electroni. Electronii se află distanțe mari de nucleu, comparativ cu dimensiunea
nucleului. Păstrând proporțiile, dacă nucleul ar fi de dimensiunea unei portocale, electronii s-ar
afla la o distanță egală cu distanța București-Fetești.
La rândul său, nucleul este alcătuit din neutroni și protoni. Neutronii sunt neutri din
punct de vedere electric, iar protonii au sarcină electrică pozitivă, egală cu sarcina electrică
elementară. Astfel, nucleul este un sistem cu sarcină electrică pozitivă. Numărul de particule din
nucleu se notează cu A = numărul de masă și este egal cu: A = Z + N, unde Z este numărul
protonilor (număr atomic), iar N este numărul neutronilor.
Numărul electronilor ce intră în structura unui atom este egal cu numărul protonilor Z.
Întrucât sarcina electronului este egală cu sarcina electrică elementară de valoare negativă, iar
numărul electronilor este egal cu cel al protonilor, rezultă că atomul este un sistem neutru din
punct de vedere electric. În tabelul 1 sunt date caracteristicile masă și sarcină ale particulelor
atomice. Se observă că masa atomului este concentrată în nucleu, acesta având o densitate
extraordinar de mare, de aproximativ 1018 kg/m3.

1
 Tabel 1
Particulă atomică Masa Sarcina electrică
Proton 1,672*10-27 kg 1,6*10-19 C
Neutron 1,674*10-27 kg 0
Electron 9,1*10-31 kg -1,6*10-19 C

Interacțiunile electromagnetice dintre sarcinile electrice sunt de așa natură încât apar
forțe de respingere între sarcini de același semn și forțe de atracție între sarcini de semne
opuse.
Stabilitatea atomului este determinată de interacțiunea electromagnetică dintre sarcina
pozitivă totală a nucleului și sarcinile negative ale electronilor. Astfel, deși electronii sunt atrași
de nucleul pozitiv, există posibilitatea ca atomul să piardă unul sau mai mulți electroni,
devenind un ion pozitiv. Pe de altă parte, atomii pot atrage electroni suplimentari față de
numărul Z, devenind astfel ioni negativi. Faptul că atomii pot pierde sau câștiga electroni este
un aspect esențial în explicarea fenomenelor electromagnetice.
Materia tinde să fie neutră din punct de
Tabel 2 Exemple de materiale din
vedere electrostatic. Primele experimente în
care a fost evidențiată interacțiunea dintre seria triboelectrică
sarcinile electrice sunt cele date de electrizarea Sarcină Piele umană
prin frecare, contact și influență. S-a observat că pozitivă + (uscată)
unele materiale au tendința să cedeze electroni, Sticlă
încărcându-se astfel pozitiv, iar altele să Păr uman
primească electroni. Această tendință de Nailon
încărcare electrică a diferite materiale este Lână
descrisă în cadrul seriei triboelectrice, precum Blană
cea din Tabel 2. Mătase
Definirea stării de electrizare a fost Aluminiu
realizată prin experimente de electrizare prin Hârtie
frecare. Astfel, prin convenție, au fost definite Bumbac
sarcinile electrice: Lemn
- Sarcina negativă: o bucată de Chihlimbar
chihlimbar frecată cu stofă de lână Poliester
uscată se electrizează negativ; PVC
- Sarcina pozitivă: o baghetă de sticlă Sarcină
Silicon
frecată cu o bucată de stofă din negativă -
Teflon
mătase uscată se electrizează pozitiv.

Trebuie menționat faptul că, deși sarcina specifică electronului poartă denumirea de
sarcină negativă și respectiv, sarcina protonului este sarcina pozitivă, fenomenele de
interacțiune electromagnetică și legile care le guvernează ar rămâne neschimbate dacă s-ar
inversa semnele celor două sarcini.
Sarcinile electrice nu se creează şi nu se distrug. În procesul de electrizare prin frecare,
numărul sarcinilor elementare pe care le pierde un corp este egal cu numărul sarcinilor
elementare transferate pe celălalt corp.
2
 Legea conservării sarcinii electrice: într-un sistem izolat, suma algebrică a sarcinilor
electrice rămâne totdeauna constantă. Un sistem izolat este un sistem pentru care nu există
schimb de sarcină electrică cu exteriorul.
Fie un sistem izolat alcătuit din două sfere identice din sticlă, electrizate astfel încât
sarcina electrică de pe o sferă este Q1 = 5e, iar pe cealaltă sferă Q2 = 3e. Iniţial sarcina din
sistem este Q1+Q2 = 8e. Dacă se ating, cele două sfere vor face un schimb de sarcini electrice,
astfel încât sarcina din sistem va rămâne constantă, dar va fi uniform distribuită pe cele două
sfere: Q1”=4e şi respectiv Q2”=4e.
Se observă că sarcina electrică cu care se încarcă un corp electrizat este cuantificată,
având valori egală cu multiplii întregi n ai sarcinii electrice elementare: Q = n e.

8.2. Legea lui Coulomb

Legea lui Coulomb este o lege experimentală care descrie interacțiunea dintre sarcinile
electrice punctiforme aflate în repaus. Prin sarcină punctiformă se înţelege sarcina concentrată
într-un corp a cărui dimensiuni lineare sunt neglijabile în comparaţie cu distanţele până la alte
corpuri electrizate cu care acesta interacţionează.
Enunțul legii spune că: forţa de interacţiune dintre două sarcini punctiforme Q1, Q2
acţionează de-a lungul dreptei dintre cele două sarcini și este direct proporţională cu produsul
sarcinilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei r dintre ele. Forţa coulombiană este de
atracţie dacă sarcinile sunt de semne contrare şi de respingere dacă sarcinile au acelaşi semn.

Unde ε0 = 8,854*10-12 F/m este permitivitatea electrică a vidului, iar Faradul (F) este unitatea
capacității electrice. Constanta k de proporționalitate are valoarea:

Forțele coulombiene respectă principiul superpoziției. Forța totală exercitată de o

distribuție de sarcini electrice punctiforme Qi asupra corpului de probă de sarcină q, se obține
însumând forțele exercitate de fiecare sarcină Qi asupra lui q.

Unde este vectorul de poziție al sarcinii Qi față de q.

8.3. Câmpul electrostatic

Interacțiunile dintre corpurile electrizate se transmit cu viteză finită printr-un mediu fizic
– câmpul electric. Câmpul electric reprezintă acea stare a materiei generată în jurul unei sarcini
electrice care se manifestă prin acțiunea unor forțe de natură electrică asupra oricărei sarcini
electrice în acel câmp. Câmpul produs de sarcini electrice statice se numește câmp
electrostatic.

3
 Proprietatea fundamentală a câmpului electric constă în exercitarea acţiunii de forţă
asupra sarcinilor introduse în el. Această proprietate a câmpului electric este descrisă univoc
printr-o mărime fizică – intensitatea câmpului electric.

Modelul acțiunii din aproape în aproape a câmpului se explică în modul următor: fie o
sarcină electrică punctiformă Q1. Aceasta generează în jurul său un câmp electrostatic, care se
propagă în spațiu cu viteza luminii. După ce câmpul s-a instalat și în poziția sarcinii de probă q 2,
acesta va acționa asupra lui q2 cu o forță coulombiană F12. Câmpul produs de sarcina Q1 există
și fără sarcina de probă q2, ea are rolul de a pune în evidență efectul câmpului. Astfel, forța cu
care acționează câmpul electric generat de sarcina Q1 în poziția sarcinii de probă q2, asupra
acesteia, se numește intensitatea câmpului electric, se măsoară în V/m și are expresia:

Pe baza aceluiași principiu al superpoziției, intensitatea câmpului electric generat de o

distribuție de sarcini punctiforme Qi asupra unui punct P este:

Legea lui Coulomb descrie numai interacțiunea dintre sarcinile punctiforme. În practică,
nu toate sarcinile sunt punctiforme. Sarcina electrică poate fi distribuită unidimensional (pe
fire), bidimensional (pe suprafețe) sau tridimensional (în volumul corpurilor). În mod similar cu
densitatea masei se definește densitatea de sarcină electrică, care poate fi:

- Densitate liniară de sarcină: ;

- Densitate superficială de sarcină: ;
- Densitate volumică de sarcină: .

Dacă elementele de lungime dl, de suprafață dS și de volum dV sunt suficient de mici,

atunci elementele de sarcină dq sunt punctiforme și li se poate aplica legea lui Coulomb.

4
 Câmpul electric este un câmp vectorial, astfel că fiecărui punct din câmp i se atașează un
vector . Pentru reprezentarea grafică a câmpului electric se utilizează liniile de câmp. Acestea
se definesc ca liniile geometrice la care vectorul intensitate câmp electric este tangent în fiecare
punct. Sensul unei linii de câmp coincide cu sensul vectorului intensitate de câmp electric,
păstrându-se convenția: pentru sarcini pozitive sensul liniilor de câmp este dinspre sursă către
exterior, iar pentru sarcinile negative liniile de câmp „intră în sursă”.

Liniile de câmp ale unor sarcini punctiforme

Liniile de câmp ale unor perechi de sarcini punctiforme

Liniile de câmp nu se intersectează, astfel că prin orice punct din spațiu trece o singură
linie de câmp. Numărul liniilor de câmp care străbat unitatea de suprafață normală la linii este
egal cu intensitatea câmpului în regiunea respectivă.

E1
E2
dS
EA
dS
EA>EB EB

5
 În acest context se definește fluxul câmpului electric, drept numărul liniilor de câmp
care străbat suprafața S normală la linii.

8.4. Potențialul și energia electrostatică

Pentru a defini noțiunea de potențial al câmpului electric este necesar să se calculeze

lucrul mecanic efectuat de forța câmpului electric. Fie câmpul electric produs de sarcina Q.
Considerăm o sarcină de probă q care se deplasează în câmp din punctul 1 în punctul 2. Lucrul
mecanic efectuat de câmp asupra sarcinii q se calculează:

Considerăm două situații: sarcina q este

deplasată pe drumul sau pe drumul
și calculăm lucrul mecanic efectuat în
ambele situații.

În primul caz – ruta , avem:

Pentru prima porțiune de drum ,

forța are aceeași direcție cu elementul de distanță
și prima integrală devine:

Pe a doua porțiune de drum, forța este perpendiculară pe elementul de distanță, iar a

doua integrală se anulează. Rezultă că:

Calculând lucrul mecanic efectuat de câmp pentru deplasarea sarcinii q pe traseul

, obținem același rezultat. Aceasta înseamnă că lucrul mecanic nu depinde de drum,
ci de poziția inițială și cea finală. Astfel se demonstrează că câmpul electric este un câmp
conservativ.

6
 Câmpul electrostatic este un câmp potenţial, adică interacţiunea prin intermediul
acestui câmp poate fi descrisă cu ajutorul energiei potenţiale. Lucrul mecanic efectuat pentru a
deplasa sarcina din punctul 1 în punctul 2 este egal cu variația (scăderea) energiei potențiale a
sarcinii.

Lucrul mecanic efectuat de câmp asupra unității de sarcină electrică q, pentru a o

deplasa de la punctul 1 la punctul 2, este egal cu diferența de potențial dintre cele două puncte.

Potențialul câmpul electric într-un punct P al câmpului este o mărime fizică scalară,
definită ca lucrul mecanic necesar deplasării unității de sarcină electrică de probă q din acel
punct P până la infinit, considerat ca referință. Astfel, considerăm punctul 2 la infinit, deci
, iar Potențialul în punctul în P are expresia:

Unitatea de măsură a potențialului este 1 V (volt), echivalent cu 1 J/C. Se observă din

expresia potențialului că acesta este determinat de distanța față de sursă și de valoarea sursei.
Se definește suprafața echipotențială ca locul geometric al punctelor cu același potențial. În
figura următoare sunt reprezentate liniile de câmp și suprafețe echipotențiale pentru o sursă
pozitivă și o pereche de sarcini electrice pozitive.

Q Q1 Q2
+ + +

7
 Orice câmp electrostatic posedă o energie deoarece existenţa sa depinde de realizarea
distribuţiei de sarcini electrice care generează câmpul.

Deoarece suprafața unui conductor încărcat este o suprafață echipotențială,

conductorul poate fi caracterizat cu ajutorul potențialului obținut sub o sarcină electrică dată.
Capacitatea electrică a unui conductor izolat este raportul dintre sarcina electrică de pe
conductor și potențialul conductorului.

Capacitatea electrică a conductorului izolat depinde numai de forma geometrică și

dimensiunile conductorului. Unitatea de măsură în sistem internațional este Faradul (1 F).

Pentru un ansamblu de doi conductori încărcați cu sarcină electrică de semn opus (un
condensator), capacitatea acestuia este raportul dintre valoarea sarcinii de pe unul din
conductorii ce formează condensatorul și diferența de potențial dintre cei doi conductori:

Considerăm un condensator plan, între plăcile căruia s-a

stabilit un câmp electric. Capacitatea electrică a
condensatorului plan este dată de relația:

Unde S este suprafața armăturilor condensatorului, d –

distanța dintre armături, iar este permitivitatea electrică
absolută a dielectricului dintre armăturile condensatorului.

Pentru a încărca un conductor cu sarcină electrică,

trebuie consumată o anumită energie, egală cu lucrul mecanic
efectuat pentru a aduce o cantitate de sarcină de la infinit pe
conductor. Considerăm sarcina împărțită în elemente
infinitezimale de sarcină dq.

Energia totală W consumată este dată de însumarea cantităților infinitezimale de

energie dW consumate pentru o sarcină infinitezimală dq.

8
 Variația energiei pentru deplasarea sarcinii infinitezimale dq este:

Pentru condensator avem capacitatea:

Obtinem expresia energiei câmpului electrostatic al condensatorului:

8.5. Curentul electric

Curentul electric reprezintă deplasarea ordonată a purtătorilor de sarcină, sub acțiunea

unui câmp electric. Electrocinetica studiază regimul dinamic al sarcinilor electrice, în special
mişcarea ordonată a acestora în spaţiu.

Tipuri de purtători de sarcină:

- în metale - electronii de conducţie;

- în gaze - electronii şi ionii încărcaţi pozitiv;
- în semiconductori - electronii şi golurile etc.

Pentru a avea un curent electric intr-un mediu oarecare acesta trebuie să conţină
purtători de sarcină electrica capabili să se deplaseze sub acţiunea unui câmp electric. Astfel,
mediul trebuie să fie unul conductor. Un mediu fără purtători de sarcină capabili să se
deplaseze sub acţiunea unui câmp electric poartă numele de izolator.

Efectele principale ale curentului electric sunt:

a) efect termic / caloric – dezvoltarea de căldură în conductoarele parcurse de curent;

b) efect chimic – electroliza, depunerea la catod a ionilor pozitivi proveniţi din
descompunerea soluţiei, iar la anod depunerea ionilor negativi;
c) efect magnetic - la trecerea unui curent electric printr-un conductor în jurul acestuia
se va produce un câmp magnetic;
d) efecte luminoase – emisia de energie sub formă de lumină.

Sensul convențional al curentului electric coincide cu sensul de deplasare a purtătorilor

de sarcină pozitivă.

9
 Intensitatea curentului electric este o mărime fizică scalară care reprezintă sarcina
electrică netă care traversează suprafaţa transversală a unui conductor, în unitatea de timp:

În SI, intensitatea curentului electric este considerată mărime fizică fundamentală,

având ca unitate de măsură amperul (A).

Amperul se definește drept curentul electric care, menţinut în două conductoare

paralele şi rectilinii, de lungime infinită şi secţiune circulară neglijabilă, aflate în vid la distanţa
de 1m unul de altul, produce o forţă între conductoare de 2*10-7N pe unitatea de lungime.

Deși intensitatea curentului electric este mărime fizică fundamentală, aceasta nu este
suficientă pentru caracterizarea curentului în toate tipurile de conductori. Pentru aceasta se
utilizează mărimea densitate de curent.

Fie cazul un conductor omogen și rectiliniu, pentru care presupunem că există un singur
tip de purtători de sarcină. Alegem purtătorii de sarcină pozitivă, pentru ca sensul curentului
electric să fie dat de sensul de deplasare a purtătorilor de sarcină.

E S
+ +
+ +
+ +

v*Δt

Notăm cu n concentrația purtătorilor de sarcină electrică (numărul purtătorilor din

unitatea de volum a conductorului), cu q sarcina electrică și v viteza în câmp a fiecărui purtător.
În intervalul de timp Δt , vor trece prin secțiunea S a conductorului toți purtătorii de sarcină din
cilindrul cu generatoarea Δl = v*Δt și aria bazei S. Numărul purtătorilor de sarcină din volumul
cilindrului ΔV este:

10
 Cantitatea de sarcină electrică transportată de purtătorii de sarcină electrică prin
suprafaţa S este:

Intensitatea curentului electric este:

Densitatea de curent se defineşte ca fiind cantitatea de sarcină electrică care trece în

unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă:

Densitatea de curent este o mărime vectorială, având în fiecare punct din conductor,
aceeași orientare cu viteza purtătorilor de sarcină în punctul respectiv:

Intensitatea curentului electric se definește astfel prin intermediul densității de curent,

ca produs scalar dintre aceasta și suprafața secțiunii conductorului:

Mărimea densitate de curent este necesară pentru caracterizarea curentului în

conductorii neomogeni. În conductori neomogeni, vectorul densitate de curent are valoare și
orientare diferită în puncte diferite din conductor. Intensitatea curentului prin secțiunea
conductorului S se calculează însumând (integrând) intensitatea curentului prin elementul de
suprafață dS pentru care densitatea de curent este constantă.

Astfel, se poate defini intensitatea curentului ca fiind fluxul vectorului densitate de

curent prin suprafața secțiunii transversale a conductorului.

11