Jean-Philippe Rameau

Jean-Philippe Rameau ( septembrie 1683 - septembrie 1764 ) a fost

un compozitor și muzicolog francez.

Jean-Philippe Rameau este unul dintre cei mai importanți compozitori ai

epocii sale, totodată fiind și un reputat teoretician, autor al unui celebru
tratat de armonie, apărut în anul 1722, tratat care reprezenta o lucrare de
referinta in Baroc.
Printre realizările sale se numără perfecționarea stilului lui Jean-Baptiste
Lully în ceea ce privește opera; introduce noi dansuri franceze în suită și
contribuie la definirea limbajului tonal.
Este un preclasic al orchestrei simfonice, lui aparținându-i multe dintre
efectele timbrale și de orchestrație care vor aduce mai târziu celebritatea
acestui gen muzical.
Rameau prefera stilul polifonic imitativ și mult simplificat față de cel al
contemporanilor Johann Sebastian Bach și Georg Friedrich Haendel.
Melodia arpegiată a clavecinului, instrument reprezentativ pentru creația
franceză barocă, este rafinată și ornamentată.
Polemizează în așa-numita „ceartă a bufonilor” cu admiratorii lui Jean-
Baptiste Lully, care îi reproșau că muzica sa transformă opera într-un
„barbarism”, opus galanteriei și eleganței opulente, lipsei de probleme,
divertismentului pur, dorit de o parte a publicului.
Cearta a început în anul 1753, în urma reprezentației la Paris a operei
lui Giovanni Battista Pergolesi, numită „La serva padrona” (it. „Servitoarea
stăpână”). De fapt, disputa se ducea între opera tradițională franceză (care
aborda în continuare subiecte serioase) și cea italiană, care aborda
subiecte comice, cunoscută sub denumirea de „opera buffa” („opera
comică”).
Piese instrumentale
 5 pièces de clavecin en concert (1741)
 3 livres de pièces pour le clavecin (3 culegeri de piese pentru clavecin 1706 -
1724 - 1728)
 La Dauphine (1747)

Opere
 Hippolyte et Aricie 1733 Paris
 Samson 1733 - muzica s-a pierdut
 Castor și Pollux 1737 Paris
 Dardanus 1739 Paris
 La Princesse de Navarre 1745 Versailles
 Platée 1745 Versailles
 Zoroastre 1749 Paris
 Linus 1751 - muzica s-a pierdut
 Le procureur dupé sans le savoir 1758/9 Paris
 Les Paladins 1760 Paris
 Les Boréades 21 iulie 1982 Aix-en-Provence

Opere balet
 Les Indes galantes Indiile galante 1735 Paris
 Les Fêtes d'Hébé Serbările Hebei 1739 Paris
 Les Fêtes de Polymnie 1745 Paris
 Le Temple de la Gloire 1745 Versailles
 Les fêtes de l'Hymen et de l'Amour sau Les Dieux d'Egypte 1747 Versailles
 Les surprises de l'Amour (Surprizele lui Amor) 1748 Versailles

Opere eroice
 Zaïs 1748 Paris
 Naïs 1749 Paris
 Acanthe et Céphise 1751 Paris
 Daphnis et Eglé 1753 Fontainebleau
 Lysis et Délie 1753 - muzica s-a pierdut
Balete
 Pigmalion, 1748

 Pygmalion
 La naissance d'Osiris (Nașterea lui Osiris)
 La Guirlande
 Anacréon (Libretto de Cahuzac)
 Anacréon (Libretto de Gentil-Bernard)
 Les Sybarites
 Nélée et Myrthis
 Io
 Zéphyre

Cantate

 Les amants trahis

 L'impatience
 Aquilon et Orithie
 Orphée
 Thétis
 Le Berger Fidèle

Motete
 Deus noster refugium
 Quam dilecta
 In convertendo
 Laboravi
Scrieri teoretice

 Traité de l’harmonie reduite à ses principes naturels, Tratat de

armonie redusă la principiile ei naturale, Paris 1722
Această lucrare a stârnit o revoluție în teoria muzicii. Jean-Philippe Rameau a
fost revoluționarul „legii fundamentale” sau a ceea ce el a numit „basul
fundamental” al muzicii occidentale. Puternic influențat de noile moduri de
gândire și de analiză carteziene, metodologia lui Rameau a încorporat știința
matematicii, comentariile, analizele și un didacticism care a fost destinat în mod
special să ilumineze, în mod științific, structura și principiile muzicii. Cu un
raționament deductiv atent, Rameau a încercat să deducă principiile universale
ale armoniei din cauze naturale. Tratatele anterioare privind armonia au fost pur
practice; Rameau a pus bazele unui nou raționalism filozofic, fiind cunoscut în
Franța drept „Isaac Newton al muzicii”. Faima lui s-a răspândit ulterior în întreaga
Europă, iar tratatul său a devenit o sursă definitivă în teoria muzicii, dând contur
instruirii în muzica occidentală care persistă până în prezent.

 Nouveau système de musique théorique, Noul sistem al muzicii teoretice, Paris

1726
 Dissertation sur les différentes méthodes d’accompagnement pour le clavecin,
ou pour l’orgue, Paris 1732
 Génération harmonique, ou Traité de musique théorique et pratique, Paris 1737
 Démonstration du principe de l’harmonie (cu D. Diderot), Paris 1750
 Nouvelles réflexions sur le principe sonore 1758–1759, MS, I-Bc
 Code de musique pratique, ou Méthodes pour apprendre la musique ... avec de
nouvelles réflexions sur le principe sonore (cu F. Arnaud), Paris 1760
Acord-Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete de înălțimi
diferite care formează o armonie.

Armonie-Consonanța sunetelor concomitente și în succesiune produse

de voci sau de instrumente muzicale.

Polifonie-Artă și știință a suprapunerii coordonate a mai multor linii

melodice care se află în relații armonice, fără ca în ansamblu ele să-și
piardă individualitatea melodic

Heterofonie- Deviere incidentală de la linia melodică de bază în cazul

suprapunerii a două sau a mai multor voci care intonează aceeași melodie

Ambitus- Limitele extreme ale înălțimii sunetelor unei lucrări vocale sau
instrumentale; întinderea unei voci sau a unui instrument.

Registru- Întinderea scării muzicale a unui instrument sau a unei voci,

cuprinsă între nota cea mai de jos și cea mai de sus pe care le poate emite
instrumentul sau vocea respectivă, fără schimbare de timbru.

Timbru- Calitate a unui sunet prin care acesta se deosebește de un sunet

de aceeași înălțime produs de un alt izvor sonor.

Soprana- Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești
Alto-Registru vocal la femei și copii, situat, ca înălțime, între vocea de
sopran și cea de tenor

Tenor- Cea mai înaltă voce bărbătească;

Bariton- Voce bărbătească între tenor și bas.
Bas- Voce bărbătească adâncă și groasă.