CULOAREA – ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

Culoarea - lumină, culorile spectrului solar R G Ve A I Vi

- pigment

Isaac Newton a demonstrat că lumina este culoare folosind o prismă și a descompus lumina
în culorile spectrului solar.
Thomas Young a recompus lumina prin suprapunerea a 3 raze colorate, O Ve Vi. Acestea
sunt culori-lumină primare (invers decât la pigmentare).
Prin suprapunere, Ve+Vi=A, Vi+O=R, O+Ve=G – culori-lumină. Culorile-lumină sunt
folosite în spectacole de sunet și lumină, teatru, film, dans etc.
În artele plastice se folosesc culorile pigmentare. Pigment+liant=produs obținut din
minerale sau substanțe chimice (culoare pigmentară).

Culoarea nu există în sine, ci este percepută prin simțuri. Diferitele culori pe care le poate
lua materia sunt date de faptul că aceasta absoarbe anumite elemente spectrale și trimite
spre ochi “restul” (lumină de refracție).

Culoarea se naște în ochiul nostru.

Pentru înțelegerea relațiilor existente între culori, teoreticienii și pictorii preocupați de
studiul culorilor au întocmit diverse scheme grafice:
Steaua culorilor – Philipp Otto Runge
Cercul cromatic – Johannes Itten
Sfera culorilor – Paul Klee
Cercul lui Newton

Johannes Itten a împărțit culorile în 3 grupe în funție de gradul lor de strălucire:

1. Culori primare (de bază) – R, G, A – nu se pot obține din amestecul altor culori
2. Culori binare de gradul I (secundare) – O, Ve, Vi – se obțin din amestecul a două
culori primare
3. Culori binare de gradul II (terțiare) – se obțin prin amestecul unei culori binare cu
vecina ei primară – nuanțe, de ex. O+A=verde gălbui, Vi+A=violet albăstrui
Tot Johannes Itten stabilește cele 7 tipuri de contraste (diferențe) ce se manifestă între culori.

CELE 7 CONTRASTE CROMATICE

1. Contrastul culorilor în sine – se obține prin juxtapunerea și alăturarea culorilor

pure, strălucitoare (R, G, A) și a celor binare O, Ve, Vi. Prezența albului și a
negrului amplifică expresivitatea acestui contrast.
Lângă negru o culoare devine mai luminoasă.
Lângă alb o culoare devine mai intensă.

2. Contrastul cald-rece
Culorile au efecte psihofiziologice asupra noastră. Unul dintre cele mai pregnante
implicații le are efectul termodinamic al culorilor.
O, R, G sunt culori calde – ne dau senzația de căldură, lumină, apropiere și sunt
associate cu soarele, focul, bucuria, holdele coapte de grâu, plajele însorite.
O=R+G. Este cea mai caldă culoare, pentru că se obține din două culori calde.
A, Ve, Vi sunt culori reci – provoacă impresia de frig, rece, umbră, tristețe, depărtare și
sunt asociate gheții, zăpezii, mării, nopții, cerului.
A este cea mai rece culoare, pentru că celelalte două – Ve, Vi, au câte o culoare caldă în
compoziție.
O culoare poate fi încălzită sau răcită prin amestec fizic – ex., dacă o culoare conține o
cantitate mai mare de culoare caldă.
Prin juxtapunere – ex., R lângă O pare mai rece, R lângă A se încălzește vizibil.

Termodinamismul culorilor poate fi aplicat în compoziții pentru a realiza spațialitatea

(apropierea-depărtarea), dar și efectul de greutate. Culori calde – apropiere. Culori reci –
depărtare. Culori ușoare – G, verde gălbui, O. Culori grele – violet-albăstrui, Ve, vișiniu.
Orice culoare poate deveni grea prin rupere/degradare cu alb sau negru.

3. Contrastul culorilor complementare

Între o culoare primară și o culoare binară de gradul I obținută din amestecul celorlalte 2
culori primare, se creează o diferență – contrast de complementare.
R/Ve (G+A)
G/Vi (R+A)
A/O (R+G)
Așezate una lângă cealaltă (juxtapuse), culorile complementare se exaltă și formează un
contrast foarte puternic. Prin amestecul lor se formează tente rupte sau griuri colorate.

4. Contrastul de calitate
Se manifestă între o culoare pură, strălucitoare, saturată și o culoare ruptă, tulburată,
amestecată.
Calitatea culorii este dată de gradul ei de saturație, de puritate.
Tulburarea, ruperea culorii, se poate face în 4 moduri:
- prin rabatere (amestec cu negru). Tonuri rabatus (tonuri amestecate cu negru).
- prin degradare (amestec cu alb). Tonuri degradate (tonuri obținute din amestec cu alb).
- prin amestec cu gri-neutru
- prin amestec cu complementarele

5. Contrastul de cantitate
Constă în raportul de mărime între două sau mai multe elemente, pete (mare/mic,
mult/puțin). Acest raport se referă la întinderea în suprafață, la puterea de strălucire și de
luminozitate care este diferită de la culoare la culoare. Este un contrast propriu-zis de
proporție.

6. Contrastul simultan și succesiv

Se creează atunci când o culoare “cere” culoarea complementară care se formează pe
retină, iar această culoare este doar o senzație optică. În pictură, culorile pure nuanțează
optic și simultan griurile, iar negrul, spre complementarele acestora.
Ex., joc didactic: se așază un pătrat roșu pe un fond gri-neutru. Se observă insistent.
Griul se va colora în verde pe retină. Pătratul roșu va avea un halo verde. Culoarea pare
dematerializată.
Realitatea unei culori nu este identică cu efectul ei.

7. Contrastul clar-obscur (deschis-închis)

Diferența între lumină și umbră se manifestă atât între nonculori (alb, negru), cât și între
culori.
Artiști care accentuau contrastul clar-obscur: Rembrandt, Baba, El Greco, Caravaggio.
Contrastul clar-obscur se poate realiza prin folosirea albului, negrului, toată seria de
griuri neutre posibile, precum și culorile luminoaase sau întunecate, cu toate seriile de
griuri colorate.

Ton: contrast de valoare, închis/deschis, R+alb, R+negru.

Nuanță: contrast de culoare, R+O, R+Ve.

Amestecurile cromatice sunt fizice, optice.

Amestecurile fizice:
Culori binare – din amestecul fizic al culorilor primare (câte două).
Culori terțiare sau nuanțe – amestecul fizic dintre o culoare primară și una secundară.
Griuri neutre – din A+negru, în cantități diferite.
Gri-neutru – din complementare 1R+2Ve, sau R+G+A=gri; 1G+2Vi, sau O+Ve+Vi=gri;
1A+2O.
Griuri colorate, tente rupte sau tonuri (tente) grizate:
– din amestecul unei culori primare cu: complementara, cu altă culoare ruptă, cu 2 culori
binare
– din amestecul a două culori binare
– din amestecul a două culori primare cu una binară
– amestecând o culoare pură cu gri, ocru, marouri
– amestecând o culoare cu alb – tonuri degradate; cu negru – tonuri rabattus
Amestecul poate fi spontan (fuzionarea, monotipia), elaborat (pe paletă, pe pânză).

Amestecurile optice:
Tenta colorată se compune pe retină, pe suport fiind juxtapuse mici tente, sau chiar
suprapuse. Ex., roșu și verde=gri.

Simbolistica culorilor:
Culorile sunrt semne și mijloace de expresie purtătoare de semnificații de natură
intelectuală, estetică, afectivă.
Simbol cromatic – evocă altceva decât reprezintă imaginea.

Galben – lumină, soare, măreție. Stimulează gândirea creatoare, inteligența.

Simbolizează gelozia, invidia, primejdia, neîncrederea (galben tulburat). Fiziologic,
contractă retina.
Portocaliu – soare, energie, căldură, fructele coapte. Stimulează bucuria, comunicarea.
Fiziologic, stimulează secreția gastrică, mărește pofta de mâncare.
Roșu – Foc, sânge, viață. Pasiune, iubire, luptă, revoluție, putere, furie.
Albastru – aer, apă, infinit, gheață, cristal, cer. Stimulează meditația, reflecția - răceală,
rigiditate. Nostalgie, credință. Albastru întunecat – frică de necunoscut.
Verde – vegetație. Bucurie, tristețe, odihnă, refugiu.
Violet – întristează. Spre roșu – iubire platonică, sinceritate. Spre albastru – consecvență.
Alb – puritate, lumină, neprihănire, inițiere (mireasa).
Negru – solemnitate, moarte. Doliu, autoritate.
Gri cald – majestate. Gri rece – sărăcie.

Acordul cromatic se realizează când o culoare împrumută din altă culoare prin amestec
și devine armonios.
Efectul spațial al culorilor reiese din perspectiva aeriană: culori reci – depărtare, culori
calde – apropiere.