Scribd
Încărcați
5K vizualizări1 pagină

33

Poezia lui Blaga Vară de noiembrie prezintă ambiguitatea limbajului și principiul disonanței. Eul liric este prizonierul unor sentimente contradictorii în legătură cu iubita sa și natura. Imaginile din poezie sugerează că elementele antinomice își vor găsi un loc comun în lumea interioară a poetului.

Încărcat de

Dany Sn
Drepturi de autor
© All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
5K vizualizări1 pagină

33

Poezia lui Blaga Vară de noiembrie prezintă ambiguitatea limbajului și principiul disonanței. Eul liric este prizonierul unor sentimente contradictorii în legătură cu iubita sa și natura. Imaginile din poezie sugerează că elementele antinomice își vor găsi un loc comun în lumea interioară a poetului.

Încărcat de

Dany Sn
Drepturi de autor
© All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

În poezia lui Blaga Vară de noiembrie apar două trăsături specifice modernismului și anume:

ambiguitatea limbajului (se face apel la funcția simbolică a limbajului) și principiul disonanței
(eul liric este prizonierul unor sentimente contradictorii, fără posibilitatea de conciliere a
acestora) . Incipitul poeziei are caracter confesiv, elementele naturii și imaginea iubitei se
contopesc într-o formă unitară, completă. Proiecția estetică din prima strofă a poeziei are totuși
un caracter ambiguu, folosindu-se și un limbaj pe măsura reflectării artistice; în interiorul
poetului, elementele naturii se contopesc cu sinele acestuia sau cel puțin aceasta este misiunea
iubitei de a cumula în lăuntrul poetic, în suflet mai exact lacul, văpaia, înghețul, dumbrava, .
Imaginea înghețului și a văpăii este una dihotomică căldură-lumină, sugerând faptul că
elementele antinomice își vor găsi un loc comun în lumea interioară a poetului. Prima strofă are
pe lângă caracterul confesiv, marcat prin indici pronominali de persoana I și a II-a (mi, ta) și
verbe la persoana a II-a (știi) și unul ascendent prin termenul care conchide prima jumătate a
strofei I veacul.
În strofa a II-a se insistă pe o disonanță de factură estetică, prozodică prin exclamațiile retorice.
Se renunță la o imagine particulară care tinde spre una universală, un microcosmos într-o
încercare de expansiune și se trece la un univers mai abstract, un macrocosmos. Ultimele versuri
ale poeziei au un caracter dionisiac prin energia vibrantă a sensurilor O, lumea albastră haină,/în
care ne cuprindem, strânşi în taină,ca vara sângelui să nu se piardă, ca vraja basmului mereu să
ardă, dacă le-am asocia cu versurile antitetice din primele două versuri ale strofei a II-a :O,
lumea, dacă nu-i o amăgire,ne este un senin veşmânt. În aceste versuri, sentimentele
contradictorii sunt enunțate prin imagini de aceeași factură diametral opuse.

S-ar putea să vă placă și