INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE

Investiţiile reprezintă partea din venit cheltuită pentru formarea capitalului . În prezent
acestea joacă un rol tot mai important , ele de fapt favorizând implimentarea realizărilor
progresului tehnico-ştiinţific în practică. Datorită investiţiilor în întreprinderi de obicei se creează
o multitudine de locuri noi de muncă , are loc schimbul de experienţă în diferite domenii ale
activităţii economice . Defapt chiar conducerea a diferitor state care duce o politică cît de cât
raţională mereu se stăruie de a crea un climat investeţional cât mai prielnic în favorea dezvoltării
economice ulterioare a statului său.

Conceptul de investiţie

Investitile reprezintă o activitate care are ca scop folosirea unei sume de bani in vederea
obtinerii unor profituri viitoare. In sens larg investitia reprezinta sacrificiul unei parti din
consumul prezent pentru un consum viitor, posibil şi incert.

Investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care vor influenţa în cea mai mare parte viitorul,
în sensul că de ele depind creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv al unei întreprinderi,
apariţia de noi capacităţi de producţie într-o ramură a economiei. În acelaşi timp se fac
importante cheltuieli de investiţii pentru dezvoltarea bazei materiale a activităţilor social-
culturale, precum şi construcţia de locuinţe. Noţiunea de investiţii într-o accepţiune mai largă
este sinonimă cu: alocare, plasare, dotare, iar într-un sens mai restrâns (financiar-contabil)
reprezintă o cheltuială făcută pentru obţinerea de bunuri materiale şi servicii cu valoare mare şi
durată de folosinţă îndelungată.În condiţiile conducerii economiei prin plan centralizat, pe
principii administrative, investiţiile reprezintă numai ceea ce se alocă pentru crearea şi
dezvoltarea bazei materiale de producţie şi a celei pentru sectorul social-cultural. Trecerea la
economia de piaţă implică o schimbare a opţiunii privind noţiunea de investiţie, determinată de
circulaţia capitalului pe piaţă, de lupta concurenţială, profitul aşteptat. În aceste condiţii
problematica investiţiei este abordată de la sursa ce acoperă cheltuielile respective. Astfel
investiţiile sunt înţelese ca acea parte din venit destinată formării capitalului. A investi înseamnă
a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat. Tot o investiţie poate fi
utilizarea veniturilor pentru procurarea hârtiilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni) de pe piaţa
capitalurilor cu scopul final de a obţine un câştig în viitor.

Aşa cum subliniază unii specialişti, investiţiile reprezintă angajarea resurselor cu speranţa
realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade de timp în viitor sau acţiune prin care se
cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se vor obţine alte beneficii. Aceste
formulări pun în evidenţă conţinutul concret, material al investiţiilor (resurse materiale,
financiare, umane) şi scopul final – beneficiul. Mijloacele băneşti alocate pentru investiţii au ca
sursă economiile întreprinderilor şi cele ale populaţiei, iar destinaţia lor poate fi activitatea
economică propriu-zisă sau plasamentele financiare.
 Noţiunii de investiţii îi este alăturată noţiunea timpului – element definitoriu al procesului
investiţional. În acest sens investiţia este o cheltuială certă pentru un viitor incert, dein care
reiese că investiţiei îi este inerent riscul. Se consideră că cu cât este mai mare nivelul
investiţiilor de capital într-o economie, cu atât este mai mare ritmul ei de dezvoltare.

În accepţiunea dată de ONU investiţiile brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace
fixe, cheltuieli pentru reparaţii capitale, cele pentru creşterea mijloacelor circulante, iar
investiţiile nete cuprind cheltuielile pentru creşterea capitalului fix şi a celui
circulant. Sintetizând consideraţiile menţionate, definirea investiţiilor trebuie să releve faptul
că:

 reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, proiect sau operaţie pentru a crea un
spor de avuţie;
 scopul urmărit nu constă numai în obţinerea de bunuri şi capacităţi de producţie, ci şi a
unui câştig (profit);
 reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial de pornire fondurile financiare, o
parte a veniturilor şi economiilor realizate;
 există un decalaj de timp între momentul investirii şi de al obţinerii rezultatelor şi
veniturilor scontate;
 sunt o cheltuială efectuată în prezent, certă, în scopul obţinerii unor efecte viitoare,
adeseori incerte;
 pentru a produce acumulări viitoare de capital fix este necesară funcţionarea normală a
întregului sistem economic.

Clasificarea investiţiilor

Investiţiile se pot clasifica după mai multe criterii, şi anume:

După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat (destinaţia cheltuielilor), investiţiile se

clasifică în:

 investiţii directe sunt cele care se fac pentru obiectivul de bază (achiziţionarea utilajelor,
montarea acestora, executarea fundaţiilor şi a construcţiilor etc.);
 investiţiile colaterale se materializează în lucrări care asigură utilităţile obiectivului de
bază (căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, reţele telefonice, precum şi cele
îndreptate spre construirea unor obiecte destinate deservirii obiectivului de bază -
magazine, locuinţe din jurul obiectivului de bază etc.);
 investiţiile conexe sunt cele finalizate în alte obiective economice (în amonte) pentru a
asigura viitorului obiectiv materiile prime necesare desfăşurării procesului de producţie
(consolidări de terenuri, lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor, etc.).
După destinaţia obiectivelor de investiţii:

1. a) Productive, care la rândul lor pot fi grupate astfel:

- investiţii de expansiune – referitoare la crearea de noi capacităţi de producţie;

- investiţii de menţinere – care se referă la înlocuirea, reutilarea capacităţilor de producţie

existente;

- investiţii de modernizare – care se fac cu scopul creării performanţelor tehnice, îmbunătăţirii

randamentelor la echipamentele de producţie existente;

- investiţii de inovare – care au ca scop diversificarea activităţii;

1. b) Neproductive;

Pe baza acestui criteriu putem vorbi de investiţii pe sectoare:

 Primar (ramurile extractive);

 Secundar (ramurile prelucrătoare);
 Terţiar (servicii).

După modul de execuţie al lucrărilor, avem investiţii executate în:

1)Antrepriză – de către unităţi specializate ;

2) Regie – de investitor sau agentul economic declanşator, viitorul proprietar al obiectivului de

investiţii. Acest mod de execuţie este recomandabil în cazul unor proiecte simple, de mică
amploare şi de complexitate tehnică redusă;

3) Sistem mixt – prin conlucrarea activă a proprietarului cu antreprenorul. În general proprietarul

va executa cu forţe proprii lucrări de mică amploare şi complexitate tehnică scăzută, iar
antreprenorul-furnizor va avea sarcini de execuţie a lucrărilor complexe care necesită forţă de
muncă de înaltă calificare.

După stadiul de realizare al lucrărilor:

 Neterminate – valoarea lucrărilor realizate la obiectivul în curs de execuţie;

 Restante – se referă la obiecte ale căror termene au fost depăşite;
 Terminate – la care toate lucrările sunt încheiate.

După structura lor tehnologică:

 lucrări de construcţii-montaj, compuse din lucrări de construcţii şi instalaţii şi lucrări de

montaj al utilajelor tehnologice realizate pe şantierele de construcţii;
 achiziţii de utilaje care necesită montaj – fixarea de fundaţii, pe piloni sau plasamente;
  achiziţii de utilaje care nu necesită montaj - mijloace de transport, tractoare, etc.;
 lucrări geologice pentru descoperirea de noi rezerve de substanţe minerale utile
(prospecţiunile, explorările, pentru conturarea şui extinderea zăcămintelor în masiv,
lucrări de foraj şi explorare, burene, studii şi cercetări geologice);
 alte cheltuieli de investiţii, care se referă la plantaţii pomi-viticole, până la trecerea
acestora pe rod, cumpărarea şi creşterea animalelor până dau producţie.

După destinaţia lor şi natura rezultatelor activităţii:

 Materiale – (clădiri, maşini, echipamente) a căror natură s-a modificat substanţial în

zilele noastre, în sensul creşterii rapide în volum a cheltuielilor cu tehnica informatică şi
cu echipamentele de producţie automatizate, în defavoarea construcţiei mecanice şi
clădirilor;
 Nemateriale – acele eforturi destinate să pregătească viitorul (cheltuieli de logică
informatică, de dezvoltare comercială, de pregătire a forţei de muncă, de cercetare
dezvoltare). Aceste investiţii sunt destinate oricăror elemente în măsură să amelioreze
competitivitatea întreprinderii în perspectivă.

După sursa de finanţare, investiţiile se împart în investiţii finanţate din:

 Surse proprii se constituie din capitalul propriu (din profit, din fondul de amortizare şi
din încasările obţinute în urma vânzării unor utilaje);
 Surse atrase (piaţa de capital, alocaţii de la bugetul de stat, investiţii străine) în această
perioadă au rol mare în finanţarea investiţiilor şi se constituie din credite bancare interne
şi externe, alocaţii de la buget sau din alte surse.

După modul de constituire, investiţiile se împart în:

 Investiţii nete - sunt constituite din sumele de bani ce provin din produsul naţional net şi
au ca scop sporirea capitalului fix şi a stocurilor de materii prime şi materiale;
 investiţii brute - la investiţia netă se adaugă amortizarea care are ca scop principal
înlocuirea capitalului fix uzat, arătând creşterea absolută a capitalului fix.

De menţionat că în perioada actuală de dezvoltare economică investiţiile vor fi orientate spre

modernizări, reutilări şi retehnologizări care să asigure restructurarea economiei naţionale în
condiţii de eficienţă şi competitivitate.

Rolul investiţilor

În viaţa economică activitatea de investiţii ocupă un loc central, atât în sfera producţiei de bunuri
şi servicii, cât şi în sfera consumului, fiind factorul care influenţează simultan cererea şi oferta.
Argumentarea acestei afirmaţii este dată de procesele de antrenare şi multiplicare a efectelor pe
care le generează orice proiect de investiţii, indiferent de sectorul de activitate în care se
implementează.
Cererea pentru produsele unei întreprinderi şi rentabilitatea constituie doi factori motivaţionali ai
investiţiilor. Trebuie de precizat că rolul esenţial revine cererii, tocmai pentru a satisface această
cerere întreprinderile trebuie să-şi dimensioneze capacitatea de producţie. Pentru a răspunde
cererii sporite de pe piaţă sunt necesare noi investiţii care să antreneze creşterea producţiei.
Realizarea unui proiect de investiţii în sfera producţiei de bunuri şi servicii are ca efect sporirea
şi diversificarea ofertei şi, implicit, dacă aceasta este validată de piaţă, creşterea veniturilor
agenţilor economici. Concomitent însă va fi influenţat direct prin efectul de antrenare creşterea
gradului de ocupare a forţei de muncă. Dar creşterea numărului de angajaţi şi/sau a câştigurilor
lor salariale conduc, în ultimă instanţă, la sporirea cererii de bunuri şi servicii.

Pe de o parte, va avea loc o creştere a economiilor populaţiei, cât şi a disponibilităţilor financiare

ale agenţilor economici care vor structuri mai performante, în acord cu opţiunile investiţiei.

Deci, putem afirma că, în cadrul circuitului economic naţional, activitatea de investiţii joacă un
dublu rol:

 în primul rând, agenţii economici declanşatori de acţiuni investiţionale, care

implementează diverse proiecte de investiţii, îşi sporesc oferta de bunuri şi servicii prin
creşterea capacităţii lor de producţie, realizând venituri suplimentare;
 în al doilea rând, orice proiect de investiţii va genera nevoi sau cereri suplimentare în
sectoarele conexe în amonte (furnizoare de materii prime, materiale, utilităţi, etc.) sau în
aval (distribuitoare şi/sau consumatoare a bunurilor şi serviciilor oferite). Implicit va avea
loc o creştere în lanţ a veniturilor la toţi agenţii economici antrenaţi.

De menţionat că dacă bunurile şi serviciile necesare pentru proiectul de investiţii sunt procurate
din import, de la producători externi, atunci aceştia îşi sporesc vânzările lor, iar balanţa noastră
comercială se dezechilibrează în direcţia creşterii plăţilor. De aici efectul multiplicator al
investiţiilor se în cea mai mare parte se găseşte în străinătate, iar noi beneficiem de aceste efecte
în măsura cea mai mică.

În plan social, investiţiile joacă rolul de regulator / compensator în ocuparea forţei de muncă, în
îmbunătăţirea calităţi vieţii. Implementarea unor proiecte sau programe de investiţii antrenează
modificări pe piaţa muncii, creând o nevoie suplimentară de forţă de muncă în sectoarele care
pregătesc şi realizează acţiuni investiţionale, dar mai ales beneficiarii de investiţii, care
exploatează noile capacităţi de producţie. Aceasta are ca efect imediat, atenuarea presiunilor
factorilor generatori de şomaj, aşa cum sublinia H. SCHMIDT, preşedintele PSD din Germania,
„profiturile de astăzi fac investiţiile de mâine, iar acestea locurile de muncă de poimâine”.

În procesul reproducţiei investiţiile îndeplinesc rolul de pârghie a creşterii economice, în sensul

dirijării proceselor de materializare a PTŞ. Investiţiile au un profund caracter novator în cadrul
economiei naţionale şi numai printr-un efort continuu de investiţii poate fi garantată
competitivitatea economiei naţionale, o economie fără dezechilibre şi inflaţie. Atunci când
economia se află în criză întreaga activitate economică este tulburată, capitalul instalat rămâne
nefolosit sau incomplet folosit. Criza din economia noastră a diminuat extrem de mult resursele
de investiţii. Pentru a reveni la situaţia normală se apelează la capitalul străin să intervină în
investiţii directe. Aceasta este o soluţie care se loveşte de mai multe obstacole:
 1. reţinerea firmelor străine şi a băncilor străine;
2. mecanismul scurgerii în afară a efectelor de antrenare generate de investiţii.

Investiţiile în România

În anul 2018 valoarea investiţiilor străine din România s-a ridicat la suma de 1,9 miliarde de
euro, conform datelor făcute publice de către reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR). Circa
24% din această sumă a reprezentat valoarea investiţiilor străine noi, care a fost de circa 455,3 milioane
de euro.

În ciuda impactului pe care l-a avut criza economică asupra României şi a faptului că investitiile
au scăzut în 2018, statul român a reuşit să atragă investiţii străine în valoarea totală mai mare decât
vecinii bulgari sau decât grecii, care au atras, în aceeaşi perioadă, investitii în valoare de 1,34 miliarde
de euro, respectiv 1,3 miliarde de euro.

În România au fost realizate în 2018 investiţii străine şi române ce au dus la crearea a 11.300 de noi
locuri de muncă. Statistica se referă la totalul din România, pe judeţe, fără a include însă Capitala şi Ilfov.

Concluzii

Investitiile straine directe în România în perioada preaderarii la Uniunea Europeana a avut o importanta
deosebita. Investitiile straine directe au reprezentat mijlocul prin care a fost suplinita lipsa de capital propriu, dar si
calea de acces la tehnologii moderne, la metode de management si la piete de desfacere inaccesibile în alt mod.
Politica activa de atragere a investitiilor straine directe trebuie sa aiba în vedere nu doar aspecte specifice pietei
interne din România, ci si evaluarea implicatiilor evolutiilor unor piete situate la mare distanta.

Analiza evolutiei fluxurilor de investitii straine directe catre România din ultimii 15 ani ne-au condus la concluzia ca
politicile economice, stabilitatea legislativa si institutionala, ca si acordarea de stimulente pot influenta major decizia
investitorilor straini. Totodata am constatat ca utilizarea stimulentelor financiare sau fiscale nu reprezinta un substituent al unui
cadru legal stimulativ, ci în unele cazuri poate fi considerata un supliment al unui cadru investitional deja atractiv sau o
compensatie pentru imperfectiunile pietei care nu pot fi remediate altfel.

De asemenea, un rol important în atragerea investitorilor straini îl au si institutiile specializate în atragerea de investitii
straine - agentiile de promovare a investitiilor straine.

Dintre factorii care au atras investitorii straini în România se numara, în primul rând cresterea economica, dar
si apropiata integrare în structurile europene. Principalul factor care a influentat negativ atragerea de capital strain direct
a fost reprezentat de cresterea costului fortei de munca, urmat de instabilitatea cursului de schimb.