FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI
TEMA NR. 4
Precizaţi demersuri concrete prin care cadrul didactic din învăţământul primar/preşcolar
poate aplica principiile educaţiei estetice
Vârsta preşcolară este cea a sensibilităţii şi a receptivităţii deosebite, a curiozităţii
permanente. La această vârstă, copiii prezintă mobilitate şi flexibilitate psihică accentuată,
intense trăiri afective generate de diferite situaţii, atitudini şi comportamente. Aceasta impune
observaţia că trebuie să acordăm atenţie deosebită cadrului de activitate şi viaţă a copilului. Tot
ce îi înconjoară pe copii trebuie să influenţeze, să modeleze conduita lor. Activitatea dominantă a
acestei perioade rămâne jocul, dar el este corelat din ce în ce mai mult cu sarcini de natură
instructiv- educative, cu elemente ale muncii şi creaţ[Link] acestea favorizează complicarea şi
diferenţierea treptată a proceselor cognitiv-operaţionale ale preşcolarului, schimbarea atitudinii
faţă de mediul înconjurător, extinderea relaţiilor cu cei din jur, făcându-l apt ca la această vârstă
6-7 ani să păşească într-o nouă etapă, cea a şcolarităţii (Dumitriu , Gh. şi Dumitriu ,C.,1997).
Metodele pedagogice ale educaţiei estetice sunt aceleaşi ca şi cele activate în întregul proces
creativ.
Ca metode specifice ale educaţiei estetice reţinem: exerciţiul, explicaţia şi demonstraţia.
Exerciţiul poate îmbrăca mai multe forme ca: exersarea unor capacităţi perceptive (ascultare,
discriminarea formelor şi culorilor), exerciţii de traducere reciprocă a limbajelor artistice
(trecerea de la limbajul muzical la cel literar sau plastic, printr-o povestire) sau exerciţiile tehnice
(mişcările coregrafice). Explicaţia se realizează ca moment introductiv în achiziţionarea de
cunoştinţe teoretice sau în dobîndirea de deprinderi artistice practice. Demonstraţia este la mâna
educatoarei şi la talentul şi îndemânarea ei. Strategiile didactice prin care se realizează educaţia
estetică includ metode creative; exerciţiul, activizarea copiilor prin povestiri, repovestiri,
dramatizări, jocuri de creaţie, construcţie, recitări, alcătuirea de programe artistice, decorarea
sălii de grupă, amenajarea expoziţiei cu desene, picturi, modelaje, artizanat, etc.
Toate activităţile organizate în grădiniţă au valenţe estetice, dar un rol deosebit le revine
activităţilor comune de educaţie a limbajului, educaţie muzicală, educaţie artistico-plastică,
activităţii practice, jocurile şi activităţile alese (artă, construcţie, jocuri cu text şi cânt, excursii,
drumeţii, plimbări în natură, etc.). Activităţile opţionale de pictură, modelaj, gimnastică ritmică,
folclor, muzică vocală şi instrumentală completează oferta pentru orientarea copiilor spre aspecte
ale manifestării frumosului în viaţă şi activităţile cotidiene. Pentru realizarea obiectivelor
educaţiei estetice, la vârsta preşcolară educatoarele pot folosi mijloace generale, care urmăresc
educarea multilaterală a copiilor şi mijloace specifice, care vizează realizarea unor anumite
sarcini de ordin estetic. Referindu-ne la mijloace generale, acestea pot fi ambianţa plăcută în care
trăieşte, creşte şi îşi desfăşoară activitatea copilul, jucăria, etc. Mijloacele specifice educaţiei
estetice le constituie practicarea diferitelor forme ale artei în cadrul diferitelor activităţi din
grădiniţa de copii (activităţi comune, opţionale, şezători, serbări, audiţii muzicale, etc.). La aceste
forme mai putem adăuga vizitarea muzeelor şi a expoziţiilor, vizionarea organizată de
spectacole, cercurile şi concursurile artistice, discuţiile cu artişti etc.
Experienţa estetică a copilului nu se acumulează numai în grădiniţă. Mediul informal
abundă în stimuli estetici, care integraţi de către educatori în cadrul activităţilor, se pot constitui
într-o bază de susţinere şi de realizare a educaţiei estetice. Chiar dacă nu există o coordonare
între ceea ce se desfăşoară în grădiniţă şi ceea ce se întâmplă în afara ei, educatoarea rămâne, în
continuare, factorul modelator principal, care va integra experienţele întâmplătoare şi variate ale
copiilor, corelându-le şi interpretându-le împreună cu ei, în conformitate cu standardele
axiologice autentice (Cucoş ,C. 2002). Alegerea, organizarea şi realizarea activităţilor se face atât
în raport de obiectivele propuse, de nivelul educativ al copiilor cu care se desfăşoară activităţile,
cât şi din motivul de a diversifica activităţile educative.
În ceea ce priveşte metodologia activităţilor respective, rămâne la latitudinea educatorilor
care le concep şi le realizează să aleagă metodele, procedeele şi mijloacele cele mai adecvate, în
raport de cele trei criterii permanente: specificul obiectului în cadrul căruia se include activitatea
respectivă, obiectivele care se stabilesc a fi realizate şi nivelul dezvoltării copiilor. (Neacşu I.,
1998)