Saracutul!...
Opera literara “Saracutul” este, ca si celelalte scrieri ale volumului, o schita, acea opera
epica, in proza, de dimensiuni reduse, cu o actiune restransa, la care participa un numar mic de
personaje, surprinse intr-un moment semnificativ al existentei lor, intr-un timp relativ scurt.
Prima trasatura specifica schitei intalnita si in creatia literara “Saracutul!...” este caracterul ei
epic, deoarece autorul apeleaza la naratiune, ca mod de expunere predominant, prin care se
relateaza o serie de intamplari care constituie actiunea schitei.
Fiind vorba de o opera epica, autorul isi exprima in mod direct sentimentele de compasiune
fata de bietul carabus, prin intermediul actiunii si al personajelor. Modul de expunere utilizat este
naratiunea, care evidentiaza faptele personajelor. Naratorul relateaza intamplarile la persoana a
III-a, fiind in general obiectiv :”carabusul se facu”, cocosul scoase”, “a pornit-o”, si-a strans”,” s-
a intepenit”, etc, pentru a transmite invataminte cititorilor, dar mai ales copiilor.
Fiind o schita, autorul infatiseaza un singur moment semnificativ si anume moartea unui
carabus, dupa ce trece printr-o serie de incercari,care de care mai palpitante. Opera este de mica
intindere si de aceea si actiunea simpla, iar intamplarile sunt redate in ordine logica si
cronologica in momente ale subiectului.
Astfel, in expozitiune aflam ca vartejul a luat de pe o ramura un carabus pe care l-a lasat apoi
in mijlocul unui drum de tara, pe o bucatica de hartie alba. Acum, de aici, porneste drumul lung
al saracului carabus, o data cu aparitia cocosului, care constituie si intriga povestirii. Actiunea se
desfasoara rapid si tensionat, pe masura ce isi fac aparitia curcanul si paunul, de care mica vietate
se teme ca va fi inghitit. Incordarea atinge punctual culminant in momentul in care paunul l-a
rasturnat cu ciocul pe spate, l-a intors cum il gasise si apoi si-a cautat de drum. Carabusului nu-i
venea sa creada ochilor ca a scapat cu viata si de aceea se bucura enorm de mult cand intalneste
un pui de sturz, o pasare mica, pe masura lui.
Aceasta intalnire constituie deznodamantul actiunii, un deznodamant tragic, neasteptat, caci
carubusul este inghitit tocmai de cine nu se astepta. O vrabie cu puii ei asista la aceasta
intamplare si invata din patania carabusului. Componenta didactica in acest caz este de reliefa
aspectul important al schitei, de a da atentie atat pericolelor mari, dar si celor care par
nesemnificative.
La intamplarile relatate participa un numar redus de personaje: carabusul (personajul
principal) si pasarile cu care intra in contact nemijlocit, in relatie directa – cocosul, curcanul si
paunul(personajele secundare), la care se adauga vrabia si puii ei.
Carabusul, personaj principal, este caracterizat atat direct, de catre narator, cat si indirect,
prin fapte, comportament, ganduri si relatia cu celelalte personaje. Astfel, carabusul este „mititel,
castaniu, cu aripile fragede, cu ochisorii ca doua neghinite.” Comportamentul lui ii pune in
lumina naivitatea: ” Cand l-a luat vartejul pe sus, si-a strans si el piciorusele si a vazut ca poate
zbura fara sa dea din aripi.”. Din ganduri si relatia cu celelalte personaje reiese ca se teme de cei
mai mari decat el: „asta ma-nghite!”, dar este prietenos cu cei de care nu se intimideaza: „de-asa
pasari mici, mai de seama mea, mi-e drag si mie”.
Din cate se observa pana acum, aceasta opera se individualizeaza prin caracterul ei epic,
printr-o actiune simpla, printr-un numar redus de personaje si printr-o anumita tehnica narativa.
Toate aceste trasaturi sunt specifice schitei si de aceea putem afirma, ca opera literara
“Saracutul!...” ilustreaza specia literara a schitei.