[Link].

com
Indicator din Noua Zeelandă care indică distanţa şi
direcţia către diferite oraşe ale lumii. Mărimile care
sunt caracterizate prin valoare numerică şi direcţie
sunt mărimile vectoriale.
Pentru a caracteriza din
punct de vedere cantitativ
proprietăţile fizice ale corpurilor, utilizăm numere reale. De exemplu, exprimăm
temperatura unui corp în grade Celsius utilizând numere pozitive sau negative. O
descriere completă a acestei mărimi fizice implică specificarea unităţii de măsură,
în S.I. sau în alt sistem de unităţi de măsură. Utilizarea unei unităţi de măsură
face diferenţa între fizică şi matematică. Astfel, putem ordona sau compara
temperaturile diverselor corpuri şi putem stabili care are are temperatura mai mare
sau mai mică.

Însă, sunt situaţii în care, pentru a descrie cantitativ o mărime fizică, trebuie
să precizăm două sau trei numere reale. De exemplu, când dorim să specificăm
poziţia noastră cu ajutorul unui sistem GPS (Global Positioning System), trebuie
să precizăm latitudinea şi longitudinea poziţiei noastre pe suprafaţa Pământului.
În spaţiul 3D localizăm un obiect prin precizarea coordonatelor (𝑥; 𝑦; 𝑧). În alte
situaţii trebuie să cunoaştem, pe lângă valoarea numerică, şi direcţia în care se
 IONUŢ VLĂDOIU

deplasează corpul. Astfel de mărimi fizice despre care trebuie să cunoaştem, pe

lângă valoarea numerică şi unitatea de măsură şi direcţia acesteia se numesc
.

În cele ce urmează sunt prezentate proprietăţile vectorilor, precum şi operaţii

cu vectori împreună cu câteva aplicaţii particularizate unor situaţii fizice întâlnite
cel mai adesea. Deoarece, pe parcursul studierii fizicii, întâlnim foarte multe
mărimi vectoriale, este importantă o bună înţelegere a mărimilor vectoriale, a
operaţiilor matematice de compunere şi descompunere a vectorilor, precum şi a
altor operaţii cu vectori, de exemplu, produsul vectorial a doi vectori.

În multe situaţii din fizică suntem nevoiţi să precizăm poziţia în spaţiu a unui
corp. De aceea, vom utiliza un Sistem Cartezian de Coordonate (𝑥, 𝑦, 𝑧), în care
axele perpendiculare se intersectează într-un punct 𝑂 numit originea sistemului de
coordonate ca în figura 2.1.a. Sunt situaţii în care este mai convenabil să
reprezentăm un punct în plan prin coordonatele sale sferice sau polare (𝑟, 𝜃, 𝜑),
figura 2.1.b. În ambele reprezentări, 𝑟 reprezintă distanţa dintre originea
sistemului de coordonate şi punctul prin care reprezentăm poziţia corpului.
Relaţiile între coordonatele punctului în cele două reprezentări, carteziene şi
polare, sunt:

𝑥 = 𝑟 𝑠𝑖𝑛𝜃 𝑐𝑜𝑠𝜑

𝑦 = 𝑟 𝑐𝑜𝑠𝜃 (2.1)

𝑧 = 𝑟 𝑠𝑖𝑛𝜑 𝑠𝑖𝑛𝜃

În plus, utilizând teorema lui Pitagora, putem scrie:

𝒚 𝒚

𝒓 𝜽
𝒙 𝒓
𝑶 𝒙
𝑶

𝝋
𝒛 𝒛

Figura 2.1. a. Reprezentarea poziţiei unui corp în spaţiu cu ajutorul unui sistem cartezian
de coordonate. b. Reprezentarea poziţiei unui corp în spaţiu cu ajutorul unui sistem
cartezian de coordonate.

2-3
 IONUŢ VLĂDOIU

𝑟 = √𝑥 2 + 𝑦 2 + 𝑧 2 (2.2)

Relaţiile (2.1) şi (2.2) între coordonatele carteziene şi cele sferice se aplică

doar în situaţia prezentată În figura 2.1.b., când unghiurile 𝜃 şi 𝜑 se măsoară în
sensul trigonometric (antiorar) în raport cu sensul pozitiv al axelor 𝑦 şi 𝑧.

Până acum, am clasificat mărimile fizice în două mari categorii: mărimi

fundamentale şi mărimi derivate. În cele ce urmează vom realiza o altă clasificare
a acestora, în şi .

Atunci când mergem la supermarket pentru a cumpăra fructe ne interesează

preţul acestora pe kilogram. Deci, pentru a caracteriza pe deplin mărimea fizică
masa, 𝑚, trebuie să cunoaştem valoarea sa numerică în raport cu o unitate de
măsură, în cazul nostru kilogramul, kg. Prin urmare, masa este o
:

sunt complet determinate printr-un număr algebric şi

o unitate de măsură.

Alte exemple de mărimi scalare sunt lungimea, volumul, timpul,

temperatura, intensitatea curentului electric, etc. Unele mărimi scalare sunt
întotdeauna pozitive, de exemplu timpul sau masa, pe când unele pot avea atât
valori pozitive cât şi negative: temperatura poate fi atât pozitivă cât şi negativă. În
cazul mărimilor scalare se aplică regulile algebrice comune.

În meteorologie, cunoaşterea direcţiei vântului şi a vitezei acestuia este foarte

importantă pentru realizarea prognozelor privind temperatura şi precipitaţiile. În
această situaţie, pe lângă valoarea numerică şi unitatea de măsură este important
să cunoaştem direcţia şi sensul vitezei. Astfel de mărimi fizice se numesc
:

sunt complet determinate dacă, pe lângă

cunoaşterea valorii numerice asociate unei unităţi convenabile de
măsură, sunt indicate şi direcţia şi senul.

Astfel, deplasarea şi viteza sunt mărimi vectoriale. Tot mărimi vectoriale sunt
şi forţa, impulsul, densitatea de curent, etc. Un vector se reprezintă printr-un
segment de dreaptă orientat şi se notează printr-o săgeată deasupra simbolului
mărimii respective. De exemplu, dacă considerăm deplasarea unui corp dintr-un

2-4
 IONUŢ VLĂDOIU

punct 𝐴 într-un punct 𝐵 , figura 2.2, vom

reprezenta vectorul deplasare 𝑑⃗ printr-o
săgeată orientată de la punctul 𝐴 la
punctul 𝐵 .

Observăm că vectorul deplasare

depinde doar de poziţia iniţială şi de cea
finală, fiind independent de drumul urmat
de corp în mişcarea sa între cele două
puncte. Valoarea numerică sau modulul
vectorului deplasare se scrie simplu 𝑑, sau Figura 2.2. Deplasarea unui corp între
două poziţii arbitrare 𝐴 şi 𝐵 în lungul
|𝑑⃗|. Valoarea numerică a unui vector are unui drum arbitrar reprezentat prin linia
întotdeauna o unitate de măsură, de punctată. Vectorul deplasare, 𝑑⃗, este
exemplu metrul pentru deplasare, şi este reprezentat printr-un segment de
dreaptă orientat de la 𝐴 la 𝐵 .
întotdeauna un număr pozitiv.

Analizând figura 2.2., observăm că în reprezentarea vectorului deplasare nu

am ţinut cont de valoarea sa numerică. De exemplu, dacă distanţa dintre cele două
puncte este 2 m, reprezentarea grafică a vectorului ar fi presupus utilizarea unei
coli cu dimensiunea minimă de 2 m. Situaţia ar deveni şi mai complicată dacă
distanţa respectivă ar fi, de exemplu, de 2 km. De aceea, în reprezentarea vectorilor
ne alegem o scală convenabilă, de exemplu un centimetru pe grafic să reprezinte
1 km. Necesitatea utilizării unei scale convenabile apare şi mai stringent atunci
când se reprezintă vectori ale căror unităţi de măsură nu au magnitudinea unei
distanţe. De exemplu, dacă reprezentăm vectorul forţă, 𝐹⃗ , care are o valoare
numerică de 200 N. Nu vom putea desena un segment cu lungimea de 200 N
deoarece newtonul este unitatea de măsură a forţei, nu a distanţei. De aceea este
necesară utilizarea unei scări în care o anumită distanţă pe hârtie să corespundă
unei anumite valori a unităţii de măsură a vectorului reprezentat. Acest fapt ne
ajută şi în situaţia foarte des întâlnită, când reprezentăm vectori de acelaşi fel dar
care au module diferite. De exemplu, dacă dorim să desenăm doi vectori forţă, unul
cu modulul de 200 N, iar celălat cu modulul
500 N. Pentru aceasta vom alege o scară de 𝟏 𝐜𝐦 = 𝟏𝟎𝟎 𝐍
măsură comună pentru cei doi vectori, de
exemplu 1 cm = 100 𝑁, ca în figura 2.3. Dacă
se reprezintă pe acelaşi desen vectori având
unităţi de măsură diferite, atunci fiecare va
avea propria scală de măsură.

Desenarea şi măsurarea vectorilor este Figura 2.3. Reprezentarea grafică a

incomodă şi nu foarte precisă. De aceea, doi vectori forţă 𝐹⃗1 şi 𝐹⃗2 , primul având
modulul şi direcţia vectorilor sunt definite modulul 200 N, iar celălalt 500 N,
utilizând scala 𝟏 cm = 100 N.

2-5
 IONUŢ VLĂDOIU

prin numere şi unităţi de măsură, decât prin utilizarea unor scări desenate pe
grafice.

În cele ce urmează vom prezenta proprietăţile generale ale vectorilor prin care
reprezentăm mărimile fizice. Vom discuta despre cum se adună şi se scad vectorii
utilizând atât metoda grafică, geometrică, cât şi algebric, îi vom descompune
pentru a afla care sunt componentele acestora pe axele unui sistem cartezian de
coordonate.

Dacă analizăm situaţia prezentată în figura 2.4. în care un băiat trage o sanie
cu ajutorul a două sfori, observăm că, pentru a deplasa sania, el acţionează cu
forţele 𝐹⃗1 şi 𝐹⃗2 asupra capetelor libere ale acestora. Însă, sania se poate deplasa
identic şi dacă asupra sa se acţionează cu o singură forţă 𝑅⃗⃗ , numită sau
celor două forţe, care se determină cu relaţia:

𝑅⃗⃗ = 𝐹⃗1 + 𝐹⃗2 (2.3)

Deci, utilizând o metodă grafică adecvată, se poate realiza compunera a doi

sau mai mulţi vectori reprezentaţi cu ajutorul unor scale convenabile. Înainte de a
prezenta mai pe larg metodele de adunare sau compunere a vectorilor să clarificăm

Figura 2.4. Pentru a deplasa o sanie un băiat exercită forţele 𝐹⃗1 şi 𝐹⃗2 asupra capetelor
libere a celor două sfori. Sania se va deplasa identic şi atunci când în locul celor două
forte se acţionează cu o singurră forţă numită rezultantă, 𝑅⃗⃗ , a cărui orientare este
prezentată în figură. În acest caz spunem că am realizat operaţia de sau
a celor două forţe.

2-6
 IONUŢ VLĂDOIU

= + = +

= + = + =0

Figura 2.5. a. Compunerea a doi vectori 𝐴⃗ şi 𝐵

⃗⃗ cu aceeaşi orientare. Rezultanta lor este vectorul
⃗⃗ care are acceaşi orientare cu cei doi vectori, dar modulul său este 𝐶 = 𝐴 + 𝐵. b.
𝐶⃗ = 𝐴⃗+𝐵
Compunerea vectorilor 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗ cu aceeaşi direcţie, sens opus şi acelaşi modul. Rezultanta celor
doi vectori este vectorul 𝐶⃗ = 𝐴⃗+(−𝐵⃗⃗) care are modulul egal cu zero: 𝐶 = 𝐴 + (−𝐵) = 0.

câteva aspecte. În primul rând, dacă doi vectori 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗ sunt egali, ei trebuie
reprezentaţi grafic printr-o săgeată care are aceeaşi orientare (aceeaşi direcţie şi
acelaşi sens) şi vor avea aceeaşi lungime, ca în figura 2.5. a. În acest caz, rezultanta
celor doi vectori este tot un vector 𝐶⃗ = 𝐴⃗ + 𝐵
⃗⃗, care are aceeşi direcţie şi acelaşi sens
cu vectorii 𝐴⃗ şi 𝐵⃗⃗, iar modulul va fi egal cu suma modulelor celor doi vectori:
𝐶 = 𝐴 + 𝐵. În figura 2.5. b este prezentată compunerea vectorilor 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗ care au
aceeaşi direcţie şi acelaşi modul, dar sunt de sens opus. Vom nota vectorul de sens
opus prin −𝐵⃗⃗. În acest caz, suma celor doi vectori este vectorul 𝐶⃗ = 𝐴⃗+(−𝐵
⃗⃗ ) care are
modulul nul: 𝐶 = 𝐴 + (−𝐵) = 0. Dacă vectorii 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗ nu au acelaşi modul, atunci
rezultanta lor nu este nulă, iar rezultanta lor este un vector care are aceeaşi direcţie
cu cei doi vectori, modulul egal cu diferenţa modulelor celor doi vectori, iar sensul
va fi dat de sensul vectorului cu
modulul mai mare.

Atunci când vectorii care se

adună nu au aceeaşi direcţie rezultanta
lor se determină geometric. Astfel, să
considerăm vectorii 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗ având
orientările din figura 2.6.a. În acest caz,
pentru a determina rezultanta celor doi
vectori, am procedat astfel: se
desenează cei doi vectori, păstrându-le
orientarea şi scara la care i-am
reprezentat, astfel încât originea celui
Figura 2.6. a. Compunerea a doi vectori 𝐴⃗ şi de-al doilea vector să cioncidă cu vârful
⃗⃗ cu care au direcţii diferite. Rezultanta lor
𝐵 primului vector. celor doi
este vectorul 𝑅⃗⃗ = 𝐴⃗ + 𝐵
⃗⃗ care uneşte originea vectori este vectorul care uneşte
primului vector cu vârful celui de-al doilea originea primului vector cu vârful celui
vector, ca în figura b. Observăm că rezultanta de-al doilea vector, ca în figura 26.b şi
rămâne aceeaşi dacă schimbăm ordinea de este dat de relaţia: 𝑅⃗⃗ = 𝐴⃗ + 𝐵
⃗⃗ .
adunare a vectorilor, adică adunarea
vectorilor este comutativă.

2-7
 IONUŢ VLĂDOIU

O altă metodă de compunere a vectorilor 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗ din

figura 2.6.a este , pe care
am reprezentat-o în exemplul din figura 2.4: se aduc
astfel încât originea lor să coincidă. Din vârful fiecărui
vector se duce o paralelă la celălalt vector şi se obţine
un paralelogram ce are ca laturi vectorii 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗.
celor doi vectori este vectorul care uneşte
Figura 2.7. Compunerea originea comună a celor doi vectori cu vârful
vectorilor 𝐴⃗ şi 𝐵
⃗⃗ utilizând paralelogramului creat, ca în figura 2.7.
regula paralelogramului.
Rezultanta vectorilor, 𝑅⃗⃗ , Aceste două metode prezentate ne dezvăluie o
este chiar diagonala proprietate importantă a compunerii vectorilor:
paralelogramului construit
şi care are cei doi vectori ca
𝑅⃗⃗ = 𝐴⃗ + 𝐵 ⃗⃗ + 𝐴⃗
⃗⃗ = 𝐵 (2.4)
laturi.

adică .

Atunci când trebuie

să adunăm mai mulţi vectori, cel mai adesea se
utilizează , ca în figura 2.8.
Se observă că, această metodă presupune
construirea un poligon având vectorii ca laturi, iar
vectorul sumă este vectorul care uneşte originea
primului vector cu vârful ultimului vector:
𝑅⃗⃗ = 𝐴⃗ + 𝐵
⃗⃗ + 𝐶⃗ + 𝐷
⃗⃗.

Adunarea mai multor vectori se poate face şi Figura 2.8. Compunerea

adunând doi câte doi vectori, după cum am vectorilor utilizând regula
explicat în prima metodă de adunare a vectorilor poligonului. Rezultanta
cu direcţii diferite. şi în această situaţie nu este vectorilor, 𝑅⃗⃗ = 𝐴⃗ + 𝐵
⃗⃗ + 𝐶⃗ + 𝐷
⃗⃗,
vectorul care uneşte originea
importantă ordinea de adunare a vectorilor, adică,
primului vector cu vârful
dacă adunăm trei vectori putem scrie: ultimului vector.

𝐴⃗ + (𝐵
⃗⃗ + 𝐶⃗) = (𝐴⃗ + 𝐵
⃗⃗ ) + 𝐶⃗ (2.5)

Această relaţie exprimă a vectorilor.

În final, trebuie precizat că

Ar fi fără sens să adunăm vectorul
viteză cu vectorul deplasare, pentru că unităţile lor de măsură sunt diferite şi
reprezintă mărimi fizice diferite. Această regulă se aplică şi mărimilor scalare pe
care le adunăm algebric, adică nu putem aduna intervale de timp cu volume sau
temperaturi.

2-8
 IONUŢ VLĂDOIU

Diferenţa a doi vectori 𝐴⃗ şi 𝐵

⃗⃗ poate fi reprezentată
ca o operaţie de adunare a vectorului 𝐴⃗ cu vectorul −𝐵 ⃗⃗: = -

𝐴⃗ − 𝐵
⃗⃗ = 𝐴⃗+(−𝐵
⃗⃗ ) (2.6)

Reprezentarea geometrică a operaţiei de scădere Figura 2.9. Diferenţa

⃗ ⃗⃗
a doi vectori este prezentată în figura 2.9. Un alt mod vectorilor 𝐴 şi 𝐵
de a privi de scăderea a doi vectori este acela de a
considera operaţia 𝐴⃗ − 𝐵 ⃗⃗ din vectorul 𝐴⃗, ca fiind operaţia
⃗⃗ , de scădere a vectorului 𝐵
prin care trebuie să determinăm cât ar trebui să adăugăm la al doilea vector pentru
a obţine primul vector.

Prin înmulţirea unui vector 𝐴⃗ cu o mărime scalară

𝜀, se obţine tot un vector, 𝜀𝐴⃗, care are aceaşi direcţie cu
vectorul 𝐴⃗ şi modulul egal cu 𝜀𝐴. De exemplu, vectorul 3𝐴⃗,
este vectorul care are aceeaşi orientare cu vectorul 𝐴⃗, iar
modulul egal cu (𝐴 + 𝐴 + 𝐴), ca în figura 2.10 a. Dacă
vectorul 𝐴⃗ este înmulţit cu o mărime scalară negativă, −𝜀,
produsul lor este vectorul −𝜀𝐴⃗, care este de sens opus cu
𝐴⃗. Acest caz este prezentat în figura 2.10 b, când vectorul
−3𝐴⃗ este vectorul care are orientare opusă vectorului 𝐴⃗ şi
magnitudinea 3𝐴. Acest vector se mai poate scrie şi sub
forma 3(−𝐴⃗), unde vectorul −𝐴⃗ este vectorul care are
aceeaşi valore numerică ca vectorul 𝐴⃗, dar de sens opus.
Mărimile scalare pot fi şi numere iraţionale, prin urmare Figura 2.10. a. Vectorul
3 3𝐴⃗ obţinut prin
pot exista şi vectori de forma: 1,5𝐴⃗, − 𝐴⃗, etc.
5
înmulţirea vectorului 𝐴⃗
cu scalarul 3 şi care are
În final , trebuie precizat că produsul dintre un
modulul 3𝐴. b.
scalar şi un vector respectă :
Înmulţirea vectorului 𝐴⃗
cu cantitatea sclară
𝜀(𝐴⃗ + 𝐵
⃗⃗ ) = 𝜀𝐴⃗ + 𝜀𝐵
⃗⃗ (2.7) negativă -3 când se
obţine vectorul -3𝐴⃗,
modulul acestuia fiind
acelaşi ca în prima
situaţie, 3𝐴.

2-9
 IONUŢ VLĂDOIU

Atunci când este necesară o acurateţe mărită

pentru a aduna vectorii sau în cazul problemelor
tridimensionale, metoda grafică de însumare a
𝑶 𝒙
vectorilor nu este recomandată. În aceste situaţii
vom utiliza pe axele unui
sistem de coordonate cartezian sau
𝒛
pe axele sistemului
de coordonate. Orice vector este complet definit
Figura 2.11. Proiecţia vectorului 𝐴⃗ de componentele sale.
pe axele de coordonate (𝑥, 𝑦, 𝑧).
Componentele acestui vector sunt
vectorii 𝐴⃗𝑥 , 𝐴⃗𝑦 şi 𝐴⃗𝑧 , având Să considerăm vectorul 𝐴⃗ având orientarea din
orientarea în sensul pozitiv al figura 2.11. Acest vector poate fi exprimat ca o
axelor.
sumă a componentelor sale pe cele trei axe: 𝐴⃗𝑥
care este paralel cu axa 𝑜𝑥; 𝐴⃗𝑦 care este paralel cu axa 𝑜𝑦 şi 𝐴⃗𝑧 care este paralel cu
axa 𝑜𝑧. Aceşti trei vectori reprezintă 𝐴⃗ pe axele sistemului
de coordonate, iar relaţia dintre acesta şi componentele sale este:

𝐴⃗ = 𝐴⃗𝑥 + 𝐴⃗𝑦 + 𝐴⃗𝑧 (2.8)

Trebuie precizat faptul că, aceste componente pot fi pozitive sau negative. De
exemplu, componenta 𝐴⃗𝑥 este pozitivă dacă este orientată în sensul pozitiv al axei
𝑜𝑥 (spre dreapta figurii 2.11), în caz contrar aceasta fiind negativă, −𝐴⃗𝑥 .

Din cele prezentate până în prezent constatăm că putem reprezenta un vector

prin două metode. O metodă generală prin care am reprezentat vectorii în funcţie
de valoarea lor numerică şi orientarea în spaţiu. Astfel, am mutat vectorii în spaţiu
fără a le modifica caracteristicile iniţiale pentru
a-i putea compune geometric prin una din 𝒚
metodele prezentate anterior. A doua metodă
utilizată a fost aceea de a reprezenta vectorii în
raport cu un sistem de coordonate. În acest 𝒋⃗
𝒊⃗ 𝒙
caz, am definit vectorul cu ajutorul 𝑶
componentelor sale în raport cu axele ⃗⃗
𝒛 𝒌
sistemului cartezian, după cum observăm din
relaţia (2.8). În această situaţie reprezentăm
vectorul cu ajutorul relaţiei:
Figura 2.12. Reprezentarea
𝐴⃗ = 𝐴⃗(𝐴𝑥 , 𝐴𝑦 , 𝐴𝑧 ) (2.9) orientării axelor de coordonate cu
ajutorul versorilor 𝒊⃗, 𝒋⃗ şi ⃗𝒌⃗, care au
modulul egal cu unitatea: ȁ𝒊⃗ȁ = ȁ𝒋⃗ȁ =
⃗⃗| = 1.
|𝒌

2-10
 IONUŢ VLĂDOIU

Deşi această metodă este mai puţin generală

𝒚
deoarece trebuie să precizăm orientarea axelor
(𝑥, 𝑦, 𝑧), este foarte utilizată prin prisma
uşurinţei de a lucra cu ea. În fizică definim
orientarea axelor sistemului de coordonate cu
𝒋⃗ ajutorul axelor de coordonate, pe
𝒙
⃗⃗
𝒌 care îi notăm cu , şi , ca în figura 2.12.
𝒊⃗
Versorul unei axe de coordonate se mai numeşte
𝒛 şi vector unitate deoarece el are modulul egal cu
unitatea şi este adimensional:

Figura 2.13. Utilizând versorii ⃗⃗ | = 1

axelor de coordonate, componentele
ȁ𝑖⃗ȁ = ȁ𝑗⃗ȁ = |𝑘 (2.10)
⃗⃗.
vectorului 𝐴⃗ se scriu: 𝐴𝑥 𝑖⃗, 𝐴𝑦 𝑗⃗ şi 𝐴𝑧 𝑘
În afară de a specifica orientarea pe o anumită
direcţie vectorul unitate nu mai are nici o altă seminficaţie fizică.

Considerând vectorul 𝐴⃗ din figura 2.13, proiecţiile acestuia pe axele

⃗⃗, unde 𝐴𝑥 , 𝐴𝑦 , şi 𝐴𝑧 reprezintă
sistemului sunt: 𝐴⃗𝑥 = 𝐴𝑥 𝑖⃗; 𝐴⃗𝑦 = 𝐴𝑦 𝑗⃗ şi 𝐴⃗𝑧 = 𝐴𝑧 𝑘
modulele componentelor vectorului 𝐴⃗ pe axele sistemului de coordonate. Prin
urmare, putem scrie:

⃗⃗
𝐴⃗ = 𝐴𝑥 𝑖⃗ + 𝐴𝑦 𝑗⃗ + 𝐴𝑧 𝑘 (2.11)

Acum, să vedem cum utilizăm componentele vectorilor atunci când îi

adunăm. Să considerăm vectorii 𝐴⃗ şi 𝐵
⃗⃗ având orientările din figura 2.14. Pentru a
nu complica foarte mult figura şi pentru o mai bună înţelegere a acestei metode,
vom considera componentele celor doi
vectori în cazul bidimensional când 𝒚
vom presupune că ei au componentele
doar pe axele 𝑂𝑥 şi 𝑂𝑦: ⃗⃗𝑦
𝐵 ⃗⃗
𝐵

𝐴⃗ = 𝐴𝑥 𝑖⃗ + 𝐴𝑦 𝑗⃗ şi 𝑅⃗⃗𝑦 𝐴⃗
𝐴⃗𝑦 𝑅⃗⃗
⃗⃗ = 𝐵𝑥 𝑖⃗ + 𝐵𝑦 𝑗⃗
𝐵 (2.12) 𝜽
𝒋⃗
𝒙
Vectorul rezultant 𝑅⃗⃗ = 𝐴⃗ + 𝐵
⃗⃗ este:
𝑶 𝒊⃗
𝐴⃗𝑥 ⃗⃗𝑥
𝐵
𝑅⃗⃗ = (𝐴𝑥 𝑖⃗ + 𝐴𝑦 𝑗⃗) + (𝐵𝑥 𝑖⃗ + 𝐵𝑦 𝑗⃗)
(2.13)
𝑅⃗⃗𝑥
sau
Figura 2.14. Adunarea vectorilor 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗
𝑅⃗⃗ = (𝐴𝑥 + 𝐵𝑥 )𝑖⃗ + (𝐴𝑦 + 𝐵𝑦 )𝑗⃗ (2.14) utilizând componentele acestora pe axele
sistemului de coordonate, orientarea acestora
fiind dată de versorii 𝒊⃗ şi 𝑗⃗.

2-11
 IONUŢ VLĂDOIU

Dacă notăm 𝑅𝑥 = 𝐴𝑥 + 𝐵𝑥 şi 𝑅𝑦 = 𝐴𝑦 + 𝐵𝑦 modulele rezultantelor pe cele două

axe, putem scrie pentru rezultantă relaţia:

𝑅⃗⃗ = 𝑅𝑥 𝑖⃗ + 𝑅𝑦 𝑗⃗ (2.15)

Prin urmare, se observă că utilizând metoda de adunare a componentelor vectorilor

presupune însumarea componentelor de pe aceeaşi axă, adică adunăm
componentele de pe 𝑂𝑥 pentru a afla componenta rezultantei pe această axă. La fel
se procedează şi pentru axa 𝑂𝑦.

Modulul vectorului rezultant şi unghiul făcut de acesta cu axa 𝑂𝑥 sunt date

de relaţiile:

𝑅 = √𝑅𝑥2 + 𝑅𝑦2 = √(𝐴𝑥 + 𝐵𝑥 )2 + (𝐴𝑦 + 𝐵𝑦 )2 (2.16)

𝑅 𝐴 +𝐵
𝑡𝑔𝜃 = 𝑅𝑥 = 𝐴𝑥 +𝐵𝑥 (2.17)
𝑦 𝑦 𝑦

În situaţia în care trebuie să determinăm rezultanta în raport cu un sistem

tridimensional (𝑂𝑥𝑦𝑧) trebuie să extrapolăm puţin metoda precedentă, deoarece
vectorii 𝐴⃗ şi 𝐵
⃗⃗ vor avea în plus şi componente pe axa 𝑂𝑧. În acest caz, expresiile
celor doi vectori vor fi date de relaţiile:

⃗⃗
𝐴⃗ = 𝐴𝑥 𝑖⃗ + 𝐴𝑦 𝑗⃗ + 𝐴𝑧 𝑘 şi ⃗⃗
⃗⃗ = 𝐵𝑥 𝑖⃗ + 𝐵𝑦 𝑗⃗ + 𝐵𝑧 𝑘
𝐵 (2.18)

iar rezultanta lor este:

⃗⃗
𝑅⃗⃗ = (𝐴𝑥 + 𝐵𝑥 +)𝑖⃗ + (𝐴𝑦 + 𝐵𝑦 )𝑗⃗ + (𝐴𝑧 + 𝐵𝑧 )𝑘 (2.19)

Analizând relaţiile (2.14), (2.15) şi (2.19) observăm că în ultima relaţie apare în plus
termenul (𝐴𝑧 + 𝐵𝑧 ) care este chiar modulul rezultantei pe axa 𝑂𝑧: 𝑅𝑧 = 𝐴𝑧 + 𝐵𝑧 . Prin
urmare, vectorul rezultant va fi descris de relaţia:

⃗⃗
𝑅⃗⃗ = 𝑅𝑥 𝑖⃗ + 𝑅𝑦 𝑗⃗ + 𝑅𝑧 𝑘 (2.20)

al cărui modul va fi determinat din expresia:

𝑅 = √𝑅𝑥2 + 𝑅𝑦2 + 𝑅𝑧2 = √(𝐴𝑥 + 𝐵𝑥 )2 + (𝐴𝑦 + 𝐵𝑦 )2 + (𝐴𝑧 + 𝐵𝑧 )2 (2.21)

Unghiurile 𝜃 şi 𝜑 (notate ca în figura 2.1) dintre vectorul rezultant şi axele

sistemului se vor determina cu ajutorul funcţiilor trigonometrice. De exemplu,
𝑅𝑥 𝑅𝑦
analizând figura 2.14, observăm că sin 𝜃 = , iar cos 𝜃 = . Din aceste relaţii
𝑅 𝑅
obţinem pentru unghiul 𝜃:

𝑅 𝑅 𝑅𝑦 𝑅𝑦
𝜃 = 𝑎𝑟𝑐𝑠𝑖𝑛 ( 𝑅𝑥 ) = 𝑠𝑖𝑛−1 ( 𝑅𝑥 ) şi 𝜃 = 𝑎𝑟𝑐𝑐𝑜𝑠 ( 𝑅 ) = 𝑐𝑜𝑠 −1 ( 𝑅 ) (2.22)

2-12
 IONUŢ VLĂDOIU

1
A nu se confunda 𝑠𝑖𝑛−1 𝑥 cu . Acest lucru se poate verifica investigând pe
sin 𝑥
calculator funcţiile inverse. Aceste funcţii anulează efectul unei anumite funcţii.

este utilizat pentru a proiecta un vector

într-o anumită direcţie, pentru a-l reduce la componentele sale sau pentru a realiza
trecerea de la ecuaţii vectoriale la ecuaţii scalare. Vom întâlni acest produs vectorial
de multe ori pe parcursul studierii fizicii, pentru că acesta este utilizat în relaţiile
de definiţie a unor mărimi fizice sau este util în rezolvarea unor probleme în care
mărimile fizice se găsesc într-o anumită geometrie.

Produsul scalar a doi vectori 𝐴⃗ şi 𝐵

⃗⃗, scris
𝐴⃗ 𝐵
⃗⃗, este egal cu produsul dintre modulele
celor doi vectori şi un număr care exprimă
gradul de paralelism dintre cei doi vectori:
𝑐𝑜𝑠 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ . Unghiul 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ reprezintă unghiul dintre
𝐴⃗ şi 𝐵
⃗⃗, figura 2.15. Deci, vom avea relaţia:

𝐴⃗ ⋅ 𝐵
⃗⃗ = 𝐴𝐵𝑐𝑜𝑠 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ (2.23)

Atunci când cei doi vectori sunt paraleli,

𝑐𝑜𝑠 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ = 1 şi 𝐴⃗ ⋅ 𝐵
⃗⃗ = 𝐴𝐵, iar dacă vectorii sunt
perpendiculari unul pe celălalt vom avea Figura 2.15. Produsul scalar al
𝑐𝑜𝑠 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ = 0 şi, prin urmare, 𝐴⃗ ⋅ 𝐵
⃗⃗ = 0. După cum vectorilor 𝐴⃗ şi 𝐵⃗⃗ este dat de relaţia
⃗ ⃗⃗
𝐴 𝐵 = 𝐴𝐵𝑐𝑜𝑠 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ , unde 𝐴 măsoară
se observă, produsul scalar a doi vectrori este
⃗⃗ în direcţia lui 𝐴, şi, de
proiecţia lui 𝐵
un scalar.
asemenea, 𝐵 măsoară proiecţia lui 𝐴⃗
în direcţia lui 𝐵.
Plecând de la relaţia de definiţie şi de la
proprietăţile vectorilor discutate până în prezent, produsul scalar are următoarele
proprietăţi:

este comutativ, adică 𝐴⃗ ⋅ 𝐵 ⃗⃗ ⋅ 𝐴⃗ şi

⃗⃗ = 𝐵

𝐴𝐵𝑐𝑜𝑠 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ = 𝐵𝐴𝑐𝑜𝑠 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ (2.24)

produsul scalar a doi vectori respectă legea de distributivitate, astfel:

(𝑎𝐴⃗) ⋅ 𝐵
⃗⃗ = 𝐴⃗ ⋅ (𝑎𝐵
⃗⃗ ) = 𝑎(𝐴⃗ ⋅ 𝐵
⃗⃗ ) (2.25)

sau

2-13
 IONUŢ VLĂDOIU

𝐴⃗ ⋅ (𝐵
⃗⃗ + 𝐶⃗) = 𝐴⃗ ∙ 𝐵
⃗⃗ + 𝐴⃗ ∙ 𝐶⃗ (2.26)

𝐴⃗ ⋅ 𝐵
⃗⃗ = 0 atunci când 𝐴⃗ ⊥ 𝐵
⃗⃗. Produsul scalar al vectorilor este nul atunci când
𝜋
vectorii sunt perpendiculari deoarece 𝑐𝑜𝑠 2 = 0.
𝐴⃗ ⋅ 𝐵
⃗⃗ = 𝐴𝐵 atunci când 𝐴⃗ ∥ 𝐵
⃗⃗ . Produsul scalar al vectorilor este egal cu produsul
modulelor vectorilor atunci când vectorii sunt paraleli deoarece 𝑐𝑜𝑠 0 = 1.

Plecând de la ultimele două proprietăţi putem scrie pentru versorii axelor

sistemului de coordonate relaţiile:

⃗⃗ ∙ 𝑘
𝑖⃗ ∙ 𝑖⃗ = 𝑗⃗ ∙ 𝑗⃗ = 𝑘 ⃗⃗ = 1

⃗⃗ = 𝑘
𝑖⃗ ∙ 𝑗⃗ = 𝑗⃗ ∙ 𝑘 ⃗⃗ ∙ 𝑖⃗ = 0 (2.27)

Relaţiile precedente ne permit să scriem produsul scalar a doi vectori în

funcţie de componentele acestora pe axele sistemului de coordonate. Astfel,
⃗⃗ şi 𝐵
considerând vectorii 𝐴⃗ = 𝐴𝑥 𝑖⃗ + 𝐴𝑦 𝑗⃗ + 𝐴𝑧 𝑘 ⃗⃗, obţinem pentru
⃗⃗ = 𝐵𝑥 𝑖⃗ + 𝐵𝑦 𝑗⃗ + 𝐵𝑧 𝑘
produsul lor vectorial relaţia:

𝐴⃗ ⋅ 𝐵 ⃗⃗ ) ∙ (𝐵𝑥 𝑖⃗ + 𝐵𝑦 𝑗⃗ + 𝐵𝑧 𝑘
⃗⃗ = (𝐴𝑥 𝑖⃗ + 𝐴𝑦 𝑗⃗ + 𝐴𝑧 𝑘 ⃗⃗ ) =

⃗⃗ ) ∙ 𝐵𝑥 𝑖⃗ + (𝐴𝑥 𝑖⃗ + 𝐴𝑦 𝑗⃗ + 𝐴𝑧 𝑘
= (𝐴𝑥 𝑖⃗ + 𝐴𝑦 𝑗⃗ + 𝐴𝑧 𝑘 ⃗⃗ ) ∙ 𝐵𝑦 𝑗⃗ + (𝐴𝑥 𝑖⃗ + 𝐴𝑦 𝑗⃗ + 𝐴𝑧 𝑘
⃗⃗ ) ∙ 𝐵𝑧 𝑘
⃗⃗ =

⃗⃗ + (𝐴𝑥 𝐵𝑦 )𝑖⃗ ∙ 𝑗⃗ + (𝐴𝑦 𝐵𝑦 )𝑗⃗ ∙ 𝑗⃗ + (𝐴𝑧 𝐵𝑦 )𝑗⃗ ∙ 𝑘

= (𝐴𝑥 𝐵𝑥 )𝑖⃗ ∙ 𝑖⃗ + (𝐴𝑦 𝐵𝑥 )𝑖⃗ ∙ 𝑗⃗ + (𝐴𝑧 𝐵𝑥 )𝑖⃗ ∙ 𝑘 ⃗⃗ +
⃗⃗ + (𝐴𝑦 𝐵𝑧 )𝑖⃗ ∙ 𝑘
+(𝐴𝑥 𝐵𝑧 )𝑖⃗ ∙ 𝑘 ⃗⃗ + (𝐴𝑧 𝐵𝑧 )𝑘⃗⃗ ∙ 𝑘
⃗⃗ =

= 𝐴𝑥 𝐵𝑥 + 𝐴𝑦 𝐵𝑦 + 𝐴𝑧 𝐵𝑧 (2.28)

a doi vectori 𝐴⃗ şi 𝐵
⃗⃗,
scris 𝐴⃗ × 𝐵
⃗⃗, este egal cu produsul dintre
modulele celor doi vectori şi un număr care
exprimă gradul de perpendicularitate dintre cei
doi vectori: 𝑠𝑖𝑛 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ . Unghiul 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ reprezintă
Figura 2.16. Produsul vectorial al
unghiul dintre 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗, figura 2.16. Prin urmare,
vectorilor 𝐴⃗ şi 𝐵 ⃗⃗ este dat de relaţia
produsul vectorial a doi vectori este definit prin 𝐴⃗ 𝐵⃗⃗ = 𝐴𝐵 𝑠𝑖𝑛 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ . Produsul vectorial
relaţia: este perpendicular pe cei doi vectori,
sensul lui fiind dat de regula mâinii
drepte.
𝐴⃗ × 𝐵
⃗⃗ = 𝐴𝐵 𝑠𝑖𝑛 𝜃𝐴⃗,𝐵⃗⃗ (2.29)

2-14
 IONUŢ VLĂDOIU

Produsul vectorial 𝐴⃗ 𝐵 ⃗⃗este perpendicular pe

vectorii 𝐴⃗ şi 𝐵
⃗⃗, sensul acestuia fiind dat de regula
mâinii drepte, ca în figura 2.17.

Prin analogie cu produsul scalar a doi vectori,

să vedem câteva proprietăţi ale produsului
vectorial rezultate din relaţia de definiţie a
produsului vectorial şi din proprietăţie generale
ale vectorilor:

Produsul vectorial , adică

Figura 2.17. Regula mâinii drepte
cu ajutorul căreia se poate stabilii
𝐴⃗ × 𝐵 ⃗⃗ × 𝐴⃗. Însă, este adevărată egalitatea:
⃗⃗ ≠ 𝐵
sensul vectorului produs vectorial
𝐴⃗ × 𝐵
⃗⃗. 𝐴⃗ × 𝐵 ⃗⃗ × 𝐴⃗
⃗⃗ = −𝐵 (2.30)

Pentru a verifica aceste proprietăţi, trebuie să vedem cum se calculează produsul

vectorial a doi vectori. Cel mai simplu mod este acela de a calcula determinantul
⃗⃗ , iar pe celelalte două
de ordinul trei care are pe primul rând versorii 𝑖⃗, ⃗⃗𝑗 şi 𝑘
componentele vectorilor 𝐴⃗ şi 𝐵
⃗⃗:

𝑖⃗ ⃗⃗𝑗 𝑘⃗⃗
⃗⃗ = |𝐴𝑥 𝐴𝑦 𝐴𝑧 | = (𝐴𝑦 𝐵𝑧 − 𝐴𝑧 𝐵𝑦 )𝑖⃗ + (𝐴𝑧 𝐵𝑥 − 𝐴𝑥 𝐵𝑧 )𝑗⃗ + (𝐴𝑥 𝐵𝑦 − 𝐴𝑦 𝐵𝑥 )𝑘⃗⃗
𝐴⃗ × 𝐵
𝐵𝑥 𝐵𝑦 𝐵𝑧
𝑖⃗ ⃗⃗𝑗 𝑘⃗⃗
(2.31)
𝐴𝑥 𝐴𝑦 𝐴𝑧

Utilizând regula lui Sarrus, am rezolvat determinantul de mai sus şi am obţinut

rezultatul prezentat în relaţia 2.31. În acelaşi mod se poate demonstra că produsul
⃗⃗ × 𝐴⃗ este:
𝐵

𝑖⃗ ⃗⃗𝑗 ⃗⃗
𝑘
⃗⃗ × 𝐴⃗ = | 𝐵𝑥
𝐵 𝐵𝑦 ⃗⃗
𝐵𝑧 | = (𝐴𝑧 𝐵𝑦 − 𝐴𝑦 𝐵𝑧 )𝑖⃗ + (𝐴𝑥 𝐵𝑧 − 𝐴𝑧 𝐵𝑥 )𝑗⃗ + (𝐴𝑦 𝐵𝑥 − 𝐴𝑥 𝐵𝑦 )𝑘
𝐴𝑥 𝐴𝑦 𝐴𝑧
(2.32)

Dacă analizăm ultimele două relaţii se observă că este adevărată identitatea

din relaţia 2.30.

Produsul vectorial a doi vectori respectă legea de distributivitate, astfel:

(𝑎𝐴⃗) × 𝐵
⃗⃗ = 𝐴⃗ × (𝑎𝐵
⃗⃗ ) = 𝑎(𝐴⃗ × 𝐵
⃗⃗ ) (2.33)

sau

𝐴⃗ × (𝐵
⃗⃗ + 𝐶⃗) = 𝐴⃗ × 𝐵
⃗⃗ + 𝐴⃗ × 𝐶⃗ (2.34)

2-15
 IONUŢ VLĂDOIU

𝐴⃗ × 𝐵
⃗⃗ = 0 atunci când 𝐴⃗ ∥ 𝐵
⃗⃗ . Produsul scalar al
vectorilor este nul atunci când vectorii sunt
paraleli deoarece 𝑠𝑖𝑛 0 = 0.
𝐴⃗ × 𝐵
⃗⃗ = 𝐴𝐵 atunci când 𝐴⃗ ⊥ 𝐵 ⃗⃗. Produsul scalar 𝒋⃗
al vectorilor este egal cu produsul modulelor
vectorilor atunci când vectorii sunt 𝒊⃗
𝜋
perpendiculari deoarece 𝑠𝑖𝑛 2 = 1.

De aceea spunem că, produsul vectorial a doi

vectori este o măsură a gradului de ortogonalitate
acestora.
Figura 2.18. Produsul vectorial al
versorilor axelor sistemului de
Plecând de la ultimele două proprietăţi şi coordonate.
ţinând cont de definiţia versorilor axelor de
coordonate, putem scrie pentru aceştia relaţiile:

⃗⃗ × 𝑘
𝑖⃗ × 𝑖⃗ = 𝑗⃗ × 𝑗⃗ = 𝑘 ⃗⃗ = 0

⃗⃗ , 𝑗⃗ × 𝑘
𝑖⃗ × 𝑗⃗ = 𝑘 ⃗⃗ = 𝑖⃗, ⃗⃗ × 𝑖⃗ = 𝑗⃗
𝑘 (2.35)

O metodă simplă de reţinere a relaţiilor de mai sus este prezentată în figura

2.18.

al vectorilor se referă la situaţia în care, în aceeaşi expresie,

apare atât produsul scalar cât şi cel vectorial. Produsl mixt se scrie sub forma:

𝐴⃗ ∙ 𝐵
⃗⃗ × 𝐶⃗ (2.36)

şi se mai numeşte şi produsul triplu scalar deoarece valoarea acestuia este un

scalar. După cum se observă nu am scris în paranteze produsul vectorial 𝐵⃗⃗ × 𝐶⃗,
deoarece relaţia (𝐴⃗ ∙ 𝐵
⃗⃗ ) × 𝐶⃗ nu are sens, rezultatul produsului scalar fiind un scalar,
iar produsul vectorial între o mărime scalară şi un vector nu există. Este evident
că o metodă de calcul a produsului mixt este aceea de a calcula produsul vectorial
al cărui rezultat este un vector şi de a-l înmulţi scalar cu celălalt vector.

O altă metodă de determinare a produsului mixt este aceea de a determina

rezultatul produsului vectorial 𝐴⃗ × 𝐵
⃗⃗ pe care să-l înmulţim scalar cu vectorul 𝐶⃗.
Acest rezultat rămâne neschimbat deoarece sunt adevărate egalităţile:

𝐴⃗ ∙ 𝐵
⃗⃗ × 𝐶⃗ = 𝐴⃗ × 𝐵
⃗⃗ ∙ 𝐶⃗ = −𝐵
⃗⃗ × 𝐴⃗ ∙ 𝐶⃗ = −𝐵
⃗⃗ ∙ 𝐴⃗ × 𝐶⃗ (2.37)

2-16
 IONUŢ VLĂDOIU

Produsul mixt are diferite

interpretări geometrice, una dintre ele fiind
aceea conform căreia, produsul mixt este
egal cu ±𝑽, unde 𝑽 este volumul
paralelipipedului construit cu cei trei
vectori ca laturi, ca în figura 2.19.

O altă metodă de determinare a

produsului mixt este accea de a rezolva ⃗𝑪⃗
determinatul matricei de ordinul trei ale
cărui rânduri sunt formate din
componentele celor trei vectori:
Figura 2.19. Una din interpretările
𝐴𝑥 𝐴𝑦 𝐴𝑧 produsului mixt 𝐴⃗ × 𝐵 ⃗⃗ ∙ 𝐶⃗ este accea că
𝐴⃗ ∙ 𝐵
⃗⃗ × 𝐶⃗ = |𝐵𝑥 𝐵𝑦 𝐵𝑧 | = reprezintă volumul unui paralelipiped (o
𝐶𝑥 𝐶𝑦 𝐶𝑧 mărime scalară) care are ca laturi vectorii
𝐴⃗, 𝐵
⃗⃗ şi 𝐶⃗ care îşi au originea în unul din
= 𝐴𝑥 (𝐵𝑦 𝐶𝑧 − 𝐵𝑧 𝐶𝑦 ) + 𝐴𝑥 (𝐵𝑧 𝐶𝑥 − 𝐵𝑥 𝐶) + colţurile acestuia. Dacă vectorii nu sunt
în această ordine, produsul mixt este egal
+𝐴𝑥 (𝐵𝑥 𝐶𝑦 − 𝐵𝑦 𝐶𝑥 ) (2.31) cu minus volumul calculat.

Produsul mixt a trei vectori este nul atunci când oricare dintre ei sunt
paraleli sau atunci când cei trei vectori au un plan comun.

Un alt produs des întâlnit al vectorilor 𝐴⃗, 𝐵

⃗⃗ şi 𝐶⃗ este produsul triplu vectorial
definit prin relaţia:

𝐴⃗ × (𝐵
⃗⃗ × 𝐶⃗) (2.32)

care este un vector, spre deosebire de produsul mixt discutat mai sus, care era un
scalar.

Una din cele mai importante identităţi

ale acestui produs triplu vectorial este:
⃗⃗⃗
𝑨
𝐴⃗ × (𝐵
⃗⃗ × 𝐶⃗) = (𝐴⃗ ∙ 𝐶⃗)𝐵
⃗⃗ − (𝐴⃗ ∙ 𝐵
⃗⃗ )𝐶⃗
(2.33)

Această formulă poate fi verificată prin

înlocuirea vectorilor cu componentele lor
ortogonale, atunci când se obţin în
partea dreaptă a egalităţii 27 de termeni
dintre care doar 12 sunt nenuli.
Figura 2.20. Reprezentarea triplului produs
vectorial 𝐴⃗ × (𝐵
⃗⃗ × 𝐶⃗).

2-17
 IONUŢ VLĂDOIU

Reprezentarea grafică a produsului vectorial triplu este în figura 2.20, unde

se observă că, produsul vectorial 𝐵 ⃗⃗ × 𝐶⃗ este perpendicuar pe planul vectorilor 𝐵 ⃗⃗ şi
𝐶⃗, iar vectorul 𝐴⃗ este perpendicular pe vectorul 𝐵 ⃗⃗ × 𝐶⃗. De asemenea, vectorul triplu
produs trebuie să fie proporţional ca modul cu vectorii 𝐴⃗, 𝐵
⃗⃗ şi 𝐶⃗.

În final, trebuie precizat că, produsul vectorial triplu 𝐴⃗ × (𝐵 ⃗⃗ × 𝐶⃗) trebuie să

fie egal cu minus prodsul vectorial triplu 𝐴⃗ × (𝐶⃗ × 𝐵 ⃗⃗ × 𝐶⃗ = −𝐶⃗ × 𝐵
⃗⃗ ) deoarece 𝐵 ⃗⃗.

2-18