93

S
de Vest şi Est s-a răspândit în cultură în
secolul al XVI-lea. Astăzi este cultivată
pe tot Globul atât în câmp cât şi în spaţii
SALATĂ (Lactuca sativa protejate. La noi se cultivă în toate
L), fam. Asteraceae/Compositae. Plantă judeţele, în sistemul culturilor succesive şi
erbacee, anuală, autogamă, legumicolă, cu asociate. Numele Lactuca derivă din
valoarea terapeutică cultivată într-o cuvântul latin lactos = lapte, cu referire la
colecţie de mai multe convarietăţi şi sucul lăptos al plantei.
varietăţi: salata cu căpăţână (Lactuca DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
sativa L convar. incocta Helm, var. pivotantă, adâncă în sol până la 60–70
capitata L); salata romană (Lactuca cm. Ramificaţiile laterale se întind pe o
sativa L, convar. sativa, var. longifolia rază de 10–15 cm. Frunze glabre, cu
Lam), formează căpăţâni alungite; salata formă, mărime şi culoare caracteristice
de foi (Lactuca sativa L, convar. incocta soiului, scurt-peţiolate, limbul gofrat,
Helm (var. crispa L) var. secalina Alef); marginile netede, verzi de diferite nuanţe.
se mai numeşte lăptiucă, lăptuc, lăptucă Căpăţâna are formă, mărime şi culoare
căpăţână, lăptucă creaţă, lăptugă, specifice soiului. Tulpină florală înaltă de
marole, marule, mărule, salată cu 100–120 cm, puternic ramificată, glabră,
căpăţână, salată de grădină, salată cilindrică. Flori galbene, hermafrodite,
mărule, salată mică, salată necreaţă, grupate în capitule mici,
salată roşie, sălată, sălatră, sălate, ovoidal-cilindrice. Involucru verde, cu
şălata, şălată ca limba oii, şălată cu foliole biseriate, alburiu-marginate.
căpăţănă, şălată creaţă, şălată de Polenizare directă (autogamă), rar
grădină, şălată de iarnă, şălatră, şelată, alogamă, în proporţie de cel mult 2–6%.
şelată căpăţână, şelată creaţă, şelată Înflorire, VII–VIII. Fruct, achenă mică,
limba oii, şelate, şelate creţe, şelate alb-argintie, cafenie sau neagră, prevăzută
galbene, şelatră; Engl: Salad, Garden cu papus. Facultatea germinativă, 65–
lettuce; Franc: Salade, Laitue; Germ: 85%; se păstrează 3–4 ani.
Gartensalat; Magh: Fözelék saláta; Rus:
Latuk salat, Latuk posevnoi; Ucr: Salat.
Răspândită în cultură pe tot Globul, mai
ales în zonele cu climat temperat.
ISTORIC. Salata este cunoscută şi
cultivată pe suprafeţe mari încă din
Antichitate în Egipt, Grecia şi Roma. Ea
era considerată ca o legumă foarte
valoroasă. Provine din specia sălbatică
Lactuca scariola, ce creşte şi acum RECOLTARE. Recoltarea se face
spontan în Europa Centrală şi de Sud, manual, pe timp răcoros dar uscat.
Asia de Sud-Vest, Asia Mică, Insulele Căpăţânile se taie la cca 1 cm sub colet.
Canare şi Mandera. În ţările din Europa
94

După recoltare se înlătură frunzele masa umorilor substanţele toxice şi

necorespunzătoare, se ambalează în lădiţe favorizează eliminarea lor; stimulează
una lângă alta, pe 1–2 rânduri, cu tulpina eliminarea bilei în intestin, fiind un bun
în sus. Se transportă la piaţă în mijloace drenor hepatic; uşurează digestia;
de transport acoperite. Producţia medie, acţionează asupra epiteliului renal, mărind
10–15 t/ha. Pentru medicină, frunzele cantitatea de urină eliminată şi o dată cu
(Lactuci folium) se recoltează şi se ea eliminarea din organism a unor
folosesc proaspete. Seminţele (Lactuci substanţe toxice; provoacă sau
semen) se recoltează toamna. Se taie favorizează apariţia menstruaţiei
inflorescenţele şi se freacă părţile care întârziate; micşorează glucoza din sânge;
conţin seminţe în mâini. Se înlătură facilitează defecaţia; relaxează ţesuturile
frunzele, impurităţile. Se păstrează în şi elimină starea inflamatorie; accelerează
pungi de hârtie. Se face când 50–60% din maturarea furunculelor; calmează stările
seminţele semincerilor au ajuns la de excitaţie cerebrală; stimulează
maturitate. Se apreciază momentul eliminarea prin urină a acidului uric şi
recoltării când 30% din inflorescenţe cu uraţilor. Recomandată în palpitaţii,
papus. Pentru a evita scuturarea spasme viscerale, gastralgii, spermatoree,
seminţelor, recoltarea se face dimineaţa, excitaţie sexuală, insomnii, artrită, astm
folosind secera. Plantele recoltate se fac bronşic, bronşită, colecistită, cuperoză,
snopi şi se aşează în clăi. După 2–3 zile se diabet zaharat, dismenoree, constipaţie,
treieră cu combina. Seminţele obţinute se gută, litiază renală, nefrită, inflamaţii
condiţionează, ambalează şi depozitează. intestinale, menstre dureroase, congestie
Producţia de seminţe, 400–500 kg/ha (N. hepatică, hepatită, panariţiu, furuncule.
Stan, 1980). Seminţele sunt folosite de medicina
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele tradiţională pentru tratarea blefaritei,
conţin protide (1,4%), urme de substanţe conjunctivitei, afecţiunilor respiratorii.
grase, hidraţi de carbon (1%), sodiu (5 mg MEDICINĂ UMANĂ.
%), potasiu (150 mg%), calciu (15 mg%), FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Adjuvant
fosfor (25 mg%), fier (0,4 mg%), dietetic în afecţiuni gastrointestinale,
vitaminele A (90 µg%), B1 (0,05 mg%), B2 nefrită, litiază urică, artrită, gută, reglarea
(0,05 mg%), C (până la 50 mg%), E (2 ciclurilor menstruale, menstre dureroase,
unităţi), PP (0,5 mg%), niacină (0,3 mg spermatoree, insomnii, astm bronşic,
%). colecistită, diabet zaharat, constipaţie,
PROPRIETĂŢI congestie hepatică, hepatită: a) consumată
FARMACODINAMICE. Frunzele plantei ca plantă alimentară sub formă de salată
au utilizări terapeutice, ca adjuvante în sau diferite preparate culinare; b) decoct,
tratarea unor boli. Principiile active pe din 60–80 g frunze la litru de apă. Se
care le conţine acţionează ca anafrodisiac, fierbe 20–25 minute. Se acoperă pentru a
analgezic, antispastic, depurativ, coleretic, se răci. Se strecoară. Se bea conţinutul a 4
digestiv, diuretic, emenagog, căni pe zi; acţiune antispastică calmantă,
hipoglicemiant, laxativ, emolient, diuretică. 2. Pentru tratarea tusei
maturativ, sedativ, uricozuric, drenor astmatice, tusei spasmodice: infuzie, din 1
hepatic. Consumată, planta reduce linguriţă seminţe la o cană (250 ml) cu
libidoul sexual exagerat, reduce cantitatea apă în clocot. Se bea conţinutul a 2–3 căni
de spermă la bărbat şi fluxul menstrual la pe zi. 3. Pentru hiperexcitabilitate sexuală
femei; diminuează senzaţia de durere; la femei: extract fluid de lăptucă, câte 2–3
previne şi chiar elimină spasmele linguriţe pe zi. 4. Pentru diabet:
muşchilor intestinali; stimulează secreţiile alcoolatură, 60 picături de trei ori pe zi,
salivare şi gastrointestinale; retrage din înainte de masă. Uz extern. 1. Pentru
 95

maturare în panariţiu, furuncule, cu Europa Centrală şi de Sud-Est, Asia

grăbirea vindecării: cataplasme calde cu (mediteranean).
frunze fierte. 2. Pentru igiena oculară în ISTORIC. Cultura acestei plante este
blefarite, conjunctivite: decoct, din 1 cunoscută din secolele XV–XVI
linguriţă frunze uscate şi mărunţite la o provenind din Spania, de unde s-a
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 30–35 răspândit în restul continentului. Grecescu
minute. Se strecoară şi se spală locul precizează în anul 1909, că se cultivă în
afectat cu vată. 3. Pentru tratarea grădinile de zarzavaturi din Bucureşti sub
degerăturilor: decoct, din 30 g frunze numele de salsifi sau salată de iarnă.
uscate şi 2 linguri seminţe la 4 litri de apă. Apreciată pentru rădăcina cărnoasă din al
Se fierb 40–45 minute. Se lasă la răcit doilea an de vegetaţie, care serveşte ca
până la călduţ. Se toarnă în lighean şi se legumă, constituind un aliment gustos şi
introduc picioarele în soluţia obţinută uşor digerabil.
(reţetă din medicina tradiţională). DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
Fitohomeopatie. Uz intern. 1. Pentru pivotantă, tuberizată, lungă de 25–30 cm,
tratarea nevrozelor cu depresie (fizică şi groasă de 3–4 cm, neagră la exterior.
psihică), confuziei mintală, somnolenţei: Conţine latex în celule laticifere
tinctura-mamă, în diluţiile centezimale de articulate. Frunze alungit-lanceolate,
la a 4-a la a 7-a. 2. Pentru tratarea întregi, slab-dinţate pe margine, dispuse în
nervozităţii cu depresie şi spasme, bulă rozetă. Tulpină floriferă erectă, înaltă de
isterică, astm, tuse spasmodică (mai ales 60–120 cm, ramificată. Flori galbene,
la copii), tuse convulsivă, angină grupate în calatidii. Polenizare autogamă
pectorală, flatulenţă dureroasă, spasme şi alogamă. Înflorire, VII–VIII. Fruct,
intestinale şi gastrice, gastroenterite cu achenă alungită, puţin curbată,
somnolenţă, astenie: tinctura-mamă, în alb-gălbuie. Facultatea germinativă, 70–
diluţiile centezimale a 4-a şi a 5-a. 3. 80%; se păstrează 2 ani.
Pentru creşterea cantităţii de lapte la
lăuzele deprimate, slăbite: tinctura-mamă,
în prima diluţie decimală. La acelaşi tip
de bolnavă, diluţia a 4-a centezimală
combate galactoreea (secreţia de lapte)
(M. Neagu Basarab, 1985).

SALATĂ DE IARNĂ
(Scorzonera hispanica L convar. edulis
(Moench) Soó), fam. Asteraceae/ COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rădăcinile
Compositae. Plantă erbacee, perenă, conţin apă (77–90%), macro- şi
cultivată, ca legumicolă este bienală, în microelemente reprezentate de K (320 mg
stare sălbatică întâlnită pe coline înerbate, % g s. p), P, Ca, Mn, Na, Fe (3,3 mg% g s.
însorite, între vii, pe marginea p. ultimul), S, Cl. Totalul glucidelor
tufărişurilor şi pădurilor până în regiunea solubile atinge cantităţi mari până la 16%
montană; se mai numeşte artifi, salsifi, s. p. Conţinutul în zaharuri este redus
salsifi spaniol; Engl: Black salsify; (variază între 1,1–2,9% s. p), insulină (3–
Franc: Salfisis noir; Germ: Spanische 8% s. p), celuloză (2,27% s. p), proteină
Schwarzwurzel; Magh: Spanyol pozdor; brută (1,1–3,3% s. p, din care proteină
Rus: Kozeleţ sladkii koren. Răspândită în pură 0,5% s. p), azot purinic (1,9 mg% g
s. p), lipide (0,2–0,5% s. p), acizii
96

fenolici: cafeic (50–140 mg), p-cumaric saláta. Răspândită în Europa Centrală şi

(50–90 mg), ferulic (sub 10 mg). Au mai de Sud (submediteranean).
fost puşi în evidenţă compuşii cumarinici ISTORIC. Planta şi efectele de
scopoletina şi esculetina, agliconi ai unor somnifer al ei se cunosc încă din
glicozizi, agliconi flavonici kempferonul Antichitate, precum şi proprietăţile
şi quercetina, acidul ascorbic (4–9 mg% s. sedative în tuse, hiperexcitabilitate
p), vitaminele B1, B2, PP. nervoasă şi sexuală.
PROPRIETĂŢI DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcina
FARMACODINAMICE. Principiile active principală fusiformă, lungă, cu numeroase
din rădăcină au proprietăţi depurative, rădăcini secundare. Tulpină erectă, înaltă
diuretice, sudorifice. Activează procesele de 30–150 cm, dreaptă, cilindrică, netedă
de eliminare din corp a toxinelor pe cale sau fin striată, albă, în partea superioară
gastrointestinală, renală şi prin glandele ramificată, des frunzoasă, cu frunze lent
sudoripare; acţionează asupra epiteliului descrescente. Frunzele tulpinale inferioare
renal mărind secreţia şi excreţia de urină; şi mijlocii lat ovate sau ovat lanceolate,
provoacă mărirea sudoraţiei. Rădăcina distanţat sinuat rucinat lobate, cu lobii
este recomandată împotriva ovaţi sau alungiţi, sesile, auriculat sagitate
reumatismului, gutei, asteniei, sau întregi, oblanceolate, pe nervura
surmenajului, diabetului. Acţionează ca mediană setiform spinuloasă, pe margini
descongestionant hepatic, mai mult sau mai puţin dublu dinţate.
descongestionant renal şi drenor al Flori galbene, puţin mai lungi decât
vaselor sanguine. involucrul. Înflorire, VII–VIII. Fruct,
MEDICINĂ UMANĂ. achenă comprimată, suriu verde sau mai
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru închisă, multicostată, la vârf foarte fin
tratarea reumatismului, gutei, diabetului, spinuloasă. Papus alb, foarte fin.
asteniei, surmenajului, descongestionarea
hepatică şi renală şi pentru drenarea
vaselor sanguine: decoct, din 40–50 g
rădăcină proaspătă la 1 litru de apă. Se
fierbe 5 minute. Se lasă să se răcească
până la călduţ. Se strecoară. Se bea de 3
ori pe zi, între mese, câte o cană (250 ml).

SALATĂ SĂLBATICĂ
(Lactuca virosa L), fam. Asteraceae/ RECOLTARE. Frunzele (Lactuci
Compositae. Plantă erbacee, anuală de virosi folium) se recoltează când sunt
iarnă (hibernantă), sau bianuală, fragede şi sunt folosite în scopuri
hemiterofită, întâlnită în locuri medicinale. Rădăcinile (Lactuci virosi
necultivate, pe marginea arăturilor, pe radix) se recoltează la sfârşitul anului II
lângă drumuri, rară, din zona pădurilor de de cultură. Din ele se extrage sucul, se
stejar etajul fagului, în judeţele expune la soare pentru uscare şi prin
Maramureş, Sibiu, Hunedoara, concentrare dă o masă moale numită
Caraş-Severin, Tulcea, Iaşi; se mai lactucarium, cu miros neplăcut de opiu şi
numeşte crestăţea, lăptucă sălbatică, gust foarte amar. Frunzele se recoltează şi
lăptucă veninoasă, susai, tălhărea; se folosesc la salate, supe.
Germ: Gift-Lattich; Magh: Mérges COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
conţin substanţe minerale: fier, calciu,
 97

fosfor, iod, magneziu, zinc, cupru, natriu, microfanerofită, frecventă în subarboretul

clor, potasiu etc., substanţe organice pădurilor lemnoase de câmpie şi dealuri,
reprezentate prin glucide, protide, mici prin zăvoaie, tufărişuri, urcă şi în regiuni
cantităţi de lipide şi alte categorii de montane inferioare unde se localizează pe
substanţe. Rădăcina conţine lactucerin, calcare şi pe versanţii însoriţi; se mai
lactucon, lactucin, acid lactucic, numeşte caprifoi, clocuţă, grujarcă, lemn
lactucopicrină, manită, asparagină, rezine, câinesc, lemnul cânelui, parastasul pomii,
cauciuc etc. pomiţă de sânger, sânger, voinicar,
PROPRIETĂŢI voniceriu, voiniceriu; Germ:
FARMACODINAMICE. Principiile active Europäischer; Magh: Csikos kecskerágo;
existente în lactucarium manifestă Rus: Beresklet evroeiskii; Ucr: Veresled.
proprietăţi sedative în tuse, Răspândită în Europa.
hiperexcitabilitate nervoasă şi sexuală. În ISTORIC. Planta este cunoscută din
medicina homeopatică se indică în astm, Antichitate. Euronymus, este nume la
tuse, hepatită. Frunzele conţin principii Plinius cel Bătrân, derivat din cuvintele
active cu proprietăţi aperitive, laxative, greceşti eu (ev) = bun, şi ónyma sau
depurative, mineralizante, emoliente, ónoma = nume, adică plante cu nume bun,
hipoglicemiante şi sedative. Stimulează folosit în sens ironic, deoarece toate
secreţiile salivare, gastro-intestinale şi părţile plantei au un miros neplăcut, iar
hepatice; determină o purgaţie uşoară; fructul are efecte dăunătoare (Em. Ţopa,
activează procesele de eliminare a 1958). Dacii o numeau salliama/salbă
toxinelor pe cale gastro-intestinală, renală moale (I. Pachia Tatomirescu, 1997). Ei o
şi prin glandele sudoripare; foloseau ca vomitiv şi purgativ. Din fructe
remineralizează organismul; relaxează pulverizate şi unt se făcea o alifie folosită
ţesuturile şi diminuează starea contra păduchilor.
inflamatorie; determină scăderea DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
glicemiei; linişteşte sistemul nervos. pivotant-trasantă. Tulpină strâmbă,
MEDICINĂ UMANĂ. tufoasă, înaltă până la 6 m, cu lemn
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru omogen, gălbui deschis. Lujerii verzi, cu
tratarea tusei, hiperexcitabilităţii 4 muchii suberoase, albicioase sau brune.
nervoase, hiperexcitabilităţii sexuale, Muguri ovoizi, ascuţiţi, muchiaţi,
psihoasteniei, crampelor stomacale, imperfect opuşi şi apropiaţi de ax. Frunze
dismenoreei (menstre însoţite de dureri), alungit-lanceolate sau ovat-lanceolate,
insomniei, hepatitei: a) decoct, din 70 g lungi de 3–10 cm, acuminate, cu marginea
frunze la 1 litru de apă. Se fierbe 5 crenat-serată, pe dos glabre sau
minute. Se lasă să se răcească până la pubescente, opuse, peţiolate. Flori
călduţ. Se strecoară. Se bea 3 pahare pe verzi-gălbui, grupate în cime axilare, tipul
zi, între mese; b) extract alcoolic, din 4; caliciul din 4 sepale; corolă din 4
frunze sau latex, 0,10–0,20 g pe zi; c) petale; androceu din 4 stamine inserate la
pilule, 0,10–0,50 g pe zi. Uz extern. marginea unui disc nectarifer, romboidal;
Pentru tratarea de furuncule şi inflamaţii gineceu superior din 4 carpele. Înflorire,
tegumentare: cataplasme, cu frunze V. Fruct, capsulă roz sau roşie-carmin, cu
proaspete pisate, sau cu frunze opărite cu deschiderea prin 4 valve. Seminţe
apă clocotită. albicioase, înconjurate de un aril cărnos,
portocaliu. Maturizare, IX–X. Drajonează
puternic. Creşte încet.
SALBĂ MOALE
(Euonymus europaea L), fam.
Celastraceae. Plantă lemnoasă, arbustivă,
98

scoarţă, rădăcină sau fructe. Macerarea

durează 10–15 zile. Se strecoară.
Preparatul se ţine în sticle închise la
culoare. Se foloseşte sub formă de
picături la indicaţia medicului de
specialitate şi sub directa lui observaţie.
Uz extern. 1. Pentru vindecarea rănilor:
frunze proaspete, se pun pe locul afectat
şi se bandajează. 2. Pentru combaterea
păduchilor din păr: decoct, din scoarţă sau
frunze. Se fierbe 30 minute. Cu soluţia
RECOLTARE. Frunzele (Euonymi obţinută se spală pe cap. Atenţie! Soluţia
folium) se recoltează în luna iunie. Florile nu trebuie să pătrundă în ochi.
(Euonymi flos) se recoltează la înflorire, MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru
în luna mai, pe timp frumos, după ora 11. tratarea cailor şi câinilor de râie: decoct,
Scoarţa rădăcinii (Euonymi cortex) se din fructe, frunze şi scoarţă, fierte 30
recoltează toamna, la sfârşitul vegetaţiei. minute în apă. Se lasă la răcit până la
Se usucă la umbră, în strat subţire sau în călduţ. Se strecoară. Se spală zonele
podurile caselor acoperite cu tablă. afectate.
Uscarea artificială, la 30–35oC. Fructele
(Euonymi fructus) se recoltează la
maturitate.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine SALBĂ RÂIOASĂ
heterozide cardiotonice de tip digitalic, (Euonymus verrucosus Scop), fam.
cuatrozida, cuatromonozida. Fructele Celastraceae. Plantă lemnoasă arbustivă,
conţin heterozide cardiotonice. Până în microfanerofită, întâlnită cu frecvenţă
prezent s-a izolat o mică cantitate de mare, la câmpie şi dealuri, sporadică în
euonozid (heterozid cardiotonic) şi cea de munte, ca element de subarboret,
alcaloidul armepavina. Scoarţa rădăcinilor prin păduri lemnoase, crânguri, tufărişuri;
conţine gutapercă (1–6%). se mai numeşte cerceii babei, lemn râios,
PROPRIETĂŢI salbă moale, vonicer; Germ: Warziger
FARMACODINAMICE. Scoarţa, Spindelbaum; Magh: Bibircsos
rădăcinile şi fructele au utilizări kecskerágó; Rus: Veresklet bordazciagâi.
terapeutice în medicina tradiţională Răspândită în Europa.
umană şi veterinară. Principiile active au ISTORIC. Planta este cunoscută din
acţiune cardiotonică, coleretică şi Antichitate. Dacii o numeau
colagogă, vomitive, purgative, salleama-sal(b)ie râioasă. Era folosită în
hipotensive. Stimulează funcţiile inimii, scopuri medicinale. Empiric, ei o foloseau
stimulează secreţia de bilă şi eliminarea ei ca purgativ, hipertensiv şi ca insecticid.
în intestin, în cantitate mai mare provoacă Fructele pulverizate şi amestecate cu unt
vomă, purgaţie şi duce la intoxicaţii se folosea contra păduchilor. Decoctul
grave. În cazurile de hipertensiune scoarţei era folosit pentru combaterea
determină scăderea tensiunii sângelui. constipaţiei. Mai apoi a fost folosită ca
MEDICINĂ UMANĂ. emetic şi coleretic.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru DESCRIEREA SPECIEI. Arbust înalt
stimularea activităţii inimii, stimularea de 1–3 m. Lujeri subţiri, aproape rotunzi,
secreţiei de bilă şi eliminarea ei în intestin verzui, acoperiţi cu numeroase
şi scăderea tensiunii în caz de verucozităţi brune. Frunze ovate,
hipertensiune: extract alcoolic, din 1/10
 99

ovat-lanceolate sau alungit eliptice, stimulează secreţia de bilă şi eliminarea ei

acuminate, fin crenat serate, la bază în intestin, în cantitate mai mare provoacă
rotunjite sau cuneat îngustate, lungi de 3– vomă, purgaţie şi duce la intoxicaţii
6 cm. Flori brunii, câte 1–3 în dihazii grave. În cazurile de hipertensiune
reduse, pe un peduncul de 3–4 cm determină scăderea tensiunii sângelui.
lungime. Înflorire, V–VI. Fruct, capsulă MEDICINĂ UMANĂ.
prevăzută cu 4 lobi. Seminţe negre, FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
înconjurate incomplet de un aril stimularea activităţii inimii, stimularea
portocaliu. Ajung la maturitate în august – secreţiei de bilă şi eliminarea ei în intestin
septembrie şi scăderea tensiunii în caz de
hipertensiune: extract alcoolic, din 1/10
scoarţă, rădăcină sau fructe. Macerarea
durează 10–15 zile. Se strecoară.
Preparatul se ţine în sticle închise la
culoare. Se foloseşte sub formă de
picături la indicaţia medicului de
specialitate şi sub directa lui observaţie.
Uz extern. 1. Pentru vindecarea rănilor:
frunze proaspete, se pun pe locul afectat
şi se bandajează. 2. Pentru combaterea
păduchilor din păr: decoct, din scoarţă sau
RECOLTARE. Frunzele (Euonymi frunze. Se fierbe 30 minute. Cu soluţia
verrucosi folium) se recoltează în luna obţinută se spală pe cap. Atenţie! Soluţia
iunie. Florile (Euonymi verucosi flos) se nu trebuie să pătrundă în ochi.
recoltează la înflorire, în luna mai, pe MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru
timp frumos, după ora 11. Scoarţa tratarea cailor şi câinilor de râie: decoct,
rădăcinii (Euonymi verrucosi cortex) se din fructe, frunze şi scoarţă, fierte 30
recoltează toamna, la sfârşitul vegetaţiei. minute în apă. Se lasă la răcit până la
Se usucă la umbră, în strat subţire sau în călduţ. Se strecoară. Se spală zonele
podurile caselor acoperite cu tablă. afectate.
Uscarea artificială, la 30–35oC. Fructele
(Euonymi verrucosi fructus) se recoltează
la maturitate.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine SALCÂM (Robinia
heterozide cardiotonice de tip digitalic, pseudo-acacia L), fam.
cuatrozida, cuatromonozida. Fructele Fabaceae/Leguminosae. Arbore foios,
conţin heterozide cardiotonice. Până în megafanerofit, adventiv, comun în cultură
prezent s-a izolat o mică cantitate de în toată ţara, de la câmpie până în
euonozid (heterozid cardiotonic) şi regiunea dealurilor, adeseori sălbăticită;
alcaloidul armepavina. Scoarţa rădăcinilor se mai numeşte acacie, acaciu, acaţ,
conţine gutapercă (1–6%). acaţie, acaţân, acăţariu, acăţ, acăţar,
PROPRIETĂŢI acăţăn, alţar, agaţi, arcaţ, arcăţi, argaţi,
FARMACODINAMICE. Scoarţa, arţar, bagrin, băgrin, braghin, brăgan,
rădăcinile şi fructele au utilizări brebene, dafin, dăfin, frasin, lemn alb,
terapeutice în medicina tradiţională lemn de acaţ, liliac, magrin, măgrin,
umană şi veterinară. Principiile active au pănar, pănariu, păsule, pinar, rug,
acţiune cardiotonică, coleretică şi salchiş, salcâm alb, salcâm rotund,
colagogă, vomitive, purgative, salcân, vacaţie; Engl: Acacia; Franc:
hipotensive. Stimulează funcţiile inimii, Robinier; Germ: Gemeine Robinie;
100

Magh: Fehér akác; Rus: Robinia DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină

lojnoakaţiia, Belaia akaţia; Turc: Salkim; pivotant-trasantă, întinzându-se lateral
Ucr: Bilaakaţia. Răspândit în America de până la 20 m. Tulpină relativ dreaptă,
Nord, adventiv pe restul continentelor. înaltă până la 30 (35) m, groasă până la
ISTORIC. Din America de Nord, 80–100 cm, bine elagată în masiv; scoarţa
salcâmul a fost adus în Europa şi cultivat formează de timpuriu ritidom foarte gros,
mai întâi în Franţa în anul 1601, de către adânc brăzdat longitudinal şi conţine o
J. Robin, în memoria căruia C. Linné a cantitate mare de substanţe minerale;
botezat această specie cu numele Robinia. lemn cu alburn îngust galben-verzui,
După mai bine de un secol, în anul 1740 duramen brun-verzui, raze medulare
el a fost cultivat ca arbore de pădure în vizibile în secţiune radială, inele anuale
Germania, unde s-au obţinut rezultate bine vizibile, parenchim lemnos bine
frumoase. În România a fost cultivat în reprezentat în inelul anual. Coroană largă,
anul 1750 ca plantă ornamentală de parc, rară, luminoasă. Lujerii muchiaţi,
iar în cultura forestieră cu 102 ani mai măslinii, glabrii, cu câte 2 spini în dreptul
târziu. Prima cultură de salcâm a fost frunzelor; muguri mici, alterni. Frunze
înfiinţată în anul 1852 la Băileşti, judeţul imparipenat compuse, cu 7–19 foliole
Dolj, pe vremea când se puneau probleme eliptice sau ovate, scurt peţiolate, glabre,
mari şi grele de natură silvică, constând rotunjite la vârf, întregi pe margini. Flori
din fixarea nisipurilor în Oltenia şi albe, papilionacee, puternic mirositoare,
împădurirea Bărăganului. Au urmat în dispuse în raceme; caliciu campanulat, cu
Oltenia o serie de plantaţii importante: în 5 dinţi scurţi, uşor pubescent; corolă cu
anul 1872 se fac împăduriri la Dinceu, iar vexil rotund, aripi auriculate, carenă
în anul 1883 la Ciuperceni, Piscul Tunari obtuză; androceu cu stamine galbene;
şi Maglavit. În această perioadă s-a reuşit gineceu cu stil curbat în sus ce poartă un
plantarea pe nisipuri în Oltenia a peste stigmat cu peri rigizi. Înflorire, V–VI.
38.000 ha. Alte nisipuri continentale, care Fruct, păstaie turtită, brun-roşcată, lungă
au fost puse în valoare cu salcâm sunt cele de 5–10 cm, lată de 1–2 cm, cu 3–10
din nord-vestul ţării situate între Oradea şi seminţe reniforme. La 1 kg intră 50.000
Carei, cât şi cele de la Hanul Conachii seminţe. Lăstăreşte şi drajonează puternic.
aflate la vărsarea râului Bârlad în Siret. Longevitate, peste 100 ani
Lucrări importante de împădurire s-au
realizat atât în Bărăgan cât şi în
Dobrogea. Astăzi ocupă 120.000 ha,
îndeosebi în judeţele de câmpie. În jurul
anului 1879 florile au început să fie
folosite la vopsitul în galben a
bumbacului şi mătăsii. Ele au fost folosite
şi în medicina populară umană contra
tusei, durerilor de piept, durerilor de
burtă, în ulcer gastric şi duodenal, în
tuberculoză pulmonară, contra durerilor
de cap, insomniilor, bolilor neuropsihice. RECOLTARE. Florile (Robiniae
Pentru tratarea poalei albe (leucoree), pseudacaceae flos) se recoltează în timpul
femeile fierbeau florile în apă sau vin şi înfloririi. Se rupe din inflorescenţă floare
apoi consumau decoctul. Extern, florile cu floare. Se usucă la umbră într-un
uscate şi sfărâmate se puneau pe rănile singur strat, de preferat în poduri
provocate de arsuri. acoperite cu tablă. Uscarea artificială la
30–35oC. Frunzele (Robiniae
 101

pseudacaceae foliom) se recoltează până trei cantităţi pe zi. 3. Pentru tratarea

la înflorire sau în timpul înflorii. Se usucă acidităţii gastrice, durerilor gastrice,
la fel ca florile. Scoarţa (Robiniae diareei, migrenelor: infuzie, din 2 linguriţe
pseudacaceae cortex) se recoltează cu vârf frunze uscate şi mărunţite peste
primăvara prin jupuire de pe ramurile de care se toarnă o cană (200 ml) cu apă în
II şi III ani. Se usucă la soare sau în clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se
poduri acoperite cu tablă. Se păstrează în strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe
saci textili. zi. 4. Pentru tratarea ulcerului gastric şi
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Florile constipaţiilor: infuzie, din 1½ linguriţă
conţin flavonide (robinină, acaciină), ulei pulbere scoarţă peste care se toarnă 200
volatil, acizii cafeic şi clorogenic. ml apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
PROPRIETĂŢI minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
FARMACODINAMICE. Florile, frunzele 2–3 căni pe zi. Uz extern. 1. Pentru
şi scoarţa au utilizări terapeutice în tratarea rănilor, arsurilor: pulbere de flori,
medicina tradiţională umană şi veterinară. se pune pe răni. 2. Pentru tratarea
Principiilor active din flori li se atribuie leucoreei: infuzie, din 4 linguri flori
proprietăţi antireumatice, antiacide uscate peste care se toarnă o cană (250
gastrice, emoliente, calmante, antitusive; ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 30
cele din frunze acţionează ca antiacid minute. Se strecoară. Se fac 3 spălături
gastric, calmant gastric, calmant în vaginale pe zi, din care una seara înainte
migrenă, iar cele din scoarţă ca purgativ şi de culcare.
antiulceros gastric. Florile sunt folosite în Fitohomeopatie. Uz intern. 1. Pentru
combaterea durerilor reumatice, tratarea gastralgiei hiperclorhidrică,
hiperacidităţii gastrice şi durerilor pirosis, eructaţiei acide, cefalei: tinctura-
provocate de acestea, ca emolient al mamă, se administrează în diluţiile de la a
secreţiilor bronşice şi antitusiv, 3-a decimală la a 4-a centezimală. Mai
tratamentul migrenelor, leucoreei, ales noaptea, bolnavul are arsuri
nevralgiilor dentare. Frunzele servesc epigastrice iradiante între umeri. Voma
pentru combaterea acidităţii gastrice, este foarte acidă. Copii au vărsături acide
durerilor gastrice, migrenelor, iar scoarţa de lapte, precedate de agitaţie. 2. Pentru
în combaterea constipaţiilor şi ulcerului tratarea diareelor acide ale copiilor:
gastric. tinctura-mamă, se administrează în diluţia
MEDICINĂ UMANĂ. a 3-a decimală. Bolnavul prezintă colici
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru flatulente, tepesme şi eventual gastralgii,
tratarea gastritelor hiperacide, ulcerului greţuri şi vomă (M. Neagu Basarab,
gastric şi duodenal, în pirosis (arsuri la 1985).
stomac), astm, tuse, răceală: infuzie, din 1 MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru
lingură flori uscate, peste care se toarnă o stimularea ouatului pe timp de iarnă la
cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă păsări, li se pune în mâncare frunze de
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se beau salcâm uscate şi mărunţite.
2 ceaiuri pe zi după mesele principale.
Pentru tratarea astmului, tusei, răcelii se
bea conţinutul a 1–2 căni pe zi, în mai
multe reprize. Stimulează apetitul sexual. SALCÂM GALBEN
2. Pentru tratarea leucoreei (scurgeri (Laburnum anagyroides Medic), fam.
vaginale), în migrene, nevralgii dentare: Fabaceae/Leguminosae. Arbust indigen,
infuzie, din 5 g flori uscate peste care se microfanerofit, spontan în pădurile
toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă montane din sud-vestul Olteniei,
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se bea
102

subspontan sau cultivat în alte regiuni din RECOLTARE. Seminţele (Laburnumi

ţară; se mai numeşte bobiţel, bobiţel semen) se recoltează când ajung la
mare, drob, grozamă, lemnu-bobului; maturitatea fiziologică. Au culoarea
Engl: Golden chain tree; Franc: Faux neagră sau brun-negricioasă, gustul
ébénier; Germ: Goldregen; Magh: amărui, fără miros. Uscarea se face la
Aranyesö; Rus: Bobovnik anaghir vidnâi. soare sau la umbră, în poduri bine aerate.
Răspândit în centrul Europei După recoltare, se vor spăla bine mâinile
(mediteranean, montan). cu apă şi săpun.
ISTORIC. Cunoscut din Antichitate. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Seminţele
Laburnum este nume dat de Plinius cel conţine alcaloidul citizina până la 1,5% şi
Bătrân pentru zona externă a lemnului alte substanţe.
numită alburn care are culoarea albă. PROPRIETĂŢI
Dacii îl numeau pegrina-băgrin. Atestat FARMACODINAMICE. Citizina extrasă
în orizontul Sarmizegetusa al anului 50 din seminţe are aceeaşi acţiune şi aplicaţii
dHr. Numele de băgrin s-a moştenit de terapeutice ca şi lobelina. Constituie un
către etnobotanica daco-românească analeptic respirator. Folosită ca
ajungând până în zilele de azi (I. Pachia antiasmatic şi antitabacic. Acţiunea
Tatomirescu, 1997). Şcoala de la Cluj a eficace împotriva astmului.
profesorului T. Goina, a studiat (1968– MEDICINĂ UMANĂ. Se utilizează
1971), exhaustiv obţinerea, proprietăţile şi numai preparate farmaceutice precis
aplicaţiile terapeutice ale citozinei, dozate cu citizină cu efecte stimulatoare
extrasă din seminţele acestei plante. asupra centrilor nervoşi. Sub formă de
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină Tabex se foloseşte la combaterea
pivotant-trasantă. Tulpină înaltă până la 7 fumatului.
m cu lujerii viguroşi, verzi-cenuşii alipit
pubescenţi; mugurii conici, mari, păroşi.
Frunze cu trei foliole argintii-păroase.
Flori galbene-aurii, mirositoare, grupate SALCÂM JAPONEZ
în ciorchini pendenţi, lungi până la 30 cm; (Sophora japonica L), fam.
caliciu campanulat, cu buze neegale; Fabaceae/Leguminosae. Arbore foios,
corolă terminală cu cioc ascuţit; androceu megafanerofit, exotic, medicinal, melifer,
cu stamine monodelfe; gineceu cu stil cultivat frecvent prin parcuri, grădini, pe
închis în carenă. Înflorire, V–VI. Fruct, străzile oraşelor, uneori în plantaţii şi
păstaie lungă de 4–6 cm, păroasă, cu 3–7 perdele forestiere; se mai numeşte acaţie
seminţe. Lăstăreşte bine, uneori boierească, salcâm boieresc, soforă;
drajonează. Germ: Schurbaum; Magh: Japán akác;
Rus: Sofora iaposkaia. Răspândit în Asia
(China, Coreea de Nord, Japonia).
ISTORIC. Arbore cunoscut din
vechime. Sophora, este forma latinizată a
numelui arab sufraya dat unei plante
lemnoase cu flori galbene. În Europa a
fost introdus ca arbore ornamental în anul
1747. S-a răspândit foarte repede în
cultura ornamentală. Pe lângă aspectul
decorativ, în România, oamenii îl folosesc
în scopuri medicinale şi la vopsitul firelor
în galben.
 103

DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină are capacitatea de a scădea concentraţia

pivotant-trasantă. Tulpină înaltă de 20 lipidelor serice fără a modifica în
(30) m, cu scoarţa netedă, cenuşie, la normolipemie concentraţia de
bătrâneţe formează ritidom brăzdat -lipoproteine. La Facultatea de Medicină
longitudinal; lemn tare cu alburn îngust, din Iaşi s-a realizat preparatul RUTIN-S
alb-cenuşiu, duramen brun-cenuşiu, raze cu acţiune vasotonică, antihipertensivă şi
medulare vizibile cu lupa, inele anuale de protejare a permeabilităţii capilarelor
distincte, late. Coroană largă, deasă. sanguine. În medicina tradiţională chineză
Lujerii verzi, glabrii, cu miros neplăcut planta este folosită în tratamentul
sub scoarţă; mugurii alterni mici, ascunşi tumorilor maligne (cancer).
în cicatricea frunzei. Frunze alterne, MEDICINĂ UMANĂ.
imparipenat-compuse, cu 5–17 foliole FITOTERAPIE. Uz intern. Rutinul-S se
ovate, mici, pe faţa superioară administrează pe cale orală sau parenteral.
verzi-închis, lucitoare, pe cea inferioară Produsele farmaceutice româneşti se
palide şi păroase. Flori albe-gălbui sau numesc Rutozid – soluţie injectabilă 4% şi
albe-verzui, grupate în panicule terminale, Rutosidum – pulbere. Rol important în
erecte, mirositoare, de 15–35 cm. metabolismul hidric şi ionic. Intervine
înflorire, VII–VIII. Fructe, păstăi verzi, favorabil în procesele redox din organism
cărnoase, indehiscente. Seminţe negre. şi metabolismul glucidic. Recomandat în
edeme cardiace, insuficienţă hepatică,
tumori sângerânde, scarlatină, difterie,
boala Barlow şi ca adjuvant în hemoragia
retiniană, glaucom, retinopatie diabetică.
Florile sunt utilizate în Reţete PLAFAR
privind amestecurile de plante pentru
obţinerea unui decoct necesar tratării
edemelor.

RECOLTARE. Bobocii florali SALCIE (Salix petandra

(Sophorae flos) se recoltează la începutul L), fam. Salicaceae. Arbust sau arbore
formării lor. Se taie inflorescenţele din indigen, întâlnit sporadic pe malul apelor,
pom, apoi se strujesc bobocii de pe ele. pâraielor, în zăvoaie, locuri umede,
Colectarea se face în coşuri. Uscarea se mlaştini, turbării, mai frecvent din
face la soare, pe rame, prelate, sau la regiunea colinelor până în etajul subalpin
umbră în poduri acoperite cu tablă. din Carpaţi mai ales în nordul ţării şi estul
Uscarea artificială, la 40oC. Transilvaniei; se mai numeşte răchită,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine salce; Engl: Bay willow; Germ:
rutozid (15–20%), alte glucozide Lorbeerweide. Răspândită în regiunile
flavonice, glucide, mucilagii, pectine, temperate şi reci ale Europei şi Asiei, între
betulinol, soforadiol. Organele vegetative 42–70o latitudine nordică.
şi seminţele conţin alcaloizi, săruri ISTORIC. Planta este cunoscută din
minerale. vechime. Salix este numele ei cunoscut la
PROPRIETĂŢI Varo (sec. II–I îHr), de la celticul sal =
FARMACODINAMICE. Bobocii florali au aproape şi lis = apă, cu referire la locul de
utilizări terapeutice în medicina umană creştere a acestei specii şi a altora
cultă. Rutozidul pe care îl conţin se înrudite, care trăiesc lângă apă. De-a
resoarbe la nivelul intestinului subţire. El lungul timpului i s-au acordat diferite
104

utilizări casnice, inclusiv vopsitul în analgezice, antireumatice. Diminuează

galben a ţesăturilor. Empiric, scoarţa a inflamaţiile, diminuează sau înlătură
fost folosită sub formă de decoct pentru stările de febră, diminuează excitabilitatea
combaterea răcelii şi a stărilor gripale. nervoasă şi provoacă instalarea somnului,
DESCRIEREA SPECIEI. Arbore mai înlătură spasmele musculare, diminuează
rar arbust, înalt până la 8 m. Lujeri anuali sau suprimă senzaţia de durere,
brun-roşcaţi sau gălbui, glabrii, foarte diminuează sau înlătură durerile
lucitori, în tinereţe lipicioşi. Frunze reumatice. Este folosită pe alocuri ca
ovat-eliptice până la lanceolate sau tonic şi astringent, la combaterea
obovat-eliptice, de 4–12 cm lungime şi 2– insomniilor nevrotice, în dismenoree, cu
4 cm lăţime, la vârf scurt şi ascuţit simptoame dureroase, hiperexcitabilitate
acuminate, la bază rotunjite, cu marginea nervoasă, dureri pelviene, în anxietate.
des şi mărunt glandulos serată, pe faţa MEDICINĂ UMANĂ.
superioară verzi, foarte lucitoare, pe cea FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
inferioară palid verzi, nelucitoare, tratarea dismenoreei, hiperexcitabilităţii
aromatice, la maturitate pieloase; peţiol de nervoase, anxietăţii, durerilor pelviene,
0,5–1 cm lungime, spre baza laminei cu reumatismului: a) decoct, din 1 linguriţă
numeroase glande proeminente. Amenţi pulbere scoarţă sau scoarţă uscată şi pisată
cilindrici, arcuit pendenţi, lungi până la 7 la o cană cu apă (250 ml). Se fierbe 5
cm şi 1,5 cm lăţime, apar o dată cu minute la foc mic. Se lasă să se răcească.
frunzele; androceu din 5–8 stamine, la Se strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni
bază păroase; gineceu foarte scurt, pe zi, cu înghiţituri rare; b) extract fluid,
pedicelat, glabru, cu stil scurt. Înflorire, 5–10 g o dată. Uz extern. 1. Pentru
V–VI. Fruct, capsulă care se desface în tratarea reumatismului: decoct, din 500 g
două valve. Seminţe mici, numeroase, cu scoarţă uscată la 10 litri de apă. Se fierbe
smocuri de peri lungi, mătăsoşi, argintii. 30 minute. Se strecoară. Se adaugă în apa
de baie. 2. Pentru tratarea dismenoreei:
decoct, din 10 g scoarţă uscată la 2 litri de
apă. Se fierbe până rămâne 1 litru. Se lasă
să se răcească până la călduţ. Se strecoară.
Se fac spălături vaginale cu irigatorul.

SALCIE ALBĂ (Salix

alba L), fam. Salicaceae. Arbore indigen
foios, megafanerofit până la
RECOLTARE. Scoarţa (Salicis microfanerofit, întâlnit pe malul apelor, în
petandrae cortex) se recoltează locuri mlăştinoase, lunci, zăvoaie,
primăvara, când începe să circule seva, depresiuni, în regiunea de câmpie şi de
prin jupuire în fâşii. Uscarea se face la dealuri, mai ales în lunca inundabilă a
soare sau în încăperi bine aerisite. Dunării şi a principalelor râuri interioare
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa unde formează arboreturi pure sau de
conţine acid salicilic, taninuri, alcool amestec cu plopi, în regiunea montană
salicilic, substanţe minerale. inferioară apare numai diseminat, cultivat
PROPRIETĂŢI frecvent lângă sate şi în răchitării; se mai
FARMACODINAMICE. Medicina numeşte lozie, răchită, răchită albă,
populară îi atribuie scoarţei proprietăţi răchită de luncă, răchită mare, rătcită,
antiinflamatoare, febrifuge, sedative, răţită, salcă, salce, salce albă, salşi,
 105

sălcuţă; Engl: Common willow, White larg-rotunjită, neregulat-ramificată,

willow; Franc: Saule blanc; Germ: transparentă. Lujerii flexibili, subţiri,
Silber Weide; Magh: Fehér fűz; Rus: Iva verzi-gălbui sau bruni, în tinereţe
belaia; Ucr: Bila verba. Răspândită în alburiu-mătăsoşi-păroşi. Mugurii alungiţi,
Europa, Asia, Africa de Nord. În Europa gălbui-roşcaţi. Frunze alterne, lanceolate,
are o răspândire largă, până în ţinuturile lungi până la 10 cm, pe margini
nordice, dincolo de 62–64o latitudine. În mărunt-serate, acuminate, la început
est ocupă teritorii însemnate până în Asia argintii-mătăsos-păroase pe ambele feţe,
Centrală (China, Himalaia). În sud ajunge la maturitate, pe dos, mătăsos-pubescente.
până în Algeria (V. Stănescu, N. Şofletea, Flori unisexuat-dioice, cele mascule
O. Popescu, 1997). grupate în amenţi gălbui, lungi de 2–6 cm,
ISTORIC. Arborele este cunoscut din cu 2 stamine; cele femele grupate în
Antichitate, de când i s-au dat diferite amenţi verzui, lungi de cca 4 cm, cu ovar
întrebuinţări. Lemnul a fost folosit pentru glabru, stil scurt şi o glandă nectariferă la
diferite construcţii uşoare. Nuielele au bază. Înflorire, IV–V, odată cu
servit pentru împletirea de garduri şi înfrunzirea. Fructe, capsule alungite, cu
fascine. Scoarţa şi frunzele au fost folosite maturitatea prin lunile mai – iunie.
pentru tăbăcitul pieilor, sau pentru Seminţe prevăzute cu egrete. Longevitate,
vopsitul în galben a ţesăturilor. Cu scoarţa 80–100 ani.
ram urilor şi frunze s-au tratat frigurile,
ele se fierbeau şi decoctul obţinut se bea
porţionat, înainte de crize. Scoarţa
ramurilor fiartă în vin se lua contra
rastului (inflamaţia splinei), în trei
dimineţi, pe nemâncate. Mirosul urât din
gură se combătea prin clătirea ei cu
decoctul obţinut prin fierberea în oţet.
Combaterea durerilor reumatice se făcea
cu decoctul obţinut prin fierberea scoarţei
ramurilor şi a frunzelor, care se adăuga în
apa de baie. Mai târziu, după descoperirea RECOLTARE. Scoarţa (Salicis
distilării alcoolului, lujerii tineri de salcie cortex) se recoltează de pe ramurile de 2–
albă se ţineau 10–15 zile în ţuică, iar 3 ani, prin jupuire în fâşii. Uscarea se face
extracţia alcoolică se lua contra durerilor la soare sau în încăperi bine aerisite.
de stomac. Pe alocuri, cu frunzele opărite Uscarea artificială, până la maximum
se făceau legături pentru gâlci (N. C. 60oC. Se ambalează în saci textili.
Mateescu, 1908; C. Bârcă, 1972). Frunzele (Salicis folium) se recoltează în
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină lunile iunie – iulie. Se usucă la umbră. Se
trasantă, puternică, uneori cu rădăcini păstrează în saci textili. Condiţii tehnice
adventive aeriene până la nivelul de recepţie prevăd un produs în formă de
inundaţiilor. Tulpina adesea strâmbă, tuburi sau fâşii. Se admit ca impurităţi:
sinuoasă, înaltă până la 25 (30) m şi maximum 5%, coji pătate sau înnegrite la
diametrul până la 2 m. Scoarţa subţire la interior; maximum 2%, fragmente cu
început, netedă, cenuşie-verzuie, de lemn în interior; maximum 0,5%, corpuri
timpuriu formează un ritidom străine organice; maximum 0,5%, corpuri
brun-cenuşiu, adânc crăpat în lung. Lemn străine minerale; maximum 13%,
cu duramen roşu-deschis până la închis umiditate.
sau brun-negricios, cu dungi cenuşii;
alburn îngust-albicios; coroana
106

COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa Se fierbe 20–30 minute. Se iau 3–4 linguri

conţine tanin (3–10%), salicină (0,3– pe zi; c) pulbere de scoarţă, se ia de 3 ori
0,8%), saligenol, populozidă, pe zi câte ½ linguriţă înainte de masă. 2.
salirepozidă, piceosită, ceară, rezine, În cadrul tratamentului de spondilită
oxalaţi cu efecte farmacodinamice anchilozantă: decoct, din 10 g scoarţă la o
importante asupra organismului uman. cană (200 ml) apă. Se fierbe 10–15
Frunzele conţin acid galic, clorofilă, minute. Se strecoară. Se bea în timpul
zahăr. Amenţii feminini conţin substanţe unei zile. 3. Pentru tratarea gripei, rinitei
cu acţiune estrogenă (estradial), în timp ce banale, rinitei gripale, guturaiului,
amenţii masculi conţin produşi hormonali nevralgiilor, insomniilor, gutei, durerilor
cu proprietăţi testosteron-like. Recent s-a musculare: decoct, din 2 linguri scoarţă
izolat estreolul substanţă extrogenă. mărunţită la cană (200 ml). Se iau 3
Acidul salicilic a fost extras în 1838, apoi linguri pe zi. 4. Pentru tratarea eritemului
sintetizat în anul 1860. Din salcie au fost genital neuroasteniei: infuzie, din o
izolate substanţe peptidice ihibitoare a linguriţă frunze uscate şi mărunţite peste
aldozo-reductazei, care dacă este în exces care se toarnă o cană (250 ml) cu apă în
produce la diabetici acumulare de alcooli clocot. Se acoperă şi se lasă 15 minute. Se
ai derivaţilor glucidici, responsabili de strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe
complicaţiile diabetice (F. Piterà, 2000). zi. Acţiune de diminuare a apetitului
PROPRIETĂŢI sexual exagerat. 5. Pentru tratarea
FARMACODINAMICE. Scoarţa şi hemoptiziei şi diareei cu sânge: decoct
frunzele au utilizări terapeutice în concentrat, din 3 linguri (30 g) coajă
medicina umană şi veterinară, cultă şi (scoarţă) de salcie la o cană (250 ml) cu
tradiţională. Heterozidele salicilice din apă. Se fierbe 10 minute. Se strecoară. Se
preparatele din scoarţă au proprietăţi ia câte 1 linguriţă la 2 ore. 6. Pentru
antireumatice, analgezice, febrifuge şi tratarea reumatismului şi liniştirea
sedative nervoase, iar taninurile acţiune sistemului nervos (efect sedativ):
tonică, astringentă, coagulantă şi uşor macerat, din pulbere scoarţă în vin; 1
hemostatică. Previne sau tratează lingură (10 g) pulbere de scoarţă la 250
reumatismul, suprimă sau diminuează ml vin. Se lasă 2 săptămâni la temperatura
senzaţia de durere, înlătură febra şi camerei. Se strecoară în sticle închise la
împiedică recidiva acceselor de febră, culoare şi se acoperă cu dop. Zilnic se ia
calmează stările de excitaţie cerebrală. câte un păhărel înainte de masă. Uz
Folosită la tratarea insomniilor nevrotice, extern. 1. Pentru tratarea stomatitelor:
în dismenoree cu simptoame dureroase, decoct, din 4 linguri scoarţă mărunţită la
hiperexcitabilitate nervoasă, dureri cană. Se face gargară de mai multe ori pe
pelvine, în anxietate (nelinişte zi, din care ultima seara înainte de
psihomotorie, teamă nedefinită), culcare. 2. În tratamentul spondilitei
reumatism, eritem genital, neuroastenie, anchilozante: decoct, din 100–150 g
gripă, rinită, nevralgii, stomatite, scoarţă la 1 litru de apă. Se fierbe 30
hemoroizi, bătături (clavus), transpiraţia minute. Se strecoară. Se adaugă apei de
picioarelor. Medicina veterinară foloseşte baie încălzite la 37oC. Se fac 21 băi în
scoarţa în tratarea diareei la viţei. cure de 3–4 ori pe an. 3. Pentru tratarea
MEDICINĂ UMANĂ. hemoroizilor, având proprietăţi coagulante
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru şi hemostatice: decoct, din 40 g scoarţă
tratarea reumatismului: a) decoct, din 2 mărunţită la 1 litru de apă. Se fac băi
linguri de scoarţă mărunţită la cană. Se locale. 4. Pentru stimularea circulaţiei
consumă 3–4 linguri pe zi; b) decoct, din periferice şi refacerea ţesuturilor cu efect
10 g scoarţă mărunţită la 200 ml apă rece. în cicatrizarea rănilor: decoct, din 2–3
 107

linguri scoarţă mărunţită la cană (250 ml). maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH,

Se fac băi locale sau se aplică compresă. din muguri proaspeţi de tei argintiu
5. Pentru tratarea rănilor purulente, (Tilia tomentosa). Se iau 50-70 picături, o
ulceraţii: decoct, din 3–4 linguri scoarţă dată, în puţină apă, cu 15 minute înainte
mărunţită la cană (250 ml). Se fac băi de masă. 4. Pentru nimfomanie şi
locale. 6. Pentru oprirea secreţiei de lapte priapism, maceratul glicero-hidro-
la lehuze (efect antigalactogog): decoct, alcoolic 1 DH mugurilor proaspeţi de
din 2–3 linguri scoarţă mărunţită la cană salcie albă (Salix alba) se asociază cu
(250 ml). Se aplică cataplasme pe maceratul amenţilor proaspeţi de salcie.
mamele. 7. Pentru tratarea bătăturilor Se iau 50-70 picături, o dată, în puţină
(clavus): decoct, din 2–3 linguri frunze apă, cu 15 minute înainte de masă.
mărunţite la cană (200 ml) apă. Se fierbe Principiile active din amenţi are acţiune
15 minute. Se strecoară. Se pun de două mai ales asupra tulburărilor hurmonale. 5.
ori pe zi comprese pe bătături. 8. Pentru Pentru tratarea artrozelor generalizate şi a
cei cărora le miroase gura: gargară, cu micilor articulaţii, reumatismului articular
apă în care se adaugă câteva picături de acut, stărilor febrile, transpiraţiilor
oţet în care s-a plămădit scoarţă de salcie. nocturne, sindroamelor gripale,
Se prepară într-o sticlă din 1 lingură (10 nevralgiilor reumatice, poliartritei acute,
g) scoarţă la 100 ml oţet. Se ţine 2 artritismului articular degenerativ,
săptămâni, timp în care se agită sticla de reumatismului muscular, hiperhidrozii:
mai multe ori. Se strecoară. 9. Pentru cei macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din
cărora le transpiră şi le miros picioarele: scoarţa proaspătă a ramurilor tinere de
decoct, din 3 linguri (30 g) pulbere de salcie albă (Salix alba). Se iau 30-50
scoarţă la o cană (250 ml) cu apă. Se picături, în puţină apă, înainte de mese, de
fierbe 15–20 minute. Se fac băi locale. 1-3 ori pe zi. 6. Pentru tratarea insomniei
Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru nervoase, isteriei, nevrozei gastrice şi
tratarea afecţiunilor anemoree, tulburărilor dispeptice psiho-somatice,
hiperexcitabilitate sexuală, colică uterină, stărilor de anxietate, eretismului sexual
dureri pelviene, sindrom premenstrual, masculin şi feminin, anemiei: macerat
sterilitate, tulburări de menopauză, glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
onanism, ejaculare precoce, spermatoree, proaspeţi de salcie albă (Salix alba). Se
tulburări hormonale feminine, colică iau 50-70 picături, o dată pe zi, în puţină
biliară: macerat glicero-hidro-alcoolic 1 apă; pentru nimfomanie şi priapism,
DH, din amenţi proaspeţi de salcie albă maceratul mugurilor se asociază cu
(Salix alba). Se iau 50-70 picături, de 1-3 maceratul amenţilor. 7. Pentru tratarea
ori pe zi, în puţină apă, înainte de mese. 2. tulburărilor apărute la nivelul
Pentru nevroze cardiace şi tulburări cristalinului, tulburări ale corpului vitros
dispeptice psiho-somatice, maceratul din ochi, degenerării fibrinoide a corpului
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri vitros, polimerizarea corpului vitros,
proaspeţi de salcie albă (Salix alba), se tulburări ale vederii, inflamaţiilor oculare,
asociază cu maceratele glicero-hidro- opacifierea corneii şi pentru revitalizarea
alcoolice 1 DH din muguri proaspeţi de ochiului îmbătrânit: sevă de salcie albă
smochin (Ficus carica) şi cu mugurii (Salix alba). Se iau 30-50 picături, de 1-2
proaspeţi de tei argintiu (Tilia ori pe zi. 8. Pentru tratarea altor boli, seva
tomentosa). Se iau 50-70 picături, o dată, de salcie albă (Salix alba) se asociază cu
în puţină apă, cu 15 minute înainte de maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH al
masă. 3. Pentru stări de angoasă şi altor specii de plante: cu maceratul
anxietate, maceratul mugurilor proaspeţi mugurilor proaspeţi de coacăz negru
de salcie albă (Salix alba) se asociază cu (Ribes nigrum) şi maceratul mlădiţelor
108

proaspete de afin (Vaccinum myrtillus), mai foloseşte pentru pari de gard. Scoarţa
pentru tratarea ureitei anterioară şi a fost utilizată în scopuri medicinale
posterioară; cu maceratul mugurilor pentru combaterea durerilor
proaspeţi de mesteacăn pufos (Betula reumatismale, a febrei şi a durerilor
pubescens), pentru cataractă; cu maceratul uterine.
mugurilor proaspeţi de coacăz negru DESCRIEREA SEPCIEI. Tulpină
(Ribes nigrum) pentru conjunctivite strâmbă, înaltă până la 10 m. Scoarţa
sezonale; cu maceratul mlădiţelor netedă la început, cenuşie-verzuie, mai
proaspete de laur ghimpos (Ilex târziu cu ritidom crăpat neregulat, subţire.
aquifolium), pentru reumatism ocular; cu Lemn roşiatic. Coroana rară, întreruptă.
maceratul mlădiţelor proaspete de afin Lujerii brun-roşcaţi sau verzi-gălbui.
(Vaccinium myrtillus), pentru stimularea Mugurii ovo-conici, comprimaţi,
vederii şi creşterii capacităţii vizuale (F. gălbui-roşcaţi. Frunze lat-eliptice, groase,
Piterà, 2000). lungi de 4–12 cm, alb tomentoase pe dos,
MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru nervuri foarte proeminente. Amenţi
tratarea viţeilor de diaree: decoct, din 2–4 aproape sesili, apar înaintea frunzelor; cei
g pulbere scoarţă sau scoarţă uscată şi masculi, elipsoidali, lungi de 2–3 (4) cm,
mărunţită bine la 100 ml apă. Se fierbe cei femeli cilindrici; cei femeli cu stil
10–15 minute la foc domol. Se lasă la scurt, sau lipsă, stigmat emarginat sau
răcit. Se strecoară. Se administrează prin bifid, lung până la 6 cm; androceu din 2
breuvaj bucal (se toarnă pe gât). Dozele stamine; gineceu din ovar cenuşiu păros.
de tratament, 10 ml/kg, înainte de hrănirea Înflorire, III–IV.
cu lapte.

SALCIE CĂPREASCĂ
(Salix caprea L), fam. Salicaceae. Arbust
foios, indigen, microfanerofit, spontan,
întâlnit prin păduri, rarişti, margini de
pădure, poieni, fâneţe, vâlcele, marginea
pâraielor, pe taluzuri de drumuri
forestiere, din regiunea dealurilor până în
etajul montan, în subzona fagului şi a RECOLTARE. Scoarţa (Salicis
molidului, sporadic coboară până la capreae cortex) se recoltează toamna şi
câmpie; se mai numeşte iov, iovă, loză, primăvara prin jupuire sau cojire de pe
mâţişoară, răchită, răchită moale, răchită ramurile de 2 ani. Se usucă la soare.
puturoasă, salcă moale, salcie crestată, Frunzele (Salicis caprea folium) se
salcie moale, salcie, salcie de munte; recoltează prin lunile iunie – iulie. Se
Engl: Goat willow; Franc: Saule usucă la umbră în strat subţire, de preferat
marceau; Germ: Asch-Weide; Magh: în podurile caselor acoperite cu tablă.
Hamvas fűz; Rus: Iva pepelnaia, Iva Uscarea artificială la 60oC.
koziia, Rakita; Ucr: Iva cozea. Răspândită COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa şi
în Europa şi Asia, ajungând până la 70o frunzele conţin salicină, rezine şi alţi
latitudine nordică, unde reprezintă limita derivaţi de natură flavonică.
pădurii. PROPRIETĂŢI
ISTORIC. Arbustul este cunoscut din FARMACODINAMICE. Scoarţa şi
vechime. Lemnul a fost folosit şi încă se frunzele au utilizări terapeutice în
medicina umană şi veterinară, cultă şi
 109

tradiţională. Heterozidele salicilice din tratarea reumatismului şi liniştirea

preparatele din scoarţă au proprietăţi sistemului nervos (efect sedativ):
antireumatice, analgezice, febrifuge şi macerat, din pulbere scoarţă în vin; 1
sedative nervoase, iar taninurile acţiune lingură (10 g) pulbere de scoarţă la 250
tonică, astringentă, coagulantă şi uşor ml vin. Se lasă 2 săptămâni la temperatura
hemostatică. Previne sau tratează camerei. Se strecoară în sticle închise la
reumatismul, suprimă sau diminuează culoare şi se acoperă cu dop. Zilnic se ia
senzaţia de durere, înlătură febra şi câte un păhărel înainte de masă. Uz
împiedică recidiva acceselor de febră, extern. 1. Pentru tratarea stomatitelor:
calmează stările de excitaţie cerebrală. decoct, din 4 linguri scoarţă mărunţită la
Folosită la tratarea insomniilor nevrotice, cană. Se face gargară de mai multe ori pe
în dismenoree cu simptoame dureroase, zi, din care ultima seara înainte de
hiperexcitabilitate nervoasă, dureri culcare. 2. În tratamentul spondilitei
pelvine, în anxietate (nelinişte anchilozante: decoct, din 100–150 g
psihomotorie, teamă nedefinită), scoarţă la 1 litru de apă. Se fierbe 30
reumatism, eritem genital, neuroastenie, minute. Se strecoară. Se adaugă apei de
gripă, rinită, nevralgii, stomatite, baie încălzite la 37oC. Se fac 21 băi în
hemoroizi, bătături (clavus), transpiraţia cure de 3–4 ori pe an. 3. Pentru tratarea
picioarelor. Medicina veterinară foloseşte hemoroizilor, având proprietăţi coagulante
scoarţa în tratarea diareei la viţei. şi hemostatice: decoct, din 40 g scoarţă
MEDICINĂ UMANĂ. mărunţită la 1 litru de apă. Se fac băi
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru locale. 4. Pentru stimularea circulaţiei
tratarea reumatismului: a) decoct, din 2 periferice şi refacerea ţesuturilor cu efect
linguri de scoarţă mărunţită la cană. Se în cicatrizarea rănilor: decoct, din 2–3
consumă 3–4 linguri pe zi; b) decoct, din linguri scoarţă mărunţită la cană. Se fac
10 g scoarţă mărunţită la 200 ml apă rece. băi locale sau se aplică compresă. 5.
Se fierbe 20–30 minute. Se ia 3–4 linguri Pentru tratarea rănilor purulente, ulceraţii:
pe zi; c) pulbere de scoarţă, se ia de 3 ori decoct, din 3–4 linguri scoarţă mărunţită
pe zi câte ½ linguriţă înainte de masă. 2. la cană. Se fac băi locale. 6. Pentru
În cadrul tratamentului de spondilită oprirea secreţiei de lapte la lehuze (efect
anchilozantă: decoct, din 10 g scoarţă la antigalactogog): decoct, din 2–3 linguri
200 ml apă. Se fierbe 10–15 minute. Se scoarţă mărunţită la cană. Se aplică
strecoară. Se bea în timpul unei zile. 3. cataplasme pe mamele. 7. Pentru tratarea
Pentru tratarea gripei, rinitei banale, bătăturilor (clavus): decoct, din 2–3
rinitei gripale, guturaiului, nevralgiilor, linguri frunze mărunţite la 200 ml apă. Se
insomniilor, gutei, durerilor musculare: fierbe 15 minute. Se strecoară. Se pun de
decoct, din 2 linguri scoarţă mărunţită la două ori pe zi comprese pe bătături. 8.
cană. Se iau 3 linguri pe zi. 4. Pentru Pentru cei cărora le miroase gura:
tratarea eritemului genital, neuroasteniei: gargară, cu apă în care se adaugă câteva
infuzie, din o linguriţă frunze uscate şi picături de oţet în care s-a plămădit
mărunţite peste care se toarnă o cană cu scoarţă de salcie. Se prepară într-o sticlă
apă în clocot. Se acoperă şi se lasă 15 din 1 lingură (10 g) scoarţă la 100 ml oţet.
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a Se ţine 2 săptămâni, timp în care se agită
1–2 căni pe zi. Acţiune de diminuare a sticla de mai multe ori. Se strecoară. 9.
apetitului sexual exagerat. 5. Pentru Pentru cei cărora le transpiră şi le miros
tratarea hemoptiziei şi diareei cu sânge: picioarele: decoct, din 3 linguri (30 g)
decoct concentrat, din 3 linguri (30 g) pulbere de scoarţă la o cană (250 ml) cu
coajă de salcie la o cană (250 ml) cu apă. apă. Se fierbe 15–20 minute. Se fac băi
Se ia câte 1 linguriţă la 2 ore. 6. Pentru locale.
110

MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru ramurilor şi scoarţa, amestecate cu alior

tratarea viţeilor de diaree: decoct, din 2–4 (Euphorbia amygdaloides), şi piatră acră.
g pulbere scoarţă sau scoarţă uscată şi Medicina populară folosea frunzele, iar în
mărunţită bine la 100 ml apă. Se fierbe lipsa lor scoarţa pentru combaterea
10–15 minute la foc domol. Se lasă la frigurilor. Acestea se fierbeau cca 20–25
răcit. Se strecoară. Se administrează prin minute, timp în care îşi lăsau tot mustul.
breuvaj bucal (se toarnă pe gât). Dozele Decoctul se lua câte un păhărel pe inimă
de tratament, 10 ml/kg, înainte de hrănirea goală (stomacul gol), înainte de a mânca.
cu lapte. DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
înaltă de 20 cm, lujeri anuali verzui sau
brun verzui, glabrii, lucitori, se rup cu
uşurinţă de la inserţia pe ramură,
SALCIE rezultând o pocnitură scurtă. Frunze
PLESNITOARE (Salix fragilis L), lanceolate până la oblong-lanceolate,
fam. Salicaceae. Arbore indigen, lungi de 6–16 cm, late de 1,5–3 cm, cu
megafanerofit, întâlnit în toate provinciile vârful de regulă treptat, lungi şi îngust
din ţară prin locuri umede, pe malul acuminat, la bază lat cuneate, pe faţa
apelor, în zăvoaie, lunci, adeseori superioară verde, lucitoare, pe cea
cultivată pe lângă sate, frecvent în inferioară palid verzi sau albăstrui,
regiunea de câmpie şi coline, mai rară în glauce, nelucitoare, complet glabre, în
etajul montan şi mai puţin răspândită în tinereţe puţin lipicioase; peţioli lungi de
Lunca şi Delta Dunării; se mai numeşte 6–20 mm, către baza laminei cu 1–2
lozie, mlajă, mlaje, plesnitoare, răchita glande proeminente. Amenţii apar o dată
cea fragedă, răchită verde, răcită, richită, cu frunzele; cei masculi lungi de 5 cm, cu
richită albă, rochită, salcă, salce, salce flori îndesuite; cei femeli zvelţi, subţiri,
fragedă, salcie fragedă, sălcică, lungi de până la 7 cm, cu flori mai rare, cu
sălcioară; Bulg: Rakita; Engl: Crack sgvame rotunjite, galbene, des şi lung
willow; Germ: Bruch-Weide; Magh: păroase; androceu din 2 stamine păroase
Torékeny fűz; Rus: Iva lomkaia; la bază; gineceu cu ovar evident pedicelat,
Sârbo-Cr: Rakita; Ucr: Iva. Răspândită glabru, cu stil scurt şi stigmate divizate,
în Europa şi Asia. patent-divergente. Atât florile femele cât
ISTORIC. Arborele este cunoscut din şi cele mascule au câte 2 glande
Antichitate. Strămoşii noştri şi cei care au nectarifere. Înflorire, III–IV. Fruct,
urmat, din lemnul lui moale şi uşor, capsulă. Seminţe mici, numeroase cu
confecţionau diferite obiecte casnice. smocuri de peri lungim, mătăsoşi, argintii.
Ramurile se foloseau la garduri.
Primăvara, din scoarţa ramurilor se făceau
fluiere, tilinci etc. A mai servit la vopsitul
în galben şi verde. În acest scop se
foloseau mugurii, vârfurile ramurilor,
scoarţa. Uneori acestora li se asociau alte
plante, secretul aparţinând gospodinelor.
De exemplu, pentru vopsitul în diferite
nuanţe de galben se foloseau mugurii,
vârfurile ramurilor şi scoarţa amestecate
cu ramuri de măr, sau cu drobiţă (Genista
tinctoria); pentru vopsitul în verde a RECOLTARE. Frunzele (Salicis
firelor se foloseau mugurii, vârfurile fragilisae folium) se recoltează prin luna
iunie. Se usucă la umbră în strat foarte
 111

subţire. Mugurii (Salicis fragilisae strecoară. Se bea în timpul unei zile. 3.

gemma) se recoltează la începutul lunii Pentru tratarea gripei, rinitei banale,
martie când încep să se umfle. Se usucă la rinitei gripale, guturaiului, nevralgiilor,
umbră sau la soare în strat foarte subţire. insomniilor, gutei, durerilor musculare:
Scoarţa (Salicis fragilisae cortex) se decoct, din 2 linguri scoarţă mărunţită la
recoltează cel mai bine primăvara când se cană. Se ia 3 linguri pe zi. 4. Pentru
desprinde uşor de pe ramuri. Se usucă la tratarea eritemului genital neuroasteniei:
soare în strat subţire. infuzie, din o linguriţă frunze uscate şi
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele mărunţite peste care se toarnă o cană cu
mugurii şi scoarţa conţin salicină, tanin de apă în clocot. Se acoperă şi se lasă 15
natură catechinică (9,39%), rezine şi alţi minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
derivaţi de natură flavonică. Amenţii 1–2 căni pe zi. Acţiune de diminuare a
conţin extrogene. apetitului sexual exagerat. 5. Pentru
PROPRIETĂŢI tratarea hemoptiziei şi diareei cu sânge:
FARMACODINAMICE. Scoarţa şi decoct concentrat, din 3 linguri (30 g)
frunzele au utilizări terapeutice în coajă de salcie la o cană (250 ml) cu apă.
medicina umană şi veterinară, cultă şi Se ia câte 1 linguriţă la 2 ore. 6. Pentru
tradiţională. Heterozidele salicilice din tratarea reumatismului şi liniştirea
preparatele din scoarţă au proprietăţi sistemului nervos (efect sedativ):
antireumatice, analgezice, febrifuge şi macerat, din pulbere scoarţă în vin; 1
sedative nervoase, iar taninurile acţiune lingură (10 g) pulbere de scoarţă la 250
tonică, astringentă, coagulantă şi uşor ml vin. Se lasă 2 săptămâni la temperatura
hemostatică. Previne sau tratează camerei. Se strecoară în sticle închise la
reumatismul, suprimă sau diminuează culoare şi se acoperă cu dop. Zilnic se ia
senzaţia de durere, înlătură febra şi câte un păhărel înainte de masă. Uz
împiedică recidiva acceselor de febră, extern. 1. Pentru tratarea stomatitelor:
calmează stările de excitaţie cerebrală. decoct, din 4 linguri scoarţă mărunţită la
Folosită la tratarea insomniilor nevrotice, cană. Se face gargară de mai multe ori pe
în dismenoree cu simptoame dureroase, zi, din care ultima seara înainte de
hiperexcitabilitate nervoasă, dureri culcare. 2. În tratamentul spondilitei
pelviene, în anxietate (nelinişte anchilozante: decoct, din 100–150 g
psihomotorie, teamă nedefinită), scoarţă la 1 litru de apă. Se fierbe 30
reumatism, eritem genital, neuroastenie, minute. Se strecoară. Se adaugă apei de
gripă, rinită, nevralgii, stomatite, baie încălzite la 37oC. Se fac 21 băi în
hemoroizi, bătături (clavus), transpiraţia cure de 3–4 ori pe an. 3. Pentru tratarea
picioarelor. Medicina veterinară foloseşte hemoroizilor, având proprietăţi coagulante
scoarţa în tratarea diareei la viţei. şi hemostatice: decoct, din 40 g scoarţă
MEDICINĂ UMANĂ. mărunţită la 1 litru de apă. Se fac băi
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru locale. 4. Pentru stimularea circulaţiei
tratarea reumatismului: a) decoct, din 2 periferice şi refacerea ţesuturilor cu efect
linguri de scoarţă mărunţită la cană. Se în cicatrizarea rănilor: decoct, din 2–3
consumă 3–4 linguri pe zi; b) decoct, din linguri scoarţă mărunţită la cană. Se fac
10 g scoarţă mărunţită la 200 ml apă rece. băi locale sau se aplică compresă. 5.
Se fierbe 20–30 minute. Se ia 3–4 linguri Pentru tratarea rănilor purulente, ulceraţii:
pe zi; c) pulbere de scoarţă, se ia de 3 ori decoct, din 3–4 linguri scoarţă mărunţită
pe zi câte ½ linguriţă înainte de masă. 2. la cană. Se fac băi locale. 6. Pentru
În cadrul tratamentului de spondilită oprirea secreţiei de lapte la lehuze (efect
anchilozantă: decoct, din 10 g scoarţă la antigalactogog): decoct, din 2–3 linguri
200 ml apă. Se fierbe 10–15 minute. Se scoarţă mărunţită la cană. Se aplică
112

cataplasme pe mamele. 7. Pentru tratarea adusă în Europa şi cultivată în scopuri

bătăturilor (clavus): decoct, din 2–3 ornamentale. În România a fost cultivată
linguri frunze mărunţite la 200 ml apă. Se prin parcuri, grădini publice şi mai ales
fierbe 15 minute. Se strecoară. Se pun de cimitire. Uneori subspontană. Cetăţenii de
două ori pe zi comprese pe bătături. 8. la sate au folosit decoctul din scoarţă şi
Pentru cei cărora le miroase gura: frunze contra lingorii (febră tifoidă)
gargară, cu apă în care se adaugă câteva spălându-se cu el pe cap şi punând
picături de oţet în care s-a plămădit comprese pe cap, uneori pe tot corpul
scoarţă de salcie. Se prepară într-o sticlă folosindu-se de o pânză cu suprafaţă
din 1 lingură (10 g) scoarţă la 100 ml oţet. mare.
Se ţine 2 săptămâni, timp în care se agită DESCRIEREA SPECIEI. Înrădăcinare
sticla de mai multe ori. Se strecoară. 9. bogată, mai curând trasantă decât
Pentru cei cărora le transpiră şi le miros pivotantă, cu rădăcini foarte rămuroase.
picioarele: decoct, din 3 linguri (30 g) Tulpină înaltă până la 15 m; coroană cu
pulbere de scoarţă la o cană (250 ml) cu ramurile şi lujerii foarte lungi, flexibili,
apă. Se fierbe 15–20 minute. Se fac băi gălbui, glabrii, lucitori, pendenţi, uneori
locale. până la pământ. Frunze îngust-lanceolate,
MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru lungi de 8–16 cm, glabre, pe dos
tratarea viţeilor de diaree: decoct, din 2–4 verzi-cenuşii, la vârf oblic acuminate, cu
g pulbere scoarţă sau scoarţă uscată şi margini fin şi ascuţit-serate. Amenţi
mărunţită bine la 100 ml apă. Se fierbe scurt-pedicelaţi, apar o dată cu frunzele;
10–15 minute la foc domol. Se lasă la cei masculi de 4 cm; cei femeli de cca 2
răcit. Se strecoară. Se administrează prin cm; androceu din 2 stamine; gineceu din
breuvaj bucal (se toarnă pe gât). Dozele ovar glabru, sesil sau aproape sesil.
de tratament, 10 ml/kg, înainte de hrănirea Înflorire, III–IV.
cu lapte.

SALCIE PLETOASĂ
(Salix babylonica L), fam. Salicaceae.
Arbore foios, megafanerofit, răspândit în
cultura ornamentală; se mai numeşte
lozie, mlaje, răchită mlăjoasă, răchită
pletoasă, răchită de mlaje, răchită
supărată, răchiţică albă, răchiţică mlaje,
răcita plângerii, răcită supărată, rechită,
salcă jalnică, salcă pletoasă, salce
moartă, salce plecată, salce pletoasă,
salce plângătoare, salce mlâjoasă, salcie,
salcie jalnică, salcie plângătoare, RECOLTARE. Scoarţa (Salicis
sălcuţă; Engl: Weeping willow; Franc: cortex) se recoltează de pe ramurile de 2–
Saule; Germ: Trauer-Weide; Magh: 3 ani, prin jupuire în fâşii. Uscarea se face
Szomorú füz; Rus: Iza babilonskaia. la soare sau în încăperi bine aerisite.
Răspândită în Asia de Est. Uscarea artificială, până la maximum
ISTORIC. Salcia pletoasă cu 60oC. Se ambalează în saci textili.
răspândire naturală în Asia de Est este Frunzele (Salicis folium) se recoltează în
cunoscută din Antichitate. De aici a fost
 113

lunile iunie – iulie. Se usucă la umbră. Se Pentru tratarea gripei, rinitei banale,
păstrează în saci textili. rinitei gripale, guturaiului, nevralgiilor,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa insomniilor, gutei, durerilor musculare:
conţine tanin (3–10%), salicină (0,3– decoct, din 2 linguri scoarţă mărunţită la
0,8%), saligenol, populozidă, cană. Se ia 3 linguri pe zi. 4. Pentru
salirepozidă, piceosită, ceară, rezine, tratarea eritemului genital neuroasteniei:
oxalaţi cu efecte farmacodinamice infuzie, din o linguriţă frunze uscate şi
importante asupra organismului uman. mărunţite peste care se toarnă o cană cu
Amenţii conţin substanţe extrogene. apă în clocot. Se acoperă şi se lasă 15
Recent s-a izolat oestreolul substanţă minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
extrogenă. Acidul salicilic a fost extras în 1–2 căni pe zi. Acţiune de diminuare a
1838, apoi sintetizat în anul 1860. apetitului sexual exagerat. 5. Pentru
PROPRIETĂŢI tratarea hemoptiziei şi diareei cu sânge:
FARMACODINAMICE. Scoarţa şi decoct concentrat, din 3 linguri (30 g)
frunzele au utilizări terapeutice în coajă de salcie la o cană (250 ml) cu apă.
medicina umană şi veterinară, cultă şi Se ia câte 1 linguriţă la 2 ore. 6. Pentru
tradiţională. Heterozidele salicilice din tratarea reumatismului şi liniştirea
preparatele din scoarţă au proprietăţi sistemului nervos (efect sedativ):
antireumatice, analgezice, febrifuge şi macerat, din pulbere scoarţă în vin; 1
sedative nervoase, iar taninurile acţiune lingură (10 g) pulbere de scoarţă la 250
tonică, astringentă, coagulantă şi uşor ml vin. Se lasă 2 săptămâni la temperatura
hemostatică. Previne sau tratează camerei. Se strecoară în sticle închise la
reumatismul, suprimă sau diminuează culoare şi se acoperă cu dop. Zilnic se ia
senzaţia de durere, înlătură febra şi câte un păhărel înainte de masă. Uz
împiedică recidiva acceselor de febră, extern. 1. Pentru tratarea stomatitelor:
calmează stările de excitaţie cerebrală. decoct, din 4 linguri scoarţă mărunţită la
Folosită la tratarea insomniilor nevrotice, cană. Se face gargară de mai multe ori pe
în dismenoree cu simptoame dureroase, zi, din care ultima seara înainte de
hiperexcitabilitate nervoasă, dureri culcare. 2. În tratamentul spondilitei
pelviene, în anxietate (nelinişte anchilozante: decoct, din 100–150 g
psihomotorie, teamă nedefinită), scoarţă la 1 litru de apă. Se fierbe 30
reumatism, eritem genital, neuroastenie, minute. Se strecoară. Se adaugă apei de
gripă, rinită, nevralgii, stomatite, baie încălzite la 37oC. Se fac 21 băi în
hemoroizi, bătături (clavus), transpiraţia cure de 3–4 ori pe an. 3. Pentru tratarea
picioarelor. Medicina veterinară foloseşte hemoroizilor, având proprietăţi coagulante
scoarţa în tratarea diareei la viţei. şi hemostatice: decoct, din 40 g scoarţă
MEDICINĂ UMANĂ. mărunţită la 1 litru de apă. Se fac băi
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru locale. 4. Pentru stimularea circulaţiei
tratarea reumatismului: a) decoct, din 2 periferice şi refacerea ţesuturilor cu efect
linguri de scoarţă mărunţită la cană. Se în cicatrizarea rănilor: decoct, din 2–3
consumă 3–4 linguri pe zi; b) decoct, din linguri scoarţă mărunţită la cană. Se fac
10 g scoarţă mărunţită la 200 ml apă rece. băi locale sau se aplică compresă. 5.
Se fierbe 20–30 minute. Se ia 3–4 linguri Pentru tratarea rănilor purulente, ulceraţii:
pe zi; c) pulbere de scoarţă, se ia de 3 ori decoct, din 3–4 linguri scoarţă mărunţită
pe zi câte ½ linguriţă înainte de masă. 2. la cană. Se fac băi locale. 6. Pentru
În cadrul tratamentului de spondilită oprirea secreţiei de lapte la lehuze (efect
anchilozantă: decoct, din 10 g scoarţă la antigalactogog): decoct, din 2–3 linguri
200 ml apă. Se fierbe 10–15 minute. Se scoarţă mărunţită la cană. Se aplică
strecoară. Se bea în timpul unei zile. 3. cataplasme pe mamele. 7. Pentru tratarea
114

bătăturilor (clavus): decoct, din 2–3 ISTORIC. Specia în locul ei de

linguri frunze mărunţite la 200 ml apă. Se origine este cunoscută din Antichitate.
fierbe 15 minute. Se strecoară. Se pun de Numele Elaeagnus vine de la cuvintele
două ori pe zi comprese pe bătături. 8. greceşti élaia = măslin şi ágnos =
Pentru cei cărora le miroase gura: mierlărea (Vitex Agnus-castus L), cu
gargară, cu apă în care se adaugă câteva referire la fructele acestei plante care
picături de oţet în care s-a plămădit seamănă cu măslinul, iar frunzele cu cele
scoarţă de salcie. Se prepară într-o sticlă de la mierlărea. Elaeagnus este nume
din 1 lingură (10 g) scoarţă la 100 ml oţet. folosit de Teofrast, dar pentru salcia
Se ţine 2 săptămâni, timp în care se agită plesnitoare (Salix fragilis). Din Asia
sticla de mai multe ori. Se strecoară. 9. Centrală specia a fost adusă în Europa
Pentru cei cărora le transpiră şi le miros (fără a se ştie exact data) şi cultivată în
picioarele: decoct, din 3 linguri (30 g) scopuri ornamentală.
pulbere de scoarţă la o cană (250 ml) cu DESCRIEREA SPECIEI. Tulpina
apă. Se fierbe 15–20 minute. Se fac băi înaltă până la 7 m. Lujeri tineri argintii,
locale. spinoşi, des acoperiţi cu peri solzoşi.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru Frunze alungit lanceolate până la linear
tratarea viţeilor de diaree: decoct, din 2–4 lanceolate, de 4–8 cm lungime, acute sau
g pulbere scoarţă sau scoarţă uscată şi obtuze, la bază de regulă lat cuneate, pe
mărunţită bine la 100 ml apă. Se fierbe faţă verzi întunecate, glabre, pe dos
10–15 minute la foc domol. Se lasă la argintii, des acoperite cu peri solzoşi
răcit. Se strecoară. Se administrează prin argintii. Peţiol lung de 5–8 mm. Flori
breuvaj bucal (se toarnă pe gât). Dozele scurt pedunculate, câte 1–3 la partea
de tratament, 10 ml/kg, înainte de hrănirea inferioară a lujerilor, la exterior argintii, la
cu lapte. interior galbene, plăcut mirositoare.
Înflorire, VI. Fruct elipsoidal, galben,
acoperit cu solzi argintii, cu carnea
făinoasă, dulce.
SĂLCIOARĂ (Elaeagnus
angustifolia L), fam. Elaeagnaceae.
Arbust sau arbore de foarte mici
dimensiuni, cultivat şi subspontan, comun
în parcuri, grădini publice şi culturile
forestiere din toată ţara mai ales în
regiunile de stepă şi silvostepă; se mai
numeşte dafin sălbatic, maslin, măslin
sălbatic, răchiţică, salcă boierească,
salcă ce miroase frumos, salcă
domnească, salce mirositoare, salcie,
salcie mirositoare, sălcioară mirositoare, RECOLTARE. Scoarţa (Eleagnusae
sălciuţă mirositoare; Engl: Common cortex) se recoltează primăvara de pe
olive, Olive tree of bohemia, Russiana ramurile de 2–3 ani, înainte de înfrunzit
olive; Franc: Chalef, Olivier de Bohème; sau toamna. Se jupoaie şi se usucă al
Germ: Oleweide, Ölbaum, soare. Uscarea artificială, la 40–50oC.
Schmalblättrige Ölweide, Wilder Mugurii (Eleagnusae gemma) se
Olbaum; Magh: Keskenylewelű ezüstfa, recoltează primăvara înainte de a pornii în
Olajfüz, Tövises ezüstfa; Rus: Loh vegetaţie. Se usucă la soare sau în
uzkolistnâi. Răspândit în Asia temperată. încăperi bine aerisite.
 115

COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa şi ISTORIC. Este cunoscută şi folosită

mugurii conţin substanţe astringente, încă ca plantă medicinală încă din Antichitate,
nestudiate. de către greci, romani şi daci. Ea era
PROPRIETĂŢI considerată ca panaceu universal. Dacii o
FARMACODINAMICE. Medicina numeau Sallbia (I. Pachia Tatomirescu,
populară îi atribuie proprietăţi tonice, 1997). Romanii îi apreciau foarte mult
febrifuge şi antireumatice. Stimulează însuşirile terapeutice. Medicul grec
secreţiile salivare, gastrice, hepatice, Galenos (secolul al II-lea dHr) îi
pancreatice şi intestinale asigurând o bună evidenţiază însuşirile diuretice, tonice şi
digestie şi o tonifiere generală a hemostatice. Începând cu secolul XVI se
organismului; diminuează sau înlătură cunoaşte utilizarea terapeutică a uleiului
febra; diminuează sau înlătură durerile obţinut din plantă. Astăzi se utilizează în
reumatice. În Orient i se acordă o atenţie tratamentul afecţiunilor inflamatorii ale
deosebită în practica medicală. dinţilor, în laringite şi faringite, ca
MEDICINĂ UMANĂ. remediu împotriva hemoroizilor, gripei,
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru anginei, bronşitei, pneumoniei, în
tonifierea organismului, stimularea dispepsii, afecţiuni cronice ale căilor
digestiei, înlăturarea febrei şi biliare, litiazei biliare etc. Pe alocuri
reumatismului: infuzie, din o linguriţă planta este folosită drept condiment în
pulbere scoarţă sau muguri pisaţi peste alimentaţie. Are importanţă în industria
care se toarnă o cană (250 ml) cu apă în parfumurilor. Se cultivă în Spania, Franţa,
clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se Italia, Iugoslavia, Grecia, în toate ţările
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe Europei Centrale, în Anglia, SUA etc. În
zi, cu cca 30 minute înainte de a mânca. România este mai răspândită în zonele
Uz extern. Pentru tratarea durerilor sudice şi în vest.
reumatice: decoct, din 200 g scoarţă sau DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
muguri la 1 litru de apă. Se fierb 5 lignificat, ramificat, din care pornesc
minute. Se lasă să se răcească până la rădăcini. Tulpină erectă, ramificată,
călduţ. Se strecoară. Se pun comprese pe uniform foliată, cu peri deşi, albicioşi,
locurile dureroase. alipiţi, înaltă până la 80 cm, lignificată în
partea inferioară. Frunze alungit-ovate
până la lanceolate, des-albicios-păroase şi
cu nervuri reticulate, proeminente pe faţa
SALVIE (Salvia officinalis inferioară; dispuse opus. Flori
L), fam. Lamiaceae/Labiatae. Subarbust albastre-violete, dispuse în verticile şi
peren cultivat ca plantă medicinală, grupate în inflorescenţe spiciforme,
aromatică, ornamentală, uneori simple sau ramificate; caliciu tubulos,
sălbăticită; se mai numeşte cilvie, jai, despicat până la jumătate, cu 15 nervuri
jaie, jale de grădină, jaleş bun, jaleş de scurt-păroase, între nervuri se află glande
grădină, jalie, jalnică, jele, jeleş, joaie, sesile; corolă mai lungă decât caliciul, la
joaie de grădină, iarba Sf. Ion, salbie, exterior slab-păroasă, bilabiată; androceu
salvie de grădină, sălvie, sălvie de cu stamine închise sub labiul superior;
grădină, sălghie, selvie, silvie, şalet, gineceu cu stilul mai lung decât corola.
şalie, şalvie, şalvir, şălvie, şerlai; Engl: Înflorire, VI–VII. Fructe, nucule
Salbey, Shapsage; Franc: Grande sauge, brun-negricioase, ovoide, grupate câte 4
Sauge officinale; Germ: Edler Salbei; la baza caliciului persistent
Magh: Orvosi zsályá, Sáya; Rus: Şalfei
lecarstvennâi. Răspândită în Europa
(mediteranean), Asia Mică.
116

reprezentate prin derivaţi de luteolină şi

apigenină liberi sau glicozaţi, taninuri
(13,70% p. u) care, în timpul uscării, se
transformă în flobafene, acid rozmarinic
(2%), acizii cafeic, clorogenic, p-cumaric,
ferulic, fumaric, glicolic, gliceric,
vitamina B1, acid nicotic, vitamina C,
enzime (fenolaze, peroxidaze,
oxidoreductaze, biciclic-monoterpe-
nol-dehidrogenaza), răşină, lipide,
glucide, o saponină, un fitoncid cu acţiune
RECOLTARE. Frunzele (Salvia bactericidă, substanţe minerale cu K, Ca,
folium) se recoltează de 2–3 ori pe vară, P, Mg, Na, Fe, Mn, Zn, B, Cu, Mo. Uleiul
numai pe timp frumos, după ce s-a ridicat eteric conţine hidrocarburi terpenice
roua, în orele cu insolaţie maximă (11– (pinen, camfen, mircen, terpinen,
15). Prima recoltă se face când florile se limonen, ocimen, alloocimen, cimen,
află în faza de butonizare, deoarece terpinolen, tujen, tujan, tricilen, cubeben,
conţinutul de ulei volatil are valorile cele copaen, bourbonen, gurjumen, cariofilen,
mai ridicate. Frunzele se recoltează izocariofilen, maalien, aromadendren,
manual prin rupere sau prin tăiere cu alloaromadendren, humulen, cadinen,
cuţitul. Se aşează în coşuri fără să se calamenen etc) şi compuşi oxigenaţi
preseze. Se usucă la umbră, în camere (borneol, terpineol, linalol, sabinol,
bine aerisite, în strat subţire. Uscarea viridifloral, cariofil-enoxid, tujonă,
artificială, la 30–35oC. Recoltarea plantei camfor, aldehidă acetică, aldehidă
întregi (Salviae herba) se face în timpul izovalerianică, acetat de bornil, acetat de
înfloritului, cu maşina de recoltat furaje, linalil, acetat de sabinil, izovalerianat de
şi se transportă imediat la distilărie. metil etc). Se apreciază că uleiul,
Producţia de frunze uscate este de 300– procentual este constituit din 35%
600 kg/ha, iar producţia de herba uscată hidrocarburi terpenice şi sesquiterpenice,
de 2.000–3.000 kg/ha. Condiţiile tehnice 50% cetone, 12% alcooli, 3% esteri
de recepţie. La produsul uscat se admit ca (Viorica Cucu, Cornel Bodea, Cristina
impurităţi: maximum 2%, frunze Cioacă, 1982).
brunificate; maximum 1%, corpuri străine PROPRIETĂŢI
organice; maximum 1%, corpuri străine FARMACODINAMICE. Frunzele plantei
minerale; maximum 13%, umiditate. La au utilizări terapeutice în medicina umană
materia primă în stare proaspătă se admit şi veterinară, cultă şi tradiţională.
ca impurităţi: minimum 0,23%, conţinut Principiile active au acţiune coleretică,
în ulei volatil; maximum 3%, tulpini mai carminativă, antiseptică, antispastică,
lungi de 10 cm înainte de ultima astringentă, antisudorală, antiflogistică,
ramificaţie; maximum 0,1%, corpuri antigalactogogă, uşor hipoglicemiantă,
străine organice; maximum 1%, corpuri cicatrizantă. Stimulează secreţia bilei de
străine minerale; umiditatea normală a către celulele hepatice; favorizează
produsului fără urme de apă pe suprafaţa eliminarea gazelor din intestine; participă
frunzei. activ la distrugerea microorganismelor;
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta diminuează sau înlătură spasmele
conţine ulei eteric (0,385–2,54% în muşchilor netezi; are acţiune hemostatică
frunzele uscate, 0,30% în cele verzi), locală prin precipitarea proteinelor,
sitosterol (0,24%), sigmasterol, compuşi contractă capilarele şi diminuează
parafinici (0,31%), flavone (1,66–1,92%) secreţiile; diminuează transpiraţia;
 117

diminuează inflamaţiile; limitează stimularea funcţiei sexuale (afrodisiac):

procesul de secreţie lactată; scade uşor vin de jaleş, din 80 g frunze uscate la 1
tensiunea arterială; favorizează procesul litru de vin bun. Se lasă la macerat 10
de epitelizare şi vindecare a rănilor. zile, agitându-se zilnic sticla. Se strecoară.
Folosite intern în afecţiuni cronice ale Se păstrează în sticle astupate cu dop. Se
căilor biliare, pentru oprirea transpiraţiei iau 1–3 linguri după mâncare. 7. Pentru
nocturne la cei bolnavi de tuberculoză, în tratarea bronşitelor cronice, balonărilor
inflamaţii gastrointestinale urmate de abdominale, în diabet zaharat, varice,
balonări, în bolile de ficat pentru a mări vaginită atrofică, dischinezie biliară,
secreţia de bilă, în menstruaţii neregulate, reumatism: infuzie, din 1 linguriţe frunze
diabet, circulaţia defectuoasă a sângelui, uscate mărunţite (pulbere) peste care se
bronşite cronice, dischinezii, varice, toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă
nervozitate, reumatism, vaginită atrofică, acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se
micşorarea secreţiei de lapte la femeile bea două căni pe zi. 8. Pentru reglarea
care alăptează. Extern este folosită în fluxului menstrual, refacerea uterului
abcese dentare şi amigdalită, gingivite infantil, favorizarea concepţiei
sângerânde, afte bucale. (fecundaţiei) şi purtarea sarcinii:
MEDICINĂ UMANĂ. supozitoare, cu extract hidroalcoolic din
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru frunze. Uz extern. 1. Pentru tratarea
tratarea afecţiunilor vasculare: infuzie, din gingivitei, abceselor dentare, în aftoză
1 linguriţă frunze uscate mărunţite bucală, amigdalită, faringită: infuzie, din 2
(pulbere), la 100 ml apă în clocot. Se lasă linguriţe frunze uscate mărunţite peste
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se care se toarnă 100 ml apă în clocot. Se
bea în cursul unei zile. 2. Pentru tratarea lasă acoperită 15–20 minute. Se strecoară.
balonărilor abdominale (meteorism), în Se face gargară pentru laringite,
menstre neregulate (dismenoree), diabet amigdalite. Apoi se aruncă, se clăteşte
zaharat, nervozitate (sedativ nervos): foarte bine gura cu infuzie, în gingivite,
infuzie, din 1 linguriţă frunze uscate abcese dentare, aftoză bucală. 2. Pentru
mărunţite (pulbere) la o cană (250 ml) cu tratarea rănilor purulente, ulceraţiilor:
apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20 infuzie, din 3 linguri frunze uscate
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a mărunţite peste care se toarnă o cană (250
2–3 căni pe zi. 3. Pentru tratarea astmului ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15–
bronşic: infuzie, din 2 linguriţe frunze 20 minute. Se strecoară. Se fac băi locale.
mărunţite, 1 lingură muşeţel, 1 linguriţă 3. Pentru tratarea rănilor şi contuziilor:
coada şoricelului la 100 ml apă în clocot. alifie, preparată din 30 g extract plantă,
Se bea conţinutul a 2 căni pe zi. 4. Pentru 250 g untură proaspătă, 45 g ceară albine.
tratarea dischineziei biliare: infuzie, din 1 Se unge zona afectată. Contraindicaţii!
linguriţă frunze uscate mărunţite peste Mamele care alăptează nu trebuie să facă
care se toarnă o cană (200 ml) cu apă în tratament intern cu infuzia acestei plante
clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute. Se deoarece le micşorează secreţia de lapte.
strecoară. Se bea treptat în cursul unei Frunzele plantei intră în componenţa
zile. 5. Pentru combaterea sudoraţiei ceaiurilor PLAFAR recomandate în
excesive: infuzie, din 2 linguriţe frunze sindroame dispeptice (anaciditate,
uscate mărunţite peste care se toarnă o hipoaciditate), enterocolite, hemoroizi,
cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă leucoree, bronşită, gripă, guturai,
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se bea laringite, traheite, pentru oprirea secreţiei
rece, treptat, în cursul unei zile. 6. Pentru de lapte şi ca stomahice.
tratarea asteniei nervoase, surmenajului MEDICINĂ VETERINARĂ. 1. Pentru
psihic, surmenajului intelectual, pentru tratarea bronşitei, faringitei,
118

enterocolitelor, meteorizaţiei (balonări) şi ramificată în partea superioară, în partea

înţărcarea vacilor pentru repaus mamar: inferioară acoperită cu peri pluricelulari
infuzie, din 5 g frunze uscate şi mărunţite încâlciţi, în cea superioară şi cu peri
peste care se toarnă 100 ml apă în clocot. glanduloşi stipitaţi. Frunze bazale ovate
Se lasă acoperită 30 minute. Se strecoară. sau alungit ovate, lungi de 4–15 cm, late
Se administrează prin breuvaj bucal (se de 2–7 cm, cu baza cordată, retezată sau
toarnă pe gât). Dozele de tratament: mai mult sau mai puţin cuneiformă, cu
animale mari (cabaline, bovine), 30–60– vârful ascuţit sau mai mult sau mai puţin
80 g; animale mijlocii (ovine, caprine, obtuz, pe margine neregulat dublu
porcine), 5–10–15 g; animale mici (pisici, crenate, uneori mai mult sau mai puţin
câini), 3–5 g. 2. Empiric, pentru tratarea lobate, reticulat nervate, uneori pe ambele
febrei aftoase: decoct, din frunze uscate. feţe mai mult sau mai puţin rugoase, pe
Se spală animalul în gură şi pe picioare. 3. nervuri accentuat păroase, pe faţa
Empiric, pentru tratarea muşcăturilor de superioară glabrescente sau glabre, pe
animale sălbatice şi mai ales de peţioli lungi de 2–7 cm, des şi lungi
nevăstuică: decoct, din frunze uscate. Se păroşi; frunze tulpinale mai mici, scurt
spală plaga muşcată. 4. Empiric, pentru peţiolate sau sesile, cele de la baza
tratarea rosăturilor de jug, de hamuri, ramurilor inflorescenţei ovat lanceolate,
loviturilor: decoct concentrat, din frunze lung ascuţite, amplexicaule, cu marginea
uscate. Se spală de mai multe ori locurile dinţată, pe faţa superioară mai mult sau
afectate mai puţin glabre, iar pe cea inferioară
încâlcit lanate. Bractei rotunjite,
amplexicaule. Inflorescenţă simplă sau cu
SALVIE DE CÂMP 1–3 perechii de ramuri, cu 5–12 verticile,
(Salvia pratensis L), fam. fiecare cu 4–6 flori; unele exemplare cu
Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee, flori hermafrodite mari, altele cu flori
perenă, hemicriptofită, comună în întreaga femele, puţin mai mici; caliciu
ţară prin fâneţe şi păşuni uscate, tufărişuri, campanulat, cu 13 nervuri proeminente, în
poieni, margini de păduri, din zona de lungul nervurilor cu peri lungi
silvostepă până în zona montană, etajul pluricelulari şi peri glanduloşi stipitaţi,
fagului; se mai numeşte buruiana între nervuri cu glande sesile,
mâlcedului, coada vacii, desfăcătoare, punctiforme, pe partea internă în
gavăţ, iarba lui Sântu Ion, iarba Sfântului jumătatea superioară scurt şi alipit păros;
Ion, jaleş, jaleş sălbatic, jaleş de câmp, labiul superior adesea violet, cu 3 dinţi
jaleş de pădure, joaie, salbie de câmp, scurţi din care cel median mai mic; labiul
salvie busuioacă, salvie sălbatică, inferior uneori violet în partea superioară,
slăbănog, şale de câmp, şelvie, şerlai; cu dinţi lanceolaţi, subulat ascuţiţi; corolă
Engl: Sage; Franc: Sauge; Germ: lungă de (10) 20–30 mm, albastră violetă,
Wiesen-Salbei; Magh: Mezei zsálya; mai rar roze, cu tubul mai lung decât
Rus: Şalfei lugovoi. Răspândită în Europa caliciul, lărgită în partea superioară; labiul
(submediteranean). superior puternic curbat, la vârf
ISTORIC. Planta este cunoscută din emarginat, la exterior cu peri glanduloşi
vechime. Ea a fost folosită de către stipitaţi, în rest cu numeroase glande
medicina populară pentru tratarea sesile, portocalii; labiul inferior la exterior
durerilor de picioare şi de oftică cu peri pluricelulari şi glande sesile, cu
(tuberculoză). lobii laterali alungiţi sau eliptici şi cel
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină median lat, emarginat, neregulat dinţat şi
înaltă de 30–80 cm, erectă, simplă sau aplecat în jos ca şi cei laterali. La florile
femele tubul corolei, depăşeşte caliciul,
 119

iar labiul superior este slab curbat. perenă, chamefită, întâlnită prin păduri de
Androceu din stamine cu filamente lungi fag, stejar, tufărişuri, margini de păduri,
de cca 2 mm; gineceu cu stil mai lung până în regiunea montană inferioară,
decât corola, cu lobii stigmatului inegali. adesea cultivată prin grădini, cimitire; se
Înflorire, V–VII. Fruct, nucule ovoide, mai numeşte barbanoc, bănuţ, brebenei,
trimuchiate, brubne negricioase, lungi de caprafoi, coada-vânătorului, cununiţă,
cca 2 mm. foaienfiu, foaia în fir, foi-foi, folonfiu,
iederă, merişor, perişor, pervincă,
ponchiu, sacfiu, sacsău, verdeaţă; Germ:
Gemeines Immergrün; Magh: Telizöld
meténg; Rus: Barvinok malâi. Cultivat
răspândit în Europa, Asia Mică.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
Antichitate. În spaţiul geografic al ţării
noastre plantei i s-a acordat importanţă
medicală. Infuzia sau decoctul plantei se
RECOLTARE. Părţile aeriene ale lua ca laxativ sau purgativ şi contra
plantei (Salviae pratensiae herba) se hemoragiei (N. Leon, 1903). La o
recoltează în timpul înfloritului pe vreme menstruaţie prea abundentă cunoscută
frumoasă, însorită. Se usucă la umbră, în atunci sub numele de rânduri roşii, planta
strat subţire sau în podurile caselor se fierbea împreună cu coada-calului
acoperite cu tablă. (Equisetum arvense) şi decoctul rezultat
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. se bea porţionat. Multă vreme, femeile
Necunoscută. care năşteau şi aveau scurgeri şi dureri,
PROPRIETĂŢI fierbeau planta împreună cu
FARMACODINAMICE. Medicina lemnul-domnului (Artemisia
populară îi atribuie proprietăţi antiseptice, abrotanum), iar decoctul obţinut îl beau şi
tonifiante şi de înlăturare a durerilor. se spălau cu el. Împreună cu alte plante
MEDICINĂ UMANĂ. saschiu a mai fost folosit pentru tratarea
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, florilor albe (leucoree). Pentru oprirea
pentru tratarea tuberculozei (adjuvant): secreţiei de lapte după ce înţărcau copiii,
decoct, din trei fire de plantă uscată la 1 femeile beau ceai din florile acestei
litru de apă. Se fierbe 10 minute la foc plante. În Evul Mediu se folosea în
domol. Se lasă la răcit. Se strecoară. Se migrene, ameţeli şi pierderea memoriei.
îndulceşte cu miere. Se bea conţinutul a 3 În anul 1954 s-a stabilit acţiunea
căni pe zi. Uz extern. Pentru tratarea simpatolitică, spasmolitică şi hipotensivă.
durerilor musculare şi durerilor de Datorită alcaloizilor pe care îi conţine,
picioare: decoct, din 400–500 g plante planta a devenit importantă pentru
uscate şi mărunţite la 2 litri de apă. Se medicină. Din ea se extrag alcaloizi care
fierbe 20–30 minute la foc domol. Se lasă sunt folosiţi în medicină pentru
acoperit să se răcească. Se strecoară. Se tratamentul bolii hipertensive şi
amestecă cu aceeaşi cantitate de spirt. Se ateroscleroză. Cultivată frecvent ca plantă
fac fricţiuni pe locurile dureroase, sau ornamentală, dar mai ales ca plantă
dacă e cazul, pe tot corpul. medicinală.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpina
culcată, parţial lemnoasă, lungă până la 1
m, radicantă, cele florifere erecte sau
SASCHIU (Vinca minor ascendente. Frunze eliptice sau
L), fam. Apocynaceae. Plantă erbacee, ovat-eliptice, întotdeauna verzi
120

(sempervirescente), opuse. Flori din 5 acuamicină, chebracamină, lochnerină

petale unite la bază în formă de tub, etc), dintr care fac parte chebracamina,
albastre-violete, rar roz sau albe. Înflorire, dehidroaspidospermina,
IV–V (VI). Folicule acuminate. Seminţe desacetilacuamilina, erburnamina,
brune. eburnamenina, eburnamonina,
epipleiocarpamin-N4-oxid, epivincamina,
izoeburnamina, metilchebracamina,
metoximinovincina, minovina,
minovincina, minovincinina, pervincina,
picrinina, vinactina, vincamidina
(strictamina), vincaminoreina,
vincaminorina, vincaminoridina,
vincanorina, vincaridina, vincasina,
vincatina, vincatrina, vincesina, vincina,
vincorina, vinomina, vinorina, vinoxina,
vintisina etc. S-au pus în evidenţă
RECOLTARE. Părţile aeriene ale numeroşi aminoacizi: aspartic, glutamic,
plantei (Vincae minoris herba) sau numai -aminobutiric, alanină, arginină,
frunzele (Vincae minoris folium) se asparagină, glicină, histidină, izoleucină,
recoltează în timpul înfloririi, sau mai leucină, lizină, fenilalanină, prolină,
bine în iunie şi septembrie când conţinutul serină, treonină, tirozină şi valină.
în principii active este cel mai ridicat. Din Frunzele sunt cele mai bogate în
cultură se recoltează începând cu anul al aminoacizi. Planta conţine numeroase
doilea de vegetaţie şi până în anul al flavone, mai ales în frunzele tinere, acizi
şaselea. Recoltarea se face pe timp fenolici liberi (pirocatechic, cafeic,
frumos, însorit, după ce s-a ridicat roua. p-hidroxibenzoic), acid ursolic, taninuri,
Se taie cu secera la 7 cm de sol, se carotenoide, dambonitol,
înlătură impurităţile şi se pun la uscat în L-glutamat-carboxilază, elemente
camere aerisite, în strat subţire de cel mult minerale Ca, Na, P, Fe, Mn, Zn, Cu, Mo,
10 cm. Uscarea durează 8–10 zile, timp în N. Rădăcinile conţin vincozidă în
care plantele se întorc de mai multe ori. cantitate mai mare decât frunzele,
Uscarea artificială, la 40–45oC. Producţia aminoacizi (Viorica Cucu, Cornel Bodea,
în anul al doilea este de 2.500–3.500 Cristina Cioacă, 1982).
kg/ha produs proaspăt, în anii următori se PROPRIETĂŢI
ajunge la 4.000–5.000, chiar 6.000–7.000 FARMACODINAMICE. Frunzele sau
kg/ha produs proaspăt. Din 4–5 t/ha toate părţile aeriene ale plantei au utilizări
produs proaspăt anual rezultă cca 1 t terapeutice în medicina umană cultă şi
produs uscat. Condiţii tehnice de tradiţională şi în medicina veterinară
recepţie. Se admit ca impurităţi: tradiţională. Folosită încă din Evul Mediu,
maximum 5%, frunze parţial atacate de când se prescria în migrene, ameţeli şi
viroze, îngălbenite sau brunificate; pierderea memoriei. Utilizat de medicina
maximum 4%, corpuri străine organice; populară ca hipotensiv, bradicardizant,
maximum 1%, corpuri străine minerale; antiscleros cerebral, astringent,
maximum 13%, umiditate. hemostatic, diuretic, laxativ,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile antigalactogog, tonic digestiv, cicatrizant.
aeriene ale plantei conţin cca 40 Acţiunea farmacodinamică a plantei a fost
aminoacizi cu diferite tipuri de structură bine pusă în evidenţă de F. N. Mihăescu,
indolică (eburnamină, aspidospermină, 1957. În prezent din plantă se extrag
alcaloizii care intră în compoziţia
 121

medicamentelor folosite pentru reducerea ISTORIC. Planta este cunoscută din

hipertensiunii arteriale, diminuarea Antichitate. Numele Gladiolus, vine de la
ritmului cardiac şi oxigenarea creierului cuvântul latin gladius = sabie şi
(Em. Păun, A. Mihalea, M. Verzea, O. diminutivul – olus, cu referire la forma
Coşocariu, 1988). frunzelor asemănătoare cu sabia. Planta a
MEDICINĂ UMANĂ. fost folosită din cele mai vechi timpuri
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru împotriva bolilor lumeşti. Pe timpul
combaterea secreţiei de lapte la femeile dacilor şi romanilor seminţele se
lehuze, tratarea hemoragiilor, plămădeau în vin şi se lua contra bolilor
hipertensiunii, pentru rărirea frecvenţei venerice. Mai târziu, după descoperirea
bătăilor inimii, combaterea sclerozei distilării alcoolului, seminţele se
cerebrale, constipaţiei, ca tonic digestiv, plămădeau pentru 24 ore în rachiu şi apoi
grăbirea cicatrizării rănilor: infuzie, din 1 se lua câte un păhărel dimineaţa, la prânz
linguriţă pulbere plantă sau plantă uscată şi seara. Unii luau seminţe pisate cu apă.
şi mărunţită peste care se toarnă o cană DESCRIEREA SPECIEI. În pământ
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă are doi bulbili globuloşi, cel inferior mai
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se mic cel superior de cca 2 cm grosime;
consumă conţinutul unei căni pe zi. 2. tunicile bulbilor sunt formate din fibre
Pentru tratarea aterosclerozei: decoct, din subţiri, paralele, dese. Tulpină înaltă de
2 linguriţe frunze mărunţite la o cană (250 30–80 cm. Frunze ensiforme, late de 8–16
ml) cu apă. Se fierbe 5 minute. Se (20) mm. Flori purpurii grupate câte 8–10
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe într-un racem îndesuit, pronunţat
zi. Uz extern. Empiric, tratamentul extern unilateral. Bractei lanceolate, acute,
este completat cu spălături vaginale, în aproape de aceeaşi lungime cu florile, una
cazul hemoragiilor uterine, şi spălarea din ele mai scurtă decât ½ din lungimea
rănilor pentru grăbirea cicatrizării lor. perigonului; perigon lung de 3–4 mm, cu
MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru tubul curbat spre exterior şi laciniile
tratarea hematuriei: decoct, din plantă obovat lanceolate. Înflorire, V–VII. Fruct,
uscată şi mărunţită. Se fierbe 15–20 capsulă cu 2–3 muchii foarte obtuze, la
minute. Se lasă la răcit. Se strecoară. Se vârf cu o gropiţă. Seminţe aripate.
administrează prin breuvaj bucal (se
toarnă pe gât).

SĂBIUŢĂ (Gladiolus
imbricatus L), fam. Iridaceae. Plantă
erbacee, perenă, geofită, comună în
întreaga ţară, în regiunea montană, prin
lunci şi păduri mai rare, în locuri umede;
se mai numeşte cocardău, cocoşoaică,
cordău, crin de apă, crin vânăt, floare RECOLTARE. Seminţele (Gladiolusi
vânătă, pana cocoşului, rogoz, secărele, semen) se recoltează când fructul a ajuns
săcerele, săgeată, săgeată vânătă, la maturitatea deplină. Se folosesc la
săgeţea, săghioară, săghioară vânătă, nevoie.
spatarează, spătează, spătează vânătă; COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Franc: Gaieul; Germ: Dichtblütiges Necunoscută. Conţine cantităţi apreciabile
Schwertel; Magh: Fedelékes dárdácska; de vitamina C (Fl. Crăciun, O. Bojor, M.
Rus: Şpajnik cerepicentâi. Răspândită în Alexan, 1977).
Europa Centrală şi de Est, Asia.
122

PROPRIETĂŢI partea inferioară flori femele, în cel

FARMACODINAMICE. Medicina superior flori mascule; caliciu din 3
populară îi atribuie proprietăţi antibiotice. sepale, persistent; corola albă cu
MEDICINĂ UMANĂ. unguicula violetă; androceu din
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, numeroase stamine cu antere violete;
pentru tratarea de leucoree: a) seminţe gineceu cu ovar uniovulat. Înflorire, VI–
pisate, 1 linguriţă de 3 ori pe zi VIII. Fructe multiple, aproape sesile cu
(dimineaţa, prânz, seara) se înghite cu rostru scurt şi erect.
apă; b) extract alcoolic, din 10 g seminţe
peste care se toarnă alcool (ţuică de 40o)
cât să le acopere cu 2 cm. Se lasă 48 de
ore. Se strecoară. Se bea câte un păhărel
dimineaţa, la prânz şi seara. Uz extern.
Pentru tratarea de leucoree: infuzie, din 4
linguri seminţe pisate peste care se toarnă
700 ml cu apă în clocot. Se lasă 30
minute. Se strecoară. Se fac spălături
vaginale de 3 ori pe zi, dimineaţa, prânz,
seara.
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
plantei (Sagittariae herba) se recoltează
SĂGEATA-APEI în timpul înfloririi. Se folosesc proaspete
(Sagittaria sagittifolia L), fam. sau uscate. Uscarea se face la umbră, în
Alismataceae. Plantă erbacee, perenă, strat subţire.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
monoică, spontană, întâlnită prin bălţi,
Nestudiată. Hibernaculii conţin 35%
ape stagnante şi lin curgătoare; se mai
amidon şi un procent apreciabil de
numeşte iarba-săgeţii, săgeată,
proteine.
săgeata-apelor; Engl: Arrow head; PROPRIETĂŢI
Germ: Pfeilkraut; Magh: Nyilfü; Rus: FARMACODINAMICE. Medicina
Strelolist strelolistnâi; Ucr: Uşeneşea. populară atribuie plantei proprietăţi
Răspândită în Europa, cu excepţia zonei antiinfecţioase, cicatrizante. Utilizată
arctice. empiric pentru tratarea urticariilor de pe
ISTORIC. Planta este cunoscută din
cap şi corp.
timpuri străvechi. Numele Sagittaria, vine MEDICINĂ UMANĂ.
de la cuvântul latinesc sagitta = săgeată, FITOTERAPIE. Uz extern. Empiric,
cu referire la frunze în formă de săgeată. pentru tratarea de urticarii pe cap şi pe
Din timpuri neprecizate, probabil încă de corp: decoct, din 2–3 kg plante proaspete
pe timpul dacilor şi daco-romanilor, cu sau uscate, la 10 litri de apă. Se fierbe 20–
decoctul părţilor aeriene se făceau 30 minute. Se lasă să se răcească până la
spălături pe cap contra urticariei. Acest călduţ. Se strecoară. Se spală pe cap sau
procedeu se mai practică şi astăzi în satele zonele afectate de pe corp.
din Delta Dunării.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom scurt
din care pornesc rădăcini fasciculate. SĂNIŞOARĂ (Sanicula
Tulpină floriferă înaltă de 20–100 cm. europaea L), fam.
Frunzele submerse sesile, liniare, cele Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee,
emerse lung peţiolate cu limbul sagitat. perenă, hemicriptofită, spontană, întâlnită
Flori unisexuate câte 3 în verticil; în
 123

în întreg arcul carpatic, la altitudini de

600–800 m, în păduri, fiind specie
caracteristică pentru stratul erbaceu al
făgetelor sau pădurilor de amestec, unde,
în unele ecosisteme forestiere, devine
codominantă; se mai numeşte buruiană
de dambla, cinci foi, cinci foi mari,
iarba-frântului, iarba-sasului, omeag,
sarpopel, sănicioară, sănicior, sănişor, RECOLTARE. Rizomul (Saniculae
sânicioară, sânicioară de dambla, europaeae rhizoma) se recoltează toamna.
sânicior, sânişoară; Germ: Heiekraut; Se scoate din pământ şi se curăţă de
Magh: Gombernyő; Rus: Podelsnik impurităţi. Părţile aeriene ale plantei
evropeiskii; Ucr: Jemtili. Răspândită în (Saniculae europaeae herba) se
Europa, Asia, Africa de Nord. recoltează în timpul înfloririi (V–VII). Se
ISTORIC. Planta este cunoscută din taie cu cuţitul sub rozeta de frunze. Se
Antichitate. Numele Sanicula vine de la înlătură frunzele atacate, brunificate.
cuvântul latin sanare = a vindeca, cu Ambele produse se usucă, în strat subţire
referinţă la proprietăţile terapeutice ale la umbră, în poduri acoperite cu tablă.
plantei. La romani şi daci planta era Uscarea artificială, la 35–40oC.
folosită la vindecarea rănilor. Cu decoctul COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
şi plantele fierte se făceau comprese conţine saponozide, rezine, tanoizi, acizii
pentru înlăturarea durerilor intercostale, cafeic, clorogenic şi rozmarinic, siringină,
durerilor de mijloc şi de rinichi. Se mai lipide, urme de ulei volatil, săruri
lua contra durerilor de stomac. Pisată şi minerale. Cea mai mare cantitate de
plămădită în vin, iar după descompunerea saponozide se află în rizom (6,6–11%),
distilării alcoolului, plămădită în ţuică se părţile aeriene au un conţinut mai redus
lua contra afecţiunilor in terne cu crize (1–4%). Saponozidele reprezentate prin
acute. Până nu demult era considerată ca sanicula A, B sunt principale, iar C, D
plantă medicinală oficinală. Se folosea în secundare. Prin hidroliză dau glucoză,
unele afecţiuni gastro-intestinale şi în arabinoză, saniculo-genina A şi B.
bolile aparatului respirator. PROPRIETĂŢI
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom brun, FARMACODINAMICE. Rizomul,
scurt, vertical sau oblic, din care pornesc frunzele şi florile cu utilizări în medicina
rădăcini adventive, în partea superioară cu umană tradiţională. În trecut a fost
restul de peţioli. Tulpina erectă, cilindrică, oficializată în farmacopei. Li se atribuie
glabră, neramificată, înaltă de 30–40 cm. proprietăţi antiinflamatorii şi antiseptice.
Frunze lung-peţiolate, cu limb 3–5 Principiile active pe care le posedă
palmat-partit, cu lobii neregulat-seraţi pe proprietatea de a diminua sau de a înlătura
margine, lucioase, dispuse în rozetă; inflamaţiile; omoară microorganismele de
frunzele tulpinale (când există) sunt pe ţesutul viu, de pe tegumente şi
sesile. Flori albe sau palid-roşiatice, mici, mucoase. Folosite pentru tratarea
poligame, grupate în umbele simple, inflamaţiilor cavităţii bucale, afecţiunilor
globuloase, la bază cu involucru din 3–5 gastrointestinale, stimularea digestiei şi a
bractei; caliciu cu dinţi lanceolaţi, poftei de mâncare, în dureri pectorale,
acuminaţi (1 mm); corolă cu petale ameţeli, hemoragii interne mici, diaree,
inflexe, obcordate; gineceu cu stile dizenterie cronică, hemoptizie (eliminarea
subţiri, filiforme, curbate în afară. pe gură de sânge provenit din arborele
Înflorire, V–VII. Fructe diachene, cu
ghimpi moi încovoiaţi la cap.
124

respirator), cicatrizarea plăgilor (răni) SĂPUNĂRIŢĂ

deschise. (Saponaria officinalis L), fam.
MEDICINĂ UMANĂ. Caryophyllaceae. Plantă erbacee, perenă,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Ca tonic hemicriptofită, spontană şi cultivată,
stomahic şi stimulent al poftei de întâlnită în locuri nisipoase, însorite, pe
mâncare: pulbere de frunze, se ia câte un marginea râurilor, drumurilor, pe lângă
vârf de cuţit înainte de masă. 2. Pentru garduri, în zona de şes şi de deal, mai ales
tratarea durerii pectorale, afecţiunilor în partea de vest a ţării şi în judeţele
gastrointestinale, ameţelii şi ca tonic Suceava, Dâmboviţa, Prahova etc; se mai
stomahic: infuzie, din 1 linguriţă de numeşte băşică de ali din vânt, berbecei,
pulbere frunze şi flori sau frunze şi flori buruiană albă, ciuin, floare de săpun,
mărunţite, peste care se toarnă o cană floarea-călugărului, floarea-studentului,
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă flori albe, flori bălai, flori de parfum,
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se flori de tăietură, grozdică, juni, iarbă de
bea cu linguriţa. 3. Bun remediu în săponit, odogaci, rupturi de mal, săponel,
hemoragii interne, diaree, dizenterie săpunul-calului, săpunul-popii,
cronică, hemoptizie: vin tonic, obţinut din soponariţă, spumăriţă, văcărică; Engl:
un pumn de frunze zdrobite peste care se Soapwort; Franc: Saponaire; Germ:
toarnă un pahar de vin. Se acoperă şi se Echtes Seifenkraut; Magh: Festö fü,
lasă la macerat o noapte. Se strecoară. Szappanfü, Szappanozó fü; Rus:
Frunzele se storc printr-un tifon. Se bea Mâlneanka lekarstvennaia. Răspândită în
pe nemâncate, cu înghiţituri rare. Uz Europa, Asia.
extern. 1. Pentru tratarea inflamaţiilor ISTORIC. Planta este cunoscută din
cavităţii bucale şi a plăgilor deschise (răni Antichitate, când i s-au atribuit proprietăţi
deschise): decoct, din 2 linguriţe pulbere expectorante, diuretice şi depurative. Ea a
de rizom sau pulbere de plantă la o cană fost utilizată în tratarea bronşitei şi
(250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute la foc anghinei pectorale, plăgilor, furunculelor
domol. Se lasă la răcit până la călduţ. Se şi a oxiurazei. Până nu de mult babele
strecoară. Se fac mai multe gargare pe zi, recomandau decoctul plantei pentru
mai ales după ce se ia masa. Se spală curăţirea sângelui. Astăzi este sporadic
plaga sau rana de 2–3 ori pe zi folosind un folosită.
pansament steril. 2. În unele localităţi DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
ruderale pentru tratarea durerilor cilindric, ramificat, târâtor, cu suber
intercostale, durerilor de mijloc şi de roşcat, din care pornesc rădăcini. Tulpină
rinichi: cataplasme, cu decoctul şi erectă, puţin sau deloc ramificată, înaltă
plantele fierte. 100–150 g de plante de 30–70 (80) cm. Frunze eliptice, opuse,
fărâmiţate în părţi mari se fierb în 500 ml cu 3 nervuri puţin concrescute la bază,
apă 30 minute. Se lasă la răcit, până la marginea limbului întreagă. Flori albe sau
călduţ. Se introduce în soluţia obţinută o roz pal, cu caliciu gamosepal, tubulos,
pânză şi se îmbibă bine. Se scot plantele, frumos mirositoare. Înflorire, VI–IX.
se pun pe locul dureros şi se aplică peste Fruct, capsulă cu o lojă, în interior cu
ele pânza îmbibată în decoct. Se fac două numeroase seminţe reniforme, uşor turtite,
cataplasme pe zi, din care una înainte de negre.
culcare. Cataplasma se ţine cca 60 minute
sau mai mult.
 125

cicatrizante. Favorizează expectoraţia

eliminând din bronhii şi din plămâni
substanţele dăunătoare, favorizează
secreţia bilei, acţionează asupra epiteliului
renal, mărind cantitatea de urină eliminată
şi o dată cu ea a toxinelor din organism,
elimină viermii intestinali, favorizează
procesul de epitelizare şi de vindecare a
rănilor. Rădăcinile plantei sunt folosite
intern în bronşite, dischinezii biliare,
oxiurază, iar extern pentru vindecarea
RECOLTARE. Din cultură, rizomii şi plăgilor (rănilor), eczemelor, furunculelor
rădăcinile (Saponariae rubrae rhizoma et şi sub formă de băi pentru distrugerea
radix) se recoltează la sfârşitul anului al oxiurilor. Nu se supradozează, devine
doilea sau al treilea de vegetaţie, toamna, toxică. Rădăcina se utilizează mărunţită,
după ce tulpinile s-au uscat (de preferat în nu se pulverizează (fiind iritantă, produce
lunile august – septembrie, perioadă în strănut). Medicina veterinară o foloseşte
care conţinutul de saponine este maxim). în bronşite, pneumonii şi
Recoltate în luna noiembrie ele conţin o bronhopneumonii. Acţiunea
cantitate mai mică de substanţe active farmacodinamică a produsului o conferă
(saponinele scad aproape la jumătate). Se saponinele. Ele scad tensiunea
utilizează maşina de recoltat cartofi. Din superficială şi măresc permeabilitatea
flora spontană, rădăcinile se scot cu celulară, hemolizează eritrocitele, irită
cazmaua. În toate cazurile rădăcinile se ţesuturile şi mucoasele cu care vine în
scutură de pământ, se detaşează rădăcina contact. Nu se absorb la nivelul mucoasei
de părţile aeriene, se spală, se zvântă, se intestinale, dar favorizează absorbţia
taie în bucăţi de cca 10 cm lungime, cele celorlalte substanţe. Americanii
groase se despică. Uscarea se face la semnalează în plantă o saponină
soare, în strat subţire, sau în poduri citotoxică care acţionează pozitiv în
acoperite cu tablă. Uscarea artificială, la combaterea carcinomului.
40–50oC. Producţia de rădăcini uscate, 1 MEDICINĂ UMANĂ.
500–2.000 kg/ha. Se ambalează în saci de FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
pânză rară. Se păstrează în încăperi tratarea dischineziei biliare, bronşitei, ca
uscate, curate, aerisite. Condiţii tehnice depurativ şi diuretic, tratarea oxiurilor,
de recepţie. Masei vegetale uscată i se eczemelor, furunculozei etc: a) decoct,
admit ca impurităţi: maximum 1%, din 1 linguriţă amestec, în părţi egale
corpuri străine organice; maximum 1%, pulbere de rizom şi rădăcină cu pulbere de
corpuri străine minerale; maximum 13%, rizom şi rădăcină de ipcărige la o cană
umiditate. (250 ml) cu apă. Se fierbe 10–15 minute.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomul şi Se strecoară. Se ia 2–3 linguri pe zi pentru
rădăcinile conţin saponine triterpenice creşterea diurezei şi sudoraţiei; b) extract,
(gimnosegină, acizi glicolic şi gliceric), din 1 lingură amestec părţi egale de
flavone (saponarina), glucide, substanţe pulbere rădăcină şi pulbere rădăcină de
albuminoide, substanţe minerale. ipcărige la o cană (250 ml) cu apă rece. Se
PROPRIETĂŢI lasă la macerat 9 ore. Se strecoară. Se bea
FARMACODINAMICE. Medicina în cursul unei zile. 2. Pentru tratarea
tradiţională românească îi atribuie erupţiilor tegumentare cronice, icterului,
proprietăţi expectorante, colagoge, astmului, bronşitelor, ca depurativ şi
diuretice, detoxifiante, antihelmintice, expectorant: infuzie, din 1 linguriţă
126

pulbere de rizom şi rădăcină la un pahar 2–5 g; animale mici (pisici, câini, păsări),
(50 ml) cu apă. Se lasă la macerat 6–8 0,5–1 g.
ore. Apoi conţinutul se răstoarnă într-o
cană de 250 ml. Se adaugă apă până se
umple. Se dă în clocot. Se lasă acoperită
10 minute. Se strecoară. Se bea în cursul SÂNGER (Cornus
unei zile. 3. Pentru tratarea afecţiunilor sanguinea L), fam. Cornaceae. Arbust
hepatice, erupţiilor tegumentare, tusei indigen, foarte frecvent în toate regiunile
vechi, circulaţiei venoase deficitare: ţării prin păduri, tufărişuri, lunci, zăvoaie
decoct, din 2 linguriţe pulbere de rizom şi de câmpie, deal şi munte unde urcă până
rădăcină la o cană (250 ml) cu apă. Se la altitudinea de 900–1.000 m, unde se
fierbe 10–15 minute. Se strecoară. Se bea instalează pe versanţii umbriţi şi cu climat
în cursul unei zile. 4. Pentru tratarea relativ umed; se mai numeşte lemn
bronşitei, tusei: extract, din 1 linguriţă pucios, sângerel, sânginel; Engl:
pulbere de rizom şi rădăcină la o cană Dogwood, Red dogwood; Franc: Bois
(200 ml) cu apă rece. Se lasă la macerat 8 sanguin; Germ: Roter Hartiegel; Magh:
ore. Se strecoară. Se bea în cursul unei Veresgyűrű som; Rus: Svidina
zile. Uz extern. Pentru tratarea bronşitei, krovavokrasnaia; Ucr: Svedena.
oxiurilor, rănilor: decoct, din 2 linguriţe Răspândit în Europa Centrală.
pulbere de rizom şi rădăcină la o cană ISTORIC. Arbustul este cunoscut din
(250 ml) cu apă. Se lasă la macerat 6–8 cele mai vechi timpuri. Decoctul din
ore, apoi se dă în clocot 10 minute. Se frunze se lua contra hemoragiilor. A fost
strecoară. Pentru bronşite se fac mai folosit şi la animale când sângerau.
multe gargare pe zi. Pentru curăţirea şi DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
grăbirea vindecării rănilor se fac înalte de 3–4 m. lujeri anuali subţiri, mai
tamponări cu vată înmuiată în decoct. mult sau mai puţin pubescenţi şi roşii
Pentru combaterea oxiurilor se fac băi purpurii pe partea dinspre soare. Scoarţa
anale şi clisme. Atenţie! Nu se depăşesc lor zdrobită lasă un miros caracteristic.
dozele deoarece apar fenomene de Frunze lat eliptice sau ovate, peţiolate şi
intoxicare, manifestate prin tremurături, abrupt acuminate, cu baza atenuată în
uscarea gurii şi a gâtului, pareza limbii, peţiol, lungi de 5–6 cm şi late de 3,5–4
halucinaţii, midriază, iritaţii ale tractului cm, pe faţa superioară verde închis,
gastro-intestinal şi ale pielii şi dispers şi alipit pubescente, pe faţa
mucoaselor. Se administrează prin inferioară verde deschis, cu peri mai
contracarare vomitive, purgative, cărbune îndesuiţi, cu 3–4 perechi de nervuri
medicinal. Praful provoacă strănut. laterale arcuite şi convergente. Flori albe
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz verzui dispuse în dihazii aşezate în
intern. Pentru tratarea bronşitelor, panicule corimbiforme. Înflorire, V–VI.
pneumoniilor, bronhopneumoniilor: a) Fruct, drupă cu maturitatea IX–X.
infuzie, din 3–10 g rădăcină uscată
mărunţită peste care se toarnă 100 ml apă
în clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se
strecoară. Se administrează prin breuvaj
bucal (se toarnă pe gât); b) decoct, din 3–
10 g rădăcină uscată mărunţită la 100 ml
apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă la răcit.
Se strecoară şi se administrează prin
breuvaj bucal. Dozele de tratament:
animale mijlocii (ovine, caprine, porcine),
 127

linguriţă frunze sau flori uscate şi

mărunţite, la o cană (250 ml) cu apă. Se
fierbe 3–4 minute la foc mic. Se lasă să se
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se
bea cu înghiţituri rare. 2. Pentru tratarea
diareei: consum de 4–5 fructe proaspete,
de 2–3 ori pe zi. Atenţie! Reţetele nu sunt
verificate. Ele au fost culese din mediul
sătesc. Uz extern. Pentru oprirea
hemoragiilor externe mici: decoct, din 2–
3 linguriţe frunze sau flori uscate şi
RECOLTARE. Frunzele (Cornusi mărunţite la o cană (250 ml) cu apă. Se
sanguineusae folium) se recoltează prin fierbe 5 minute. Se lasă să se răcească
lunile iunie – iulie, pe timp frumos. Se până la călduţ. Se strecoară. Se aplică
usucă la umbră în strat subţire. Uscare comprese pe locul afectat.
artificială la 30–35oC. Florile (Cornusi Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru
sanguineusae flos) se recoltează în timpul tratarea stărilor de tromboză acut, infarct,
înfloritului pe timp uscat. Se usucă în infarct în curs de constituire, afecţiuni
aceleaşi condiţii ca şi frunzele. Scoarţa inflamatorii, cuterită, scleroză
(Cornusi sanguineusae cortex) se coronoriană, hipertiroidism: macerat
recoltează toamna sau primăvara devreme glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
de pe ramuri de 1–2 ani. Se usucă la proaspeţi de sânger (Cornus sanguinea).
umbră. Mugurii recoltaţi în această Se iau 30-50 picături de 2 ori pe zi, sau
perioadă sunt folosiţi proaspeţi. 50-70 picături o dată pe zi, în puţină apă,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Florile şi cu 15 minute înainte de masă sau mese. 2.
frunzele conţin verbenalin, rutin, acid Pentru tratarea altor boli, maceratul
galic, diferite glicozide. Scoarţa conţine obţinut din sânger se asociază cu alte
primersidază, primerosid, verbenalin, macerate glicero-hidro-alcoolice 1 DH de
tanini, resiene, quercitină, carnină, la alte specii: a) cu maceratul mugurilor
pectină, malat de calciu etc. Fructele proaspeţi de anin negru (Alnus
conţin acizi organici, polifenoli, acidul glutinosa), pentru sechele post-infarct; b)
tanic, acidul galic, acidul malic, acidul cu maceratul mlădiţelor proaspete de
glicosalic, mucilagii, pectină, săruri păducel alburiu (Crataegus oxyacantha),
minerale, vitamina C. seminţele conţin pentru coronarite trombotice, dizolvă
ulei comestibil, utilizat pentru industria microtrombii în formare împiedicând
săpunului. ocluzia coronarelor şi pentru senilitatea
PROPRIETĂŢI cordului; c) cu maceratul scoarţei
FARMACODINAMICE. Medicina proaspete de lămâi (Citrus limon), pentru
populară atribuie florilor şi frunzelor poliglobulic şi hiperfibrinogenemie; d) cu
proprietăţi antihemoragice şi maceratul mugurilor proaspeţi de plop
antiascaridiene, iar scoarţei proprietăţi negru (Populus nigra) pentru arterite şi
tonico-astringente şi febrifuge. Fructelor pentru artropatii ale membrelor inferioare;
le atribuie proprietăţi astringente, e) cu maceratul mugurilor proaspeţi de
antidiareeice, bacteriostatice. jugastru (Acer campestre), pentru
MEDICINĂ UMANĂ. nevralgie brahială şi intercostală; f) cu
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru maceratul mugurilor proaspeţi din
oprirea hemoragiilor digestive mici şi arborele lui Iuda (Cercis siliqouastrum),
combaterea ascarizilor: decoct, din 1 pentru arterite tabacice şi poliartrită
nodoasă. În toate cazurile se iau 50-70
128

picături, o dată pe zi, în puţină apă, cu 15 dense. Înflorire, V–IX. Fructe negricioase,
minute înainte de masă (F. Piterà, 2000). puţin rugoase.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
intern. Pentru tratarea de hemoragii
externe: a) frunze de sânger, se
administrează în mâncare; b) frunze
uscate şi pulverizate se adaugă apei de
băut. Se lasă 2–3 ore şi apoi se adapă.

SÂNZIENE ALBE
(Galium mollugo L), fam. Rubiaceae. RECOLTARE. Părţile aeriene ale
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită, plantei (Galii herba) se recoltează în
frecventă în întreaga ţară prin pajişti, timpul înfloritului (mai – august). Se
tufărişuri, margini de păduri etc. din zona usucă la umbră, în strat subţire, de
stepei până în zona montană, etajele preferat în poduri acoperite cu tablă sau în
jnepenişurilor; se mai numeşte drăgaică, camere bine aerisite. Se întorc la 2–3 zile.
peteala-reginei, sinzănie, sântiene albe; Se păstrează în pungi de hârtie.
Germ: Gemeines Labkraut; Magh: COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile
Közönséges galaj; Rus: Podmarennik aeriene conţin cumarine, flavone, tanin,
miagkii. Răspândită în Europa şi Asia. enzime, materii colorante, substanţe
ISTORIC. Planta este cunoscută din minerale. Rădăcinile conţin glicozide
Antichitate. Numele Galium vine de la antrachinonice (puţin studiată).
cuvântul grecesc gala = lapte, deoarece în PROPRIETĂŢI
trecut planta se folosea în locul cheagului. FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
Ea a mai fost folosită de medicina ale plantei au utilizări terapeutice în
populară contra diareei, scurgerilor albe medicina umană tradiţională. Acţiune
(leucoree) şi bolilor lumeşti (boli antispastică, diuretică, antireumatică,
venerice), în icter şi pleurezie, iar extern afrodisiacă. Diminuează sau înlătură
ca hemostatic. Babele foloseau planta la spasmele; acţionează asupra epiteliului
izbitură. Astăzi, în zona Vălenilor de renal favorizând creşterea cantităţii de
Munte, planta este folosită pentru tratarea urină şi eliminarea toxinelor; previne sau
insuficienţei tiroidiene şi în general pentru tratează procesul reumatic; stimulează
stimularea glandelor endocrine, funcţia sexuală, amplifică erotismul şi
ameliorarea tulburărilor circulatorii, ca trăirile intense ale actului sexual.
diuretic şi ca antigutos. Principiile active din plantă au şi
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom proprietatea de a coagula laptele.
MEDICINĂ UMANĂ.
subţire, ramificat, cu rădăcini la noduri.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
Tulpină cu 4 muchii, lungă de 25–100 cm,
stimularea diurezei, înlăturarea spasmelor,
culcată sau susţinută de plantele din jur,
tratarea gutei, ameliorarea tulburărilor
ramificată, pubescentă la partea
circulatorii, tratarea impotenţei,
inferioară. Frunze îngust-eliptice sau
stimularea funcţiei sexuale: infuzie, din 1
liniar-lanceolate, uninerve, dispuse în
linguriţă cu plante uscate, mărunţite sau
verticile, câte 7–8 la un nod. Flori albe,
pulbere de plantă peste care se toarnă o
mici (2,5–4 mm diametru), cu lacinii
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
mucronate, grupate în panicule mari,
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se
bea călduţă. 2. Pentru calmarea nervilor,
 129

ca antispasmodic şi afrodiziac: pulbere de

plantă, se ia la nevoie câte un vârf de
cuţit. Uz extern. Pentru tratarea leucoreei:
infuzie, din 2 linguri plantă uscată şi
mărunţită peste care se toarnă 500 ml apă
în clocot după ce a fost fiartă 30 minute.
Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară.
Se fac spălături vaginale.

RECOLTARE. Părţile aeriene ale

SÂNZIENE DE plantei (Solidaginis giganteae herba) se
GRĂDINĂ (Solidago gigantea Ait. ssp. recoltează în prima parte a înfloririi, în
serotina (Ait) Mc. Neill), fam. lunile iulie – septembrie, când florile nu
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, sunt trecute în fructificare. Se taie
perenă, hemicriptofită, iniţial cultivată întreaga parte foliată, apoi se
ornamental, apoi sălbăticită, întâlnită în fragmentează în părţi mai mici de cca 30
locuri deschise, umede, pe nisipuri şi cm. Se usucă la umbră, în strat subţire, de
pietrişuri din zăvoaiele râurilor, mai ales preferat în poduri acoperite cu tablă.
în judeţele Braşov (Tohani, Zărneşti), Uscarea artificială se face la 30–35oC.
Bihor (Zăvoaiele Crişului), Randamentul de uscare este 4–5/1.
Caraş-Severin; se mai numeşte năvalnicul Condiţii tehnice de recepţie. Se admit ca
al mare, sălcioară, sâmziene, sânziene; impurităţi: maximum 3%, părţi din plantă
Engl: Golden-rod-of-gardens; Magh: brunificate; maximum 1%, corpuri străine
Mimóza. Răspândită spontan în America organice; maximum 1%, corpuri străine
de Nord. minerale; maximum 13%, umiditate.
ISTORIC. Planta este originară din COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile
America de Nord. Ea a fost introdusă în aeriene ale plantei conţin cvercetină, acid
Europa şi cultivată ca plantă ornamentală, solidagonic. Rădăcinile conţin cauciuc.
iar apoi s-a sălbăticit. În America se PROPRIETĂŢI
foloseşte ca diuretic. La noi se foloseşte FARMACODINAMICE. Puţin studiată sub
pe alocuri ca diuretică şi antihemoragică. aspect farmacodinamic. Medicina
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom populară îi atribuie proprietăţi diuretice şi
cilindric, repent, din care se formează antihemoragice. Utilizată pe alocuri în
stoloni trasanţi, ce dau naştere la noi bolile renale şi de combatere a
tulpini aeriene. Rădăcini adventive. hemoragiilor mici interne sau externe.
Tulpină erectă, cilindrică, glabră, uneori MEDICINĂ UMANĂ.
uşor-păroasă în partea superioară, înaltă FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
de 1–2,5 m. Frunze lanceolate, fără peţiol, tratarea bolilor renale, cu mărirea
fin-serate numai spre vârf, nervaţiune diurezei, tratarea metroragiilor abundente:
reticulată, glabre; uneori pe dos, în lungul decoct, din 1 linguriţă pulbere plantă la o
nervurilor, dispers-păroase. Flori cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute a
galbene-aurii grupate în antodii, iar foc domol. Se strecoară. Se bea conţinutul
acestea adunate într-un panicul, pe a 2–3 căni pe zi. Atenţie! Reţeta nu a fost
ramificaţii curbate. Înflorire, VII–X. verificată. Uz extern. Pentru oprirea
Fructe, achene mici cu papus sângerării rănilor: decoct, din o lingură
plantă uscată şi mărunţită la o cană (250
ml) cu apă. Se fierbe 5 minute. Se
130

strecoară. Se lasă să se răcească până la Înflorire, V–IX. Fructe, nucule netede,

călduţ. Se spală rana folosindu-se un mici (până la 1,5 mm), grupate câte două.
pansament steril.

SÂNZIENE GALBENE
(Galium verum L), fam. Rubiaceae.
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
întâlnită prin fâneţe, tufişuri, marginea
pădurilor, marginea drumurilor şi mai ales
de-a lungul căilor ferate, de la câmpie
până în marginea montană; se mai
numeşte drăgaică, floarea lui Sântion, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
închegătoare, samzieni, sănjene, sânjuane plantei (Galii veri herba) se recoltează în
galbene, sânzuiene, smântânică. timpul înfloritului (mai – august),
Răspândită în Europa, Asia. tăindu-se la 3–5 cm deasupra solului. Se
ISTORIC. Planta este cunoscută din înlătură părţile îngălbenite. Se usucă la
Antichitate. Ea a avut de-a lungul umbră, în strat subţire. Se întorc zilnic.
timpului diferite utilizări medicinale pe Uscarea artificială, la 40–50oC.
teritoriul patriei noastre. Roua de pe COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile
plante, culeasă de Sânziene, se întrebuinţa plantei aflate în floare conţin
pentru durerea de ochi. Plantele se puneau izocvercitină, rutozid,
în scăldătorile copiilor debili (I. Conea, cvercitin-7-glicozid, luteolină-7-glicozid,
1940). Fierte în apă cu lapte se folosea asperulozid, monotropeozid, palustrozid,
contra erizipelului (V. Butură, 1943). acid clorogenic, tanin, acid citric, enzime,
Plămădite în rachiu, se lua contra substanţe minerale.
vătămăturii (hernie, afecţiuni interne cu PROPRIETĂŢI
crize acute) (N. Leon, 1903). Zeama FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
obţinută de la sânzienele pisate se lua ale plantei au utilizări terapeutice în
contra frigurilor (T. Pamfilie, 1910). medicina tradiţională umană şi veterinară.
Decoctul plantei a mai fost folosit contra Li se atribuie proprietăţi diuretice,
bolilor lumeşti (V. Butură, 1936). depurative, laxative, sedative,
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom antireumatice. Principiile active
subţire, ramificat, din care se desprind acţionează asupra epiteliului renal mărind
rădăcini adventive. Tulpină erectă, cantitatea de urină eliminată în timp;
cilindrică, cu proliferarea a 4 muchii puţin activează procesele de eliminare a
evidente, înaltă de 30–100 cm, glabră. toxinelor; provoacă eliminarea unuia sau
Frunze lineare foarte subţiri, ascuţite, cu mai multor scaune moi; uşurează tranzitul
marginea răsfrântă, păroase pe faţa intestinal; calmează stările de excitaţie
inferioară, dispuse în verticile, câte 8–12 cerebrală; previne şi tratează procesul
la un nod. Flori mici (2–3 mm), reumatic.
galbene-aurii, plăcut mirositoare, grupate MEDICINĂ UMANĂ.
dens în panicule terminale; corolă FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
dialipetală, actinomorfă, cu 4 petale; tratarea bolilor vezicii urinare, erupţiilor
androceu cu 4 stamine, mai lungi decât tegumentare, ca diuretic, depurativ,
pistilul; gineceu cu stigmat uşor capitat. sedativ: infuzie, din 1 lingură plantă
uscată, mărunţită, peste care se toarnă o
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
 131

acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se ISTORIC. Plantă cunoscută din

bea conţinutul a 1–2 căni pe zi, călduţe. 2. vechime. Frunze se aplica pe muşcătura
Pentru tratarea herniei, afecţiunilor de şarpe.
interne cu dureri acute: plantele se DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
plămădesc în rachiu. Se bea 50 g înainte pivotantă, groasă, în primul an cu rozetă
de masă. Uz extern. 1. Pentru tratarea bogată de frunze. Tulpină erectă, foarte
durerilor reumatice şi erupţiilor ramificată, înaltă de 50–100 (150) cm,
tegumentare: decoct, din 6–8 linguri de adeseori chiar sub mijloc, aripată şi
plantă uscată, mărunţită, la 1 litru de apă. frunzoasă până la calatidii (antodii).
Se fierbe 15–20 minute la foc domol. Se Frunzele rozetei bazale întinse pe pământ,
strecoară. Se fac băi locale sau băi lanceolate, scurt peţiolate, aripat sectate
generale. 2. Pentru tratarea erizipelului: până la nervura mediană, cu segmente
decoct, din pulbere plantă. Se spală local. ovat rotunjite, adânc lobate şi dinţate,
3. Pentru tratarea frigurilor: suc de plantă, terminate în spin galben, lungi de 3–5 (6)
obţinut prin pisare şi stoarcere. Se ia de mm. Frunze tulpinale lanceolate, cu baza
2–3 ori pe zi câte 1 lingură. 4. Pentru îngustată, sesile, verzi sau pe dos cu peri
fortificarea copiilor debili: decoctul, din cripusculi, adânc aripat incize, cu
plantă se adaugă apei de baie. segmente dinţate, ovate, lobate, cu lobii şi
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz dinţii terminaţi în spini. Flori roşii, uneori
intern. Pentru tratarea hematuriei la albe, mai lungi decât involucrul, grupate
animale: decoct, din 5 g plantă uscată şi în antodii de mărime mijlocie sau mai
mărunţită la 200 ml apă. Se fierbe 5 mici, solitare sau câte 2–4 grupate în
minute. Se strecoară. Se lasă la răcit. Se racem. Înflorire, VI–IX. Seminţe achene,
administrează prin breuvaj bucal (se fin punctate, lungi de 3–3,5 mm, cu
toarnă pe gât). Uz extern. Pentru tratarea papusul lung de 10–12 mm.
bolilor membrelor (dureri de picioare): se
spală zilnic cu decoct dintr-un amestec de
sânziene galbene, sporiş (Verbena
officinalis) şi sulfină albă (Melilothus
albus).

SCAI (Carduus
acanthoides L), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
bianuală, hemiterofită, comună în întreaga
ţară, întâlnită prin păşuni, pe lângă RECOLTARE. Frunzele (Carduusi
drumuri, la marginea arăturilor, pe ogoare, folium) se recoltează şi se folosesc
locuri virane şi ruderale din stepă până în proaspete. Părţile aeriene ale plantei
zona montană, etajul molidului; se mai (Carduusi herba) se recoltează în timpul
numeşte cătină, căpuşnic, păducherniţă, înfloritului, pe timp însorit, după ora 11.
pălămidă, pătrumbel, scăete, scăiete, scai Se usucă la umbră, în strat subţire.
roşu, scai voinicesc, schin, schin câinesc, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
spin, spin muscălesc, unghia ursului; Nestudiată.
Germ: Weg-Distel; Magh: Úrszéli PROPRIETĂŢI
bogáncs; Rus: Certopoloh. Răspândită în FARMACODINAMICE. Empiric,
Europa. medicina populară atribuie plantei
proprietăţi hepatoprotectoare, diuretice şi
antiinflamatoare. Se apreciază că
132

principiile active stimulează refacerea şi lanceolate, lung aripat decurente, puţin

protecţia celulei hepatice, acţionează încreţite, îndesuit lanat alb sau cenuşiu
asupra epiteliului renal mărind cantitatea tomentoase, pe margini cu dinţi mici, la
de urină eliminată în timp, micşorează, bază cu sete aspre. Flori de culoare
înlătură sau previn inflamaţiile. Utilizată galbenă grupate în calatidii solitare,
sporadic şi pe alocuri pentru boli hepatice ovoidal globuloase; foliole involucrale
şi renale. ovate, palid verzi. Înflorire, VII–X.
MEDICINĂ UMANĂ. Fructe, achene glabre, lungi de 2–5 mm,
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, cele externe închis brunii fără papus, cele
pentru tratarea bolilor hepatice şi renale: interne cenuşii, cu papusul de lungimea
infuzie, din o linguriţă plantă uscată şi achenei sau mai lungi.
mărunţită peste care se toarnă o cană (200
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15–
20 minute. Se strecoară. Se bea conţinutul
a 1–3 căni pe zi, cu 30 minute înainte de a
mânca. Uz extern. Empiric, pentru
tratarea inflamaţiilor, a bubelor: decoct,
din o lingură plantă uscată şi mărunţită la
500 ml apă. Se fierbe 5 minute la foc
domol. Se lasă acoperit 15–20 minute. Se
strecoară. Se spală zona afectată de 2–3
ori pe zi şi se pune compresă folosindu-se
un pansament steril. RECOLTARE. Părţile aeriene ale
plantei (Centaureae solstitiali herba) se
recoltează în timpul înfloritului, pe timp
frumos şi după ora 11. Se usucă la umbră,
SCAI GALBEN în strat subţire, de preferat în podurile
(Centaurea solstitialis L), fam. caselor acoperite cu tablă. Uscarea
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, artificială la 30–35oC.
bianuală, hemiterofită, întâlnită pe COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
marginea arăturilor, în păşuni, pe lângă Necunoscută. Într-un viitor apropiat va
drumuri, din regiunea de stepă până în face obiectul unor cercetări ştiinţifice.
etajul gorunului; se mai numeşte PROPRIETĂŢI
pălămidă, sglăvoc galben, vădană; FARMACODINAMICE. Medicina
Magh: Sáfrányos búzavirág. Răspândit în populară îi atribuie proprietăţi febrifuge şi
Europa (mediteranean). tonice. Principiile active din plantă
ISTORIC. Planta este cunoscută din determină diminuarea sau dispariţia
Antichitate. Ea a fost folosită ca tonică şi febrei; tonifică organismul revitalizându-i
febrifugă. În cazuri de febră cu transpiraţii funcţiile.
se bea decoctul plantei, iar fiartă în MEDICINĂ UMANĂ.
cantitate mai mare era folosită la FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
îmbăiere. înlăturarea stărilor febrile şi de tonificare
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină a organismului: a) decoct, din 1 linguriţă
fusiformă. Tulpină erectă, muchiată, plantă uscată şi mărunţită la o cană (250
aripată (cu aripi ondulate), striată, lanat ml) cu apă. Se fierbe 5 minute la foc
tomentoasă, stufoasă, cu numeroase domol. Se lasă să se răcească până la
antodii, înaltă de 10–100 cm. Frunze călduţ. Se strecoară. Se bea conţinutul a
bazale scurt sau lung peţiolate, lirate sau 2–3 căni pe zi cu înghiţituri rare; b)
sinuat penat fidate; cele tulpinale linear infuzie, din 1½ linguriţă plantă uscată şi
 133

mărunţită, peste care se toarnă o cană DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină

(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă pivotantă. Tulpină erectă, robustă, înaltă
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se de 30–200 cm, alb-lânoasă,
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi (dimineaţa, bogat-ramificată. Frunze ovate, sinuate,
prânz, seara). Uz extern. Pentru spinoase, decurente pe tulpină, alb sau
înlăturarea febrei şi reconfortarea auriu-tomentoase pe ambele feţe. Flori
organismului: decoct, din 500 g plantă la roşii uneori violacee, grupate în calatidii
10–15 litri apă. Se fierbe cca 20 minute. mari. Foliole involucrale imbricate, verzi.
Se lasă acoperit să se răcească până la Înflorire, VII–VIII. Fructe, achene puţin
călduţ. Se strecoară şi se adaugă apei de comprimate, cu papus gălbui-bruniu.
baie. Îmbăierea durează 15–20 minute.

SCAI MĂGĂRESC
(Onopordon acanthium L), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
bianuală, terofită, anemohoră, întâlnită ca
specie comună prin locuri ruderale, pe
dărâmături, în pârloage, lângă garduri şi
drumuri, din regiunea de câmpie până la
munte (altitudine maximum 1.000 m); se RECOLTARE. Frunzele plantei
mai numeşte ciulin, ghimpe mare, (Onopordoni acanthi folium) şi florile
pălămidă, prâsad de câmp, scai mare, (Onopordoni acanthi flos) se recoltează în
scai muced, scai voinicesc, schin alb, timpul înfloririi, pe timp frumos, călduros,
schin de buboaie, sita-zânelor; Engl: după ce s-a ridicat roua. Se usucă la
Scotch thistle; Germ: Gemeine umbră, în strat subţire, în camere aerisite,
Eseldistel; Magh: Szamárbogáncs; Rus: de preferat în poduri acoperite cu tablă.
Tatarnik obâknovennâi; Ucr: Cirotopolh. Uscarea artificială, la 30–35oC. Se
Răspândit în Europa, Asia de Vest. păstrează în saci textili, în camere uscate,
ISTORIC. Planta este cunoscută din aerisite.
Antichitate. După Plinius cel Bătrân, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
planta cauzează meteorism la măgari. conţine antociani, flavone, cumarine,
Numele Onopordon vine de la cuvintele tanin catechic, ulei volatil, glucide şi
greceşti onos = măgar şi pordé = gaz. alcaloizii acantoina şi acantoidina.
Dacii îi spuneau sciarila/skiarila, PROPRIETĂŢI
scăierilă şi era folosită contra durerilor de FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
picioare. Măciuliile de scai şi sare de ale plantei, în special frunzele şi
bucătărie arsă în foc se puneau într-un vas inflorescenţele, au utilizări terapeutice în
şi se turna peste ele grăsime. Se lăsa medicina umană tradiţională. I se atribuie
câteva zile la cald. Cu alifia obţinută se proprietăţi anticanceroase, diuretice,
ungea partea bolnavă. Roua de pe scai era antitusive, antiinfecţioase, antiseptice,
folosită contra pistruilor de pe obraz, cicatrizante. Principiile active pe care le
spălându-se cu ea părţile în cauză (M. conţine acţionează împotriva cancerului;
Lupescu, 1908, 1915). Decoctul din acţionează asupra epiteliului renal mărind
vârfurile florifere îndulcit cu miere se lua secreţia şi excreţia de urină; acţionează
contra tusei convulsive. A mai fost folosit asupra centrului tusei, diminuând sau
la îmbăierea celor debili. înlăturând accesele; previne infecţiile, iar
în cazul când acestea există le înlătură;
134

omoară microbii; vindecă rănile prin anemohoră, întâlnită pe soluri uşoare,

stimularea procesului de epitelizare. nisipoase, prin păşuni, fâneţe, răzoare,
Folosită pentru tratarea cancerului de margini de drumuri şi căi ferate, de la
piele, ulcer, lupus, litiază renală, tuse câmpie până în zona de deal (altitudine
convulsivă, răni supurând. Florile acestei 500–600 m); se mai numeşte
specii în amestec cu flori de ciuboţica buruiana-smeului, buruiană de cârtiţe,
cucului (Primulae flos) şi frunze de mărăcini, scai albastru, spin albastru,
măselariţă (Hyoscyami folium), în spin de mucedă, spin vânăt, şâpul
proporţie de 2,5:2,5:0,1, sub formă de vântului; Germ: Flachblättrige
macerate în alcool 25o (10 ml), intră în Männertreu; Magh: Kék iringó; Rus:
compoziţia unor preparate farmaceutice Sinegolovnik plosklistnâi; Ucr: Senii
străine folosite pentru tratarea holovnee. Prezent în toată ţara, dar mai
hipertensiunii şi anginei pectorale. ales în Transilvania şi Banat. Răspândit în
MEDICINĂ UMANĂ. Europa, Asia.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru ISTORIC. Planta este cunoscută din
tratarea litiazei renale, tusei convulsive, Antichitate. Eryngium, este nume vechi
ulcerului: decoct, din 1 linguriţă frunze şi dat de Teofrast. Strămoşii noştri dacii îl
inflorescenţe uscate mărunţite la o cană numeau melosciáre, meloskiáré,
(250 ml) cu apă. Se fierbe 3–5 minute la merâu-scaire, scai-mânerâu (I. Pachia
foc slab. Se strecoară. Se bea conţinutul a Tatomirescu, 1997). Decoctul tulpinilor
2–3 căni pe zi. 2. Pentru tratarea tusei florifere era folosit contra tusei
convulsive: decoct, din 1 linguriţă pulbere convulsive, contra retenţiei urinare, se
de vârfuri florifere la 250 ml apă. Se ţinea în gură contra durerilor de dinţi
fierbe 5 minute la foc domol. Se (carie dentară) şi contra mucedei la dinţi
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe (paradentoză). Extern, decoctul era folosit
zi. Uz extern. 1. Pentru tratarea rănilor la băi contra artritei, a dermatozei de pe
deschise supurânde: decoct, din 4 linguri capul copiilor, contra reumatismului. Cu
frunze şi inflorescenţe uscate mărunţite la decoctul se îmbăiau copiii debili pentru
1 litru de apă. Se fierbe 10 minute. Se a-i fructifica.
strecoară. Se lasă la răcit până la călduţ. DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
Se spală rana folosind un tampon de vată. fusiform din care se desprind rădăcini în
2. Pentru tratarea cancerului pielii, al partea superioară cu coroană de fibre.
feţei: suc de plantă, aplicaţii locale Tulpina albăstrui-vineţie, cu 3–5 ramuri în
repetate (de 4–6 ori pe zi). Sucul se obţine partea superioară. Frunze rigide, spinoase,
din planta proaspăt recoltată, folosind cu nervuri pronunţate pe ambele feţe,
storcător de fructe. În lipsa acestuia diferite ca formă; cele inferioare
frunzele plantei se pisează bine până lung-peţiolate, mai mici, iar cele
rezultă o pastă, care apoi se stoarce superioare sesile, palmat-sectate, cu 3–5
într-un tifon. Se poate proceda şi la lobi puternic dinţaţi. Flori albastre,
aplicarea acestei paste pe locul afectat. 3. grupate în capitule ovoidale, cu foliole
Contra pistruilor: se tamponează tenul, de involucrale rigide, înguste; caliciu cu
mai multe ori timp de o săptămână, cu sepale lanceolate, acuminate, depăşind
roua de pe scai. puţin petalele; corola cu petale alungite,
inflexe. Înflorire, VII–VIII. Fructe,
dicariopse (5–6 mm) cu scvame de forma
spinilor pe partea dorsală.
SCAI VÂNĂT (Eryngium
planum L), fam. Apiaceae/Umbelliferae.
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
 135

MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea bronşitei, tusei convulsive şi
spastice: decoct, din 2 linguri plantă
uscată şi mărunţită la o cană (250 ml) cu
apă. Se fierbe 5 minute. Se strecoară. Se
îndulceşte cu miere. Se iau 4 linguri pe zi.
2. Pentru tratarea traheo-bronşitei acute,
retenţiei urinare: infuzie, din 1 linguriţă
plantă mărunţită peste care se toarnă o
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se
RECOLTARE. Părţile aeriene ale îndulceşte cu miere. Se bea conţinutul a
plantei (Eryngii plani herba) se recoltează 2–3 căni pe zi. Eficientă în caz de tuse
în momentul înfloririi, pe timp frumos, rebelă. Uz extern. Pentru tratarea
după ce s-a ridicat roua. Se îndepărtează paradontozei, dermatozei şi eczemei
părţile lemnificate ale tulpinii. Se usucă în infecţioase la copii: decoct, din 2 linguri
camete întunecoase; lumina o pulbere de plantă la o cană (250 ml) cu
decolorează. Se păstrează în saci textili. apă. Se fierbe 10 minute la foc domol. Se
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile strecoară. Se spală locul afectat folosind
aeriene conţin saponozide triterpenice (1– un tampon cu vată. Pentru paradontoză
2,5%), între care saniculasaponozida B, decoctul se ţine în gură 5–10 minute, apoi
saniculagenina A, eringiumsapogenina D, se elimină în exterior.
F, G, H; zaharoză, chestoză, ferulol etc., MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
săruri minerale. intern. Pentru tratarea bronşitei: a)
PROPRIETĂŢI
infuzie, din 5–10 g plantă uscată şi
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
mărunţită peste care se toarnă 100 ml apă
ale plantei au utilizări terapeutice în
în clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se
medicina umană şi veterinară, cultă şi
strecoară şi se administrează prin breuvaj
tradiţională. Principiilor active pe care le
bucal (se toarnă pe gât); b) decoct, din 10
conţine planta li se atribuie proprietăţi
g plantă uscată şi mărunţită la 150 ml apă.
fluidifiante ale secreţiilor bronşice,
Se fierbe 10 minute la foc domol. Se
expectorante şi antiseptice bronşice,
strecoară. Se răceşte şi se administrează
calmante, diuretice şi depurative.
prin breuvaj bucal. Dozele de tratament:
Provoacă eliminarea din bronhii şi din
animale mari (cabaline, taurine), 25–50–
plămâni a substanţelor dăunătoare care se
100 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
acumulează prin îmbolnăvire; distruge
porcine), 10–15–25 g; animale mici
microorganismele; acţionează asupra
(pisici, câini), 2–5–10 g. Uz extern.
centrului tusei diminuându-i activitatea de
Pentru tratarea dermatozelor: a) decoct,
declanşare a acceselor tusive; diminuează
din 4 linguri plantă uscată şi mărunţită la
excitabilitatea nervoasă şi înlătură
500 ml apă. Se fierbe 10–15 minute la foc
spasmele bronşice; acţionează asupra
domol. Se strecoară. Se lasă la răcit. Se
epiteliului renal mărind secreţia şi
spală locul afectat folosindu-se un
excreţia de urină; înlătură pe cale renală şi
pansament steril; b) unguent, din untură şi
digestivă toxinele din corp şi a altor
cenuşa florilor sau fructelor. Se amestecă
deşeuri metabolice. Folosită intern în
bine în proporţii egale. Se lasă 2 zile. Se
bronşite şi tuse convulsive, retenţie
amestecă din nou. Se aplică unguentul pe
urinară, iar extern în tratarea artritei şi
locul afectat după ce în prealabil zona a
dermatozei.
fost spălată cu decoct.
136

la 50 cm. frunze rigide, 2–3 penat-sectate,

cu foliole ţepoase, decurente pe rahisul
frunzei, cele bazale lung-peţiolate, cele
SCAIUL DRACULUI tulpinale sesile şi înconjoară tulpina. Flori
(Eryngium campestre L), fam. albe-verzui, grupate în capitule ovoidale,
Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee, cu involucru din 5–10 bractei spinoase,
perenă, hemicriptofită, anemohoră, lungi de 3–4 cm; caliciu cu dinţi
întâlnită în locuri aride, pietroase, fâneţe, lanceolaţi, mai lungi decât corola; corolă
păşuni, coaste, margine de drumuri şi căi cu petale lungi şi inflexe. Înflorire, VII–
ferate, aluviuni, din regiunea de stepă VIII. Fruct, diachenă elipsoidală,
până la altitudinea de 600–800 m; se mai ghimpoasă. Toamna, planta este ruptă de
numeşte amărea, buruiană mucedă, vânt şi purtată prin rostogolire la mari
căruţa-dracului, ghimpe tăfălog, distanţe, de unde şi numele de rostogol.
iarba-măgarului, îndrăcită, morcov de
deal, rostogol, scai, scai de câmp, scai
măgăresc, scai mneriu, scai muced, scai
vânăt, scaiul-vântului, scai voinicesc,
scăieţi, scăiuş, schin, schin otrăvitor,
sperioasă, spin alb, spinele dracului, spin
de mucedă, spinţa-dracului, spinul
dracului, spinul Sfintei Mării, spinul
vântului, sporiul-casei, tăvălici; Franc:
Panicaut, Chardon; Germ: Feld
Mannstreu; Magh: Mezei iringó; Rus: RECOLTARE. Rizomii (Eryngii
Sinegolovnik polevoi; Ucr: Pliden. campestris rhizoma) se recoltează
Răspândit în centrul şi sudul Europei, primăvara devreme (martie – aprilie) sau
vestul Asiei. toamna târziu (octombrie – noiembrie). Se
ISTORIC. Planta este cunoscută din curăţă de rădăcini şi părţile aeriene.
Antichitate. Eryngium este nume vechi Uscarea naturală la soare sau în încăperi
dat de Teofrast. Dacii îi spuneau sciárela, aerisite. Uscarea artificială, la 40oC.
skiárela, scăierel şi era folosit contra COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomii şi
durerilor de stomac. Decoctul plantei se rădăcinile conţin saponozide, tanoizi, acid
lua pentru înlăturarea durerilor de stomac, cafeic, acid clorogenic, mici cantităţi de
tratarea ulcerului gastric şi în general al ulei volatil, poliine (falcarinonă),
gastralgiilor, în bolile renale ca diuretic. substanţe minerale.
Extractul proaspăt al rădăcinilor era PROPRIETĂŢI
folosit în tuberculoza pulmonară. Pentru FARMACODINAMICE. Rizomul plantei
combaterea durerilor de dinţi se ţinea are utilizări terapeutice în medicina
decoctul plantei în gură. La copiii speriaţi, umană tradiţională. Principiilor active li
li se turna decoctul plantei pe cap, iar apoi se atribuie proprietăţi depurative,
se afumau cu planta uscată pusă pe jar. diuretice, carminative, calmante,
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom cicatrizante, antitusive. Provoacă
fusiform, vertical, gros până la 1 cm, lung eliminarea toxinelor din organism,
de 10–15 cm, din care se desprind acţionează asupra epiteliului renal mărind
rădăcini fibroase, în partea superioară se secreţia şi excreţia de urină, favorizează
află numeroase fibre ce îl îmbracă eliminarea gazelor intestinale şi prin
circular. Tulpină cilindrică, glabră, aceasta balonările; înlătură spasmele
glandulos-ramificată, alburie, înaltă până tusei; diminuează excitabilitatea nervoasă
pe locurile dureroase; favorizează
 137

procesul de epitelizare şi vindecare a la spălături contra durerilor de ochi.

rănilor. Adesea rizomul este folosit în Zeama limpede obţinută prin zdrobirea
anorexie pentru stimularea poftei de frunzelor se punea în picături, contra
mâncare, în dureri de stomac, diaree, durerilor de ochi şi la pecingine pentru a
paradontoză, carie dentară, ulcer gastric, se vindeca (C. Bârcă, 1972). Rădăcina
răni. pisată se folosea la ceai contra năduşelii
MEDICINĂ UMANĂ. (răceală, gripă).
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
pentru tratarea meteorismului (balonări), erectă, cilindrică, angulată, sulcată,
litiazei vezicale, urinare, în anorexie, glabră, spinoasă. Frunze bazale dispuse în
ulcer gastric, tuse convulsivă, ca tonic rozetă, cele tulpinale perechi unite la
aperitiv: decoct, din 1 linguriţă rizom bază, formând un rezervor unde se adună
uscat mărunţit la o cană (250 ml) cu apă. apa de ploaie; frunze inferioare des
Se fierbe 5 minute la foc domol. Se setaceu ciliate pe margine, pe dos setaceu
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe păroase şi pe nervuri aculeate, lobat
zi. Uz extern. Pentru tratarea crenate, lirate, cele superioare penat
paradontozei, cariei dentare, rănilor: sectate. Foliole involucrale rigide,
decoct, din 1 lingură rizom uscat şi lanceolate sau lanceolat subulate, de
mărunţit la o cană (250 ml) cu apă. Se lungimea inflorescenţei, uneori mai
fierbe 5 minute la foc domol. Se lasă scurte. Flori palid violacee sau albe.
acoperită încă 15 minute să se răcească Înflorire, VI–VIII.
până la călduţ. Se strecoară. Se clăteşte
bine gura de mai multe ori pe zi sau se
ţine decoctul câteva minute pe locul
dureros. Rănile se spală cu decoct,
folosind un pansament steril.

SCAIUL VOINICULUI
(Dipsacus laciniatus L), fam.
Dipsacaceae. Plantă erbacee, bianuală,
hemiterofită, frecvent întâlnită în întreaga RECOLTARE. Rădăcina plantei
ţară, mai ales în părţile sudice, pe lângă (Dipsacusi radix) se recoltează toamna,
drumuri, pe marginea apelor şi a pe timp însorit. Se scoate cu cazmaua. Se
pârloagelor; se mai numeşte porci, scai, spală repede într-un curent de apă, se taie
scaiul măgarului, scăiete, scăiuş, varga în fragmente, se despică şi se usucă în
ciobanului; Germ: Gelappte Karde; strat subţire, de preferat în podul caselor
Magh: Héjakut mácsonya; Rus: acoperite cu tablă.
Vorsianka razdelnaia. Răspândită în COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Europa şi Asia de Vest. Necunoscută. După determinări sumare
ISTORIC. Planta este cunoscută din planta conţine flavonoizi liberi, heterozide
Antichitate. Numele Dipsacus provine de şi cefalarozid.
PROPRIETĂŢI
la cuvântul grecesc dipsao = mi-e sete, cu
FARMACODINAMICE. Medicina
referire la frunzele plantei care
populară îi atribuie proprietăţi febrifuge,
concrescute la bază formează un rezervor
antifungice, dezinfectante, antimicrobiene
unde se adună rouă şi apa de ploaie. Apa
şi cicatrizante. Empiric, se consideră că
de ploaie sau roua strânsă în micul
înlătură febra, împiedică dezvoltarea
rezervor făcut de frunze se întrebuinţează
138

micozelor în special a candidei, omoară DESCRIEREA SPECIEI. Rizom cu

microbii, stimulează procesul de aspect pivotant, din care se desprind
epitelizare şi vindecarea rănilor, înlătură rădăcini secundare. Tulpină erectă,
durerea. Folosită pe alocuri în bolile de sulcată, glaucă, uşor-glanduloasă în partea
ochi, eczeme, impedigo, tricofiţie şi superioară, înaltă până la 60 cm. Frunze
tratarea bolilor femeieşti. penat-fidate, cu foliole lanceolate, alterne.
MEDICINĂ UMANĂ. Flori albastre, rar albe, grupate în cime
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru axilare, iar toate la un loc într-o paniculă
tratarea febrei, gripei, răcelii: decoct, din terminală; caliciu gamosepal, persistent,
1 linguriţă rădăcină uscată şi pisată la o cu 5 diviziuni; corolă rotat-campanulată,
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 3–5 cu tubul scurt, lobii ovaţi, cu o coronulă
minute. Se lasă 15 minute să se răcească de peri albi la gât; androceu din stamine
până la călduţ. Se strecoară. Se bea cu fixate pe tubul corolei, cu antere
precauţie şi cu înghiţituri rare, 1–2 căni pe obcordiforme; gineceu tricarpelar, stil de
zi. Uz extern. 1. Pentru tratarea durerilor aceeaşi lungime cu staminele sau mai
de ochi: a) apă de ploaie sau rouă, puţin lung, stigmat trifidat. Înflorire, VI–
adunate la baza frunzelor, se spală ochii VIII. Fruct, capsulă subrotundă,
suferinzi; b) sucul, frunzelor strivite, după dehiscentă, triloculară. Seminţe alungite,
limpezire se toarnă sub formă de picături rugoase, castanii sau negricioase.
cu pipeta în ochi. 2. Pentru tratarea de
pecingine: suc de rădăcină, se unge
pecinginea de 2–3 ori pe zi folosindu-se
un pansament steril. 3. Pentru tratarea
bolilor femeieşti: decoct, din 200–300 g
rădăcină la 2–3 litri de apă. Se fierbe 15
minute. Se strecoară şi se adaugă apei de
baie.

RECOLTARE. Rizomul şi rădăcinile

SCARA-DOMNULUI (Polemonii rhizoma et radix) se recoltează
(Polemonium caeruleum L), fam. toamna până la apariţia îngheţului. Se scot
Polemoniaceae. Plantă erbacee, perenă, din pământ cu cazmaua. Se scutură de
hemicriptofită, întâlnită în regiunea pământ şi se spală într-un curent de apă.
montană prin fâneţe umede şi poieni Se lasă la zvântat. Se usucă în strat subţire
umbroase; se mai numeşte la soare sau în poduri acoperite cu tablă.
scara-doamnei, scăricea; Engl: Jacob’s COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomul şi
ladder; Franc: L’escalier de dieu; Germ: rădăcinile conţin saponozide triterpenice
Jakobsleiter; Magh: Csatafü; Rus: care îi conferă proprietăţi expectorante,
Siniuha globaia; Ucr: Proşivka. antibronşice, sedative.
Răspândită în Europa, până în Munţii PROPRIETĂŢI
Caucaz şi Siberia, America de Nord, FARMACODINAMICE. Principiile active
Japonia. cu proprietăţile lor expectorante,
ISTORIC. Planta este cunoscută din antibronşice şi sedative, contribuie la
vechime. Rizomul şi rădăcinile ei au fost eliminarea din bronhii şi din plămâni a
folosite pentru expectoraţie, mai ales în substanţelor dăunătoare. Acţiune de
bronşitele cronice, şi în combaterea prevenire şi tratare a bronşitelor acute sau
sclerozei. cronice. Calmează stările de excitaţie
cerebrală. Folosite în tratarea bronşitelor
 139

acute, bronşitelor cronice şi prevenirea aripată. Rozetele bazale din primul an

sclerozei. sunt mari, cu frunze numeroase, culcate,
MEDICINĂ UMANĂ. oblanceolate, glabre, uneori pe ambele
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru feţe sau cel puţin pe dos cu peri crispuli,
tratarea bronşitelor cronice, bronşitelor răsfiraţi, penat partite până la ¾ din
acute şi ca sedativ: infuzie, din 1 linguriţă semilamină, cu segmente ovate, de obicei
pulbere de rizom la o cană (250 ml) cu trilobate, cu lobii terminaţi în spini
apă în clocot. Se lasă acoperită 10–15 galbeni, între ei cu spinişori mai mărunţi.
minute. Se strecoară. Se bea la nevoie Rozeta de frunze dispare până la înflorire.
conţinutul a 2–3 căni pe zi. 2. Pentru Frunzele tulpinale conforme, decrescente,
prevenirea sclerozei sau întârzierea decurente pe tulpină, formând aripi lobate
procesului: infuzie sau decoct, din 1 şi spinoase. Ramuri cu un singur antodiu,
linguriţă pulbere de rizom la o cană (250 cu peduncul lung, de obicei tomentos, nut
ml) cu apă. Se bea zilnic conţinutul a câte sau aripat; antodiu mare, de obicei nutant,
1–2 căni. de 3,5–6 cm în diametru. Foliolele
involucrului slab arahnoideu întreţesute
sau glabre, la mijloc late de 3–5 (6) mm,
către vârf treptat îngustate, foarte lent
SCĂIETE (Carduus atenuate în spin, către bază brusc
nutans L), fam. Asteraceae/Compositae. îngustate într-o porţiune cu marginile
Plantă erbacee, bianuală, hemiterofită, paralele, cele interne moi, numeroase,
frecventă în întreaga ţară, prin păşuni şi roşii. Flori roşii, cu corolă lungă de cca 1
izlazuri însorite, locuri necultivate, pe cm, exertă din involucru, adânc fidată, cu
lângă drumuri, foarte răspândit în Câmpia tub lung, îngust şi stil lung, exert.
Bărăganului, întâlnit din stepă până în Înflorire, VI–VIII. Fruct, achene lungi de
zona dealurilor; se mai numeşte ciulin, 3–4 mm, fin transversal rugoase, cu papus
cucuruzul măgarului, scai, scaite, schin; des alb lung aproape cât florile.
Germ: Nickende Distel; Magh: Bókoló
bogáncs; Rus: Certopoloh; Ucr:
Ciortopoloch. Răspândit în Europa, Asia
de Vest, Africa de Nord.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
Antichitate. Carduus, reprezintă numele
unor plante erbacee spinoase la romanii
Virgilius, Plinius cel Bătrân etc. La daci
planta era cunoscută sub numele de
skiároax, sciállonida, scăierac, sciolniţă
(sciálloniţă/sciălăniţă-sciolniţă,
ciolniţă/ciulniţă) (I. Pachia Tatomirescu, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
1997). Folosită în amestec cu coajă de plantei (Cardui nutantis herba) se
nucă, rădăcini de pătlagină şi rostopască, recoltează când se află înflorită.
la băi pentru întărirea copiilor şi pentru Recoltarea se face pe vreme însorită şi
poftă de mâncare (C. Bârcă, 1972; V. după ora 11. Se usucă la umbră în strat
Butură, 1979). Inflorescenţele au fost subţire sau în podul caselor acoperite cu
folosite în anchiloze poliarticulare, tablă. Uscarea artificială, la 30–35oC.
mialgii. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină conţine aminoacizi, derivaţi
pivotantă. Tulpină înaltă de 30–100 cm, orto-dihidroxifenolici, flavonozide,
solitară sau ramificată, foliată, spinos
140

cumarine, alcaloizi, antocianozide, dealurilor; se mai numeşte bacşâr, bacşir,

taninuri, mucilagii, steroli, acizi graşi brusture, cănăriţă, ciulin, ciurlan de
superiori liberi, glucide, săruri minerale câmp, cornuţi, cornuţ, holeră, lipici,
(Em. Grigorescu, I. Ciulei, Ursula purcelaş, scalet, scaietele popii, scai
Stănescu, 1986). tătăresc, scăiete, scăietele popii, vadleriş;
PROPRIETĂŢI Germ: Betterläuse; Magh: Bojtorján
FARMACODINAMICE. Frunzele plantei szerbtövis; Rus: Durnişnik zobovidnâi.
ocupă un loc important în tratamentul Răspândită în Europa şi Asia.
empiric al hipertensiunii arteriale şi a unor ISTORIC. Planta a fost observată în
afecţiuni hepatice. În cadrul Facultăţii de Europa încă din secolul al XVI-lea.
Farmacie Bucureşti s-a obţinut un produs Zeama fructelor fierte în apă s-a folosit şi
cu acţiune antihepatotoxică care se încă se mai foloseşte pentru combaterea
bazează pe rolul protector al incontinenţei urinare nocturne la copii.
aminoacizilor faţă de sistemul enzimatic Împreună cu scaiul vânăt, se folosea la
din reticulul endoplasmatic, mitocondrii şi ceaiuri împotriva tusei convulsive.
anvelopa nucleară ale celulelor hepatice. Copiilor cu colici intestinale li se punea
MEDICINĂ UMANĂ. pe abdomen comprese cu decoct cald
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Empiric, obţinut prin fierberea plantei în apă.
pentru tratarea de hipertensiune şi DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
afecţiuni hepatice: decoct, din 10 g plantă fusiformă. Tulpină înaltă de 20–120 cm,
uscată şi mărunţită, peste care se toarnă cilindrică, puţin ramificată, cu părţile
100 ml apă în clocot. Se fierbe 5 minute la tinere cărnoase. Frunze destul de mari, lat
foc domol. Se strecoară. Se bea în cursul triunghiular ovate, 3 sau multilobate, cu
unei zile în două reprize. 2. Empiric, lobii acuţi şi de 1–2 ori obtuz dinţaţi, la
pentru tratarea de anchiloză poliarticulară bază cordate, brusc atenuate în peţiol
şi mialgii: decoct, din 100 g inflorescenţe lung. Pe ambele feţe ale frunzelor, printre
uscate la 2 litri de apă. Se fierbe 5–10 peri, se află glande sesile, galbene.
minute. Se strecoară. Se bea câte 100 ml Antodii mascule globuloase, de 5–6 mm
de 3 ori pe zi, iar cu restul se pun în diametru, cele femele elipsoidale.
comprese calde pe zona afectată. 3. Pentru Înflorire, VII–X. Fruct verde sau bruniu
tratarea afecţiunilor pulmonare: miere, din verde, fin pubescent, lung de (14) 15 (18)
florile acestei plante, se ia câte 3 linguriţe mm, pe laturi cu spinişori uncinaţi, lungi
pe zi, câte o linguriţă la 3 ore. Uz extern. de 2–4 mm, la vârf cu rosturi conice,
Pentru tratarea anchilozei şi a copiilor divergente, uneori mai mult sau mai puţin
debili: decoct, din 300 g inflorescenţe atingându-se. Întreaga plantă este aspru
uscate la 8–10 litri de apă. Se fierbe 20 pubescentă, acoperită cu peri scurţi, rigizi.
minute. Se lasă să se răcească până la
călduţ. Se strecoară. Se adaugă apei de
baie. Îmbăierea durează 15–20 minute.

SCĂIETELE-POPII1
(Xanthium strumarium L), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
anuală, terofită, întâlnită frecvent prin
locuri necultivate, pe ruine, lângă garduri,
pe marginea drumurilor şi a arăturilor, în RECOLTARE. Părţile aeriene ale
jurul fântânilor, din stepă şi până în zona plantei (Xanthi strumari herba) se
 141

recoltează mai ales în iulie – august. Se maritime, locuri ruderale şi culturi

usucă la umbră în strat subţire. agricole, din regiunea de stepă până în
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Incomplet zona pădurilor de stejar; se mai numeşte
studiată. S-a izolat o lactonă cornaci, scaietele popii. Răspândită în
sescviterpenică, xantumina, acizi Europa de Sud.
polifenolici. ISTORIC. Plantă cunoscută din
PROPRIETĂŢI vechime. Numele Xanthium vine de la
FARMACODINAMICE. Medicina cuvântul grecesc xanthós = galben. Încă
populară îi atribuie proprietăţi de la Dioscorides, cu decoctul plantei se
antibacteriene, coleretice, antitusive, putea vopsi părul în galben.
anticanceroase (formele ganglionare). DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
Principiile active au proprietatea de a înaltă de 3–10 cm, groasă, cilindrică, cu
distruge bateriile, de a mării secreţia de ramuri divaricate. Frunze alterne, ovat
bilă şi a-i provoca eliminarea ei în triunghiulare, cele mai mari cordate, lung
duoden, diminuează sau înlătură accesele peţiolate, trinervate, de obicei 3–5-lobate
de tuse. Folosită ca antiinflamator, şi obtuz dinţate sau denticulate, pe ambele
antitusiv, antidiareeică. feţe verzi, aspre, datorită perilor groşi,
MEDICINĂ UMANĂ. conici, scurţi şi foarte ascuţiţi; între peri
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru se găsesc glande sesile, răzleţe. Antodii
tratarea tusei, inflamaţiilor intestinale, masculi la vârful inflorescenţei,
diaree, dischinezii biliare, adenomului de globuloase, late de 6–8 mm, verzui
prostată: decoct, din 1 linguriţă frunze globuloase; antodii femeieşti cu involucru
uscate şi mărunţite la o cană (250 ml) cu alungit ovoidal, galbene brunii, acoperite
apă. Se fierbe 4–5 minute la foc domol. la vârf cu ghimpi deşi. Înflorire, VII–IX.
Se strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni Fruct ghimpos, cu spini lungi de 5–7 mm,
pe zi fără a se îndulcii. 2. Empiric, pentru aproape cât diametrul corpului, gracili,
înlăturarea incontinenţei urinare nocturne destul de viguroşi şi uncinaţi, de la bază
la copii: decoct, din fructe fierte în apă. O până la mijloc şi mai sus dens hispid
mână de fructe se adaugă la 250 ml de apă păroşi, rari şi puţin glanduloşi
în timp ce fierbe. Se lasă să clocotească 5
minute. Se strecoară. În funcţie de
mărimea copilului i se administrează între
1–5 linguriţe înainte de culcare. 3. Pentru
tratarea cancerului (în special cel
ganglionar): a) suc proaspăt, obţinut prin
presare din tulpină, ramuri şi frunze, fără
flori. Se iau 3 linguri pe zi; b) decoct, din
o lingură frunze proaspete sau uscate la o
cană (250 ml). Se fierbe 10 minute. Se
lasă la răcit până la călduţ. Se strecoară.
Se consumă conţinutul a 2-3 căni pe zi, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
înainte de a mânca cu 15 minute. plantei (Xanthi italici herba) se recoltează
prin iulie – august. Se usucă la umbră în
strat subţire.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
2 Necunoscută. I se atribuie aceleaşi
SCĂIETELE-POPII
substanţe ca la specia precedentă (X.
(Xanthium italicum Moretti), fam.
strumarium).
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
anuală, terofită, întâlnită pe dune
142

PROPRIETĂŢI ei în a se vindeca. Dacii ăi spuneau

FARMACODINAMICE. Medicina Turtástră. În multe zone din ţară, prin
populară îi atribuie proprietăţi moştenire probabil de la daci, decoctul ei
antibacteriene, coleretice, antitusive, se foloseşte la spălarea bubelor dulci
anticanceroase. Principiile active au (eczemă infecţioasă) la copii.
proprietatea de a distruge bateriile, de a DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
mării secreţia de bilă şi a-i provoca pivotantă. Tulpină erectă sau curbată la
eliminarea ei în duoden, diminuează sau bază, înaltă de 50 (80) cm, cilindrică, des
înlătură accesele de tuse. Folosită ca frunzoasă, de regulă cu internodiile mai
antiinflamator, antitusiv, antidiareeică, mult sau mai puţin acoperite de frunze.
anticancer. Frunze bazale în rozetă sau mai mult sau
MEDICINĂ UMANĂ. mai puţin uscate la înflorire, alungit
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru oblanceolate, lent atenuate, slab penat
tratarea tusei, inflamaţiilor intestinale, lobate, cu spini mari, îngust triunghiulari,
diaree, dischinezii biliare, cancerului între ei cu spinişori mai mici. Frunze
ganglionar: decoct, din 1 linguriţă frunze tulpinale descrescente, ovate, de obicei
uscate şi mărunţite la o cană (250 ml) cu glabre, semiamplexicaule, cu nervuri
apă. Se fierbe 4–5 minute la foc domol. proeminente, sinuat spinos lobate, cu
Se strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni spini puternici, cele superioare mai mult
pe zi fără a se îndulcii. Cu această plantă sau mai puţin acoperă antodiul. Tulpina la
s-a tratat Lăcuţă Dumitru, din Vălenii de vârf ramificată, cu 1–8 ramuri, fiecare
Munte. Suferea de diaree care nu a cedat purtând un singur antodiu, corimboase sau
la nici-un medicament. A fost suficient să suprafastigiate. Antodiul în diametru de
bea conţinutul unei căni cu decoctul 2,5–4 cm. Foliole involucrale
plantei ca să se vindece. 2. Empiric, multiseriate, de obicei lanceolate,
pentru înlăturarea incontinenţei urinare negricioase, foarte spinoase, puţin mai
nocturne la copii: decoct, din fructe fierte scurte decât florile, cele interne foarte
în apă. O mână de fructe se adaugă la 250 alungite; de 2 ori mai lungi decât cele
ml de apă în timp ce fierbe. Se lasă să externe, lineare, întregi, albe gălbui.
clocotească 5 minute. Se strecoară. În Receptaculul paliaceu, cu palei capilare,
funcţie de mărimea copilului i se puţin mai lungi decât florile. Flori
administrează între 1–5 linguriţe înainte tubuloase, cu corolă negricios purpurie.
de culcare. Înflorire, VII–IX. Fruct, achenă, lungă de
2–4 mm, cu papusul format dintr-o serie
de scvame despicate în sete frumoase.
SCĂIŞOR (Carlina
vulgaris ssp. vulgaris L), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
bianuală, hemiterofită, întâlnită în locuri
uscate, pe coline şi câmpii însorite, prin
poieni; se mai numeşte ciapa ciorii,
punga babei, sita zânelor, turtă, turtea,
turturea; Germ: Gemeine Eberwurz;
Magh: Közönséges bábakalács; Rus:
Kolicinik. Răspândit în Europa şi Asia.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
vechime. Numele plantei Carlina, face RECOLTARE. Părţile aeriene ale
aluzie la Carol cel Mare, care după plantei (Carlini vulgarisi herba) se
legendă a scăpat de ciumă prin folosirea
 143

recoltează prin iulie – septembrie. Se Krika, Mokrica. Răspândită pe tot Globul,

usucă la umbră, în strat subţire, de în zona temperată.
preferat în podurile caselor acoperite cu ISTORIC. Plantă cunoscută din
tablă. Antichitate. Anagalis este nume dat de
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Dioscorides. Folosită de strămoşii noştri
Necunoscută. la sângerări, boli pulmonare, contra
PROPRIETĂŢI negilor. A fost folosită pentru oprirea
FARMACODINAMICE. Medicina rândurilor roşii (metroragie, menstruaţie).
populară îi atribuie proprietăţi Se fierbeau câteva plante, iar din decoctul
antibacteriene, antidermatozice. obţinut se bea câte un păhărel, dimineaţa,
Principiile active din plantă omoară pe nemâncate. În unele locuri din ţară
bacteriile şi acţionează ca un puternic (Salva, din ţinutul Năsăudului) planta se
dezinfectant. Folosită pentru tratarea fierbea în borş; în timpul când se lua nu se
eczemelor infecţioase la copii (bube mânca sărat. Fiartă cu iederă, se dădea
dulci). celor ce aveau enterită şi diaree (V.
MEDICINĂ UMANĂ. Butură, 1936; I. Morariu, 1937). Decoctul
FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru plantei mai era folosit contra bubelor.
tratarea eczemelor infecţioase (bube Planta se mai punea în sarea vacilor ca să
dulci): decoct, din 5 g plantă uscată şi se gonească (V. Butură, 1938).
mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
fierbe 5 minute la foc mic. Se lasă să se pivotantă subţire. Tulpină lungă de 5–30
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se (40) cm, în patru muchii îngust-aripate,
spală locul afectat folosindu-se un ramificată, cel mai adesea întinsă la
pansament steril. pământ. Frunze mici, ovate, sesile, opuse,
punctate pe faţa inferioară. Flori roşii, roz
sau albastre; caliciu cu 5 petale
îngust-lanceolate; corolă rotată; androceu
SCÂNTEIUŢĂ cu stamine concrescute la bază, fin-ciliate;
(Anagallis arvensis L), fam. Primulaceae. gineceu cu stil filiform şi stigmat
Plantă erbacee, anuală, hibernantă, globulos. Înflorire, V–IX. Fruct, capsulă
terofită-hemiterofită, comună în întreaga cu stilul persistent. Seminţe mici (1–1,7
ţară prin ogoare, semănături, prin grădini mm), negricioase, verucoase.
şi vii, la margine de drumuri, pe lângă
garduri şi prin tăieturi de pădure, din
regiunea de câmpie, de dealuri şi montană
inferioară (etajul fagului); se mai numeşte
aurică, buruiana-bureţilor, buruiană de
rânduri roşii, coardă de găină, focşor,
gonitoare, gonitoarea-vacii, iarbă de
păsări, intiţă, năsturaşi, nigelariţă,
ochişor, ochişor roşu, paperină, plescăiţă,
răcuină, rocoină roşie, rocoină, roşuţă,
sălci mici, scânteie, scânteiuţă roşie, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
scânteioară, scânteuţi, sclipeţi, plantei (Anagalli herba) se recoltează tot
soponelul-calului, văcăriţă; Franc: timpul anului; se recomandă ca recoltarea
Mouron des champs; Germ: Acker să se face în timpul înfloririi. Se curăţă de
Gauchheil; Magh: Mezei tikszem; Pol: frunzele îngălbenite sau uscate. Se usucă
Kocatnycka kurzysland; Sârbo-Cr: la umbră, în strat subţire, de preferat în
144

poduri acoperite cu tablă. Uscarea Pentru tratarea metroragiei: a) decoct, din

artificială, la 40–50oC. 2 linguriţe plantă uscată şi mărunţită la o
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute.
aeriene conţin substanţe amare, Se strecoară. Se bea dimineaţa pe
glucosaponozide, tanoizi, enzime stomacul gol, câte un păhărel (încetează
(primaveraza, ciclamaza), flavonoizi, hemoragiile uterine); b) decoct, din 3
substanţe toxice neidentificate chimic etc. linguriţe plantă uscată şi mărunţită la ½
PROPRIETĂŢI litru de borş. Se fierbe 10 minute. Se
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene strecoară. Se bea câte un păhărel pe
ale plantei au utilizări în medicina nemâncate (în timpul tratamentului cu
tradiţională umană şi veterinară. Li se acest preparat nu se sărează mâncarea).
atribuie proprietăţi expectorante, tonice Uz extern. Pentru tratarea rănilor,
pentru sistemul nervos, afrodisiace, ulcerelor varicoase, eczemelor: a) decoct,
colagoge, diaforetice, diuretice şi din 2 linguri plantă uscată mărunţită la o
cicatrizante externe. Principiile active au cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute
proprietatea de a elimina din bronhii şi la un foc domol. Se lasă acoperită 10–15
din plămâni substanţele dăunătoare prin minute. Se strecoară. Se spală pe locul
expectoraţie; acţionează tonic asupra afectat cu un tampon de vată sau un
sistemului nervos; stimulează funcţia pansament steril; b) alifie, preparată din 3
sexuală, amplificând erotismul, g extract fluid de plantă, 5 g lanolină, 25 g
senzualitatea şi trăirile interioare în timpul vaselină. Se amestecă bine până
relaţiei sexuale; favorizează secreţia bilei; conţinutul devine omogen. Cu alifia
favorizează transpiraţia; acţionează asupra obţinută se acoperă rănile, ulceraţiile şi
epiteliului renal mărind cantitatea de urină eczemele, după ce au fost spălate cu
eliminată şi contribuind în acest fel la decoctul pregătit mai sus şi apoi se
curăţirea corpului de substanţe toxice pansează; c) sucul proaspăt, obţinut prin
rezultate din metabolism; provoacă şi zdrobirea şi stoarcerea plantelor, se aplică
întreţine procesul de epitelizare grăbind pe răni, varice ulceroase, eczeme pentru
vindecarea rănilor. Planta este folosită vindecare.
pentru tratarea tusei, astmului cardiac, MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
neuroasteniei, impotenţei, ulcerului intern. Pentru tratarea sterilităţii la vaci,
gastric, îmbunătăţirea secreţiei de lapte la se dă planta la vaci. Uz extern. Pentru
lăuze, stimularea digestiei, în metroragie, tratarea papilomatozei (cutanate şi
răni, ulcere varicoase, eczeme. Medicina mamare) la bovine şi cabaline: decoct, din
populară veterinară o foloseşte pentru 2 linguri plantă uscată şi mărunţită la 250
tratarea animalelor de papilomatoză şi ml apă. Se fierbe 10 minute. Se strecoară
combaterea sterilităţii vacilor. şi se badijonează cu un pansament steril
MEDICINĂ UMANĂ. locul afectat.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea tusei de diverse etiologii, astmului
cardiac, neuroasteniei, ulcerului gastric,
stimularea funcţiei sexuale (impotenţă), SCHINDUF (Trigonella
stimularea secreţiei glandelor gastrice, foenum-graecum L), fam.
intestinale şi a ficatului, în boli renale, Fabaceae/Leguminosae. Plantă erbacee,
metroragie: infuzie, din 1 linguriţă plantă anuală, terofită, cultivată în judeţele
uscată mărunţită peste care se toarnă o Brăila şi Constanţa, sporadic sălbăticită
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă prin semănături; se mai numeşte molotru,
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se schinduţ, sfândig; Engl: Fenugreek;
bea fracţionat, pe parcursul unei zile. 2.
 145

Germ: Griechischer Hornklec; Magh: 10, pentru a evita scuturarea. Producţie,

Bakszarvú lepkeszeg; Rus: Pajitnik 1.300–1.800 kg/ha. După recoltare
ugreceskoe senoi. Răspândit în Europa, seminţele se ţin în strat subţire în încăperi
sudul Asiei. uscate şi bine aerate. Pentru o uscare
ISTORIC. Planta este cunoscută din uniformă se lopătează de 2 ori pe
Antichitate. Cu făina obţinută din seminţe săptămână. Condiţii tehnice de recepţie.
se preparau cataplasme pentru tratamentul Se admit: maximum 0,5%, corpuri străine
inflamaţiilor, contuziilor, abceselor şi organice; maximum 0,5%, corpuri
ulcerelor cu secreţii purulente. Lujerii minerale; maximum 12%, umiditate.
tineri erau folosiţi în arta culinară. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Seminţele
Seminţele crude măcinate serveau drept conţin compuşi azotaţi (0,40%), constând
condiment pentru unele mâncăruri din colină, trigonelină L, substanţe
orientale, iar prăjite erau folosite ca glucidice (20–30%) reprezentate mai ales
surogat de cafea. Astăzi este cultivat mai prin stanchinoză şi galactomanane; lipide
mult ca plantă furajeră. Vegetează pe sterolice (8–10%), formate din lecitină,
soluri uscat-revene până la revene, cu fitină, alte fitosterine, trigliceride ale
pH-ul 6,0–7,2. Cele mai bune condiţii în acizilor linoleic, linoic, oleic, palmitic;
sudul ţării. Se întâlneşte şi sălbăticită prin protide şi nucleoprotide (30%), substanţe
semănături. amare, rutozid, taninuri, ulei volatil, săruri
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină minerale de Fe, Mg, P etc.
pivotantă. Tulpină erectă, cilindrică, PROPRIETĂŢI
fistuloasă, glabră, înaltă de 30–50 (70) FARMACODINAMICE. Seminţele plantei
cm. Frunze peţiolate, trifoliate, cu foliole au utilizări terapeutice în medicina
uşor dinţate, pe faţa superioară glabre, pe tradiţională umană şi veterinară.
cea inferioară slab-păroase; stipele Cunoscută încă din Antichitate.
lanceolate. Flori papilonate, gălbui sau Dioscoride şi medicii arabi foloseau
pal-liliachii, grupate câte 1–2 la subsuoara seminţele pentru tonifierea organismului,
frunzelor; caliciu păros, membranos; mărirea secreţiei de lapte la femeile care
corolă cu striuri violacee la bază, petalele alăptează şi vindecarea rănilor. Femeile
care formează carena sunt foarte scurte; egiptene din Antichitate se hrăneau cu
androceu cu ovar multiovulat. Înflorire, seminţele plantei pentru a creşte în
VI–VII. Fructe, păstăi alungite (8–10 cm), greutate. Tot egiptenii le foloseau ca
drepte sau uşor curbate, cu 10–20 seminţe helmintic. Din secolul trecut seminţele
comprimate. Seminţele au miros de sunt folosite pentru creşterea ponderală a
cumarină. tuberculoşilor. Seminţelor li se atribuie
proprietăţi afrodisiace, nutritive,
galactogene, aperitive, depurative,
diuretice, stimulente neuromusculare,
antiinflamatoare, cicatrizante; reprezintă o
sursă de vitamina PP. principiile active pe
care le conţin seminţele trezesc
senzualitatea, amplifică erotismul,
stimulează trăirile şi realizarea actelor
sexuale; stimulează secreţia glandelor
mamare; stimulează secreţiile salivare,
RECOLTARE. Seminţele secreţiile gastrice şi intestinale
(Trigonellae semen) se recoltează când (recomandate în anorexie sau în
păstăile au început să se usuce. Recoltarea dispepsii), mărind pofta de mâncare şi
se face cu combina, dimineaţa până la ora uşurând digestia; au acţiune tonică
146

generală asupra organismului, fiind un tratarea anemiei, asteniei fizice, asteniei

bun stimulent al muşchilor şi sistemului intelectuale, în diateză artritică, pelagră,
nervos; elimină sau limitează procesul impotenţă sexuală, nevroze, tuberculoză,
inflamator, favorizează epitelizarea şi guşă exoftalmică, tulburări digestive,
vindecarea rănilor, retrage toxinele din sarcină, subnutriţie, hiperglicemie, diabet,
masa umorilor şi favorizează eliminarea stimularea secreţiei de lapte la lăuze,
lor, acţionează asupra epiteliului renal pentru tonifierea sistemului nervos şi
mărind cantitatea de urină eliminată. stimularea metabolismului: macerat, din
Dintre plante constituie sursa de 50 g seminţe la 500 ml apă. Se lasă 24
aprovizionare a organismului cu vitamina ore. Se bea conţinutul a 1–2 căni de 200
PP. Folosite de medicina populară umană ml pe zi. Seminţele măcinate au
pentru stimularea metabolismului, eficacitate mai mare. Uz extern. Pentru
stimularea sistemului nervos central şi tratarea rănilor deschise, purulente,
neuromuscular, stimularea funcţiei inflamaţiilor, furunculelor, abceselor şi
sexuale, în anorexie pentru stimularea ganglionilor: cataplasmă, pregătită din
poftei de mâncare, combaterea stărilor seminţe măcinate, puţină apă şi oţet. Totul
toxice, stimularea urinării. Recomandate se amestecă bine până se obţine o pastă
persoanelor limfatice, anemice, copiilor omogenă. Se aplică pe zona afectată.
anorexici, în diateză artritică, în pelagră, MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru
impotenţă sexuală, astenie fizică şi ameliorarea stării de nutriţie a animalelor
psihică, nevroze, tuberculoză, guşă cate aparent nu suferă de vreo boală şi
exoftalmică, tulburări digestive, sarcină, pentru îngrăşare (mai ales a cailor) li se
subnutriţie, convalescenţă, hiperglicemie, administrează seminţe de schinduf.
răni. Medicina populară veterinară
foloseşte seminţele pentru întărirea
animalelor şi pentru îngrăşare.
MEDICINĂ UMANĂ. SCHINEL (Cnicus
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru benedictus L), fam.
stimularea metabolismului, stimularea Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
sistemului nervos central şi anuală, terofită, cultivată în scopuri
neuromuscular, stimularea funcţiei medicinale, uneori sălbăticită; se mai
sexuale (afrodisiac), stimularea secreţiei numeşte iarbă amară, scai amar, şofran
de lapte la lăuze, în anemie, astenie fizică sălbatic; Engl: Blessed thistle; Franc:
şi psihică, nevroze, tuberculoză, sarcină, Chardon béniţ; Germ: Benedikterkraut;
tulburări digestive şi ca antiinflamator şi Magh: Vad sáfrány; Rus: Kardobenedikt,
cicatrizant intern: a) infuzie, din 1 Volcieţ kudriavâi. Răspândită în Europa
linguriţă pulbere de seminţe peste care se de Sud-Est şi Africa de Nord.
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. ISTORIC. Planta este cunoscută din
Se lasă acoperită 10–15 minute. Se vechime ca tonic-amar, în bolile hepatice,
strecoară. Se îndulceşte şi se bea călduţ; ca depurativ, febrifug, arsuri la stomac,
b) decoct, din 1 linguriţă seminţe ulceraţii etc (Leon S. Muntean, 1990).
măcinate peste care se toarnă o cană (200 Numele Cnicus, vine de la cuvântul
ml) cu apă rece. Se lasă 5–6 ore, apoi se grecesc knizein = a vătăma, a scărpina, cu
fierbe 5 minute la foc domol. Se referire la frunzele sale pungente (E. I.
strecoară. Se îndulceşte cu miere. Se iau 4 Nyáràdy, 1964). Cunoscută de daci. Din
reprize în timpul unei zile. 2. Pentru numele daco-getic/daco-românesc –
tratarea ascaridiozei, tricocefalozei: harhaic Scinela/Skinela a rezultat numele
seminţe, sub formă de extract fluid, de azi schinel prin care era şi este
tinctură, sirop şi pulbere. 3. Pentru
 147

desemnată plantă medicinală Cnicus maximum 13%, umiditate. Producţie de

benedictus, originară din Daco- herba deshidratată, 30–50 q/ha.
geţia/Daco-romania, de multă vreme COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
cunoscută şi cultivată (I. Pachia conţine ulei volatil, substanţe amare
Tatomirescu, 1997). Cultivată în Ungaria, (cniicina, benedictina), mucilagii, tanin,
Rusia, Cehia, Slovacia, Bulgaria. În fitosterine, acizi rizinici, acid nicotinic,
România se cultivă în judeţele Prahova, amida acidului nicotinic, un principiu
Buzău, Călăraşi şi Giurgiu. antibiotic şi antifungic, vitamina B1, săruri
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină de K, Ca, Mg etc.
fusiformă, lungă până la 12 cm. Tulpină PROPRIETĂŢI
erectă, în cinci muchii, lânos-păroasă, FARMACODINAMICE. Părţile superioare
simplă sau ramificată, înaltă până la 1 m. ale plantei cu frunze şi flori au utilizări
Frunze alungit-lanceolate, cu nervuri terapeutice în medicina umană şi
proeminente, pe margini sinuate, veterinară cultă şi tradiţională. Proprietăţi:
spinos-dinţate, dispers-păroase, sesile, tonic amar, stomahic, carminativ,
alterne, înconjoară tulpina ca un guleraş. coleretic, colagog, diuretic, antimicrobian,
Flori galbene, tubuloase, cu nervuri mai anticitotoxic, hipoglicemiant. Planta face
închise la culoare, grupate în calatidii parte din compoziţia vestitei băuturi
terminale, lungi de cca 4 cm, acoperite cu benedictina, preparată de preoţii
bractei mari. Înflorire, VI–VIII. Achene vechiului ordin al benedictinilor, pentru
galbene-brune, cilindrice, cu papus. mărirea poftei de mâncare (Em.
Grigorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu,
1986). Principiile active pe care planta le
conţine stimulează secreţia glandelor
salivare, gastrice şi intestinale; provoacă
secreţia bilei şi eliminarea ei în intestin;
favorizează şi uşurează digestia;
favorizează eliminarea gazelor din
intestine diminuând sau înlăturând
balonările; acţionează asupra epiteliului
renal mărind cantitatea de urină eliminată
şi contribuind în acest fel la curăţirea
RECOLTARE. Părţile aeriene corpului de metaboliţi nocivi; provoacă o
superioare ale plantei cu frunze şi flori uşoară scădere a glicemiei; distruge
(Cardui benedicti herba) se recoltează microbii sau împiedică înmulţirea lor;
părţile superioare nelignificate pe vreme previne şi înlătură toxicitatea celulelor.
uscată, după ce s-a ridicat roua. Uscarea Folosită în gastrită, constipaţii cronice,
naturală numai la umbră în strat subţire ascită, astmă, tuse, afecţiuni hepatice,
sau înşirate pe sfoară. Uscarea artificială, anorexie, dureri reumatice, arsuri,
la 45–50oC. Se păstrează în saci textili sau degerături, răni purulente, pentru
de hârtie. Randamentul de uscare este de stimularea digestiei, vindecarea
4:1. Condiţiile tehnice de recepţie ulceraţiilor şi crăpăturilor de sân.
prevăd ca impurităţi: maximum 5%, MEDICINĂ UMANĂ.
tulpini lignificate; maximum 2%, plante FITOTERAPIA. Uz intern. 1. Pentru
decolorate sau brunificate; maximum 2%, tratarea gastritei, constipaţiilor cronice, în
inflorescenţe fructificate (cu papus); ascită, astmă, tuse seacă, afecţiuni
maximum 1%, corpuri străine organice; hepatice, ca stimulent al digestiei,
maximum 0,5%, corpuri străine minerale; diuretic: infuzie, din 1 linguriţă pulbere de
plantă la o cană (250 ml) cu apă în clocot.
148

Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. tratament: animale mari (cabaline,

Se bea câte un sfert de cană, cu o jumătate bovine), 10–25–50 g; animale mijlocii
de oră înainte de mese. 2. Pentru tratarea (ovine, caprine, porcine), 2–5–10 g;
sindroamelor dispeptice (anaciditate, animale mici (pisici, câini, păsări – mai
hipoaciditate), cu stimularea secreţiei ales găini), 0,2–1 g.
sucului gastric înceată dar de lungă
durată: a) tinctură, din 20 g pulbere de
plantă sau plantă uscată şi mărunţită la
100 ml alcool. Se lasă la macerat 10 zile. SCLIPEŢI (Potentilla
Sticla se agită zilnic. Se strecoară. Se iau erecta (L) Räusch), fam. Rosaceae. Plantă
40–50 picături, în apă sau vin cu o erbacee, perenă, hemicriptofită, întâlnită
jumătate de oră înainte de mese; b) în locuri turboase, umede, la marginea
infuzie, ca mai sus, cu aceeaşi doză şi pădurilor, prin poieni, din regiunea
utilizare. 3. Pentru liniştirea durerilor colinelor până în cea subalpină; se mai
reumatice, nervoase, scăderea febrei, numeşte calidemia, cinci degete, găinuşe,
fortificarea organismului, stimularea ghimneriu, iarba-faptului, sclipăţ, sclipăt,
secreţiilor gastrice şi îmbunătăţirea sclipeţei, scrântitoare, scrintitoare,
digestiei: vin de schinel, obţinut din o scripăţ, strâmsurea; Germ: Blutwurz;
mână pulbere de plantă la ¼ litru vin. Se Magh: Vérontó pimpó; Rus: Lapceatka
fierbe până scade la jumătate. Se priamostolaşciaia; Ucr: Peateţa.
strecoară. Se bea un păhărel înainte de Răspândită în toată emisfera nordică din
mese. Uz extern. 1. Pentru tratarea Europa, Asia şi în America de Sud.
arsurilor, degerăturilor: infuzie, din 20 g ISTORIC. Planta este cunoscută din
pulbere de plantă la 1 litru de apă în Antichitate. Ea a servit la popoarele
clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se nordice ca aliment în cazuri de foamete.
strecoară. Se fac băi locale. 2. Pentru Din cele mai vechi timpuri, locuitorii de
tratarea rănilor purulente, ulceraţiilor: a) pe teritoriul ţării noastre foloseau rizomul
infuzie, din 1 lingură pulbere de plantă la plantei pentru stânsură la coş, în vărsături
o cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă cu sânge şi menstruaţii prea abundente, în
acoperită 20–30 minute. Se strecoară. Se vătămături (hernie, afecţiuni interne cu
fac băi locale; b) pulbere de plantă, se crize acute). Planta mai era folosită la
aplică pe răni, ulceraţii, prin pudrare; c) scrântituri şi contra bătăturilor.
decoct, din 3 linguriţe pulbere de plantă la DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 20 adventive, desprinse dintr-un rizom gros,
minute. Se lasă acoperit 15–20 minute. Se tuberos, lemnos, brun la exterior, roşu în
strecoară. Se spală rana prin tamponare cu interior. Tulpini aeriene erecte, subţiri,
vată. 3. Pentru tratarea ulceraţiilor şi slab-păroase, ramificate, lungi până la 30
crăpăturilor de sân: alifie, din pulbere de (50) cm. Frunze bazale ternate, rar 4–5
plantă şi lanolină-vaselină. Se amestecă foliate, cu foliole cuneat-obovate; frunze
bine până la omogenizare. Se aplică tulpinale trifoliate, cu foliole
unguente locale. alungit-lanceolate, pe margine
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz pronunţat-acut-dinţate, stipele
intern. Pentru stimularea poftei de adânc-sectate. Flori galbene (pe tipul 4),
mâncare la animale: decoct, din 2–5 g lung-pedicelate, solitare sau în dicazii.
pulbere de plantă sau plantă uscată şi bine Înflorire, V–VIII. Fructe, nucule.
mărunţită la 100 ml apă. Se fierbe 5
minute la foc domol. Se lasă la răcit. Se
strecoară şi se administrează prin breuvaj
bucal (se toarnă pe gât). Dozele de
 149

pulbere de plantă, se ia de 3 ori pe zi câte

un vârf de cuţit înainte de masă. 2. Pentru
tratarea diareei, hemoragiilor stomacale
(melenă), hemoragiilor uterine între
perioadele menstruale (metroragii),
hematuriei, incontinenţei urinare
nocturne: decoct, din 1 linguriţă pulbere
de rizom plantă la o cană (200 ml) cu apă.
Se fierbe 10–15 minute. Se strecoară. Se
bea cu înghiţituri rare. 3. Pentru tratarea
enteritelor şi enterocolitelor acute: decoct,
din 1 lingură rădăcină mărunţită la o cană
RECOLTARE. Rizomul plantei (250 ml) cu apă. Se fierbe 10 minute. Se
(Potentillae erectae rhizoma) se strecoară. Se bea conţinutul a 3 căni pe zi.
recoltează primăvara de timpuriu (aprilie 4. Pentru tratarea diareei cronice la
– mai) înainte de înflorire sau toamna cât bătrâni, hemoragiilor interne, tonic: vin de
mai târziu, când vegetaţia este pe sfârşite. sclipeţi, pregătit prin macerarea a 50 g
Se spală într-un curent de apă. Se usucă la rizom în 1 litru de vin. Se lasă 10 zile la
soare într-un strat subţire sau în încăperi temperatura camerei. Se strecoară. Se bea
încălzite. Uscarea artificială, la 40–50oC. zilnic conţinutul a 1–2 păhărele. 5.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta este Empiric, în unele zone din ţară, pentru
puţin studiată. Conţine tanin (14–20%) tratarea herniei, afecţiunilor interne cu
roşu, de Tormentilla, tormentol, acid crize acute: extracţie alcoolică, din 4
elagic, acid chinovic, rezine, substanţe linguri rizom pisat sau pulbere de rizom la
minerale. 1 litru de ţuică (rachiu). Se lasă la macerat
PROPRIETĂŢI 7 zile. Sticla se agită zilnic. Se strecoară.
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene Se bea de 3 ori pe zi câte 50 g o dată (un
ale plantei şi rizomul au utilizări în păhărel). Uz extern. 1. Pentru tratarea
medicina tradiţională umană şi veterinară. inflamaţiilor bucale, aftozelor: decoct, din
Li se atribuie proprietăţi amtidiareeice, 1 linguriţă pulbere de rizom la o cană
antidizenterice, astringente, (200 ml), pregătit ca mai sus. Se fac mai
antimicrobiene şi hemostatice. Principiile multe gargare pe zi, din care una înainte
active au proprietatea de strângere a de culcare. 2. Pentru tratarea rănilor
suprafeţei ţesuturilor prin precipitarea vechi, ulcerelor varicoase, în arsuri,
proteinelor, opresc hemoragiile, degerături, bube pe cap şi corp:
diminuează secreţiile şi cicatrizează cataplasme, locale cu amestec de pulbere
rănile; combat scaunele dese şi moi de rizom şi făină in, sau pulbere de rizom
datorate unor boli intestinale; inhibă şi tărâţe de grâu amestecate cu apă caldă.
dezvoltarea şi înmulţirea microbilor. Se pune amestecul între două pansamente
Recomandată pentru tratarea diareei, şi se aplică pe locul ce necesită a fi tratat.
diareei hemoragice în hemoragii 3. Pentru tratarea panariţiului: pastă,
stomacale (melenă), enterite, enterocolite, pregătită din pulbere de rizom şi gălbenuş
hematurie, incontinenţă urinară nocturnă, de ou proaspăt. Se aplică zilnic pe locul
inflamaţii bucale, răni, arsuri, ulcere infectat şi se pansează. 4. Pentru tras
varicoase, degerături, bube, panariţiu. (frecţionat) pe corp şi legături la
MEDICINĂ UMANĂ. scrântituri (luxaţie): unguent, din pulbere
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru de rizom amestecat cu grăsime.
tratarea enteritelor, enterocolitelor, MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
diareei, hemoragiei şi ca tonic general: intern. Pentru tratarea diareelor diverse:
150

a) decoct, din 15 g rizom la 100 ml apă. a 2–5 loji. Seminţe câte două în fiecare
Se fierbe 5 minute. Se lasă la răcit. Se lojă. Fructifică la 2–3 ani, începând cu
strecoară. Se administrează prin breuvaj vârsta de 13–15 ani.
bucal (se toarnă pe gât); b) infuzie, din 20
g pulbere de rizom peste care se toarnă
100 ml apă în clocot. Se lasă acoperită 30
minute. Se strecoară. Se administrează
prin breuvaj bucal. Dozele de tratament:
animale mari (cabaline, bovine), 15–50–
100 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
porcine), 10–25 g; animale mici (pisici,
câini), 0,5–1–5 g, găini 0,5–1 g.

RECOLTARE. Fructele (Sorbusi

SCORUŞ DE DEAL fructus) se recoltează la maturitatea
(Sorbus domestica L), fam. Rosaceae. deplină. Se folosesc în stare proaspătă.
Arbust sau arbore indigen, microfanerofit COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
până la megafanerofit, întâlnit pe coline conţin tanin, zaharuri: glucoză, levuloză
însorite, luminişuri şi margini de pădure, (8–10%); acizi organici: citric, acetic,
uneori cultivat, cu deosebire în sudul ţării, galic, melic, tartic (0,62–1,75%); vitamina
câteva localităţi din Transilvania şi Banat; C (19,88–44,83 mg%), vitamina A
se mai numeşte lemn câinesc domestic, (10,57–16,0 mg%), săruri minerale şi o
scoruş; Engl: Service tree; Franc: substanţă colorantă.
Cormier; Germ: Speierling; Magh: PROPRIETĂŢI
Szelid berkenye; Rus: Reabina FARMACODINAMICE. Medicina
domaşniaia. Răspândit în Europa de Sud, populară indică fructele ca antidiareeice şi
Asia Mică, Africa de Nord. antiscorbutice.
ISTORIC. Arborele este cunoscut din MEDICINĂ UMANĂ.
Antichitate. A fost cultivat de romani. FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Empiric,
Dacii foloseau scoarţa şi rămurelele tinere pentru combaterea diareei: decoct, din
în amestecuri cu alte plante pentru fructe. Se bea conţinutul a 2 căni pe zi,
vopsitul în negru. Decoctul fructelor era una dimineaţa şi una seara. 2. Pentru
băut contra diareei. combaterea scorbutului: fructe proaspete,
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini se consumă 100–200 g zilnic, cca 7 zile.
până la 50–100 cm adâncime. Tulpină 3. Pentru tratarea afecţiunilor intestinale
înaltă de 15 (20) cm, scoarţă cu ritidom ale vârstnicilor şi tuberculoşilor: a) suc,
solzos. Lujerii tineri cenuşiu-tomentoşi, obţinut din fructe. Se bea 50-80 ml de 2
mai târziu glabrescenţi. Muguri glabrii, ori pe zi; b) decoct, din 5 g fructe la 100
cleioşi. Frunze imparipenat-compuse, cu ml apă. Se pun la macerat 8 ore, se dau în
13–21 foliole sesile, alungit-eliptice sau clocot. Se lasă să se răcească. Se
alungit-ovate, cu marginile în 2/3 strecoară. Se beau 2 doze pe zi (dimineaţa
superioare adânc-acut-serate. Flori şi seara).
albe-roşiatice tomentoase, cu 5 stile, Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru
grupate în corimb larg-piramidal, tratarea varicelor şi terenului varicos,
tomentos. Înflorire, V–VI. Fructe, flebitelor, sechele ale flebitelor, ulcerului
globuloase, maliforme sau piriforme, varicos, tulburărilor circulatorii la
galbene sau brune cu pete roşii, posesoare menopauză (bufeuri), acufene,
otosclerozei, hemolizei: macerat glicero-
 151

hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi SCORUŞ DE MUNTE

de scoruş de deal (Sorbus domestica). Se (Sorbus aucuparia L), fam. Rosaceae.
iau 50 picături, de 2 ori pe zi, în puţină Arbore indigen, deseori sub formă
apă, cu 15 minute înainte de mese. 2. arbustivă, megafanerofit-microfanerofit,
Pentru tratarea bolilor menţionate se cu areal întins din regiunile de munte şi de
aplică şi următorul tratament: macerate deal din întreg lanţul carpatic, sporadic în
glicero-hidro-alcoolice 1 DH obţinute câmpie, prin luminişuri, liziere, păduri
separat şi administrate separat în cadrul rărite; se mai numeşte lemn câinesc, lemn
unei zile: macerat din mugurii proaspeţi ai pucios, merişor, pomul-ursului, scoruj,
scoruşului de deal (Sorbus domestica), se sorb; Bulg: Skoruşa; Engl: Monntain
iau 70 picături dimineaţa; macerat din ash; Franc: Sorbier d’oiseleurs; Germ:
mugurii proaspeţi ai castanului domestic Vogelbeerbaum; Magh: Madár bcrkenye;
(Castanea vesca), se iau 70 picături Rus: Riabina obâknovenaia. Răspândit în
înainte de prânz; macerat din scoarţa Europa, Asia Mică, Siberia de Vest.
internă proaspătă a trunchiului de lămâi ISTORIC. Arborele este cunoscut din
(Citrus limon), se iau 50-70 picături seara. Antichitate. Folosită de medicina
3. Pentru tratarea varicelor vulvare şi populară la reumatism, tuse, tuberculoză
vaginale: macerate glicero-hidro- şi boli de sânge. În unele zone din ţară,
alcoolice 1 DH, din mugurii proaspeţi ai frunzele ori scoarţa jupuită de pe ramuri
scoruşului de deal, în asociere cu mai tinere se fierbeau în apă, se îndulcea
maceratul mugurilor proaspeţi de castan cu miere sau zahăr şi se lua pentru
comestibil (Castanea vesca) şi al apucătură (dureri sau colici).
mugurilor proaspeţi de castan sălbatic DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
(Aesculus hippocastanum). Se iau 70 trasantă. Tulpină relativ dreaptă, înaltă de
picături de 3 ori pe zi, în puţină apă. 4. 12 (20) m, cu scoarţă netedă, lucioasă,
Pentru tratarea hipertensiunei venoase: cenuşiu-pătată în tinereţe, mai târziu cu
maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH, ritidom negricios, brăzdat, lemnul tare,
din muguri proaspeţi de scoruş de deal omogen, rezistent. Coroană largă, săracă,
(Sorbus domestica) se asociază cu cel al rotundă, cu lujeri tomentoşi în tinereţe,
mugurilor proaspeţi de castan sălbatic apoi bruni-roşcaţi, glabrii, lucitori,
(Aesculus hippocastanum). Se iau 50 prevăzuţi cu multe lenticele. Mugurele
picături, de 3 ori pe zi, în puţină apă. 5. terminal mare, păros, cei laterali mici şi
Pentru tratarea hipoacuziei şi surdităţii alipiţi de lujer. Frunze alterne,
prin timpanoscleroză: maceratul glicero- imparipenat-compuse, cu 9–17 foliole
hidro-alcoolic 1 DH, din mugurii oblong-lanceolate, acute sau obtuze la
proaspeţi de scoruş de deal se asociază vârf, marginile acut-serate, spre bază
cu maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 sesile: toamna, înainte de cădere, se
DH obţinute din mugurii proaspeţi de colorează în vişiniu. Flori albe, păroase,
anin negru (Alunus glutinosa), mlădiţele dispuse în corimbe terminale, erecte.
proaspete de laur ghimpos (Ilex Înflorire, V–VII. Polenizare entomofilă.
aquifolium) şi mugurii proaspeţi de călin Fruct, drupă falsă, globulară, roşie,
(Viburnum opulus). Se iau 30-70 picături, rămâne pe arbore mult timp. Fructifică la
de 1-2 ori pe zi, în puţină apă, cu 15 10–12 ani. Un arbore produce 2,5–5,0 kg
minute înainte de masă (F. Piterà, 2000). fructe. Lăstăreşte şi uneori drajonează.
Longevitate, 100 ani. Înmulţire prin
seminţe, marcotaj, butaşi, altoire.
152

MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea reumatismului (spondilitei
anchilozante) şi colicilor intestinale:
decoct, din 1 linguriţă pulbere frunze,
pulbere de scoarţă şi fructe (părţi egale) la
o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 10
minute. Se strecoară. Se bea în cursul unei
zile. 2. Pentru tratarea tusei, scorbutului,
colicilor intestinale şi ca adjuvant în
tratamentul tuberculozei: infuzie, din 1
RECOLTARE. Frunzele (Sorbus linguriţă fructe uscate peste care se toarnă
aucupariae folium) se recoltează vara o cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
până în luna august. Se usucă la umbră în acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
strat subţire. Fructele (Sorbus aucupariae bea conţinutul a 2–3 căni pe zi.
fructus) se recoltează la sfârşitul lunii Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru
septembrie începutul lunii noiembrie, prin tratarea varicelor şi terenului varicos,
ruperea ciorchinilor în întregime. Uscarea flebitelor, sechele ale flebitelor, ulcerului
artificială, la 35–40oC timp de 3–4 ore, varicos, tulburărilor circulatorii la
apoi se ridică temperatura la 60–70oC. menopauză (bufeuri), acufene,
Scoarţa (Sorbus aucupariae cortex) se otosclerozei, hemolizei: macerat glicero-
recoltează toamna după încheierea hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi
vegetaţiei sau primăvara până la pornirea de scoruş de munte (Sorbus aucuparia).
în vegetaţie folosindu-se ramuri de 2–3 Se iau 50 picături, de 2 ori pe zi, în puţină
ani. Se jupoaie cu un cuţit. Se usucă în apă, cu 15 minute înainte de mese. 2.
camere bine aerisite. Pentru tratarea bolilor menţionate se
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele aplică şi următorul tratament: macerate
conţin tanin, zaharuri, acizi organici glicero-hidro-alcoolice 1 DH obţinute
(malic, sorbinic, parasorbinic), separat şi administrate separat în cadrul
carotenoide, ulei eteric, dextroze, unei zile: macerat din mugurii proaspeţi ai
vitamina C (150–200 mg%), săruri scoruşului de munte (Sorbus aucuparia),
minerale. se iau 70 picături dimineaţa; macerat din
PROPRIETĂŢI mugurii proaspeţi ai castanului domestic
FARMACODINAMICE. Frunzele şi (Castanea vesca), se iau 70 picături
fructele au utilizări terapeutice în înainte de prânz; macerat din scoarţa
medicina tradiţională umană şi veterinară. internă proaspătă a trunchiului de lămâi
Li se atribuie proprietăţi antiscorbutice, (Citrus limon), se iau 50-70 picături seara.
depurative, diuretice, hemostatice, 3. Pentru tratarea varicelor vulvare şi
astringente, antitusive, antireumatice. vaginale: macerate glicero-hidro-
Combate scorbutul; retrage din masa alcoolice 1 DH, din mugurii proaspeţi ai
umorilor toxinele şi favorizează scoruşului de munte, în asociere cu
eliminarea lor rapidă din organism; maceratul mugurilor proaspeţi de castan
acţionează asupra epiteliului renal mărind comestibil (Castanea vesca) şi al
cantitatea de urină eliminată şi o dată cu mugurilor proaspeţi de castan sălbatic
ea substanţele rezultate din metabolismul (Aesculus hippocastanum). Se iau 70
organismului; are acţiune hemostatică picături de 3 ori pe zi, în puţină apă. 4.
locală şi împotriva tusei; previne procesul Pentru tratarea hipertensiunei venoase:
reumatic. Utilizate empiric în scorbut, maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
tuse, reumatism, colici intestinale. din muguri proaspeţi de scoruş de munte
 153

(Scorbus aucuparia) se asociază cu cel al spaimei şi bătăilor de inimă. Numele

mugurilor proaspeţi de castan sălbatic Potentilla vine de la cuvântul latin potens
(Aesculus hippocastanum). Se iau 50 = puternic, cu referire că ar avea un
picături, de 3 ori pe zi, în puţină apă. 5. puternic efect curativ.
Pentru tratarea hipoacuziei şi surdităţii DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
prin timpanoscleroză: maceratul glicero- erectă sau ascendentă, înaltă de 10–50 cm,
hidro-alcoolic 1 DH, din mugurii mai mult sau mai puţin alb tomentoasă.
proaspeţi de scoruş de munte se asociază Frunze bazale lung peţiolate, 5-(6–7)
cu maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 foliolate, cele mijlocii scurt peţiolate.
DH obţinute din mugurii proaspeţi de Foliole obovate sau ovat lanceolate, pe
anin negru (Alunus glutinosa), mlădiţele faţă scurt păroase, pe dos dens alb
proaspete de laur ghimpos (Ilex tomentoase, cu peri scurţi, moi, ondulaţi,
aquifolium) şi mugurii proaspeţi de călin creţi, acoperind complet partea inferioară
(Viburnum opulus). Se iau 30-70 picături, a foliolelor, cu margini evident revolute,
de 1-2 ori pe zi, în puţină apă, cu 15 dinţate până la adânc sectate, adesea
minute înainte de masă (F. Piterà, 2000). aproape trilobate sau penat sectate, cu
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz segmente linear sau linear lanceolate,
intern. Empiric, pentru tratarea oilor de dinţate sau dublu dinţate. Inflorescenţă
fasciloză (gălbează), boală avansată şi cuprinsă dintr-un dihaziu terminal şi 2–4
însoţită de edem intermandibular, edeme dihazii laterale, fiecare la rândul său mai
subcutanate, ascită: decoct, din un pahar mult sau mai puţin repetat bifurcat. Flori
fructe uscate la un litru de apă. Se fierbe galbene, mai rar albe, roze sau roşii, mici,
15–20 minute la foc domol. Se lasă la cu sepale externe alungit ovate, des alb
răcit. Se strecoară. Se administrează prin tomentoase. Petale alungit obcordate, de
breuvaj bucal (se toarnă pe gât), câte 200 obicei de lungimea sepalelor. Înflorire,
ml de 3 ori pe zi. VI–VII. Fruct, nucuşoară.

SCRÂNTITOARE
(Potentilla argentea L. ssp. argentea),
fam. Rosaceae. Plantă erbacee, perenă,
hemicriptofită, foarte comună în toată
ţara, întâlnită în locuri necultivate, pe
marginea drumurilor, pe coaste aride şi
pietroase, prin păduri rare şi poieni, de la
câmpie până în etajul montan; se mai
numeşte buruiană de scrântitură, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
buruiene de cel perit, buruiene de spăriet, plantei (Potentillae arginteae herba) se
cervilcă, iarba vătămăturii, periţele, recoltează în timpul înfloritului, pe timp
scrinteală, scrintelă, scrântitorie, însorit, după ora 11. Se usucă la umbră, în
scrintitoriţă; Germ: Bruchgekräutig. strat subţire, de preferat în podul caselor
Răspândită în Europa şi Asia de Vest, acoperite cu tablă. Rizomul (Potentillae
America de Nord. arginteae rhizoma) se recoltează toamna.
ISTORIC. Specie cunoscută din Se usucă la umbră.
vechime. A fost folosită la scrântituri, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
dureri de stomac, săgetătură (nevralgie, conţine substanţe polifenolice.
congestie cerebrală), contra sifilisului, PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Medicina
154

populară atribuie plantei proprietăţi porcine), 10–25 g; animale mici (pisici,

antibacteriene, astringente, câini), 0,5–1–5 g, găini 0,5–1 g.
antiinflamatoare, antinevralgice.
Principiile active au însuşirea de a
distruge bacteriile, au acţiune hemostatică
locală, diminuează sau înlătură definitiv SCULĂTOARE
inflamaţiile, înlătură stările nevralgice. (Dactylorhiza maculata (L) Soó syn
Planta este folosită în nevroze cardiace, Orchis maculata L), fam. Orchidaceae.
tratamentul sifilisului, diareei, migrene, Plantă erbacee, perenă, geofită, frecventă
dispnee, afecţiuni pectorale, plăgilor în întreaga ţară, întâlnită prin pajişti,
sângerânde, scrântiturilor. poieni, margini de pădure, tufărişuri,
MEDICINĂ UMANĂ. buruienişuri, pe soluri umede sau cu
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru regim alternant de umiditate; se mai
tratarea diareei, dizenteriei, inflamaţiilor numeşte bujor, limba-cucului,
intestinale (enterocolite, enterite), iarba-şarpelui, mâna-Maicii Domnului,
nevrozei cardiace, sifilisului: decoct, din 1 poroinic; Germ: Geflecktes
linguriţă plantă uscată şi mărunţită la o Knabenkraut; Magh: Foltos kosbor; Rus:
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 4–5 Iatrâscinik piatnistâi. Răspândit în nordul
minute la foc domol. Se lasă să se şi centrul Europei.
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se ISTORIC. Planta este cunoscută din
bea conţinutul a 1–2 căni pe zi, cu Antichitate şi folosită contra muşcăturilor
înghiţituri rare. Uz extern. 1. Pentru de şarpe. Din cele mai vechi timpuri
nevralgie, dureri ale muşchilor: extracţie femeile care doreau să aibă copii fierbeau
alcoolică, din 200 g plantă uscată la 1 tuberculii acestei plante şi beau decoctul.
litru de rachiu de 40o. Se lasă la macerat Numele Orchis vine de la cuvântul
15–20 zile. Se strecoară. Se fricţionează grecesc órchis = testicul, referitor la
zonele dureroase. 2. Pentru tratarea forma celor doi tuberculi de la numeroase
plăgilor sângerânde, plăgilor obişnuite şi specii ale genului.
plăgilor sifilitice: decoct, din 1 lingură DESCRIEREA SPECIEI. Tuberculi
plantă uscată şi mărunţită la 300 ml apă. comprimaţi, sectaţi digiform. Tulpină
Se fierbe 5–6 minute. Se lasă să se slab-muchiată şi roşiatică în partea
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se superioară, înaltă de 16–65 cm. Frunze
spală plaga cu un pansament steril. 3. vaginiforme, ovate, obovat-oblonge sau
Pentru tratarea scrântiturilor: alifie, din oblong-lanceolate până la lanceolate, cu
plantă pisată şi amestecată cu grăsime. Se vârful mai mult sau mai puţin rotunjit,
fricţionează uşor zona afectată şi se fac erect-patente, pe faţa superioară
legături. verzi-închis, cu numeroase pete brune.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz Flori roşii sau roz pătate purpuriu,
intern. Pentru tratarea diareelor diverse: zigomorfe, pintenate; labelul plantrilobat,
a) decoct, din 15 g rizom la 100 ml apă. ornamentat cu pete şi linii
Se fierbe 5 minute. Se lasă la răcit. Se purpuriu-violete, dispuse simetric;
strecoară. Se administrează prin breuvaj gineceu cu ovar lung şi răsucit. Înflorire,
bucal (se toarnă pe gât); b) infuzie, din 20 VI–VII.
g pulbere de rizom peste care se toarnă
100 ml apă în clocot. Se lasă acoperită 30
minute. Se strecoară. Se administrează
prin breuvaj bucal. Dozele de tratament:
animale mari (cabaline, bovine), 15–50–
100 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
 155

acelaşi. 3. Pentru stimularea potenţei

sexuale, preîntâmpinarea ejaculării
precoce: decoct, din 1 linguriţă tuberculi
de sculătoare (Dactylorhiza maculata), 1
linguriţă tulpini şi frunze de lungoare
(Ononis hircina), 1 linguriţă busuioc de
câmp (Prunella vulgaris), 1 linguriţă
dumbăţ (Teucrium chamaedrys), 1
linguriţă inflorescenţă de morcov de
câmp (Daucus carota), 1 linguriţă
tuberculi gemănăriţă (Orchis
papilonaceae), 1 linguriţă frunze şi
RECOLTARE. În regiunea montană a seminţe de schinduf (Trigonella
Văii Teleajenului femeile recoltează coerulea), 1 linguriţă rădăcină de ţelină
tuberculii în prima jumătate a lunii iulie, (Apium graveolens), 1 linguriţă frunze şi
pe timp de noapte, când e lună plină sau rădăcini de priboi (Geranium
lună în creştere. Tuberculii recoltaţi se macrorrhizum) la 2 litri de apă în clocot.
lasă la zvântat în contact cu aerul, în strat Se fierbe 1 minut. Se lasă la răcit 15
subţire sau se usucă tot în aceste condiţii. minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Tuberculii 6–8 linguri pe zi (la interval de o oră se ia
conţin 45–50% mucilagii, 30% amidon, o lingură) sau înaintea meselor de
până la 13% dextrine, pentozane, fosfat de dimineaţa, prânz, seară câte o ceaşcă.
potasiu, clorură de potasiu, clorură de Cura durează 40 de zile.
calciu, alte substanţe minerale.
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Planta întreagă
sau numai tuberculii au utilizări
SCUMPIE (Cotinus
terapeutice în medicina tradiţională
coggygria Scop), fam. Anacardiaceae.
umană. Li se atribuie proprietăţi
Arbust spontan şi cultivat, tanant,
afrodisiace şi antidiareeice. Trezeşte
tinctorial, întâlnit frecvent la margini de
instinctul sexual şi potenţează întreţinerea
rarişti de păduri, în subarboretul pădurilor
relaţiei sexuale; înlătură stările diareice.
de stejar, sau formând tufărişuri pe coaste
MEDICINĂ UMANĂ.
înierbate în Dobrogea, Banat,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Empiric,
amestecându-se uneori cu porumbarul,
este folosită de femeile care doresc să
mojdreanul, liliacul, cărpiniţa şi insular,
aibă copii: decoct, din 3–4 plante întregi,
într-o serie de puncte din Oltenia,
inclusiv tuberculi, la o cană (250 ml) cu
Muntenia şi Moldova, ridicându-se până
apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă la răcit.
în regiunea de deal sau chiar montană; se
Se strecoară. Se bea întreaga cantitate. 2.
mai numeşte liliac, oţetar, rui, scumchie,
Femeile din regiunea montană a Văii
scumpină, scunchie; Engl: Smoke tree;
Teleajenului pentru a stimula întreţinerea
Franc: Sumac fustet; Germ:
actului sexual iau 6–8 tuberculi, îi pisează
Perückenbaum; Magh: Cserszömörce;
într-un mojar de lemn. Se pun la 100 ml
Rus: Scumpia kojevernaia; Sârbo-Cr:
ţuică. Se lasă 12 ore (se pregăteşte seara
Rui. Răspândită în sudul şi centrul
pentru doua zi). Se strecoară printr-un
Europei, Asia de Sud-Vest.
tifon. Se dă bărbaţilor pentru stimularea
ISTORIC. Planta este cunoscută din
potenţei sexuale. Efect rapid. Tuberculii
vechime. În Antichitate, Cotinus era
pisaţi (¼–½ linguriţă) se pot pune în
numele plantei la Plinius cel Bătrân şi
mâncarea din farfurie. Efectul este
156

Teofrast. De la daci ne-au rămas multe COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa şi

obiceiuri de utilizare a plantei. Frunzele frunzele conţin fustinozid, taninuri elagice
s-au folosit pentru vopsitul în galben şi (21–35%), gumi-rezine, mircetină etc.
negru, iar scoarţa se întrebuinţa la Frunzele mai conţin ulei volatil.
tăbăcitul pieilor. Medicina populară PROPRIETĂŢI
folosea decoctul rămurelelor pentru FARMACODINAMICE. Frunzele şi
gargară de cel perit (sifilis), iar resturile scoarţa au proprietăţi febrifuge,
se puneau în oblojeli. Pentru guşter (crup hemostatice, cicatrizante, antiseptice,
difteric) planta se fierbea cu smochine, astringente. Acţionează hemostatic prin
stafide, roşcove, iar cu decoctul se făcea precipitarea proteinelor; elimină sau
gargară, cât se putea suferii de cald (T. C. limitează procesul inflamator; limitează
Ionescu, 1892). procesul de dezvoltare a hemoroizilor;
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină favorizează epitelizarea şi cicatrizarea
înaltă până la 5 m, acoperită cu scoarţă rănilor; înlătură senzaţia de vomă;
solzoasă, fină. Lujerii roşcaţi, glabrii, intervine favorabil în tratarea pierderii de
lucitori, la tăiere secretă suc lăptos. urină (incontenenţă).
Frunze alterne simple, eliptice până la MEDICINĂ UMANĂ.
obovate (3–8 cm), cu baza cuneată, la vârf FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
rotunjite, sau uşor emarginate, pe margini înlăturarea stărilor febrile, tratarea
întregi, zdrobite emană miros de morcov. afecţiunilor gastrice, intestinale, stărilor
Flori verzi-gălbui, poligame, mici (0,3 diareice, afecţiunilor hepatice,
cm), grupate într-o paniculă mare; caliciu hemoroidale, tratarea incontenenţei
persistent, cu 5 lacinii; corolă din 5 petale; urinare, înlăturarea stărilor de vomă şi
disc nectarifer între sepale şi petale; stimularea poftei de mâncare: decoct, din
androceu din 5 stamine; gineceu cu ovar 1–2 linguriţe frunze uscate şi mărunţite la
superior, 3 stile scurte. Înflorire, V–VII. o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5
Fruct, drupă mică (3–4 mm), uscată, minute. Se acoperă şi se lasă la răcit 10
oblic-obovată. Fructificare, VIII–IX. minute. Se strecoară. Nu se îndulceşte. Se
bea conţinuul a 2 căni pe zi înainte de
mesele principale. Uz extern. 1. Pentru
tratarea afecţiunilor bucale, gingivită:
decoct, din 2–3 linguriţe pulbere de
frunză la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe
5 minute. Se acoperă şi se lasă la răcit 10–
15 minute. Se strecoară. Se ia
proporţionat extractul obţinut şi se
clăteşte bine gura de 3 ori pe zi
(dimineaţa, prânz, seara) după ce se ia
masa. 2. Pentru tratarea hemoroizilor
RECOLTARE. Frunzele (Cotini externi: decoct, din 3–4 linguri pulbere de
coggygriae folium) se recoltează în timpul frunză la 1 litru de apă. Se fierbe 5–10
înflorii, pe vreme frumoasă, însorită, după minute. Se acoperă şi se lasă la răcit 10–
ora 10. Scoarţa (Cotini coggygriae cortex) 15 minute. Se strecoară. Se spală local
se recoltează la sfârşitul vegetaţiei sau după fiecare defecaţie folosind un tampon
primăvara prin martie – aprilie până să de vată. Seara, înainte de culcare, se
înfrunzească. Se folosesc numai ramuri de umectează o farfurie de mălai cu decoctul
2–3 ani. Ambele produse se usucă în strat încălzit cât poate suporta mâna, se aşează
subţire, în camere bine aerisite sau în între două pânze sau într-un săculeţ şi se
poduri acoperite cu tablă.
 157

aplică comprese perianale sau se stă cu următor: din făină se frământa un aluat
şezutul pe el. vârtos cu miere şi cu 3 ouă. Din acest
aluat se făceau pilule mari cât oul de
porumbel. Acestea se înmuiau în albuş de
ou şi se administrau 4 dimineaţa, 3 la
SECARĂ (Secale cereale amiază şi 4 seara. Se proceda astfel până
L), fam. Poaceae/Gramineae. Cereală se termina aluatul, apoi li se administra o
anuală, terofită, alogamă, originară din litrişoară de oţet de vin şi două linguri de
Asia de Sud-Est şi Asia Mică, unde creşte hrean, dimineaţa, la amiază şi seara (T.
ca buruiană în culturile de grâu şi uneori Gh. Kirileanu, 1908). Astăzi se cultivă pe
în orez; se mai numeşte hărană, salbă, suprafeţe mai mari în Rusia, Polonia,
sacară, săcară, secărea, sicare; Germ: Germania, Spania, Portugalia etc. Pe
Roggen; Magh: Rozs; Rus: Roj; Ucr: continentul american suprafeţe mai mari
Jeto. Răspândită în cultură spre nord până se cultivă în SUA şi Canada. În Asia cele
la paralela 69,5o, iar spre sud până la 38o. mai mari suprafeţe se cultivă în Turcia. În
ISTORIC. Necunoscută în agricultura România secara pentru boabe se seamănă
veche greacă, egipteană, romană. La pe cca 180.000–190.000 ha din care peste
romani este menţionată prima dată în 100.000 ha se cultivă pentru masă verde.
literatură de Plinius cel Bătrân (dHr), ca DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
fiind cultivată la poalele Munţilor Alpi, adventive, bine dezvoltate, profunde
iar la greci de Galen (dHr), care (până la 140–200 cm), cu mulţi perişori
precizează că, în Tracia, din boabele de absorbanţi. Tulpini erecte, înalte de 1,50–
secară se prepară o pâine neagră neplăcută 2 m, uneori şi mai mari. Înfrăţirea are loc
la gust. Se pare că în partea centrală şi toamna (3–5 fraţi). Frunze plane,
răsăriteană a Europei, era cunoscută din linear-lanceolate, verzi-albăstrui,
timpuri mai vechi. În Xaxonia, Westfalia, pruinoase, glabre sau dispers-păroase.
Silezia au fost descoperite boabe de Baza limbului se termină cu două
secară, de grâu şi orz datând din secolele urechiuşe glabre. Coleoptil roşu-violaceu.
VII şi VI îHr. În sudul Europei, secara a Spic comprimat, lung de 5–20 cm. Rahis
trecut dincolo de Munţii Alpi şi de Dunăre compus din articole scurte, flexibil, cu
abia în secolul I dHr. Secale este numele peri alburii pe marginea călcâiului.
plantei la Plinius cel Bătrân şi care vine Spiculeţe cu 2–3 flori, din care 2 sunt
de la cuvântul latin secare = a tăia. Încă fertile. Glume înguste, cu vârful scurt
din timpuri mai vechi, făina de secară, aristat, glabre. Paleea inferioară
frământată cu ulei, se punea la gâlci lanceolată. Deschiderea florilor are loc în
(amigdalite). Muiată cu oţet, cu două ouă, orele de dimineaţă (temperatura 12–
piper negru, lămâie, păcură şi piatră acră, 20oC), la 10–12 zile de la apariţia
se aplica pe stomac în cataplasme pentru spicului, mai întâi ceva mai jos decât
buba inimii (enterită). Contra limbricilor mijlocul spicului şi avansează spre
se fierbea secară cu puzderie de cânepă extremităţi. Înflorire, VI–VII. Polenizare
rămasă de la meliţă şi apoi se bea câte o anemofilă. Fruct, cariopsă fin-reticulată,
ceaşcă din decoctul lor (N. Leon, 1903). alungită, puţin comprimată pe laturi,
Cu secară se tratau şi animalele bolnave. culoare gălbuie-verzuie până la galben
Secara fiartă se dădeau cailor pentru brun.
curăţire. Astfel pregătită secara se punea
şi la gâlcile sparte, să nu facă carne
putredă în rană (L. Lupaşcu, 1890). Caii
ofticoşi se tratau cu secară în felul
158

unităţi nutritive la 100 kg nutreţ 41,9%.

Paiele conţin substanţă uscată (91,00%),
proteină brută (4,46%), grăsime brută
(1,47%), celuloză (38,34%), substanţe
extractive neazotate (37,00%), cenuşă
(7,47%), unităţi nutritive la 100 kg nutreţ
22,9% (P. Burcea, Al. Ignat, 1971).
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Cariopsele
plantei au utilizări terapeutice în medicina
tradiţională umană şi veterinară.
RECOLTARE. Pentru nutreţ secara se Proprietăţi: valoare nutritivă, energizante
poate păşuna când a atins înălţimea de cu acţiune antisclerotică, emolientă,
20–25 cm. Dacă se consumă la iesle se laxativă, fluidifiantă a sângelui,
recoltează în plantele au înălţimea de 30– reconstituantă, sedativă, vitaminizantă,
35 cm şi se foloseşte 15–20 de zile până răcoritoare. Cariopsele folosite după
la ieşirea din burduf. Producţie, 25–30 vârsta de 40 de ani, previne scleroza.
t/ha masă verde. Boabele se recoltează la Intervine favorabil în relaxarea ţesuturilor
începutul fazei de coacere în pârgă. Pentru şi diminuarea stărilor inflamatorii;
recoltare se foloseşte combina. Producţia, uşurează tranzitul intestinal şi defecaţia;
25–40 q/ha. fluidifică (subţiază) sângele; calmează
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Cariopsele uşor stările de excitaţie cerebrală; elimină
conţin proteine (9%), hidraţi de carbon senzaţia de încălzire excesivă;
(7,7%), lipide (1,7%), celuloză (1,9%), vitaminizează organismul. Folosită în
substanţe minerale (1,7%), apă (15%). afecţiuni interne cu crize acute, afecţiuni
Substanţele proteice conţin aminoacizii vasculare, amigdalită, angină difterică,
arginină (6,1%), histidină (2,6%), arteroscleroză, ateroscleroză, viermi
isoleucină (4,0%), leucină (5,9%), lizină intestinali (ascaradioză), constipaţie,
(3,5%), metionină (1,0%), fenilalanină enterită, enurezis, hipertensiune arterială,
(5,4%), triptofan (2,4%), valină (4,9%). hernie, hipervâscozitate sanguină,
Nutreţul produs de secară are o inflamaţii gastrointestinale şi renale,
compoziţie chimică diferită în funcţie de leucoree, infarct miocardic, menstruaţie
starea sa şi timpul de recoltare. Nutreţ dificilă, panariţiu, abces, contuzii,
verde până la înspicare conţine substanţă supuraţii.
uscată (16,66%), proteină brută (2,91%), MEDICINĂ UMANĂ.
grăsime brută (0,58%), celuloză (4,20%), FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
substanţe extractive neazotate (7,41%), tratarea aterosclerozei, în maladii
cenuşă (1,30%), unităţi nutritive la 100 kg cardiovasculare, constipaţie, diabet şi
nutreţ 18,4%. Nutreţul verde la înspicare pentru remineralizarea organismului:
conţine substanţă uscată (21,25%), pâine de secară, consumată zilnic la toate
proteină brută (3,01%), grăsime brută mesele. 2. Pentru tratarea constipaţiei,
(0,99%), celuloză (6,66%), substanţe bolilor renale şi cardiovasculare, în
extractive neazotate (8,80%), cenuşă ateroscleroză, hipertensiune arterială,
(1,74%), unităţi nutritive la 100 kg nutreţ menstruaţii dificile, convalescenţă după
22,4%. Fân recoltat în faza de burduf: infarct miocardic, angină difterică,
substanţă uscată (85,03%), proteină brută enterite, ascaridioză, pentru vitaminizare
(11,33%), grăsime brută (2,46%), şi remineralizarea organismului: cariopse
celuloză (30,87%), substanţe extractive (seminţe), puse la încolţit într-o farfurie;
neazotate (33,45%), cenuşă (6,90%), când a început să iasă colţul radiculei se
 159

iau 1–2 linguriţe, se spală şi se mănâncă; alte gemoterapice de la alte specii de

seminţele încolţite se mestecă bine până plante: cu maceratele mlădiţelor proaspete
se face o pastă, apoi se înghite. de ienupăr (Juniperus communis) şi cu
Tratamentul se face de 3 ori pe zi cel de la mugurii proaspeţi de coacăz
(dimineaţa, prânz, seara). 3. Pentru negru (Ribes nigrum), pentru hepatită
prevenirea bătrâneţii sau întârzierea cronică persistentă; cu maceratul
apariţiei ei: germeni de secară, se mlădiţelor proaspete de rozmarin
consumă zilnic câte 500 g. Conţin de 4 ori (Rosmarinus officinalis), pentru
mai multe proteine decât un ou, plus insuficienţă hepatică insuficientă; cu
enzime. 4. Pentru tratarea hepatitei maceratul mugurilor proaspeţi de alun
epidemice, hepatitei cronice, sechelelor (Corylus avelluna), pentru ciroză hepatică
hepatice, în hipervâscozitate sanguină, uscată (reducere în volum a ficatului); cu
arterioscleroză, ateroscleroză, ascaridioză, maceratul mlădiţelor proaspete de
inflamaţii gastrointestinale şi renale, ienupăr (Juniperus communis), pentru
infarct miocardic, constipaţie, menstre ciroză hepatică cu hepatomegalie; cu
dificile, hipertensiune, afecţiuni maceratele mlădiţelor proaspete de
vasculare: a) decoct, din 1 lingură boabe măslin (Olea europaea) şi cu cel al
la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 10–15 mlădiţelor proaspete de rozmarin
minute. Se lasă acoperită 15 minute (Rosmarinus officinalis), pentru steatoză
pentru a se răcii până la călduţ. Se hepatică; cu maceratul mugurilor
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe proaspeţi de platan (Platanus orientalis),
zi; b) pâine de secară, consumată zilnic. pentru psoriazis. Maceratele se pregătesc
Uz extern. 1. Pentru tratarea inflamaţiilor, separat şi apoi în funcţie de boală se
abceselor, panariţiului, supuraţiilor, asociază între ele. Se iau 50-70 picături, o
contuziilor: cataplasme, din făină de dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
secară amestecată cu apă caldă până se înainte de masă. Tratamentele durează
formează o pastă consistentă. Se aplică pe timp îndelungat (F. Piterà, 2000).
locul afectat şi se bandajează. 2. Pentru MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
tratarea herniei, afecţiunilor interne cu intern. 1. Pentru tratarea cailor de
crize acute: cataplasmă, cu pasta rezultată emfizem pulmonar (adjuvant): consum de
dintr-un amestec de făină de secară, piper secară verde, atunci recoltată. 2. Pentru
negru, rachiu şi ulei, se aplică pe zona tratarea ovinelor de gălbează: tărâţe de
afectată. 3. Pentru tratarea amigdalitei secară, amestecată cu pulbere de rădăcină
(gâlci): cataplasme, cu făină de secară de spânz şi cu sare. Se administrează
amestecată cu ulei. numai toamna; primăvara provoacă
Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru avortul. 3. Pentru tratarea retenţiei
tratarea hepatitei acute şi subacute, placentare la vacă: cariopse de secară
hepatite virale, icter, psoriazis, ciroză prăjite, se administrează o tavă.
hepatică cu hepatomegalie, ciroză
hepatică cu reducerea în volum a
ficatului: macerat glicero-hidro-alcoolic
1 DH, din rădăcini tinere (radicele) SECERUICI (Polygala
proaspete de secară (Secale cereale). Se major Jacq. ssp. major), fam.
iau 30-50 picături de 2-3 ori pe zi, în Polygalaceae. Plantă erbacee, perenă,
puţină apă, cu 15 minute înainte de terofită, comună în întreaga ţară, prin
mesele principale. 2. Pentru tratarea mai fâneţe, tufişuri şi pe coline însorite; se mai
multor categorii de boli, macerat glicero- numeşte apărătoare, iarbă lăptoasă,
hidro-alcoolic 1 DH obţinut din rădăcinile teleac, şopârliţă; Engl: Milkwort; Germ:
tinere proaspete de secară, se asociază cu
160

Grosse Kreuzblume; Magh: Nagy capsulă obcordată, destul de lat aripată,

pacsirtafü, Pacsirtafü; Rus: Istod bolşoi. brusc îngustate în pedicel. Seminţe
Răspândit în Europa ovoidale, alipit păroase, cu caruncule în
(pontic-mediteranean). formă de scut, 3-lobate.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
vechime. A fost folosită sub formă de
decoct contra durerilor de piept şi la băi
contra reumatismului (V. Butură, 1935).
Numele popular al plantei l-a sugerat
inflorescenţa, iar numele genului
Polygala provine de la cuvintele greceşti
polys = mult şi gala = lapte, crezându-se
că unele specii ale acestui gen stimulează
producţia de lapte la vaci.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
groasă, lemnoasă. Tulpini rigide, spre
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
bază lemnoase, ascendente până la erecte,
plantei (Polygalae herba) se recoltează în
rareori culcate, simple sau puţin
timpul înfloritului, când există mult soare,
ramificate, slab păroase, dens foliate,
după ora 11. Se usucă la umbră, de
înalte de 10–50 cm. Frunze întregi, cu
preferat în podurile caselor acoperite cu
margini slab cartilaginoase, glabre sau
tablă. Uscarea artificială, la 30–35oC.
puţin păroase; cele inferioare obovate
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
până la alungit eliptice, ascuţite, cele
conţine substanţe amare, saponine, acid
superioare mai înguste şi mai lungi, linear
poligalic, tanin etc.
lanceolate, ascuţite sau obtuziuscule, cu
PROPRIETĂŢI
puţin peri creţi şi cu marginile mai mult FARMACODINAMICE. Medicina
sau mai puţin revolute. Inflorescenţe în populară foloseşte planta ca tonic-amară,
raceme multiflore, la început conice, cu expectorant, galactogogă şi ca
flori dese, mai târziu foarte alungite şi cu antiinflamator. Stimulează secreţiile
flori distanţate. Bractei eliptice, ascuţite, gastrice şi hepatice, fluidifică secreţiile
aproape în întregime membranoase, bronşice şi favorizează eliminarea lor;
ciliate pe margini, mai târziu caduce,
stimulează secreţia de lapte; diminuează
aproape de două ori mai lungi decât sau înlătură inflamaţiile reumatice.
pedicelii florali, scurt şi arcuiţi patentaţi. Indicată în tratamentul tusei, catarului
Flori de culoare roză sau palid roză, lungi bronşic, astmului, stimularea secreţiei de
de 12–16 mm; caliciu din sepale externe, lapte şi combaterea reumatismului.
linear lanceolate, ascuţite, aproape în MEDICINĂ UMANĂ.
întregime mebranoase, cu margini ciliate FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
în special spre vârf, mai târziu colorate în stimularea secreţiei gastrice şi hepatice:
roz, cele interne eliptice până la obovate, infuzie, din 1 linguriţă plantă uscată şi
de obicei roze, mai târziu veştede, cu pete mărunţită peste care se toarnă o cană (250
verzi, cu 3 nervuri evidente; corolă lungă ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15–
de 12–16 mm, cu petale laterale mai lungi 20 minute. Se strecoară. Se bea conţinutul
decât cea anterioară, la vârf obtuz a 2 căni pe zi cu 30 minute înainte de
spatulate, cea anterioară unită până la masă. 2. Pentru tratarea tusei, catarului
apendici cu tubul staminelor păros spre bronşic, astmului: infuzie, din 1½ linguriţă
bază; gineceu cu pedunculul ovarului de plantă uscată şi mărunţită peste care se
2–4 ori mai lung decât ovarul, cu stilul toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
alungit filiform. Înflorire, VII–VIII. Fruct,
 161

Se lasă acoperită 15–20 minute. Se dusă spre Asia Centrală şi Siberia, iar în
strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe zi, secolele X–XI spre nord în Rusia şi
cu înghiţituri rare. Uz extern. 1. Pentru Polonia, iar în secolele XIII–XIV în
tratarea reumatismului: decoct, din 10 g Europa Apuseană, unde a început să fie
plantă uscată şi mărunţită la 1 litru de apă. cultivată alături de sfecla pentru frunze. În
Se fierbe 5 minute. Se lasă să se răcească Europa, sfecla de zahăr asigură în
până la călduţ. Se fricţionează zonele exclusivitate materia primă pentru
dureroase cu soluţia obţinută şi apoi se industria zahărului. Extragerea zahărului
pun comprese şi se bandajează. 2. Pentru din sfecla de zahăr a fost realizată pentru
tratarea reumatismului: decoct, din 100 g prima dată de chimistul german Marggraf
plantă uscată la 5 litri de apă. Se fierbe 10 (1747). Prima fabrică de zahăr a fost
minute. Se strecoară. Se adaugă apei de înfiinţată în Silezia (1802). Industria
baie. zahărului extras din sfecla de zahăr a
început să se dezvolte după anul 1840.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
pivotantă, cărnoasă, groasă. Dezvoltarea
SFECLĂ DE ZAHĂR ei, a hipocotilului şi epicotilului formează
(Beta vulgaris L. var. altissima Döll), un organ numit corpul sfeclei. Epicotilul
fam. Chenopodiaceae. Plantă erbacee, este partea superioară a corpului pe care,
bienală, cultivată, originară din bazinul în primul an, sunt înserate frunzele, iar în
mediteranean; se mai numeşte buraci, anul II, tulpinile florifere. Reprezintă cca
burgundă, gogoneţ, napi, napi de zahăr, 18% din greutatea corpului. Este
napi pentru vite, pange, râpe, sfeclă de delimitat, în parte inferioară, de ultimul
borş, sfleche de ţucar, ţeclă, ţigle; Engl: rând de frunze. Hipocotilul constituie
Beet; Germ: Gebaute Runkelrübe, porţiunea netedă dintre limita inferioară
Zackerriep; Magh: Közönséges répa; de inserţie a frunzelor şi partea superioară
Rus: Sviokcla saharnaia. Răspândită în de inserţie a celor două rânduri de
Europa. rădăcini secundare. Reprezintă cca 28%
ISTORIC. Cunoscută din vechime. din greutatea corpului sfeclei. Rădăcina
Beta este numele plantei la Plinius cel propriu-zisă este partea cea mai
Bătrân şi Columella. Mai întâi s-au folosit dezvoltată. Ea reprezintă 55–60% din
ca hrană frunzele sfeclei sălbatice, care greutatea corpului. Rădăcina pătrunde în
creştea de-a lungul râurilor Tigru şi Eufrat sol până la 1,5–2 m adâncime. Rădăcinile
aşa cum se practică şi astăzi în acele laterale se extind pe o radă de 50–60 cm.
locuri (N. Zamfirescu şi colab, 1965). În primul an de vegetaţie, frunzele sunt
Tentaţi de gustul dulce al frunzelor şi cărnoase, viguroase, cu port erect şi
rădăcinilor oamenii au luat-o în cultură. marginea ondulată, peţiolată; în al doilea
Asiro-babilonienii o cultivau pentru an, frunzele tulpinale sunt mici, alungite
frunze, cu 1.500–2.000 ani îHr până la lanceolate. Tulpinile florifere se
folosindu-le ca hrană. Prin secolele VII–V formează în anul al doilea de vegetaţie şi
îHr, din Levant a fost adusă în Grecia şi sunt înalte de 120–200 cm, au ramificaţii
Sicilia de fenicieni şi greci, iar apoi de tip monopodial pe care se află inserate
romanii, numind-o beta sau beta sicula, florile. Flori sesile, verzi, hermafrodite, pe
au răspândit-o în imperiul lor, până în tipul 5, grupate câte 2–5 inserate pe
Spania şi la nord de Rin. Sfecla pentru jumătatea superioară a ramificaţiilor
rădăcini s-a răspândit o dată cu formate de lăstari. Înflorire, VII–VIII.
intensificarea şi extinderea comerţului Polenizare anemofilă şi entomofilă. Fruct,
bizantin. În secolele VI–VII dHr a fost nuculă. La soiurile plurigerme, fructe
formează un glomerul, rezultat din
162

concreşterea bazei carpelelor cu axul (0,60%), substanţe extractive neazotate

inflorescenţei. Sămânţa elipsoidală, (58,50%), celuloză (17,60%), substanţe
netedă, lucioasă, vişinie-roşiatică. minerale (4%).
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Rădăcinile şi
frunzele au utilizări în medicina umană
tradiţională. Conţin principii active care
regularizează funcţiile hepatice,
ameliorează sau înlătură durerile de
stomac, stimulează pofta de mâncare. În
unele zone sfecla de zahăr este folosită
contra diareei şi dizenteriei, pentru
tratarea amigdalitei, rănilor infectate,
RECOLTARE. Sfecla se recoltează la contuziilor, scurgerilor vaginale. În mai
maturitatea tehnologică. Aceasta are loc în multe ţări din lume )ţările arabe, China,
a doua decadă a lunii septembrie în America de Nord, Mexic etc) sfecla este
sud-vestul ţării şi în prima decadă a lunii folosită de medicina tradiţională pentru
octombrie în zonele din centrul şi nordul tratamentul cancerelor.
ţării. Pe suprafeţe mici, recoltarea se face MEDICINĂ UMANĂ.
cu furci prevăzute cu două coarne în FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
formă de liră. Decoletarea se face tot stimularea funcţiei hepatice, tratarea
manual cu ajutorul secerilor sau cu cuţite. durerilor de stomac, în anorexie (lipsa
Pe suprafeţe mari recoltarea se execută poftei de mâncare): a) suc de sfeclă de
mecanizat. La fel şi decoletarea sfeclei. zahăr, câte un pahar de 2–3 ori pe zi; b)
După recoltare, indiferent de procedeul consum, de rădăcină proaspătă dată prin
folosit, sfecla se transportă imediat la răzătoare sau coaptă. 2. Empiric, pentru
bazele de recepţie sau direct la fabrică. tratarea diareei, dizenteriei, durerilor de
Producţia, 172–284 q/ha. stomac, anorexiei: decoct, din rădăcină.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Corpul Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz
sfeclei de zahăr conţine apă (75%), extern. 1. Pentru tratarea amigdalitei:
proteine brute (1,3%), grăsimi brute frunze crude, se pun sub ureche şi în jurul
(0,1%), substanţe extractive neazotate gâtului. 2. Pentru tratarea amigdalitei,
(21,4%), celuloză (1,5%), substanţe contuziilor, rănilor infectate: cataplasme,
minerale (0,7%). Capul plus frunzele din rădăcină fiartă felii şi prăjite, sau
conţin apă (83,5%), proteine brute (2,3%), rădăcină rasă şi prăjită. Se aşează pe locul
grăsimi brute (0,4%), substanţe extractive afectat şi se bandajează. 3. Pentru tratarea
neazotate (7,4%), celuloză (1,6%), scurgerilor vaginale (leucoree): decoct,
substanţe minerale (4,8%). Substanţele din rădăcină dată prin răzătoare. Se fierbe
extractive neazotate sunt formate în cea 30 minute. Se strecoară. Se fac 3 spălături
mai mare parte din zaharoză, puţină vaginale pe zi cu irigatorul, din care
glucoză, rafinoză etc. Melasa conţine apă ultima înainte de culcare. 4. Pentru
(21,90%), proteine brute (10,5%), tratarea panariţiului, furunculelor: frunza
substanţe extractive neazotate (60,40%), proaspătă se aşează pe locul afectat şi se
substanţe minerale (7,20%). Tăiţeii bandajează.
proaspeţi conţin apă (93%), proteine brute
(0,6%), substanţe extractive neazotate
(4,7%), celuloză (1,4%), substanţe SFECLĂ FURAJERĂ
minerale (0,3%). Tăiţeii uscaţi conţin apă (Beta vulgaris L. var. crassa), fam.
(11,20%), proteine brute (8,10%), grăsimi Chenopodiaceae. Plantă erbacee, bienală,
 163

furajeră, cultivată, meliferă, de origine COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rădăcinile

mediteraneană; se mai numeşte buraci, conţin apă (88%), proteine brute (1,2%),
burgundă pentru vite, napi, napi pentru grăsimi brute (0,1%), substanţe extractive
vite, sfeclă albă pentru vite, sfletcă albă neazotate (8,7%), celuloză (0,9%), săruri
pentru vite, ţeclă pentru vite, ţeglă pentru minerale (1,1%). Frunzele proaspete
vite; Engl: Beet; Germ: Rep; Magh: conţin apă (89%), proteine brute (2,4%),
Répa; Rus: Sviokla obâknovennaia. grăsimi brute (0,4%), extractive neazotate
Răspândită în Europa. (4,6%), celuloză (1,6%), săruri minerale
ISTORIC. Cultivată la începutul (2%). Frunzele murate conţin apă
secolului al XVIII-lea pe valea Rinului, (77,6%), proteine brute (3%), grăsimi
de unde s-a extins, spre vest-nord-vest (1,1%), substanţe extractive neazotate
(Anglia) şi spre este. În România cultura (10%), celuloză (3,3%), săruri minerale
sfeclei furajere s-a extins în secolul al (5%).
XIX-lea, în regiunile mai bogate în ploi PROPRIETĂŢI
din Transilvania. FARMACODINAMICE. Rădăcinile şi
DESCRIEREA SPECIEI. frunzele au utilizări terapeutice în
Particularităţile morfologice, anatomice şi medicina umană tradiţională pentru
biologice o deosebesc mai mult sau mai tratarea contuziilor, rănilor, scurgerilor
puţin de sfecla de zahăr. Faţă de sfecla de vaginale (leucoree).
zahăr, ea are următoarele deosebiri: corpul MEDICINĂ UMANĂ.
în stadiul tânăr (după apariţia FITOTERAPIE. Uz extern. 1. Pentru
cotiledoanelor) are hipocotilul galben sau tratarea rănilor: frunze proaspete, se pun
roşu; la maturitate depăşeşte, ca mărime, pe locul afectat şi se bandajează. 2. Pentru
sfecla de zahăr; corpul poate fi lung, oval, tratarea contuziilor: cataplasmă, cu pastă
cilindric, sferic; lipsesc şănţuleţele de rădăcină rasă şi prăjită în ulei. Se pune
laterale; smocurile de pe radicelele într-un săculeţ şi se aplică pe zona
secundare sunt rare; anatomic, conţine 5– afectată. 3. Pentru tratarea scurgerilor
7 inele cu fascicule libero-lemnoase. vaginale (leucoree): decoct, din rădăcină
rasă şi fiartă în apă. Se lasă la răcit până la
călduţ. Se strecoară. Se fac spălături
vaginale cu irigatorul.

SFECLĂ ROŞIE (Beta

vulgaris L. var. canditiva Alef), fam.
Chenopodiaceae. Plantă erbacee,
bianuală, alogamă, legumicolă, cu valoare
terapeutică, cultivată; se mai numeşte
RECOLTAREA. Se recoltează la napi de mâncare, napi roşii, sfeclă de
maturitatea fiziologică, începând cu luna borş, sfeclă de masă, râpe, ţegle roşii,
august şi până toamna târziu. După ţulcă; Engl: Beetroots; Franc: Betterave
recoltare, se îndepărtează frunzele şi apoi rouge; Germ: Roterübe; Magh: Cékla,
se însilozează. Frunzele obţinute se Veres répa, Vörös cékla; Rus: Szolovoi
folosesc proaspete ca furaj sau se sviocla. Răspândită în toate ţările
însilozează. Producţia de rădăcini este de cultivatoare de sfeclă de pe toate
40–70 t/ha, iar cea de frunze de 4–8 t/ha. continentele.
În condiţii favorabile se pot obţine ISTORIC. Cultivată începând cu
producţii de peste 100 t/ha. secolul II–III îHr. În secolul al XVI-lea
164

cultura s-a extins în unele ţări din Europa RECOLTARE. Se face când plantele
(Italia, Germania, Franţa). Soiurile au atins maturitatea de consum. De cele
valoroase de sfeclă roşie au fost create la mai multe ori începe în luna iulie şi se
sfârşitul secolului al XIX-lea începutul continuă eşalonat în funcţie de cerinţele
secolului XX. Astăzi este răspândită în pieţei sau fabricii. Se aleg plantele
toate continentele. În România se cultivă viguroase din întreaga suprafaţă sau
în toate judeţele. În privinţa importanţei ei eşalonat pe porţiuni de suprafaţă pentru a
în medicină, acţiunea benefică asupra putea folosii terenul în culturi succesive.
organismului este cunoscută încă din Producţia, 10–20 t/ha. Dacă cultura se
Antichitate. Medicul grec Dyphilos din menţine până toamna producţia poate fi
Sipos (secolul IV dHr) arăta că sucul de de 25 t/ha.
sfeclă roşie poate fi utilizat ca COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rădăcinile
medicament în locul mierii de albine. conţin apă (85–89%), protide (1–1,8%),
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină hidraţi de carbon (6%), sodiu (cca 60 mg
pivotantă, tuberizată, cu formă variată, în %), potasiu (260 mg%), calciu (25 mg%),
funcţie de soi; formată pe seama fosfor (35 mg%), fier (0,7 mg%),
epicotilului şi hipocotilului, are formă microelemente (Rb, Cs, Cu, Mg, B, Zn),
rotundă sau rotund-turtită; formată pe vitaminele A (2 µg%), B1, B2 (0,02–0,03
seama hipocotilului şi rădăcinii, are formă mg%), niacin (0,2%), C (10 ,g%),
conică alungită. Anatomic, conţine cercuri asparagină, betaină, acid glutamic,
concentrice roşii (ţesut parenchimatic) şi leucină, alanină etc.
cercuri mari deschise la culoare (ţesut PROPRIETĂŢI
liberolemnos). Culoarea roşie este dată de FARMACODINAMICE. Rădăcinile şi
pigmenţii antociani. Rădăcinile de calitate frunzele au utilizări terapeutice în
bune sunt cele cu cercuri liberolemnoase medicina umană tradiţională. Principiile
reduse. Frunzele din rozetă sunt mari, active au proprietăţi terapeutice,
lungi-peţiolate, cu lamina cordiformă, antiseptice, antitumorale, citostatice,
ondulată şi vârf rotunjit. Cele de pe colagoge, depurative, diuretice,
tulpina floriferă, mici şi alungite. hipotensive, echilibrante pentru sistemul
Culoarea laminei verde sau roşie, cu nervos, hemostatice, laxative, tonice,
nervuri roşii-violacee. Către toamnă sedative, nutritive, remineralizante,
lamina frunzei devine roşie. Tulpină rubefiante, stimulante ale glicogenei. Au
floriferă înaltă de 1–1,2 m, muchiată, cu proprietatea de a distruge
striaţii longitudinale, glabră, ramificată. microorganismele; limitează dezvoltarea
Flori mici, albe-verzui, hermafrodite, tumorilor prin oprirea multiplicării
actinomorfe, grupate în glomerule şi celulelor canceroase; favorizează secreţia
reunite în spice. Polenizare entomofilă. bilei; retrage din masa umorilor toxinele
Fructe, achene concrescute, 2–6 în şi favorizează eliminarea lor; acţionează
glomerul. Facultatea germinativă, 90– asupra epiteliului renal mărind excreţia şi
95%, se păstrează 3–4 luni. secreţia de urină; provoacă o scădere
uşoară a tensiunii; echilibrează funcţia
întregului sistem nervos; stimulează
hematopoeza constând în formarea de
hematii (globule roşii), leucocite (globule
albe), trombocite; uşurează tranzitul
intestinal şi favorizează defecaţia, cu
apariţia scaunelor moi; tonifiază şi
aprovizionează organismul cu substanţe
minerale; stimulează transformarea la
 165

nivelul ficatului a glucozei în glicogen – obţinut ca mai sus. Se bea câte o jumătate
rezervă de substanţe energetică pentru de pahar dimineaţa şi seara după mese.
organism. Recomandat în afecţiuni renale, Cura durează până la completa
afecţiuni hematologice, anemie, artrită, ameliorare. 6. Pentru expulzarea placentei
astenie fizică şi nervoasă, colită, cancer, la femei după naştere: decoct, din 500 g
constipaţie, enterită, afecţiuni hepatice, rădăcină date prin răzătoare la 1 litru de
gută, gripă, viroze, afecţiuni renale, litiază apă. Se fierbe 30–40 minute. Se strecoară.
renală, afecţiuni ale vezicii urinare, Se bea conţinutul a 3–4 căni pe zi. Uz
afecţiuni ale sistemului nervos, extern. 1. Empiric, pentru tratarea febrei
hipertensiune, febră tifoidă, hemoroizi, tifoide: cataplasme, pe corp cu frunze
hernie, malarie, pecingine, reumatism, fierte în lapte dulce. 2. Pentru tratarea
dermatoze, demineralizare, tuberculoză, panariţiului, arsurilor, pecinginii: frunzele
abces, stări febrile; lăuzelor care nu se opăresc şi se aşează pe locul afectat.
expulzează placenta.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru SICĂ (Limonium gmelinii
normalizarea metabolismului general, (Willd) Ktze, syn Statice gmelinii Willd),
stimularea glicozuriei la nivelul ficatului, fam. Plumbaginaceae. Plantă erbacee,
adjuvant în tratarea colitelor, enteritelor, perenă, hemicriptofită, întâlnită prin
în tuberculoză, gripă, cancer, locuri nisipoase, umede şi sărate, litoralul
hipertensiune şi alte boli menţionate la mării, Delta Dunării la Letea; se mai
fitoterapie: consumată, ca atare în salate numeşte garofiţă de mare, limba boului,
şi alte preparate culinare (fiartă sau coaptă limba peştelui; Germ: Strandnelke;
îşi pierde în mare parte proprietăţile Magh: Közönséges sóvirag; Rus:
terapeutice). Acţiune bactericidă. Kremekgmelina. Răspândită în Europa şi
Contraindicată în diabet. 2. Pentru Asia.
eliminarea toxinelor în organism, tratarea ISTORIC. Planta este cunoscută din
de cancer şi mărirea diurezei: suc, de vechime. În Antichitate, Plinius cel Bătrân
sfeclă roşie, 100–150 ml se bea dimineaţa preciza că opreşte diareea. Însăşi numele
pe stomacul gol. 3. Pentru tratarea litiazei plantei spune acest lucru el derivând de la
urice şi diatezei urice: suc de sfeclă roşie, cuvântul grecesc statuké = care opreşte.
suc de morcov şi de castravete în părţi Daco-geţii o numeau sciupnux,
egale. Se bea dimineaţa, pe stomacul gol. sicupnuc(i), sicuă, sică (I. Pachia
100–150 ml. 4. Ca adjuvant în tratamentul Tatomirescu, 1997). Locuitorii de pe
cancerului: a) suc, din una sau mai multe malul Mării Negre puneau frunzele crude
rădăcini de sfeclă. Se spală, se curăţă de pe bube pentru a le vindeca. Pentru bube
coajă. Se dă prin răzătoare şi apoi se trece de orice natură, tulpinile florifere se
prin maşina de tocat. Se stoarce în pânza fierbeau şi cu decoctul obţinut acestea se
de tifon. Din sucul rezultat se bea câte un spălau sau se făceau băi locale. A mai fost
pahar dimineaţa, la prânz şi seara; sucul folosită pentru tratarea răcelilor, gripelor
se poate obţine şi prin storcătorul de şi vindecatul pietrelor. Paniculele florifere
fructe şi legume. Se bea simplu sau în se puneau prin case pentru a izgonii
amestec cu suc de morcov, mere sau furnicile.
castravete; b) salată, obţinută prin raderea DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
rădăcinii pe ochiurile mari ale răzătoarei. pivotantă, groasă. Tulpină îngroşată la
Se aromatizează cu infuzie de frunze bază, în jumătatea superioară ramificată,
ţelină şi ulei vegetal. Se consumă câte 20 glabră în întregime, înaltă de 30–60 cm.
g odată, de două ori pe zi; cura durează 6 Frunze numeroase, dispuse în rozete
luni. 5. Pentru tratarea anemiei: suc,
166

bazale, verzi albăstrui sau glauce, sau înlătură inflamaţiile; omoară

lat-eliptice, obovate sau alungit obovate, bacteriile; favorizează procesul de
lungi de 10–25 cm şi late de 3–8 cm, cu epitelizare şi vindecare a bubelor, rănilor;
vârful ascuţit, obtuz, retezat sau acţionează asupra epiteliului renal şi
emarginat, cu margini îngust măreşte secreţia şi excreţia de urină.
cartilaginoase, cu peţioli laţi şi scurţi, MEDICINĂ UMANĂ.
rareori lungi de 3–4 cm. Inflorescenţă FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
panicular ramificată, mai mult sau mai pentru tratarea gripei, răcelilor, bolilor de
puţin contrasă, aproape corimbiformă sau piept, eliminarea nisipului renal: decoct,
piramidală; ramuri cilindrice, cu bractei din o linguriţă plantă uscată şi mărunţită
mari, mai ales în partea inferioară. Flori la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 3–4
grupate în cincine de cca 5 mm lungime, minute. Se acoperă şi se lasă la răcit până
cu 1–3-flore, grupate în spice scurte şi la călduţ. Se strecoară. Se bea conţinutul a
dese, dispuse pe ramurile terminale ale 2–3 căni pe zi cu înghiţituri rare. Uz
inflorescenţei. Bracteea externă lungă de extern. 1. Empiric, pentru tratarea
1–1,5 mm. Flori albastru-violete. bubelor, rănilor: decoct, din 2 linguriţe
Înflorire, VII–IX. Fruct obovat. plantă uscată şi mărunţită la o cană (250
ml) cu apă. Se fierbe 4–5 minute la foc
domol. Se acoperă şi se lasă să se
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se
spală local folosindu-se vată sterilă şi apoi
se pune o comprese timp de 30 minute
peste locul afectat tot cu decoct,
folosindu-se un pansament steril.
Procedeul se repetă până la vindecare. 2.
Pentru tratarea bubelor: frunze proaspete,
se aplică peste ele şi se bandajează.

RECOLTARE. Frunzele plantei

(Limoniumae gmelinii folium) se
recoltează pe timp însorit, după ora 10 şi SILNIC (Glechoma
se usucă la umbră. Ele pot fi folosite şi hirsuta W. et K), fam.
proaspete. Părţile aeriene ale plantei Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee,
(Limoniumae gmelinii herba) se perenă, hemicriptofită (camefită),
recoltează în timpul înfloritului, pe vreme frecventă în întreaga ţară, prin păduri,
frumoasă, după ora 10. Se usucă la umbră, tufărişuri, din regiunea de câmpie, zona
de preferat în podul caselor acoperite cu de silvostepă până în etajul fagului; se
tablă. mai numeşte cătuşnica copiilor, coarda
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. ielelor, iarba zgăibii, nejelmnică, orbalţ,
Nestudiată. Rădăcinile sunt foarte bogate prelungoasă, pristinioară, pristinior,
în substanţe tanante. Frunzele, florile şi rătunghioară, răunchioară, răunchioară
tulpinile conţin substanţe antiinfecţioase de pădure, rotundioară, rotungioară,
şi cicatrizante. silnică; Germ: Gundelrebe,
PROPRIETĂŢI Gundermann; Magh: Kerek nádrufü;
FARMACODINAMICE. Medicina Rus: Burda pliuşfcevidnaia, Răspândită în
populară îi atribuie proprietăţi Europa (pontic-mediteranean).
antiinfecţioase, antiinflamatorii, ISTORIC. Planta este cunoscută din
bactericide, cicatrizante şi diuretice. Antichitate. Folosită pe alocuri pentru
Previne sau înlătură infecţiile; diminuează tratarea catarului bronşic, scorbutului şi
 167

plăgilor infectate. Ea a fost şi este COMPOZIŢIE CHIMICĂ.

confundată cu ruda sa apropiată Nestudiată. Conţine ulei volatil, un
Gleochoma hederacea (rotungioară) cu principiu amar (marubiină), colină,
care seamănă. G. hirsuta este mai taninuri, probabil şi vitamina C.
păroasă, caracter relativ, deoarece şi PROPRIETĂŢI
specia G. hederacea prezintă forme mai FARMACODINAMICE. Empiric, plantei i
păroase. Singurul caracter mai evident de se atribuie proprietăţi bahice, tonice,
diferenţiere este caliciul, care la G. antiscorbutice, cicatrizante,
hirsuta are dinţii alungiţi aproape cât antiinfecţioase şi antibacteriene, diuretice,
tubul, iar G. hederacea sunt de 3–4 ori antidiareeice, antihelmintice. Se apreciază
mai scurţi. de către medicina populară că principiile
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină active pe care le conţine acţionează
ramificată, târâtoare, cu lăstari floriferi antitusiv, stimulează secreţiile salivare,
erecţi sau ascendenţi, lungi de 30–60 cm. gastrice şi intestinale, previn şi combat
Frunze pe ambele feţe alipit păroase, cele scorbutul, acţionează asupra epiteliului
inferioare reniforme, cu peţiol lung de 2– renal mărind secreţia şi excreţia de urină,
3 cm, cele superioare cordat ovate, scurt provoacă eliminarea viermilor intestinali,
peţiolate, toate pe margini puternic stimulează epitelizarea şi vindecarea
crenate; limbul pe faţă verde închis, pe rănilor. Folosită pe alocuri pentru
dos verde deschis şi glandulos punctat. tratamentul catarului bronşic, scorbutului,
Flori albastre liliachii, grupate câte 4–10 anorexiei, bolilor renale, plăgilor infectate
în cime cu aspect de verticil, la subsuoara etc.
frunzelor mijlocii şi superioare. Bracteole MEDICINĂ UMANĂ.
lineare; caliciu hirsut, îngust tubulos, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Empiric,
adesea de culoare violacee, cu dinţi linear pentru tratarea anorexiei, diareei, litiazei
lanceolaţi, lung aristaţi; corolă lungă de renale, bolilor aparatului urinar, aparatului
20–25 mm, scurt păroasă, cu tubul de 2–3 respirator şi a aparatului digestiv,
ori mai lung decât caliciul, labiul inferior afecţiunilor hepatice: infuzie, din 2
lung păros şi cu pete violete. Înflorire, linguriţe de plantă mărunţită la o cană
IV–VI. Fructe, nucule brunii, lungi de 3–4 (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
mm. acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
bea conţinutul a 2 căni pe zi. 2. Pentru
tratarea scorbutului: suc, obţinut din
planta proaspătă, câte o lingură în fiecare
zi timp de 7 zile. Uz extern. Pentru
tratarea leziunilor cutanate, greu
vindecabile, tratarea rănilor: infuzie, din 3
linguriţe plantă mărunţită peste care se
toarnă o cană (250 ml) cu apă. Se lasă
acoperită 20–30 minute. Se strecoară. Se
spală local folosind un pansament steril.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
RECOLTARE. Părţile aeriene ale intern. Pentru tratarea cailor de viermi
plantei (Gleochomae hirsutae herba) se intestinali: pulbere de plantă, se
recoltează în timpul înfloritului, pe timp administrează în tărâţe. Uz extern. Pentru
însorit, după ora 11. Se usucă la umbră, în tratarea plăgilor la animale: infuzie, din 2
strat subţire. Se foloseşte în scopuri linguri pulbere de plantă peste care se
medicinale şi sub stare proaspătă. toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
Se lasă acoperită 30 minute. Se strecoară.
168

Se spală zona afectată folosind un violete fine; androceu cu 4 stamine

pansament steril. dindiname, păroase, închise în labiul
superior; gineceu cu ovar bilocular, stil
fin-păros şi stigmat capitat. Înflorire, VI–
SILUR1 (Euphrasia IX. Fruct, capsulă elipsoidală, emarginată,
rostkoviana Hayne), fam. scurt-păroasă, închisă în caliciu persistent.
Scrophulariaceae. Plantă erbacee, anuală,
terofită, întâlnită frecvent prin fâneţe,
poieni şi pajişti mai mult sau mai puţin
umede, tufărişuri, margini de pădure din
regiunea dealurilor până în regiunea
montană, etajul gorunului până în etajul
jnepenişului; se mai numeşte bureniţă,
bureniţă albă, buruieniţă, buruieniţă
albă, buruiniţă, buruniţă, dinţură,
dragostea-fetei, floare de ochi,
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
mângâierea-apelor; Franc:
plantei (Euphrasiae herba) se recoltează
Casse-lunettes; Germ: Augentrost;
în iunie – septembrie, când se află în
Magh: Szemfü, Szálkacsék, Szemviditó;
floare. Se taie de la bază. Se usucă, în
Rus: Oceanka. Răspândită în Europa,
strat subţire, în poduri acoperite cu tablă
Asia Mică.
sau camere bine aerisite. Se întorc la 2–3
ISTORIC. Planta este cunoscută din
zile. Se păstrează în pungi de hârtie.
Antichitate. Numele genului vine de la
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
cuvântul grecesc euphrasia = bucurie,
conţine taninuri galenice, alcaloizi,
mulţumire, cu referire la întrebuinţarea ei
flavone, acizi fenolici, aucubozidă, ulei
în trecut contra bolilor de ochi, provocând
volatil, principii amare, rezină (Em.
astfel bucuria bolnavilor. Dacii şi apoi
Grigorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu,
daco-romanii atribuiau plantei diferite
1986).
utilizări medicinale. În principal, era
PROPRIETĂŢI
folosită pentru tratarea diverselor
FARMACODINAMICE. Medicina
inflamaţii oculare şi contra leucoreei şi
populară atribuie principiilor active din
guturaiului.
plantă proprietăţi antiinflamatorii,
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
bactericide, dezinfectante, colagoge şi
pivotantă. Tulpină erectă,
coleretice, stomahice, tonic-amare şi
glandulos-păroasă, înaltă de 10–50 cm,
cardio-tonice. Diminuează şi în cele din
ramificată. Frunze inferioare obtuze; cele
urmă înlătură stările inflamatorii; omoară
mijlocii şi superioare ovate, cu 3–6 dinţi
bacteriile; dezinfectează; stimulează
ascuţiţi, verzi sau roşiatice, pe faţă cu peri
secreţiile hepatice, mărind volumul de
simpli, aspri şi cu peri articulaţi,
bilă şi favorizează eliminarea ei în
glanduloşi, lungi. Bractei asemănătoare cu
duoden; favorizează digestia prin
frunzele superioare, dar mai scurte şi late,
excitarea sucurilor gastro-intestinale;
cu peri glanduloşi, pe margine cu dinţi
stimulează pofta de mâncare; fortifică
ascuţiţi. Flori albe sau palid liliachii,
inima (cordul). Folosită în tratarea
scurt-pedicelate, grupate în inflorescenţe
afecţiunilor hepatice, gastrice, anorexie,
laxe; caliciu tubulos, cu peri simpli şi peri
insuficienţei cardiace, inflamaţiilor
glanduloşi; corolă bilabiată, cu tubul
oculare, leucoreei, guturaiului (gripei).
alungit, labiul superior violaceu, iar cel
Partea aeriană mai intră în compoziţia
inferior cu o pată galbenă la bază şi dungi
unor ceaiuri digestive.
 169

MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea hepatitei (icterului), stimularea
digestiei: pulbere de plantă, se ia câte un SILUR2 (Euphrasia stricta
vârf de cuţit pe zi. 2. Pentru tratarea Wolff. ssp. stricta), fam.
afecţiunilor gastrice, hepatice, anorexiei, Scrophulariaceae. Plantă erbacee, anuală,
insuficienţei cardiace: infuzie, din 3 terofită, comună în întreaga ţară, prin
linguriţe cu pulbere de plantă sau cu fâneţe, livezi, tufărişuri, poieni, din
plantă uscată, bine mărunţită, peste care regiunea de silvostepă până în regiunea
se toarnă 1–2 căni (200 ml) cu apă în subalpină, etajul gorunului – etajul
clocot. Se lasă acoperită 10–15 minute. Se jnepenişului; se mai numeşte aior, arior,
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe buruiană de râie măgărească, laptele
zi. 3. Pentru stimularea vederii: pulbere câinelui, laptele cucului; Franc:
de plantă, se ia două vârfuri de cuţit pe zi, Casse-lunettes; Germ: Augentrost;
respectiv 2 g. Uz extern. Pentru tratarea Magh: Szemfü, Szemviditó für; Rus:
inflamării acute şi subacute a ochilor, Oceanka; Ucr: Cahaneţi. Răspândită în
tratarea conjunctivitelor, blefaritelor, în Europa.
traumatismele recente ale ochiului ce ar ISTORIC. Plantă cunoscută din
putea degenera în ulcus serpens corneae: Antichitate. Folosită de medicina
decoct, din 1 lingură plantă mărunţită populară umană pentru dureri de cap şi de
peste care se toarnă o cană (250 ml) cu stomac, iar de medicina populară
apă. Se fierbe 10 minute. Se strecoară. Se veterinară pentru tratarea vitelor care
lasă să se răcească. Se aplică comprese vărsau sânge.
folosind un pansament steril. Adesea DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
tratamentul extern se asociază cu un înalte de 5–40 (75) cm, drepte sau
tratament intern constând din consumarea flexuoase, erecte, simple sau slab
a 3 căni decoct pe zi, fiecare a 250 ml. 2. ramificate, cu ramuri scurte, acoperite cu
Pentru tratarea de leucoree: decoct, din 2 peri glanduloşi, erecţi, mai mult sau mai
linguri plantă uscată şi mărunţită la 500 puţin retorşi, la înflorire mai mult sau mai
ml apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă să se puţin lipsite de frunze în partea inferioară.
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se Frunze inferioare opuse, cuneate, obtuze,
fac 3 spălături vaginale pe zi (dimineaţa, pe fiecare latură cu 1–2 dinţi obtuzi; cele
prânz, seara) folosindu-se irigatorul. mijlocii şi superioare ovate sau
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz suborbiculare, mai rar ovat lanceolate,
intern. Pentru tratarea animalelor de acute, spre bază mai mult sau mai puţin
insuficienţă cardiacă: a) infuzie, din 5 g cuneate, cu 3–5 dinţi ascuţiţi şi aristaţi,
plantă uscată şi mărunţită peste care se verzi, pe partea inferioară complet glabre.
toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă Bractei alterne, glabre, mai late decât
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se frunzele, ovate spre bază scurt cuneate, la
administrează prin breuvaj bucal (se vârf foarte ascuţite, pe fiecare latură cu 4–
toarnă pe gât); b) decoct, din 2–5 g plantă 7 dinţi lung aristaţi sau acuţi. Flori palid
uscată şi mărunţită la 100 ml apă. Se violacee, mai rar albastre sau albicioase,
fierbe 5–10 minute la foc domol. Se lasă la exterior pâsloase, grupată într-o
la răcit. Se strecoară şi se administrează inflorescenţă la început îndesuită, mai
prin breuvaj bucal. Dozele de tratament: târziu alungită, mai mult sau mai puţin
animale mari (cabaline, taurine), 5–10–15 întreruptă. Florile sunt aproape sesile;
g; animale mijlocii (ovine, caprine, caliciu glabru sau puţin aspru păros;
porcine), 0,2–1–3 g; animale mici (pisici, corolă lungă de 8–10 mm cu labiul
câini, păsări), 0,2–0,5 g.
170

superior prevăzut cu lobi mai mult sau MEDICINĂ UMANĂ.

mai puţini dinţaţi, cel inferior de culoare FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
mai deschisă cu o pată galbenă, mai rar eliminarea durerilor de cap şi de stomac,
albicioasă şi cu dungi albastre sau stimularea digestiei: decoct, din o
purpurii. Înflorire, VI–VIII. Fruct, capsulă linguriţă plantă uscată şi mărunţită la o
îngustată, obovoidală, retezată sau foarte cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 3–5
puţin emarginată, mai scurtă decât minute la foc domol. Se lasă acoperită să
caliciul, pe margini lung ciliată, în rest se răcească până la călduţ. Se strecoară.
glabră sau slab păroasă. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. Uz
extern. Pentru tratarea durerilor de cap:
decoct, din 2 linguri plantă uscată şi
mărunţită la 500 ml cu apă. Se fierbe 5
minute. Se lasă să se răcească până la
călduţ. Se strecoară. Se spală pe cap
frecţionând bine cu degetele.
MEDICINĂ VETERINARĂ. În zona
montană a Carpaţilor de Curbură ciobanii
administrează decoctul plantei animalelor
bolnave care sângerează pe gură.

RECOLTARE. Părţile aeriene ale

plantei (Euphrasiae strictae herba) se
recoltează în timpul înfloritului, pe timp SIMINOC (Helichrysum
însorit şi după ora 11. Se usucă la umbră, arenarium (L.) Moench, ssp. arenarium,
de preferat în podurile caselor acoperite ssp. ponticum (Velen) E. I. Nyárady), fam.
cu tablă. Uscarea artificială, la 30–35oC. Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. perenă, hemicriptofită, întâlnită în
Nestudiată. Probabil posedă aceleaşi regiunea de câmpie, prin locuri înierbate
substanţe chimice sau o parte din ele pe şi nisipoase; se mai numeşte
care le are specia silur1 (Euphrasia floarea-patului, flori de paie, iarbă
rostkoviana). flocoasă, imortele, mărgică, ochişori,
PROPRIETĂŢI semenic, siminic; Franc: Immortelle des
FARMACODINAMICE. Pe alocuri sables; Germ: Sand-Strohblume; Magh:
medicina populară îi atribuie proprietăţi Homoki szalmavirág; Rus: Ţimin
analgetice, antiflogistice, colagoge şi pescianâi; Sârbo-Cr: Semanj ak.
coleretice, bactericide, stomahice. Răspândit în Europa (continentală).
Principiile active pe care le conţine ISTORIC. Plantă cunoscută din
determină scăderea marcată sau dispariţia Antichitate. Numele Helichrysum vine de
sensibilităţii dureroase, diminuează la cuvintele greceşti hélios = soare şi
inflamaţiile, omoară bacteriile, stimulează chrysós = aur, cu referire la inflorescenţe
secreţiile hepatice, stimulează contracţiile (calatidii) care au culoarea galben aurii.
vezicii biliare pentru ajungerea bilei în Din vechime, locuitorii de pe teritoriul
duoden, favorizează digestia prin actual al ţării noastre foloseau planta la
excitarea glandelor gastrice şi intestinale vopsitul în galben, iar florile fierte în lapte
punându-le sub stare secretorie, pentru tratarea de gălbinare (icter). Mai
stimulează pofta de mâncare. Folosită târziu, după descoperirea distilării
pentru tratarea durerilor de cap, alcoolului, florile se fierbeau în rachiu
combaterea anorexiei şi durerilor de care se bea pentru gălbinare, sau se lăsa
stomac. câteva zile la plămădit în rachiu, după
 171

care se bea înainte de masă câte un tradiţională umană şi veterinară. Produsul

păhăruţ. Au mai fost folosite pentru este oficializat în Belgia, Elveţia, Panonia,
tratarea gutei, reumatismului, afecţiunilor Rusia. În România are o largă
renale şi gastrointestinale, genitale etc. întrebuinţare terapeutică etnoiatrică.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină Principiile active măresc secreţia biliară,
pivotantă, lemnoasă, la exemplarele diluează lichidul biliar, micşorează
bătrâne multicapitată. Tulpină erectă, concentraţia acizilor biliari, micşorează
neramificată, acoperită cu peri mici, surii, concentraţia bilirubinei, modifică raportul
des-foliată, înaltă până la 30 (50) cm. colesterol/acizi biliari în sensul creşterii
Frunze oblanceolate, sesile, pe ambele colaţilor, măreşte tonusul vezicii biliare,
feţe acoperite cu peri mici, surii. Flori stimulează secreţia glandelor gastrice,
galbene, grupate în calatidii globuloase, stimulează secreţia de suc pancreatic,
iar acestea adunate în panicul acţionează asupra epiteliului renal
corimbiform. Înflorire, VII–X. Fructe, producând creşterea diurezei şi, respectiv,
achene mici (1 mm). a cantităţii de urină, reduce greaţa,
senzaţia de durere în regiunea ficatului,
meteorismul, vărsăturile, reduce
dimensiunile ficatului mărit patologic,
determină dispariţia colorării subicterice a
pielii şi scleroticii globului ocular (Em.
Grigorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu,
1986). Florile sunt folosite pentru tratarea
gutei, reumatismului, afecţiunilor
hepato-biliare, tulburărilor
gastrointestinale, hepatitei, combaterea
viermilor intestinali.
RECOLTARE. Florile (Helichrysi MEDICINĂ UMANĂ.
flos) se recoltează pe timp frumos, însorit, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
după ce se ridică roua, de preferat după tratarea gutei, reumatismului, colicistitei
ora 11. Se usucă în strat subţire, în camere cronice, stimularea secreţiei gastrice şi
întunecoase, aerisite, sau în poduri pancreatice, combaterea viermilor
acoperite cu tablă. Uscarea artificială, la intestinali: decoct, din 1 lingură cu flori la
40oC. Se păstrează în pungi sau în saci de o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 10
hârtie. minute. Se lasă acoperită 15 minute. Se
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Florile bea conţinutul a 1–2 căni pe zi, cu o
conţin ulei volatil, substanţe amare, jumătate de oră înainte de masă. Pentru
flavonozizi (salipurpozid, apigenină, combaterea viermilor, se bea dimineaţa pe
astragalină), taninuri, substanţe minerale. stomacul gol şi nu se mănâncă până la ora
Importante sunt helicrizina A, glicozidă a 12. 2. Pentru tratarea hepatitei (gălbinare):
naringenolului, helicrizina B, identică cu decoct, din 1 lingură cu flori uscate şi
salipurpozida. Bine reprezentată cantitativ mărunţite la o cană (250 ml) cu lapte
este izosalipurpozida, care conferă dulce. Se fierbe 15 minute. Se strecoară.
culoarea aurie florilor. Mai conţine Se bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. 3.
glicozide ale apigenolului, luteolului, Pentru tratarea intoxicaţiilor, colecistitei
cvercetolului, kamferolului, cronice, hepatitei, colangitei, în
naringenolului etc. vomismente, greaţă, meteorism,
PROPRIETĂŢI stimularea digestiei: decoct, din 10 g flori
FARMACODINAMICE. Florile plantei au uscate şi mărunţite la 100 ml apă. Se
utilizări terapeutice în medicina fierbe 5 minute. Se acoperă şi se lasă la
172

răcit. Se strecoară. Se ia câte 1 lingură de VIII. Fructe păroase, lungi de 3–4 mm,
3–4 ori pe zi. prevăzute cu brazde profunde şi acute.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz Setele caliciului inferior la bază
intern. Pentru tratarea dischineziei biliare, comprese, fără nervuri, de 2–3 ori mai
edemelor, intoxicaţiilor: infuzie, din 6 g lungi decât caliciul exterior.
flori uscate şi mărunţite peste care se
toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se
administrează prin breuvaj bucal (se
toarnă pe gât). Dozele de tratament:
animale mari (cabaline, bovine), 15–30 g;
animale mici (pisici, câini), 2–6 g.

SIPICĂ (Scabiosa
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
ochroleuca L), fam. Dipsacaceae. Plantă
plantei (Scabiosae herba) se recoltează în
erbacee, bianuală sau perenă,
timpul înfloritului, în zilele cu soare, după
hemiterofită-hemicriptofită, comună în
ora 11. Se usucă la umbră. Uscarea
întreaga ţară, întâlnită prin fâneţe uscate,
artificială, la 30–35oC.
poieni, coaste însorite, de la câmpie până
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Insuficient
în zona montană (etajul fagului); se mai
cercetată. În timpul înfloririi conţine
numeşte năsturaş de bube, ruieni, ruini;
flavonoizi liberi, heterozide (dipsacan,
Germ: Gelbes Grindkraut; Magh:
scabiosin) şi cefalarozid.
Vajszinű ördögszem; Rus: Skabioza PROPRIETĂŢI
blednojeltaia. Răspândită în Europa FARMACODINAMICE. Medicina
(continental) şi Asia. populară îi atribuie plantei proprietăţi
ISTORIC. Plantă cunoscută din sudorifice, depurative, antiscabie,
vechime şi folosită ca medicament contra cicatrizante. Principiile active pe care le
râiei. Însăşi numele genului Scabios, vine conţin e determină mărirea sudoraţiei şi
de la cuvântul latinesc scabie = râie. La eliminarea toxinelor prin glandele
daci planta era cunoscută sub numele de sudoripare, fluidifică secreţiile bronşice şi
spioax, sipioacă, sipoăcă, sipiăcă, din favorizează expectoraţia, favorizează
care a derivat forma de azi, sipică (I. combaterea scabiei şi cicatrizarea rănilor.
Pachia Tatomirescu, 1997). Folosită ca expectorant sau în diferite
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină afecţiuni respiratorii şi la tratarea
înaltă de 50–90 cm, erectă, virgat diferitelor afecţiuni cutanate în special
ramificată, cilindrică, în partea inferioară scabie.
glabră sau păroasă, în cea superioară MEDICINĂ UMANĂ.
glabrescentă sau pubescentă. Frunze FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
verzi, glabrescente sau scurt păroase, cele tratarea afecţiunilor respiratorii, bronşită,
inferioare pubescente până la lung tuse: infuzie, din o linguriţă plantă uscată
păroase, foarte variate, bipenat sectate, şi mărunţită peste care se toarnă o cană
lirate, cele următoare penat fidate, cu (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
foliole lineare, cele superioare întregi. acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea
Flori ohroleuce dispuse în capitule conţinutul a 1–3 căni pe zi. 2. Pentru
ovoidale; foliolele involucrale lineare, curăţirea sângelui şi asudare: decoct, din
mai scurte decât florile. Înflorire, VI– 10 g frunze, flori şi rădăcini uscate şi
 173

mărunţite la 1 litru de apă. Se fierbe 5 lung păroasă. Frunzele bazale la înflorire

minute. Se lasă să se răcească până la puţin dezvoltate, alungit ovate, tripenat
călduţ. Se strecoară. Se bea conţinutul a trisectate (-partite), cu lacinii lineare, late
1–3 căni pe zi. Uz extern. 1. Pentru de 1,2 mm. Involucru pentasectat. Flori
tratarea afecţiunilor cutanate, a scabiei negru-violete, lung pedunculate, evident
(râiei): decoct, din 300 g plantă uscată şi nutante, campanulat cilindrice, vilos
mărunţită la 10 litri apă. Se fierbe 10 păroase. Înflorire, III–V. Fructe nucule cu
minute. Se lasă să se răcească până la câte o prelungire setiformă păroasă.
călduţ. Se strecoară. Se păstrează 1 litru
de decoct, iar 9 litri se adaugă apei de
baie. Se îmbăiază corpul 15–20 minute.
La ieşirea din apă, întreaga piele se
umezeşte din nou cu decoctul păstrat. Se
udă un tifon în decoct şi se plimbă pe
întreaga suprafaţă a pielii. 2. Pentru
tratarea bubelor şi a rănilor: decoct, din 10
g frunze, flori şi rădăcini de plantă uscate
şi mărunţite la 1 litru de apă. Se fierbe 5
minute. Se lasă acoperit 20 minute. Se
strecoară. Se spală cu decoct zonele RECOLTARE. Părţile aeriene ale
afectate folosindu-se un tampon cu vată plantei (Pulsatillae pratensisae herba) se
sterilă sau un pansament steril. recoltează pe timpul înfloririi, pe timp
însorit, după ora 11. Se usucă la umbră, de
preferat în podurile caselor acoperite cu
tablă.
SISINEI (Pulsatilla COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Puţin
pratensis (L) Mill), fam. Ranunculaceae. studiată. Conţine o glicozidă, numită
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită, cu ranunculozidă, care se transformă în
două subspecii: ssp. nigricans (Stoerck) protoanemonină (lactonă nesaturată), care
Zamles întâlnită pe câmpuri nisipoase, prin demerizare conduce la anemonină.
dealuri ierboase, uscate şi pietroase şi ssp. PROPRIETĂŢI
hungarica (Hoppe) Soó întâlnită pe FARMACODINAMICE. Medicina
nisipuri în nord-vestul ţării; se mai tradiţională îi atribuie plantei vezicante,
numeşte dediţeii mieilor, floarea paştilor, antibacteriene şi antimitotice. Determină
floarea păsărilor, găinuşă, muscarici, vezicaţii tegumentare, omoară bacteriile,
oiţe, sâsănei, zlace; Engl: Pasque flower; blochează diviziunea celulelor.
Germ: Windröschen, Kühschelle; Magh: Alcoolatura preparată din planta proaspătă
Kökörcsin; Rus: Prostrel. Răspândită în are proprietăţi antispastice, de inhibare a
Europa (continental). peristaltismului intestinal şi sedativ uterin.
ISTORIC. Plantă folosită în trecut de Folosită la tratamentul amenoreelor şi
localnici contra erizipelului. Cei bolnavi dismenoreelor.
uscau tulpinile florifere şi apoi se afumau MEDICINĂ UMANĂ.
cu ele. FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom tratarea anemoreelor şi dismenoreelor,
vertical, negru, ramificat la cap şi acoperit anexitelor, uretritelor, ovaritelor: tinctură,
cu resturile peţiolurilor vechi. Tulpină preparată în farmacie, în doze de 20–50
unifloră, înaltă de 7–30 cm, la fructificaţie picături, după prescripţia medicului de
poate ajunge până la 45 cm, abundent specialitate.
174

Barzeanu, 1904; C. Bârcă, 1972; P.

Bártok, 1969).
SLĂBĂNOG (Impatiens DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
noli-tangere L), fam. Balsaminaceae. fasciculate. Tulpini erecte, uneori
Plantă erbacee, anuală, terofită, comună în roşiatice, cu nodurile umflate, ramificate
întreaga ţară, întâlnită prin locuri umede în partea superioară, înalte de 40–120 cm.
şi umbroase din păduri, zăvoaie, pe lângă frunze ovate sau eliptice (5–10/2–5 cm),
pâraie umbrite, din etajul gorunului până obtuz-serate pe margine, alterne, cele
în etajul fagului, cu o mai mare prezenţă inferioare peţiolate, cele superioare
mai ales în regiunea montană; se mai aproape sesile. Flori zigomorfe,
numeşte brăduleţ, brie, buruiana-celor galbene-aurii cu puncte roşii spre interior,
slabi, călăpăr, iadeş, iarbă roşie, pendule, dispuse câte 2–5 pe un peduncul
ploponog, răchiţele, sclăbănog; Germ: comun; caliciu din 3 sepale galbene (2
Wald Springkraut; Magh: Erdeine nyúlj laterale ovate şi una posterioară,
hozzám; Rus: Nedotroga obâcnovennaia; prelungită într-un pinten încovoiat);
Ucr: Kamferi. Răspândit în Europa şi corola din 5 petale, cea anterioară mare,
Asia. cele laterale şi posterioare concrescute
ISTORIC. Plantă cunoscută şi folosită două câte două, lăsând impresia că există
în scopuri medicinale încă din Antichitate. numai 3 petale; androceul din 5 stamine
Dacii o numeau blés, bree, brie (I. Pachia cu filamente unite în partea superioară,
Tatomirescu, 1997). Numele ştiinţific al antere cordiforme concrescute; gineceul
genului vine de la cuvântul latinesc din ovar superior pentacarpelar, cu
impatiens = nerăbdător, cu referire la placentaţie axilară, fără stil, stigmat conic.
fructele coapte ale plantei care se deschid Înflorire, VII–VIII. Fruct, capsulă
brusc la cea mai mică atingere. Planta se cărnoasă, cilindrică, verde sau
fierbea în apă ori în lapte dulce, iar cu cafeniu-dungată. La maturitate se deschid
decoctul obţinut se spălau umflăturile, iar brusc din cinci valve ce se răsucesc în
cu resturile se legau. Planta se fierbea în spirală, împrăştiind seminţele. Seminţe
apă, iar decoctul obţinut se punea în alungite (4 mm), zbârcite, glabre.
scăldătorile copiilor slăbănogi, să-i
fortifice şi să meargă repede pe picioare,
sau se puneau în apa de baie contra
reumatismului. Decoctul a mai folosit
pentru descuirea udului, putinţa de a urina
şi de către femei pentru a regla ciclul
menstrual, a combate scurgerile vaginale
(poale albă) şi uşurarea naşterilor. Mai
târziu, după descoperirea distilării
alcoolului, seminţele se plămădeau în
ţuică şi se lua contra dizenteriei, iar ceaiul
din frunze şi flori, contra durerilor de RECOLTARE. Părţile aeriene ale
stomac. Fructele trecute prin răzătoare şi plantei (Impatiensi herba) se recoltează în
plămădite 3–4 zile în gaz, se foloseau timpul înfloririi, pe timp însorit, după ce
contra varicelor şi reumatismului. s-a ridicat roua. Se usucă în strat subţire,
Decoctul seminţelor pisate în apă sau oţet la umbră, în camere bine aerisite sau în
se administra animalelor contra poduri acoperite cu tablă. Se păstrează în
dizenteriei şi încuietorii (constipaţie) (N. saci textili. Seminţele (Impatiensi semen)
Leon, 1903; V. Butură, 1943; N. se recoltează când ajung la maturitatea
 175

fiziologică. Se păstrează în pungi de lasă la fiert 5 minute. Se strecoară. Se fac

hârtie. spălături vaginale.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Puţin MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
studiată. Planta conţine substanţe amare, intern. 1. Pentru tratarea animalelor de
alcool cerilic, substanţe stigmasterinice, dizenterie: decoct, din 1 lingură sămânţă
palmitin, stearin, substanţe astringente, pisată la 1 litru de apă. Se fierbe 10
zahăr invertit, colină, acid fosforic, minute. Se lasă la răcit. 2. Pentru tratarea
enzime. constipaţiei: decoct, din 1 lingură cu
PROPRIETĂŢI seminţe zdrobite, pisate, la 250 ml de apă.
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene Se fierbe 5 minute. Se lasă la răcit. Se
ale plantei au utilizări terapeutice în strecoară. Se administrează prin breuvaj
medicina tradiţională umană şi veterinară. bucal (se toarnă pe gât). 3. Pentru tratarea
Li se atribuie proprietăţi diuretice, hematuriei: decoct, din 10 g plantă uscată
laxative, antiinfecţioase, antibacteriene. şi mărunţită la 500 ml apă. Se fierbe 5
Acţionează asupra epiteliului renal mărind minute. Se lasă acoperită 30 minute. Se
cantitatea de urină eliminată în timp; strecoară. Se amestecă cu mălai şi se
uşurează tranzitul intestinal şi provoacă administrează dimineaţa, pe nemâncate.
eliminarea scaunelor moi; opreşte sau
limitează procesul inflamator; distruge
bacteriile. Folosită în litiază renală şi
vezicală, hemoragii, reumatism, SMIRDAR
umflături, leucoree, constipaţie, (Rhodondendron kotschyi Simk), fam.
hematurie. Ericaceae. Arbust indigen în Carpaţii
MEDICINĂ UMANĂ. Orientali şi Meridionali, începând din
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru Munţii Rodnei până în masivul Godeanu,
tratarea litiazei renale şi vezicale, localizat în asociaţii de jnepenişuri,
hemoroizilor: infuzie, din 1 linguriţă cu precum şi în rariştile subalpine de molid
plantă uscată, mărunţită, peste care se şi larice sau zâmbru, constituind uneori
toarnă 200 ml apă în clocot. Se lasă tufărişuri întinse, împreună cu merişorul
acoperită 10 minute. Se strecoară. Se bea (Vaccinium vitis-idaea) şi afinul
conţinutul a 1–2 căni pe zi. 2. Pentru (Vaccinium myrtillus), iar în Bucegi, unde
tratarea dizenteriei: seminţele se este mult răspândit, formează desişuri
plămădesc în ţuică. Se bea conţinutul a 1– compacte în golul alpin mai ales între
2 păhărele înainte de masă. 3. Pentru 1.900–2.100 m altitudine; se mai numeşte
tratarea durerii de stomac: decoct, din 1–2 bojor, bojor de munte, bojorei de munte,
linguriţe cu frunze şi flori uscate, boşor, bujor, bujor de munte, bujorei de
mărunţite la o cană (250 ml) cu apă. Se munte, coacăză, cocăzar, iederă, iederă
fierbe 5 minute. Se strecoară. Se bea de munte, merişor, perişoare, popdele,
conţinutul a 1–2 căni pe zi, la nevoie. Uz rujă, smirdar, trandafir de munte,
extern. 1. Fructele, trecute prin răzătoare trandafiraş de munte, tulpin, vâsc de
şi plămădite în spirt medicinal, se aplică munte; Germ: Siebenbürgische
pe locurile reumatice dureroase. 2. Pentru Alpenrose; Magh: Erdélyi havaszépe;
tratarea umflăturilor planta se fierbe în Rus: Rododendron kociâi; Sârbo-Cr:
apă ori lapte dulce. Cu decoctul se spală Smrdeic, Smradijak. Răspândit în Carpaţii
locul afectat, iar plantele strecurate se Orientali şi Meridionali.
aplică pe umflătură şi se bandajează. 3. ISTORIC. Arbust cunoscut din
Pentru tratarea leucoreei: decoct, din 2 vechime. Florile se foloseau pentru ceai
linguriţe cu frunze şi flori uscate, de tuse şi boli de piept. Decoctul din flori
mărunţite, la o cană (250 ml) cu apă. Se
176

se lua contra urinării cu sânge la oameni narcotică, diaforetică, afrodisiacă.

şi animale, iar pe alocuri se adăuga şi în Acţionează deprimant, însă reversibil,
baia copiilor pentru a-i fortifia. asupra oricărei celule vii, dar mai ales
DESCRIEREA SPECIEI. Înrădăcinare asupra celulelor sistemului nervos central;
întreţesută puternic. Tulpină puţin favorizează transpiraţia; acţionează ca un
ramificată, formând tufărişuri scurte somnifer, amplifică erotismul, şi trăirile
(înalte de maximum 50 cm), cu lujeri lui. Florile conţin principii active care
bruni, pe care se află glande solzoase, acţionează antitusiv şi antihemoragic.
ruginii. Frunze alterne, mici (1–2 cm), Intervin favorabil în combaterea tusei,
eliptice, cu marginile întregi, lucitoare, fluidifică secreţiile bronşic şi favorizează
persistente, îngrămădite spre vârful expectoraţia; previn sau opresc pierderile
lujerului. Flori mari (1,5 cm), de sânge. Andromedotoxina din frunze
roşii-purpurii sau roz-aprins, tipul 5, posedă acţiune iritantă şi intră în
dispuse în raceme terminale; caliciu mic, compoziţia un or preparate antireumatice.
discoform; corolă infundibuliformă, cu 5 Florile sunt utilizate în tuse, boli
lacinii; androceu din 10 stamine; gineceu pectorale, afecţiuni renale, hematurie
superior, cu stil scurt. Înflorire, VI–VII. (urinări cu sânge).
Fruct, capsulă cu 5 valve. MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
tratarea tusei, bolilor pectorale şi
hematuriei (urinări cu sânge): decoct, din
1 linguriţă petale flori uscate şi mărunţite
la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5
minute la foc domol. Se strecoară. Se bea
conţinutul a 2–3 căni pe zi. Pentru tratarea
tusei se îndulceşte cu miere.
Fitohomeopatie. Uz intern. Tinctura-
mamă se prepară din flori, pedunculi şi
muguri de flori uscaţi. 1. În reumatisme
RECOLTARE. Frunzele musculo-fibroase, articulare sau
(Rhododendri folium) şi florile periostale, guta degetului mare de la
(Rhododendri flos) se recoltează la cerere picior, uricemie, torticolis, lumbago,
pentru scopuri farmaceutice. Pentru cefalee: tinctura-mamă, se administrează
tratamentul tradiţional florile se recoltează diluţiile centezimale de la a 4-a la a 7-a. 2.
pe timp frumos, după ora 11. Florile În nevralgia de trigemen, nevralgia
culese se aşează în coş, fără a se presa. Se dentară, nevralgia de cordon spermatic,
usucă în strat subţire, în camere odontalgii: tinctura-mamă, se
întunecoase, bine aerisite, de preferat în administrează în diluţiile centezimale de
poduri acoperite cu tablă. Se păstrează în la a 5-a la a 9-a. 3. În orhită, epididimită,
saci textili sau saci de hârtie. hidrocel la copii, atrofie testiculară
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele indurată după orhită (partea dreaptă):
şi florile conţin andromedotoxină, tinctura-mamă, se administrează diluţia a
leucocianidină, cvercetol, derivaţi 4-a centezimală în cazurile acute şi diluţia
fenilpropanici, ulei volatil etc. a 5-a centezimală în cazurile cronice şi în
PROPRIETĂŢI atrofie. 4. În hipersensibilitate la furtuni,
FARMACODINAMICE. Frunzele şi florile cu acutizarea reumatismului şi
plantei au utilizări terapeutice în medicina nervozitate: tinctura-mamă, se
tradiţională umană şi veterinară. Frunzele administrează diluţiile centezimale de la a
conţin principii active cu acţiune 7-a la 18-a (M. Neagu Basarab, 1984).
 177

MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz piriform; cele mascule au perigon cu 2–6

intern. Pentru tratarea hematuriei la diviziuni şi 1–3 (6) stamine; cele femele
animale: decoct, din 2 linguri flori uscate au perigon neregulat divizat. Înflorire, III
şi mărunţite la 500 ml apă. Se fierbe 5 şi VIII. Fruct, piriform, cărnos, solitar,
minute. Se strecoară. Se răceşte. Se lung de 5–8 cm, foarte dulce, gustos,
administrează prin breuvaj bucal (se provine în principal din îngroşarea
toarnă pe gât) în două reprize, dimineaţa receptacului. Longevitate mare, cu rodire
şi seara. timp de 60–70 ani.

SMOCHIN (Ficus carica

L), fam. Moraceae. Arbust exotic, cultivat
sporadic în regiunile cu microclimat
favorabil din partea de sud a ţării: Şviniţa,
Coronini, Dobreta-Turnu Severin,
Moldova Veche, Timişoara, Tismana,
Mangalia, Salina etc; se mai numeşte
acoperământul Maicii, hic, smochin
sălbatic, smochilnic, smocve; Bulg: RECOLTARE. Fructele (Ficusi
Smokinea; Germ: Feige; Magh: Fügefa; fructus) se recoltează pe măsură ce ating
Rus: Smokovniţa obâcnovennaia. maturitatea deplină. Ele sunt destinate
Răspândit în regiunea mediteraneană, uscării sau preparării gemurilor. După
Asia de Sud-Vest, din Caucaz până în cules ele nu-şi mai continuă coacerea.
India de Sud-Vest. Pentru prepararea dulceţurilor, culesul
ISTORIC. Arbustul este cunoscut din smochinelor are loc în faza de pârgă.
Antichitate. Ficus este numele plantei şi Fructele destinate uscării se lasă pe plantă
al smochinei la romani. Denumirea de până se stafidesc. Fructele se detaşează de
Ficus carica i s-a dat după localitatea pe ramură în locul de inserţie şi se aşează
Carica din Asia Mică, unde s-a găsit în cu grijă în ambalaje mici de 2–4 kg şi se
stare spontană şi care este socotită ca expediază imediat pentru valorificare.
centru genetic al speciei. Deşi a fost După 1–2 zile încep să se deprecieze (Gr.
introdus la noi din Antichitate, smochinul Mihăescu, 1977).
a rămas până astăzi o cultură de amatori. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină conţin furocumarine: psoraline,
puternică, până la 100 cm, cu o bengaptene, ficina – sibstanţă lăptoasă.
circumferinţă de ramificaţie de aproape 2 Aceasta din urmă conţine chimaze care
ori mai mult decât coroana. Tulpină cuagulează laptele, lipaze, amilaze,
netedă, cu cicatrice ale ramurilor căzute, lipodiastaze şi proteeaze etc. Fructele
înaltă de 4–5 m, ramificată la bază. conţin protide (3,5%), hidraţi de carbon –
Coroana largă, cu un număr redus de zahăr invertit (61%), potasiu (840 mg%),
ramuri. Lujerii verzi, groşi, păroşi, conţin sodiu (40 mg%), calciu (190 mg%), fosfor
latex lăptos, lipicios. Frunze alterne, mari (150 mg%), fier (3,3 mg%), vitaminele A
(10–20 cm), cu 3–5 lobi adânc-crestaţi, cu (10 µmg%), B1 (0,10 mg%), B2 (0,10 mg
marginile dinţate, păroase pe faţa %), niacin (1,1 mg%), cantităţi mici de
inferioară. Flori unisexuat-monoice, mici, vitamina C, magneziu, brom (A. Alexan,
foarte numeroase; cele femele alcătuiesc O. Bojor, 1983).
inflorescenţe închise într-un receptacul PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Frunzele conţin
178

furocumarine: psoraline, bergaptene, Pentru combaterea constipaţiei: a) decoct,

ficina - substanţă lăptoasă. Aceasta din din 4 smochine proaspete tăiate în patru şi
urmă conţine chimoze care coagulează 12 stafide la 500 ml de lapte. Se fierbe
laptele, lipaze, amilaze, lipodiastaze şi 10–15 minute. Se lasă la răcit. Se bea o
protecoze etc. Fructele au utilizări cană dimineaţa, pe nemâncate; b) se iau 6
terapeutice adjuvante în medicina smochine, se spală în apă călduţă. Se lasă
tradiţională. Au proprietăţi astringente, la înmuiat în puţină apă. Se pregăteşte
caustice, diuretice, nutritive, emenagoge, seara şi dimineaţa. Se consumă pe
emoliente, laxative, expectorante, nemâncate. 4. Pentru sugari, ca tonifiant:
pectorale, purgative, stimulente, tonice, suc, obţinut din fructe. Se administrează o
topice, favorizează o acţiune hemostatică dată pe zi, timp de mai multe zile. 5.
locală; puse în contact cu ţesuturile, la Pentru tratarea tusei, tulburărilor
temperatura obişnuită, le dezorganizează circulatorii, reglarea ciclului menstrual:
într-o anumită măsură; acţionează asupra infuzie, din 20–30 g frunze peste care se
epiteliului renal, favorizând eliminarea toarnă 1 litru de apă în clocot. Se lasă
unei cantităţi de urină mai mare decât în acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea
mod obişnuit; provoacă apariţia ciclului conţinutul a 2–3 căni pe zi. 6. Pentru
menstrual; reglează ţesuturile şi combaterea constipaţiei şi mărirea
diminuează starea inflamatorie; uşurează diurezei: decoct, din 2 linguri cu rămurele
tranzitul intestinale prin lubrefiere şi tinere tăiate mărunt la o cană (250 ml) cu
emulsionare, realizând scaune moi; apă. Se fierbe 10–15 minute. Se bea
favorizează expectoraţia; provoacă conţinutul a 1–2 căni pe zi (una seara la
eliminarea viermilor intestinali; tonifică culcare). 7. Pentru tratarea bronşitei
organismul; accelerează formarea şi cronice, laringitei, în stări febrile: sirop,
colectarea puroiului, grăbind abcederea. din 500 g smochine la 1 litru de apă. Se
Recomandate copiilor, adolescenţilor, fierbe pe baia de apă până se reduce la
bătrânilor, convalescenţilor, sportivilor, jumătate. Se strecoară. Se adaugă 250 g
femeilor însărcinate. Indicate în miere de albine. Se ia de 2–3 ori pe zi câte
afecţiunile căilor respiratorii (bronşită, 1 linguriţă. Uz extern. 1. Pentru tratarea
traheită, laringită), ale tubului digestiv anginei, inflamaţiilor gingiilor: decoct,
(gastrită, colită), ale căilor urinare din 100 g smochine la 1 litru de apă. Se
(inflamaţii, iritaţii, nefrită, cistită etc), în fierbe 15–20 minute. Se acoperă şi se lasă
angină, amigdalită, boli de inimă, la răcit. Se strecoară. Pentru angină se
tulburări circulatorii, insomnie, stări face gargară, iar în inflamaţia gingiilor, se
febrile, constipaţie, psihastenie, rujeolă, clăteşte gura cu soluţia obţinută. 2. Pentru
scarlatină, abces dentar, gingivită, tratarea furunculelor, abceselor, arsurilor:
stomatită, guturai rebel, negi, leucoree, cataplasme, cu smochine fierte în apă sau
tuse, tuse convulsivă, furunculoză. lapte. După fierbere smochina se taie în
MEDICINĂ UMANĂ. două şi se aplică pe locul afectat. Rol
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru maturativ. 3. Pentru tratarea negilor şi
tratarea asteniei fizice, asteniei nervoase, bătăturilor: tamponare locală dimineaţa, la
în gastrită, colită, constipaţie: smochine prânz şi seara, cu latexul scurs din
consumate ca atare. 2. Pentru tratarea rămurelele tinere sau frunze, după ce sunt
inflamaţiilor aparatului urinar, bronşitelor tăiate. Procedura durează 5–6 zile.
cronice, în laringite, traheite, guturai Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru
prelungit, stări febrile: decoct, din 40–120 tratarea tulburărilor neurovegetative şi
g smochine la 1 litru de apă. Se fierbe 15– psihosomatice şi de reglare a axei cortico-
20 minute. Se acoperă şi se lasă la răcit. hipoalamice, disfagiei esofagiane şi
Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. 3. hernie diafragmatică cu motilitate alterată,
 179

colitei, gastroduodenitei, tulburărilor maceratele mugurilor proaspeţi de

secreţiei gastrice, gastritei cronice cu jugastru (Acer campestre), pentru
anemie sideropenică, ulcerului duodenal, sciatică şi ischialgie; j) cu maceratele
colitei, nevrozei cu episoade obsesivo- mlădiţelor proaspete de zmeur (Rubus
fobice, supuraţiei superficiale (în abcese, idaeus), pentru amenoree; k) cu maceratul
furuncule, panariţii, acnee, sinuzite), amenţilor proaspeţi de stejar (Quercus
stresului, sechele ale hematoamelor robur) sau de gorun (Quercus petraea),
intracraniene post-traumatice, crizelor pentru oligospermie; l) cu maceratul
senzitivo-senzoriale, halucinaţiilor sonore, amenţilor proaspeţi de mesteacăn pufos
olfactive, gustative cu vertij, obezităţii: (Betula pubescens), amenţilor proaspeţi
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din de stejar (Quercus robur) şi mlădiţelor
muguri proaspeţi de smochin (Ficus proaspete ale arborelui mamut (Sequoia
corica). Se iau 30-50 picături, de 1-3 ori gigantea), pentru sterilitate masculină; m)
pe zi, în puţină apă, cu 15 minute înainte cu maceratele amenţilor proaspeţi de
de mesele principale. În ulcer, se iau 70 salcie (Salix alba), mlădiţelor proaspete
picături, o dată pe zi, cel puţin 2 luni de de zmeur (Rubus idaeus) şi muguri
zile, urmate de 50 picături timp de 20 zile proaspeţi de călin (Viburnum lanata)
pe lună sau 30 picături de 3 ori pe zi, în pentru sterilitate feminină; n) cu
puţină apă cu 15 minute înainte de mesele maceratele mugurilor proaspeţi de coacăz
principale. 2. Pentru tratarea altor boli, negru (Ribes nigrum), pentru alergie
maceratul obţinut din mugurii proaspeţi solară. În toate cazurile prezentate se iau
de smochin, se asociază cu alte macerate 50-70 picături, o dată pe zi, în puţină apă,
glicero-hidro-alcoolice 1 DH provenite de înainte de a mânca cu 15 minute (F.
la alte specii de plante: a) cu maceratul Piterà, 2000).
mlădiţelor proaspete de merişor de
munte (Vaccinium vitis idaea), pentru
tulburări dispeptice însoţite de meteorism,
aerofagie, aerocolie; b) cu maceratul SOC (Sambucus nigra L),
mugurilor proaspeţi de lămâi (Citrus fam. Caprifoliaceae. Arbust sau arboraş
limon), pentru vărsături; c) cu maceratele indigen, microfanerofit-megafanerofit,
mugurilor proaspeţi de anin negru (Alnus prezent în subarboreturile pădurilor, în
glutinosa) şi al mlădiţelor proaspete de luminişuri sau în margini de pădure, din
afin (Vaccinium myrtillus), pentru ulcer cerete şi şleauri până în brădete şi făgete,
gastro-duodenal recidivant cu cicatrizare în lunci şi pe terenuri descoperite, pe care
lentă; d) cu maceratul mugurilor proaspeţi formează tufărişuri, pe lângă garduri din
de alun (Corylus aveellana), pentru regiunea de câmpie şi până în regiunile
hemoragie a colonului sigmoid; e) cu montane inferioare; se mai numeşte holer,
maceratele mugurilor proaspeţi de viţă de hoz, iboz, scorpat, soace, soc negru, sog
vie (Vitis vinifera) şi mlădiţelor proaspete usuclu; Engl: Common elder; Franc:
de măceş (Rosa canina), pentru veruci Sureau noir; Germ: Schwarzer
(negi); f) cu maceratele mugurilor Holunder; Magh: Fekete bdza; Rus:
proaspeţi de brad (Abies alba) şi Buzina ciornaia; Ucr: Bzena. Răspândit
mugurilor proaspeţi de tei argintiu (Tilia în Europa şi Asia.
tomeentosa), pentru spasmofilie; g) cu ISTORIC. Plantă cunoscută înainte de
maceratul seminţelor de mesteacăn Antichitate. Sambucus este numele
(Betula pendula, B. pubescens), pentru socului la Plinius cel Bătrân şi Columella.
depresie şi neurastenie; h) cu maceratul Daco-geţii îi spuneau séoax, séoăcs, soăc
mugurilor proaspeţi de tei argintiu (Tilia din care a derivat numele de soc (I. Pachia
tomentosa), pentru insomnie; i) cu
180

Tatomirescu, 1997). Fructele se reuşise cultivarea de biotipuri valoroase

întrebuinţau la vopsit în cafeniu mohorât, pe o suprafaţă de 10 hectare.
vânăt şi negru, iar frunzele şi scoarţa, la DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
vopsitul în galben (I. Morariu, 1904; T. înaltă de 4–5 (10) cm,
Pamfilie, M. Lupescu, 1914). Medicina neregulat-ramificată, cu ramificaţii direct
populară dacică (salmoxiană/zalmoxiană) de la bază, lungi şi drepte, scoarţa cenuşie
folosea ceaiul din flori îndulcit cu miere cu ritidom crăpat. Lemnul gălbui uniform.
contra tusei şi alte afecţiuni ale aparatului Coroana globuloasă, destul de deasă.
respirator. Pentru tratarea astmului, în loc Lujerii groşi, verzui-cenuşii, cu lenticele
de apă se bea decoctul obţinut din flori. proeminente şi măduvă spongioasă,
Se mai lua pentru domolirea durerilor de albă-gălbuie. Muguri opuşi, mari,
stomac, ficat şi vezică biliară. Florile ovoid-ascuţiţi. Frunze
fierte în lapte dulce se puneau la gâlci imparipenat-compuse, cu 5–7 foliole
(amigdalită, angină difterică, scrofule) sau eliptice sau ovat-eliptice, acute, pe
se legau la uimă (adenită). În unele zone margini neregulat-ascuţit-serate, pe faţa
din ţară pentru tratarea jolnei inferioară dispers-păroase în lungul
(amigdalitei) prăjeau floarea şi o puneau nervurilor, miros neplăcut. Flori albe,
la gât călduţă sau o amestecau cu tărâţe de dispuse în cime umbeliforme, plane, mari,
grâu, o încălzeau şi o puneau la gât (S. Fl. cu diametrul 12–20 cm, plăcut şi puternic
Marian, 1879). Pentru căderea muşchilor, mirositoare. Înflorire, V–VII. Fructe, bace
florile se fierbeau în vin, până scădeau la negre, lucioase, sferice, gust
o treime şi se bea (V. Păcală, 1915). dulceag-acrişor, cu 3–5 sâmburi.
Florile se fierbeau, iar cu decoctul se
făceau băi contra reumatismului. Contra
limbricilor, se curăţa uşor de pe ramurile
de soc scoarţa de culoare cenuşie aflată
deasupra, apoi se lua scoarţa verde de sub
ea şi se fierbea bine în lapte dulce, se
strecura şi se da bolnavului dimineaţa, pe
nemâncate (Gr. Grigoriu-Rigo, 1907); tot
cu aceeaşi extracţie se tratau bolnavii de
gălbinare (icter) (V. Plăcintă, 1915).Cei
ce sufereau de rast (inflamaţii ale splinei)
RECOLTARE. Florile (Sambuci flos)
se tratau de 3 ori pe zi cu câte o ceşcuţă
se culeg cu mâna, pe timp frumos, după
de zeamă stoarsă din pisarea scoarţei
ce s-a ridicat roua. Se taie cu foarfeca sau
tulpinei şi a rădăcinilor (N. Leon, 1903).
cuţitul întreaga inflorescenţă. Se usucă la
Frunzele crude se puneau pe bube pentru
soare puternic, cu florile în sus, într-un
a le vindeca. Cu decoctul frunzelor se
singur strat, pe rame acoperite cu hârtie.
spălau umflăturile şi apoi se oblojeau cu
Pe vreme nefavorabilă se usucă în poduri
ele. Florile se introduceau în pernuţe, se
acoperite cu tablă, bine ventilate. Uscarea
încălzeau şi se puneau calde la orobalţ sau
artificială, la 35–40oC. După uscare, se
brâncă (erizipel) (N. Leon, 1907) etc.
freacă inflorescenţele cu mâna pentru
Pentru diferite tratamente naturiste, socul
obţinerea florilor. Fructele (Sambuci
se recoltează din flora spontană. El se
fructus) se culeg în septembrie –
cultivă în SUA, Federaţia Rusă, Norvegia,
octombrie, prin tăierea întregii
Suedia, Marea Britanie, Austria, Elveţia ş.
inflorescenţe. Se usucă la soare cu
a. În România, în anul 1975 s-a organizat
fructele în sus, între-un singur strat. Pe
prima cultură de concurs pentru obţinerea
timp nefavorabil uscarea se face în poduri
de biotipuri. În cadrul CAP Băiculeşti se
 181

acoperite cu tablă. Uscarea artificială, la flictene. Fructele sunt utilizate mai ales în
50–60oC. După uscare se curăţă de pe constipaţie. În doze însă mai mari produc
pedunculi. Se păstrează în saci de hârtie stări de vomă, arsuri epigastrice, iritarea
sau de pânză. Scoarţa (Sambuci cortex) se gâtului, insuficienţă respiratorie,
recoltează primăvara până la pornirea în convulsii. Frunzele proaspete zdrobite se
vegetaţie sau toamna după terminarea recomandă în arsuri şi în tratamentele
vegetaţiei. Se folosesc ramurile de 2–3 hemoroizilor. Scoarţa se poate folosi în
ani. Se usucă în poduri acoperite cu tablă. boli ale căilor urinare şi în constipaţie.
Se păstrează în pungi de hârtie, saci de MEDICINĂ UMANĂ.
hârtie sau saci textili. Frunzele (Sambuci FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
folium) se recoltează şi se folosesc tratarea nevralgiei sciatice, nevralgiei de
imediat, în stare verde. trigemen, nevralgiei intercostale,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Florile periartritei scapulo-humerale: infuzie, din
conţin ulei volatil (0,03%), rutozid (3%), 2 linguriţe flori uscate peste care se toarnă
etil, izobutil şi izoamil-amine, o cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
-D-glicozizi ai acizilor cafeic şi ferulic, acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea
zaharuri, mucilagii, vitamina C etc. conţinutul a 3 căni pe zi. 2. Pentru tratarea
Frunzele conţin sambunigrină, aldehide gripei, rinitei banale, rinitei gripale, în
glicolice, oxalaţi, vitamina C, săruri guturai, adenoviroze, cistite şi alte
minerale etc. Fructele conţin zaharuri afecţiuni renale: infuzie, din 1–2 linguriţe
(9,1%), proteine (2,5%), potasiu (300 mg cu flori uscate, peste care se toarnă o cană
%), vitaminele C (65–120 mg%), A (300 (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
micrograme%), B ş. a. Scoarţa conţine acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea
colină, zaharuri, tanin etc. conţinutul a 3–4 căni pe zi. 3. Pentru
PROPRIETĂŢI tratarea constipaţiei şi în cura de slăbire:
FARMACODINAMICE. Florile, fructele, infuzie, din 1 linguriţă flori uscate,
frunzele şi scoarţa au utilizări terapeutice mărunţite la o cană (200 ml) cu apă în
în medicina umană şi veterinară, cultă şi clocot. Se bea seara înainte de culcare.
mai ales tradiţională care foloseşte mai Acţiune uşor laxativă, diuretică,
multe produse ale plantei. Florile au sudorifică. 4. Pentru tratarea hidropiziei
proprietăţi sudorifice, diuretice, laxative, (acumularea de lichid în pleură, pericard,
galactogoge, antinevralgice şi antiseptice. peritoneu, articulaţii) prezentă la bolnavii
Imprimă un efect purificator prin mărirea cardiorenali, ca adjuvant: infuzie, din 2–3
activităţii de secreţie a glandelor linguriţe cu flori uscate, peste care se
sudoripare; acţionează asupra epiteliului toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
renal, mărind cantitatea de urină eliminată Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară.
în timp; favorizează evacuarea Se bea conţinutul a 3–4 căni pe zi. 5.
conţinutului intestinal; stimulează secreţia Pentru tratarea afecţiunilor căilor urinare,
glandelor mamare; distruge ca diuretic: decoct, din 1 linguriţă fructe
microorganismele; ameliorează sau la o cană cu apă rece. Se dă în clocot, se
înlătură durerile cauzate de nevralgii. presează fructele pentru a se sparge şi se
Fructele au acţiune laxativă, adaugă zahăr sau zaharină (în cazul
vitaminizantă, mineralizantă, diabeticilor). Se bea conţinutul a 1–2 căni
antinevralgică, antiseptică, diuretică, pe zi. 6. Pentru tratarea pemfigusului:
galactogogă. Frunzele au acţiune infuzie, din 2 linguriţe cu flori, peste care
antiinflamatorie, cicatrizantă. Scoarţa are se toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
proprietăţi diuretice şi purgative. Florile Se lasă acoperită 15 minute. Se bea
sunt indicate în gripe, bronşite, tuse, boli conţinutul a 2 căni pe zi. 7. Pentru tratarea
reno-vezicale, furunculoze, abcese, arsuri, afecţiunilor căilor urinare şi constipaţiei:
182

extract fluid, din scoarţă uscată şi acoperită 30 minute. Se strecoară şi se

mărunţită, în doze de 20 g pe zi. În doze administrează prin breuvaj bucal (se
mai mari devine purgativ drastic. 8. toarnă pe gât). Dozele de tratament:
Pentru tratarea nevralgiei: a) 20 g suc animale mari (cabaline, bovine), 5–10–15
obţinut prin stoarcerea fructelor; b) 20–30 g; animale mici (pisici, câini, păsări), 0,5–
g suc amestecat cu 20% alcool. Alcoolul 1 g. În unele zone florile plantei se mai
potenţează în intensitate şi rapiditate folosesc ca adjuvant în tratarea morului
acţiunea sucului. Durerile pot dispărea în aparatului respirator şi nematodozelor
10–15 minute, iar în cazul formelor gastrointestinale.
cronice după 3–5 zile. Uz extern. 1.
Pentru tratarea pemfigusului, în arsuri,
erizipel, abcese, furuncule, foliculite,
contuzii: infuzie, din 40 g flori la 1 litru de SOC ROŞU (Sambucus
apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20 racemosa L), fam. Caprifoliaceae. Arbust
minute. Se strecoară. Se fac băi locale şi tufos, indigen, întâlnit la altitudini mari
se aplică cataplasme. 2. Pentru tratarea unde înlocuieşte socul comun, prezent în
nevralgiei, nevralgiei intercostale, pădurile de munte până în regiunea
reumatismului abarticular: infuzie, din subalpină, frecvent în pachete de
50–100 g flori, frunze, fructe peste care se molidişuri şi făgete, la liziere, prin
toarnă 3 litri de apă în clocot. Se lasă luminişuri ş. a; se mai numeşte soc de
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se munte; Germ: Trauben-Holunder;
toarnă în apa de baie din cadă care trebuie Magh: Fürtös bodza; Rus: Buzina
să aibă 37oC. 4. Pentru tratarea nevralgiei kististaia. Răspândit în Europa şi Asia
intercostale: infuzie, din 50 g flori, frunze, (boreal).
fructe, la 1 litru de apă în clocot. Se lasă ISTORIC. Arbustul este cunoscut din
acoperită 20–25 minute. Se strecoară. Se Antichitate. Florile şi frunzele lui erau
aplică cataplasme pe locul dureros. 5. folosite de către locuitorii zonelor înalte,
Pentru tratarea guturaiului: inhalaţie, 2–3 pentru tratarea diferitelor tipuri de boli
linguriţe cu flori se pun într-un vas cu apă prezentate la soc. Din seva lui se prepara
clocotită. Se fac 2 inhalaţii pe zi, din care o alifie cu care se tratau rănile provenite
una înainte de culcare. 6. Pentru tratarea din tăieturi.
nevralgiei de trigemen: cataplasme, cu DESCRIEREA SPECIEI. Arbust
infuzie din 30 g flori, frunze, fructe la 1 tufos, înalt de 1,5–4 (5) m. Lujerii de
litru de apă (se pregăteşte ca mai sus). 7. culoare brună-verzuie, cu măduva
Pentru tratarea arsurilor şi hemoroizilor: brună-roşcată. Muguri ovoid globuloşi,
suc de frunze, obţinu prin zdrobirea depărtaţi de lujer, prevăzuţi cu numeroşi
frunzelor. Se fac tamponări locale. solzi. Frunze imparipenat compuse cu 5–7
Fitohomeopatie. Uz intern. 1. Pentru foliole eliptice până la ovat-lanceolate,
tratarea corizei uscate, obstrucţiei nazale, adânc serate, terminate într-un vârf
răguşelii, laringitei, astmului, tusei alungit ascuţit, glabre sau pe dos, în
convulsive, anginei pectorale, aortitei, special în lungul nervurilor, dispers
tinctura-mamă, din florile proaspete de păroase. Flori de culoare verde-gălbuie,
soc. Se administrează a 4-a diluţie cu petale caduce. Florile apar puţin
centezimală (M. Neagu Basarab, 1985). înaintea frunzelor sau simultan, sunt
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz grupate în panicule ovoide sau conice.
intern. Pentru tratarea maladiilor a Înflorire, IV–V. Fructe, drupe baciforme,
frigore, ca sudorific, diuretic, emolient: globuloase, roşii, de cca 5 mm diametru.
infuzie, din 5–8 g flori uscate peste care se Seminţe galbene-brune, îngust ovoide.
toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă
 183

Imprimă un efect purificator prin mărirea

activităţii de secreţie a glandelor
sudoripare; acţionează asupra epiteliului
renal, mărind cantitatea de urină eliminată
în timp; favorizează evacuarea
conţinutului intestinal; stimulează secreţia
glandelor mamare; distruge
microorganismele; ameliorează sau
înlătură durerile cauzate de nevralgii.
Fructele au acţiune laxativă,
RECOLTARE. Florile (Sambuci flos) vitaminizantă, mineralizantă,
se culeg cu mâna, pe timp frumos, după antinevralgică, antiseptică, diuretică,
ce s-a ridicat roua. Se taie cu foarfeca sau galactogogă. Frunzele au acţiune
cuţitul întreaga inflorescenţă. Se usucă la antiinflamatorie, cicatrizantă. Scoarţa are
soare puternic, cu florile în sus, într-un proprietăţi diuretice şi purgative. Florile
singur strat, pe rame acoperite cu hârtie. sunt indicate în gripe, bronşite, tuse, boli
Pe vreme nefavorabilă se usucă în poduri reno-vezicale, furunculoze, abcese, arsuri,
acoperite cu tablă, bine ventilate. Uscarea flictene. Fructele sunt utilizate mai ales în
artificială, la 35–40oC. După uscare, se constipaţie. În doze însă mai mari produc
freacă inflorescenţele cu mâna pentru stări de vomă, arsuri epigastrice, iritarea
obţinerea florilor. Fructele (Sambuci gâtului, insuficienţă respiratorie,
fructus) se culeg în septembrie – convulsii. Frunzele proaspete zdrobite se
octombrie, prin tăierea întregii recomandă în arsuri şi în tratamentele
inflorescenţe. Se usucă la soare cu hemoroizilor. Scoarţa se poate folosi în
fructele în sus, între-un singur strat. Pe boli ale căilor urinare şi în constipaţie.
timp nefavorabil uscarea se face în poduri MEDICINĂ UMANĂ.
acoperite cu tablă. Uscarea artificială, la FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
50–60oC. După uscare se curăţă de pe tratarea nevralgiei sciatice, nevralgiei de
pedunculi. Se păstrează în saci de hârtie trigemen, nevralgiei intercostale,
sau de pânză. Scoarţa (Sambuci cortex) se periartritei scapulo-humerale: infuzie, din
recoltează primăvara până la pornirea în 2 linguriţe flori uscate peste care se toarnă
vegetaţie sau toamna după terminarea o cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
vegetaţiei. Se folosesc ramurile de 2–3 acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea
ani. Se usucă în poduri acoperite cu tablă. conţinutul a 3 căni pe zi. 2. Pentru tratarea
Se păstrează în pungi de hârtie, saci de gripei, rinitei banale, rinitei gripale, în
hârtie sau saci textili. Frunzele (Sambuci guturai, adenoviroze, cistite şi alte
folium) se recoltează şi se folosesc afecţiuni renale: infuzie, din 1–2 linguriţe
imediat, în stare verde. cu flori uscate, peste care se toarnă o cană
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. În general (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
asemănătoare cu cea de la soc. Fructele acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea
uscate conţin caroten, vitaminele B1 şi C, 3–4 căni pe zi. 3. Pentru tratarea
zaharuri, substanţe proteice, tanin, constipaţiei şi în cura de slăbire: infuzie,
pectină, săruri minerale. din 1 linguriţă flori uscate, mărunţite la o
PROPRIETĂŢI cană (200 ml) cu apă în clocot. Se bea
FARMACODINAMICE. Medicina seara înainte de culcare. Acţiune uşor
populară atribuie plantei proprietăţi laxativă, diuretică, sudorifică. 4. Pentru
fitoterapeutice deosebite. Florile au tratarea hidropiziei (acumularea de lichid
proprietăţi sudorifice, diuretice, laxative, în pleură, pericard, peritoneu, articulaţii)
galactogoge, antinevralgice şi antiseptice. prezentă la bolnavii cardio-renali, ca
184

adjuvant: infuzie, din 2–3 linguriţe cu flori infuzie din 30 g flori, frunze, fructe la 1
uscate, peste care se toarnă o cană (200 litru de apă (se pregăteşte ca mai sus). 6.
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15 Pentru tratarea arsurilor şi hemoroizilor:
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a suc de frunze, obţinu prin zdrobirea
3–4 căni pe zi. 5. Pentru tratarea frunzelor. Se fac tamponări locale.
afecţiunilor căilor urinare, ca diuretic: MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
decoct, din 1 linguriţă fructe la o cană cu intern. Pentru tratarea maladiilor a
apă rece. Se dă în clocot, se presează frigore, ca sudorific, diuretic, emolient:
fructele pentru a se sparge şi se adaugă infuzie, din 5–8 g flori uscate peste care se
zahăr sau zaharină (în cazul diabeticilor). toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă
Se bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. 6. acoperită 30 minute. Se strecoară şi se
Pentru tratarea pemfigusului: infuzie, din administrează prin breuvaj bucal (se
2 linguriţe cu flori, peste care se toarnă o toarnă pe gât). Dozele de tratament:
cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă animale mari (cabaline, bovine), 5–10–15
acoperită 15 minute. Se bea conţinutul a 2 g; animale mici (pisici, câini, păsări), 0,5–
căni pe zi. 7. Pentru tratarea afecţiunilor 1 g. În unele zone florile plantei se mai
căilor urinare şi constipaţiei: extract fluid, folosesc ca adjuvant în tratarea morului
din scoarţă uscată şi mărunţită, în doze de aparatului respirator şi nematodozelor
20 g pe zi. În doze mai mari devine gastrointestinale.
purgativ drastic. 8. Pentru tratarea
nevralgiei: a) 20 g suc obţinut prin
stoarcerea fructelor; b) 20–30 g suc
amestecat cu 20% alcool. Alcoolul SOIA (Glycine max (L)
potenţează în intensitate şi rapiditate Merr. syn G. hipsida (Moench) Maxim),
acţiunea sucului. Durerile pot dispărea în fam. Fabaceae/Leguminosae. Plantă
10–15 minute, iar în cazul formelor erbacee, anuală, autogamă, legumicolă, cu
cronice după 3–5 zile. Uz extern. 1. valoare terapeutică, cultivată; se mai
Pentru tratarea pemfigusului, în arsuri, numeşte fasole japoneză, fasole soia,
erizipel, abcese, furuncule, foliculite, păsulă; Engl: Soy bean; Franc: Soja,
contuzii: infuzie, din 40 g flori la 1 litru de Soya; Germ: Soja-Bohne; Magh:
apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20 Szójbab, Szoja-bab; Rus: Soia
minute. Se strecoară. Se fac băi locale şi şcetinistaia. Genetic, 2n = 40. Răspândită
se aplică cataplasme. 2. Pentru tratarea în cultură pe toate continentele.
nevralgiei, nevralgiei intercostale, ISTORIC. Plantă cunoscută din
reumatismului abarticular: infuzie, din vechime. Originară din China şi Japonia.
50–100 g flori, frunze, fructe peste care se În China se cultivă cu cel puţin 5.000 de
toarnă 3 litri de apă în clocot. Se lasă ani în urmă. Există în acest sens
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se numeroase dovezi istorice. În documente
toarnă în apa de baie din cadă care trebuie scrise rămase de la împăratul Shen-Nung
să aibă 37oC. 3. Pentru tratarea nevralgiei (2737–2705 îHr), soia este descrisă
intercostale: infuzie, din 50 g flori, frunze, printre cele cinci plante sfinte ale
fructe, la 1 litru de apă în clocot. Se lasă poporului chinez; orezul, grâul, meiul,
acoperită 20–25 minute. Se strecoară. Se soia şi ciumiza. Din China, patria de
aplică cataplasme pe locul dureros. 4. origine, soia a trecut în cultură în zonele
Pentru tratarea guturaiului: inhalaţie, 2–3 învecinate şi de aici, mai departe,
linguriţe cu flori se pun într-un vas cu apă ajungându-se astăzi să fie cultivată pe
clocotită. Se fac 2 inhalaţii pe zi, din care toate continentele. În Europa este
una înainte de culcare. 5. Pentru tratarea menţionată abia în anul 1739, ca făcând
nevralgiei de trigemen: cataplasme, cu
 185

parte din speciile de plante rare ale

Grădinii Botanice din Paris. Ca plantă
agricolă apare sporadic în diferite ţări
(Italia, Ungaria, Austria, Rusia etc.)
începând cu anul 1840. Cu 33 de ani mai
târziu, respectiv în anul 1873, planta
stârneşte un mare interes pentru a fi
introdusă în cultură. Cu prilejul expoziţiei
agricole de la Viena (1873), Haberlandt
prezintă compoziţia chimică a plantei,
excepţionala sa valoare alimentară şi
multiplele posibilităţi de valorificare. În
România este cultivată mai întâi în RECOLTARE. Seminţele (Sojae
Transilvania (1876) unde a fost introdusă semen) se recoltează când aproximativ
de P. S. Aurelian, apoi în restul 75–85% dintre păstăi (fructe) au ajuns la
teritoriului. În anul 1905 doctorul maturitatea fiziologică, au culoarea
Urbeanu a publicat prima lucrare despre cafenie-brună, iar boabele sunt tari (când
soia, în care a precizat valoarea ei păstăile se scutură se simte mişcarea
deosebită. Un interes mare pentru cultura seminţelor în interior). La multe soiuri
acestei plante s-a manifestat la noi după planta se desfrunzeşte la maturitate, ceea
1930. În anul 1939 în România se cultivau ce uşurează recoltatul mecanizat.
100 mii hectare. Cultura acestei plante s-a Întârzierea în recoltat provoacă pierderi,
extins pe suprafeţe mari în diferite ţări. De datorită scuturării. Pe suprafeţe mici se
exemplu, anuarul FAO din anul 1986 folosesc mijloace manuale; pe suprafeţe
preciza că pe Glob soia se cultiva în 62 de întinse recoltarea se face cu combina.
ţări. În anul 1989, România era cea mai Producţia, 1.000–1.400 kg/ha. În condiţii
mare ţară producătoare de soia din de irigare se pot înregistra 60–80%
Europa. sporuri de producţie.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Seminţele
pivotantă, lungă până la 1 m, multiplicată, conţin proteine (37–40%), formate din
cu numeroase nodozităţi. Tulpină erectă aminoacizii leucină, izoleucină, cisteină,
sau semierectă, mai mult sau mai puţin metionină, fenilalanină, treonină, lizină,
ramificată, înaltă de 30–150 cm, cu valină, triptofan; grăsimi (15–22%),
perişori aspri, deşi, albicioşi-gălbui, brun, hidraţi de carbon (26%), sodiu (4 mg%),
roşiatici etc. Frunze trifoliate, mari, potasiu (1.870 mg%), calciu (195 mg%),
păroase, lung-peţiolate, cu foliola mijlocie fosfor (555 mg%), fier (12,1 mg%),
ovată, cele laterale sagitat-ovate. Stipele vitaminele A (15 µg%), B1 (0,75 mg%),
reduse. Flori liliachii sau albe-gălbui, cu B2 (0,30 mg%), niacin, mici cantităţi de
diferite nuanţe, lipsite de miros şi nectar, vitamine C, D, E, K. Conţine diastaze,
grupate câte 3–9 (25) în raceme. Se lecitină, ceruri, rezine, celuloză. Valoarea
deschid dimineaţa până în ora 9. Înflorire, energetică, 469 kcal/100 g (M. Alexan, o.
VII–VIII. Autopolenizare. Fecundare Bojor, 1983). Uleiul de soia conţine 85%
autogamă. Păstaie uşor curbată, lungă de acizi graşi nesaturaţi şi 10–15% acizi
3–6 cm, lată de 1 cm, acoperită cu graşi saturaţi. Acizii graşi nesaturaţi sunt
numeroşi perişori, galbenă sau reprezentaţi de acizii oleic (25–35%),
galbenă-brunie, dehiscentă, cu 2–4 linolic (40–50%), linolenic (2–10%),
seminţe. Seminţe de formă, mărime şi arahidonic (urme). Acizii saturaţi sunt
culori diferite. stearic, palmitic, arahidic, lignoceric.
186

Acizii graşi polinesaturaţi (linoleic, atare. 4. Germeni de soia; se pun

linolenic, arahidonic) îi conferă seminţele (boabele) la înmuiat 48–72 ore.
proprietăţi hipocolesterolemiante. Apa se schimbă la 12 ore. După înmuiere
PROPRIETĂŢI se întind pe o suprafaţă umedă (pânză
FARMACODINAMICE. Seminţele au umedă) la întuneric şi suficientă căldură,
utilizări terapeutice în medicina umană ca să germineze. Se consumă câte 2–3
cultă şi tradiţională. Este un aliment linguri de boabe încolţite pe zi.
complet şi foarte digestibil, constructor de
primul ordin (muşchi, oase, nervi),
energetic viguros, dietetic, remineralizant,
echilibrant celular, hepatoprotector, SOLOVÂRVARIŢĂ
hipocolesterolemiant, venotonic. (Inula britanica L), fam.
Recomandate în completarea alimentaţiei Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
la copii, la persoane surmenate, la cele ce bianuală, hemiterofită, foarte comună în
suferă de demineralizare, la nervoşi. Este întreaga ţară, întâlnită prin livezi, grădini,
indicată, de asemenea, în astenie, păşuni, poieni, pe lângă drumuri, locuri
arterioscleroză, în creştere, convalescenţă, cultivate, terenuri inundabile, zăvoaie; se
diabet zaharat, gută, menopauză, mai numeşte arnică, buruiană de durere
reumatism, tulburări renale ale de toate, buruienele Sf. Vasile, floare de
metabolismului lipidic, albeaţă, floarea albeţii, floare de
hipercolesterolemie, psihastenie, cancer gălbinare, gălbioară, harnică, iarbă
de sân, afecţiuni dermatologice. Lecitinele mare, iarba lingorii, sovârvariţă, văduva
pe care le conţine, purificate şi ce ţipă copiii; Germ: Wiesen-Alant;
concentrate, se numesc Essentielle Magh: Réti peremizs; Rus: Deviasil
Phospholypide, EPL, sau fosfolipide brtanikii. Răspândită în Europa şi Asia.
esenţiale. Intră în compoziţia ISTORIC. Plantă folosită mult în
medicamentelor Essaven, cu proprietăţi trecut pentru durerile de pântece şi
veinotrope; Essentiale, cu proprietăţi pânticăriei (diaree). Decoctul plantei se
hepatoprotectoare; Lipostabil, folosit în lua contra gălbinării (icterului) (V.
tulburări ale metabolismului lipidic. Butură, 1938). Planta fiartă în rachiu se
Uleiul de soia, standardizat la 48–58% bea contra durerilor de oase şi când se
acid linoleic, se foloseşte în tratamentul oprea menstruaţia (M. Băcescu, 1934).
afecţiunilor dermice. Frunzele se puneau pe răni, iar cu
MEDICINĂ UMANĂ. decoctul se spălau rănile, atât la oameni
FITOTERAPIE. Uleiul are acţiune cât şi la animale (V. Butură, 1935, 1979).
hipocolesterolemiantă; făina de soia este În satul Cerneşti frumoasa aşezare rustică
aliment ideal pentru diabetici, reumatici, a comunei Homorâciu, din judeţul
convalescenţi, astenici, celor surmenaţi Prahova, ca moştenire de la medicina
fizic şi intelectual. Uz intern. 1. Uleiul, salmosiană/zalmoxiană, planta este
folosit în alimentaţie, cel puţin 2–3 folosită pentru vindecarea bubelor de
săptămâni fără alte grăsimi. 2. Lapte de orice natură. Profesorul Anghel Dafina,
soia pentru sugari şi copii. Se prepară din copil fiind în această localitate, nu a putut
150 g seminţe peste care se toarnă 1 litru fi vindecat de o bubă decât cu decoctul
de apă. După 36 de ore se decantează acestei plante (informaţie culeasă de la A.
lichidul limpede supernatant şi se Dafina, 2001). Mai este folosită empiric şi
filtrează. Se consumă în aceeaşi zi. pentru cancer.
Aceleaşi seminţe pot fi folosite pentru o DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
nouă cantitate de lapte. 3. Hrana pregătită fusiformă, ramificată. Tulpină erectă,
din seminţe sau făină şi consumată ca
 187

înaltă de 20–60 cm, cilindrică, puţin prin stimularea contracţiilor vezicii

muchiată, ramificată uneori chiar de la biliare, diminuează sau înlătură durerile
bază, pubescentă sau glabră. Frunze reumatice. Folosită pentru tratarea
îngust lanceolate sau lanceolate, rar durerilor de stomac, a diareei, icterului,
alungit ovate, cele inferioare lung dischineziei biliare, a tăieturilor, rănilor,
atenuate, la bază semiamplexicaule, la bubelor.
vârf acute, pe margine întregi sau MEDICINĂ UMANĂ.
denticulate, pe faţa inferioare foarte lung FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
alipit păienjeniu păroase, pe faţa tratarea durerilor de stomac (gastralgii),
superioară alipit păroase sau mai mult sau diareei, icterului, dischineziei biliare şi pe
mai puţin glabre. Flori galbene aurii alocuri, empiric pentru cancer: a) decoct,
grupate în antodii numeroase sau puţine, din 1 linguriţă plantă uscată şi mărunţită
corimbiforme; involucru emisferic, cu la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5
foliole 2–3-seriate, linear lanceolate. minute la foc domol. Se lasă acoperit 15
Înflorire, VII–IX. Fructe, achene alipit minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
scurt păroase, lungi de 1,5 mm. 2–3 căni pe zi, cu 30 minute înainte de a
mânca; b) infuzie, din 1 linguriţă flori
uscate şi mărunţite peste care se toarnă o
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi, cu 30
minute înainte de a mânca. Uz extern. 1.
Pentru tratarea rănilor, tăieturilor, bubelor:
decoct, din 1 lingură frunze şi flori uscate
şi mărunţite la o cană (250 ml) cu apă. Se
fierbe 5 minute la foc domol. Se lasă 15
minute să se răcească până la călduţ. Se
RECOLTARE. Părţile aeriene ale strecoară. Se fac spălături locale
plantei (Inulae britanici herba) se folosindu-se un tampon de vată sterilă,
recoltează pe timp însorit, după ora 11. sau un pansament steril. 2. Pentru
Nu se recoltează imediat după ploaie sau înlăturarea durerilor reumatice: decoct,
pe rouă. Se usucă la umbră, în strat din 50 g plantă uscată la 1 litru de apă. Se
subţire. Uscarea artificială la 35–40oC. fierbe 10 minute. Se strecoară. Se pun
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. comprese pe locul dureros şi se
Nestudiată. bandajează.
PROPRIETĂŢI MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
FARMACODINAMICE. Medicina extern. Pentru vindecarea rănilor: decoct,
populară îi atribuie proprietăţi bactericide, din 150 g plantă uscată şi mărunţită la 2
antiseptice, cicatrizante, coleretice şi litri de apă. Se fierbe 5–10 minute. Se lasă
colagoge, antidiareeice, antireumatice. să se răcească până la călduţ. Se strecoară.
Principiile active pe care le conţine Se spală rana de 2–3 ori pe zi,
omoară bacteriile de pe ţesuturile vii, folosindu-se un pansament steril.
favorizează procesul de epitelizare şi
grăbeşte vindecarea rănilor, înlătură
stările diareice şi vindecă afecţiunile
inflamatorii acute ale intestinului, SOMNOROASĂ
stimulează secreţia celulei hepatice şi prin (Laserpitium prutenicum L), fam.
aceasta volumul de bilă produs, Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee,
favorizează eliminarea vilei în duoden bianuală, hemiterofită, monocarpică,
188

întâlnită prin fâneţe umede, tufărişuri, folosesc proaspete sau se usucă la umbră
păduri rărite, margini de pădure, în în strat foarte subţire.
regiunea de dealuri şi cea montană; se mai COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
numeşte aerel, lipan. Răspândită în Nestudiată.
Europa Centrală (mediteraneană). PROPRIETĂŢI
ISTORIC. Plantă cunoscută din FARMACODINAMICE. Pe alocuri, mai
Antichitate. Laserpitium sau laserpicium ales în Moldova, medicina populară îi
este nume de plantă la Plinius cel Bătrân. atribuie proprietăţi sedative, liniştitoare.
Cu tulpinile florifere se făceau scăldători MEDICINĂ UMANĂ.
copiilor ca să doarmă. Se mai folosea la FITOTERAPIE. Uz extern. Empiric,
copiii care zăceau de răhne. Se ducea la pentru liniştirea copiilor sau pentru
buruiană cu o oală, se lua 3 fire, se turna sedarea lor ca să aibă un somn liniştit:
peste ele apă neîncepută, le fierbeau şi cu decoct, din 3–4 plante uscate sau
decoctul obţinut scălda copilul (A. proaspete la 2–3 litri de apă. Se fierbe 10–
Gorovei, M. Lupescu, 1915). 15 minute la foc domol. Se strecoară. Se
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom toarnă în apa de baie a copilului şi apoi se
scurt, ramificat, brun. Tulpină erectă, scaldă cca 5 minute.
cilindrică, brăzdată, ramificată în partea
superioară, în partea inferioară aspru setos
păroasă, cu peri de obicei lungi, patenţi SORBESTREA
sau reflecţi, în cea superioară scurt aspru (Sanguisorba officinalis L), fam.
păroasă sau glabră, uneori în întregime Rosaceae. Plantă erbacee, perenă,
glabră. Frunze inferioare lung peţiolate, hemicriptofită, întâlnită prin fâneţe
triunghiular ovate, 2–3 penat sectate; umede, pe marginea tufărişurilor, pe
frunze superioare sesile pe vagine înguste, coline, de la câmpie până în etajul
mai mici şi mai puţin divizate. Umbele montan, mai rar şi subalpin; se mai
mari sau mijlocii, cu 10–20 (30) radii numeşte bibernil, cârligăţea, cârligăţică,
inegale, cele mai lungi de 5–6 cm, pe cebare, sângereasă, sângeric, sângerică,
partea inferioară aspru scurt păroase. sorbestre, sorbitoare; Germ:
Umbele conţin flori numeroase, lung Gebräuchlicher Wiesenknopf; Magh:
peţiolate, de culoare albă sau gălbuie. Öszi vérfü; Rus: Krovohliobka
Involucru şi involucele cu foliole aptecinaia; Ucr: Sorocnejnec. Răspândită
numeroase. Înflorire, VII–VIII. Fructe în Europa, Asia, Africa, America de Nord,
galbene brunii, lungi de 4–5 mm. ISTORIC. Plantă cunoscută din
vechime. Dacii o cunoşteau sub numele
de sólbuastruta, sorbastruţă, de unde a
derivat numele de azi sorbestrea (I. Pachia
Tatomirescu, 1997). Decoctul din părţile
aeriene ale plantei a fost folosit contra
diareei şi dizenteriei la copii şi adulţi,
contra scurgerilor de sânge la femei şi a
vătămăturii (hernie, afecţiuni interne cu
crize acute). După descoperirea distilării
alcoolului, florile şi ramurile se fierbeau
în rachiu, care se bea contra crampelor
RECOLTARE. Părţile aeriene ale abdominale, sau rizomul se plămădea în
plantei (Laserpitiumae herba) se rachiu şi se lua contra durerilor de stomac.
recoltează când se află înflorite. Se Numele genului Sanguisorba vine de la
cuvintele latineşti sanuis = sânge şi
 189

sorbere = a sorbi, a înghiţi, cu referire că hemostatice, diuretice, galactogoge,

planta era folosită la oprirea sângelui; vulnerare, cicatrizante; normalizează
poate şi din cauza culorii roşii ca sângele tranzitul intestinal împiedicând diareea;
a florilor. opresc hemoragia; provoacă mărirea
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom gros, cantităţii de urină eliminată în timp şi o
brun. Tulpină erectă, glabră, ramificată în dată cu ea a toxinelor acumulate în
partea superioară, înaltă de 30–90 (150) organism; stimulează secreţia glandelor
cm. Frunze penat-lobate, lungi până la 40 mamare; intervine favorabil în
cm, cu 3–11 foliole alungit-ovate până la cicatrizarea rănilor. Utilizate în
eliptice, cele inferioare în rozetă. Stipele enterocolite, colite de fermentaţie, diaree
pieloase la bază. Flori roşii-purpurii, cu şi fără sânge, hematurie, boli renale,
uneori brunii, grupate în capitule sau hemoroizi, arsuri, răni, înţepături pentru
inflorescenţe cilindrice, compacte; caliciu mărirea secreţiei de lapte la femeile lăuze.
din 4 foliole mici; corola lipseşte; MEDICINĂ UMANĂ.
androceu din 4 stamine cu filamente FITOTERAPIE. Uz interne. 1. Pentru
roşiatice şi antere galbene; nectarii tratarea enterocolitelor, colitelor de
inelare; gineceul din ovar inferior, fermentaţie, diareei cu şi fără sânge,
unicarpelar, stil scurt, stigmat penicilat. hemoroizilor, hematuriei, bolilor renale,
Înflorire, VI–X. Fructe, nucule închise în mărirea secreţiei de lapte la femeile lăuze:
receptacul. infuzie, din 1–2 linguriţe cu plantă uscată
mărunţită, peste care se toarnă o cană
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acoperită 5–10 minute. Se strecoară. Se
bea conţinutul a 1–2 căni pe zi (după caz).
2. Pentru combaterea durerilor de stomac:
tinctură, din 100 g rizom uscat şi mărunţit
peste care se toarnă rachiu până se umple
sticla de 1 litru. Se lasă la macerat 14 zile.
Din când în când sticla se agită pentru
uniformizarea concentraţiei. Se strecoară.
Se păstrează în sticlă închisă la culoare.
RECOLTARE. Părţile aeriene ale La nevoie se bea câte un păhăruţ. Uz
plantei (Sanguisorbae herba) se extern. Pentru tratarea hemoroizilor,
recoltează din mai până în august, pe timp cicatrizarea rănilor, în arsuri, înţepături:
însorit, după ce s-a ridicat roua. Se usucă decoct, din 1 lingură plantă uscată,
la umbră în camere bine aerisite. Se mărunţită, la ½ litru apă. Se fierbe 10
păstrează în saci textili. Rizomul minute la foc domol. Se strecoară. Se
(Sanguisorbae rhizoma) se recoltează spre spală local cu un tampon de vată şi se
toamnă. Se spală într-un curent de apă. Se aplică compresii folosind un tifon steril.
usucă la umbră în strat subţire. MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine intern. Pentru tratarea diareei (adjuvant):
taninuri, flavoane, acizi triterpenici, de tip decoct, din 10 g pulbere rizom şi rădăcini,
acid ursolic. Rădăcinile conţin 25% tanin sau rizom şi rădăcini uscate şi bine
mixt. mărunţite la 100 ml apă. Se fierbe 10
PROPRIETĂŢI minute la foc domol. Se lasă să se
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene răcească. Se strecoară. Se administrează
ale plantei au utilizări terapeutice în prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât).
medicina tradiţională umană şi veterinară. Dozele de tratament: animale mari
Li se atribuie proprietăţi astringente, (cabaline, bovine), 10–30 g; animale
190

mijlocii (ovine, caprine, porcine), 1–5 g;

animale mici (pisici, câini), 0,5–1,5 g.

SOR-CU-FRATE
(Melampyrum cristatum L), fam.
Scrophulariaceae. Plantă erbacee, anuală,
terofită, întâlnită prin locuri uscate,
pietroase, margini de păduri, mai rar în
pajişti; se mai numeşte bob de grâu,
buruiană de săgetătură, carpenă, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
ciormoiag, codroi, dinţariţă, grăpadă, plantei (Melanpyri herba) se recoltează în
grăpăperiţă, grâu negru, grâul prepeliţei, timpul înfloririi, pe timp însorit, după ora
grâul prepeliţelor, grâul potârnichilor, 11. Se usucă la umbră, în strat subţire.
miază-noapte, racul pământului, scrab, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
scrabă; Germ: Kammähriger Nestudiată.
Wachtelweizen; Magh: Taréjos PROPRIETĂŢI
csormolya; Rus: Marianik grebenciatâi. FARMACODINAMICE. Medicina
Răspândită în Europa şi Asia populară îi atribuie proprietăţi sedative, de
(continental). înlăturare a durerilor nevralgice.
ISTORIC. Plantă cunoscută din MEDICINĂ UMANĂ.
Antichitate. Folosită de moşii şi strămoşii FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru
noştri în scopuri medicinale. Decoctul înlăturarea nevralgiei şi pentru tratarea
plantei se ţinea în gură pentru săgetătură erupţiilor tegumentare: decoct, din 2
(nevralgie) sau era folosit la spălarea linguriţe plantă uscată şi mărunţită la o
erupţiilor tegumentare de natură cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute
infecţioasă, despre care se credea că s-a la foc domol. Se lasă acoperit 15 minute.
luat de pe obiecte găsite. Se strecoară. Pentru durerile nevralgice se
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină ţine în gură 15–20 minute, iar pentru
simplă sau ramificată, înaltă de 10–50 cm, erupţii se spală zonele afectate
scurt pubescentă. Frunze sesile, linear folosindu-se un pansament steril.
lanceolate sau lineare, late de 2–15 mm şi
lungi de 37 cm, îngustate la bază, întregi,
rareori cele superioare cu 2–3 dinţi. Flori
galbene, grupate în spice îndesuite, în 4 SOVÂRF (Origanum
muchii. Înflorire, V–VIII. Fruct, capsulă vulgare L), fam. Lamiaceae/Labiatae.
semicirculară. Seminţe galbene brunii, Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
lungi de 5 mm. întâlnită mai ales prin tăieturi de pădure,
margini de pădure, rărituri de pădure,
poieni, tufărişuri, marginea drumurilor, de
la câmpie până în regiunea subalpină; se
mai numeşte arigan, broască, budeană,
busuioc de pădure, busuiocul-fecioarelor,
forostău, măgeran sălbatic, milet, poala
Sf. Mării, rigan, solovârv, sufulf, trifoişte;
Franc: Marjolaine sauvage; Germ:
Dosten; Magh: Fekete gyopár; Rus:
 191

Duşiţa obâknovennaia. Răspândit în mici, ovoidale, brune, grupate câte 4 în

Europa, Asia (mediteraneană). caliciu persistent.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. La daci era ştiută sub numele
de budáma, budila, budeană, budilă (I.
Pachia Tatomirescu, 1997). A fost utilizată
în medicina populară şi în activitatea
casnică la vopsit. Frunzele crude se
puneau pe bube pentru a le vindeca. Pe
timp de iarnă, frunzele se sfărâmau, se
cerneau, se amestecau cu unt şi se ungeau
bubele. Decoctul plantei se ţinea în gură
pentru alinarea durerilor de măsele, sau se
bea pentru vindecarea diareei, bolilor de RECOLTARE. Părţile aeriene ale
piept şi stomac. Pentru tratarea astmului şi plantei (Origani herba) se recoltează în
gastritei, se făcea un decoct din planta timpul înfloririi, pe timp frumos, călduros,
întreagă şi se bea de 3 ori pe zi, înaintea după ora 11. Se taie părţile nelignificate
meselor principale. Din sovârf şi podbal de la locul de ramificare. Părţile recoltate
se făcea un ceai îndulcit cu miere pentru trebuie să aibă lungimea de cca 20 cm. Se
tratarea bronşitei. Planta era reputată în usucă în strat subţire, în camere bine
acea vreme că vindecă cel perit (sifilisul). aerisite, de preferat în poduri acoperite cu
Planta fiartă se punea la lovituri. tablă. Uscarea artificială, până la 35oC.
Împotriva surzelii se făceau oblojeli cu COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile
planta proaspătă sau fiartă. Durerile de aeriene conţin ulei volatil (0,15–1%),
cap se înlăturau prin spălatul pe cap cu bogat în timol şi carvacrol; cimol,
decoctul plantei. Pentru miros greu în -tuionă, -terpinen, dipenten, selinen
gură se spălau cu decoctul plantei. Pentru etc, tanoizi (8%), acid ursolic, substanţe
înlăturarea durerilor reumatice, se făceau amare, substanţe minerale.
băi cu decoctul de sovârf. PROPRIETĂŢI
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
orizontal, brun-cenuşiu, gros de 2–3 cm, ale plantei au utilizări în medicina umană
din care pornesc stoloni subterani şi şi veterinară, cultă şi tradiţională.
numeroase rădăcini filiforme. Tulpină Principiile active au acţiune antispastică
erectă, rigidă, lignificată la bază, în patru asupra musculaturii netede şi sedativă
muchii puţin proeminente, cu ramuri asupra sistemului nervos central şi, mai
opuse la partea superioară, păroasă, înaltă ales, asupra centrilor respiratori din
până la 60 (80) cm. Frunze ovate, pe trunchiul cerebral; antiseptică cu
margini slab-crenat-serate, păroase mai proprietatea de a distruge
ales pe dos, glandulos-punctate pe ambele microorganismele de pe tegumente şi
feţe, scurt-peţiolate, opuse. Flori mucoase, acţionând eficient împotriva
poligam-dioice, purpurii, rar albe, grupate putrefacţiilor; stomahică constând în
într-o inflorescenţă corimbiformă; caliciu favorizarea digestiei; carminativă, cu
campanulat, redus, cu 10 nervuri proprietatea de a elimina gazele
longitudinale, cu 5 dinţi triunghiulari, intestinale ducând la dispariţia
păros în interior: corolă infundibuliformă, balonărilor; fluidifiantă asupra secreţiilor
tubuloasă, bilabiată, cu labiul superior bronşice şi favorizând expectoraţia.
emarginat, erect, iar cel inferior trilobat; Indicate în gastrite, gastrite hipoacide,
androceu din 4 stamine; gineceu cu stil tuse convulsivă, traheite, bronşite, astmă
lung. Înflorire, VII–VIII. Fructe, nucule bronşic, boli de stomac şi în anorexie
192

pentru a mări pofta de mâncare, în diferite pe zi. 9. Pentru tratarea rino-faringitei,

boli de piele. Intră în compoziţia ceaiului faringitei acute şi cronice: infuzie, din 15
antibronşic nr. 2 şi a ceaiului sedativ g plantă peste care se toarnă 200 ml apă în
Plafar. clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se
MEDICINĂ UMANĂ. strecoară. Nu se îndulceşte. Se bea
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz extern. 1.
tratarea sindroamelor dispeptice Pentru îndepărtarea mirosului urât din
(anaciditate, hipoaciditate): infuzie, din 3 gură, ameliorarea şi diminuarea durerilor
linguri de plantă mărunţită sau pulbere de dinţi: decoct, din 15 g plantă mărunţită
plantă la o cană (250 ml) cu apă în clocot. la 100 ml apă. Se fierbe 3–5 minute, apoi
Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. se lasă acoperit 10 minute. Se face
Se bea 3–4 linguri înainte de masă. 2. gargară sau se ţine în gură 15 minute. 2.
Pentru tratarea bronşitei, tusei convulsive Pentru tratarea otitei, amigdalitei: suc
şi spastice, astmului bronşic: infuzie, din 1 proaspăt, obţinut din plantă prin presare.
linguriţă cu pulbere de plantă la o cană Pentru tratarea otitei, sucul se picură în
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă ureche. Pentru tratarea amigdalitei, se ia
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se într-o linguriţă sau pe o bucată de zahăr.
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. 3. Pentru 3. Pentru vindecarea rănilor şi arsurilor:
tratarea astmului bronşic: infuzie, din 2 a) frunze crude se aplică pe locurile
linguriţe pulbere de plantă la o cană (200 afectate; b) alifie, din frunze crude pisate
ml) cu apă în clocot. Se bea conţinutul a 3 şi amestecate bine cu unt; se aplică ca un
pahare pe zi. 4. Pentru tratarea colicilor unguent pe locul afectat. 4. Pentru tratarea
renale, litiazei renale, în enterite, colici astmului bronşic: inhalaţii, 2–3 linguriţe
gastrointestinale, febră: infuzie, din 10 g de plantă într-un vas cu apă în clocot. Se
plantă mărunţită la 1 litru de apă în clocot. inspiră aburul emanat.5. Pentru tratarea
Se lasă acoperită până se răceşte. Se bea faringitei acute şi cronice: gargară, cu
de 3 ori pe zi câte o ceşcuţă, încet, cu infuzie din 2 linguriţe la o cană cu apă
înghiţituri rare. 5. Pentru stimularea clocotită. Planta face parte din compoziţia
funcţiilor digestive: infuzie, din 1 linguriţă ceaiurilor Plafar pentru tratarea
de vârfuri înflorite, mărunţite, la o cană hemoroizilor, gripei, guturaiului,
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă cicatrizarea rănilor.
acoperită 20–30 minute. Se strecoară. Se Fitohomeopatie. Uz intern. În
bea câte o cană înainte de mesele excitaţia sexuală cu predispoziţie la
principale. Bun tonic digestiv. 6. Pentru masturbare în cazurile unor femei sau fete
tratarea gastritelor: decoct, din 15 g plantă urmărite de idei sexuale excitante sau vise
mărunţită la o cană (200 ml) cu apă rece. lascive: tinctura-mamă, se administrează
Se fierbe 5 minute. Se lasă acoperit 15 în diluţiile a 4-a şi a 5-a centezimale.
minute. Se strecoară. Se bea 4 linguri Femeile superexcitate pot avea un prurit
înainte de masă. 7. Pentru tratarea tusei la nivelul mameloanelor, uneori şi dureri
convulsive la copii, tusei rebele la adulţi, de sâni. Ele pot manifesta o anume
în astmă, catar bronşic la bătrâni: extract agresivitate sexuală.
fluid, câte 3–5 g pe zi; pentru înlăturarea MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
fermentaţiilor intestinale la adulţi, de 4 ori intern. Pentru tratarea iritabilităţii la câini
pe zi câte 40 picături. 8. Pentru tratarea şi pisici, ca drog liniştitor: infuzie, din 5–
faringitei acute şi cronice: infuzie, din 1 10 g plantă uscată şi mărunţită peste care
linguriţă plantă peste care se toarnă o cană se toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se strecoară. Se
acoperită 15 minute. Se strecoară. Nu se administrează prin breuvaj bucal (se
îndulceşte. Se bea conţinutul a 2–3 căni toarnă pe gât). Dozele de tratament, 1–5
 193

g. Uz extern. Pentru tratamentul formând un corimb sau o paniculă deasă;

abceselor, furunculelor şi arsurilor: corolă cu petale de 2 ori mai lungi decât
cataplasme, cu infuzie pregătită ca mai caliciul. Înflorire, VII–VIII. Fruct, capsulă
sus. Se foloseşte un pansament steril, conică, mică, aproape încă o dată mai
înmuiat în infuzie. mică decât caliciul. Seminţe cilindrice, fin
alveolate.

SOVÂRVARIŢĂ
(Hypericum tetrapterum Fries syn. H.
acutum Moench), fam.
Hypericaceae/Guttiferae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, întâlnită în locuri
mai mult sau mai puţin umede, fâneţe de
păduri, în tufişuri, pe lângă pâraie şi
izvoare, prin turbării, de la câmpie până în
etajul montan, etajul fagului; se mai RECOLTARE. Părţile aeriene
numeşte sovârvariţă palidă; Germ: înflorite (Hyperici herba) se recoltează în
Flügel Johanniskraut; Magh: Mocsári timpul înfloririi, până în momentul
orbáncfű; Rus: Zverodoi ostrâi. formării fructelor, pe timp frumos, după
Răspândită în Europa. ce s-a ridicat roua. Fructificaţiile se
ISTORIC. Plantă cunoscută din
înlătură. Se usucă la umbră, în strat
Antichitate. Hypericum este nume de subţire. Se întoarce din când în când. O
plantă la Plinius cel Bătrân şi bună uscare se face în poduri acoperite cu
Hippocrates, probabil numele plantei tablă. Uscarea artificială, la 35oC. Se
Hypericum crispum L. este originar din păstrează în saci textili sau de hârtie.
Grecia. Dacii o numeau prodiarna, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
pojăriţă. Folosită sub formă de decoct conţine ulei volatil (0,05–0,10%, în părţile
pentru tratarea bolilor de ficat, stomac, verzi aeriene, 0,40–0,50% în flori),
rinichi, dizenterie, tuse, se mai lua contra hiperină, hipericină, flavone (hiperozida),
leucoreei (scurgeri uretrale şi vaginale). cvercetol, galactoză, cvercitrina, rutina,
Planta uscată şi sfărâmată până la pulbere tanin catechic (12%), colină, caroten, acid
se amesteca cu smântână, cu care se valerianic, vitamina C, vitamina PP,
ungeau bubele dulci (eczeme infecţioase saponine, săruri minerale. Uleiul volatil
la copii). Pentru chelbe (căderea
este format din -pinen, carburi
patologică a părului) se spăla pe cap cu
sescviterpenice, săruri minerale.
decoctul plantei. A mai fost folosită de PROPRIETĂŢI
gospodine la vopsitul în galben şi FARMACODINAMICE. Părţile superioare
portocaliu a firelor sau ţesăturilor. înflorite ale plantei au utilizări în
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină medicina umană şi veterinară, cultă şi
înaltă de 20–30 cm, erectă, cu 4 muchii tradiţională. Proprietăţi: antispastică,
îngust aripate, în partea superioară astringentă, cicatrizantă, vasodilatatoare,
ramificată. Frunze lat eliptice sau alungit hipotensivă, antiinflamatoare şi colagogă,
ovate, semiamplexicaule, pelucid antiseptică, antibiotică, antidiareică.
punctate, cu nervurile primare evidente iar Însuşirile terapeutice sunt asigurate de
cele secundare mai puţin vizibile. Flori complexul de principii active pe care le
mici, de un galben-palid, grupate în conţine planta, unde componentul
monochazii împerecheate sau simple, principal îl constituie hiperacina, alături
194

de o serie de izomeri, rezine, tanin, preparatului Fiogastrin preparat de Oficiul

flavonozide (hiperozidă, cvercitozidă, Farmaceutic Iaşi.
rutozid), acizii cafeic şi clorogenic, MEDICINĂ UMANĂ.
carotinoide provenite din petale, în special FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
luteină, violaxantină, luteoxantină, tratarea dischineziei biliare şi stimularea
cis-trollixantină, trollicrom. Principiile funcţiei hepatice: a) infuzie, din 1-2
active au proprietăţi antispastice, linguriţe cu plantă uscată, bine mărunţită,
astringente, cicatrizante, vasodilatatoare şi peste care se toarnă o cană (200 ml) cu
hipotensive, antiinflamatoare, colagoge, apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
antispastice, antibiotice, antidiareice, minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
antidepresive. Ele diminuează sau înlătură 2–3 căni pe zi; b) infuzie, din 2 linguri cu
spasmele sau contracturile involuntare ale plantă uscată, mărunţită, peste care se
muşchilor aflaţi în structura viscerală; toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
taninurile asigură precipitarea proteinelor Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
din lumenul intestinal, producând o strecoară. Se bea câte o lingură după
acţiune hemostatică locală; favorizează fiecare masă; c) ulei, pregătit din 20 g
procesul de epitelizare, grăbind plantă uscată, pusă la umectat 12 ore în 20
vindecarea rănilor; determină o mărire a ml alcool. Se adaugă 200 ml ulei de
lumenului vascular prin relaxarea floarea-soarelui. Se încălzeşte 3 ore pe
musculaturii netede a vaselor realizând o baia de apă. Se amestecă din când în când.
creştere a afluxului sanguin în teritoriul Se lasă la macerat 2–3 zile. Se strecoară.
respectiv; provoacă scăderea tensiunii Se lasă să sedimenteze 24 ore şi se
arteriale; favorizează diminuarea şi filtrează în sticle închise la culoare. Se ţin
înlăturarea inflamaţiilor; favorizează închise cu dop. Se ia câte o linguriţă după
secreţia de bilă; diminuează procesele mese. 2. Pentru tratarea enterocolitei (în
inflamatorii hepatice cronice şi pe cele special colitei cronice): a) infuzie, din 1-2
intestinale; au proprietatea de a distruge linguriţe cu plantă uscată, mărunţită, peste
microorganismele ce se găsesc pe care se toarnă o cană (250 ml) cu apă în
mucoasa gastrointestinală sau pe clocot. Se lasă acoperită 15-20 minute. Se
tegument; intern, acţionează eficient strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe
împotriva putrefacţiilor din intestinul zi, după mese; b) infuzie, din 2 linguri cu
gros; acţionează bacteriostatic, bactericid, plantă mărunţită peste care se toarnă cană
antivirotic, antifungic; ameliorează sau (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
înlătură stările depresive fiind indicată în acoperită 20 minute. Se strecoară. Se ia
tratarea depresiilor simptomatice şi câte o lingură după fiecare masă. 3.
reactive, depresii nevrotice, distoniei Pentru tratarea gastritei hiperacide,
vegetativă, sindromului psihovegetativ, în ulcerului gastric: infuzie, din 1–2 linguri
enuresis, pavor nocturn la copii. Planta cu plantă uscată, mărunţită, la o cană (200
este folosită în hepatite acute, hepatite ml) cu apă în decoct. Se lasă acoperită 20
cronice evolutive, colite cronice, ulcer minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
gastric, diaree. Pe lângă acestea, medicina 2 căni pe zi. Se poate administra câte 1
populară îi acordă credit ca balsamic linguriţă de ulei între mese, pregătit după
antiinflamator al căilor bronşice şi reţeta pregătită anterior. 4. Pentru tratarea
genito-urinare, ca antihemoragic, hepatitei, hepatitei cronice evolutive, în
antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant ulcer gastric, colite cronice, colecistită şi
în tratamentul gingivitelor, arsurilor. alte boli menţionate la fitoterapie, infuzie,
Alături de alte ingrediente extractul fluid din 1 lingură cu plantă uscată, mărunţită,
al plantei face parte din compoziţia peste care se toarnă o cană (250 ml) cu
apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
 195

minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a infuzie, sau se fac băi locale folosind un
3 căni pe zi. 5. Pentru tratarea tampon de vată. 2. Pentru tratarea
incontinenţei urinare: infuzie, din 1 arsurilor şi nevralgiilor: infuzie, din 30 g
linguriţă cu amestec, în părţi egale, de plantă uscată, mărunţită, peste care se
sovârvariţă (Hypericum tetrapterum) şi toarnă 1 litru de apă în clocot. Se lasă
coada şoricelului (Achillea millefolium), acoperită 20 minute. Se strecoară. Se
peste care se toarnă o cană (200 ml) cu aplică cataplasme sau băi locale. 3. Pentru
apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20 tratarea rănilor, eczemelor, arsurilor,
minute. Se strecoară. Se dă copiilor care durerilor reumatice: ulei de sovârvariţă,
urinează noaptea în pat. 6. Pentru tratarea pregătit din plămădirea la soare sau pe
depresiilor simptomatice şi reactive, cuptor a florilor în ulei. Se lasă 5–6 zile.
depresiilor nevrotice, în distonie Cu acest produs se unge locul afectat.
vegetativă, sindrom psihovegetativ, Planta este folosită, împreună cu alte
enuresis, pavor (spaimă, groază) nocturn: specii, la tratarea balonărilor abdominale,
a) infuzie, din 1–2 linguriţe plantă uscată colicilor abdominale, hemoroizilor,
şi mărunţită (pulbere) peste care se toarnă colicilor hepatobiliare, în dismenoree,
o cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă tulburări de menopauză, bronşite, gută. 4.
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se Pentru tratarea inflamaţiilor intestinului
bea zilnic, dimineaţa şi seara (tratamentul gros, hemoroizilor interni: clismă cu 10
durează minimum 2–3 luni); b) ml ulei de sovârvariţă (Oleum Hyperici)
Extractum Hyperici fluidum, zilnic câte 5 încălzit la 37oC. Se introduce în rect seara
picături, în 3 reprize timp de o săptămână, cu ajutorul unei pere de cauciuc.
apoi se trece la doza de 10 picături de 3 MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
ori pe zi timp de 3 săptămâni; c) Oleum intern. Pentru tratarea hematuriei,
Hyperici, câte 1 linguriţă, de 2–3 ori pe zi. indigestiei, în meteorism cronic,
7. Pentru tratarea ulcerului gastric, enterocolite: infuzie, din 5 g flori şi frunze
catarului gastric: Oleum Hyperici, câte 3 uscate peste care se toarnă 100 ml apă în
linguriţe pe zi, cu 30 minute înainte de a clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se
mânca. Se administrează 3–4 săptămâni. strecoară. Se administrează prin breuvaj
Asigură o cicatrizare bună. Oleum bucal (se toarnă pe gât). Dozele de
Hyperici coctum, numit şi unt de tratament: animale mari (cabaline,
sovârvariţă, se prepară din florile şi taurine), 15–20 g; animale mici (pisici,
frunzele proaspete ale plantei, zdrobite câini, păsări), 1–2 g. Uz extern. Pentru
bine, macerate cu ulei, într-un vas bine tratarea plăgilor, plăgilor cu larve: decoct,
închis, la temperatura camerei. După 3 din 10 g plantă cu flori uscată şi mărunţită
săptămâni, vasul se scoate şi se expune la la 100 ml apă. Se fierbe 5 minute. Se
soare timp de 2 săptămâni. Se filtrează. Se strecoară. Se spală local cu un pansament
păstrează în sticle închise la culoare. Se steril.
foloseşte la nevoie. Uz extern. 1. Pentru
tratarea gingivitei, abceselor dentare,
rănilor: infuzie, din 2 linguri cu plantă SPANAC (Spinacea
uscată, mărunţită, peste care se toarnă o oleracea L), fam. Chenopodiaceae. Plantă
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă erbacee, anuală, unisexuată, dioică,
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se legumicolă, cu valoare terapeutică,
fac mai multe gargare pe zi, din care una originară din Asia Centrală; se mai
seara, înainte de culcare. Apoi tot cu numeşte spanace, spănac, spânac, spenat,
infuzia se clăteşte bine gura. Pentru spinac, spinat, şpănat, şpenat, şpenog,
tratarea rănilor se aplică cataplasme, şpenoguţ, şpenot bun; Bulg: Spanak;
folosind pansamente sterile înmuiate în
196

Engl: Spinach; Franc: Epinard; Germ:

Spinat; Magh: Spenat, Spinátz; Rus:
Şpinat ogorodnâi; Ucr: Şpinat. Răspândit
în Europa, Asia, America.
ISTORIC. Spanacul este cunoscut
relativ de puţină vreme. El a fost introdus
în cultură abia în secolul al IV-lea. Din
Persia a fost introdus în Europa de către
arabi şi cruciaţi, mai întâi în Spania, de
unde s-a răspândit în alte ţări ale
continentului. Astăzi se cultivă în toate
regiunile de pe Glob cu climă temperată. RECOLTAREA se face manual, când
În anumite părţi până la altitudinea de 1/3 până la ½ din plante încep să se
2.000 m. În România se cultivă în toate îngălbenească, seminţele sunt tari şi de
judeţele, mai ales în jurul oraşelor mari şi culoare verzuie-cafenie. Plantele recoltate
centrelor industriale. se leagă în snopi şi se aşează în clăi.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină Treieratul se realizează cu combina.
pivotantă, adâncă în sol până la 180 cm, Seminţele rezultate se condiţionează, se
cu ramificaţii laterale pe o rază de 30 cm. ambalează şi se depozitează pentru
frunze lung sau scurt-peţiolate, cu lamină păstrare. Producţia de seminţe, 600–900
triunghiulară (soiul Nores), kg/ha (N. Stan, 1980).
lanceolat-lăţită (soiul Viroflai), ovale mari COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
(soiul Matador), triunghiulare, cu vârful conţin protide (3–14,13%), hidraţi de
rotunjit (soiul Matares), verzi închis, moi, carbon (3,6%), lipide (0,5%), spinacine
cu nervura mediană proeminentă. În (arginină, lizină), clorofile, sodiu (510 mg
rozetă există 8–12 frunze. Tulpină %), potasiu (540 mg%), calciu (85 mg%),
floriferă cilindrică, înaltă de 60–80 cm, fosfor (37 mg%), magneziu (37 mg%),
slab-ramificată. Flori unisexuate, dioice, sulf (29 mg%), fier (5 mg%), mangan
sesile, cele mascule cu 4 lacinii verzi şi 4– (0,60 mg%), zinc (0,45 mg%), cupru
5 stamine, unite la bază. Florile femele (0,13 mg%), iod, arsenic, vitaminele A
sunt axilare, grupate mai multe la un loc, (600 µg%), B1 (0,05 mg%), B2 (0,20 mg
cu perigonul format din 2 dinţi, stigmate %), PP (0,5 mg%), C (50–60 mg%).
4–5, lungi, filiforme. Proporţia între PROPRIETĂŢI
florile mascule şi cele femele este de 1:1; FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
plantele femele sunt mai viguroase, cu ale plantei şi seminţele au utilizări
frunze mai mari, cărnoase. Polenizare terapeutice în medicina umană cultă şi
anemofilă. Fruct, achenă sferică, tradiţională. Proprietăţile spanacului:
colţuroasă sau spinoasă, galbenă cu remineralizant de mare valoare,
nuanţe verzui, cenuşii sau cafenii. antianemic, antiscorbutic, tonic cardiac,
Facultatea germinativă 5070%; se depurativ, diuretic, hipotensor, nutritiv,
păstrează 4–5 ani. stimulent pancreatic, anticancer (?),
fortifiant, vermifug. Asigură un pare
procent de substanţe minerale necesare
organismului, elimină sindromul anemic,
combate scorbutul, retrage toxinele din
masa umorilor şi favorizează eliminarea
lor, provoacă creşterea cantităţii de urină
eliminată în timp, provoacă o uşoară
scădere de tensiune, tonifică miocardul şi
 197

stimulează activitatea inimii, stimulează pecinginei, psoriazisului, plăgilor atone:

secreţiile gastrice, pancreatice şi biliare, cataplasme, cu frunze proaspete fierte în
stimulează creşterea, provoacă eliminarea ulei de măsline sau ulei de soia.
viermilor intestinali. Recomandat intern Contraindicaţii: boli hepatice, reumatism,
în anemie, convalescenţă, scorbut, artritism, inflamaţii gastrice, inflamaţii
creştere, senescenţă, astenie fizică şi intestinale, litiază urică.
nervoasă, cancer (?), afecţiuni ale căilor
urinare, cistită, diabet zaharat, gripă, gută,
edeme, hemoptizie, hemoragie,
hipertensiune arterială, insuficienţă SPANACUL
hepatică şi renală, nefrite, obezitate, CIOBANILOR (Chenopodium
palpitaţii, prostatită, rahitism, reumatism, bonus-henricus L), fam.
tuse uscată, viscozitate sangvină crescută, Chenopodiaceae. Plantă erbacee, perenă,
iar extern în pecingine, plăgi atone, acnee, hemicriptofită, întâlnită în locuri gunoite,
abces, afecţiuni dermatologice, arsuri. pe drumurile satelor montane, pe lângă
MEDICINĂ UMANĂ.
târle, stâne, popasuri, din regiunea
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
montană până în cea alpină; se mai
tratarea anemiei, scorbutului, rahitismului,
numeşte buruiana spurcului, dalac, fierul
în senescenţă, astenie fizică, astenie
plugului, fraga tătarului, iarbă înfăinată,
nervoasă, cancer: frunze proaspete
iarbă înfărinată, iarbă piciorul gâştei,
consumate ca atare, de preferinţă în salată
iarba spurcului, lobodă albă, spanacul
de crudităţi. Indicate în regimul alimentar
oilor, spanacul stânelor; Franc: Épinard
al copiilor şi persoanelor mai în vârstă. 2.
sauvage; Germ: Guter Heinrich; Magh:
Pentru tratarea depresiunilor fizice şi
Lud lábfii, Paraj libatop; Rus: Mar
nervoase, cancer: suc, scos din frunze
dobrogo; Ucr: Micinek. Răspândit în
proaspete, câte un pahar în fiecare
Europa.
dimineaţă. 3. În convalescenţă,
ISTORIC. Plantă cunoscută din
senescenţă: vin tonic, preparat din 750 ml
Antichitate de ciobani ale căror frunze le
vin roşu natural şi 200 ml suc de spanac.
puneau pe tăieturi şi bube pentru a le
Se bea câte 100 ml înainte de masă. 4.
vindeca. Frunzele proaspete se consumau
Pentru combaterea constipaţiei: a) infuzie,
fierte în supe şi ciorbe, în mâncăruri cu
din 2 linguriţe seminţe peste care se
carne sau sub formă de piure.
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
Se lasă acoperită 10–15 minute. Se
groasă, cărnoasă, multicapitată. Tulpină
strecoară. Se bea ziua sau seara înainte de
erectă, simplă sau de la bază piramidal
culcare; b) decoct, din 1 linguriţă cu
ramificată, verde sau roşiatică, cu peri
seminţe la o cană (250 ml) de apă. Se
articulaţi, globuloşi, mai târziu glabră,
fierbe în clocot 5 minute. Se acoperă
netedă, înaltă până la 60 cm, mai mult sau
pentru 5–10 minute şi se lasă la răcit. Se
mai puţin făinoasă. Frunze lung peţiolate,
strecoară. Se bea conţinutul unei căni pe
întregi, slab ondulat-dinţate,
zi, mai ales seara. 5. Pentru mărirea
triunghiular-hastate, cele superioare acute
diurezei în bolile de rinichi şi de vezică:
sau acuminate, mai mult sau mai puţin
infuzie, din 1-2 linguriţe de frunze
făinoase, unsuroase la pipăit. Flori verzi,
proaspete sau 1 linguriţă frunze uscate şi
dispuse în raceme compuse, terminale,
mărunţite, zdrobite, peste care se toarnă o
conice, în partea inferioară foliate, în cea
cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
superioară nefoliate; androceu din 2–5
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se
stamine, la florile laterale 2–3 sau lipsesc;
bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. Uz
gineceu cu ovar comprimat lateral, cu 2–5
extern. Pentru tratarea arsurilor,
198

stigmate, lung fimbriate, albe. Înflorire, Plantă erbacee, perenă, unisexuat-dioică,

V–IX. Fruct, lentiform. Seminţe aproape geofită, spontan şi cultivat, legumicolă cu
globuloase, erecte, fin punctate, lucitoare, valoare terapeutică, originară din
lungi de 1,5–2 mm. Extremul Orient (Taiwan), însă vegetează
spontan în locuri umede din luncile
râurilor din Europa Centrală şi de Sud,
Africa, Asia Mică, vestul Siberiei; se mai
numeşte asperag, coasta-dracului,
coasta-vrăjmaşului, iepurel, păr,
ragila-pământului, sparag, sperghie,
umbra-cucului, umbra-iepurelui; Engl.:
Asparagus; Franc: Asperge; Germ:
Gemeiner Spargel, Spargel; Magh:
Aszpárágusz, Aszpárág; Pol: Holodok
sparaha; Rus: Sparja, Sparja aptecinaia;
RECOLTARE. Frunzele (Chenopodi
Sârbo-Cr: Sparga; Ucr: Sparage.
folium) se recoltează la nevoie şi se
Răspândit în stare spontană în Europa
folosesc proaspete.
Centrală şi de Sud, Africa, Asia Mică,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
vestul Siberiei, iar în cultură în vestul
conţin protide, hidraţi de carbon,
Europei, America de Sud, Africa, Asia
spinacine (arginină, lizină), săruri
(China, Japonia).
minerale, vitaminele A, B1, B2, C. Nu
ISTORIC. Plantă cunoscută cu mult
conţine acid oxalic.
înainte de Antichitate, fiind cultivată de
PROPRIETĂŢI
vechii romani. Amintită în scrierile lor de
FARMACODINAMICE. Medicina
Cato, Columella, Plinius cel Bătrân,
populară îi atribuie proprietăţi laxative,
Galen etc care îl recomandau ca adevărat
depurative şi mineralizatoare. Principiile
medicament pentru afecţiuni hepatice şi
active provoacă intern o uşoară purgaţie
colici nefritice. Unii dintre ei se referă şi
gastrointestinală şi activează procesele de
la durata culturii, alţii la tehnica culturii şi
eliminare a toxinelor din corp. Utilizat
valorificarea produselor etc. Locuitorii
empiric, ca emolient în cataplasme şi ca
teritoriului dacic luau decoctul plantei ca
cicatrizant.
MEDICINĂ UMANĂ. diuretic în bolile de rinichi, iar decoctul
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru din rădăcini şi vârful ramurilor se lua
mineralizarea organismului, eliminarea pentru poftă de mâncare. De la romani,
toxinelor din corp, combaterea sparanghelul s-a răspândit în ţările din
constipaţiei şi anemiei, tratarea artritei şi vestul şi nord-vestul Europei. Astăzi se
gutei: a) suc, proaspăt stors din frunze sau cultivă pe suprafeţe mai mari în Franţa,
scos cu maşina de scos sucuri, câte 2–3 Germania, Belgia, Olanda, America de
pahare pe zi; b) decoct, din planta Nord, mai ales în SUA, în Asia de Răsărit
proaspătă. Se bea conţinutul a 2–3 pahare fiind mult consumat în China, Japonia şi
pe zi. Uz extern. Empiric, pentru alte ţări. Pe suprafeţe restrânse se cultivă
vindecarea rănilor şi bubelor: cataplasme, în America de Sud şi Africa. În România,
cu frunze proaspete. sparanghelul se cultivă pe suprafeţe
reduse în jurul oraşelor mari ca Bucureşti,
Craiova, Cluj, Timişoara, Constanţa.
Legumă mult solicitată la export (I. Maier,
SPARANGHEL 1969).
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
(Asparagus officinalis L), fam. Liliaceae.
embrionară cu durată limitată, substituită
 199

de un rizom puternic, pe care se formează saci, se etichetează şi se păstrează în

numeroase rădăcini adventive şi tulpini camere uscate şi bine aerisite. Producţia
aeriene. Rădăcinile sunt cărnoase, lungi de seminţe, 100–150 kg/ha (V. Velican,
până la 40–50 cm, terminate cu un vârf 1980).
numit gheară de sparanghel. În fiecare an COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine
se formează tot mai sus pe rizom, cu apă (92–95%), proteine (1,5–1,8%), lipide
tendinţa de a ieşi la suprafaţa solului. (0,1%), hidraţi de carbon (1,6–1,8%),
Partea superioară a rizomului formează celuloză (0,63%), săruri minerale (Mg,
lăstari aerieni, care se recoltează când au Ca, P, Fe, K, Cu, F, Br, I, Al, Zn, Si, S,
cca 30 cm. Lăsaţi să crească, formează Co), vitaminele B1 (0,025 mg%), B2 (0,1–
tulpini aeriene înalte de 120–150 cm, 0,3 mg%), C (25 mg%), asparagină,
flexibile, puternic ramificate, metilmercaptan, fitohormoni, enzime.
reprezentând verticile de filocladii cu rol PROPRIETĂŢI
în asimilaţia clorofiliană. Frunze FARMACODINAMICE. Rădăcina are
solziforme, aşezate la baza ramificaţiilor utilizări terapeutice în medicina umană
tulpinii. Dioică. Tulpinile bărbăteşti au cultă şi tradiţională. Proprietăţi: depurativ,
flori mici, aşezate la baza filocladiilor, cu diuretic, drenor pulmonar, hepatic,
perigonul alb-verzui; androceul din 6 intestinal şi renal, fluidifiant sanguin,
stamine cu filamente răsucite purtând hipoglicemiant, calmant al eretismului
antere galbene-portocalii. Cele femele, cardiac (excitaţie nervoasă), tonic hepatic
aşezate pe alte tulpini, sunt mai mici decât şi nervos, sedativ, digestiv, expectorant,
cele mascule. Ovar trilocular, stil scurt cu laxativ. Farmacodinamic, activează
trei muchii, stigmat trilobat. Cele mascule procesele de eliminare a toxinelor din
au 6 stamine cu antere galbene-portocalii. corp; acţionează asupra epiteliului renal
Înflorire, VI–VIII. Polenizare entomofilă. mărind cantitatea de urină eliminată în
Fruct, bacă roşie, mică. Conţine 1–8 timp; fluidifică sângele; produce scăderea
seminţe (frecvent 4–6) negre, lucioase, glicemiei; calmează excitaţia nervoasă a
netede, cu tegument tare. inimii; stimulează funcţia ficatului şi a
sistemului nervos, stimulează digestia;
favorizează expectoraţia producând
eliminarea din bronhii şi plămâni a
substanţelor dăunătoare; măreşte
peristaltismul intestinal, uşurează tranzitul
intestinal şi defecaţia. Recomandat în
astenii fizice şi intelectuale,
convalescenţe, anemii, demineralizare,
insuficienţă hepatică şi renală, colici
gastrointestinale şi renale, atonia vezicii
RECOLTARE. Fructele se recoltează
urinare, cistită, afecţiuni renale şi ale
spre sfârşitul toamnei când au ajuns la
căilor urinare, nefrită, obezitate, oxiurază,
maturitatea fiziologică, exteriorizată prin
hidropizie, ascită, bronşită cronică,
culoarea roşie. Recoltarea se face manual,
palpitaţii, sciatică, viscozitate sanguină,
dacă suprafaţa este mică, sau mecanizat,
diabet.
în cazul suprafeţelor mari. După recoltare
MEDICINĂ UMANĂ.
se treieră. Fructele se zdrobesc şi se ţin 2–
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
3 zile în apă pentru macerarea pulpei,
tratarea asteniei fizice şi intelectuale,
după care seminţele se separă prin spălare
anemiei, insuficienţei hepatice şi renale,
cu apă. Seminţele obţinute se întind la
litiazei urice, diabetului, gutei,
uscat într-un strat subţire, se ambalează în
artritismului, bronşitei cronice,
200

palpitaţiilor: a) consumat ca atare, în băi şi spălături la iritaţii şi erupţii

stare crudă, trecut prin răzătoare, în tegumentare.
aperitive, salate de sparanghel fiert, în DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
preparate culinare diabetice; b) decoct, brune-gălbui, bogat ramificate. Tulpină
din 20 g lăstari tineri la 1 litru de apă. Se fin striată, erectă, înaltă de (15) 20–65
fierbe 30 minute. Se bea în cursul unei (80) cm, pubescentă sau glabrescentă,
zile, în 3–4 reprize; c) suc proaspăt, neramificată până la bogat ramificată.
obţinut prin tăierea în bucăţi a lăstarilor şi Frunze bazale atenuate în peţiol, la
introducerea lor în storcătorul de legume înflorire adesea lipsesc. Frunze tulpinale
şi fructe; se pot da şi prin răzătoare şi sesile, auriculat semiaplexicaule,
stoarce prin tifon. Se consumă conţinutul lanceolate sau oblanceolate, aripat lobate
a 1–2 pahare pe zi. 2. Pentru tratarea sau fidate, cu lobii distanţaţi, scurţi, ovaţi,
eretisului cardiac (excitaţie nervoasă): neregulat şi des sinuat dinţaţi, la
sirop, pregătit din o parte suc de rizom şi exemplarele mai mari până la lanceolaţi şi
rădăcină zahăr. Se fierbe pe baia de apă des sinuat dinţaţi, de obicei slab
până la obţinerea consistenţei dorite. Se păienjeniu păroase sau glabrescente. Flori
iau 2 linguriţe pe zi, dimineaţa şi seara. radiare ligulate galbene, destul de mari,
Efect sedativ. 3. Pentru tratarea colicilor lungi de 8–10 mm şi 2 mm în diametru,
gastrointestinale, colicilor renale: orizontal întinse, cele tubuloase galbene,
tinctură, din o parte rădăcină şi rizom la 3 puţin mai lungi decât involucru, grupate
părţi alcool concentrat. Se lasă 15 zile la într-un calatidiu, prevăzut cu involucru
temperatura camerei. Sticla se agită de 2– campanulat, cilindric, verde. Înflorire, V–
3 ori pe zi. Se strecoară în sticle închise la VIII. Fructe, achene îngust cilindrice, fin
culoare. Se astupă cu dop. Se iau 5–10 pubescente, cu papusul mai lung decât
picături pe zi. 4. Pentru eliminarea involucrul.
obiectelor ascuţite înghiţite accidental:
consumare de rizom fiert în cantitate mai
mare. Structura filamentoasă înglobează
obiectul, eliminându-l la defecaţie fără a
provoca leziuni.

SPĂLĂCIOASĂ
(Senecio vernalis W. et K), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
anuală, terofită, întâlnită frecvent prin plantei (Senecio vernalisi herba) se
arături, terenuri necultivate, pe pietrişuri, recoltează în timpul înfloritului, pe timp
pe lângă drumuri, în zona stepei şi însorit, după ora 11. Se usucă la umbră, de
deluroasă (etajul gorunului); se mai preferat în podul caselor acoperite cu
numeşte cel perit, cruciuliţă, cruguliţă, tablă. Uscarea artificială, la 30–35oC.
petimbroasă, tufar; Germ: COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Incomplet
Frühlings-Kreuzkraut; Magh: Tavaszi studiată. Conţine alcaloizi cu nucleu
aggófű; Rus: Krestovnik vesennii. pirolizidinic (probabil seneciolina,
Răspândită în Europa şi Asia senecifilina, platifilina, lasiocarpina,
(continental). retrosina). Alcaloizii sunt toxici hepatic.
ISTORIC. Plantă cunoscută din PROPRIETĂŢI
vechime. Decoctul ei era folosit pentru FARMACODINAMICE. Principiile active
 201

le care le conţine planta acţionează gură. În uzul intern se lua cu grijă.

favorabil asupra iritaţiilor şi erupţiilor Decoctul, se lua în cantităţi foarte mici, de
tegumentare. cel care nu îi mergea pântecele. Rădăcina
MEDICINĂ UMANĂ. plămădită în rachiu, se lua pe stomacul
FITOETERAPIE. Uz extern. Empiric, gol contra limbricilor, iar unii îl beau
pentru tratarea iritaţiilor şi erupţiilor pentru durere de foale (boli de plămâni);
cutanate: decoct, din o linguriţă plantă albi beau de 3 ori pe zi câte un păhăruţ
uscată şi mărunţită la o cană (200 ml) cu mic, pentru amorţeala nervilor la mâini,
apă. Se fierbe 5 minute la foc domol. Se pentru durere de pântece (stomac,
lasă acoperit 15–20 minute. Se strecoară. intestine) şi vătămătură (hernie). Spânzul
Se fac spălături locale folosindu-se un a fost folosit şi pentru tratarea vitelor
pansament steril. bolnave. Contra dalacului se introducea în
ureche sau la piept o bucăţică (un firicel)
de rădăcină uscată. Oile bolnave de
gălbează se tratau cu rădăcină de spânz.
SPÂNZ (Helleborus Pentru a ferii animalele de îmbolnăvire,
purpurascens W. et K), fam. rădăcina de spânz uscată bine se pisa, se
Ranunculaceae. Plantă erbacee, perenă, amesteca cu sare şi tărâţe de secară şi se
hemicriptofită, spontană, întâlnită da vitelor o dată pe săptămână. Acest
frecvent prin păduri şi tufărişuri din tratament se făcea toamna şi niciodată
regiunea de deal (altitudine peste 500–600 primăvara, mai ales la oi, ca să nu
m) şi munte, mai ales în poienile din avorteze mieii. Pentru prevenirea
făgete, rarişti, margini de pădure, în tot animalelor de orice boală se mai proceda
lanţul carpatic şi dealuri înalte la îngăurirea în ureche, piept ori în coadă
precarpatine; se mai numeşte cu o sulă şi introducerea unui firicel de
barba-lupului, bojoţel. boţăţel, rădăcină uscată de spânz. Se lăsa o zi şi o
coada-popii, cucurig, iarba-nebunilor, noapte, după care se scotea (I. Cornea,
ouăle-popii, poranici, spanţ, spunz; 1940). Un alt procedeu de tratament
Franc: Ne-me-touchez-pas; Germ: practicat în Bucovina, consta din rădăcină
Purpurne Nenieswurz; Magh: Pirosló de spânz, câţiva căţei de usturoi, le pisau
húnyor; Rus: Moroznik krasnovatâi. mărunt, se turna peste ele borş şi îl
Răspândit în Europa, Asia Mică. administra vitelor bolnave, cu sânge rău.
ISTORIC. Plantă cunoscută din Spânzul a mai fost folosit pentru tratarea
Antichitate. Numele ştiinţific Helleberus, râiei la animale.
derivă de la cuvântul grecesc helein = DESCRIEREA SPECIEI. Rizom lung
nimicire, cotropire, şi bora = nutreţ, până la 10 cm, din care se dezvoltă
păşune, cu referire la planta otrăvitoare numeroase rădăcini adventive cilindrice.
din nutreţ şi păşuni. Dacii îl cunoşteau sub Tulpină erectă, bifurcat-ramificată, înaltă
numele budáthla, budăţel, spandula, până la 50 cm. Frunze bazale
spúndula, spúnz, spânz (I. Pachia lung-peţiolate, palmat-sectate, cu 5–7
Tatomirescu, 1997). De-a lungul timpului segmente întregi, ori din nou sectate;
planta a avut diferite utilizări medicinale. frunze tulpinale cu peţiol din ce în ce mai
La cei bolnavi de răceală, partea afectată mic până la sesile, către partea superioară
se oblojea cu frunze şi flori de spânz cât a tulpinii, unde şi lamina devine tripartită;
se puteau suferi de calde (V. Păcală, lobii frunzei cu nervuri proeminente şi
1915). Cu decoctul rizomului se făceau fin-dinţaţi pe margine. Flori
spălături de cel perit (sifilis) (T. Pamfilie, nemirositoare, slab-mutante, formate din
1914). Pentru înlăturarea durerilor de 5 tepale, verzi-purpurii, persistente în
măsele, decoctul din rizom se ţinea în timpul fructificării; 15–20 nectarine uşor
202

bilabiate; androceu cu numeroase purgativ drastic. Herebrozida în stare pură

stamine; gineceu din 4–6 carpele reprezintă un foarte bun cardiotonic. În
concrescute la bază. Înflorire, II–IV. prezent există un număr mare de preparate
Fructe, folicule comprimate lateral şi cu cu herebrozidă. Cercetări recente au
rostrul lung, pe dos cu carenă evidentă şi stabilit că frunzele conţin principii
pe laturi cu nervuri. cardiotonice cu o toleranţă mai bună.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea anemoreei datorită congestiei
uterului, inflamaţiilor intestinului gros: a)
pulbere de rizom, se ia numai sub
supraveghere medicală, câte un vârf de
cuţit (0,25–1 g) pe zi; b) tinctură, se iau
20–30 picături pe zi. 2. Empiric, pentru
tratarea amorţelii nervilor la mâini,
durerilor de pântece, herniei şi
afecţiunilor interne cu crize acute:
RECOLTARE. Rizomul şi rădăcinile extracţie alcoolică. Rizomul şi rădăcinile
(Hellebori rhizoma et radix) se recoltează se plămădesc în rachiu. Se lasă 3 zile. Se
din august până la începutul lui strecoară şi se ia de 3 ori pe zi conţinutul
noiembrie. Se scoate din pământ cu câte unui păhăruţ. 3. Pentru tratarea de
cazmaua. Se taie părţile aeriene. Se spală cancer genital (ovare, col uterin),
de pământ. Se usucă la soare sau în locuri testicule, prostată: decoct, din 0,1 g
acoperite, bine aerisite. Uscarea rădăcină spânz la o cană (250 ml) cu apă.
artificială, la 40–60oC. Frunzele Se fierbe acoperit 5 minute. Se lasă la
(Hellebori folium) şi florile (Hellebori răcit, acoperit. Se strecoară prin tifon.
flos) se recoltează în timpul înfloriri. Se Lichidul rezultat împărţit în trei părţi
usucă la umbră, în strat subţire, în camere egale se bea dimineaţa, la prânz şi seara,
bine aerisite, de preferat în poduri înainte de mese. 4. Empiric, pentru
acoperite cu tablă. Uscarea artificială, la tratarea tumorilor canceroase neoperate,
40–50oC. fibromului uterin, chisturilor ovariene,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta leucemiei, nodulilor mamari, adenomului
conţine heterozide steroidice – de prostată, sinuzitei, arteritei: a) decoct,
helebrozidul; saponozidele heleborina şi din 1 g rădăcină de spânz uscată la 1 litru
heleboreina; lactona, protoanemonina etc. de apă. Se fierbe cca 1-2 minute. Se lasă
Prin hidroliză helebrozidul, formează la temperatura camerei să se răcească. Se
helebrigenină, glucoză şi ramnoză. strecoară. Se ia în prima zi câte o linguriţă
PROPRIETĂŢI de 3 ori pe zi (dimineaţa, prânz, seara). a
FARMACODINAMICE. Rizomul, doua zi se trece la o doză de 2 linguriţe de
rădăcinile, frunzele şi florile plantei au 3 ori pe zi. Se continuă mărind doza cu o
utilizări terapeutice în medicina umană şi linguriţă, timp de 15 zile. Se face o pauză
veterinară, cultă şi tradiţională. În de 7 zile şi tratamentul se reia până la
România o largă utilizare terapeutică o are vindecare. b) decoct, obţinut din 4-5 mm
produsul Boicil cu acţiune antireumatică. rădăcină uscată de spânz care se fierbe în
Preparatul a fost condiţionat şi sub formă 250 ml de apă, timp de 1-2 minute. Se
de tablete şi unguente. Forma cea mai lasă la răcit la temperatura camerei. Se ia
activă însă o constituie injecţiile Loco o linguriţă în prima zi, în ziua a 2-a, 2
dolenti. Principiile active din plantă au linguriţe. Doza se măreşte cu câte o
acţiune iritantă, ocitocică şi constituie un linguriţă până în ziua a 5-a. Se face o
 203

pauză de 5 zile. Următoarea etapă este din ml apă în clocot. Se lasă acoperită 30
decoct făcut din 1 cm de rădăcină tot în minute. Se strecoară. Se administrează
aceeaşi formulă. Uz extern. 1. Pentru prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b)
tratarea reumatismului abarticular, decoct, din 5–10 g rizom uscat şi mărunţit
nevralgiei sciatică: decoct, din 50–100 g la 100 ml apă. Se fierbe 5 minute la foc
rizom la 1 litru apă. Se fierbe 20–30 domol. Se strecoară. Se lasă la răcit. Se
minute. Se strecoară. Se toarnă în apa de administrează prin breuvaj bucal. Dozele
baie (care trebuie să aibă temperatura de de tratament: animale mari (cabaline,
37oC). Baia durează 20–30 minute. 2. bovine), 2–4–6 g; animale mijlocii (ovine,
Pentru tratarea nevralgiei sciatice, caprine, porcine), 0,5–1–2 g; animale mici
nevralgiei de trigemen: cataplasme, din (pisici, câini), 0,01–0,03–0,05 g. Dacă se
flori şi frunze calde aplicate pe locul foloseşte rizomul proaspăt recoltat dozele
dureros. 3. Empiric, pentru tratarea se dublează; atât în decoct cât şi în infuzie
durerilor de măsele: decoct, din ½ se folosesc 10–20 g. Concomitent se
linguriţă rizom uscat şi bine mărunţit la folosesc fragmente de rădăcină per se ca
250 ml rachiu de drojdie. Se fierbe 1–2 implant. 2. Empiric, pentru tratarea
minute. Se acoperă şi se lasă să se atoniei ruminale: decoct, din 2–3 g rizom
răcească până la călduţ. Decoctul se ţine şi rădăcină uscate şi mărunţite sau 6 g
în gură timp de 2–3 minute, nu se înghite. rizom şi rădăcini proaspete la 4–5 litri de
4. Empiric, pentru tratarea sifilisului: apă. Se fierbe 20–30 minute. Se strecoară.
decoct, din 1 linguriţă rasă pulbere de Se lasă la răcit şi se administrează toată
rizom la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe cantitatea prin breuvaj bucal (se toarnă pe
5 minute. Se strecoară. Se lasă să se gât). Concomitent se face şi o venisecţie
răcească. Se spală local, pe gomele de 250–500 ml sânge, în funcţie de
sifilitice. mărimea animalului. 3. Empiric, pentru
Fitohomeopatie. Tinctura-mamă, se tratarea de fascioloză (gălbează): rizomul
prepară din rădăcina proaspătă. Diluţiile uscat şi rădăcinile scoase se pisează bine,
centezimale de la a 5-a la a 9-a se apoi se amestecă cu tărâţe de secară şi cu
administrează în melancolii, hipocondrii, sare şi se dau oilor toamna, o dată pe
stări maniacale, slăbiciune fizică săptămână. Nu se administrează
pronunţată, încetinirea exasperantă a primăvara deoarece avortează. 4. Empiric,
funcţiilor psihice, privire vidă fără pentru tratarea septicemiei: se pisează
gândire, activitate de consolare. Diluţia a rădăcinile de spânz şi căţei de usturoi, se
4-a centezimală se administrează în cazul toarnă peste ele borş şi se administrează
unor simptomologii digestive, constând în prin breuvaj bucal. 5. Empiric, pentru
stări tifice cu diaree apoasă abundentă, cu tratarea animalelor cahectice şi care nu
arsuri anale, senzaţie de plenitudine a mănâncă: rădăcini pisate de spânz, se
stomacului, greaţă şi vomă. Aceeaşi administrează cu untură râncedă, se face
diluţie se administrează în nefrită cu un bol şi se aşează la baza limbii ca
anasarcă rapidă, care se manifestă prin animalul să-l înghită. Uz extern. Pentru
oligurie cu nevoi ineficiente de a urina, cu tratarea pestei la porcine şi ovine, pentru
urina închisă la culoare, tulbure, cu prevenirea bolilor infecţioase la porcine,
sediment în zaţ de cafea (Mihai Neagu ovine, caprine, bovine, cabaline se aplică
Basarab, 1985) implant cu rădăcină de spânz. Se
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz perforează lobul urechii şi se introduce în
intern. 1. Pentru tratarea stărilor febrile, el un fragment de rădăcină.
stărilor a frigore, în rujet, agalaxie
contagioasă: a) infuzie, din 5–10 g rizom
uscat şi mărunţit peste care se toarnă 100
204

SPÂNZ STERP
(Helleborus odorus W. et K), fam.
Ranunculaceae. Plantă erbacee, perenă,
hemicriptofită, întâlnită numai în
regiunile sudice ale ţării prin păduri,
tufărişuri şi rărituri de păduri, din
silvostepă şi până în etajul gorunului; se
mai numeşte bojoţăi, bojoţel, boţăţel,
bozăţel, cucurig, cucurechiu, cutcurig,
nipreală, spinţ; Germ: Wohlriechende
Nieswurz; Magh: Illatos húnyor; Rus:
RECOLTARE. Rizomul şi rădăcinile
Morozbik. Răspândit în Balcani.
(Hellebori odorusi rhizoma et radix) se
ISTORIC. Plantă cunoscută din
recoltează din luna august până la
Antichitate. Ea a avut în general
începutul lunii noiembrie. Se scoate din
aproximativ aceleaşi utilizări ca şi
pământ cu cazmaua. Se taie părţile
spânzul, dar mai ales pentru tratarea de
aeriene. Se spală de pământ. Se usucă la
diferite boli la animale, punându-se în
soare în locuri acoperite, bine aerisite.
urechi la porci, iar la cornute şi cai în
Uscarea artificială, la 60oC. Frunzele
piept.
(Hellebori odorusi folium) şi florile
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină cu
(Hellebori odorusi flos) se recoltează în
ramuri erecte, înaltă de lungimea
timpul înfloririi. Se usucă la umbră, în
frunzelor bazale, paucifloră. Frunza
strat subţire. Uscarea artificială, la 40–
bazală de obicei una, pieloasă, hibernantă,
50oC.
lung peţiolată, cu 7–16 segmente, lat sau
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
mai îngust lanceolate, pe partea inferioară
conţine heterozide steroidice –
cu nervuri des păroase, de obicei
helebrozidul; saponozidele heleborina şi
segmentele mijlocii libere şi nedivizate,
heleboreina; lactona, protoanemonina etc.
cele laterale mai mult sau mai puţin
Prin hidroliză helebrozidul, formează
concrescute la bază şi adesea din nou
helebrigenină, glucoză şi ramnoză.
sectate, cu margini serate sau biserate, cu PROPRIETĂŢI
nervuri proeminente pe faţa inferioară. FARMACODINAMICE. Rizomul,
Frunzele tulpinale asemănătoare cu cea rădăcinile, frunzele şi florile plantei au
bazală, dar cu segmentele mai scurte şi utilizări terapeutice în medicina umană şi
mai înguste. Flori foarte odorante, mari, veterinară, cultă şi tradiţională. În
mai mult sau mai puţin nutante de culoare România o largă utilizare terapeutică o are
verzi-galbene; periant de obicei din 5 produsul Boicil cu acţiune antireumatică.
foliole lat ovate, la vârf obtuze, lungi de Preparatul a fost condiţionat şi sub formă
2–3,5 cm. Înflorire, II–IV. Fructe, folicule de tablete şi unguente. Forma cea mai
3–6, de 2 ori mai lungi decât late, la bază activă însă o constituie injecţiile
mai mult sau mai puţin concrescute cu un Locodolenti. Principiile active din plantă
rostru lung. Seminţe negre-brune, de 4–5 au acţiune iritantă, ocitocică şi constituie
mm lungime şi de 2–3 mm în diametru. un purgativ drastic. Herebrozida în stare
pură reprezintă un foarte bun cardiotonic.
În prezent există un număr mare de
preparate cu herebrozidă. Cercetări
recente au stabilit că frunzele conţin
principii cardiotonice cu o toleranţă mai
bună.
 205

MEDICINĂ UMANĂ. bovine), 2–4–6 g; animale mijlocii (ovine,

FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Empiric, caprine, porcine), 0,5–1–2 g; animale mici
pentru tratarea amorţelii nervilor la mâini, (pisici, câini), 0,01–0,03–0,05 g. Dacă se
durerilor de pântece, herniei şi foloseşte rizomul proaspăt recoltat dozele
afecţiunilor interne cu crize acute: se dublează; atât în decoct cât şi în infuzie
extracţie alcoolică. Rizomul şi rădăcinile se folosesc 10–20 g. Concomitent se
se plămădesc în rachiu. Se lasă 3 zile. Se folosesc fragmente de rădăcină per se ca
strecoară şi se ia de 3 ori pe zi câte un implant. 2. Empiric, pentru tratarea de
păhăruţ. 2. Pentru tratarea anemoreei fascioloză (gălbează): rizomul uscat şi
datorită congestiei uterului, inflamaţiilor rădăcinile scoase se pisează bine, apoi se
intestinului gros: a) pulbere de rizom, se amestecă cu tărâţe de secară şi cu sare şi
ia numai sub supraveghere medicală, câte se dau oilor toamna, o dată pe săptămână.
un vârf de cuţit (0,25–1 g) pe zi; b) Nu se administrează primăvara deoarece
tinctură, se iau 20–30 picături pe zi. Uz avortează. 3. Empiric, pentru tratarea
extern. 1. Pentru tratarea reumatismului atoniei ruminale: decoct, din 2–3 g rizom
abarticular, nevralgiei sciatică: decoct, din şi rădăcină uscate şi mărunţite sau 6 g
50–100 g rizom la 1 litru apă. Se fierbe rizom şi rădăcini proaspete la 4–5 litri de
20–30 minute. Se strecoară. Se toarnă în apă. Se fierbe 20–30 minute. Se strecoară.
apa de baie (care trebuie să aibă Se lasă la răcit şi se administrează toată
temperatura de 37oC). Baia durează 20–30 cantitatea prin breuvaj bucal (se toarnă pe
minute. 2. Pentru tratarea nevralgiei gât). Concomitent se face şi o venisecţie
sciatice, nevralgiei de trigemen: de 250–500 ml sânge, în funcţie de
cataplasme, din flori şi frunze calde mărimea animalului. 4. Empiric, pentru
aplicate pe locul dureros. 3. Empiric, tratarea septicemiei: se pisează rădăcinile
pentru tratarea sifilisului: decoct, din 1 de spânz sterp şi căţei de usturoi, se
linguriţă rasă pulbere de rizom la o cană toarnă peste ele borş şi se administrează
(250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute. Se prin breuvaj bucal. 5. Empiric, pentru
strecoară. Se lasă să se răcească. Se spală tratarea animalelor cahectice şi care nu
local, pe gomele sifilitice. 4. Empiric, mănâncă: rădăcini pisate de spânz sterp,
pentru tratarea durerilor de măsele: se administrează cu untură râncedă, se
decoct, din ½ linguriţă rizom uscat şi bine face un bol şi se aşează la baza limbii ca
mărunţit la 250 ml rachiu de drojdie. Se animalul să-l înghită. Uz extern. Pentru
fierbe 1–2 minute. Se acoperă şi se lasă să tratarea pestei la porcine şi ovine, pentru
se răcească până la călduţ. Decoctul se prevenirea bolilor infecţioase la porcine,
ţine în gură timp de 2–3 minute, nu se ovine, caprine, bovine, cabaline se aplică
înghite. implant cu rădăcină de spânz sterp. Se
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz perforează lobul urechii şi se introduce în
intern. 1. Pentru tratarea stărilor febrile, el un fragment de rădăcină.
stărilor a frigore, în rujet, agalaxie
contagioasă: a) infuzie, din 5–10 g rizom
uscat şi mărunţit peste care se toarnă 100
ml apă în clocot. Se lasă acoperită 30 SPINUL LUI
minute. Se strecoară. Se administrează CHRISTOS (Paliurus spina-Christi
prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b) Mill), fam. Rhamnaceae. Arbust indigen,
decoct, din 5–10 g rizom uscat şi mărunţit microfanerofit, întâlnit sporadic, izolat
la 100 ml apă. Se fierbe 5 minute la foc sau în pâlcuri, pe locuri pietroase, uscate,
domol. Se strecoară. Se lasă la răcit. Se din stepa şi silvostepa Dobrogei şi în
administrează prin breuvaj bucal. Dozele judeţele Arad, Mehedinţi, Giurgiu; se mai
de tratament: animale mari (cabaline,
206

numeşte dracă, mărăcin, mărăcine, iulie, pe timp frumos. Se usucă la umbră,

păliur, spinul asinului; Bulg: Cilir; în strat subţire. Florile (Paliurusae flos) se
Germ: Christusdorn; Magh: Szárnyas recoltează pe timp frumos, însorit şi se
benga, Szamár tövis; Rus: Derji-derovo. usucă la umbră. Scoarţa (Paliurusae
Răspândit în sudul Europei şi sudul Asiei. cortex) se recoltează de pe ramurile de 1–
ISTORIC. Plantă cunoscută din 2 ani. Se usucă la umbră sau la soare.
vechime de către locuitorii Dobrogei şi COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
folosită de ei pentru a stimula urinarea. Necunoscută.
Numele Paliurus, vine de la cuvintele PROPRIETĂŢI
greceşti pallein = a porni, a mişca şi FARMACODINAMICE. Medicina
ouren = urină, cu referire la însuşirile populară îi atribuie plantei proprietăţi
diuretice plantei care stimulează urinarea. diuretice şi antiseptice. Principiile active
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină acţionează asupra epiteliului renal mărind
înaltă până la 3 m, des ramificată, cu secreţia şi excreţia de urină, omoară
lujerii anuali cenuşii-roşcaţi, fin-păroşi, microbii. Folosită pe alocuri pentru bolile
mugurii înveliţi în doi solzi inegali şi renale şi a căilor urinare.
păroşi. Frunze alterne, simple, MEDICINĂ UMANĂ.
eliptic-ovate, asimetrice, cu marginea FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
foarte mărunt-crenat-serată, pentru tratarea bolilor renale, nefritei,
scurt-peţiolată, faţa superioară bolilor căilor urinare: a) decoct, din 1
verde-închis, lucitoare, cea inferioară linguriţă frunze şi flori uscate şi mărunţite
verde-palid, nervuri evidente. La baza la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5
frunzelor se află doi spini, unul drept, au minute la un foc domol. Se lasă să se
aşezare oblică pe axă, iar al doilea mai răcească până la călduţ. Se bea conţinutul
mic şi puţin recurbat înapoi. Flori a 1–3 căni pe zi; b) decoct, din o linguriţă
galbene-verzui, bisexuate, dispuse în scoarţă măcinată (râşnită) la o cană (250
raceme, la subsuoara frunzelor; caliciul ml) cu apă. Se fierbe 4–5 minute la foc
din 5 sepale ovat-triunghiulare; corola din domol. Se strecoară. Se bea conţinutul a
5 petale foarte mici, concave, ce învelesc 1–3 căni pe zi.
câte o stamină; androceul din 5 stamine;
gineceul din ovar cufundat în receptacul şi
concrescut cu el, stil divizat de 2–3 ori.
Înflorire, V–VIII. Fruct uscat, SPINUŢĂ (Phyteuma
brun-gălbui, cu o aripă orizontală, wagneri A. Kern, syn P. spiciforme Roch),
circulară, ondulată, radiar-nervată, brună fam. Campanulaceae. Plantă erbacee,
sau brun-roşcată. Seminţe comprimate. perenă, hemicriptofită, întâlnită sporadic
în zona montană, din etajul fagului până
în etajul pajiştilor alpine, mai abundentă
prin pajişti subalpine şi alpine, locuri
înierbate, stâncării; se mai numeşte
cărbuni, cărbunari, schinuţă; Germ:
Siebenbürgischer; Magh: Vágnerféle
varjuköröm; Rus: Kolnik vagnera.
Răspândită în Carpaţi (endemism).
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Ea a fost folosită de locuitorii
din regiunile montane ale Maramureşului
RECOLTARE. Frunzele (Paliurusae pentru tratarea bolilor de piept. Numele
folium) se recoltează în lunile iunie – Phyteuma a fost folosit de Plinius cel
 207

Bătrân şi Dioscoride pentru specia Reseda populară din Maramureş îi atribuie plantei
phyteuma şi apoi utilizat de Linné ca proprietăţi tonifiante asupra organismului
nume generic. În limba greacă phyteuma şi mai ales asupra aparatului respirator.
înseamnă plantă cu proprietăţi tonice. MEDICINĂ UMANĂ.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
groasă, fusiform îngroşată, cărnoasă, pentru tonifierea organismului şi în boala
unicapitată. Tulpină simplă, erectă, destul de plămâni: infuzie, din o linguriţă plantă
de groasă, cilindrică, glabră, înaltă de 12– uscată şi mărunţită sau rădăcină mărunţită
50 cm, cu frunze alterne, distanţate, lent peste care se toarnă o cană cu apă (250
descrescente. Frunze radicale lung ml). Se lasă acoperită 20 minute. Se
peţiolate, cu peţioli de obicei mai lungi strecoară. Se bea conţinutul a 1–3 căni pe
decât limbul, ovate, ovat triunghiulare, zi.
rareori subreniforme, cordate, acute sau
obtuze, glabre, fin crenat serate, cele
tulpinale mijlocii, ovat lanceolate, mai
puţin cordate sau brusc atenuate, cu SPLINUŢĂ (Solidago
peţioli din ce în ce mai scurţi, cele virgaurea L. ssp. virgaurea), fam.
superioare sesile, simplu serat crenate sau Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
neevident bicrenat dinţate. Frunze perenă, hemicriptofită, comună în întreaga
superioare şi foliolele involucrale lineare ţară în diferite varietăţi şi forme, întâlnită
sau linear lanceolate. Flori intens prin tufărişuri, poieni, fâneţe, tăieturi de
întunecat albastre sau violet negricioase, pădure, păduri, coaste, stânci, din
rar albe, înainte de înflorire arcuit regiunea de câmpie până în zona alpină;
încovoiate, grupate în capitule scurt se mai numeşte floare boierească, floare
ovoidale sau aproape globuloase, mai buiacă, mănunchi, omăţită-de-aur,
târziu alungit elipsoidale; gineceu cu ovar smeoaică, splinariţă, vargă de aur; Engl:
bilocular, stilul prevăzut cu 2 stigmate. Golden-rod; Germ: Gemeine Goldrute;
Înflorire, VI–VII. Magh: Aranyvessző; Rus: Zolotarnik;
Ucr: Navolosi. Răspândită în Europa,
Asia, America de Nord.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Dacii o numeau aurumettida,
auromătiţă de unde a derivat numele
omăţită-de-aur folosit regional în mai
multe zone din ţară (I. Pachia
Tatomirescu, 1997). Numele solidago al
genului provine de la cuvântul latinesc
solidare = a întări, a însănătoşi, fiind
întrebuinţată din vechime ca plantă
RECOLTARE. Părţile aeriene ale medicinală. Folosită contra unor tulburări
plantei (Phytomae herba) se recoltează în renale şi contra hidropiziei. Importanţă
timpul înfloritului, pe timp însorit, după mai mare în medicina populară i s-a
ora 11. Rădăcina (Phytomae radix) se acordat începând cu Evul Mediu. Din
recoltează prin luna august. Se usucă la timpuri vechi, locuitorii de pe meleagurile
soare. României, extrăgeau din flori şi frunze o
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. frumoasă culoare galbenă, folosită în
Nestudiată. vopsitorie şi alte utilizări casnice.
PROPRIETĂŢI DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
FARMACODINAMICE. Medicina cilindric, oblic, noduros. Tulpină erectă,
208

simplă sau ramificată, uneori în partea acute ale intestinului; favorizează

superioară uşor-pubescentă, glabră, înaltă eliminarea bilei prin stimularea
până la 1 m. Frunzele de la bază, ovate, cu contracţiilor vezicii biliare; favorizează
margini serate, cele din vârful tulpinii expectoraţia; favorizează procesul de
eliptice sau lanceolate, cu margini epitelizare producând vindecarea rănilor;
uşor-serate sau întregi, dispers-păroase. diminuează excitabilitatea nervoasă mai
Flori galbene, grupate în calatidii; cele ales la nivel local. Recomandate în ascită,
marginale sunt alungit-liniare. Înflorire, reumatism, diaree, diaree cu sânge,
VII–IX. Fructe, achene mici cu papus. inflamaţii intestinale (enterite), litiază
renală şi vezicală, metroragii, dismenoree,
afecţiuni biliare, răni (plăgi), ulceraţii în
cavitatea bucală, nevralgii dentare.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea bolilor de rinichi şi vezică, diaree
cu sânge, metroragiilor, dismenoree,
afecţiunilor biliare: infuzie, din 1 linguriţă
de vârfuri înflorite, uscate şi mărunţite, la
o cană cu apă în clocot. Se lasă puţin să
dea în clocot împreună cu planta. Se lasă
RECOLTARE. Somităţile înflorite acoperită 12 ore. Se strecoară. Se
(Solidaginis summitates) ale plantei se îndulceşte după gust. Se bea fracţionat,
recoltează la începutul înfloririi. Se taie conţinutul a 1–2 căni pe zi. 2. Pentru
sau se rupe numai partea superioară. Se eliminarea pietrelor din vezica urinară:
usucă în strat subţire, la umbră, în pulbere de plantă amestecată în mâncare.
şoproane, poduri acoperite cu tablă. Tratamentul durează 9 zile consecutiv.
Uscarea artificială, la 30–35oC. După o pauză de 20 zile, dacă este nevoie,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile procedeul se repetă. 3. Pentru tratarea
aeriene conţin ulei volatil, substanţe adulţilor de litiază, diaree şi ca
amare, saponozide, azulene, taninuri expectorant: decoct, din 2 linguri cu
catechice, acizii cafeic şi clorogenic, vârfuri înflorite la o cană (200 ml) cu apă
flavonozide, cumarine. în clocot. Se lasă acoperit 12 ore. Se
PROPRIETĂŢI strecoară. Se îndulceşte şi se bea
FARMACODINAMICE. Vârfurile înflorite fracţionat conţinutul a 1–2 căni pe zi. 4.
ale plantei (somităţile) au utilizări Pentru tratarea enteritei, diareei rebele,
terapeutice în medicina umană diareei la copii în perioada de dentiţie:
tradiţională. Principiile active au sirop, din 2 linguriţe cu vârfuri plantă
proprietăţi diuretice, antiinfecţioase, înflorită, uscată şi mărunţită, la o cană
antiseptice, astringente, antidiareeice, (200 ml) cu apă. Se fierbe 10 minute. Se
colagoge, expectorante, cicatrizante, lasă la infuzat 12 ore. Se strecoară. Se
calmante. Acţionează asupra epiteliului adaugă 300 g zahăr şi se dă în clocot până
renal stimulând mărirea cantităţii de urină ce se obţine consistenţa dorită. Se ia câte
eliminată în timp; diminuează şi înlătură o linguriţă. Uz extern. Pentru cicatrizarea
inflamaţiile, distrug microorganismele de rănilor, ulceraţiilor din cavitatea bucală şi
pe tegumente şi mucoase; au acţiune pentru atenuarea durerilor în nevralgiile
hemostatică locală prin fenomenul de dentare: decoct concentrat, din 2 linguri
precipitare a proteinelor; intervin cu vârfuri înflorite la o cană (200 ml) cu
favorabil în tratarea stărilor diareice, apă, după procedeul prezentat mai sus. Cu
reducând treptat afecţiunile inflamatorii soluţia obţinută se spală rănile şi se
 209

clăteşte bine gura, în cazul nevralgiilor drog în medicina populară (Verbenae

dentare şi ulceraţiilor. herba) şi în Fitohomeopatie.
Fitohomeopatie. Uz intern. În DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
insuficienţa renală, litiază renală, pivotantă, adeseori cu rizom scurt, gros de
fosfaturie, albuminurie, disurie: tinctura- 0,5–1 cm. Tulpină erectă, cu 4 muchii,
mamă, se administrează în diluţiile de la a ramificată, înaltă de 30–100 cm. Frunze
3-a decimală la a 4-a centezimală. peţiolate, opuse, cele inferioare (adesea
Bolnavul are urina închisă la culoare, uscate la înflorire) ovat-triunghiulare,
roşiatică, cu depozit nisipos de fosfaţi, aproape până la bază simplu-penat-sectate
limba e încărcată. Poate apare o durere (trifoliate), cele superioare mai mici şi
lombară care iradiază în abdomen şi mai puţin divizate, glabrescente. Flori
vezică. În gură are un gust amar, mai mici, palid-roşii sau palid-violete, rar
accentuat noaptea. Scaunele sunt albe, grupate spiciform; caliciul şi axa
consistente. Mesele copioase agravează inflorescenţei des-păroase, cu 4–5 dinţi
boala (M. Neagu Basarab, 1984). scurţi; corolă cu 5 petale unite într-un tub
cilindric, puţin curbat, spre vârf uşor
bilabiată (labiul superior cu 2 lobi, cel
SPORICI (Verbena inferior cu 3 lobi, din care mijlociul mai
officinalis L), fam. Verbenaceae. Plantă mare); androceu cu 4 stamine didiname,
erbacee, perenă, hemicriptofită, comună concrescute cu tubul corolei; gineceu
în întreaga ţară, întâlnită ca buruiană pe bicarpelar cu stigmat din 2 lobi inegali.
locuri ruderale, virane, mirişti, marginea Înflorire, VI–IX. Fructe, nucule
drumurilor, de la câmpie până în regiunea 4-muchiate.
montană; se mai numeşte buruiană de
boală, guşa-porumbelului, iarba-fierului,
iarba-fiarelor, iarbă spornică, măturică,
măturiţă, săgeata-Domnului, spor,
sporicea, sporic, sporie, sporiş, sporişin,
spornic, verbină, verbină de câmp,
verbină sălbatică; Germ: Eisenkraut;
Magh: Vasfű, Galamfü; Rus: Verbena
lekarstvenaia; Ucr: Jelizneak. Răspândit
pe tot Globul.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Ea a fost folosită de medicina RECOLTARE. Părţile aeriene
populară dacică salmosiană/zalmoxiană la înflorite (Verbenae herba) se recoltează
răni, abcese, dureri de cap, de ficat, splină pe timp frumos, după ce s-a ridicat roua.
şi rinichi. Copiii slabi aflaţi în Se aleg plantele cu flori şi multe frunze.
convalescenţă, erau scăldaţi în decoctul Se taie din apropierea solului. Se usucă în
plantei trei luni de-a rândul. Planta se strat subţire, la umbră, de preferat în
fierbea, iar decoctul se adăuga apei de podurile caselor acoperite cu tablă.
baie. După îmbăiere, apa se arunca într-un COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
loc curat, să nu se calce în ea (S. Fl. conţine substanţe amare, emulsină,
Mariu, 1879). Fetele şi femeile fierbeau invertină, verbenalină (glicozid), tanin.
planta şi cu decoctul obţinut se spălau pe S-au identificat şi heterozide cardiotonice.
cap, ca să le crească părul (Al. Gorovei, PROPRIETĂŢI
M. Lupescu, 1915). Astăzi se foloseşte ca FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
înflorite ale plantei au utilizări terapeutice
210

în medicina tradiţională umană şi Pentru combaterea durerilor de dinţi,

veterinară. Principiilor active li se atribuie decoctul se ţine 1–2 minute în gură.
proprietăţi anestezice de potenţare a Pentru tratarea ulcerelor buzelor, rănilor şi
prostaglandinelor, antigonadotrofice, durerilor de ochi se spală locul afectat cu
antiinflamatoare, antimigrenoase, decoct, folosind un tampon de vată. 2.
galactogoge, antireumatice, astringente, Pentru combaterea durerilor reumatice
aperitiv-amare, cicatrizante. Atenuează locale: cataplasmă, cu plantă plămădită în
sau suprimă durerea; diminuează până la apă caldă. Se aplică pe locurile dureroase,
inhibarea secreţiei de hormoni cât se suportă de cald. 3. Pentru tratarea
gonadotrofi hipofizari sau îi neutralizează afecţiunilor tegumentare, reumatismului,
efectul; diminuează şi în cele din urmă fortificarea copiilor astenici: baie, în apă
elimină inflamaţia; combate migrenele; caldă, la 37–38oC, în cadă se introduce un
stimulează secreţia glandelor mamare; săculeţ ce conţin 1–2 pumni de plantă
diminuează şi în cele din urmă înlătură mărunţită. Se lasă 10 minute, apoi
durerile reumatice; produce retractarea săculeţul se plimbă prin apă şi se stoarce.
ţesuturilor prin precipitarea sau Se lasă în continuare apa de baie. Baia
coagularea reversibilă a proteinelor de durează 20–30 minute.
suprafaţă; stimulează secreţia glandelor MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
gastrice, hepatice şi glandelor intestinale; extern. Pentru tratarea bolilor membrelor
stimulează cicatrizarea rănilor prin constând în dureri de picioare, umflături
grăbirea procesului de epitelizare. la picioare, dureri de unghii: decoct, din
Folosite ca vulnerar, antiinflamator, 300 g sporici, sulfină albă (Melilotus
antimigrenos, în colici hepatice, renale şi albus) şi sânziene galbene (Galium
de splină, afecţiuni ale splinei, renale şi verum) în părţi egale, la 1 litru de apă. Se
gastrice, stimularea digestiei, secreţiei de fierbe 30 minute. Se strecoară. Se lasă să
lapte, dureri de cap, dureri de ochi, de se răcească. Se fac băi locale. Tratamentul
dinţi, abcese, răni, ulceraţii, reumatism, este eficace.
afecţiuni tegumentare.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
tratarea afecţiunilor hepatice, afecţiunilor STÂNJENEL (Iris
splinei, afecţiunilor renale şi gastrice, pallida Lam), fam. Iridaceae. Plantă
durerilor de cap, stimularea digestiei şi erbacee, perenă, geofită, cultivată prin
secreţiei de lapte: infuzie, din 1–2 grădini, sălbăticită, rar întâlnită în etajul
linguriţe plantă mărunţită peste care se gorunului, prin pajişti şi tufărişuri de pe
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. coaste la Vârciorova în judeţul Mehedinţi;
Se lasă acoperită 15–20 minute. Se se mai numeşte stânjenel palid; Germ:
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe Schwertlilie; Magh: Nöszirom; Rus:
zi. Utilizările nu sunt verificate ştiinţific. Kasatil; Ucr: Koşuteţ. Răspândit în vestul
Stimularea secreţiei de lapte este însă şi centrul Iugoslaviei, regiunea
certă. Uz extern. 1. Pentru tratarea mediteraneană.
durerilor de ochi, nevralgiilor, durerilor de ISTORIC. Plantă cunoscută şi luată în
dinţi, ulcerelor buzelor, ale activităţii cultură încă din Antichitate. Cu predilecţie
bucale, abceselor, rănilor: decoct, din 1–2 a fost cultivată în grădinile de lângă case
linguri plantă mărunţită la o cană (250 ml) în satele din Mehedinţi şi în satele din
cu apă. Se fierbe 5 minute la un foc vestul şi centrul Iugoslaviei. Rizomul a
moderat. Se strecoară. Se face gargară în avut utilizări în medicina populară. El se
cazul afecţiunilor cavităţii bucale, după fierbea şi se lua pentru tratarea ascitei.
care se clăteşte bine gura cu decoct.
 211

DESCRIEREA SPECIEI. Rizom lung, lingură pulbere rizom la o cană (250 ml)
ramificat. Tulpină înaltă de cca 1 m, de apă sau vin. Se fierbe 3–4 minute. Se
cilindrică sau slab comprimat cilindrică, lasă acoperit 15 minute. Se strecoară. Se
glaucă, ramificată în partea superioară. bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. 2.
Lăstari sterili, lungi de 2–4 cm şi laţi de Empiric, femeile care aveau răsură
13–25 mm, la vârf cu 2 frunze glauce, (contracţii false înainte de naştere sau
ensiforme, dintre care 2 de regulă mai după naştere): decoct, din 1 linguriţă
lungi, de cca 66 cm, late de 2,8–4 cm. rizom ras la o cană (200 ml) cu rachiu. Se
Frunze tulpinale în număr de 5, alterne, fierbe 1–2 minute. Se acoperă. Se lasă 15
glauce, cu muchia îndreptată spre tulpină. minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
Flori deschis violacee, grupate câte 2–5 1–2 păhărele de mai multe ori pe zi. Uz
într-o inflorescenţă. Înflorire, V–VI. extern. Pentru tratarea umflăturilor:
Fruct, alungi elipsoidal, puţin curbat, cataplasme, cu rizomi proaspăt pisaţi,
hexagonal. Seminţe colţuroase, mari, legaţi în zona umflăturii.
lungi de 9–11 mm, cu diametrul de 6–7
mm, cu suprafaţa zbârcită.

STÂNJENEL
ALBASTRU (Iris germanica L), fam.
Iridaceae. Plantă erbacee, perenă, geofită,
frecvent cultivată, deseori prin parcuri şi
cimitire, în diferite culori, uneori
sălbăticită; se mai numeşte caciţă, ceapă,
coada-cocoşului, cocoară mnerie, cocoş,
cocoşei vineţi, cocoşel, cosiţa-fetelor,
crin, crin albastru, crin vânăt, floare
vânătă, frunză lată, găltane vinete, iarbă
lată, lilie, lilie sălbatică, lilie vânătă,
RECOLTARE. Rizomul (Irisae lilion, lilion albastru, lilion vânăt, liliu
pallidae rhizoma) se recoltează şi se vânăt, paparigă, păpurică, pescuţi, sabie,
foloseşte proaspăt sau se usucă. Uscarea sanfii, spetează, stânj, stânjene, stânjenel
se face la soare după ce se despică. Are de grădină, stânjeni albaştri, stânjeni
miros plăcut. vineţi, stânjeniţă, stânjin, stânjin vânăt,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Incomplet stânjinaşi, stânjenei mnerii, stânjenel de
studiată. Conţine heterozid flavonic, grădină, stânjenii-miresii, şovârâşcă,
iridozidul, amidon, glucide, cetone. şuvar, tulipan; Bulg: Fialki; Engl:
PROPRIETĂŢI German iris; Franc: Iris; Germ:
FARMACODINAMICE. Empiric, Schwertlilie; Magh: Lilion; Rus: Kasatik
medicina populară atribuie principiilor ghermarskii. Răspândit în regiunea
active din rizom proprietăţi diuretice, mediteraneană.
antiinflamatoare şi altele ne specifice. ISTORIC. Plantă cunoscută şi luată în
Acţionează asupra epiteliului renal mărind cultură din Antichitate. Dacii îi spuneau
secreţia şi excreţia de urină; diminuează şi coicodilă, codilă, coecólmelua, cocodilă,
înlătură în cele din urmă inflamaţiile. cocozilă, codilă, cocór merâu etc (I.
Folosite în tratarea ascitei, în naşteri şi Pachia Tatomirescu, 1997). Cultura ei se
umflături. făcea pe lângă casă, cu scopuri decorative
MEDICINĂ UMANĂ.
dar şi fitoterapeutice. Rizomii se fierbeau
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Empiric,
în apă sau în vin şi se lua în ascită. Pisaţi
pentru tratarea ascitei: decoct, din 1
212

şi plămădiţi în vin îl luau femeile care Uscarea artificială, maximum 35oC. Miros
aveau răsură la naştere şi după aceea aromat, gust dulceag. Randamentul de
(contracţii false). După descoperirea uscare este de cca 4:1. Producţia de
distilării alcoolului, rizomul se plămădea rizomi proaspeţi, 100–200 q/ha, iar
în rachiu şi era folosit în aceleaşi scop (N. producţiile medii de rizomi uscaţi, 25–30
C. Mateescu, 1908). Cu rizomii proaspăt q/ha. Condiţii tehnice de recepţie. La
pisaţi se ungeau umflăturile sau se punea produsul în stare uscată se admit ca
cataplasmă pe ele. Rizomii, se da copiilor impurităţi: maximum 5%, rizomi
în perioada când le ieşeau dinţii (G. Rácz, brunificaţi în interior sau seci; maximum
A. Laza, 1970). 2%, rizomi cu resturi de rădăcini;
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom maximum 1%, corpuri străine organice;
orizontal brun, lung de 5–10 cm, maximum 0,5%, corpuri străine minerale;
ramificat, cu porţiuni mai groase şi maximum 12%, umiditate. La produsul în
strangulări, din care se desprind rădăcini stare proaspătă se admit ca impurităţi:
adventive. Tulpină cilindrică, înaltă de maximum 5%, rizomi brunificaţi în
50–100 cm, ramificată la mijloc. Frunze interior sau seci; maximum 2%, rizomi cu
sesile, enziforme (în formă de sabie), resturi de rădăcini; maximum 1%, corpuri
formate de pe rizom şi dispuse câte 5–8 în străine organice; maximum 0,2%, corpuri
evantai, lung de 50–70 cm, late de 2–4 străine minerale; umiditatea normală a
cm, nervaţiune paralelă. Flori violete, produsului la recoltare fără urme de apă.
solitare, în vârful tulpinii sau COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomul
ramificaţiilor, puţin mirositoare; perigon conţine iridozid (heterozid flavonic),
pe două cicluri, cel exterior din 3 irone ( şi ), -iononă sau esteri cu acizii
elemente răsfrânte, iar cel intern din 3 miristic sau oleic, mirisat de metil,
elemente îndreptate în sus; androceu cu amidon, glucide, mucilagii, ulei volatil
stamine albe sau liliachii-deschis. etc.
Înflorire, V–VII. Fructe, capsule mari PROPRIETĂŢI
(5,5/2 cm), ce se deschid prin 3 linii FARMACODINAMICE. Rizomul plantei
longitudinale. Seminţe alungit-ovate, uşor are utilizări terapeutice în medicina
ascuţite la capete. umană şi tradiţională. Principiile active au
proprietăţi diuretice, cicatrizante,
antispastice şi expectorante. Acţionează
asupra epiteliului renal mărind secreţia şi
excreţia de urină; diminuează sau înlătură
spasmele; favorizează expectoraţia
eliminând din bronhii şi din plămâni
substanţele dăunătoare; stimulează
epitelizarea şi vindecarea rănilor. Folosit
în ascită, tuse, astmă, vindecarea rănilor.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
RECOLTARE. Rizomul (Irisae tratarea ascitei (efect diuretic), tusei:
germanici rhizoma) se recoltează în lunile decoct, din 2–3 g pulbere de rizom la o
septembrie – octombrie, când conţinutul cană (250 ml) apă. Se fierbe 5 minute la
în substanţe este maxim. Se taie părţile foc domol. Se lasă acoperit 10–15 minute.
aeriene. Se înlătură rădăcinile şi părţile Se strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni
seci din rizom. Se taie în felii groase de pe zi. 2. Pentru tratarea tusei convulsive,
0,2–3 cm şi se despică în lung. Se usucă astmului, bronşitei: decoct, din 5 g
la soare, pe rame, într-un singur strat. pulbere de rizom de stânjenel albastru, 5 g
 213

rădăcină de lemn dulce mărunţită la ½ Foliolele spatului liniar-lanceolate, pe dos

litru apă. Se fierbe 30 minute, timp în care carenate, lungi de cca 5–6 cm. Flori
cantitatea de lichid scade la jumătate. Se galbene, mari, tipul 3, cu pedunculi
strecoară. Se îndulceşte cu miere. Se ia, subţiri, lungi de 2,3–4,5 (5,5) cm. Perigon
după caz, câte o lingură din oră în oră sau cu lacinii lat-ovate, glabre, galbene la
o lingură la 2 ore. 3. Pentru tratarea bază, cu striaţiuni şi puncte
ascitei: decoct, din fierberea rizomilor în vişinii-violacee; androceu din 3 stamine
vin. Se bea conţinutul a 3 pahare pe zi. 4. lungi de 2–3 cm, cu filamentul
Pentru a exclude contracţiile false la galben-pal; gineceu cu stil divizat în
naştere: extracţie alcoolică, din rizomi stigmat petaloid, galben, şi lung de 1–1,5
pisaţi. Se lasă la plămădit 5–6 zile, se dă cm. Polenizare entomofilă. Înflorire, V–
gravidelor pentru a naşte mai repede şi VII. Fruct, capsulă loculicidă. Seminţe
mai uşor. Uz extern. Pentru grăbirea şi comprimate, negricioase la maturitate.
vindecarea rănilor: pulbere de rizom, se
pune direct pe rană. Rizomul plantei este
folosit, împreună cu alte plante în diferite
reţete Plafar pentru tratarea dischineziei
biliare, reumatismului, cosmetica mâinilor
şi ca tonice capilare.

STÂNJENEL GALBEN
(Iris pseudacorus L), fam. Iridaceae. RECOLTARE. Rizomii (Iridis
Plantă erbacee, perenă, geofită, comună în pseudacori rhizoma) se scot din mâl
locuri mlăştinoase, marginea lacurilor, toamna sau primăvara de timpuriu. Se
marginea bălţilor, şanţuri cu apă, în ape spală, se despică sau se taie în rondele
lin-curgătoare, în regiunea de câmpie şi subţiri şi se usucă la umbră de preferat în
deluroasă, uneori şi în regiunea muntoasă; poduri acoperite cu tablă.
se mai numeşte colţul-lupului, crin de COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Puţin
apă, crin galben, liliu galben, spetează, studiată. Rizomul conţine amidon, tanin,
spetează sălbatică, spetegioară, stânjenel substanţe rezinoase, iridin (glicozid),
păpuros; Engl: Yellow flag; Franc: săruri minerale.
Flambe d’eau; Germ: PROPRIETĂŢI
Sumpf-Schwertlilie; Magh: Sárga FARMACODINAMICE. Rizomul plantei
vizililion; Rus: Kasatik jieletâi. Răspândit are utilizări terapeutice în medicina
în Europa, Asia de Sud-Vest, Africa de umană tradiţională. Principiile active au
Sud. proprietăţi diuretice, antispastice,
ISTORIC. Plantă cunoscută din tonic-stomahice, expectorante şi
Antichitate. Ea a servit sporadic cicatrizante. Acţionează asupra epiteliului
localnicilor pentru tratarea gălbinării renal, mărind cantitatea de urină eliminată
(icterului). în timp; diminuează sau înlătură
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom gros spasmele; favorizează expectoraţia
de pe care pornesc rădăcini adventive şi eliminând din bronhii şi din plămâni
tulpini aeriene, aflat în mâlul apelor. substanţele dăunătoare; favorizează
Tulpină comprimată lateral, ramificată, digestia prin excitarea sucurilor
înaltă până la 150 cm. Frunze enziforme, gastrointestinale; stimulează epitelizarea
late de 1,5–2,5 cm, în forma unor săbii.
214

şi vindecarea rănilor. Folosit în ascită, lung de 10 mm. Flori odorante, cu miros

tuse, astmă, vindecarea rănilor. de viorele, cu laciniile externe şi cele
MEDICINĂ UMANĂ. interne alburii, cele externe deschis
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru liliachii, grupate câte 2–3 într-o
acţiunea diuretică se foloseşte empiric în inflorescenţă. Înflorire, V–VI. Fruct, cu
tratarea ascitei ca tonic stomahic, pentru pereţii adânc brăzdaţi, cele trei laturi cu
stimularea digestiei şi ca expectorant: câte o brazdă adâncă
decoct, din 2 linguriţe cu pulbere de rizom
la o cană (250 ml) cu apă. Se lasă la
macerat 1–2 ore, apoi se fierbe 10–15
minute. Se acoperă şi se lasă la răcit. Se
strecoară. Se bea fracţionat în timpul unei
zile. Uz extern. Pentru tratarea rănilor,
urticariilor şi combaterea mătreţii: decoct,
din 2 linguri pulbere de rizom la o cană
(250 ml) cu apă. Se lasă 2 ore la macerat.
Se fierbe 10–15 minute la foc domol. Se
strecoară. Se spală local.
RECOLTARE. Rizomul (Irisae
florentinae rhizoma) se recoltează în
lunile septembrie – octombrie, când
conţinutul în substanţe este maxim. Se
STÂNJIN (Iris florentina
taie părţile aeriene. Se înlătură rădăcinile
L), fam. Iridaceae. Plantă erbacee,
şi părţile seci din rizom. Se taie în felii
perenă, geofită, cultivată prin grădini ca
groase de 0,2–3 cm şi se despică în lung.
plantă ornamentală, iar în câmpurile de
Se usucă la soare, pe rame, într-un singur
experienţă pentru rizomul său folosit ca
strat. Uscarea artificială, maximum 35oC.
drog; se mai numeşte crin, crin albastru,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rizomul
crin vânăt, floare vânătă, lilie, lilie
conţine iridozid (heterozid flavonic),
vânătă, rădăcină de micşunea, spetează,
stânjeni, stânjeniţă, stânjini, stânjini irone ( şi ), -iononă sau esteri cu acizii
vineţi; Franc: Iris; Germ: Schwertlilie; miristic sau oleic, mirisat de metil,
Magh: Nöszirom; Rus: Kasatik; Ucr: amidon, glucide, mucilagii, ulei volatil
Koşuteţ. Răspândită în Europa (regiunea etc.
PROPRIETĂŢI
mediteraneană).
FARMACODINAMICE. Rizomul plantei
ISTORIC. Planta este cunoscută din
are utilizări terapeutice în medicina
vechime. A fost cultivată pe lângă casele
umană şi tradiţională. Principiile active au
oamenilor pentru aspectul său frumos, dar
proprietăţi diuretice, cicatrizante,
şi pentru scopuri medicinale. A avut
antispastice şi expectorante. Acţionează
aceleaşi întrebuinţări ca şi stânjenelul
asupra epiteliului renal mărind secreţia şi
albastru (Iris germanica). V. Ciocârlan
excreţia de urină; diminuează sau înlătură
(1989), în: Flora ilustrată a României,
spasmele; favorizează expectoraţia
vol. II, p. 422, consideră această specie ca
eliminând din bronhii şi din plămâni
varietate (var. floretina Dykes) a speciei
substanţele dăunătoare; stimulează
Iris germanica.
epitelizarea şi vindecarea rănilor. Folosit
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
în ascită, tuse, astmă, vindecarea rănilor.
galben deschis sau bruniu. Tulpină MEDICINĂ UMANĂ.
cilindrică, ramificată, înaltă de 45–60 cm, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
la bază înfăşurată în vagina celor 6 frunze. tratarea ascitei (efect diuretic), tusei:
Vârful lăstarului fructifer cu un rostru
 215

decoct, din 2–3 g pulbere de rizom la o Dub ceresceatâi; Ucr: Dub. Răspândit în
cană (250 ml) apă. Se fierbe 5 minute la Europa.
foc domol. Se strecoară. Se bea conţinutul ISTORIC. Arbore cunoscut din
a 1–2 căni pe zi. 2. Pentru tratarea tusei vechime. La sfârşitul erei terţiare, în
convulsive, astmului, bronşitei: decoct, pliocen, pădurile din Carpaţi erau
din 5 g pulbere de rizom de stânjen, 5 g constituite din mai multe specii
rădăcină de lemn dulce mărunţită la ½ asemănătoare celor de stejar, între care şi
litru apă. Se fierbe 30 minute, timp în care stejarul (V. Stănescu, N. Şofletea, Oana
cantitatea de lichid scade la jumătate. Se Popescu, 1997). În postglaciar, acum
strecoară. Se îndulceşte cu miere. Se ia, 9.000 de ani, stejarul ocupă suprafeţe tot
după caz, câte o lingură din oră în oră sau mai mari, mai ales în regiunea colinară. În
o lingură la 2 ore. 3. Pentru tratarea următoarele perioade postglaciare
ascitei: decoct, din fierberea rizomilor în (atlantic şi subboreal), în care se
vin. Se bea conţinutul a 3 pahare pe zi. 4. înregistrează optimul climatic stejăretele
Pentru a exclude contracţiile false la amestecate cu alun au luat locul
naştere: extracţie alcoolică, din rizomi molidişurilor, ajungând până la 1.500 m
pisaţi. Se lasă la plămădit 5–6 zile, se dă altitudine. În perioada de trecere de la
gravidelor pentru a naşte mai repede şi subboreal cu climatul cald şi uscat la
mai uşor. Uz extern. Pentru grăbirea şi subatlanticul umed şi rece, stejarul era
vindecarea rănilor: pulbere de rizom, se predominant cel puţin în regiunile de
pune direct pe rană. Rizomul plantei este câmpie. El se menţine în majoritatea
folosit, împreună cu alte plante în diferite pădurilor de câmpie, cel mai adesea în
reţete Plafar pentru tratarea dischineziei amestec cu carpenul, teiul, alunul ş. a.
biliare, reumatismului, cosmetica mâinilor Stejarul a fost cunoscut de strămoşii noştri
şi ca tonice capilare. antici (daci şi romani). Ei l-au folosit la
construcţii, vopsitorie, tăbăcitul pieilor şi
medicină. Scoarţa de stejar a fost utilizată
pentru vopsitul în negru. Scoarţa de stejar
STEJAR (Quercus robur se fierbea cu piatră acră şi decoctul se
L), fam. Fagaceae. Arbore foios, ţinea în gură contra durerilor de dinţi.
megafanerofit, indigen, întâlnit în Decoctul din scoarţă, crenguţe şi frunzele
regiunea de câmpie şi dealuri (terasele stejarului se punea în scăldători pentru
râurilor, platforme, piemonturi), cu limita revigorarea organismului. Cu decoctul
superioară la cca 600–650 (700) m scoarţei se spălau rănile şi hemoroizii.
altitudine, formând arboreturi de amestec Din scoarţa recoltată primăvara se făcea
cu alte foioase (păduri de şleau), sau un decoct, se îndulcea puţin cu miere şi se
arboreturi pure (stejărete). În România folosea în bolile de rinichi. Ceaiul din
ocupă 2% din suprafaţa păduroasă a ţării, scoarţă se mai folosea contra leucoreei şi
respectiv cca 130.000 ha. Pădurile cele hemoroizilor la femei, la hemoragii,
mai întinse (peste 80% din total) se găsesc vărsături cu sânge şi hemoptiziilor. Praful
în sudul ţării, câmpiile din vestul ţării, obţinut din scoarţa de stejar se trăgea pe
nord-vestul Moldovei şi în Podişul nas, pentru a oprii scurgerea sângelui.
Transilvaniei; se mai numeşte gorun, Decoctul concentrat obţinut din scoarţă
sledun, stejar pedunculat, şledun, ştojar, servea la îmbăierea picioarelor reumatice
terş, trăjer, tufan; Engl: British oak, şi contra transpiraţiei. Ghinda prăjită şi
English oak; Franc: Chêne; Germ: râşnită se dădea la copii, cu apă, când
Stiel-Eiche; Magh: Kocsános tölgy; Rus: aveau treapăd (diaree). Galele de stejar se
uscau, pe pisau, se puneau în apă şi cu
aceasta se clătea gura de şfreanţ (sifilis).
216

Ascita era tratată cu fierturile din frunze. peduncul comun. Cupă hemisferică,
În alte ţinuturi ale Europei componente lemnoasă, cu solzi mici,
ale stejarului au fost utilizate ca remedii ovaţi-triunghiulari, strânşi-alipiţi,
pentru diferite boli. De exemplu, din cele concrescuţi, liberi numai la vârf.
mai vechi timpuri, scoarţa a fost folosită Capacitatea germinativă, 70–80%.
contra febrelor intermitente. Hippocrate îi Fructifică o dată la 6–10 ani. Prima
cunoştea deja virtuţile. Dioscoride şi fructificare, la 70 ani, când se află în
Galen prescriau scoarţa în hemoptizii şi masiv, şi la 40–50 ani, când creşte izolat.
hemoragii; frunzele proaspete erau Posedă mare capacitate de regenerare
aplicate pe tumefacţii şi răni; ghindele vegetativă prin lăstărire. Creşte activ până
erau folosite pentru bolile de rinichi şi ca la 150–200 ani, cu maximum între 50–70
antidot al veninurilor. Mai târziu, în ani. Longevitate, 500–600 ani,
perioada Renaşterii, scoarţa de stejar a excepţional, 2000 ani.
fost folosită în dizenterie (ca astringent
intestinal), iar distilatul obţinut din
muguri tineri proaspeţi a servit pentru
rezolvarea tuturor disfuncţiilor ficatului,
dizolvarea calculilor renali şi oprirea
secreţiilor albe vaginale la femei.
Ghindele mărunţite şi utilizate la copii în
cuture intestinale subunite sau cronice. Nu
de mult, au fost izolate din funcţiunile
meristematice ale rădăcinii substanţe
polichinanice cu acţiune calmantă şi
anticongestionantă. RECOLTARE. Scoarţa (Quercus
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină cortex) se recoltează toamna la sfârşitul
pivotantă, profundă. Tulpină dreaptă, bine vegetaţiei sau primăvara în martie –
elagată, înaltă până la 50 m, diametrul 1– aprilie, de pe ramurile tinere de 2–3 ani.
2 m. Scoarţa cu ritidom brun-negricios, De obicei se recoltează primăvara.
tare, adânc-brăzdată longitudinal şi Produsul se prezintă sub formă de bucăţi
transversal, până la 10 cm adâncime. plate sau rulate în tuburi, altele sub formă
Lemn cu duramen brun-roşiatic, alburn de jgheab. Gust astringent. Prin înmuiere
gălbui-roşiatic, raze medulare mari, bine în apă, dezvoltă un miros de materie
vizibile, inele anuale vizibile. Coroana tanantă. Se usucă în locuri aerate. Uscarea
profundă şi largă, cu ramuri viguroase, artificială, la 40–50oC. Se păstrează în
noduroase, întinse orizontal. Lujerii saci textili. Ghindele (Quercus fructus) se
viguroşi, muchiaţi, glabri, bruni-măslinii. recoltează toamna, când ajung la
Mugurii ovoizi, bruni-lucitori. Frunze maturitate. Se usucă în poduri acoperite
lobate până la pentafidate, cu 4–8 perechi cu tablă. Li se îndepărtează învelişul, se
de lobi obtuzi sau rotunjiţi, inegal separaţi prăjesc, se pulverizează obţinând cafeaua
prin sinusuri neregulate, glabre, pieloase de ghindă (Quercus tostumsemen). Galele
la maturitate. Flori unisexuat-monoice, (Quercus gallae) se recoltează de pe
cele femele lung-pedunculate, dispuse frunze şi pot fi folosite ca substanţă activă
câte 3–6 în ciorchine. Înflorire, IV–V. astringentă.
Polenizare anemofilă. Fructe, achene COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa
(ghindă) ovoidale, alungite până la conţine acizii quvercitanic şi quercitanina
cilindrice (2–4 cm) brune-gălbui, în stare (9–15%), elagic, galic, nictanic şi roburic,
proaspătă cu dungi longitudinale verzui quercina (principiu amar), floroglucina,
caracteristice; grupate câte 2–5 pe un
 217

substanţe pectice, rezine, zaharuri, şi ca antidiuretic: decoct, din 1 linguriţă

substanţe minerale. Lemnul conţine ghinde prăjite şi măcinate (pulverizate) la
pentozane, galactan, lignină, substanţe o ceaşcă cu apă. Se fierbe 1–2 minute. Se
tanante, mici cantităţi de ceruri şi grăsimi, strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 ceşti pe
substanţe minerale (K, Ca, Mg, Fe, Si, zi. Uz extern. 1. Pentru tratarea
Na). Ghindele conţin tanini în procente hemoroizilor, degerăturilor, transpiraţiei
ensuite. Rădăcinile conţin tanini (20-22%) excesive a picioarelor şi mâinilor: decoct,
şi substanţe polichinonice cu acţiune din 20–30 g scoarţă mărunţită la 1 litru de
calmantă şi anti-inflamatoare asupra apă. Puternic astringent. Se fac băi locale.
pielii. 2. Pentru tratarea leucoreei: decoct, din 2
PROPRIETĂŢI linguri de scoarţă mărunţită la o cană (250
FARMACODINAMICE. Scoarţa şi ml) cu apă. Se fac 2 spălături vaginale pe
ghindele au utilizări terapeutice în zi, din care ultima seara, înainte de
medicina umană şi veterinară, cultă şi culcare. 3. Pentru oprirea secreţiei de
tradiţională. Principiile active acţionează lapte (efect antigalactogog): decoct, din
hemostatic, antiseptic, antidiareeic, 2–3 linguri de scoarţă mărunţită la o cană
astringent, cicatrizant, dezinfectant. cu apă. Se aplică local cataplasme calde.
Posedă însuşirea de a opri hemoragia; au 4. Pentru tratarea afecţiunilor cavităţii
proprietatea de a distruge bacteriile şi alte bucale, durerilor de dinţi, rinofaringitei,
microorganisme de pe tegumente şi faringitei acute, cronice, arsurilor,
mucoase; precipită proteinele din degerăturilor: decoct, din 3–4 linguriţe de
conţinutul intestinal având un rol adjuvant pulbere scoarţă la o cană (250 ml) cu apă.
în tratamentul acţiunilor inflamatorii acute În afecţiuni bucale se clăteşte gura cu
ale intestinului; stimulează procesul de decoct, contra degerăturilor se
epitelizare şi vindecare a rănilor. tamponează local cu vată înmuiată în
Recomandat în gastrite, ulcer, diaree, decoct, iar în rinofaringită, faringită acută
enterite, melene, hemoroizi, rinofaringită, şi cronică se face gargară de 2–3 ori pe zi,
faringită, gingivită, stomatită, leucoree, cu decoct la temperatură suportabilă. 5.
metrită, degerături, rosături de pantof, Pentru combaterea transpiraţiei
arsuri, răni, contra transpiraţiei picioarelor, a rosăturilor de pantofi,
picioarelor. degerăturilor: decoct, din 10 g pulbere
MEDICINĂ UMANĂ. scoarţă (o linguriţă) la 100 ml apă. Se face
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru baie la picioare, zilnic, înainte de culcare.
tratarea gastritei hiperacide, ulcerului 6. Pentru tratarea hemoroizilor: alifie, din
gastro-duodenal, în diaree, enterite, 5 g pulbere de gale recoltate de pe frunze
melene, hemoroizi, rinofaringită, faringită şi 30 g untură de porc proaspătă. Se aplică
acută şi cronică: a) decoct, din 2 linguriţe unguente locale. 7. Pentru tratarea
de scoarţă mărunţită la o cană (200 ml) cu gingivitelor: tinctură; se lasă 10 zile la
apă rece. Se fierbe 20–30 minute. Se bea macerat, într-o sticlă, 10 g gale şi 100 ml
conţinutul a 2 căni pe zi, între mese, alcool. Sticla se agită zilnic de 2–3 ori. Se
neîndulcit; b) decoct, din 2 linguriţe cu strecoară. Se trage în sticle închise a
pulbere scoarţă la o cană (250 ml) cu apă. culoare. Se astupă cu dop. Cu 10–15
Se fierbe 10–15 minute. Se lasă în repaus picături al o ceaşcă cu apă rece
acoperit. Se strecoară. Se bea conţinutul a (temperatura camerei) se face gargară, se
1–2 căni pe zi; c) cafea, dintr-o linguriţă freacă gingiile şi se clăteşte gura. Scoarţa
de ghinde prăjite şi măcinate. Se bea câte este inclusă în compoziţia diferitelor
o ceaşcă neîndulcită, dimineaţa, pe ceaiuri Plafar. 8. Pentru tratarea
stomacul gol. Reglează scaunul în diaree. hemoroizilor: decoct, din 10 g scoarţă
2. Pentru tratarea anemiilor, rahitismului uscată şi bine mărunţită la o cană (200 ml)
218

cu apă. Se fierbe 5 minute. Se acoperă şi (Cornus sanguinea). Se iau 70 picături, o

se lasă să se răcească până la călduţ. Se dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
strecoară. Se fac spălături intrarectale cu înainte de masă. 7. Pentru prolaps anal şi
irigatorul. uterin: maceratul glicero-hidro-alcoolic 1
Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru DH, din mugurii de stejar, se asociază cu
tratarea asteniei, hipotensiune, senescenţă maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
precoce, rahitism, leucorei atonic vaginal, din muguri proaspeţi de frasin (Fraxinus
menoragie, menopauză, metrită, leziuni excelsior). Se iau 70 picături, o dată pe zi,
de decubit, eczeme şi regarde anale, în puţină apă. 8. Pentru fragilitate capilară
eczeme umede, hiperhidroză, limfatism, cu tendinţă de formare de echimoze:
conjunctivită, dermatopolimiozită, maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
hiposuprarenalism, astenie şi ca muguri proaspeţi de stejar, se asociază cu
stimulator poliendocrin: macerat glicero- maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi obţinut din mugurii proaspeţi de castan
de stejar (Quercus robur). Se iau 50-70 sălbatic (Aesculus hippocastanum). Se
picături de 1-2 ori pe zi. 2. Pentru iau 70 picături, o dată pe zi, în puţină apă,
adinamie gonadică, astenie sexuală senilă, cu 15 minute înainte de masă. 9. Pentru
andropauză, menopauză: macerat glicero- tulburări menstruale, maceratul glicero-
hidro-alcoolic 1 DH, din ghinde de stejar hidro-alcoolic 1 DH, din mugurii
(Quercus robur). 3. Pentru adinamie proaspeţi de stejar, se asociază cu
gonadică, astenie sexuală senilă, maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH
andropauză, menopauză: extract glicero- mlădiţelor proaspete de zmeur (Rubus
hidro-alcoolic din ghinde de stejar. Se iau idaeeus) şi mugurilor proaspeţi de salcie
50-70 picături, de 1-2 ori pe zi, cu 15 albă (Salix alba). se iau 50-70 picături, o
minute înainte de masă. 4. Pentru dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
adenamie gonadică, astenie sexuală înainte de masă. 10. Pentru grăbirea
juvenilă, frigiditate, retard al menarhei şi cicatrizării ţesutului cutanat şi ţesutului
pubertăţii, impotenţă: macerat glicero- conjunctiv: macerat glicero-hidro-
hidro-alcoolic 1 DH, din amenţi proaspeţi alcoolic 1 DH rădăcini tinere (radicule) de
de stejar. Se iau 50-70 picături, de 1-2 ori stejar. Se iau 30-50 picături, de 1-2 ori pe
pe zi, în puţină apă, cu 15 minute înainte zi, în puţină apă, cu 15 minute înainte de
de masă. În astenia sexuală juvenilă cu masă. 11. Pentru cicatrizarea şi vindecarea
depresie şi în frigiditate juvenilă cu ţesutului cutanat: macerat glicero-hidro-
depresie, maceratul amenţilor de stejar se alcoolic 1 DH, din scoarţă proaspătă de
asociază cu maceratul amenţilor proaspeţi rădăcini. Se iau 30-50 picături, de 1-2 ori
de mesteacăn pufos (Betula pubescens). pe zi, în puţină apă, cu 15 minte înainte de
Efectul terapeutic este mai mare. 5. Pentru a mânca.
tratarea de hipo-suprarenalism cu MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
hipotensiune arterială: macerat glicero- intern. Pentru tratarea gastroenteritelor:
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi decoct, din 5–10 g pulbere de scoarţă sau
de stejar în asociere cu maceratul glicero- pulbere de gale la 100 ml apă. Se fierbe
hidro-alcoolic 1 DH, de muguri proaspeţi 10 minute. Se lasă la răcit. Se strecoară.
de coacăz negru (Ribes nigrum). Se iau Se administrează prin breuvaj bucal (se
70 picături, o dată pe zi, în puţină apă, cu toarnă pe gât). Dozele de tratament:
15 minute înainte de masă. 6. Pentru şoc, animale mari (cabaline, taurine), 14–50 g;
cianoză şi colaps vascular: macerat animale mijlocii (ovine, caprine porcine),
glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri 5–10 g; animale mici (pisici, câini), 0,1–
proaspeţi de stejar în asociere cu 1–5 g; găini, 0,1–1 g. Pulberea de scoarţă
maceratul mugurilor proaspeţi de sânger se mai administrează sub formă de boluri
 219

şi mixturi. Uz extern. Pentru tratarea lung până la 15 cm. Cupă cu solzii

panariţiului şi furculiţei putrede: decoct gheboşi, aşezaţi în rânduri circulare.
concentrat, din 10–15 g scoarţă la 100 ml
apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă la răcit.
Se strecoară. Se spală local cu decoct,
folosind un pansament, şi apoi se aplică
comprese îmbibate în decoct şi se
bandajează.

STEJAR BRUMĂRIU RECOLTARE. Scoarţa (Quercus

(Quercus pedunculiflora C. Koch), fam. cortex) se recoltează toamna la sfârşitul
Fagaceae. Arbore foios, indigen, vegetaţiei sau primăvara în martie –
megafanerofit, identificat în România în aprilie, de pe ramurile tinere de 2–3 ani.
anul 1936, cu areal întins în silvostepă, De obicei se recoltează primăvara.
unde formează arboreturi pure sau în Produsul se prezintă sub formă de bucăţi
amestec; se mai numeşte ganţoi, slodun; plate sau rulate în tuburi, altele sub formă
Germ: Grauc Stiel-Eiche; Magh: Szürke de jgheab. Gust astringent. Prin înmuiere
tölgy; Rus: Dub nojkoţvetnâi. Răspândit în apă, dezvoltă un miros de materie
în Peninsula Balcanică, nordul Asiei Mici, tanantă. Se usucă în locuri aerate. Uscarea
Munţii Caucaz şi Peninsula Crimeea. artificială, la 40–50oC. Se păstrează în
ISTORIC. Vegetează la noi din saci textili. Ghindele (Quercus fructus) se
timpuri îndepărtate. El se aseamănă mult recoltează toamna, când ajung la
cu Q. robur, cu care a şi fost confundat maturitate. Se usucă în poduri acoperite
până în anul 1936, când a fost identificat cu tablă. Li se îndepărtează învelişul, se
de Al. Borza. prăjesc, se pulverizează obţinând cafeaua
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină de ghindă (Quercus tostumsemen). Galele
pivotant-trasantă. Tulpină dreaptă, înaltă (Quercus gallae) se recoltează de pe
până la 25–30 (35) m. Scoarţă cu ritidom frunze şi pot fi folosite ca substanţă activă
gros, adânc-crăpat, apărut de timpuriu. astringentă.
Lemn cu duramen brun-roşiatic, alburn COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa
gălbui-roşiatic, raze medulare mari, bine conţine acizii cavercitanic (9–15%),
vizibile, inele anuale vizibile. Frunze elagic, galic, nictanic şi roburic, cvercina
variabile ca formă, cu lăţimea mai mare la (principiu amar), floroglucina, substanţe
mijloc sau spre vârf, iar lobii mijlocii pectice, rezine, zaharuri, substanţe
aproape perpendiculari pe nervura minerale. Lemnul conţine pentozane,
mediană, pe faţa superioară galactan, lignină, substanţe tanante, mici
verzi-întunecaţi, pe cea inferioare cantităţi de ceruri şi grăsimi, substanţe
cenuşii-brumării, glauscente, de regulă minerale (K, Ca, Mg, Fe, Si, Na).
pubescente, rareori glabre. PROPRIETĂŢI
Unisexuat-monoice, cu inflorescenţe FARMACODINAMICE. Scoarţa şi
femele lung-pedunculate, iar în cadrul ghindele au utilizări terapeutice în
florilor stigmate late, capitate, plane şi medicina umană şi veterinară, cultă şi
întinse orizontal. Înflorire, V. Fructe, tradiţională. Principiile active acţionează
achene (ghinde) mari, lungi de 3–5 cm, hemostatic, antiseptic, antidiareeic,
grosime de 2 cm, prinse pe un peduncul astringent, cicatrizant, dezinfectant.
Posedă însuşirea de a opri hemoragia; au
220

proprietatea de a distruge bacteriile şi alte bucale, durerilor de dinţi, rinofaringitei,

microorganisme de pe tegumente şi faringitei acute, cronice, arsurilor,
mucoase; precipită proteinele din degerăturilor: decoct, din 3–4 linguriţe de
conţinutul intestinal având un rol adjuvant pulbere scoarţă la o cană (250 ml) cu apă.
în tratamentul acţiunilor inflamatorii acute În afecţiuni bucale se clăteşte gura cu
ale intestinului; stimulează procesul de decoct, contra degerăturilor se
epitelizare şi vindecare a rănilor. tamponează local cu vată înmuiată în
Recomandat în gastrite, ulcer, diaree, decoct, iar în rinofaringită, faringită acută
enterite, melene, hemoroizi, rinofaringită, şi cronică se face gargară de 2–3 ori pe zi,
faringită, gingivită, stomatită, leucoree, cu decoct la temperatură suportabilă. 5.
metrită, degerături, rosături de pantof, Pentru combaterea transpiraţiei
arsuri, răni, contra transpiraţiei picioarelor, a rosăturilor de pantofi,
picioarelor. degerăturilor: decoct, din 10 g pulbere
MEDICINĂ UMANĂ. scoarţă (o linguriţă) la 100 ml apă. Se face
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru baie la picioare, zilnic, înainte de culcare.
tratarea gastritei hiperacide, ulcerului 6. Pentru tratarea hemoroizilor: alifie, din
gastro-duodenal, în diaree, enterite, 5 g pulbere de gale recoltate de pe frunze
melene, hemoroizi, rinofaringită, faringită şi 30 g untură de porc proaspătă. Se aplică
acută şi cronică: a) decoct, din 2 linguriţe unguente locale. 7. Pentru tratarea
de scoarţă mărunţită la o cană (200 ml) cu gingivitelor: tinctură; se lasă 10 zile la
apă rece. Se fierbe 20–30 minute. Se bea macerat, într-o sticlă, 10 g gale şi 100 ml
conţinutul a 2 căni pe zi, între mese, alcool. Sticla se agită zilnic de 2–3 ori. Se
neîndulcit; b) decoct, din 2 linguriţe cu strecoară. Se trage în sticle închise a
pulbere scoarţă la o cană (250 ml) cu apă. culoare. Se astupă cu dop. Cu 10–15
Se fierbe 10–15 minute. Se lasă în repaus picături al o ceaşcă cu apă rece
acoperit. Se strecoară. Se bea conţinutul a (temperatura camerei) se face gargară, se
1–2 căni pe zi; c) cafea, dintr-o linguriţă freacă gingiile şi se clăteşte gura. Scoarţa
de ghinde prăjite şi măcinate. Se bea câte este inclusă în compoziţia diferitelor
o ceaşcă neîndulcită, dimineaţa, pe ceaiuri Plafar. 8. Pentru tratarea
stomacul gol. Reglează scaunul în diaree. hemoroizilor: decoct, din 10 g scoarţă
2. Pentru tratarea anemiilor, rahitismului uscată şi bine mărunţită la o cană (200 ml)
şi ca antidiuretic: decoct, din 1 linguriţă cu apă. Se fierbe 5 minute. Se acoperă şi
ghinde prăjite şi măcinate (pulverizate) la se lasă să se răcească până la călduţ. Se
o ceaşcă cu apă. Se fierbe 1–2 minute. Se strecoară. Se fac spălături intrarectale cu
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 ceşti pe irigatorul.
zi. Uz extern. 1. Pentru tratarea Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru
hemoroizilor, degerăturilor, transpiraţiei tratarea asteniei, hipotensiune, senescenţă
excesive a picioarelor şi mâinilor: decoct, precoce, rahitism, leucorei atonic vaginal,
din 20–30 g scoarţă mărunţită la 1 litru de menoragie, manopauză, metrită, leziuni
apă. Puternic astringent. Se fac băi locale. de decubit, eczeme şi regarde anale,
2. Pentru tratarea leucoreei: decoct, din 2 eczeme umede, hiperhidroză, limfatism,
linguri de scoarţă mărunţită la o cană (250 conjunctivită, dermatopolimiozită,
ml) cu apă. Se fac 2 spălături vaginale pe hiposuprarenalism, astenie şi ca
zi, din care ultima seara, înainte de stimulator poliendocrin: macerat glicero-
culcare. 3. Pentru oprirea secreţiei de hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi
lapte (efect antigalactogog): decoct, din de stejar brumăriu (Quercus
2–3 linguri de scoarţă mărunţită la o cană penduculiflora). Se iau 50-70 picături de
cu apă. Se aplică local cataplasme calde. 1-2 ori pe zi. 2. Pentru adinamie gonadică,
4. Pentru tratarea afecţiunilor cavităţii astenie sexuală senilă, andropauză,
 221

menopauză: macerat glicero-hidro- (Aesculus hippocastanum). Se iau 70

alcoolic 1 DH, din ghinde de stejar picături, o dată pe zi, în puţină apă, cu 15
(Quercus robur). 3. Pentru adinamie minute înainte de masă. 9. Pentru
gonadică, astenie sexuală senilă, tulburări menstruale, maceratul glicero-
andropauză, menopauză: extract glicero- hidro-alcoolic 1 DH, din mugurii
hidro-alcoolic din ghinde de stejar proaspeţi de stejar brumăriu, se asociază
brumăriu. Se iau 50-70 picături, de 1-2 ori cu maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH
pe zi, cu 15 minute înainte de masă. 4. mlădiţelor proaspete de zmeur (Rubus
Pentru adenamie gonadică, astenie idaeeus) şi mugurilor proaspeţi de salcie
sexuală juvenilă, frigiditate, retard al albă (Salix alba). se iau 50-70 picături, o
menarhei şi pubertăţii, impotenţă: dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din înainte de masă. 10. Pentru grăbirea
amenţi proaspeţi de stejar brumăriu. Se cicatrizării ţesutului cutanat şi ţesutului
iau 50-70 picături, de 1-2 ori pe zi, în conjunctiv: macerat glicero-hidro-
puţină apă, cu 15 minute înainte de masă. alcoolic 1 DH rădăcini tinere (radicule) de
În astenia sexuală juvenilă cu depresie şi stejar brumăriu. Se iau 30-50 picături, de
în frigiditate juvenilă cu depresie, 1-2 ori pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
maceratul amenţilor de stejar brumăriu se înainte de masă. 11. Pentru cicatrizarea şi
asociază cu maceratul amenţilor proaspeţi vindecarea ţesutului cutanat: macerat
de mesteacăn pufos (Betula pubescens). glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din scoarţă
Efectul terapeutic este mai mare. 5. Pentru proaspătă de rădăcini. Se iau 30-50
tratarea de hipo-suprarenalism cu picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină apă, cu
hipotensiune arterială: macerat glicero- 15 minte înainte de a mânca.
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
de stejar brumăriu în asociere cu intern. Pentru tratarea gastroenteritelor:
maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH, de decoct, din 5–10 g pulbere de scoarţă sau
muguri proaspeţi de coacăz negru (Ribes pulbere de gale la 100 ml apă. Se fierbe
nigrum). Se iau 70 picături, o dată pe zi, 10 minute. Se lasă la răcit. Se strecoară.
în puţină apă, cu 15 minute înainte de Se administrează prin breuvaj bucal (se
masă. 6. Pentru şoc, cianoză şi colaps toarnă pe gât). Dozele de tratament:
vascular: macerat glicero-hidro-alcoolic animale mari (cabaline, taurine), 14–50 g;
1 DH, din muguri proaspeţi de stejar animale mijlocii (ovine, caprine porcine),
brumăriu în asociere cu maceratul 5–10 g; animale mici (pisici, câini), 0,1–
mugurilor proaspeţi de sânger (Cornus 1–5 g; găini, 0,1–1 g. Pulberea de scoarţă
sanguinea). Se iau 70 picături, o dată pe se mai administrează sub formă de boluri
zi, în puţină apă, cu 15 minute înainte de şi mixturi. Uz extern. Pentru tratarea
masă. 7. Pentru prolaps anal şi uterin: panariţiului şi furculiţei putrede: decoct
maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH, concentrat, din 10–15 g scoarţă la 100 ml
din mugurii de stejar brumăriu, se apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă la răcit.
asociază cu maceratul glicero-hidro- Se strecoară. Se spală local cu decoct,
alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de folosind un pansament, şi apoi se aplică
frasin (Fraxinus excelsior). Se iau 70 comprese îmbibate în decoct şi se
picături, o dată pe zi, în puţină apă. 8. bandajează.
Pentru fragilitate capilară cu tendinţă de
formare de echimoze: maceratul glicero-
hidro-alcoolic 1 DH, muguri proaspeţi de
stejar brumăriu, se asociază cu maceratul STEJAR PUFOS
glicero-hidro-alcoolic 1 DH obţinut din (Quercus pubescens Willd. syn Q.
mugurii proaspeţi de castan sălbatic
222

langinosa Thull), fam. Fagaceae. Arbore aprilie, de pe ramurile tinere de 2–3 ani.
foios, megafanerofit, întâlnit aproape în De obicei se recoltează primăvara.
toate provinciile, mai ales sub formă de Produsul se prezintă sub formă de bucăţi
arboreturi, dumbrăviţe, pâlcuri şi plate sau rulate în tuburi, altele sub formă
tufărişuri izolate, mult dispersate în de jgheab. Gust astringent. Prin înmuiere
subzona silvostepei şi colinară din sudul în apă, dezvoltă un miros de materie
Moldovei, Munteniei, Olteniei, Banatului, tanantă. Se usucă în locuri aerate. Uscarea
vestul Transilvaniei, iar în Dobrogea artificială, la 40–50oC. Se păstrează în
participă la constituirea asociaţiilor saci textili. Ghindele (Quercus fructus) se
şibliac, împreună cu cărpiniţa şi alte recoltează toamna, când ajung la
specii; se mai numeşte ceretic, gârneaţă, maturitate. Se usucă în poduri acoperite
goron, lemn tare, stejar negru, stejar cu tablă. Li se îndepărtează învelişul, se
roşu, stejar scămos, stejărică, sledun, prăjesc, se pulverizează obţinând cafeaua
tufan, tufă, tufă râioasă; Germ: de ghindă (Quercus tostumsemen). Galele
Flaum-Eiche; Magh: Molyhos tölgy; (Quercus gallae) se recoltează de pe
Rus: Dub puşistâi. Răspândit în regiunile frunze şi pot fi folosite ca substanţă activă
mediteraneană şi submediteraneană. astringentă.
ISTORIC. Arbore cunoscut din COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa
vechime şi cu aceleaşi utilizări ca şi conţine acizii cavercitanic (9–15%),
stejarul (Q. robur). elagic, galic, nictanic şi roburic, cvercina
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină (principiu amar), floroglucina, substanţe
pivotant-trasantă. Tulpină frecvent pectice, rezine, zaharuri, substanţe
strâmbă, înaltă până la 15 m. Scoarţă cu minerale. Lemnul conţine pentozane,
ritidom brun-negricios, tare, dens şi galactan, lignină, substanţe tanante, mici
adânc-crăpat, format de timpuriu. cantităţi de ceruri şi grăsimi, substanţe
Coroană rară, largă, luminoasă. Lujeri minerale (K, Ca, Mg, Fe, Si, Na).
cenuşiu-pubescenţi. Muguri mici, ovoizi, PROPRIETĂŢI
tomentoşi. Frunze mici (4–8 cm), FARMACODINAMICE. Scoarţa şi
lobat-ovate, tari, neregulat-sinuat-lobate, ghindele au utilizări terapeutice în
cu 3–6 perechi de lobi încreţiţi, ondulaţi, medicina umană şi veterinară, cultă şi
despărţiţi în sinusuri înguste, pe faţa tradiţională. Principiile active acţionează
inferioară cenuşiu-tomentoase. Înflorire, hemostatic, antiseptic, antidiareeic,
V. Fructifică la 8–12 ani. Fructe, achene astringent, cicatrizant, dezinfectant.
(ghinde) mici, cca 1,5 cm, aşezate în cupe Posedă însuşirea de a opri hemoragia; au
cu solzi mici, cenuşiu-pubescenţi, sesile, proprietatea de a distruge bacteriile şi alte
longevitate mici. microorganisme de pe tegumente şi
mucoase; precipită proteinele din
conţinutul intestinal având un rol adjuvant
în tratamentul acţiunilor inflamatorii acute
ale intestinului; stimulează procesul de
epitelizare şi vindecare a rănilor.
Recomandat în gastrite, ulcer, diaree,
enterite, melene, hemoroizi, rinofaringită,
faringită, gingivită, stomatită, leucoree,
metrită, degerături, rosături de pantof,
arsuri, răni, contra transpiraţiei
RECOLTARE. Scoarţa (Quercus picioarelor.
cortex) se recoltează toamna la sfârşitul MEDICINĂ UMANĂ.
vegetaţiei sau primăvara în martie –
 223

FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru baie la picioare, zilnic, înainte de culcare.

tratarea gastritei hiperacide, ulcerului 6. Pentru tratarea hemoroizilor: alifie, din
gastroduodenal, în diaree, enterite, 5 g pulbere de gale recoltate de pe frunze
melene, hemoroizi, rinofaringită, faringită şi 30 g untură de porc proaspătă. Se aplică
acută şi cronică: a) decoct, din 2 linguriţe unguente locale. 7. Pentru tratarea
de scoarţă mărunţită la o cană (200 ml) cu gingivitelor: tinctură; se lasă 10 zile la
apă rece. Se fierbe 20–30 minute. Se bea macerat, într-o sticlă, 10 g gale şi 100 ml
conţinutul a 2 căni pe zi, între mese, alcool. Sticla se agită zilnic de 2–3 ori. Se
neîndulcit; b) decoct, din 2 linguriţe cu strecoară. Se trage în sticle închise a
pulbere scoarţă la o cană (250 ml) cu apă. culoare. Se astupă cu dop. Cu 10–15
Se fierbe 10–15 minute. Se lasă în repaus picături al o ceaşcă cu apă rece
acoperit. Se strecoară. Se bea conţinutul a (temperatura camerei) se face gargară, se
1–2 căni pe zi; c) cafea, dintr-o linguriţă freacă gingiile şi se clăteşte gura. Scoarţa
de ghinde prăjite şi măcinate. Se bea câte este inclusă în compoziţia diferitelor
o ceaşcă neîndulcită, dimineaţa, pe ceaiuri Plafar. 8. Pentru tratarea
stomacul gol. Reglează scaunul în diaree. hemoroizilor: decoct, din 10 g scoarţă
2. Pentru tratarea anemiilor, rahitismului uscată şi bine mărunţită la o cană (200 ml)
şi ca antidiuretic: decoct, din 1 linguriţă cu apă. Se fierbe 5 minute. Se acoperă şi
ghinde prăjite şi măcinate (pulverizate) la se lasă să se răcească până la călduţ. Se
o ceaşcă cu apă. Se fierbe 1–2 minute. Se strecoară. Se fac spălături intrarectale cu
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 ceşti pe irigatorul.
zi. Uz extern. 1. Pentru tratarea MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
hemoroizilor, degerăturilor, transpiraţiei intern. Pentru tratarea gastroenteritelor:
excesive a picioarelor şi mâinilor: decoct, decoct, din 5–10 g pulbere de scoarţă sau
din 20–30 g scoarţă mărunţită la 1 litru de pulbere de gale la 100 ml apă. Se fierbe
apă. Puternic astringent. Se fac băi locale. 10 minute. Se lasă la răcit. Se strecoară.
2. Pentru tratarea leucoreei: decoct, din 2 Se administrează prin breuvaj bucal (se
linguri de scoarţă mărunţită la o cană (250 toarnă pe gât). Dozele de tratament:
ml) cu apă. Se fac 2 spălături vaginale pe animale mari (cabaline, taurine), 14–50 g;
zi, din care ultima seara, înainte de animale mijlocii (ovine, caprine porcine),
culcare. 3. Pentru oprirea secreţiei de 5–10 g; animale mici (pisici, câini), 0,1–
lapte (efect antigalactogog): decoct, din 1–5 g; găini, 0,1–1 g. Pulberea de scoarţă
2–3 linguri de scoarţă mărunţită la o cană se mai administrează sub formă de boluri
cu apă. Se aplică local cataplasme calde. şi mixturi. Uz extern. Pentru tratarea
4. Pentru tratarea afecţiunilor cavităţii panariţiului şi furculiţei putrede: decoct
bucale, durerilor de dinţi, rinofaringitei, concentrat, din 10–15 g scoarţă la 100 ml
faringitei acute, cronice, arsurilor, apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă la răcit.
degerăturilor: decoct, din 3–4 linguriţe de Se strecoară. Se spală local cu decoct,
pulbere scoarţă la o cană (250 ml) cu apă. folosind un pansament, şi apoi se aplică
În afecţiuni bucale se clăteşte gura cu comprese îmbibate în decoct şi se
decoct, contra degerăturilor se bandajează.
tamponează local cu vată înmuiată în
decoct, iar în rinofaringită, faringită acută
şi cronică se face gargară de 2–3 ori pe zi,
cu decoct la temperatură suportabilă. 5. STELIŢĂ VÂNĂTĂ
Pentru combaterea transpiraţiei (Aster amellus L), fam.
picioarelor, a rosăturilor de pantofi, Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
degerăturilor: decoct, din 10 g pulbere perenă, hemicriptofită, întâlnită pe coaste
scoarţă (o linguriţă) la 100 ml apă. Se face
224

însorite şi locuri pietroase, prin tufărişuri, RECOLTARE. Părţile aeriene ale

poieni, la margini de păduri şi prin vii, din plantei (Asteri herba) se recoltează în
stepă şi până în etajul gorunului; se mai timpul înfloritului, pe timp însorit, după
numeşte flori cojocăreşti, flori de ora 11. Se usucă la umbră, în strat subţire.
Ierusalim, gălăţence, iarba vântului, ochii COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
boului, ochiul boului, rujă de toamnă, Nestudiată.
rujă vânătă, ruşă de toamnă, ruşă de PROPRIETĂŢI
toamnă vânătă, ruşă vânătă, ruşcă FARMACODINAMICE. Empiric,
vânătă, ruşcuţă vânătă, scânteiuţe, steiţă medicina populară consideră că principiile
vânătă, steluţă sălbatită, steluţe vinete, active pe care le conţine determină
vărsătoare; Germ: Berg-Aster; Magh: întărirea oaselor.
Csillag gerepcsin; Pol: Astra Basarityr; MEDICINĂ UMANĂ.
Rus: Astra italiaskaia; Ucr: Astra. FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
Răspândită în Europa şi Asia pentru întărirea oaselor: decoct, din o
(continental). linguriţă amestec de steliţă vânătă,
ISTORIC. Plantă cunoscută de multă cerenţel şi coada şoricelului la o cană
vreme şi folosită împreună cu alte plante, (250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute la foc
sub formă de decoct, pentru întărirea domol. Se strecoară. Se bea de 3 ori pe zi
oaselor. Numele genului vine de la câte o cană.
cuvântul grecesc aster = stea, după florile
radiale întinse ale plantei.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
lemnos, cilindric sau nodoros, cu rădăcină STEREGOAIE
bogată. Tulpină erectă, înaltă de 20–70 (Veratrum album L), fam. Liliaceae.
cm, scabru pubescentă, des frunzoasă, în Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
partea superioară ramificată. Frunze toxică, comună în întreaga ţară, uneori
obovate până la oblanceolate, late de 1–3 invadantă, întâlnită prin fâneţe, poieni,
cm, obtuze sau acute, îngustate în peţiol, livezi, locuri târlite din etajul fagului până
cu marginea întreagă sau uneori dinţată, în zona alpină; se mai numeşte stejie,
cele de pe ramuri mici, sesile, toate pe steregoaie albă, steregoanie, stirigie,
ambele feţe aspru păroase. Florile stirigoaie, stirigoice, stirigoaică,
marginale femele albastre violacee, uneori stirigoaie, stereghie, ştirigoaie; Franc.:
roşii sau violaceu albe, cele centrale Ellébore blanc, Sorciére; Germ: Weisser
galbene grupate în calatidii dispuse în Germer; Magh: Fehér zászpa; Rus:
racem corimbiform cu foliole involucrale Cemeriţa belaia; Ucr: Cemeriţa bila.
imbricate şi inegale. Înflorire, VII–X. Răspândită în Europa, Asia.
Fructe, achene lungi de 2–3 mm, păroase, ISTORIC. Plantă cunoscută din
cu papusul alb-roşcat. Antichitate. Veratrum este numele plantei
la Plinius cel Bătrân. În vechime această
plantă se mai numea Helleborus albus. Se
poate lua în considerare provenirea
numelui ştiinţific de la cuvintele latineşti
vere-atrum = într-adevăr negru, cu
referire la culoarea rizomului. A fost
folosită peste tot ca insecticid, atât la
oameni cât şi la animale. Pentru tratarea
scabiei sau a eczemelor, rădăcinile se
fierbeau, decoctul obţinut se lăsa 2 zile să
dospească, apoi se ungea cu el partea
 225

bolnavă. Tot în acest scop se fierbea cu RECOLTARE. Rizomul şi rădăcinile

zer. Pentru râia căprească şi mâncărime de (Veratrii rhizoma et radix) se recoltează
piele, tulpinile şi frunzele uscate se primăvara în lunile martie – aprilie sau
sfărâmau bine, iar praful obţinut se toamna în lunile septembrie – octombrie
amesteca cu lapte de oi şi se aplica pe prin scoatere din pământ cu cazmaua. Se
locul bolnav. Fiartă în vin sau în apă se taie tulpinile aeriene şi rădăcinile
mai folosea de ceasul rău (epilepsie, înnegrite. Se spală cu apă. Se lasă la
tahicardie) şi durere de spate. Cu decoctul zvântat. Rizomii groşi se despică. Se
părţilor aeriene ale plantei sau al usucă în strat subţire, la soare sau în
rădăcinilor se spălau animalele de poduri acoperite cu tablă. Uscarea
păduchi. Mieii se spălau pentru omorârea artificială, la 50oC.
căpuşelor cu un decoct mai slab. Rădăcina COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile
pisată mărunt şi amestecată cu mălai se aeriene (rizomul şi rădăcinile plantei)
folosea ca otravă pentru şoareci şi conţine alcaloizi de tip jerveratrum liberi
şobolani. – germina, protoverina – şi sub formă
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom glicozidică – jervina, rubijervina,
vertical, conic, scurt, cărnos, cu izorubijervina, veratrobasina; alcaloizi de
numeroase rădăcini adventive, lungi, tip cerveratrum: germerină, germidină,
groase, gălbui-albicioase. Tulpină germitretrină, germitrină, izogermidină,
cilindrică, fistuloasă, erectă, cu peri scurţi, neogermbudină, protoveratridină – esteri
înaltă de 50–175 cm. Frunze alterne, ai germinei –, germbutrină,
ovate, sesile, cu nervuri arcuate, desacetilprotoveratrină, protoveratrină A,
proeminente (între cele groase sunt situate B etc, – esteri ai protoverinei şi
altele foarte subţiri) pe faţa superioară veratridină, – esteri ai veracevinei.
glabre sau glabrescente, iar pe cea Rădăcinile şi rizomii mai conţin acizii
inferioară fin-păroase, mai ales pe veratric şi chelidonic, rezine, lipide,
nervuri. Flori albe-verzui, grupate într-un amidon, substanţe minerale.
racem compus, terminal. Cele inferioare PROPRIETĂŢI
hermafrodite, proterandrice, iar cele FARMACODINAMICE. Rizomul şi
superioare mascule; perigon din 6 tepale rădăcinile plantei au utilizări în medicina
dispuse în două rânduri, cu glande tradiţională umană şi veterinară.
nectarifere la bază; androceu cu stamine Principiile active sunt hipotermizante,
albe, alb-verzui, ce poartă antere hipotensive, neurosedative, sedative până
reniforme (dehiscente la vârf prin două la narcotic, hipnotice, antipiretice. Au
valve); gineceu cu stile. Înflorire, VI– rolul de a determina scăderea temperaturii
VIII. Fruct, capsulă ovoidală corpului în cursul diferitelor stări febrile
dispers-păroasă, brună, dehiscentă prin acţionând predominant prin mecanism
trei linii. Seminţe roşcate, mici (6–7 mm). central; scăderea tensiunii; deprimant
asupra sistemului nervos central, care
uşurează sau provoacă apariţia somnului
sau suprimă cunoştinţa provocând un
somn profund cu anestezie, exteriorizat
prin dispariţia majorităţii reflexelor şi
relaxarea musculaturii scheletice. Folosite
sub supraveghere medicală în
hipertensiune malignă, crize hipertensive,
toxicoză gravidică, eclampsie (toxicoză
gravidică cu debut brusc exteriorizată prin
convulsii, faţă cianotică, ascensiune
226

termică, oligourie cu albuminurie şi vomă, diaree. Se adminstrează diluţia a 4-

uremie consecutivă). a centezimală în timpul menstruaţiilor şi
MEDICINĂ UMANĂ. diluţia a 7-a centezimală înainte de
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru menstruaţie. 3. În manii şi deliruri:
tratarea hipertensiunii maligne, crizelor tinctura-mamă, administrată în diluţiile
hipertensive, toxicozei gravidice, centezimale de la a 5-a la a 7-a în formule
eclampsiei şi pentru scădere febrei, se cu agitaţie în diluţiile centezimale de la a
folosesc preparate galenice: tinctură, din 9-a la a 30-a în depresiile melancoliforme.
10 g pulbere rizom la 100 ml alcool. Se 4. În spasme musculare crampoide,
lasă la macerat 7 zile. Sticla se agită convulsii epileptiforme sau tetaniforme,
zilnic. Se strecoară. Se folosesc câte 20– cefalee, spasme ale glotei, intestinelor,
30 picături. În acelaşi scop se mai diafragmei sau peretelui abdominal, tuse
utilizează extractul fluid, în doză de 2–3 spasmotică: tinctura-mamă, se
picături. Tratamentul este contraindicat în administrează diluţiile centezimale a 4-a
insuficienţă renală şi concomitent cu sau a 5-a. aceste manifestări sunt însoţite
administrarea preparatelor digitalice. La de o slăbiciune a miocardului, cu paloare,
apariţia fenomenelor toxice se folosesc ca vomă, răcirea corpului, transpiraţii reci la
antidot atropina şi simpato-mimetice. Uz nivelul feţei (M. Neagu Basarab, 1985).
extern. (reţete empirice). 1. Pentru MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
tratarea eczemelor şi râiei: a) decoct intern. Pentru îndepărtarea corpurilor
concentrat, din rizom şi rădăcini, tăiate străine sau de altă natură, din stomac la
mărunt, la ½ litru apă. Se fierbe 15–20 porci, câini, pisici: electuarii. Dozele
minute la foc moderat. Se lasă acoperit 2 vomitive: porc, 0,5–2 g; pisici, câini,
zile. Se strecoară. Cu soluţia obţinută se 0,05–0,4 g. Rizomul mai este folosit în
ung zonele afectate; b) decoct, din 1 tratamentul prestomacelor,
linguriţă părţi aeriene şi rădăcină la 200 bronho-pneumopatiilor inflamatorii,
ml apă. După 2 zile de la preparare, se hipodermozei. Uz extern. 1. Pentru
badijonează eczema cu decoct. 2. Pentru combaterea paraziţilor la animalele mari
tratarea râiei căpreşti şi mâncărimii de se spală cu decoctul obţinut prin fierberea
piele: praful, obţinut prin sfărâmarea plantei. 2. Pentru combaterea şoarecilor şi
tulpinilor şi frunzelor uscate, se amestecă şobolanilor: rizomul şi rădăcinile uscate
cu lapte de oi, apoi se aplică pe zona se pisează mărunt, şi se amestecă cu
afectată. mălai. Se plasează în locurile umblate de
Fitohomeopatie. Uz intern. 1. Pentru aceste rozătoare pentru a le otrăvi.
tratarea diareei acute, enteritei
holeriforme, gastroenteritei acute şi grave:
tinctura-mamă, din rădăcina proaspătă a
steregoaie (Veratrum album) recoltată la STRUGURII URSULUI
începutul lunii iunie. Se administrează (Arctostaphyllos uva-ursi (L) Spreng),
diluţiile centezimale a 4-a şi a 5-a. 2. fam. Ericaceae. Arbust târâtor,
Pentru tendinţe lipatimice, în stările nanofanerofit, întâlnit în locuri uscate şi
centezimale sau după o spaimă, sau în nisipoase, pe stânci de calcar, dolomit şi
cursul menstruaţiei, sau a unei naşteri, sau serpentin, prin pinete, în locuri însorite
a unei constipaţii chinuitoare: tinctura- sau semiumbrite; se mai numeşte afine,
mamă, se administrează în diluţiile camnincă, merişorul-câinelui,
centezimale de la a 4-a la a 7-a. în porumbeaua-ursului, sărbezele, sărbezele
menstrele abundente şi în avans, roşii; Engl: Bearberry; Franc: Arbousier
precedate de epuizare, paloare, colici raision d’ours; Germ: Bärentraube;
crampoide cu transpiraţii reci la frunte,
 227

Magh: Kukojca, Fanyar kokojsza; Pol: subţire. Uscarea artificială, la cca 30oC.
Borovka; Rus: Tolokniarka; Ucr: Se păstrează în saci textili.
Kaminke. Răspândit în nordul Europei şi COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
al Asiei. conţin arbutozidă (4–10%),
ISTORIC. Arbust cunoscut din metil-arbutozidă, pirozidă,
Antichitate. Numele Arctostaphylos vine cafeoil-arbutozidă, tanin galic (19%),
de la cuvintele greceşti árctos = urs şi flavonozide reprezentate în special prin
staphylé = strugure, cu referire la plăcerea hiperozidă (2,5–3%), izocvercitozidă
cu care ursul caută şi mănâncă fructele (până la 1%), acizii chinic, ursolic,
aceste plante. Daco-geţii foloseau oleanolic, formic, un alcool-uvaol;
decoctul frunzelor acestui arbust pentru ercolină, vitamina C, săruri minerale,
tratarea diareei, gutei, bolilor renale. O taninuri (cca 30%).
parte din preocupările medicini PROPRIETĂŢI
salmosiene/zalmoxiene s-au păstrat până FARMACODINAMICE. Frunzele
în zilele noastre. Ramurile şi frunzele mai arbustului au utilizări terapeutice în
erau folosite pentru tăbăcitul pieilor, medicina umană şi veterinară. Principiile
cărora le imprima culoarea neagră şi active au acţiune diuretică, astringentă,
brună. antiseptică. Acţiunea diuretică este
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină asigurată de flavonozide, care stimulează
târâtoare, puternic ramificată, lungă până excreţia şi secreţia de urină; acţiunea
la 250 cm, cu lujeri tineri pubescenţi. antiseptică este asigurată de arbutozidă
Frunze obovate până la cuneat-obovate, care are proprietatea de a împiedica
tari, pieloase, persistente, alterne, peţiol dezvoltarea microorganismelor şi
scurt şi fin-pubescent. Flori roşiatice sau provoacă distrugerea lor de pe mucoase şi
albe, cu 5 diviziuni, grupate câte 3–12 în tegumente; acţiunea astringentă şi
raceme nutante; caliciul din 5 sepale hemostatică este asigurată de taninuri care
libere, obtuze; corolă ovoidal-urceolată, produce retractarea ţesuturilor prin
cu cinci lacinii, caducă; androceul din 8– precipitarea sau cuagularea reversibilă a
10 stamine; gineceul cu ovar superior, 5 proteinelor de suprafaţă. Recomandate în
(6–10) locular. Înflorire, V–VI. Fruct, gută, reumatism, cistite, pielită, litiază
bacă sferică, roşie, lucitoare. Seminţe renală, hematurie, diaree, gastroenterite.
turtite, reniforme. MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern.1. pentru
tratarea gutei, reumatismului, în cistite,
pielite, litiază renală (calculoză),
hematurie, diaree, inflamaţii
mucopurulente ale aparatului genito-
urinar, tuse: a) extract, din 2 linguriţe de
frunze la 100 ml apă rece. Se lasă în
repaus 60 minute. Se strecoară. Peste
aceleaşi frunze se toarnă 100 ml apă în
clocot. Se fierbe la foc moale 15 minute.
RECOLTARE. Frunzele (Uvae ursi Se acoperă şi se lasă la răcit 10 minute. Se
folium) se recoltează din iulie până în strecoară. Se amestecă lichidele. Se bea,
septembrie. Pentru a avea un procent la 3–4 ore, câte o lingură. Pentru
mare de principii active, frunzele se alcalinizarea urinii (mai ales în gută), se
recoltează mature, toamna, în locuri adaugă lichidului un vârf de cuţit de
însorite. Se usucă la umbră, în strat bicarbonat de sodiu; b) decoct, din 1
linguriţă cu pulbere de frunze la o cană
228

(250 ml) cu apă. Se fierbe 15 minute la cu prune uscate, se lua contra

foc moale. Se bea conţinutul a 2 căni pe hemoragiilor (V. Butură, 1935). Mai
zi. 2. Pentru tratarea afecţiunilor căilor târziu, după descoperirea distilării
urinare: infuzie, din 1 linguriţă cu pulbere alcoolului, planta verde, se introducea
de frunze peste care se toarnă o cană (200 într-o sticlă de 1 litru, se turna rachiu şi se
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 10– lăsa la soare 5–6 zile. Din când în când
15 minute. Se strecoară. Se bea conţinutul sticla se agita pentru a se uniformiza
a 2 căni pe zi. tratamentul este concentraţia. Extracţia alcoolică obţinută
contraindicat femeilor gravide. 3. pentru se folosea contra durerilor reumatice.
tratarea cistitei, pielitei, uretritei, ca Numele genului Cerastium derivă de la
antiseptic al căilor urinare: pulbere de cuvântul grecesc kéras = corn, cu referire
frunze, se ia câte un vârf de cuţit (2–3 g) la fructul său îndoit în formă de corn.
de 3 ori pe zi. DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz înaltă până la 30 (60) cm, de obicei
intern. Pentru tratarea afecţiunilor renale culcate, ascendente sau erecte, la bază
şi gastroenteritelor: decoct, din 10 g adeseori radicante, simple sau ramificate,
pulbere de frunze sau frunze uscate şi scurt păroase, uneori glanduloase. În
mărunţite la 100 ml apă. Se fierbe 5 partea inferioară uneori roşcate. Frunze
minute la foc domol. Se lasă la răcit 30– oblongi sau îngust oblongi, obtuze sau
40 minute. Se strecoară. Se administrează acute, de 1–3 cm lungime şi până la 9 mm
prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât). lăţime. Pe marginea frunzelor peri lungi
Dozele de tratament: animale mari de 1 mm. Flori albe, grupate în dichazii,
(cabaline, bovine), 20–50 g; animale la început adunate, mai târziu răsfirate,
mijlocii (ovine, caprine, porcine), 5–12 g; multiflore. Pedunculii florali des şi scurt
animale mici (pisici, câini, păsări), 1–3–5 păroşi. Înflorire, IV–X. Fruct, capsulă
g. cilindrică, de 2 ori mai lungă decât
caliciul. Seminţe brune.

STRUNA COCOŞULUI
(Cerastium holosteides Fies ampl. Hyl.
syn C. vulgatum L, C. caespitosum Gilib,
C. trivale Link, C. fontanum Baumg ssp.
trivale Link (Jalos), fam.
Caryophyllaceae. Plantă erbacee, perenă
sau bianuală, camefit-hemicriptofită,
întâlnită în întreaga ţară prin fâneţe, locuri
cultivate, la marginea pâraielor, a
drumurilor, a pădurilor, de la câmpie RECOLTARE. Părţile aeriene ale
(unde este mai rară sau lipseşte) până la plantei (Cerastiumae herba) se recoltează
munte în regiunea subalpină; se mai în timpul înfloritului, pe timp însorit, după
numeşte cornuţă, iarbă de smidă, paştele ora 11. Se foloseşte proaspătă sau se
găinelor; Germ: Rasiges; Magh: Gyepes usucă. Uscarea se face la umbră, în strat
madárhúr; Rus: Rogonec. Răspândit pe subţire, de preferat în podul caselor
tot Globul. acoperite cu tablă.
ISTORIC. Plantă cunoscută din COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
vechime şi folosită în Munţii Apuseni ca Nestudiată.
plantă medicinală. Decoctul plantei, fiert PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Medicina
 229

populară îi atribuie proprietăţi celor din vânt (boli de natură diferită) (V.
hemostatice şi antireumatice. Principiile Butură, 1933).
active din plantă produce retractarea DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
ţesuturilor prin precipitarea sau repente, înalte de cca 4–12 cm, glabre, cu
cuagularea reversibilă a proteinelor de ramuri sterile numeroase, întinse,
suprafaţă oprind hemoragia; diminuează comprimate transversal. Frunze pe 4
sau înlătură durerile reumatice. rânduri, distice, 2 rânduri laterale mai
MEDICINĂ UMANĂ. mari, foarte întinse, ovate, întregi sau
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, foarte mărunt dinţate. Sporangiile se
pentru tratarea hemoragiilor de mică formează din iulie până în septembrie.
intensitate (gastrice, intestinale) şi în
hematurie: a) decoct, din 1 linguriţă
plantă uscată şi mărunţită la o cană (250
ml) cu apă. Se fierbe 3–4 minute. Se
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe
zi; b) infuzie, din o linguriţă cu vârf plantă
proaspătă tăiată foarte mărunt, peste care
se toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe
zi. Uz extern. Pentru tratarea
reumatismului: extracţie alcoolică, din
RECOLTARE. Planta se recoltează în
plantă proaspătă. După cules, acestea se
lunile iulie – septembrie, pe timp însorit,
fragmentează, se introduc într-o sticlă de
după ce s-a ridicat roua. Se foloseşte
1 litru, se toarnă alcool (rachiu) şi se lasă
proaspătă sau uscată. Uscarea se face la
la soare 6–7 zile. Zilnic sticla se agită
umbră în strat subţire.
pentru uniformizarea concentraţiei. Se COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
strecoară şi se păstrează. Se foloseşte la Nestudiată.
nevoie, frecţionându-se locurile PROPRIETĂŢI
dureroase. Atenţie! Reţetele nu au fost FARMACODINAMICE. Plantei i se
verificate. atribuie empiric, de către medicina
populară, proprietăţi tonifiante şi
antimicrobiene.
MEDICINĂ UMANĂ.
STRUŢIŞOR (Selaginella FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru
helvetica (L) Spring), fam. reconfortarea organismului, tonifierea lui:
Selaginellaceae. Plantă perenă, camefită, decoct, din 100 g struţişor + 50 g coada
întâlnită frecvent prin pajişti pe substrat şoricelului + 10 g roiniţă la 5 litri de apă.
stâncos în regiunea montană, subalpină Se fierbe 10 minute. Se strecoară. Se
până în cea alpină; se mai numeşte adaugă apei de baie.
coada-celor-din-vânt, coada-hălor-din
-vânt; Engl: Clubmoos; Germ:
Moosfarn. Răspândită în Europa şi Asia.
ISTORIC. Plantă cunoscută din STUDENIŢĂ
vechime de către ciobanii ce păstoreau (Scleranthus uncinatus Schur), fam.
oile în golurile montane şi cei care Caryophyllaceae. Plantă erbacee, anuală,
locuiau în regiunea montană. În Munţii terofită, întâlnită prin locuri erodate sau
Apuseni a fost folosită la scăldători contra pietrişuri, pe coaste abrupte şi pe lângă
230

drumuri, locuri cultivate, înierbate, din COMPOZIŢIE CHIMICĂ.

regiunea montană (etajul fagului) şi Nestudiată.
subalpină (etajul jnepenişului); se mai PROPRIETĂŢI
numeşte boşoroagă, buruiană de FARMACODINAMICE. Medicina
surpătură, măsăluţă, sincerică; Germ: populară atribuie principiilor active din
Hackoger Knäuel; Magh: Kampós plantă proprietăţi dezinfectante şi
szikárka; Rus: Divala kriuciovataia. cicatrizante. Se consideră că împiedică
Răspândire montană înmulţirea microorganismelor şi provoacă
carpatică-balcanică-caucaziană-anatolică. distrugerea lor de pe mucoase şi
ISTORIC. Plantă cunoscută din tegumente, stimulează procesul de
Antichitate. Numele genului Scleranthus epitelizare şi vindecare a rănilor.
vine de la cuvântul grecesc sklerós = MEDICINĂ UMANĂ.
uscat şi anthos = floare, cu referire la FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru
aspectul uscat al plantei. Era folosită la tratarea stomatitei şi gingivitei: decoct,
tratarea studeniţei (stomatită, gingivită). din o linguriţă cu vârf plantă proaspătă
Se fierbea cu apă, iar decoctul obţinut se tăiată foarte mărunt sau plantă uscată şi
ţinea în gură (A. Gorovei, M. Lupescu, mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se
1908, 1915). fierbe 4–5 minute la foc domol. Se lasă
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini acoperit să se răcească până la călduţ. Se
prostrate, lungi până la 20 cm, foarte strecoară. Se ţine în gură de mai multe ori
ramificate, mărunt globulos pubescente. pe zi, de fiecare dată minimum 5 minute.
Frunze lineare, dilatate la bază, subulate,
mai lungi decât internodiile tulpinii. Flori
grupate în inflorescenţe glomerate,
terminale sau axilare, dense. Laciniile STUPINIŢĂ (Platanthera
caliciului verzi, cu margini îngust alb bifolia (L) L. C. M. Rich), fam.
membranoase, cu vârful ascuţit şi curbat Orchidaceae. Plantă erbacee, perenă,
înspre interior. Înflorire, VI–VII. Fruct, geofită, întâlnită în toată ţara, prin păduri,
glabru, rareori răzleţ păros. poieni, margini de pădure, pajişti umede,
de la câmpie (zona pădurilor de stejar)
până în zona montană (etajul molidului);
se mai numeşte bujor alb,
iarba-căşunatului, iarba-căşunăturii,
leordacă, untul-vacii mirositor, violete de
noapte; Germ: Breikölbchen; Magh:
sárkvirág, Lapár; Rus: Liubka
dvulistnaia. Răspândită în Europa şi Asia.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
vechime ca având proprietăţi de înlăturare
a iritaţiilor gastrointestinale şi ale căilor
urinare. Li s-a atribuit şi proprietăţi
RECOLTARE. Părţile aeriene ale afrodisiace. Se foloseau rădăcinile sub
plantei (Scleranthusae herba) se formă de pulbere. Numele genului
recoltează în lunile iunie – iulie, în timpul Platanthéra, vine de la cuvintele greceşti
înfloririi, pe timp însorit, după ora 11, platys = lat şi anthéra = anteră, cu referire
când s-a ridicat roua. Se usucă la umbră, la floare (de la anthos = floare).
în strat subţire. Uscarea artificială la 30– DESCRIEREA SPECIEI. Tuberculi
35oC. Se poate folosi şi proaspătă. alungiţi, treptat îngustaţi spre vârf.
Tulpină erectă, fistuloasă, înaltă de 15–30
 231

(45) cm. Frunze mari eliptice, ovate sau animale mari (cabaline, bovine), 10–50–
alungit obovate, glabre, lucioase. Flori 100 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
albe, cu miros plăcut, grupate în porcine), 5–20–30 g; animale mici (pisici,
inflorescenţă laxă, mai mult sau mai puţin câini), 0,5–1–5 g; găini, 0,5–1 g.
cilindrică. Înflorire, V–VII. Fruct,
capsulă.

STUPITU-CUCULUI1
(Cardamine amara L. ssp. amara, ssp.
opizii (J. et C. Presal) Čelak), fam.
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, întâlnită prin
păduri umede, şanţuri, în jurul izvoarelor,
prin locuri mocirloase, pe marginea
izvoarelor, pâraielor şi râurilor, de la
câmpie (zone pădurilor de stejar) până în
etajul subalpin, destul de frecventă mai
RECOLTARE. Rădăcinile tuberizate ale în etajele montan şi subalpin; se mai
(Plantantheri tuber sau Salep tuber) se numeşte hrean-de-apă, sterniţă; Germ:
recoltează în timpul înfloririi. Se usucă, în Bitteres Schaumkraut; Magh: Keserű
strat subţire, în camere aerisite sau în kakuktorma; Rus: Serdecinik gorkii.
poduri acoperite cu tablă. Prima ssp. este răspândită în Europa şi
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Tuberculii Asia, iar cea de-a doua numai în Europa.
conţin substanţe mucilaginoase (cca ISTORIC. Planta este cunoscută din
50%), amidon (cca 30%), zaharuri, Antichitate. Ea a fost folosită ca salată
proteine. Mucilagiul are structură primăvara, dar şi ca plantă medicinală
neozuronică, care prin hidroliză formează pentru domolirea durerilor de cap.
glucoză şi manoză. Numele genului Cardamine vine de la
PROPRIETĂŢI cuvântul grecesc kárdamon, nume folosit
FARMACODINAMICE. Rădăcinile prima dată de Dioscoride pentru o specie
tuberizate au utilizare terapeutică în de plantă orientală.
medicina tradiţională umană şi veterinară, DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
ca protector ale mucoase gastrointestinale. orizontal, gros, cu multe rădăcini
MEDICINĂ UMANĂ. secundare, fibroase, emite stoloni
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru orizontali groşi. Tulpină erectă, puţin
tratarea afecţiunilor gastrice şi intestinale, şerpuitoare, subţire sau groasă, înaltă de
ca pansament gastric şi intestinal: pulbere 10–60 cm, cu diametru până la 8 mm,
de rădăcini tuberizate, câte 1 linguriţă simplă sau la partea superioară ramificată,
dimineaţa şi seara. 2. Pentru tratarea puţin muchiată, abundent frunzoasă, fără
diareei la copii: mucilag dens (Mucilago rozetă bazală sau cu 1–3 flori bazale în
Salepi), câte 1 linguriţă, de 3 ori pe zi. timpul înfloririi. Frunze penat compuse,
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz cu 5–9 foliole lanceolate sau eliptice, cele
intern. Pentru protecţia mucoasei inferioare adeseori veştejite până la
gastrointestinale: infuzie, din 5–10 g înflorire; frunzele tulpinale mijlocii cu (5)
pulbere de rădăcini tuberizate, peste care 7–13 foliole (rar mai multe), eliptice sau
se toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă lanceolate, sesile sau îngustate brusc în
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se peţiol foarte scurt, cu margini întregi, sau
administrează prin breuvaj bucal (se puţini dinţi scurţi, obtuzi, uneori ondulat
toarnă pe gât). Dozele de tratament:
232

sau sublobat dinţate; în partea superioară perenă, hemicriptofită, întâlnită prin livezi
frunze asemănătoare, cu mai puţine umede, pe marginea râurilor, în şanţuri,
foliole. Toate frunzele sunt glabre, numai turbării, păduri umede, locuri mocirloase,
pe margini slab pubescente. Flori albe, din regiunea de câmpie până în văile
grupate într-un racem scurt, dens. alpine cu subspeciile: ssp. malthiolii
Înflorire, (IV) V–VII. Fruct, silicvă lungă (Moretti) Arc. (C. pratensis ssp.
de 25–35 mm şi lată de 1,2–1,5 mm, hayneana (Welw) D. E. Schultz) prezentă
turtită, netedă, deasupra seminţelor puţin din etajul gorunului până în etajul
bombată, atenuată într-un rostru. Sămânţă molidului, răspândită numai în Europa;
brun deschisă, lungă până la 1,5 mm. ssp. palustris (Wimm. et Grab) Janch,
sporadică în pădurile de stejar, răspândit
în Europa şi Asia; ssp. pratensis, frecvent
în zona pădurilor de stejar până în etajul
fagului, circumpolară; ssp. rivularis
(Schuv) Simk, frecventă din etajul fagului
până în etajul jnepenişului, răspândită în
Alpi, Carpaţi, Balcani; se mai numeşte
iarba cocoşului, paştele calului, paştele
cailor, paştele câinelui, punga popei,
râşnică, scuipatul cucului, sgrumeală,
spumăriţă, spumeală, stuchitul cucului;
RECOLTARE. Părţile aeriene ale Germ: Wiesen-Schaumkraut; Magh: Réti
plantei (Cardamine herba) se recoltează kakuktorma; Rus: Serdecinik lugovoi.
la nevoie şi se utilizează proaspătă. ISTORIC. Plantă probabil cunoscută
PROPRIETĂŢI din Antichitate. Cardamine vine de la
FARMACODINAMICE. Medicina cuvântul grecesc kárdamon, nume folosit
populară îi atribuie proprietăţi prima dată de Dioscoride pentru speciile
antiscorbutice şi uşor diuretice. de Brassicaceae/Cruciferae orientală.
Conţinutul în vitamina C pe care îi DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
conţine combate scorbutul, iar alte scurt, gros, uneori cu stoloni orizontali, cu
principii active pe care le are acţionează numeroase rădăcini secundare fibroase.
asupra epiteliului renal mărind excreţia şi Tulpină erectă, de obicei simplă, glabră,
secreţia de urină. rareori ramificată, înaltă de 10–50 (60)
MEDICINĂ UMANĂ. cm, cu rozetă de frunze bazale. Frunzele
FITOTERAPIE. Uz intern.1. Pentru rozetei lung peţiolate, penate, cu 3–11
tratarea scorbutului şi bolilor renale: foliole rotunde sau rotund ovate,
consum, de lăstari şi frunze tinere ale distanţate, întregi sau neînsemnat dinţate,
plantei. 2. Pentru tratarea bolilor renale: foliola terminală cu mult mai mare,
decoct, din 1 lingură plină plantă cordată sau reniformă. Frunze tulpinale
proaspătă tăiată foarte mărunt la o cană rare, în număr de 2–5, pectinat penate, cu
(250 ml) apă. Se fierbe 5 minute. Se 4–10 perechi de foliole îngust lanceolate
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe sau lineare, patent er4ecte, întregi, cea
zi. terminală puţin mai mare şi uneori
dinţată. Frunzele de obicei glabre sau mai
ales cele ale rozetei pubescente sau
păroase. Flori violet deschis sau închise,
STUPITU-CUCULUI2 mai rar albe, grupate într-un racem dens,
(Cardamine pratensis L), fam. mai târziu moderat prelungit. Înflorire,
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee, IV–VII. Fructe, silicve dense, adunate,
 233

erecte, numai puţin patule, lungi de 15–30 minute la foc domol. Se lasă acoperit 15
mm şi late de 1–1,5 mm, turtite, netede, minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
deasupra seminţelor puţin bombate. 1–2 căni pe zi (dimineaţa şi seara pe
Sămânţă gălbui-brună, lungă de 1,3 mm. stomacul gol).

SULFINĂ ALBĂ
(Melilotus albus Medic), fam.
Fabaceae/Leguminosae. Plantă erbacee,
bianuală, hemiterofită, spontană şi
cultivată, întâlnită de-a lungul cursurilor
de apă, prin pârloage, pe coaste şi locuri
pietroase, nisipoase, dune maritime, pe
marginea drumurilor, adesea în asociaţie
cu sulfină galbenă (Melilotus officinalis)
RECOLTARE. Părţile aeriene ale şi cu sulfină înaltă (M. altissima); se mai
plantei (Cardaminae herba) se recoltează numeşte molotră, molotru, molotru alb,
în timpul înfloritului, pe timp frumos, sulchină albă, sulfină albă, sulfină, trifoi
după ora 11. Se usucă la umbră, în strat mare; Engl: White melilot; Franc:
subţire, de preferat în podurile caselor Mélilot blanc; Germ: Weisser Steinklee;
acoperite cu tablă. Uscarea artificială, la Magh: Fehér somkóró; Rus: Donnik
35–40oC. belâi. Răspândită în Europa şi Asia.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. ISTORIC. Plantă cunoscută din
Nestudiată. Conţine vitamina C. Antichitate. Dacii o numeau tandilă,
PROPRIETĂŢI sulfină, surcină. Ei au folosit-o în scopuri
FARMACODINAMICE. Empiric, medicinale. Fiartă în vin se folosea ca leac
medicina populară atribuie plantei pentru poală albă (leucoree, scurgeri
proprietăţi diuretice, depurative, vaginale şi uretrale). Tot pentru aceeaşi
antiscorbutice. Se consideră că principiile boală fierbeau planta în apă împreună cu
active acţionează asupra epiteliului renal ceapă şi decoctul se bea. Mult mai târziu,
mărind secreţia şi excreţia de urină, prin Evul Mediu, sulfina albă se fierbea
activează procesele de eliminare a împreună cu rădăcini de bujor, flori de
toxinelor din corp, înlătură scorbutul, salcâm şi flori de crin, iar decoctul se lua
diminuează sau înlătură accesele de tuse pentru tratarea poalei albe (leucoree,
şi astmă. Folosită pentru combaterea scurgeri vaginale), făcându-se în acelaşi
scorbutului, tratarea gutei şi astmei. timp şi spălături vaginale (Gh. Bujoreanu,
MEDICINĂ UMANĂ. 1934). Cu sulfină albă se afumau cei
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Empiric, speriaţi. Gospodinele puneau sulfină albă
pentru tratarea scorbutului: a) suc, obţinut printre haine pentru miros şi contra
prin presarea frunzelor, amestecarea lor în moliilor (V. Butură, 1979).
puţină apă şi stoarcerea lor. Se bea DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
conţinutul a un păhărel pe zi timp de 10 erectă sau ascendentă, ramificată, înaltă
zile; b) consum, din 4–5 frunze proaspete până la 150 cm, uneori roşiatică, glabră
pe zi, timp de 10 zile. 2. Empiric, pentru sau numai în partea superioară
tratarea de gută şi astmă: decoct, din 1 puberulentă, la maturitate lignificată.
linguriţă plantă uscată şi mărunţită la o Frunze inferioare cu foliole obovate, la
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 4–5 bază cuneate, la vârf obtuze, slab şi
234

neregulat dinţate, lungi de 2,5 cm, late de sfeclă. Producţia de fân, 2–6 t/ha.
(4) 8–12 (14) mm; frunzele superioare cu Producţia de sămânţă este de 600–800
foliole mai înguste, alungit lanceolate, la kg/ha. Condiţii tehnice de recepţie. Se
vârf obtuze, pe margini slab dinţate, pe admit ca impurităţi: maximum 5%, flori
faţă glabre, pe dos slab şi dispers păroase, decolorate; maximum 1%, resturi de
cu 8–12 perechi de nervuri laterale. frunze; maximum 0,5%, corpuri străine
Stipele înguste, întregi sau slab dinţate la organice; maximum 0,1%, corpuri
bază. Flori albe, pedicelate, grupate minerale; maximum 12%, umiditate.
într-un racem spiciform, lax, lung de 4–6 COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Florile
(10) cm, în timpul înfloririi de 3–6 ori mai conţin ulei volatil, melitotizide, cumarină
lung decât frunza de la bază. Înflorire, (0,14–1,41%), alantoină, acizii alantoic şi
VI–IX. Fructe, păstăi glabre, ovate, la vârf uric, colină, tanin, mulceag, proteine,
obtuze, lungi de 2,5–3,5 mm, late de 2,5 lipide, săruri minerale etc.
mm, rostrate şi reticulat încreţite, de PROPRIETĂŢI
culoare negricioasă, cu 1–2 seminţe. FARMACODINAMICE. Medicina
Seminţe gălbui, ovale, mai mult sau mai populară îi atribuie proprietăţi antiseptice,
puţin tuberculate, lungi de cca 2 mm. diuretic, astringent, antiinflamator.
Principiile active au proprietatea de a
împiedica dezvoltarea microorganismelor
şi de distrugere a celor care se află pe
mucoase şi tegumente; acţionează asupra
epiteliului renal mărind excreţia şi
secreţia de urină; produce local retractarea
ţesuturilor prin precipitarea proteinelor
sau coagularea reversibilă a proteinelor de
suprafaţă; previne inflamaţiile, sau dacă
există, le diminuează şi în cele din urmă
le înlătură. Folosită pentru tratarea
leucoreei.
RECOLTARE. Pentru scopuri MEDICINĂ UMANĂ.
medicinale din flora spontană sau FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
cultivată, florile (Melliloti flos) sau părţile tratarea leucoreei (scurgeri vaginale şi
aeriene cu flori şi frunze (Melliloti herba) uretrale): decoct, din 1 linguriţă cu vârf
se recoltează în timpul înfloririi (VI–IX), flori uscate şi mărunţite la o cană cu apă
pe timp frumos, după ora 10. Florile se (250 ml). Se fierbe 3–4 minute la foc
recoltează prin strujirea inflorescenţelor. domol. Se lasă acoperit să se răcească
Herba se recoltează prin tăiere la o până la călduţ. Se strecoară. Se bea
distanţă de cca 30 cm de la vârf în jos. Se conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz extern.
usucă la umbră, în strat subţire. Uscarea Pentru tratarea leucoreei (scurgeri
artificială, la 30–34oC. Se păstrează în vaginale): decoct, din o lingură cu vârf
saci textili. Pentru scopuri furajere, flori uscate şi mărunţite la 500 ml cu apă.
sulfina se recoltează diferit. Pentru fân se Se fierbe 5 minute. Se lasă acoperit să se
recoltează înainte de îmbobocire. Dacă se răcească până la călduţ. Se strecoară. Se
întârzie recoltatul, creşte conţinutul de fac, de 3 ori pe zi, spălături vaginale cu
cumarină care îi conferă gustul amărui, şi irigatorul sau cu o pară de cauciuc
conţinutul de celuloză scăzându-i valoarea prevăzută cu canulă.
nutritivă. Pentru siloz se recoltează la Fitohomeopatie. Uz intern. 1. Pentru
începutul înfloritului. Însilozarea se face cefaleea congestivă, congestia cefalică,
în amestec cu alte plante sau cu tăiţei de menopauză, congestii locale active,
 235

pletoră, convulsii cu congestie cerebrală neuropsihice şi pentru combaterea

la copii (mai ales în perioada erupţiilor insomniilor. Tulpinile florifere fierte în
dentare): tinctura-mamă, preparată din vin sau în borş se lua, la poală albă
planta întreagă, proaspătă (rădăcini, (leucoree, scurgeri vaginale). Decoctul,
frunze, flori), recoltată în iunie sau iulie. obţinut din fierberea sulfinei galbene cu
Se administrează diluţiile centezimale a 4- sânziene, era folosit la spălături contra
a şi a 5-a. 2. Pentru tulburările mintale cu durerilor de cap. Gospodinele puneau
congestie cefalică (mai frecvent cu printre haine florile de sulfină galbenă,
melancolie sau ipocondrie): tinctura- contra moliilor şi ploşniţelor.
mamă, se administrează în diluţiile DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
centezimale de la a 5-a la a 9-a. bolnavul pivotantă, cu nodozităţi. Tulpină erectă,
manifestă o slăbiciune intelectuală cilindrică, glabră, ramificată (ramuri
însoţitoare, hipomnezii, fobii, ca teama de prismatice), înaltă de 50–100 (200) cm.
a vorbi tare şi impulsul de a fugi, de a se Frunze trifoliate, cu foliole obovate în
ascunde, a ucide sau a se sinucide. 3. partea inferioară şi lanceolate în partea
Pentru constipaţii atone, cu senzaţie de superioară, pe margine
constricţie şi plenitudine a rectului, cu neregulat-serat-dinţate; stipele înguste.
pulsaţii anale: tinctura-mamă, se Flori papilonate, galbene, grupate câte
administrează diluţia a 5-a centezimală 30–70 în raceme alungite (5–10 cm),
(M. Neagu Basarab, 1985) dispuse la subsuoara frunzelor; caliciu cu
5 dinţi triunghiulari, glabri; corolă cu aripi
mai lungi decât carena; androceu din 10
stamine (9+1); gineceu cu ovar pubescent,
SULFINĂ GALBENĂ cu 5–8 ovule. Înflorire, VI–IX. Fructe,
(Melilotus officinalis (L) Medik), fam. păstăi uşor comprimate,
Fabaceae/Leguminosae. Plantă erbacee, brune-negricioase, nedehiscente. Seminţe
anuală sau bianuală, hemiterofită, ovoidale, galbene-verzi.
spontană şi cultivată, aromatică, foarte
comună în întreaga ţară, întâlnită prin
fâneţe, semănături, vii, pe marginea
drumurilor, din zona stepei până în/şi
etajul subalpin; se mai numeşte iarbă de
piatră, molotru galben, salcină, solcină,
sufulf, sulchină, surcină; Engl: Common
melilot; Franc: Mélilot jaune; Germ:
Gelber Steinklee; Magh: Orvosi
somkóró; Rus: Donnik jioltâi; Ucr:
Mordik. Răspândită în Europa şi Asia.
ISTORIC. Plantă cunoscută din RECOLTARE. Pentru scopuri
Antichitate. Dacii, între orizonturile anilor medicinale din flora spontană sau
50 şi 400 dHr, numeau această specie cultivată, florile (Melliloti flos) sau părţile
tanidila, ţănidilă, ţandilă, ţandără, aeriene cu flori şi frunze (Melliloti herba)
surcină de unde a deviat numele actual de se recoltează în timpul înfloririi (VI–IX),
sulfină (I. Pachia Tatomirescu, 1997). Ea pe timp frumos, după ora 10. Florile se
a fost folosită încă din acele timpuri ca recoltează prin strujirea inflorescenţelor.
plantă medicinală. Cu decoctul de sulfină Herba se recoltează prin tăiere la o
galbenă se spălau ochii bolnavi şi rănile distanţă de cca 30 cm de la vârf în jos. Se
purulente. Intern se lua în bolile usucă la umbră, în strat subţire. Uscarea
236

artificială, la 30–34oC. Se păstrează în afecţiunilor gastrice; sunt hemostatice

saci textili. Pentru scopuri furajere, local prin acţiunea de precipitare a
sulfina se recoltează diferit. Pentru fân se proteinelor. Florile sunt folosite în
recoltează înainte de îmbobocire. Dacă se afecţiuni gastrice, varice, tromboflebite,
întârzie recoltatul, creşte conţinutul de hepatită epidemică, hepatită cronică,
cumarină care îi conferă gustul amărui, şi hepatică cronică evolutivă, ciroză
conţinutul de celuloză scăzându-i valoarea hepatică, afecţiuni renale, gută,
nutritivă. Pentru siloz se recoltează la reumatism, litiază renală, hematurie,
începutul înfloritului. Însilozarea se face cistită, pielită, pielonefrită, uretrită,
în amestec cu alte plante sau cu tăiţei de glosită, hipertensiune, gingivită, abcese,
sfeclă. Producţia de fân, 2–6 t/ha. afte, răni, contuzii, ulceraţii, boli de piele.
Producţia de sămânţă este de 600–800 MEDICINĂ UMANĂ.
kg/ha. Condiţii tehnice de recepţie. Se FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
admit ca impurităţi: maximum 5%, flori tratarea afecţiunilor vasculare (arterită şi
decolorate; maximum 1%, resturi de tromboangeită obliterantă), durerilor
frunze; maximum 0,5%, corpuri străine abdominale la adulţi (colici), ca
organice; maximum 0,1%, corpuri stimulente ale funcţiei hepatice cu
minerale; maximum 12%, umiditate. regenerarea celulei hepatice, în hepatită
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Florile cronică, hepatită cronică evolutivă, ciroză
conţin ulei volatil, melilozide, glucoză, hepatică, afecţiuni renale, litiază renală,
acid cumaric, alantoină, acizii alantoic şi hematurie, cistită, pielită, pielonefrită,
uric, colină, mucilag, tanin. uretrită, hipertensiune, reumatism, gută,
PROPRIETĂŢI gastrite, varice, tromboflebite, bronşite:
FARMACODINAMICE. Somităţile infuzie, din 1 linguriţă cu vârf flori uscate
florale, reprezentând părţile superioare şi mărunţite sau pulbere de plantă, peste
înflorite, au utilizări terapeutice în care se toarnă o cană (200 ml) cu apă în
medicina umană şi veterinare. Acţiune clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
farmacodinamică antiseptică, anticatarală, strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe
hipersecretoare, diuretică, cicatrizantă, zi; în bronşite, conţinutul a 2–3 căni pe zi.
anticoagulantă, regeneratoare, emolientă, 2. Pentru tratarea glositei: infuzie, din 1
astringentă. Principiile active distrug linguriţă cu flori la 200 ml apă în clocot.
microbii şi acţionează eficient împotriva Se face gargară, de mai multe ori pe zi,
putrefacţiilor; redus inflamaţiile din care una înainte de culcare. 3. Pentru
mucoaselor; acţionează asupra epiteliului tratarea hipertensiunii arteriale: infuzie,
renal, stimulând creşterea cantităţii de din 1 lingură cu flori la cană. Se
urină eliminată; stimulează epitelizarea şi îndulceşte cu miere. Se bea conţinutul a 2
vindecarea rănilor existente pe mucoasele căni pe zi. 4. Pentru combaterea
tubului digestiv şi căilor renale; au acţiune insomniilor: infuzie, pregătită ca mai sus.
de limitare a coagulării sângelui datorită Se bea seara înainte de culcare. 5. Pentru
cumarinelor şi sunt eficace în tratarea afecţiunilor hepatice, în hepatită
tromboflebite; stimulează refacerea cronică, ciroză, afecţiuni renale şi ale
ţesuturilor prin înlocuirea celor distruse căilor urinare inclusiv uretritele, gută,
cu altele nou-formate, identice reumatism, afecţiuni gastrice, varice,
morfofuncţional cu primele; produc tromboflebită: a) suc, obţinut din flori sau
regenerarea ţesutului hepatic, fapt din frunze şi flori cu ajutorul storcătorului
constatat experimental pe animale de fructe şi legume; se bea de 2–3 ori pe
hepatoctomizate; contribuie la sinteza zi cu 30 minute înainte de masă un pahar
ARN-ului; mucilagiile au acţiune cu apă în care s-au pus 1–2 linguri de suc;
emolientă şi sunt benefice în tratarea b) suc, obţinut prin pisarea florilor sau
 237

frunzelor şi florilor până când se obţine o digestiv, renale, hepatice, pulmonare:

pastă; se pune pasta într-o cană cu apă infuzie, din proporţia a 5 g flori sau
rece (250 ml) şi se lasă pentru extracţie 2– pulbere de frunze şi flori peste care se
3 ore. Se strecoară. Se bea câte o jumătate toarnă 100 ml apă în clocot. Pentru
de pahar cu 30 minute înainte de masă; c) animale mari se folosesc 50 g flori uscate,
1 linguriţă cu pulbere de flori sau pulbere sau frunze şi flori uscate şi mărunţite
de flori şi frunze, se ţine 3–5 minute sub peste care se toarnă 1 litru de apă în
limbă, apoi se înghite cu puţină apă. Uz clocot. Se lasă acoperită 30–60 minute. Se
extern. 1. Pentru tratarea reumatismului: strecoară. Se administrează prin breuvaj
infuzie, din 3 linguri cu pulbere de plantă bucal (se toarnă pe gât). Decoctul se face
sau plantă uscată, mărunţită, peste care se din aceleaşi cantităţi, folosind apă rece. Se
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. fierbe 15–20 minute la foc domol. Se
Se lasă acoperită 15–20 minute. Se administrează prin breuvaj bucal. Dozele
strecoară. Se aplică comprese calde pe de tratament: animale mari (cabaline,
locul dureros. 2. Pentru tratarea bovine), 1–2 litri; animale mijlocii (ovine,
gingivitelor, abceselor dentare, aftelor: caprine, porcine), 0,250–0,5 litri; animale
infuzie, din 2 linguriţe cu pulbere de mici (pisici, câini), 0,050–0,100 litri.
plantă sau plantă uscată, mărunţită, peste Dozele se repetă la 24 ore. Uz extern.
care se toarnă 100 ml apă în clocot, sau 4 Pentru tratarea plăgilor, plăgilor
linguriţe cu plantă peste care se toarnă o purulente, inflamaţiilor tegumentare,
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă edemelor, bolilor membrelor (dureri de
15–20 minute. Se strecoară. Se face picioare, umflături la picioare, dureri de
gargară. 3. Pentru tratarea laringitei, unghii): infuzie sau decoct, concentrat,
traheitei: infuzie, din 2 linguriţe cu plantă pregătit ca mai sus. Se fac băi sau se
uscată, mărunţită, la o cană (200 ml) cu aplică cataplasme locale folosind
apă pregătită ca mai sus. Se face gargară. pansamente sterile. Atenţie! La
4. Pentru tratarea contuziilor, rănilor, tratamentul intern este obligatorie
ulceraţiilor: infuzie, din 2 linguri cu plantă respectarea dozelor. Derivaţii cumarinici
uscată, mărunţită, peste care se toarnă o din plantă determină intoxicaţii. Aceştia
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă se transformă în dicumarină, care
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Pe micşorează coagulabilitatea sângelui. Cele
contuzii se aplică cataplasme; rănile şi mai sensibile sunt taurinele. Simptoamele
ulceraţiile se spală cu un tampon de vată. de intoxicaţii apar după 2–3 săptămâni şi
5. Pentru tratarea bolilor de piele: infuzie, constau din mers greoi, dificil, nesigur; la
din 100 g plantă uscată peste care se cele mai mici traumatisme apar
toarnă 2 litru apă în clocot. Se lasă în hematoame, spumozităţi sangvine, bucale
repaus 15–20 minute. Se strecoară. Se şi nazale, hipotermie, mamite hemoragice,
toarnă în cadă cu apa de baie. 6. Pentru hiperstazie cutanată, frisoane, midriază,
tratarea rănilor, furunculelor, durerilor melenă. Se intervine prin asigurarea
reumatice; a) alifie, pregătită din 20 g repausului la animalele intoxicate,
flori de sulfină galbenă, 40 g ceară, 40 g evitarea traumatismelor, injecţii cu
ulei. Se amestecă până se omogenizează. vitamina K în doze mari şi repetate,
Se ung zonele afectate; b) alifie, din 50 g injecţii intravenoase cu clorură de calciu
flori de sulfină galbenă, 50 g untură, 50 g (E. Neagu, C. Stănescu, 1985).
ceară de albine. Se încălzesc pe foc mic.
Se amestecă bine până se răceşte. Se ung
zonele afectate.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
intern. Pentru tratarea afecţiunilor tubului
238

SULIMAN (Ajuga
genevensis L), fam. Lamiaceae/Labiatae.
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
comună în întreaga ţară, prin tufărişuri şi
fâneţe, frecventă din zona de silvostepă
până în etajul molidului din regiunea
montană; se mai numeşte gubănaţ, iarbă
de greutate, lavrentină, vineriţă, vinerică;
Germ: Berg-Günsel; Magh: Közönséges
iufű; Pol: Brateyk, Dabrowka; Rus:
Jivucika jenevskaia; Sârbo-Cr: Ivica.
Răspândit în Europa şi Asia.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate şi folosită fitoterapeutic de RECOLTARE. Părţile aeriene ale
strămoşii noştri, daci şi romani, contra plantei (Ajugae genevensisae herba) se
greutăţii de rânză (indigestie). Pe alocuri recoltează în timpul înfloririi. Se usucă în
este folosită şi astăzi pentru uşurarea strat subţire, la umbră, în camere bine
digestiei. aerate sau în poduri aerate, acoperite cu
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom tablă. Se păstrează în saci de hârtie sau
scurt, oblic, din care pornesc numeroase textili.
rădăcini. Tulpină erectă, simplă, uneori COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
puţin ramificată, în partea superioară conţine taninuri, peste 15%; s-au izolat
patrunghiulară, păroasă, înaltă până la 40 aucubozida o heterozidă iridoidică,
cm. Frunze mai mult sau mai puţin ovate, glicozide, ulei volatil.
dinţate sau crenate, puţin păroase, cele PROPRIETĂŢI
inferioare atenuate în peţioluri scurte, cele FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
superioare sesile. Flori albastre, rar roz ale plantei au utilizări terapeutice în
sau albe, bilateral simetrice, grupate la medicina umană tradiţională. Au
subsuoara frunzelor în dicazii; caliciu proprietăţi antihemoragice, sedative,
campanulat, cu 5 dinţi triunghiulari, antileucoreice şi vulnerare. Normalizează
păros; corolă cu tub drept, lungă de 14–18 rapid tranzitul intestinal. Conţinutul
mm, păroasă; androceu cu stamine ridicat de taninuri precipită proteinele din
didiname, glandulos, din ovar cu glandă conţinutul intestinal şi înlătură stările
nectariferă, aşezată lateral, stil glabru diareice. Alte principii active intervin
terminat cu doi lobi stigmatici. Înflorire, favorabil în combaterea leucoreei, având
V–VII. Fructe, nucule apocarpoide acţiune antibiotică şi antiinflamatoare.
reticulat-rugoase. Favorizează epitelizarea, grăbind
vindecarea rănilor. Previne sau opreşte
hemoragiile. Constituie un calmant
nervos. Folosită în tratarea diareei,
enteritei, leucoreei şi rănilor.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
tratarea diareei, enteritei, enteritei
hemoragice: a) infuzie, din 1 linguriţă cu
vârf plantă uscată şi mărunţită peste care
se toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe
 239

zi, cu 30 minute înainte de masă; b) cu internodii de 3–5 ori mai lungi decât
decoct, din 1 linguriţă cu vârf plantă frunzele. Frunze sesile cu foliole alungit
uscată şi mărunţită (pulbere de plantă) la cuneat oblanceolate, cele mijlocii lungi de
250 ml. Se fierbe 3–5 minute. Se 7–18 mm şi larte de 4–6 mm, patent
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe dispers păroase, mai târziu glabrescente.
zi cu 30 minute înainte de masă. Uz Flori albe, grupate câte 12–25 în
extern. Pentru tratarea anginei, leucoreei, inflorescenţă. Înflorire, VI–VIII. Fruct,
rănilor: infuzie, din 4 linguri cu vârf de păstaie, cu o sămânţă rotund ovată, puţin
plantă uscată şi mărunţită peste care se comprimată, lungă de 3–4 mm.
toarnă 1 litru de apă în clocot. Se lasă
acoperită 30 minute. Se strecoară. Pentru
tratarea leucoreei – spălături vaginale cu
irigatorul. Rănile se spală cu un
pansament steril. Se poate aplica o
cataplasmă, 30 minute, cu un pansament
steril înmuiat în infuzie. Pentru acelaşi
scop se poate face şi decoct. Se folosesc
aceleaşi cantităţi. Fierberea durează 5–10
minute. Pentru tratarea anginei se fac mai
multe gargare pe zi.
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
plantei (Dorycniumi herba) se recoltează
în timpul înfloritului, pe timp însorit şi
SULIŢICĂ (Dorycnium după ce s-a ridicat roua. Se usucă la
pentaphyllum Scop ssp. herbaceum Vile umbră în strat subţire, de preferat în podul
Rony (D. herbaceum Vill), fam. caselor acoperite cu tablă. Uscare
Fabaceae/Leguminosae. Plantă erbacee, artificială, la 30–35oC.
perenă, camefită-hemicriptofită, întâlnită PROPRIETĂŢI
prin livezi, poieni, tufărişuri însorite şi FARMACODINAMICE. Medicina
uscate, rupturi de coaste, mai ales pe populară îi atribuie plantei proprietăţi
soluri calcaroase, din zona silvostepei antitusive. Folosită în tratarea tusei
până în zona montană (etajul fagului); se indiferent de natura ei.
mai numeşte brâncuţă de pisică, falcăţie, MEDICINĂ UMANĂ.
făîlcată, floarea vinului, merişor, FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
suliţioară, sunătoare, trifoi sălbatic, tratarea tusei: decoct, din o linguriţă
trifoiul caprelor, vinuţ; Franc: plantă uscată şi mărunţită la o cană (250
Pervanche; Germ: Backenklee, ml) cu apă. Se fierbe 4–5 minute la foc
Erdhopfen; Magh: Pofaszárny. domol. Se strecoară. Se bea conţinutul a
Răspândită în Europa Centrală şi de 2–3 căni pe zi.
Sud-Est.
ISTORIC. Plantă cunoscută la noi şi
folosită pe alocuri în scopuri medicinale.
Ceaiul din florile plantei se folosea contra SUNĂTOARE
tusei (V. Butură, 1938). (Hypericum perforatum L), fam.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini Hypericaceae. Plantă erbacee, perenă,
înalte de 30–60 cm, tufos ramificate, hemicriptofită, spontană şi cultivată,
ascendente sau erecte, lemnoase numai la întâlnită în toată ţara, pe locuri destul de
bază. Ramuri tulpinale erecte, rar păroase, uscate, calcaroase sau silicioase, prin
fâneţe, la marginea drumurilor şi
240

pădurilor, tăieturilor de pădure, locurilor (pungi secretoare). Flori galbene, grupate

ne cultivate, de la câmpie până în zona în inflorescenţe cimoase; caliciu din 5
subalpină, mai abundentă în zona sepale lanceolate, glabre, nefimbriate, cu
deluroasă; se mai numeşte asunătoare, puncte negre (glande); corolă din 5 petale,
buruiană de foc ghiu, buruiană de năduf, de 2 ori mai lungi decât sepalele galbene
buruiană de pe răzor, crucea voinicului, şi negru-punctate; androceu cu numeroase
drobişor, floare de foc viu, floare de stamine; gineceu cu 3 loji. Înflorire, VI–
năduf, floare de sunătoare, floare IX. Fructe, capsule ovale. Seminţe
galbină, floarea lui Ion, harnică, hamei cilindrice brun-negricioase.
de pământ, iarba lui Sf. Ion, iarba-crucii,
iarba-spaimei, iarba-sângelui, iarbă
sunătoare, iarba-spurcăţii, jale de munte,
lemnie, închegătoare, osul-iepurelui,
pojar, pojarniţă, sanitoare, sburătoare,
sunaică, sovârf galben, şerlai,
şovârvariţă; Engl: Saint John’s wort;
Franc: Mille-pertuis; Germ: Echtes
Johanniskraut gekräut; Magh: Csengö
fü, Csengöljuka; Rus: Zveroboi
pradâriavlennâi, Z. obâcnovenâi,
Zdorovnek. Răspândită în Europa, Asia, RECOLTARE. Părţile aeriene
Africa de Nord, America, Australia. înflorite (Hyperici herba) se recoltează în
ISTORIC. Plantă cunoscută din timpul înfloririi, până în momentul
Antichitate. Dacii îi spuneau prodiarna (I. formării fructelor, pe timp frumos, după
Pachia Tatomirescu, 1997) din care a ce s-a ridicat roua. Fructificaţiile se
derivat numele pojaru, pojar, pojarniţă. înlătură. Se usucă la umbră, în strat
Folosită contra tusei, bolilor psihice subţire. Se întoarce din când în când. O
patologice, boli de fiere, contra gălbinării bună uscare se face în poduri acoperite cu
(icter), contra căderii părului (chebe), tablă. Uscarea artificială, la 35oC. Se
tratarea bubelor dulci (eczemă infecţioasă păstrează în saci textili sau de hârtie.
la copii), răcelii, reumatismului, leucoreei Producţia de herba proaspătă este de 31–
etc. De exemplu, planta uscată şi 36 q/ha. Randamentul de uscare este de
sfărâmată se amesteca cu smântână şi se 3–4:1. Producţii mediii de herba uscată,
ungeau bubele dulci. Hypericum este 12–15 q/ha. Condiţii tehnice de recepţie.
nume de plantă la Plinius cel Bătrân şi la Se admit ca impurităţi: maximum 5%,
Hipocrate, probabil numele speciei flori brunificate; maximum 5%, tulpini ce
Hypericum crispum răspândită în Grecia. depăşesc diametrul de 2 mm; maximum
Astăzi este utilizată şi în terapeutica 1%, tulpini fără flori şi frunze; maximum
modernă. 1%, corpuri străine organice; maximum
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom 0,5%, corpuri minerale organice;
scurt, din care se desprind numeroase maximum 13%, umiditate.
rădăcini adventive. Tulpină erectă, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
lemnoasă în partea inferioară, cu 4 muchii conţine ulei volatil (0,05–0,10%, în părţile
longitudinale, înaltă de 20–100 cm, cu verzi aeriene, 0,40–0,50% în flori),
numeroase ramuri sterile formate la hiperină, hipericină, flavone (hiperozida),
axilele frunzelor. Frunze sesile, ovate cvercetol, galactoză, cvercitrina, rutina,
până la eliptice, semiamplexicaule, tanin catechic (12%), colină, caroten, acid
glabre, opuse, pe margine cu un rând de valerianic, vitamina C, vitamina PP,
puncte negre, în rest punctiforme străvezii saponine, săruri minerale. Uleiul volatil
 241

este format din -pinen, carburi reactive, depresii nevrotice, distoniei

sescviterpenice, săruri minerale. vegetativă, sindromului psihovegetativ, în
PROPRIETĂŢI enuresis, pavor nocturn la copii. Planta
FARMACODINAMICE. Părţile superioare este folosită în hepatite acute, hepatite
înflorite ale plantei au utilizări în cronice evolutive, colite cronice, ulcer
medicina umană şi veterinară, cultă şi gastric, diaree. Pe lângă acestea, medicina
tradiţională. Proprietăţi: antispastică, populară îi acordă credit ca balsamic
astringentă, cicatrizantă, vasodilatatoare, antiinflamator al căilor bronşice şi
hipotensivă, antiinflamatoare şi colagogă, genito-urinare, ca antihemoragic,
antiseptică, antibiotică, antidiareică. antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant
Însuşirile terapeutice sunt asigurate de în tratamentul gingivitelor, arsurilor.
complexul de principii active pe care le Alături de alte ingrediente extractul fluid
conţine planta, unde componentul al plantei face parte din compoziţia
principal îl constituie hiperacina, alături preparatului Fiogastrin preparat de Oficiul
de o serie de izomeri, rezine, tanin, Farmaceutic Iaşi.
flavonozide (hiperozidă, cvercitozidă, MEDICINĂ UMANĂ.
rutozid), acizii cafeic şi clorogenic, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
carotinoide provenite din petale, în special tratarea dischineziei biliare şi stimularea
luteină, violaxantină, luteoxantină, funcţiei hepatice: a) infuzie, din 1
cis-trollixantină, trollicrom. Principiile linguriţă cu plantă uscată, bine mărunţită,
active au proprietăţi antispastice, peste care se toarnă o cană (200 ml) cu
astringente, cicatrizante, vasodilatatoare şi apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
hipotensive, antiinflamatoare, colagoge, minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
antispastice, antibiotice, antidiareeice, 2–3 căni pe zi; b) infuzie, din 2 linguri cu
antidepresive. Ele diminuează sau înlătură plantă uscată, mărunţită, peste care se
spasmele sau contracturile involuntare ale toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
muşchilor aflaţi în structura viscerală; Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
taninurile asigură precipitarea proteinelor strecoară. Se bea câte o lingură după
din lumenul intestinal, producând o fiecare masă; c) ulei, pregătit din 20 g
acţiune hemostatică locală; favorizează plantă uscată, pusă la umectat, 12 ore în
procesul de epitelizare, grăbind 20 ml alcool. Se adaugă 200 ml ulei de
vindecarea rănilor; determină o mărire a floarea-soarelui. Se încălzeşte 3 ore pe
lumenului vascular prin relaxarea baia de apă. Se amestecă din când în când.
musculaturii netede a vaselor realizând o Se lasă la macerat 2–3 zile. Se strecoară.
creştere a afluxului sanguin în teritoriul Se lasă să sedimenteze 24 ore şi se
respectiv; provoacă scăderea tensiunii filtrează în sticle închise la culoare. Se ţin
arteriale; favorizează diminuarea şi închise cu dop. Se ia câte o linguriţă după
înlăturarea inflamaţiilor; favorizează mese. 2. Pentru tratarea enterocolitei (în
secreţia de bilă; diminuează procesele special colitei cronice): a) infuzie, din 1
inflamatorii hepatice cronice şi pe cele linguriţă cu plantă uscată, mărunţită, peste
intestinale; au proprietatea de a distruge care se toarnă o cană (200 ml) cu apă în
microorganismele ce se găsesc pe clocot. Se pregăteşte ca mai sus. Se bea
mucoasa gastrointestinală sau pe conţinutul a 2–3 căni pe zi, după mese; b)
tegument; intern, acţionează eficient infuzie, din 2 linguri cu plantă mărunţită
împotriva putrefacţiilor din intestinul la o cană (200 ml) cu apă, pregătită ca mai
gros; acţionează bacteriostatic, bactericid, sus. Se ia câte o lingură după fiecare
antivirotic, antifungic; ameliorează sau masă. 3. Pentru tratarea gastritei
înlătură stările depresive fiind indicată în hiperacide, ulcerului gastric: infuzie, din
tratarea depresiilor simptomatice şi 1–2 linguri cu plantă uscată, mărunţită, la
242

o cană (200 ml) cu apă, pregătită ca mai dentare, rănilor: infuzie, din 2 linguri cu
sus. Se bea conţinutul a 2 căni pe zi. Se plantă uscată, mărunţită, peste care se
poate administra câte 1 linguriţă de ulei toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
între mese, pregătit după reţeta pregătită Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
anterior. 4. Pentru tratarea hepatitei, strecoară. Se fac mai multe gargare pe zi,
hepatitei cronice evolutive, în ulcer din care una seara, înainte de culcare.
gastric, colite cronice, colecistită şi alte Apoi tot cu infuzia se clăteşte bine gura.
boli menţionate la fitoterapie: infuzie, din Pentru tratarea rănilor se aplică
1 lingură cu plantă uscată, mărunţită, cataplasme, folosind pansamente sterile
peste care se toarnă o cană (200 ml) cu înmuiate în infuzie, sau se fac băi locale
apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20 folosind un tampon de vată. 2. Pentru
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a tratarea arsurilor şi nevralgiilor: infuzie,
3 căni pe zi. 5. Pentru tratarea din 30 g plantă uscată, mărunţită, peste
incontinenţei urinare: infuzie, din 1 care se toarnă 1 litru de apă în clocot. Se
linguriţă cu amestec, în părţi egale, de lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. Se
sunătoare şi coada-şoricelului, peste care aplică cataplasme sau băi locale. 3. Pentru
se toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. tratarea rănilor, eczemelor, arsurilor,
Se lasă acoperită 15–20 minute. Se durerilor reumatice: ulei de sunătoare,
strecoară. Se dă copiilor care urinează pregătit din plămădirea la soare sau pe
noaptea în pat. 6. Pentru tratarea cuptor a florilor în ulei. Se lasă 5–6 zile.
depresiilor simptomatice şi reactive, Cu acest produs se unge locul afectat.
depresiilor nevrotice, în distonie Planta este folosită, împreună cu alte
vegetativă, sindrom psiho-vegetativ, specii, la tratarea balonărilor abdominale,
enuresis, pavor (spaimă, groază) nocturn: colicilor abdominale, hemoroizilor,
a) infuzie, din 1–2 linguriţe plantă uscată colicilor hepatobiliare, în dismenoree,
şi mărunţită (pulbere) peste care se toarnă tulburări de menopauză, bronşite, gută. 4.
200 ml apă în clocot. Se lasă acoperită Pentru tratarea inflamaţiilor intestinului
15–20 minute. Se strecoară. Se bea zilnic, gros, hemoroizilor interni: clismă cu 10
dimineaţa şi seara (tratamentul durează ml ulei de sunătoare (Oleum Hyperici)
minimum 2–3 luni); b) Extractum încălzit la 37oC. Se introduce în rect seara
Hyperici fluidum, zilnic câte 5 picături, în cu ajutorul unei pere de cauciuc.
3 reprize timp de o săptămână, apoi se Fitohomeopatie. Uz intern. Pentru
trece la doza de 10 picături de 3 ori pe zi traumatismele ţesutului nervos, cu dureri
timp de 3 săptămâni; c) Oleum Hyperici, agravate şi mişcare, inclusiv în caz de
câte 1 linguriţă, de 2–3 ori pe zi. 7. Pentru convulsii sau cefalee pulsatilă, după
tratarea ulcerului gastric, catarului gastric: traumatism cranio-cerebral, în nevritele
Oleum Hyperici, câte 3 linguriţe pe zi, cu netraumatice şi foarte dureroase, în
30 minute înainte de a mânca. Se hemoroizii dureroşi şi sângerânzi, în
administrează 3–4 săptămâni. Asigură o astmul ameliorat de expectoraţie sau cu
cicatrizare bună. Oleum Hyperici coctum, capul în extensie forţată: se administrează
numit şi unt de sunătoare, se prepară din în diluţiile centezimale de la a 5-a la a 9-a
florile şi frunzele proaspete ale plantei, în funcţie de data debutului bolii. În
zdrobite bine, macerate cu ulei, într-un general, diluţia a 9-a centezimală se
vas bine închis, la temperatura camerei. administrează săptămânal (M. Neagu
După 3 săptămâni, vasul se scoate şi se Basarab, 1985)
expune la soare timp de 2 săptămâni. Se MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
filtrează. Se păstrează în sticle închise la intern. Pentru tratarea hematuriei,
culoare. Se foloseşte la nevoie. Uz extern. indigestiei, în meteorism cronic,
1. Pentru tratarea gingivitei, abceselor enterocolite: infuzie, din 5 g flori şi frunze
 243

uscate peste care se toarnă 100 ml apă în ambele feţe, pe margini spinulos dinţate,
clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se sesile, cele inferioare atenuate în peţiol
strecoară. Se administrează prin breuvaj aripat, cele mijlocii şi superioare cordat
bucal (se toarnă pe gât). Dozele de amplexicaule, cu auricole rotunjite. Flori
tratament: animale mari (cabaline, galbene, mult mai lungi decât involucrul,
taurine), 15–20 g; animale mici (pisici, grupate în calatidii numeroase sau puţine,
câini, păsări), 1–2 g. Uz extern. Pentru mai mult sau mai puţin globulos
tratarea plăgilor, plăgilor cu larve: decoct, cilindrice. Involucru verde, glabru sau
din 10 g plantă cu flori uscată şi mărunţită glandulos, cu foliole imbricate,
la 100 ml apă. Se fierbe 5 minute. Se triunghiular lanceolate, fin atenuate.
strecoară. Se spală local cu un pansament Înflorire, VII–VIII (IX). Fruct, achenă
steril. brună, comprimată, pe ambele feţe cu câte
5 coaste, peste tot fin transversal
verucoasă. Papus alb.

SUSAI DE CÂMP
(Sonchus arvensis L), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
perenă, geofită, comună în întreaga ţară,
pe câmpuri, arături, între cereale, pe
răzoare, în culturile de legume, malul
râurilor şi pe coaste abrupte, din zona
stepei până în zona dealurilor, etajul
gorunului; se mai numeşte castravan, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
iarba iepurilor, lăptiucă, lăptugă, lăptuca plantei (Sonchusi herba) se recoltează şi
gâştei, măcrişor, susan, tâlhărea; Germ: se folosesc proaspete. În unele părţi se
Acker-Gänsedistel; Magh: Mezei usucă în poduri acoperite cu tablă şi se
nyulsaláta. Răspândit în Europa, Asia, folosesc pe timp de iarnă.
PROPRIETĂŢI
Africa de Nord.
FARMACODINAMICE. Medicina
ISTORIC. Planta este cunoscută din
populară îi atribuie proprietăţi purgative,
Antichitate. Numele ei ştiinţific vine de la
iar în unele comune din zona de curbură a
cuvântul latin sonchus sau de la cuvântul
Carpaţilor proprietăţi antidiabetice (?).
grecesc sónchos, care era numele unui MEDICINĂ UMANĂ.
scai la scriitorii antici. Strămoşii noştri FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
puneau frunzele plantei pe bune pentru a tratarea de constipaţie cronică: decoct, din
le grăbi vindecarea, iar decoctul se lua ca plantă proaspătă fiartă 20 minute la foc
purgativ. Ea a fost şi a rămas o problemă domol. Se strecoară. Se bea după nevoie
pentru agricultură. conţinutul a 1–3 căni pe zi. 2. Pentru
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom tratarea de diabet: infuzie, din o lingură cu
vertical sau orizontal, lung, repent, subţire vârf plantă uscată şi mărunţită peste care
de cca 1 cm. Tulpină erectă, striată, se toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
fistuloasă, de obicei des frunzoasă, în Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară.
partea superioară moderat ramificată, Se bea cu 30 minute înainte de mesele
înaltă de 60–150 cm. Frunze bazale uscate principale Atenţie! Reţetele nu fost
în timpul înfloritului; cele inferioare şi verificate. Sunt prezentate cum au fost
mijlocii mari, oblanceolate, rucinat fidate culese din teren.
sau sectate, cu lacinii distanţate, scurt
triunghiulare sau alungit ovate, glabre pe
244

RECOLTARE. Părţile aeriene (Myceli

SUSAI PĂDUREŢ herba) se recoltează în timpul înfloritului,
(Mycelius muralis (L) Dum), fam. pe timp frumos, călduros, după ora 11. Se
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, usucă în strat subţire la umbră, de preferat
perenă, hemicriptofită, comună în toată în poduri acoperite cu tablă. Frunzele
ţara, întâlnită în păduri, la marginea plantei (Mycelidae folium) se recoltează şi
pădurilor, în tufărişuri, din regiunea de se folosesc proaspete, sau se culeg şi se
dealuri până în cea subalpină, mai rar la usucă întinse.
câmpie; se mai numeşte crestanie, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
crestăţea, făgeţea, floarea hoţului, poala Nestudiată.
făgetului, foiaia tâlharului, iarba PROPRIETĂŢI
tâlharului, salată câinoasă, susai de FARMACODINAMICE. Medicina
pădure, susai sălbatic, susai de munte, populară îi atribuie proprietăţi
susai de pădure, susai pădureţ, tâlhărea; antimicrobiene, antiinfecţioase,
Germ: Gemeiner Mauerlattich; Magh: cicatrizante. Este utilizată pentru tratarea
Köfali kakicsvirág. Răspândită în Europa. gastritei, ulcerului gastric, cicatrizarea
ISTORIC. Planta este cunoscută din rănilor, tăieturilor, arsurilor.
MEDICINĂ UMANĂ.
vechime. Ea a fost folosită în scopuri
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
medicinale de daci şi apoi de romanii care
au purtat războaie în Dacia. Frunzele se pentru tratarea gastritei şi ulcerului:
puneau pe răni şi tăieturi pentru a le decoct, din 1 linguriţă plantă uscată şi
vindeca, de aceea şi denumirea ei de mărunţită la un pahar cu apă. Se fierbe 5–
crestăţea. Frunza verde sau uscată şi 10 minute la foc domol. Se strecoară. Se
muiată în apă caldă se aplica pe arsuri, bea conţinutul a 3 pahare pe zi, câte unul
pentru a grăbi vindecarea. înaintea fiecărei mese, timp de 1–2 luni.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom gros
Se exclud mâncărurile iritante,
şi scurt, orizontal sau oblic, cu numeroase condimentate, inclusiv fumatul. Vindecă
rădăcini. Tulpină înaltă de 30–120 cm, ulcere avansate. Uz extern. 1. Pentru a
erectă, cilindrică, glabră, des frunzoasă, prevenii infecţia şi a grăbii vindecarea
uneori numai în partea inferioară. Frunze tăieturilor, rănilor şi arsurilor:
mari, subţiri, glabre, cele inferioare cataplasme, cu frunze proaspăt culese sau
peţiolate, cele superioare frunze uscate, care mai întâi se înmoaie în
semiamplexicaule, penat sectate. apă caldă. Frunzele se aşează pe locul
Involucru cilindric. Flori galbene-aurii, afectat şi se bandajează. 2. Pentru tratarea
puţin mai lungi decât involucru. Înflorire, rănilor: a) suc, obţinut prin zdrobirea
VI–VIII. Fruct, achenă, cu papus lob fin, frunzelor şi a tulpinii imediat după ce
lung cât involucrul. planta este recoltată. Se aplică pe rană; b)
decoct, din 1 linguriţă plantă uscată şi
mărunţită la un pahar (100 ml) cu apă. Se
fierbe 10 minute. Se lasă la răcit până la
călduţ. Se strecoară şi se spală local de 3–
4 ori pe zi.

SUSAN (Sesamum indicum

L), fam. Pedaliaceae. Plantă erbacee,
anuală, terofită, autogamă, de origine
tropicală, cultivată; se mai numeşte susan
 245

bun, susan cultivat; Engl: Sesame; RECOLTARE. Fructele se

Franc: Sésame, Yugeolihne; Germ: maturizează eşalonat, de la bază către
Sesampflanze, Sesam; Magh: Szezám, vârf. Momentul recoltării coincide cu
Olajos szezám; Rus: Kunjut vostocinâi; căderea frunzelor de la baza tulpinii, iar
Turc: Susam. Răspândit în sud-vestul capsulele inferioare devin cafenii. Se
Asiei. recoltează cu combina. În 2–3 zile
ISTORIC. Sesamum vine de la recoltatul trebuie terminat. După recoltat,
cuvântul sesamon, numele plantei la sămânţa se curăţă de impurităţi cu
grecii antici. Planta are o cultură veche. selectoare şi vânturători cu site foarte
Cunoscută cu mult înainte de Antichitate. fine. După condiţionare, sămânţa se usucă
În scrierile lor Herodot şi Teofrast până la umiditatea de cel mult 9%. Se
semnalează cultura ei în Siria şi păstrează în încăperi bine uscate şi
Mesopotamia, iar Plinius cel Bătrân în ventilate, în straturi de 20–40 cm.
Grecia şi Asia Mică. Astăzi, ocupă Producţie, 700–1 600 kg/ha (N.
suprafeţe însemnate în agricultura Zamfirescu, V. Velican, N. Săulescu, I.
mondială mai ales în Asia. În România, se Safta, F. Canţăr, 1965; Gh. Vâlceanu,
cultivă în judeţul Constanţa, Ialomiţa, 1982).
Teleorman, Giurgiu, Timiş şi Sectorul COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Seminţele
Agricol Ilfov. conţin substanţe grase (48–65%),
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină substanţe proteice (24%), substanţe
pivotantă, puţin dezvoltată, ramificaţie extractive neazotate (14–18%), vitaminele
redusă. Tulpină dreaptă, cu 4–8 muchii, B, D, E, F. ele au o mare valoare nutritivă
înaltă de 50–150 cm, ramificată, păroasă. cu efecte neurotrofice deosebite. Uleiul
Frunze opuse, ovate în partea inferioară a este semisicativ şi format din
tulpinii, alterne şi lanceolate la cea gliceridesteri ai acizilor oleic, linoleic,
superioară, limb cu marginea întreagă sau palmitic, stearic, arahinic, linoceric,
dinţată, cu peri rari pe faţa superioară şi fitostearine, alcooli superiori, compuşi
pe nervurile feţei inferioare, peţiol lung. nesaponificabili, sezamol şi sezamolin.
Flori albe, galbene, violete, Turtele rămase după extragerea uleiului
scurt-pedunculate, actinomorfe, conţin substanţe proteice, grăsimi, săruri
gamosepale, gamopetale, câte 1–3 la minerale etc.
subsuoara frunzelor. Înflorire, VII. MEDICINĂ UMANĂ.
Autopolenizare, realizată înainte de a se FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
deschide floarea. Fruct, capsulă tratamentul nevritelor degerative şi în
dehiscentă, mucronată, lungă de cca 4 cm, neuroparalizii: consum zilnic de seminţe
pubescentă, cu 60–70 seminţe aşezate pe neprăjite. 2. Pentru mărirea secreţiei de
4–8 coloane. Seminţe mici, turtite, ovale, lapte la lehuze: consum de seminţe prăjite
de culoare variabilă (albă, gălbuie, în cantităţi moderate. În cantităţi mari au
cenuşie chiar neagră). efecte emanogoge şi avortive, fără
pericolul unei toxicităţi (O. Bujor, O.
Popescu, 2001).
246