27

M
purtau pe cap coşuleţe cu capsule de mac
incizate, la fel cum se face şi astăzi. De la
greci, macul s-a răspândit la romani.
Plinius cel Bătrân numit Caius Plinius
Secundus (23–79 dH), în opera sa cea
MAC (Papaver
mai importantă Istoria naturală,
somniferum), fam. Papaveraceae. Plantă
concepută ca o enciclopedie, este primul
erbacee, anuală, calcicolă, medicinală,
care a denumit macul Papaver, păstrată
ornamentală, alimentară, alogamă,
mult mai târziu în nomenclatura
cultivată; se mai numeşte afion, aşiaş, mac
ştiinţifică de către Carl von Linné (1707–
alb, mac albastru german, mac de
1778) naturalist suedez. Cu timpul s-a
grădină, mac involt, mac negru, mag,
făcut o delimitare între macul alimentar
moaci, paparoane, somnişor; Engl:
şi cel medicinal. Opiul este folosit din
Poppy; Franc: Pavot somnifère; Germ:
secolul al III-lea îHr, iar morfina din anul
Gartenmohn; Magh: Evömák, Mák; Rus:
1804. În prezent în Asia şi Orientul
Mak snotvornâi; Ucr: Samosiinii mak.
Mijlociu macul se cultivă numai pentru
Răspândită în cultura tuturor ţărilor cu
extragerea opiului, folosit în scopuri
climat temperat.
medicinale. În ţările Europei macul a fost
ISTORIC. Cultivat cu peste 3.000 de
cultivat la început ca plantă uleioasă.
ani în urmă, mai întâi de popoarele din
Seminţele sale conţin 40–50% ulei, cu
Asia Mică, de unde s-a răspândit în
deosebite calităţi culinare. Începând din
China, India, apoi în sudul Europei şi în
jurul anului 1930, după elaborarea în
nordul Africii. Cercetările arheologice au
Ungaria de către Kabay a tehnologiei de
dovedit că în Europa, macul s-a cultivat
extragere a morfinei din capsulele uscate,
încă din epoca de piatră. În Antichitate
macul se cultivă pentru o folosire mixtă –
scriitorii greci îl descrie în diferite lucrări.
seminţe şi capsule. S-a mers pe obţinerea
Astfel, Homer (probabil între secolele X
de soiuri cu folosire mixtă, producţie
şi VIII îHr) precizează cultivarea acestei
mare de seminţe pentru extragerea
plante pentru ulei şi în scopuri
uleiului şi din capsule cu un procent
medicinale. Hesiod (secolul al VII-lea
sporit de morfină. Medicina populară
îHr), aminteşte în scrierile sale despre
românească a folosit ceaiul din capsulele
mac ca o cultură intensivă. Hipocrates
de mac uscate ori seminţele fierte în lapte
(460–364 îHr), descrie pe larg cultura
pentru somnul copiilor. Petalele florilor
macului precum şi modul de extragere şi
se ţineau într-o ceşcuţă de apă, după care
de folosire a latexului în scopuri
se bea pentru somn. Cei care aveau guşă
medicinale. De la Teofrast (372–287 îHr)
înghiţeau în postul mare, începând de
au rămas indicaţii cu privire la folosirea
marţi, în fiecare dimineaţă, câte o
macului pentru opiu. Încă din secolul al
linguriţă seminţe de mac. Cei care
XV-lea îHr, în Grecia şi zonele limitrofe
sufereau de păr la deget (panariţiu)
se cunoşteau proprietăţile specifice
fierbeau planta cu totul (rădăcină,
opiului. În cetăţile din Insula Creta s-au
tulpină, frunze, capsule), adăugau cenuşă
găsit statuete reprezentând persoane care
şi făceau o leşie, cu care se spălau local
28

de mai multe ori. Cei care aveau uimă sunt tari şi de culoare galbenă-cenuşie.
(adenită), făceau lapte din sămânţă de Întârzierea recoltatului reduce conţinutul
mac. Cu aceasta uda locul afectat şi de morfină. Pe suprafeţe mari recoltatul
presărau sămânţă de mac. Tratamentul se se face cu combina, iar pe suprafeţe mici
repeta până adenita se retrăgea. Pentru manual. Capsulele obţinute din treierat se
tratarea de hernie, seminţele se pisau şi se depozitează în vrac, sub şoproane sau în
luau cu miere. Pentru friguri seminţele se locuri adăpostite, unde, timp de o
plămădeau în rachiu, din care se bea la săptămână, se întorc de mai multe ori pe
nevoie câte 1–2 păhărele etc. zi. Seminţele se depozitează în încăperi
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină uscate, aerisite, în strat până la 20 cm şi
pivotantă, lungă de 20–25 (80) cm, groasă se lopătează zilnic. Se ambalează în saci
de 1–2 cm, cu ramificaţii secundare pe o de iută şi se păstrează în depozite uscate,
rază de 30–50 cm. Tulpina erectă, netedă, bine aerisite. Condiţiile de păstrare se
cilindrică, cerificată, înaltă până la 150 impun cu stricteţe, astfel se încing uşor,
cm, simplă sau puţin ramificată în partea mucegăiesc, râncezesc, îşi pierd
superioară. Frunze întregi, alterne, capacitatea germinativă şi devin
alungit-ovate, acoperite cu ceară, cu improprii pentru extragerea uleiului sau
margini neregulat-incise, glabre, cele pentru însămânţare. Capsulele se
tulpinale, inferioare şi mijlocii, ambalează în bale de pânză sau de iută şi
scurt-peţiolate sau subsesile, cele se feresc de umezeală. Producţia de
superioare, sesile; faţa superioară cu seminţe, 500–1.200 kg/ha, iar de capsule
nervură proeminentă. Flori mari, solitare, 350–450 kg/ha.
câte 1–10 pe o plantă, câte una pe ramură, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Capsulele
actinomorfe, violete, albe, roz sau roşii, (şi opiul) conţin alcaloizi de tip
cu o pată mai închisă la baza petalelor. morfinian: morfina, codeina, tebaina,
Polenizare entomofilă. Înflorire, VI–VIII. pseudomorfina, neoptina,
Fruct, capsulă sferică, ovoidă sau uşor 10-hidroxicodeina, salutaridina,
ovoidă, turtită, cu stigmat persistent codeinona; alcaloizi de tip benzil- şi
(aspect de rozetă). Toate organele plantei benziltetrahidroizochinolina: papaverina,
exceptând seminţele, conţin vase laticifere laudanosina, laudanidina, laudanina,
pline cu latex care cuprinde, în papaveraldina, codamina, palaudina,
compoziţia sa, cca 40 alcaloizi. Latexul reticulina, orientalina; alcaloizi de tip
din capsulele imature sau verzi conţine ftalilizochinolină: pacodina,
foarte multe principii active. tetrahidropapaverina, narcotina, narceina,
oxinarcotina, gnoscopina, narceinimida;
alcaloizi de tip protopină: protopina,
criptopina, -allocriptopina,
-allocriptopina; alcaloizi de tip aporfină:
corituberina, magnoflorina, izoboldina;
alcaloizi de tip protoberberină:
coreximina, izocoripalmina, canadina,
scoulerina, stefolidina, captizina,
berberina; alcaloizi de tip
N-metilreadină: papaverubina C, D, E,
glaudina; enzime: oxidaze, peroxidaze,
RECOLTARE. Capsulele se fenoloxidaze, invertaza, polifenolaza,
recoltează când seminţele se desprind de tirozinaza, metiltransferaze, demetilaze,
pe pereţii lor. În această fază capsulele fosfataze, fosfomonoesterază, protează;
 29

glucide simple: glucoză, fructoză, medicina umană şi veterinară. Produsul

zaharoză, xiloză, sedoheptuloză, oficial conţine cel puţin 11% morfină.
manoheptuloză, gliceromanooctuloză; Alcaloizii cei mai importanţi cu
poliglucidele din capsule: holoceluloza întrebuinţări în terapeutică sunt
(57,3%), pentozani (22%), pectine (9,4%) papaverina, narcotina, morfina, codeina.
etc. Opiul mai conţine acizi organici: Alcaloizii din grupa morfinei acţionează
meconic (3–6,5%), lactic (1–2%), malic, ca analgezici hipnotici şi narcotici, iar cei
tartric, citric, acetic, succinic. Din din grupa benzilizochinolinei ca
pericarpul fructelor tinere s-au izolat spasmolitici. Opiul a fost folosit din cele
acizii: p-hidroxibenzoic, vanilic, mai vechi timpuri, ca medicament, în
p-cumaric, cafeic, ferulic, sinapic etc. Din primul rând pentru acţiunea analgezică a
capsulele uscate s-au izolat acizii: cafeic morfinei. Papaverina, puţin toxică,
(20,4 mg%), p-cumaric (3,3 mg%), acţionează spasmolitic asupra
ferulic, p-oxibenzoic. Opiul conţine acizi musculaturii netede. Se prescrie în
anorganici: sulfuric, fosforic, sub formă afecţiuni ale tractului gastro-intestinal,
de săruri (Mg, Ca, NH4) sau legaţi de ale vezicii biliare şi urinare. Sub formă
alcaloizi. Ceara de pe capsule este de clorhidrat de papaverină, intră în
formată din esteri ai acizilor palmitic şi compoziţia produsului Lizadon. Codeina
cerotic cu alcool cerilic. Substanţele are efect sedativ asupra centrului tusei.
anorganice din capsule şi opiu: apă, Na, Este mai puţin toxică decât morfina. Se
K, Ca, Mg, B, Al, Si, Ti, Mn, Fe, Cu, Pb, administrează pentru calmarea dispneei
PO4. În capsule s-a găsit şi Hg (0,01 mg în astmă, tuse, bronşite. Intră în
%). Seminţele conţin substanţe anorganice compoziţia medicamentelor Codenal şi
(Ca, Mg, Al, Si, Fe, Cu, Zr, Mo, Ni, Mn, Tusomag. Acţionează antitusiv. Narcotina
Ti) şi substanţe organice reprezentate prin din opiu serveşte ca materie primă pentru
ulei gras (45–55%), proteine (20–24%), obţinerea hidrostinei şi cotarninei,
aminoacizi liberi (cisteină, prolină, utilizate ca hemostatice în hemoragiile
glutamină, asparagină, glicină, alanină, uterine. Clorhidatul de narcotină este un
acid glutamic, valină, metionină, tirozină, sedativ al tusei mai puternic decât
leucină), glucide (5,6–7,67%), vitaminele codeina. Intră în compoziţia produsului
B1 (0,74–1,36 mg%), B2 (0,75–1,203 mg Tusan. Morfina este una din cele mai
%), acid nicotinic (0,80–1,28 µg%), urme puternice calmante ale durerii. Provoacă
de alcaloizi (narceină, narcotină, tebaină, obişnuinţă, dependenţă, ceea ce impune
morfină, laudanosină, papaverină, doze crescânde pentru acelaşi efect
codeină), enzime (aminopeptidaze, terapeutic. Determină intoxicaţie cronică.
diastaze, lipaze, nucleaze, emulsină, Este inclusă în lista stupefiantelor. În
arginază). Tulpina şi frunzele conţin doze terapeutice, morfina asigură o
substanţe anorganice formate din K, Ca, linişte însoţită de euforie, greutate în
Na, Mg, Fe, S, P, Si, Cl şi substanţe concentrare, somnolenţă sau somn.
organice reprezentate prin alcaloizi, Uneori apare senzaţia de greaţă, vomă,
aminoacizi liberi, glucide, acizi organici, prurit, ameţeli şi senzaţie de căldură.
vitamine. Rădăcinile conţin alcaloizi Reacţiile emoţionale se diminuează.
(0,08–0,12%); cea mai mare cantitate de Deprimă respiraţia. Scad secreţiile
codeină se acumulează în rădăcini digestive şi întârzie golirea stomacului.
(Viorica Cucu, C. Bodea, Cristina Cioacă, Creşte secreţia sudorală. Are loc
1982). deprimarea motricităţii musculaturii
PROPRIETĂŢI netede a intestinului, uterului şi
FARMACODINAMICE. Capsulele plantei bronhiilor. Creşte presiunea lichidului
prezintă importanţă terapeutică pentru cefalorahidian. Scade presiunea
30

intraoculară, concomitent cu contracţia după care doza se reduce în sens invers.

musculaturii netede circulare a irisului 2. Pentru tratarea stărilor depresive
(mioză). Stimulează secreţia de hormon climacterice la femei şi a tulburărilor de
hipofizar antidiuretic, micşorând diureza. comportament determinate de
Acţiunea morfinei nu este identică cu cea ateroscleroză la bătrâni, dozele mici de
a opiului. Activitatea acestuia din urmă opiu se prescriu mascate:
este mult mai complexă şi aparţine Rp. Tinctura Opii 1,0–2,0 g;
sinergismelor alcaloizilor pe care îi Tinctura Strophanthi 5 g;
conţine. El are o acţiune analgezică mai Tinctura Convallariae 10 g;
puternică decât morfina. Nu poate fi Tinctura Valerianae 20 g.
aplica parenteral. Opiul se administrează D. s. intern, de 3–4 ori pe zi câte 10
destul de rar sub formă de pulbere. Intră picături. În cazul bolnavilor la care starea
în compoziţia preparatului Pulvis depresivă este însoţită de stare de
Ipecacuanhae opiatus (Pulvis Doveri). disconfort gastric prescripţia este:
Preparatele galenice: Tinctura Opii Rp. Tinctura Opii 1 g;
simplex (1% morfină), Extractum Opii Tinctura Menthae 2 g;
siccum (20% morfină), Sirupus Opii Tinctura Gentianae 3 g;
(0,05% morfină), Sirupus Diacodii Tinctura Valerianae 4 g.
(0,01% morfină), Laudanum Sydenhamii D. s. intern de 3 ori pe zi câte 10 picături
(1% morfină) şi Elixirul paregoric (0,05% înaintea meselor (Em. Grigorescu, I.
morfină). Preparatele pe bază de opiu la Ciulei, Ursula Stănescu, 1986). Uz
administrează la prescripţia medicului, ca extern. Ca analgezic şi calmant în
hipnotice sau analgezice. Tinctura şi spălături şi gargarisme la adulţi: a)
extractul se mai prescriu în stări depresive infuzie, din ½ linguriţă capsule mărunţite
hipocondre, melancolie, unde nu se peste care se toarnă 200 ml apă în clocot.
constată instalarea dependenţei Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară
fizico-psihice. Copii până la 3 ani sunt şi se foloseşte; b) decoct, din ½ linguriţă
foarte sensibili la morfină şi opiu. capsule mărunţite la 200 ml apă. Se
Administrarea în doze mici sau foarte fierbe 2–3 minute. Se strecoară şi se
mici poate fi periculoasă. Unele persoane foloseşte. Atenţie! La efectuarea
adulte manifestă idiosincrazie faţă de gargarismelor lichidul nu trebuie înghiţit
morfină, exteriorizată prin erupţii deloc deoarece pot apărea intoxicaţii
tegumentare. Capsulele de mac, precis grave, stări de precomă şi chiar moartea.
dozate, intră în compoziţia unor ceaiuri Fitohomeopatie. Uz intern. Tinctura-
medicinale împotriva colicilor, sedative şi mamă se prepară prin macerarea
prin gargară. opiumului de Smirna în alcool. 1. În
MEDICINĂ UMANĂ. stările de congestie cerebrală pasivă cu
FITOTERAPIE. Uz intern. Utilizarea depresie, hiporeflectivitate şi
empirică a unor extracte din capsule hiposensibilitate, alcoolism, congestii
pentru tratarea unor afecţiuni interne cerebrale acute, apoplexie, precomă,
poate produce accidente mortale. 1. comă, uremie comatoasă: tinctura-mamă,
Pentru tratarea stărilor depresive, se administrează în diluţiile centezimale
melancolie: Tinctura Opii, în prima zi de de la a 7-a la a 18-a în stările cronice, iar
3 ori câte 5 picături, în ziua a doua de 2 în cazurile acute, diluţiile centezimale a
ori câte 5 picături; în ziua a treia de 3 ori 4-a sau a 5-a. 2. În febrele adinasuspine,
câte 10 picături, după care în acelaşi mod sau cele de origine cerebrală sau
se ridică doza cu precauţie până la 3x20 meningee, după depăşirea unei erupţii
picături pe zi. Ajunşi la această doză acute: tinctura-mamă, se administrează
tratamentul se continuă 2–3 săptămâni, diluţia a 5-a centezimală. Frecvent este
 31

vorba de o afecţiune digestivă, cu gura antispastic şi analgezic. La vacă, scroafă

uscată, sete intensă în cursul frisonului, cu şi pisică pot apărea reacţii adverse
limba negricioasă şi uscată, cu greaţă, determinate de morfină, care le este
dificultăţi de vorbire şi de deglutiţie, contraindicată din cauza stărilor de
scame negre, iritante, involunture. 3. În excitaţie. Simptoame: stări depresive,
atonia intestinală, constipaţie prin inerţeie ataxie, sau stări de excitaţie, cu accese
rectală, paralizie intestinală rabiforme, convulsii, urmate de paralizii,
postoperatorie, colici saturnieeene: hipersalivaţie, meteorism, colici,
tinctura-mamă, se administrează în tulburări respiratorii şi cardiace, mucoase
diluţiile centezimale de la a 5-a la a 18-a. subicterice, hematurie, albuminurie. Se
4. În retenţia sau incontenenţă de urină, intervine cu spălături gastrice prin
delir la alcoolici, cu halucinaţii, palpitaţii, sifonare, apă albuminată, cărbune
tuse nervoasă, uscată, agravată noaptea şi medicinal, tanin, purgative saline sau ulei
ameliorată după ce se bea puţină apă rece: de ricin, permanganat de potasiu.
tinctura-mamă, se administrează în
diluţiile de la a 3-a decimală la a 3-a
centezimală. 5. După spaime, în caz de
pareză vezicală, anemoree, afonie MAC CORNUT
paretică: tinctura-mamă, se administrează GALBEN (Glaucium flavum Cr), fam.
diluţiile centezimale de la a 5-a la a 15-a. Papaveraceae. Plantă erbacee, anuală,
6. În caz de afonie spasmodică, tuse bianuală, rar perenă, spontană, terofită,
nervoasă, retenţie de urină prin spasm de origine mediteraneană, întâlnită pe
sfincterian: tinctura-mamă, se soluri nisipoase, aride, pe colinele din
administrează în diluţiile de la a 3-a sudul ţării, sporadic în Câmpia de Vest, în
decimală la a 4-a centezimală (M. Neagu Moldova şi Transilvania; se mai numeşte
Basarab, 1984). mac cornut. Răspândit în regiunea
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz mediteraneană, în Asia Mică, Crimeea,
intern. Pentru tratarea colicilor Caucaz, adventivă în Europa Centrală,
abdominale, ca narcotic şi hipnotic: Europa de Nord şi SUA.
pulbere de opiu, boluri, pilule, extract ISTORIC. Planta vegetează locurile
uscat, tinctură cu 1% morfină. 1. Dozele actuale ale României încă din Antichitate.
de tratament cu pulbere opiu: animale Numele plantei Glaucium, vine de la
mari (cabaline, bovine), 2–5–20 g; cuvântul grecesc glaukós = verde
animale mijlocii (ovine, caprine, porcine), albăstrui, glauc, referitor la culoarea
0,5–1–2 g; animale mici (pisici, câini, frunzelor. Este o plantă medicinală de
păsări), 0,05–0,1–0,5 g. 2. Dozele de perspectivă, recent introdusă în cultură în
tratament cu extract: animale mari ţara noastră.
(cabaline, taurine), 1–3–5 g; animale DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
mijlocii (ovine, caprine, porcine), 0,2– pivotantă. Tulpină erectă, ramificată,
0,5–1 g; animale mici (pisici, câini, dispers păroasă sau glabră, înaltă de 40–
păsări), 0,01–0,5 g. 3. Dozele de 100 (140) cm. Frunze superioare ovate,
tratament cu tinctură: animale mari cu baza profund cordată, aplexicaule,
(cabaline, taurine), 20–50–100 g; animale profund pentalobată, cu lobi triunghiulari
mijlocii (ovine, caprine, porcine), 2–5–15 ovaţi, cu marginea inegal dinţată, glabre
g; animale mici (pisici, câini, păsări), 0,1– sau dispers păroase; frunze inferioare
0,2–2 g. Empiric, în anumite zone ale peţiolate, lungi de 15–35 cm. Flori
ţării, animalelor care fată greu li se solitare, mai mult sau mai puţin
administrează decoct din capsule de mac. pedunculate, galbene ca lămâia sau
Probabil decoctul are efect uterolitic –
32

galbene-aurii; caliciul din 2 sepale uşor folosite în tratarea bolilor respiratorii şi

păroase sau glabre, caduce; corola pentru mărirea diurezei.
dialipetală, cu 4 petale; androceul din COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
numeroase stamine, intens galbene; Insuficient studiată. Toate organele
gineceul, cu ovarul superior verde, plantei conţin alcaloizi (1,5–2,5%), din
tuberculat scabru sau neted, posesor a care cel mai important este glaucina (1–
numeroase ovule anatrope, stigmat sesil 1,5%); cantitatea cea mai mare de
prevăzut cu două coarne, galben. Înflorire, glaucină se află în fructe şi în frunze
VI–VIII. Polenizare entomofilă. Fruct, (Leon S. Muntean, 1990).
capsulă. PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
ale plan tei prezintă importanţă
terapeutică în medicina umană cultă şi
tradiţională. Glaucina pe care o conţine
acţionează antitusiv, spasmolitic, diuretic.
Are însuşiri similare codeinei, obţinută
din Papaver somniferum. Provoacă
diminuarea acceselor de tuse sau
înlăturarea lor, înlătură spasmele
diminuând starea inflamatorie, acţionează
asupra epiteliului renal determinând
mărirea excreţiei şi secreţiei de urină.
RECOLTARE. Părţile aeriene ale MEDICINĂ UMANĂ.
plantei (Glaucii flavumi herba) se FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
recoltează în faza de înflorire şi începutul pentru tratarea tusei, bronşitelor acute şi
formării fructelor. În această perioadă cronice, laringitelor acute, gripei, mărirea
conţinutul de glaucină este maxim. Din diurezei: infuzie, din 1 linguriţă petale
cultură recoltarea se face cu cositori uscate peste care se toarnă o cană (200
mecanice la 8–10 cm de la sol, iar din ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 10
flora spontană recoltarea se face manual. minute. Se strecoară. Se bea fracţionat în
Ultima recoltare din cultură se face până cursul zilei.
la începutul lunii octombrie, pentru ca
până la intrarea în iarnă plantele să
formeze 6–8 frunze. După recoltare
plantele se transportă imediat la uscătorii. MAC CORNUT ROŞU
Se usucă în spaţii special amenajate. (Glaucium corniculatum (L) Rudolph),
Uscarea artificială, la 60–80oC. După fam. Papaveraceae. Plantă erbacee,
uscare produsul se ambalează în saltele de anuală, terofită, spontană, sporadic
pânză. Până la folosire se păstrează în cultivată, întâlnită prin locuri cultivate,
încăperi uscate. Producţia uscată, 1–2 vii şi locuri ruderale, pe marginea drum
t/ha, în primul an de vegetaţi şi de 2–3 urilor şi câmpurilor, comună în toate
t/ha în anul al doilea. Pentru extragerea judeţele ţării, din zona stepei până în
glaucinei, herba uscată se taie în etajul gorunului; se mai numeşte mac
fragmente de 5–8 cm. Randamentul este sălbatic, macşor, paparoane, paparună,
mai bun. În mediul sătesc, petalele florilor păpărună; Franc: Glaucienne; Germ:
(Galucii flavumi flos) se recoltează cu Hornmohn, Roter Hornmohn; Magh:
mâna şi se usucă în podurile caselor Veresszaru mák; Rus: Mak snatvornâi;
acoperite cu tablă. Se păstrează în pungi Ucr: Bilmak. Răspândită în Asia şi
de hârtie sau în săculeţ de pânză. Sun Europa.
 33

ISTORIC. Plantă cunoscută din proprietăţi sedative şi diuretice.

vechime. Ea era folosită întreagă Principiile active diminuează
(rădăcină, tulpină, frunze, flori) la tratarea excitabilitatea nervoasă aducând o
bolilor nervoase. liniştire şi echilibrare psihică generală;
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină acţionează asupra epiteliului renal mărind
pivotantă. Tulpină erectă, simplă sau excreţia şi secreţia de urină. Folosită
ramificată, dispers-setos-păroasă, pentru tratarea bolilor nervoase.
albăstrui-verde, înaltă de 15–30 cm. MEDICINĂ UMANĂ.
Frunze profund penat sectate, cu FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
segmente lacerat ascuţit dinţate, mai mult pentru tratarea bolilor nervoase: infuzie,
sau mai puţin păroase; cele superioare din ½ linguriţă pulbere plantă peste care
sesile, iar cele inferioare peţiolate. Flori se toarnă o cană (250 ml) cu apă în
solitare, portocalii, roşiatice sau roşii, la clocot. Se lasă acoperită 5 minute. Se
bază cu o pată neagră-liliachie, strecoară. Se bea cu precauţie pe
pedunculate, aşezate la subsuoara parcursul unei zile în mai multe reprize.
frunzelor; caliciul din 2 sepale păroase,
caduce; corola din 4 petale libere;
androceul, din numeroase stamine gălbui;
gineceul, cu ovar superior, cilindric MAC DE CÂMP
alungit, des alb păros, stigmat mai mult (Papaver rhtoeas L), fam.
sau mai puţin sesil, bilobat cu 2 coarne. Papaveraceae. Plantă erbacee, anuală,
Înflorire, VI–VIII. Fruct silicviform, terofită, întâlnită frecvent în regiunile de
foarte lung, setos păros. Seminţe şes şi dealuri, în semănături, pârloage,
numeroase, negre, hemisferice, reticulate. mirişti, pe lângă drumuri, căi ferate; se
mai numeşte mac, mac de grădină, mac
iepuresc, mac păsăresc, mac sălbatic,
macul cucului, măcuţ, paparoane,
paparună, păpăruie, pipaci, pipijoare;
Franc: Coquelicot, Pavot rouge; Germ:
Feuer Mohn; Magh: Vetési pipacs; Rus:
Mak samaseika. Răspândit în Europa,
Asia, Africa. Introdus în America de
Nord, Australia, Noua Zeelandă, unde
creşte ca buruiană.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
RECOLTARE. Întreaga plantă, partea
Antichitate. Papaver este numele ei la
aeriană şi rădăcina (Glaucii corniculati romani. Florile roşii se numesc paparone.
herba et radix), se recoltează în timpul Ceaiul din florile uscate îndulcit cu miere
înfloririi. Se usucă la umbră, de preferat se lua contra tusei, iar cu decoctul se
în poduri acoperite cu tablă, în strat făcea gargară contra durerilor în gât. Se
subţire. Se păstrează în pungi de hârtie mai lua contra insomniilor şi pentru a
sau saci de hârtie. grăbii apariţia erupţiilor în pojar şi
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
scarlatină.
Nestudiată. Probabil conţine alcaloidul
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
glaucină.
PROPRIETĂŢI pivotantă, albicioasă. Tulpină erectă,
FARMACODINAMICE. Planta întreagă înaltă de 20–90 cm, adesea ramificată, cu
are utilizări terapeutice în medicina peri deşi, aspri. Frunzele de la bază
umană tradiţională. I se atribuie penat-sectate, cu numeroşi dinţi pe
margine, peţiolate, cele superioare sesile,
34

lobate sau dinţate, foarte păroase. Flori determină o uşoară anestezie generală,
solitare, roşii-închis, cu sau fără pată la relaxează ţesuturile şi diminuează starea
baza petalelor, peduncul lung şi păros, inflamatorie, distrug microorganismele
caliciu din 4 sepale caduce; corolă de pe tegumente şi mucoase, diminuează
dialipetală, cu 4 petale; androceu cu şi în cele din urmă înlătură tusea,
numeroase stamine, cu filamente negre provoacă sudoraţie. Indicate în bronşite
sau roşii-negricioase, antere acute, gripă, laringite acute, tuse, stări a
albăstrui-verzui; gineceu cu stigmatul sub frigore, insomnii. Medicina populară
formă de disc. Polenizare entomofilă. umană le foloseşte şi în tratamentul
Înflorire, V–VII. Fruct, capsulă poricidă, pojarului.
terminată cu disc stigmatic din 8–12 lobi, MEDICINĂ UMANĂ.
glabru. Seminţe reniforme, reticulate, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
brun-închise. tratarea tusei de diverse etiologii,
bronşitelor acute şi cronice, laringitelor
acute, gripei, combaterea insomniilor:
infuzie, din 1 lingură petale uscate peste
care se toarnă o cană (200 ml) cu apă în
clocot. Se lasă acoperită 10–15 minute.
Se strecoară. Se bea fracţionat în timpul
unei zile. Bun somnifer pentru copii şi
bătrâni. Se face şi gargară. 2. Pentru
combaterea insomniilor: pilule sedative,
preparate din 0,10 g extract moale de
RECOLTARE. Petalele florilor mac şi 0,05 g extract moale de rizom de
(Rhoeados flos) se recoltează după ce se lemn dulce, pentru o pilulă. Se iau 2–4
ridică roua. Se desprind uşor de pe pilule seara înainte de culcare.
receptacul. Nu se presează pentru că se MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
brunifică. Se aşează în cutii de carton sau intern. Pentru tratarea afecţiunilor
coşuleţe căptuşite cu hârtie. Se usucă pe respiratorii, stărilor a frigore: infuzie, din
rame, în strat subţire, în camere bine 1–2 g petale flori peste care se toarnă 100
aerate. Contactul cu soarele le ml apă clocotită. Se lasă acoperită 15
decolorează. Artificial, se usucă la 35oC. minute. Se strecoară. Se răceşte. Se
Se păstrează în pungi de hârtie la loc administrează prin breuvaj bucal (se
uscat. toarnă pe gât). Dozele de tratament:
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Petalele animale mari (cabaline, taurine), 10–20–
florilor conţin un antacianozid cu gianidol 30 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
care le colorează în roşu; alcaloizii porcine), 5–10 g; animale mici (pisici,
readina, reagenina şi alţii cu structură câini, păsări),1–2–3 g.
neelucidată; mucilagii, mecocianină,
mecopelargonidină.
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Petalele florilor MAGNOLIE1 (Magnolia
au utilizări terapeutice în medicina umană acuminata L), fam. Magnoliaceae.
şi veterinară. Proprietăţi: acţiune uşor Arbore exotic, cultivat în scopuri
sedativă şi narcotică, emolientă, ornamentale prin parcuri şi grădini
antiseptică, antitusivă (behică), sudorifică. publice, grădini particulare din oraşe şi la
Principiile active diminuează ţară; se mai numeşte magnolie mare.
excitabilitatea nervoasă aducând liniştea Răspândit în sud-estul Americii de Nord,
şi echilibrarea psihică a organismului,
 35

unde formează păduri împreună cu DH, din muguri florali proaspeţi. Se iau
Liriodendronul. 30-50 picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină
ISTORIC. Numele genului Magnolia, apă, cu 15 minute înainte de a mânca. 2.
vine de la numele lui Pierre Magnol, Pentru tratarea astmului bronşic, tusei,
profesor la Montpellier, botanist francez, tulburărilor gastro-intestinale, spasmului
autorul mai multor opere ştiinţifice piloric, indigestiei, disfagiei, dispepsiei,
referitoare la plante (1638–1715), căruia diaree, bolilor splinei: macerat glicero-
i-a fost dedicat. Această specie a fost adus hidro-alcoolic 1 DH, din scoarţa
din America de Nord şi cultivată la noi ca ramurilor. Se iau 30-40 picături de 1-2 ori
arbore ornamental. pe zi, în puţină apă, înainte de mese.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
dreaptă, înaltă până la 30 m, cu diametrul
până la 1 m, bine elagată în masiv.
Ritidom cenuşiu-deschis. Lemnul cu MAGNOLIE2 (Magnolia
duramen puţin evident, galben sau denudata Desr), fam. Magnoliaceae.
brun-gălbui, alburn îngust sau lat, gălbui, Arbore exotic, de interes ornamental,
raze medulare bine vizibile în secţiunea cultivat prin parcuri şi grădini publice,
transversală, in ele anuale vizibile în linii grădini particulare din oraşe şi la ţară; se
tangenţiale. Coroana larg-piramidală în mai numeşte magnolie cu flori albe,
tinereţe, apoi neregulat-lăţită, frunziş magnolie mirositoare. Răspândit în
abundent. Lujerii glabrii, bruni-roşcaţi. America.
Mugurii alterni, pubescenţi. Frunze mari, ISTORIC. Planta a fost adusă din
eliptice până la obovate, scurt-acuminate, America şi cultivată în mai multe
pe margini întregi. Flori galbene-verzui, localităţi urbane şi rurale (Satu Mare,
nemirositoare. Înflorire, V–VI. Fructe, Ardusat, Şomcuta Mare, Turda,
polifolicule în formă de con, lungi de 4–6 Hunedoara, Simeria, Bucureşti etc).
cm, cu seminţe acoperite de un aril DESCRIEREA SPECIEI. Arbore
roşu-închis. Fructifică la 2–3 ani prin înalt până la 15 m, cu coroana ovală.
august-septembrie. Capacitate Lujerii tineri şi mugurii sunt
germinativă 70–80%. alb-pubescenţi. Frunze obovate până la
obovat-oblongi, scurt-acuminate, la bază
îngustate, de 10–15 cm lungime şi late de
5–10 cm, pe faţa superioară verzi închis,
lucitoare, pe faţa inferioară verzi palid,
pubescente, mai ales pe nervuri şi
reticulate. Flori mari, albe, mirositoare, la
început îngust campanulate, mai târziu
larg campanulate de 12–15 cm. Înflorire,
IV–V. Fruct, cilindric, de 8–12 cm, brun.

MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE.
Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru
tratarea tulburărilor gastro-intestinale
(dizenterie, constipaţie, meteorism,
disbioze intestinale, gastroenterite, colon
iritabil): macerat glicero-hidro-alcoolic 1
36

cu mici şănţuleţe spre bază, portocalie.

Coaja se desprinde uşor de pulpă. Pulpa
este formată din 9–15 segmente care se
desfac uşor unele de altele. Gustul este
plăcut dulce, uşor acidulat, aromat
caracteristic. Fructele pot avea seminţe
multe (soiurile Dancy, Encore, Fremunt,
Kara, Kiong, Kinnow, Temple), foarte
puţin (soiurile Clementine, Fairchild,
Fortune, Honey) sau poate fi lipsite de
MEDICINĂ UMANĂ. seminţe (soiurile Page, Pixie, Satsuma).
FITOTERAPIE.
Gemoterapie. Uz intern. Pentru
tratarea bolilor rinite acute, rinite cronice,
rinaree, obstrucţie nazală, rinite
hipertrofice, cefalee, sinuzită acută şi
cronică, rinită alergică, congestie nazală:
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din
muguri proaspeţi. Se iau 30-50 picături,
de 1-2 ori pe zi, în puţină apă.

PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Fructele au
MANDARIN (Citrus
utilizări terapeutice în medicina umană şi
nobilis Andrews), fam. Rutaceae. Arbust
veterinară. Principiile active din fructe
sau arbore cultivat la noi în sere botanice
acţionează ca tonic muscular şi al
şi sporadic prin apartamente. Răspândit în
sistemului nervos, remineralizant,
China şi Peninsula Indonezia.
întăreşte capacitatea de apărare naturală,
ISTORIC. A fost menţionat încă din
stimulează regenerarea celulelor şi
Antichitate în literatura chineză. În
tegumentelor, previne hemoragiile şi
Europa a ajuns târziu, probabil în anul
contribuie la oprirea lor, combate
1805, când Abraham Hume aduce în
scorbutul, diminuează sau înlătură
Anglia 2 soiuri din China, regiunea
spasmele gastrice şi intestinale, limitează
Canton. De aici, în anul 1850, a trecut în
sau înlătură acţiunea toxinelor, dezvoltă
zona mediteraneană, în Malta, Sicilia şi
pofta de mâncare, favorizează secreţia
Italia. În prezent producţia mondială de
bilei şi eliminarea ei în intestin, retrage
mandarine este de 7.500 mii tone.
toxinele din masa umorilor şi provoacă
Principalele ţări cultivatoare sunt Japonia,
eliminarea lor din corp, favorizează
Spania, Brazilia, Italia, SUA, Maroc,
transpiraţia, acţionează asupra epiteliului
China, Argentina, Turcia etc. (Mari-Ann
renal mărind cantitatea de urină
Dronotă, 1988).
eliminată, fluidifică sângele, protejează
DESCRIEREA SPECIEI. Pom de
celulele hepatice, tonifiază vasele
vigoare mică (2–6 m), cu coroana deasă,
sangvine. Coaja acţionează febrifug şi
cu ramuri spinoase. Frunze ovale, eliptice
laxativ. Fructele sunt recomandate intern
sau lanceolate, mici (4–8 x 1–4 cm), cu
pentru creştere, în convalescenţe şi
peţiolul slab aripat. Flori albe, frumos
pentru prevenirea îmbătrâniri, anemie,
mirositoare, solitare sau în grupuri mici.
lipsa poftei de mâncare, scorbut,
Înfloreşte şi leagă fructe o sin gură dată pe
demineralizare, astenie fizică şi
an. Înflorire, IV–VI. Fruct, bacă turtită,
 37

intelectuală, dispepsie, tendinţe animale mari (cabaline, taurine), 1–3–8

hemoragice şi fragilitate capilară, boli g; animale mici (pisici, câini, păsări), 5–
hepatice, hipervâscozitate a sângelui, 10 picături.
tromboză, ameţeli, amorţirea membrelor,
infecţii diverse, stări febrile, paludism,
intoxicaţii, dermatoze, eczeme, stomatite,
gingivite, diabet, meteorism (gaze MARGARETĂ
intestinale), laringită, isterie, obezitate. (Leucanthemum vulgare Lam), fam.
MEDICINĂ UMANĂ. Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru perenă, hemicriptofită, comună în toate
tratarea dispepsiilor, meteorismului, regiunile ţării, prin fâneţe, păşuni, poieni,
hemoragiilor, fragilităţii capilare, margini de pădure, tăieturi de pădure,
trombozelor, hipervâscozităţii sângelui, pârloage, de multe ori în masă, de la
astenie fizică şi intelectuală, scorbut, câmpie până în etajul subalpin, cu
prevenirea îmbătrânirii, intoxicaţii, deosebire în regiunea montană; se mai
infecţii, isterie, boli hepatice, laringită: a) numeşte aurată, aurică, auromătuţă,
consumate ca atare, în stare proaspătă; b) coada-racului, floare grasă,
suc, obţinut prin stoarcerea pulpei, 2–3 floarea-camilului, floarea-soarelui,
pahare pe zi. 2. Pentru prevenirea floarea-tăietorului, foaia-tăietorului,
constipaţiei: coaja, de la 3 mandarine. Se foaia-tăieturii, ghezuri, ghiezur,
fierbe 30 minute. Se scoate şi se aruncă iarba-tăieturii, iarba-junghiuluii,
capa. Se fierbe din nou într-un litru de apă margarete, mărgărită, ochiul-boului,
la care se adaugă 20 g zahăr. Se scoate şi pâinea-oii, roman, romaniţă-mare,
se lasă pe o farfurioară până a doua zi salomii galbene, tătăiaşi, tufănică; Engl:
dimineaţa, când se consumă. Are acţiune Spring daisy; Franc: Grande Margurite
laxativă. 3. Pentru tratarea obezităţii: des prés, Marguerite; Germ: Margarite,
decoct, din 2 mandarine şi 2 lămâi tăiate Bickelblam; Magh:
felii, la 1 litru de apă. Se fierbe 10 minute. Balzsamm-pártamag, Kamilos virág,
Se adaugă 2 linguri de miere. Se fierbe Margaréta. Răspândită în Europa, Asia.
din nou 5 minute. Se strecoară. Se lasă să ISTORIC. Plantă cunoscută din
se răcească. Se bea conţinutul a 3 pahare Antichitate, comună în toată Daco-
pe zi (dimineaţa, prânz, seara). Uz extern. geţia/Daco-romania. Ea era cunoscută
Pentru tratarea stomatitelor, gingivitelor, sub numele de aurumettola–
dermatozelor, eczemelor: tamponări auruomăţiolă – auromătuţă/aurată,
locale, cu suc obţinut prin stoarcerea unei aur-omăţea (I. Pachia Tatomirescu,
mandarine. 1997). Ea a fost folosită ca decorativă în
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz gospodării, precum şi în scopuri
intern. Pentru stabilirea digestiei normale: medicinale. Florile fierte se dădeau
a) coajă, ca atare mărunţită şi dată în pentru greutate la plămâni (boli de
hrana animalelor; b) tinctură, din 100 g plămâni) şi greutate la inimă (indigestie).
coajă la 200 ml alcool de 40–50o. Se lasă Contra mâncărimilor de trup se făceau
10 zile într-o sticlă cu dop. Se agită zilnic băi cu fiertura de flori. Frunzele crude
sticla pentru omogenizare. Se strecoară. erau un leac obişnuit pentru răni şi
Se administrează prin breuvaj bucal (se tăieturi. Frunzele, uneori se pisau, se
toarnă pe gât) după ce s-a diluat cu apă. amestecau cu untură şi se puneau pe răni.
Dozele de tratament cu coajă mărunţită: În Oltenia şi Muntenia se foloseau cu alte
animale mari (cabaline, taurine), 10–50 g; plante contra durerilor de oase şi a
animale mici (pisici, câini, păsări), 0,2–2 pelagrei (Gr. Grigoiu-Rigo, 1907). La
g. Dozele de tratament cu tinctură:
38

Nereju, tulpinile florifere se puneau în stările alergice ale pielii, stimulează

băile contra paraliziei (V. Butură, 1979). sistemul nervos periferic.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom MEDICINĂ UMANĂ.
noduros, oblic sau orizontal, din care FITOTERAPIE. Uz extern. 1. Pentru
pornesc rădăcini adventive. Tulpină tratarea rănilor, tăieturilor: a)
erectă, glabră sau păroasă, simplă, rar cataplasme, cu frunze crude proaspete.
ramificată, terminată cu o inflorescenţă. Se pun pe locul afectat şi se bandajează;
Frunze bazale spatulate, peţiolate, cele b) alifie, din frunze pisate foarte bine,
tulpinale lanceolate sau linear-lanceolate, amestecate cu lanolină sau cu untură. Se
lipsite de peţiol, înconjoară tulpina prin unge locul afectat. 2. Pentru tratarea
baza lor, pe margini dinţate sau mâncărimilor de piele (prurit): infuzie,
fidat-dinţate, lungi de 3–9 cm, glabre sau din o mână flori la ½ litru apă în clocot.
rărit-păroase. Flori adunate într-un Se pun florile într-un vas şi se toarnă apa
calatidiu, cele marginale sunt albe, cele bine clocotită. Se lasă acoperit 30 minute.
inferioare galbene. Înflorire, VI–X. Se strecoară. Se spală zona afectată. 3.
Fructe, achene cilindrice, cu 6–8 coaste Pentru tratarea mâncărimilor de pielea
albe. întregului corp şi stimularea terminaţiilor
nervoase periferice: decoct, din 100 g
flori uscate la 2 litri de apă. Se fierbe 15–
20 minute. Se lasă acoperită 10 minute.
Se strecoară. Se adaugă apei de baie. 4.
Pentru tratarea de laringite şi iritaţii ale
cavităţii bucale: infuzie, din o mână flori
uscate peste care se toarnă 500 ml apă în
clocot. Se lasă acoperită 20–25 minute.
Se strecoară. Se fac trei sau mai multe
gargare pe zi, după care cu aceeaşi
infuzie se clăteşte bine gura.
RECOLTARE. Frunzele
(Leucanthemi folium) se folosesc
proaspete imediat după recoltare. Florile MAZĂRE (Pisum
(Leucanthemi flos) se recoltează în sativum L), fam. Fabaceae. Plantă
perioada VI–X, după orele 11, pe timp erbacee, anuală, cultivată, agăţătoare,
frumos, însorit. Se usucă la umbră într-un autogamă, originară de pe ţărmurile
strat foarte subţire. Pentru uscare se Mării Mediterane, Afghanistan şi India;
preferă podurile caselor acoperite cu se mai numeşte borsocă, borş, borşău,
tablă. Se păstrează în pungi de hârtie sau fusaică, linţă, mazăre albă, mazăre cu
săculeţ de pânză. catrinţă, mazăre de grădină, mazăre de
PROPRIETĂŢI târse, mazăre dulce, mazăre fugaşă,
FARMACODINAMICE. Frunzele şi florile
mazăre galbenă, mazăre grăbită, mazăre
plantei au utilizări terapeutice în medicina landră, mazăre mică, mazăre
umană tradiţională. Li se atribuie moldovenească, mazăre neagră, mazăre
proprietăţi antiseptice, dezinfectante, doagă, mazăre sură, mazăre
cicatrizante. Principiile active au semănătoare, mazăre sirtosiţă, mazăre
proprietatea de a distruge microbii, pe ţucără, mazăre ţâţa-n borş, mazăre
piele şi pe anumite mucoase pe care le urcătoare, mazere, mazere de câmp,
sterilizează; favorizează procesul de mazere de grădină, măzără, măzăre,
epitelizare (vindecare) a rănilor; înlătură măzăriche, pasulă, pasulă de par,
pasulă oloagă, piză; Engl: Garden pea,
 39

Field pea; Franc: Petit pois; Germ: Soiurile cu tulpină groasă şi scundă au
Erbse, Gartenerbse, Gemüseerbse, poziţia erectă. Frunzele
Saaterbse; Magh: Borsó, Cukorborsó, paripenat-compuse, cu 2–3 perechi de
Takarmány, Veteményborsó; Rus: Goroh foliole, adeseori cu marginea zimţată spre
posevnoi, Sadovoi goroh, Goroh bază, ultima foliolă se transformă într-un
krasnoţvetuşcii; Ucr: Horoh. Răspândită cârcel ramificat. Cârceii se prind de
în Europa, Asia, America. plantele vecine susţinându-se reciproc.
ISTORIC. De la locul de origine a La baza frunzelor se află două stipele
migrat spre Ethiopia şi nordul Africii. amplexicaule, semicordate, lungi de 5–10
Ocupa suprafeţe însemnate în Egiptul cm şi late de 3–4 cm. Flori mari, albe,
Antic, Grecia Antică, Imperiul Roman. câte 2–5, dispuse în subsuoara frunzelor;
Cultivat în partea centrală a Europei cu caliciul gamosepal, format din 5 sepale;
cca 5000 ani îHr, încă din perioada corolă dialipetală, din 5 petale diferite ca
locuinţelor lacustre. În sudul Europei, formă şi mărime (stindard, 2 aripioare,
romanii şi grecii antici cunoşteau cultura carena rezultată din unirea a două petale);
acestei plante; nu se poate preciza dacă se androceul din 10 stamine, din care 9
cultiva mazăre comestibilă sau cea unite prin filamente, sub forma unui tub
furajeră. Dacii îi spuneau mózula– şi una liberă; gineceul cu ovar superior,
mozulă/mozură, măzără/măzăre, unicarpelar, ajunge la maturitate cu 2–3
módzuleă, mădzărea/mádzăre (I. Pachia zile înaintea androceului. O floare
Tatomirescu, 1997). În agricultura Asiei rămâne deschisă 2–3 zile. Înfloritul pe o
Centrale are o existenţă veche. În India de plantă durează 10–25 zile. Polenizare
Nord se cultivă din timpuri străvechi; în autogamă, rar alogamă-entomofilă (3–
scrierile sanscrite este denumită harenzo. 5%). Fruct, păstaie dreaptă sau uşor
În literatura scrisă se precizează că în curbată, lungă de 3–12 cm, lată de 1–2,5
România a fost introdusă în cultură în cm. La maturitate se deschide pe toată
secolul al XVII-lea, mai întâi în lungimea, pe linia de sudură a celor 2
Transilvania şi apoi în alte zone. Extinsă valve. Seminţe cu suprafaţa netedă sau
în cultură şi în zonele nordice ale zbârcită, formă globuloasă sau
Globului, latitudine 60–62o (67o). Astăzi colţuroasă, în număr de 6–12 după soi şi
se cultivă pe suprafeţe mari în Franţa, condiţiile de vegetaţie. Perioadă scurtă de
Italia, Olanda, SUA, Iugoslavia, Ungaria, vegetaţie, 60–120 zile.
Germania, Federaţia Rusă şi alte ţări din
CSI. În România se cultivă cca 15.000 ha.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
pivotantă, pătrunde în sol până la 1 m, cu
ramificaţii laterale pe o rază de 30–50 cm
în jurul rădăcinii principale până la
adâncimea de 40 cm. Ramificaţiile
secundare conţin numeroase nodozităţi cu
bacterii simbionte (Rhizobium
leguminosarum), care asimilează azotul
liber din aer şi îl fixează în nodozităţi.
Tulpina goală în interior, rotundă, mai RECOLTARE. Pentru consumul în
groasă la bază, înaltă de 60–150 cm (25– stare proaspătă recoltarea se face manual
250 cm). Ramificată mai mult spre bază. când 70–80% din seminţe, au ajuns la
Soiurile cu tulpină lungă şi subţire au la maturitatea de consum. Recoltarea se
început poziţia semierectă, apoi se culcă repetă la 2–3 zile. După recoltare,
la pământ sub influenţa greutăţii boabelor. păstăile se sortează şi se expediază la
40

piaţă începând cu ultima decadă a lunii foloseşte contra cârceilor din pântece
mai. Pentru industrializare, recoltarea se (crampe abdominale).
face mecanizat, când 75–90% din păstăi MEDICINĂ UMANĂ.
cu seminţe au ajuns la maturitatea FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Boabele
industrială. Imediat după cosit se de mazăre sub formă de diferite preparate
transportă la locurile de batozare. culinare sunt folosite în practicarea unor
Producţia de păstăi este de 6–7 t/ha, iar regimuri alimentare indicate de medic. 2.
producţia de seminţe verzi de 2,5–3 t/ha. Empiric pentru diminuarea sau
Cultura de toamnă. Asigură prelungirea înlăturarea crampelor abdominale,
consumului de mazăre proaspătă, asigură decoct, din cârceii frunzelor. Se fierbe 5
materia primă industriei de conserve, minute. Se strecoară. Se bea pe stomacul
precum şi folosirea intensivă a terenului. gol.
Recoltarea începe în ultima decadă a lunii
septembrie. Producţia 3–4 t/ha păstăi
verzi şi 1,4–1,8 t/ha seminţe proaspete
verzi. MĂCEŞ (Rosa canina L),
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Mazărea fam. Rosaceae. Arbust indigen, spinos,
verde conţine proteine (3%), hidraţi de nanofanerofit, întâlnit pe lângă garduri şi
carbon (6%), sodiu (1 mg%), potasiu (120 drumuri, în păşuni, fâneţe, poieni, pe
mg%), calciu (10 mg%), fosfor (50 mg coaste, margini şi rărituri de pădure,
%), fier (0,8 mg%), vitamina A (0,1 mg păduri de foioase, rarişti de răşinoase, de
%), vitamina B1 (0,05 mg%), vitamina B2 pe litoralul Mării Negre până în regiunile
(0,05 mg%), niacin (1 mg%), vitamina C de munte la altitudinea de 1.200 (1.700)
(25 mg%). Mazărea uscată conţine protide m; se mai numeşte cacadăr, calcădăriu,
(22%), grăsimi (1%), hidraţi de carbon ciucuri de mărăcine, cocaşder, glogheje,
(59%), sodiu (30 mg%), potasiu (915 mg laba-mâţei, mărăcine,
%), calciu (45 mg%), fosfor (230 mg%), mărăcinele-cioarei, mărăcinele
fier (5 mg%), vitamina A (20 µg%), coţifanei, măsieşi, răsură, rug de măceş,
vitamina B1 (0,7 mg%), vitamina B2 (0,2 rug sălbatic, rugul-vacii, rujă, scoabe,
mg%), niacin (3 mg%), vitamina C (1 mg scochin, scoruş nemţesc, sipică, suieş,
%) (M. Alexan, O. Bojor, 1983). Conţine trandafir, trandafir de câmp, trandafir
aminoacizi esenţiali, acizi organici sălbatic, tufă de rug, zgoroghin. Prunion
(glutamic, leucina, fenilamina, arginina, Răspândit în Europa, Asia de Vest, Africa
asparagic). de Nord.
PROPRIETĂŢI ISTORIC. Arbustul este cunoscut din
FARMACODINAMICE. Energetică, uşor Antichitate şi este strămoşul sălbatic al
laxativă, înlesneşte evacuarea intestinală. numeroaselor varietăţi de trandafir. Din
Reprezintă o im portantă sursă de protide, cele mai vechi timpuri, scoarţa lui a fost
hidraţi de carbon, de fosfor şi săruri folosită în amestec cu perj, sovârf şi
minerale. Mazărea uscată, se va consuma cimbrişor, la vopsitul în roşu. Ceaiul de
în cantităţi moderate (conţine elemente măceşe uscate, îndulcit cu miere sau
concentrate). Contraindicată în enterite. neîndulcit se lua contra tusei, răguşelii şi
Din mazărea verde proaspătă s-a izolat o răcelii. Contra răcelii strămoşii noştri
fitohemaglutină, utilizată cu succes în amestecau măceşele cu dumbravnic,
tratarea anemiei aplastice. Produce mentă piperată şi floare de păducel, le
stimularea funcţiei medulare, readucând-o fierbeau împreună şi zeama lor se lua
la funcţia normală. Empiric, în unele porţionat dimineaţa pe nemâncate. Pentru
zone, ceaiul din cârceii frunzelor se durerile de pântece la copii, fructele
uscate se fierbeau şi zeama se bea câte un
 41

pahar de 3 ori pe zi. Acelaşi decoct era

folosit şi pentru adulţi pentru tratarea
durerilor de stomac. În satele din Munţii
Apuseni, măceşele uscate se fierbeau cu
sânziene (Galium erectum) şi se lua
contra diareei. Florile de măceş se
foloseau la prepararea unei turte contra
holerei. Ceaiul de frunze şi fructe uscate
de măceş era folosit împotriva durerilor
de rinichi. Decoctul fructelor mai era
folosit contra crizelor de ficat şi contra
durerilor de urechi. În primul caz decoctul
se bea, iar în cel de al doilea caz se
puneau comprese. Smocurile de măceş se
RECOLTARE. Măceşele (Cynosbati
plămădeau în apă ca leac pentru cine
fructus) au momente diferite de recoltare
să-ncuiază la ud (I. Conea, 1940).
în funcţie de destinaţia lor. Pentru
Fiertura galelor de măceş se mai
obţinerea seminţelor în vederea
întrebuinţa pentru oprirea hemoragiei
producerii de portaltoi sau în lucrările de
uterine. Lemnul de măceş era folosit la
ameliorare, fructele se recoltează când
tratarea de păducei (bătături, dureri şi
încep să se îngălbenească. Pentru
mâncărimi la tălpi). El se tăia mărunţel, se
industria farmaceutică şi industria
fierbea în apă, se turna într-un vas şi apoi
alimentară fructele se recoltează când
se introduceau picioarele.
ajung la maturitatea optimă, culoarea
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
specifică cu acumularea maximă de
alungite, grupate în tufă, ramificate,
vitamina C. La recoltare se folosesc
recurbate în afară, înalte până la 3 m.
mănuşi de protecţie împotriva ghimpilor.
Ramuri cu numeroşi ghimpi comprimaţi
După recoltare, până la folosire,
lateral şi recurbaţi. Muguri mici, roşii.
măceşele se păstrează în lăzi, coşuri, în
Frunze alterne, imparipenat-compuse, cu
încăperi răcoroase şi cu ventilaţie. Pentru
5–7 foliole eliptice, pe margini
scopuri fitoterapeutice, fructele se usucă
simplu-serate, uneori
pe cale naturală în poduri acoperite cu
imperfect-dublu-serate, glabre, la baza
tablă, în strat foarte subţire. Uscarea
peţiolului cu 2 stipele concrescute. Flori
artificială la 100–105oC. Se păstrează în
roz sau albe, mari (4–5 cm), solitare sau
saci de pânză. Florile şi frunzele se
grupate câte 2–3 în inflorescenţe, cu
recoltează în luna iunie şi se usucă la
sepale sectate. Înflorire, VI. Fructe,
umbră. Se păstrează în saci de hârtie sau
alchene păroase închise într-un receptacul
de pânză.
roşu, cărnos (măceşe). O tufă produce
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Măceşele
0,3–0,4 kg măceşe.
conţin zaharuri constând din glucoză,
zahăr invertit, zaharoză (14–26%), acid
malic (cca 3%), acid citric (3%), acid
galic (0,5%), pectină (25%), mircină,
proteine, taninuri, uleiuri volatile,
lecitină, dextrină, vanilină, săruri
minerale de K, Ca, Fe, Mg (1,8–3,2%),
vitaminele C (500–1.000 mg%), B1,B2,
K, PP, provitamina A (600–10.000 mg%).
Valoarea energetică, 131 kcal/100 g.
42

Seminţele conţin un principiu glicozidic FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru

toxic. Frunzele conţin substanţe tanice, tratarea avitaminozelor, enterocolitelor,
răşină, vitamina C, clorofilă. Florile calculozei renale, tulburărilor de
conţin ulei esenţial care conţine circulaţie periferică, boli hepatice:
stearopteri, geranial, citral, eugenal, nerol decoct, din 2 linguri măceşe zdrobite la
etc, tanini, ceară, acid galic, pigmenţi 500 ml apă. Se introduc în apă când
coloranţi, flavonoide şi autociani. clocoteşte. Se fierb 10 minute. Întreaga
PROPRIETĂŢI cantitate se bea într-o zi, în două prize. 2.
FARMACODINAMICE. Măceşele Pentru tratarea afecţiunilor vasculare,
(enduviile) au utilizări în medicina umană litiazei biliare, pentru vitaminizare,
cultă şi tradiţională şi în medicina pentru afecţiuni hepatice şi ca tonic
veterinară. În medicina umană, măceşele general: infuzie sau decoct, din 2 linguri
se utilizează ca vitaminizant, astringent, măceşe la 500 ml apă. Cantitatea se bea
antidiareeic, diuretic, depurativ, colagog, în cursul unei zile. 3. Pentru tratarea
coleretic, vasodilatator arterial, inflamaţiilor căilor urinare şi rinichilor:
antilitiazic, antiinflamator intestinal. infuzie, din 2 linguri măceşe peste care se
Principiile active din măceşe acţionează toarnă 500 ml apă în clocot. Se lasă
asupra epiteliului renal, mărind excreţia şi acoperită 30 minute. Se bea în cursul
secreţia de urină; activează procesele de unei zile. Curele sunt de lungă durată. 4.
eliminare a toxinelor din corp; fluidifică Pentru tratarea dischineziei biliare,
bila, favorizând eliminarea ei, stimulează litiazei renale: infuzie, din 1 linguriţă
contracţia vezicii biliare şi a căilor biliare măceşe peste care se toarnă o cană (200
provocând golirea conţinutului lor; ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 30
împiedică formarea calculilor renali; minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
atenuează şi vindecă inflamaţiile 2 căni pe zi. 5. Pentru eliminarea
intestinale; dilată arterele asigurând un viermilor intestinali (oxiuri, ascaroizi):
flux sanguin mai bun; favorizează amestec făină de pulpă măceşe (2 părţi)
eliminarea viermilor intestinali. şi miere (1 parte). Se iau 2 linguriţe pe zi,
Conţinutul ridicat de vitamina C şi a altor pe stomacul gol. 6. Pentru energizarea
substanţe asigură funcţionarea normală a covalescenţilor, caşecticilor, vârstnicilor
glandelor endocrine, creierului, cordului, şi copiilor: a) infuzie, din 2 linguri fructe
ficatului, splinei. Intervine favorabil în peste care se toarnă 500 ml apă în clocot.
respiraţia tisulară, în reacţiile Se lasă acoperită 20–30 minute. Se
fermentative. Reprezintă un remediu strecoară. Cantitatea se bea în cursul unei
optim pentru copiii au întârzieri în zile; b) decoct, din 2 linguri fructe la 500
creştere, dar şi pentru inflamaţiile l apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă să se
recidivante (otite, amigdalite, rinite, răcească până la călduţ, se strecoară şi se
traheobronşite cronice. Măceşele intră în bea în cursul unei zile. 7. Pentru
compoziţia ceaiului aromat şi a celui vitaminizarea organismului: băutură
hepatic PLAFAR. Medicina veterinară răcoritoare, din 100 g măceşe macerate
foloseşte măceşele, frunzele şi florile în 1000 ml apă rece timp de 12 ore. Se
pentru rolul lor laxativ, diuretic, depurativ, adaugă 100 g zahăr. Se strecoară. Se
tonic şi ca stimulator general în tratarea păstrează la rece. Se bea conţinutul a 2–3
lipsei poftei de mâncare la animale căni pe zi. 8. Pentru tratarea bolilor de
(anorexii), în indigestii, afecţiuni renale ficat, de rinichi, de dizenterie, constipaţie
cu mărirea diurezei şi eliminarea şi hemoptizii (scuipări de sânge): a)
substanţelor toxice din organism cistite, infuzie, din 2 linguriţe flori de măceş
stări a frigore. uscate şi mărunţite peste care se toarnă o
MEDICINĂ UMANĂ. cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
 43

acoperită 20–25 minute. Se strecoară. Se deminieralizări juvenile. Se iau 50

bea conţinutul a 2–3 căni pe zi; b) decoct, picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină apă; d)
din 2 linguriţe seminţe de măceşe la 300 cu maceratele obţinute din muguri
ml apă. Se fierbe 15 minute. Se lasă să se proaspeţi de coacăz negru (Ribes
răcească până la călduţ. Se strecoară. nigrum) şi muguri proaspeţi de stejar
Întreaga cantitate se bea în două reprize în (Quercus robur), pentru astenie
cursul unei zile. 9. Pentru acţiunea postgripală şi postinfecţioasă, stări de
sedativă: tinctură, din 500 g pulpă măceşe hipotermie. Se iau 50 picături, de 1-2 ori
şi 500 g zahăr. Se amestecă bine. Se lasă pe zi, în puţină apă; e) maceratele
la macerat 5–6 zile până lasă un suc roşu. mugurilor proaspeţi de brad (Abies alba)
Se adaugă 500 ml spirt de 70o. Se acoperă şi mlădiţe proaspete de mur (Rubus
bine. Se lasă 2–3 zile. Se strecoară. Se fructicosus), pentru osteoporoză
păstrează în sticle. Se iau câteva picături postmenopauză; f) cu maceratul
seara înainte de culcare. 10. Pentru mugurilor proaspeţi de ulm (Ulmus
tratarea bolilor renale şi hepatice: vin globra, U. minor) pentru herpes
(cidru), de măceşe, se bea câte o jumătate recidivant şi ocular; g) cu maceratele
de pahar de 3 ori pe zi (dimineaţa, prânz, mugurilor proaspeţi de viţă de vie (Vitis
seara). vinifera) şi mugurilor proaspeţi de
Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru smochin (Ficus carica), pentru veruci
tratarea de oboseală rapidă, epuizare (negi). Se iau 50 picături de 2 ori pe zi (F.
generală, astm alergic, cefalee Piterà, 2000).
vasomotorie, hipocranie, rinofaringite, MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
amigdalite, rinite şi otite recidivante ale intern. Pentru tratarea anorexiilor,
copiilor, herpes, eczeme, artroze, sinovită: indigestiilor, afecţiunilor renale,
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din cistitelor, stărilor a frigore, ca tonic
mlădiţe proaspete. Se iau 30-70 picături, o vitaminizant pentru animale în
dată pe zi. 2. Pentru anumite boli, sau convalescenţă şi recuperabile: decoct, din
pentru a patenta acţiunea măceşului, 6–10 g măceşe uscate, flori sau frunze
maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH uscate la 200 ml apă. Se fierbe 10 minute
obţinut de la măceş se poate combina cu la foc domol. Se acoperă şi se lasă la
alte macerate glicero-hidro-alcoolice 1 răcit. Se strecoară. Se administrează prin
DH obţinute de la alte specii, după cum breuvaj bucal (se toarnă pe gât); se mai
urmează: a) cu maceratele obţinute din poate folosii sub formă de extract,
mugurii proaspeţi de coacăz negru tinctură şi macerat. Dozele de tratament:
(Ribes nigrum), muguri proaspeţi de brad animale mari (cabaline, bovine), 70–100–
(Abies alba) şi muguri proaspeţi de 150 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
mesteacăn pufos (Betula pubescens) porcine), 5–15–30 g; animale mici
pentru tratarea rinofaringitelor, (pisici, câini, păsări), 2–5–10 g.
traheobronşitelor, otitelor recidivante la
copii. Se iau 30-40 picături, o dată pe zi,
în puţină apă; b) cu maceratele din
muguri proaspeţi de smochin (Ficus MĂCEŞ DE MUNTE
carica) şi muguri proaspeţi de nuc (Rosa pendulina L), fam. Rosaceae.
(Juglans regia), pentru tratarea Arbust indigen, spinos, nanofanerofit,
furunculozelor recidivante. Se iau 50 întâlnit pe coaste abrupte, stâncării,
picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină apă, cu grohotişuri, chei, defileuri, în luminişuri
15 minute înainte de a mânca; c) cu şi în liziera pădurilor de molid, urcând
maceratul din muguri de brad (Abies până în etajul subalpin; se mai numeşte
alba), pentru decalcifieri osoase şi
44

trandafir de munte, trandafir de pădure; COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Măceşele

Germ: Gebirgsrose; Magh: Fahély rósa, conţin foarte multă vitamină C (5.000–
Havasi rózsa. Răspândit în Europa. 9.000 mg%), fiind în medie de 50 de ori
ISTORIC. Arbust cunoscut încă din mai bogate decât lămâile şi de 100 ori
Antichitate. Geto-dacii au folosit frunzele decât merele; mai conţin vitamine B1, B2,
şi fructele măceşului de munte pentru K, PP, E, provitamina A (6.000–10.000
tratarea răcelii, durerilor de pântece, mg%), zaharuri, acid galic (0,5%), acid
durilor de rinichi, durerilor de ochi. malic, acid citric, mircină, proteine,
Lemnul l-a folosit pentru tratarea de pectină, taninuri, ulei volatil, ulei gras,
păducei (bătături, dureri şi mâncărimi de lecitină, dextrină, vanilină, săruri
tălpi). Extracţiile apoase se făceau la fel minerale de K, Ca, Fe, Mg etc.
ca cele prezentate la măceş. Extracţiile PROPRIETĂŢI
din fructe erau mai eficiente decât cele FARMACODINAMICE. Măceşele
obţinute de la măceşul comun (Rosa (enduviile) au utilizări în medicina
canina), din cauza cantităţii mai mari de umană cultă şi tradiţională şi în medicina
vitamina C. veterinară. În medicina umană, măceşele
DESCRIEREA SPECIE. Tulpini lungi se utilizează ca vitaminizant, astringent,
(1–2 m), cu ramuri scurte, orizontale sau antidiareeic, diuretic, depurativ, colagog,
pendule, obişnuit lipsite de ghimpi. coleretic, vasodilatator arterial,
Ramurile florifere lipsite de ghimpi. antilitiazic, antiinflamator intestinal.
Frunze imparipenate cu 7–9 (11) foliole Principiile active din măceşe acţionează
eliptice sau ovale, dublu sau triplu-serate, asupra epiteliului renal, mărind excreţia
cu dinţii ascuţiţi, glanduloşi; peţiolul, şi secreţia de urină; activează procesele
rahisul şi nervura principală sunt de eliminare a toxinelor din corp;
glanduloase. Flori solitare, mari (5 cm fluidifică bila, favorizând eliminarea ei,
diametru), roz-purpurii sau violacee, cu stimulează contracţia vezicii biliare şi a
sepale nedivizate, persistente, mai lungi căilor biliare provocând golirea
decât petalele şi îndreptate înainte. conţinutului lor; împiedică formarea
Înflorire, V–VII (VIII). Fructe, achene calculilor renali; atenuează şi vindecă
păroase, închise într-un receptacul inflamaţiile intestinale; dilată arterele
globular-elipsoidal cu numeroase glande asigurând un flux sanguin mai bun;
stipitate şi sete. favorizează eliminarea viermilor
intestinali. Conţinutul ridicat de vitamina
C şi a altor substanţe asigură funcţionarea
normală a glandelor endocrine,
creierului, cordului, ficatului, splinei.
Intervine favorabil în respiraţia tisulară,
în reacţiile fermentative. Măceşele intră
în compoziţia ceaiului aromat şi a celui
hepatic PLAFAR. Medicina veterinară
foloseşte măceşele, frunzele şi florile
pentru rolul lor laxativ, diuretic,
RECOLTARE. Fructele (Cynosbati depurativ, tonic şi ca stimulator general
fructus) se recoltează la maturitatea în tratarea lipsei poftei de mâncare la
fiziologică, până la venirea îngheţurilor. animale (anorexii), în indigestii, afecţiuni
Destinaţia lor poate fi diversă: pentru uzul renale cu mărirea diurezei şi eliminarea
fitoterapeutic şi alimentar casnic, pentru substanţelor toxice din organism cistite,
industria alimentară şi industria stări a frigore.
farmaceutică. MEDICINĂ UMANĂ.
 45

FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe

tratarea avitaminozelor, enterocolitelor, zi; b) decoct, din 2 linguriţe seminţe de
calculozei renale, tulburărilor de circulaţie măceşe la 300 ml apă. Se fierbe 15
periferică, boli hepatice: decoct, din 2 minute. Se lasă să se răcească până la
linguri măceşe zdrobite la 500 ml apă. Se călduţ. Se strecoară. Întreaga cantitate se
introduc în apă când clocoteşte. Se fierb bea în două reprize în cursul unei zile. 9.
10 minute. Întreaga cantitate se bea într-o Pentru acţiunea sedativă: tinctură, din
zi, în două prize. 2. Pentru tratarea 500 g pulpă măceşe şi 500 g zahăr. Se
afecţiunilor vasculare, litiazei biliare, amestecă bine. Se lasă la macerat 5–6
pentru vitaminizare, pentru afecţiuni zile până lasă un suc roşu. Se adaugă 500
hepatice şi ca tonic general: infuzie sau ml spirt de 70o. Se acoperă bine. Se lasă
decoct, din 2 linguri măceşe la 500 ml 2–3 zile. Se strecoară. Se păstrează în
apă. Cantitatea se bea în cursul unei zile. sticle. Se iau câteva picături seara înainte
3. Pentru tratarea inflamaţiilor căilor de culcare. 10. Pentru tratarea bolilor
urinare şi rinichilor: infuzie, din 2 linguri renale şi hepatice: vin (cidru), de măceşe,
măceşe peste care se toarnă 500 ml apă în se bea câte o jumătate de pahar de 3 ori
clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se pe zi (dimineaţa, prânz, seara).
bea în cursul unei zile. Curele sunt de MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
lungă durată. 4. Pentru tratarea intern. Pentru tratarea anorexiilor,
dischineziei biliare, litiazei renale: indigestiilor, afecţiunilor renale,
infuzie, din 1 linguriţă măceşe peste care cistitelor, stărilor a frigore, ca tonic
se toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. vitaminizant pentru animale în
Se lasă acoperită 30 minute. Se strecoară. convalescenţă şi recuperabile: decoct, din
Se bea conţinutul a 2 căni pe zi. 5. Pentru 6–10 g măceşe uscate, flori sau frunze
eliminarea viermilor intestinali (oxiuri, uscate la 200 ml apă. Se fierbe 10 minute
ascaroizi): amestec făină de pulpă măceşe la foc domol. Se acoperă şi se lasă la
(2 părţi) şi miere (1 parte). Se iau 2 răcit. Se strecoară. Se administrează prin
linguriţe pe zi, pe stomacul gol. 6. Pentru breuvaj bucal (se toarnă pe gât); se mai
energizarea covalescenţilor, caşecticilor, poate folosii sub formă de extract,
vârstnicilor şi copiilor: a) infuzie, din 2 tinctură şi macerat. Dozele de tratament:
linguri fructe peste care se toarnă 500 ml animale mari (cabaline, bovine), 70–100–
apă în clocot. Se lasă acoperită 20–30 150 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
minute. Se strecoară. Cantitatea se bea în porcine), 5–15–30 g; animale mici
cursul unei zile; b) decoct, din 2 linguri (pisici, câini, păsări), 2–5–10 g.
fructe la 500 ml apă. Se fierbe 5 minute.
Se lasă să se răcească până la călduţ, se
strecoară şi se bea în cursul unei zile. 7.
Pentru vitaminizarea organismului: MĂCRIŞ (Rumex acetosa
băutură răcoritoare, din 100 g măceşe L), fam. Polygonaceae. Plantă erbacee,
macerate în 1000 ml apă rece timp de 12 perenă, unisexuat dioică, spontană şi
ore. Se adaugă 100 g zahăr. Se strecoară. cultivată, întâlnită în întreaga ţară prin
Se păstrează la rece. Se bea conţinutul a fâneţe, poieni, preferând locurile umede;
2–3 căni pe zi. 8. Pentru tratarea bolilor se mai numeşte acriş, burbunacă,
de ficat, de rinichi, de dizenterie, corlegeni, corleş, cratică de grădină,
constipaţie şi hemoptizii (scuipări de dragavei, glojdani, iarbă macriş,
sânge): a) infuzie, din 2 linguriţe flori de macrici, macriciu, macriş, macriş bun,
măceş uscate şi mărunţite peste care se macriş de munte, macrişul caprei, macriş
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. de grădină, măcriciu, măcriş de grădină,
Se lasă acoperită 20–25 minute. Se
46

măcriş mare, mocriş, schiaz, ştevie; Bulg: plantele se protejează cu tunele de

Kiseleţ, Keseliak; Engl: Sorrel; Franc: material plastic. Recoltarea se face
Oseille, Oseille de chèvre, Parelle; Germ: manual sau prin cosire. Producţia de
Sauer-Ampfer, Feldampfer; Magh.: Kerti frunze, 5–6 t/ha în primul an şi de 20–25
sóska, Mezei sóska, Réti sóska; Rus: t/ha în al doilea şi al treilea an. În scopuri
Şceavel obâknovenâi. Răspândit în medicinale, părţile aeriene (Rumicis
Europa (cu excepţia Islandei), Asia, acetosae herba) şi rădăcinile (Rumicis
America. acetosae radix) se recoltează în timpul
ISTORIC. Planta este cunoscută din vegetaţiei şi se folosesc proaspete.
Antichitate. Ea a servit ca aliment dar şi Fructele (Rumicis acetosae fructus) se
ca medicament. Decoctul frunzelor se lua recoltează când ajung la maturitate. Se
ca răcoritor contra fierbinţelii la friguri. păstrează în pungi mici de hârtie.
Ceaiul se lua în boli de rinichi. După COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine
descoperirea distilării rachiului, planta a oxalat acid de potasiu până la 4,5%, acid
fost folosită contra gălbinării. Plămădită oxalic 1%, vitamina C, substanţe
cu şofran (Carthamnus sp) în rachiu de flavonoidice, tanin, fosfaţi, Fe, Ca, Mg,
drojdie, se lua dimineaţa câte 1–2 guri. cantităţi reduse de lipide, protide.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină PROPRIETĂŢI
pivotantă. Tulpină floriferă erectă, striată, FARMACODINAMICE. Părţile aeriene şi
ramificată, înaltă până la 1 m, la unele rădăcinile plantei au utilizări terapeutice
soiuri nuanţată în roşu. Frunzele, în în medicina umană tradiţională. Li se
rozetă, peţiolate, lanceolate, cu baza atribuie următoarele proprietăţi şi efecte:
sagitată, cu marginile mai mult sau mai revitalizant, aperitiv, digestiv, depurativ,
puţin încreţite; cele tulpinale diuretic, antiscorbutic, laxativ, răcoritor.
lung-peţiolate, iar cele superioare sesile. Stimulează pofta de mâncare, stimulează
Ochreile frunzelor cu margini digestia mai ales la nivelul stomacului,
lacerat-dinţate (lung-fimbriate). Specie ajută la eliminarea toxinelor din sânge şi
dioică. Flori unisexuate, mici, dispuse în din organism în general, măreşte
verticile pendule. Înflorire, V–VI. Fructe, cantitatea de urină eliminată din
achene negricioase, monosperme. organism prin stimularea secreţiei şi
Facultatea germinativă, 90%, se păstrează excreţiei de urină, combate scorbutul
4 ani. datorat lipsei de vitamină C, uşurează
evacuarea fecalelor, revitalizează
organismul. Utilizate pentru tratarea
scorbutului, intoxicaţiilor, paraliziilor şi
parezelor, ulceraţiilor, abceselor,
pecinginei, diareei.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea scorbutului se mănâncă zilnic
mici cantităţi de frunze proaspete crude.
2. Pentru tratarea intoxicaţiilor cu arsen
sau mercur: decoct, din 10 g plantă
RECOLTARE. Frunzele (Rumicis proaspătă la 1 litru de apă. Se fierbe 5–7
folium) se recoltează pentru consum în minute. Se bea la intervale şi cu
mai multe reprize. Ea începe după cca 3 precauţie. 3. Pentru tratarea paraliziilor şi
luni de la semănat. Pentru a recolta frunze parezelor nervilor periferici: infuzie, din
primăvara foarte devreme sau iarna, 1–2 linguriţe frunze peste care se toarnă
o cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
 47

acoperită 10 minute. Se strecoară. Se bea macriş iepuresc, macriş păsăresc, macriş

conţinutul a 2 căni pe zi. 4. Pentru acţiune trifolios, pita-cucului, trifoi acru, trifoi
depurativă şi diuretică accentuată: decoct, iepuresc, trifoiu măcriş. Răspândit
din 25 g rădăcină tăiată în rondele la 1 aproape pe tot Globul.
litru de apă. Se fierbe 10 minute. Se ISTORIC. Plantă cunoscută din
strecoară. Se bea conţinutul a 3 căni pe zi. Antichitate. Ea este amintită în lucrările
5. Pentru tratarea de diaree: infuzie, din ½ lui Platus (250–184 îHr) şi Plinius cel
linguriţă fructe peste care se toarnă 100 Bătrân. A fost folosită de strămoşii noştri
ml apă în clocot. Se lasă acoperită 15 în alimentaţie şi în medicină. Planta se
minute. Se strecoară. Se bea această fierbea şi zeama se turna în băile pentru
cantitate de 3 ori pe zi. Uz extern. 1. pocitură (congestie cerebrală, paralizie
Pentru tratarea rănilor, ulceraţiilor din facială). Aceste preocupări terapeutice
gură: decoct, din 10 g plantă proaspătă la s-au menţinut încă la Nereju.
½ litru apă. Se fierbe 5–7 minute. Se DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
acoperă şi se lasă la răcit 15 minute. Se repent cu multe rădăcini adventive.
strecoară. Pentru ulceraţiile din cavitatea Tulpină la bază deseori repentă, în rest
bucală se foloseşte ca apă de gură. Pentru erectă, glabră, simplă sau ramificată,
tratarea rănilor se aplică comprese locale. înaltă de 8–16 (40) cm, scapiformă,
2. Pentru tratarea rănilor, abceselor: unifloră. Frunze variate ca formă, de
planta proaspătă, se pisează şi se pune pe regulă hastate, alungit-lanceolate sau
locul afectat. Se leagă apoi cu pansament. liniare, la bază cu manşon membranos
Evită infectarea şi grăbeşte vindecarea. 3. desfăcut în fibre (ohree). Flori
Pentru tratarea paraliziilor şi parezelor unisexuat-dioice (tipul 3),
nervilor periferici: decoct, din 100–200 g purpurii-liliachii, rar albe sau albăstrui.
frunze la 2 litri de apă. Se fierbe 10 Înflorire, IV–V. Fructe, nucule.
minute. Se strecoară. Se introduce în cada
cu apă de baie la temperatura de 37–38oC.
Procedura se face zilnic. 4. Pentru tratarea
pecinginei: decoct, din 100 g la 1 litru de
apă. Se fierbe 10 minute. Se strecoară. Se
aplică comprese locale folosindu-se tifon
curat. Contraindicaţii: nu se foloseşte în
afecţiuni pulmonare, astmă, sensibilitate
gastrică, artritism, gută, colici nefritice,
calculi.

MĂCRIŞ MĂRUNT
(Rumex acetosella L), fam. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
Polygonaceae. Plantă erbacee, perenă, conţine oxalat acid de potasiu, vitamina
hemicriptofit-geofită, cosmopolită, C, pectine, enzime, mucilagii, săruri
întâlnită prin fâneţe şi în culturi ca organice, săruri minerale.
buruiană, adesea dominantă sau PROPRIETĂŢI
codominantă în păduri de foioase (fag, FARMACODINAMICE. Părţile aeriene şi
stejar), uneori în cele de conifere, până în rădăcinile plantei au utilizări terapeutice
zona alpină; se mai numeşte macriş, în medicina umană tradiţională. Li se
macriş de câmp, macriş de grădină, atribuie următoarele proprietăţi şi efecte:
revitalizant, aperitiv, digestiv, depurativ,
48

diuretic, antiscorbutic, laxativ, răcoritor. frunze la 2 litri de apă. Se fierbe 10

Stimulează pofta de mâncare, stimulează minute. Se strecoară. Se introduce în
digestia mai ales la nivelul stomacului, cada cu apă de baie la temperatura de 37–
ajută la eliminarea toxinelor din sânge şi 38oC. Procedura se face zilnic. 4. Pentru
din organism în general, măreşte tratarea pecinginei: decoct, din 100 g la 1
cantitatea de urină eliminată din organism litru de apă. Se fierbe 10 minute. Se
prin stimularea secreţiei şi excreţiei de strecoară. Se aplică comprese locale
urină, combate scorbutul datorat lipsei de folosindu-se tifon curat. Contraindicaţii:
vitamină C, uşurează evacuarea fecalelor, nu se foloseşte în afecţiuni pulmonare,
revitalizează organismul. Utilizate pentru astmă, sensibilitate gastrică, artritism,
tratarea scorbutului, intoxicaţiilor, gută, colici nefritice, calculi.
paraliziilor şi parezelor, ulceraţiilor,
abceselor, pecinginei, diareei.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru MĂCRIŞUL-CALULU
tratarea scorbutului se mănâncă zilnic I (Rumex conglomeratus Murr), fam.
mici cantităţi de frunze proaspete crude. Polygonaceae. Plantă erbacee, perenă,
2. Pentru tratarea intoxicaţiilor cu arsen hemicriptofită, circumpolară, întâlnită
sau mercur: decoct, din 10 g plantă frecvent prin fâneţe mlăştinoase, locuri
proaspătă la 1 litru de apă. Se fierbe 5–7 umede, şanţuri, malul apelor de la şes
minute. Se bea la intervale şi cu precauţie. până în regiunea montană; se mai
3. Pentru tratarea paraliziilor şi parezelor numeşte acrişul calului, brustan,
nervilor periferici: infuzie, din 1–2 drăgăvei, drogomir, frunză de brustan,
linguriţe frunze peste care se toarnă o macriş căiesc, măcriş căiesc, steghie,
cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă stegie, stevie, şteghie; Germ:
acoperită 10 minute. Se strecoară. Se bea Geknäuelter Ampfer; Magh: Murvás
conţinutul a 2 căni pe zi. 4. Pentru acţiune lórom, Sóska; Rus: Sceavel klibokovatâi.
depurativă şi diuretică accentuată: decoct, Răspândită în Europa, Africa, Asia Mică,
din 25 g rădăcină tăiată în rondele la 1 America de Nord.
litru de apă. Se fierbe 10 minute. Se ISTORIC. Planta este cunoscută din
strecoară. Se bea conţinutul a 3 căni pe zi. Antichitate. Ea a fost folosită din timpuri
5. Pentru tratarea de diaree: infuzie, din ½ străvechi în medicina populară
linguriţă fructe peste care se toarnă 100 veterinară. Seminţele fierte în lapte, se
ml apă în clocot. Se lasă acoperită 15 administrau intern vitelor care nu
minute. Se strecoară. Se bea această rumegau şi vacilor care după fătare nu
cantitate de 3 ori pe zi. Uz extern. 1. eliminau placenta.
Pentru tratarea rănilor, ulceraţiilor din DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
gură: decoct, din 10 g plantă proaspătă la şerpuitoare, erectă, înaltă de 30–70 cm,
½ litru apă. Se fierbe 5–7 minute. Se cu ramurile florifere patent arcuit-erecte.
acoperă şi se lasă la răcit 15 minute. Se Frunze bazale alungit-ovate,
strecoară. Pentru ulceraţiile din cavitatea cordat-alungite, obtuze sau acute, la bază
bucală se foloseşte ca apă de gură. Pentru abrupt trunchiate sau rotunjite, cele
tratarea rănilor se aplică comprese locale. mijlocii şi superioare ovat-lanceolate sau
2. Pentru tratarea rănilor, abceselor: lanceolate, cu margini încreţite. Flori
planta proaspătă, se pisează şi se pune pe bisexuate, dispuse în verticile întrerupte,
locul afectat. Se leagă apoi cu pansament. foliate sau bracteate până la vârf.
Evită infectarea şi grăbeşte vindecarea. 3. Înflorire, VI–VII. Fruct, nuculă lungă de
Pentru tratarea paraliziilor şi parezelor 1,2–1,6 mm şi lată de 0,9–1 mm.
nervilor periferici: decoct, din 100–200 g
 49

Polygonaceae. Plantă erbacee, perenă,

hemicriptofit-geofită, întâlnită prin locuri
palustre, lângă cursul râurilor, pe
marginea apelor stagnante, în stufuri
băltoase, din regiunea inferioară de şes şi
în văile dealurilor. Devine din an în an tot
mai rară. Răspândit în Europa.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
vechime. Ea a fost folosită pentru
tonifierea organismului şi înlăturarea din
corp a toxinelor.
RECOLTARE. Fructele (Rumexi DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
conglomeratae fructus cum semeni) se scurt, multicapitat. Tulpină
recoltează când au ajuns la maturitate. Se muchiat-cilindrică, goală înăuntru,
usucă în strat subţire la umbră. Se robustă, înaltă de 1–1,5 (2,5) m. Frunze
păstrează în saci mici de pânză. Se radicale foarte mari, până în 1 m
folosesc la nevoie. lungime, lanceolate sau oblong
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine lanceolate, cu margini întregi sau fin
polifenoli. crenate. Flori bisexuate sau femele,
PROPRIETĂŢI dispuse în verticile numeroase, formând
FARMACODINAMICE. Principiilor o inflorescenţă mare. Înflorire, VII–VIII.
active din seminţe li se atribuie proprietăţi Fruct, nuculă acut-angulară, lungă de
antiseptice, stomahice şi ocitocice. 2,7–3,3 mm şi lată de 6–6,9 mm.
Favorizează digestia prin excitarea
sucurilor gastro-intestinale, activează
contracţia rumenului la animalele
erbivore, stimulează contracţiile uterine,
au însuşirea de a distruge
microorganismele. În medicina etnoiatrică
veterinară planta este indicată în atonie
ruminală, enterită, retenţie placentară.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
intern. 1. Pentru tratarea de atonie
ruminală şi retenţie placentară: decoct, din
2 linguri seminţe în 500 ml lapte. Se RECOLTARE. Părţile aeriene ale
fierbe 15 minute. Se lasă să se răcească. plantei (Rumexi herba) sau rădăcinile
Se administrează animalelor erbivore (Rumexi radix) se recoltează în iulie–
rumegătoare prin breuvaj bucal (se toarnă august. Se usucă la umbră, în strat
pe gât). 2. Pentru tratarea viţeilor de subţire.
enterită (diaree, treapăd, urdinare): COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
decoct, din 2 linguri seminţe la 500 ml conţine taninuri şi substanţe
apă. Se fierbe 15 minute. Se lasă la răcit. antrachinonice.
Se strecoară. Se administrează prin PROPRIETĂŢI
breuvaj bucal. FARMACODINAMICE. Plantei i se
atribuie proprietăţi tonice, astringente,
depurative, diuretice. Stimulează
secreţiile salivare, gastrice şi intestinale;
MĂCRIŞUL-CAPREI precipită proteinele din conţinutul
(Rumex hydrolapathum Huds), fam. intestinal intervenind favorabil în
50

afecţiunile inflamatorii acute ale sóska, Erdei madársóska, Fecske sósdi,

intestinului; activează procesele de Fecske sóske, Madársóska; Rus: Kisliţa
eliminare a toxinelor din corp; acţionează obâknovennaia. Răspândit în Europa,
asupra epiteliului renal mărind cantitatea Asia, Africa de Nord, America de Nord.
de urină eliminată în timp. Utilizată pe ISTORIC. Plantă cunoscută din
alocuri pentru tratarea de anorexie, diaree, Antichitate. Denumirea plantei oxalis
eliminarea toxinelor din corp şi în bolile provine de la cuvintele greceşti oxys =
renale. acru şi hals = sărat, numele unei plante
MEDICINĂ UMANĂ. cu gust acru la scriitorul antic Nikandros.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru Din timpuri străvechi locuitorii de pe
tratarea de boli renale, diaree, eliminarea meleagurile ţării noastre au folosit
toxinelor: infuzie, din 1 linguriţă rădăcină frunzele proaspăt recoltate pentru ciorbă
uscată mărunţită peste care se toarnă o şi salată. Ceaiul din frunze proaspete se
cană (250 ml) apă în clocot. Se lasă lua contra frigurilor date de malarie. S-a
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea mai folosit la ceaiuri contra durerilor de
conţinutul a 1–2 căni pe zi. 2. Pentru piept. Planta proaspătă se pisa şi se punea
tratarea lipsei poftei de mâncare, pe rană, după care se oblojea. Decoctul
eliminarea toxinelor din corp, diaree: concentrat se punea în băile pentru
decoct, din 2 linguriţe părţi aeriene uscate paralizie (V. Butură, 1943). Acidul oxalic
şi mărunţite la o cană cu apă (250 ml). Se extras din plantă s-a folosit la curăţirea
fierbe 5 minute. Se lasă să se răcească petelor de rugină şi cerneală de pe
până la călduţ. Se strecoară. Se bea ţesăturile de in.
conţinutul a 1–2 căni pe zi, cu înghiţituri DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
rare. târâtor, ramificat, cu numeroase rădăcini
adventive. Tulpină scapiformă, înaltă
până la 15 cm. Frunze trifoliate, lung
peţiolate, bazale. Flori purpuriu-liliachii,
MĂCRIŞUL-IEPUREL rar albe sau albăstrui; caliciul dialisepal
UI (Oxalis acetosella L), fam. de tipul 5; corola dialipetală de tipul 5;
Oxalidaceae. Plantă erbacee mică, perenă, androceul din 10 stamine diciclice;
hemicriptofit-geofită, gineceul superior cu 5 stile filiforme,
circumpolar-boreală, întâlnită prin păduri fiecare cu câte un stigmat globulos.
umbroase (făgete, molidişuri, brădete sau Înflorire, IV–V. Fruct, capsulă ovată.
de amestec) din regiunea montană şi
subalpină; se mai numeşte măcriş ca
trifoi, măcriş de pădure, măcriş iepuresc,
măcriş păsăresc, măcriş trifoios,
macrişor, macrişor de pasăre, macrişor
de pădure, macrişor iepuresc, macrişor
trifoios, macrişul-caprei, macrişul-caprei
de pădure, macrişul iepurelui, măcrişor,
măcrişor iepuresc, măcrişor trifoi,
măcrişor trifoios, măcrişorul caprei,
măcrişul cucului, pita-cucului, trifoi
acru, trifoi iepuresc, trifoiu măcriş; Bulg: RECOLTARE. Părţile aeriene ale
Mokrea; Engl: Woodsorrel; Germ: plantei (Oxadilis acetosellae herba) se
Ampfer, Hasenampfer, Hausmamkrisch, recoltează şi se folosesc în stare
Sauerklee, Wald Sauerklee; Magh: Apró proaspătă.
 51

COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine intervine cu purgative pentru eliminarea

oxalat acid de potasiu, vitamina C, plantei din tubul digestiv şi se
mucilagii, pectine, enzime, săruri administrează preparate de calciu pentru
organice. refacerea echilibrului acestui element.
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
ale plantei au utilizări în medicina umană
tradiţională. Principiile active din plantă MĂGHIRAN (Majorana
au acţiune diuretică, depurativă, hortensis Much), fam.
antidiareeică, antidispeptică, Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee,
antiscorbutică, antiseptică. Ele intervin anuală în condiţiile ţării noastre şi perenă
asupra epiteliului renal şi măresc excreţia în ţările mediteraneene de origine,
şi secreţia de urină; activează procesele de cultivată; se mai numeşte iederă,
eliminare a toxinelor din organism; maderan, măieran, măierană, maghiran,
înlătură stările diareice; stimulează funcţia maghirău, maghiuran, maioran,
hepatică şi pancreatică; combate scorbutul măgeran, măgerean, măgerean de
prin aprovizionarea organismului cu grădină, măgheran, măghiran, măjirean,
vitamina C; distrug microorganismele măieran, măierană, mărgărean,
(microbii) aflaţi pe ţesutul viu (tegumente, mederean, megerean, megirean,
mucoase). Utilizat intern în tratarea de megheran, meghiran, mighiran, pupi,
boli renale, intoxicaţii, diaree, scorbut, iar sovârf; Engl: Marjoran; Franc:
extern, pentru vindecarea rănilor. Marjolaine; Germ: Majoran, Garten
MEDICINĂ UMANĂ. Majoran; Magh: Majorán; Rus:
FITOTERAPIE. Uz intern. Se folosesc Maioran sadovâi. Răspândit în Africa de
cu mare precauţie. 1. Pentru tratarea Nord până în Indiile Orientale.
scorbutului: consum, de frunze proaspete Naturalizat în regiunea mediteraneană.
(cantitate mică). 2. Pentru tratarea ISTORIC. Planta este cunoscută din
intoxicaţiilor cu arsen, mercur, boli renale, Antichitate. Ea se cultiva în Egipt de
diaree, afecţiuni hepatice: decoct, din 10 g unde s-a răspândit în alte ţări, inclusiv în
plantă proaspătă tăiată mărunt, sau 1 cele din Europa, unde a ocupa la început
lingură de plantă proaspătă tăiată mărunt bazinul Mării Mediterane. Cunoscută de
la 500 ml apă. Se fierbe 5 minute la foc Daco-geţi cu numele de duódela
domol. Se strecoară. Se lasă la răcit. Se (duúdela/dúdela), dudel,
bea cu precauţie cca 50 ml. Uz extern. 1. medelan/mederan, măgeran, nume
Pentru tratarea ulceraţiilor gurii: decoct, adeseori invocate în folclorul literar de
pregătit ca mai sus. Se clăteşte gura de 3 inimă, al Daco-romanilor, dar şi al
ori pe zi, mai ales după mese, fără a Daco-geţilor (cel puţin, din orizontul
înghiţi conţinutul. 2. Pentru tratarea anului 5 dHr) (I. Pachia Tatomirescu,
rănilor şi abceselor: a) decoct, pregătit ca 1997). Din timpuri străvechi, ceaiul din
mai sus, se aplică comprese pe locul planta întreagă îndulcit cu miere, se da
afectat; b) cataplasme, cu planta copiilor mici pentru a înceta plânsul. Se
proaspătă pisată; imediat după ce se mai folosea la tratarea de cel perit
recoltează se taie mărunt şi se pisează (sifilis) şi bătăi de inimă. În Evul Mediu
într-un mojar; pasta obţinută se aşează pe bolile femeieşti se tratau cu ceai de
locul afectat şi se bandajează. Atenţie! maghiran la care se adăuga zeamă de
Consumul excesiv al plantei produce lămâie. Astăzi, planta este cultivată în
greaţă şi vomă, acidul oxalic se combină Germania, Franţa, Spania, Tunisia şi
cu calciul din organism, respectiv din India. În România este întâlnită prin
sânge şi dă naştere la hemoragii. Se
52

grădinile ţărăneşti şi în fermele Condiţii tehnice de recepţie: se admit

specializate unde se cultivă ca plantă maximum 5%, impurităţi formate din
aromatică şi condimentară. frunze brunificate; maximum 2%, corpuri
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină străine organice; maximum 1,5%, corpuri
pivotantă, gălbui-brună, groasă de 0,5–0,6 minerale; maximum 12%, umiditate. La
cm. Tulpină erectă, cu patru muchii, produsul sitat se admit: maximum 1%,
ramificată de la bază, la început corpuri străine organice; maximum 0,5%,
verde-cenuşiu-păroasă, apoi glabră şi cu corpuri străine minerale; maximum 12%,
nuanţe roşiatice, înaltă de 20–60 cm. umiditate. La produsul superior sitat
Frunze ovat-spatulate, scurt peţiolate, pe maximum 0,5%, corpuri străine organice;
ambele feţe cu peri albi pâsloşi, nervuri maximum0,25%, corpuri minerale;
puţin pronunţate. Flori roşiatice, rar albe, maximum 11%, umiditate. La cele 3
mici (2–3 mm), grupate în inflorescenţe produse, nu se admit fructificaţii.
axilare, laxe, constituite din spiculeţe Produsul în stare proaspătă, destinat
globuloase; corolă bilabiată, extragerii uleiului se admit maximum
infundibuliformă, cu labiul inferior trifid; 2%, impurităţi constând din frunze
androceu cu două stamine ieşite în afară brunificate; maximum 2%, corpuri
de corolă; gineceu cu stil subţire. străine organice; maximum 0,3%, corpuri
Înflorire, VII–IX. Fructe, nucule mici (1 minerale; umiditatea normală a
mm), ovoide, gălbui-brune. MMB este de produsului, în stare proaspătă, fără urme
cca 0,2 g. de apă. Producţia medie: 15–20 q/ha
herba uscată, iar în condiţii de irigare 30
q/ha herba uscată (Leon S. Muntean,
1990).
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile
aeriene conţin ulei eteric (1–1,62%),
acizi oleanolic, ursolic, rosmarinic,
cafeic, clorogenic, flavone (majoranină,
rutină etc), hidrochinonă, pentozani ((%),
pectine (4%), planteoză, urme de
zaharoză, acid ascorbic (173 mg%),
substanţe minerale (Ca, K, Na, Mg, S, N,
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
Fe, Mn, Zn, Cu, Mo), uleiul eteric
plantei (Majoranae herba) se recoltează constituit din terpinen, tujanol, terpineol,
la începutul înfloritului, în zile frumoase, terpinenol, linalool, geraniol, cimenol,
după ce s-a ridicat roua, prin tăierea mentenol, eugenol, carvacrol, charvicol
tulpinilor cu cel puţin 5–6 cm deasupra etc.
solului. Se usucă la umbră, în încăperi PROPRIETĂŢI
uscate şi aerisite, în straturi subţiri de cca FARMACODINAMICE. Părţile aeriene le
5 cm, pe rame etc. În timpul uscării plantei au utilizări terapeutice în
produsul se întoarce de 2–3 ori. Uscarea medicina umană tradiţională. Acţiune
durează 5–6 zile, Uscarea artificială la stomahică, carminativă, sedativă,
30–35oC. randamentul de uscare este de antimigrenoasă, diuretică. Principiile
4–5:1. Uscată în condiţii bune herba este active din plantă stimulează digestia,
de culoare verde, cu miros şi gust ajută la eliminarea gazelor din tubul
caracteristic. Se ambalează în saci sau în digestiv, măreşte pofta de mâncare,
saltele şi se expediază în sectorul calmează colicile gastrointestinale,
industrial cât mai urgent, pentru a nu se măreşte diureza, măreşte peristaltismul
pierde din cantitatea de ulei volatil.
 53

intestinal, calmează sistemul nervos, veterinare. Decoctul tulpinilor florifere se

combate insomnia şi migrenele. lua contra diareei. Acestea se mai dădeau
MEDICINĂ UMANĂ. la vitele care se umflau.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
tratarea colicilor gastrointestinale, înalte de 3–12 cm, cu rozete sterile de
gastritelor hipoacide, insomniei, frunze, cu ramuri florifere arcuit
balonărilor abdominale, stimularea poftei ascendente, puţin tomentoase, în partea
de mâncare, calmare a sistemului nervos: superioară deseori glanduloase. Frunze
infuzie, din 1 linguriţă plantă mărunţită eliptice, lanceolate sau obovat lanceolate,
sau pulbere plantă peste care se toarnă o lungi de 6–18 mm, late de 2–6 mm,
cană (200 ml) apă în clocot. Se lasă îngustate în peţioli verzi pe ambele feţe,
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se acoperite cu peri lungi, alipiţi, disperşi
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. Pentru sau aproape glabre. Flori galbene-aurii,
stimularea poftei de mâncare se bea câte o cu o pată mai închisă la bază, grupate
cană cu 30 minute înainte de a lua masa. câte 2–6 într-o inflorescenţă simplă;
2. Pentru combaterea migrenelor, caliciu din sepale verzi-cenuşii, de obicei
insomniei şi ca stimulator digestiv, cu acoperite cu peri lungi, patenţi sau alipiţi;
mărirea peristaltismului intestinal: infuzie, corolă din petale lungi de 7–10 mm,
din 5 g plantă mărunţită sau pulbere aproape de două ori mai lungi decât
plantă, la 100 ml apă în clocot. Apa se sepalele; gineceu cu ovar acoperit cu peri
toarnă peste plantă într-o cană. Se lasă fasciculaţi, care poartă un stil îngroşat
acoperită 30 minute. Se filtrează. Se ia spre vârf. Înflorire, VI–VIII. Fruct,
câte o linguriţă la 2–3 ore. 3. Calmant în capsulă acoperită cu peri scurţi. Seminţe
nevroze, pentru combaterea durerilor colţuroase, brune, punctiform verucoase.
abdominale şi eliminarea gazelor: decoct,
din 1–3 linguriţe pulbere plantă uscată la
o cană (250 ml) cu apă rece. Se lasă 10
minute, apoi se fierbe 15 minute la foc
moale. Se strecoară. Se bea conţinutul a
1–2 căni pe zi.

MĂLĂOAIE RECOLTARE. Părţile aeriene

(Helianthemum alpestre (Jacq) D C), fam. înflorite (Helianthemumae folium et flos)
Cistaceae. Semiarbust des cespitos, peren, se recoltează pe timp frumos, după ce s-a
camefit, întâlnit prin păşuni pietroase în ridicat roua. Se usucă la umbră, în strat
etajul alpin şi subalpin; se mai numeşte subţire.
forostrău, ferestrău, iarba osului, mălăoi, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Nu se
rujă, ruja soarelui; Germ: Aplen cunoaşte. Probabil conţine taninuri şi alte
Sonnenröschen, Kiströschen; Magh: substanţe cu acţiune astringentă şi
Havasi tetemtóldó; Rus: Solnţeţvet antiseptică. Rizomul conţine
prialpiiskii. Răspândit în Europa Centrală oximetilantrachinonă, zaharoză (13%),
şi de Sud. acid crizofanic.
ISTORIC. Planta este cunoscută din PROPRIETĂŢI
Antichitate. Ea a fost folosită din timpuri FARMACODINAMICE. Medicina
străvechi de locuitorii teritoriului actual al populară îi atribuie plantei proprietăţi
României în scopuri medicinale umane şi astringente, antispastice digestive,
antiseptice, antiaerofagice etc. Folosită în
54

tratarea de diaree, enterită, meteorism gălbui-roşiatic, inele anuale vizibile.

cronic. Coroană deasă, umbroasă. Lujeri
MEDICINĂ UMANĂ. brun-lucitori, cu lenticele galbene, miros
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru neplăcut. Frunze eliptice, obovate sau
tratarea de diaree, enterită, meteorism: a) oblong-ovate, brusc-acuminate, la bază
infuzie, din 2 linguriţe plantă uscată şi rotunjite, groase, uşor zbârcite, pe
mărunţită peste care se toarnă o cană (250 margine acut-serate, pe faţa inferioară cu
ml) apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20 smocuri de peri la subsuoara nervurilor.
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a Nervurile laterale nu ajung la margine şi
1–3 căni pe zi; b) decoct, din 2 linguriţe se arcuiesc, unindu-se cu cele vecine.
plantă uscată şi mărunţită la o cană (250 Flori albe, frumos mirositoare, grupate în
ml) cu apă. Se fierbe 5 minute la foc raceme multiflore, pendente, lungi de
domol. Se strecoară. Se bea conţinutul a 10–15 cm. Înflorire, IV–V. Fructe, drupe
1–3 căni pe zi. mici, negre. Longevitate, 70–80 ani.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
intern. Pentru tratarea de enterită (diaree,
treapăd, urdinare) a animalelor erbivore:
decoct, din 10 g flori şi frunze uscate la
500 ml apă. Se fierbe 10 minute. Se lasă
la răcit. Se strecoară. Se administrează
prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât).

MĂLIN (Padus avium RECOLTARE. Scoarţa (Padusi

Mill. syn. Prunus padus L), fam. cortex) se recoltează toamna sau
Rosaceae. Arbore mic, indigen, cu flori primăvara devreme din ramuri de 1–2
mirositoare, întâlnit prin pădurile de ani, se taie în bucăţi de 5–10 mm. Se
luncă, tufărişuri, zăvoaie de platouri, de usucă la umbră, de preferat în podul
piemonturi, la câmpie şi dealuri, înaintând caselor acoperite cu tablă sau în camere
uneori până în subzona fagului şi chiar în aerisite. Se păstrează în saci de pânză, la
molidişuri; se mai numeşte loc uscat.
ISTORIC. Arbore cunoscut încă din COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
Antichitate. La Teofrast, Padus este conţin zaharuri, acizi liberi, vitamina A,
numele unui arbust de umbră. În amestec B1, C, săruri de fier, calciu, magneziu,
cu alte plante, strămoşii noştri îl foloseau cupru, zinc, mangan, fosfor, sulf, clor etc.
la vopsitul în negru. Decoctul scoarţei se PROPRIETĂŢI
lua contra pânticăriei (diaree). Tot în FARMACODINAMICE. Scoarţa are
acest scop se mâncau fructele lui. proprietăţi diuretice, diaforetice,
Decoctul scoarţei mai era folosit la dezinfectante, cicatrizante. Principiile
spălatul rănilor, pentru a le grăbii active acţionează asupra epiteliului renal
vindecarea. Florile erau folosite pentru mărind excreţia şi secreţia de urină,
scăldători. Fructele numite măline serveau măresc sudoraţia, împiedică înmulţirea
la tratarea oilor de gălbează. microbilor, favorizează procesul de
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină epitelizare (vindecare) a rănilor. Utilizată
rămuroasă. Tulpină dreaptă, înaltă până la în medicina populară în calmarea
15 m. Scoarţă netedă, cenuşie, durerilor de stomac, tratarea de
negricioasă. Lemn cu miros plăcut. reumatism, artrită, boli renale.
Duramen brun-bui, alburn lat, gălbui sau MEDICINĂ UMANĂ.
 55

FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru

tratarea colicilor gastrice şi renale,
reumatismului, artritei: decoct, din 1
linguriţă plină cu scoarţă mărunţită la o
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 10 minute
la foc domol. Se strecoară. Se bea
conţinutul a 3 căni pe zi. Uz extern.
Pentru tratarea rănilor: decoct, din 1
lingură scoarţă uscată şi mărunţită la 250
ml apă. Se fierbe 10 minute la foc domol.
Se lasă să se răcească până la călduţ. Se
strecoară. Se spală rana folosindu-se un RECOLTARE. Scoarţa (Padusi
pansament steril sau vată sterilă. serotinae cortex) se recoltează toamna de
pe ramuri de 2 ani. După recoltare se taie
în fragmente de sub 1 cm. Se usucă la
umbră, în strat subţire. Fructele (Padusi
MĂLIN AMERICAN serotinae fructus) se recoltează la
(Padus serotina Ehrh), fam. Rosaceae. maturitatea deplină.
Arbore original din America de Nord, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa,
cultivat în România pentru interes frunzele şi florile conţin prunasină şi alte
ornamental şi forestier; se mai numeşte substanţe, printre care tanoide. Fructele
mălin tardiflor; Magh: Kései meggy; conţin zaharuri, acizi liberi, vitamina A,
Rus: Ceremiha cerenialnaia. Răspândit în B1, C, săruri de Fe, Ca, Mg, P, S, K, Cu,
America de Nord, din Otario până în Zn, Mn etc.
Dakota de Nord, Texas şi Florida; în PROPRIETĂŢI
Europa se cultivă aproape peste tot, în FARMACODINAMICE. Prunasina,
unele regiuni fiind sălbăticit. principala substanţă din scoarţă, frunze şi
ISTORIC. Arborele a fost adus din flori arte efecte sedative mai ales asupra
America şi cultivat în majoritatea ţărilor căilor respiratorii. În doze mari provoacă
din Europa. În România a fost şi este slăbirea pulsului. Pe alocuri, cu prudenţă,
cultivat prin parcuri, grădini publice şi scoarţa este folosită pentru sedarea căilor
plantaţii forestiere. respiratorii în accesele de tuse.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină MEDICINĂ UMANĂ.
înaltă până la 20 m (în ţara de origine 30 FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
m), cu ritidom solzos, brun-cenuşiu, cu combaterea acceselor grave de tuse:
miros neplăcut. Coroana alungit-îngustă. infuzie, din ½ linguriţă pulbere scoarţă
Lujeri roşii-bruni, glabri, lucitori, cu peste care se toarnă o cană (250 ml) cu
numeroase lenticele şi o pieliţă cenuşie, apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
exfoliabilă. Frunze oblong-ovate până la minute. Se strecoară. Se bea o singură
oblong-lanceolate, pe margine cană pe zi cu înghiţituri rare. Atenţie!
fin-crenat-serate. Flori albe, mici, dispuse Reţeta culeasă din mediul sătesc nu a fost
în raceme cilindrice, înguste, pendente, verificată de autor. Se recomandă
lungi, de 5–12 cm. Înflorire, V–VI. prudenţă.
Fructe, drupe globuloase,
brun-negricioase, cu caliciu persistent.
Ajung la maturitate în august –
septembrie. Gust dulce-amărui. MĂNĂREI-DE-PĂDU
RE (Lathyrus latifolius L), fam.
56

Fabaceae/Leguminosae. Plantă erbacee,

perenă, otrăvitoare, întâlnită prin
tufărişuri, margini de păduri, uneori pe
lângă garduri şi prin semănături, din zona
pădurilor de stejar până în etajul
gorunului; se mai numeşte garole, ghiara
cioarei, mazăre sălbatică, măzărea,
măzăroacă, miezăroacă; Germ:
Breitblättrige Platterbse; Magh:
Nagyvirágu lednek; Rus: Ceina
şirokolistnaia. Răspândită în Europa de MEDICINĂ UMANĂ.
Sud (Mediteraneană). FITOTERAPIE. Uz extern. Empiric,
ISTORIC. Planta este cunoscută din pentru tratarea de scrântituri: cataplasme,
Antichitate. Era denumită la daci cu părţile aeriene muiate în apă fierbinte.
măzăroacă, miezăroacă, numiri care şi Se aşează pe locul luxat şi se bandajează.
astăzi se mai păstrează în unele zone din
ţară. Era întrebuinţată, la Dumbrăveni
(Gorj), contra scrântiturilor. Părţile
aeriene se muiau în apă fierbinte, se MĂR (Malus domestica
aşezau pe locul luxat şi apoi se bandaja. Borkh), fam. Rosaceae. Arbore cultivat,
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom cu valoare alimentară, medicinală,
târâtor, ramificat. Tulpină robustă, mai apicolă, industrială; se mai numeşte mere
mult sau mai puţin agăţătoare, înaltă de bune, poame; Engl: Apple; Franc:
50–200 cm, neramificată sau puţin Pommier; Germ: Apfelbaum; Magh:
ramificată, lat aripată, glabră sau Almafa; Rus: Iablonea; Ucr: Iablonka.
glabrescentă. Frunze cu o singură pereche Provine din specii sălbatice. Soiurile
de foliole lat eliptice, la vârf obtuze sau europene provin din specii de măr pitic
scurt acuminate, verde albăstrui şi rahisul (Malus pumila) şi măr pădureţ (Malus
terminat cu cârcel, uneori de două ori sylvestris). Aceste specii s-au hibridat pe
ramificat; stipele mari, ovat lanceolate, cale naturală. Arealele lor se suprapun în
acuminate, cu baza hastată. Flori purpurii, bună parte, respectiv Europa de Sud-Est,
grupate câte 6–14 într-un racem dens, Asia Mică, Transcaucazia. Alte specii
erect; caliciu campanulat, cu dinţii cum sunt mărul siberian (Malus
inegali, cei inferiori lanceolaţi, cei baccata) cu o mare rezistenţă la ger
superiori triunghiulari; corolă cu vexil (până la –40oC) a fost folosit pentru
obcordat, lat de cca 3 cm, aripi roze, obţinerea unor mere ruseşti şi americane,
carenă verzuie, toate petalele cu vinişoare iar mărul chinezesc (Malus prunifolia) a
roşii. Înflorire, VII–VIII. Fruct, păstaie contribuit la crearea soiurilor rezistente la
alungită, lineară, comprimată, lungă de 6– ger Bellfleur kitaika, Candil kitaika,
7 (10) cm şi lată de 8–10 mm. Seminţe în Şofram kitaika etc. Cultura mărului se
n umăr de 8–14, subsferice sau ovoidale, practică în ambele emisfere ale Terrei şi
lateral comprimate, cafenii sau cenuşii, în toate continentele. Emisfera boreală
verucoase. deţine primul loc. Limita arealului se află
în nordul Chinei şi Siberia, urcă la peste
66o latitudine în Norvegia (aproape de
Cercul Polar) şi apoi coboară la altitudini
mai mici în Canada. În emisfera australă
limita sudică este aproximativ paralele
40o, în Chile, Africa de Sud, Australia,
 57

Noua Zeelandă. În cele două zone grădinile Romei se întâlneau numeroase

temperate ale Terrei, culturile masive de soiuri de măr. Romanii cunoşteau altoiul
măr formează două centuri. Centura cea şi ştiau să prepare vin şi oţet din mere.
mai lată se află în zona boreală. În zona Izvoarele istorice arată că, în ziua de anul
intertropicală (2.000–3.000 m altitudine) nou ei ofereau mere ca daruri simbolice.
se practică culturi de mică anvergură, cu Romanii, în expansiunea lor au contribuit
soiuri locale sau soiuri superioare, cărora la răspândirea culturii mărului în
li se aplică tratamente pentru întreruperea teritoriul Europei şi pe alte continente. Pe
repausului. În România cultura mărului se teritoriul României cultura mărului s-a
practică în regiuni ce corespund ariei practicat din timpuri foarte îndepărtate.
naturale a mărului pădureţ (Malus În decurs de secole s-au creat un număr
sylvestris), respectiv în judeţele Bistriţa mare de soiuri de origine românească.
Năsăud, Argeş, Maramureş, Prahova, Relieful deluros şi muntos al ţării
Suceava, Vâlcea, Dâmboviţa, Sibiu, noastre, respectiv al Daciei de altă dată,
Caraş-Severin, Cluj, Satu Mare, Braşov, clima şi solul favorabil au permis cultura
Buzău, Vrancea, Iaşi, Neamţ, Hunedoara, mărului. Tracii şi sciţii, iar mai târziu
Harghita. geto-dacii aflaţi într-un stadiu înaintat de
ISTORIC. Mărul a fost introdus în dezvoltare, cunoşteau cultura mărului cu
cultură de peste 7.000 de ani. Există mult înainte de înregistrarea izvoarelor
suficiente izvoare antice privind cultura istorice scrise. Primele informaţii
mărului. Mărturie stau sculpturile de mere privitoare la cultura mărului se află în
găsite în piramidele din Egipt şi alte însăşi limba strămoşilor noştri
monumente vechi, merele carbonizate daco-romani. Se păstrează şi astăzi
găsite în locuinţele lacustre din Elveţia şi denumirea mărului de origine latină
scrierile mitologice ale popoarelor din Malus. Populaţia dacă băştinaşă, în curs
Antichitate. Mitologia greco-romană de romanizare a reluat această denumire
conţine legende cu evidenţierea valorii latină, a păstrat-o şi a transmis-o mai
lui. Conform scrierilor mitologice antice, departe. Mai mult decât atât ea a devenit
Paris înmânează Zeiţei Venus mărul de numele genului acestui arbore fructifer
aur ca semn de supremă apreciere a cu valoare ştiinţifică mondială.
frumuseţii ei. În mitologia scandinavă Sculpturile de pe Columna lui Traian
mărul era hrana zeilor. Theofrast scrie că construită de Apolodor de Damasc,
pe la anul 2400 îHr. Mărul era cunoscut în surprinde aspecte din viaţa dacilor unde
Europa. Ele era cultivat de către se observă şi ocupaţia de cultivare a
popoarele din Caucaz, Crimeea, Grecia pomilor fructiferi printre care şi a
Antică etc. În scrierile lor Plinius cel mărului. Dacii romanizaţi se ocupă în
Bătrân şi Dioscorides fac aprecieri asupra continuare de cultura mărului.
însuşirilor terapeutice ale florilor şi Numeroase documente istorice ale Evului
fructelor de măr. Cato, Varo şi Columella Mediu din Ţara Românească, Moldova şi
amintesc în lucrările lor de cultura Transilvania atestă cultura mărului pe
mărului. Plinius cel Bătrân (23–79 dHr) în domeniile feudale şi loturile ţărăneşti. În
Historia naturalis, descrie 17 soiuri de documentele de hotărnicie a
măr (Manilium, Sceptiana, Petisia, proprietăţilor cât şi în dările percepute se
Groecula, Spadonia, Melofolia, fac referiri şi asupra culturii mărului.
Pulmonea, Silvestria etc). Tot el arată ce Existau culturi întinse pe teritoriile
se poate obţine din mere. La romani, în judeţelor de astăzi Râmnicu Vâlcea,
secolul I dHr cultura mărului era deosebit Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Iaşi, Vaslui,
de apreciată. Palladius Rutilus Amelianus Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin
în tratatul De re rustica menţionează că în etc. şi jucau rol însemnat în economia
58

domeniilor şi gospodăriilor ţărăneşti. În

epoca modernă, care în ţara noastră
începe de la mijlocul secolului al XIX-lea
(1848) şi ţine până la sfârşitul primului
război mondial, pomicultura din Muntenia
şi Moldova s-a îmbogăţit cu numeroase
soiuri de măr aduse din alte ţări. În
Transilvania colonizările îmbogăţesc
numeric soiurile de măr. Şvabii, saşii,
sârbii şi alţii aduc cu ei soiuri de măr din
ţările lor de origine. Introduc totodată o
agrotehnică mai înaintată decât se aplica , simple sau ramificate, reprezentate de
în Muntenia şi Moldova. De la primul pinten, ţepuşă, nuieluşă, mlădiţă, bursă,
război mondial şi până în prezent, sub vatră de rod. Pintenul este ramură de rod
influenţa mişcării pomicole din foarte scurtă, purtând în vârf un mugur de
Transilvania, începe să se cristalizeze creştere. El poate fi inelat, scurt, la bază
dezvoltarea culturii mărului ca ramură de cu un inel sau pinten simplu, mai lung,
producţie. Se acordă un interes deosebit fără inel, cu muguri laterali foarte slab
cercetării ştiinţifice, se introduce dezvoltaţi. Când numărul frunzelor din
învăţământul mediu horticol, se introduc rozetă sporeşte la 6–7, mugurul se
soiuri noi de măr. Se înfiinţează centre de transformă în florifer (în decurs de 1–3
sortatul merilor la Gemenea – Dâmboviţa, ani). Ţepuşa provine din transformarea
Vălenii de Munte – Prahova şi altele. La pintenului, când mugurele vegetativ din
nivelul mondial arealul mărului s-a extins vârful lui s-a transformat în mugur
prin introducerea lui în America de Nord, florifer. Ea are longevitatea de 8–18 ani.
America de Sud, Africa de Sud, Algeria, Partea terminală a ţepuşii se îngroaşă şi
Tunis şi Australia. formează în cele din urmă o pungă de rod
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcina sau bursă. Smiceaua reprezintă o ramură
variază ca habitus, dimensiuni şi ritm de lungă de 15–35 cm şi groasă de 3–8 mm,
creştere în funcţie de soi. Tulpina înaltă cu frunze mai depărtate, mugure la vârf
până la 10 m, cu coroana largă, puternic bine dezvoltat şi muguri laterali
ramificată, caracteristică fiecărui soi, incomplet dezvoltaţi. Ea creşte prin
formată din axul coroanei care este o vârful său până se transformă, după 1–2
prelungire a trunchiului şi de ramuri care ani în mugur florifer şi devine nuieluşă.
se prind pe ax. Lăstarul sau ramura de un Mlădiţa este o nuieluşă care în afară de
an care prelungeşte axul coroanei se mugurele florifer din vârf, mai are 1–3
numeşte săgeată. Creşterea ei scade în muguri floriferi laterali şi este întâlnită la
decursul anilor, iar la pomii bătrâni soiurile Jonathan şi alte soiuri. Bursa
încetează. Ramurile principale care este partea terminală a ramurilor de rod
pornesc direct din axul central se numesc care se îngroaşă ca o pungă, este bogată
şarpante sau braţe. Funcţional ele sunt în substanţe de rezervă şi pe care se
ramuri de schelet, lungi, puternice, formează noi pinteni şi smicele. Bursa se
groase şi nu poartă frunze. Pe ele se întâlneşte pe ţepuşă, nuieluşă şi mlădiţă.
formează ramurile de rod Vatra de rod provine din mai multe
burse reunite, suprapuse. Frunze ovate,
eliptice, lat-eliptice, obovate sau
alungit-obovate, acute sau obtuze la vârf,
pe margini crenat-serate sau dublu-serate,
 59

faţa inferioară moale-tomentos-păroasă. pentru industrializare sau în casă, pentru

Flori albe-roz, tipul 5, grupate în cime diferite preparate (compot, marmeladă,
umbeliforme. Înflorire, IV–V. Fructe, oţet de mere, plăcintă etc.). Merele
poame globuloase, cu mică adâncitură la sortate şi calibrate se introduc în locurile
ambele capete, mărimi variate, colorate de păstrare. Păstrarea merelor. Durata
diferit după soi. Longevitate, 150 ani, de păstrare a merelor este o caracteristică
multe soiuri în funcţie de portaltoi, trăiesc a însuşirilor şi particularităţilor genetice
numai 20–45 ani. ale soiurilor. La soiurile cu recoltare de
vară, procesele de maturare decurg rapid,
ca urmare a temperaturilor medii ridicate,
iar păstrarea lor se face pe o perioadă
scurtă. La soiurile cu recoltare în
septembrie – octombrie păstrarea se face
pe o perioadă mai mare în strânsă
legătură cu însuşirile genetice şi cu
temperaturile scăzute din mediul exterior.
Cu cât maturitatea de recoltare a soiurilor
RECOLTARE. Recoltarea se face este mai târzie, cu atât păstrarea se face
eşalona, începând din iunie – iulie la pe o perioadă mai lungă. Se păstrează pe
soiurile de vară şi până în decembrie la timp îndelungat soiurile Jonathan,
soiurile de iarnă. Momentul optim de Golden delicios, grupa Red delicios,
cules se stabileşte cu mare atenţie. Merele Mutsu, Generos, Florina, Banana de
de vară se culeg mai în pârgă, la primele iarnă, Frumos de Baskoop, Renet de
semne de îngălbenire a pieliţei, cu până la Canada, Wagner premiat etc. Păstrarea
7–12 zile înainte de maturitatea deplină. merelor depinde şi de starea de sănătate a
Ele îşi desăvârşesc mai bine însuşirile lor. Pieliţa trebuie să fie intactă, ea
organoleptice în timpul păstrării. La constituind o barieră fizică în calea
soiurile de iarnă recoltarea se face în agenţilor, care pot produce degradarea lor
septembrie – octombrie. Maturitatea lor în timpul păstrării. Măsurile care se iau
de consum se realizează în timpul pentru păstrare sunt curăţirea localului
păstrării. Recoltarea se face cu mâna, la unde urmează a fi depozitate, văruirea
fel manipularea fără a fi lovite, cu mare pereţilor cu lapte de var 20%, stropirea
atenţie. Sortarea şi calibrarea fructelor pereţilor, pardoselii şi a tavanului cu o
se face în general odată cu recoltarea. Se soluţie conţinând un insecticid şi un
înlătură merele deformate, cu atac de boli fungicid specific (Decis 0,05% + Sulfat
şi dăunători, insuficient colorate la de cupru sau Topsin), după care se
soiurile roşii, cu vătămări mecanice etc. închide timp de 5–6 ore sau mai mult.
Acestea sunt valorificate imediat pentru Adesea dezinfectarea se face prin arderea
consum în stare proaspătă sau pentru sulfului în cantitate de 3–4 g/m3 spaţiu de
industrializare. Merele corespunzătoare depozitare. Acest sistem este cel mai
sunt calibrate pe două sau trei categorii în eficient, deoarece pătrunde prin toate
funcţie de mărime. Fructele mari şi foarte crăpăturile şi distruge agenţii patogeni şi
mari, de regulă nu se supun păstrării insectele. După arderea sulfului spaţiul
vreme îndelungată, ci se valorifică într-un de închide ermetic timp de 24 ore, după
timp scurt, întrucât sunt supuse degradării care se aeriseşte. După depozitarea
în depozit. Merele de dimensiuni medii se merelor, temperatura în interior se
păstrează timp îndelungat, iar cele de păstrează în jur de 2–4oC şi o umiditate
dimensiuni submijlocii şi mici se folosesc relativă a aerului de 85–90% cu o bună
aerisire. În depozit, merele se ţin în lăzi,
60

lăzi-paletă de 300 kg, în vrac, pe paturi de active din mere acţionează ca tonic
scândură sau pe rafturi. Lăzile sau muscular, tonic al sistemului nervos,
lăzile-paletă se aşează în stive, cu distanţa diuretic, urolitic, depurativ,
între ele de 15–20 cm şi de pereţii antireumatismal, hipocolesterolemiant,
localului pentru a permite circulaţia antiseptic gastric şi intestinal, stomahic,
aerului din ventilaţie. Lăzile şi stimulent şi decongestiv hepatic, calmant,
lăzile-paletă nu se aşează direct pe răcoritor, laxativ. Recomandate în astenie
pământ, ci pe nişte suporţi. Pe timpul fizică şi intelectuală, surmenaj,
păstrării se face ventilarea aerului din convalescenţă, graviditate, anemie,
încăpere, mai ales în prima perioadă când demineralizare, obezitate, diabet,
temperatura de afară este încă ridicată. reumatism, gută, litiază urică, constipaţie,
Uşa şi ferestrele de aerisire se lasă diaree, inflamaţii intestinale, ulcer
deschise permanent. Aerisirea se opreşte gastric, stări febrile, boli hepatice,
pe timp de iarnă, când temperatura are nervozitate, insomnii, cefalee, boli
valori sub –10oC. Uşile şi ferestrele se cardiovasculare (arterioscleroză,
închis pentru a nu îngheţa fructele. Pentru ateroscleroză), artrită, amigdalită,
păstrarea merelor se poate construii un bătrâneţe, bronşită, conjunctivită,
adăpost tip Voineşti care prin grosimea congestie cerebrală, dispnee, disfuncţii
zidurilor, a izolării termice, a elementelor gastrice şi intestinale, laringită, oligourie,
de construcţie şi cu ajutorul sistemului de pielo-nefrite, răceală, migrene, plăgi
ventilaţie se poate menţine un nivel atone, pecingine, surmenaj, tuse, tuse
apropiat de cel optim de păstrare a convulsivă, varice, tulburări de vedere,
temperaturii atât în perioadele calde cât şi râie, zona zoster, vomismente. Merele
în cele geroase. Circulaţia aerului în uscate sunt contraindicate în diabet.
depozit se face de jos în sus. Aerul rece MEDICINĂ UMANĂ.
din exterior intră prin gurile de aerisire. FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
Paralele cu reglarea temperaturii se face şi tratarea bolilor menţionate: a) consum
reglarea umidităţii relative a aerului cu zilnic, 1 kg mere, în cure de lungă durată;
vapori de apă luaţi de curentul de b) consum zilnic, 1 kg mere, fără alte
ventilaţie din rigolele de beton unde există medicamente, pentru combaterea
apă şi trecuţi prin masa de fructe aflate în obezităţii; c) decoct, din 1 lingură mere
celule de păstrare (Gh. Petre, Graţiela uscate, bine mărunţite, la cană; se bea
Brăgău, D. Mihăilă, 1966). conţinutul a 3–4 căni pe zi; d) decoct,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele dintr-un măr tăiat în bucăţele la 500 ml
conţin apă (83–93%), zaharuri (7,6– apă. Se fierbe la foc încet până se reduce
16,4%), acizi organici (0,16–1,27%), la jumătate. Se bea seara înainte de
substanţe pectice (0,23–1,14%), protide, culcare; e) sirop, din suc de mere şi zahăr
taninuri, lignine, materii grase, vitaminele în părţi egale. Se fierbe până la
C (5–18 mg%), A, B, PP, săruri de Ca, consistenţa siropoasă. Se iau câte 2
Na, Fe, K, P, şi în cantităţi mai mici Si, linguri înainte de fiecare masă; acţiune
Al, Mg, Mn, S, Co etc. În coaja fructului laxativă şi pectorală, îndeosebi pentru
se află de două ori mai multă vitamină C copii; f) consum de mere rase, 500–1.000
decât în pulpă. g pe zi, în cinci mese; indicat contra
PROPRIETĂŢI diareei la copii; g) cura lui Kempner, faza
FARMACODINAMICE. Scoarţa, frunzele, I: în primele 1–3 luni se consumă 250–
florile şi fructul au utilizări în medicina 300 g orez fiert pe zi şi mere (după gust);
umană tradiţională. Scoarţei, frunzelor şi în faza a II-a (după 1–3 luni), se introduc
florilor li se atribuie proprietăţi în hrană, puţin câte puţin, carne, peşte,
antiinflamatorii, dezinfectante. Principiile cartofi, puţină pâine fără sare; scade
 61

colesterolul din sânge, tensiunea arterială, zile şi se repetă (după dr. D. C. Jarvis).
reduce edemele. Este indicată în 10. Pentru prevenire îmbătrânirii: 2
hipertensiune, edeme cardio-renale, linguriţe oţet de mere la un pahar cu 100
ateroscleroză, preinfarct (M. Alexan, O. ml apă. Se adaugă 1–2 picături soluţie
Bojor, 1983). 2. Pentru stimularea funcţiei Lugol. Se amestecă conţinutul. Întreaga
creierului prin creşterea conţinutului de cantitate se bea într-o priză. 11. Pentru
fosfor, fluidificarea sângelui, stimularea calmarea tusei: infuzie, din 30 g flori
poftei de mâncare şi stimularea digestiei; peste care se toarnă 1 litru apă în clocot.
mere coapte, se mănâncă 2–3 pe zi. 3. Se lasă acoperită 10–15 minute. Se
Pentru tratarea răcelii, catarului bronhial, strecoară. Se bea în cursul unei zile. 12.
durerilor în gât, tusei: infuzie, din 3–4 Pentru tratarea bronşitei, reumatismului:
mere tăiate mărunt, peste care se toarnă macerat, din 10 linguri pulbere coji mere
500 ml apă în clocot. Se lasă acoperit 3–4 la 1½ litri apă rece. Se acoperă 12 ore. Se
ore. Se strecoară. Se îndulceşte cu miere bea conţinutul a 3 căni a 250 ml pe zi. 13.
sau zahăr (diabeticii cu zaharină). Se bea Pentru tratarea intoxicaţiilor alimentare
conţinutul a 2–3 căni pe zi, călduţe cu cu vomismente şi diaree, hipertensiunii,
înghiţituri rare. 4. Pentru tratarea reumatismului, obezităţii, stărilor de
afecţiunilor rinichilor: pulbere de mere oboseală, lăcrimărilor, ameţelilor,
uscate. Se iau mai multe linguri pe zi. scurgerilor apoase din nări: oţet din mere,
Acţiune uricolitică. 5. Pentru tratarea câte 2 linguriţe la un pahar cu apă, de 3
arteritei, trombangeitei obliterante: 2 ori pe zi. Se bea după mesele principale.
linguriţe oţet de mere la un pahar de 100 Uz extern. 1. Pentru tratarea durerilor de
ml apă. Se bea de 2 ori pe zi, înainte sau urechi: aplicaţii calde, de fructe fierte pe
în timpul meselor principale. 6. Pentru zona dureroasă. 2. Pentru tratarea
tratarea gastritei: oţet de mere, 2 linguriţe plăgilor atone: aplicaţii de mere rase şi
la un pahar cu apă (200 ml). Se amestecă fierte în sucul lor. 3. Pentru tratarea
conţinutul, Se ia câte o lingură din 5 în 5 inflamaţiilor şi durerilor de splină:
minute. 7. Pentru tratarea enteritelor şi aplicaţii, cu amestec de tărâţe de grâu
enterocolitelor acute: oţet de mere, 2 umectate cu decoct concentrat şi cald de
linguriţe la un pahar cu 100 ml apă. Se mere. 4. Pentru tratarea migrenelor:
amestecă conţinutul. Se ia câte 1 linguriţă inhalaţii cu oţet de mere. Se pun într-un
din 5 în 5 minute. Întreaga cantitate se vas smălţuit, în părţi egale, oţet de mere
consumă în 2 ore. Se pregăteşte şi apă. Se aşează pe foc moale. La
asemănător într-un pahar, din care se ia în fierbere se inhalează vaporii. 5. Pentru
continuare 1 linguriţă din 15 în 15 minute. tratarea râiei (scabie): se taie un măr pe
La 2–3 zile se bea la fiecare masă câte un jumătate, se scobeşte mijlocul. În
pahar din acelaşi amestec (după dr. D. C. scobitură se pune floare de sulf. Se
Jarvis). 8. Pentru tratarea obezităţii, îmbină jumătăţile, se leagă cu aţă sau
pielocistitelor şi cistitelor: 2 linguriţe oţet tifon, se coace în cuptor. Se scoate, se
de mere la un pahar cu 100 ml apă. Se lasă să se răcească. Se zdrobeşte. Cu
amestecă conţinutul, se bea de 3 ori pe zi terciul obţinut se freacă părţile bolnave.
în timpul meselor. 9. Pentru tratarea 6. Pentru tratarea afecţiunilor din gât
spondilitei anchilozante: 2 linguriţe oţet (amigdalite, faringite): decoct, din 1
de mere, 2 linguriţe miere la un pahar cu linguriţă pulbere scoarţă la o cană (250
apă. Se amestecă conţinutul. Întreaga ml) cu apă. Se fierbe 5 minute la foc
cantitate se consumă la fiecare masă. În domol. Se strecoară. Se lasă să se
zilele de luni, miercuri, vineri se adaugă răcească până la călduţ. Se fac 3–4
amestecului o picătură de soluţie Lugol. gargare pe zi. 7. Pentru tratarea varicelor:
Cura durează 30 zile. Se face pauză 30 tamponări locale cu oţet de mere; apoi
62

dimineaţa şi seara se fac masaje locale cu tratarea de inimă (euterită) (N. C.

oţet de mere. 8. Pentru tratarea zonei Mateescu, 1908, Fălticeni). Oţetul de
Zoster: cataplasme cu oţet de mere, de 3 mere pădureţe era până nu de mult,
ori ziua şi 2 ori noaptea. 9. Pentru tratarea nelipsit în toate gospodăriile. El se
cheliei incipiente: tamponarea zonei fierbea, se îndulcea cu miere şi se lua
afectate cu oţet de mere. Se fac 3 şedinţe pentru tuse şi răceli; se mai folosea la
în prima parte a zilei şi 3 şedinţe în a doua frecţii şi rezultatele erau bune (V. Butură,
parte a zilei, cu o pauză de 2 ore între 1979). Medicina populară de astăzi
şedinţe. foloseşte oţetul de mere pădureţe pentru
tratarea intoxicaţiilor alimentare, diareei,
inflamaţii ale căilor respiratorii,
reumatism.
MĂR PĂDUREŢ DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
(Malus sylvestris L), fam. Rosaceae. pivotant-trasantă, cu puţine ramificaţii
Arbore indigen, înalt până la 15 m, laterale, care se întind la mari distanţe.
microfanerofit, întâlnit în păduri de stejar, Tulpină scurtă, neregulat-ramificată,
carpen, fag, ulm, frasin, rărituri şi margini scoarţă cu ritidom solzos, brun negricios,
de pădure, coaste stâncoase, de la câmpie se exfoliază în plăci; lemn cu duramen
până în etajul montan; se mai numeşte roşiatic, alburn alb-gălbui, raze medulare
arbore schinoşel, coricov, corobeaţă, vizibile în secţiune radială, inele anuale
mere acre, mere de vin; Engl: Crab vizibile. Coroana deasă. Lujerii spinoşi,
apple; Franc: Pommier commun; Germ: cu numeroase branhiblaste fructifere.
Holzapfel; Magh: Vadalma; Rus: Mugurii brun-roşcaţi, păroşi. Frunze
Iablonea dikaia. Răspândit în Europa şi alterne, ovate, eliptice sau subrotunde, pe
Asia până spre Cercul polar la cca 66o. margini simplu sau dublu-crenat-serate,
ISTORIC. Cunoscut din Antichitate. pe dos slab-pubescente, peţioli lungi de
Romanii îi spuneau arborelui malus, iar 1–3 cm; toamna capătă culoarea
fructului malum; grecii îi spuneau mélon. roşie-purpurie foarte frumoasă. Flori albe
Folosit în alimentaţie. Ele se culegeau şi sau roz, hermafrodite, grupate în cime
se păstrau până spre primăvară, când umbeliforme. Fructe, poame cu caliciul
primeau un gust mai plăcut sau le murau persistent, gust astringent. Fructifică
şi se consumau iarna şi primăvara. Din ele anual începând cu vârsta de 10–12 ani.
se prepara cidrul şi oţetul. Scoarţa şi Un arbore produce 20–50 kg fructe.
frunzele erau folosite la vopsitul în Lăstăreşte slab. Nu drajonează.
galben, roşu şi negru. Merele pădureţe au Longevitate, cca 150 de ani.
avut importanţă şi în practica medicală
populară. Dinspre medicina
salmosiană/zalmosiană, ele se fierbeau,
zeama se îngroşa tărâţe de grâu şi se
puneau pe pântece pentru tratarea de rast
(inflamaţia splinei) (V. Bianu, 1910,
Buzău). La Răşinari s-a păstrat încă
obiceiul de a pune mere pădureţe coapte
pe păducei (bătături, durei şi mâncărimi
în tălpi) (V. Păcală, 1915, Sibiu).
Rădăcina de măr pădureţ şi rădăcina de RECOLTAREA. Merele pădureţe se
porumbar (Prunus spinosa) se fierbeau, culeg de pe jos, după ce s-au copt. După
iar decoctul cald se bea porţionat pentru recoltare merele se pun în lăzi sau pe
poliţe unde se continuă maturarea lor
 63

fiziologică. După ce au ajuns la anuală, terofită, legumicolă,

maturitate, ele se zdrobesc cu maiul în condimentară, aromatică, cultivată şi
butoaie sau în presele de stors struguri. subspontană; se mai numeşte crop,
Mustul obţinut poate fi folosit la obţinerea chimen dulce, marar, marari, marariu,
oţetului. Seminţele rămase la fundul mărar de grădină, mărar tare, mărariu,
butoiului se pun la zvântat şi apoi se mărăraş, mârariu, morar, morariu; Engl:
vântură. Din 100 kg mere se obţin cca 900 Dill; Franc: Aneth, Fenouil bâtard;
g seminţe. Ele au facultatea germinativă Germ: Gemeiner Dill, Kapper; Magh:
de 2–3 ani. Pentru scopuri medicinale şi Kapor; Pol: Koper, Krop; Rus: Ukrop
casnice, merele (Malus sylvestrisi fructus) pahucii; Sârbo-Cr: Kopar; Ucr: Krop.
se recoltează toamna când ajung la Răspândire naturală, Asia de Sud-est,
maturitate. Se păstrează în încăperi buruiană de câmpuri în regiunile
aerisite şi răcoroase, fără a îngheţa. mediteraneene; cultivat pe tot Globul.
PROPRIETĂŢI ISTORIC. Cunoscut şi cultivat încă
FARMACODINAMICE. Medicina din Antichitate de egipteni, greci, romani
populară îi atribuie oţetului de mere şi daci. În prezent este cunoscut pe tot
proprietăţi antitoxice, antidiareeice, Globul. La noi se cultivă în întreaga ţară,
antireumatice şi antiinfecţioase. Provoacă pe suprafeţe mici, mai mult în culturi
eliminarea din organism a toxinelor; asortate. Din timpuri străvechi i s-au
intervine favorabil în eliminarea atribuit utilizări culinare şi medicinale.
afecţiunilor inflamatorii ale intestinelor; Moşii şi strămoşii noştri foloseau
diminuează sau înlătură durerile decoctul seminţelor pentru tratarea
reumatice şi infecţiile din organism. durerilor de stomac la copii şi a durerilor
Recomandat în bolile digestive, intoxicaţii de urechi la adulţi. Tratarea bolilor de
alimentare, reumatism şi afecţiuni rinichi, a căilor urinare, vezică urinară se
respiratorii. făcea cu un ceai îndulcit cu miere, obţin
MEDICINĂ UMANĂ. ut prin fierberea tulpinilor florifere uscate
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru de mărar şi a inflorescenţelor uscate.
tratarea intoxicaţiilor alimentare, diareei, Ceaiul de mărar amestecat cu sulfină se
altor afecţiuni inflamatorii digestive, în bea la guturai cu tuse. Contra astmului
reumatism, infecţii sau inflamaţii ale cardiac se lua ceai din seminţe îndulcit cu
căilor respiratorii: oţet de mere, câte 2 miere. Bolile de inimă şi arteroscleroza
linguriţe la un pahar cu apă. Se ia de trei se tratau cu decoctul părţilor aeriene
ori pe zi înainte de masă. Uz extern. 1. uscate. Pentru tratarea de limbrici,
Pentru tratarea reumatismului: frecţie pe copiilor li se da sămânţă de mărar pisată.
locurile dureroase cu oţet de mere. 2. Femeile care nu aveau lapte, fierbeau
Empiric, pentru a trata inflamaţia splinei: mărar şi beau zeama. Vacilor când nu
decoct, din mere pădureţe; zeama obţinută aveau lapte, planta se fierbea, decoctul se
se amestecă cu tărâţe de grâu, se întinde o lăsa la răcit şi apoi li se administra prin
pânză şi se pune pe abdomen în dreptul breuvaj bucal (se turna pe gât).
splinei. 3. Empiric, pentru tratarea DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
bătăturilor din talpă: cataplasme, cu mere pivotantă, slab-ramificată. Tulpină
pădureţe coapte. cilindrică, fistuloasă, striată, verde, înaltă
până la 160 cm, glabră. Frunze
tripenat-sectate, cu foliole filiforme,
peţiolate. Flori mici, gălbui-verzui,
MĂRAR (Anethum grupate într-o umbelă compusă. Caliciul
graveolens L), fam. lipseşte sau este neînsemnat. Polenizare
Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee, entomofilă. Înflorire, VII–VIII. Fructe,
64

diachene oval-eliptice, cafenii. Facultatea bea călduţă, câte un păhărel, de 3 ori pe

germinativă, 45–50%. Se păstrează 2–3 zi. Pentru combaterea insomniilor se ia
ani. seara la culcare. 2. Pentru tratarea
aterosclerozei, hemoroizilor, bolilor de
inimă, bolilor căilor urinare, colicilor
intestinale, balonărilor, sughiţului etc:
infuzie, din 1–2 linguriţe frunze şi tulpini
uscate şi mărunţite la o cană (250 ml) cu
apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
minute. Se strecoară şi se bea conţinutul
a 1–2 căni pe zi. 3. Pentru stimularea
secreţiei de lapte la lăuze: decoct, din ½
linguriţă plantă uscată şi mărunţită la o
cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 15–20
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele minute. Se strecoară. Se bea conţinutul
şi seminţele conţin ulei eteric (2,5–6%), unei căni pe zi (eventual în două prize).
cantităţi apreciabile de K, S, Na, 4. Pentru stimularea şi tonifierea
vitaminele A, B1, C. Uleiul eteric conţine organismului: pulbere seminţe, câte un
carvonă (40–60%). vârf de cuţit înainte de masă. Uz extern.
PROPRIETĂŢI 1. Pentru vindecarea urcioarelor şi a
FARMACODINAMICE. Tulpina, frunzele, inflamaţiilor: infuzie, din 1 lingură
fructele au utilizări terapeutice în seminţe măcinate la o cană cu apă în
medicina umană tradiţională şi medicina clocot. Se lasă acoperită 20–25 minute.
veterinară cultă şi tradiţională. Proprietăţi Se strecoară. Cu soluţia obţinută se spală
stomahice, carminative, antispastice, uşor cu vată zona afectată. 2. Pentru
diuretice, antiinflamatorii. Excită sucurile tratarea hemoroizilor: infuzie, din 4–5
gastro-intestinale favorizând digestia, linguri frunze, tulpini şi inflorescenţe
favorizează eliminarea gazelor din mărunţite peste care se toarnă o cană
intestine, diminuează sau înlătură (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
contracturile muşchilor netezi din acoperită 20 minute. Se fac spălături
organele interne, acţionează asupra anale. Folosind o cantitate mai mare de
epiteliului renal mărind cantitatea de urină lichid se pot face băi de şezut.
eliminată în timp, asupra glandelor MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
mamare mărind secreţia de lapte, intern. Pentru ameliorarea digestiei
acţionează antiinflamator asupra afecţiunilor pulmonare, crampelor
hemoroizilor, combate insomnia. abdominale, mai ales la tineret: a)
Recomandat în anorexie, indigestii, infuzie, din 1 lingură seminţe măcinate
digestie grea, boli de inimă, boli ale căilor peste care se toarnă o cană (200 ml) cu
urinare, hemoroizi, meteorism, diverse apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
inflamaţii interne şi externe, dureri minute. Se strecoară. Se răceşte. Se
menstruale. administrează prin breuvaj bucal (se
MEDICINĂ UMANĂ. toarnă pe gât); b) pulbere seminţe,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru rezultată din măcinarea seminţelor; c)
tratarea indigestiilor, colicilor intestinale, ulei, extras din seminţe. Dozele de
durerilor menstruale, stimularea secreţiei tratament: animale mari (cabaline
de lapte la lăuze, combaterea insomniilor: taurine), 10–25–50 g; animale mijlocii
infuzie, din 1 linguriţă seminţe măcinate (ovine, caprine, porcine), 5–10–15 g;
la o cană cu apă în clocot. Se lasă animale mici (pisici, câini), 0,5–1–2 g;
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se păsări 0,2–0,5 g. În mediul sătesc, în
 65

unele zone, pentru mărirea producţiei de decât caliciul; androceu din stamine
lapte şi îmbunătăţirea calităţii, vacilor apendiculate, fixate la interiorul tubului
mulgătoare li se administrează prin corolei. Înflorire, IV–VI. Fruct, nucule
breuvaj bucal decoctul obţinut din ovoidal triunghiulare, deschis brunii, fin
seminţe sau se amestecă seminţele de până la foarte dur verucoase, lungi de 2–
mărar în tărâţe, mălai şi li se dă să 4 mm.
mănânce.

MĂRGELUŞE
(Lithospermum arvense L. ssp. arvensis),
fam. Boraginaceae. Plantă erbacee,
anuală, terofită, comună în întreaga ţară,
prin locuri cultivate, pârloage, vii,
marginea drumurilor, din zona de câmpie
până în cea montană; se mai numeşte
argint, arginţică, buruiană de stat, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
dughie, mei păsăresc, parâng, zmeiţă; plantei (Lithospermi arvensi herba) se
Engl: Gromwell, Bastard alkenet; Franc: recoltează în timpul înfloritului, pe timp
Grémil; Germ: Acker Steinsame, Wilder însorit, după ora 11. Se usucă la umbră,
isop; Magh: Mezei gyöngyköles; Rus: de preferat în podurile caselor acoperite
Vorobeinik palevoi. Răspândită în Europa, cu tablă. Stratul de uscare trebuie să fie
Asia, adventivă în America de Nord. subţire.
ISTORIC. Plantă cunoscută din COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
vechime. Folosită de medicina populară Nestudiată.
PROPRIETĂŢI
împreună cu cânepa-codrului
FARMACODINAMICE. Medicina
(Eupatorium cannabinum) de bubă
populară îi atribuie plantei proprietăţi de
neagră (cărbune, antrax) şi ducă-se pe
liniştire a durerilor interne, de înlăturare
pustii (epilepsie) şi contra durerilor
a toxinelor generate de antrax.
interne. Se bea decoctul plantelor şi se MEDICINĂ UMANĂ.
făceau cu ele scăldători (S. Fl. Marian, FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
1882). pentru tratarea de antrax (cărbune) şi
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină epilepsie: decoct, din o linguriţă plantă
pivotantă, subţire. Tulpină cilindrică, uscată şi mărunţită la o cană cu apă (250
erectă, înaltă de 10–30 (45) cm, ramificată ml). Se fierbe 2 minute. Se lasă acoperit
sau neramificată, cu peri alipiţi. Frunze cca 15–20 minute. Se strecoară. Se bea
bazale cenuşii, spatulat ovate, la vârf conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz extern.
obtuze; frunze superioare cenuşii, Decoct din 300 g plantă uscată la 10 litri
lanceolate sau linear lanceolate, sesile, de apă. Se fierbe 5 minute. Se lasă
atenuate, la vârf acutiuscule, îndesit acoperită 20 minute. Se adaugă apei de
păroase, cu peri tuberculaţi şi alipiţi, pe baie. Îmbăierea durează 15–20 minute.
margini neregulat ciliate. Flori mici,
solitare, scurt pedicelate, de culoare
albă-verzuie, rar albăstruie; caliciu
profund 5-partit, cu lacinii linear
MĂRUL LUPULUI
lanceolate; corolă hipocrateriformă,
(Aristolochia clematis L), fam.
pubescentă la exterior, puţin mai lungă
Aristolochiaceae. Plantă perenă,
66

hemicriptofit-geofită, buruiană întâlnită DESCRIEREA SPECIEI. Rizom

prin păduri, prin vii, pe marginea cilindric, scurt şi ramificat, repent,
pădurilor, prin semănături, margini de căi galben-brun, din care pornesc rădăcinile
ferate, mai rar în tufişuri, crânguri, în adventive. Tulpină erectă, simplă, înaltă
zona de câmpie şi de deal; se mai numeşte de 20–50 (100) cm, palid galbenă-verde,
boaşele-popii, buruiană de rimpf, cu noduri evidente, mai mult sau mai
clocotici, cucurbeţică, desagii-popii, puţin îndoite în zigzag. Frunze
fasola-calului, fasola-cioarei, ovat-triunghiulare, cu baza adânc
fasola-dracului, fasola-vermelui, fasole cordată, vârf rotunjit, pieloase,
grecească, fasolică, floarea-lupului, lung-peţiolate, alterne. Flori
ghemele-popii, lăpădătoare, hermafrodite, zigomorfe, câte 3–5 la
lingura-popii, locotiţă, lungorice, măr subsuoara frunzelor, cu periant tubulos,
lupesc, mişcoriţă, nucşoară, păsulică, palid-gălbui, dilatat la bază, iar la vârf
piperul-lupului, poma-vulpii, puturoasă, terminat cu o prelungire ligulată; peretele
rămf, râmf, remf; Germ: Biberwurz, intern al tubului perigonal are peri
Gemeine Osterluzei; Magh: Farkas alma, îndreptaţi cu vârful în jos. Insectele
Közönséges farkasalma; Pol: Filynnyk, pătrunse în floare sunt ţinute în
Smolnik; Rus: Kirkazon lomonosovidnâi; captivitate pentru a realiza polenizarea;
Sârbo-Cr: Vneja jabncina; Ucr: după polenizare perii se vestejesc şi
Kukornek. Răspândită în sudul şi centrul insectele sunt eliberate; androceu, din 6
Europei, Asia Mică. stamine; gineceu, din 6 carpele, cu ovar
ISTORIC. Planta este cunoscută din inferior, stil scurt şi stigmat sub formă de
Antichitate. Numele plantei este întâlnit la disc cu 6 lobi. Înflorire, V–VI. Fruct
Theophrastus şi alţii, după grecescul globulos, galben-verzui, pendul, 3–4 cm
aristos = foarte bun şi lochos = mijloc de diametru se deschide prin 6 valve.
uşurare a naşterii. Dacii o numeau Seminţe turtite, triunghiulare,
parthia–părţea, pârţea puturoasă (I. castaniu-brune, spongioase la exterior.
Pachia Tatomirescu, 1997). Din vremuri
vechi planta a fost utilizată în medicina
populară umană şi veterinară. Frunzele
crude se puneau pe răni pentru a le grăbii
vindecarea. Cu decoctul tulpinilor
florifere se spălau rănile, pecinginea şi
abcesele. Se făceau scăldători şi oblojeli
bolnavilor de brâncă (erizipel). Contra
gâlcilor se făceau legături cu rădăcina
fiartă, pisată, amestecată cu făină de RECOLTARE. Rizomul plantei
porumb. Rănile rele, vătămăturile şi (Aristolochiae rhizoma) se recoltează
tăieturile la oameni şi animale se tratau cu toamna către sfârşitul perioadei de
decoctul plantei obţinut prin fierberea ei vegetaţie. Se scoate din pământ cu
în oţet sau vin roşu învechit. Frunzele cazmaua. Se spală într-un curent de apă
verzi şi florile se puneau în băi contra (dacă este cazul). Se usucă în poduri
reumatismului de la picioare. Ulcerul acoperite cu tablă, în strat subţire.
stomacal se trata cu decoctul rizomului în Uscarea artificială la 50–60oC. Se
2 dl lapte şi 1 dl apă, odată pregătit se bea păstrează în pungi sau saci de hârtie.
porţionat. Cu decoctul plantei se spălau Părţile aeriene (Aristolochiae herba) se
contra ploşniţelor. Se mai folosea contra recoltează în timpul înfloritului prin
frigurilor (V. Butură, 1979). tăierea părţii foliate a plantei. Se usucă şi
 67

se păstrează la fel ca rizomul. Seminţele arsuri, ulcus cruris, plăgi greu

(Aristolochiae semen) se recoltează la vindecabile. În România s-a pus la punct
sfârşitul lunii iulie, începutul lui august un procedeu original de obţinere a
prin culegerea fructelor. Fructele se usucă acidului aristolochic, fiind utilizat ca
la soare, iar pe timp nefavorabil în medicament în laringite, faringite,
încăperi. Pe măsura uscării se freacă bronşite cronice, ulceraţii de decubitus,
pentru eliberarea seminţelor. Peretele osteomielită etc. Acţiune antibiotică şi
fructelor se îndepărtează de seminţe prin antitumorală.
vânturare. MEDICINĂ UMANĂ.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Toate FITOTERAPIE. Pentru mărirea
părţile plantei (rizom, rădăcină, tulpină, rezistenţei organismului la infecţii,
frunze, flori, seminţe) conţin acid tratarea oligomenoreei, dismenoreei,
aristolochic (0,40–0,90%, seminţele până sterilităţii, tulburărilor de menopauză,
la 1,60%), ulei volatil, aristolochină, tratamentul se face la indicaţia şi sub
magnoflorină, colină, sistosterine, supravegherea medicului. Planta este
trimetilamină, dioxifenilalanină, toxică. Toxicitatea se manifestă prin
alantoină, acid citric, derivaţi flavonici, scăderea poftei de mâncare, constipaţie,
săruri minerale. inflamaţii ale rinichilor etc. Se intervine
PROPRIETĂŢI cu spălături stomacale şi administrarea de
FARMACODINAMICE. Frunzele şi cărbune activ. Uz extern. 1. Empiric,
rizomul au importanţă terapeutică în pentru vindecarea rănilor se aplică pe ele
medicina umană cultă şi în medicina frunze crude şi se leagă cu o bucată de
veterinară etnoiatrică. Proprietăţi: pânză. 2. Pentru tratarea rănilor,
antiinfecţioase, stimulează granulaţia şi ulceraţiilor tegumentare, a tăieturilor,
epitelizarea, măreşte rezistenţa fagocitară combaterea paraziţilor capilari şi paraziţi
a leucocitelor, stimulează fagocitoza ai plantelor: decoct, din 2 linguri (60 g)
naturală, măreşte capacitatea de rezistenţă plantă mărunţită la 1 litru de apă. Se
a organismului faţă de acţiunea agenţilor fierbe 5–10 minute. Se acoperă şi se lasă
patogeni, compensează scăderea la răcit 10–15 minute. Se strecoară. Se
fagocitozei după administrarea de fac spălături locale folosindu-se un
antibiotice, citostatice, corticoizi etc. În tampon cu vată. 3. Pentru tratarea de
ginecologie a dat bune rezultate în cazuri reumatism: decoct, din părţile aeriene ale
de oligomenoree, dismenoree, sterilitate, plantei, care se adaugă apei de baie.
stimularea corpului galben în tulburările MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
de menopauză. Homeopatic, micşorează extern. Pentru tratarea bolilor de
timpul de sângerare. În asociere cu picioare, febrei aftoase, rujetului şi a
preparate de Echinaceae foloseşte ca plăgilor: decoct, din 4 linguri plantă
cicatrizant. La administrări repetate, acizii uscată şi mărunţită la 2 litri de apă. Se
aristolochici se acumulează în organism, fierbe 15–20 minute la foc domol. Se
respectiv în circulaţia entero-hepatică şi strecoară. Se lasă la răcit până la călduţ.
provoacă un efect favorabil de lungă Cu soluţia obţinută se spală picioarele
durată asupra unor infecţii cronicizate, animalelor bolnave, rănile, locurile
constând din fistule anale, fistule dentare, afectate. Reţeta vine dinspre medicina
plăgi greu vindecabile. Extractele plantei veterinară Antică şi se bucură de o largă
s-au medicamentele conţinând acizii întrebuinţare în rândul crescătorilor de
aristolochici măresc rezistenţa naturală a animale. Efect antibiotic, stimulează
bolnavilor în complicaţiile chirurgicale fagocitoza.
septice. Planta mai poate fi utilizată în
anorexie, nevroze, dureri premenstruale,
68

de şarpe se spălau cu zeamă de

MĂSELARIŢĂ măselariţă amestecate cu ulei. Pe
(Hyoscyamus niger L), fam. Solanaceae. umflături se puneau frunze de măselariţă
Plantă erbacee, bienală, unse cu grăsime (N. Leon, 1903). Planta
terofit-hemicriptofită, cu miros neplăcut, figurează în farmacopeele celor mai
spontană şi cultivată, toxică, întâlnită pe multe ţări.
terenuri ruderale, dărâmături, maidane, DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
şanţuri, margini de drumuri, păşuni pivotantă, din care pornesc ramificaţii
gunoite, locuri necultivate sau ca buruiană puţine, dar puternice. Tulpina apare în
în culturi, pe lângă stâne, din regiunea de anual al doilea de vegetaţie, erectă,
câmpie până în etajul subalpin; se mai cilindrică, simplă sau ramificată în partea
numeşte bob, bolunditoare, buruiană de superioară, pubescentă, înaltă până la 80
măsele, ciumască, iarba lui Sf. Ion, (100) cm. Frunze bazale lung-peţiolate,
masalari, masalariu, masalariţă, maslad, mari (5–20/3–10 cm), dens şi
măsălar, măsălariu, măsălariţă, lung-păroase pe nervuri, alungit-ovate
măselarie, măselar, mătrăgună, sau eliptice, pe margini sinuat-dinţate;
nebunariţă, nebuneală, nebunăriţă, cele tulpinale, alungit-ovate,
sunătoare; Engl: Belene, Henbane; sinuat-lobate sau fidate, sesile, păroase
Franc: Jasquiame noire; Germ: pe nervuri. Flori sesile grupate în vârful
Schwarzes Bilsenkraut; Rus Belena tulpinii sau ramurilor; caliciu tubulos,
ciornaia; Ucr Volce iagoda. Răspândită în brusc-dilatat anterior şi terminat cu 5
Europa şi Asia. dinţi triunghiulari, păros, campanulat;
ISTORIC. Plantă cunoscută din corolă infundibuliformă, murdar-gălbuie,
Antichitate, ea fiind amintită de la gât violetă, cu vinişoare reticulate
Dioscorides în scrierile sale. Cunoscută şi violaceu-roşiatice, păroase la exterior;
de daci care îi spuneau diéleia, măselariu. androceu cu stamine prinse la mijlocul
Din cele mai vechi timpuri planta era un tubului, 2 scurte, 3 mai lungi, cu antere
leac obişnuit împotriva durerilor de violete; gineceu cu stil păros la bază şi
măsele. Decoctul plantei se ţinea în gură stigmat capitat bilobat. Înflorire, VI–VIII.
sau se făcea cu el abureli. O altă metodă Fruct, capsulă cu numeroase seminţe
de tratament a durerilor de măsele consta aproape negre.
din punerea seminţelor de măselariţă
într-o ulcea cu apă. Aceasta se lăsa să se
încălzească lângă cărbunii încinşi rezultaţi
din arderea lemnului de fag. Alături pe
cărbunii aprinşi se presăra sămânţă de
măselariţă şi se punea peste ei o strachină
cu gura în jos. După ce ardea sămânţă şi
fierbea apa în ulcea, bolnavul îşi învelea
capul cu o pătură, întorcea strachina cu
gura în sus, turna apa din ulcea în ea şi
stătea cu gura deschisă deasupra ei, pentru RECOLTARE. Frunzele
ca aburul şi fumul să intre în gură şi să (Hyoscyami folium) se recoltează la
aline durerile de măsele cariate. Saliva nu începutul înfloritului prin ciupire, pe
o înghiţea (S. Fl. Marian, 1885). Aburii de vreme cu soare şi la câteva zile după
măselariţă se mai foloseau pentru ploaie. Se înşiră pe sfoară şi se usucă la
vindecarea crăpăturilor la mâini (A. umbră. Se pot usca şi în straturi foarte
Gorovei, M. Lupescu, 1915). Muşcăturile subţiri (1 kg frunze proaspete/m2), de
 69

preferat în încăperi sau poduri bine frunzele (Viorica Cucu, C. Bodea,

aerisite. Frunzele se întorc de 2–3 ori pe Cristina Cioacă, 1982).
zi, cu atenţie, pentru a nu se sfărâma. PROPRIETĂŢI
Uscarea artificială, la 30–40oC. Producţia, FARMACODINAMICE. Frunzele, părţile
700–1.000 kg frunze uscate. Părţile aeriene şi seminţele plantei au utilizări
aeriene ale plantei (Hyoscyami herba) se terapeutice în medicina umană cultă şi
recoltează la începutul înfloritului prin tradiţională, în medicina veterinară cultă
cosire, se toacă şi se usucă în aceleaşi şi tradiţională (etnoiatrică). Principiile
condiţii ca şi frunzele. Producţia, 10.000– active au acţiune narcotică,
18.000 kg/ha herba proaspătă, din care antispasmodică şi hipnotică. Dintre
rezultă 1.500–2.000 kg/ha herba uscată. alcaloizi hiosciamina şi scopolamina au
Planta are miros greu, neplăcut, care activitate fiziologică predominantă. Au
dispare după uscare. Pentru industrie se acţiune parasimpatolitică, excită sistemul
pot recolta şi rădăcinile (Hyoscyami nervos central, dilată bronhiile,
radix). Recoltarea lor se realizează diminuează secreţiile şi peristaltismul
toamna la desfiinţarea culturii. Se usucă intestinal. Se foloseşte sub forme
în poduri acoperite cu tablă. Seminţele medicamentoase în chirurgie în calmarea
(Hyoscyami semen) se recoltează când stărilor de excitaţie motorie sau
ajung la maturitatea fiziologică, cu maniacală, în boala Parkinson, unele
combina sau manual, folosindu-se secera, nevrite, nevroze, alinaţie mintală,
după care se treieră. Atenţie! În timpul nevralgie de trigemen, tuse nervoasă,
recoltării şi prelucrării se iau măsuri de convulsii, epilepsie şi reumatism.
protecţia muncii: se spală mâinile după Frunzele intră în compoziţia ţigărilor
lucru (să nu se atingă ţigările şi mâncarea antiasmatice, sunt folosite la prepararea
cu mâinile nespălate), se poartă mască sau diferitelor unguente antihemoroidale, la
tifon la gură şi nas când se lucrează cu obţinerea produsului Oleum Hyoscyami
produsul uscat, camera unde se sau pentru Unguentum Populeum. Uleiul
depozitează produsul se închide ermetic trebuie să conţină o cantitate de alcaloizi
pentru a preveni intoxicaţiile accidentale. echivalentă unui procent de 10% frunze.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele MEDICINĂ UMANĂ.
conţin alcaloizi tropanici (0,05–0,27%), FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Sub
hiosciamină, scopolamină, însoţiţi de supraveghere medicală, pentru tratarea
N-oxidul hiosciaminei, N-oxidul afecţiunilor nervoase, nevrozelor,
scopolaminei, apoatropină, tropină, nevritelor, maladiei Parkinson, nevralgiei
scopină, scopolină, aposcopolină, de trigemen, tusei nervoase, alinaţiei
beladonină ş. a; aminoacizi liberi: mintale, convulsiilor, epilepsiei,
aspartic, cisteic, glutamic, arginină, reumatismului: a) pulbere de frunze în
alanină, glicină, izoleucină, leucină, caşete, în doze de 0,05–0,10 g pentru o
lizină, prolină, fenilalanină, tirozină, doză luată o dată şi 0,20–0,50 g în 24 ore
valină, ornitină, serină; o flavonidă cu condiţia ca drogul să nu conţină mai
(rutina); taninuri; stigmasterol, sitosterol; mult de 0,05% hiosciamină; b) extract
vitamina C (1,28–6,92 mg%); urme de uscat, cu 0,3% alcaloizi, se dozează la
ulei eteric; o glicozidă amară maximum 100 g pentru o doză luată o
(hiposcipicrină); substanţe antibacteriene, dată. 2. Pentru tratarea astmului: ţigări
acizii cafeic, clorogenic, neclorogenic, antiasmatice. Uz extern. Empiric,
substanţe minerale (oxalat de Ca, Li). medicina tradiţională tratează durerile de
Seminţele conţin aproximativ aceiaşi măsele prin introducerea în carii a
alcaloizi ca şi frunzele. Rădăcinile conţin seminţelor de măselariţă.
o cantitate mai mare de alcaloizi decât
70

Fitohomeopatie. Uz intern. 1. Pentru 1 g; animale mici, 0,02–0,1–0,3 g.

tratarea copiilor, vârstnicilor sau adulţilor Dozele de tratament cu tinctură: animale
deprimaţi şi nervoşi având la bază mari, 2–10–20 ml; animale mijlocii, 1–2–
gelozia, o spaimă, o decepţie 4 ml; animale mici, 0,2–0,5–0,8 ml.
sentimentală, necazuri repetate; în Medicina populară tratează caii de
insomnii nervoase provocate de griji emfizem pulmonar şi sindrom tignafes
profesionale: tinctura-mamă, preparată (năduf, suspin) cu seminţe de măselariţă,
din planta întreagă (rădăcină, tulpină, pe care le amestecă cu furajele
frunze, flori) recoltată în luna iulie. Se concentrate sau grăunţe. Uz extern.
administrează diluţiile centezimale de la a Pentru tratarea mialgiilor reumatice se
5-a la a 18-a. 2. Pentru tratarea bolnavilor fac frecţii locale cu tinctură obţinută din
în delir şi manii acute sau cronice, frunzele uscate şi mărunţite.
halucinaţii, mai ales la un deprimat sau un
epuizat psihic şi fizic, după un surmenaj:
tinctura-mamă, se administrează în MĂSLIN (Olea europaea
diluţiile centezimale între a 5-a şi a 7-a (în L), fam. Oleaceae. Arbust sau arbore
cazuri acute) şi în diluţiile centezimale sempervirescent, cultivat în regiunea
între a 7-a şi a 30-a (în stările cronice). 3. mediteraneană, Asia de Vest, America
Pentru tratarea bolnavului tific adinamic, Centrală şi de Sud, Australia; în România
excitat, cu confuzie mintală la care se cultivă în scopuri ornamentale prin
faringele este uscat şi contractat, halenă apartamente şi sere; se mai numeşte
fetidă, meteorism abdominal, eventual masin, maslin, mazlin; Engl: Olivetree;
diaree: tinctura-mamă, se administrează Franc: Olivier; Germ: Olivenbaum,
în diluţiile de la a 5-a la a 7-a centezimale. Oelbaum, Oelbeerbaum; Magh: Olajfa;
4. Pentru tratarea bolnavului spasmodic Rus: Maslina, Maslina dikaia; Ucr:
(inclusiv coree, tuse uscată epuizantă, maselna. Răspândit în ţinuturile
convulsii datorate unor viermi intestinali): mediteraneene, Asia de Vest unde creşte
tinctura-mamă, se administrează şi sălbatic.
diluţiile a 4-a şi a 5-a centezimale. 5. ISTORIC. Cunoscut încă din
Pentru tratarea bolnavului cu pareză Antichitate. Fructele erau folosite în
localizată (strabism, farinx, meteorism, alimentaţie. Împăraţii romani, după
incontinenţă de urină şi fecale): tinctura- victoria în lupte purtau pe cap coroană
mamă, administrată în diluţia a 7-a din ramuri de măslin.
centezimală (M. Neagu Basarab, 1985). DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
MEDICINĂ VETERINARĂ. Nu se înaltă până la 10 (20) m. Lujerii mai mult
recomandă decât cu prescripţie medicală. sau mai puţin muchiaţi, uneori spinoşi, în
Uz intern. Pentru înlăturarea crampelor prima fază păroşi. Frunze lanceolate până
gastrointestinale cu gaze şi a la alungit-ovate, opuse, întregi, pe faţa
peristaltismului exagerat: pulbere plantă inferioară argintiu-păroase. Flori albe,
(drog), extract uscat (cu 0,3% alcaloizi), grupate în panicule axilare. Înflorire, V.
ulei extras din seminţe (Oleum Fruct, drupă, la început verde, apoi roşie
Hyoscyami) în liniment cu salicilat de şi la maturitate neagră-albăstruie, cu un
metil, tinctură. Dozele de tratament cu sâmbure striat, oval alungit. Seminţe
pulbere plantă: animale mari (cabaline, alungite. Embrion cu mult albumen.
bovine), 15–25–30 g; animale mijlocii
(ovine, caprine, porcine), 3–8–10 g;
animale mici (pisici, câini), 0,2–1 g.
Dozele de tratament cu extract: animale
mari, 1–4–5 g; animale mijlocii, 0,1–0,5–
 71

MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea afecţiunilor hepatice,
dischineziilor biliare etc: dimineaţa, pe
stomacul gol, se ia câte o linguriţă de
ulei. Se stă apoi culcat 15–20 minute pe
partea dreaptă, după care se ia micul
dejun. 2. Pentru înlăturarea stărilor de
constipaţie, efect laxativ: ulei de măsline,
se iau 20–40 g seara la culcare. 3. Pentru
eliminarea viermilor intestinali, efect
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele antihelmintic: ulei de măsline, se iau 20–
proaspete conţin apă (75%), protide 40 g pe stomacul gol. 4. Pentru
(0,75–1%, în cele verzi, şi 2–3%, în cele eliminarea calculilor biliari de
mature), ulei (15%, în cele verzi, 58% în dimensiuni mici şi a noroiului biliar: ulei
cele mature), celuloză (1–3,6%), de măsline. Se procedează astfel: seara se
vitaminele A, B1, B2, C, E (8 mg%), săruri ia sare amară dizolvată în apă pentru
minerale de K (până la 1 g%), Ca, Fe, Cu, purgaţie. Dimineaţa se ia un pahar de ulei
Mg, S, P, Mn etc. Constituentul principale măsline şi se introduce într-o sticlă. În
al măslinului este trioleina care trece de acelaşi pahar se toarnă bere şi se
80% (uleiurile de provenienţă italiană şi introduce în sticla unde se află uleiul. Se
spaniolă) şi până la 70% în uleiul grecesc agită bine până la uniformizarea acestora.
şi tunisian. Energie calorică, 224 kcal/100 Se bea şi se stă pe partea dreaptă.
g măsline şi 900 kcal/100 ml ulei. Calculii şi noroiul biliar vor fi expulzate
PROPRIETĂŢI din colecist. Uz extern. 1. Pentru tratarea
FARMACODINAMICE. Uleiul de măsline arsurilor: ulei de măsline, se amestecă cu
are utilizări terapeutice în medicina albuş de ou. Se bat bine într-un vas curat.
umană cultă şi tradiţională, iar fructele au Cu această combinaţie se unge locul
utilizări terapeutice în medicina veterinară afectat. 2. Pentru tratarea parodontozei:
tradiţională. Proprietăţi: uleiul este ulei de măsline, se masează gingiile de
emolient, colagog, laxativ uşor şi purgativ 2–3 ori pe zi. 3. Pentru tratarea
mecanic în doze de 30–60 g. Stimulează furunculelor, abceselor: cataplasme, cu
contracţia vezicii biliare şi a căilor biliare măsline coapte, pisate. Grăbeşte
provocând golirea conţinutului lor, maturaţia şi vindecarea. 4. Pentru tratarea
purgativ uşor favorizând defecaţia sau copiilor anemici, rahitici: ulei de
purgativ mecanic foarte activ dacă se ia în măsline, frecţie pe tot corpul. 5. Pentru
doză mai mare. Se comportă ca un antidot tratarea alergiilor reumatismale,
faţă de otrăvuri iritante. Recomandat în nevritelor, entorselor: unguent, preparat
anemie, ulcer, dischinezie biliară, din 200 ml ulei de măsline şi o căpăţână
afecţiuni hepatice, constipaţie de usturoi dată prin răzătoare. Se lasă la
spasmodică, viermi intestinali, macerat 2–3 zile. Se fac frecţii şi masaje
parodontoză, alergii reumatismale etc. locale. 6. Pentru tratarea gutei: extract,
Frunzele au proprietăţi hipotensive, din 8 părţi ulei de măsline şi o parte flori
diuretice, antidiabetice. Fructele uscate de muşeţel. Se introduc într-o
(măslinele) au însuşiri laxative şi sticlă. Se expune la soare 4 zile. Se
colagoge. Sunt utilizate de medicina strecoară prin stoarcere, folosind o pânză
veterinară tradiţională în tratarea de tifon. Se fac frecţii în zonele
fasciolozei şi pentru stimularea funcţiei deluroase. 7. Empiric, pentru tratarea
ficatului. amigdalitei, anginei difterice:
72

cataplasme, cu măsline pisate cu sâmburi grecesc drakon = balaur şi kephale = cap,

cu tot, amestecate cu seu de oaie şi aluzie la forma corolei.
mămăligă caldă. Se pun la gâtul copiilor DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
bolnavi. 8. Empiric, pentru tratarea fasciculată, superficială, adâncă până la
durerilor de măsele: extracţie alcoolică, 35–40 cm. Tulpină erectă, tetramuchiată,
din cenuşa frunzelor şi sâmburilor de scurt-păroasă, adesea roşiatică,
măsline arse în foc. După ardere sâmburii ramificată, înaltă de 30–70 cm. Frunze
se pisează. Cenuşa obţinută se pune într-o opuse, alungit-lanceolate,
sticlă şi se adaugă ţuică de cca 30o. Se lasă adânc-serat-crenate, glabre sau scurt şi
7 zile la macerat. Sticla se agită zilnic. Se dispers-păroase, pe faţa inferioară
strecoară. Lichidul obţinut se ţine în gură glandulos-punctate. Flori
1–2 minute în zona măselei dureroase. albastre-violacee sau albe,
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz scurt-pediculate, grupate câte 6 (10) în
intern. Empiric, pentru tratarea verticile la sub subsuoara frunzelor de la
fasciolozei (gălbează) şi pentru nodurile superioare; caliciu scurt, păros,
stimular4ea funcţiei ficatului, la oi, li se mai ales în lungul nervurilor; corola
administrează măsline în hrană. păroasă la exterior. Nectariile se găsesc la
baza ovarului, au aspect de îngroşări ale
ţesutului şi sunt de culoare galben-oranj.
Înflorire, VII–VIII. Polenizare
MĂTĂCIUNE entomofilă. Fructe, nucule, ovoide,
(Dracocephalum moldavica L), fam. brune, grupate câte 4, la bază cu caliciu
Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee, persistent. Întreaga plantă cu miros plăcut
anuală, terofită, adventivă, cultivată şi de lămâie, gust uşor amar.
adesea subspontană în Transilvania,
Moldova şi nordul Olteniei; se mai
numeşte busuioc de munte, busuioc
mânăstiresc, busuiocul-stupilor,
busuiocul-stupului, melisă, melisă
românească, melisă turcească, mătăcină,
mintă turcească, roiniţă; Engl: Turkish
melisse; Franc: Mélisse turque, Mélisse
de Moldavie; Germ: Türkische Melisse;
Magh: Kerti sárkányfej, Oláh méhfü;
Rus: Matocinik, Zmeegalovnik RECOLTARE. Inflorescenţele
moldavskii; Ucr: Jmiegolovek. Răspândită însoţite de frunze (Dracocephali folium
în ţinuturile mediteraneene, Asia de Vest. cum flos) sau părţile aeriene ale plantei
ISTORIC. Planta este clasificată de (Dracocephali herba) se recoltează
Linné, în anul 1753, care o citează ca pentru ceaiuri înainte de completa
Moldavica, atestând preocupări botanice înflorire. Se usucă la umbră, în şoproane,
în Moldova cu câteva decenii înainte de în straturi subţiri. Uscare artificială
studiile lui B. Hacquet făcute între anii pentru început la 35–40oC, apoi
1790–1796. Edel (1835) o consideră temperatura se scade la 20–30oC. Se
proprie teritoriului dacic şi o numeşte păstrează în saci de hârtie. Pentru
Daco-cephalum moldavica. Ulterior se extragerea uleiului volatil se recoltează
constată că aria ei de răspândire este mult când înflorirea este de cca 35%. Zilnic se
mai mare. Numele actual de recoltează cât se poate prelucra prin
Dracocephalum cine de la cuvântul distilare sau uscare. În culturi recoltarea
se face prin cosire la cca 15 cm de sol,
 73

pentru a se asigura regenerarea. Producţia cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
de herba uscată, la cele două recolte, este acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
de 3.000–4.000 kg/ha, respectiv 15.000– bea conţinutul a 2 căni pe zi neîndulcite.
25.000 kg/ha produs proaspăt. Condiţiile Uz extern. Pentru tratarea rănilor:
tehnice de recepţie admit ca impurităţi: infuzie, din 1 linguriţă plantă mărunţită
frunze brunificate, maximum 2%; corpuri sau pulbere plantă la o cană (200 ml) cu
străine organice, maximum 1%; corpuri apă în clocot. Se lasă acoperită 20
străine minerale, maximum 1%; minute. Se strecoară. Se spală zona
umiditate, maximum 13%. afectată, folosind un tampon de vată sau
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile se aplică cataplasme. Rol antiseptic şi
aeriene ale plantei conţin ulei volatil în cicatrizant.
cantitate variabilă, el fiind mai scăzut în
herba proaspătă (0,078–0,784%) şi mai
ridicat în herba uscată (0,235–2,800%). El
este bogat în citral (40–50%), geraniol MĂTCUŢĂ (Geranium
(12–14%), nerol, limonen, acid cafeic, divaricatum Ehrh), fam. Geraniaceae.
acid succinic, triterpene, moldavozid Plantă anuală, terofită, spontană, întâlnită
(flavonoid), un principiu amar şi substanţe pe coaste pietroase, marginea pădurilor,
minerale (10–12%). tufărişuri, vii din zona stepei până în
PROPRIETĂŢI etajul fagului; se mai numeşte mătcuţică
FARMACODINAMICE. Inflorescenţele bună. Răspândită în Europa, Asia
însoţite de frunze, uneori întreaga parte temperată, Africa de Nord.
aeriană a plantei, au utilizări terapeutice ISTORIC. Plantă cunoscută din
în medicina umană cultă şi tradiţională. vechime. A fost mult folosită în unele
Posedă proprietăţi stomahice, zone din Moldova, în bolile femeieşti. Se
carminative, antispastice şi antiseptice. făceau băi şi spălături vaginale cu
Excită secreţiile gastrice favorizând decoctul plantei. Concomitent se
digestia la nivelul stomacului, linişteşte pregătea o combinaţie între decoctul
durerile abdominale şi expulzează gazele plantei, rachiu şi ulei. Planta se toca
din intestin, diminuează sau suprimă mărunt, se fierbea în puţină apă şi apoi se
durerea, modifică mediul făcând lăsa în 500 ml rachiu timp de 2 zile.
imposibilă înmulţirea microbilor, Produsul se strecura, se amesteca pe din
împiedică sau previne infecţiile două cu ulei şi se bea, cu recomandarea
microbiene, împiedică putrefacţia. ca pacienta să nu umble deloc, ci să stea
Recomandată în meteorism, colici culcată în pat cu faţa în sus. Această
gastrointestinale, diaree, digestie grea sau combinaţie decoct, alcool, ulei se da şi
indigestii, tratarea rănilor. Planta intră în bărbaţilor care aveau hernie, dar şi vitelor
componenţa ceaiurilor PLAFAR pentru care rămâneau cu leziuni după naştere
tratarea sindroamelor dispeptice (M. Băcescu, 1931).
(anaciditate, hipoaciditate), gastritelor DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
hiperacide, ulcerului gastric, colicilor înaltă de 25–60 cm, mai mult sau mai
abdominale, ca sedativ nervos. puţin culcată, erectă sau ascendentă,
MEDICINĂ UMANĂ. divaricat ramificată, cu peri glanduloşi
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru scurţi şi peri viloşi lungi. Frunze cu
tratarea spasmelor şi colicilor contur poligonal, palmat 5-partite, cele
gastrointestinale, eliminarea gazelor din superioare trifidate, cu segmentele
intestine, diareei, greţurilor şi vomei, romboidale, incis dinţate, cu dinţi obtuzi
uşurarea digestiei: infuzie, din 1 linguriţă sau foarte scurt mucronaţi. Stipele
plantă mărunţită sau pulbere plantă la o
74

lanceolate, pe margini ciliate, lungi de 5– rănilor. Folosită ca antiluetic,

8 mm, pedunculi biflori, aproape de antitricomonazic, antiblenoragic,
aceeaşi lungime cu pedicelii, după anticandidoză.
înflorire recurbaţi. Flori roze; caliciu cu MEDICINĂ UMANĂ.
sepale ovate, aristate, de cca 1 mm, pe FITOTERAPIE. Uz intern. 1.
cele trei nervuri şi pe margini scurt Empiric, pentru tratarea de hernie şi de
păroase; corolă cu petale obcordate, cu boli femeieşti: decoct, din 1 linguriţă
unguiculă păroasă; androceu cu staminele plantă uscată şi mărunţită la o cană (200
păroase numai la bază. Înflorire, V–VII ml) cu apă. Se fierbe 3 minute. Se lasă
(VIII). Fruct sincarp, lung de 8–9 mm, cu acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea
valvele scurt păroase. Seminţe netede, conţinutul a 3 căni pe zi. 2. Empiric,
brune-cenuşii. pentru tratarea de boli femeieşti:
extracţie, din plantă tocată şi macerată în
ţuică. Peste planta tocată se toarnă ţuică
cât să o acopere. Se lasă 7 zile. Se
strecoară. Se amestecă cu ulei în părţi
egale. Se bea din 2 în 2 ore câte un
păhăruţ (50 ml). Uz extern. Pentru
tratarea de scurgeri vaginale (tricomonas,
sifilis, blenoragie, candidă) şi a rănilor:
decoct, din 100 g plantă mărunţit la 1
litru de apă. Se fierbe 3–4 minute. Se lasă
la răcit până la călduţ. Se strecoară. Se
RECOLTARE. Părţile aeriene ale fac 3 spălături vaginale pe zi (la orele 6,
plantei şi rădăcinile (Geranii 12, 18). Rănile se spală cu decoctul
divaricatumae herba) se recoltează şi se obţinut, folosindu-se un pansament steril.
foloseşte proaspătă. Se poate folosii şi
uscată. Pentru sezonul rece se recoltează
în septembrie. Se usucă la umbră în strat
subţire. MĂTRĂGUNĂ (Atropa
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta belladona L), fam. Solanaceae. Plantă
conţine tanin, ulei volatil, geină erbacee, perenă, miros neplăcut,
(heterozidă), geaza (enzimă), substanţe hemicriptofită, comună în toate regiunile
amare, gumirezine etc. Enzima păduroase din Carpaţi, întâlnită în păduri
dedublează geina în vicianoză şi eugenol. şi la margini de pădure, în tufărişuri,
PROPRIETĂŢI luminişuri, poieni, tăieturi de pădure, pe
FARMACODINAMICE. Plantei i se soluri suficient de umede, afânate, bogate
atribuie proprietăţi antiseptice şi în humus, din zona montană, mai ales în
calmante, hemostatice. Acţiunea etajul fagului; se mai numeşte cinstită,
hemostatică locală se explică prin cireaşa-codrului, cireaşa-lupului,
precipitarea proteinelor din sânge. doamna-codrului, doamnă mare,
Eugenolul asigură proprietăţile antiseptice floarea-codrului, floarea-cucului,
şi calmante. Principiile active în gugâţâi, gugutui, iarba-codrului,
complexitatea lor au însuşirea de a iarba-lupului, împărăteasa-buruienilor,
distruge microorganismele (microbii) de împărăteasă, matragonă, măndrăgună,
pe tegumente, mucoase; diminuează măndrăgune, mătrăgiune, mătrăgună
excitabilitatea nervoasă locală, înlăturând doamnă mare, mătrăgună iarbă mare,
sau diminuând durerile, opreşte mătrăgună iarbă bună, mătrăgună mare,
hemoragia şi stimulează cicatrizarea nădrăgulă, păpălău, ţilidonie; Engl:
 75

Banewort; Franc: Belladone; Germ: nişte clopoţei), cu pediceli de 1–1,5 cm

Tollkirsche; Magh: Maszlagos glandulos-pubescenţi; caliciu persistent,
nadragulya, Farkasceresznye; Pol: din 5 sepale cu vârful oval, ascuţit,
Matraguna, Tesak; Rus: Krasavska glandulos-pubescente; corolă
belladonna; Sârbo-Cr: Paskvica. campanulat-tubuloasă, gamopetală;
Răspândită în Europa, Asia mică. androceu cu filamente staminale păroase
ISTORIC. Planta este cunoscută încă la bază şi antere mari, galbene; gineceu
din Antichitate. Teofrast (secolul al III-lea cu stil filiform, mai lung decât staminele,
îHr) o numeşte matragore, astăzi terminat cu stigmat papilos, discoidal,
denumire populară la italieni. El o descrie verzui. Înflorire, VI–VIII. Fruct, bacă
în botanica sa farmaceutică ca pe o specie sferică de mărimea unei cireşe, la început
spontană de la care se foloseau rădăcinile. verde, apoi neagră, suculentă, foarte
Dacii îi spuneau Dielleina, otrăvitoare. Seminţe reniform-ovale,
Ţeleion/Ţelioane, Ţilidonie (I. Pachia rugoase, brune.
Tatomirescu, 1997). Botanistul Clausius
(secolul al XVII-lea) o numeşte
belladonna. Linné o numeşte ştiinţific
Atropa belladona, denumire inspirată din
mitologia greacă după numele zeiţei
destinului, Atropos, una din cele 3 Parce,
care tăia firul vieţii. Etimologia
termenului Atropa este nume derivat de la
a = negaţie, şi tropein = întoarcere, cu
aluzie la puterea otrăvitoare a plantelor
din acest gen. Pentru Flora României, vol.
VII, specia a fost prelucrată de E. Ghişa, RECOLTARE. Frunzele
1960. Pentru proprietăţile ei medicinale, (Belladonnae folium) se recoltează pe
astăzi este cultivată în Franţa, Belgia, timp frumos, fără rouă, cu puţin timp
Olanda, Marea Britanie, Federaţia Rusă şi înainte ca planta să înflorească şi în
alte ţări din CSI, Polonia, Ungaria, timpul înflorii (iulie – august). Se rup
Bulgaria. În România se cultivă în împreună cu peţiolul, care este mai bogat
judeţele Braşov, Vâlcea, Mureş, în alcaloizi. Se evită frunzele îngălbenite
Caraş-Severin, Neamţ, Suceava, Vrancea. sat atacate de insecte. Se usucă la umbră
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină în strat subţire, întorcându-se des, sau
pivotantă în primul an de vegetaţie, apoi înşirate pe sfoară ca frunzele de tutun.
rizom gros, cilindric, multicapitat, Uscare artificială întâi la cca 40 oC, apoi
brun-deschis sau cenuşiu, din care la 50–60oC. În cultură producţia de
pornesc rădăcini lungi de 40–50 cm, frunze proaspete este de 1.000–1.500
uneori chiar 1 m, groase până la 4 cm. kg/ha, din care rezultă 600–700 kg/ha
Tulpină erectă, verde sau frunze uscate. Rizomul şi rădăcinile
murdar-roşcat-violetă, ramificată, (Belladonnae rhizoma et radix) se
glandulos-păroasă în partea superioară, recoltează din flora spontană în aprilie şi
înaltă de 50–150 (200) cm. Frunze alterne din septembrie până la primul îngheţ,
la bază şi opuse în partea superioară, folosindu-se o cazma. Din cultură
ovate, alungit-ovate sau eliptice, cu recoltarea se face toamna anului al doilea
marginea întreagă, glabre, sau cu peri de vegetaţie, cu ajutorul plugului fără
foarte răzleţi, peţiol scurt sau aproape cormană sau cu discuitorul de sfeclă. Se
sesile. Flori brun-violete sau separă de părţile aeriene. Se scutură de
brun-purpurii, solitare, nutante (atârnă ca
76

pământ şi se spală repede într-un curent rădăcinile plantei au utilizări terapeutice

de apă, deoarece alcaloizii se elimină în medicina umană şi veterinară.
fiind solubili în apă. Se pun la zvântat, se Acţiunea farmacodinamică a principiilor
curăţă de rădăcinile seci, se taie în bucăţi active: inhibă terminaţiile nervoase
mici de cca 10 cm, cele groase se despică. parasimpatice, excită sistemul nervos
Se usucă în camere încălzite sau poduri central, accelerează ritmul cardiac,
bine aerisite. Uscare artificială, la 50– provoacă midriază, dilată bronhiile,
60oC. Dacă nu sunt condiţii bune de diminuează secreţiile şi peristaltismul
uscare produsul fermentează şi se intestinal, relaxează musculatura netedă.
brunifică. Producţia de rădăcini uscate Frunzele se administrează sub formă de
este de 800–1.000–1.500 kg/ha. pilule, tinctură şi extract fluid. Tinctura
Rădăcinile servesc ca materie primă în de frunze trebuie să conţină 0,03 g%
farmacie şi în industria farmaceutică alcaloizi totali, exprimaţi în hiosciamină,
pentru prepararea unor produse iar extractul fluid 0,25 g% alcaloizi totali.
medicamentoase galerice şi tipizate. Rădăcinile sunt folosite îndeosebi pentru
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele obţinerea preparatului Extractum
şi herba conţin alcaloizi tropanici (0,13– Belladonnae siccum şi a atropinei
1%): hiosciamină (78–98%), utilizată în oftalmologie. Extractul de
norhiosciamină, noratropină, beladonă uscat, are acţiune antiseptică.
scopolamină, atroscină, atropamină, Intră în compoziţia pansamentelor
beladonină, urme de scopină şi tropină; gastrice şi a multor alte preparate
piridină, N-metilpirolină, farmaceutice, ca antispastic de predilecţie
N-metilpirolidină, pentru traiectul gastrointestinal. Acestei
tetrametildiaminobutan, putresceină, urme acţiuni i se asociază efectul de reducere a
de cuschigrină, nicotină, helaradină; secreţiilor gastrice, act fiziologic
aminoacizi; acizii cisteic, aspartic, important în tulburările determinate de
glutamic, metionină, arginină, glicină, hiperaciditate. Spasmele căilor biliare în
-alanină, leucină, izoleucină, lizină, dischinezie şi spasmele intestinale în
prolină, tirozină, -fenilalanină, ornitină, enterocolitele acute şi cronice se
valină, serină, cisteină, asparagină, diminuează sau dispar la tratamentul cu
triptofan, histidină; enzime (fosfataze, beladonă. Extractul de beladonă uscat,
polifenoloxidaze), flavone, cumarine asociat cu extractul de castane intră în
(scopoletina), acizii cofeic, clorogenic şi compoziţia unor supozitoare
neclorogenic, acid ascorbic, substanţe antihemoroidale. Totalul alcaloizilor din
minerale cu K, Na, Ca, P, Mg, Fe, Mn, beladonă intră în compoziţia
Co, Zn, B, Cu, Mo, Pb. Florile, fructele şi medicamentelor Bergonal, Fobenal şi
seminţele conţin alcaloizi tropanici şi alte Foladon. Totalul alcaloizilor din
substanţe organice. Rădăcinile conţin rădăcinile de beladonă asociat cu totalul
alcaloizi tropanici (0,37–1,04%), din care alcaloizilor din cornul de secară şi
hiosciamina reprezintă cca 90%, luminal (acţiune sedativă) folosesc în
scopolamină (0–3 mg%), apoatropină (4– preparate farmaceutice ca simpaticolitic
7 mg%), beladonină (0–15 mg%), tropină şi spasmolitic.
(2–6 mg%), scopină, urme de atropină MEDICINĂ UMANĂ.
etc., aceleaşi baze volatile ca în frunze, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
(diferă însă procentual), enzime, cumarine combaterea crizelor asmatice şi a altor
(scopolşetină, umbeliferonă), substanţe afecţiuni se utilizează la prescripţia
minerale. medicului: pilule, ţigări antiasmatice,
PROPRIETĂŢI tinctură, extract alcoolic, alcaloizi
FARMACODINAMICE. Frunzele şi extraşi (atropină etc.). Se aplică sub
 77

supraveghere medicală. 2. Pentru tratarea administrează diluţia a 4-a centezimală.

astmului, bronşitelor astmatiforme, Aceeaşi diluţie se utilizează în
encefalitei, colicilor gastrointestinale, conjunctivite şi blefarite acute, în abcese
colicilor căilor biliare, ulcerului gastric, şi furuncule, în reumatismul acut. 2.
gastritei şi ca antivomitiv: a) pilule, din Pentru tratarea afecţiunilor cum sunt guşa
pulbere frunze de 0,05 g doză luată o dată exoftalmică cu eretism circulator
şi 0,30 g în 24 ore; b) tinctură, din frunze (palpitaţii, tahicardii) şi a tremurăturilor,
de 3 ori pe zi câte 8 picături pentru bărbaţi în durerile congestive: tinctura-mamă, se
şi de 3 ori pe zi câte 6 picături pentru administrează în diluţiile de centezimale
femei; picăturile se administrează diluate de la a 5-a la a 30-a. 3. Pentru
cu apă; tratamentul ulcerului şi gastritei combaterea incontinenţei de urină:
durează 3–4 săptămâni; numărul de tinctura-mamă, se administrează în
picături trebuie respectat, mărirea diluţiile de la 3-a decimală la a 5-a
numărului la 10 produce uscăciunea gurii; centezimală.
înainte de prepararea diferitelor reţete se MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
verifică cu grijă dozele prescrise. 3. intern. Pentru tratarea constipaţiilor
Pentru înlăturarea spasmelor intestinale în spastice, bronşitelor cronice, ca
enterocolite acute şi cronice, la antispasmodic şi calmant gastrointestinal:
dischinezia căilor biliare: preparate infuzie, din 3 g frunte uscate şi mărunţite
farmaceutice cu extract de beladonă uscat, recoltate în timpul înfloritului, sau 3 g
în doze maxime de 0,05 g pentru rădăcină uscată şi mărunţită peste care se
administrarea doză care se ia o dată şi toarnă 200 ml apă în clocot. Se lasă
0,15 g pentru 24 ore. Uz extern. 1. Pentru acoperită 10 minute. Se strecoară. Se
tratarea fisurilor anale, fisurilor sânilor, răceşte. Se administrează pilule, boluri,
ulcerelor varicoase, durerilor nevralgice: extract uscat, pulbere plantă, extract
alifie, pregătită din 1–2 g extract alcoolic moale, tinctură de beladonă care conţine
la 8–10 g bază unguent. Se amestecă 0,03% alcaloizi. Dozele de tratament cu
foarte bine până la uniformizare. Se aplică drog: animale mari (cabaline, taurine),
local. 2. Empiric, pentru tratarea 15–25–40 g; animale mijlocii (ovine,
umflăturilor: cataplasme, cu frunze caprine, porcine), 3–8–10 g; animale
proaspete de mătrăgună; se ung cu mici (pisici, câini), 0,2–1 g. Dozele de
grăsime (ulei, untură) şi se aplică pe locul tratament cu extract: animale mari, 1–4–5
afectat. 3. Empiric, pentru tratarea g; animale mijlocii, 0,1–0,5–1 g; animale
frigurilor: frunze proaspăt culese se leagă mici, 0,02–0,1–0,3 g. Dozele de
la cap. 4. Empiric, pentru tratarea tratament cu tinctură: animale mari, 2–
reumatismului: rădăcină plămădită în 10–20 g; animale mijlocii, 1–2–4 g;
rachiu; se frecţionează locul dureros sau animale mici, 0,2–0,5–1 g; se pot folosi
se toarnă în apa de baie. Toate injecţii cu soluţie atropină sulfurică 1‰
tratamentele se fac cu mare precauţie. sau 1%.
Fitohomopatie. Uz intern. 1. Pentru
tratarea laringitelor acute congestive,
laringitelor striduloase, laringo-traheitelor
apărute după o răceală însoţite de MĂTURI (Sarothamnus
răguşeală şi senzaţie de constricţie scoparius (L) Wimm), fam.
spasmodică şi cefalee congestivă: Fabaceae/Leguminosae. Arbust rustic,
tinctura-mamă, preparată din planta erect, fanerofit, întâlnit sporadic în zona
proaspătă, întreagă (rădăcină, tulpină, pădurilor de stejar şi până în etajul
frunze, flori), recoltată în luna iunie-iulie, fagului prin tufărişuri, rarişti şi margini
când se află în inflorescenţă. Se
78

de pădure; se mai numeşte bucşan, toată iarna, când nu sunt foliate. Se taie
călugărească, drob, grozamă, mătură cu o foarfece de curăţat pomii. Se usucă
verde, măturcea, sorbestru, în poduri acoperite cu tablă. Uscare
umbra-iepurelui; Engl: Broom; Franc: artificială, la 50–60oC. Florile
Jeznoveţi; Germ: Besenfreiem, (Sarothamni flos) se recoltează în luna
Besenstrauch; Magh: Közönséges mai, pe timp frumos după ora 11. Se
seprőzanót; Rus: Jarnoveţ metelciatâi; usucă în strat subţire, în poduri acoperite
Ucr: Jeznoeti. Răspândit în centrul şi cu tablă. În stare uscată produsul are
sudul Europei, respectiv în Daco-geţia – culoarea galbenă-brun, fără gust şi cu
Arhaică/Daco-romania. miros plăcut.
ISTORIC. Cunoscută din timpuri COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Ramurile
străvechi. Daco-geţii/Daco-romanii – tinere conţin alcaloizi (sparteina,
arhaici îi spuneau sólbuastra/patrina – genisteina, sarotamnina), scoparozid,
sorbastru, sorbestru, pătrin (I. Pachia – hidroxitiramina, tiramimina, epinina,
Tatomirescu, 1997). Era folosită la amine, săruri minerale. Florile conţin
tratarea aritmiei, tahicardiei şi compuşi flavonoidici, printre care
hemoragiilor uterine. scoparozidul.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină PROPRIETĂŢI
pivotantă, cu rădăcini laterale prevăzute FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
cu nodozităţi fixatoare de azot. Tulpină au utilizări terapeutice în medicina
erectă, ramificată, cu ramuri subţiri alipite umană. Principiile active conţinute în
de tulpină, cu 5 muchii, verzi tot anul, părţile aeriene acţionează ca deprimant
înaltă până la 2 m. Frunze alterne, miocardic, analeptic, respirator, ocitocic
scurt-peţiolate, cele bazale trifoliate, cu asupra uterului, determinând contracţia
foliole ovate, simple spre vârful lujerului, lui cu accelerarea travaliului, acţiune
cele tinere foarte păroase, apoi glabre, protectoare faţă de veninul de viperă.
caduce spre sfârşitul verii. Flori Florile au proprietăţi diuretice; sunt puţin
galbene-aurii, lungi de cca 2 cm, utilizate. Părţile aeriene sunt folosite la
papilionate, câte 1–2 la subsuoara prescripţia şi numai sub controlul
frunzelor de la vârful ramurilor. Înflorire, medical în afecţiuni cardiace (tahicardii,
V–VI. Fructe, păstăi, lungi până la 5 cm, aritmii), în hipotonii uterine, afecţiuni
negricioase, lung-păroase, cu 8–15 acute ale aparatului respirator (pleurezie,
seminţe. Drajonează puternic. pneumonie), febre eruptive, ca
antimehoragic gingival la cei ce suferă de
hemofilie, ca diuretic etc. Sparteina
extrasă din plantă se prescrie în afecţiuni
ale miocardului, în aritmii şi adinamie,
survenite în timpul febrei tifoide sau din
alte cauze. Inhibă inervaţia şi
excitabilitatea la nivelul cordului,
înlătură fibrilaţiile ventriculare şi
auriculare, înlătură extrasistolele.
Indicată în aritmie şi extrasistole.
Remediu puţin toxic. Contraindicat
RECOLTARE. Părţile aeriene diabeticilor. Efectele ocitocice sunt puţin
(Sarothamni scoparii herba) reprezentând toxice. Planta serveşte la prepararea
ramuri tinere, verzi, fără frunze şi flori, se medicamentelor Lanivol, Zirkzlin,
recoltează prin octombrie – noiembrie sau Spartiol etc.
MEDICINĂ UMANĂ.
 79

FITOTERAPIE. Uz intern. 1. lanceolate sau linear lanceolate, mai

Empiric, pentru tratarea hemoragiilor ascuţite la ambele capete, scurt peţiolate,
uterine: infuzie, din 15–30 g plantă uscată aproape sesile, lung alipit-păroase, cu
şi bine mărunţită peste care se toarnă 1 margini ciliate, mai târziu glabrescente,
litru de apă în clocot. Se lasă acoperită reticulat nervate. Flori câte 1–2 la
15–20 minute. Se strecoară. La fiecare oră subţioara unei frunze, alcătuind împreună
se iau câte 2 linguri de supă. 2. Pentru inflorescenţe spiciform alungite; perigon
tratarea aritmiei, tahicardiei cu aritmie, glabru; androceu din stamine cu stigmate
tahicardiilor tirotoxică şi climaterică, roşii. Înflorire, VII–X. Posedă două
extrasistolelor, nevrozei cardiace: forme sanguinea la care întreaga plantă
Spartiol, câte 20–30 picături, de 3 ori pe este de culoare roşie şi varietatea
zi. Medicamentul conţine un extract fluid tricophylla este verde deschis în timpul
de plantă cu un adaos de 0,1% verii şi roşie-viu toamna.
L-sparteină.

MĂTURI DE CURTE
(Kochia scoparia (L) Schrad), fam.
Chenopodiaceae. Plantă erbacee, anuală,
terofită, ornamentală, cultivată şi
subspontană, întâlnită prin grădini, mai
ales la sate şi la periferia oraşelor sau
sălbăticită pe lângă case, ziduri, garduri,
locuri virane, cu gunoaie şi moloz, în COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Transilvania, Banat, Muntenia, Moldova, Nestudiată.
Dobrogea; se mai numeşte mătură de PROPRIETĂŢI
curte, mătură de grădină, mături de FARMACODINAMICE. În mediul sătesc,
ţeară, măturică; Germ: Besenkraut; plantei i se atribuie însuşiri antitusive.
MEDICINĂ UMANĂ.
Magh: Kerti seprüfű; Rus: Koxiia
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
venicinaia. Răspândită în Europa şi Asia
până în Siberia de Sud, India de Est, tratarea de tuse: decoct, din 1½ linguriţă
China şi Japonia. plantă uscată şi mărunţită la o cană de
ISTORIC. Plantă cunoscută din
apă (250 ml). Se fierbe 3 minute. Se lasă
vechime. Se folosea la ceaiuri contra să se răcească până la călduţ. Se
tusei. Decoctul plantei se mai dădea când strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe
se strica mintea la om, ca să-i vină la loc zi. Uz extern. Tot pentru tuse, cu
(Al. Arvat, 1937). Folosită la decoctul plantei se face gargară.
confecţionarea de mături. Amintită în
credinţe populare. Numele genului
Kochia, a fost dedicat lui W. D. J. Koch
(1771–1849), profesor de botanică la MĂZĂRICHE DE
Erlangen. PRIMĂVARĂ (Vicia sativa L), fam.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină Fabaceae/Leguminosa. Plantă erbacee,
înaltă de 1,5 m, obtuz muchiată, bogată şi anuală, terofită, spontană prin
des ramificată, verde deschis sau semănături, cereale, păşuni, fâneţe, pe
roşiatică, păroasă sau glabrescentă. lângă drumuri, mult cultivată în
Ramuri numeroase, virgate, erecte. Frunze numeroase forme; se mai numeşte
bechen, bicăn, bicăntău de primăvară,
80

bichen, bichină, bobuşor, borceag, cosiţă,

linte sălbatică, mazăre, măzărică,
măzăriche de câmp; Engl: Spring etch,
Common vetch; Franc: Vesce de
printemps; Germ: Futter-Wiche; Magh:
Takarmány bükköny; Rus: Goroşek
posevnoi; Ucr: Mâşii horh. Răspândită în
Europa.
ISTORIC. Măzărichea de primăvară
este cunoscută ca plantă de nutreţ din
Antichitate, de pe vremea romanilor şi a
dacilor. Vicia este numele unei COMPOZIŢIA CHIMICĂ. Masa
leguminoase la scriitorul roman Varo, verde conţine 75,9% umiditate, 5,2%
deviat de la cuvântul grecesc bikion. proteine brute, 0,8% grăsime brută, 8,3%
Cultura ei a luat o extindere mai mare substanţe extractive neazotate, 7,1%
începând din secolul al XIX-lea. Se celuloză brută, 2,7% cenuşă, 3,5%
cultivă de obicei în amestec cu ovăzul, proteină digestibilă, 16% unităţi nutritive
alcătuind borceagul de primăvară. la 100 kg nutreţ. Fânul conţine 15,5%
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină umiditate, 18,9% proteine brute, 2,2%
viguroasă, angulară, adeseori ramificată, grăsime brută, 32,6% substanţe extractive
păroasă până la glabrescentă, înaltă de neazotate, 23,0% celuloză brută, 7,8%
30–80 cm. Frunzele inferioare de obicei cenuşă, 10,6% proteină digestibilă, 47%
fără cârcei, cu foliole obcordate, cele unităţi nutritive la 100 kg nutreţ. Paiele
superioare cu cârcei ramificaţi, de obicei conţin 13,3% umiditate, 9,9% proteine
cu 4–8 perechi de foliole, mai mult sau brute, 1,7% grăsime brută, 28,8%
mai puţin egale, alungit obovate, substanţe extractive neazotate, 40,9%
emarginate şi slab mucronate. Stipele celuloză brută, 5,3% cenuşă, 4,1%
lungi de 5–7 mm, semisagitate, 4– proteină digestibilă, 22% unităţi nutritive
8-dinaţate sau incizate, în partea la 100 kg nutreţ. Boabele conţin 11,0%
inferioară cu o glandă nectariferă umiditate, 25,8% proteine brute, 1,3%
extraflorală. Flori variat colorate cu grăsime brută, 50,6% substanţe extractive
vexilul lat obovat, glabru, viu albastru, neazotate, 5,3% celuloză brută, 3,0%
puţin mai lung decât aripile purpurii cenuşă, 22,7% proteină digestibilă, 116%
închise, carena alburie până la roze, unităţi nutritive la 100 kg nutreţ.
purpuriu pătată la vârf; caliciu cu PROPRIETĂŢI
diviziuni egale, erecte, linear lanceolate, FARMACODINAMICE. Medicina
ciliate, aproape de lungimea tubului. populară atribuie seminţelor proprietăţi
Înflorire, V–VI (VIII–IX). Fruct, păstaie emoliente şi purgative. Extern, principiile
alungit lineară, lungă de 4–8 cm, lată de active relaxează ţesuturile şi diminuează
6–12 mm, comprimată, fin verucoasă, la starea inflamatoare, iar intern determină
început scurt păroasă, neagră brun, la evacuarea conţinutului intestinal.
urmă despică caliciul. Seminţe în număr MEDICINĂ UMANĂ.
de 4–12, de 3–4 mm diametru, aproape FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
globuloase, suriu verzui, mai mult sau mai tratarea de constipaţie: pulbere seminţe
puţin pătate. (făină), 1–2 linguri, după caz, cu 2–3 ore
înainte de defecaţie. Uz extern. Pentru
tratarea de furunculoză: cataplasme, cu
făină de seminţe, umectată cu apă caldă.
 81

Se aşează pe locul afectat şi se inflorescenţei spre cea inferioară.

bandajează. Polenizare autogamă. Fructe, cariopse
mici, rotund-ovale, lungi de 3 mm,
îmbrăcate în palee albicioase, roşii, de
diferite nuanţe, până la negru.
MEI (Panicum miliaceum Convarietăţi: effusum – panicul răsfirat;
L), fam. Poaceae/Gramineae. Cereală contractum – panicul mai strâns şi
erbacee, anuală, terofită, autogamă, aplecat; compactum – panicul dens,
cultivată sporadic, uneori subspontană; se formă globuloasă.
mai numeşte coleşă, mălai, mălai mărunt,
mei păsăresc, mei bun, mei galben, mei
măciucat, mei negru, mei românesc, mei
sălbatic, meliu, mohor, parinc, păsat,
păsat mănânţel, sărăcin, serg, sirac, sorg;
Engl: Millet; Franc: Millet blanc, Millet,
Panic; Germ: Echte Hirse; Magh:
Termesztett; Rus: Proso posevnoe; Ucr:
Proso. Răspândit în Asia Centrală şi
China.
ISTORIC. Meiul este cunoscut din
Antichitate. El este considerat printre cele COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
mai vechi plante cultivate. Cu 3000 ani Cariopsele (boabele) conţin proteine
îHr, ocupa în China suprafeţe întinse (10,6%), substanţe extractive neazotate
alături de orz, orez, grâu şi soia. Din cele (61,1%), grăsimi (3,6%), celuloză
mai vechi timpuri este cultivat în India, (8,1%), substanţe minerale (cu P, Mg,
Egipt, apoi în diferite părţi ale Europei, Fe), vitamina A. Planta conţine proteine
mai ales în sud şi sud-est. Pe teritoriul (4,8%), extractive neazotate (29%),
României, cultura meiului era cunoscută celuloză (40,8%). Paiele conţin proteine
în neolitic. De-a lungul istoriei poporului (4,8%), extractive neazotate (36,4%),
român această cereală a jucat un rol grăsimi (3,2%), celuloză (35,2%).
important în alimentaţie. Începând cu PROPRIETĂŢI
secolul al XVII-lea, cultura meiului se FARMACODINAMICE. Cariopsele au
răstrânge în favoarea porumbului. Astăzi utilizări terapeutice în medicina umană
se cultivă mai mult în zonele secetoase ale tradiţională. Proprietăţi nutritive,
ţării. revitalizante, echilibrante ale sistemului
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină nervos.
fasciculată. Tulpină erectă, înaltă de 20– MEDICINĂ UMANĂ.
100 (150) cm, acoperită de tecile FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
frunzelor. Limbul liniar, cu teci tratarea asteniei fizice, asteniei
lung-păroase. Ligulă scurtă, păroasă. intelectuale, în covalescenţă, sarcină:
Inflorescenţa, panicul lung de 20 cm la consum de cariopse (boabe) crude după o
început strâns apoi răsfirat, cu ramuri prealabilă înmuiere, înăbuşit în amestec
pendule, repetat-ramificate. Spiculeţe cu legume sau în plăcinte. Uz extern.
ovoide, verzi-deschis, rareori roşcate, Pentru durerile abdominale şi amigdalite
violaceu-negricioase. Glume glabre. Palee (gâlci): cataplasme cu făină de mei.
lucioase, caduce împreună cu fructul.
Înflorire, VI–IX. Deschiderea florilor se
face de a partea superioară a
82

MEI PĂSĂRESC usucă al umbră în strat subţire, de

(Lithospermum officinale L), fam. preferat în poduri acoperite cu tablă. Se
Boraginaceae. Plantă erbacee, perenă, păstrează în saci de hârtie. Seminţele
hemicriptofită, spontană, comună în (Lithospermi semen) se recoltează când
întreaga ţară, prin tufărişuri, marginea ajung la maturitate. Partea aeriană a
pădurilor, zăvoaie, pe malurile râurilor şi plantei cu fructificaţii (Lithospermi
lacurilor, foarte rar prin pârloage sau herba et fructus) se recoltează pe timp
semănături, sau pe marginea drumurilor, frumos, însorit, după ora 11. Se usucă la
de la câmpie până în regiunea montană; se umbră, în locuri aerisite. Stratul de uscare
mai numeşte grâuşorul vrabiei, iarba trebuie să fie foarte subţire.
omului, mălai păsăresc, mălai pietros, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Puţin
mărgeluşe, mărgeluşe mare, mohor, studiată. Au fost izolate acidul
rădăcină roşie; Engl: Gromwell; Franc: litospermic şi sikonina cu derivaţii săi.
Grémil; Germ: Steinsame, Meerhirse; PROPRIETĂŢI
Magh: Gyömgy kömag; Rus: Vorobeinik. FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
Răspândit în Europa şi Asia. ale plantei şi seminţele au utilizări
ISTORIC. Plantă cunoscută din terapeutice în medicina umană
vechime. Partea aeriană de preferinţă tradiţională. Li se atribuie proprietăţi
fructificată, se folosea sub formă de ceai diuretice, antigutoase, antiinflamatorii ale
diuretic. căilor urinare, febrifuge, de stimulare a
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină digestiei, acţionând mai ales asupra
mai mult sau mai puţin lemnoasă, groasă, stomacului. Utilizate empiric în afecţiuni
brună, cu radicele fibroase. Tulpină renale (inflamaţii ale rinichilor şi vezicii
erectă, cilindrică, ramificată, urinare, litiază renală), în gută, catar
mărunt-păroasă, în altă până la 80 (100) intestinal (inflamaţii ale mucoasei
cm. frunze lanceolate sau intestinale) şi ca febrifug (combate sau
alungit-lanceolate, sesile, acuminate, previne febra în caz de boală). Acidul
păroase, lungi de 5–10 cm, aspre la pipăit. litospermic, prin oxidare enzimatică şi
Flori mici, scurt-pedicelate, albe-gălbui, polimerizare, trece într-o formă
cu corole infundibuliforme, pubescente la chinonică cu proprietăţi antiovulatoare.
exterior, dispuse în inflorescenţe în formă Mecanismul de acţiune nu se cunoaşte.
de ciorchină. Înflorire, V–VI. Fructe, Probabil sunt inhibaţi hormonii
nucule ovoidale (3–4 mm), lucioase, albe luteinizant şi tireotrop. Se pare că
sau cenuşii. inactivează hormonii de natură proteică.
Sikonina şi derivaţii săi izolaţi din
extractul apoi al plantei au proprietăţi
antipiretice (combate febra) şi antitoxice.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
combaterea retenţiei urinare, inflamaţiilor
prostatei, gutei: decoct, din 1 lingură
pulbere plantă la o cană (250 ml) cu apă.
Se fierbe 5–10 minute. Se acoperă, se
lasă 15–20 minute pentru a se răci. Se
strecoară. Se bea dimineaţa înainte de
RECOLTARE. Partea aeriană a masă. Se mănâncă după o oră. Acţiune
plantei (Lithospermi herba) se recoltează diuretică. 2. Pentru tratarea bolilor de
în timpul înfloritului, pe timp frumos. Se rinichi: ceai, din 15–30 seminţe triturate
într-un mojar, la 200 ml apă. Se fierbe 5
 83

minute. Se strecoară. Se combină cu ½ pe o petică (pânză) peste care se presară

litru infuzie flori de nalbă. Se bea de 2–3 rădăcină de pătrunjel pisată şi se înveleau
ori pe zi câte o cană de 200 ml. 3. cu ele boaşele (testiculele) când se
Empiric, pentru prevenirea ovulaţiei şi umflau (N. Leon, 1903).
sterilizarea temporală la femei: infuzie, DESCRIEREA SPECIEI. Rizomi
din 1 lingură pulbere plantă peste care se repenţi, cu stoloni subterani scurţi, cel
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. mult până la 10 cm lungime. Tulpini
Se lasă acoperită 15–20 minute. Se subţiri, erecte, înalte de 60–100 (150)
strecoară. Se bea dimineaţa şi eventual cm. Frunze plane, lungi până la 20 cm şi
seara câte o cană. Tratamentul începe în late de 5–15 mm, pe margini foarte
timpul declanşării menstruaţiei şi se ia scabre, scurt acuminate, cu vagina
zilnic. Cât timp se urmează tratamentul cu netedă. Ligula foarte dezvoltată, lungă
infuzia nu se produce ovulaţia. În acest până la 7 mm, la vârf retuză, mai mult
scop poate fi folosit şi decoctul din plantă sau mai puţin sfâşiată. Panicul lung până
sau din pulbere plantă amestecată în părţi la 30 cm, lax, de regulă erect, la vârf mai
egale cu seminţele triturate. Uz extern. mult sau mai puţin nutant, cu ramuri
Pentru eliminarea corpurilor străine din foarte subţiri, orizontal patente, glabre,
ochi (particule de praf, insecte etc), se lungi până la 10 cm, după înflorire
pune în sacul conjunctival o sămânţă aplecate, dispuse câte 4–7 în verticile.
uscată de mei păsăresc. Lacrimile extrag Spiculeţe, verzi sau uşor violacee, lungi
din sămânţă rutina, cvercetina şi de 2–4 mm, cu glume obtuze, nearistate,
mucilagiile, formând o peliculă foarte fină palei nearistate. Înflorire, V–VIII. Fruct,
pe suprafaţa globului ocular; acesta cariopsă ovală, lungă de 2 mm,
fixează şi elimină corpul străin. longitudinal striată.

MEIŞOR (Milium effusum

L), fam. Poaceae/Gramineae. Plantă
erbacee, perenă, hemicriptofită, întâlnită
frecvent prin păduri foioase, mai rar de
răşinoase, buruienişuri, pe sol bogate în
humus, din regiunea de câmpie până în
cea montană, excepţional până în zona
alpină (2.050 m) pe sub jnepenişuri; se
mai numeşte mălai, mei pădureţ, mei RECOLTARE. Cariopsele se
sălbatic, meişor pădureţ, meişor sălbatic; recoltează la maturitate. Spicele se freacă
Engl: Vood millet; Germ: Waldhirse; cu palma pentru eliberarea fructelor.
Magh: Zilált kásafű, Kása fü, Kölos; Rus: Dacă cantitatea este mare se poate
Gor razvesictâi. Răspândit în Europa, treiera. Cariopsele se întind într-o
zona circumpolară (boreală), exceptând încăpere aerată pentru a se usca. Se
regiunile mediteraneene. păstrează în sac de pânză.
ISTORIC. Plantă cunoscută din PROPRIETĂŢI
Antichitate. Numele Milium vine de la FARMACODINAMICE. Principiile active
cuvântul latin mile (mille) = o mie, cu din cariopsele măcinate împreună cu cele
referire la seminţele numeroase ale din rădăcina de pătrunjel acţionează
paniculului (spic). Păsatul de meişor fiert benefic pentru dezumflarea testiculelor.
şi făcut ca mămăliguţa moale şi întinderea MEDICINĂ UMANĂ.
84

FITOTERAPIE. Uz extern. Empiric, scurţi, rigizi şi alipiţi, pe margini ciliate.

cariopsele de meişor măcinate şi rădăcina Flori la început roşiatice, mai târziu
de pătrunjel se folosesc pentru tratarea albastre-azurii; caliciul profund 5-partit
testiculelor umflate: cataplasmă, cu mălai în lacinii lineare, cu peri rigizi şi alipiţi;
de meişor şi rădăcină de pătrunjel pisată; corolă infundibuliformă, pubescentă, mai
se pune apa la fiert şi când a dat în clocot lungă decât caliciul, cu 5 lobi ovaţi şi
i se adaugă cariopsele măcinate de limb de cca 10–12 mm în diametru, tubul
meişor; se fierbe până când se obţine o la bază alb verzui, în interior pubescent;
mămăliguţă moale, se pisează 1–2 androceu din stamine fixate în gâtul
rădăcini proaspete de pătrunjel. corolei, cu antere galbene şi filamente
Mămăliguţa suficient de caldă se întinde pubescente. Înflorire, V–VI. Fruct,
pe o pânză şi peste ea se aşează rădăcina nuculă albă, oblic ovoidală, lucioasă,
de pătrunjel pisată. Cataplasma astfel lungă de 4–5 mm.
pregătită se aplică pe testicul.

MEIŞOR ALBASTRU
(Lithospermum purpuro-caeruleum L),
fam. Boraginaceae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofit-geofită, frecvent
întâlnită în toate regiunile ţării în afară de
Baia Mare şi judeţul Suceava, prin
tufărişuri şi păduri, margini de păduri, în RECOLTARE. Părţile aeriene ale
locuri umbroase, de la câmpie până în plantei (Lithospermi herba repentis) se
regiunea dealurilor; se mai numeşte recoltează în timpul înfloritului, pe timp
mărgeluşe, mei păsăresc, meişor; Germ: însorit, după ora 11. Se usucă la umbră,
Buschhonigblume, Baschhunichlaum. de preferinţă în podul caselor acoperite
Răspândită în Europa centrală cu tablă.
submediteraneană. COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
ISTORIC. Plantă cunoscută din Necunoscută.
vechime. A fost folosită ca plantă PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Principiile active
ornamentală dar şi în medicină. În
galenoterapia veche, planta cunoscută sub din plantă sunt considerate de medicina
denumirea de Herba Lithospermi repentis, populară cu o bună acţiune antibronşitică.
era folosită în tratamentul bronşitei. Atenuează sau înlătură inflamaţia
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom oblic bronşică acută, microbiană sau virotică,
ramificat din care pornesc radicele negre, caracterizată clinic prin stare febrilă,
subţiri. Tulpină erbacee, pubescentă; dureri retro-sternale, tuse cu expectoraţie
tulpini florifere erecte, iar mai târziu mucopurulentă etc. Uşurează
tulpini procumbente, stoloniforme sau expectoraţia.
MEDICINĂ UMANĂ.
ascendente; tulpinile florifere înalte de
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
30–50 (60) cm sunt ramificate numai în
tratarea de bronşită: infuzie, din o
partea superioară, cilindrice sau uşor
linguriţă cu vârf plantă uscată şi
muchiate, cu peri alipiţi. Frunze moi,
mărunţită peste care se toarnă o cană
lanceolate, atenuate la ambele capete,
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acuminate, cele inferioare peţiolate, cele
acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea
superioare sesile, pe ambele feţe cu peri
conţinutul a 2–3 căni pe zi.
 85

MERIŞOR DE MUNTE
(Vaccinium vitis-idea L), fam. Ericaceae.
Arbust tufos, camefit (nanofanerofit),
circumpolar-boreal, întâlnit la altitudine,
mai sus decât afinul, la lumină sau locuri
slab-umbrite, pajişti alpine şi montane,
luminişuri, tinoave, molidişuri rărite la
limita superioară de vegetaţie lemnoasă RECOLTARE. Frunzele (Vitis idaeae
pe întreg lanţul Carpaţilor; se mai folium) se recoltează în septembrie –
numeşte afin, afin roşu, bujor, cimişir, octombrie când conţinutul în substanţe
coacăz, coacăz de munte, coacăză, active este maxim. Se taie cu foarfeca sau
cocăzar, poranici, smărdar, smârdar, cuţitul ramurile cu frunze tinere. Se
stropşele; Engl: Red whortleberry; înlătură frunzele pătate sau brunificate.
Franc: Airelle rouge; Germ: Se usucă la umbră, în strat subţire.
Preissebeere; Magh: Vörösàfonya; Rus: Uscare artificială, la cca 30oC. După
Brusnika; Ucr: Goloznek. Răspândit în uscare frunzele se strujesc, iar ramurile
Europa, Asia, America de Nord. se aruncă. Se păstrează în saci textile sau
ISTORIC. Planta este cunoscută din
de hârtie, în camere uscate.
Antichitate. De pe timpul dacilor, întreaga COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
plantă era folosită pentru tăbăcit şi vopsit. conţin arbutozid (3,5–8%), hidrochinonă,
Decoctul de frunze era folosit pentru metilarbutozid, flavonoizi (hiperina,
tratarea de diaree. Fructele, acrişoare erau isoquercitrina), taninuri, acid chinic,
consumate ca aliment. ericolină, vitamina C, săruri de
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
magneziu, săruri ale acizilor organici.
erecte, cilindrice, cu ramificaţii subţiri, Fructele conţin zahăr (8–11%), acizi
cenuşii-pubescente, înalte de 5–30 cm. citric, melic, tanic, salicilic, acid benzoic
frunze eliptice, cu vârful rotunjit sau (0,075%), taninuri, vitamina C, vitamina
emarginat, pieloase, rigide, persistente, A, provitamina A, derivaţi flavonici,
uşor răsfrânte pe margini, pe faţa aminoacizi, săruri minerale. Mugurii, pe
superioară verzi-închis, lucitoare, pe cea lângă alte substanţe, conţin estradiol.
inferioară verzi-palid cu puncte rare, PROPRIETĂŢI
brune, scurt-peţiolate. Flori albe-roz, tipul FARMACODINAMICE. Frunzele plantei
5, campanulate, dispuse câte 2–6 în au utilizări terapeutice în medicina
raceme terminale nutante; caliciul din 5 umană şi veterinară. Principiilor active li
sepale unite, solzos; corolă cu 5 petale se atribuie rol diuretic, antiseptic,
unite, cu lacinii acuminate răsfrânte în antidiareeic, antiinflamator, astringent,
afară; androceu cu 8–10 stamine, la care sudorific. Folosite în tratarea cistitelor,
anterele sunt galbene cu polen alb. afecţiunilor renale, gutei, reumatismului,
Înflorire, V–VII. Fructe, bace sferice, diareei, leucoreei, hemoragiilor, iar la
roşii, lucitoare, acrişoare, comestibile. animale şi în gastroenterite, stări a
Seminţe brun-roşcate, semilunare, cu frigore, febrile. Acţiunea
tegument reticulat. Se coc în august – farmacodinamică este dată de arbutozidă,
septembrie. metilarbutozidă, flavonide, taninuri,
acidul chinic şi vitamina C. Pe traiectul
căilor urinare, trec arbutozida şi
86

metilarbutozida, care se elimină rapid prin Contraindicată femeilor gravide. 3.

urină colorând-o în verde. Acestea, alături Pentru tratarea cistitelor, pielitelor,
de flavonide, sunt răspunzătoare de uretritelor, ca antiseptic al căilor urinare:
acţiunea diuretică, dezinfectantă şi slab pulbere frunze, se ia câte un vârf de cuţit
antidiabetică. În urina acidă, arbutozida (2–3 g) de trei ori pe zi (dimineaţa, prânz,
este inactivă. Produşii ei de degradare seara).
devin activi într-o urină alcalină (pH 8– Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru
8,5). Alcalinizarea ei se obţine prin tratarea arteriosclerozei hialine de tip
administrarea concomitentă de bicarbonat senil, hialinozei post-inflamatorie,
de sodiu. Taninurile, alături de hialinoză ovariană post-menopauză
hidrochinonă, excită o acţiune sinergică (reactivează extrogenic ţesutul ovarian,
astringentă şi dezinfectantă. necrozei extremităţilor prin cangrenă
Flavonozidele au acţiune diuretică. S-a diabetică, diaree, constipaţiei, colitei
constatat că atât in vivo cât şi in vitro, spastice, cistitei, colibacilozei,
extractele apoase de frunze sunt active scenesceneţei hormonale, osteoporozei,
faţă de stafilococ. Această acţiune nu este artrozei: macerat glicero-hidro-alcoolic
proporţională cu concentraţia de 1 DH, din mlădiţe proaspete de merişor
hidrochinonă din urină, ci depinde de de munte (Vaccinium vitis-idea). Se iau
sensibilitatea germenilor faţă de această 30-50 picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină
substanţă. Supradozarea produce iritarea apă. 2. Pentru tratarea altor boli, sau din
mucoasei gastrice şi fenomene alergice. cele menţionate, macerat glicero-hidro-
MEDICINĂ UMANĂ. alcoolic 1 DH, din merişor se asociază cu
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru alte macerate glicero-hidro-alcoolice 1
tratarea gutei, reumatismului, cistitelor, DH, cum sunt: a) cu maceratul
pielitei, litiazei renale (calculoză), seminţelor de frasin (Fraxinus
afecţiunilor căilor urinare cu stări excelsior), mlădiţelor proaspete de
inflamatorii purulente, hematuriei, diareei, rozmarin (Rosmarinus officinalis) şi
tusei: a) extracţie, din 2 linguriţe frunze în mugurilor proaspeţi de stejar (Quercus
100 ml apă rece. Se lasă în repaus 60 robur). Se iau 50-70 picături, o dată pe
minute. Se strecoară. Peste aceleaşi frunze zi, în puţină apă; b) cu maceratele
se toarnă 100 ml apă în clocot. Se fierbe mlădiţelor proaspete de mur (Rubus
la foc moale 15 minute. Se acoperă şi se fruticosus) şi din mugurii proaspeţi de
lasă la răcit 10 minute. Se strecoară. Se anin alb (Alnus incana) pentru tratarea
amestecă ambele lichide. Se bea fracţionat fibromului uterin şi adenomului tiroidian.
în timpul unei zile, la 3–4 ore câte 1 Se iau 50-70 picături o dată pe zi, în
lingură. Nu se recomandă în timpul puţină apă; c) cu maceratele mugurilor
sarcinii. Pentru mărirea alcalinităţii urinii proaspeţi de smochin (Ficus carica) şi a
(mai ales în gută), se adaugă lichidului un mugurilor proaspeţi de tei alb (Tilia
vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu; b) tomenitosa), pentru tratarea colonului
decoct, din 1 linguriţă pulbere frunze la o iritabil şi colitei spastice; d) cu
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 15 minute, maceratele mlădiţelor proaspete de afin
la foc moale. Se lasă acoperit 10–15 (Vaccinium myrtillus) şi a mlădiţelor
minute pentru răcire. Se strecoară. Se bea proaspete de iarbă neagră (Calluna
conţinutul a 2 căni pe zi. 2. Pentru tratarea vulgaris), pentru cistite acute,
afecţiunilor căilor urinare: infuzie, din 1 colibaciloze urinare, uretrite, cistopielite.
linguriţă pulbere frunze peste care se Se iau 50-70 picături, o dată pe zi, în
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. puţină apă; e) cu maceratele obţinute din
Se lasă acoperită 10–15 minute. Se amenţii proaspeţi de salcie (Salix alba) şi
strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe zi. din mlădiţele proaspete de zmeur (Rubus
 87

idacus), pentru tulburări de premenopauză versanţii însoriţi urcă în exemplare

şi menopauză; f) cu maceratul amenţilor izolate până la cca 1.550 m, la câmpie nu
proaspeţi de salcie (Salix alba), pentru coboară sub 250 m altitudine decât
sterilitate cu hipoestrogenie. Se iau 50-70 insular, frecvent întâlnit prin parchete
picături, o dată pe zi, în puţină apă; g) cu tăiate ras, rarişti de pădure, arsuri, pe
maceratele mlădiţelor proaspete de zmeur stâncării şi bolovănişuri; vegetează bine
(Rubus idaeus) şi din mlădiţele proaspete în subzonele pădurilor de deal, făgete
de rozmarin (Rosmarinus officinalis), montane, în amestecurile de fag şi
pentru prevenirea bătrâneţii mai ales la răşinoase, cu optimum de dezvoltare în
femei; h) cu maceratele mlădiţelor Carpaţii Orientali şi Nordici; se mai
proaspete ale arborelui mamut (Sequoia numeşte mastacân, măstăcan, mesteacăn
gigantea) şi muguri proaspeţi de vâsc alb, mestecan, mestecăn, mestecănaş,
(Viscum album), ca adjuvant în cancerul mesticăn; Engl: (Common) Birch;
de prostată. Maceratele se fac separat şi Franc: Bouleau blanc; Germ: Birke,
apoi se asociază (combină) între ele (F. Birkenbaum, Moor Birke; Magh: Fehér
Piterà, 2000). nyirfa, Nyérfa, Nyirfa, Közönséges nyir;
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz Pol: Brzoza; Rus: Berioza belaia,
intern. Pentru tratarea cistitelor, Berioza borodaveceataia; Sârbo-Cr:
afecţiunilor renale, gastroenteritelor, Breze, Breze bela; Ucr: Bilaia bereza.
stărilor a frigore, febrile: a) infuzie, din 6 Răspândit în Europa, nordul şi estul
g frunze uscate şi mărunţite peste care se Asiei; formează păduri întinse în
toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă regiunea câmpiilor baltice.
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se lasă ISTORIC. Cunoscut încă din
la răcit. Se administrează prin breuvaj Antichitate. Moşii şi strămoşii noştri
bucal (se toarnă pe gât); b) decoct, din 6 g foloseau lemnul în diferite construcţii,
frunze uscate la 100 ml apă. Se fierbe 15 din nuiele făceau mături; frunzele au fost
minute la foc domol. Se acoperă şi se lasă folosite în vopsitorie pentru coloratul
la răcit. Se strecoară. Se administrează fibrelor sau ţesăturilor în galben, iar în
prin breuvaj bucal; c) macerat, din 6 g amestec cu alte plante frunzele au
frunze uscate şi mărunţite peste care se folosite pentru obţinerea altor culori ca
toarnă 100 ml apă. Se lasă acoperită 60 roşu, verde etc. Ramurile verzi se puneau
minute. Se strecoară. Se administrează cu un capăt în foc, iar cu seva ce ieşea pe
prin breuvaj bucal. Se mai folosesc celălalt capăt se ungea pe pecingine.
pulberea de frunze şi extractul alcoolic. Fetele se ungeau cu seva pe cap ca să le
Dozele de tratament: animale mari crească părul. Copiilor care sufereau de
(cabaline, taurine), 30–50–100 g; animale boală câinească (atrepsie, tulburară
mijlocii (ovine, caprine, porcine), 10–15– gravă de nutriţie la copii mici) li se
25 g; animale mici (pisici, câini, păsări), făceau scăldători cu zeamă extrasă din
2–5–10 g. coajă de mesteacăn tânăr. Pentru oprirea
udului se folosea fiertura din coajă de
mesteacăn. Durerile de inimă se tratau cu
ceaiuri din frunze de mesteacăn, la fel
MESTEACĂN (Betula pentru reumatism şi gută. Decoctul din
pendula Roth. syn B. verrucosa Ehrh), frunze era folosit în bolile de rinichi,
fam. Betulaceae. Arbore foios, rustic, contra tensiunii etc. Cu mesteacăn se mai
megafanerofit până la microfanerofit, făcea doftoroaie pentru oprirea udului la
întâlnit din etajul stejăretelor şi cai.
gorunetelor până la molidişuri, pe DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
zveltă, conică, înaltă până la 25 (30) m,
88

diametrul până la 40 (60) m. lemn imediat după ce au ajuns la maturitatea

alb-gălbui, fără duramen, raze medulare fiziologică. Procesul de maturare trebuie
greu vizibile cu lupa, inele anuale urmărit cu consecvenţă. El este influenţat
distincte, cu înălţimi diferite şi contur de condiţiile climatice. În anii secetoşi
neregulat. Scoarţă albă, netedă, cu maturitatea fructelor are loc de timpuriu.
epiderma ce se exfoliază circular în fâşii În anii cu climă normală, desfacerea
subţiri, la bătrâneţe cu ritidom negricios, amenţilor şi împrăştierea fructelor începe
adânc crăpat la bază. Coroană afânată, în jur de 15 iulie şi se prelungeşte până
luminoasă. Lujeri anuali subţiri, elastici, toamna. În anii cu veri şi toamne umede,
glabri, brun-roşcaţi, cu glande izolate amenţii se deschis abia în perioada
(verucozităţi). Muguri ovoid-conici, îngheţului. Înainte de recoltare se
glabri, acoperiţi cu o secreţie verucoasă. determină raportul între fructele pline şi
Frunze romboidale până la fructele seci pe care le conţin amenţii.
ovat-triunghiulare, prelung-acuminate, Determinarea constă în strivirea fructelor
dublu-serate până la lobulat-serate, glabre, pe o hârtie. Acolo unde în fruct sămânţa
pe faţă lucitoare, glanduloase, pe dos cu este bună rămâne o mică pată groasă. O
nervuri slab-proeminente; peţiol lung de altă modalitate, constă în fierberea
2–3 cm. Flori unisexuate-monoice grupate fructelor timp de 10 minute. Un anumit
în amenţi. Amenţii masculi se formează la număr de fructe fierte se pun între două
vârful lujerilor în vara precedentă; cei bucăţi de geam şi se presează uşor între
femeli apar primăvara o dată cu degete. Din fructele bune ies seminţele ce
înfrunzirea şi au aspectul unor conuleţe. le conţin, dacă sunt seci, din ele iese apă
Polenizare anemofilă. Fructe, samare cu şi nu sămânţă. Se face raportul prin
două aripioare, foarte mici, până la 30 calcul matematic. După această testare se
milioane într-un arbore. Putere aleg arborii de unde se recoltează. Ţinând
germinativă, 20–40%, se menţine până cont de condiţiile climatice şi de starea
primăvara următoare. Creştere rapidă în fiziologică a amenţilor, culegerea lor se
tinereţe. La 40–50 ani realizează face cu mâna, cu 10–15 zile mai înainte
maximum de producţie lemnoasă (cca 7–8 de a se deschide şi a împrăştia fructele.
m3/an/ha). Creşterea încetează la 80–90 După recoltare, amenţii se pun la zvântat
ani. Longevitate, aproximativ 100 ani. în strat subţire, timp de 3–4 zile, în
încăperi aerisite (magazii, şoproane,
poduri etc). fructele din amenţi se extrag
treptat sau imediat după uscare. Pentru
extragerea treptată sub amenţi se aşează
prelate. Pe ele cad fructele şi solzii la
desfacerea amenţilor. Fructele şi solzii
sunt amestecaţi în proporţie de 1 solz la 3
fructe şi chiar mai puţin. Extragerea
imediată se face după recoltarea şi
zvântarea amenţilor. Aceştia se freacă pe
site cu ochiuri de 2 mm2. Urmează apoi
RECOLTAREA fructelor. Amenţii dezariparea fructelor prin frecarea lor pe
care conţin fructele se recoltează imediat suite cu ochiuri de 1 mm2. Se realizează o
ce au căpătat culoarea brună, iar prin puritate de 90%. Seminţele seci se separă
îndoire încep să se desfacă parţial, fără să de cele pline prin vânturare uşoară.
se rupă. Întârzierea înseamnă o mare Frunzele tinere, lipicioase (Betulae
pierdere, deoarece fructele se scutură folium) se culeg din luna mai până în
iulie, prin strunjirea ramurilor. În această
 89

perioadă conţin cea mai mare cantitate de organism, scade uşor tensiunea arterială,
rezine. Uscarea se face la umbră, în strat creşte permeabilitatea vasculară, elimină
subţire. Uscarea artificială, la temperatura apa din ţesuturi, dizolvă treptat calculii,
maximă de 35oC. Se păstrează în saci de stimulează secreţia biliară, gastrică şi
pânză. Mugurii (Betula gemma) se intestinală, provoacă eliminarea bilei din
recoltează de pe ramurile tinere prin colecist şi căile biliare, acţionează ca
strunjire. Este de preferat ca această antibiotic asupra bacilului Coli,
activitate să se facă primăvara devreme, stafilococului auriu şi alb Oxford şi
până la pornirea în vegetaţie. Se usucă în asupra bacilului anthracis. Mecanismul
camere aerisite, în strat subţire. Se acestor acţiuni fiziologice este determinat
păstrează în pungi de hârtie. Seva se de saponine, flavonoide (hiperozida şi
obţine prin incizii făcute primăvara în digalactozida mircetolului) şi alte
ramuri tinere şi în tulpină, unde se pun componente terpenoidice. Extractul
cepuri pentru colectare. Sucul de presare preparat din muguri stimulează secreţia
(Betulae sucus) se obţine prin presarea biliară, gastrică şi intestinală, provoacă
frunzelor proaspete şi eventual a contracţia vezicii biliare şi a căilor biliare
mugurilor proaspeţi. Scoarţa (Betulae determinând golirea conţinutului lor.
cortex) se recoltează tot timpul anului. Se Sucul de presare (Succus Betulae) este
usucă şi se macină. foarte bun, cu eficienţă maximă, în
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele tratamentul afecţiunilor infecţioase şi
conţine saponine, tanin de natură inflamatorii ale căilor urinare, în
pirocatechinică, metilpentozane, flavone calculoză renală şi biliară. Acţiunea este
cu glicol dimetilapigenol, betulozidă, atribuită flavonoidelor. Sucul are o largă
mucilagii, zaharoză, ulei volatil, rezine, întrebuinţare în loţiunile de păr,
betulină (terpenă pentaciclică), vitamina stimulând creşterea. Seva conţine
C, substanţe minerale. Scoarţa conţine glucoză, derivaţi terpenici, vitamina C,
tanin de natură catechinică (5–10%) şi săruri minerale cu acţiune benefică
alte substanţe. Lemnul conţine celuloză asupra organismului. Scoarţa, prin
(39,97–44,53%), hexozane (4,61–5%), taninul, gudronul şi alte substanţe pe care
pentozane (21,48–23,20%), lignină le conţine, acţionează favorabil asupra
(26,27–28,27%). Seva conţine o multor afecţiuni tratate mai ales de
însemnată cantitate de zahăr (8,7‰). medicina tradiţională.
PROPRIETĂŢI MEDICINĂ UMANĂ.
FARMACODINAMICE. Frunzele, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
mugurii, scoarţa, sucul de presare şi seva eliminarea sărurilor de calciu şi, parţial, a
au utilizări terapeutice în medicina umană colesterolului prin urină: infuzie,
şi veterinară, cultă şi tradiţională. concentrată din 2 linguri frunze uscate
Principiile active din frunze şi muguri au mărunţite la cană. În cursul răcirii se
acţiune diuretică, bacteriostatică, adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de
coleretică şi colagogă, sudorifică, sodiu pentru neutralizarea acidului
antiinflamatoare, uşor hipotensivă, betulinic ce frânează diureza. Se bea în
antigutoasă; cele din sevă au acţiune cursul unei zile la intervale de 3–4 ore. 2.
tonică şi dezinfectantă; cele din sucul de Pentru tratarea edemelor datorate
presare au acţiune antiinflamatoare şi insuficienţei circulatorii, edemelor de
antilitică, iar cel din scoarţă calităţi natură cardiacă sau renală, nefritelor
cicatrizante şi dezinfectante. Folosirea cronice, în gută, hipercolesterolemie,
frunzelor în tratament măreşte volumul de hipertensiune arterială: infuzie
urină eliminat, favorizează eliminarea concentrată, din 2 linguri frunze uscate
acidului uric şi a colesterolului din mărunţite la 200 ml apă. La răcire se
90

adaugă pentru neutralizare un vârf de cuţit bicarbonat de sodiu. Se strecoară după 6

de bicarbonat de sodiu. Se lasă 6 ore, apoi ore. Se bea în 2 reprize, la interval de 4
se bea în două reprize, la interval de 4 ore. ore. 8. Pentru tratarea reumatismului şi
3. Pentru diureză, cu stimularea eliminării stimularea diurezei: decoct, din 3–4
toxinelor şi a acidului uric, ne fiind linguriţe frunze sfărâmate la o cană (250
iritante pentru parenchimul renal: a) ml) cu apă. Până a da în clocot se adaugă
infuzie, din 1–2 linguri la o cană de frunze un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu.
uscate şi mărunţite; când temperatura apei Se lasă în repaus. Se bea fracţionat în
a ajuns la 40oC se adaugă un vârf de cuţit timpul unei zile. 9. Pentru tratarea ascitei,
de bicarbonat de sodiu; se filtrează după 6 bolilor de rinichi: infuzie, din 1 lingură
ore; se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi; b) pulbere de frunze la 1 cană (200 ml) cu
infuzie, din 2–3 linguri frunze uscate apă în clocot. Se lasă 1–2 ore, se
mărunţite la cană; când temperatura apei strecoară. Se bea călduţ între mese. Bun
ajunge la 40oC se adaugă un vârf de cuţit diuretic. 10. Pentru tratarea ascitei:
de bicarbonat de sodiu. Se bea în cursul infuzie, din 100 g muguri peste care se
unei zile în 2 reprize. 4. Pentru tratarea toarnă 700 ml apă în clocot. Se fierbe în
litiazei renale (calculoză), cu efect de continuare până scade la 500 ml. Se
mărunţire a calculilor, evidentă în cazul îndulceşte şi se bea fracţionat în cursul
uraţilor şi mai puţin evidentă în cazul unei zile. Cura durează trei zile. 11.
oxalaţilor şi fosfaţilor: infuzie, din 2–3 Pentru stimularea generală a
linguri frunze uscate mărunţite la cană. În organismului: sucul, obţinut primăvara
timpul răcirii se adaugă un vârf de cuţit de prin incizii în ramuri tinere şi în tulpină,
bicarbonat de sodiu. Se lasă în repaus 6 se bea fracţionat, un pahar pe zi.
ore. Se bea în cursul unei zile. 5. Pentru Medicina populară utilizează scoarţa în
tratarea nefritelor cronice: infuzie, din 2–3 dermatite, gută, stări febrile, hidropizie,
linguri frunze uscate mărunţite la cană. ca diuretic, stimulent al poftei de
Când temperatura apei ajunge la 40oC se mâncare. Mugurii sunt utilizaţi în tratarea
adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de edemelor renale, edemelor cardiace, în
sodiu. Se lasă 6 ore. Se strecoară şi se bea litiaza renală, nefrite cronice,
în două reprize. 6. Ca paliativ în ateroscleroză, hipercolesterolemie, gută,
sindromul azotemic şi uremie, cu acţiune similară frunzelor tinere. Seva,
caracterizate prin creşterea în sânge a obţinută primăvara prin incizii în
conţinutului de uree, acid uric, creatină, trunchiul copacilor, o beau copii şi
creatinină, stimulând diureza şi persoanele debile. Frunzele intră în
transpiraţia: a) infuzie, din 1–2 linguriţe compoziţia ceaiului PLAFAR 2
frunze uscate, mărunţite la o cană. Se lasă antireumatic şi diuretic; în compoziţia
să se răcească; când ajunge la 40oC se ceaiului PLAFAR pentru tratarea
adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de obezităţii ( păpădia). 12. Pentru
sodiu. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi; tratarea sindromului azotemic, uremiei,
b) infuzie concentrată, din 2 linguri cistitei, pielonefritei, colibacilozei,
frunze uscate, mărunţite la o cană. Se lasă reumatismului, artrozei, eczemei,
să se răcească; la 40oC se adaugă un vârf urticariilor cronice: tinctură, din muguri
de cuţit de bicarbonat de sodiu. Se proaspeţi sau din scoarţă proaspătă
strecoară după 6 ore. Se bea în 2 reprize, recoltată de pe ramuri tinere. Se iau 30
la interval de 4 ore. 7. Pentru tratarea picături de 3 ori pe zi. Uz extern. 1.
gutei şi hidropiziei: infuzie, din 2 linguriţe Empiric, pentru tratarea pecinginei:
frunze uscate mărunţite la cană (250 ml) ramuri verzi se pun cu un capăt în foc; cu
cu apă în clocot. Se lasă să se răcească. La seva ce iese pe celălalt capăt se unge
40oC se adaugă un vârf de cuţit de locul afectat. 2. Empiric, pentru tratarea
 91

bolii câineşti (atrepsie, tulburări grave de tendinţă la calcificare,

nutriţie la copii mici): băi, cu zeama hipercolisterolemiei, celulită, afte şi
extrasă din scoarţa de mesteacăn tânăr. 3. stomatite aftoase, calviţie precoce,
Empiric, pentru tratarea muşcăturilor de gastrite, dermatoze: sevă, recoltată în
pâine, vulpe, lup: decoct, din frunze. Se luna martie. Se iau 50 picături, de 2 ori
strecoară şi se spală locul afectat. pe zi (dimineaţa şi seara), în puţină apă.
Frunzele fierte se aplică pe rană şi se 4. Pentru tratarea surmenajului
bandajează. intelectual: macerat glicero-hidro-
Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru alcoolic 1 DH, din seminţe de mesteacăn
tratarea stării de imunodeficienţă primară (Betula pendula). Tratamentul este
prin hipogamaglobulinemie, indicat studenţilor în perioadele de
imunodeficienţă secundară prin examene. Se iau 50 picături, de 2 ori pe
hipogamaglobulinemie (în steatoză zi (dimineaţa şi la prânz) cu 1-2 luni
hepatică, malnutrieţie, enteropatii), înainte de examene sau în timpul acestora
hipogamaglobulinemie provocată de (F. Piterà, 2000).
infecţiile recidivante, hipoalbuminemie MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
din amiloidoză, nefrite cronice, intern. Pentru tratarea afecţiunilor renale,
insuficienţă hepatică, radioterapie cistitelor, afecţiunilor hepatice, pentru
prelungită, obezitate cu retenţie hidrică, refacerea organismului: infuzie, din 10 g
celulită, insuficienţă renală, litiază renală, frunze uscate şi mărunţite sau muguri
cistopielite, nefroangioscleroză, emfizem uscaţi peste care se toarnă 100 ml apă în
pulmonar, fibroscleroză pulmonară, clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se
drenar renal: macerat glicero-hidro- strecoară. Se răceşte. Se administrează
alcoolic 1 DH, din mugurii proaspeţi de prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât).
mesteacăn (Betula pendula). Se iau 30-50 Dozele de tratament: animale mari
picături, de 2-3 ori pe zi, în puţină apă. 2. (cabaline, taurine), 15–35–50 g; animale
Pentru tratarea anumitor boli, maceratul mijlocii (ovine, caprine, porcine), 3–10–
glicero-hidro-alcoolic 1 DH obţinut din 15 g; animale mici (pisici, câini, păsări),
mugurii de mesteacăn se asociază cu alte 0,2–1–2 g. Seva recoltată în luna martie
macerate obţinute de la alte specii, după prin crestarea tulpinii se administrează
cum urmează: cu maceratul mugurilor animalelor pentru acţiunea ei tonică,
proaspeţi de smochin (Ficus carica), dezinfectantă. Uz extern. Pentru tratarea
pentru gastrite catarale; cu maceratul dermatitelor şi eczemelor: decoct, din 20
mugurilor proaspeţi de brad (Abies alba) g scoarţă uscată şi mărunţită la 200 ml
pentru carii dentare la copii, boala apă. Se fierbe 15–20 minute la foc
Sheuermann; cu maceratele mugurilor domol. Se strecoară. Se răceşte până la
proaspeţi de anin alb (Alnus incana), călduţ. Se spală locul afectat, folosind un
mlădiţelor proaspeţi de laur ghimpos tampon cu vată sau cu pansament steril.
(Ilex aquifolium) şi mugurilor proaspeţi Rol dezinfectant, cicatrizant. Atenţie!
de zmeur (Rubus idacus); cu maceratul Frunzele consumate în cantitate mare sau
mugurilor proaspeţi de nuc (Juglans supradozarea în tratament are acţiune
regia), pentru mărirea ganglionilor toxică. Responsabile de această stare sunt
limfatici. Se iau 50 picături de 1-2 ori pe uleiul esenţial, compuşii fenolici şi
zi, cu excepţia sindroamelor nefritice cînd derivatul triterpenic (betulina).
se iau 50-70 picături, o dată pe zi, în Simptoame: tulburări digestive
puţină apă. 3. Pentru tratarea litiazei manifestate prin enterite, colici, anorexie.
renale, cistitei cronice, artrozei şi Se intervine cu tonice generale, sedative,
reumatismului cronic degenerativ, tratament simptomatic. Medicina
reumatismului muscular şi articular cu veterinară tradiţională foloseşte lemnul
92

de mesteacăn pentru tratarea cataractei lobii laterali îndreptaţi înainte. Fructe,

(albeţei) la cal. Empiric, lemnul de samare mai late decât sămânţa.
mesteacăn se găureşte cu sfredelul, se
umple gaura cu sare, se arde, se pisează
cărbunele, se cerne şi praful obţinut se
suflă animalului în ochi.

MESTEACĂN PUFOS
(Betula pubescens Ehrh. ssp. carpatica
(Willd) A. et G), fam. Betulaceae. Arbore
de talie mijlocie până la arbust,
megafanerofit până la microfanerofit, RECOLTARE. Frunzele tinere,
întâlnit pe terenuri umede, oligobazice, lipicioase (Betulae folium) se culeg din
sărace în azot până la mlaştini de turbă luna mai până în iulie, prin strunjirea
(Coşna, Bilbor, Borsec, Sâncrăieni, ramurilor. În această perioadă conţin cea
Poiana Stampei, Comandău, mai mare cantitate de rezine. Uscarea se
Bâlbâitoarea), între 400–1.200 (1.600) m face la umbră, în strat subţire. Uscarea
altitudine; se mai numeşte mesteacăn, artificială, la temperatura maximă de
mestecănaş; Germ: Moor-Birke; Magh: 35oC. Se păstrează în saci de pânză.
Sző ösnyir; Rus: Bereza pişistaia. Mugurii (Betula gemma) se recoltează de
Răspândit în Europa. pe ramurile tinere prin strunjire. Este de
ISTORIC. Cunoscut din vechime. I
preferat ca această activitate să se facă
s-au dat diferite întrebuinţări casnice la fel primăvara devreme, până la pornirea în
ca şi la mesteacănul comun, pe care de vegetaţie. Se usucă în camere aerisite, în
multe ori l-a substituit. Medicina populară strat subţire. Se păstrează în pungi de
l-a folosit contra tifosului exantematic şi a hârtie. Seva se obţine prin incizii făcute
febrei tifoide. Este considerat endemism primăvara în ramuri tinere şi în tulpină,
carpatic. unde se pun cepuri pentru colectare.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
Sucul de presare (Betulae sucus) se
puternic ancorată în sol. Tulpină cu lemn obţine prin presarea frunzelor proaspete
alb-gălbui, inele anuale distincte, cu şi eventual a mugurilor proaspeţi. Scoarţa
lăţimi diferite şi contur neregulat, scoarţa (Betulae cortex) se recoltează tot timpul
albă, netedă, se exfoliază în foiţe, cu anului. Se usucă şi se macină.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
ritidom la baza tulpinii, iar la exemplarele
bătrâne până la baza coroanei. Lujeri conţine saponine, tanin de natură
anuali zvelţi, brun-închişi, cu un toment pirocatechinică, metilpentozane, flavone
des care se poate menţine şi în al doilea cu glicol dimetilapigenol, betulozidă,
an; uneori devin glabrescenţi sau glabri, mucilagii, zaharoză, ulei volatil, rezine,
fără verucozităţi. Muguri lat ovoizi, acuţi, betulină (terpenă pentaciclică), vitamina
lipicioşi, cu solzi glabrii ciliaţi. Frunze C, substanţe minerale. Scoarţa conţine
ovat-rombice, scurt-acuminate, tanin de natură catechinică (5–10%) şi
neregulat-simplu sau dublu-adinc-sectate, alte substanţe. Lemnul conţine celuloză
pe dos păroase, mai ales în lungul (39,97–44,53%), hexozane (4,61–5%),
nervurilor, lungi de 2–4 cm. peţiol pentozane (21,48–23,20%), lignină
pubescent. Amenţii fructiferi au solzi cu (26,27–28,27%). Seva conţine o
însemnată cantitate de zahăr (8,7‰).
 93

PROPRIETĂŢI FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru

FARMACODINAMICE. Frunzele, tratarea edemelor datorate insuficienţei
mugurii, scoarţa, sucul de presare şi seva circulatorii, edemelor de natură cardiacă
au utilizări terapeutice în medicina umană sau renală, nefritelor cronice, în gută,
şi veterinară, cultă şi tradiţională. hipercolesterolemie, hipertensiune
Principiile active din frunze şi muguri au arterială: infuzie concentrată, din 2
acţiune diuretică, bacteriostatică, linguri frunze uscate mărunţite la 200 ml
coleretică şi colagogă, sudorifică, apă în clocot. La răcire se adaugă pentru
antiinflamatoare, uşor hipotensivă, neutralizare un vârf de cuţit de bicarbonat
antigutoasă; cele din sevă au acţiune de sodiu. Se lasă 6 ore, apoi se bea în
tonică şi dezinfectantă; cele din sucul de două reprize, la interval de 4 ore. 2.
presare au acţiune antiinflamatoare şi Pentru eliminarea sărurilor de calciu şi,
antilitică, iar cel din scoarţă calităţi parţial, a colesterolului prin urină:
cicatrizante şi dezinfectante. Folosirea infuzie, concentrată din 2 linguri frunze
frunzelor în tratament măreşte volumul de uscate mărunţite la cană. În cursul răcirii
urină eliminat, favorizează eliminarea se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat
acidului uric şi a colesterolului din de sodiu pentru neutralizarea acidului
organism, scade uşor tensiunea arterială, betulinic ce frânează diureza. Se bea în
creşte permeabilitatea vasculară, elimină cursul unei zile la intervale de 3–4 ore. 3.
apa din ţesuturi, dizolvă treptat calculii, Pentru tratarea nefritelor cronice: infuzie,
stimulează secreţia biliară, gastrică şi din 2–3 linguri frunze uscate mărunţite la
intestinală, provoacă eliminarea bilei din cană (200 ml) cu apă în clocot. Când
colecist şi căile biliare, acţionează ca temperatura apei ajunge la 40oC se
antibiotic asupra bacilului Coli, adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de
stafilococului auriu şi alb Oxford şi sodiu. Se lasă 6 ore. Se strecoară şi se
asupra bacilului anthracis. Mecanismul bea în două reprize. 4. Pentru tratarea
acestor acţiuni fiziologice este determinat litiazei renale (calculoză), cu efect de
de saponine, flavonoide (hiperozida şi mărunţire a calculilor, evidentă în cazul
digalactozida mircetolului) şi alte uraţilor şi mai puţin evidentă în cazul
componente terpenoidice. Extractul oxalaţilor şi fosfaţilor: infuzie, din 2–3
preparat din muguri stimulează secreţia linguri frunze uscate mărunţite la cană. În
biliară, gastrică şi intestinală, provoacă timpul răcirii se adaugă un vârf de cuţit
contracţia vezicii biliare şi a căilor biliare de bicarbonat de sodiu. Se lasă în repaus
determinând golirea conţinutului lor. 6 ore. Se bea în cursul unei zile. 5. Pentru
Sucul de presare (Succus Betulae) este diureză, cu stimularea eliminării
foarte bun, cu eficienţă maximă, în toxinelor şi a acidului uric, ne fiind
tratamentul afecţiunilor infecţioase şi iritante pentru parenchimul renal: a)
inflamatorii ale căilor urinare, în infuzie, din 1–2 linguri de frunze uscate
calculoză renală şi biliară. Acţiunea este şi mărunţite la o cană (250 ml) cu apă în
atribuită flavonoidelor. Sucul are o largă clocot; când temperatura apei a ajuns la
întrebuinţare în loţiunile de păr, stimulând 40oC se adaugă un vârf de cuţit de
creşterea. Seva conţine glucoză, derivaţi bicarbonat de sodiu; se filtrează după 6
terpenici, vitamina C, săruri minerale cu ore; se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi; b)
acţiune benefică asupra organismului. infuzie, din 2–3 linguri frunze uscate
Scoarţa, prin taninul, gudronul şi alte mărunţite la cană; când temperatura apei
substanţe pe care le conţine, acţionează ajunge la 40oC se adaugă un vârf de cuţit
favorabil asupra multor afecţiuni tratate de bicarbonat de sodiu. Se bea în cursul
mai ales de medicina tradiţională. unei zile în 2 reprize. 6. Pentru tratarea
MEDICINĂ UMANĂ. ascitei, bolilor de rinichi: infuzie, din 1
94

lingură pulbere de frunze la o cană (200 mesteacăn tânăr. 3. Empiric, pentru

ml) cu apă în clocot. Se lasă 1–2 ore, se tratarea muşcăturilor de câine, vulpe, lup:
strecoară. Se bea călduţ între mese. Bun decoct, din frunze. Se strecoară şi se
diuretic. 7. Pentru tratarea gutei şi spală locul afectat. Frunzele fierte se
hidropiziei: infuzie, din 2 linguriţe frunze aplică pe rană şi se bandajează.
uscate mărunţite la o cană (250 ml) peste Gemoterapie. Uz intern. 1. pentru
care se toarnă apă în clocot. Se lasă să se tratarea tulburărilor endocrine, obezităţii,
răcească. La 40oC se adaugă un vârf de rinofaringitelor: macerat glicero-hidro-
cuţit de bicarbonat de sodiu. Se strecoară alcoolic 1 DH, din amenţi proaspeţi de
după 6 ore. Se bea în 2 reprize, la interval mesteacăn pufos (Betula pubescens). Se
de 4 ore. 8. Pentru tratarea reumatismului iau 50 picături, de 1-2 ori pe zi, în puţină
şi stimularea diurezei: infuzie, din 3–4 apă. Cu 15 minute înainte de masă. 2.
linguriţe frunze sfărâmate la o cană (250 pentru tratarea altor boli, maceratul
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15- glicero-hidro-alcoolic 1 DH obţinut din
20 minute. Se strecoară. Se adaugă un amenţii proaspeţi de mesteacăn pufos
vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu. Se (Betula pubescens) ce se asociază cu alte
bea fracţionat în timpul unei zile. 9. Ca macerate glicero-hidro-alcoolice 1 DH
paliativ în sindromul azotemic şi uremie, obţinute de la alte specii: cu maceratul
caracterizate prin creşterea în sânge a amenţilor proaspeţi de stejar (Quercus
conţinutului de uree, acid uric, creatină, robur), amenţilor proaspeţi de frasin
creatinină, stimulând diureza şi (Fraxinus excelsior), amenţilor de la arborele
transpiraţia: a) infuzie, din 1–2 linguriţe mamut (Sequoia gigantea), pentru impotenţă
frunze uscate, mărunţite la o cană (250 masculină, andropauzei; cu maceratele
amenţilor proaspeţi de stejar (Quercus
ml) cu apă în clocot. Se lasă să se
robur), mlădiţelor proaspete de arbore
răcească; când ajunge la 40oC se adaugă mamut (Sequoia gigantea) şi mlădiţelor
un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu. Se proaspete de zmeur (Rubus idaeus), pentru
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi; b) infuzie diminuarea libidoului; cu maceratul
concentrată, din 2 linguri frunze uscate, mlădiţelor proaspete de zmeur (Rubus
mărunţite la o cană (250 ml). Se lasă să se idaeus), pentru hipogonadism în pubertatea
răcească; la 40oC se adaugă un vârf de feminină, întârzieri de menstruaţie; cu
cuţit de bicarbonat de sodiu. Se strecoară maceratele mlădiţelor proaspete de arbore
după 6 ore. Se bea în 2 reprize, la interval mamut (Sequoia gigantea), mlădiţelor
proaspete de mur (Rubus idaus) şi amenţilor
de 4 ore. 10. Pentru tratarea ascitei:
de stejar (Quercus robur); cu maceratele
infuzie, din 100 g muguri peste care se mlădiţelor proaspete de zmeur (Rubus
toarnă 700 ml apă în clocot. Se fierbe în idaeus), amenţilor (sau muguri) proaspeţi de
continuare până scade la 500 ml. Se stejar (Quercus robur) şi mlădiţele proaspete
îndulceşte şi se bea fracţionat în cursul de rozmarin (Rosmarinus officinalis), pentru
unei zile. Cura durează trei zile. 11. sterilitate feminină. 3. Pentru tratarea
Pentru stimularea generală a osteoporozei şi tulburărilor de metabolism,
organismului: sucul, obţinut primăvara inapetenţei şi anorexia copiilor şi adultului,
prin incizii în ramuri tinere şi în tulpină, gonartrozei, coxartrozei, asteniei psiho-fizice,
se bea fracţionat, un pahar pe zi. Uz macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH din
extern. 1. Empiric, pentru tratarea muguri proaspeţi de mesteacăn pufos
pecinginei: ramuri verzi se pun cu un (Betula pubescens). Se iau 50 picături,
capăt în foc; cu seva ce iese pe celălalt una sau de două ori pe zi, în puţină apă,
capăt se unge locul afectat. 2. Empiric, cu 15 minute înainte de masă. 4. Pentru
pentru tratarea bolii câineşti (atrepsie, tratarea altor boli maceratul glicero-
tulburări grave de nutriţie la copii mici): hidro-alcoolic 1 DH din muguri proaspeţi
băi, cu zeama extrasă din scoarţa de de mesteacăn pufos (Betula pubescens)
 95

se asociază cu alte macerate glicero- jugastru (Acer campestre), pentru

hidro-alcoolice obţinute de la alte specii nevralgie intercostală. Se iau 50-70c
de plante: cu maceratul mugurilor picături, o dată pe zi, în puţină apă, cu 15
proaspeţi de brad (Abies alba), pentru minute înainte de masă; cu sevă de salcie
demineralizare şi tulburări de metabolism, (Salix alba), pentru cataruri. Se iau 50-70
rahitism. Se iau 50-70 picături, o dată pe picături, o dată pe zi, în puţină apă, cu 15
zi, în puţină apă, cu 15 minute înainte de minute înainte de masă. 5. Pentru tratarea
masă; cu maceratele mugurilor proaspeţi hiperazotemiei, hipercolesterolemiei,
de brad (Abies alba) şi mugurilor hiperuricemiei, coxartrozei, gonartrozei,
proaspeţi de porumbar (Prunus spinosa) alopeciei, precum şi ca diuretic azaturic,
pentru tulburări ale creşterii şi nutriţiei uricosuric, declorurant: macerat glicero-
(dureri de creştere). Se iau 50-70 picături, hidro-alcoolic 1 DH din rădăcini tinere
o dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute de mesteacăn pufos (Betula pubescens).
înainte de mesă; cu maceratul obţinut din Se iau 50-70 picături, o dată pe zi, în
mlădiţe proaspete de iederă japoneză puţină apă, cu 15 minute înainte de masă.
(Ampelgosis veitichii), pentru tendinite; 6. Pentru tratarea albuminuriei,
cu maceratele mugurilor proaspeţi de hipercreatinimiei, hiperazotemiei,
brad (Abies alba), mugurilor proaspeţi de hiperuricemiei, hipercolesterolimiei,
coacăz negru (Ribes nigrum) şi ramurilor oliguriei, hidropiziei: macerat glicero-
tinere de măceş (Rosa canina), pentru hidro-alcoolic 1 DH, din scoarţa internă a
rinofaringite recidivante ale copiilor, rădăcinilor de mesteacăn pufos (Betula
adenmoide; cu maceratele mugurilor pubescens). Se iau 50-70 picături, o dată
proaspeţi de anin negru (Alnus glutinosa) pe zi, în puţină apă, cu 15 minute înainte
şi mugurilor proaspeţi de carpen de masă; pentru seboree a pielii păroase a
(Carpinus betulus), pentru rinofaringite capului şi calviţiei precoce se face acelaşi
ale adultului; cu maceratele mlădiţelor tratament intern completat concomitent
proaspete de măceş (Rosa canina) pentru cu unul extern, prin badijonarea pielii
prevenirea gripei; cu maceratele capului cu maceratul obţinut. 7. Pentru
mugurilor proaspeţi de anin negru (Alnus tratarea altor boli maceratul glicero-
glutinosa) şi a mugurilor proaspeţi de hidro-alcoolic 1 DH obţinut din scoarţa
coacăz negru (Ribes nigrum), pentru internă a rădăcinilor de mesteacăn pufos
sinuzite acute nesupurative. Se iau 50-70 (Betula pubescens) se asociază cu alte
picături, o dată pe zi, în puţină apă, cu 15 macerate glicero-hidro-alcolice obţinute
minute înainte de masă; cu maceratul de la alte specii de plante: cu maceratul
mugurilor proaspeţi de stejar (Quercus mlădiţelor proaspete de ienupăr
robur) şi mugurilor proaspeţi de brad (Juniperus communis), pentru
(Abies alba) pentru paradontoze, pioree insuficienţă renală; cu maceratul
alveo-dentară, gingivite, gingivo- mlădiţelor proaspete de păducel alburiu
stomatite. Se iau 50-70 picături, o dată pe (Crataegus oxyacantha), pentru
zi, în puţină apă, cu 15 minute înainte de a insuficienţă cardiacă a vârstnicilor, cu
mânca; cu maceratele mugurilor de stejar edeme declive. Se iau 50-70 picături, o
(Quercus robur) şi mlădiţelor proaspete dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
de merişor de munte (Vaccinium vitis înainte de masă; cu maceratul mugurilor
idaea), pentru epuizare. Se iau 50-70 proaspeţi de frasin (Fraxinus
picături o dată pe zi, în puţină apă, cu 15 excelsior),pentru gută şi ca diuretic,
minute înainte de masă; cu maceratul azatunic, uricosurie, decloruract (A.
mugurilor proaspeţi de anin negru (Alnus Piterà, 2000).
glutinosa), pentru tratarea tromboflebitei; MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
cu maceratul mugurilor proaspeţi de intern. Pentru tratarea afecţiunilor renale,
96

cistitelor, afecţiunilor hepatice, pentru condroniu, grăpăperiţă, grâu negru,

refacerea organismului: infuzie, din 10 g grâul prepeliţei, grâul prepeliţelor,
frunze uscate şi mărunţite sau muguri păduroi, sor-cu-frate, soră cu frate;
uscaţi peste care se toarnă 100 ml apă în Germ: Acher-Wachtelweizen; Magh:
clocot. Se lasă acoperită 30 minute. Se Mezei csormolya; Rus: Mariannik
strecoară. Se răceşte. Se administrează polevoi. Răspândită în Europa
prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât). (continental).
Dozele de tratament: animale mari ISTORIC. Plantă cunoscută din
(cabaline, taurine), 15–35–50 g; animale Antichitate. Numele Melampyrum vine
mijlocii (ovine, caprine, porcine), 3–10– de la cuvântul grecesc mélos = negru, şi
15 g; animale mici (pisici, câini, păsări), pyros = grâu, cu referire la seminţe care
0,2–1–2 g. Seva recoltată în luna martie seamănă cu boabele de grâu, dar sunt de
prin crestarea tulpinii se administrează culoare neagră. Utilizată în trecut în
animalelor pentru acţiunea ei tonică, tratarea de gălbinare.
dezinfectantă. Uz extern. Pentru tratarea DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
dermatitelor şi eczemelor: decoct, din 20 erectă, simplă sau ramificată, înaltă de
g scoarţă uscată şi mărunţită la 200 ml 15–50 cm, pubescentă. Frunze lanceolate
apă. Se fierbe 15–20 minute la foc domol. sau îngust lanceolate, la bază brusc
Se strecoară. Se răceşte până la călduţ. Se atenuate spre vârf lung şi uşor ascuţite,
spală locul afectat, folosind un tampon cu aproape sesile, pe margini întregi sau la
vată sau cu pansament steril. Rol bază dinţate, pe faţa superioară glabre, pe
dezinfectant, cicatrizant. Atenţie! faţa inferioară scurt şi aspru păroase.
Frunzele consumate în cantitate mare sau Flori de culoare roşie grupate într-un spic
supradozarea în tratament are acţiune terminal îndesit, cu bracteei plane, ovat
toxică. Responsabile de această stare sunt lanceolate, adânc laciniat dinţate,
uleiul esenţial, compuşii fenolici şi purpurescente, cu puncte negre sau
derivatul triterpenic (betulina). nepunctate şi verzi alburii; caliciu scurt şi
Simptoame: tulburări digestive des hipsidul, cu dinţi subulaţi sau
manifestate prin enterite, colici, anorexie. capilari, lungi până la 12 mm; corolă la
Se intervine cu tonice generale, sedative, exterior dens şi fin pubescentă, sub labii
tratament simptomatic. Medicina cu o pată galbenă sau albă în formă de
veterinară tradiţională foloseşte lemnul de inel, lungă de 20–25 mm. Înflorire, VI–
mesteacăn pentru tratarea cataractei VIII. Fruct, capsulă lungă de 1 cm,
(albeţei) la cal. Empiric, lemnul de glabră, obovoidală.
mesteacăn se găureşte cu sfredelul, se
umple gaura cu sare, se arde, se pisează
cărbunele, se cerne şi praful obţinut se
suflă animalului în ochi.

MIAZĂ-NOAPTE
(Melampyrum arvense L), fam.
Scrophulariaceae. Plantă erbacee, anuală,
terofită, întâlnită frecvent pe ogoare, între
semănături, vii, tufărişuri, de la câmpie RECOLTARE. Părţile aeriene ale
până în regiunea montană; se mai numeşte plantei (Melampyri herba) se recoltează
carpenă, ciormoiag, curmoiac, codroniu, în timpul înfloritului, pe timp călduros,
 97

după ora 11. Se usucă la umbră în strat subruncinate, cu puţin peri trifurcaţi
subţire. risipiţi, cad pe rând până la sfârşitul
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. înfloririi; frunzele tulpinale, alungi
Necunoscută. lanceolate sau lanceolate, mai late la
PROPRIETĂŢI mijloc, îngustându-se spre ambele capete,
FARMACODINAMICE. Pe alocuri, lungi de 4–7 cm, late de 7–15 mm, acute
medicina populară îi atribuie plantei la vârf, cuneiforme şi sesile, pe margine
proprietăţi de stimulare a funcţiilor sinuat dinţate, acoperite cu peri trifurcaţi
hepatice. foarte mici, pe dos se află şi peri
MEDICINĂ UMANĂ. bifurcaţi; frunzele superioare liniar
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, pe lanceolate sau lineare. Flori de culoare
alocuri, pentru tratarea de gălbinare: galbenă deschisă ca sulful sau ca lămâia,
infuzie, din 1 linguriţă plantă uscată şi grupate într-un racem florifer terminal în
mărunţită peste care se toarnă o cană (250 vârful ramurii sau în vârful tulpinii.
ml) apă în clocot. Se lasă acoperită 15 Glande nectarifere 4, libere. Înflorire,
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a VI–VII. Fruct silicvă.
2–3 căni pe zi, cu înghiţituri rare, cu 30
minute înainte de masă.

MICSANDRE DE
MUNTE (Erysimum witmannii Zaw. ssp.
transsilvanicum (Schur) P. W. Ball), fam.
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee,
bianuală, hemiterofită, întâlnită pe stânci
şi în crăpăturile de stânci calcaroase, în
etajul subalpin; se mai numeşte RECOLTARE. Părţile aeriene ale
bălbuşoară, bărbuşoară, gălbinoasă, plantei (Erysimi herba) se recoltează în
micsandre alpine, micsandre frumoase, timpul înfloritului. Părţile aeriene ale
micsandre galbene de munte, micşunele plantei cu fructificaţii (Erysimi semum)
de munte; Magh: Keletikárpáti repcsény. se recoltează când seminţele au ajuns la
Răspândită în Carpaţii de Sud. maturitate. Se usucă la umbră în strat
ISTORIC. Specie cunoscută din subţire.
vechime, mai ales de ciobani care COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
păstoreau oile în regiunea montană. A fost Nestudiată. Sumar se cunoaşte că planta
şi este considerată endemică în Carpaţii conţine glicozide cardiotonice
de Sud. A servit locuitorilor din regiunea reprezentate de helveticozidă, erimozidă
montană pentru tratarea bolilor de inimă. şi glucoerizimozidă.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină PROPRIETĂŢI
pivotantă, groasă, cu ramuri secundare FARMACODINAMICE. Principiile active
subţiri. Tulpină zveltă, groasă, colţuroasă, din plantă, inclusiv seminţe au acţiune
înaltă de 30–40 cm, verde, acoperită cu cardiotonică asemănătoare strofantinei şi
peri paraleli bifurcaţi, dens foliată, diuretică, fără acţiuni secundare.
ramificată deseori chiar de la mijloc. La Stimulează funcţia inimii şi acţionează
începutul înfloririi rozeta bazală încă asupra epiteliului renal mărind cantitatea
prezentă, des foliată, cu frunze îngust sau de urină eliminată în timp.
liniar oblanceolate, atenuate în peţiol MEDICINĂ UMANĂ.
lung, pe margine adânc sinuat dinţate sau
98

FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru cu peri deşi, bifurcaţi, paraleli; frunze

tratarea bolilor de inimă şi rinichi şi tulpinale egal distribuite, linear
pentru stimularea activităţii inimii şi lanceolate, spre bază foarte uşor
rinichilor: a) infuzie, din 1 linguriţă plantă îngustate, cu vârful ascuţit, cu margini
uscată şi mărunţită sau ½ linguriţă întregi, acoperite cu peri bifurcaţi,
seminţe peste care se toarnă o cană (200 paraleli. Flori de culoare deschis galbenă
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15– (sulfurie), dispuse în racem dens, alungit
20 minute. Se strecoară. Se bea conţinutul după înflorire; caliciul din sepale lungi de
a 1–2 căni pe zi dimineaţa şi spre seară; 6,5–7,5 mm (în regiunea montană până la
b) seminţe zdrobite, ½ linguriţă. Se 9 mm), saciform al bază, îngustate la
introduce în gură, se mestecă bine şi se vârf; corolă din petale lat ovate lungi de
înghite; c) pulbere frunze uscate, 1 10 (14,5) mm. Înflorire, V–VII. Fruct
linguriţă, se introduce în gură, se mestecă silicvă patent erectă sau erectă.
în salivă şi se înghite.

MICSANDRE
SĂLBATICE (Erysimum diffusum
Enrh), fam. Brassicaceae/Cruciferae.
Plantă bianuală până la perenă,
miterofită-hemicriptofită, întâlnită în
locuri uscate, însorite, pietroase sau
ierboase, pe lângă drumuri, pe câmpuri
din zona stepei până la munte în etajul RECOLTARE. Părţile aeriene ale
fagului; se mai numeşte micsandră plantei (Erysimi herba) se recoltează în
galbenă, micsandră sulfurie; Franc: timpul înfloritului. Părţile aeriene ale
Vélar; Germ: Broch Schöterich; Magh: plantei cu fructificaţii (Erysimi semum)
Sárga viola (impropriu); Rus: Jeltuşnik. se recoltează când seminţele au ajuns la
Răspândită în Europa şi Asia maturitate. Se usucă la umbră în strat
(continental). subţire.
ISTORIC. Planta este cunoscută din COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
vechime fiind folosită în medicina Nestudiată. Sumar se cunoaşte că planta
populară pentru întărirea activităţii inimii. conţine glicozide cardiotonice
Erysimum, derivă din cuvântul grecesc reprezentate de helveticozidă, erimozidă
eryomai = a salva, a ajuta. Grecii numeau şi glucoerizimozidă.
astfel multe plante medicinale. În prezent PROPRIETĂŢI
în Rusia, plantei i se acordă o atenţie FARMACODINAMICE. Principiile active
deosebită. Părţile ei aeriene sunt folosite din plantă, inclusiv seminţe au acţiune
la preparate galenice cu acţiune cardiotonică asemănătoare strofantinei şi
cardiotonică. diuretică, fără acţiuni secundare.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină Stimulează funcţia inimii şi acţionează
pivotantă. Tulpină erectă, simplă sau asupra epiteliului renal mărind cantitatea
ramificată, înaltă de 30–120 cm, la de urină eliminată în timp.
MEDICINĂ UMANĂ.
început cu rozetă de frunze dese la bază.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
Frunze rozete linear lanceolate, îngustate
în peţiol lung, cu margini întregi sau tratarea bolilor de inimă şi rinichi şi
foarte rar şi mărunt denticulate, acoperite pentru stimularea activităţii inimii şi
rinichilor: a) infuzie, din 1 linguriţă
 99

plantă uscată şi mărunţită sau ½ linguriţă bifurcaţi. Lăstarii tineri au frunze în

seminţe peste care se toarnă o cană (200 rozete, alungit lanceolate, lent atenuate
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15– într-un peţiol scurt, acute, cu marginea
20 minute. Se strecoară. Se bea, după caz, întreagă sau fin denticulată, abundent şi
conţinutul a 1–2 căni pe zi dimineaţa şi alipit păroase. Frunzele superioare
spre seară; b) seminţe zdrobite, ½ asemănătoare, treptat descrescente,
linguriţă. Se introduce în gură, se mestecă sesile, cu baza cuneat atenuată. Flori
bine şi se înghite; c) pulbere frunze parfumate; în funcţie de soi sunt:
uscate, 1 linguriţă, se introduce în gură, se galbene, galbene-aurii, brunii închise,
mestecă în salivă şi se înghite. roşii, roşii ca sângele, violete, dispuse în
racem dens; caliciu din sepale
îngust-lanceolate, alipit-păroase; corola
din petale rotunde sau obovate,
MICŞUNELE brusc-îngustate în unguiculă; androceu
(Cheiranthus cheiri L), fam. din stamine lungi de 9–11 mm; gineceu
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee, din ovar, stil (1–2 mm) şi stigmat cu 2
bianuală până la perenă, camefită, lobi divergenţi. Înflorire, V–VII. Fruct,
cultivată mult în ghivece sau în grădinile silicvă 4-unghiulară. Seminţe aripate,
cu flori cu scop decorativ dar şi folosite în brun-deschise, cu putere germinativă de
scop medicinal; se mai numeşte floare de 5–6 ani.
violă, floare de vioară, foalchin de iarnă,
foalchine galbene, foaltine, levcoaie,
levcoaie galbenă, micsandră, micsandră
galbenă, micşunele de grădină, micşunele
galbene, micşunele ruginii, micşunele
ruginite, micşunică, şalboi, şilboi,
văzdoagă, vezdroagă, violă, violă de
iarnă, vioală galbenă, vioară galbenă,
violă galbenă; Bulg: Violka; Franc:
Cirofée; Germ: Goldack; Magh: Sárga
viola; Rus: Jeltofiol sadvoâi. Plantă
răspândită în Europa de Sud, Africa de RECOLTARE. Părţile aeriene
Nord, Asia de Sud-Vest. înflorite ale plantei (Cheiranthi herba) se
ISTORIC. Planta este cunoscută din recoltează după ora 11. se usucă în podul
Antichitate. Numele ştiinţific Cheiranthus caselor acoperite cu tablă. Seminţele
dat genului este compus din numele arab (Cheiranthi semen) se recoltează când
al plantei Kairi sau Kheyri şi din cuvântul ajung la maturitate.
grecesc ánthos = floare. La noi, planta a COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile
fost introdusă în secolul al XVII-lea. În aeriene înflorite ale plantei conţin
afară de valoarea ei decorativă, ea se mai heterozide cardiotonice reprezentate de
foloseşte în multe locuri în scop cheirotoxină şi cheirozidă A şi H care au
medicinal. Cultivată frecvent la sate şi ca aglicon strofantigenolul, precum şi
oraşe. tanini, mirozină, ulei eteric. Seminţele
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină conţin aceleaşi substanţe cărora li se
pivotantă, ramificată. Tulpină înaltă de adaugă acizii graşi.
20–60 cm, cu baza lignificată, erectă sau PROPRIETĂŢI
ascendentă, ramificată, abundent FARMACODINAMICE. Medicina
frunzoasă, acoperită cu peri paraleli, populară utilizează planta ca
antispasmodic şi diuretic. Conform
100

acestor norme fiziologice principiile Magh: Hegyi tüdőir; Rus: Meduniţa

active diminuează sau înlătură miugceaişaia. Răspândită în Europa,
contracturile muşchilor netezi din Asia.
organele interne; acţionează asupra ISTORIC. Plantă cunoscută din
epiteliului renal mărind cantitatea de urină Antichitate. Frunzele au fost folosite mult
eliminată în timp. Heterozidele stimulează în Evul Mediu în tratamentul bolil9or de
activitatea cardiacă. Seminţele sunt plămâni în special tuberculoză. Numele
folosite în compoziţia unor preparate cu Pulmonaria vine de la cuvântul latin
acţiune cardiotonică. Recent s-a pus în pulmo = plămân, cu referire la folosirea
evidenţă un efect antiviral faţă de virusul plantei în bolile de plămân. Ne
herpesului şi a poliomielitei. Florile au fundamentată ştiinţific, această utilizare
fost folosite în trec ut ca laxativ, de tratare a tuberculozei a fost
emenagog şi sedativ. A servit la apariţia abandonată.
ciclului menstrual, ca purgative uşoare în DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
constipaţie şi la diminuarea excitabilităţii scurt şi gros din care pornesc rădăcini.
nervoase. Frunze bazale mari, lat-eliptice sau
MEDICINĂ UMANĂ. lat-ovat-lanceolate, îngustate în peţiol,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru des-catifelat păroase adunate în rozetă;
stimularea funcţiei cardiace: extract frunze tulpinale ovate până la lanceolate,
uscat, din seminţe, 5 mg o doză care se sesile, des-catifelat-păroase; nervură
foloseşte odată. 2. Empiric, pentru tratarea mediană proeminentă. Flori roşii, apoi
bolilor de rinichi, herpesului, durerilor albastre-violacee; caliciu cu lacinii care
interne: infuzie, din plantă uscată şi depăşesc gâtul corolei, fin-păros; corolă
mărunţită peste care se toarnă o cană (250 pubescentă în interior; androceu cu
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15– antere negre-violacee sau gălbui.
20 minute. Se strecoară. Se bea conţinutul Înflorire, IV–V. Fructe, nucule. Atenţie!
a 1–2 căni pe zi. 3. Empiric, pentru a Această specie se deosebeşte de
provoca apariţia ciclului menstrual, Pulmonaria officinalis prin frunzele
combaterea constipaţie: decoct, din 1 bazale, care sunt alungite, lanceolate, cu
linguriţă plantă uscată şi mărunţită la o baza îngustată, de culoare verde-deschis,
cană cu apă (250 ml). Se fierbe 3–4 cu peri moi şi flori violacee, sau
minute la foc mic. Se lasă la răcit până la violaceu-albastră. La Pulmonaria
călduţ. Se strecoară. Se bea conţinutul a officinalis frunzele sunt eliptice cu baza
2–3 căni pe zi, cu înghiţituri rare. Uz trunchiată de culoare verde închis şi cu
extern. Pentru combaterea herpesului: peri asprii, iar florile virează de la roşu
cataplasmă, cu plantă proaspătă pisată şi spre albastru.
aşezată pe locul afectat.

MIEREA-URSULUI
(Pulmonaria mollis Wulfen et Hornem
syn P. montana Lej), fam. Boraginaceae.
Plantă perenă, hemicriptofită, comună,
frecvent întâlnită prin tufărişuri,
mărăcinişuri, crânguri, caracteristică
pentru pădurile de stejar; se mai numeşte RECOLTARE. Frunzele plantei
cuscrişor, mătasea-pământului, (Pulmonariae folium) se recoltează pe
peana-cucului, plămănărică, timpul înfloritului şi după înflorit; tot în
plumănărică; Germ: Berg-Lungenkraut;
 101

această perioadă se pot recolta părţile Se lasă acoperită 15–20 minute. Se

aeriene (Pulmonariae herba). Recoltarea strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe
se face pe timp frumos, cu soare, după ce zi. 2. Pentru tratarea gastritelor
s-a ridicat roua. Uscare se face la umbră, hiperacide, în ulcer gastric şi duodenal,
în strat subţire, pe rame, în poduri sau diaree, tuse de diverse etiologii, bronşită,
şoproane. Uscarea artificială, la 35–40oC. laringite, traheite, afecţiuni renale,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile remineralizare: infuzie, din 1 lingură
aeriene conţin saponozide, mucilagii, acid pulbere frunze sau frunze uscate
salicic (4%), tanoizi (6–10%), derivaţi mărunţite peste care se toarnă o cană
polifenolici, flobafene, polioze, care (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
hidrolizate formează acid galacturonic, acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
galactoză şi pentoză; acizii palmitic, bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz
stearic şi miristic; fitosterine, vitamina C extern. 1. Pentru tratarea rănilor: infuzie,
(3–4 g%), rezine, caroten, săruri minerale din 2 linguri frunze uscate mărunţite
(mai ales de magneziu). peste care se toarnă o cană (250 ml) cu
PROPRIETĂŢI apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
FARMACODINAMICE. Principiile active minute. Se strecoară. Se fac băi locale
din plantă au mai mult o acţiune diuretică sau se aplică comprese (efect cicatrizant).
şi sudorifică, depurativă, emolientă şi 2. Pentru tratarea degerăturilor,
antiinflamatoare, antidiareeică analgezic pecinginei: infuzie, din 2 linguri frunze
şi cicatrizant, expectorant şi antiseptic, uscate mărunţite peste care se toarnă o
remineralizant. Acţionează asupra cană (250 ml) cu apă clocotită. Se lasă
epiteliului renal mărind cantitativ secreţia acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Cu
şi excreţia de urină; măreşte sudoraţia soluţia obţinută se fac loţionări (frecţii
activând glandele sudoripare; activează locale) în cazul degerăturilor, iar în cazul
procesele de eliminare a toxinelor din pecinginei se pensulează pe suprafaţa
organism; prin mucilagiile pe care le bolnavă soluţia obţinută.
conţin relaxează ţesuturile şi diminuează MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
starea inflamatoare; diminuează sau intern. Pentru tratarea afecţiunilor căilor
suprimă senzaţia de durere; favorizează respiratorii, afecţiunilor renale, cistitelor:
procesul de epitelizare (vindecare) a a) decoct, din 100 g frunze uscate şi
rănilor; favorizează expectoraţia; au mărunţite la 200 ml apă. Se fierbe 5–10
proprietatea de a distruge minute. Se strecoară. Se răceşte. Se
microorganismele ce se găsesc pe ţesutul administrează prin breuvaj bucal (se
viu; aprovizionează organismul cu toarnă pe gât); b) infuzie, din 100 g
substanţe minerale; precipită proteinele frunze uscate şi mărunţite peste care se
din conţinutul intestinal, fiind adjuvante toarnă 200 ml apă în clocot, se lasă
în tratamentul afecţiunilor inflamatorii acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
acute ale intestinului. Recomandat în răceşte. Se administrează prin breuvaj
bronşite, laringite, tuse, răguşeală, bucal. Se mai administrează sub formă de
afecţiuni renale, diaree, ulcer gastric şi pulbere frunze sau de extract. Dozele de
duodenal, reumatism, cistite, răni, tratament: animale mari (cabaline,
pecingine, degerături, mătreaţă, crăparea taurine), 50–100–200 g; animale mijlocii
sânilor. (ovine, caprine, porcine), 20–50 g;
MEDICINĂ UMANĂ. animale mici (pisici, câini, păsări), 5–10–
FITOTERAPEIE. Uz intern. 1. Pentru 20 g. Uz extern. Pentru tratarea plăgilor:
tratarea cistitei: infuzie, din 1–2 linguriţe infuzie sau decoct pregătite ca mai sus.
frunze uscate şi mărunţite, peste care se Se spală local folosindu-se un tampon de
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. vată sau un pansament steril. Rol
102

emolient, expectorant, diuretic, astringent, cucerirea Daciei, mai târziu turcii l-au
antiseptic, hemostatic, cicatrizant. adus în Ţările Româneşti. Primele
documente scrise privind cultura
migdalului la noi sunt lăsate de Paul de
MIGDAL (Amygdalus Alepp, în anul 1650. În însemnările sale
communis L), fam. Rosaceae. Arbust sau de călători Prin Valahia şi Moldova,
arbore înalt până la 8–12 m, fanerofit, precizează că migdalii şi prunii erau
cultivat în regiunile calde din ţară; se mai foarte prosperi, mai ales în grădina
numeşte amigdal, badem, baiem, bagim, princiară a lui Vasile Lupu. Pomii
bădiniu, mandulă, măgdălan, mendulă, cultivaţi de ţărani luaseră amploare. Ion
pom de mandulă; Engl: Almond; Franc: Ionescu de la Brad în lucrarea
Amondier; Germ: Mandelbaum; Magh: Agricultura din judeţul Putna, arată că în
Mandulafa; Pol: Migdalina; Rus: Mindal anul 1868, la expoziţia pomicolă din
obâknovennâi; Sârbo-Cr: Mjendev. Focşani, un cultivator a fost premiat
Răspândit în Asia de Vest şi Sud-Vest. pentru cultura migdalului şi pentru
Naturalizat şi sălbăticit în China, India, îmbunătăţirea fructelor prin altoire. În
Ţările mediteraneene. cursul existent sub formă de manuscris
ISTORIC. Migdalul se numără printre Noţiuni de pomologie, 1880 Şcoala de la
cei mai vechi pomi luaţi în cultură. Patria Herăstrău, se scrie că migdalii creşteau în
migdalului este Asia Mică (Siria, Iran, România în aceleaşi regiuni cu piersicul,
Afganistanul) unde formează dumbrăvi şi aveau înălţimi de 6–7 m şi longevitatea
intră în componenţa pădurilor. Nu se de 45–50 ani. Prezenţa migdalului este
cunoaşte epoca când a început cultura semnalată şi de alţi autori în viile din
sistematică a migdalului. Se ştie însă că Dealul Mare. Soiurile străine de migdal
romanii şi grecii au jucat un mare rol în au fost introduse abia o dată cu
răspândirea lui în Italia, Franţa, Peninsula înfiinţarea primelor pepiniere de stat. Au
Iberică, Peninsula Balcanică etc. Astăzi, fost înfiinţate şi câteva livezi de migdal
cultura migdalului este foarte dezvoltată în cultură pură la Mărculeşti, Cernavodă
în Europa, America de Nord şi Asia Mică. (Valea Mieilor), Murfatlar, Pietroasele,
După datele FAO pe plan mondial există Miniş, Lovrin, Chilia Veche, Tohani etc
95 de milioane de pomi de migdale, dintre un număr mare de migdali se află prin
care 39 milioane în Italia, 37 milioane în grădinile personale ale ţăranilor din
Spania, 5 milioane în Maroc, 3,5 milioane Tulcea, Babadag, Mangalia, Moldova
în Portugalia, 2,3 milioane în Turcia, 2,2 Nouă, Moldova Veche, Lovrin, Şiria,
milioane în SUA (California), 1,5 Sarica, Calafat, Pleniţa, Cetate etc. Unul
milioane în Iran, 1,4 milioane în Franţa, din cele mai importante centre de cultură
1,2 milioane în Tunisia, 0,7 milioane în este în comuna Tohani, judeţul Prahova.
alte ţări. Rezultă că producţia de migdale Astăzi în România se află cultivat în
este realizate în centrele mediteraneene, perimetrul podgoriilor de pe colinele
cu deosebire în Italia şi Spania. În Subcarpaţilor Sudici şi în sudul
România arealul de răspândire a Dobrogei, Clisura Dunării, Podgoria
migdalului coincide cu cel al viţei de vie. Aradului (V. Cociu, 1967).
Introducerea migdalului pe teritoriul ţării DESCRIEREA SPECIEI. Sistem
noastre s-a făcut în mai multe etape. radicular profund ce depăşeşte de 2–3 ori
Primii migdali a fost aduşi de coloniştii raza proiecţiei coroanei. Tulpină înaltă
greci din vechile cetăţi de pe malul până la 8 (12) m, scoarţa brună, crăpată,
Pontului Euxin, apoi au urmat romanii lemn cu densitate mare, nuanţă roşie.
care au adus şi cultivat migdalul după Coroană ovoidă, largă, cu lujeri roşiatici,
glabri. Frunze ovat-lanceolate până la
 103

îngust-lanceolate, acuminate la vârf, sâmburilor şi ambalarea lor în saci de

cuneate la bază, margini întregi, sau pânză care se depozitează în magazii
fin-crenat-serate, cu peţioli scurţi (1,5–2 uscate, aerisite.
cm), glanduloşi. Flori roz, roşiatice până COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Seminţele
la albe, prevăzute cu vinişoare închise, proaspete conţin apă (88%), substanţe
sesile sau foarte scurt-pediculate. proteice (15–37%), grăsimi (33–70%),
Înflorire, III–IV. Fructe elipsoidale, hidraţi de carbon (7–20%), vitaminele A
verzi-brumării, turtite lateral, cu carnea (20µg%), B1 (0,20 µg%), B2 (0,60 µg%),
nesuculentă, verzuie. Sâmbure galben, cu niacin (4,2 mg%), C (1 mg%), săruri
numeroase adâncituri punctiforme. minerale de K (835 mg%), Ca (250 mg
Seminţe scorţoase, dulci sau amare. %), P (455 mg%), Fe (4,1 mg%).
Grăsimile sunt formate mai ales din acid
oleic (75%). Valoarea energetică, 651
kcal/100 g seminţe uscate.
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Cotiledoanele
seminţelor de migdale dulci au
importanţă terapeutică în medicina
umană tradiţională. Proprietăţi: foarte
nutritive, reechilibrante nervoase,
remineralizante, antiseptice intestinale.
Folosite intern în sarcină şi alăptare,
astenii fizice şi intelectuale, afecţiuni
RECOLTARE. Fructele ating nervoase, inflamaţii şi spasme ale
maturitatea deplină la 4–5 luni de la legat, gâtului, căilor pulmonare, genitale,
în funcţie de soi şi condiţiile climatice. În urinare, gastrointestinale, litiază urinară,
funcţie de aceste condiţii ele se recoltează demineralizare mai ales în tuberculoză,
la maturitatea deplină în decadele lunii convalescenţă, creştere, constipaţie,
septembrie până la jumătatea lunii colită de putrefacţie, diabet, iar extern în
octombrie. Recoltarea se face pe timp arsuri, dermatoze, crăpături ale pielii,
senin, cu soare, când fructele sunt complet piele uscată, dureri de urechi (otalgii).
uscate. La recoltarea timpurie, fructele se Florile au proprietăţi purgative şi
detaşează greu de pe ramuri, decojirea vermifuge moderate
mezocarpului este anevoioasă, iar fructele MEDICINĂ UMANĂ.
pot mucegăii. Recoltate la maturitatea FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
deplină fructele se desprind uşor de pe tratarea ulcerului gastric, gastritelor
ramură. Imediat după recoltare se separă hiperacide, colitelor de fermentaţie ş. a:
prin decojire de mezocarp, după care se consum de seminţe zdrobite, 30–35 g de
lasă 3–4 zile la uscare, în strat subţire. 2 ori pe zi sau 6 până la 15 g pe zi, de la
Fructele care nu se pot separa de caz la caz. 2. Pentru tratarea tusei şi
mezocarp se aşează în straturi de 30–40 laringitelor: a) decoct, din 50 g coajă la 1
cm, se stropesc cu puţină apă şi se litru de apă. Se fierbe 20 minute. Se bea
acoperă cu prelate timp de 2–3 zile. În conţinutul a 4 căni pe zi; b) decoct, din
ziua a treia sau a patra se ridică prelata şi 1–2 linguriţe frunze uscate, mărunţite la
se decojesc. Nu trebuie să se întârzie cană; se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi.
decojirea, deoarece miezul se brunifică şi 3. Pentru combaterea ulcerului, medicina
mucegăieşte. După uscare, sâmburii se populară recomandă: a) amestec din 30 g
sulfitează cu fum de pucioasă, timp de migdale dulci, 10 g lapte şi 5 g smântână.
15–20 minute. Urmează sortarea Se consumă într-o zi; b) sirop, din 500 g
104

seminţe de migdale dulci, 150 g seminţe communis). Se iau 50-100 picături, o dată
migdale amare, 125 ml apă, 750 g zahăr. pe zi, în puţină apă. 2. Pentru tratarea
Se freacă până se obţine o pastă, se anumitor boli, maceratul obţinut din
adaugă 1,5 litru apă rece şi 2,5 kg zahăr. mugurii de migdal se asociază cu alte
Se fierbe în baie de apă. Se parfumează cu macerate după cum urmează: a) cu
esenţă de portocale. Se consumă macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din
conţinutul a 2–3 pahare zilnic în amestec mugurii proaspeţi de măslin (Olea
cu apă minerală. 4. Pentru tratarea europaea), pentru nevroză fobică,
spasmelor, inflamaţiei stomacului, nevroză obsesivă, hipertensiune arterială,
intestinului, inflamaţiilor căilor urinare, hipercolesteroelemie, insuficienţă
tusei cu accese violente, palpitaţiilor: arterială, arterioscleroză. Se iau 50-100
lapte de migdale, pregătit din 50 g picături, o dată pe zi, în puţină apă; b) cu
migdale, 50 g miere, 1 litru de apă. Se macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din
înmoaie sâmburii de migdale în apă caldă, mlădiţe proaspete de rozmarin
câteva minute. Se curăţă de pieliţă şi se (Rosmarinus officinalis) pentru
pasează, adăugând puţină apă. Pasta hipertrigliceride; c) cu macerat glicero-
obţinută se amestecă cu restul de apă şi cu hidro-alcoolic 1 DH, din scoarţa
mierea. Se strecoară printr-un tifon fin. Se rădăcinilor de migdal, mugurilor
ia câte 1 lingură de 3 ori pe zi. 5. Pentru proaspeţi de sânger (Cornus sanguinea)
tratarea constipaţiei: ulei de migdale şi scoarţa internă proaspătă de pe
dulci, se ia 30 g dimineaţa, pe nemâncate, ramurile de lămâi (Citrus limon), pentru
pentru adulţi şi 10–15 g pentru copii. sindroame trombo-embolice cu
Acţiune laxativă, uşor purgativă. Uz hipertrombienemie. Se iau 50-100
extern. 1. Pentru tratarea arsurilor, picături, o dată pe zi, în puţină apă; d) cu
eczemelor, crăpăturilor pielii: lapte de macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, cu
migdale, pregătit din 100 g sâmburi. Se mlădiţe proaspete de mur (Rubus
lasă în apă 3–4 ore, se curăţă de pieliţă. Se fruticosus), pentru arterioscleroză
zdrobesc cu puţină apă rece într-un vas; se generalizată şi localizată. Se iau 50-100
amestecă cu un sirop preparat din 100 g picături, o dată pe zi, în puţină apă (F.
zahăr la 2 litri apă. Se foloseşte ca Piterà, 2000).
unguent. 2. Pentru tratarea psoriazisului:
decoct, din 20 g părţi aeriene la o cană
(200 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute. Se
lasă la răcit 20 minute. Se strecoară. Se MILOSTIVĂ (Gratiola
pun comprese pe zonele afectate. 3. officinalis L), fam. Scrophulariaceae.
Pentru tratarea eczemelor uscate, Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită,
arsurilor, erizipelului, pruritului, medicinală, întâlnită sporadic în toate
crăpăturilor pielii: ulei de migdale dulci, regiunile ţării, prezentă mai mult la
se unge de 2–3 ori pe zi locul afectat. 4. câmpie şi până în etajul gorunului, prin
Pentru tratarea otalgiilor (dureri de locuri umede, mlăştinoase, malul apelor,
ureche): ulei de migdale dulci, se pun şanţuri etc; se mai numeşte avrămească,
câteva picături în ureche înainte de avrămeasă, avrămească creştinească,
culcare. Redă supleţea timpanului. cărstănească, cărstinească, crestăneasă,
Gemoterapia. Uz intern. 1. Pentru crestănească, creştinească, cristinească,
tratarea tromboflebitei, dismetabolismului cârstinească, iarbă de om sărac, jeapse,
dislipidic, insuficienţă arterială, lemnul Domnului, mila Domnului,
arterioscleroză, slăbirea memoriei: petroacă, roză de deal, veninariţă;
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din Germ: Gemeines Gnadenkraut,
muguri proaspeţi de migdal (Amygdalus
 105

Gottesgnadenkraut; Magh:
Istenkegyelme, Cikorka; Rus: Avran
lekarstvennâi; Ucr: Bojderevo.
Răspândită în Europa, Asia, America de
Nord.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Moşii şi strămoşii noştri
foloseau decoctul plantei contra bubelor
dulci (eczemă infecţioasă la copii) şi
bubelor date sau aruncate, în tuse, dureri
de stomac, friguri şi de femeile care nu
aveau copii. Pusă în miere, în amestec cu RECOLTARE. Lăstarii floriferi cu
hrean, busuioc şi iarbă împuşcată frunze (Gratiolae herba) şi rădăcina
(Hypochoeris maculata), se lua contra (Gratiolae radix) se recoltează când
ofticii (tuberculoză). A mai fost folosită în planta a înflorit, pe timp frumos, însorit,
alte diferite afecţiuni ca diuretic, tonic după ora 11. Rădăcina se scoate mai spre
cardiac, în hidropizie, gută, toamnă. Uscarea ambelor produse se face
arteroscleroză, vermifug, purgativ etc. la umbră, de preferat în podul caselor
Numele Gratiola, vine de la cuvântul latin acoperite cu tablă. Uscare artificială la
gratia = graţie, recunoştinţă, milă, cu 30–40oC.
privire la însuşirile ei fiind considerată ca COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
excelentă plantă medicinală. conţine uleiuri grase, glicozidele
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom graţiolidina, graţiosolina, graţiolacrina,
repent, articulat, cu numeroase rădăcini graţiotoxina. Mai conţine saponozide,
adventive. Tulpină fistuloasă, erectă sau substanţe amare, rezine, tanin, acid
ascendentă, înaltă de 20–60 (80) cm, butilic etc. Graţiolidina prin hidroliză
glabră, simplă sau puţin ramificată, în produce graţiogenina şi glucoza.
partea inferioară cilindrică, în cea PROPRIETĂŢI
superioară 4-unghiulară. Frunze opuse, FARMACODINAMICE. Medicina
glabre, lanceolate, acute, sesile, populară a întrebuinţat-o un timp pentru
semiaplexicaule, pe margine spre vârf acţiunea sa purgativă, diuretică,
distanţat serate, spre bază întregi, pe antihelmintică, vomitivă şi
ambele feţe glandulos punctate. Flori tonic-cardiacă. Are acţiune
gălbui cu tubul alungit şi gălbui-vărgat, la purgativ-drastică, determinând evacuarea
interior cu peri gălbui, solitare, axilare; conţinutului intestinal; acţionează asupra
caliciu 5-partit; corolă tubuloasă; epiteliului renal mărind excreţia şi
androceu din 4 stamine, dintre care 2 secreţia de urină; provoacă eliminarea
fertile mai scurte şi 2 sterile reduse la viermilor intestinali; provoacă vomă;
filamente. Înflorire, VI–IX. Fruct, capsulă stimulează unele funcţii ale inimii. Fiind
ovoidal sferică, cu vârful ascuţit, lungă de o plantă toxică, utilizarea acestei plante
6–7 mm, mai scurtă decât caliciul, cu este foarte limitată.
deschidere prin 4 valve. Seminţe mici, MEDICINĂ UMANĂ.
numeroase, reticulate. FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
pentru stimularea activităţii inimii,
combaterea viermilor intestinali, tratarea
de boli renale, gută, arteroscleroză: a)
infuzie, din ½ linguriţă frunze şi flori
mărunţite peste care se toarnă o cană
106

(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă în tinereţe glandulos pufos păroşi. Frunze
acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea sempervirente, opuse, oval lanceolate,
conţinutul unei căni pe zi cu înghiţituri acute, cu marginile întregi, coriacee,
rare; b) decoct, din ½ linguriţă rădăcină lucioase, pe dos cu punctaţiuni
pisată la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe glanduloase, lungi de 1–3 cm şi late de
3 minute. Se lasă la răcit 15–20 minute. 0,5–1 cm, cu miros aromatic. Flori albe,
Se strecoară. Se bea conţinutul a 1 cană cu aşezare axilară, solitare, frumos
pe zi, cu înghiţituri rare, în două reprize. mirositoare; cu caliciu dialisepal şi corolă
Fitohomeopatie. Uz intern. 1. Pentru dialipetală. Înflorire, VI–IX. Fruct bacă
tratarea diareelor de vară şi a diareelor ovoidală, neagră albăstruie, de mărimea
infantile după apă rece: tinctura-mamă, în bobului de mazăre, aromată şi plăcută la
diluţiile centezimale a 3-a şi a 4-a. 2. În gust. Seminţe reniforme
dispepsiile cronice şi vomă biloasă:
tinctura-mamă, se administrează în
diluţiiele centezimale a 4-a şi a 5-a. 3.
Pentru congestii uterine cu nimfomanie:
tinctura-mamă, se administrează în
diluţiile centezimale de la a 5-a la 7-a (M.
Neagu Basarab, 1984).

MIRT (Myrtus communis

L), fam. Myrtaceae. Arbust ornamental, RECOLTARE. Frunzele (Myrti
medicinal, cultivat prin apartamente şi folium) se recoltează în orice anotimp
sere, întreaga plantă miroase foarte (cel mai bine este în timpul verii), se
frumos; se mai numeşte mirt frumos, usucă la umbră, în strat subţire. Se
mirtuţ; Engl: Myrtle; Franc: Myrte; păstrează în săculeţ de pânză.
Germ: Echte Myrte; Magh: Mirtusz; COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
Rus: Mirt. Răspândit în regiunea conţin ulei volatil constituit din mirtenol,
mediteraneană, unde formează tufişuri eucaliptol şi un complex floroglucinolic,
pururi verzi. Trece şi în Asia Mică. Genul mirtucumulonele A şi B. Mai conţine o
mai este întâlnit în Australia, Noua cantitate apreciabilă de tanin (Em.
Zeelandă, America de Sud, cu până la 105 Grigorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu,
specii. 1986).
ISTORIC. În locurile de origine PROPRIETĂŢI
planta este cunoscută încă din Antichitate. FARMACODINAMICE. Principiile active
Numele Myrtus, vine de la cuvântul din frunze posedă acţiune astringentă,
grecesc myron = balsam. Arbustul este antiseptică, bacteriostatice faţă de agenţii
citat de Homer ca myron, iar la Plinius cel grampozitivi şi gramnegativi. Datorită
Bătrân ca myrtus care se menţine şi astăzi. taninurilor pe care le conţine cu rol
Nu se cunoaşte epoca când arbustul a fost astringent execută o acţiune hemostatică
adus pe teritoriul ţării noastre. Din locală prin precipitarea proteinelor,
vechime ceaiul de frunze şi ramuri se lua contractă capilarele şi diminuează
contra tusei, în tratamentul bolilor de secreţiile; împiedică înmulţirea
inimă şi ale vezicii urinare. bacteriilor şi determină distrugerea lor.
DESCRIEREA SPECIEI. Arbust înalt Planta intră, alături de oxitetraciclină,
până la 5 m, cu lujerii virgaţi, în 4 muchii, terpineol şi phalcodine, în compoziţia
unor specialităţi farmaceutice pentru
 107

tratamentul afecţiunilor căilor respiratorii de mai sus ramificată, cu ramuri zvelte,

şi combaterea viermilor intestinali. frunzoase, la vârf cu calatidii des
Medicina populară foloseşte frunzele îngrămădite umbeliform. Frunze bazale
uscate pentru tratarea afecţiunilor uscate în timpul înfloririi. Frunze
respiratorii, cardiovasculare şi ale vezicii tulpinale inferioare, oblanceolate sau
urinare. eliptice, lent atenuate în peţiol; cele
MEDICINĂ UMANĂ. superioare alungit ovate, scurt atenuate,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru subsesile, pe dos suriu crispul păroase, pe
tratarea afecţiunilor respiratorii, faţa opac verzi, cu peri rari şi aspri.
cardiovasculare şi ale vezicii urinare: Calatidii foarte numeroase, paniculate,
infuzie, din o linguriţă cu vârf frunze repartizate pe vârful ramurilor în raceme
uscate şi mărunţite peste care se toarnă o dese, umbeliforme. Involucru
cană (250 ml) cu apă în clocot. Imediat campanulat. Flori galbene, cele radiare
vasul de acoperă. Se lasă 20 minute. Se nelignificate, numai în aparenţă lipsesc,
strecoară. Se bea conţinutul a 1–3 căni pe fiind mai scurte decât involucrul şi
zi în funcţie de caz. 2. Pentru combaterea ascunse sub foliolele acestuia. Înflorire,
viermilor intestinali: ulei de mirt, 2 VII–IX. Fructe, achene lungi de 2,5 mm,
linguriţe amestecate cu puţină miere, luate alipit scurt păroase.
dimineaţa pe stomacul gol. Efect
vermifug. Uz extern. Pentru vindecarea
rănilor, bubelor: infuzie, din o lingură
frunze mărunţite peste care se toarnă o
cană (250 ml) cu apă în clocot. Imediat
vasul de acoperă. Se lasă 20 minute. Se
strecoară. Se fac spălături locale de 2–3
ori pe zi folosindu-se un pansament steril.

MOARTEA RECOLTARE. Părţile aeriene ale

PURECELUI (Inula conyxa D. C), plantei (Inulae conyxae herba) se
fam. Asteraceae/Compositae. Plantă recoltează în timpul înfloririi, pe timp
erbacee, perenă, hemicriptofită, întâlnită însorit, după ce s-a ridicat roua. Se usucă
sporadic pe coaste stâncoase şi tufărişuri, la umbră în podul caselor acoperite cu
la marginea pădurilor, din zona silvostepei tablă.
până în etajul fagului; se mai numeşte COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
avrămească; Engl: Ploughman’s conţine în partea aeriană ulei eteric,
spikenard; Germ: Dürrwurz, taninuri şi substanţe amare.
Ruhrwurzel; Magh: Eredei peremizs; PROPRIETĂŢI
Rus: Deviasil obâknovennâi. Răspândită FARMACODINAMICE. Medicina
în Europa. populară a folosit planta ca stomahic,
ISTORIC. Planta este cunoscută din diuretic şi depurativ. Principiile active pe
vechime. Folosită în trecut ca stomahic, care le conţine favorizează digestia prin
diuretic şi depurativ. stimularea secreţiei sucului gastric şi
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină intestinale; acţionează asupra epiteliului
fuziformă, ramificată. Tulpină viguroasă, renal mărind cantitatea de urină eliminată
înaltă până la 100 cm, cilindrică, în timp; activează procesele de eliminare
aspru-pătoasă, adesea de la mijloc sau şi a toxinelor pe cale gastro-intestinală,
renală şi prin glandele sudoripare. Utilă
108

în stimularea digestiei, în boli renale şi ale Ural. În Pleistocen, sub influenţa

căilor urinare precum şi de eliminare din glaciaţiunilor cuaternare molidul a suferit
corp a toxinelor. diferite transformări. În centrele sale de
MEDICINĂ UMANĂ. refugii glaciare se află şi Carpaţii
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru româneşti, de unde, în perioadele
stimularea poftei de mâncare şi stimularea postglaciare cu climă mai blândă, a
digestiei, tratarea bolilor de rinichi, a migrat către nord-est şi nord. În ultima
bolilor căilor urinare şi eliminarea glaciaţiune, Würm, molidul s-a refugiat
toxinelor din corp: infuzie, din 1 linguriţă şi localizat în patru regiuni europene: în
plantă uscată şi mărunţită fin peste care se Rusia între stepele reci, nordice,
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. subarctice şi stepele sudice, calde; la
Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. poalele Carpaţilor Orientali şi Carpaţilor
Se bea conţinutul a 1–2 căni pe zi la Meridionali; în zona Alpilor Dinarici
intervale de 5–6 ore. până la poalele estice ale Alpilor; în
Munţii Apenini. În Carpaţii româneşti a
găsit condiţii favorabile în perioadele
MOLID (Picea abies (L) aspre ale ultimei glaciaţiuni. Carpaţii
Karst, syn P. excelsa (Lam) Link), fam. Orientali au oferit condiţii mai bune de
Pinaceae. Arbore conifer, răşinos, refugii interglaciare decât în Carpaţii
megafanerofit, întâlnit la noi în zona Meridionali. În Carpaţii Orientali s-a
montană din tot lungul Munţilor Carpaţi, realizat geneza a noi forme morfologice
formând păduri întinse, curate şi ecologice de molid cu o vitalitate
(molidişuri) sau împreună cu bradul, deosebită, cu o excepţională capacitate de
uneori cu fagul, în etajul superior şi biosinteză, prin calităţi deosebite ale
subalpin, pe cele două versante, ocupând lemnului (V. Stănescu, N. Şofletea, Oana
cca 22% din suprafaţa împădurită a ţării, Popescu, 1997). Existenţa din vechime a
peste un milion hectare; se mai numeşte molidului în Carpaţii româneşti a fost
brad, brad înalt, brad negru, brad roşu, precizată de Emil Pop prin analiza
brădaică, buhaci, chin, chin înalt, molete, palinologică făcută în mlaştinile de turbă.
molid alb, molid gras, molid săc, molidar, Polenul de molid a fost găsit în mlaştinile
moliduţ, molidiv, molidiv roşu, molift, de turbă din Transilvania încă din
molin, molitiv, molitivă roşie, molizel, epocile cele mai târzii ale glaciaţiunii
padină, păhui, pin roşu, podină, silhă, Würm (Emil Pop, 1964, 1971). Molidul
târş, târscior; Germ: Fichte, carpatic, reprezintă o rasă geografică
Fichtenbaum; Magh: Lucfenyő, unitară, cu un fond de gene global, nu
Lucfenyöfa, Szurkosfenyö; Rus: El identic, dar cu numeroase echivalente la
evropeiskaia; Ucr: Smereka, Jaleţa. diferite populaţii şi provenienţe. El a fost
Răspândit în Europa. Având arealul cunoscut de locuitorii teritoriului actual
fragmentat de două disjuncţii: disjuncţia al României încă cu mult înainte de
din centrul Poloniei şi disjuncţia din zona Antichitate. Dacii îi numeau malaidua –
nordică a Carpaţilor noştri. brădilă/brădoac. Ei îi foloseau lemnul la
ISTORIC. Molidul are origine foarte diferite construcţii, mugurii pentru
vechie. În Era Mezozoică cunoştea deja o combaterea tusei şi nodul de lemn pentru
mare dezvoltare. Molidul european durerea de dinţi, iar conurile tinere pentru
datează din Terţiar – perioada Pliocenă tratarea afecţiunilor pulmonare. Ceaiurile
sau chiar Miocenă, adică de mai multe din vârfurile tinere de molid îndulcite cu
milioane de ani. Se consideră că molidul miere se foloseau pentru bolile de ficat şi
european a ajuns la noi din Orientul splină. Aceste tratamente empirice s-au
Îndepărtat trecând prin Siberia şi Munţii păstrat până în zilele noastre.
 109

DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină

tipic trasantă, lipsită de pivot, de multe ori
cu ramificaţii groase, dinspre colet la
suprafaţa solului. Tulpină cilindrică,
dreaptă, înaltă până la 50 (60) m, cu
diametrul maxim de 2 m. Scoarţa bătrână
cu ritidom brun-roşcat până la cenuşiu, se
exfoliază în solzi de forme diferite. Lemn
de culoare albă cu nuanţe gălbui, cu raze
medulare vizibile în secţiune radială şi RECOLTARE. Cetina se recoltează
inele anuale vizibile în secţiune tot timpul anului, din parchetele de
transversală fără duramen evident, cu exploatare forestieră. Mugurii (Turio
canale rezinifere. Coroană abieti) se recoltează primăvara şi se
ascuţit-piramidală, uneori aproape prelucrează imediat. Scoarţa (Piceae
columnară. Ramuri dispuse verticilat, abieti cortex) se recoltează de pe
întinse orizontal sau aplecate, spre ramurile mai tinere. Se usucă la umbră,
extremităţi încovoiate în sus. Lujeri tineri în camere aerisite, în strat subţire. Se
bruni sau galbeni-roşiatici. Mugurii păstrează în saci de hârtie.
nerăşinoşi, cei laterali ovoizi, iar cei COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
terminali conici, ascuţiţi. Frunze conţine tanin, rezine, uleiuri eterice (0,5–
aciculare, puţin încovoiate, perene (5–7 2%), terebentină, acid acetic, fitoncide,
ani), rigide, în 4 muchii, mucronate, lungi tananţi, răşină, gume, ceruri, substanţe
de 1–2,5 cm, aşezate spiralat pe ax. uşor amare, microelemente, un complex
Fructifică la 3–4 ani. Flori vitaminic etc.
unisexuat-monoice; cele mascule, PROPRIETĂŢI
amentiforme, roşii-gălbui, diseminate în FARMACODINAMICE. Frunzele
toată coroana, produc polen în cantităţi aciculare, mugurii, scoarţa şi răşina au
enorme; cele femele, erecte, roşii sau utilizări terapeutice în medicina umană şi
galbene, sub formă de conuri cilindrice veterinară tradiţională. Frunzele aciculare
sau conic-cilindrice, lungi de 10–15 (20) tinere şi mugurilor li se atribuie acţiune:
cm, în tinereţe verzi sau roşii, la eupeptică, bahică, antidiareeică,
maturitate maro-brunii. Solzi pieloşi, astringentă, mineralizantă,
rombic-ovaţi, persistenţi, acuminaţi. antiinflamatoare, antireumatismală. Ajută
Înflorire, IV–VI. Polenizare anemofilă. la stabilirea unei digestii normale,
Sămânţa brun-negricioasă, aripată. Putere calmează tusea, suprimă diareea,
germinativă, 70–80%. Semănaţi aprovizionează organismul cu macro- şi
primăvara, răsar în 4–5 săptămâni. microelemente, combate inflamaţiile şi
Germinaţie epigee, plantule cu 5–10 reumatismul. Taninul pe care îl conţine
cotiledoane fin-dinţate. Puieţii cresc încet precipită proteinele din conţinutul
în primii 4–5 ani, apoi se activează rapid, intestinal, iar uleiurile volatile cu efecte
lujerii anuali depăşind de multe ori 1 m antibacteriene ajută la combaterea stărilor
lungime. Longevitate, 600 ani. Uşor de diareice şi a inflamaţiilor intestinale.
doborât de vânt din cauza înrădăcinării MEDICINĂ UMANĂ.
superficiale. FITOTERAPIE. Uz intern. 1. pentru
tratarea afecţiunilor pulmonare şi ca
diuretic: a) infuzie, din 2 linguri muguri
peste care se toarnă o cană cu apă în
clocot. Se acoperă şi se lasă 10 minute.
110

Se strecoară, se îndulceşte cu miere. Se ½ kg boz la 10 l de apă. Se fierbe 30–40

bea ½ litru pe zi. b) sirop de muguri, din 1 minute. Soluţia obţinută se adaugă apei
kg muguri la 2 litri apă. Se fierbe 15–20 de baie.
minute. Se lasă la răcit. Se adaugă la 1 Fitohomeopatie. Uz intern.
litru soluţie din muguri şi 900 g zahăr. Se Terebentina (răşini şi uleiuri volatile)
fierbe până dă în clocot. Se pune în sticle care se scurge din trunchiul bradului,
închise la culoare. Se astupă cu dop. Se serveşte la pregătirea tincturii mame. 1.
păstrează la loc răcoros; c) sirop de În infecţiile urinare ale prostaticilor sau
muguri, pregătit într-un borcan de 5 litri vârstnicilor, nefrită acută, cistită,
(un strat de muguri şi un strat de zahăr). albuminurie, hematurie, uretrită acută,
Se lasă 10 zile la soare, timp în care lasă enterocolite acute, dizenterie, meteorism,
sucul. Se strecoară şi se stoarce prin tifon. hemoragii intestinale, stare tifică:
Se dă în clocot. Se trage în sticle închise tinctura-mamă, se administrează în
la culoare şi se astupă cu dop. Se diluţiile centezimale de la a 5-a la a 7-a.
păstrează la rece. Se consumă cu apă bolnavul mai prezintă: polikiurie, limba
minerală câte 1–2 pahare pe zi. 2. Pentru uscată, roşie, uneori arzătoare
tratarea erupţiilor tegumentare, (dureroasă), faţa palidă, sudori reci – mai
reumatismului, afecţiunilor pulmonare: ales la membrele inferioare, dureri renale
infuzie, din 1 lingură frunze peste care se surde (cu arsură în lungul ureterelor,
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. diaree apoasă (verzuie sau sangviolentă,
Se lasă acoperită 10–15 minute. Se arzătoare la nivelul rectului şi anusului).
strecoară. Se îndulceşte după gust. Se bea 2. În hemoragiile pasive din stările
conţinutul a 1–2 căni pe zi. Uz extern. 1. infecţioase acute, cu congestia şi
Pentru tratarea rănilor şi bubelor: alifie, inflamarea mucoaselor, paloarea feţei,
din răşină amestecată cu ceară de albine şi prostaţie şi slăbiciune cu arsuri în
unt proaspăt. Se unge local. 2. Pentru regiunea organului care sângerează:
tratarea reumatismului, erupţiilor tinctura-mamă, se administrează diluţiile
tegumentare: baie, cu decoct din ramuri centezimale a 4-a şi a 5-a. bolnavul are
tinere de molid adăugat la apa (încălzită la frecvente hematurii, hemoragii
37oC) din cadă; în cadă se pun şi 2 kg intestinale, hemoptizii (M. Neagu
frunze proaspete. 3. Empiric, pentru Basarab, 1984).
alinarea durerilor de dinţi: decoct, din nod Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru
de molid. Se scoate nodul din lemnul de tratarea demineralizării la copii şi
molid. Se ciopleşte scoarţa albă până la adolescenţi, carenţelor minerale la adulţi,
miezul roşu al nodului. Se fierbe într-un decalcifierii, consolidării fracturilor
vas smălţuit 50–60 minute. Soluţia osoase, tulburărilor de dentiţie, cariilor
obţinută se păstrează într-o sticlă perfect dentare, paradontozei, hipertrofiei
închisă; la nevoie, se ţine soluţie în gură. glandulare şi diatezei limfatice, durerilor
4. Empiric, pentru tratarea colicilor osoase de creştere la copii, tulburărilor
intestinale, durerilor reumatice, varicelor: neuro-musculare apărute ca urmare
băi, cu decoctul obţinut din frunzele nematabatizării calciului: macerat
proaspete de molid. Imediat după cules, se glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din muguri
cântăresc 2 kg de frunze împreună cu proaspeţi de molid (Picea abies). Se iau
rămurele tinere. Se fierb într-un vas cu o 30 picături, de 1-3 ori pe zi, în funcţie de
cantitate corespunzătoare de apă. vârstă, cu 15 minute înainte de masă.
Decoctul obţinut se adaugă în întregim e Pentru a înlătura demineralizarea la copii
apei de baie. 5. Empiric, pentru tratarea şi adolescenţi se iau 50-70 picături pe zi.
reumatismului: decoct, din 1 kg conuri de Pentru prevenirea cariilor dentare se iau
molid, ½ kg frunze proaspete de stejar şi 50 picături, de 2 ori pe zi, în puţină apă,
 111

cu 15 minute înainte de masă. La copii se hidro-lcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi

prescriu 20-30 picături în apă, de 2 ori pe de molid (Picea abies), în asociere cu
zi, dimineaţa şi seara. 2. Pentru tratarea maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
tulburărilor de creştere: macerat glicero- din muguri proaspeţi de tei (Tilia
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi tomentosa). Se iau 50 picături, de 2 ori pe
de molid (Picea abies), în asociere cu zi, în puţină apă (F. Piterà, 2000).
maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH, MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
din muguri proaspeţi de mesteacăn intern. Pentru tratarea gastroenteritelor,
(Betula pendula), din mugurii proaspeţi anorexiei, debilităţii, ca tonic general,
de porumbar (Prunus spinosa) şi din mai ales pentru tineretul în creştere: a)
mlădiţe proaspete de măceş (Rosa infuzie, din 1 kg cetină proaspătă de
canina). Se iau 50-70 picături, o dată pe molid peste care se toarnă 10 litrii apă la
zi, în puţină apă, înainte cu 15 minute de 80oC. Se lasă acoperită 4 ore. Se
masă. Acest tratament este util copiilor în strecoară, se răceşte şi se administrează
caz de inapetenţă, rino-faringite, traheo- prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b)
bronşite cronice şi ca stimulator de decoct, din 1 kg cetină proaspătă la 10
creştere. 3. Pentru tratarea osteoporozei litrii apă. Se fierbe 30–40 minute. Se
infantile şi a bătrânului: macerat glicero- strecoară. Se răceşte şi se administrează
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi prin breuvaj bucal. Dozele de tratament:
de molid (Picea abies), în asociere cu animale mari (cabaline, taurine) adulte,
maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH 5–10 litri, la viţei de 3 săptămâni 1 litru;
din mlădiţe proaspete de mur (Rubus animale mijlocii (ovine, caprine,
fruticosus) şi din mlădiţe proaspete de porcine), 2–3 litrii, la purcei şi miei,
arbore mamut (Sequoia giganteum). Se 0,250–0,500 litri; animale mici (pisici,
iau 50 picături, de 2 ori pe zi, în puţină câini, păsări), 0,100–0,250 litri. Atenţie!
apă, cu 15 minute înainte de masă. 4. Ne respectarea dozelor duce la fenomene
Pentru tratarea de rahitism şi de de intoxicaţie. Simptoame: colici, febră,
mineralizare la copii: macerat glicero- tremurături musculare, constipaţie urmată
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de diaree apoasă, hematurie. Se intervine
de molid (Picea abies), în asociere cu cu lapte, decoct de in, purgative saline,
maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH, infuzie din flori de tei, cărbune
din muguri proaspeţi de mesteacăn medicinal, tratament simptomatic, tonice
(Betula pendula) şi din mlădiţe proaspete cardiace (E. Neagu, C. Stănescu, 1985).
de măceş (Rosa canina). Se iau 30-50
picături, de 2 ori pe zi, în puţină apă, cu
15 minute înainte de masă. 5. Pentru
tratamentul de adenoidită, angine şi rino- MORCOV (Daucus
faringite recidivante ale copiilor cu carota L. ssp. sativum (Hoffm) Arc), fam.
hipertrofie glandulară: macerat glicero- Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee,
hidro-alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi bianuală, alogamă, legumicolă, cu
de molid (Picea abies), în asociere cu valoare terapeutică, meliferă, înaltă până
maceratele glicero-hidro-alcoolice 1 DH, la 120–150 cm, foarte apreciată pentru
din muguri proaspeţi de mesteacăn pufos conţinutul său în vitamine şi săruri
(Betula pubeicens), muguri proaspeţi de minerale; se mai numeşte bâlă, caroţi,
nuc (Juglans regia) şi din mlădiţe mârcov, morcochei, murcoi, rădăcină
proaspete de măceş (Rosa canina). Se iau dulce; Engl: Carrot; Franc: Carrotte;
30 picături, de 2-3 ori pe zi, în puţină apă, Germ: Möhre, Mohrrübe; Magh:
cu 15 minute înainte de masă. 6. Pentru Murok; Rus: Morkov ogorotnaia; Ucr:
tratarea spasmofiliei: macerat glicero-
112

Morkov. Răspândit în Europa, Asia,

America.
ISTORIC. Morcovul cultivat provine
din selecţia şi ameliorarea morcovului
sălbatic din bazinul mediteranean. Este
menţionat de Plinius cel Bătrân în
scrierile sale încă din Antichitate. A fost
folosit din străvechi timpuri ca plantă
medicinală, apoi ca plantă alimentară de
către greci, romani, arabi. Cultura lui se
practica cu mai bine de 3000–4000 ani
îHr. Cu 2500 ani îHr era cultivat în
Grecia, de unde a fost preluat de ţările
Imperiului Roman. În Europa, Asia,
RECOLTARE. Se realizează în
America cultura morcovului s-a extins în
ultima decadă a lunii septembrie,
secolele XIII–XV. În prezent ocupă cca
începutul lunii octombrie. Producţia 15–
80% din suprafeţe cultivate cu plante
20 t/ha. Pentru scopuri fitoterapeutice
legumicole pentru rădăcini tuberizate. În
rădăcinile (Daucusi carotae radix) se
România se cultivă în toate judeţele. Cele
recoltează din grădini la nevoie. Frunzele
mai favorabile condiţii le are pe luncile
(Daucusi carotae folium) se recoltează şi
râurilor din Transilvania, Crişana,
se folosesc proaspete. Pentru utilizarea
nord-vestul Moldovei. Cei mai mari
lor în sezonul rece se usucă la umbră, în
morcovi s-au obţinut în Suedia, ei având
strat subţire, de preferat în poduri
lungimea de 32 cm şi diametrul de 22 cm.
acoperite cu tablă. Fructele (Dacucusi
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
carotae fructus) se recoltează din
pivotantă, tuberizată, de culoare
culturile semincere când acestea ajung la
portocalie; după 40–60 zile de la
maturitatea fiziologică. Se taie
germinare începe să se îngroaşe, ca
inflorescenţele, se usucă şi apoi prin
urmare a depunerii substanţelor nutritive
frecare în palme se obţin fructele. Se
de rezervă. Ea cuprinde 3 zone: coletul,
păstrează în saci de hârtie sau de pânză.
provenit din epicotil; gâtul provenit din
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rădăcina
hipocotil; rădăcina propriu-zisă, provenită
conţine apă (80%), protide (1%), hidraţi
din raticulă. Tulpină floriferă ramificată,
de carbon (6%), sodiu (35 mg%) potasiu
fistuloasă, cilindrică, striată, pubescentă.
(235 mg%), calciu (30 mg%), fosfor (25
Frunze penat-compuse, peţiolate, cu
mg%), fier (0,7 mg%), vitaminele A
limbul de 2–3-pentat-partit, cu foliole
(1.120 µg%), B1 (0,05 mg%), B2 (0,05
pentafide, lobi lanceolaţi, ascuţiţi. Flori
mg%), niacin (1 mg%), C (7 mg%), K,
mici, albe, uneori cu nuanţă roşiatică,
Mg, S, Cu, Br, asparagină, daucarină,
hermafrodite, grupate în umbele compuse.
ulei volatil. Frunzele conţin acizii cafeic
Inflorescenţa are la bază un involucru cu
şi ferulic, clorofilă (10,28 mg/g substanţă
numeroase bractee penat-partite.
proaspătă), flavonoizi (1–2 mg/kg
Polenizare entomofilă. Înflorire, VI–IX.
substanţă proaspătă), glicozizi, diferite
Fructe, dicariopse ovoide sau elipsoidale,
hidrocarburi, fitosteroli, macroelemente
cu 5 coaste dorsale principale şi 4
reprezentate de N, Na, Ca, Mg, S şi
secundare pe care se află ţepi mici.
microelemente Al, Fe, Zn, Mn, Si, Ni,
Facultate germinativă scăzută, 60–70%;
As, I, F, Co în cantităţi mai mari decât în
se păstrează 2–3 ani.
rădăcină. Prezenţa 90Sr ca substanţă
nocivă se acumulează în cantităţi de cca
 113

10 ori mai mari decât în rădăcină, iar prevenirea bolilor infecţioase şi

azotaţii de 3 ori mai mari. Florile şi degenerative, prevenirea îmbătrânirii,
fructele conţin glicozizi flavonici ai căror prevenirea ridurilor, iar extern cu
agliconi sun quercetina şi kempferolul. În rezultate bune în arsuri, furuncule, ulcere,
hidrolizatele acide ale fructelor s-au pus plăgi, eczeme, pecingine, impetigo pe
în evidenţă agliconii, crisină, apigenină, faţă, crăpături ale pielii, degerături,
luteolină, kempferol şi quercetină. abcese şi cancere ale sânului (ca
Nectarul, pe lângă substanţe de natură tratament de ajutorare), epiteliom (ca
organică, conţine K, Na, Mg şi Ca. Uleiul tratament de ajutorare). Frunzele de
eteric din seminţe (98%) este format din morcov conţin o serie de pigmenţi
-tuien (0,31%), -pinen (0,31%), porfirinici care stimulează secreţia
camfen (4,43%), -pinen (1,11%), hormonului gonadotrop hipofizar.
limonen (0,66%), -felandren (4,42%), MEDICINĂ UMANĂ.
acetat de geranil (6,63%), acetat de FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
terpinil (18,65%), acetat de bornil prevenirea îmbătrânirii: rădăcina
(5,65%), carotol (36,34%), daucol consumată ca atare. Se scoate din
(13,30%) şi bisabolen (Georgeta pământ, se spală, se curăţă suprafaţa prin
Enăchescu, 1984). răzuirea uşoară cu cuţitul şi se mănâncă.
PROPRIETĂŢI Pentru favorizarea masticaţiei se poate da
FARMACODINAMICE. Rădăcinile, prin răzătoare. 2. Pentru tratarea
frunzele şi fructele au utilizări terapeutice catarurilor gastrointestinale, ca
în medicina umană tradiţională. antianemic, diuretic şi depurativ, pentru
Proprietăţi generale: tonic, remineralizant, întărirea vederii (mai ales seara), în boli
sporeşte numărul de globule roşii şi de piept, boli hepatice (hepatită cronică),
hemoglobină, întăreşte imunitatea astmă, menstruaţie abundentă: a) suc, din
naturală, stimulează creşterea, reglează rădăcină, obţinut la mixer sau centrifugă
funcţia intestinală, antiputrid şi cicatrizant pentru sucuri; se beau dimineaţa câte 100
gastric, antiputrid şi cicatrizant intestinal, ml; b) suc, amestecat cu 2 părţi zahăr; se
expulzează din organism toxinele şi beau mai multe linguri în timpul unei
produşii rezultaţi din dezasimilare, zile. 3. Pentru combaterea diareei la nou
fluidifică bila, produce fluidificarea născuţi: supă, din 500 g rădăcină rasă sau
secreţiilor bronhice, produce creşterea tăiată mărunt. Se fierbe în 750 ml apă 30
secreţiei de urină mărind diureza, minute. Se pasează şi se completează cu
favorizează lactaţia, provoacă eliminarea apă fierbinte până la 1 litru. Se dă cu
viermilor intestinali, cicatrizant al rănilor. linguriţa. 4. Pentru eliminarea gazelor din
Pentru aceste însuşiri farmacodinamice intestine, stimularea secreţiei glandelor
este folosit intern în astenii, tulburări de mamare, secreţia glandelor digestive
creştere, demineralizare, rahitism, carii (salivare, gastrice, intestinale),
dentare, anemii, insuficienţa acuităţii combaterea lipsei poftei de mâncare,
vizuale, enterocolite, diaree infantilă, provocarea eliminării viermilor
diaree la adulţi, colibaciloză, ulcere intestinali (limbrici, tenie, oxiuri),
gastrointestinale, hemoragii mărirea diurezei, provocarea fluxului
gastrointestinale, constipaţie, tuberculoză, menstrual întârziat: infuzie, din 1
bronşite cronice, astmă, scrofuloză, linguriţă fructe la o cană (250 ml) cu apă
reumatism, gută, litiază biliară şi renală, în clocot. Se lasă acoperit 15–20 minute.
ateroscleroză, insuficienţe hepato-biliare, Se bea conţinutul a 2 căni pe zi. 5. Pentru
hepatită virală, hepatită cronică, tratarea asteniei, tulburărilor de creştere,
insuficienţa lactaţiei, dermatoze, viermi cariilor dentare, în rahitism, enterocolite
intestinali (oxiuri, limbrici, tenie), (infecţii intestinale), diaree, colibaciloză,
114

ulcere gastrointestinale, hemoragii MORCOV SĂLBATIC

gastrointestinale, tuberculoză, bronşite (Daucus carota L. ssp. carota), fam.
cronice, astmă, scrofuloză, gută, litiază Apiaceae/Umbelliferae. Plantă erbacee,
biliară şi urinară, ateroscleroză, terofită bianuală-hemicriptofită, întâlnită
insuficienţe hepatoliliare, hepatită virală, foarte frecvent în fâneţe, pe coaste
hepatită cronică, insuficienţa lactaţiei, însorite, poieni, semănături, cu o bună
viermi intestinali, prevenirea îmbătrânii şi lăstărire după prima coasă; se mai
apariţiei ridurilor: suc de morcov, de la 50 numeşte bâlă, buruiana ruşinii, cărete,
la 500 g pe zi, de preferat câte un pahar cinstea femeilor, cinstea fetei, morcov de
dimineaţa pe nemâncate şi un altul seara câmp, ruşinea fetei, scultătoare; Germ:
la culcare; pentru copii se diluează cu Wildemöhre; Magh: Vadmorok; Rus:
lapte sau cu apă. 6. Pentru tratarea Morkov. Răspândit în Europa, Asia.
constipaţiei la adulţi: supă, din 1 kg ISTORIC. Plantă cunoscută din
morcovi fierţi de două ori într-un litru de Antichitate, menţionată de Theophrastas
apă şi trecută prin mulineta de legume. Se şi Discorides în lucrările lor. Cunoscută
bea câte un pahar de trei ori pe zi. 7. de daci. Inflorescenţele plantei se
Pentru remineralizarea sugarilor şi a foloseau pentru stimulare sexuală.
copiilor: decoct, din 1 lingură frunze Femeile fierbeau inflorescenţele în apă
proaspete sau uscate mărunţite la 250 ml sau vin şi le dădeau bărbaţilor pentru
apă. Se fierbe 5 minute. Se acoperă şi se neputinţă (impotenţă). Tot inflorescenţele
lasă la răcit. Se strecoară. Se au fost folosite în diferite credinţe
administrează în funcţie de vârstă: sugari, populare.
3 linguriţe pe zi; copiii între 2–4 ani, 3 DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
linguri pe zi; copii, 5–6 ani, 6 linguriţe pe pivotantă, simplă sau puţin ramificată,
zi; copii mai mari întreaga cantitate pe zi, lignificată. Tulpină înaltă de 50–80 (200)
în două prize. Uz extern. 1. Pentru cm, de obicei ramificată, muchiată,
tratarea rănilor, degerăturilor, arsurilor, dispers sau des aspru păroasă. Frunze cu
eczemelor ş. a: a) cataplasme, cu rădăcini peri setiformi, 2–4-penat sectate. Flori
rase sau frunze zdrobite; b) decoct, albe, roze, cele marginale radiante,
proaspăt din frunze. Se aplică băi locale grupate în umbele; în mijlocul umbelei se
sau comprese. 2. Pentru tratarea aftelor, află o floare cu simetrie radiară,
stomatitelor: decoct, din frunze proaspete. neagră-purpurie. Înflorire, VI–IX. Fructe,
Se fac mai multe gargarisme din care una dicariopse.
seara înainte la culcare. În final se mai ia
o ceaşcă soluţie decoct şi se clăteşte bine
gura. 3. Pentru tratarea cancerelor la sân,
plăgilor recente şi atone, în ulcere ale
gambei, arsuri, furuncule, pecingine,
impetigo, abcese; a) cataplasme, cu
frunze proaspete, pisate; frunzele se
culeg, se taie mărunt şi apoi se pisează;
pasta obţinută se aplică pe locul afectat;
b) cataplasme cu rădăcină de morcov;
rădăcina se dă prin răzătoarea mică, se
pisează bine şi se aplică pe locul afectat; RECOLTARE. Inflorescenţele se
c) decoct, din frunze proaspete; se spală recoltează pe timp frumos, după ora 11.
de mai multe ori pe zi locul afectat. Se usucă la umbră în strat subţire.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Inflorescenţele şi frunzele conţin uleiuri
 115

eterice şi o serie de pigmenţi porfirinici = piatră, cu referire la sămânţa fructului

care au acţiune stimulatoare a secreţiei care este foarte dură, tare. În Dacia,
hormonului gonadotrop hipofizar. moşmonul a fost adus de romani şi greci.
PROPRIETĂŢI Astăzi se află cultivat în Polonia, Cehia,
FARMACODINAMICE. Medicina Slovacia, Belgia, Germania, Marea
populară foloseşte inflorescenţele plantei Britanie, Franţa, Iran, Asia Mică,
pentru stimularea sexuală şi înlăturarea Turkestan şi în America de Nord. În
impotenţei. România, sporadic cultivat şi subspontan
MEDICINĂ UMANĂ. la Deva, Hunedoara, Suceava, Piteşti,
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, Iaşi, Prahova etc.
pentru combaterea impotenţei la bărbat: DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini
a) decoct, din 1 linguriţă inflorescenţe trasante, cu masa principală la adâncimea
uscate şi mărunţite la o cană (250ml) cu de 100–125 cm. Tulpină înaltă de 1,5–3
apă. Se fierbe 3–4 minute la foc domol. m (în cultură până la 6 m), cu trunchiul
Se lasă acoperit să se răcească până la răsucit, scoarţă brună-cenuşie. Coroana
călduţ. Se strecoară. Se bea conţinutul a cu formă neregulată, răsfirată. Ramurile
2–3 căni pe zi; b) decoct, din 1–2 roditoare sunt reprezentate de măciulii;
linguriţe inflorescenţe proaspete tocate pe fiecare măciulie se formează muguri
mărunt sau 1 linguriţă inflorescenţe uscate micşti, din care rezultă noi lăstari
şi mărunţite la o cană (250 ml) cu vin. Se purtători de rod în anul următor. Lujerii
fierbe 3–4 minute. Se lasă vasul acoperit tineri pruniu-tomentoşi. Frunze alterne,
ca decoctul să se răcească până la călduţ. scurt-peţiolate, lanceolate, cu marginea
Se strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni întreagă, pubescente pe faţa inferioară.
pe zi. Flori solitare, mari, albe. Înflorire, V–VI.
Fructe, poame mici şi mijlocii, aproape
sferice, brun-roşcate, cu cavitatea
caliceală foarte largă, pe margine cu 5
MOŞMON (Mespilus sepale persistente. Un arbust produce 5–6
germanica L), fam. Rosaceae. Arbust sau kg fructe.
arbore, adventiv, cultivat şi subspontan,
întâlnit pe coaste însorite, stâncării,
tufişuri, păduri de foioase, de la şes până
în etajul montan; se mai numeşte gorun,
hosporuşe, maşmule, măceş, mişculă,
mişculariu, moşmoal, moşmoană,
moşmol, moşmolă, moştachiu, muşmul,
muşmulă, scoruş; Engl: Medlar; Franc:
Nélfe; Germ: Echte Mispel; Magh:
Náspolya; Rus: Muşmula
obâknoveninaia, Muşmula ghermanskia.
Răspândit în Europa Centrală şi de Sud,
Crimeea, Caucaz, Asia Mică, Iran unde
creşte în stare sălbatică. RECOLTARE. Fructele (Mespili
ISTORIC. Moşmonul a fost bine fructus) se recoltează toamna când ajung
cunoscut din Antichitate. Iuliu Cezar l-a la maturitatea fiziologic. Se păstrează
adus în Italia, după campania din Galia. peste iarnă în încăperi răcoroase
Numele Mespilus este întâlnit în lucrările corespunzătoare. Seminţele (Mespili
lui Plinius cel Bătrân şi derivă din semen) se recoltează în timpul folosirii
cuvântul grecesc mesos = mijloc, şi spilos fructelor. Se usucă în strat foarte subţire,
116

în locuri uscate. Se păstrează în pungi de Pentru regularizarea tranzitului intestinal:

hârtie. Frunzele (Mespili folium) se sirop, din 1 kg fructe, 800 g zahăr, 500
recoltează în iulie–august, pe timp ml apă. Se fierbe o oră la foc mic. Se bea
frumos. Se usucă la umbră, în camere dimineaţa câte un pahar. 5. Pentru
aerisite sau în poduri acoperite cu tablă. combaterea diareei: compot, preparat din
Rădăcinile (Mespili radix) se scot din fructe. 6. Pentru tratarea paludismului:
pământ din părţile laterale ale pomului, infuzie, din 1 linguriţă frunze uscate şi
fără a se afecta restul sistemului radicular. mărunţite peste care se toarnă o cană
Se spală de pământ. Se taie în fragmente (250 ml) de vin alb dat în clocot. Se lasă
foarte subţiri. Se usucă în strat subţire, în acoperită 20–25 minute. Se strecoară. Se
poduri acoperite cu tablă. Se păstrează în bea un pahar cu 15 minute înainte de
pungi de hârtie. masă. 7. Pentru tratarea litiazei renale:
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele decoct, din rădăcină de pătrunjel la ½
conţin apă (70–74%), substanţă uscată litru apă. La un pahar de decoct se pune 1
(26–30%), din care zaharuri (10,60– linguriţă praf de sâmburi provenite din
12,14%), acizi organici (1,1–1,5%), fructe de moşmon, se lasă 10–15 minute.
celuloză (2,53–5,03%), proteine (0,65– Se bea zilnic. Uz extern. Pentru tratarea
0,86%), tanin (0,05–0,07%), vitaminele C aftelor şi inflamaţiilor gâtului: decoct, din
şi B, săruri minerale. 2 linguri frunze mărunţite la cană. Se fac
PROPRIETĂŢI gargarisme şi spălături bucale de mai
FARMACODINAMICE. Fructele, multe ori pe zi, din care una sera înainte
seminţele, frunzele, rădăcinile au utilizări de culcare. Medicina populară utilizează
terapeutice în medicina umană frunzele uscate în tratarea hepatitei
tradiţională. Proprietăţile (gălbinare).
farmacodinamice ale principiilor active
din fructe: tonic, astringent intestinal,
reglementator intestinal, diuretic. Folosite
în tratarea gutei, litiazei urice, în MOŢUL-CURCANUL
reumatism, colite, diaree. Seminţele au UI (Amaranthus caudatus L), fam.
acţiune antidiareeică. Frunzelor şi Amaranthaceae. Plantă erbacee, anuală,
rădăcinilor li se atribuie proprietăţi terofită, cultivată ca plantă ornamentală;
antipaludice. se mai numeşte bojor, bujor, busuioc
MEDICINĂ UMANĂ. roşu, clonţul-curcanului, muclan,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
mucul-curcanului, nasul curcanului, ştir,
tratarea litiazei urice, gutei, ştir roşu, trompa-elefantului; Franc:
reumatismului, diareei dizenterice, Amarante, Queue de renard; Germ:
colitelor rebele: consum fructe proaspete, Roter Fuchsschwanz; Magh: Csákos
până la 500 g zilnic; compot din fructe, 1– disznoparéj; Pol: Buracky, Samit,
2 căni pe zi. 2. Pentru tratarea gutei, Lisiognoy; Rus: Sciriţa havostaia;
litiazei urice: extract, din o mână sâmburi Sârbo-Cr: Stir. Răspândit în ambele
moşmoane pisate la 1 litru vin alb. Se lasă emisfere ale globului.
la macerat 24 ore. Se bea dimineaţa, pe ISTORIC. Originar din India.
nemâncate, câte un pahar. 3. Pentru Cunoscut din Antichitate. Există
tratarea litiazei renală: decoct, din 300 g precizarea că provine din lumea veche. În
rădăcină pătrunjel la 1 litru vin alb. Se unele regiuni, ca Abisinia, India, America
fierbe 25–30 minute. Se strecoară. Se de Sud, America de Nord se cultivă ca
pune la răcit. Se toarnă vin într-un pahar plantă alimentară pentru seminţe, care au
şi se adaugă 1 linguriţă praf de sâmburi. aceleaşi întrebuinţări ca şi meiul. La noi
Se lasă 5 minute după care se bea. 4.
 117

se cultivă ca plantă decorativă. S-a folosit alun, anin, fag, întâlnită frecvent de la
în medicina populară ca emenagog. câmpie până în regiunea montană, prin
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină păduri umede, umbroase; se mai numeşte
pivotantă. Tulpină erectă, înaltă până la 1 buricul pământului, buruiană de trânji,
m, groasă, ramificată, roşie-purpurie. codrul cucului, crucea pământului,
Frunze eliptice sau oval-lanceolate, cu cucuruz de pădure, cucuruzul pădurilor,
nervurile păroase pe faţa inferioară, floarea şarpelui, gonitoare, iarba
lung-peţiolate, alterne. Flori mici, cu şarpelui, iarvba vătămăturii, lintea
perigon pentamer, aglomerate în drutului, murea pădurii, murea
numeroase verticile dispuse în spice lungi, pădurilor, păduroaică, năvalnic de ăl
formând o paniculă roşie-carmin ce mare, porumbul cucului, răsfug negru de
atârnă. Fruct, capsulă. Seminţe mici (1 vite, roşioară sălbatică, solzarie,
mm). sudoare, şerpariţă, şerpăriţă, trânji,
untişor; Germ: Gemeine Schuppenwurz;
Magh: Kónya vicsórgó; Rus: Petrov
krest cesviciatâi; Ucr: Cercereţa.
Răspândită în Europa şi Asia.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Numele Lathraea vine de la
cuvântul grecesc lathraios = ascuns, cu
referire la viaţa care şi-o duce mult timp
subteran. A fost folosită de moşii şi
strămoşii noştri în medicina populară
umană contra epilepsiei, calicelor,
crampelor, trânjilor (hemoroizilor), iar de
RECOLTARE. Planta se recoltează medicina populară veterinară pentru
când se află în floare. Se usucă la umbră. stimularea lactaţiei la vaci şi pentru
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. răsfug negru (marmite gangrenoase la oi
Necunoscută. şi capre).
PROPRIETĂŢI DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
FARMACODINAMICE. Medicina ramificat, acoperit foarte des cu 4 serii de
populară l-a folosit ca emenagog. solzi cornoşi, albi, la interior lacunoşi şi
Principiilor active li s-au atribuit care dispar la bătrâneţe. La capătul
proprietăţi favorizante de apariţie a inferior al rizomului se află rădăcina
ciclului menstrual. ramificată, cu ramuri subţiri, care
MEDICINĂ UMANĂ. înconjoară rădăcina arborelui parazitat.
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, Tulpina aeriană erectă sau flexuoasă,
pentru a provoca apariţia menstruaţiei: albă, groasă, cărnoasă, cu solzi distanţaţi,
infuzie, din o lingură plantă uscată şi plani, palizi, ovat-rotunzi, se dezvoltă
mărunţită, inclusiv inflorescenţă peste primăvara. Flori cu labiul superior roz,
care se toarnă o cană (250 ml) cu apă în iar cel inferior trilobat, mai mult sau mai
clocot. Se lasă acoperită 20 de minute. Se puţin alburiu, grupate în raceme dense,
strecoară. Se bea conţinutul a 3 căni pe zi. unilaterale, la început nutante; caliciu
campanulat, glandulos, de un roz viu, cu
5 dinţi ovaţi; corolă bilabiată; androceu
MUMA-PĂDURII din 4 stamine, cu antere barbulate şi
(Lathraea squamaria L), fam. filamente papilos păroase; gineceu cu
Scrophulariaceae. Plantă erbacee, perenă, ovar unilocular, cu numeroase ovule, cu
geofită, parazită frecvent pe rădăcinile de stigmat de lungimea staminelor sau mai
118

lung. Sub ovar se află o glandă nectariferă strecoară. Se bea conţinutul a două căni
solziformă. Înflorire, IV–V. Seminţe pe zi cu înghiţituri rare, dimineaţa şi
bruniu negre, reticulat faveolate, lungi de seara. Uz extern. Pentru tratarea de
1 mm hemoroizi: alifie, din rizom pisat
amestecat cu unt sau cu smântână. După
obţinerea preparatului, se lasă cca 1–2
ore şi apoi se poate unge local.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
intern. Pentru tratarea de hipogalaxie cu
stimularea secreţiei lactate la vaci şi ca
laptele să fie gras, pentru tratarea de
mamită gangrenoasă a oilor şi caprelor
cunoscută sub numele de răsfug negru:
rizom sfărâmat foarte bine se dă la vaci,
oi şi capre amestecat în tărâţe ca să-l
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. mănânce.
Nestudiată. Se cunoaşte numai că rizomul
conţine gluicozidul acubină cu rol
probabil sedativ, antimicrobian şi MUR DE CÂMP (Rubus
cicatrizant, iar tulpina conţine acubină, caesus L), fam. Rosaceae. Subarbust
emulsină, ozidaze, amidon. indigen, târâtor, nanofanerofit,
PROPRIETĂŢI hemicriptofit, întâlnit pe răzoare, pe
FARMACODINAMICE. În medicina lângă garduri, prin arături, livezi, păduri
populară i se atribuie proprietăţi rărite sau la liziere, zăvoaie, marginea
antiepileptice, sedative, galactogoge, apelor, în regiunea de câmpie, mai rar în
anticolice, antihemoroidale. Se consideră cea montană; se mai numeşte amură,
că are acţiune bună în prevenirea murar, mură de ogoare, mure negre, mur
manifestării epilepsiei, diminuează de zăvoaie, rug, rug de pădure, ruji;
excitabilitatea nervoasă, producând o Engl: Dewberry; Franc: Ronce de
liniştire psihică, stimulează secreţia champ; Germ: Bachbrombeere,
glandelor mamare mărind cantitatea de Brombeere, brombeerstrauch,
lapte eliminat în timp, combate colicele Feldbrombeere, Schwarz-Heidelbeere;
intestinale şi crampele musculare, Magh: Gyalog szeder, Kékblogyó,
produce înlăturarea inflamaţiilor Szederfa, Seregély szader; Rus: Ejevika
hemoroizilor şi vindecarea lor. sizaia; Ucr: Ojena. Răspândit în Europa,
MEDICINĂ UMANĂ.
Siberia de Vest, Asia Centrală, Caucaz.
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, în
ISTORIC. Arbust cunoscut din
trecut şi astăzi pe alocuri, se tratează
Antichitate. Plinius cel Bătrân cu 2000 de
epilepsia, colicele, crampele şi
ani în urmă, în lucrarea sa Istoria
hemoroizii: a) infuzie, din o linguriţă cu
naturală scria Murul, ai căror lăstari
vârf plantă uscată şi mărunţită peste care
datorită supleţii şi lungimii lor mari, se
se toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
încovoie, ating cu vârfurile pământul şi
Se lasă acoperită 20–25 minute. Se
se nasc din nou. Dacă nu s-ar fi
strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe zi
intervenit în cultura câmpului, murele ar
cu înghiţituri rare, dimineaţa şi seara; b)
fi cuprins totul. Astfel, o plantă rea şi
decoct, din o linguriţă cu vârf plantă
urâtă ne-a arătat nouă cum se fac
uscată şi mărunţită la o cană (250 ml) cu
marcotele. Cunoscută bine de daci şi de
apă. Se fierbe 4–5 minute la foc domol.
romani. Din mure se făcea oţet. Frunzele
Se lasă să se răcească până la călduţ. Se
 119

şi rădăcina uscate, pisate şi amestecate cu veterinară, cultă şi tradiţională. Frunzele,

vin alb, se lua contra durerilor de şale. mugurii, rădăcinile au proprietăţi
DESCRIEREA SPECIEI. Lăstarii sunt astringente, antidiareeice, dezinfectante,
târâtori, slabi, subţiri, cilindrici, brumaţi, stomahice, spasmolitice. Efect favorabil
glabrii, rar scurt-păroşi, ghimpi scurţi, în suprimarea spasmelor intestinale şi ale
uneori setacei. Frunze trifoliate, pe faţa căilor urinare, împiedică înmulţirea
superioară dispers-păroase, pe faţa bacteriilor, precipită proteinele şi
inferioară tomentoase, pe margine realizează o acţiune hemostatică locală,
neregulat-serate. Flori albe, mici, grupate adjuvant în tratamentul afecţiunilor
în raceme scurte. Înflorire, V–IX. Fructe, inflamatorii acute ale intestinului,
polidrupe cărnoase, globuloase, favorizează digestia. Fructele,
negre-vineţii, se desprind greu de pe farmacodinamic, acţionează astringent,
peduncul. Gust acrişor. Se coc în august – depurativ, nutritiv şi laxativ pe
septembrie. Foarte productiv. nemâncate. Principiile active pe care le
conţine activează procesele de eliminare
a toxinelor pe cale gastrointestinală,
renală şi prin glandele sudoripare.
Conţinutul de acizi organici le conferă o
acţiune uşor laxativă.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea bronşitelor, diareei, în
enterocolite, boli de rinichi: infuzie, din 2
linguriţe frunze zdrobite, peste care se
RECOLTARE. Frunzele (Rubi toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
caesusae folium) se recoltează prin Se lasă acoperită 10–15 minute. Se
strujire înainte şi în timpul înfloritului (se strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe
folosesc mânuşi protectoare), sau se culeg zi. 2. Pentru tratarea afecţiunilor
bucată cu bucată. Uscarea la umbră, în pulmonare, diareei, afecţiunilor
strat subţire, în poduri acoperite cu tablă gastrointestinale: decoct, din 1–2
sau şoproane. Uscarea artificială, la 40– linguriţe frunze proaspete sau uscate
50oC. Se păstrează în saci de pânză. zdrobite, peste care se toarnă o cană (250
Mugurii (Rubi caesusae turioni) şi ml) cu apă rece. Se lasă 30 minute. Se
rădăcinile (Rubi caesusae radix) se fierbe 10–15 minute la foc domol. Se
recoltează toamna după căderea frunzelor strecoară. Se consumă conţinutul a 1–2
şi primăvara până la pornirea în vegetaţie. căni pe zi. 3. În pediatrie, ca laxativ uşor:
Înainte de uscare rădăcinile se taie în sirop, din fructe de mur diluat cu apă în
fragmente foarte mici. proporţie de 1:9. Uz extern. 1. Pentru
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele tratarea gingivitelor, stomatitelor: infuzie,
conţin flavanoide, acizi organici, tanin, din 2 linguri frunze mărunţite peste care
vitamina C, inozitol etc. Fructele conţin se toarnă o cană (200 ml) cu apă în
zaharuri, proteine, acizi organici, grăsimi, clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute.
substanţe minerale (Ca, K, Na), vitamina Se strecoară. Se face gargară de mai
C (20-30 mg%). multe ori pe zi, din care una seara la
PROPRIETĂŢI culcare. 2. Pentru tratarea leucoreei:
FARMACODINAMICE. Frunzele, infuzie, din 2 linguri frunze mărunţite
mugurii, rădăcinile şi fructele au utilizări peste care se toarnă o cană (200 ml) cu
terapeutice în medicina umană şi apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
minute. Se strecoară. Se fac spălături
120

vaginale cu irigatorul. 3. Pentru tratarea MUR DE PĂDURE

hemoroizilor, fisurilor anale, (Rubus fruticosus L. syn R. plicatus
psoriazisului: infuzie, din 2 linguri frunze Weich et Ness), fam. Rosaceae. Arbust
mărunţite peste care se toarnă o cană (200 indigen, viguros, nanofanerofit, întâlnit la
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15– câmpie (silvostepă), în regiunea
20 minute. Se strecoară. Se aplică deluroasă şi până la munte (molidişuri),
cataplasme locale. 4. Pentru tratarea pe la marginea pădurilor, tufişuri, rarişti,
inflamaţiilor laringo-faringiene: a) pe coaste, preferând luminozitatea
decoct, din 5 g frunze la 100 ml apă. Se directă; se mai numeşte mur, mur negru,
fierbe 5 minute la foc domol. Se mur pădureţ sălbatic, mură, mur tufos,
strecoară. Se lasă să se răcească până la rug, rug de mure; Engl: Common
călduţ. Se fac 3–4 gargare pe zi, din care bramble; Franc: Ronce de prêt; Germ:
una înainte de culcare; b) decoct, din 10 g Bromoeere, Gemeine Brombeere,
rădăcină uscată şi mărunţită sau muguri la Kratzbeerenstaude; Magh: Rámos
100 ml apă. Se fierbe 5 minute la foc szeder, Seregély szeder; Rus: Ejevika;
domol. Se strecoară. Se răceşte până la Ucr: Ojena. Răspândit în Europa de
călduţ. Se fac 3 gargare pe zi, din care una Nord şi de Vest.
înainte de culcare. ISTORIC. Arbustul este cunoscut
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz încă din Antichitate. Rubus, este numele
intern. Pentru tratarea enteritelor, vechi latinesc al murelor şi zmeurei.
indigestiilor, parezei prestomacelor, Moşii şi strămoşii noştri foloseau fructele
anorexiilor: a) infuzie, din 5 g frunze în alimentaţie. Tot din ele se făcea oţet,
uscate şi mărunţite peste care se toarnă care se bea cu gângănii (gândaci) de
100 ml apă în clocot. Ser lasă acoperită 15 frasin, contra turbării. Frunzele erau
minute. Se strecoară. Se lasă la răcit şi se folosite pentru tratarea de diaree,
administrează prin breuvaj bucal (se enterocolite, boli de rinichi, boli
toarnă pe gât); b) decoct, din 5 g frunze pulmonare, a stomatitelor etc.
uscate şi mărunţite la 100 ml apă. Se DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
fierbe 10 minute la foc domol. Se acoperă profundă, care explorează o mare
şi se lasă la răcit. Se strecoară şi se suprafaţă de sol în jurul plantei. Lăstari
administrează prin breuvaj bucal. Dozele erecţi, lungi de 1–2 (3) m, arcuiţi în
de tratament; animale mari (cabaline, partea superioară, prevăzuţi cu ghimpi
taurine), 30–50–100 g; animale mijlocii drepţi sau puţin curbaţi, dispuşi pe
(ovine, caprine, porcine), 10–15–30 g; muchii. Frunze imparipenate, cu 3–7
animale mici (pisici, câini, păsări), 5–7– foliole inegale, acuminate, pe margine cu
10 g. Administrarea tratamentului se face dinţi neregulaţi, pe faţa superioară cu peri
de 2–3 ori pe zi. În acelaşi scop pot fi disperşi, rigizi, pe faţa inferioară mai
folosiţi mugurii şi rădăcinile. Medicina palide, cu peri moi. Flori albe sau roz pal
tradiţională foloseşte infuzia şi decoctul dispuse în raceme. Înflorire, VI–VII.
pentru tratarea hematuriei. Se Fructe, polidrupe negre, gust
administrează prin breuvaj bucal. Uz dulceag-acrişor. Producţie, 5–12 t/ha.
extern. Pentru tratarea plăgilor: infuzie Rentabilitatea plantaţiilor, 12–15 ani.
sau decoct, pregătite ca mai sus. Se fac
spălături locale de 2–3 ori pe zi, cu
ajutorul unui pansament steril.
Favorizează cicatrizarea.
 121

favorizează digestia. Fructele,

farmacodinamic, acţionează astringent,
depurativ, nutritiv şi laxativ pe
nemâncate. Principiile active pe care le
conţine activează procesele de eliminare
a toxinelor pe cale gastrointestinală,
renală şi prin glandele sudoripare.
Conţinutul de acizi organici le conferă o
acţiune uşor laxativă.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea bronşitelor, diareei, în
RECOLTARE. Frunzele (Rubi enterocolite, boli de rinichi: infuzie, din 2
fruticosi folium) se recoltează prin strujire linguriţe frunze proaspete sau uscate
înainte şi în timpul înfloritului (se zdrobite, peste care se toarnă o cană (200
folosesc mânuşi protectoare), sau se culeg ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită
bucată cu bucată. Uscarea la umbră, în 10–15 minute. Se strecoară. Se bea
strat subţire, în poduri acoperite cu tablă conţinutul a 2 căni pe zi. 2. Pentru
sau şoproane. Uscarea artificială, la 40– tratarea afecţiunilor pulmonare, diareei,
50oC. Se păstrează în saci de pânză. afecţiunilor gastrointestinale: decoct, din
Mugurii (Rubi fruticosi turioni) şi 1–2 linguriţe frunze zdrobite peste care
rădăcinile (Rubi fruticosi radix) se se toarnă o cană (250 ml) cu apă rece. Se
recoltează toamna după căderea frunzelor lasă 30 minute. Se fierbe 10–15 minute la
şi primăvara până la pornirea în vegetaţie. foc domol. Se strecoară. Se consumă
Înainte de uscare rădăcinile se taie în conţinutul a 1–2 căni pe zi. 3. În
fragmente foarte mici. pediatrie, ca laxativ uşor: sirop, din
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele fructe de mur diluat cu apă în proporţie
conţin zaharuri (3,6–6%), proteine, acizi de 1:9. Uz extern. 1. Pentru tratarea
organici, grăsimi, substanţe minerale (Ca, gingivitelor, stomatitelor: infuzie, din 2
K, Na), vitamina C (28,60–40,75 mg%), linguri frunze mărunţite peste care se
vitamina A. Frunzele conţin tanin, toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
flavonoide, acizi organici (malic, Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
lactoizocitric, succinic, oxalic), vitamina strecoară. Se face gargară de mai multe
C, inozitol etc. ori pe zi, din care una seara la culcare. 2.
PROPRIETĂŢI Pentru tratarea leucoreei: infuzie, din 2
FARMACODINAMICE. Frunzele, linguri frunze mărunţite peste care se
mugurii, rădăcinile şi fructele au utilizări toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
terapeutice în medicina umană şi Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
veterinară, cultă şi tradiţională. Frunzele, strecoară. Se fac spălături vaginale cu
mugurii, rădăcinile au proprietăţi irigatorul. 3. Pentru tratarea hemoroizilor,
astringente, antidiareeice, dezinfectante, fisurilor anale, psoriazisului: infuzie, din
stomahice, spasmolitice. Efect favorabil 2 linguri frunze mărunţite peste care se
în suprimarea spasmelor intestinale şi ale toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
căilor urinare, împiedică înmulţirea Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
bacteriilor, precipită proteinele şi strecoară. Se aplică cataplasme locale. 4.
realizează o acţiune hemostatică locală, Pentru tratarea inflamaţiilor laringo-
adjuvant în tratamentul afecţiunilor faringiene: a) decoct, din 5 g frunze la
inflamatorii acute ale intestinului, 100 ml apă. Se fierbe 5 minute la foc
domol. Se strecoară. Se lasă să se
122

răcească până la călduţ. Se fac 3–4 negru (Ribes nigrum), mugurilor

gargare pe zi, din care una înainte de proaspeţi de viţă de vie (Vitis vinifera) şi
culcare; b) decoct, din 10 g rădăcină mlădiţe proaspete de măceş (Rosa
uscată şi mărunţită sau muguri la 100 ml canina), pentru gonartroze; f) cu
apă. Se fierbe 5 minute la foc domol. Se maceratele mugurilor proaspeţi de
strecoară. Se răceşte până la călduţ. Se fac coacăz negru (Ribes nigrum), mugurilor
3 gargare pe zi, din care una înainte de proaspeţi de jneapăn (Pinus mugo) şi
culcare. muguri proaspeţi de viţă de vie (Vitis
Gemoterapie. Uz intern. 1. Pentru vinifera), pentru osteoporoză; h) cu
tratarea artrozei senile, osteoporozei maceratele mugurilor proaspeţi de anin
dureroase, reumatismului degenerativ alb (Alnus incana), mlădiţelor proaspete
cronic, hipertensiunei, hiperglicemiei, de zmeur (Rubus idaeus) şi mlădiţelor
fibromului, insuficienţei respiratorie proaspete de merişor de munte
obstructive: macerat glicero-hidro- (Vaccinium vitis idaea), pentru fibrom
alcoolic 1 DH, din mlădiţe proaspete de uterin; i) cu maceratele mlădiţelor
mur de pădure (Rubus fructicosus). Se proaspete de ienupăr (Juniperus
iau 30-50 picături, de 2-3 oi pe zi, în communis) şi mlădiţelor proaspete de
puţină apă, înainte de mese. 2. Pentru rozmarin (Rosmarinus officinalis),
tratarea altor boli, maceratul mlădiţelor pentru prevenirea îmbătrânirii, acţionează
proaspete de mur de pădure (Rubus ca antisenescent; j) cu maceratele
fructicosus) se asociază cu alte macerate mlădiţelor proaspete de cimişir (Buxus
glicero-hidro-alcoolice 1 DH provenite de sempervirens), pentru candidoza orală. În
la alte specii după cum urmează: a) cu toate cazurile se iau 50-70 picături, o dată
maceratele mugurilor proaspeţi de anin pe zi, sau 30-50 picături, de 2-3 ori pe zi,
negru (Alnus glutinosa), mugurilor în puţină apă, înainte de mese (F. Piterà,
proaspeţi de carpen (Carpinus betulus) şi 2000).
mugurilor proaspeţi de coacăz negru MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
(Ribes nigrum) pentru bronşita cronică intern. Pentru tratarea enteritelor,
obstructivă; b) cu maceratele mugurilor indigestiilor, parezei prestomacelor,
proaspeţi de alun (Corylus avellana) şi anorexiilor: a) infuzie, din 5 g frunze
mugurilor proaspeţi de coacăz negru uscate şi mărunţite peste care se toarnă
(Ribes nigrum), pentru emfizem 100 l apă în clocot. Se lasă acoperită 15
pulmonar; c) cu maceratele mlădiţelor minute. Se strecoară. Se lasă la răcit şi se
proaspete de arbore mamut (Sequoia administrează prin breuvaj bucal (se
gigantea), mlădiţelor proaspete de toarnă pe gât); b) decoct, din 5 g frunze
merişor de munte (Vaccinium vitis idaea) uscate şi mărunţite la 100 ml apă. Se
şi mugurilor proaspeţi de jneapăn (Pinus fierbe 10 minute la foc domol. Se
montana), pentru osteoporoză senilă acoperă şi se lasă la răcit. Se strecoară şi
dureroasă; d) cu maceratul mugurilor se administrează prin breuvaj bucal.
proaspeţi de fag (Fagus sylvatica), pentru Dozele de tratament; animale mari
fibroscleroză, nefrită cronică cu sau fără (cabaline, taurine), 30–50–100 g; animale
pielonefrită. e) cu maceratul mugurilor mijlocii (ovine, caprine, porcine), 10–15–
proaspeţi de coacăz negru (Ribes 30 g; animale mici (pisici, câini, păsări),
nigrum), mugurilor proaspeţi de jneapăn 5–7–10 g. Administrarea tratamentului se
(Pinus mugo), mugurilor proaspeţi de face de 2–3 ori pe zi. În acelaşi scop pot
mesteacăn pufos (Betula pubescens), fi folosiţi mugurii şi rădăcinile. Medicina
mugurii proaspeţi de viţă de vie (Vitis tradiţională foloseşte infuzia şi decoctul
vinifera), pentru coxartroză; cu pentru tratarea hematuriei. Se
maceratele mugurilor proaspeţi de coacăz administrează prin breuvaj bucal. Uz
 123

extern. Pentru tratarea plăgilor: infuzie caliciul din sepale ovat lanceolate până la
sau decoct, pregătite ca mai sus. Se fac lanceolate; corolă din petale lat obovate,
spălături locale de 2–3 ori pe zi, cu spatulate, lungi de 15–20 mm şi late de
ajutorul unui pansament steril. 4–6 mm. Fruct lung de 3,3–5 cm, cu
Favorizează cicatrizarea. rostru scurt, des păros.

MUŞCATĂ (Pelargonium
zonale (L) Ait), fam. Geraniaceae. Plantă
erbacee, perenă, ornamentală, cultivată; se
mai numeşte bidoş, bruscan, brustan,
colacec, colăcel, duble, floare, floare
lată, floare roşie, floare roşie de sacsâie,
floare rotată, flori de fereastră, flori de RECOLTARE. Frunzele
hârb, flori de oală, flori roşii, garoafe, (Pelargoliumae folium) se recoltează la
lipică, liză, maivă, muşarlă, muşcat, nevoie şi sunt folosite proaspete.
muşcat alb, muşcat de oală, muşcată COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
albă, muşcată puturoasă, muşcată rotată, Nestudiată. Probabil conţin principii
muşcată roşie, muşcată roză, muşcată active cu rol antimicrobian şi cicatriant.
tărcată, muşcăţi, muşcăţi de munte, PROPRIETĂŢI
muşcatir, nalbă, pelargonie, pene FARMACODINAMICE. Medicina
domneşti, petac, pilargoane, pirigoane, populară acordă plantei proprietăţi
pute Lizi, puturoasă, rotundă puturoasă, dezinfectante, cicatrizante. Folosită
tarhană; Germ: Muschkatl, Stikendes empiric pentru tratarea de tăieturi, bube,
Lieschen; Magh: Büdös Lizi, Klára, dureri de măsele. Peţiolul frunzelor este
Mályva, Muskátli. Răspândită în Africa de folosit ca supozitor pentru combaterea
Sud. constipaţiei la copii sugari. Această
ISTORIC. Planta este originară din practică fitoterapeutică populară este
Africa de Sud. Ea a fost introdusă în contraindicată.
Europa în anul 1714 şi cultivată în scopuri MEDICINĂ UMANĂ.
ornamentale. Frunzelor li s-au dat diverse FITOTERAPIE. Uz extern. 1.
utilizări medicinale. Empiric, pentru tratarea tăieturilor,
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină rănilor şi a bubelor: cataplasme, cu
dreaptă sau culcată, slab lemnoasă, cu frunze proaspete, se aplică pe locul
ramuri la bază cărnoase, înaltă de 20–40 afectat şi se pansează. 2. Pentru
(100) cm, cu peri patenţi, distanţaţi până maturarea furunculelor: cataplasme, cu
la glabrescente. Frunze alterne, cu peţioli frunze proaspete, se aplică 2–3 pe locul
lungi, slab cărnoase, pe ambele feţe de afectat şi se pansează.
obicei des păroase, mai târziu Fitohomeopatie. Uz intern. Pentru
glabrescente; limbul cu contur circular, hemoragiile abundente (hemoptizii,
cordiform, de obicei cu 7 lobi rotunzi, metroragii post-partum, hematemeze în
crenat dinţaţi, pe faţa superioară aproape ulcerul şi cancerul gastric, în hemoragii
totdeauna cu o dungă roşie închisă sub intestinale: tinctura-mamă, se
formă de potcoavă. Stipele lat ovate. Flori administrează câte 5 picături din 10 în 10
deschis roze până la roşii sau albe, minute, apoi se administrează diluţia a 3-
grupate câte 9–27 într-o inflorescenţă, cu a decimală pentru a consolida
pedunculi lungi, păroşi sau glabrescenţi; cicatrizarea (M. Neagu Basarab, 1984).
124

usucă în strat foarte subţire. În fiecare zi

MUŞCATU-DRACULU se întoarce pentru a se obţine o uscare
I1 (Knautia arvensis (L) Coult), fam. uniformă. Uscarea artificială la 30oC.
Dipsacaceae. Plantă erbacee, perenă, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
hemicirptofită, comună, întâlnită frecvent Necunoscută.
prin pajişti, poieni, tufărişuri, margini de PROPRIETĂŢI
păduri, din zona de silvostepă până în FARMACODINAMICE. Medicina
zona montană, etajul molidului; se mai populară îi atribuie proprietăţi de
numeşte călugăraş, muşcata dracului, înlăturare a răcelii, diminuarea
ochiul-boului-vânăt, verzoasă; Germ: hipermenoreei (abundenţă menstruală) şi
Ackerwitwenblume, Gemeine contra durerilor abdominale.
MEDICINĂ UMANĂ.
Witwenblume; Magh: Mezei varfű; Rus:
FITOTERAPIE. Uz intern. 1.
Krostavnik polevoi. Răspândit în Europa.
Empiric, pentru tratarea de răceală:
ISTORIC. Planta este cunoscută din
decoct, din 1½ linguriţă plantă uscată şi
cele mai vechi timpuri. Moşii şi strămoşii
mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se
noştri foloseau tulpinile florifere contra
fierbe 3 minute la foc domol. Se
răcelii. Decoctul lor era luat de femei care
strecoară. Se îndulceşte cu zahăr sau
aveau scurgeri roşii prea multe.
miere. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
2. Empiric, pentru diminuarea fluxului
alungit, ramificat. Tulpină erectă,
menstrual: decoct, din 1½ linguriţă plantă
cilindrică, ramificată sau simplă, înaltă de
uscată şi mărunţită la o cană (250 ml) cu
30–100 (150) cm, în partea inferioară cu
apă. Se fierbe 2–3 minute. Se lasă să se
peri retroşi, neglanduloşi, cu peri mai
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se
scurţi. Toate frunzele sau numai cele
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. 3.
tulpinale adânc fidate, lirate sau uneori 1–
Empiric, pentru tratarea durerilor
2-penat fidate, cu laciniile distanţate,
abdominale: decoct, din o lingură plantă
acute, întregi sau distanţat dinţate;
uscată şi mărunţită la 500 ml vin vechi.
frunzele bazale şi inferioare polimorfe,
Se fierbe 3–4 minute. Se acoperă şi se
alungit lanceolate, acute, decurente,
lasă să se răcească. Se strecoară. Se bea
adeseori distanţat dinţate. Flori liliachii
câte un pahar la nevoie. Atenţie! Reţetele
sau albe, radiante, grupate în calatidii în
nu au fost verificate.
diametru de 3–4 cm; caliciu extern
4-lobat, neted, necostat; caliciu intern cu
8–10 dinţi setacei. Înflorire, V–IX. Fruct
des păros, fără caliciu, lung de 6 mm.
MUŞCATUL-DRACUL
UI2 (Scabiosa columbaria L), fam.
Dipsacaceae. Plantă erbacee, perenă,
hemicriptofită, întâlnită sporadic pe
coaste uscate, fâneţe, locuri pietroase, din
regiunea de câmpie până în cea
subalpină; se mai numeşte tătăşică albă;
Germ: Pfarrerblume; Magh: Galamb
csikkantyú. Răspândită în Europa.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
cele mai vechi timpuri. Ea se punea în
RECOLTARE. Părţile aeriene scăldătorile copiilor nou născuţi pentru
înflorite (Kauti herba) se recoltează pe a-i ferii de infecţii. Numele Scabiosa
timp frumos, însorit, după ora 11. Se vine de la cuvântul latin scabies = râie,
 125

cu referire la trecut când planta se folosea medicinală, spontană şi cultivată, comună

ca medicament contra râiei. în toată ţara, întâlnită în locuri
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină necultivate, islazuri, pe lângă drumuri,
glabră sau cel mult în partea inferioară fin pajişti, semănături (în special de grâu),
păroasă, înaltă de 50–100 cm. frunzele uneori pe soluri sărăturoase; se mai
lăstarilor sterili alungit spatulate, obtuze numeşte mamoriţă, mărariul-câinelui,
sau rotunjite, întregi, glabrescente sau mai matricea, morună, moşiţel, musăţea,
mult sau mai puţin păroase; frunzele muşcăţel, muşeţel de câmp,
tulpinale inferioare mai mult sau mai ochiul-boului, poala-Sfântei Mării,
puţin liratiforme, cu lobul terminal roman, romaniţă, romaşcă, romoniţ;
romboidal, cele mijlocii şi superioare Engl: Chamonile; Franc: Camomille;
glabre, penat sectate, cu lacinii linear Germ: Echte Kamille; Rus: Romaşka
lanceolate şi segmentul terminal puţin mai aptecinaia. Răspândit în Europa şi Asia,
lat sau linear lanceolat. Flori liliachii ajungând în nord până la latitudinea de
albastre, rar albe. Înflorire, VI–VIII. 63o45′.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
Antichitate. A fost considerată una din
cele mai valoroase specii medicinale.
Hipocrate, Dioscoride şi Plinius cel
Bătrân menţionează în scrierile lor că
inflorescenţele de muşeţel erau utilizate
de către greci şi romani în medicina
tradiţională, precum şi în cosmetică.
Preocuparea ştiinţifică a crescut simţitor.
La sfârşitul secolului al XV-lea, în
Germania s-a obţinut aqua chamomillae
RECOLTARE. Părţile aeriene ale prin distilarea inflorescenţelor în vapori
plantei (Scabiosi herba) se recoltează în de apă. În secolul al XVI-lea,
timpul înfloritului şi se folosesc Camerarnis, precizează că uleiul volatil
proaspete. obţinut din muşeţel are culoarea albastră
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta în (Stoianka Ilieva, 1967, 1971, citată de
timpul înfloritului conţine flavonozizi Em. Păun şi colab, 1988). Astăzi
liberi şi heterozide. muşeţelul este înscris în farmacopeele
PROPRIETĂŢI din aproape toate ţările lumii. Valoarea
FARMACODINAMICE. Medicina terapeutică este dată de un complex de
populară îi atribuie plantei proprietăţi compuşi chimici existenţi în flori. Din
antiseptice şi reconfortante. cele mai vechi timpuri, la noi i s-a
MEDICINĂ UMANĂ. acordat plantei o importanţă
FITOTERAPIE. Uz extern. Empiric, fitoterapeutică deosebită. Decoctul se
pentru prevenirea infecţiilor la noii folosea la spălături şi oblojeli contra
născuţi planta proaspăt culeasă se pune în durerilor de cap. Contra durerilor de
câteva exemplare în apa de îmbăiere. urechi, se făceau cu el abureli şi
spălături. A fost folosit contra tusei,
răcelii, reumatismului. Contra durerilor
de gât se făcea gargară cu decoctul
MUŞEŢEL (Matricaria obţinut din flori. S-a mai folosit pentru
recutita L. syn M. chamomilla L), fam. tratarea durerilor de stomac, de dinţi,
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, uşurarea naşterilor şi a durerilor după
anuală sau hibernantă, terofită, naşteri, a complicaţiilor şi a altor boli
126

femeieşti. Pentru menţinerea sănătăţii 35oC. Se păstrează în pungi de hârtie sau

noilor născuţi, li se puneau flori de saci de hârtie. Pentru industrie produsul
muşeţel în scăldătoare (N. Leon, 1903; se predă imediat după recoltare la centrul
Gr. Grigoriu-Rego, 1907; A. Gorocei, de prelucrare. Transportul la centrul de
1915; Al. Arvat, 1937; G. Ilieş, V. Butură, prelucrare se face seara, noaptea sau
1979). dimineaţa, nu pe timp însorit. Condiţii
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină tehnice de recepţie. În stare proaspătă se
pivotantă, ramificată, superficial. Tulpină prevede un conţinut de ulei volatil de
erectă, striată, glabră, adesea ramificată de minimum 0,08%; impurităţi constând din
la bază, fiecare ramură terminată cu o frunze de tulpini şi frunze de muşeţel,
inflorescenţă înaltă până la 60 cm. maximum 5%; flori cu pedunculul mai
Formele cele mai înalte se găsesc la lung de 2 cm, maximum 5%; corpuri
buruiană în cultură. Frunze alterne de 2–3 străine organice, maximum 2%; corpuri
penat-sectate, cu câte 6–10 perechi de străine minerale, maximum 0,30%;
lacinii lineare. Flori adunate într-un umiditate normală a produsului la
antodiu cu involucru semiglobulos, verde. recoltare, fără urme de apă pe plante.
Marginal, flori ligulate albe, femele, Producţia medie 20–30 q/ha inflorescenţe
orizontale la început, apoi brusc răsfrânte. proaspete şi în condiţii optime de
Florile centrale sunt tubuloase, umiditate de 40–60 q/ha inflorescenţe
hermafrodite, galbene-aurii, în număr de proaspete sau 8–15 q/ha inflorescenţe
cca 500, constituite din corolă cu 5 dinţi, uscate (L. S. Muntean, 1990).
androceu din 5 stamine şi gineceu COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
reprezentat dintr-un ovar cu stigmat Inflorescenţele conţin ulei eteric (0,38–
bifurcat. Înflorire, V–VIII. Fructe, achene 0,81%), glucide simple, solubile,
puţin curbate. Numărul lor poate ajunge la poliglucide, cantităţi mici de lipide (acizi
45.000 pe o singură plantă. oleic, lindeic, cerotic, palmitic, stearic),
acizi organici (clorogenic, salicilic,
caprinic), colină (0,32–0,38%), acid
nicotinic, vitamina B1, vitamina C,
substanţe minerale cu P, K, Si, Fe, Mg,
Ca, Pb, Cu, Mo, Zn, Zr, Mn. Uleiul eteric
este format din hidrocarburi
monoterpenice (terpinene, caren,
miricen), hidrocarburi sesquiterpenice
(farnesen, cadinen, calamenen,
mucirolen, cubeben, chamazulenă).
Dintre prochanmazulene au fost izolate
RECOLTARE. Florile (Matricariae matricina şi matricarina. Conţinutul de
flos) se recoltează pe timp frumos cu chamazulenă este de 2,80–14,20%.
soare, după ora 10, prin ciupirea PROPRIETĂŢI
inflorescenţelor înainte de maturitate, FARMACODINAMICE. Florile plantei au
când florile ligulate s-au desfăcut şi sunt utilizări terapeutice în medicina umană şi
dispuse orizontal. În această fază veterinară, cultă şi tradiţională.
conţinutul de ulei volatil este mai ridicat. Proprietăţi: antiinflamatorii, antiseptice,
Inflorescenţele nu trebuie să aibă codiţe analgezice, antihistaminice, antispastice,
mai lungi de 1 cm. Uscarea se face la stomahice, antialergice, emoliente,
umbră, în încăperi curate şi aerisite, în sudorifice, antidiareeice, anestezice
strat subţire pe hârtie, rame, prelate (1 kg locale, cicatrizante. Acţiunea antispastică,
flori la m2). Uscarea artificială, la 30– anestezică, antiinflamatoare, antialergică
 127

şi de stimulare în regenerarea ţesuturilor 20 de minute. Se strecoară. Se bea

este asigurată de chamazulenă şi biabolol. conţinutul a 1–2 căni pe zi, pe stomacul
Acţiunea spasmolitică este dată de gol; în caz de gripă 2–3 căni pe zi; b)
flavonoide şi cumarine, la care se extracţie dublă, realizată prin macerarea
asociază şi biabololul. Derivaţii de la rece a 1–2 linguriţe pulbere flori la o
biabolol sunt netoxici, foarte bine toleraţi jumătate cană cu apă, timp de 30 minute,
de organism. Extractele de muşeţel după care se strecoară şi florile rămase se
normalizează metabolismul pielii, infuzează în o jumătate cană cu apă în
activează epitelizarea şi apariţia ţesutului clocot. Se lasă 20 minute, se strecoară şi
de granulaţie după arsuri. Apigenina şi soluţia obţinută din infuzia caldă se
azulena au acţiune antiiradiantă şi amestecă cu soluţia obţinută prin
antiinflamatoare. Principiile active, în macerarea la rece. Se bea pe stomacul
ansamblul lor, au acţiune cicatrizantă. Se gol, în cursul unei zile, în 2 reprize; c)
foloseşte cu rezultate bune în tratamentul tinctură, preparată din o mână flori (20 g)
unor stări inflamatorii acute sau cronice a la 150 ml alcool 70o. Se lasă 10 zile la
mucoasei gastrice, biabololul având o macerat, agitând zilnic sticla. Se
acţiune evident antiulceroasă. În acelaşi strecoară. Se păstrează în sticle închise
timp uşurează activitatea stomacului. cu dop; se iau 10–20 picături, o dată pe
Acţionează activ şi asupra colitelor. După zi, în apă. 2. Pentru tratarea durerilor
o cură de 2–3 luni are loc vindecarea abdominale la copii: infuzie, din 1–2
colitei şi concomitent a ulcerului. linguriţe la o cană (250 ml) peste care se
Derivaţii azulenei au o puternică acţiune toarnă apă în clocot. Pentru creşterea
antitoxică. Infuzia de muşeţel mai este efectului se poate adăuga puţin fenicul
folosită în tratarea inflamaţiilor căilor sau anason. Cantităţile administrate sunt
urinare, în menstre dureroase, afecţiuni în funcţie de vârsta copiilor. Se porneşte
ale pielii (zona Zoster, furuncule, erupţii). de la câteva linguriţe până la o jumătate
Inhalaţiile cu infuzie de muşeţel au efect de cană pe zi. Şcolarii mari pot bea o
foarte bun asupra afecţiunilor căilor cană pe zi. Uz extern. 1. Pentru tratarea
respiratorii superioare şi a sinusurilor. gingivitelor, abceselor dentare,
Clismele cu infuzie de muşeţel înlătură amigdalitelor, stomatitelor: infuzie, din 3
stările iritative ale intestinului gros. Fin linguri flori la o cană cu apă în clocot. Se
florile de muşeţel se obţine produsul lasă acoperită 15–20 minute. Se
Romazulan, extract alcoolic strecoară. În gingivite şi abcese dentare
deproteinizant folosit ca antiinflamator în se ţine infuzia călduţă în gură cca 5
afecţiuni genitale, prurit vulvar, cistite, minute. Procedeul se repetă de mai multe
cataruri cronice ale căilor respiratorii ori pe zi. În stomatite, amigdalite, pentru
superioare, faringite, amigdalite, abces dezinfectare bucală, infuziei i se adaugă
dentar, unele dermatoze, spasme 4 g acid boric. Cu soluţia obţinută se fac
intestinale. Intern este indicat în gastrite, mai multe gargare pe zi, dintre care una
colite şi alte tulburări digestive însoţite de înainte de culcare. 2. Pentru tratarea
balonare. ulcerelor varicoase, hemoroizilor, în
MEDICINĂ UMANĂ. furunculoză, răni, răni purulente,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru ulceraţii, leucoree: infuzie, din 3 linguri
tratarea gastritelor hiperacide, în ulcer flori a o cană (200 ml) apă în clocot. Se
gastric, enterocolite, colici abdominale, lasă acoperită 30 minute. Se strecoară. Pe
diaree, stimularea funcţiei hepatice, gripă, locul afectat se aplică băi locale sau
guturai, menstre cu durere, astmă bronşic: cataplasme. Pentru tratarea leucoreei se
a) infuzie, din 1–2 linguriţe pulbere flori fac spălături vaginale de mai multe ori pe
la o cană apă în clocot. Se lasă acoperită zi, din care una înainte de culcare. 3.
128

Pentru tratarea reumatismului: băi de răceşte şi se administrează prin breuvaj

muşeţel. Se umple cada cu apă la bucal. Dozele de tratament: animal mari
temperatura de 37oC. Într-un săculeţ se (cabaline taurine), 25–50–100 g; animale
pun 200–400 g flori, se leagă bine şi se mijlocii (ovine, caprine, porcine), 5–10–
introduce în apă. Se stoarce de mai multe 15 g; animale mici (pisici, câini), 0,5–1–
ori pentru a-şi lăsa principiile active. 4. 3 g, păsări 0,1–0,2 g. Uz extern. Pentru
Pentru tratarea eczemelor: a) infuzie, din tratarea inflamaţiilor, plăgilor atone,
2 linguri pulbere flori la cană; cu soluţia plăgilor purulente, arsurilor, fistulei,
obţinută se aplică comprese locale; b) grebănului, în conjunctivită, stomatită,
pulbere flori, presărată pe eczeme. 5. dermatoze, eczeme: infuzie sau decoct,
Pentru tratarea arsurilor: tinctură, din 10 g la 100 ml apă. Comprese, băi,
preparată din 20 g flori mărunţite şi 2 spălături şi instilaţii. Atenţie! Ne
linguri alcool 70o; se lasă 3 ore. Se adaugă respectarea dozelor pentru uz intern
200 ml ulei comestibil. Totul se fierbe pe poate duce la tulburări nervoase
baia de apă 2–3 ore, amestecându-se din (dromomanie) şi digestive la animale. Se
când în când. Se lasă la macerat până la intervine cu tonice cardiace, tratament
răcit. Se strecoară prin presare. Se simptomatic.
păstrează în sticle închise la culoare. La
nevoie se foloseşte pentru pansamente.
Fitohomeopatie. Uz intern. Tinctura-
mamă se prepară din planta întreagă, MUŞTAR ALB (Sinapis
înflorită şi proaspătă. 1. Pentru copilul alba L. ssp alba), fam.
irascibil şi iritabil (ca urmare a erupţiei Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee,
dentare, febre banale, insomnie etc): anuală, cultivată sau subspontană,
tinctura-mamă, se administrează în oleaginoasă, alogamă, terofită, adventivă;
diluţiile a 4-a până la a 7-a centezimală. 2. se mai numeşte curpen alb, hardal,
Pentru colul rigid şi dureri începând în hrenoasă, muştar bun, muştar de
spate şi iradiind spre faţa internă a grădină, rapiţă albă, rapiţă de grădină,
coapselor, sau în durerile uterine reziduale rapiţă de muştar; Engl: White mustard;
crampoide, după naştere: tinctura-mamă, Franc: Moutarde blanc; Germ: Weisser
administrată în diluţiile a 7-a – a 9-a Senf; Rus: Gorciţa belaia; Ucr:
centezimale. 3. Pentru nervozităţi calmate Horceţea bila. Răspândit în Europa, Asia
de o vibraţie mecanică, cei care dorm în de vest.
tren, femeile la coafor care se află sub ISTORIC. Cunoscut încă din
cască): tinctura-mamă, administrată în Antichitate de popoarele din jurul Mării
diluţiile centezimale de la a 9-a la a 30-a Mediterane, vestul Europei şi India. La
(M. Neagu Basarab, 1984). început a fost folosit ca legumă, plantă
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz medicinală, iar în ultimele secole ca
intern. Pentru tratarea gastritelor, plantă uleioasă. La noi, ca plantă
enterocolitelor, în diaree, stări inflamatorii medicinală, muştarul se punea la ceafă
ale mucoaselor, spasme intestinale, sau la urechi contra durerilor de cap.
intoxicaţii, stări alergice, stări a frigore: a) Pisat mărunţel şi amestecat în lapte dulce
infuzie, din 5–10 g pulbere flori peste care se folosea contra orbaţului (erizipel).
se toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă Contra treapădului (diaree), rădăcina se
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se lasă fierbea în vin, iar aceasta se bea
la răcit şi se administrează prin breuvaj dimineaţa şi seara. Contra junghiurilor,
bucal (se toarnă pe gât); b) decoct, din 5– făina de muştar se amesteca cu oţet, se
10 g pulbere flori la 100 ml apă. Se fierbe făcea o turtă şi se punea în legătură pe
5 minute la foc domol. Se strecoară. Se
 129

locul dureros (A. Gorovei, M. Lupescu, aduc la umiditatea de păstrare, care nu

1915). Tot în acest scop, se lua o parte trebuie să depăşească 12%. Producţia, 1
făină de muştar şi 2 părţi făină de grâu sau 500–2.000 kg/ha. Condiţii tehnice de
tărâţe de grâu, se amestecau cu oţet până recepţie. Se admit ca impurităţi: alte
se obţinea o pastă, se punea pe o pânză şi părţi de plantă şi seminţe zdrobite,
se ţinea 5–6 ore pe locul dureros (N. maximum 3%; corpuri străine organice,
Leon, 1903). Contra reumatismului şi maximum 1%; corpuri minerale străine,
răcelii, se făceau băi cu părţile aeriene ale maximum 1%; umiditatea maximă 12%.
plantei (V. Butură, 1979). Astăzi, muştarul COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Seminţele
alb este cultivat în România pe suprafeţe conţin ulei nesicativ (30–47%), mucilagii
însemnate. Se mai cultivă în Ungaria, (20%), substanţe de natură proteică
Republica Moldova (Basarabia), Rusia, (25%), glicozide (0,5–2%), reprezentate
Ucraina. prin sinalbină, sinigrină. Sinalbina, prin
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină hidroliză enzimatică sau sub acţiunea
pivotantă, puţin ramificată, pătrunde acizilor diluaţi, produce glucoză, esenţă
adânc în sol. Părţile aeriene sunt acoperite de muştar (sulfocinat de
cu peri deşi şi aspri. Tulpină erectă, parahidroxibenzil) şi sulfat de sinapină.
cilindrică, ramificată, înaltă de 30–100 Esenţa este puternic aromată şi conferă
cm. frunze peţiolate, penat-sectate, cu 3–5 făinii de muştar gust picant caracteristic.
lobi neregulaţi, din care cel terminal este Turtele conţin substanţe proteice (35%),
mai mare. Lobii au pe margine scobituri substanţe grase etc.
neregulate. Flori galbene, de timpul 4, PROPRIETĂŢI
grupate în raceme dese, care se alungesc FARMACODINAMICE. Seminţele au
pe măsura înfloririi. Înflorire, VI–VII. utilizări în medicina umană tradiţională.
Polenizare entomofilă. Fruct, silicvă Proprietăţi: laxativ, stimulează secreţia
galbenă, aproape cilindrică, dispusă gastrică, normalizează tranzitul intestinal.
aproape perpendicular pe ramură, cu Sunt folosite în constipaţii şi pentru
numeroase gâtuiri pe trei nervuri stimularea poftei de mâncare (anorexie).
longitudinale, păroase. Seminţe sferice, MEDICINĂ UMANĂ.
alb-gălbui, rareori cafenii, câte 16–20 FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
într-un fruct. tratarea constipaţiilor cronice: se înghit
seminţe întregi cu apă. Se începe cu o
linguriţă pe zi. Doza se măreşte în funcţie
de necesităţi până la 2 linguriţe. Se iau de
obicei seara înainte de culcare.
Tratamentul se face cu mare prudenţă
deoarece în tractul gastro-intestinal
seminţele dau naştere la compuşi iritanţi
(alilsenevole) sau la compuşi toxici
(hidrogen sulfurat). 2. Pentru mărirea
poftei de mâncare: o linguriţă de seminţe;
se înghit cu apă, cu o oră înainte de
RECOLTARE. Seminţele (Sinapis mesele principale. 3. Pentru tratarea de
albae semen) se recoltează când 70% din constipaţii cronice, anorexie, dispepsii,
plante au ajuns la maturitate. Recoltarea insuficienţă pancreatică: se înghite 1
se face cu combina, adaptată în acest linguriţă până la 1 lingură seminţe
scop. După recoltare se usucă, se întregi, cu puţin apă sau lapte, seara la
condiţionează şi se păstrează în magazii culcare în cure de maximum 7–8 zile, cu
curate şi aerisite. Prin uscare seminţele se pauză de 7–10 zile. Uz extern. Pentru
130

combaterea durerilor reumatice: de axe. Seminţe sferice până la

cataplasme, cu o pastă de 100 g produs cu lat-eliptice, cu tegumentul brun-roşcat
puţină apă caldă, aplicată pe locul până la negru, reticulat.
dureros, timp de 15 minute.

MUŞTAR NEGRU
(Brassica nigra (L) Koch), fam.
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee,
anuală, alogamă, terofită, cultivată mai
mult în zona mediteraneană (var.
occidentalis) şi în Asia Mică (var.
orientalis), la noi cultivat pe suprafeţe
mici şi spontan pe marginea arăturilor RECOLTARE. Seminţele (Sinapis
prin semănături, zăvoaie sau locuri nigrae semen) se recoltează,
ruderale; se mai numeşte haradal, horşti, condiţionează şi păstrează la fel ca la
horştită, muştar, muştar de câmp, muştar muştarul alb. La această specie seminţele
sălbatic, rapiţă de muştar, rapiţă se scutură mai uşor decât la muştarul alb,
sălbatică; Engl: Blackmustard; Franc: iar producţia este ceva mai mare.
Moutarde noir; Germ: Schwarzer Senf; Condiţii tehnice de recepţie. Se admit
Magh: Fekete mustár, Francia mustár; ca impurităţi: alte părţi de plantă şi
Pol: Gorezyka; Rus: Corciţa cironaia; seminţe zdrobite, maximum 3%; alte
Sârbo-Cr: Gorusiaca. Răspândit în specii de muştar (muştar de câmp),
Europa, Asia. maximum 3%; corpuri străine organice,
ISTORIC. Planta este cunoscută încă maximum 1%; corpuri minerale străine,
din Antichitate. La noi se cultivă din maximum 1%; umiditatea maximă 12%.
timpuri străvechi. A fost folosit la COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Seminţele
cataplasme şi băi contra nevralgiilor şi conţin ulei gras (gliceride ale acizilor
reumatismului etc. Planta tânără a fost oleic, linoleic, erucic), proteine (30%),
consumată ca salată, sau ca legumă, mucilagii (20%), colină, sinalbină,
înlocuind spanacul. mirozină, săruri minerale. Gust amărui la
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină început, apoi înţepător, iute, caracteristic.
pivotantă. Tulpină înaltă de 100–200 cm, PROPRIETĂŢI
cilindrică, de obicei aspru-păroasă la FARMACODINAMICE. Seminţele
bază, glabră în partea superioară şi plantelor au utilizări terapeutice în
puternic ramificată. Frunze lung-peţiolate medicina umană sau veterinară, cultă şi
şi variabile; cele inferioare tradiţională. Proprietăţi: acţionează ca
penat-lirat-sectate, cele mijlocii stomahic, diuretic, carminativ, excitant
lirat-penat-fidate sau lobate, cele digestiv, rubefiant, revulsiv. Intern sunt
superioare înguste, glabre, mai mult sau folosite numai la animale pentru uşurarea
mai puţin întregi. Frunzele inferioare şi activităţii stomacului, liniştirea durerilor
mijlocii de obicei foarte mari, până la 20 abdominale, expulzarea gazelor din
cm lungime. Flori galbene, grupate în intestin şi mărirea cantităţii de urină
raceme alungite. Înflorire, VI–VII, eliminată. Extern sunt folosite atât la om
aproximativ la 140 zile de la semănat. cât şi la animale; la locul de aplicare
Fructul, silicvă cu patru muchii, lungă de produc o congestie superficială cu efect
10–20 mm, mai mult sau mai puţin alipită de descongestionare în profunzime a
zonei respective. Se folosesc sub formă
 131

de făină de muştar (Farina sinapis). Din tratarea congestiilor pulmonare,

seminţe se extrage esenţa de muştar pleuritelor, mialgiilor, miozitelor: a)
(Aetheroleum sinapis) cu miros foarte cataplasme, preparate din făină de muştar
iritant, folosită ca revulsiv în amestec cu negru cu apă caldă la 40–50 oC. Se aplică
alcoolul în diferite concentraţii; are local pentru 1–2 ore; b) frecţii cu ulei de
acţiune rapidă. muştar negru, în amestec cu alcool în
MEDICINĂ UMANĂ. diverse concentraţii, în funcţie de specie:
FITOTERAPIE. Uz extern. 1. Pentru bovine 10–20 g ulei la 80–90 g alcool;
tratarea traheo-bronşitei acute, în cabaline 5–6 g ulei la 95–96 g alcool;
inflamarea articulaţiilor, reumatism câini 2–5 g ulei la 94–98 g alcool.
degenerativ (artroze), nevralgie sciatică:
cataplasme, din 100 g făină de muştar,
peste care se toarnă apă caldă (30oC). Se
amestecă. Pasta obţinută se introduce MUTĂTOARE (Bryonia
într-un săculeţ de pânză şi se aplică pe alba L), fam. Cucurbitaceae. Plantă
locul dureros. La adult se ţine până la 15 erbacee, perenă, agăţătoare,
minute. La copiii de vârstă şcolară pasta unisexuat-monoică, hemicriptofit-geofită,
se pregăteşte din 50 g făină muştar, 100 g toxică, medicinală, întâlnită frecvent în
făină de in şi apă caldă (30oC). La copii toată ţara pe garduri, mărăcinişuri, vii,
mici nu se aplică acest tratament, îi locuri ruderale; se mai numeşte bodioică,
intoxică. Cataplasma se ţine o perioadă brei, căţărătoare, cireaşa câinelui,
mai scurtă la persoanele blonde decât la cucurbetă sălbatică, cucurbeţea,
cele brunete. Local apare o roşeaţă cucurbeţeană, cucurbeţică, gurare,
(acţiune revulsivă), în urma eliberării de împărăteasă, lufoiae de pământ,
histamină din ţesuturi. Vasele de sânge se morcova ielelor, morcovei, mutătoare cu
dilată la suprafaţă, rezultând o puternică poame negre, poamă sălbatică, suitoare,
irigare. 2. Pentru tratarea traheo-bronşitei, tidvă de pământ, tâlhărea, turbeaza
reumatismului, periartritei câinelui, turnări, zdârnoată; Germ:
scapulo-humerale, polinevritelor, gripei, Zaunrübe; Magh: Büdös gönye; Rus:
pneumoniilor, răcelii: baie de muştar, se Perestupen belâi. Răspândită în centrul şi
pregăteşte din 100–200 g seminţe puse sud estul Europei.
într-un săculeţ de tifon. Acesta se ISTORIC. Plantă cunoscută din
introduce în apa din cadă cu 5 minute Antichitate. Numele Bryonia, vine de la
înainte de introducerea corpului. În apă cuvântul grecesc bryo = a creşte repede,
(37oC) se stă până la 20 minute. Se mai referitor la creşterea abundentă a
poate pregăti din 2 linguri făină muştar tulpinilor. La noi a fost una dintre cele
puse într-o cană cu apă rece. Se lasă la mai importante plante în medicina
temperatura camerei până când se simt populară, ceea ce a sugerat numele de
uşoare usturimi de ochi. Se pot face 21 împărăteasă. Rădăcina pisată se punea în
băi într-o cură. Se repetă după 4–6 luni. legături contra durerilor de cap, iar rasă şi
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz amestecată cu untură râncedă de porc, se
intern. Pentru tratarea anorexiei, folosea pentru tratarea de chelbe (căderea
constipaţiei, pentru activarea digestie: patologică a părului). Cu mâzga rădăcinii
seminţe sau făină de muştar. Dozele de se ungeau fetele pe cap, ca să le crească
tratament: animale mari (cabaline, părul. Rădăcina se punea în rachiu contra
taurine), 10–20–50 g; animale mijlocii vătămăturii (hernie, afecţiuni interne cu
(ovine, caprine, porcine), 2–5–10 g; crize). Rădăcina pisată şi apoi prăjită în
animale mici (pisici, câini), 0,2–0,5–2 g; unsoare de porc cu pucioasă, se folosea
găini, 0,1–0,2 g. Uz extern. Pentru
132

contra râiei (scabie) (N. Leon, 1903). stigmate galbene, glabre. Înflorire, VII–
Rădăcina se tăia felii, se înşira pe sfoară, VIII. Fruct, bacă (7–8 mm), neagră la
se punea la uscat; la nevoie se pisa maturitate.
mărunt, se amesteca cu rachiu sau se
făcea din ea turtă şi se punea pe pântece
(abdomen). Pentru tratarea durerilor de
piept, a năduşelii, rădăcina se cocea, se
amesteca cu miere şi rachiu şi se lua
dimineaţa câte o linguriţă (Al. Arvat,
1937). Floarea de mutătoare se fierbea în
vin sau apă şi se bea pentru a oprii
vărsăturile de sânge. Contra dropicei
(hidropiziei) se bea un decoct făcut din
mutătoare, curpen alb, zburătoare
(pufuliţă), cinci-degete, sovârf şi drob (N. RECOLTARE. Rădăcina (Bryoniae
Leon, 1903). Bolnavilor de lingoare albae radix) se recoltează toamna sau
(febră tifoidă) li se făceau un aşternut din primăvara cu cazmaua. Se scutură de
viţele de mutătoare cu frunze cu tot, ca să pământ. Se spală repede într-un curent de
zacă pe ele, iar rădăcina proaspătă se tăia apă. Se pune la zvântat. Se taie în rondele
felii şi se lega pe tălpile picioarelor (G. mici sau se despică longitudinal. Se
Ilieş, G. Rácz, 1960). Rădăcina rasă ori usucă în poduri acoperite cu tablă,
tulpina fiartă se folosea, în legături, pentru aşezată într-un singur strat.
tratarea de mătrice (varice, colici COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rădăcina
intestinale) şi reumatism. Pentru tratarea conţine alcaloizi specifici (brionicină,
porcilor bolnavi, li se punea în mâncare lufanină, trianospermină etc), triterpene
rădăcină pisată. Se mai da vacilor şi oilor tetraciclice (cucurbitocină, elaterină),
cu tărâţe ca să aibă lapte mai mult şi mai răşini, substanţe amare, tanin, enzime,
bun (A. Gorovei, M. Lupescu, 1915; V. aminoacizi (citrulina, acid glutamic,
Butură, 1979). etilasparagina etc), substanţe minerale.
PROPRIETĂŢI
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
FARMACODINAMICE. Rădăcinile
pivotantă, cărnoasă, palid-galbenă,
tuberizate ale plantei au utilizări
napiformă cu miros neplăcut şi gust iute.
terapeutice în medicina umană şi
Tulpină lungă de 2–3 (4) m, scadentă,
vete5rinară tradiţională. Intern,
ramificată, aspru-scurt-păroasă. Frunze
principiile active au acţiune diuretică şi
palmat-cordat-lobate, cu lobul mijlociu
purgativă, iar extern antiinflamatoare şi
mai lung decât cei laterali, pe margine
antireumatică. Ele acţionează asupra
sinuat-dinţate, scurt-păroase, scabre,
epiteliului renal mărind excreţia şi
scurt-peţiolate. Flori femele şi mascule
secreţia de urină; acţionează asupra
albe-verzui, dispuse separat, pe aceeaşi
epiteliului intestinal determinând
tulpină, în raceme subumbeliforme;
eliminarea conţinutului prin defecaţie;
caliciu campanulat, la florile femele cu
diminuează sau înlătură inflamaţiile;
dinţi mai scurţi decât corola; corolă
diminuează sau înlătură durerile
campanulat radiară cu 5 diviziuni
reumatice.
profunde; florile mascule cu androceu din MEDICINĂ UMANĂ.
5 stamine, la care anterele sunt unite în 3 FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
fascicule, 2 formate din câte 2 antere, iar purgaţie, mai ales în constipaţii: a)
al treilea din una singură; gineceu lipsă; pulbere rădăcină, se ia câte 1–3 vârfuri
flori femele fără stamine cu gineceu din de cuţit (0,5–3 g) pe zi; purgativ drastic;
ovar globulos, trilocular, cu un stil şi 3
 133

b) suc, obţinut în cadru natural; se taie erbacee, perenă, geofită, toxică,

planta la nivelul pământului; se scobeşte ornamentală, întâlnită pe locuri umede şi
rădăcina fără a se scoate din pământ; în umbroase în păduri, tufărişuri, tăieturi de
scobitura formată se pune zahăr; după 12 pădure, lăstărişuri din regiunea montană;
ore se obţine un suc concentrat. Se ia cu se mai numeşte mătrăgună mică, nimeţă,
precauţie 1–2 linguriţe pe zi, ca purgativ; sculătoare mare; Germ: Tollkraut,
c) oximel, obţinut din 45 g rădăcină rasă, Matragunegekraidich, Mătrăgună;
50 g miere, 75 ml oţet (eventual oţet de Magh: Matraguna. Răspândită în
mere). Se amestecă bine. Se fierbe 30 Europa.
minute la foc domol. Se ia câte o linguriţă ISTORIC. Planta este cunoscută din
pe zi pentru purgaţie. Uz extern. 1. Pentru vremuri străvechi. În Evul Mediu era
înlăturarea durerilor de cap: rădăcina se folosită ca medicament psihotrop, în
rade şi se aplică pe frunze sub bandaj. 2. scopuri vrăjitoreşti. Medicina populară îl
Pentru combaterea cheliei: alifie, pregătită folosea ca un leac obişnuit contra
din părţi egale rădăcină rasă şi untură reumatismului. Rădăcina se fierbea cu
proaspătă. Se amestecă bine. Se aplică apă. Din decoctul obţinut se bea puţin, iar
local. 3. Pentru tratarea reumatismului: cu restul se făceau spălături şi băi.
suc proaspăt, se amestecă cu făină sau Rădăcina se mai fierbea în vin sau în apă
pâine. Se aplică cataplasma pe locul şi se bea o cantitate mică, iar cu restul se
dureros. făceau abureli. Se menţionează că, cei
Fitohomeopatie. Tinctura-mamă este bolnavi se decideau greu să folosească
un remediu atât acut cât şi unul cronic. 1. planta pentru că cei ce o luau
Diluţia a 4-a centezimală se înnebuneau, câteva ceasuri, o zi, şi apoi
întrebuinţează în afectarea aparatului îşi reveneau (V. Butură, 1979).
respirator (cu tuse uscată, intensă, Denumirea Scopalia, este dată după
dureroasă şi în chinte; frecvent este vorba numele lui J. A. Scopoli (1723–1788),
despre o pleurezie), în afectarea aparatului medic şi naturalist, fost profesor la Pavia
digestiv (cu sete intensă), în afectarea şi autorul lucrării Flora carniolica.
aparatului genital (pelviperitonite acute, DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
ovarită dreaptă, amenoree, debut de abces orizontal, brun-închis, cu noduri şi
de sân, febră de lactaţie). În anumite strangulaţii din care se desprind rădăcini
afecţiuni cronice se utilizează diluţiile mai adventive. Tulpină erectă, glabră sau
înalte, până la a 30-a centezimală. 2. dispers-păroasă, simplă,
Pentru seboreea grasă, se administrează furcat-ramificată, înaltă de 60 (80) cm.
tinctura-mamă în diluţia a 5-a Frunze alterne, peţiolate, alungit-obovate
centezimală. 3. Pentru tratarea inflamării sau eliptice. Flori solitare, axilare,
unei seroase articulare, cu roşeaţă, se nutante, cu caliciul campanulat albăstrui,
utilizează tinctura-mamă în diluţia între a cu dinţi triunghiulari; corola tubulos
3-a decimală şi a 4-a centezimală (M. campanulată, gamopetală, la exterior
Neagu Basarab, 1984). brun-roşcată sau vişiniu-violetă, în
MEDICINĂ VETERINARĂ. Folosită interior brun-gălbuie sau galben-verzuie;
în trecut pentru tratarea hipogalaxie la androceu cu 5 stamine, la bază
animale. Nu se mai foloseşte. pubescent-păroase; gineceu bicarpelar cu
stil drept. Înflorire, IV–V. Fruct, capsulă
globuloasă, îmbrăcată în caliciu
persistent. Seminţe mici (3–4 mm),
MUTULICĂ (Scopalia brun-gălbui.
carniolica Jacq), fam. Solanaceae. Plantă
134

asociază efectul de reducere a secreţiilor

gastrice, act fiziologic important în
tulburările determinate de hiperaciditate.
Spasmele căilor biliare în dischinezie şi
spasmele intestinale în enterocolitele
acute şi cronice se diminuează sau dispar
la tratamentul cu beladonă. Extractul de
beladonă uscat, asociat cu extractul de
castane intră în compoziţia unor
supozitoare antihemoroidale. Totalul
alcaloizilor din această plantă intră în
RECOLTARE. Rizomii (Scopoliae compoziţia medicamentelor Bergonal,
rhizoma) se recoltează toamna sau Fobenal şi Foladon.
primăvara. Se taie în rondele subţiri. Se MEDICINĂ UMANĂ.
usucă în poduri acoperite cu tablă, bine FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
aerisite. Uscarea artificială, la 60–70oC. combaterea crizelor asmatice şi a altor
De multe ori acest produs impurifică afecţiuni se utilizează la prescripţia
rădăcinile de beladonă, datorită medicului: pilule, ţigări antiasmatice,
necunoaşterii plantei de către recoltatori. tinctură, extract alcoolic, alcaloizi
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Pe lângă extraşi (atropină etc). Se aplică sub
alte substanţe, planta conţine alcaloizii: supraveghere medicală. 2. Pentru tratarea
hiosciamină, atropină, scopolamină, astmului, bronşitelor astmatiforme,
scopoletină, scopină şi tropină. Totalul encefalitei, colicilor gastrointestinale,
alcaloidic este 0,05–0,90% în care colicilor căilor biliare, ulcerului gastric,
predomină atropina. gastritei şi ca antivomitiv: a) pilule, din
PROPRIETĂŢI pulbere frunze de 0,05 g doză luată o
FARMACODINAMICE. Frunzele şi dată şi 0,30 g în 24 ore; b) tinctură, din
rădăcinile plantei au utilizări terapeutice frunze de 3 ori pe zi câte 8 picături
în medicina umană şi veterinară. Acţiunea pentru bărbaţi şi de 3 ori pe zi câte 6
farmacodinamică a principiilor active: picături pentru femei; picăturile se
inhibă terminaţiile nervoase administrează diluate cu apă; tratamentul
parasimpatice, excită sistemul nervos ulcerului şi gastritei durează 3–4
central, accelerează ritmul cardiac, săptămâni; numărul de picături trebuie
provoacă midriază, dilată bronhiile, respectat, mărirea numărului la 10
diminuează secreţiile şi peristaltismul produce uscăciunea gurii; înainte de
intestinal, relaxează musculatura netedă. prepararea diferitelor reţete se verifică cu
Frunzele se administrează sub formă de grijă dozele prescrise. 3. Pentru
pilule, tinctură şi extract fluid. Tinctura de înlăturarea spasmelor intestinale în
frunze trebuie să conţină 0,03 g% enterocolite acute şi cronice, la
alcaloizi totali, exprimaţi în hiosciamină, dischinezia căilor biliare: preparate
iar extractul fluid 0,25 g% alcaloizi totali. farmaceutice cu extract de beladonă
Rădăcinile sunt folosite îndeosebi pentru uscat, în doze maxime de 0,05 g pentru
obţinerea atropinei utilizată în administrarea doză care se ia o dată şi
oftalmologie. Extractul de beladonă uscat, 0,15 g pentru 24 ore. Uz extern. 1. Pentru
are acţiune antiseptică. Intră în compoziţia tratarea fisurilor anale, fisurilor sânilor,
pansamentelor gastrice şi a multor alte ulcerelor varicoase, durerilor nevralgice:
preparate farmaceutice, ca antispastic de alifie, pregătită din 1–2 g extract alcoolic
predilecţie pentru traiectul la 8–10 g bază unguent. Se amestecă
gastrointestinal. Acestei acţiuni i se foarte bine până la uniformizare. Se
 135

aplică local. 2. Empiric, pentru tratarea

umflăturilor: cataplasme, cu frunze
proaspete de mutulică; se ung cu grăsime
(ulei, untură) şi se aplică pe locul afectat.
3. Empiric, pentru tratarea frigurilor:
frunze proaspăt culese se leagă la cap. 4.
Empiric, pentru tratarea reumatismului:
rădăcină plămădită în rachiu; se
frecţionează locul dureros sau se toarnă în
apa de baie. Toate tratamentele se fac cu
mare precauţie.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
intern. Pentru tratarea constipaţiilor
spastice, bronşitelor cronice, ca
antispasmodic şi calmant gastrointestinal:
infuzie, din 3 g frunte uscate şi mărunţite
recoltate în timpul înfloritului, sau 3 g
rădăcină uscată şi mărunţită peste care se
toarnă 200 ml apă în clocot. Se lasă
acoperită 10 minute. Se strecoară. Se
răceşte. Se administrează pilule, boluri,
extract uscat, pulbere plantă, extract
moale, tinctură de beladonă care conţine
0,03% alcaloizi. Dozele de tratament cu
drog: animale mari (cabaline, taurine),
15–25–40 g; animale mijlocii (ovine,
caprine, porcine), 3–8–10 g; animale mici
(pisici, câini), 0,2–1 g. Dozele de
tratament cu extract: animale mari, 1–4–5
g; animale mijlocii, 0,1–0,5–1 g; animale
mici, 0,02–0,1–0,3 g. Dozele de tratament
cu tinctură: animale mari, 2–10–20 g;
animale mijlocii, 1–2–4 g; animale mici,
0,2–0,5–1 g; se pot folosi injecţii cu
soluţie atropină sulfurică 1‰ sau 1%.