146

I
Înflorire, VI–VII. Fruct, silicvă erectă sau
mai mult sau mai puţin patentă, slab
IARBA-BOIERULUI arcuită, lungă de 6–7 mm. Seminţe
(Sisymbrium strictissimum L), fam. uniseriate, numeroase, lungi de 2 mm,
Brassicaceae/Cruciferae. Plantă erbacee, brun-roşietice.
perenă, hemicriptofită, spontană,
întâlnită în grupe pe malul râurilor, în
boschete, dumbrăvi, pe marginea
pădurilor, uneori pe lângă garduri, între
stânci, în întreaga ţară; se mai numeşte
sburătoare, voinicică; Germ: Steife
Rauke; Magh: Magas zsombor; Rus:
Giliavnnk sjatâi. Răspândită în Europa
(continental).
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Însăşi numele Sisymbrion RECOLTARE. Părţile aeriene
vine de la cuvântul sisymbrion care la înflorite ale plantei (Sisymbrii
scriitorii antici însemna plantă strictissimumae herba) se recoltează pe
mirositoare. Planta a constituit un timp frumos, călduros, după ora 11. Se
remediu popular în poceală (paralizie). A usucă în locuri aerisite, la umbră, de
mai fost folosită în durerile de stomac şi preferat în podurile caselor acoperite cu
vătămătură. În vechime, planta se tablă. Rădăcina (Sisymbrii
plămădea în apă rece timp de 24 ore şi se strictissmumae radix) se recoltează
lua ca leac pentru poceală, contra toamna. Se usucă la soare sau la umbră.
durerilor de stomac şi vătămătură COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
(hernie, afecţiuni interne cu crize acute). Neconoscută.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină PROPRIETĂŢI
erectă, viguroasă, cilindrică, glabră sau FARMACODINAMICE. Medicina
păroasă, cu peri îndreptaţi în jos, înaltă populară îi atribuie plantei proprietăţi
de 50–100 (120) cm. Frunze dese, stimulative asupra sistemului nervos, de
descrescente spre vârf, întregi, lat sau combatere a tusei, gripei, răguşelii şi
îngust-lanceolate, alungit-ascuţite sau colicilor la copii.
acuminate, abrupt îngustate într-un peţiol MEDICINĂ UMANĂ.
scurt. Pe margini denticulate, uneori dur FITOTERAPIE. Uz intern. 1.
dinţate, pe faţa superioară mai mult sau Empiric, pentru tratarea de paralizie:
mai puţin glabrescente, iar pe cea extracţie alcoolică din rădăcină; rădăcina
interioară des hirsute. Flori intens mărunţită se pune în ţuică şi se lasă la
galbene, grupate într-o paniculă compusă macerat 7 zile. Zilnic sticla se agită
din raceme simple; caliciu din sepale pentru uniformizarea concentraţiei. Se
alungit eliptice, rotunjite la vârf, lungi de strecoară. Se bea câte un păhărel de 3 ori
4–5 mm; corolă din petale oblanceolate, pe zi, înainte de a mânca. 2. Pentru
cu limb eliptic, lungi de cca 8 mm. tratarea de tuse, răguşeală, guturai
147
(gripă), colici la copii mici, colici gastrice decât involucrul, cele tubuloase galbene,
şi intestinale, colică hepato-biliară, colică grupate într-un calatidiu, iar mai multe
abdominală, colită de fermentaţie: a) calatidii grupate într-un corimb ramificat
infuzie, din o linguriţă cu plantă de la mijlocul tulpinii. Înflorire (VII)
mărunţită peste care se toarnă 100 ml apă VIII–IX. Fructe, achene gălbui cu papus
în clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute. foarte fin. Papusul este de două ori mai
Se strecoară. Se îndulceşte cu miere. Se lung decât achena.
bea conţinutul a 2–3 cantităţi pe zi. La
copii mici cantitatea se reduce la ¼ sau
1/3 din 100 ml; b) decoct, din 2 linguriţe
plantă mărunţită la 250 ml cu apă. Se
fierbe 5 minute la foc domol. Se lasă
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se
îndulceşte cu miere. Se bea jumătate din
cantitate, iar restul la 5 ore.

IARBA-CARELOR
(Senecio aquaticus Hill. ssp.
barbareifolius (Wimm et Grab) Walters), RECOLTARE. Planta se recoltează
fam. Asteraceae/Compositae. Plantă la nevoie şi se foloseşte proaspătă.
erbacee, bianuală, hemiterofită întâlnită COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
prin pajişti umede, şanţuri, în păduri, Necunoscută.
tufărişuri umede şi locuri ruderale; se mai PROPRIETĂŢI
numeşte iarbă-de-car, iarba căruţelor; FARMACODINAMICE. Medicina
Engl: Ragwort; Franc: Senecon; Germ: populară îi atribuie plantei proprietăţi
Kreuzkraut; Magh: Kersztfü; Rus: energizante asupra sistemului muscular şi
Krestovnik; Ucr: Pcelinek. Răspândită în a sistemului nervos.
Europa Centrală. MEDICINĂ UMANĂ.
ISTORIC. Planta este cunoscută din FITOTERAPIE. Uz extern. Pe alocuri
vechime. Ea a fost folosită în scopuri şi astăzi, mai ales în Ardeal, se practică
medicinale în ţinutul Năsăudului. Se îmbăierea copiilor care nu pot merge în
fierbea cu pipirig (Equisetum limosum) şi picioare cu decoctul plantei în asociaţie
decoctul obţinut se turna în apa de baie a cu decoctul de pipirig (Equisetum
copiilor care nu mergeau în picioare (V. limosum). Părţi egale din cele două plante
Butură, 1936, 1979). se fierb în apă cca 30 minute. Se
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină strecoară şi se adaugă apei de baie.
înaltă de 20–45 cm, glabră, relativ Fitohomeopatie . 1. Pentru tratarea de
groasă, muchiată, rigid erectă, ramificată insomnii, greţuri matinale, menstre rare
de la mijloc sau mai de sus. Frunze şi sărace, agitaţie anormală a picioarelor,
bazale dese, în rozetă, lanceolate sau catare şi hemoragii vicariante, diaree,
alungit ovate, adânc penat sectate, tuse uscată, tulburări vezicale însoţite de
atenuate în peţiol scurt; frunze inferioare dorinţa imperioasă de a urina, dureri
penat sectate, uneori terminate în lamină lombo-renale sau perineale, leucoree
eliptică sau obovată, dinţată sau lobată; abundentă, edeme, epistaxis, hematurii:
celelalte frunze asemănătoare, tinctura-mamă (pregătită din planta
descrescente, sesile, cu auricule proaspătă), în diluţiile de la a 3-a
lanceolate, semiamplexicaule. Flori decimală la a 4-a centezimală. 2. Pentru
radiale galbene aurii, cu mult mai lungi tratarea cistitei de col, cistitei catarale,
 148
nefritei, colicei nefritice, tuberculozei
renale: tinctura-mamă, în diluţia a 3-a
decimală.

IARBA-CÂMPULUI
(Agrostis stolonifera L), fam.
Poaceae/Gramineae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, comună în toată
ţara prin pajişti umede, marginea
şanţurilor, locuri mlăştinoase, ogoare, RECOLTARE. Părţile aeriene ale
tăieturi de pădure în locuri umede, plantei şi rizomul (Agrostisi rhizoma) se
nisipuri inundabile din regiunea de recoltează prin iunie – iulie. Se usucă la
câmpie până în cea montană; se mai umbră.
numeşte Germ: Windhalm; Magh: COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Szelfű; Pol: Matlica; Rus: Poleviţa Necunoscută.
belaia; Sârbo-Cr: Rosulja. Răspândită în PROPRIETĂŢI
Europa, Asia, Africa de Nord, America de FARMACODINAMICE. Pe alocuri
Nord (circumpolară). medicina populară îi atribuie proprietăţi
ISTORIC. Plantă cunoscută din antiflogistice (?) şi diuretice. Planta nu
Antichitate. Agrostis, de la cuvântul este cercetată ştiinţific. După consideraţia
ágros = câmp, este numele unei graminee populară, ea ar avea însuşirea de a
de câmp la Teofrast şi Dioscoride. diminua inflamaţiile şi măreşte cantitatea
Folosită în trecut în medicina populară de urină eliminată în timp.
pentru umflături. MEDICINĂ UMANĂ.
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
scurt, repent, tufos ramificat, de obicei cu pentru tratarea de boli renale, eliminarea
stoloni aerieni, adesea lungi, radicanţi şi toxinelor din organism: decoct, din o
cu fascicule dese de lăstari, uneori şi cu lingură rizomi uscaţi şi mărunţiţi la o
stoloni subterani. Tulpini erecte, cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute.
geniculat ascendente sau repente şi Se lasă acoperit 15 minute. Se strecoară.
radicante, lungi de 20–150 cm. Frunze Se bea o cană dimineaţa şi una seara. Uz
lung-acuminate, lungi de 3–30 cm, late extern. Pentru tratarea umflăturilor:
de 2–11 mm, mai mult sau mai puţin decoct, din plantă; cu decoctul obţinut se
rigide sau moi, adesea verzui-cenuşii, cu pun comprese locale.
vaginele netede sau uşor sclabre. Ligula
frunzelor îngust-oblongă, de obicei
laciniată. Paniculă piramidală, lung de 3–
30 cm, înainte şi după înflorire adunat, la IARBA-FIARELOR
înflorire răsfirat. Spiculeţe lanceolate, (Vincetoxicum hirundinaria Medic), fam.
verzi sau palid-verzi, lungi de (1) 2–3 Asclepiadaceae. Plantă erbacee, perenă,
mm. Axa spiculeţelor este glabră. Paleea hemicriptofită, întâlnită frecvent prin
inferioară puţin mai scurtă decât glumele, păduri, margini de păduri, zăvoaie,
de cca 2 ori mai lungi decât cea tăieturi de pădure, livezi, fâneţe, poieni,
superioară. Înflorire, VI–VIII. Fruct, locuri stâncoase, din regiunea de câmpie
cariopsă. până în cea montană; se mai numeşte
barba-ciutei, briliancă, buruiană de
tăietură, buruieni de băşică rea, coarne
de pământ, iarba-aerului, iarba-cerii,
149
iarba-rândunelei, lumineaţă,
mărul-lupului, pana-zburătorului,
postaia-lupului, rânduniţă; Germ:
Schwalbenwurz; Magh: Méreggyilok;
Rus: Lastoven lekarstovennâi.
Răspândită în Europa, Asia, Africa de
Nord.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Vechime. În Antichitate, era cunoscută
sub numele de Cynanchum, de la
cuvintele greceşti kyon = câine, şi
agchein = a sugruma, cu referire la
RECOLTARE. Părţile aeriene
efectul toxic al plantei asupra câinilor. Ea
înflorite ale plantei (Vincetoxicumi
a fost folosită şi în medicina populară
hirundinariae herba) se recoltează pe
umană. Frunzele plantei se puneau pe
timp frumos, cald, însorit, după ora 11.
bube, iar praful seminţelor pe tăieturi. Cu
Se usucă în poduri acoperite cu tablă.
tulpinile florifere se făceau băi contra
Rădăcinile (Vicetoxicumii hirudinariae
durerilor de picioare (V. Butură, 1933).
radix) se recoltează în septembrie–
Decoctul rădăcinii se lua ca diuretic şi
octombrie, se usucă la umbră sau la
contra viermilor. Contra vătămăturii
soare.
(afecţiuni interne cu crize acute), planta
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
se recolta, se usca, se pisa, iar praful se
conţine glucozidul vincetoxina
punea în palincă şi se bea câte un
(asclepiadina) în frunze, flori, tulpină,
păhărel, sau se usca, se pisa, se fierbea şi
rădăcină. Seminţele conţin
se bea decoctul amar, eventual îndulcit cu
vincetoxin-sterină.
miere (M. Băcescu, 1934). PROPRIETĂŢI
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină FARMACODINAMICE. Principiile active
erectă, ramificată, înaltă de 30–120 cm. din plante sunt toxice, diuretice,
frunze cordat-ovate, opuse, peţiolate, diaforetice. Toxicitatea este produsă de
acuminate, fin-păroase pe margini şi vicetoxină. Provoacă o mărire a diurezei
nervuri; cele superioare poartă în axila şi transpiraţie puternică. Planta a fost
lor inflorescenţele florale. Flori alburii, folosită în trecut contra hidropiziei,
mici, cu coronulă gălbuie, grupate în afecţiunilor cutanate şi scrofulozei, dar,
inflorescenţe corimbiforme; caliciu cu 5 datorită toxicităţii ridicate, a fost
diviziuni lanceolate; corolă rotată, din 5 părăsită. În prezent, este utilizată numai
petale; androceu din 5 stamine con- în fitohomeopatie ca diuretic şi diaforetic
crescute cu coronula, unde anterele sunt (Fl. Crăciun, O. Bojor, M. Alexan, 1977).
strâns-lipite de stigmat. Polenul se află Principiile active din rădăcină au acţiune
masat în polinii; gineceu cu stigmat emetică, depurativă. Provoacă voma;
capitat, disciform, 5-unghiular. Înflorire, activează procesele de eliminare a
V–VIII. Fructe, folicule fusiforme. toxinelor din organism pe cale renală şi
Seminţe cu smoc de peri mătăsoşi. glandele sudoripare.

IARBA-MĂRINULUI
(Centaurea pseudophrygia C. A. Mey.
ssp. pseudophrygia), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, întâlnită prin
 150
păduri, tăieturi de păduri şi poieni; se COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
mai numeşte bulecă, corobatică, fierea Nestudiată. Conţine probabil glicozide
pământului, floarea florilor, floarea amare, alcaloizi, rezine, substanţe
grâului, ghioc, iarba junghiului, vineţele, minerale.
volovatic, zglavac, zglăvoc, zmosc; PROPRIETĂŢI
Germ: Flockenblume. Răspândită în FARMACODINAMICE. Medicina
Europa Centrală, Munţii Alpi. populară îi atribuie plantei proprietăţi
ISTORIC. Planta este cunoscută din stomahice, carminative, coleretice,
vechime. Centaurea vine de la cuvântul colagoge. Declanşează creşterea secreţiei
grecesc kentaurion nume folosit de gastrice şi a motilităţii mucoasei
Hipocrate pentru o centauree medicinală. stomacale; calmează durerile
Decoctul plantei se lua contra durerilor abdominale; determină creşterea secreţiei
de ficat. Se mai folosea pentru piatră la de bilă a celulelor hepatice; stimulează
băşică (vezica biliară)şi contra durerilor contracţia vezicii biliare şi a căilor biliare
de stomac. provocând golirea lor.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină MEDICINĂ UMANĂ.
erectă, înaltă de 20–100 cm, în partea FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
inferioară adeseori pubescentă, cu peri tratarea durerilor de stomac: decoct, din
cripusculi, simplă sau în partea o linguriţă plantă uscată şi mărunţită la o
superioară ramificată. Frunze bazale lat cană cu apă (200 ml). Se fierbe 5 minute
eliptice, atenuate în peţiol, acute, cele la foc domol. Se lasă la acoperit 15
mijlocii superioare sesile, cu baza lată, minute. Se strecoară. Se amestecă puţin
adeseori semiaplexicaule, lat lanceolate, cu zahăr. Se bea dimineaţa, cu 30 minute
ovate sau eliptice, de obicei mari, închis înainte de a mânca. 2. Pentru tratarea
verzi, ascuţit până la dur dinţate, pe durerilor de ficat şi litiază biliară: decoct,
ambele feţe cu peri creţi. Flori roze, cele din 1½ linguriţă din tulpinile florifere şi
marginale radiante, grupate în calatidii flori uscate şi mărunţite la o cană (250
globuloase, lungi şi late de 18–20 mm, ml) cu apă. Se fierbe 5 minute la foc
deschis sau închis brunii. Foliole domol. Se strecoară. Se îndulceşte cu
involucrale verzi, striate, toate complet miere. Se bea conţinutul a 2 căni pe zi,
acoperite cu apeduncul. Înflorire, VII–X. câte una înainte de mesele principale, cu
Fructe, achene, lungi de 3–4 mm, glabre. 30 minute înainte de a mânca. Aceste
reţete se practică din vechime, în mai
multe localităţi din zona Subcarpatică.

IARBA-NEGILOR
(Teucrium montanum L), fam.
Lamiaceae/Labiatae. Subarbust, camefit,
întâlnit pe locuri pietroase, stânci
calcaroase, în regiunea montană
inferioară şi de câmpie (zona de
silvostepă, până în etajul fagului); se mai
RECOLTARE. Părţile aeriene numeşte sugărel, şugărel; Germ:
înflorite (Centaureae pseudophrygiae Berg-Gamander; Magh: Hegyi
herba) se recoltează pe timp frumos, gamandor. Răspândită în Europa
însorit, între orele 12–15. Se usucă la Centrală (submediteranean).
umbră în strat subţire, de preferat în ISTORIC. Planta este cunoscută din
podurile caselor acoperite cu tablă. vechime. Numele genului Teucrium este
151
dedicat lui Teucer, regele Troiei, căruia i
se atribuie descoperirea proprietăţilor
medicinale ale acestor plante. Ea a fost şi
este utilizată contra negilor.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
pivotantă, puternică, groasă, aproape de 1
cm. Tulpini subfrutescente, puternic
ramificate de la bază, decumbente sau
ascendente, lungi de 3–35 cm, alipit alb
tomentoase. Frunze linear-lanceolate
până la lineare, lungi de 5–20 cm şi late
de 1–5 mm, cele florale mai scurte şi mai
înguste, întregi, pe margini puternic
revolute, atenuate într-un peţiol scurt. Pe RECOLTARE. Părţile aeriene
faţă, verzi, glabre şi lucitoare sau mai înflorite (Teucriumi herba) se recoltează
mult sau mai puţin pubescente; pe faţa pe vreme însorită, între orele 12–15. Se
inferioară, alb-tomentoase, cu peri simpli, usucă la umbră, de preferat în podurile
evident nervate. Flori de culoare gălbui, caselor acoperite cu tablă.
scurt pedicelate, câte 1–3 în dihazii la COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
subţioara frunzelor de la vârful tulpinii, Nestudiată.
formând un capitul globulos; caliciu PROPRIETĂŢI
tubulos, campanulat, mai mult sau mai FARMACODINAMICE. Medicina
puţin pubescent, cu nervurile laterale în populară îi atribuie proprietăţi
formă de reţea, cu 5 dinţi mai mult sau antiverucoase. Pusă pe negi, aceştia se
mai puţini egali, ovat lanceolaţi, desprind şi cad.
acuminaţi, adesea lung subulaţi, de 2–3 MEDICINĂ UMANĂ.
ori mai scurţi decât tubul, verzi sau palid FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru
violeţi, cei superiori adesea îndoiţi în sus, tratarea de negi: a) suc, obţinut din
corolă mai lungă decât caliciul, lungă de plantă, se badijonează locul afectat de 2–
12–15 mm, cu tubul adesea pubescent; 3 ori pe zi; b) decoct, din 2 linguri plantă
lobul median al labiului inferior oval, uscată şi mărunţită la o cană de apă (250
nedivizat sau foarte slab crestat, aplecat ml). Se fierbe 5 minute. Se lasă acoperit
în jos; cei doi lobi de la baza labiului 20 minute. Se strecoară. Se pun comprese
inferior erecţi, cu vârful rotunjit, ciliaţi pe pe neg cu decoct, folosind un pansament
margine, adesea verzui şi cu dungi steril.
violete; androceu cu stamine mai lungi
decât tubul corolei, cu antere galbene
până la violete. Înflorire, VII–VIII.
Fructe, nucule mai mult sau mai puţin IARBA-OSULUI
reticulate, cu hilul mare. (Helianthemum nummularium (L) Mill.
ssp. nummularium), fam. Cistaceae.
Semiarbust, camefit, întâlnit pe locuri
pietroase, nisipuri, tufişuri rare, din stepă
şi până în regiunile muntoase; se mai
numeşte ferestăcătoare, ferestrău,
forostou, herestăitoare, iarba ursului,
mălăcel, mălăiel, mălăiez, mălăioi,
mălaiul oii, rădăcină de smăhoaie, ruja
soarelui, rujă, stârniţă, sunătoare;
Franc: Herbe d’or; Germ: Gemeines
 152
Sonnenröschen; Magh: Közönséges brune, poliedic-rotunde sau ovale, cu
tetemtoldó; Rus: Solnţeţvet tegumentul verucos.
molnetalistnâi. Răspândit în Europa.
ISTORIC. Subarbustul este cunoscut
din timpuri străvechi. Era un leac
frecvent în Transilvania contra
umflăturilor şi fracturilor, în vătămătură
şi năduşeală. Folosindu-se mult la
stimularea refacerii oaselor fracturate, de
aici i-a venit şi numele cu uzanţă în
popor de iarba osului.
DESCRIEREA SPECIEI. Semiarbust
înalt de 10–40 cm, puternic ramificat, cu
tulpini ascendente, mai rar prostate, RECOLTARE. Părţile aeriene
lignificate la partea inferioară, de culoare înflorite (Helianthemumi herba) se
cafenie sau cenuşiu-cafenie, împărţite în recoltează pe vreme frumoasă, însorită,
articole de cicatricile transversale ale după ora 11. Se usucă la umbră, de
inserţiei frunzelor, mai mult sau mai preferat în podul caselor acoperite cu
puţin păienjeniu-păroase, în partea tablă.
superioară verzui-cenuşii, tomentoase. COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Frunze opuse, stipelate, oblongi sau Necunoscută.
ovale, lungi de 4–25 (40) mm, late de 3– PROPRIETĂŢI
8 (15) mm, pe faţa superioară verzi, FARMACODINAMICE. Medicina
acoperite cu peri rari şi alipiţi, pe faţa populară îi atribuie plantei proprietăţi
inferioară alb-stelat tomentoase, cu o antiflogistice şi de înlăturare a durerilor
nervură mediană proeminentă şi cu interne. Diminuează inflamaţiile şi, în
marginile revolute sau plane. Stipele late cele din urmă, le înlătură; stimulează
de 1–1,5 mm, linear-lanceolate, glabre, osificarea.
pe margini cu peri lungi, albi, oblic MEDICINĂ UMANĂ.
îndreptaţi spre vârf. Flori galbene-aurii FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
sau gălbui-albicioase, grupate într-o combaterea durerilor de stomac,
inflorescenţă cincin cu 12–15 flori; intestine: infuzie, din o linguriţă plantă
caliciu din sepale fin-tomentoase pe uscată şi mărunţită peste care se toarnă o
partea externă; cele externe linear sau cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
linear-lanceolate, de 2–3 ori mai scurte acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea
decât cele interne, cele interne lungi de conţinutul a 2–3 căni pe zi. 2. Pentru
5–10 mm, ovale, verzui sau tratarea de tuse: decoct, din o linguriţă
galbene-verzui, cu 4 nervuri plantă uscată şi mărunţită la o cană (200
longitudinale proeminente, între nervuri ml) cu apă. Se fierbe 3–4 minute. Se lasă
fin-tomentoase; corolă din petale lungi de să se răcească până la călduţ. Se
7–15 mm, lat-ovate, la bază cu o pată mai strecoară. Se îndulceşte cu miere sau
întunecată galbenă sau portocalie; zahăr. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi.
androceu din stamine numeroase; Uz extern. Pentru combaterea
gineceu cu ovar oval sau sferic, acoperit umflăturilor, stimularea refacerii oaselor
cu fascicule dese de peri, stilul de 2 ori fracturate: cataplasme, cu decoctul
mai lung decât ovarul şi stigmatul ceva plantei şi planta fiartă. Planta se fierbe.
mai înalt decât staminele. Înflorire, V– Se lasă să se răcească până la călduţ. Se
VII. Fruct, capsulă cu 3 muchii, lungi de aşează plantele în jurul fracturii sau
5–7 mm, de culoare galben-închis, umflăturii şi se înfăşoară cu tifonul bine
rotunjit-ovală, scurt-păroasă. Seminţe umezit în decoct.
153

IARBA-PĂDUCHELUI
(Pedicularis palustris L), fam.
Scrophulariaceae. Plantă erbacee,
bianuală, hemiterofită, semiparazită,
întâlnită sporadic prin pajişti umede,
mocirloase, în jurul izvoarelor, de la 300
m până la 1.700 m altitudine (etajul
gorunului–etajul molidului); se mai
numeşte iarba păduchilor, pintenel;
Germ: Läusekraut; Magh: Kakastaréj, RECOLTARE. Florile (Pediculari
Kakastaré, Tetüfü; Rus: Mâtnik; Ucr: flos) se recoltează pe timp frumos, după
Huedeţea. Răspândită în Europa şi Asia. orele 11. Se usucă la umbră. Frunzele
ISTORIC. Planta este cunoscută din
(Pediculari folium) se culeg la nevoie.
Antichitate. Infuzia ei se folosea pentru PROPRIETĂŢI
deparazitare. Însăşi numele genului FARMACODINAMICE. Medicina
Pedicularis vine de la cuvântul latin populară îi atribuie plantei proprietăţi
pediculus = păduche, cu aluzie la dezinfectante şi contra durerilor de
folosirea mai multor specii din acest gen stomac. Ciobanii folosesc frunzele
la deparazitare. Medicina populară a mai proaspete pentru tratarea rănilor, iar
folosit-o pentru tratarea rănilor şi florile pentru atenuarea sau înlăturarea
durerilor de stomac. durerilor de stomac.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină MEDICINĂ UMANĂ.
fusiformă, pivotantă. Tulpină erectă, FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
fistuloasă, simplă sau ramificată pentru combaterea durerilor de stomac:
începând de la bază, glabră sau aproape infuzie, din o linguriţă flori uscate şi
glabră, înaltă de (5) 10–50 cm. Frunze mărunţite peste care se toarnă o cană
ovat-lanceolate, penat-sectate, cu (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
segmente mici, crenate până la lobate, acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea
glabre, puţin descrescente (micşorează conţinutul a 2 căni pe zi, cu înghiţituri
puţin) de la baza tulpinii, spre vârful ei. rare. Uz extern. Pentru tratarea rănilor
Flori roşii, grupate într-un spic, la purulente: frunze proaspete se aşează pe
început indesuit, în cursul înfloririi mai locul afectat şi se bandajează. Atenţie!
mult sau mai puţin alungit şi distanţat; Ambele reţete nu sunt verificate ştiinţific.
caliciu ovat cilindric, cel fructifer umflat, Ele sunt folosite sporadic de ciobanii
multinervat, glabru sau glabrescent, aflaţi la păscut oile în zona montană, în
adânc-bilabiat; corolă cu tub de două ori locurile unde creşte planta.
mai lung decât caliciul, cu labiul superior
drept, la vârf trunchiat, slab-bidentat, cel
inferior lat, foarte scurt ciliat pe margini.
Înflorire, V–VII. Fruct, capsulă lat-ovată, IARBA-SFÂNTULUI
cu vârf oblic, mucronat. Seminţele IOAN (Salvia sclarea L), fam.
elipsoidale, foarte fin-rugoase, pe o parte
Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee,
longitudinal brăzdate.
bianuală, rar perenă, în cultură anuală,
bianuală sau trianuală,
terofit-hemicriptofită, medicinală,
meliferă, întâlnită în locuri uscate, uneori
pietroase, în stepe, adesea cultivată prin
grădini şi în culturi industriale; se mai
 154
numeşte şarlai, şerlei, şerlaie; Germ:
Scharlachkraut; Magh: Benedikta fü,
Skarlat fü, Skarlat zsálya, Szkárlat fü;
Rus: Şalfei muskatnâi. Răspândită în
Europa mediteraneană, Asia, Africa de
Nord.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Plantei i s-a atribuit
importanţă în aromatizarea vinurilor, iar,
mai apoi, şi în fitoterapia populară pentru
tratarea bronşitelor, dischineziilor biliare,
reumatismului, amigdalitelor, rănilor,
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
ulceraţiilor pielii etc. Cu 77 de ani în
plantei, inclusiv florile (Salviae sclareae
urmă, s-au făcut încercări de cultivare a
acestei plante la Staţiunea de Plante herba), se recoltează în timpul
înfloritului VI–VII, pe timp frumos, între
Medicinale din Cluj (B. Páter, 1923). La
nivel european, primele culturi s-au făcut orele 12–16, când conţin cantitatea
maximă de ulei volatil. Se usucă, într-un
în Franţa, Spania, Italia, cu seminţe
recoltate din flora spontană. În Rusia, se singur strat, la umbră, de preferat în
poduri acoperite cu tablă. Uscarea
cultivă din anul 1929, iar în Bulgaria, din
anul 1940. În România, prima cultură artificială, la 30–40oC. Inflorescenţele
(Salviae sclareae flos) se recoltează când
industrială a fost înfiinţată la Feldioara –
Braşov, în anul 1953, iar în 1978 au fost caliciul florilor este uşor îngălbenit.
Planta, în această perioadă, are un
introduse în cultură soiuri valoroase.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
conţinut maxim de ulei eteric. Ele se taie,
din cultură, cu secera sau foarfecele, se
groasă (1–1,5 cm), sinuoasă, brună, din
care se desprind ramificaţii secundare, aşează în coşuri de nuiele în strat de 2–3
rânduri şi se transportă neîntârziat la
scurte, subţiri. Tulpină erectă, rigidă, cu
peri deşi, glanduloşi, mai ales în partea locul de distilare. Pentru seminţe, planta
se recoltează când 60% din inflorescenţa
superioară, înaltă până la 100 cm în flora
spontană şi 150–200 cm în stare principală a ajuns la maturitate. Se taie
cu secera şi se leagă în snopi. Se lasă 2–3
cultivată. Frunze lat-ovate foarte mari
(lungi până la 25 cm, late de 15 cm), zile pentru a ajunge la deplina maturitate,
apoi se treieră.
cordate la bază, pe margini
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
neregulat-crenate, cu feţe încreţite,
conţine ulei volatil bogat în linalol şi
rugoase, pe faţa inferioară cu peri mari,
scurţi, groşi, iar pe cea inferioară cu peri acetat de linalil, o diterpenă caracteristică
(sclareolul), rezine, substanţe amare,
portocalii, deşi, glanduloşi; peţiol lung şi
păros. Flori cu corolă bicoloră; calciu pigmenţi fenolici şi chinoidici, derivaţi
triterpenici, derivaţi fenolici, ocimen,
campanulat cu 5 nervuri proeminente şi 8
mai puţin evidente, păros; labiul superior mircen, zaharuri, săruri minerale etc (F.
Crăciun, O. Bojor, M. Alexan, 1977).
boltit, violaceu (rar roz sau alb), iar labiul
PROPRIETĂŢI
inferior gălbui, prevăzut cu doi dinţi
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
laterali ascuţiţi şi o limbă curbată în jos;
ale plantei au utilizare terapeutică în
androceu cu stamine violete; gineceu cu
medicina populară umană. Principiile
stil violet şi stigmat cu 2 lobi inegali.
active au acţiune antispastică şi
Florile sunt grupate în pseudoverticile,
anticatarală, antiinflamatoare,
iar acestea într-o inflorescenţă ramificată.
antiseptică, carminativă, uşor sedativă,
Înflorire, VI–VII. Fructe, nucule
antitermică, coleretică, emenagogă
elipsoidale, trunchiate, brune.
155
(provoacă apariţia fluxului menstrual ISTORIC. Plantă cunoscută din
întârziat), anticonvulsivă. Antichitate. Echium vine de la cuvântul
MEDICINĂ UMANĂ. grecesc echion = şarpe, nume folosit de
FITOTERAPIE. Planta nu este Dioscorides şi Plinius cel Bătrân, cu
studiată. Empiric, utilizată de medicina aluzie la corola florii asemănătoare cu
populară pentru tratarea bronşitelor, gura deschisă a unui şarpe. Planta a fost
dischineziilor biliare, reumatismului, folosită din timpuri străvechi de către
gingivitelor, aftozei bucale, amigdalitelor, locuitorii din graniţele de astăzi ale
rănilor, ulceraţiilor pielii etc. Uz intern. României pentru tratarea de diaree,
Pentru tratarea bronşitelor, dischineziilor anemie, surmenaj, dureri de dinţi,
biliare, balonărilor abdominale, epilepsie (numită atunci ceas slab),
diabetului zaharat, vaginitei atrofice, pelagră, bube, eczeme. De exemplu,
reumatismului, gingivitei, aftozei bucale, contra pelagrei, părţile aeriene ale plantei
amigdalitei, pentru scăderea febrei: se fierbeau şi decoctul obţinut se bea
infuzie, din 1 linguriţă plantă uscată şi cantitativ câte o ceşcuţă în fiecare zi,
mărunţită peste care se toarnă 200 ml apă timp de o lună şi chiar mai mult. Planta
în clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute. uscată şi pisată mărunt, amestecată cu
Se strecoară. Se bea conţinutul a 3 căni unt, se făcea o alifie cu care se ungeau
pe zi, a 200 ml fiecare. Uz extern. Pentru bubele şi eczemele. Planta se dădea, în
tratarea ulceraţiilor tegumentare, mâncare, porcilor bolnavi de brâncă (V.
edemelor, rănilor: decoct, din 1 lingură Butură, 1936).
plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă. DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
Se fierbe 5 minute la foc domol. Se pivotantă, neagră. Tulpină erectă, rigidă,
strecoară. Se lasă la răcit până a călduţ. neramificată sau ramificată de la bază,
Se fac spălături locale, folosindu-se un acoperită cu peri scurţi, moi şi printre ei
tampon cu vată. cu peri lungi, setiformi, înaltă până la
100 cm. frunze linear-lanceolate, acute,
cele de la bază dispuse în rozetă şi
atenuate în peţiol, cele tulpinale sesile,
IARBA-ŞARPELUI uninerve, păroase. Flori roşietice, apoi
(Echium vulgare L), fam. Boraginaceae. albastre, roze sau albe, grupate în cime
Plantă erbacee, bianuală, hemiterofită, simple, iar acestea într-o inflorescenţă
comună în întreaga ţară, întâlnită prin cilindrică, paniculată; caliciul din 5
locuri virane, pârloage, dărâmături, sepale linear-lanceolate; corolă
marginea drumurilor, terasamente de căi infundibuliformă, cu 5 lobi inegali, uşor
ferate, fâneţe, de la câmpie până în curbată şi bilabiată, pubescentă;
regiunea montană; se mai numeşte androceul din 5 stamine, cu filamente
boranţă, buruiană de roşeaţă, curbate în sus şi roşietice, antere albastre;
capul-viperei, capul-veveriţei, gineceul, cu disc nectarifer, la bază, stil
coada-vulpii, iarba lui cel slab, lung, pubescent, stigmat bifidat. Înflorire,
iarba-năpârcii, limba-boului, lingură de VI–IX. Fructe, nucule.
vânt, mierea-ursului, motane,
ochiul-mâţei, ochiul-veveriţei,
rumeneală, sudoarea-calului, unguri,
ursoaică, viperică, viperină; Engl:
Vbiper’s bugloss; Germ: Gemeiner
Natterkopf; Magh: Közönséges
kigyószisz; Rus: Siniak obâcnovennâi;
Ucr: Zimiia. Răspândită în Europa,
vestul Asiei.
 156
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
spală zona afectată, folosindu-se un
pansament steril; b) alifie, din pulbere
frunze şi flori de plantă amestecate bine
în unt. Se lasă 5–6 ore ca principiile
active să se degaje din fragmentele de
plantă, după care se unge partea afectată.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Pentru
tratarea porcilor de rujet, planta tocată
mărunt se pune în mâncare. Acţionează
ca antiseptic intestinal.
RECOLTARE. Părţile aeriene
înflorite (Echii herba) se recoltează pe
timp frumos, însorit, după orele 11. Se
usucă la umbră, în strat subţire, de
IARBA-UNTULUI
(Orobanche gracilis Sm), fam.
preferat în poduri acoperite cu tablă.
Orobanchaceae. Plantă erbacee, perenă,
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
geofită, întâlnită ca parazită pe diferite
conţine glicoalcaloizii cinoglosina şi
specii de leguminoase: Coronilla,
consolidina, rezine, mucilagii,
Cytisus, Dorycnium, Genista, Spartium,
alantonină, acid tanic, săruri de potasiu,
Tetragonolobus, Trifolium etc; se mai
calciu etc.
PROPRIETĂŢI numeşte crăielici, crăilici, crăiliciu,
FARMACODINAMICE. Planta este floarea untului, orobanche, săgeata lui
folosită în terapeutică de medicina umană Dumnezeu, vericel, verigel, veriţel; Engl:
cultă şi populară, pentru proprietăţile sale Broomrape; Germ: Sommerwurz; Magh:
calmante, antiseptice, sudorifice, Szador, Vojvirag, Kenderkokocsin.
emoliente, cicatrizante. Medicina Răspândită în Europa Centrală şi
veterinară etnoiatrică o foloseşte ca submediteranean.
expectorant, sudorific, antibiotic, ISTORIC. Plantă cunoscută din
emolient, cicatrizant. Principiile active pe vechime ca parazită pe rădăcinile
care le conţine diminuează excitabilitatea diferitelor specii de leguminoase
nervoasă; distrug microbii, însuşire care (Fabaceae). Folosită de mult timp de
s-a stabilit în ţara noastră prin cercetare; medicina populară pentru alinarea
măresc sudoraţia; relaxează ţesuturile şi durerilor de spate.
diminuează starea inflamatoare; DESCRIEREA SPECIEI. Plantă cu
favorizează procesul de epitelizare, tulpină gracilă, viguroasă, roşcat-gălbuie,
grăbind vindecarea rănilor; favorizează glandulos-păroasă, de la bază cu scvame
expectoraţia. ovate, dese, mai sus cu scvame alungite,
MEDICINĂ UMANĂ. ascuţite, rare, înaltă până la 60 cm. Flori
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru cu corolă curbat înainte, spre gură
tratarea de diaree, dizenterie, răceală, galbenă, opac-roşu nuanţată,
tuse: infuzie, din 1 linguriţă plantă uscată glandulos-păroasă, la interior lucioasă,
şi mărunţită peste care se toarnă o cană închis-roşie; labiul inferior superior
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă nedivizat, carenat, cu o scurtă prelungire
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se erectă, cel inferior scurt trilobat şi adânc
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz plisat; caliciu din sepale cu lacinii
extern. Pentru tratarea bubelor, rănilor: lineare, inegale; corola din stamine fixate
a) infuzie, din 2 linguriţe plantă uscată şi oblic la bază, în partea inferioară păroase
mărunţită peste care se toarnă o cană şi îngroşate, în cea superioară glandulos
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă păroase; gineceu cu ovarul ovoid
157
prevăzut cu 3 proeminenţe la bază, acoperă. În spaţiul graniţelor României,
stigmat bilobat, galben-intens, pe margini planta a fost folosită mult timp contra
purpuriu. Florile sunt grupate într-o vătămăturii (afecţiuni interne cu crize
inflorescenţă la început ovoidă, densă, acute, hernie).
mai târziu, laxă. Înflorire, V–VII. Fruct, DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
capsulă. numeroase, înalte până la 40 cm, culcate
sau puţin ascendente, slab comprimate de
la bază, tufos ramificate. Frunze plane
sau răsucite, acute, rigide, ţepoase,
verzui-albăstrui, lungi până la 6 cm şi
late până la 4 mm, mai lungi decât
vaginele, pe ambele feţe mai mult sau
mai puţin dispers lung păroase. Vagine
glabre, netede, scurte, dilatate. Ligula
înlocuită printr-o coronulă de peri.
Inflorescenţa panicul capituliform, lung
de 1 cm şi gros de cca 1,5 cm, foarte
dens, la bază acoperit uneori până la
RECOLTARE. Se recoltează din
jumătate cu două frunze bracteante, brusc
luna mai până în august şi se foloseşte
acuminate. Spiculeţe îngust-lanceolate,
proaspătă.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
uniflore, lungi de cca 4 mm. Glume
Nestudiată. înguste, lungi de 2–3 mm, setaceu scabre
PROPRIETĂŢI pe carenă. Paleea inferioară nearistată şi
FARMACODINAMICE. Medicina lungă de 4 mm; androceu din 2 stamine.
populară îi atribuie proprietăţi Înflorire, VII–IX. Fruct, cariopsă lungă
analgezice. de 1–3 mm, alburie.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru
tratarea durerilor de spinare: alifie, din
plantă proaspătă pisată bine şi amestecată
cu unt. Se frecţionează spinarea
dimineaţa şi seara.

IARBA-VĂTĂMĂTUR
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
II (Crypsis aculeata (L) Ait), fam. plantei (Crypsisi herba) se recoltează din
Poaceae/Gramineae. Plantă erbacee,
iulie, până în septembrie, pe timp frumos,
anuală, comună în toată ţara prin pajişti
după ora 11. Se usucă la umbră, în strat
umede şi sărăturoase; se mai numeşte
subţire.
ghimpariţă, iarbă ghimpoasă, mărăcină COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
măgărească, mohor; Germ: Dorngras; Nestudiată.
Magh: Bajuszpássit; Rus: Skritniţa PROPRIETĂŢI
koliuceaia. Răspândită în Europa şi Asia. FARMACODINAMICE. Medicina
ISTORIC. Plantă cunoscută din populară îi atribuie plantei proprietăţi
Antichitate. Numele Crypsis vine de la uşor analgetice, antiinflamatoare gastrice
cuvântul grecesc krypto = a ascunde, a şi intestinale.
acoperi, cu referire la panicul care este MEDICINĂ UMANĂ.
ascuns între frunzele bracteate ce-l
 158
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, Flori grupate în calatidii mici, iar acestea
pentru tratarea de dureri abdominale la rândul lui grupate în racem
(gastrice şi intestinale) şi hernie: corimbiform, pe ramuri alungite; florile
extracţie alcoolică, din plantă bine discului galben-aurii, mai lungi decât
mărunţită. Planta se introduce în sticlă involucrul, cele radiare lipsesc.
până la jumătate şi se toarnă rachiu până Receptacul cu proeminente dentiforme.
se umple. Se lasă la macerat 10 zile. Înflorire, VII–X. Achene păroase, lungi
Zilnic sticla se agită pentru de 3 mm.
uniformizarea concentraţiei. Se strecoară.
Se păstrează în sticlă închisă la culoare.
Se bea la nevoie câte un păhărel, înainte
de masă (dimineaţa, prânz şi seara).

IARBA-VÂNTULUI1
(Aster linosyris (L) Bernh), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, întâlnită pe coline
însorite, coaste aride, prin fâneţe şi RECOLTARE. Părţile aeriene ale
păşuni, uneori puţin sărăturoase, prin plantei se recoltează în timpul
poieni şi tufărişuri din zona stepei, până înfloritului, pe timp frumos, însorit, după
în etajul gorunului, altitudine 600 m; se orele 11. Se usucă la umbră, în strat
mai numeşte buruiană de vânt rău, subţire.
coamă de aur; Germ: Goldaster, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Goldhaar, Goldschopf; Magh: Aranyos Necunoscută.
gerebcsin; Rus: Grudniţa PROPRIETĂŢI
obâknovennaia, Lenok; Ucr: FARMACODINAMICE. Folosită empiric
Zolotoceper. Răspândită în Europa şi în trecut pentru tratarea de paralizie şi
Asia (continental). pelagră. Medicina populară îi atribuia
ISTORIC. Plantă cunoscută din proprietăţi stimulatoare asupra sistemului
timpuri străvechi. Ea a fost folosită în nervos şi de aprovizionare a organismului
satele din Moldova pentru tratarea de cu elemente minerale şi vitamine.
vânt rău (paralizie), boală care se credea MEDICINĂ UMANĂ.
că dă peste oameni din senin. A mai fost FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
folosită la roşeaţă neagră reprezentând pentru tratarea de paralizie şi pelagră:
cea mai grea fază a pelagrei, când pielea infuzie, din o linguriţă plantă uscată şi
devine vânăt-neagră din cauza unei mărunţită peste care se toarnă o cană
alimentaţii carenţiale, săracă mai ales în (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
vitamina PP şi proteine animale. Aster acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea
termen ştiinţific care derivă de la conţinutul a 3 căni pe zi. Uz extern.
cuvântul grecesc aster =stea, cu referire Pentru tratarea de pelagră: comprese, cu
la florile radiare ale plantei. infuzie din 2 linguriţe plantă peste care
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom se toarnă o cană (200 ml) cu apă în
scurt, gros, cilindric. Tulpină erectă, clocot. Se lasă 20 minute. Se strecoară.
înaltă de 20–80 cm, rar puţin ascendentă, Se spală şi se pun comprese locale pe
de obicei glabră. Frunze tulpinale, zona afectată.
numeroase şi dese, îngust-lineare,
uninervate, late de 1–2 (4) mm, pe
margini întregi, uneori scabre, acute.
159
IARBA-VÂNTULUI2
(Geranium columbinum L), fam.
Geraniaceae. Plantă erbacee, anuală sau
bienală, terofită, comună în întreaga ţară,
prin tufărişuri, margini de păduri, livezi,
pajişti alcaline, coaste însorite, locuri
pietroase şi uscate, din zona silvostepei,
până în etajul fagului; se mai numeşte
priboi. Răspândită în Europa şi Asia.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
vechime şi folosită empiric când se umfla
omul din vânt sec (paralizie).
Argumentaţia îi aparţine lui I. Morariu,
RECOLTARE. Părţile aeriene
Contribuţii la medicina populară şi înflorite ale plantei (Geranii
etnobotanică din comuna Măguri, în
columbinumae herba) se recoltează pe
revista: Freamătul şcolii, nr. 11–12, Cluj, vreme însorită, după ora 11. Se usucă la
1937, p. 526 şi lui V. Butură,
umbră, în strat subţire.
Enciclopedie de etnobotanică COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
românească, Editura Ştiinţifică şi Necunoscută.
Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 120. PROPRIETĂŢI
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină FARMACODINAMICE. Medicina
pivotantă. Tulpină înaltă de 10–60 cm, populară i-a acordat plantei proprietăţi
erectă, ascendentă, netedă până la slab antiflogistice de stimulare a sistemului
brăzdată, cu peri scurţi, retrorşi, nervos.
neglanduloşi. Frunze bazale în rozete MEDICINĂ UMANĂ.
laxe, cu peţioli lungi de 10–20 cm şi FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru
lamina lată de 2,5–3,5 (5) cm, 5– tratarea de paralizie, pareze ale nervilor
7-partite, pe ambele feţe alipit păroase. cu umflarea corpului: decoct, din 300 g
Frunzele tulpinale mai scurt peţiolate, plantă la 5 litri de apă. Se fierbea 5
cele mijlocii cu segmente penat partite şi minute. Se lăsa să se răcească până la
lacinii lineare, cele superioare 3-partite, călduţ. Se strecoară. Se făceau spălături
pe margini mai mult sau mai puţin pe tot corpul. Reţeta a fost folosită şi încă
ciliate, în rest glabre. Stipele lanceolate, se mai foloseşte în satele din Munţii
lungi de 4–9 mm, ascuţite, roşii. Flori Apuseni.
violete-purpurii, de cca 1 cm diametru;
caliciu din sepale ovate, cu 3 nervuri,
alipit păroase, cu marginea alb IARBA-VÂNTULUI3
membranoasă, mai mult sau mai puţin (Silene alba (Mill) Krause. syn
ciliată şi cu o aristă lungă de 1,5–3 mm; Melandryum album (Mill) Garcke), fam.
corolă din petale invers ovate, lungi de 10 Caryophyllaceae. Plantă erbacee, anuală
mm, cu o unguiculă scurtă, lată, sau perenă, comună în întreaga ţară, prin
barbulată. Înflorire, VI–VII. Fruct, locuri fertile, părăsite, pe coaste însorite,
sincarp, lung de cca 2,5 cm, cu valve pe margini de drumuri, prin tufişuri, pe
lungi de 3–4 mm, netede, glabre şi rostru lângă garduri, pe lângă ziduri, de la
cu peri scurţi şi erecţi. Seminţe câmpie până la munte; se mai numeşte
închis-brune, foveolat punctate. mierea cucului, opaiţ, opaiţă, opaliţă,
opaliţel; Germ: Weiße Nachtnelke;
Magh: Fehér mécsvirág; Rus: Drema
belovataia. Răspândită în Europa şi Asia.
 160
ISTORIC. Planta este cunoscută din
vechime. Ea era folosită empiric la
tratarea de umflături.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini IARBĂ DE FĂCUT
erecte, ramificate, dens şi scurt ondulat COPII  NEMŢIŞORI DE CÂMP.
păroase, înalte de 45–120 cm. frunze
inferioare obovate, îngustate în peţiol,
cele superioare lanceolate, acute, sesile.
Flori albe, aşezate în diachiazii paucifore, IARBĂ-DE-LUNGOA
puţin mirositoare, cu deschiderea după RE (Lysimachia punctata L), fam.
amiază; caliciu glandulos păros, cu peri
Primulaceae. Plantă erbacee, perenă,
deşi şi scurţi amestecaţi cu peri lungi, hemicriptofită, medicinală, comună,
disperşi, cu dinţi lungi, obtuzi. Corola
întâlnită prin mlaştini, pe lângă pâraie şi
adânc fidată, cu coronulă puţin lobată; izvoare, tufărişuri şi păduri, mai ales în
gineceu cu 5 stile filiforme; dinţii florilor
regiunea de câmpie şi montană
mascule ovat-tubuloşi şi 10-nervaţi, cei ai inferioară; se mai numeşte banul popii,
florilor femele ovaţi, 20-nervaţi. Înflorire,
dreţe, duminicea, floare de lângoare,
VI–IX. Fruct capsulă lat ovată, lungă de floare de lungoare, gălbinele, gălbinele
2 cm, înconjurată de caliciu. Seminţe
de pădure, iarbă de lângoare, inima
zgrăbunţoase. pământului, mărul cucului, rădăcină de
lângoare, rădăcină de lungoare, sovavâf;
Germ: Punktierter Gilbweiderich;
Magh: Pettyegetett lizinka; Rus:
Verbeinik tocecinâi. Răspândită în
Europa centrală şi de Sud-Est.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Numele plantei Lysimachia
este dat în onoarea lui Lysimachus, regele
Traciei. Moşii şi strămoşii noştri au
folosit-o la febră tifoidă şi ca vulnerar.
Frunzele se puneau pe răni pentru a le
RECOLTARE. Părţile aeriene grăbi vindecarea. A mai fost folosită în
înflorite ale plantei (Silenae herba) se tratamentul abceselor, diareei şi
recoltează pe timp însorit, după ora 11. scorbutului.
Se usucă la umbră. DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. erectă, simplă sau puţin ramificată,
Nestudiată. muchiată, înaltă până la 1 m, acoperită
PROPRIETĂŢI cu peri scurţi şi lungi, articulaţi, pufoşi şi
FARMACODINAMICE. Medicina glanduloşi. Frunze verticilate câte 3–4,
populară i-a atribuit plantei proprietăţi cele inferioare adeseori cruciat opuse,
antiflogistice. Fiartă împreună cu ovat lanceolate sau lanceolate, mai mult
piedica-vântului (Lathyrus hirsutus), era sau mai puţin acuminate, cu margini
folosită pentru a diminua umflăturile. întregi, pe faţa inferioară negru punctate;
MEDICINĂ UMANĂ. frunze inferioare rotunjite, obtuze,
FITOTERAPIE. Uz extern. Pentru aproape spatulate, îngustate în peţiol.
combaterea umflăturilor: decoct, din Flori galbene ca lămâia, dispuse axilar,
părţi egale iarba-vântului şi câte 1–4, formând un racem lung, foliat;
piedica-vântului. Se fierbeau 10 minute. bracteele lipsesc, caliciu divizat până
Se lăsa să se răcească 20 minute. Se aproape la bază, cu sepale linear
puneau compresii pe locurile afectate. lanceolate, lungi de 6 mm, cu vârful acut;
161
corolă cu petale aproape până la bază sau diminuează senzaţia de durere;
divizate în lobi acuminaţi, glandulos reduce temperatura apărută în timpul
ciliate pe margini, mai lungi decât febrei. Utilizată în tratarea de diaree,
sepalele; androceu din stamine, la mijloc dizenterie, tuberculoză, răni, ulcere,
lăţite şi unite într-un tub care înconjoară febră.
ovarul; gineceu cu stil filiform, de MEDICINĂ UMANĂ.
lungimea staminelor, stigmat globulos. FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
Înflorire, VI–VIII. Fruct capsulă lungă de tratarea de diaree, dizenterie,
4 mm, mai scurtă decât caliciul. Seminţe tuberculoză, ulcer gastro-duodenal,
în 3 muchii, cu verucozităţi slabe, hemoragii gastrointestinale: infuzie, din
negricioase. 1–2 linguriţe plantă uscată şi mărunţită
peste care se toarnă o cană (250 ml) cu
apă în clocot. Se lasă acoperită 20
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
1–3 căni pe zi după gravitate (dimineaţa,
prânz, seara), înainte de a servi masa cu
cca 30 minute. 2. Empiric, pentru a
stimula concepţia (pentru ca femeia să
rămână gravidă): decoct, din 1–2
linguriţe plantă mărunţită la o cană de
apă (250 ml). Se fierbe 5 minute. Se lasă
acoperită să se răcească până la călduţ.
Se strecoară. Se bea seara, cu înghiţituri
RECOLTARE. Părţile aeriene rare. Uz extern. Pentru tratarea rănilor,
înflorite ale plantei (Lysimachiae herba) ulcerelor varicoase, reumatismului,
se recoltează pe timp însorit, după ora 12. inflamaţiilor articulare, inflamaţii: a)
Se taie cu un cuţit părţile aeriene infuzie, din 1–2 linguri plantă uscată
înflorite. Se usucă la umbră, în strat mărunţită la o cană (250 ml) cu apă în
subţire, de preferat în podurile caselor clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute.
acoperite cu tablă. Se strecoară. Se aplică spălături locale
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
sau comprese; b) decoct, din 4 linguri de
Necunoscută. Având în vedere utilizarea
plantă proaspătă sau uscată bine
ei de către medicina populară, probabil
mărunţită la 1 litru de apă. Se fierbe 5–10
planta conţine saponozide hemolitice,
minute. Se dă la o parte şi se lasă
tanoizi, glicozizi, mucilagii, primverază,
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se
silicaţi.
PROPRIETĂŢI fac spălături locale sau se pun comprese
FARMACODINAMICE. Medicina pe locurile dureroase.
populară atribuie plantei proprietăţi MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
antidiareeice, antidizenterice, intern. Pentru tratarea septicemiei se dă
tuberculostatice, antiseptice, cicatrizante, animalelor erbivore să consume planta ca
analgezice, hipotermizante. Conţinutul atare, în stare verde sau uscată.
ridicat de tanin acţionează astringent
asupra proteinelor din conţinutul
intestinal precipitându-le, intervenind
favorabil în tratamentul afecţiunilor acute IARBĂ-DE-ŞOALDIN
ale intestinului; acţionează inhibant Ă (Sedum acre L), fam. Crassulaceae.
asupra dezvoltării multor germeni, dar Plantă erbacee, perenă, camefită,
îndeosebi asupra speciei Mycobacterium întâlnită pe pajişti însorite, prin vii,
tuberculosis; favorizează procesul de locuri nisipoase, pietroase, ziduri vechi;
vindecare (epitelizare) a rănilor; suprimă se mai numeşte buruiană de trânji,
 162
buruiuene de trânji, coada-cocoşului, RECOLTARE. Se recoltează la
gheţişoare, iarba-ciutei, iarba-tutunului, nevoie. Se foloseşte proaspătă.
iarba-urechii, iarbă de trânji, iarbă COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine
grasă, oloică, oloisă, oloisiţă, şărpăriţă, rezine, mucilagii, alcaloizi, flavone.
şărpinţă, şerpenţă, şerpinţă, şerpânţă, PROPRIETĂŢI
şoaldină, şoldină, şproriţă, şipăriţă, FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
trânjen, trânjin, trinpăn, verzişoară; ale plantei (Sedi acris herba) au utilizare
Germ: Scharfer Nauerpfeffer; Magh: terapeutică în medicina umană
Borsos varjuháj; Rus: Ocintoc edkii; etnoiatrică. I se atribuie proprietăţi
Ucr: Pereţ deheli. Răspândită în Europa, diuretice, febrifuge şi de diminuare a
Asia, Africa. durerilor. Determină creşterea volumului
ISTORIC. Plantă cunoscută din de urină eliminată în timp; diminuează
timpuri străvechi, probabil încă din febra sau o înlătură; produce diminuarea
Antichitate. Ea a fost folosită în scopuri durerilor pricinuite de răni sau alte cauze.
medicinale pentru combaterea coşurilor, MEDICINĂ UMANĂ.
tratarea de reumatism, bolilor renale, FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
muşcăturilor de şarpe, rănilor. În cadrul mărirea diurezei şi ca febrifug: infuzie,
medicinii populare, unele din reţetele din 1 linguriţă plantă peste care se toarnă
folosite atunci se folosesc şi astăzi. o cană cu apă în clocot. Se lasă acoperită
Numele Sedum dat genului vine de la 5–10 minute. Se strecoară. Se bea
cuvântul latinesc sedare = a potoli, conţinutul a 1–2 căni pe zi. Uz extern. 1.
frunzele suculente potolind durerile Pentru tratarea durerilor de picioare,
provocate de răni. după spălare, se freacă bine cu planta
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini pisată. 2. Pentru atenuarea durerilor
subţiri, fibroase. Tulpini ascendente, apărute la articulaţiile deformate de
numeroase, acoperite cu frunze mai mult artrită, se aplică cataplasme cu planta
sau mai puţin imbricate, spre vârf cu proaspăt pisată. 3. Pentru tratarea
ramuri florifere, înalte de 5–15 cm. scorbutului, se aplică pe gingii planta
frunze cărnoase, ovate, convexe pe faţa pisată.
inferioară şi plane pe cea superioară,
sesile, glabre, gust acru. Flori
galbene-aurii; caliciu din 5 sepale ovate,
libere până la bază; corola din 5 petale IARBĂ-DE-URECHI
linear-lanceolate, acute; androceul din 10 (Sedum maximum (L) Hoffm), fam.
stamine de aceeaşi culoare cu petalele; Crassulaceae. Plantă perenă,
gineceu din 5 ovare, purtând ovule hemicriptofită, întâlnită în pădurile de
anatrope. Înflorire, V–VII. Fructe, foioase, tufărişuri, grădini, din câmpie,
folicule dispuse stelat. Seminţe de formă până în regiunea montană (zona de
ovoidă, brune, zbârcite. silvostepă, până în etajul molidişului), se
cultivă şi prin grădinile ţărăneşti; se mai
numeşte barba lupului, crucea
pământului, dragostea, drăgostiţă,
gheţărică, iarba zmeului, iarba urechii,
iarbă grasă de urechi, oroisă, oloiş,
urechelniţă, verzişoară; Engl: Orpine,
Livelong; Germ: Grosse Fetthenne;
Magh: Bablevelü varjúháj; Rus: Ocitoc
bolşoi. Răspândită în Europa.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
timpuri străvechi. Ea a fost folosită în
163
scopuri medicinale. Seva frunzelor se ea conţine flavonide, acid malic, rezine,
storcea în urechi contra durerilor. Cu alcaloizi, mucilagii.
planta fiartă se făceau oblojeli contra PROPRIETĂŢI
durerilor de picioare. Se mai folosea la FARMACODINAMICE. Plantei i se
pocitură (congestie cerebrală, paralizie, atribuie proprietăţi antiinflamatorii,
epilepsie) şi la trânji (hemoroizi). Fetele cicatrizante. Diminuează şi, în cele din
se spălau cu decoctul plantei pe cap ca să urmă, înlătură inflamaţiile; grăbeşte
le crească părul lung şi frumos. vindecarea rănilor şi arsurilor prin
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom accelerarea procesului de epitelizare.
lapiform, gros, uneori ramificat. Tulpini Întră în prepararea unor unguente.
erecte, rareori ascendente, simple sau MEDICINĂ UMANĂ.
ramificate în partea superioară, glabre, FITOTERAPIE. Uz extern. 1. Pentru
verzi-închis, înalte de 20–50 (70) cm. tratarea durerilor de picioare: decoct, din
Frunze cărnoase, plane, glabre, simplu şi planta proaspăt culeasă. În decoctul
neregulat serate, cele superioare opuse, călduţ obţinut se introduc picioarele şi se
ovale până aproape rotunde, cu bază scurt ţin 10–15 minute. Cu resturile plantei
cordată, cele inferioare de obicei alterne, fierte şi cu decoctul se oblojesc părţile
obovate, cu bază atenuată, sesile sau dureroase. 2. Pentru tratarea durerilor de
chiar scurt peţiolate; la bază frunzele sunt urechi: suc proaspăt, din frunzele plantei
aşezate în rozetă. Flori hermafrodite, se stoarce în ureche. 3. Pentru tratarea
alburiu galbene-verzui; caliciu din 5 rănilor, răni purulente, răni cu ulceraţii şi
sepale, rareori 6, triunghiulare, ascuţite, arsurilor: a) suc proaspăt, obţinut din
de 3 ori mai scurte decât petalele; corolă frunzele plantei, se întinde pe zonele
din 5 petale, rareori 6, alungit ovate, afectate; b) decoct, din plantă, se spală
acute; androceu din 10 stamine, de zonele afectate; c) alifie, din sucul plantei
aceeaşi lungime cu petalele, cele interne încorporat în vaselină cumpărată de la
concrescute la bază cu acestea. Solzii farmacie; se ung părţile afectata. 4.
nectariferi alungiţi şi emarginaţi. Pentru tratarea de hemoroizi: decoct, din
Înflorire, VII–X. Fruct, folicule, îngustate plantele proaspăt culese; se spală
spre bază şi terminate cu un vârf ascuţit. regiunea anală dimineaţa, sera şi
Seminţe lunguieţe, cafenii, lungi de 1–2 totdeauna după defecaţie.
mm.

IARBĂ-DE-VENIN
(Euphorbia marginata Pursh), fam.
Euphorbiaceae. Plantă erbacee, anuală,
terofită, cultivată ca plantă ornamentală;
se mai numeşte floare boierească, floare
domnească, flori de cauciuc, iarbă
frumoasă, laptele câinelui, laptele
lupului, otravă, voalul miresei; Germ:
Bergschnee, Pizulcherblam; Magh:
Ezüst, Farkaslevelü kutyatej.
RECOLTARE. Părţile aeriene ale ISTORIC. Planta este originară din
plantei (Seduni maximi herba) se America de Nord. A fost adusă în Europa
recoltează la nevoie şi se folosesc şi cultivată ca plantă decorativă.
proaspete. Seminţele ei se foloseau în hepatită.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
nu este studiată chimic. Se apreciază că înaltă de 40–80 cm, brumată, păroasă,
 164
mai ales în partea superioară. Frunze ISTORIC. Plantă cunoscută din
mari, groase, arginţii. Flori albe, Antichitate. Portulaca este numele
înconjurate de numeroase foliole mari, speciilor genului la Varro, după
albe, la mijloc cu câte o dungă verde asemănarea frunzelor cu ale speciei
longitudinală. Înflorire, VI–IX. Fruct, Peplis portula. A fost folosită pentru
capsulă. combaterea scorbutului, se consuma ca
salata. Pentru Flora României, planta a
fost prelucrată de Gr. Grinţescu, 1952.
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
înaltă de 15–30 cm, ascendentă,
cărnoasă, glabră, vişinie în partea
inferioară. Frunze inferioare alungit
invers-ovate; stipele cu peri mari. Flori
galbene, sesile; caliciu din 2 sepale
inegale; corolă din 4–6 petale, căzătoare;
androceu din numeroase stamine (8–15);
gineceu cu ovar lipit de bază, stil
prevăzut cu 4–6 stigmate. Înflorire, V–X.
RECOLTARE. Seminţele se Fruct, capsulă ovoidă, cu numeroase
recoltează când ajung la maturitatea seminţe, reniforme, lucioase, de culoare
fiziologică. Se usucă la umbră în strat maro închis.
subţire.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Nestudiată.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
pentru tratarea de hepatită: decoct, din 7
seminţe în 3/4 litru vin negru. Fierberea
durează 5 minute. Se lasă la răcit. Se
strecoară. Se bea câte un păhărel
dimineaţa şi la prânz.

RECOLTARE. Părţile aeriene ale

IARBĂ-GRASĂ plantei (Portulaci herba) sunt folosite
(Portulaca oleracea L), fam. proaspete. Pentru iarnă se culeg în timpul
Portulacaceae. Plantă erbacee, anuală, înfloritului. Se usucă într-un singur strat,
terofită, întâlnită prin locuri cultivate şi în poduri acoperite cu tablă. Nu se
ruderale, prin curţi, grădini, pe lângă cunoaşte dacă efectul terapeutic este
drumuri şi ziduri; se mai numeşte acelaşi ca atunci când sunt folosite în
buruiană grasă, dragoste, floare de stare proaspătă.
piatră, grăşiţă, iarbă de grădină, iarba PROPRIETĂŢI
porcilor, iarbă grasă de grădină, iarba FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
tunului, pita porcului, porcin, troscot ale plantei au utilizări terapeutice în
gras, urechelniţă; Germ: medicina umană tradiţională. Principiile
Wilder-Portulaka; Magh: Kövér porcsin; active au proprietăţi antiscorbutice,
Rus: Portilac ogorodnâi; Ucr: Cureacii emoliente, vermifuge, depurative,
solid. Răspândită pe întreg Globul diuretice, uşor hipotonice, coagulante.
pământesc. Conţinând vitamina C, combate
scorbutul; relaxează ţesuturile şi
165
diminuează starea inflamatoare, băuturilor alcoolice, se plămădea în
acţionând benefic asupra inflamaţiilor rachiu şi se lua contra durerilor de
tubului digestiv; provoacă eliminarea stomac.
viermilor intestinali; activează procesele DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
de eliminare a toxinelor pe cale vertical, brun, mai mult sau mai puţin
gastrointestinală, renală şi prin glandele cărnos, cu capul gros, cu numeroase
sudoripare; acţionează asupra epiteliului rămăşiţe ale frunzelor din anii trecuţi.
renal mărind cantitatea de urină Tulpină înaltă de (17) 20–90 cm,
eliminată în timp etc. cilindrică, suculentă, dreaptă sau
MEDICINĂ UMANĂ. flexuoasă, aspru păroasă, uneori
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru glabrescentă sau glabră, simplă sau
tratarea inflamaţiilor digestive şi ramificată, cu 1–4 ramuri lungi, virgate,
inflamaţiilor în general, cistitelor, terminate cu câte un calatidiu. Frunze
viermilor intestinali, litiazei renale, bazale în rozetă culcată la pământ, destul
hemoragiilor: infuzie, din 20–30 g frunze de mari, lungi de 7–26 cm, late de 2,8–6
peste care se toarnă 1 litru de apă în cm, ovate, alungit-ovate, eliptice,
clocot. Se lasă acoperită 20 minute. Se lanceolate sau alungit-lanceolate, de 2–11
bea conţinutul a 3–4 căni (250 ml) pe zi. ori mai lungi decât late, pe ambele feţe
2. Pentru tratarea scorbutului: frunze suriu aspru păroase până la glabrescente
proaspete, tinere, se consumă în salate, sau pe ambele feţe glabre, pe margini
singure sau în asociaţie. Uz extern. scurt ciliate, sesile sau atenuate în peţiol
Pentru tratarea inflamaţiilor gingiilor: lat aripat, pe margini sinuat dentituate,
mestecarea de frunze proaspete tinere, dur dinţate, cu nervura mediană lată şi
mărunţite. Procedura se face zilnic, până puternică. Flori galbene-aurii, grupate în
la vindecare. Una din proceduri se poate calatidii mari de 2–5,5 cm în diametru;
face seara, înainte de culcare. După foliole involucrale imbricate,
masticaţie, nu se spală gura. linear-lanceolate, acute, obtuze sau
rotunjite, spre vârf fin tomentoase, pe
margini membranoase, cu epidermă
neagră sau verzui-neagră,
IARBĂ-ÎMPUŞCATĂ langinos-păroase. Înflorire, (V) VI–VIII.
(Hypochoeris maculata L), fam. Fruct, achenă învelite în palei
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, membranoase, cu papus alb-murdar,
perenă, hemicriptofită, întâlnită prin plumos, uniseriat.
fâneţe, păşuni, pe coaste înierbate, la
margini de pădure, din regiunea de
câmpie, până în cea subalpină, comună în
întreaga ţară, în afară de Dobrogea, unde
nu a fost semnalată; se mai numeşte
iarba stârpitului, lăptucă, lăptuca
porcilor; Germ: Geflecktes Ferkelkraut;
Magh: Kóros pelyvahordó. Răspândită în
Europa şi Asia (continental).
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Numele genului
Hypochoeris vine de la cuvântul grecesc
hypochoiris, numele unei plante la RECOLTARE. Părţile aeriene
Teofrast. Ea a fost folosită de strămoşii înflorite ale plantei (Hypochoerisae
noştri pentru uşurarea naşterilor, iar mai herba) se recoltează pe timp frumos,
târziu, după descoperirea distilării însorit, după ora 11. Se usucă la umbră,
 166
de preferat în podurile caselor acoperite Örvénygyökér; Rus: Deviasil vâsokii.
cu tablă. Răspândită în Europa şi Asia.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. ISTORIC. Plantă cunoscută din
Necunoscută. Antichitate. Ea era cunoscută probabil de
PROPRIETĂŢI daci sub numele de ribbrastilă,
FARMACODINAMICE. Medicina ribóăstilă, ribrústilă, bruscălăn, brustan
populară îi atribuie proprietăţi ocitocice (I. Pachia Tatomirescu, 1997). Folosită
(?), analgetice, stomahice. Favorizează pentru durerile de cap, oftică
contracţia uterului (?), suprimă sau (tuberculoză), boala cea mare sau
diminuă senzaţia de durere la nivelul lungoare (febră tifoidă), năduşală
stomacului şi intestinelor; favorizează (răceală), boli de stomac. Răceala se trata
digestia. Folosită pe alocuri încă, la cu decoctul din rizomul uscat. Pentru
naşteri, dar mai ales la combaterea tratarea de tuberculoză, planta se fierbea
durerilor de stomac. în vin alb şi se lua câte un pahar
MEDICINĂ UMANĂ. dimineaţa şi altul seara. Tot această boală
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru se trata cu rizomul plantei tot pe
uşurarea naşterilor: decoct, din o lingură răzătoare şi amestecat cu miere,
plantă uscată şi mărunţită, sau o lingură luându-se în fiecare dimineaţă câte o
cu vârf plantă proaspătă tocată mărunt la linguriţă. Mult mai încoace rizomul
o cană de apă (250 ml). Se fierbe 5 plămădit în rachiu se lua contra durerilor
minute. Se lasă acoperit 15–20 minute. de stomac. Rădăcinile pisate şi
Se bea conţinutul a 1–2 căni pe zi cu amestecate cu zeamă de varză, se
înghiţituri rare. 2. Pentru combaterea foloseau contra râiei. Rizomul uscat şi
durerilor la stomac: extracţie alcoolică, pisat se dădea vacilor, ca să aibă lapte
planta se tocă sau se sfărâmă şi se mai mult şi mai bun, sau porcilor bolnavi
introduce până la jumătate într-o sticlă de şi oilor contra gălbezii (V. Butură, 1979).
1 litru. Peste ia se toarnă rachiu până se DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
umple sticla. Se lasă la macerat 7 zile. tuberizată cu cicatrice inelate, groase
Zilnic sticla se agită pentru până la 6 cm, din care se desprind
uniformizarea concentraţiei. Se strecoară. rădăcini lungi până la 50 cm,
Se păstrează într-o sticlă închisă la cenuşii-brune. Tulpină erectă, muchiată,
culoare. La nevoie se bea conţinutul a 1– păroasă, simplă sau ramificată, înaltă de
2 păhărele înainte de masă sau în timpul 60–150 (200) cm. Frunze bazale eliptice,
crizelor. mari (lungi până la 60 cm, late de 10–20
cm), lung-peţiolate, cele tulpinale
ovat-lanceolate, cu peţiolul din ce în ce
mai scurt, până la sesile, cordate la bază;
IARBĂ MARE (Inula pe faţa superioară aspru-păroase, verzi,
helenium L), fam. pe faţa inferioară
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee, suriu-lanuginos-catifelate, cu dinţi
perenă, hemicriptofită, cultivată sporadic inegali pe margine. Flori grupate în
ca plantă medicinală, spontană, întâlnită calatidii, cele marginale ligulate, galbene,
prin locuri umede din fâneţe, zăvoaie, în centru tubuloase şi mai închise la
lunci, livezi, vii din regiunea dealurilor şi culoare, partea inferioară şi laterală a
regiunea montană inferioară; se mai calatidiului cu foliole involucrale
numeşte alaut, bruscălan, holman, imbricate, catifelat-păroase. Calatidiile
homan, iarbă mare frumoasă, iarbă sunt adunate terminal într-un racem lax.
neagră, lacrimile Elenei, lăpuş, ochiul Înflorire, VI–IX. Fructe, achene mici (4–
boului, omac, omag, smântânică; Franc: 5 mm), cu papus lung.
Aunée; Germ: Echter Alant; Magh:
167
oligurie, artrite etc. Sescviterpenele
biciclice îi conferă proprietăţi
antihelmintice. Folosită în terapeutica
medicală umană în reumatism, gută,
astm, tuse convulsivă, bronşită,
dischinezie biliară, litiază biliară, litiază
renală, helmintoză (oxiuraza,
ascaridioză), sedativ. Terapeutica
medicală veterinară o foloseşte pentru
tratarea afecţiunilor pulmonare, renale,
ca stomahic (uşurează activitatea
stomacului), colagog, diuretic, vermifug,
antiseptic, expectorant şi ca sedativ
general.
RECOLTARE. Rădăcina (Inulae MEDICINĂ UMANĂ.
radix) se recoltează toamna, din FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
septembrie, până în noiembrie, tratarea bronşitei, astmului bronşic, tusei
folosindu-se cazmaua. Se îndepărtează de diverse etiologii, afecţiunilor cronice
părţile aeriene şi rădăcinile seci. Se spală ale aparatului urinar, gutei, dischineziei
într-un curent de apă. Se taie în biliare: decoct, din 4 linguri rădăcină
fragmente de 10–15 cm. Cele groase se mărunţită la o cană (200 ml) cu apă. Se
despică, apoi se fac rondele până la 1 cm. fierbe 15–20 minute. Se strecoară. Se bea
Uscarea se face la soare sau în încăperi conţinutul a 3–4 linguri pe zi. 2. Pentru
aerisite. Uscarea artificială, la 35–40 oC. tratarea gutei, alergiilor, ascaridiozei:
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Rădăcina decoct, din 3 linguri pulbere rădăcină la
tuberizată şi restul rădăcinilor conţin o cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 15–20
inulină (40–50%) şi alţi polimeri ai minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
levulozei, ulei volatil, alantolactone, 3–4 linguri pe zi. 3. Pentru tratarea
substanţe fitoncide, fridelină, anemiei, tusei, reumatismului, leucoreei:
stigmasterină, acetat de damaradienil etc. decoct, din 2 linguri pulbere rădăcină la
Gust acru-amar, miros aromatic. Frunzele 1 litru de apă. Se fierbe 15–20 minute. Se
conţin alantopicrină (principiu amar), strecoară. Se bea călduţ, conţinutul a 3–4
vitamina C, săruri minerale. Florile căni pe zi. 4. Ca adjuvant în tratamentul
conţin, în principal, helenină. spondilitei anchilozante, în dischinezie
PROPRIETĂŢI biliară hipotonă şi atonă, eczeme: decoct,
FARMACODINAMICE. Rădăcinile din 20 g plantă la 200 ml apă rece. Se
plantei au utilizare terapeutică în fierbe 15–20 minute. Se strecoară. Se bea
medicina umană şi veterinară. Principiile conţinutul a 3–4 linguri pe zi. 5. Pentru
active îi conferă proprietăţi coleretice, tratarea bolilor vezicii urinare şi
colagoge, diuretice, antiinflamatorii, calmarea tusei: vin tonic, din 8 linguri
antihelmintice. Helenina şi uleiul volatil pulbere rădăcină la 1 litru de vin natural
modifică secreţiile bronşice, acţionând ca (de preferinţă alb). Se lasă la macerat 8–
expectorant şi spasmolitic. Principiile 10 zile la temperatura camerei. Sticla se
amare ale lactonelor îi conferă proprietăţi agită zilnic. Se strecoară şi se păstrează
general-tonice. Ca diuretic, favorizează într-o sticlă închisă la culoare. Se bea
eliminarea apei, azotaţilor şi clorurilor. câte un păhărel pe zi. 6. Pentru calmarea
Are acţiune antibiotică, în special asupra tusei în stări postgripale: pulbere
bacilului Koch şi proprietăţi rădăcină, se iau 1–2 linguriţe pe zi. 7.
antiinflamatorii în congestii hepatice, Pentru acţiune sedativă: decoct, din 3–4
colecistite, litiază biliară şi renală, linguri pulbere rădăcină la o cană (200
 168
ml) cu apă. Se fierbe 15–20 minute. Se strecoară. Se răceşte până la călduţ. Se
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 fac spălături locale, folosindu-se un
linguriţe seara, cu o oră înainte de pansament steril sau un tampon de vată,
culcare. Uz extern. 1. Pentru tratarea după care se aplică comprese.
eczemelor, rănilor purulente, ulceraţiilor,
ulcerelor varicoase, reumatismului:
decoct, pregătit ca mai sus, din 3–4
linguri pulbere rădăcină la o cană (200 IARBĂ NEAGRĂ
ml) cu apă. Se aplică comprese locale. 2. (Calluna vulgaris (L) Hull), fam.
Pentru tratarea râiei: alifie, din părţi Ericaceae. Arbust pitic, indigen, târâtor,
egale pulbere rădăcină şi untură de porc. camefit (nanofanerofit), tinctorial, tanant,
Se amestecă bine până devine omogenă. medicinal, întâlnit pe soluri podzolice,
Se ung părţile afectate. Atenţie! Rădăcina nisipoase, pietroase, sărace în azot şi
în doze terapeutice nu este toxică. În puternic acide, mai ales prin pinete (pe
cantităţi supradozate alantolactonele pot gresii), în rariştile gorunetelor, pe
provoca accidente manifestate prin izlazuri şi în staţiuni de piemont din
excitaţie, iar apoi paralizie regiunea dealurilor şi montană, formând
bulbo-medulară. Cantităţi mai mari pot suprafeţe întinse la altitudinile de 850–
produce dispnee (tulburări respiratorii), 950 m pe Valea Sebeşului (judeţul Alba),
somnolenţă, paralizie şi moarte prin Depresiunea Gurahonţ (judeţul Arad),
asfixie. Valea Belişului, Valea Ierii, Valea
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz Someşului Rece (judeţul Cluj),
intern. 1. Pentru tratarea afecţiunilor Depresiunea Brad (judeţul Hunedoara)
pulmonare, renale, ascaridiozei, ca etc; se mai numeşte coacăze, pernaj,
stomahic şi sedativ general: a) infuzie, pernej, tăulă, troscoţel; Germ: Gemeine
din 5 g pulbere rădăcină peste care se besenheide; Magh: Közönséges csarap;
toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă Rus: Veresk obâknovennâi. Răspândită în
acoperită 20–30 minute. Se strecoară. Se Europa, Asia, Africa de Nord, America de
răceşte. Se administrează prin breuvaj Nord.
bucal (se toarnă pe gât); b) decoct, din 5 ISTORIC. Arbustul este cunoscut
g pulbere rădăcină la 100 ml apă. Se din Antichitate. Numele Calluna vine de
fierbe 15–20 minute la foc domol. Se lasă la cuvântul grecesc kallyn = a mătura,
la răcit. Se strecoară. Se administrează referitor la întrebuinţările casnice ce i
prin breuvaj bucal; c) pulbere rădăcină, s-au dat. Folosită încă din antichitate de
se administrează prin breuvaj bucal, după medicina populară pentru tratarea
care se toarnă apă. Dozele de tratament: diferitelor boli sau răni, dizolvarea şi
animale mari (cabaline, taurine), 25–50– eliminarea calculilor din căile urinare,
100 g; animale mijlocii (ovine, caprine, vindecarea cistitelor, colibacilozelor,
porcine), 5–15 g; animale mici (pisici, uretritelor, cistopielitelor, cistitelor în
câini, păsări), 0,5–1 g. 2. Empiric, afecţiuni prostatice etc. Decoctul florilor
rădăcinile uscate şi pisate se dădeau se lua în boli de rinichi, sau decoctul
odinioară vacilor pentru o producţie mai plantei cu flori era băut pentru tratarea de
mare de lapte şi pentru mărirea diareei, dizenteriei şi hemoragiei. Se mai
procentului de grăsime conţinută în întrebuinţa contra tăieturilor (N. Leon,
acesta; se dau oilor pentru tratarea Istoria naturală medicinală a poporului
gălbezei şi porcilor pentru a se îngrăşa şi român, Bucureşti, 1903).
a-i feri de boli. Uz extern. Pentru tratarea DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
eczemelor, rănilor purulente, ulceraţiilor: târâtoare cu ramuri ascendente, înalte de
decoct, din 4 linguri pulbere rădăcină la 20–80 (100) cm. Frunze liniar-lanceolate,
250 ml apă. Se fierbe 15–20 minute. Se dispuse pe 4 rânduri, sesile, opuse,
169
caudate la bază. Flori roz-violacee, mici umană tradiţională pentru tratarea
(2–4 mm), dispuse în raceme spiciforme; inflamaţiilor laringo-faringiene, tusei,
caliciu persistent, cu 4 lacinii roz-violete; reumatismului, litiazei renale şi anuriei.
corolă campanulată cu 4 lacinii scurte; Recomandată în celulită, obezitate, cură
androceu cu 8 stamine, fiecare cu o de slăbire. Infuzia de frunze se
glandă nectariferă la bază; gineceu cu administrează în catar vezical. Medicina
ovar super. Înflorire, VII–IX. Fruct, veterinară foloseşte frunzele şi florile ca
capsulă 4-valvată, acoperită cu peri albi, antiseptic şi vulnerar în cicatrizarea
cu maturaţie în VII–IX. Seminţe foarte plăgilor atone.
mici (0,1 mm), deschis-brune. MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea afecţiunilor renale şi căilor
urinare: infuzie, din 1 linguriţă flori (2–4
g) peste care se toarnă o cană (200 ml) cu
apă în clocot. Se lasă acoperită 15
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul
unei căni pe zi. 2. Pentru tratarea diareei,
hemoragiilor, ca cicatrizant: decoct, din
5–8 g plantă uscată mărunţită la 100 ml
de apă. Se fierbe 5 minute la foc domol.
Se lasă la răcit 10–15 minute. Se
strecoară şi se bea călduţ. 3. Pentru
tratarea litiazei renale, colicilor
abdominale, reumatismului, amigdalitei,
RECOLTARE. Părţile aeriene
inflamaţiilor laringo-faringiene, tusei,
(Callunae herba) se recoltează în timpul
anuriei, ca febrifug şi sedativ: decoct, din
înfloritului. Se taie rămurelele tinere cu
15–20 g plantă uscată mărunţită la ½
frunze şi flori. Florile (Callunae flos) se
litru de apă. Se fierbe 10–15 minute la
recoltează apucând fiecare floare în parte.
foc domol. Se lasă la răcit 10–15 minute.
Ambele produse se usucă la umbră, în
Se strecoară. Se bea conţinutul a unei
strat subţire, de preferat camere bine
căni (250 ml) pe zi. 4. Pentru tratarea
aerisite sau în poduri acoperite cu tablă.
obezităţii, celulitei, inflamaţiilor
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Ramurile
laringo-faringiene, tusei, anuriei,
cu frunze conţin arbutină, ulei eteric,
reumatismului, litiazei renale, colicilor
ericolină, tanoizi, acizi organici, derivaţi
abdominale: infuzie, din 1 lingură plantă
flavonici (leucocianidină, camferol),
înflorită uscată şi mărunţită peste care se
cvercetol, derivaţi fenilpropanolici,
toarnă 300 ml de apă în clocot. Se lasă
vitamina P, substanţe minerale.
PROPRIETĂŢI acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene în cursul unei zile. Uz extern. 1. Pentru
ale plantei au aplicaţii terapeutice în cicatrizarea rănilor: decoct concentrat,
medicina umană şi veterinară. Planta este din 15–20 g plantă pregătit ca mai sus.
folosită ca astringent, antiseptic şi Se fac spălături locale, folosindu-se un
antiputrid al căilor urinare. I se atribuie tampon de vată. 2. Pentru decolorarea
şi acţiune în litiaza renală. Flavonidele efelidelor (pistrui) şi tratarea eczemelor:
intervin în mărirea capacităţii de decoct, din 2 linguriţe flori uscate şi
contracţie a muşchiului cardiac; în plus mărunţite la o cană (250 ml) cu apă. Se
flavonele provoacă o vasodilataţie renală fierbe 5 minute la foc domol. Se lasă să
mărind diureza. Arbutozida acţionează ca se răcească până la călduţ. Se strecoară.
dezinfectant şi antiinflamator renal. Se aplică comprese cu un pansament
Partea înflorită este utilizată de medicina steril pe locul afectat. 3. Pentru
 170
vindecarea exemelor, a dermatozelor splenomegaliei; cu maceratele mlădiţelor
scuamoase şi pentru redarea consistenţei proaspete de cimişir (Buxus
şi elasticităţii naturale a pielii: macerat sempervirens) şi mugurilor proaspeţi de
în ulei de măslin a florilor de iarbă coacăz negru (Ribes nigrum). Se iau prin
neagră. Florile se introduc într-o sticlă alternanţă câte 50-70 picături, o dată pe
până se umple, fără a le presa şi se toarnă zi, în puţină apă, înainte de masă;
ulei ca să le acopere. Se lasă la macerat maceratele mugurilor proaspeţi de anin
14 zile. Se strecoară. Se păstrează în negru (Alnus glutinosa) şi mugurilor
sticlă închisă la culoare. Se unge pielea proaspeţi de nuc (Juglans regia). Se iau
în fiecare seară şi apoi se masează. 50-70 picături, o dată pe zi, în puţină
Gemoterapie . Uz intern. 1. pentru apă, cu 15 minute înainte de masă (F.
înlăturarea proceselor degenerative de tip Piterà, 2000).
hialin şi amiloidozic, orice afecţiune pe
cale de degenerare amiloidiană la nivelul
creierului, ficatului, splinei, mucoasei IARBĂ ROŞIE1 (Bidens
digestive, rinichilor, glandelor endocrine; cernua L), fam. Asteraceae/Compositae.
pentru tratarea proceselor inflamatorii Plantă erbacee, anuală, terofită, comună
cronice cum sunt: osteomielita cronică în toată ţara, întâlnită prin locuri
tuberculară fibroasă, pielonefrita cronică, mlăştinoase, bălţi, pâraie, izvoare, pe
poliartrita reumatoidă; pentru tratarea malul râurilor din zona stepei, până în
bolilor susţinute prin procese de supuraţie zona montană (altitudine 1.200 m); se
recidivantă; pentru tratarea infecţiilor mai numeşte cârligioare, dintele
căilor urinare constând din cistite acute şi dracului, doi dinţi, iarba purcelului,
recidivante, cistopielite acute şi cronice, lichitoare, puriţă, răculeţ, stuh, tăşculiţă,
colibaciloze, prostatite acute şi cronice, troscot; Germ: Nickende Zweizahn;
uretrite, cistite la prostatici, disurie Magh: Bókoló farkasfog; Pol: Uezep;
(eliminare greoaie a urinii, însoţită sau Rus: Cereda ponikşaia. Răspândită în
nu de dureri), piurie (prezenţa în urină a Europa, Asia şi America de Nord.
puroiului provenit dintr-un proces ISTORIC. Planta este cunoscută din
inflamator al paranchinului renal sau al Antichitate. Strămoşii noştri o foloseau
căilor genitourinare); pentru tratarea pentru tratarea rănilor şi bubelor la
calculozelor căilor urinare, pentru animale. Părţile aeriene ale plantei
tratarea diareei; pentru tratarea recoltate proaspăt, se pisau, se muiau în
arteriopatiilor obliterante ale membrelor apă şi se storceau pe locul afectat ca să
inferioare, arteropatiilor diabetice: moară viermii şi să nu se apropie musca.
macerat glicero-hidro-alcoolic 1 DH, din La Clopotiva şi alte localităţi rurale, se
muguri proaspeţi de iarbă neagră mai practică şi astăzi acest tratament.
(Calluna vulgaris). Se iau 30-50 picături, DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
de 2-3 ori pe zi, în puţină apă, înainte de fusiformă şi des ramificată, adeseori cu
mesele principale. 2. Pentru tratarea altor rădăcini adventive, abundente. Tulpină
boli, maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 erectă, glabră, netedă, foarte ramificată
DH, de iarbă neagră se asociază cu alte de la bază, de obicei cu ramuri lungi,
gemoderivate: cu maceratul mlădiţelor înaltă de (4) 15–90 cm. Frunze opuse,
proaspete de ienupăr (Juniperus întregi, dur şi rărit serate, lanceolate sau
communis), pentru tratarea litiazei renale îngust-lanceolate, acute, cu baza lată,
oxalo-calcică. Se iau 50-70 picături, o sesile, şi foarte puţin concrescute. Flori
dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute grupate în calatidii solitare pe rămurele
înainte de masă; cu maceratul mlădiţelor zvelte cu flori centrale tubuloase,
proaspete de cătină roşie (Tamarix închis-galbene, cu antere negre-purpurii;
gallica), pentru tratarea splenitei şi florile marginale ligulate, galbene, lungi
171
de 10–15 mm. Paleele receptaculului răchiţică, ruşina fetelor, tătăiş; Franc:
îngust-lanceolate, brun-striate. Înflorire, Pied rouge; Germ: Floh-Knöterich;
VII–IX. Fruct, achene turtite, Magh: Baracklevelü keserüfü; Rus:
4-muchiate, pe muchii cu peri rari, Goreţ poceciuinâi. Răspândită pe întreg
retorşi. Papus lipsă, înlocuit prin 4 ariste Globul pământesc.
invers spinoase. ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Polygonum este numele
speciilor genului la Dioscorides (sec. I
dHr). Folosită de locuitorii din vechime
din actualele graniţe ale României pentru
coloratul lânii în galben. Frunzele se
punea între degetele de la picioare contra
opărelilor. Sucul din planta, pisată, se
storcea pe răni pentru a le grăbi
vindecarea. Se mai folosea pentru
tratarea rănilor cu viermi de la animale.
RECOLTARE. Părţile aeriene ale Planta se pisa mărunt şi se storcea sucul
plantei (Bidensi herba) se recoltează la pe răni, ori se fierbea şi cu decoctul
nevoie şi se folosesc proaspete. obţinut se spălau rănile şi apoi, cu
PROPRIETĂŢI plantele rămase, se oblojeau (V. Butură,
FARMACODINAMICE. Medicina 1989).
populară veterinară îi atribuie proprietăţi DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
dezinfectante, bactericide şi cicatrizante. erectă, glabră, ramificată, înaltă până la
Principiile active pe care le conţine au 60 cm, cu noduri bazale pronunţate şi
însuşirea de a omorî bacteriile şi alte ochree tubuloasă prevăzută cu peri.
microorganisme patogene de pe piele, Frunzele lanceolate sau
răni, bube; favorizează vindecarea rănilor oblong-lanceolate, lung-acuminate. Flori
prin grăbirea procesului de epitelizare. albe sau roşietice, neglanduloase, grupate
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz în spice axilare şi spice terminale.
extern. Pentru vindecarea rănilor, Înflorire, VII–IX. Fruct, achenă turtită
bubelor: suc, din planta proaspătă stors sau trunchiată.
pe locul afectat. Planta imediat după
recoltare se pisează, se umectează cu
puţină apă fiartă şi răcită. Se stoarce pe
rană.

IARBĂ ROŞIE 2
(Polygonum persicaria L), fam.
Polygonaceae. Plantă erbacee, anuală,
terofită, întâlnită prin locuri mlăştinoase,
pe marginea râurilor, pâraielor, lacurilor,
din zona dealurilor, până în cea RECOLTARE. Părţile aeriene ale
subalpină; se mai numeşte ardeiaşi, plantei (Polygoni persicariae herba) se
ardeiul broaştei, buruiana jermilor, recoltează în timpul înfloritului. Se usucă
buruiana germii, buruiana porcilor, la umbră, în strat subţire, un singur rând
iarba jermilor, iarba porcilor, iarba de plante. Se întorc zilnic. Se păstrează
purcelului, iarbva ţânţarilor, iarba în pungi de hârtie.
viermilor, iarbă amară, iarbă iute, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
puricarniţă, puricică, puricioasă, Necunoscută.
 172
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
ale plantei se utilizează în medicina IARBĂ-USTUROASĂ
umană populară ca astringent, (Teucrium scordium L), fam.
antihemoragic, vulnerar, diareic, Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee,
antiscorbutic, pentru curăţirea rănilor şi perenă, hemicriptofită, întâlnită în locuri
evitarea cangrenării lor. Au acţiune umede şi mlăştinoase; se mai numeşte
hemostatică locală; grăbeşte vindecarea busuiocul broaştei, dumbrăţ, dumbrăţ de
rănilor; acţionează asupra epiteliului baltă, usturoi de leac; Germ:
renal mărind cantitatea de urină Knoblauchs-Gamander; Magh:
eliminată în timp; combate scorbutul. În Hagymaszagú gamandor; Rus:
medicina populară veterinară este folosită Dubrovnik cesnocenâi. Răspândită în
pentru curăţirea rănilor şi evitarea Europa şi Asia.
infectărilor. ISTORIC. Planta este cunoscută din
MEDICINĂ UMANĂ. vechime. Ea a fost folosită pentru tratarea
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru de ulceraţii ale pielii.
tratarea de hemoroizi şi mărirea diurezei: DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
infuzie, din 2 linguriţe plantă uscată erecte sau ascendente, simple sau
mărunţită peste care se toarnă o cană ramificate, lungi de 10–50 cm, adeseori
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă roşietice, de jur împrejur mai mult sau
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se mai puţin viloase, la bază adesea cu
bea încet, la mici intervale şi în mai stoloni repenţi şi foliaţi care se
multe reprize. 2. Pentru tratarea durerilor înrădăcinează. Frunze sesile sau aproape
de stomac şi afecţiuni hepatice: decoct, sesile, alungit ovate sau alungite, de 2,5–
din 1 linguriţă plantă uscată mărunţită la 3,5 ori mai lungi decât late, la vârf
o cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 5 rotunjite sau îngustate, pe margini crenat
minute. Se lasă la răcit 15 minute. Se serate până aproape la bază, pe ambele
strecoară. Se bea în cursul unei zile în feţe şi mai ales pe cea inferioară în lungul
mai multe reprize (reţeta se practică în nervurilor pubescente, uneori aproape
oraşul Vălenii de Munte). Uz extern. viloase, sau mai mult sau mai puţin
Pentru tratarea de hemoroizi: decoct, din glabrescente. Flori roşietice, rar
2 linguri plantă uscată şi mărunţită la o albicioase, scurt pedicelate, câte 2–6 în
cană (250 ml). Se fierbe 4–5 minute. Se verticile axilare, adesea dispuse
lasă să se răcească până la călduţ. Se unilateral; caliciu tubulos campanulat,
strecoară. Se fac spălături în regiunea lung de 3–5 mm, spre bază în partea
anală (reţetă obţinută de la prof. Dafina inferioară umflat, verde sau cu o slabă
Anghel şi de la Marioara Bucur, Vălenii nuanţă violetă, hirsut glandulos, cu 5
de Munte). dinţi ascuţiţi, mai scurţi decât tubul;
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz corolă de două ori mai lungă decât
extern. 1. Pentru tratarea rănilor la caliciul, pe partea externă dispers
animale: pulbere plantă se pudrează păroasă; androceu din stamine exserate.
local, presărând-o pe rană. Grăbeşte Înflorire, VII–VIII. Fructe nucule, cu
vindecarea şi evită infecţiile. 2. Pentru suprafaţa reticulată. Întreaga plantă are
tratarea plăgilor cu larve (răni cu viermi): miros de usturoi.
a) suc stors din plantă pe rană; b) planta
recoltată proaspăt, mărunţită, se pune pe
rană şi se pansează; c) decoct, din plantă,
se spală locul, iar cu planta rămasă de la
decoct, se oblojeşte.
173
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară.
Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. 2. Ca
tonic gastric: pulbere plantă, se iau câte
1–2 vârfuri de cuţit înainte de a mânca.
3. Pentru stimularea secreţiilor gastrice şi
stimularea digestiei: sirop, pregătit din
extract plantă şi zahăr. Proporţiile sunt
egale. Se fierbe până la consistenţa
siropoasă. Se bea câte un pahar pregătit
RECOLTARE. Părţile aeriene ale cu apă minerală. Uz extern. Utilizată
plantei (Teucriumi herba) se recoltează empiric în zona Vălenii de Munte, sub
pe timp însorit, între orele 11 şi 15. Se formă de decoct, pentru tratarea
usucă la umbră, în strat subţire, de ulceraţiilor tegumentare, mai ales a celor
preferat în podurile caselor acoperite cu care apar pe picioare. Se fac spălături
tablă. locale, folosindu-se un tampon de vată.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
conţine uleiuri volatile, principii amare,
taninuri, săruri minerale.
PROPRIETĂŢI IASOMIE (Jasminum
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene officinalis L), fam. Oleaceae. Arbore
ale plantei sunt utilizate în medicina exotic, cultivat la noi cu scopuri
umană tradiţională. Principiile active ornamentale; se mai numeşte iasmin;
acţionează ca tonic amar, excitant gastric, Germ: Jasmin; Magh: Jászmin.
febrifug, stomahic, antiseptic, Răspândită în Iran şi nord-vestul Indiei
spasmolitic, antihelmintic, coleretic şi (Kashmir).
colagog. Intervine favorabil în mărirea ISTORIC. Planta este cunoscută din
secreţiei biliare, stimulează contracţia timpuri străvechi de către arabi. Ea a fost
vezicii biliare provocând evacuarea bilei adusă în Europa şi cultivată în scopuri
în intestin, îmbunătăţeşte activitatea ornamentale.
digestivă a stomacului, măreşte secreţia DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
salivei, a sucurilor gastrice şi intestinale înalte de 3–4 (5) m, tufă deasă, lujerii
provocând o mărire a apetitului, suprimă bruni, mugurii opuşi. Frunze eliptice,
spasmele, provoacă eliminarea viermilor opuse, cu marginile distant-dinţate, pe
intestinali. Utilizată pentru stimularea faţa inferioară uşor-păroase în lungul
poftei de mâncare, tratarea bronşitelor nervurii principale. Flori albe, frumos şi
cronice, gutei, inflamaţiilor prostatei, puternic mirositoare, grupate câte 5–7 în
afecţiunilor mucoasei stomacale, atoniei raceme. Înflorire, V. Fruct, bacă
gastrice, febrei intermitente, stărilor albicioasă.
gripale la bătrâni, reumatismului şi ca
antiseptic intestinal.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea bronşitelor cronice, inflamării
prostatei, afecţiunilor mucoasei stomacale
şi intestinale (gastroenterite), atoniei
gastrice, stimularea poftei de mâncare,
boli hepatice, febrei intermitente, stări
gripale la bătrâni, reumatism: infuzie, din
1–2 linguriţe pulbere plantă peste care se
 174
RECOLTARE. Florile (Jasminumi în mijlocul cicatricei triunghiulare.
flos) se recoltează pe timp frumos, cald, Frunze ovate până la ovat-alungite,
după ora 11. Se usucă la umbră, în strat acuminate, pe margini repent-dinţate,
subţire. opuse, pe faţa inferioară puţin pubescente
PROPRIETĂŢI la baza frunzei şi în lungul nervurii
FARMACODINAMICE. Florile sunt principale. Flori albe, foarte mirositoare,
utilizate intern de medicina populară scurt-pedicelate, dispuse în raceme (tipul
umană în tratarea migrenelor şi pentru 4). Înflorire, V–VI. Fructe, capsule cu
calmarea tusei spastice, iar extern pentru seminţe mici, otrăvitoare pentru păsări.
tratarea alergiilor de natură reumatică. Lăstăreşte, butăşeşte şi marcotează.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern, Pentru
tratarea tusei spastice şi migrenelor:
infuzie sau decoct, din 1 lingură flori la o
cană cu apă. Se consumă conţinutul a 2–3
căni pe zi. Uz extern. Pentru calmarea
alergiilor de natură reumatică: macerat în
ulei a florilor. La 250 ml ulei se pun 5–6
linguri flori. Se lasă 8–10 zile. Se aplică
frecţii pe locurile dureroase.

RECOLTARE. Florile (Phyladelphi

flos) se recoltează pe timp frumos, după
IASOMIE-DE-PĂDUR ora 11. Se usucă într-un singur strat, la
E (Philadelphus coronarius L), fam. umbră, de preferat în poduri acoperite cu
Saxifragaceae. Arbust exotic, întâlnit tablă. Se păstrează în pungi de hârtie.
frecvent prin parcuri şi grădini, cimitire, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Puţin
uneori subspontan, sălbăticit pe stânci, studiată.
PROPRIETĂŢI
mărăcinişuri (ex. Tâmpa–Braşov), de la
câmpie, până în regiunea montană FARMACODINAMICE. Florile au
inferioară; se mai numeşte ananas, utilizarea terapeutică în medicina umană
asomie, căjmină, clocotici, floral, florile populară. Le sunt atribuite proprietăţi
rusaliilor, iajmin, iasmin, iasmin de antimigrenice şi antitrichomonazice. S-a
grădină, iasomie, iazmin, lemn alb, confirmat ştiinţific în România că
mălin, mălin alb de pe lemn, pom alb, filadelfina, una din substanţele pe care le
pomul raiului, rozmalin cu miros, conţine, acţionează asupra
sărincaş, scumpină, sipică, sirinderică, trichomonasului.
MEDICINĂ UMANĂ.
zevios, zosmen; Engl: Mock orange;
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
Germ: Blasser-Pfeifenstrauch; Magh:
tratarea migrenelor (dureri de cap):
Jézsamen. Răspândit în Europa, Caucaz,
infuzie, din 1–2 linguriţe pulbere flori sau
Asia de Sud.
flori uscate şi mărunţite peste care se
ISTORIC. Arbustul este cunoscut
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
din Antichitate în locurile lui de origine.
Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară.
La noi se cultivă, fără a se şti perioada
Se bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. Uz
istorică.
extern. Pentru tratarea infecţiei cu
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
tricomonas şi leucoreei: a) infuzie, din 2
înalte până la 3 m, grupate într-o tufă
linguri flori uscate peste care se toarnă o
deasă. Scoarţa brun-roşiatică se exfoliază
cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
longitudinal. Lujerii sunt uşor muchiaţi,
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se fac
bruni, glabrii, cu mugurii opuşi, ascunşi
2 spălături vaginale pe zi, din care una
175
înainte de culcare; b) decoct, din 2 RECOLTARE. Scoarţa rădăcinilor
linguri flori uscate la 250 ml apă. Se (Jasminumi cortex) se recoltează toamna.
fierbe 5 minute. Se acoperă şi se lasă încă Se usucă la soare sau umbră.
15 minute. Se strecoară. Se fac 2 COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
spălături vaginale pe zi. Necunoscută.
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Medicina
IASOMIE populară umană îi atribuie proprietăţi
SĂLBATICĂ (Jasminum fructicans L), febrifuge şi antinevralgice. Diminuează
fam. Oleaceae. Arbust fanerofit, întâlnit sau înlătură febra; combate stările
sub formă de tufărişuri la margini de nevralgice ca urmare a inflamării
pădure în judeţul Constanţa, cultivat prin nervilor intercostali sau a nevralgiei
grădinile ţărăneşti pentru mirosul frumos nervului trigemen de la nivelul capului.
al florilor; se mai numeşte iasmin, Folosită în combaterea febrei şi a
lămâiţă; Germ: Jasmin; Magh: Jázmin; nevralgiilor facială şi intercostală.
MEDICINĂ UMANĂ.
Rus: Jasmin cistarnicovâi. Răspândit în
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
Europa de Sud, Africa de Nord.
pentru tratarea nevralgiilor sau pentru
ISTORIC. Planta este cunoscută din
combaterea febrei: decoct, din o linguriţă
Antichitate. Ea a fost cultivată pe lângă
pulbere scoarţă la o cană (250 ml) cu apă.
casele oamenilor ca plantă decorativă,
se fierbe 5 minute. Se strecoară. Se bea
mult apreciată pentru mirosul deosebit de
conţinutul a 1–3 căni pe zi. Uz extern. 1.
frumos al florilor. Scoarţa rădăcinii se
Pentru tratarea de nevralgii: extracţia
întrebuinţa contra malariei şi
alcoolică, din scoarţă uscată. Scoarţa
nevralgiilor.
pusă în sticlă se acoperă cu 2–3 cm alcool
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
de 70oC peste nivelul scoarţei. Se lasă la
înalte până la 1,5–2 (3) m constituind
loc întunecos timp de 10 zile. Zilnic
tufă deasă, cu ramuri erecte sau
sticla se scutură pentru uniformizarea
divergente, verzi, acut muchiate, glabre.
concentraţiei. Se strecoară. Se păstrează
Frunze trifoliate cu foliole alungit
în sticlă închisă la culoare. La nevoie, se
obovate sau alungit ovate până la
fricţionează zonele dureroase. 2. Pentru
spatulate, la vârf obtuze sau emarginate,
combaterea febrei: decoct, din 300 g
la bază cuneate, pe margini ciliolate, pe
rădăcină la 5 litri apă. Se fierbe 10
faţa superioară lucioase, verzi şi iarna.
minute. Se lasă să se răcească până la
Flori galbene-intens, heterostile, abia
călduţ. Se strecoară. Se udă un cearceaf şi
mirositoare, grupate câte 2–5 pe lujeri
se înfăşoară bolnavul.
scurţi laterali; caliciul campanulat, cu
lobii subulaţi; corolă de 1,5 cm, cu 5 lobi
obtuzi ovali. Înflorire, V–VII. Fruct,
bacă.
IEDERĂ (Hederea helix
L), fam. Araliaceae. Liană agăţătoare
indigenă, medicinală, ornamentală,
întâlnită în păduri de stejar, fag,
răşinoase, zăvoaie, pe stâncării, începând
de la coline până la munte, la 1.500–
1.800 m altitudine; se mai numeşte
boroştean, buruiana-zburătorului,
fanchiu, hârleţ, iedera celor frumoase,
iederă de pădure, iedera zânelor, salcie,
sârdar; Engl: Tree ivy, Ivy; Franc:
 176
Lierre; Germ: Efeu; Magh: Borostyán; amigdalita acută, scrofuloza şi
Rus: Pliuşcea obâknovennâi; Ucr: reumatismul.
Bliusi. Răspândită în Europa. DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
ISTORIC. Liană cunoscută din foarte lungi, căţărătoare prin rădăcinile
Antichitate. În Antichitate, coroanele adventive care se fixează pe scoarţa
făcute din frunze de iederă erau folosite arborilor, de stânci sau ziduri; ritidom
în ritualul cultului Dionysos. La greci şi solzos, cenuşiu; lujeri galben-cenuşii,
romani, frunzele de iederă simbolizau stelat-păroşi. Frunze alterne, persistente,
tinereţea. Multe dintre monedele antice simple, pieloase, lucioase; cele de pe
greceşti sunt împodobite cu frunze de lujerii floriferi, ovat-rombice şi
iederă. Scriitorii antici, ca Theophrastos, verde-deschis, cele de pe lujerii sterili, cu
Dioscorides, citează iedera în operele lor. 3–5 lobi triunghiulari, pe faţă
Cato întrebuinţa paharele din lemn de verzi-întunecat, cu nervuri albicioase, pe
iederă pentru a şti dacă vinul din comerţ dos verzi-palide. Flori albe-verzui, mici,
este amestecat cu apă; în caz afirmativ, dispuse în umbele simple; caliciu cu 5
vinul era absorbit de lemnul poros şi apa dinţişori persistenţi; corolă cu 5 petale
rămânea în pahar. În vechile farmacopei cărnoase; androceu cu 5 stamine la care
gumo-răşina de iederă era oficinală. anterele sunt biloculare; gineceu cu ovar
Principiul activ al acestui drog era globulos, păros, stile concrescute, stigmat
glicozidul hederina. Numele Hedera vine rotunjit şi mic; glande nectarifere în
de la cuvântul grecesc hedra = şedere, formă de disc, deasupra ovarului.
respectiv după cuvântul latin haedere = a Înflorire, IX–X. fructe, bace globuloase
se lipi, cu referire la poziţia plantei care (6–8 mm), negre, maturizate anul
se lipeşte şi se urcă pe arbori şi pe ziduri. următor prin aprilie–mai. Lăstăreşte,
Din timpuri străvechi, strămoşii noştri marcotează şi se poate butăşi.
foloseau frunzele de iederă la buboaie, Longevitate, 500 ani. Instalată pe arbori,
umflături, la uime (adenită). Zeama îi debilitează.
ramurilor fierte se lua ca leac pentru tuse
şi aprindere de plămâni, ca febrifug,
precum şi contra vătămăturii (hernie,
afecţiuni interne cu crize acute). Contra
durerilor de cap, se făceau legături cu
zeamă de frunză de iederă. Decoctul
plantei întregi se mai lua contra diareei,
durerilor de ficat, de burtă şi a scurgerilor
de sânge, precum şi pentru năduf.
Frunzele verzi de iederă sunt şi astăzi
folosite în medicina populară în RECOLTARE. Frunzele (Hederae
tratamentul abceselor, iar cu fiertura de helicis folium) se recoltează când este
frunză se tratează unele boli de piele la nevoie. Se pot folosi proaspete. Pentru
copii (Flavus), precum şi unele forme de iarnă, se usucă în adăposturi acoperite cu
chelie. Frunzele de iederă se mai tablă. Planta proaspătă acţionează
întrebuinţează în formă de cataplasme puternic ca iritant dermic.
contra umflăturilor, iar plămădite în COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
alcool, sunt folosite la prepararea unui conţin hederine, hederozida A, rutozid,
liniment (spirt de iederă amestecat cu rutinozid, acid clorogenic, acid cafeic,
ulei), bun pentru tratamentul loviturilor, scopolină, zaharuri, ß-caroten,
scrintiturilor etc. Cu fiertura de frunze de -tocoferoli, substanţe estrogene, o
iederă, folosită intern, se tratează triterpenă pentaciclică, săruri minerale.
Hederozida A prin hidroliză dă glucoză,
177
arabinoză, hederogenină. Lemnul conţine 1. Pentru combaterea scurgerilor
falcarinonă, gumirezine, o cetonă purulente din nas, urechi şi ca apă de
poliacetilenică etc. gură: decoct, din 1 lingură frunze tocate
PROPRIETĂŢI la 1 litru de apă. Se fierbe 10–15 minute
FARMACODINAMICE. Frunzele şi seva la foc potrivit. Se lasă să se răcească până
obţinută de la plantă au utilizări la călduţ. Se fac spălături în organul
terapeutice în medicina umană şi afectat (nas, ureche), iar gura se clăteşte.
veterinară. Principiile active acţionează 2. Pentru tratarea reumatismului,
intern ca antispastic bronşic, antitusiv, locurilor inflamate, ulceraţiilor, râiei:
analgezic, emenagog, iar extern decoct, din 200 g frunze proaspete tocate
analgezic, antireumatic, antiulceros, mărunt la 1 litru de apă. Se fierbe 10
antibacterian (faţă de bacilii minute. Se strecoară. Se aplică comprese
Gram-pozitivi), antiinflamator. locale, folosindu-se o pânză curată sau un
Fragmentele de tijă au acţiune prosop curat înmuiat în soluţia obţinută.
antispastică, secretolică şi uşor sedativă. Pentru râie, se spală zonele afectate cu
Favorizează prevenirea bronhospasmului decoctul obţinut, folosindu-se un tampon
acetilcolinic. După administrarea de vată. 3. Pentru combaterea durerilor
drogului (infuzie, tinctură) intensitatea reumatice, în celulite, parestezii:
tusei scade şi numărul acceselor se cataplasmă, pregătită din fierberea făini
micşorează intervenind o perioadă de de in în care se încorporează frunze
linişte. Medicina populară o foloseşte proaspete de iederă tocate mărunt. Se
intern ca antiinflamator, febrifug, aplică caldă pe locul afectat. 4. Pentru
antireumatic, antidiareic şi analgezic în tratarea reumatismului abarticular,
durerile de ficat şi stomac, iar extern ca sciaticii: decoct, din 100–150 g frunze
analgetic în nevrite, sub formă de uscate la 2 litri de apă. se fierbe 20
unguent sau extract în tratamentul minute. Se strecoară. Se adaugă la apa de
celulitelor şi ca tonic în diverse ulceraţii, baie. Se fac 21 băi într-o cură. 5. Pentru
plăgi etc. combaterea cefaleei, durerilor reumatice,
MEDICINĂ UMANĂ. tratarea bubelor: frunze proaspete, se
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru aplică pe locurile afectate. În cazul
combaterea tusei de diverse etiologii, cefaleei, frunzele se aplică pe cap şi se
inclusiv a tusei convulsive: a) tinctură, leagă.
obţinută din 25 g frunze tocate la 100 ml MEDICINĂ VETERINARĂ.
alcool 70o. Se lasă la macerat 10 zile, Frunzele plantei în combinaţie cu vâscul
timp în care sticla se agită zilnic de 2–3 sunt folosite de medicina veterinară
ori pentru omogenizarea extrasului. Se etnoiatrică pentru obţinerea unui decoct
strecoară. Se păstrează în sticle bine folosit pentru tratarea animalelor de
închise. La nevoie se folosesc 25–50 hematurie-hemoglobinurie. Empiric,
picături pe zi; b) sevă de plantă obţinută pentru tratarea hematuriei: decoct, din 1
prin incizia tulpinii bătrâne; se toarnă lingură frunze uscate şi mărunţite la o
peste ea un sfert alcool 70 o, în proporţie cană (250 ml) cu apă. se fierbe 5–10
de ¼ din cantitatea sucului pentru minute. Se răceşte. Se strecoară. Se
conservare; se ia, la nevoie 20–40 administrează animalelor mari prin
picături pe zi. 2. Pentru a provoca breuvaj bucal (se toarnă pe gât).
apariţia fluxului menstrual întârziat:
infuzie, din 1 linguriţă frunze uscate şi
mărunţite peste care se toarnă o cană
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă IENUPĂR (Juniperus
acoperită 10–15 minute. E strecoară. Se communis L), fam. Cupressaceae. Arbust
bea conţinutul a 2 căni pe zi. Uz extern. conifer, răşinos, microfanerofit, spontan,
 178
medicinal, condimentar, fierberea de fructe şi frunze de ienupăr
circumpolar-boreal, întâlnit în pâlcuri sau împreună cu coada-calului şi cozi de
formând tufărişuri, în rarişti şi margini cireşe. Din aceste plante se foloseau părţi
de pădure, poieni, păşuni, uneori tinoave, egale. Ele se fierbeau până apa scădea la
din regiunea colinară, până în etajul jumătate. Decoctul se amesteca cu miere
montan, fiind prezent în întreg lanţul şi se lua de 3 ori pe zi câte o linguriţă,
carpatic, între 700 şi 1.500 m altitudine. înainte de masă. Pentru tratarea de
În Munţii Apuseni, Podişul Transilvaniei reumatism, foloseau frunze de ienupăr.
şi Munţii Rodnei coboară până la 200 m; Acestea se fierbeau, iar decoctul obţinut
se mai numeşte anaperi, archiş, archit, se turna în apa de baie.
boabe de brad, brădişor, bradul-ciumei, DESCRIEREA SPECIEI. Tufă deasă,
brazi pitici, butimoacă, cetină, cetăne, cu ramuri ascendente. Lemn cu duramen
ceten, cetenă, cetin, cetină, feniar, finior, gălbui sau brun-roşiatic. Alburn
ghimpăr, ghiper, globurău, helimoacă, îngust-gălbui sau alb-roşiatic. Raze
hilimoacă, ialovăţ, ieniper, ienuper, medulare vizibile cu lupa. Miros
inibahar, inipahar, iniper, ireapăn, aromatic. Lujeri tineri în trei muchii,
jerbene, jinăpăn, ineapăn ce înstină, bruni. Frunze aciculare, cu o dungă albă
jinept, jip mic, jireapăn, jirepen, pe faţă, verzi-închis pe dos, drepte,
jâneapăn, jneap, jneapăn, jnepăr, jnepen, înţepătoare, aşezate câte 3 în verticile pe
molete, şinap, şolovăţ, şncapăn, şneapăn, lujer. Flori unisexuate, dispuse dioic,
şnep, şnepen, turtel, zolovăţ; Engl: mici; cele bărbăteşti, galbene, iar cele
Juniper; Franc: Genévrier; Germ: femeieşti, verzi. Înflorire, IV–V.
Gemeiner Wacholder; Magh: Közönséfes Polenizare anemofilă. Galbule (seminţe +
boróca; Rus: Mojjevelnik obâknovennâi; înveliş cărnos) sferice (0,66–0,9 mm), la
Ucr: Ialoveţ. Răspândit în Europa, Asia început verzui, apoi negre-albăstrui,
de Nord, Africa de Nord, America de brumate. Maturizarea la 2–3 ani.
Nord. Seminţe, câte 3, brune, în trei muchii.
ISTORIC. Arbust cunoscut din
Antichitate. Ienupărul (Juniperus) este un
cuvânt de origine latină. Moşii şi
strămoşii noştri foloseau ramurile cu
cetină, cetina (frunzele) şi fructele în
scopuri medicinale. Ramurile cu cetină şi
fructe se fierbeau, iar cu decoctul obţinut
se făceau băi împotriva bolilor de sânge.
Frunzele se puneau pe jar şi se afumau cu
ele contra guturaiului. Răceala şi
afecţiunile interne cu crize acute se tratau RECOLTARE. Galbulele (juniperi
cu decoctul obţinut prin fierberea fructus sau Junipăerii baccae) sunt
fructelor. Tratarea de hidropizie (dropică) culese începând cu luna octombrie, până
şi a bolilor renale se făcea cu un decoct în iarnă, prin scuturarea uşoară a
tare din fructele de ienupăr care se îndoia ramurilor. Sub ramuri se aşează o prelată.
apoi cu lapte şi se bea; în acest scop se Se îndepărtează impurităţile. Uscarea
mai folosea un amestec părţi egale de naturală, în strat subţire (cca 10 cm). Se
fructe ienupăr, rădăcină de pătrunjel şi lopătează la 2–3 zile. Uscarea artificială,
rădăcină de urzică. Acestea se fierbeau la 35oC.
până ce apa scădea la jumătate. Din acest COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele
decoct se bea de mai multe ori pe zi, câte conţin răşină, gumă, clorofilă, săruri
o ceaşcă. Înlăturarea pietrelor din rinichi minerale. Sunt folosite în scop diuretic şi
se făcea cu un decoct obţinut prin antieczematos. Fructele conţin ulei
volatil (0,8–1,5%) format din -pinen,
179
camfen, cadinen, 1-4-terpineol, mici Se consideră că intervine asupra
cantităţi de alcooli sesquiterpenici, metabolismului, provocând reglarea şi
ß-pinen, diterpene, mircene, iuniperină normalizarea acestuia. Atenţie! Nici un
(principiu amar), iunenul, iunenolul, preparat de ienupăr nu se administrează
zahăr invertit (cca 30%), zaharoză, mai mult de 6 săptămâni.
grăsimi, pentozani, substanţe proteice, MEDICINĂ UMANĂ.
acizi gliceric, glicolic, glicoronic, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
l-ascorbic, acetic, malic, formic, tratarea bronşitelor cronice, enteritelor şi
jenuperic, oxalic, zahăr invertit (35%), enterocolitelor: infuzie, din 2 linguriţe
pentoze, zaharoze, jenuperina, ceară, frunze peste care se toarnă o cană (250
gumă, răşini, săruri minerale cu K, Ca (F. ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15
Crăciun, O. Bojor, M. Alexan, 1976). minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
PROPRIETĂŢI 4 linguri pe zi. 2. Ca adjuvant pentru
FARMACODINAMICE. Galbulele tratarea diabetului, acneei, eczemelor:
(impropriu numite fructe) şi uneori infuzie, din 1 linguriţă galbule uscate la o
frunzele au utilizare terapeutică în cană (200 ml) apă în clocot. Se lasă
medicina umană şi veterinară. Principiile acoperită 15–20 minute. Se strecoară.
active acţionează diuretic, sudorific, Cantitatea se bea în mai multe reprize, în
expectorant, antitusiv, antispastic, timpul unei zile. 3. Pentru tratarea
stomahic, eupeptic, antifermentescibil. litiazei vezicale, afecţiunilor pectorale,
Acţionează asupra epiteliului renal şi reumatismului: infuzie, din 2 linguriţe
măreşte cantitatea de urină eliminată în galbule uscate peste care se toarnă o cană
timp; acţionează asupra glandelor (250 ml) cu apă în clocot. Se acoperă şi
sudoripare şi măreşte sudoraţia; se lasă 15–20 minute. Se strecoară. Se ia
favorizează expectoraţia prin fluidificarea câte 4 linguri pe zi, la intervale egale de
secreţiilor bronşice; neutralizează timp. 4. Pentru tratarea hepatitei
accesele de tuse; diminuează sau înlătură epidemice: infuzie sau decoct, din 2
contracturile muşchilor netezi din linguriţe mlădiţe tinere mărunţite la o
organele interne; favorizează digestia cană (200 ml) cu apă. Se bea într-o zi,
prin excitarea sucurilor câte 1 lingură, din oră în oră. 5. Pentru
gastro-intestinale; ajută la stabilirea unei uşurarea activităţii digestive prin
digestii normale; previne fermentaţia. Se excitarea sucurilor gastro-intestinale: a)
utilizează în deosebi ca diuretic, decoct, cu 5–10 galbule la ½ litru apă;
antiseptic al căilor urinare şi balsamic. cantitatea se bea în cursul unei zile; b)
Administrarea îndelungată provoacă infuzie, din 2 linguriţe galbule la cană. Se
iritaţii renale. În prima fază conduc la bea conţinutul a 3–4 linguri pe zi. 6.
albuminurie. Cura nu se prescrie în Tratarea anorexiei (lipsa poftei de
nefrită acută şi cronică, în nefroză, mâncare): a) decoct, cu 10–20 galbule la
deoarece provoacă hematurie şi chiar 1 litru de apă. Se bea conţinutul a 2 căni
hemoragii intestinale. Se recomandă pe zi; b) infuzie, din 2 linguriţe galbule la
celor care suferă de artroză, afecţiuni cană (250 ml). Se bea conţinutul a 2–3
neuromusculo-reumatice, în tendopatii, căni pe zi, înainte de mese. 7. Pentru
miogeloze. Sucul concentrat se prescrie tratarea edemelor renale, edemelor
copiilor ca tonic, în angine şi răceli. cirotice, edemelor cardio-renale: a)
Spirtul de ienupăr se foloseşte ca frecţie decoct diluat, din 10–20 galbule la 1 litru
în reumatism. Intern, orice tratament cu de apă. Se bea conţinutul a 2 căni pe zi;
această plantă poate acţiona ca abortiv, b) infuzie concentrată, din 2 linguriţe
prin provocarea de contracţii uterine. galbule la cană. Se iau 3–4 linguri pe zi;
Poate produce efecte secundare toxice. acţiune antiseptică. Nu se aplică
Intră în compoziţia ceaiului antireumatic. tratamentul la gravide şi bolnavii cu
 180
iritaţii puternice ale căilor urinare, mai pentru remineralizarea organismului,
ales la cei ce urinează sânge. 8. Pentru tratarea tuberculozei pulmonare etc.
tratarea gutei: a) decoct, slab, din 10–20 Gemoterapie . Uz intern. 1. Pentru
galbule la 1 litru de apă. Se bea tratarea hepatitei cronice persistente,
conţinutul a 2–3 căni pe zi; b) infuzie hepatitei medicamentoase toxice, cirozei
concentrată, cu 3–4 linguri galbule la hepatice, icterului, cirozei alcoolice,
cană. Se ia 3–4 linguri pe zi. 9. Pentru insuficienţei hepatice, colică hepatică
tratarea hidropiziei (acumulări de lichid recidivantă, congestiei renale cronice;
în ţesuturile şi seroasele organismului, nefrolitiazei calcice şi oxalice, cistitelor
ca: pleură, pericard, peritoneu, recidivante, insuficienţei renale, ca
articulaţii); ca adjuvant: infuzie, din 1 diuretic depurativ: macerat glicero-
linguriţă galbule la cană. Se bea în mai hidro-alcoolic 1 DH, din mlădiţe
multe reprize în cursul unei zile. 10. proaspete. Se iau 30-50 picături, de 2-3
Pentru activarea eliminării din organism ori pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
a produselor de dezasimilaţie toxică prin înainte de a mânca. 2. Pentru tratarea
diureză şi transpiraţie (acţiune diferitelor altor boli, maceratul glicero-
depurativă): decoct diluat, cu 10–20 hidro-alcoolic 1 DH obţinut din mlădiţele
galbule la 1 litru de apă. Cantitatea se bea proaspete de ienupăr (Juniperus
în cursul unei zile. Se recomandă în cure communis) se asociază cu alte macerate
de primăvară. 11. Pentru tratarea gripei, glicero-hidro-alcoolice 1 DH, provenind
guturaiului, ca adjuvant: infuzie, din ½–1 de la alte plante: a) cu maceratele
linguriţă galbule la o cană. Se bea rădăcinilor tinere de secară (Secale
conţinutul a 2 căni pe zi. Uz extern. 1. cereali) şi mugurilor proaspeţi de coacăz
Pentru tratarea reumatismului, ca negru (Ribes nigum) pentru tratarea
adjuvant: decoct, cu 100 g galbule la 1 hepatitei cronice cu insuficienţă
litru de apă. Decoctul se adaugă în apa de hepatocelulară, steatoză hepatică; b) cu
baie. 2. Pentru tratarea nevralgiilor se fac maceratele mugurilor proaspeţi de anin
fricţiuni cu ulei de ienupăr (soluţie 1% în alb (Alnus incana), mugurilor proaspeţi
alcool) extras din boabe. 3. Pentru de alun (Carylus avellana), mlădiţelor de
tratarea reumatismului: tinctură, din 10 g caprifoi negru (Lonicera nigra) şi
galbule uscate la 100 ml alcool mlădiţelor proaspete de rozmarin
concentrat. Fricţiuni pe locurile (Rosmarinus officinalis), pentru tratarea
dureroase. 4. Pentru tratarea cirozei hepatice şi hepatomeguliei; c) cu
reumatismului, gutei, pentru stimularea maceratele obţinute din mlădiţele
circulaţiei periferice: a) baie, în apă cu proaspete de rozmarin (Rosmarinus
temperatura de 37oC la care se adaugă offcinalis) şi din rădăcinile tinere de
aproximativ 10 litri soluţie de ienupăr; secară (Secule ceriale) pentru tratarea
soluţia se obţine prin fierberea a 3 kg cirozei hepatice alcoolice şi hidropizie; d)
ramuri şi 200 g galbule ienupăr în 10 litri cu maceratul obţinut din ramurile tinere
apă; b) baie, în apă cu temperatura de de rozmarin (Rosmarinus officinalis),
37oC; se adaugă 2–3 kg ramuri şi o mână pentru tratarea hipertensiunei portale cu
de galbule la 10 litri apă. 5. Pentru ascită iniţială, varice esofagiene şi
tratarea guturaiului: inhalaţie, din 2 gastrice secundare hepatopatiei; e) cu
linguriţe galbule la o cană. Se inspiră maceratele mugurilor proaspeţi de frasin
aburul emanat. 6. Pentru combaterea (Fraxinus excelsior), sevă de mesteacăn
tusei, tratarea gripei, guturaiului: (Betula pendula) şi scoarţa internă de
inhalaţie, cu câteva picături ulei de rădăcini de la mesteacănul pufos (Betula
ienupăr într-un vas cu apă fierbinte. Se pubescens), pentru tratarea insuficienţei
inhalează profund. Galbulele de ienupăr renale cu retenţie hidrică; f) cu maceratul
sunt incluse în mai multe reţete PLAFAR mugurilor proaspeţi de fag (Fagus
181
sylvatica), pentru nefroză lipoidă; g) cu Drogul se mai poate folosi sub formă de
maceratele mlădiţelor proaspete de iarbă tinctură, paste, boluri, siropuri. Dozele de
neagră (Calluna vulgaris), mugurilor tratament: animale mari (cabaline,
proaspeţi de fag (Fagus sylvatica) şi sevă taurine), 25–50–100 g; animale mijlocii
de mesteacăn (Betula pendula), pentru (ovine, caprine, porcine), 5–10–15 g;
nefrolitează calcică cu oxalaţi; h) cu animale mici (pisici, câini), 0,5–1–3 g,
maceratele din rădăcini tinere de găini 0,2–0,5 g. Atenţie! La supradozarea
mesteacăn pufos (Betula pubescens) şi drogului, rumegătoarele devin sensibile.
din mugurii proaspeţi de mesteacăn alb Simptoame: hipersalivaţie, colici,
(Betula pendula), pentru albuminurie; i) gastroenterită, enterită hemoragică,
cu maceratele proaspete de iarbă neagră nefrită, hematurie, uneori paralizii. Se
(Calluna vulgaris) şi mlădiţe proaspete intervine cu spălături gastrice,
de merişor de munte (Vaccinium administrare de apă albuminată, lapte,
vitisidaea) pentru cistitele recidivante; j) vitamina K, purgative, mucilag din
cu maceratul mlădiţelor proaspete de seminţe de in, infuzie din floare de fân,
iarbă neagră (Calluna vulgaris), pentru infuzie de nalbă mare, tanin, tanalbină,
congestie prostatică cronică; k) cu tonice cardiace.
maceratele mugurilor proaspeţi de frasin
(Fraxinus excelsior) şi sevă de
mesteacăn (Betula pendula), pentru gută
şi hiperuricemie; l) cu maceratul IENUPĂR PITIC
mlădiţelor proaspete de zmeur (Rubus (Juniperus sibirica L), fam.
idaeus), pentru dismenoree şi leucoree; Cupressaceae. Arbust microfanerofit,
m) cu maceratele mugurilor proaspeţi de spontan, rustic, întâlnit în etajul subalpin
jugastru (Acer campestre), mlădiţe din tot lungul Carpaţilor şi în Munţii
proaspete de lemn câinesc (Ligustrum Apuseni, unde formează, de obicei,
vulgare) şi ramuri tinere de măslin (Olea tufărişuri dese în păşuni, brâne, goluri de
europaea), pentru arterioscleroză; n) cu munte, mai ales pe versanţii sudici, pe
maceratul glicero-hidro-alcoolic 3 DH, coaste însorite, uneori în tinoave; se mai
din scoarţă de rădăcină de dracilă numeşte borşică, ghimpăr, ghipăr, ghiper,
(Berberis vulgaris), pentru colică giuneapine, hirmoacă, ienupăr, inepen,
hepatică recidivantă. În toate jnapar, jneapăn, jneapăr, jnepen, molete,
tratamentele cu ienupăr (Juniperus neghimpar, şneapen, turcel, turtel;
communis) în asociere cu alte macerate Germ: Zwerg-Wacholder; Magh: Törpe
glicero-alcoolice, se iau 50-70 picături, o boróka; Rus: Mojjevelnic sibirskii.
dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute Răspândit în Europa, Asia de Nord,
înainte de a mânca. În cazul drenajului America de Nord.
hapato-biliar se iau 50-70 picături, de 3 ISTORIC. Arbustul este cunoscut
ori pe zi, în puţină apă, cu 15 minute din Antichitate. El a avut aceleaşi
înainte de a mânca (F. Piterà, 2000). întrebuinţări, la locuitorii din spaţiul
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz geografic actual al României, ca şi
intern. Pentru tratarea afecţiunilor ienupărul .
pulmonare, vezico-renale, stări a frigore, DESCRIEREA SPECIEI. Arbust cu
ca stimulator al secreţiilor gastrice şi ca tulpini culcate, foarte ramificate. Lujerii
ruminator: infuzie, din 2–3 g galbule tineri subţiri, muchiaţi. Frunze solzoase,
uscate şi mărunţite sau frunze uscate şi ovat-rombice, mici, de cca 1 mm
mărunţite peste care se toarnă 100 ml apă lungime, obtuze sau acutiuscule (pe
în clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute. lujerii viguroşi – 3 mm lungime,
Se strecoară. Se răceşte. Se administrează acuminate, uneori verticilate câte 3)
prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât). aşezate opus pe 4 şiruri, imbricate, bine
 182
alipite de lujeri şi decurente, pe dos medicina umană şi veterinară. Principiile
convexe şi, de obicei, cu câte o glandă. active acţionează diuretic, sudorific,
Plantele tinere şi, adesea, unele ramuri expectorant, antitusiv, antispastic,
ale exemplarelor mature posedă frunze stomahic, eupeptic, antifermentescibil.
aciculare, de cca 4 mm lungime, Acţionează asupra epiteliului renal şi
ascuţit-acuminate, patente. Frunzele măreşte cantitatea de urină eliminată în
zdrobite, lasă un miros puternic, timp; acţionează asupra glandelor
neplăcut. Florile sunt monoice sau dioice; sudoripare şi măreşte sudoraţia;
cele femele terminale, la început erecte, favorizează expectoraţia prin fluidificarea
apoi îndreptate în jos. Înflorire, IV–V. secreţiilor bronşice; neutralizează
Fructe pseudobace, formate din 4 solzi, accesele de tuse; diminuează sau înlătură
sferice sau globulos-ovate, de 5–7 mm în contracturile muşchilor netezi din
diametru, pedunculate, nutante, organele interne; favorizează digestia
negre-albăstrui, brumate, cu 1–3 seminţe. prin excitarea sucurilor
Maturaţia fructelor, în toamna primului gastro-intestinale; ajută la stabilirea unei
an sau în primăvara următoare. digestii normale; previne fermentaţia. Se
utilizează în deosebi ca diuretic,
antiseptic al căilor urinare şi balsamic.
Administrarea îndelungată provoacă
iritaţii renale. În prima fază conduc la
albuminurie. Cura nu se prescrie în
nefrită acută şi cronică, în nefroză,
deoarece provoacă hematurie şi chiar
hemoragii intestinale. Se recomandă
celor care suferă de artroză, afecţiuni
neuro-musculo-reumatice, în tendopatii,
RECOLTARE. Galbulele (Juniperi
miogeloze. Sucul concentrat se prescrie
fructus sau Junipăerii baccae) sunt
copiilor ca tonic, în angine şi răceli.
culese începând cu luna octombrie, până
Spirtul de ienupăr se foloseşte ca frecţie
în iarnă, prin scuturarea uşoară a
în reumatism. Intern, orice tratament cu
ramurilor. Sub ramuri se aşează o prelată.
această plantă poate acţiona ca abortiv,
Se îndepărtează impurităţile. Uscarea
prin provocarea de contracţii uterine.
naturală, în strat subţire (cca 10 cm). Se
Poate produce efecte secundare toxice.
lopătează la 2–3 zile. Uscarea artificială,
Intră în compoziţia ceaiului antireumatic.
la 35oC.
Se consideră că intervine asupra
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
metabolismului, provocând reglarea şi
conţin ulei volatil (0,8–1,5%) format din
normalizarea acestuia. Atenţie! Nici un
-pinen, camfen, cadinen, 1-4-terpineol, preparat de ienupăr nu se administrează
mici cantităţi de alcooli sesquiterpenici, mai mult de 6 săptămâni.
ß-pinen, diterpene, mircene, iuniperină MEDICINĂ UMANĂ.
(principiu amar), iunenul, iunenolul, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
zahăr invertit (cca 30%), zaharoză, tratarea bronşitelor cronice, enteritelor şi
grăsimi, pentozani, substanţe proteice, enterocolitelor: infuzie, din 2 linguriţe
acizi gliceric, glicolic, glucoronic, frunze peste care se toarnă o cană cu apă
l-ascorbic, acetic, malic, formic, răşini, în clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se
săruri minerale cu K, Ca (F. Crăciun, O. strecoară. Se bea 4 linguri pe zi. 2. Ca
Bojor, M. Alexan, 1976). adjuvant pentru tratarea diabetului,
PROPRIETĂŢI acneei, eczemelor: infuzie, din 1 linguriţă
FARMACODINAMICE. Galbulele galbule uscate la o cană (200 ml) de apă
(impropriu numite fructe) şi uneori în clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute.
frunzele au utilizare terapeutică în
183
Se strecoară. Cantitatea se bea în mai depurativă): decoct diluat, cu 10–20
multe reprize, în timpul unei zile. 3. galbule la 1 litru de apă. Cantitatea se bea
Pentru tratarea litiazei vezicale, în cursul unei zile. Se recomandă în cure
afecţiunilor pectorale, reumatismului: de primăvară. 11. Pentru tratarea gripei,
infuzie, din 2 linguriţe galbule uscate guturaiului, ca adjuvant: infuzie, din ½–1
peste care se toarnă o cană (200 ml) de linguriţă galbule la o cană. Se bea
apă în clocot. Se acoperă şi se lasă 15–20 conţinutul a 2 căni pe zi. Uz extern. 1.
minute. Se strecoară. Se ia câte 4 linguri Pentru tratarea reumatismului, ca
pe zi, la intervale egale de timp. 4. Pentru adjuvant: decoct, cu 100 g galbule la 1
tratarea hepatitei epidemice: infuzie sau litru de apă. Decoctul se adaugă în apa de
decoct, din 2 linguriţe mlădiţe tinere baie. 2. Pentru tratarea nevralgiilor se fac
mărunţite la o cană (200 ml) cu apă. Se fricţiuni cu ulei de ienupăr (soluţie 1% în
bea într-o zi, câte 1 lingură, din oră în alcool) extras din boabe. 3. Pentru
oră. 5. Pentru uşurarea activităţii tratarea reumatismului: tinctură, din 10 g
digestive, prin excitarea sucurilor galbule uscate la 100 ml alcool
gastrointestinale: a) decoct, cu 5–10 concentrat. Fricţiuni pe locurile
galbule la ½ litru apă; cantitatea se bea în dureroase. 4. Pentru tratarea
cursul unei zile; b) infuzie, din 2 linguriţe reumatismului, gutei, pentru stimularea
galbule la cană (200 ml). Se bea circulaţiei periferice: a) baie, în apă cu
conţinutul a 3–4 linguri pe zi. 6. Tratarea temperatura de 37oC, la care se adaugă
anorexiei (lipsa poftei de mâncare): a) aproximativ 10 litri soluţie de ienupăr;
decoct, cu 10–20 galbule la 1 litru de soluţia se obţine prin fierberea a 3 kg
apă. Se bea conţinutul a 2 căni pe zi; b) ramuri şi 200 g galbule ienupăr în 10 litri
infuzie, din 2 linguriţe galbule la cană apă; b) baie, în apă cu temperatura de
(200 ml). Se bea conţinutul a 2–3 căni pe 37oC; se adaugă 2–3 kg ramuri şi o mână
zi, înainte de mese. 7. Pentru tratarea de galbule la 10 litri apă. 5. Pentru
edemelor renale, edemelor cirotice, tratarea guturaiului: inhalaţie, din 2
edemelor cardio-renale: a) decoct diluat, linguriţe galbule la o cană. Se inspiră
din 10–20 galbule la 1 litru de apă. Se aburul emanat. 6. Pentru combaterea
bea conţinutul a 2 căni pe zi; b) infuzie tusei, tratarea gripei, guturaiului:
concentrată, din 2 linguriţe galbule la inhalaţie, cu câteva picături ulei de
cană. Se ia 3–4 linguri pe zi; acţiune ienupăr, într-un vas cu apă fierbinte. Se
antiseptică. Nu se aplică tratamentul la inhalează profund. Galbulele de ienupăr
gravide şi bolnavii cu iritaţii puternice ale sunt incluse în mai multe reţete PLAFAR,
căilor urinare, mai ales la cei ce urinează pentru remineralizarea organismului,
sânge. 8. Pentru tratarea gutei: a) decoct, tratarea tuberculozei pulmonare etc.
slab, din 10–20 galbule la 1 litru de apă. MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi; b) intern. Pentru tratarea afecţiunilor
infuzie concentrată, cu 3–4 linguri pulmonare, vezicorenale, stări a frigore,
galbule la cană (250 ml). Se ia 3–4 ca stimulator al secreţiilor gastrice şi ca
linguri pe zi. 9. Pentru tratarea ruminator: infuzie, din 2–3 g galbule
hidropiziei (acumulări de lichid în uscate şi mărunţite sau frunze uscate şi
ţesuturile şi seroasele organismului, ca: mărunţite peste care se toarnă 100 ml apă
pleură, pericard, peritoneu, articulaţii); ca în clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute.
adjuvant: infuzie, din 1 linguriţă galbule Se strecoară. Se răceşte. Se administrează
la cană (250 ml). Se bea în mai multe prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât).
reprize, în cursul unei zile. 10. Pentru Drogul se mai poate folosi sub formă de
activarea eliminării din organism a tinctură, paste, boluri, siropuri. Dozele de
produselor de dezasimilaţie toxică, prin tratament: animale mari (cabaline,
diureză şi transpiraţie (acţiune taurine), 25–50–100 g; animale mijlocii
 184
(ovine, caprine, porcine), 5–10–15 g; căptuşirea platoşelor, confecţionarea de
animale mici (pisici, câini), 0,5–1–3 g, îmbrăcăminte pentru aristocraţi, preoţi
găini 0,2–0,5 g. Atenţie! La supradozarea etc. În Spania, se cultiva înainte de a fi
drogului, rumegătoarele devin sensibile. cunoscut de romani, datorită comerţului
Simptoame: hipersalivaţie, colici, fenician. Aici, fibrele erau folosite pentru
gastroenterită, enterită hemoragică, îmbrăcăminte, confecţionarea de site fine
nefrită, hematurie, uneori paralizii. Se etc. Triburile germanice şi galii aveau cea
intervine cu spălături gastrice, mai întinsă cultură de in din lumea
administrare de apă albuminată, lapte, veche. Galii confecţionau rufăria de in,
vitamina K, purgative, mucilag din mai ales cămaşa, pe care au preluat-o
seminţe de in, infuzie din floare de fân, romanii şi o numeau camisia. Rufăria a
infuzie de nalbă mare, tanin, tanalbină, fost adoptată şi de triburile germanice. În
tonice cardiace. Federaţia Rusă, se cultiva din secolul al
II-lea. În Europa, cultura şi prelucrarea
inului s-a menţinut la cotă înaltă până în
a doua jumătate a secolului XIX, când a
IN (Linum usitatissimum scăzut din cauza concurenţei bumbacului,
L), fam. Linaceae. Plantă erbacee, mătăsii şi, în secolul XX, a fibrelor
anuală, textilă, uleioasă, alogamă, artificiale (N. Zamfirescu şi colab, 1965).
originară din regiunile Mediteranei, Formele cultivate astăzi sunt in pentru
Crimeei, Caucazului şi Asiei Mici; se mai fibre (Linum usitatissimum ssp.
numeşte in de fuior, in de sămânţă. mediterraneum), in intermediar (Linum
ISTORIC. Cultivat din Antichitate usitatissimum ssp. transitorium).
pentru fibre şi sămânţă. În Neolitic se DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
cultiva pentru extragerea fibrelor, mai pivotantă, subţire, lungă, slab-ramificată.
ales în China şi India. De aici s-a extins, Tulpină cilindrică, groasă de 1–2 mm,
cu migrarea popoarelor, în partea vestică înaltă de 80–110 cm, la inul pentru fibre,
a Asiei, în Africa şi Europa. Din Epoca 30–60 cm, la inul pentru ulei şi cel
bronzului au fost găsite resturi de plante intermediar. Frunze alterne, lanceolate,
în locuinţele lacustre din Elveţia. Era lungi de 2–3 cm, late de 2–4 mm, cu 3
cultivat de egipteni, evrei, greci, romani, nervuri paralele, glabre, cu 2.400–4.000
care îl foloseau la producerea de stomate pe cm2. Flori actinomorfe,
pânzeturi de cea mai bună calitate. În albastre-azurii, lung-pedicelate, grupate
piramidele egiptene au fost găsite în dicazii terminale. Înflorire, VII–VIII.
pânzeturi şi capsule (4000 ani îHr). Prin Polenizare entomofilă. Fruct, capsulă
desene din acel timp sunt redate lucrările globuloasă, cu 7–10 seminţe ovoide,
de recoltare, de topit şi meliţat (E. turtite, brune.
Schilling, 1930). În epoca
prebabiloniană, cultura şi prelucrarea
inului căpătase renume deosebit în
Orientul Mijlociu. Oraşele Borsippa şi
Colchis erau vestite ca producătoare de
in. Vechii greci foloseau seminţele pentru
alimentaţia oamenilor, iar fibrele pentru
ţesături din care confecţionau
îmbrăcăminte, pânze pentru corăbii,
unelte de pescuit. Romanii cultivau inul
pe valea inferioară a Tibrului şi în şesul
nord-estic al peninsulei. Ţesăturile RECOLTARE. Inul pentru ulei. Se
foloseau pentru pânze de corăbii, recoltează în faza maturităţii galbene
185
depline, când a avut loc căderea emolientă pentru umectarea tegumentelor
majorităţii frunzelor, îngălbenirea şi înmuierea crustelor. Degresată, făina
uniformă a tulpinilor, brunificarea de in este utilizată în cataplasme. Are
capsulelor în proporţie de 90%, iar însuşirea de a păstra timp îndelungat
umiditatea seminţelor este sub 13%. temperatura apei cu care a fost preparate.
Recoltarea se face cu combina pentru MEDICINĂ UMANĂ.
cereale reglată corespunzător. Sămânţa FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
treierată se condiţionează imediat prin combaterea inflamaţiilor tubului digestiv
aerare şi selectare. Producţia 12–18 q/ha şi constipaţiei: seminţe întregi, se înghite
(Gh. Bâlteanu şi colab, 1983). conţinutul a 2 linguriţe sau linguri (după
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. caz) cu puţină apă, o dată pe zi,
Seminţele conţin ulei sicativ (37–43%) cu recomandat seara, înainte de culcare.
indice de iod 168–192, substanţe proteice Acţionează bine chiar în constipaţii
(23–24%), substanţe extractive neazotate rebele. 2. Pentru combaterea inflamaţiilor
(22%), celuloză (5,5–8,8%), substanţe tubului digestiv şi ale căilor urinare
minerale (3,5–3,8%). Turtele rămase (cistite): a) infuzie, din 1 linguriţă
după extragere uleiului conţin proteine seminţe la un pahar cu apă caldă. Se lasă
(35%), grăsimi (3–6%), săruri minerale. în repaus 20–25 minute. Se strecoară. Se
Pleava rezultată din capsule conţine bea conţinutul a 1–2 căni pe zi; b)
proteine (7%), substanţe extractive macerat, o linguriţă seminţe întregi la
neazotate (33%), grăsimi (4%). Cenuşa 100 ml apă rece. Se lasă 60 minute la
fibrelor conţine calciu (50%), potasiu temperatura camerei. Se adaugă o feliuţă
(17%), siliciu (13%), fier şi aluminiu de lămâie. Se strecoară. Se bea oricând în
(8%). Principalii compuşi organici ai timpul zilei; acţiune puternic emolientă,
fibrei sunt: celuloza (86–90%), substanţe laxativă, chiar purgativă. Uz extern. 1.
pectice (1–2%), ceara şi substanţe grase Pentru tratarea rănilor deschise:
(1,5–2), lignină. Puzderiile (lemnul) cataplasme, cu făină de in amestecată cu
rezultate în urma tulpinii şi zdrobirii miere de albine. Se aplică unguente pe
tulpinilor (meliţate) conţin carbon (44%), rană. 2. Pentru tratarea arsurilor: ulei de
hidrogen (5,92%), oxigen (47,10%), azot in amestecat bine prin agitare, cu acelaşi
(1,0%), cenuşă (1,78%). Conţinutul cel volum de apă de var. Se obţine un
mai mare de fibre şi calitatea cea mai preparat lichid alb-lăptos (Linimentum
bună se află la mijlocul tulpinii; în vârful calcis), cu care se unge zona afectată.
şi la baza tulpinii calitatea şi conţinutul Vindecă bine arsurile recente. 3. Pentru
în fibre sunt scăzute (25% şi, respectiv tratarea contuziilor: a) cataplasme, din
12%). făină seminţe (seminţe măcinate), în
PROPRIETĂŢI amestec cu alte ingrediente şi apă
FARMACODINAMICE. Seminţele de in necalcaroasă; pasta obţinută se aplică pe
(Lini semen) şi făina de in (Farina Lini) locul dureros; b) cataplasme, din decoct
au aplicaţii terapeutice în medicina făină seminţe şi muşeţel sitat (cernut), în
umană şi veterinară. Intern, seminţele părţi egale. Se fierbe până devine o pastă.
sunt utilizate ca laxativ-purgativ, Se aplică pe piele, în locul dureros; se
emolient, iar extern ca antiseptic şi ţine până se răceşte. 4. Pentru tratarea
calmant. Înmuiate în apă, seminţele abceselor, furunculelor: cataplasme din
formează un bloc mucilaginos. Ajuns în făină de in şi muşeţel. Făina se amestecă
intestin, favorizează mecanic expulzarea cu apa, cu pulbere de muşeţel (părţi
bolului fecal. Acţionează ca emolient şi egale) şi se fierbe până devine o pastă. Se
laxativ mecanic. Sunt folosite în tratarea aşează între două bucăţi de pânză şi se
constipaţiei, cistitelor, abceselor, aplică pe locul bolnav. Se menţine caldă
furunculelor. Făina de in are acţiune câteva ore. Calmează durerile,
 186
favorizează fluidificarea şi evacuarea pădurilor din regiunea de stepă, până în
puroiului. etajul alpin; se mai numeşte busuioc de
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz câmp; Germ: Steinquendel; Magh:
intern. Pentru tratarea inflamaţiilor şi Csombor pereszlény; Rus: Dişevca
iritaţiilor tubului digestiv, constipaţiei, timiannaia. Răspândită în Europa.
atonia prestomacelor, împăstarea ISTORIC. Plantă cunoscută din
rumenului: a) ulei extras din seminţe; b) Antichitate. Calamintha este numele unei
decoct, din 8 g seminţe la 200 ml apă. Se plante la Aristotel şi Dioscorides. Planta a
fierbe 10–15 minute. Se strecoară. Se lasă fost utilizată în trecut ca antireumatic.
la răcit. Se administrează prin breuvaj DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
bucal (se toarnă pe gât). Dozele de lungi de 10–30 (40) cm, procumbente,
tratament pentru mucilag: animale mari ascendente sau erecte, simple sau
(cabaline, taurine), 0,5–1 litri; animale puternic ramificate de la bază, uneori cu
mijlocii (ovine, caprine, porcine), 0,100– ramuri fertile în partea mijlocie şi de sus,
0,250 litri; animale mici (pisici, câini, sau spre vârf numai cu ramuri sterile, de
păsări), 0,030–0,100 litri. Dozele de jur împrejur sau numai pe două laturi
tratament cu seminţe: animale mari, 50– opuse cu peri încovoiaţi şi îndreptaţi în
100–150 g; animale mijlocii, 10–25–50 jos. Frunze rombic sau alungit ovate, cu
g; animale mici, 1–2–5 g. Se baza cuneată, la vârf acute şi cu puţin
administrează prin breuvaj bucal (se dinţi ascuţiţi, sau cu marginea aproape
toarnă pe gât). Uz extern. Pentru tratarea întreagă, pe faţa superioară verzi,
arsurilor, abceselor, furunculozei, aproape glabre sau scurt păroase, pe faţa
flegmoanelor: cataplasme, cu pulbere inferioară palid verzi, scurt păroase pe
seminţe. Atenţie! Supradozarea afectează întreaga suprafaţă sau numai în lungul
toxic toate speciile de animale şi în mod nervurilor şi adesea cu glande
deosebit caii. Principiile toxice sunt punctiforme. Flori de culoare
acidul cianhidric, linamarina, linaza. albastră-liliachie, până la roz-violetă,
Simptoame: stare de nelinişte, colici, rareori roz sau albă, aşezate la subţioara
hipersalivaţie, vomă, respiraţie dispneică frunzelor superioare. Înflorire, V–VIII.
şi foarte accelerată, convulsii, contracţii Fructe, nucule elipsoidale, netede,
tetaniforme, tahicardie, cianoza castanii sau brune, lungi de cca 1,5 mm.
mucoaselor, stare comatoasă, moarte. Se
intervine cu hiposulfit de sodiu 1–2
mg/kg corp, intravenos, în soluţia apoasă
5–10%; albastru de metilen 2%
intravenos, 50–150 ml, asociat cu 10 ml
nitrat de sodiu, 20% intravenos; tonice
cardiace; spălături gastrice, cărbune
vegetal, permanganat de potasiu (E.
Neagu, C. Stătescu, 1985).

ISMUŞOARĂ-DE- RECOLTARE. Părţile aeriene ale

CÂMP (Calamintha acinos (L) Clairv), plantei înflorite (Calaminthae herba) se
fam. Lamiaceae/Labiatae. Plantă recoltează pe timp însorit după ora 12. Se
erbacee, anuală, hibernantă, rareori usucă la umbră, în strat subţire.
perenă, terofită-hemiterofită, întâlnită COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
frecvent prin locuri uscate, aride, pe Necunoscută. Probabil conţine principii
soluri nisipoase sau pietroase, marginea active antiinflamatorii.
187
PROPRIETĂŢI partea inferioară, cu patru muchii, şi
FARMACODINAMICE. Medicina erbacee în partea superioară, ramificate
populară îi atribuie proprietăţi de la bază. Frunze linear-lanceolate,
antireumatice. glabre, lucioase, aproape sesile, cu
MEDICINĂ UMANĂ. marginea întreagă, opuse, lungi de 2–4
FITOTERAPIE. Uz extern. Empiric, cm, înguste de 2–8 mm. Flori violacee,
pentru tratarea de reumatism: a) decoct, rar roz sau albe; caliciu tubulos,
din 100 g plantă la 1 litru apă. Se fierbe pubescent, prevăzut cu 15 nervuri şi 5
10 minute. Se strecoară. Cu decoctul dinţi acuminaţi; corolă tubuloasă şi
obţinut se fricţionează locul dureros şi bilabiată (labiul inferior trilobat, în care
apoi se pun comprese cu acelaşi lichid; b) lobul median este bifid); androceu cu 4
decoct, din 200 g plantă la 5 litri de apă. stamine, divergente; gineceu cu stil
Se fierbe 10–15 minute. Se strecoară şi se subţire. Înflorire, VII–IX. Fruct, nuculă
adaugă apei de baie. obovată, trunchiată, netedă, grupate câte
patru.

ISOP (Hyssopus
officinalis L), fam. Lamiaceae/Labiatae.
Plantă erbacee, perenă, considerată
subarbust, hemicriptofită-camefită,
ornamentală, medicinală, meliferă,
originar din regiunea mediteraneană, la
noi numai cultivată, uneori spontană; se
mai numeşte cimbru cel bun, cimbru de
grădină, culiul bun; Engl: Hyssop Wort;
Franc: Hysope; Germ: Ysop; Magh:
Izsóp; Rus: Issop lekarstvennâi. RECOLTAREA. Părţile superioare
Răspândit în regiunea mediteraneană, se ale plantei cu inflorescenţe (Hyssopi
găseşte spontan în sudul Europei şi în herba) se recoltează când cca 50% din ea
vestul Asiei. este înflorită. Recoltarea se face pe vreme
ISTORIC. Plantă cunoscută din frumoasă, însorită, între orele 10 şi 17.
Antichitate. Amintită în lucrările lui Plantele se taie la cca 10 cm de la sol,
Theophrast, Dioscorides, Columella, fără părţile lemnoase. Se fac două
Plinius cel Bătrân şi în Biblie, psalmul 50 recoltări pe an: prima în lunile iunie–
al împăratului David. Se recolta din flora iulie, iar a doua în lunile septembrie–
spontană şi se folosea în scopuri octombrie. Uscarea se face la umbră, în
medicinale contra tusei, a bolilor de strat subţire. Uscarea artificială, la 30–
plămâni, reumatism, scrofuloză şi pentru 35oC. Randamentul de uscare este de cca
reglarea funcţiilor digestive. B. Páter, 4:1. Condiţiile tehnice de recepţie. La
1923, menţionează că isopul a figurat produsul în stare uscată şi sitat, se admit:
între plantele luate în studiu la Staţiunea maximum 3% impurităţi formate din
de Plante Medicinale din Cluj. În tulpini lignificate, plante decolorate.;
prezent, se cultivă la noi pe suprafeţe ce maximum 0,5% corpuri străine organice;
nu depăşesc 50–70 ha anual. maximum 0,5% corpuri străine minerale;
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom maximum 12% umiditate. Pentru
scurt, brun, multicapitat, din care pornesc produsul în stare proaspătă se admit:
mai multe rădăcini verticale. Tulpini mai maximum 3% impurităţi reprezentate de
multe la număr pornite dintr-un singur tulpini lignificate şi plante decolorate;
rizom, erecte, cilindrice şi lignificate în maximum 0,1% corpuri străine organice;
maximum 0,1% corpuri străine minerale;
 188
umiditatea produsului normală; (lipsa poftei de mâncare), uşurarea
minimum 0,2% conţinutul în ulei volatil. activităţii digestive, tusei de diverse
Producţia: 100–150 q/ha materie primă etiologii, în bronşită, astm bronşic, gripă,
proaspătă; 30 q/ha materie primă uscată. guturai, laringite, traheite, hidropizie:
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile infuzie, din 1–2 linguriţe plantă
aeriene ale plantei conţin ulei eteric mărunţită sau pulbere plantă peste care se
esenţial numit borneol (în cantitate mai toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot.
mare în flori, apoi în frunze), derivaţi Se lasă acoperită 15–20 minute. Se
flavonoidici, hesperidină (5,2–5,8%), strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe
diosmină, triterpenoide, acid ursolic, acid zi. În cazul stimulării poftei de mâncare
oleanolic, ß-sistenol, glucide, lipide, se bea cu cca 30 minute înainte de masă.
taninuri, substanţe minerale (Ca, K, Na, Uz extern. Pentru tratarea rănilor:
P, Fe, Mn, S, Cu, Zn, Mo, Al). Uleiul infuzie, din 1–2 linguri pulbere plantă la
eteric conţine pinocamfen (cca 50%), o cană (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
pinen, terpinen, camfen, pinocamfeol, acoperită 20–25 minute. Se strecoară. Se
terpineol, mirtenol, acetat de mirtenii, fac băi locale sau se aplică comprese pe
izopinocamfonă, camfor, tujonă, locul afectat. Planta intră în componenţa
sesquiterpene (cariofilen, humulen, unor ceaiuri PLAFAR utilizate în tratarea
cadinen, nevolidol etc) ş. a. dismenoreei, diabetului zaharat, ca
PROPRIETĂŢI antisudorifice.
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
ale plantei au utilizări terapeutice în intern. Pentru tratarea inflamaţiilor
medicina umană şi veterinară. Principiile catarale ale căilor respiratorii, în
active din plantă acţionează ca antiseptic bronşite, afecţiuni febrile: infuzie, din 3–
bronşic şi pulmonar, expectorant, 5 g plantă uscată şi mărunţită sau pulbere
hipotensiv, vasodilatator arterial, plantă peste care se toarnă 100 ml apă în
bronhodilatator, sudorific, scade clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute.
fragilitatea capilarelor, stimulează pofta Se strecoară. Se răceşte şi se
de mâncare, împiedică infiltrarea grasă a administrează prin breuvaj bucal (se
ficatului, diuretic, linişteşte durerile toarnă pe gât). Dozele de tratament:
abdominale şi expulzează gazele din animale mari (cabaline, taurine), 30–50–
intestin (carminativ), combate 75 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
parazitozele intestinale. Intră în porcine), 10–25 g; animale mici (pisici,
compoziţia ceaiului antiasmatic, a câini, păsări), 2–5–8 g. Atenţie!
ceaiului pectoral nr. 2 şi a ceaiului Supradozarea poate determina intoxicaţii.
sudorific PLAFAR. Poate fi întâlnit în Simptoame: dispnee, hipersalivaţie,
numeroase preparate industriale şi tahicardie, alte tulburări
prescripţii magistrale. Planta este folosită cardio-circulatorii. Se intervine prin
de medicina umană în afecţiuni hepatice, spălături gastrice, tonice cardiace şi
bronşite, astm bronşic, laringite, traheite, tratament simptomatic. Uz extern. Pentru
anorexie, hidropizie, tensiune arterială, tratarea rănilor: a) infuzie, pregătită ca
meteorism, ca sudorific şi cicatrizant, iar mai sus. Se fac spălături locale de mai
în medicina veterinară ca antiseptic, multe ori pe zi, folosindu-se un
expectorant, vasodilatator, pansament steril sau un tampon de vată;
bronhodilatator, tonic amar, stomahic, b) extract sau macerat din plantă, se fac
astringent, sudorific, anticataral şi spălături locale. Rol cicatrizant.
cicatrizant.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
tratarea hipertensiunii arteriale, anorexie
189
IZMA-BROAŞTEI
(Mentha aquatica L), fam.
Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită (helohidatofită,
helohidrofită), spontană, medicinală,
meliferă, întâlnită frecvent în întreaga
ţară, prin locuri apătoase, dar mai ales în
ape lin curgătoare şi ape stătătoare adânci
până la 2 m, bogate în calciu; se mai
numeşte bolejniţă, buruiana-dalacului,
gnintă neagră, iarba-cucului, izma-apei,
izmă lungă, izmă porcească, izmă RECOLTARE. Frunzele (Menthae
proastă, izmă craţă, izmă neagră, aquaticae folium) sau părţile aeriene ale
minta-bălţilor, minta-calului, nentă plantei (Menthae aquaticae herba) se
bătrânească, poleai, veşniţă, voşniţă; recoltează, dacă este posibil, numai din
Germ: Wasserminze; Magh: Vizi menta; ce există deasupra apei. Se usucă la soare,
Rus: Miata vodianaia. Ocupă suprafeţe într-un strat subţire, sau la umbră, în
însemnate în Delta Dunării şi lunca poduri acoperite cu tablă. Se păstrează în
inundabilă a Dunării. Răspândită în pungi de hârtie.
Europa, Asia, Africa, America. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile
ISTORIC. Plantă cunoscută din
aeriene conţin ulei volatil, colină, tanin,
Antichitate. Era ştiută sub numele de acizi graşi, zaharuri, principiu amar,
mintha, la Dioscorides şi mentha, menta, substanţe antibiotice, săruri minerale.
la Columella, Plinius cel Bătrân şi alţi PROPRIETĂŢI
autori vechi, iar la daci mantia-balto. FARMACODINAMICE. Părţile aeriene
Ceaiul din tulpinile florifere îndulcit cu ale plantei au utilizări terapeutice
miere, era folosit de strămoşii şi moşii empirice în medicina umană şi
noştri ca stimulent în convalescenţă şi veterinară. Principiilor active din uleiul
contra palpitaţiilor. Decoctul plantei se volatil (mentofuran, puleogenă, mentonă,
mai lua contra diareei. Cei care aveau fitosterine etc), precum şi din restul
mâncărimi în urechi se scărpinau cu o substanţelor li se atribuie proprietăţi
crenguţă de izma-broaştei. bacteriostatice, carminative, sudorifice,
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom antispasmodice, antidiareeice, diuretice,
subţire cu internodii lungi. Tulpină antireumatice, coleretice, colagoge.
ascendentă, simplă sau ramificată, Împiedică înmulţirea bacteriilor,
dispers şi fin-păroasă, glabră în partea favorizează eliminarea gazelor din
inferioară, înaltă de 10–120 cm. Frunze intestine, favorizează sudoraţia,
ovate, ovat-eliptice, eliptice, sau diminuează sau împiedică spasmul
alungit-eliptice, uşor-serate pe margine. musculaturii netede de la intestine,
Flori violet-deschis, roşii-liliachii, rar împiedică diareea şi normalizează
albe, grupate în verticile capituliforme; tranzitul intestinal, favorizează
caliciu tubulos, prevăzut cu dinţi eliminarea urinară de apă şi ioni de sodiu
lanceolaţi, nervaţiune proeminentă, corectând stările de retenţie hidrosalină,
păros; corolă păroasă, în interior cu un înlătură sau ameliorează durerile
inel de peri bine vizibil; androceu din 4 reumatice. Planta este folosită pentru
stamine ce ies afară din corolă; gineceu tratarea colicilor abdominale,
cu stil lung, mai lung decât corola, meteorismului, tahicardiei,
terminat cu un stigmat bifurcat. Înflorire, reumatismului, urticariei şi ca
VII–X. Fructe, nucule ovoide, aromatizant.
brune-deschis. MEDICINĂ UMANĂ.
 190
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru ISTORIC. Plantă cunoscută din
tratarea empirică a tahicardiei, colicilor Antichitate. Este cunoscută de daci sub
abdominale, bolilor de ficat, dischineziei numele de mantia, mentiă, mintă (I.
biliare, meteorismului, urticariei, Pachia Tatomirescu, 1997). Ea este
stimularea poftei de mâncare şi al amintită în scrierile greceşti ale lui
peristaltismului intestinal: infuzie, din 1 Dioscorides şi în cele latineşti de către
linguriţă pulbere frunze peste care se Columella, Plinius cel Bătrân şi alţii. În
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. scrierile antice sunt menţionate însuşirile
Se lasă acoperită 10 minute. Se strecoară. sale terapeutice. În Papyrus Ebers se
Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi. 2. menţionează că izma a fost folosită în
Pentru diaree, meteorism, colici Egipt cu 1550 ani îHr. Izma (menta)
abdominale, boli de ficat, dischinezie cultivată este un hibrid steril apărut
biliară, stimularea poftei de mâncare: spontan între speciile de Mentha
tinctură, pregătită din planta proaspătă. aquarica şi Mentha spicata. A fost
Se iau 20 picături, de 2-3 ori pe zi, în evidenţiat şi descris de un cultivator
puţină apă. Uz extern. Pentru tratarea englez din Mitcham (1675). Se pare că
urticariei, reumatismului, ca reconfortant acest hibrid s-a format şi în bazinul
general al organismului: decoct, din 300– mediteranean. Se consideră că izma bună
400 g plantă uscată la 10 litri apă. Se (menta) cultivată astăzi pe tot Globul
fierbe acoperit 10–15 minute. Se provine prin înmulţire vegetativă din
strecoară şi se adaugă apei de baie din hibridul apărut în Marea Britanie.
cadă, care nu trebuie să depăşească 37– Această plantă este mult apreciată. Dintre
40oC. plantele medicinale aflate în cultură, ea
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz este una dintre cele mai răspândite, fiind
extern. Pentru tratarea ragadelor cultivată pe tot Globul. În România, a
mameloanelor (crăparea mameloanelor): fost printre primele plante aromatice şi
unguent, preparat din pulbere frunze medicinale luate în cultură. Prima cultură
amestecate cu smântână. Se ung experimentală a fost făcută la Cluj, în
mameloanele de 3 ori pe zi. anul 1905, pe suprafaţa de 88 m 2, de
către B. Páter, cu stoloni obţinuţi de la
preotul Iosif Agnelli din Cásari, Ungaria.
IZMĂ BUNĂ (Mentha Cu 21 de ani mai târziu, respectiv în anul
piperita L), fam. Lamiaceae/Labiatae. 1926, a început să fie cultivată în scopuri
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită, industriale. Firma Leo din Dresda
medicinală, meliferă, cultivată; se mai (Germania), prin filiala sa din Braşov,
numeşte borşniţă, camfor, diană, ferent, înfiinţează prima plantaţie industrială pe
ghiazmă, giazma-broaştii, giugiumă, suprafaţa de 5 ha pe terenurile desecate
gnintă, iarbă neagră, iasmă, izmă, izmă de lângă Bod. Înmulţirea a fost făcută
de grădină, izmă de leac, izmă prin stoloni. Cultura ei apoi s-a extins din
domnească, izmă spirtoasă, mentă, ce în ce mai mult în ţara Bârsei, în jurul
mintă, mintă bună, mintă de chicuşuri, Braşovului ajungând la 239 ha. La Bod, a
mintă de grădină, mintă de leac, mintă luat fiinţă în acest timp, prima distilărie
moldovenească, mintă neagră, mintă de mentă. În această distilărie, din izma
rece, mintă sură, mnintă neagră, nintă, recoltată de pe suprafaţa de 239 ha, s-a
nintă broaştească, nintă de camfor, nintă obţinut 7.100 kg ulei volatil. În perioada
de chicătură, nintă de picuşuri, nintă 1930–1935, apar culturi de izmă (mentă)
rece; Engl: Peppermint; Franc: Menthe la Orăştie, din iniţiativa şi îndrumarea
poivrée; Germ: Pfefferminze; Rus: farmacistului Andrei Farago. În prezent
Miata perecinaia. Răspândită în Europa. cultura mentei este concentrată în 3
bazine situate în Banat, Prahova, Buzău
191
şi judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa. La ajung la lungimea de 6 cm. Se rupe
nivelul ţării, în anul 1985 suprafaţa, frunză cu frunză, se aşează în coşuri de
cultivată era de 3.000 ha (Em. Păun, A. nuiele şi se transportă la locurile de
Mihalea, Anela Dumitrescu, Maria uscare. Părţile aeriene (Menthae
Verzea, O. Coşocariu, 1988). Astăzi, se piperatae herba) se recoltează pentru
cultivă aproape pe toate continentele. uscare, când plantele sunt înflorite în
Cele mai mari suprafeţe cultivate se proporţie de 15–20%, iar la extragerea
găsesc în SUA, Federaţia Rusă, Bulgaria, uleiului volatil (Oleum menthae), când
Italia, Franţa, Iugoslavia, Ungaria, plantele au înflorit în proporţie de cca
Polonia, Germania, Cehia, Slovacia şi 50%. Tăierea plantelor se face mecanic
România. În Africa se cultivă în Maroc, cu cositori la înălţimea de 6–10 cm de la
Egipt, Algeria. În Asia se cultivă în India, sol. Produsul se transportă în aceeaşi la zi
Afganistan, Bangladeş. la locul de prelucrare. Uscarea frunzelor
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom şi părţilor aeriene se face la soare sau la
orizontal, lignificat, aflat la mică umbră, întinse pe rogojini, în strat
adâncime, din care pornesc numeroase subţire. Frunzele se întorc de 2–3 ori în
rădăcini adventive fibroase şi stoloni prima zi, apoi, în următoarele zile, o
subterani albicioşi, la nodurile căruia se singură dată pe zi. Uscarea artificială, la
formează rădăcini adventive şi noi tulpini 35oC. Frunzele se ambalează în lăzi
aeriene. Tulpină erectă, în patru muchii, speciale, căptuşite cu hârtie de culoare
verde-închis, uneori cu nuanţe violacee, închisă. Iarba se ambalează în saltele.
glabră sau cu peri scurţi pe muchii, înaltă Randamentul de uscare este de 6:1 la
până la 100 cm. Frunze oval-lanceolate, frunze şi de 4:1 la iarbă. Recepţia. Partea
acute la vârf, pe faţa superioară netede, aeriană proaspătă (Menthae herba
iar pe cea inferioară cu nervuri recens) trebuie să conţină: minimum
proeminente, cu peri secretori de ulei 0,23% ulei volatil; maximum 3%
eteric, marginile serate. Flori violacee, impurităţi formate din tulpini mai lungi
grupate în cime, la subsuoara frunzelor, de 10 cm înainte de ultima ramificaţie;
la rândul lor dispuse într-o inflorescenţă maximum 0,1% corpuri străine organice;
spiciformă conică, alungită (4–10 cm); maximum 0,1% corpuri străine minerale;
caliciu tubulos cu 10 nervuri proeminente frunzele să nu aibă urme de apă pe ele.
şi 5 dinţi; corolă tubuloasă, glabră, cu 4 Partea aeriană uscată (Menthae herba) se
lobi; androceu cu stamine mai scurte admite ca impurităţi: maximum 5%,
decât corola; gineceu cu stilul şi frunze brunificate; maximum 3%, tulpini
stigmatul bifurcate, care ies din corolă. mai groase de 2 cm; maximum 2%
Înflorire, VI–IX. Fructe, nucule ovoidale, corpuri străine organice; maxmum1%
lucioase, foarte mici (0,75/0,5 mm). corpuri minerale; maximum 13%
umiditate; fără fructificaţii. Produsul sitat
(Menthae herba bruch) se admite ca
impurităţi: maximum 3%, resturi de
tulpini, de peţiol şi nervuri; maximum
2% fragmente care trec prin sita cu
ochiuri de 0,5 mm; maximum 3%
fragmente brunificate; nu se admit
corpuri străine organice şi minerale.
Umiditatea maximum 12%; nu se admit
fructificaţii. Producţii medii: 10–20 t/ha
iarbă proaspătă; 2,5–3 t/ha iarbă uscată;
RECOLTARE. Frunzele (Menthae 100–1 300 kg/ha frunze uscate (Leon S.
piperatae folium) se recoltează când Muntean, 1990).
 192
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele nas, mentolul şi uleiul de izmă acţionează
şi toate părţile verzi ale plantei conţin antiinflamator la nivelul sinusurilor. Este
ulei eteric (0,20–3,60%), lipide (3,60%), un vasodilatator al mucoasei nazale. La
acizii oleic, oleanolic, linolic, melisic, inspiraţie, ochii se ţin închişi pentru a
ursolic; sisterol, ergocalciferol, amestec evita iritarea mucoasei oculare. Planta se
de parafine (triacontan, hentriacontan), recomandă de medicina umană în
acizi fenolici (cafeic, clorogenic, ferulic, colecistopatii, litiază biliară, afecţiuni
cumaric, labiatenic), taninuri, flavonoide cronice ale pancreasului, infecţii
(hesperitina, hesperidina), glucide gastrointestinale, balonări abdominale,
(ramnoză, galactoză, glucoză, fructoză, diaree, vomă, greţuri, nervozitate, litiază
zaharoză, rafinoză, stachioză, renală, reumatism, urticarie, ca
verbascoză), carotenoide (rodoxantină, dezinfectant bucal. Medicina veterinară
criptoxantină, violoxantină), carotină, foloseşte planta ca stomahic,
enzime (catalază, peroxidază, bacteriostatic, expectorant, astringent,
polifenoloxidază etc), vitamina C, carminativ, antispastic asupra
vitamina D2, tocoferoli, acid nicotinic, sfincterelor, antiseptic, antispasmotic,
săruri minerale cu K, Ca, P, Mg, Na, Fe, antidiareic, sudorific, excitant al
Mn, Zn, B, Cu, Mo. Uleiul eteric este sistemului nervos şi o recomandă în
format din mentol (52,6–63,2%), tratarea enteritelor, enterocolitelor,
mentonă, mentofuran, hidrocarburi dispepsiilor, indigestiilor, crampelor
terpenice (pinen, terpinen, felandren, abdominale şi stărilor a frigore.
limonen, camfen, fenchen, terpinolen, MEDICINĂ UMANĂ.
sabinen, cimen, mircen, cadinen, FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
muurolen, bourbonen, cubeben, tratarea infecţiilor gastrointestinale,
cariofilen, bulgaren, copaen etc), balonărilor abdominale, diareei, vomei,
numeroşi alcooli, fenolii carvacrol şi greţurilor, nervozităţii, dischineziei
timol etc. Florile conţin mai mult ulei biliare cu hipertonie: infuzie, din 1
eteric decât frunzele. Rădăcinile sunt linguriţă frunze mărunţite (pulbere), la o
lipsite de ulei eteric. cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
PROPRIETĂŢI acoperită 30 minute. Se strecoară. Se bea
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene conţinutul a 3 căni pe zi reci. 2. Pentru
ale plantei, dar, în special frunzele, au combaterea vomei: infuzie, pregătită ca
utilizări terapeutice în medicina umană şi mai sus. Se bea rece, treptat, cu
veterinară. Principiile active din frunze înghiţituri rare. 3. Pentru tratarea
acţionează bacteriostatic, antiseptic colicilor abdominali (uşurarea activităţii
gastrointestinal, calmant al colicilor digestive), calculozei (litiazei) biliare,
hepatobiliare, carminativ coleretic, dischineziei biliare, calculozei (litiazei)
colagog, antidiareeic, antireumatic, renale şi ca tonic general, boli renale,
antispastic, sudorific, diuretic, sedativ, diuretic şi depurativ (eliminarea
fortifiant al sistemului nervos, uşor toxinelor): infuzie, din 1 linguriţă frunze
analgezic. Mentolul acţionează mărunţite (pulbere) la o cană (200 ml) cu
antiemetic şi antiseptic, iar compuşii apă în clocot. Se lasă acoperită 20–30
flavonici coleretic şi colagog; taninurile minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
acţionează antidiareeic; acizii polifenolici 1–2 căni pe zi. Uz extern. 1. Pentru
acţionează colagog şi spasmolitic. Prin tratarea reumatismului: soluţie, pregătită
aplicaţii pe piele sau mucoase, mentolul din 5 ml ulei volatil la 100 ml alcool. Se
este un excitant al terminaţiunilor aplică fricţiuni în zonele afectate. 2.
nervoase sensibile la frig. La nivelul Pentru dezinfectarea cavităţii bucale: apă
mucoasei bucale, are acţiune paralizantă de gură, din 5 ml ulei volatil la 95 ml
faţă de elementele gustative. Inspirat pe alcool concentrat. Din soluţia astfel
193
pregătită se pun în apă câteva picături, se moarte. Nu se administrează bolnavilor
face gargară şi se clăteşte bine gura. Are de ulcer.
efecte răcoritoare, antiseptice, corectează Fitohomeopatie . Pentru tratarea
gustul şi mirosul neplăcut la fumători. 3. laringitelor, traheitelor provocate de
Pentru combaterea viermilor intestinali fumat sau a celor preexistente şi agravate
(oxiuri): decoct, din 16–20 g frunze la 1 de fumat, praf, ceaţă şi aer proaspăt
litru de apă. se fierbe 10–15 minute. Se inspirat, adeseori însoţită de o tuse
lasă acoperit 20–30 minute. Se strecoară. uscată: tinctura-mamă, în diluţiile de la a
Se face o clismă, sera înainte de culcare. 3-a decimală la a 4-a centezimală (M.
4. Pentru reconfortarea organismului: Neagu Basarab, 1985).
decoct, sau infuzie, din 200–300 g frunze MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
uscate la 3 litri de apă. Pentru decoct, de intern. Pentru tratarea enteritelor,
fierb 10–15 minute într-un vas acoperit. enterocolitelor, dispepsiilor, indigestiilor,
Pentru infuzie, apa în clocot se toarnă crampelor abdominale, stărilor a frigore:
peste plante într-un vas. Se lasă acoperit infuzie, din 2–5 g frunze uscate, peste
15–20 minute. Se strecoară. Se adaugă care se toarnă 100 ml apă în clocot. Se
apei de baie din cadă, care nu trebuie să lasă acoperită 30 minute. Se strecoară. Se
depăşească 37oC. Baia durează 15–20 răceşte. Se administrează prin breuvaj
minute. 5. Pentru tratarea reumatismului bucal (se toarnă pe gât). Se mai utilizează
şi inflamaţiilor urechii: unguent, pregătit tratamentul prin boluri, electuarii sau sub
din 10 g frunze uscate mărunţite la 1 litru formă de ulei. Dozele de tratament:
ulei. Se lasă la macerat 4 săptămâni. Se animale mari (cabaline, taurine), 20–40–
strecoară apoi şi se păstrează în sticle 50 g; animale mijlocii (ovine, caprine,
închise la culoare şi bine astupate. Se pun porcine), 2–5–10 g; animale mici (pisici,
în ureche câteva picături pentru tratarea câini), 0,5–1–3 g, găini 0,2–0,5 g.
inflamaţiilor şi se fac ficţiuni în durerile
reumatice. 6. Pentru tratarea guturaiului,
gripei, durerilor de cap: inhalaţie, cu oţet
mentolat, obţinut din macerarea frunzelor IZMĂ-CREAŢĂ
în oţet. Frunzele intră în compoziţia (Mentha spicata L. sin. M. crispa L),
ceaiurilor PLAFAR recomandate pentru fam. Lamiaceae/Labiatae. Plantă
tratarea afecţiunilor cardiace cu substrat erbacee, perenă, cultivată frecvent prin
nervos, anginei pectorale, hipertensiunii grădinile ţărăneşti alături de busuioc; se
arteriale, sindroamelor dispeptice mai numeşte creaţă, creţişoară, diană,
(anaciditate, hipoaciditate), gastritelor gizmă creaţă, giugiumă creaţă, iarbă
hipoacide, enterocolitelor, balonărilor, creaţă, iarbă neagră, izmă de apă, izmă
colicilor hepatobiliare la copii, durerilor bătrânească, izma-creaţă a cerbilor,
abdominale la copii, diabetului zaharat, izmă de grădină, marcicină, mătăcină
dismenoreei, astmului bronşic, creaţă, mentă, mintă creaţă, mintă de
guturaiului, gripei, tuberculozei apă, mintă moldovenească, mnintă
pulmonare, arsurilor şi ca sedativ nervos creaţă, mnintă neagră, nintă, nintă
şi remineralizant. 7. Pentru diaree, creaţă, ninţă rece, trandahir; Engl:
meteorism, colici abdominale, boli de Common spearmint; Germ: Echte
ficat, dischinezie biliară, stimularea Krauseminze; Magh: Ménta; Rus: Miata
poftei de mâncare: tinctură, obţinută din kolosovaia; Ucr: Meatka. Răspândită în
planta proaspătă. Se iau 20 picături, de 2- Europa.
3 ori pe zi, în puţină apă. ISTORIC. Plantă cunoscută din
Contraindicaţii! Consumul excesiv poate vechime. Ea a fost folosită de medicina
da stări de intoxicaţie, manifestate prin populară ca leac de tuse, dureri de
greaţă, vomă, în cazuri extreme duce la stomac, crampe şi chiar pentru cancer
 194
cunoscut atunci sub numele de rac. La variază între 5 şi 20%; este prezent
copii era folosită contra crampelor; 1,8-cineolul, iar mentolul se află sub
plantele se fierbeau şi se puneau în formă de urme.
legături pe burtă. Contra durerilor de cap PROPRIETĂŢI
se făceau spălături cu decoctul, iar cu FARMACODINAMICE. Frunzele au
plantele rămase de la fierbere se făceau utilizare terapeutică în medicina umană
legături. Pentru uşurarea naşterilor şi cultă şi medicina veterinară tradiţională
potolirea durerilor, femeile beau ceai de (etnoiatrică). Principiile active din frunze
izmă cu flori de muşeţel îndulcit cu determină creşterea secreţiei de bilă a
miere. După descoperirea distilării celulelor hepatice (efect coleretic),
băuturilor, planta se plămădea în rachiu stimulează contracţia vezicii biliare şi a
şi se lua contra durerilor de stomac. căilor biliare golindu-le conţinutul (efect
Decoctul de izmă şi coarne se lua de colagog), acţionează ca antidiareic,
femei pentru pierderi de sânge. Frunzele antireumatic, antispastic, sudorific,
uscate şi sfărâmate până în stadiul de diuretic, sedativ. Medicina umană
pulbere se presăra pe răni şi bube. utilizează frunzele intern în tratamentul
Medicina populară veterinară trata colicilor gastrice, stomatitelor, tusei,
crăparea ţâţelor la vaci, cu izmă pisată şi diareei, bolilor de ficat şi meteorismului,
amestecată cu smântână. iar extern în tratarea reumatismului,
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom rănilor, oxiurilor, reconfortarea
scurt, din care pornesc rădăcini adventive organismului. Medicina veterinară
şi stoloni. Tulpină erectă în patru muchii foloseşte intern frunzele ca spasmolitic
înalte până la 80 cm. frunze foarte intestinal, carminativ, colagog-coleretic,
încreţite, cu marginea dinţată, sesile. iar extern antibacterian. Intră frecvent în
Flori mici, roz-liliachii, grupate în compoziţia apelor de gură şi a pastelor de
verticile, la baza frunzelor din vârful dinţi. Este folosită şi drept corector de
ramurilor. Înflorire, VII–IX. Fructe, gust.
nucule. MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea colicilor abdominale (gastrice),
colică hepatobiliară, diareei,
meteorismului, tusei, bolilor de ficat:
infuzie, din 1 linguriţă frunze uscate
mărunţite (pulbere) la o cană (200 ml) cu
apă în clocot. Se lasă acoperită 15–20
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a
1–3 căni pe zi. 2. Pentru stimularea poftei
de mâncare şi a peristaltismului
intestinal: extract în alcool pregătit din 2
linguri frunze uscate la 1 litru de alcool.
RECOLTARE. Frunzele (menthae
Se lasă la macerat 45 zile. Se strecoară.
spicatae folium) se recoltează înainte de Se bea câte un păhărel înainte de masă.
înflorire. Se usucă la soare sau umbră, în Este un bun tonic aperitiv (reţetă
strat subţire. Uscare artificială, la 35 oC. populară). Uz extern. 1. Pentru
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
combaterea reumatismului şi tratarea
Conţinutul uleiului volatil în herba
rănilor: a) unguent, din 10 g frunze
proaspătă este de 0,3 şi 0,3%.
uscate şi mărunţite la 1 litru de ulei. Se
Componenta principală a uleiului volatil
lasă la macerat 4 săptămâni. Se strecoară.
este carvona, o cetonă terpenică
Se păstrează în sticle închise la culoare,
nesaturată în concentraţie cuprinsă între
bine astupate. Se fac fricţiuni pe locurile
45 şi 60%; hidrocarburile terpenice
195
dureroase; b) soluţie, pregătită din 5 ml lecarstvennâi. Răspândită în Europa
ulei de izmă creaţă la 100 ml alcool. Se Centrală şi de Sud.
fac fricţiuni pe locurile dureroase. 2. ISTORIC. Plantă cunoscută din
Pentru tratarea oxiurilor: decoct, din 16– Antichitate. Calamintha este numele unei
20 g frunze uscate la 1 litru de apă. Se plante la Aristotel şi Dioscorides.
fierbe 10–15 minute. Se lasă acoperit 20– Utilizată de medicina populară pentru
30 minute. Se strecoară. Se face o clismă, stimularea secreţiilor gastrointestinale,
sera înainte de culcare. 3. Pentru stimularea apariţiei menstruaţiei,
reconfortarea organismului: decoct, din combaterea colicilor abdominale şi
200–300 g frunze uscate la 3 litri de apă. vindecarea rănilor.
Se fierbe 10–15 minute într-un vas DESCRIEREA SPECIEI. Tulpini
acoperit. Se strecoară. Se adaugă apei de erecte sau ascendente, de obicei
baie. Contraindicaţii! Nu se ramificate, înalte de 20–60 (80) cm, verzi
administrează bolnavilor de ulcer. sau mai mult sau mai puţin violete, mai
Excesul utilizării plantei duce la iritarea mult sau mai puţin patent-păroase, cu
tubului digestiv şi slăbirea sistemului peri lungi, aproape cât diametrul
nervos central. tulpinilor. Frunze ovate sau rotund-ovate,
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz lungi de 2–5 (7) cm, late de 1,5–4 cm, pe
intern. Pentru tratarea dispepsiilor, ambele feţe fin-păroase, pe faţa inferioară
indigestiilor, crampelor abdominale, des-punctat glanduloase, pe margini
enteritelor, enterocolitelor: infuzie, din 2 serate, uneori aproape crenate, cu peţioli
g frunze uscate peste care se toarnă 100 păroşi. Flori roze sau violacee, dispuse în
ml apă în clocot. Se lasă acoperită 30 verticile compuse din dihazii laxe,
minute. Se strecoară. Se răceşte. Se pedunculate, formând o inflorescenţă
administrează prin breuvaj bucal (se paniculată, lungă şi laxă; caliciu tubulos
toarnă pe gât). Dozele de tratament: campanulat, la exterior cu puţin peri
animale mari (cabaline, taurine), 20–40– scurţi în lungul nervurilor, des glandulos
50 g; animale mijlocii (ovine, caprine, punctat, bilabiat, cu 2 dinţi inferior lung
porcine), 2–5–10 g; animale mici (pisici, ciliaţi, curbaţi spre interior, subulaţi şi
câini), 0,5–1 g, găini 0,2–0,5 g. Uz mult mai lungi decât cei 3 dinţi superiori;
extern. Pentru tratarea ragadelor corolă aproape de 2 ori mai lungă decât
mamelonare: unguent, din pulbere de caliciul, la exterior scurt şi fin-păroasă,
izmă creaţă amestecată cu smântână. Se cu labiu superior drept şi emarginat, iar
ung mameloanele. Smântâna are acţiune cel inferior lung şi păros pe faţă;
emolientă, iar pulberea de izmă creaţă androceu din 2 stamine lungi, puţin
acţionează astringent şi antibacterian. exerte, cele scurte închise în tubul
corolei. Înflorire, VI–IX. Fructe, nucule
brune, ovoidale.
IZMĂ-DE-PĂDURE
(Calamintha sylvatica Bromf), fam.
Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, meliferă, întâlnită
prin tufărişuri, pajişti, margini de pădure
din zona de silvostepă, până la munte,
etajul fagului; se mai numeşte iasmă,
izma pădurilor, izmă de munte, izmă
sălbatică, izmuşoară, mintă de munte,
mintă sălbatică, voeşniţă; Germ:
Bergkalaminth, Bergggthymian; Magh:
Erdei pereszlény; Rus: Dişevic
 196
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. pe marginea apelor, în şanţuri, de-a
Nestudiată. Se ştie că are un conţinut lungul drumurilor, zăvoaie, lunci, pe
ridicat de ulei eteric, tanoizi, probabil lângă izvoare, de la câmpie, până în
saponozide etc. regiunea montană; se mai numeşte
RECOLTARE. Părţile aeriene boiejniţă, bolejniţă, boleşniţă, giozmă,
înflorite ale plantei se recoltează pe timp giugiumă, gnintă, gnintă căiască, iarbă
frumos, însorit, după ora 12. Se usucă la creaţă, iarba guşteriţii, izma broaştei,
umbră, în strat subţire, de preferat în izmă broştească, izmă bună, izmă de
podul caselor acoperite cu tablă. câmp, izmă de leac, izmă lungă, izmă
PROPRIETĂŢI proastă, izmă sălbatică, mentă, mentă de
FARMACODINAMICE. Medicina câmp, mintă, minta broaştelor, minta
populară îi atribuie plantei proprietăţi calului de câmp, mintă de câmpuri,
stimulente, antispasmodice, sudorifice şi mintă de grădină, mintă de munte, mintă
emenagoge. Are proprietatea de a excita de pădure, mintă sălbatică, nintă, nintă
secreţiile gastrointestinale şi favoriza broştească, ninta broaştei, nintă de
digestia; diminuează sau înlătură câmpie, sanciurţa broaştei, trandafirul
contracturile muşchilor netezi din boraştei, voejniţă, voeştniţă, voştină,
organele interne; măreşte sudoraţia; voştinţă; Germ: Langblättrige Minze;
favorizează apariţia ciclului menstrual. Magh: Erdei menta; Rus: Miata
MEDICINĂ UMANĂ. dlinnolistastnaia. Răspândită în Europa
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru şi Asia.
combaterea durerilor abdominale, ISTORIC. Planta este cunoscută din
stimularea digestiei, stimularea apariţiei Antichitate. Din vechime, locuitorii din
menstruaţiei: a) infuzie, din o linguriţă cu ţinuturile carpatice au folosit-o ca leac
vârf plantă uscată şi mărunţită peste care pentru tuse, răceli, gripă, dureri de
se toarnă o cană (250 ml) cu apă în stomac, reumatism, umflături.
clocot. Se lasă acoperită 20 minute. Se DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe viguroasă, erectă, rar ascendentă, înaltă
zi, înainte de a mânca, cu 30 minute; b) de 30–150 cm, în partea inferioară de
decoct, din o linguriţă plantă uscată şi obicei simplă, în cea superioară cu 2–7
mărunţită la o cană cu apă (250 ml). Se perechi de ramuri terminate cu
fierbe 5 minute la foc domol. Se inflorescenţe spiciforme, la început scurt
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe conic ascuţite, apoi cilindrice, compacte;
zi, cu 30 minute înainte de a mânca. Uz în partea mijlocie superioară posedă peri
extern. Pentru tratarea rănilor, bubelor: fini, moi, scurţi şi îndreptaţi în jos.
infuzie, din 2 linguriţe plantă uscată şi Frunze sesile sau cu peţiol, lung de 1–2
mărunţită peste care se toarnă o cană mm, ovat-eliptice sau lat-ovate, până la
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă ovat-lanceolate sau alungit-lanceolate, cu
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se fac baza îngustată sau rotunjită, uneori
spălături pe locul afectat, folosindu-se un cordată, cu margini convexe sau aproape
pansament steril. paralele, pe margini cu dinţi
triunghiulari, îndreptaţi înainte; pe faţa
superioară cu peri foarte scurţi şi lari, iar
pe cea inferioară cu peri lungi şi deşi
IZMĂ-PROASTĂ alburii-cenuşii. Flori de culoare roz sau
(Mentha longifolia (L) Nath), fam. liliachie, rar albă; caliciu campanulat,
Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee, lung de 2–3 mm, păros la exterior; corolă
perenă, hemicriptofită (geofită), la exterior mai mult sau mai puţin
medicinală, meliferă, întâlnită foarte păroasă, la interior glabră. Înflorire, VI–
frecvent în locuri umede, mlăştinoase de X. Fructe nucule, lungi de 1–2 mm, spre
197
vârf fin punctate. Specia cuprinde peste răceală, tuse, reumatism, umflături,
70 subspecii, varietăţi şi forme greu de urticarie.
diferenţiat. MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1.
Empiric, pentru tratarea de tuse, răceală,
gripă, guturai, dureri de stomac: a)
infuzie, din o linguriţă frunze uscate şi
mărunţite peste care se toarnă o cană
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se
îndulceşte cu miere. Se bea conţinutul a
2–3 căni pe zi (dimineaţa, prânz, seara).
Diabeticii îndulcirea o fac cu zaharină; b)
decoct, din o linguriţă frunze uscate şi
mărunţite la o cană cu apă (250 ml). Se
RECOLTARE. Frunzele plantei fierbe 5 minute la foc domol. Se
(Menthae longifoli folium) se recoltează strecoară. Se îndulceşte cu miere. Se bea
pe timp frumos, însorit, între orele 11–15. cât mai fierbinte în cazul răcelii. 2.
Se usucă la umbră în strat subţire. Părţile Empiric, pentru tratarea durerilor de
aeriene înflorite (Menthae longifoli stomac: extracţie alcoolică, din frunze de
herba) se recoltează când 50% din florile izmă sau tulpini florifere, ambele uscate
inflorescenţei sunt deschise. Tulpinile se şi mărunţite. Planta se introduce în sticlă
taie la 10–15 cm deasupra solului. Se închisă la culoare până aproape de
usucă la umbră, în strat subţire. Atât jumătate, după care se umple cu rachiu.
frunzele cât şi tulpinile cu frunze şi flori Se lasă la macerat 10 zile. Zilnic sticla se
recoltate puse la uscat se întorc de 2–3 ori agită pentru uniformizarea concentraţiei.
pe zi primele 2 zile. Uscare artificială, la Se strecoară. Se păstrează şi se foloseşte
35oC. la nevoie. Se bea câte un păhărel înainte
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Este de masă. Uz extern. 1. Empiric, pentru
foarte diferită în funcţie de subspecie, tratarea de reumatism: decoct, din 200–
varietate, formă. Au fost identificate 300 g plantă uscată la 2–3 litri de apă. Se
substanţele mentonă, piperitonă, fierbe 30 minute. Decoctul obţinut se
dihidrocarvonă, acid ursulic, acid oleic adaugă apei de baie. 2. Empiric, pentru
etc (Fl. Crăciun, O. Bojor, M. Alexan, tratarea de umflături: cataplasme, cu
1977). plante fierte. Plantele proaspete sau
PROPRIETĂŢI
uscate se fierb şi se aplică pe umflătură
FARMACODINAMICE. Medicina
peste care se aşează un tifon umectat în
populară atribuie plantei proprietăţi
decoctul rezultat din fierberea lor.
carminative, analgezice, antispastice,
expecto-bactericide. Calmează durerile
abdominale şi ajută la eliminarea gazelor,
acţionează ca anestezic al mucoasei
stomacale, diminuează sau înlătură
spasmele muşchilor striaţi sau netezi,
uşurează expectoraţia prin fluidificarea
secreţiilor bronşice; diminuează sau
înlătură inflamaţiile, diminuează sau
înlătură durerile reumatice, împiedică
înmulţirea bacteriilor. Folosită pentru
infecţii gastrointestinale, balonări
abdominale, dureri gastrice, gripă,