9

D
transversal prin 2 clape; cele femele cu
4 staminodii. Înflorire, IV–V. Fruct,
DAFIN (Laurus nobilis bacă ovoidă, la început verde, iar la
L), fam. Lauraceae. Arbore sau arbust, maturitate neagră.
cultivat în sere, holuri, apartamente şi,
vara, afară; se mai numeşte bibci,
ciumăfaie, ciuma fetei, frunzişoară, laur,
liorbe, liubău, liuber, liurbă, liurber,
lurbăn, lurben, lurber, turbare; Engl:
Laurel; Franc: Laurier; Germ: Lorbeer,
Lorbeerbaum, Lorbeerose,
Lorbeerrosenbaum; Magh: Babérfa,
Bajfü, Borostyánfa, Lübörfa; Rus: Laver
blagorodnâi; Sârbo-Cr: Dafina.
Răspândit în Asia Mică, Alpii sudici,
Crimeea, Caucaz. RECOLTARE. Frunzele se
ISTORIC. Plantă originară din recoltează pe timp frumos, însorit, după
sudul Europei, cunoscută încă din ora 10. Se usucă la umbră în strat
Antichitate. Laurus este numele dafinului subţire, de preferat în podul caselor
la romani, care, probabil, l-au adus şi în acoperite cu tablă. Uscarea artificială la
Dacia. Din vechime, oamenii din 35–40oC. Fructele se recoltează la
aşezările de pe aceste locuri, au folosit maturitatea fiziologică şi se folosesc
foile şi fructele plantei pentru tratarea proaspete.
unor boli. Cu frunzele şi fructele, cărora COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
ei le spuneau boabe, pregăteau o alifie Nestudiată.
pentru tratarea rănilor care nu se PROPRIETĂŢI
vindecau cu alte leacuri. Frunzele, bine FARMACODINAMICE. Frunzele şi
pisate şi muiate în vin sau în rachiu, se fructele au importanţă terapeutică în
luau contra frigurilor (malariei). medicina umană. Sunt utilizate în atonii
Frunzele, pisate şi amestecate cu balegă stomacale, boli nervoase, spasme,
de oaie, se puneau în legături contra gastralgii, stimulente ale digestiei şi ale
durerilor de picioare (V. Butură, 1979). poftei de mâncare. Fructele au
Astăzi, uleiul extras din fructe şi proprietăţi mai puternice.
cunoscut sub numele untul de dafin MEDICINĂ UMANĂ.
(Lauri oleum) este folosit la prepararea FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
unor unguente. stimularea digestiei, stimularea poftei
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină de mâncare, combaterea atoniei
înaltă până la 10 m, cu scoarţă neagră. stomacale, bolilor nervoase: infuzie, din
Frunze scurt-peţiolate, îngust-lanceolate, câteva frunze uscate mărunţite peste
cu margini ondulate, pieloase, glabre, care se toarnă o cană (200 ml) cu apă în
lungi până la 10 cm. Flori unisexuate, clocot. Se lasă acoperită 10–15 minute.
mici, albe-verzui sau alb-gălbui dispuse Se strecoară. Se îndulceşte după gust. Se
în raceme sau umbele la subsuoara bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. 2. În
frunzelor; cele mascule cu 10–12 dispepsii atone, gastralgii, gripă,
stamine, cu antere care se deschid bronşită: infuzie, din 4 g frunze de dafin
10
şi 8 g coajă de portocală, peste care se DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot. repent, orizontal, cu 2–4 internodii
Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară, lungi între 1–4 cm. Tulpină glabră,
se îndulceşte după gust. Se bea conţinutul înaltă de 10–30 cm. Frunze
a 1–2 căni pe zi. Uz extern. Pentru obovat-eliptice, glabre într-un singur
tratarea reumatismului cronic, paraliziei: verticil, scurt-peţiolate, cu 3 nervuri
alifie, din fructe sau frunze zdrobite, principale evidente. Floare tetrameră, în
amestecate cu untură proaspătă, topită. Se partea terminală; foliole perigonale
lasă la macerat 24–48 zile, apoi se dispuse în stea, verzi, lanceolate, cele
strecoară. Se amestecă apoi conţinutul interne mai înguste şi gălbui; androceu
bine pentru uniformizare. Se ung din 8 stamine, cu nuanţe violacee la
articulaţiile sau alte zone afectate. bază; gineceu din ovar purpuriu-închis
până la albăstrui-cenuşiu, cu 4 stile.
Înflorire, V–VI. Fruct, bacă neagră.
DALAC (Paris Seminţe sferice sau ovoidale (3–3,5/2–
quadrifolia L), fam. Liliaceae. Plantă 2,5 mm), albicioase şi punctate în
erbacee, perenă, hemicriptofită, spontană, purpuriu.
comună prin păduri umbroase, cu soluri
umede şi bogate în humus, de la câmpie
până în regiunea montană; se mai
numeşte aişoară, aişor, aiuşoară, aişor,
boaba-lupului, boaba-vulpii, bobiţă,
bobiţa-lupului, buruiană de beşică,
buruiană de bubă, buruiene de bubă
neagră, buruiană de dalac, foaie de
dalac, frunză de zgaibă, iarba-stelei,
mărul-lupului, mură de ghite,
poala-vulpei, poama-vulpii, răsfug,
strugurul-lupului, turta-lupului, RECOLTARE. Frunzele se
usturoiţă; Franc: Raisin de renard, recoltează pe timp frumos, însorit, după
Parisette; Germ: Einbeere, Kreuzblatt, ora 10. Se usucă la umbră în strat
Schwarzblatternblatt, Verblättrige subţire, de preferat în podul caselor
Einbeere; Magh: Csillár, Négylevelü acoperite cu tablă. Uscarea artificială la
varjúszem; Tsillag fü, Varjúszem; Rus: 35–40oC.
Voronii glaz cetâriohlistnâi; Ucr: COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta,
Voroneace oko. Răspândit în Europa, pe lângă alte substanţe, conţine
Asia. saponozidele paridina şi paristyphinina,
ISTORIC. Planta este cunoscută din acumulate mai ales în fructe.
Antichitate. Numele Paris provine de la PROPRIETĂŢI
Paris, fiul cel mic al lui Priam, regele FARMACODINAMICE. Puţin studiată
Troiei, şi al Hecubei, sau de la cuvântul sub aspect farmacodinamic. Frunzele
paré = pereche, aluzie de la florile sunt utilizate ca sudorifice,
tetramere. După cum arată şi numele antispasmodice, cu efecte în alienaţia
popular, era un leac frecvent contra mintală, în otrăviri (intoxicaţii), tuse
dalacului. Planta a mai fost folosită convulsivă, epilepsie.
empiric şi pentru tratarea altor afecţiuni MEDICINĂ UMANĂ.
(răni vechi, umflături la încheieturi etc). FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
Planta a fost cunoscută şi de daci. Ei o pentru tratarea de epilepsie, tuse
numeau aebustronida, aibustronida (I. convulsivă, alienaţie mintală: pulbere
Pachia Tatomirescu, 1998). (frunze măcinate), se iau zilnic câte 2 g,
timp de 20 zile. Se face o pauză de 10
 11
zile şi se repetă tratamentul. Fructele, pentru tratarea durerilor de stomac, a
deşi otrăvitoare, în doze foarte mici, rănilor purulente şi la deparazitare.
precise, ar avea efecte pozitive în DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
intoxicarea cu arsenic şi sublimat. Uz cilindric-fuziformă. Tulpină erectă,
extern. Empiric, pentru tratarea rănilor fistuloasă, solitară, glabră, bogat
vechi şi a umflăturilor apoase de la frunzoasă, înaltă de 1–1,5 m. Frunze
încheieturi, provocate de tulburări mari, bipenat partite, cu foliole
circulatorii: frunze proaspete aplicate pe distanţate şi ascuţite, glabre sau pe faţa
locul afectat, după care se bandajează. inferioară puţin pubescente. Flori
Fitohomeopatie . Uz intern. 1. În galbene-sulfurii, grupate într-o
agitaţie psihomotore, accese de inflorescenţă spiciformă, cu bracteei
locvacitate incoerentă, congestie mai lungi decât florile; caliciu cu cinci
cerebrală, în nevralgii oculare, faciale şi dinţi ascuţiţi, coriaceu (pielos),
brahiale, mai ales la stângi, în nevralgii campanulat, în faţă despicat până la
intercostale, coccidodinie, nevrite mijloc, glabru sau dispers păros; corolă
medulare, pareze oculare dureroase: cu labiul superior drept sau puţin
tinctura-mamă, se administrează în încovoiat, labiul inferior trilobat şi mai
diluţiile centezimale de la a 4-a şi a 5-a. scurt decât cel superior; androceu din
în coriză, există o senzaţie de obstrucţie stamine lungi, dintre care două cu un
la rădăcina nasului. 3. Bolnavilor cu smoc de peri scurţi; gineceu cu stigmat
tulburări ale simţului tactil, în hiperosmie capituliform. Înflorire, VI–VIII. Fruct
şi iluzii olfactive (miros de carne putredă capsulă ovoidală şi oblic acuminată,
pentru diferite obiecte şi alimente): puţin mai lungă decât caliciul.
tinctura-mamă, se administrează diluţiile
centezimale între a 7-a şi a 18-a.
MEDICINĂ VETERINARĂ.
Empiric, în medicina populară se dădea
la vite pentru antrax, atonie ruminală şi
hematurie.

DARIE1 (Pedicularis
exaltata Bess), fam. Scrophulariaceae.
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită, RECOLTARE. Părţile superioare
întâlnită sporadic prin tufărişuri, margini ale plantei (Pedicularisae herba) se
şi luminişuri de păduri, locuri ierboase recoltează în timpul înfloritului, după
umede, din etajul gorunului până în ora 11, pe timp frumos. Se usucă la
etajul molidului, în Transilvania, umbră sau în poduri acoperite cu tablă.
Moldova, Bucovina; Germ: Läusekraut; Uscarea artificială la 40oC.
Magh: Kakastaréj, Kakastaré, COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Kokastaré, Kokastaréj; Rus: Mâtnic; Necunoscută.
Ucr: Huedeţea. Răspândită în Europa PROPRIETĂŢI
Centrală şi de Est. FARMACODINAMICE. Medicina
ISTORIC. Numele Pedicularis populară atribuie principiilor active din
provine de la latinescul pediculus = plantă proprietăţi antiseptice,
păduche, deoarece infuzia sau decoctul cicatrizante.
plantei se folosea la deparazitare. Planta MEDICINĂ UMANĂ.
a fost cunoscută încă din Antichitate. FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
Moşii şi strămoşii noştri au folosit-o tratarea durerilor de stomac: a) infuzie,
din o linguriţă cu vârf plantă uscată şi
12
mărunţită peste care se toarnă o cană superior arcuit, rotunjit, nerostrat sau
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă scurt rostrat, cu 2 dinţi ascuţiţi.
acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea Înflorire, V–VI. Fruct capsulă oblic
conţinutul a 2–3 căni pe zi la intervale de ovoidală, mai scurtă decât caliciul
4–5 ore; b) decoct, din o linguriţă cu vârf fructifer, ascuţită la vârf. Seminţe
de plantă uscată şi mărunţită la o cană elipsoidale, fin rugoase, lungi de 1–1,2
(250 ml) cu apă. Se fierbe 4–5 minute la mm.
foc domol. Se lasă acoperit 15 minute. Se
strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni pe
zi. Uz extern. Pentru tratarea rănilor
purulente: decoct, din 2 linguriţe plantă
uscată şi mărunţită la o cană (250 ml) cu
apă. Se fierbe 5 minute la foc domol. Se
lasă acoperit până decoctul devine călduţ.
Se strecoară. Se spală rana folosindu-se
un tampon de vată, după care, cu un
pansament steril, se pun comprese.

DARIE2 (Pedicularis RECOLTARE. Părţile superioare

sylvatica L), fam. Scrophulariaceae. ale plantei (Pedicularisae herba) se
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită, recoltează în timpul înfloritului, după
spontană, întâlnită prin fâneţe umede, ora 11, pe timp frumos. Se usucă la
turbării, păduri înmlăştinite din judeţul umbră sau în poduri acoperite cu tablă.
Covasna: Ojdula, M-ţii. Nemira-Estelnic Uscarea artificială la 40oC.
şi Valea Canatoş, aproape de Oituz; se COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
mai numeşte iarba păduchelui, pintenel Necunoscută.
de mlaştină, pintenel de pădure; Germ: PROPRIETĂŢI
Läusekraut; Magh: Kakastaréj, FARMACODINAMICE. Medicina
Kakastaré, Kokastaré, Kokastaréj; Rus: populară atribuie principiilor active din
Mâtnik; Ucr: Huedeţea. Răspândită în plantă proprietăţi antiseptice,
Europa de Vest şi Centrală. cicatrizante.
ISTORIC. Specie cunoscută de MEDICINĂ UMANĂ.
localnici din timpuri îndepărtate. Ei o FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
foloseau contra durerilor de stomac şi a tratarea durerilor de stomac: a) infuzie,
rănilor purulente. din o linguriţă cu vârf plantă uscată şi
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină mărunţită peste care se toarnă o cană
fuziformă. Tulpini numeroase, glabre, (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
înalte de 5–12 (15) cm, ramificate de la acoperită 20 minute. Se strecoară. Se
bază, cea din mijloc erectă, celelalte bea conţinutul a 2–3 căni pe zi la
culcate la pământ apoi ascendente. intervale de 4–5 ore; b) decoct, din o
Frunze inferioare lanceolate, penat linguriţă cu vârf de plantă uscată şi
sectate, cu segmente mici, ovate, penat mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se
lobate, glabre, peţiolate; cele tulpinale fierbe 4–5 minute la foc domol. Se lasă
asemănătoare, dar treptat mai mici. Flori acoperit 15 minute. Se strecoară. Se bea
roşii grupate într-o inflorescenţă conţinutul a 2–3 căni pe zi. Uz extern.
terminală, laxă, cea fructiferă adesea Pentru tratarea rănilor purulente:
alungită; caliciu 5-mucheat, reticulat, cu decoct, din 2 linguriţe plantă uscată şi
5 dinţi inegali; corolă cu tubul de 1–1,5 mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se
ori mai lung decât caliciul, are labiul fierbe 5 minute la foc domol. Se lasă
 13
acoperit până decoctul devine călduţ. Se
strecoară. Se spală rana folosindu-se un
tampon de vată, după care, cu un
pansament steril, se pun comprese.

DARIE DE
MLAŞTINĂ (Pedicularis
sceptrum-carolinum L), fam.
Scrophulariaceae. Plantă erbacee,
RECOLTARE. Florile (Pediculari
perenă, hemicriptofită, întâlnită prin
flos) se recoltează pe timp frumos, după
turbării, mlaştini, aflate în regiunea
ora 11. Se usucă la umbră. Frunzele
montană şi submontană din judeţele
(Pedicularisae folium) se culeg la
Harghita, Covasna, Braşov, Suceava; se
nevoie.
mai numeşte darie, dărie, dărie de
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
mlaştină, dăricuţă cu flori galbene;
Necunoscută.
Germ: Kaiser Karlszepter; Magh: PROPRIETĂŢI
Pompás kakastaréja; Rus: Mâtnik FARMACODINAMICE. Medicina
karlov-scipetr. Răspândită în Europa şi populară îi atribuie plantei proprietăţi
Asia (boreală). dezinfectante şi contra durerilor de
ISTORIC. Plantă cunoscută din
stomac. Ciobanii folosesc frunzele
vechime, mai ales de ciobanii care au proaspete pentru tratarea rănilor, iar
păstorit oile în regiunea montană. florile pentru atenuarea sau înlăturarea
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
durerilor de stomac.
verticală ramificată. Tulpină înaltă de MEDICINĂ UMANĂ.
30–80 (100) cm, glabră, adesea roşu FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
nuanţată, groasă, viguroasă. Frunze pentru combaterea durerilor de stomac:
bazale numeroase, puţine tulpinale, infuzie, din o linguriţă flori uscate şi
glabre, penat partite, cu foliole lat ovate, mărunţite peste care se toarnă o cană
lobate, fin cartilagineu serate, cele bazale (250 ml) cu apă în clocot. Se lasă
lungi de 20–30 cm şi late de 2–5 cm, acoperită 20 minute. Se strecoară. Se
peţiolate. Flori galbene sulfurii grupate bea conţinutul a 2 căni pe zi, cu
într-o inflorescenţă spiciformă, mai mult înghiţituri rare. Uz extern. Pentru
sau mai puţin dinţate; caliciu glabru, tratarea rănilor purulente: frunze
5-dinţat, cu dinţi obtuzi; corolă mare, proaspete se aşează pe locul afectat şi se
lungă de 3–5 cm, cu tub arcuit, dilatat bandajează. Atenţie! Ambele reţete nu
spre vârf, labiul superior falcat încovoiat, sunt verificate ştiinţific. Ele sunt folosite
nedinţat, cu lobii îndoiţi în interior, labiul sporadic de ciobanii aflaţi la păscut oile
inferior cu lobii roşu marginaţi. Înflorire, în zona montană, în locurile unde creşte
IV–VIII. Fruct capsulă sferică sau ovat planta.
globuloasă, ascuţită la vârf. Seminţe
comprimate reticulat rugoase.
DĂRMOTIN (Ononis
arvensis L. sin. O. hircina Jacq), fam.
Fabaceae/Leguminosae. Plantă erbacee,
perenă, hemicriptofită, comună în toată
ţara prin fâneţe şi păşuni, lunci,
depresiuni inundabile, adesea în pâlcuri,
din regiunea colinelor, până în cea
14
montană; se mai numeşte asudarea DESCRIEREA SPECIEI. Plantă cu
calului, asudoarea calului, asuda aspectul unei tufe mici, cu porţiunea
calului, asudul calului, asudul capului, tulpinală inferioară lignificată. Tulpină
buruiană de lângoare, caşul iepurelui, erectă sau ascendentă, ramificată, de
colţul iepurelui, dârmotin, dermotin, culoare brunie, pronunţat glanduloasă,
dirmotin, iepure, lingoare, lungoare, cu peri patenţi, înaltă de 50–80 (100)
păros, sălăsitoare, sălăşitioară, sosină, cm. Ramurile scurte fără spini sau cu
sudoarea calului, sudoarea capului, spini moi. Frunze trifoliate pe tulpină şi
sulcină puturoasă; Engl: Restharrow; ramuri; frunze unifoliate pe rămurele.
Franc: Bugrane; Germ: Bärengekräut, Frunzele au foliole ovate sau alungit
Bärengras, Bocks nauhechel, Holzklee, eliptice, pubescente, pe ambele feţe
Klebrige Hanheckel, Pferdsklee, glanduloase, pe margini serat dinţate.
Wolfskraut, Wundenkraut; Magh: Frunzele sunt prevăzute cu stipele mari,
Nehézsagú iglice, Szagos iglice; Rus: semiovate, amplexicaule, serat dinţate,
Stalink paşennâi; Ucr: Volcena. glanduloase şi concrescute cu peţiolul.
Răspândită în Europa şi Asia Flori roze sau purpurii, mai rar albe,
(continental). scurt pedicelate, lungi de 15–20 mm,
ISTORIC. Cunoscută din câte două la subţioara bracteelor,
Antichitate. Denumirea de Ononis a fost dispuse în raceme indesuite, foliate,
dată de Dioscorides, de la cuvântul aşezate la vârful tulpini şi ramurilor;
grecesc ónos = măgar şi oninemi = a fi caliciul glandulos păros, cu lacinii
util, cu aluzie la aceste animale cărora le linear lanceolate; corolă cu vexil mai
place să mănânce asemenea ierburi (I. mult sau mai puţin orbicular, flabelat
Grinţescu, 1957). Dioscorides (cca 70 d. striat, cu striu purpurii, mai lung decât
Hr.), medic în armata romană, în timpul carena, aripi mai scurte decât carena,
împăraţilor Claudiu şi Nero, între albe sau roze. Înflorire, VI–VII. Fruct
teritoriile cucerite, vizitează şi Dacia. El păstaie ovală sau ovată, glandulos
descrie plante cu nume dacice şi le pubescentă, cu 2–3 seminţe brune,
include în cel mai mare tratat al aproape sferice.
antichităţii, intitulat Despre
medicamente. Moşii şi strămoşii noştri au
folosit planta contra lingorii (febră
tifoidă). Planta se culegea, se fierbea, din
decoct se da bolnavului să bea, iar cu
restul se spăla. Bătrânele muiau în decoct
cămaşa bolnavului, îl îmbrăcau apoi cu
ea, îl aşezau în pat şi îl înveleau bine, iar
sub căpătâi îi puneau planta verde.
Rădăcina pisată şi plămădită în rachiu se
lua contra vătămăturii (afecţiuni interne
cu crize acute, hernie). Plămădită în
RECOLTARE. Se recoltează la
rachiu, cu rădăcină de pătlagină şi izmă,
nevoie şi se foloseşte în stare proaspătă.
se lua în bolile de stomac, dimineaţa pe
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
nemâncate. Tulpinile florifere erau fierte Nestudiată. Părţile aeriene ale plantei şi
în vin iar acesta se bea ca afrodiziac. rădăcina conţin onanin, ononid,
Decoctul plantei se dădea animalelor care saponozide, tanin, ulei eteric. Rădăcina
urinau sânge sau se încuiau (constipau) are gust dulceag.
(Al. Borza, 1968, V. Butură, 1979). PROPRIETĂŢI
Florile au mai fost folosite la vopsitul lâni FARMACODINAMICE. Medicina
în galben şi verde. populară îi atribuie proprietăţi
 15
cicatrizante, diuretice, antiseptice ale rustic, întâlnit frecvent în toată ţara în
căilor urinare, depurative, regiunea de dealuri, mai rar la câmpie
antihemoragice, de atenuare a durerilor sau munte, prin păduri, tufărişuri,
abdominale şi afrodiziace. Acţiunea crânguri, cultivat prin parcuri şi în
diuretică favorizează expulzarea culturi forestiere; se ai numeşte
calculilor renali, înlesneşte eliminarea coacăză, coschiţ, coschiţă, dărmoz,
clorurilor şi a ureei. dâlmoc, dârmoax, dârmoc, dârmocsin,
MEDICINĂ UMANĂ. dârmoriu, dârmozie, drimoc, drimoz,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. drimox, dârmoz, salcă moale; Engl:
Empiric, pentru tratarea durerilor Wayfaring tree; Franc: Mancienné;
abdominale: extracţie alcoolică din Germ: Wolliger Schneeball; Magh:
rădăcină. Rădăcina se pisează, se Balásszor, Laldarózsa, Kányabangita,
introduce într-o sticlă şi se toarnă rachiu Ostorménfa, Ostormén bangita; Rus:
peste ea. Se astupă cu dop. Se lasă la Kalina gordovina; Ucr: Hordena.
plămădit 7 zile. Se bea câte un păhăruţ Răspândit în Europa Centrală
(25–50 g) înainte de mesele principale cu (submediteranean).
cca 15 minute. 2. Empiric, pentru ISTORIC. Specie cunoscută din
stimularea funcţiei sexuale: extracţie în Antichitate, acordându-i-se importanţă
vin; tulpinile florifere se fierb în vin timp medicinală. Planta a servit la tratarea
de 3–4 minute. Se lasă la răcit. Se umflăturilor, scrântiturilor, trântiturilor,
strecoară. Se bea câte un pahar de 2–3 ori ologelii şi durerii interne. Pentru
pe zi. 3. Pentru tratarea de febră tifoidă: umflături şi scrântituri, se foloseau
decoct, din 10 g plantă la 1 litru apă. Se frunzele şi vârfurile ramurilor, care se
fierbe 10 minute. Se lasă să se răcească fierbeau, iar cu decoctul obţinut se
până la călduţ. Se strecoară. Se bea câte o oblojeau locurile afectate. Trântiturile
ceaşcă la 3 ore. 4. Pentru tratarea de (bătături pe tălpi) se tratau cu frunze,
hernie, urinare cu sânge, calculi renali şi care se pisau şi se prăjeau cu seu. Acest
eliminarea toxinelor din corp: a) decoct, amestec de frunze şi seu se aşeza pe
din 1 linguriţă rădăcină uscată şi bătături. Ceaiul din fructe era folosit
mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se contra durerilor interne. Pentru
fierbe 3 minute la foc domol. Se acoperă vindecarea ologelii se făceau băi cu
şi se lasă la răcit. Se strecoară. Se bea de fiertura din florile plantei.
3 ori pe zi câte o cană; b) extracţie DESCRIEREA SPECIEI. Arbust
alcoolică, rădăcina se pisează şi se înalt de 1–3 (5) m. Lujerii acoperiţi cu o
plămădeşte în rachiu. Rădăcina se toacă pâslă gălbuie de peri stelaţi. Lăstari
mărunt, se pisează, se introduce într-o viguroşi. Muguri nuzi. Frunze opuse,
sticlă care trebuie să ocupe un sfert din ovate până la oblonci ovate, de 5–10 cm
volumul ei. Se adaugă rachiul care lungime, acute sau obtuze, la bază
trebuie să umple sticla şi se lasă 10 zile. cordate sau rotunjite, mai mult sau mai
În fiecare zi, sticla se agită pentru a se puţin denticulate pe margini, pe faţa
uniformiza concentraţia. După 10 zile se superioară dispers stelat pubescente, pe
strecoară şi se bea câte un păhărel înainte cea inferioară stelat pâslos tomentoase;
de fiecare masă. peţiol lung de 1–3 cm. Flori mici, albe
MEDICINĂ VETERINARĂ. Planta sau palid-roz, dispuse în cime
este folosită în tratarea animalelor de umbeliforme plane, late de 5–10 cm, cu
constipaţie şi hematurie. axele inflorescenţelor şi pedicelii stelat
pubescenţi; caliciu scurt, cu 5 dinţi
obtuzi; corolă subcampanulată, cu un
DÂRMOZ (Viburnum tub scurt şi 5 lobi rotunjiţi. Înflorire, V–
lantana L), fam. Caprifoliaceae. Arbust VI. Fructe drupe ovoidale, netede, puţin
16
comprimate, la început verzi, apoi roşii, Se fierbe 3–4 minute. Se lasă acoperit
la maturitate negre strălucitoare, purtând 15–20 minute. Se strecoară. Se bea
la vârf caliciul persistent. conţinutul a 2 căni pe zi, cu înghiţituri
rare. Atenţie! Decoctul este folosit
sporadic în unele sate din ţară. Uz
extern. 1. Empiric, pentru tratarea de
scrântituri şi umflături: decoct, din
frunze şi vârfuri de ramuri. Se înmoaie
un prosop în decoctul obţinut şi se
aplică pe zona afectată de mai multe ori
pe zi. 2. Empiric, pentru tratarea de
paralizie: băi, cu decoctul obţinut din
RECOLTARE. Scoarţa (Viburni fierberea florilor.
cortex) se recoltează de pe ramurile Gemoterapie . Uz intern. 1. Pentru
tinere prin lunile aprilie-mai, la pornirea tratarea astmului, dispneei de etiologii
în circulaţie a sevei, când se desprinde diferite bronşite cronice asmatiformă, a
uşor. Se taie ramurile tinere şi tulpinile avortului habital, ameninţare de avort,
tinere, netede, care apoi se decojesc. În naştere prematură, eczemei atopice,
aceeaşi zi se fac inelări cu briceagul la hipoacuziei: macerat glicero-hidro-
15–25 cm care se unesc cu tăieturi alcoolic 1 DH, din muguri proaspeţi de
longitudinale. Bucăţile de scoarţă se dârmoz. Se iau 30-70 picături, de 1-2
desprind şi au formă de jgheab. Se usucă ori pe zi, în puţină apă. 2. Pentru
la soare. Uscarea artificială la 40–45 oC. tratarea altor boli, maceratul glicero-
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Scoarţa hidro-alcoolic 1 DH, obţinut din
conţine viburină, un complex ruzinos a dârmoz (Viburnum lanata) se asociază
cărui compoziţie încă nu a fost cu alte macerate glicero-hidro-
clarificată. Viburina, prin saponificare, alcoolice 1 DH, obţinute de la alte
produce acid valerianic. Mai conţine specii de plante: cu maceratul
saligenol, urme de alcaloizi, taninuri mlădiţelor proaspete de păducel
(Em. Grigorescu, I. Ciulei, Ursula alburiu (Crataegus oxyacantha) pentru
Stănescu, 1986). astm-nonalergic, de origine intrinsecă
PROPRIETĂŢI cu dispnee continuă. Se iau 50 picături,
FARMACODINAMICE. Principiile active odată pe zi în puţină apă, cu 15 minute
din scoarţă au o acţiune tonifiantă asupra înainte de masă; cu maceratul
sistemului nervos şi un rol sedativ asupra mlădiţelor proaspete de caprifoi negru
uterului. Scoarţa este folosită în (Lonicera nigra), pentru tuse
tratamentul dismenoreelor şi al convulsivă. Se iau 50 picături, o dată pe
hemoragiilor climacterice. Mai are zi, în puţină apă, cu 15 minute înainte
acţiune cardiotonică, în diluţii de până la de masă; cu maceratul părţilor aeriene
1/250.000. proaspete de dumbravnic (Melittis
MEDICINĂ UMANĂ. melyssophyllum), se iau 50-70 picături,
FITOTERAPOIE. Uz intern. 1. Pentru o dată pe zi, în puţină apă, cu 15 minute
tratarea afecţiunilor uterine, ca sedativ înainte de masă; cu maceratul
cardiotonic: a) tinctură alcoolică 1:5 se mugurilor proaspeţi de sânger (Cornus
administrează în doze de câte 10 picături sanguinea), pentru boala Basedow. Se
la fiecare 2 ore; b) extract-fluid, câte 50 iau 50-70 picături, o dată pe zi, în
de picături în 24 ore, repartizate în 3 puţină apă; cu maceratele mugurilor
reprize (Em. Grigorescu, I. Ciulei, Ursula proaspeţi de scoruş (Sorbus domestica)
Stănescu, 1986). 2. Empiric, pentru şi mlădiţele proaspete de laur ghimpos
tratarea durerilor interne: decoct, din 1–2 (Ilex aquifolium), pentru hipoacuzie sau
linguriţe fructe la o cană (250 ml) cu apă.
 17
surditate prin timpano-scleroză, prin precum şi pentru tratarea de reumatism
catar tubular sau spasm vascular. Se iau şi pecingini rebele.
50 picături, o dată pe zi, în puţină apă; cu DESCRIEREA SPECIEI. Rizom
maceratul mugurilor proaspeţi de scoruş gros, negricios, pivotant, lung până la
(Sorbus domestica), pentru acufene; cu 25 cm, cu resturi de frunze, scvame şi
maceratele mugurilor proaspeţi de frunze nedezvoltate. Întreaga plantă
smochin (Ficus carica), mlădieţelor lânos-păroasă. Tulpină înaltă de 5–
proaspete de zmeur (Rubus idaeus) şi 15(37) cm, purtând o singură floare.
amenţi proaspeţi de salcie (Salix alba), Frunze bazale, peţiolate, de 3 ori
pentru sterilitate feminină. Se iau 50-70 penat-sectate. Floare violetă-închis;
picături, o dată pe zi, în puţină apă, cu 15 perigon cu foliole îngust-eliptice, mari
minute înainte de masă; cu maceratul (2–3,5 cm); androceu din numeroase
amenţilor proaspeţi de salcie (Salix stamine; gineceu, din numeroase
alba), pentru dismenoree şi ovarialgie. Se carpele. Înflorire, III–IV. Fructe, nucule
iau 50-70 picături pe zi, în puţină apă, cu cu stilul lung şi păros.
maceratul mugurilor proaspeţi de coacăz
negru (Ribes nigrum) pentru astm. Se iau
50-70 picături, o dată pe zi, sau 30
picături de 3 orie pe zi, în puţină apă, cu
15 minute înainte de masă; cu maceratul
mugurilor proaspeţi de alun (Corylus
avellana), pentru forme de bronşită
cronică complicată cu emfizem sau cu
maceratul mlădiţelor proaspete de
rozmarin (Rosmarinus officinalis) în
forme alergice cronice decompensate. Se
iau 50-70 picături, o dată pe zi, în puţină
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
apă (F. Piterà, 2000).
plantei (Pulsatillae herba) se recoltează
în timpul înfloritului, pe timp frumos,
după ora 11. Se usucă la umbră. Prin
DEDIŢEI (Pulsatilla
uscare, dispare efectul toxic al plantei.
montana (Hoppe) Rchb), fam. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
Ranunculaceae. Plantă erbacee, perenă, este puţin studiată. Se ştie doar că ea
hemicriptofită, întâlnită în regiunea conţine anemonol, acid anemonic,
dealurilor şi de câmpie, prin locuri tanin.
ierboase; se mai numeşte dediţei albaştri, PROPRIETĂŢI
dediţei vineţi, degeţel, didiţei albaştri, FARMACODINAMICE. În medicina
pisicei; Germ: Berg-Kühschelle; Magh: populară plantei i se atribuie proprietăţi
Hegyi kökörcsin; Rus: Prostred gornâi. antispastice, sedative, antimicrobiene,
Răspândiţi în Europa: M-ţii. Alpi, antimitotice. Determină o inhibare a
Carpaţi, Podişul Transilvaniei, Dealurile peristaltismului intestinal, are acţiune
de Vest şi Piemontul Getic. sedativă asupra uterului. Împiedică
ISTORIC. Numele Pulsatilla înmulţirea microbilor şi diviziunea
provine de la cuvântul latin pulsare = a celulară. Extracţia alcoolică preparată
bate, a se agita, cu referire la stilele din planta proaspătă înlătură spasmele
nuculelor care se mişcă la cea mai mică dureroase gastrointestinale, sedează
adiere a vântului. Cunoscută din uterul, înlătură spasmele dureroase
Antichitate ca având utilizări medicinale aferente unor afecţiuni genitale
cu efect sedativ asupra sistemului nervos, (uretrite, ovarite, anexite, dismenoree,
blenoragie etc).
18
MEDICINĂ UMANĂ. congestive venoase: tinctura-mamă, se
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru administrează diluţiile centezimale de la
tratarea de spasme intestinale, afecţiuni a 5-a la a 30-a. 4. Pentru corizei şi
genitale (uretrite, ovarite, anexite, bronşitei (eventual cu tuse): tinctura-
dismenoree, blenoragie), aerofagie, mamă, se administrează diluţiile
afecţiune hepatobiliară: pulbere, doze de centezimale de la a 4-a (cazuri acute) la
0,05–0,10 g, iar ca sedativ uterin 20–50 a 7-a (cazuri cronice). 5. Pentru tratarea
picături tinctură. 2. Pentru tratarea de gastritei atonice, dispepsiei hipostenice
reumatism abarticular, nevralgie, sciatică, şi diaree: tinctura-mamă, se
tahicardie: infuzie, din 1 linguriţă plantă administrează în diluţiile centezimale
mărunţită peste care se toarnă o cană de la a 4-a la a 9-a (cazuri cronice). 6.
(200 ml) cu apă în clocot. Se lasă Pentru tratarea metastazelor uterine
acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea (arhit, ovarite sau mamite) şi
conţinutul unei cană pe zi. 3. Pentru gonococice: tinctura-mamă, se
tratarea paraliziilor şi parezelor nervilor administrează diluţiile centezimale a 4-
periferici: infuzie, din 1–2 linguriţe a şi a 5-a (M. Neagu Basarab, 1985).
plantă mărunţită la o cană (200 ml) cu
apă în clocot. Se lasă acoperită 15
minute. Se strecoară. Se bea o cană pe zi. DEDIŢEI MARI
4. Pentru tratarea nevrozelor, migrenelor, (Pulsatilla vulgaris Mill. ssp. grandis
bolilor interne, dismenoreei şi surexcitare (Wenderoth) Zamels), fam.
sexuală: infuzie, din 2 linguriţe plantă Ranunculaceae. Plantă erbacee, perenă,
mărunţită la o cană (200 ml) cu apă în hemicriptofită, întâlnită pe coaste
clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se ierboase, poieni, margini de drumuri; se
strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe zi mai numeşte adormite, adormiţele,
pentru tratarea nevrozelor şi ca brebenel, dădăţei, dădăţel mare, dădiţă,
anafrodizac; 1–2 căni pe zi contra dedeţei, dedeţei mari, dediţă, dediţei de
migrenelor. Uz extern. În paralizii şi pădure, dediţei vineţi, floarea paştelui,
pareze ale nervilor periferici, psoriazis: floarea ursului, floarea vântului, iarba
infuzie, din 2 linguriţe plantă uscată şi vântului, oiţe, oiţe albe, sisinei, spănţ
mărunţită la o cană (200 ml) cu apă în sufleţele, vânturele; Germ:
clocot. Se lasă acoperită 15 minute. Se Feldröschen, Kablam, Kuhblume,
strecoară. Se aplică cataplasme de mai Küchenschelle, Pluderheosn,
multe ori pe zi. Pluderhosen, Steinmützchen, Stematza;
Fitohomeoterapie . 1. Pentru tratarea Magh: Leánykökörcsin,
stazei venoase pasive cu oxigenare Leánykökörcsén, Szellörozsa, Varjú
sanguină deficitară, insuficienţei ovariene kikerics. Răspândit în Europa.
şi genitale, instabilităţii simpatice şi ISTORIC. Plantă cunoscută din
tiroidiene: tinctura-mamă, obţinută din Antichitate. Dacii o numeau diediethela
planta întreagă proaspătă, recoltată în de unde a derivat mai târziu numele de
momentul înfloririi, în aprilie-mai. Se dediţel (I. Pachia Tatomirescu, 1998).
administrează diluţiile centezimale de la Ea a fost folosită la vopsitul în verde şi
a 5-a în sus, până la a 30-a şi chiar mai albastru a lâni. I s-a atribuit şi
mult. 2. Pentru tratarea stazei venoase, proprietăţi medicinale. Din frunze se
acrocianozei, varicelor varicocelului, făcea o fiertură care se picura în ochi
flebitei, ulcerelor varicoase, degerăturilor, sau se spălau cu ea contra durerilor.
hiposistoliei, palpitaţiilor, dilatarea Copiii, culegeau primăvara florile şi le
cordului drept: tinctura-mamă, se dădeau pe la ochi pentru prevenirea
administrează diluţiile centezimale de la îmbolnăvirilor. Pentru întărirea
a 4-a la a 9-a. 3. Pentru tratarea organismului se făceau scăldători cu
hipomenoreei, anemoreei, tulburărilor
 19
tulpinile florifere. Cu florile uscate se anemonina, care, prin dimerizare,
afumau copiii care nu puteau dormi devine anemonină. Aceasta se poate
noaptea. Se punea pe o lopăţică puţin obţine prin antrenarea cu vapori de apă
jăratic, se luau 3 degete de flori şi se a plantei. Proto-anemonina conferă
presărau pe el, afumându-se patul şi sucului proaspăt al plantei proprietăţi
camera unde dormea copilul. Planta a vezicante, antibacteriene şi antimitotice.
mai fost folosită pentru tratarea PROPRIETĂŢI
animalelor (V. Butură, 1979). FARMACODINAMICE. Testările
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom farmacodinamice au demonstrat că
multicapitat, gros, cu muguri de frunze, anemonina acţionează asupra sistemului
acoperiţi cu scvame albe seriacee; din nervos central provocând convulsii la
partea inferioară pornesc rădăcini început, apoi hipnoză şi o stare de
adventive subţiri. Tulpină înaltă 10–35 paralizie care se extinde treptat, şi
cm, acoperită cu peri albi, lungi de cca 5 asupra muşchilor respiratori.
mm. Frunze involucrale adânc-sectate, cu Anemonina acţionează asupra centrilor
lacinii liniare, acoperite cu peri albi, cerebrali şi medulari. Acţiunea
lungi de cca 10 cm. Frunze bazale de mai convulsivă este de natură bulbară.
multe ori penat-sectate, păroase, mai ales Preparatele acţionează în special, asupra
pe peţiol. Flori solitare, violete, foarte sistemului nervos vegetativ, fiind
mari (7 cm diametru); perigon cu foliole eficiente asupra spasmelor dureroase
eliptice, la exterior seriaceu-păroase; aferente unor afecţiuni genitale ca
androceu cu numeroase stamine, mai orhite, uretrite, ovarite, anexite,
scurte cu 1/4 din lungimea periantului; dismenoree, blenoragie. Are acţiune
gineceu format din numeroase carpele. pozitivă şi asupra unor nevroze
Înflorire, III–IV. Fructe nucule, cu stil provocate de disfuncţii vegetative prin
lung-păros. Sunt grupate într-un apocarp. hiperexcitabilitate simpatică, nevralgii,
aerofagie de natură hepatobiliară,
spasme gastrointestinale.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
tratarea de amenoree, dismenoreei,
anexitelor, ovaritelor, uretritelor,
orhitelor, blenoragiei, nevrozelor,
spasmelor gastrointestinale, durerilor
articulare, tusei convulsive, eczemelor
se administrează cu precauţie: a)
pulbere, 20–40 centigrame pe zi; b)
extract fluid, doze de 0,15–0,30 g pe zi;
c) extract în alcool, doze 0,5–0,10 g pe
RECOLTARE. Părţile aeriene ale
zi; d) tinctură, doze 0,02–0,20 g pe zi.
plantei (Pulsatillae herba) se recoltează Uz extern. Planta este iritantă,
pe timp frumos, după ce s-a ridicat roua. vezicantă, de aceea tratamentul se
Se rup părţile aeriene fără a se smulge aplică cu mare precauţie şi pe durată
planta din pământ. Se usucă la umbră, în scurtă.
poduri acoperite cu tablă sau şoproane.
Se păstrează în pungi de hârtie, saci de
hârtie sau textili.
DEGEŢEL GALBEN
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine
(Digitalis grandiflora Mill), fam.
o glicozidă, denumită ranunculozida,
Scrophulariaceae. Plantă erbacee,
foarte labilă. Prin hidroliză, se
perenă, hemicriptofită, spontană, toxică,
transformă într-o lactonă numită proto-
frecventă prin luminişuri de pădure,
20
poieni, rarişti şi tăieturi de pădure, din
regiunea dealurilor până în cea
subalpină; se mai numeşte clopoţele,
degetar, degetariţă, degetărel,
degetărică, degeţel de pădure, floarea
degetarului, iarba degetarului, iarbă de
plămâni, iarbă de tripăl, năpăstrocel,
ţâţa oii, urechea boului; Germ:
Fingerhut, Gelbe Glöckelchen,
Grossblütiger Fingehaut; Magh: Gyüszü
fü, Gyüszüvirág, Sárga gyüszüvirág; Rus:
Naperstianka krupnoţvetkovaia; Ucr:
Napersteanka. Răspândit în Europa. RECOLTARE. Frunzele (Digitalis
ISTORIC. Numele Digitalis provine grandiflorae folium) şi florile (Digitalis
de la cuvântul latin digitus = deget, grandiflorae flos) se recoltează în luna
degetar, cu aluzie la forma corolei (I. iulie, pe timp însorit, după ora 11. Se
Grinţescu, 1960). Planta este cunoscută usucă la umbră, în camere aerisite, de
din vechime ca fiind veninoasă. Forma şi preferat în podurile caselor acoperite cu
culoarea florilor au condus la variatele tablă.
denumiri populare din diferite zone ale COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
ţării. Florile ori frunzele plantei au fost este puţin studiată. Au fost identificate
utilizate de către medicina populară în glicozide ale digitoxigenolului,
scopuri terapeutice. Ceaiul din aceste gitoxigenolului şi digoxigenolului,
părţi ale plantei se lua contra bolilor de unele din ele acetilate. Conţine
piept, pentru bătaie de inimă, contra aproximativ 2% saponozide. Are
astmului şi dropicei (hidropizie) cu toxicitate ridicată (Em. Grigorescu, I.
durere de piept (V. Butură, 1979). Ciulei, Ursula Stănescu, 1986).
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom PROPRIETĂŢI
oblic, scurt. Tulpină cilindrică, simplă, FARMACODINAMICE. Are acţiune
înaltă de 50–100 cm, în partea inferioară asemănătoare cu cea de la degeţelul
glabră, în cea superioară glandulos roşu (Digitalis purpurea şi Digitalis
pubescentă. Frunze inferioare alungit lanata). Principiile active pe care le
lanceolate, lungi de 10–20 cm, late de 2– conţine produc o creştere a puterii de
4 cm, acute, pe ambele feţe glandulos contracţie a miocardului (inimii).
pubescente; frunzele mijlocii ovat sau Urmează o rărire a bătăilor inimii şi o
eliptic lanceolate; frunzele superioare uşoară creştere a excitabilităţii centrilor
descrescente şi semiamplexicaule. Flori heterotropi cardiaci. Are loc o
galbene, nutante, grupate unilateral ameliorare a circulaţiei generale a
într-un racem terminal; caliciu cu lacinii sângelui. Planta se foloseşte sporadic şi
lanceolate, acuminate, glandulos sub supraveghere medicală în
pubescente; corolă la exterior glandulos insuficienţă cardiacă de diferite tipuri şi
pubescentă, la interior păroasă, deschis în cea însoţită de fibrilaţie arterială.
brună şi reticulată, cu vinişoare închis MEDICINĂ UMANĂ.
brune. Înflorire, VI–VIII. Fruct capsulă FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
ovoidală, glandulos pubescentă, mai destul de rar şi în cazuri izolate, se
lungă decât caliciul. Seminţe ovoidale, practică tratarea de insuficienţă
mai mult sau mai puţin colţuroase, de cardiacă: decoct, din un sfert de
culoare ruginie. linguriţă flori sau frunze uscate şi
mărunţite la o cană (250 ml) cu apă. Se
fierbe 2–3 minute. Se strecoară. Se bea
 21
pe parcursul unei zile cu mare precauţie. până la 70 (120) cm. Frunze bazale
Atenţie! La apariţia unor semne alungit-lanceolate şi atenuate în peţiol,
particulare de nelinişte sau stări rele care cele tulpinale eliptic-lanceolate, sesile,
nu au fost până atunci, se întrerupe semiamplexicaule, alterne. Flori
imediat tratamentul. El trebuie făcut albe-gălbui, nutante, grupate într-un
numai în prezenţa medicului. racem spiciform terminal,
glandulos-lânos, lung până la 25 cm;
caliciu cu 5 lacinii lanceolate, acute,
DEGEŢEL LÂNOS păroase; corolă urceolat-campanulată,
(Digitalis lanata Ehrh), fam. bilabiată, la exterior glandulos
Scrophulariaceae. Plantă perenă, pubescentă, în interior cu vinişoare
erbacee, terofită-hemicriptofită, cultivată brune; androceu din 4 stamine,
ca bienală, întâlnită spontan prin tufişuri, didiname; gineceu cu stil lung, stigmat
margini de pădure, rarişti, poieni, locuri trilobat. Înflorire, VI–VIII. Fruct,
pietroase din zona de câmpie (silvostepă) capsulă biloculară, protejată de caliciul
şi colinară; se mai numeşte cucenţă, persistent.
cucenţi, degetar, degetăriţă, degeţel de
câmp, ţâţa oii; Engl: Wooly foxglove;
Franc: Digitale laineuse; Germ:
Wolliger Fingerhut; Rus: Nepertianka
şerstistaia. Răspândită în Europa.
ISTORIC. Degeţelul lânos a fost
cunoscut din antichitate. Dacii ăl numeau
diessathel, diessathela, diessăţel, ziezăţel
de unde mai târziu a derivat numele de
degeţel lânos (I. Pachia Tatomirescu,
1998). Este cunoscută ca plantă
medicinală numai după primul război
RECOLTARE. Recoltarea frunzelor
mondial (E. Coiciu, T. Săveanu, 1955).
(Digitalis lanatae folium) începe când
Deşi planta este considerată un element
există o cantitate maximă de masă
al florei balcanice, primele culturi
vegetală şi un nivel ridicat al
experimentale s-au efectuat în SUA
conţinutului de lanatozidă C.
(California, 1917). Primele culturi în
Cercetările efectuate la ICCPT –
ţările europene s-au realizat în Germania,
Fundulea au evidenţiat că frunzele
Austria, Elveţia, Olanda, Cehoslovacia,
acumulează cantitatea maximă de
Rusia, Franţa. După cel de al doilea
principii active la vârsta de 3 luni (F.
război mondial, în 1945, planta este luată
Silva şi colab, 1964). Cantitatea de
în cultură şi de alte ţări europene.
lanatozida C este mai mare în frunzele
Necesitatea cultivării ei derivă din
aflate în stadiul vegetativ (F. Silva,
dezvoltarea studiilor farmacologice şi
1968). Planta în vârstă de 3 luni are cea
chimice corelate cu creşterea incidenţei şi
mai mare cantitate de frunze, cu
gravităţii bolilor vasculare. În România,
dimensiunile maxime şi cu un conţinut
cultura acestei plante a început în anul
ridicat de cardeolide. Recoltarea se face
1949, iar o creştere simţitoare a
manual pe vreme însorită, uscată. Pe
suprafeţelor cultivate a avut loc după anul
vreme umedă sau noroasă, conţinutul în
1965 (E. Păun şi colab, 1986).
lanatozida C scade în medie cu 70%.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
Începerea recoltării se face după ce s-a
pivotantă. Tulpină erectă, simplă sau
ridicat roua, după ora 10. Acumularea
ramificată, spre vârf lânos-păroasă,
cardenolidelor atinge maximum între
glabrescentă în partea inferioară, înaltă
orele 12 şi 14. La recoltare se foloseşte
22
secera sau un cuţit mai mare. Se evită glucoverodoxina (20–120 mg%),
recoltarea frunzelor prea îmbătrânite de lanatozida B (10–50 mg%), lanatozida
la baza rozetei şi cele tinere din mijlocul C (80–240 mg%) etc; flavone,
rozetei. Recoltarea începe de la un punct acetilcolină, colină, enzime şi
al tufei şi se continuă circular pe bioelementele Cu, Mo, Mn, Cr. Ni, V,
marginea exterioară a ei (E. Păun şi Sr, Ba (Viorica Cucu, C. Bodea,
colab, 1986). La ultima recoltă se taie Cristina Cioacă, 1982).
tufa în întregime. Frunzele tăiate se PROPRIETĂŢI
aşează în coşuri şi se transportă la locul FARMACODINAMICE. Planta are
de uscare. Producţia, 60–80 q/ha frunze importanţă terapeutică în medicina
proaspete; în condiţii de irigare, se poate umană şi veterinară. Ea conţine cinci
ajunge până la 120 q/ha. Uscarea se face lanatozide notate cu litere de la A la E.
la umbră, în strat subţire, în poduri, Glicozidele acestei specii sunt de trei ori
şoproane, camere bine aerisite la 15–20 oC mai active şi mai toxice decât ale
timp de 10–12 zile. Pe durata uscării, se degeţelului roşu. Cea mai activă dintre
întorc de câteva ori. Uscarea artificială la heterozidele cardiotonice este lanatozida
30–40oC. Depăşirea acestei temperaturi C. Are capacitate redusă de a se fixa de
produce scăderea conţinutului de serumalbumine. Doza de saturare este
cardenolide. Raportul de uscare variază de 2 mg zilnic, iar la întreţinere, 1 mg.
între 4 şi 4,8:1. Frunzele uscate se Efectul se instalează după circa 15
ambalează în saltele (bale) de pânză rară. minute de la administrare. Pragul
Se păstrează în încăperi curate şi uscate. maxim de activitate este la 1–2 ore.
La loturile semincere, recoltarea se face Această acţiune durează aproximativ 5
înainte de deschiderea fructelor de la zile. Eliminarea sa este rapidă şi
baza inflorescenţei. Plantele tăiate cu masivă. Pericolul de acumulare este
secera se leagă în snopi mici şi se aşează mic. Ca urmare, fenomenele toxice sunt
în glugi. După 4–5 zile se treieră. mai rare, atenuate şi reversibile. La
Seminţele obţinute se condiţionează cu supradozare, apar fenomene toxice ce se
vânturători, trioare şi selectare, la care se manifestă prin tulburări digestive,
reglează intensitatea vântului. Sămânţa tulburări ale ritmului cardiac şi uneori
condiţionată se usucă câteva zile într-un tulburări vizuale, manifestate prin
strat întins gros de 7–10 cm. Ambalarea imagini colorate în galben.
se face în saci de hârtie. Protecţia Administrarea substanţei se face în
muncii. Pentru lucrările de întreţinere a insuficienţe cardiace acute, în fibrilaţie
culturii, pentru recoltare, uscare şi arterială, în pregătirea preoperatorie sau
ambalare, nu se folosesc copii sau femei ante-partum a cazurilor de cardiopatii
gravide. După fiecare lucrare, muncitorii decompensate. Dozele sunt de 2–4 ori
trebuie să se spele pe mâini şi pe faţă cu mai mici decât cele recomandate la
apă şi săpun. Planta este toxică (E. Păun, degeţelul roşu (Em. Grigorescu, I.
A. Mihalea, Anela Dumitrescu, Maria Ciulei, Ursula Stănescu, 1986).
Verzea, O. Coşocariu, 1986). MEDICINĂ UMANĂ.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Frunzele FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
conţin peste 70 de glicozide cardiotonice tratarea de insuficienţe cardiace acute,
(0,40–0,70% la cele spontane şi 1,7% la fibrilaţie arterială, cardiopatii
cele cultivate); dintre acestea cele mai decompensate: la prescripţia medicului
importante sunt lanatozida A (80–240 mg cardiolog Lanatozid C drajeuri
%), glucodigitoxigenin-glucometilozida conţinând 0,25 mg lanatozid C, fiole a 1
(30–60 mg%), glucodigifucozida (10–40 ml conţinând 0,4 mg lanatozid C sub
mg%); digitalinum verum (20–120 mg formă de soluţie apoasă injectabilă şi
%), glucogitorozida (20–120 mg%), soluţie pentru uz intern, conţinând 0,10
g% lanatozid C; Nidacil, soluţie
 23
injectabilă 0,2 mg pe fiolă, comprimate a aici înainte, termenul s-a încetăţenit şi
0,2 mg glicozidă, supozitoare a 0,5 mg planta, cunoscută sub acest nume, este
acetildigitoxozidă, soluţie pentru uz consemnată în numeroase studii şi
intern, conţinând 50 mg la 100 ml folosit în majoritatea herbariilor.
soluţie; Digoxin, comprimate a 0,25 mg Începuturile folosirii plantei ca remediu
digoxină, fiole a 2 ml, cu 0,50 mg medicinal aparţin lui Parkinson (1560)
glicozidă şi soluţie pentru uz intern, în când recomanda seminţele ca leac
flacoane a 10 ml conţinând 50 mg% diuretic. În această perioadă şi după,
digoxină (Em. Grigorescu, I. Ciulei, medicina empirică folosea planta în
Ursula Stănescu, 1986). tratamentul epilepsiei, scrofulozei şi a
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz dispneei. Mai târziu, în decembrie 1775,
intern. Pentru tratarea insuficienţei medicul englez William Withering
cardiace, emfizemului pulmonar, ca tonic asigură administrarea documentată a
cardiac şi diuretic, se utilizează sub digitalei cu efect cardiotonic în
forma preparatelor farmaceutice insuficienţa cardiacă. Tot el o cercetează
Lanatozid C, drajeuri şi soluţii 1‰ per ştiinţific în anul 1785 şi o introduce în
os sau 0,4‰ injectabile intravenos, sau medicina umană cultă, pentru
Digoxin, comprimate conţinând 0,25 mg tratamentul hidropiziei. Bazele
sau soluţie injectabilă 0,5‰. concepţiilor contemporane asupra
digitalizării au fost puse de Eggleston
care prin studii de specialitate (1913–
1920) a realizat preparate standardizate.
DEGEŢEL ROŞU În România, introducerea şi
(Digitalis purpurea L), fam. fundamentarea terapiei digitalice a fost
Scrophulariaceae. Plantă erbacee, bienală făcută de C. C. Iliescu şi B. Teodorescu.
până la perenă, exclusiv de cultură, rar Ea a fost continuată de discipolii lor
sălbăticită în vecinătatea grădinilor şi (Leon S. Muntean, 1990). În ţara
plantaţiilor; se mai numeşte degetar, noastră, degeţelul roşu a început să fie
degetariţă, degetărel roşu, degetăruş, cultivat în Transilvania, începând cu
degetăruţ, deget roşu, degeţel, anul 1904, la Cluj.
năpăstrocel, ţâţa oii; Engl: Purple DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
foxglove; Franc: Digitale pourprée; pivotantă, lungă de 20–30 cm, cu
Germ: Fingerhut, Roter Fingerhut; ramificaţii subţiri şi foarte dese. În
Magh: Gyüszü virág, Piros gyüszüvirág; primul an formează numai o rozetă cu
Rus: Naperstianka krasnaia. Răspândit 15–20 frunze. Tulpina apare în al doilea
în Europa de Vest. an, înaltă de 30–120 cm, erectă,
ISTORIC. Planta este cunoscută din neramificată, alipit-cenuşiu-păroasă.
Antichitate. Ea este menţionată din Frunzele bazale alungit-ovate, cele
secolul I dHr în scrierile lui Dioscoride şi mijlocii eliptic-lanceolate, iar cele
Pliniu cel Bătrân. Dacii o numeau superioare sesile, crenat-dinţate; faţa
diéssathola, diezăţolă, ziezăţea, din care superioară zbârcită şi prevăzută cu peri
mai târziu a derivat numele de degeţea şi scurţi, rari; faţa inferioară cu peri deşi,
apoi degeţel roşu după culoarea florii (I. cenuşii; nervaţiune penată, evidentă.
Pachia Tatomirescu, 1998). În secolul al Flori tubulos-campanulate,
VI-lea, planta este menţionată în operele larg-deschise, roşii-purpurii, rar albe
anonime irlandeze (Meddygon Middwai). sau colorate intermediar între alb şi
Denumirea de Digitalis provine de la roşu, cu punctaţiuni negre în interior.
cuvântul latin digitus = deget, degetar, cu Înflorire, VI–VIII. Fruct, capsulă
aluzie la forma corolei. Această denumire ovoidă, pubescentă, cu două loji.
a fost dată de Tragus, în anul 1539. De Seminţe mici, ovoide, brune-deschis.
24
maximum 0,05%, corpuri minerale; fără
urme de apă pe produs. Protecţia
muncii. În perioada lucrărilor de
întreţinere, recoltare, manipulare se iau
următoarele măsuri: imediat după
activitate să se spele pe mâini; folosirea
măştilor de tifon la nas şi gură când se
lucrează cu produsul uscat; încăperile
unde se păstrează materia primă se
închid pentru a preveni intoxicările
accidentale. Primele simptoame de
intoxicare constau în scăderea
RECOLTARE. Frunzele (Digitalis
numărului bătăilor inimii (bradicardie),
purpureae folium) se recoltează încă din tulburări vizuale, greaţă (G. Rácz, şi
primul an de vegetaţie, din rozeta de colab, 1970). Se intervine prin spălături
frunze bazale când au vârsta de 80–90 de gastrice cu suspensie de cărbune activ
zile. În această fază, frunzele sunt mari, sau cu purgative. Nu se folosesc la
numeroase şi au conţinutul cel mai asemenea lucrări copii şi femei gravide
ridicat de principii active. Recoltarea (Leon S. Muntean, 1990).
începe cu prima decadă a lunii august şi COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
ţine până în octombrie. Ea se face pe Fructele conţin potasiu (1,99 mg%),
timp însorit, după ce s-a ridicat roua, calciu (0,93 mg%), fosfor (0,93 mg%),
între orele 10 şi 16, cel mai bine între sulf (0,238 mg%), magneziu (0,11 mg
orele 12 şi 14, când are loc acumularea %), sodiu (0,23 mg%), aluminiu (84,2
cea mai intensă de cardenolide. mg%), fier (61 mg%), zinc (8 mg%),
Recoltarea se face cu secera. Se taie brom (1,6 mg%), cupru (0,94 mg%),
frunzele în vârstă de 80–100 de zile, molibden (0,115 mg%), cobalt (0,038–
evitându-se tăierea celor tinere şi a 0,084 mg%), mangan (35–366 mg%),
vârfului de creştere. Frunzele recoltate se compuşi organici steroidici, cum sunt
pun în coşuri şi se transportă imediat la glicozidele cardiotonice grupate în seria
locul de uscare. Uscarea se face pe cale A, B, C, D. Seria A: purpureoaglicozida
naturală în încăperi aerisite, şoproane, A, digitoxina (digitalina),
magazii, remize, poduri acoperite cu glucodigitoxigenin-bisdigitoxozida,
tablă, în strat subţire, întorcându-se de digitoxigenin-bisdigitoxozida,
mai multe ori la intervale de 2–3 zile. glucoevatromonozida,
Uscarea artificială la temperaturi de 35– glucodigifucozida, digiprozida
40oC. Producţia de frunze proaspete este (digitoxigenin-fucozida),
de 5–6 t/ha, iar de frunze uscate de 1,5–2 glucodigitoxigenin-glucometilozida,
t/ha. Condiţiile tehnice de recepţie a digitoxigenin-glucometilozida,
produsului uscat prevăd următoarele digitoxigenin-monodigitoxida,,
impurităţi: maximum 5%, frunze (evatromonozida), odorozida,
brunificate; maximum 5%, frunze sub odorobiozida. Seria B:
dimensiunile admise; maximum 5%, purpureoaglicozida B, gitoxina,
resturi de tulpini şi peţioluri; maximum glucozitoxigenin-bisdigitoxozida,
0,25%, minerale; maximum 8%, gitoxigenin-bisdigitoxozida, (gitorozida,
umiditate. Condiţiile tehnice de recepţie a gitozida), digitalinum verum,
produsului proaspăt: maximum 5%, acetildigitalinum verum, strospezida,
frunze brunificate; maximum 5%, resturi gitorina, glucogitaloxina, gitaloxina,
de tulpini şi peţioluri; maximum 0,5%, glucogitaloxigenin-bisdigitoxozida,
frunze sub dimensiunile admise; gitaloxigenin-bisdigitoxozida,
maximum 0,1%, corpuri străine organice; glucolanadoxina,
 25
gitaloxigenin-monodigitoxozida, glicozidelor în fibra miocardului
(lanadoxina), glucoverodoxina, ajungându-se la doze toxice. În pauzele
verodoxina, 16-acetilgitoxina. Raportul planificate se administrează alte
dintre glicozidele A şi B variază în limite produse cardiotonice obţinute din
largi. Seria C cuprinde glicozide cu lăcrămioare (Convallaria majalis),
aglicon digoxigenină, iar seria D cu ruscuţă de primăvară (Adonis
aglicon diginatigenină. Mai conţine vernalis), viorele (Scilla bifolia). Doza
saponine spirostanice (digitonina, terapeutică trebuie calculată pentru
gitonina, tigonina, F-gitonina, fiecare bolnav în parte. Se are în vedere
digaloctotigonina, purpureagitozida etc), doza terapeutică necesară şi toleranţa
steroli, unele triterpene tetraciclice, pacientului faţă de doză. Uneori nu pot
antrachinone, acizii cafeic, ferulic, fi evitate unele efecte secundare,
p-cumaric succinic, izovalerianic, butiric, constând din tulburări ale ritmului
propionic, acetic, acetic, formic, citric, cardiac, tulburări gastrointestinale
izocitric), acetilcolina, colina, acid manifestate uneori prin vomă. Efectele
nicotinic. Florile conţin digitalinum secundare apar la doze mari.
verum, glucogitaloxina, sitosterol, Preparatele de digitală se resorb în
stigmasterol, campesterol, colesterol, proporţie de 90% şi se elimină greu.
24-metilencolesterol, glicozide Acţionează după 12 ore de la
spirostanolice, flavonide, acid cafeic, acid administrare. Digitoxina constituie
clorogenic etc. Seminţele conţin remediul de primă urgenţă:
numeroase glicozide cardiotonice din îndepărtează la scurt timp formele de
seria A şi B (0,5%), unele cardenolide tahicardie ale insuficienţei cardiace.
neîntâlnite în frunze, saponine, ulei gras MEDICINĂ UMANĂ.
etc (Viorica Cucu, Cornel Bodea, Cristina FITOTERAPIE. Pentru tratarea
Cioacă, 1982). cardiopatiilor se administrează conform
PROPRIETĂŢI prescripţiilor medicale: a) Digitalis –
FARMACODINAMICE. Frunzele plantei produs farmaceutic sub formă de
prezintă importanţă terapeutică în comprimate conţinând 0,100 g pulbere
medicina umană şi veterinară. Este unul frunze cu o activitate cardiotonică de 10
din cele mai importante medicamente UI/g; se administrează 2–3 comprimate
aflate în terapeutica mondială. Digitala pe zi, timp de 6–10 zile pentru
este, în doze terapeutice, un cardiotonic digitalizare lentă; b) pulbere, 0,1–1 g pe
vascular. Întăreşte mişcările cordului, zi; c) tinctură alcoolică 1:10, în doze
răreşte şi regularizează bătăile inimii, maxime de 1,5 g o dată şi maximum 6 g
măreşte amplitudinea bătăilor inimii. în 24 ore; d) sirop digitalină, 10–50
Presiunea arterială creşte ca rezultat al g/zi, în care 20 g conţine 1 g tinctură
măririi forţei de pompare a sângelui şi (Em. Grigorescu, I. Ciulei, Ursula
vasoconstricţiei capilarelor. Provoacă o Stănescu, 1986).
bună irigare renală cu efect diuretic Fitohomeopatie . Uz intern.
eficace, intervine ameliorativ în Tinctura-mamă se prepară din frunze
tulburările de circulaţie însoţite de staze din al doilea an de vegetaţie, recoltate
venoase, făcând să dispară edemele. cu puţin timp înainte de înflorire.
Responsabile de aceste acţiuni sunt Pentru tratarea afecţiunilor cardiace cu
saponozidele şi flavonidele din produs. puls lent, slab şi neregulat, slăbiciuni
După administrarea preparatelor de cardiace însoţită de aritmie, oligurie şi
digitalină efectul cardiotonic şi diuretic edeme cardiorenale, bradicardiei,
se menţine cca 2 săptămâni. pericardiei, miocarditei, asistoliei:
Administrarea preparatelor se face cu tinctura-mamă, se administrează în
pauze şi un timp nu prea îndelungat. diluţiile centezimale de la a 4-a la a 7-a.
Există pericolul acumulării şi fixării slăbiciunea bolnavului e maximă
26
dimineaţa, însoţită de depresie psihică, dindiniţă, dintele-dracului,
tristeţe, anexitate, frică de moarte, dintele-lupului, dinţii-babii, doi dinţi,
memorie slabă, paloare a feţei, cianoza iarbă roşie, lichitoare, păduchi de
buzelor, oligurie, dispnee. ţigani, puriţă, tariţă; Germ:
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz Dreiteiliger Zweizahn; Magh:
intern. Pentru tratarea insuficienţei Farkafog, Subás farkasfog; Rus:
cardiace cronice, insuficienţei cardiace Cereda trehrazdelnaia; Sârbo-cr: Kozji
subacute, insuficienţei valvulare, fibrilaţii rogovi. Răspândită în Europa, Asia;
auriculare, în stadiul de decompensaţie, introdusă în Australia.
hidropizii de origine cardiacă, emfizem ISTORIC. Numele Bidens provine
pulmonar: a) pulberi plantă în boluri; b) de la cuvintele latineşti bis = dublu, şi
pilule; c) infuzie, preparată dens = dinte, cu referire la fructe
extemporaneu, se filtrează, se (achene) care sunt 2–4-dinţate. Tot
administrează rece prin breuvaj bucal (se fructele cu prezenţa dinţilor spinoşi a
toarnă pe gât); d) macerat, din plantă sugerat şi numele popular dentiţă.
uscată şi mărunţită peste care se toarnă Planta este cunoscută din vechime ca
apă rece; se filtrează după 24 ore; e) având importanţă în medicina populară.
produs farmaceutic: Digitalină – soluţie Inflorescenţele ei se foloseau intern
1‰; f) produs farmaceutic: Digitalis – pentru proprietăţile lor diaforetice şi
comprimate 0,1 g; g) produs farmaceutic: diuretice, iar extern erau folosite la băi
Nidacil – comprimate, supozitoare, fiole, pentru întărirea copiilor mici.
soluţii; h) tinctură 10%. Dozele de DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
tratament cu infuzie sunt mari, medii şi fuziformă sau rămuroasă, deasă, Când
mici. Tratamentul se face fracţionat 3–4– creşte în apă, formează şi rădăcini
6 zile, cu pauze, pentru a evita adventive. Tulpină erectă, glabră, opus
acumularea: animale mari (cabaline, şi extins ramificată aproape la bază,
bovine), doze mari 4–5–8 g, doze medii înaltă de (8) 15–100 cm. Frunze opuse,
2–3–5 g, doze mici 1,2–2–3 g; animale ovate până la lanceolate, glabre, cele
mijlocii (ovine, caprine, porcine): doze inferioare 3-lobate, pe margine dur inciz
mari 0,2–0,5–1 g, doze medii 0,2–0,3 g, serate, peţiol, de obicei, aripat. Calatidii
doze mici 0,1–0,2 g; animale mici (pisici, solitare aşezate în vârful ramurilor, cu
câini): doze mari 0,05–0,5 g, doze medii foliole involucrale foliacee, cele interne
0,03–0,1 g, doze mici 0,02–0,05 g. alungit-ovate, gălbui-brunii. Nu are flori
Dozele de tratament cu tinctură: animale marginale ligulate. Receptacul paleaceu,
mari (cabaline, taurine), 10–25–50 ml; cu palei lanceolate. Înflorire, VII–XI.
animale mijlocii (ovine, caprine, Fructe, achene turtite, slab-păroase sau
porcine), 2–5–10 ml; animale mici glabre, fin-spinoase pe colţuri,
(pisici, câini), 0,2–0,5–1 ml (E. Neagu, prevăzute cu 2–4 sete spinoase.
C. Stănescu, 1985).

DENTIŢĂ (Bidens
tripartita L), fam.
Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
anuală, terofită, întâlnită prin mlaştini cu
şi fără turbă, şanţuri umede, în zona de
margine a lacurilor, râurilor, pe lângă
izvoare, fântâni, locuri ruderale umede,
comună în toate regiunile României; se
mai numeşte cânipioară, cârligior,
 27
RECOLTARE. Părţile aeriene ale strecoară. Se lasă să se răcească până la
plantei (Bidensi herba)se recoltează în călduţ. Se fac spălături locale cu
timpul înfloritului, respectiv în lunile pansamente sterile, de 3 ori pe zi.
iulie – septembrie, pe timp frumos, zi MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
însorită şi după ora 11. Se usucă în strat intern. Pentru tratarea plăgilor la
subţire, în poduri acoperite cu tablă. Se animale, şi a plăgilor cu viermi: infuzie
păstrează în pungi de hârtie la loc uscat. sau decoct, din 1 linguriţă plantă uscată
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Părţile şi mărunţită la o cană (250 ml) cu apă.
aeriene conţin ulei eteric, acid ascorbic, Infuzia şi decoctul se pregătesc după
carotenoide, substanţe tanante, flavonide aceeaşi reţetă ca şi la medicina umană.
şi cumarine (umbeliferină şi scepoletal), Uz extern. Se fac de 3 ori pe zi spălături
substanţe minerale. locale, folosindu-se un pansament steril.
PROPRIETĂŢI Se mai practică presărarea pe rană a
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene pulberii uscate a plantei sau prepararea
ale plantei sunt folosite în terapeutică de unei paste din pulbere de plantă şi apă
medicina etnoiatrică, umană şi şi aşezarea ei pe rană.
veterinară. Principiile active au rol
diuretic, sedativ, tonic, astringent,
sudorific, cicatrizant, uşor laxativ, efect DIOC (Centaurea
stimulator asupra circulaţiei arteriale şi phrygia L), fam.
amplitudinii contracţiilor cardiace. Nu Asteraceae/Compositae. Plantă erbacee,
este valorificată farmaceutic. Folosită perenă, hemicriptofită, spontană,
pentru tratarea afecţiunilor aparatelor întâlnită frecvent în zona dealurilor şi a
urinar şi cardiac, în stări febrile. Extern, munţilor, prin păşuni, fâneţe şi pe
serveşte la grăbirea vindecării rănilor, marginea pădurilor; se mai numeşte
urticariei şi scrofulozei la copii. bulecă, corobatică, fierea pământului,
MEDICINĂ UMANĂ. ghioc, iarba junghiului, sglăvoc, smoc,
FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric, vineţele, volovatic, zglavac, zglăvoc,
pentru tratarea afecţiunilor aparatului zglăvuc; Germ: Flockenblume.
urinar, afecţiunilor aparatului circulator Răspândită în Europa (montan).
şi combaterea stărilor febrile: a) infuzie, ISTORIC. Numele Centaurea
din 1 linguriţă plantă uscată şi mărunţită provine de la grecescul kentaurion,
peste care se toarnă o cană (250 ml) cu nume folosit de Hipocrate pentru o
apă în clocot. Se lasă acoperită 5–10 centaure medicinală. Genul Centaurea a
minute. Se strecoară. Se consumă fost prelucrat pentru Flora României de
conţinutul a 1–2 căni pe zi. Se bea cu către I. Prodan în colaborare cu E. I.
înghiţituri rare; b) decoct, din o linguriţă Nyárády, 1964. Planta vegetează
plantă uscată şi mărunţită la o cană (250 actualele meleaguri ale României încă
ml) cu apă. Se fierbe 2–3 minute la foc din Antichitate. Cunoscută probabil în
domol. Se strecoară. Se bea conţinutul a 2 scopuri fito-terapeutice de pe timpul
căni pe zi. Uz extern. Pentru tratarea dacilor, când ceaiul din tulpinile
rănilor în scopul grăbirii vindecării lor: florifere se lua contra tusei grele. În
a) infuzie, din o lingură plantă uscată şi Dobrogea, planta era folosită la
mărunţită peste care se toarnă o cană îmbăierea copiilor care aveau spasme. A
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă mai fost folosită pentru stimularea
acoperită 20 de minute. Se strecoară. Se ieşirii dinţilor la copii. Femeile bolnave
răceşte până la călduţ. Se fac spălături de poală albă (leucoree, scurgeri
locale, folosindu-se un pansament steril; vaginale) făceau ceaiuri pentru intern şi
b) decoct, din 1 lingură plantă uscată şi băi sau spălături vaginale pentru
mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se tratarea externă. Tratamentele fito-
fierbe 10 minute la foc domol. Se
28
terapeutice din trecut se păstrează şi atribuie proprietăţi astringente,
astăzi. antiinflamatoare şi diuretice. În
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom medicina populară se consideră că
gros. Tulpină erectă, simplă sau principiile active provoacă strângerea
ramificată în partea superioară, înaltă ţesuturilor, moderează secreţiile,
până la 1 m, scabră sau în partea uşurează cicatrizarea, face imposibilă
inferioară acoperită cu peri creţi. Frunze înmulţirea microbilor, împiedică sau
bazale ovat lanceolate, lung peţiolate, previne infecţiile microbiene, acţionează
atenuate în peţiol, acute, dinţate pe asupra epiteliului renal şi măreşte
margine; frunze tulpinale inferioare lat volumul de urină eliminată.
lanceolate şi scurt peţiolate, acute, MEDICINĂ UMANĂ.
dinţate; frunze tulpinale aflate în partea FITOTERAPIE. Uz intern. 1.
superioară a tulpinii au baza lată, sunt Empiric, pentru tratarea bolilor renale:
lanceolate, sesile, pe margine şi pe faţa decoct, din o linguriţă plantă uscată şi
inferioară posedă setule aspre, faţa mărunţită la o cană (250 ml) cu apă. Se
superioară este glabră sau acoperită cu fierbe 5 minute. Se lasă acoperită 20
peri rari. Flori liliachiu-roşiatice, cele minute. Se strecoară. Se bea conţinutul
marginale radiante, grupate în calatidii a 2–3 căni pe zi. 2. Pentru tratarea de
ovoidal globuloase, cu foliole involucrale tuse: decoct, din o linguriţă cu vârf
verzi nervat striate. Înflorire, VII–X. pulbere plantă uscată şi măcinată la o
Fructe achene lungi de 3–4 mm. Papus cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5
lung de cca 1 mm. minute la foc domol. Se strecoară. Se
îndulceşte cu miere de salcâm. Se bea
conţinutul a 1–2 căni pe zi. 3. Empiric,
pentru stimularea ieşirii dinţilor la
copii: infuzie, din o linguriţă pulbere
plantă uscată peste care se toarnă o cană
cu apă în clocot. Se lasă acoperită 15–
20 minute. Se strecoară. Se îndulceşte
cu miere de salcâm. Se dă copilului din
2 în 2 ore câte o linguriţă să bea. 4.
Empiric, pentru tratarea de leucoree:
infuzie, din o linguriţă pulbere plantă
RECOLTARE. Părţile aeriene ale uscată peste care se toarnă o cană (200
plantei (Centauri phyrigiae herba) sau ml) apă în clocot. Se lasă acoperită 20
numai părţile superioare ale plantei minute. Se strecoară. Se bea conţinutul
înflorite (Centaurii phyrigiae flos) se a 2–3 căni pe zi fără a fi îndulcite. Uz
recoltează în timpul înfloritului. Părţile extern. 1. Pentru tratarea femeilor
aeriene se prelucrează prin tăierea cu bolnave de leucoree: decoct, din 2
foarfecele de pomi sau cu un cuţit. Se linguri plantă uscată şi mărunţită la 500
usucă la umbră, în strat subţire, de ml apă. Se fierbe acoperit 5 minute la
preferat în podurile caselor acoperite cu foc domol. Se lasă să se răcească până
tablă. Se păstrează în săculeţ de pânză. la călduţ. Se strecoară. Se fac 3 spălături
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta vaginale pe zi (dimineaţa, prânz, seara).
nu este studiată. Sumar se cunoaşte din 2. Pentru înlăturarea spasmelor
determinările noastre că are în musculare la copii: decoct, din 200 g
compoziţia sa pectine, substanţe amare, plantă uscată la 10 l cu apă. Se fierbe 10
flavonoide şi compuşi acetilenici. minute. Se strecoară. Se îmbăiază
PROPRIETĂŢI copilul, după ce decoctul a suferit o
FARMACODINAMICE. Plantei i se uşoară diluţie.
 29
suprafeţe relativ mari, fiind semănat
DOVLEAC (Cucurbita mai ales printre porumb. Se estimează
pepo L), fam. Cucurbitaceae. Plantă cultivarea dovleacului pe o suprafaţă de
erbacee, anuală, terofită, alogamă, cca 400.000 ha. Culturile pure de
cultivată, originară din America Centrală dovleac ocupă o suprafaţă modestă, ce
(Mexic); se mai numeşte, berbiniţe, nu depăşeşte 5.000 ha (N. Zamfirescu,
bolovan, bostan domnesc, bostan V. Velican, N. Săulescu, I. Safta, F.
porcesc, bostan turcesc, bostănel, bostani Canţăr, 1965).
de porci, bostani de ţară, bubă, buroasă, DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
cabac, cucurbătă, cucurbetă, pivotantă, ramificată. Tulpină în 5
cucurbeată, cucurbetă porcească, muchii, aspru-păroasă. Frunze
cucurbete, cucurbete de nutreţ, cordiforme, puternic-pentalobate,
cucurbită, cucurbite româneşti, acoperite cu peri asprii, rigizi, spinoşi
curcubătă, curcubetă albă, curcubetă pe nervuri şi peţiol. Flori mari,
galbenă, curcubete, curcubetuşe, galbene-aurii, unisexuat monoice;
dolofani, dovleci, dovleac furajer, caliciu campanulat cu 5 lacinii; corolă
dovleci galbeni, dovleci pestriţi, dovleci gamopetală,
porceşti, dovlete, dovlete turcesc, duleţi, campanulat-infundibuliformă, lată de 7–
duvleac, harbuji, harbujoaică, harbuz, 10 cm; androceu cu antere unite.
hârboane, ivere, ivără galbenă, lobeniţă, Polenizare entomofilă. Înflorire, VI–IX.
libiniţă, lubă, lubeniţă, lubeniţă mică, Fruct peponidă ovală, rotund-ovală,
ludaie, ludaie de curechiu, ludaie alungită, verde cu diferite nuanţe când
porcească, ludan, ludăi, ludău, ludie, nu este ajuns la maturitatea fiziologică,
lurbă, pepenaş, pepene, pepene de porci, la maturitate galben-portocaliu. Miezul
pepeni porceşti, pepenuţ, tăbac, tătarcă, fibros, fad. Coaja tare, lignificată,
tătărcuţe rotunde, tâlv, tidvă, titvă, seminţe galbene, galbene-închis, netede
troacă, zbacă; Engl: Pumpkin; Franc: cu marginea pronunţată. Există şi forme
Citrouille, Courge pipon; Germ: cu seminţe golaşe.
Braut-Kürbis, Butter-Kürbis, Kürbis,
Gemeiner Kürbis, Großer Kürbis, Kilbes,
Schweins-Kürbis; Magh: Dinye,
Disznodinye, Disztök, Döblecz,
Fözeléktök, Fözö tök, Közönséges tök,
Sárga dinye, Tök, Uritök; Rus: Tâkva
obâknovennaia; Ucr: Harbuz, Ticva.
Răspândit în America Centrală, cultivat
în multe ţări din Europa.
ISTORIC. Dovleacul a fost luat în
cultură, pentru prima dată, în America,
încă din veacurile preistorice. În RECOLTAREA. Recoltarea
mormintele din acele timpuri au fost fructelor se face la maturitatea deplină.
găsite seminţe de dovleac. Popoarele Pe măsură ce se apropie de maturitatea
băştinaşe acordau dovleacului deosebită fiziologică, coaja se întăreşte, devine
importanţă. La debarcarea expediţiei lucioasă, pedunculul se zbârceşte, se
condusă de Cristofor Columb, au fost lignifică, iar fructul ia culoarea
găsite suprafeţe mari cultivate cu dovleac. normală. La recoltare, fructul se
În Europa, dovleacul a fost adus în cursul desprinde de tulpină (cunoscută sub
secolului al XVI-lea. Astăzi se cultivă în numele de vrej) împreună cu
aproape toate ţările din lume. În ţara pedunculul. Dacă se recoltează fără
noastră, cultura dovleacului ocupă peduncul, fructul, după un timp, începe
30
să putrezească de la locul de inserţie. excitabilitatea nervoasă, asigură nutriţia
Fructele neajuns la maturitate, încă verzi, organismului. Sunt recomandate în
se ţin la soare pentru maturizare. dispepsii, constipaţii, insuficienţă
Păstrarea dovleacului se face 2–3 luni şi renală, infecţii urinare, enterite,
chiar mai mult în camere bine aerate şi dizenterii, hemoroizi, afecţiuni cardiace,
uscate, la temperatura de 8–10 oC. diabet, prostatite, adenom de prostată,
Producţiile medii sunt de 20–30 t/ha, iar arsuri, inflamaţii ale pielii, plăgi atone,
cele maxime de 80–100 t/ha. Frunzele se insomnii, contra ascarizilor şi teniei.
recoltează pentru însilozare. Producţia de Seminţele sunt lipsite de toxicitate. În
frunze este de 15–18 t/ha masă verde. În România, mai ales în Transilvania,
culturile pure, producţia de seminţe este seminţele sunt folosite în tratamentul
de 400–700 kg/ha. Recoltarea se face cu hipertrofiei de prostată. Tratamentul nu
mâna. Recoltarea seminţelor (Curcubitae dă rezultate în cancerul de prostată. În
semen) se face toamna când fructul a Africa de Nord, Africa de Vest, în
ajuns la maturitatea deplină. Fructul Indiile de Vest planta este folosită în
(dovleacul), se crapă, seminţele se separă tratamentul cancerului.
de miez şi se usucă la soare sau la umbră MEDICINĂ UMANĂ.
în strat subţire. Se păstrează în săculeţ de FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
pânză, la loc uscat. tratarea prostatitei: a) seminţe decojite
COMPOZIŢIA CHIMICĂ. consumate ca atare, 150–200 g zilnic, în
Compoziţia chimică exprimată în două prize – dimineaţa şi seara; b)
procente din substanţa uscată este decoct, din 1 lingură seminţe
reprezentată de substanţe proteice nedecorticate zdrobite la o cană (200
(6,90%), substanţe grase (2,79%), ml) cu apă rece. Se fierbe 5 minute la
extractive neazotate (66,67%), celuloză foc potrivit. Se lasă vasul acoperit 15
(15,67%), cenuşă (7,97%), apă (90%). minute pentru a se răci până la călduţ.
Extractivele neazotate, atunci când Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi timp
fructul nu este copt, sunt formate, în cea îndelungat. După o cură de 3 zile, se
mai mare parte, din amidon. Spre observă efectele pozitive. 2. Pentru
maturitate, cantitatea de amidon scade şi tratarea insuficienţei cardiace cu edeme,
se acumulează zahăr. În timpul păstrării colitelor de putrefacţie cu constipaţie:
amidonul dispare complet. Miezul băutură de dovleac fiert pregătită din
dovleacului conţine caroten. Seminţele de 500 g miez fără seminţe. Se taie în
dovleac cu coajă conţin apă (9,10%), bucăţele. Se pune la fiert într-un vas
protide (30,19%), glucide (20,35%), emailat. Se fierbe până se înmoaie
cenuşă (4,76%). Seminţele fără coajă miezul. Se scurge apa într-un vas curat.
conţin apă (7,8%), protide (28%), glucide Miezul fiert se freacă cu lingura de
(13,03%), cenuşă (4,46%). În medie, lemn până se obţine o pastă fină.
conţinutul de substanţe grase este de 35– Acestui conţinut i se adaugă apa scursă.
38% până la 50–54%. Se amestecă cu lingura de lemn până la
PROPRIETĂŢI omogenizare. Se consumă întreaga
FARMACODINAMICE. Seminţele şi cantitate într-o singură zi, porţionând-o
miezul fructului au o importanţă în două. Jumătate se ia dimineaţa, iar
terapeutică în medicina umană şi restul seara. Pentru tratamentul
veterinară. Principiile active pe care le insuficienţei cardiace, cura durează 30
conţin acţionează vermifug, laxativ, de zile, iar în colite de putrefacţie până
diuretic, sedativ, nutritiv. Provoacă ce fenomenele de constipaţie dispar. 3.
eliminarea viermilor intestinali, uşurează Pentru tratarea insuficienţei cardiace cu
evacuarea conţinutului intestinului gros, edeme: suc, obţinut din 500 g miez de
măreşte secreţia şi excreţia de urină dovleac ajuns la maturitate. Se curăţă de
eliminată în timp, diminuează coajă şi seminţe, se porţionează şi se
 31
introduc în maşina centrifugă pentru (limbrici), teniei: seminţele decorticate
preparat sucuri. În lipsa acesteia, miezul frământate mărunt se administrează
se trece prin maşina de tocat, sau se dă pe prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât);
răzătoarea cu ochiuri mici. Materialul sub formă de boluri, seminţe frământate
obţinut se stoarce. Din sucul obţinut se în emulsie de ulei de floarea-soarelui
bea zilnic câte un pahar, timp îndelungat. sau miere. Se pot folosi şi seminţe
4. Pentru eliminarea viermilor intestinali nedecorticate. După 12 ore de la
(tenie, limbrici): a) seminţe, cojite şi aplicarea tratamentului, se
zdrobite în gură, bine mestecate, se administrează ulei de ricin prin breuvaj
consumă zilnic cantităţile de 150–250 g bucal. Uleiul de ricin stimulează
pentru adulţi, 100 g pentru copii de purgaţia. Dozele de tratament: animale
vârstă şcolară, 50 g pentru copii mici. Se mijlocii (ovine, caprine, porcine), 25–60
iau dimineaţa în priză unică. După 1–2 g; animale mici (pisici, câini), 5–10–15
ore se administrează un purgativ (ulei de g. Acţiune tenifugă drastică.
ricin, ceai laxativ); b) pastă, preparată
din 60 g seminţe decorticate, pisate, şi 20
g zahăr; se amestecă până se obţine o
pastă omogenă. Se mănâncă întreaga DOVLEAC
cantitate. La un interval de 6 ore se ia un TURCESC (Cucurbita maxima
purgativ. Cura durează 5 zile. În caz de Duch), fam. Cucurbitaceae. Plantă
nereuşită, se repetă; c) ulei antihelmintic, erbacee, anuală, terofită, alogamă,
preparat din 50 g seminţe decorticate, 30 cultivat în scopuri alimentare, furajere,
g ulei de ricin şi 1 lingură de miere. Se oleaginoase, în stare sălbatică
triturează seminţele bine în acest amestec necunoscută, originară din America de
până se obţine o pastă omogenă. Se ia Sud (Perú, Chile, Bolivia); se mai
câte un vârf de cuţit sau o jumătate de numeşte bicitoc, boloveni, munteneşti,
linguriţă din 10 în 10 minute. 5. Pentru bostan, bostan de ţară, bostani
eliminarea limbricilor, oxiurilor, teniei, moldoveneşti, bostani moldoveneşti de
tricocefalilor: a) decoct, din 50 g seminţe fript, bostani munteneşti, bostani
decojite la o cană (200 ml) de apă. Se turceşti, dovleac alb, dovleac turcesc,
fierbe 30 de minute, timp în care apa dovleac alb turcesc, dovleci fără vreji,
scade la jumătate. Se lasă la răcit. Se ia dovleci plăcintari, dovlete românesc,
întreaga cantitate, dimineaţa pe dovlete turcesc, dovleţi, dubleţi, dubleţi
nemâncate; b) emulsie, din 5 g seminţe dei turceşti, dupleţi, ludaie
decojite şi pisate la un pahar cu apă fiartă bolgărească, ludaie porcească, ludaie
şi răcită, 50 g sirop coajă de lămâie sau turcească de mâncat, ludaie, ludăi,
portocală; se amestecă bine cu o linguriţă ludăi albi, ludăi turceşti, ludâi,
până la omogenizare. Întreaga cantitate sămânţar, tigbă, tigve; Engl: Gourd;
se ia dimineaţa pe stomacul gol în două Franc: Courges; Germ: Feldkürbis,
prize la intervale de 5 minute. După cca 3 Kürbis; Magh: Döblec, Tök, Sütötök;
ore se administrează 2 linguri ulei de Rus: Tâkva bolşaia (Al. Borza, 1968).
ricin, se repetă o dată pe săptămână până Răspândit în America de Sud şi în alte
la eliminarea paraziţilor. Uz extern. ţări de pe glob inclusiv în toată Europa
Pentru tratarea arsurilor, înţepăturilor: unde se cultivă.
cataplasme cu pulpă crudă zdrobită, se ISTORIC. Cunoscut şi cultivat încă
pun pe locul afectat apoi se bandajează. din veacurile preistorice. A fost luat în
Se schimbă zilnic până la completa cultură pentru scopuri alimentare. În
vindecare. Europa a ajuns în cursul secolului al
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz XVI-lea. În România se cultivă printre
intern. Pentru tratarea ascarizilor
32
tulpinile de porumb. Culturile pure de PROPRIETĂŢI
dovleac turcesc sunt mici. FARMACODINAMICE. Seminţele şi
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină miezul fructului au importanţă
pivotantă, puternică, atingând în sol 2–3 terapeutică în medicina umană şi
m adâncime. Rădăcinile secundare se află veterinară. Principiile active pe care le
până la 50 m adâncime. Tulpină conţin acţionează vermifug, laxativ,
târâtoare, cilindrică, goală în interior, diuretic, sedativ, nutritiv. Provoacă
ramificată, cu peri rigizi, lungă de 4–5 m. eliminarea viermilor intestinali,
Posedă ramuri cu cârcei. La noduri uşurează evacuarea conţinutului
formează rădăcini adventive. Frunze intestinului gros, măreşte secreţia şi
mari, cordiforme, lungi de 10–25 cm, excreţia de urină eliminată în timp,
peţiolate, aspru-păroase. Cârceii pornesc diminuează excitabilitatea nervoasă,
de la baza lor. Flori unisexuat-monoice, asigură nutriţia organismului. Sunt
mari, galbene-aurii; cele mascule, recomandate în dispepsii, constipaţii,
lung-pedunculate, grupate 1–3 la insuficienţă renală, infecţii urinare,
subţioara frunzelor; cele femele, enterite, dizenterii, hemoroizi, afecţiuni
scurt-pedunculate, solitare. Polenizare cardiace, diabet, prostatite, adenom de
entomofilă. Înflorire, VII–XI. Fruct, prostată, arsuri, inflamaţii ale pielii,
peponidă voluminoasă, sferică, plăgi atone, insomnii, contra ascarizilor
sferică-comprimată, netedă sau şi teniei. Seminţele sunt lipsite de
zgrunţuroasă, argintie sau alburie, toxicitate. În România, mai ales în
diametrul 20–70 cm, greutate 30–100 kg, Transilvania, seminţele sunt folosite în
cu miezul afânat, dulce, de culoare albă tratamentul hipertrofiei de prostată.
sau portocalie. Seminţe mari, netede, albe Tratamentul nu dă rezultate în cancerul
sau bronzate. de prostată.
MEDICINĂ UMANĂ.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
tratarea prostatitei: a) seminţe decojite
consumate ca atare, 150–200 g zilnic, în
două prize – dimineaţa şi seara; b)
decoct, din 1 lingură seminţe
nedecorticate zdrobite la o cană (200
ml) cu apă rece. Se fierbe 5 minute la
foc potrivit. Se lasă vasul acoperit 15
minute pentru a se răci până la călduţ.
Se bea conţinutul a 2–3 căni pe zi timp
îndelungat. După o cură de 3 zile se
RECOLTARE. Dovleacul turcesc se observă efectele pozitive. 2. Pentru
recoltează la maturitatea deplină. Se tratarea insuficienţei cardiace cu edeme,
păstrează în camere bine aerate şi uscate, colitelor de putrefacţie cu constipaţie:
la temperatura de cca 10°C. băutură de dovleac fiert pregătită din
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine 500 g miez fără seminţe. Se taie în
apă (90,32%), substanţă uscată (9,68%), bucăţele. Se pune la fiert într-un vas
proteine (1,20%), grăsimi (0,20%), emailat. Se fierbe până se înmoaie
zaharuri (6,50–7,50%), celuloză (1,30%), miezul. Se scurge apa într-un vas curat.
cenuşă (0,82%), fosfor (41 mg%), calciu Miezul fiert se freacă cu lingura de
(16 mg%), fier (0,6 mg%), vitamina C lemn până se obţine o pastă fină.
(15 mg%). Seminţele conţin ulei Acestui conţinut i se adaugă apa scursă.
comestibil de bună calitate (Ileana Se amestecă cu lingura de lemn până la
Bereşiu, Florica Bendorf, Frumuşelul omogenizare. Se consumă întreaga
Laurenţiu, 1983). cantitate într-o singură zi, porţionând-o
 33
în două. Jumătate se ia dimineaţa, iar ricin, se repetă o dată pe săptămână
restul seara. Pentru tratamentul până la eliminarea paraziţilor. Uz
insuficienţei cardiace, cura durează 30 de extern. Pentru tratarea arsurilor,
zile, iar în colite de putrefacţie până ce înţepăturilor: cataplasme cu pulpă
fenomenele de constipaţie dispar. 3. crudă zdrobită, se pun pe locul afectat
Pentru tratarea insuficienţei cardiace cu apoi se bandajează. Se schimbă zilnic
edeme: suc, obţinut din 500 g miez de până la completa vindecare.
dovleac ajuns la maturitate. Se curăţă de MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
coajă şi seminţe, se porţionează şi se intern. Pentru tratarea ascarizilor
introduc în maşina centrifugă pentru (limbrici), teniei: seminţele decorticate
preparat sucuri. În lipsa acesteia, miezul frământate mărunt se administrează
se trece prin maşina de tocat, sau se dă pe prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât);
răzătoarea cu ochiuri mici. Materialul sub formă de boluri, seminţe frământate
obţinut se stoarce. Din sucul obţinut se în emulsie de ulei de floarea-soarelui
bea zilnic câte un pahar, timp îndelungat. sau miere. Se pot folosi şi seminţe
4. Pentru eliminarea viermilor intestinali nedecorticate. După 12 ore de la
(tenie, limbrici): a) seminţe, cojite şi aplicarea tratamentului se administrează
zdrobite în gură, bine mestecate, se ulei de ricin prin breuvaj bucal. Uleiul
consumă în cantităţile de 150–250 g de ricin stimulează purgaţia. Dozele de
pentru adulţi, 100 g pentru copii de tratament: animale mijlocii (ovine,
vârstă şcolară, 50 g pentru copii mici. Se caprine, porcine), 25–60 g; animale
iau dimineaţa în priză unică. După 1–2 mici (pisici, câini), 5–10–15 g. Acţiune
ore se administrează un purgativ (ulei de tenifugă drastică.
ricin, ceai laxativ); b) pastă, preparată
din 60 g seminţe decorticate, pisate, şi 20
g zahăr; se amestecă până se obţine o
pastă omogenă. Se mănâncă întreaga DOVLECEL
cantitate. La un interval de 6 ore se ia un (Cucurbita pepo L. convar. giromontia
purgativ. Cura durează 5 zile. În caz de Alf), fam. Cucurbitaceae. Plantă
nereuşită, se repetă; c) ulei antihelmintic, erbacee, anuală, alogamă, originară
preparat din 50 g seminţe decorticate, 30 probabil din Asia Mică, America
g ulei de ricin şi 1 lingură de miere. Se Centrală şi de Sud, după alţi autori din
triturează seminţele bine în acest amestec Africa; se mai numeşte berbeniţe,
până se obţine o pastă omogenă. Se ia bolovan, bostan domnesc, bostan
câte un vârf de cuţit sau o jumătate de porcesc, bostani turceşti, bubă,
linguriţă din 10 în 10 minute. 5. Pentru buroasă, cobac, cucurbete, cucurbete
eliminarea limbricilor, oxiurilor, teniei, de nutreţ, dolofani, dovlete, duleţi,
tricocefalilor: a) decoct, din 50 g seminţe duvleac, harbuji albi, ivere, lobeniţă,
decojite la o cană (200 ml) de apă. Se lubeniţă, ludaie porcească, lurbă,
fierbe 30 de minute, timp în care apa pepene, tăbac, tătarcă, tărtăcuţe, tidvă,
scade la jumătate. Se lasă la răcit. Se ia tâlv, troacă, zbacă. Răspândită aproape
întreaga cantitate, dimineaţa pe pe tot globul.
nemâncate; b) emulsie, din 5 g seminţe ISTORIC. Cunoscut încă din
decojite şi pisate la un pahar cu apă fiartă Antichitate, când se cultiva în America
şi răcită, 50 g sirop coajă de lămâie sau Centrală şi de Sud. În Europa, a fost
portocală; se amestecă bine cu o linguriţă adus în Evul Mediu de către turci. În
până la omogenizare. Întreaga cantitate timpul Renaşterii, Lobeliu i-a descris o
se ia dimineaţa pe stomacul gol, în două parte din proprietăţile terapeutice care
prize, la intervale de 5 minute. După cca sunt valabile şi astăzi. Astăzi, în Europa
3 ore se administrează 2 linguri ulei de este cultivat pe scară largă în ţările din
34
CSI, Ungaria, Italia, etc. În România, se 50 cm lungime, cca 15–20 cm diametru
cultivă în toate judeţele, pe suprafeţe mai şi devine galben-portocaliu. Se pretează
mari în jurul oraşelor sau al fabricilor de pentru cultura în câmp şi protejată.
conserve. RECOLTARE. Recoltarea fructelor
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină se face în funcţie de destinaţia lor.
pivotantă, ramificată. Tulpină scurtă, Pentru prelucrare în gospodărie sau
mijlocie sau lungă, târâtoare, puternic industrială se recoltează când au
ramificată, cu muchii longitudinale, lungimea de 6–10 cm cu corolă încă
ascuţite, aspru-păroase. Frunze mari, necăzută sau când au lungimea de 10–
pentalobate, lung-peţiolate, cu nervuri 20 cm şi 6–12 cm diametru. Producţia
proeminente, aspru-păroase. Flori mari, este de 6–10 t/ha, la fructele mici şi 20–
galbene, unisexuat monoice. Cele 30 t/ha la fructele cele mai mari. La
mascule au anterele staminelor unite şi recoltare şi pe timpul manevrării lor
apar înaintea florilor femele. Polenizare trebuie să se lucreze cu grijă pentru că
entomofilă. Înflorire, VI–IX. Fruct, fructele sunt foarte perisabile.
melonidă alungită, Recoltarea la culturile timpurii începe la
verde-galbenă-portocalie. Pulpa fructului sfârşitul lunii iunie, iar la culturile
fragedă, suculentă, apoi aţoasă, tare. succesive recoltarea se încheie la
Coaja la maturitate devine tare. Seminţe venirea temperaturilor coborâte.
mari, netede, albe-gălbui. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Fructele
conţin protide (2,60%), hidraţi de
carbon (4–7%), mici cantităţi de
grăsimi, sodiu (1 mg%), potasiu (270
mg%), calciu (15 mg%), fosfor (30 mg
%), fier (0,6 mg%), As, Cd, Pb, Hg,
vitamina A (230 mg%), vitamina B1
(0,05 mg%), vitamina B2 (0,05 mg%),
vitamina C (cca 1 mg%), niacină (0,4
mg%). Seminţele conţin ulei gras
(35%), fitosterine, cucurbitol, lecitină,
SOIURI. Dovlecelul posedă un
zaharuri, enzime, rezine.
număr redus de soiuri. La noi sunt PROPRIETĂŢI
preferate cele cu fructul uniform colorat FARMACODINAMICE. Compoziţia
(verde-albicios); în alte ţări sunt apreciate chimică recomandă patisonul drept
soiurile cu fructul dungat longitudinal, legumă dietetică, cu conţinut mai redus
care de altfel sunt şi mai productive. De de glucide, bogat în celuloză şi
Italia (Cocozella), soi semitimpuriu. componente minerale. De reţinut că
Tulpina mijlocie. Frunze puternic lobate, fructele tinere sunt mai bogate în
marmorate. Fructul mult alungit cu dungi majoritatea componentelor chimice şi
longitudinale, alterne, verzi închis sau mai sărace în celuloză şi siliciu decât
alb-verzui. Se pretează pentru cultura în fructele cu diametrul mare. Fructele
câmp şi cultura protejată. Fără vrej, soi tinere sunt superioare calitativ fructelor
timpuriu şi productiv. Are creştere mature. Pulpa fructului are proprietăţi
viguroasă. Tulpina este scurtă şi puternic analeptice, stimulează sistemul nervos
ramificată. Fructul este cilindric, cu vârf central, îmbunătăţind funcţiile
rotunjit, de culoare albicioasă-verzuie, iar psihomotorii, respiraţiei, circulaţiei
când e mare devine albicios-mat. Pentru sangvine, centrilor nervoşi medulari,
prelucrare casnică şi industrială, se stimulează digestia şi măreşte puţin
foloseşte încă înainte de căderea corolei, diureza. Poate fi folosit pentru
dar şi când are 20–30 cm lungime. La stimularea sistemului nervos central,
maturitatea fiziologică fructul atinge 40– stimularea funcţiilor aparatului
 35
respirator, funcţiilor cardiovasculare, DRACILĂ (Berberis
stimularea centrilor nervoşi medulari etc. vulgaris L), fam. Berberidaceae. Arbust
Seminţele au acţiune terapeutică de indigen, erect, ghimpat, microfanerofit,
eliminarea viermilor intestinali şi de întâlnit sporadic în toată ţara, în
tratare a prostatitei. Extern, pulpa are regiunea de coline, frecvent cultivat în
rolul de stimulare a vindecării rănilor. parcuri, grădini publice, perdele
MEDICINĂ UMANĂ. forestiere de protecţie; se mai numeşte
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru acriş roşu, agriş, agriş roşu, cătină de
tratarea afecţiunilor nervoase, râuri, ciulini, cloceni, corleş, dracenă,
afecţiunilor intestinale, urinare, cardiace, dracină, dragină, drăcilă, drăcină,
în diabet, artrită, reumatism: consumat, drăghină, drăgină, glojdan, holeră,
în preparate culinare obişnuite sau lemn galben, măcriş boieresc, măcriş
dietetice. 2. Pentru combaterea viermilor cu spin, măcriş de râuri, măcriş de
intestinali: a) seminţe, cojite şi zdrobite spini, măcrişel, măcrişul caprei, măcriş
în gură se consumă zilnic în cantităţile de de câmp, măcriş, iepuresc, măcriş
150–250 g pentru adulţi, 100 g pentru păsăresc, măcriş spinos, măcriş spin;
copii de vârstă şcolară, 50 g pentru copii Engl: Berbery, Devil’s bit; Franc:
mici; se consumă dimineaţa în priză Épine-vinette, Oseille épineuse; Germ:
unică. După 1–2 ore se administrează un Berberitze, Berberitzenstrauch,
purgativ (ulei de ricin sau ceai laxativ); Gemeiner Sauerdorn, Sauerdorn,
b) pastă, preparată din 60 g seminţe Sauerrach, Schäszburger Agresch,
decorticate, pisate şi 20 g zahăr. Se Weinphlädding, Wält, Gemeiner
amestecă până se obţine o pastă fină Strauch; Magh: Botbálya, Leánysom,
omogenă. Se mănâncă întreaga cantitate. Makris, Sóskafa, Sóskabokor, Savanyú
La un interval de 6 ore se ia un purgativ. sóskabokor, Veres sóskafa, Közönséges
Cura durează 5 zile. În caz de nereuşită, sóskafa, Veresegres; Pol: Kwasnica,
se repetă; c) ulei antihelmintic, preparat Kalina Wleska; Ucr: Kesles; Sârbo-Cr:
din 50 g seminţe decorticate, 30 g ulei Drac. Răspândit în Europa.
ricin şi 1 lingură de miere. Se triturează ISTORIC. Planta este cunoscută
seminţele bine în acest amestec până se din Antichitate. Numele Berberis are
obţine o pastă omogenă. Se ia câte un provenienţă arabă, fructul plantei fiind
vârf de cuţit sau ½ linguriţă din 10 în 10 numit Berberys. Pentru Flora
minute. 3. Pentru tratarea prostatitei: a) României, planta a fost prelucrată de Al.
seminţe decojite consumate ca atare, Beldie, 1955. Din vechime, planta a fost
150–300 g zilnic în 2 prize – dimineaţa şi folosită de moşii şi strămoşii noştri
seara; b) decoct, din 1 lingură seminţe pentru tratarea bolilor de ficat, stomac,
nedecorticate zdrobite la o cană (200 ml) întărirea gingiilor, precum şi la vopsitul
de apă rece. Se fierbe 5 minute la foc lâni şi a pielii. Decoctul din frunze se
potrivit, se lasă vasul acoperit 15 minute lua contra gălbenării (hepatită), iar cel
pentru a se răci până la călduţ. Se bea din rădăcini se lua în boli de rinichi şi
conţinutul a 2 căni pe zi, timp contra constipaţiei. Decoctul de fructe,
îndelungat; c) pastă, preparată din 60 g numit fiertura din boabe, se lua pentru
seminţe decorticate şi pisate şi 20 g calmarea durerilor de stomac (V.
zahăr, se amestecă bine. Se mănâncă Stanciu, 1933). Zeama de fructe diluată
întreaga cantitate dimineaţa sau seara. Uz cu apă se bea cu răcoritor în fierbinţeala
extern. Pentru tratarea arsurilor, frigurilor (N. Leon, 1903). Dulceaţa din
înţepăturilor: pulpa crudă, bine zdrobită, fructe se lua pentru durerea de piept (V.
se aplică pe locul afectat şi se bandajează. Bianu, 1910). N. Leon (1903)
menţionează această plantă în lucrarea
sa Istoria naturală medicală a
36
poporului român, precizând folosirea ei POPRIETĂŢI
din vechime. FARMACODINAMICE. Scoarţa şi
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină fructele arbustului au importanţă
pivotantă, groasă până la 4 cm, terapeutică în medicina umană cultă şi
cenuşie-gălbui la exterior, galbenă în tradiţională (etnoiatrică). Din numărul
interior. Tulpină înaltă până la 3 m, cu mare de alcaloizi care au fost izolaţi din
scoarţă cenuşie-deschis. Ramuri scoarţă, 3 (berberina, berbamina şi
muchiate, cenuşii sau cenuşii-gălbui, oxiacantina) au proprietăţi
prevăzute cu spini trifurcaţi, proveniţi din farmacodinamice deosebite. Berberina şi
transformarea nervurilor frunzei; spre berbamina imprimă produsului acţiune
vârful ramurii spinii pot fi simpli. Frunze colagogă, coleretică, tonic-stomahică,
simple, ovat-eliptice sau eliptice, spre hemostatică, hipotensivă, antispastică,
bază cuneate, spinos-serate, glabre, bacteriostatică, citostatică, febrifugă,
peţiolate. Flori mici, galbene (cu 6 sepale, diuretică; stimulent respirator.
6 petale, 6 stamine), dispuse în raceme Berberina favorizează eliminarea bilei
aplecat-pendente. Înflorire, V–VI. Fruct, prin stimularea contracţiilor vezicii
bacă elipsoidală, roşie, brumate, gust biliare; stimulează secreţiile celulei
acru, astringent. Se coc prin septembrie. hepatice şi, prin aceasta, volumul de
Seminţe ovate, slab-carenate. Lăstăreşte bilă (fiere) secretat; favorizează digestia
şi drajonează. prin excitarea sucurilor
gastrointestinale; opreşte hemoragia;
diminuează tensiunea arterială;
diminuează sau înlătură contracţiile
muşchilor netezi din organele interne;
împiedică înmulţirea bacteriilor şi
distrugerea lor, în deosebi a bacilului
tuberculozei; împiedică sau stopează
înmulţirea celulelor canceroase;
diminuează febra; măreşte cantitatea de
urină eliminată în timp; stimulează
respiraţia. Oxicantina are o acţiune
RECOLTARE. Scoarţa (Berberidis
vasodilatatoare şi hipotensivă. Dilată
cortex) se recoltează de pe tulpină şi
vasele sanguine şi diminuează tensiunea
rădăcină prin lunile martie – aprilie. Se
arterială. Pentru aceste proprietăţi,
usucă la soare sau în încăperi aerate.
planta este folosită în tratamentul
Uscarea artificială la 40oC. Fructele
icterului (hepatitei), metroragiilor,
(Berberidis fructus) se recoltează în
afecţiunilor hepatobiliare, tuberculozei –
septembrie – noiembrie când ajung la
în asociere cu alte tuberculostatice,
maturitatea deplină, prin tăierea
potenţându-le activitatea. În tratamentul
ciorchinelui. Uscarea se face exclusiv
leyshmaniozei, berberina este mai activă
artificial la temperatura de 50–60 oC. Apoi
decât chinina în diluţii de 1:80.000.
se separă de codiţe. Se păstrează în saci
Berberina acţionează rapid şi de scurtă
de pânză sau hârtie.
durată; berbamina şi oxicantina
COMPOZIŢIA CHIMICĂ. Rădăcina
acţionează tardiv şi cu efecte de durată.
conţine alcaloizi (2–3%) reprezentaţi de
Din rădăcinile tinere, proaspete, se
berberină, berberubină, iatrorizină,
prepară tinctura-mamă, utilizată în
palmatină, columbamina, berbamina,
diferite diluţii pentru tratarea diferitelor
oxiacantina; în scoarţă mai există
boli. Scoarţa tulpinii posedă principii
taninuri, acid chelidonic, rezine etc.
active cu acţiune hipotensivă şi
Fructele conţin glucoză (5%), fructoză,
vasodilatatoare, stimulează funcţiile
acid malic, gume, pectine, vitamina C.
celulelor hepatice, stimulează contracţia
 37
vezicii biliare, favorizând eliminarea Gemoterapie . Uz intern. 1. Pentru
bilei, măreşte pofta de mâncare. Scoarţa tratarea bolilor nefropatice, insuficienţă
este recomandată în disfuncţiile hepatice, excretorie renală, cistopielite, litiază
ca eupeptic, în bolile de stomac, în renală, colici renale, diateză urică,
hipertensiune, constipaţii cronice, eczeme litiază biliară, colecistită, colici
de natură hepatică. colelitiazici, hepatopatie, icter,
MEDICINĂ UMANĂ. reumatism articular şi muscular,
FITOTERAPIE. Uz intern.1 Pentru rigiditate articulară, afecţiuni gutoase
combaterea constipaţiilor cronice, reumatice, hipo-suprarenalism, erupţii
tratarea hemoroizilor, stimularea pruriginoase, pustuloase, veziculoase şi
secreţiilor salivare şi gastrointestinale: pentru drenajul hepatic, colicistic, renal
decoct, din 1 linguriţă pulbere scoarţă la şi cutanat: macerat glicero-hidro-
o cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 5 alcoolic 1 DH, din scoarţa proaspătă de
minute. Se lasă să se răcească 10–15 rădăcină. Se iau 30-50 picături, de 1-3
minute. Se filtrează. Se bea conţinutul a ori pe zi, în puţină apă (F. Piterà, 2000).
1–2 căni pe zi cu 30 de minute înainte de
a mânca. 2. Pentru stimularea digestiei şi
funcţiilor hepatice, combaterea DRAGAVEI (Rumex
balonărilor: pulbere de scoarţă, se ia câte crispus), fam. Polygonaceae. Plantă
un vârf de cuţit cu 30 de minute înainte erbacee, perenă, hemicriptofită,
de masă. Uz extern. 1. Pentru întărirea întâlnită prin locuri virane, ruderale,
gingiilor, tratarea inflamaţiilor cavităţii fâneţe, păşuni, comună în întreaga ţară,
bucale şi gâtului: decoct, din 1 lingură de la şes până în regiunea subalpină; se
pulbere scoarţă la 500 ml apă. Se fierbe mai numeşte brobghi, brozdii,
10 minute. Se strecoară. Se foloseşte în crestăţele, hrenuţ, limba boului,
gargară şi ca apă de gură. 2. În alte boli măcrişul calului, sceavă, steavă,
externe ca hemoroizi, herpesul circinat, steghie, stegie, stevie, stezie, şteavă,
eczeme etc: decoct, din 1 lingură pulbere şteghie, ştegie, ştevie, ştevie craţă;
la 250 ml apă. Se fierbe 10 minute. Se Germ: Brustur, Krauser Ampfer,
lasă să se răcească până la călduţ. Se Krauser Sauerampfer, Krausampfer,
strecoară şi se fac badijonări locale. Kruadnmakarisch, Krötenampfer,
Fitohomeopatie . 1. Pentru drenare Ochsenzahn, Ochsenzahnwurzel,
renală şi hepatică, în azotemii, litiază Ochsenzunder, Ochsenzunge,
urinară, insuficienţă renală, disurie, Ochsenzungenblatt, Pipirick,
reumatism sau afecţiuni cutanate cu Roßampfer, Spißampfer, Stäsche;
tulburări renale şi hepatice, gută, Magh: Ló sóska, Ló sócska. Răspândită
hidronefroză, nefrită, nefroptoză, în Europa, Asia, America.
angiocolită: tinctura-mamă, se foloseşte a ISTORIC. Planta este cunoscută
3-a diluţie decimală. 2. Pentru tratarea din vechime. Ea a fost folosită
reumatismului agravat, însoţit de primăvara, în stare crudă, la ciorbe. Pe
tulburări hepatice sau renale: tinctura- de altă parte, a fost folosită de medicina
mamă, se folosesc diluţii între a 3-a populară pentru vindecarea de bube,
decimală şi a 5-a centezimală. 3. Pentru răni, pecingine, dureri interne etc.
tratarea colicilor nefritice, litiazei biliare Reţetele au fost transmise din generaţie
în stare cronică şi colică, litiazei renale în generaţie cu cca 2000 de ani în urmă.
prin variabilitatea şi alternanţa Pentru vindecarea bubelor, seva
cantitativă şi calitativă a urinei, în dureri frunzelor se storcea pe ele. Bubele dulci
lombare: tinctura-mamă, se folosesc şi pecinginea se tratau cu zeama din
diluţii între a 3-a zecimală până la a 4-a frunze şi rădăcini pisate. Pentru
centezimală, se ia un vârf de cuţit cu 30 vărsături se foloseau seminţele asociate
de minute înainte de masă.
38
cu coajă de porumbar, care se fierbeau şi maturitate. Se taie vârfurile plantei, se
apoi zeama obţinută se bea. După lasă la uscat, apoi se freacă în palme
descoperirea obţinerii prin distilare a pentru detaşarea seminţelor. Acestea se
rachiului, în acesta se plămădea rădăcina separă de impurităţi. Frunzele (Rumicis
pisată şi se lua contra durerilor interne. folium) sunt folosite proaspete.
M. Bucşe, V. Giurcă, A. Marossy COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
precizează în lucrarea lor Contribuţii la nu este studiată. Sumar se cunoaşte că
cunoaşterea medicini populare din ea conţine emodină 0,1%, zaharuri,
bazinul Crişului Negru (1970) că planta a oximetilantrachinone, tanin (5,5%),
mai fost folosită de medicina populară acizi organici, fitosteroli, ulei eteric,
veterinară pentru tratarea animalelor care vitamina C şi K, fier (0,63%).
urinau sânge sau pentru a nu deveni PROPRIETĂŢI
sterpe. Dragaveiul se fierbea cu FARMACODINAMICE. Medicina
steregoaie (Veratrum album), iar decoctul populară atribuie principiilor active din
se folosea pentru tratarea de scabie la rădăcină proprietăţi astringente,
animale. laxative, cicatrizante, dezinfectante,
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom antiseptice, depurative, antiscorbutice,
aproape lemnos. Tulpină erectă, tonice. Efectul antiseptic este dat de
muchiată, simplă sau ramificată. Frunze polifenoli, iar cel astringent de taninuri.
inferioare groase, alungite sau Părţilor aeriene ale plantei le atribuie
alungit-lanceolate, pe margini foarte mult proprietăţi antiscorbutice şi laxative, iar
ondulate-crispule, la vârf obtuze sau fructele au proprietăţi antidiareeice şi
acute, la bază abrupt îngustate, lung laxative. Principiile active din rădăcină
peţiolate; frunzele tulpinale lanceolate, au acţiune hemostatică locală, purgative
acute, scurt peţiolate, pe margini foarte uşoare, favorizează procesul de
mult ondulat-crispule. Flori hermafrodite vindecare (epitelizare) a rănilor,
sau femele dispuse în verticile şi grupate înlătură posibilitatea de înmulţire a
într-o inflorescenţă erectă; lacinii interne microbilor, activează procesele de
perigoniale triunghiular-ovat-cordate sau eliminare din corp a toxinelor pe cale
rotunde. Înflorire, VII–VIII. Fructe gastrointestinală şi renală, combate
nucule. scorbutul, tonifiază organismul.
Principiile active din frunze au acţiune
antiscorbutică, antianemică,
hemostatică. Frunzele reprezintă un
remediu popular în scorbut, sângerări,
anemie, cloroză. Frunzele au acţiune
antidiareeică şi sedativă. Combate
diareea şi intervine favorabil în
afecţiunile inflamatorii acute ale
intestinului; diminuează excitabilitatea
nervoasă, instalează liniştirea şi
RECOLTARE. Rădăcina (Rumicis favorizează somnul.
radix) se recoltează şi este utilizată MEDICINĂ UMANĂ.
proaspătă. Pentru iarnă, se recoltează FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
toamna, prin septembrie sau octombrie, înlăturarea toxinelor din corp, tonifierea
înainte de a da îngheţul. Rădăcina se taie organismului, tratarea de scorbut: a)
în fragmente lungi de 10–15 cm şi groase extracţie apoasă, din rădăcina
de 2–3 cm. Se usucă la soare sau în podul proaspătă, rădăcina scoasă din pământ,
caselor acoperite cu tablă, într-un singur se spală, se taie rondele şi apoi se
strat. Fructele (Rumicis fructus) se pisează, după care se acoperă cu apă cu
recoltează toamna când au ajuns la 2–4 cm peste nivelul sedimentului; se
 39
amestecă cu o lingură de lemn şi se lasă 5 răguşeală catarală la aer rece: tinctura-
ore, după care se strecoară şi se bea mamă, preparată din frunze şi flori
înainte de masă cu 30 de minute în proaspete (recoltate din martie până în
cantităţile de 50 g dimineaţa, 50 g la luna mai), se administrează diluţiile de
prânz şi 50 g seara; b) decoct, din o la a 3-a decimală la a 4-a centezimală.
linguriţă cu vârf rădăcină uscată şi 2. Pentru diaree cutanală matinală,
mărunţită (măcinată) la o cană (250 ml) acută, subacută şi cronică, unde adeseori
cu apă. Se fierbe 3–4 minute. Se lasă în timpul defecaţiei intervine o tuse
acoperită să se răcească până la călduţ, se uscată şi obositoare: tinctura-mamă, se
strecoară, se bea conţinutul a 2–3 căni pe administrează în diluţia a 4-a
zi. 2. Pentru tratarea de diaree şi centezimală. 3. Pentru pruritul agravat
superexcitare nervoasă: infuzie, din ½ – 1 de frig, mai ales al membrelor
linguriţă fructe peste care se toarnă o inferioare: tinctura-mamă, se
cană (200 ml) cu apă în clocot, se administrează în diluţiile de la a 3-a
acoperă şi se lasă 20 minute. Se decimală la a 4-a centezimală. 4. Pentru
strecoară. Se bea conţinutul a 1–2 căni pe gastralgii, flutulenţă gastro-intestinală,
zi, una dimineaţa şi alta seara, înainte de intoleranţă gastrică la carne: tinctura-
culcare, după ce se serveşte masa. 3. mamă, se administrează în diluţiile
Pentru tratarea de scorbut, sângerări centezimale de a 4-a şi a 5-a. acţiunea
interne, anemie, cloroză: extracţie remediului este de scurtă durată, de
apoasă, din părţile aeriene proaspete; aceea trebuie administrat frecvent, în
partea aeriană se recoltează, se taie cazurile acute, din oră în oră (M. Neagu
mărunt şi se pisează sau se dă prin Basarab, 1985).
maşina de tocat; peste părţile mărunţite MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
se toarnă apă fiartă şi răcită cât să le intern. Pentru tratarea de hematurie la
acopere; se amestecă cu o lingură de animale: a) se administrează rădăcină
lemn şi se lasă 3–5 ore pentru a-şi lăsa de dragavei pisată prin breuvaj bucal; b)
principiile active. Se strecoară. Se bea decoct, din 500 g rădăcină la 5 litri de
conţinutul a câte unui pahar de trei ori pe apă. Se fierbe 20 minute. Se lasă la
zi (dimineaţa, prânz, seara), cu 30 minute răcit. Se administrează prin breuvaj
înainte de a mânca. 4. Pentru tratarea bucal (se toarnă pe gât); doza se
durerilor interne: extracţie alcoolică, din stabileşte în funcţie de mărimea
rădăcină pisată. Rădăcina proaspătă sau animalului. Doze mari: animale mari
uscată se pisează, se introduce într-o (bovine, cabaline) 100–150–200 g;
sticlă colorată până la jumătatea ei şi se animale mijlocii (ovine, caprine,
toarnă ţuică până se umple. Se astupă. Se porcine) 30–80–100 g; animale mici
lasă la macerat 7–10 zile. În fiecare zi (pisici, câini) 1–5–15 g. Doze medii:
sticla se agită pentru uniformizarea animale mari 10–20–30 g; animale
concentraţiei. Se strecoară. La nevoie se mijlocii 2–5–10 g; animale mici 0,1–
bea câte 50 ml. Uz extern. Pentru tratarea 0,5–1 g. Uz extern. Pentru tratarea de
bubelor, rănilor şi de pecingine: suc de furunculoză, plăgi putrede, tricofiţie:
frunze sau suc de rădăcini pisate; macerat proaspăt, din rădăcină
frunzele sau rădăcinile proaspete se proaspătă pisată peste care se toarnă apă
pisează şi se stoarce sucul lor pe zona distilată. Se lasă 4–5 ore. Cu extractul
afectată. Se repetă de 2–3 ori pe zi. obţinut se aplică cataplasme locale sau
Fitohomeopatie. Uz intern. 1. Pentru se spală folosindu-se un pansament
iritaţia căilor respiratorii, rinofaringite steril.
acute sau subacute, coriză acută sau
subacută, rinită posterioară acută sau
subacută, laringo-traheită, tuse de iritaţie,
40
DRAGOSTE (Sedum fabaris radix) se recoltează la nevoie şi
fabaria Koch), fam. Crassulariaceae. sunt folosite proaspete.
Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită, COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
întâlnită în locuri pietroase, tufărişuri şi conţine rezine, mucilagii, flavone,
păduri, în regiunea montană; se mai alcaloizi.
numeşte masa raiului. Răspândită în PROPRIETĂŢI
Europa Centrală (montan). FARMACODINAMICE. Medicina
ISTORIC. Planta este cunoscută din populară atribuie plantei proprietăţi
vechime. Ea a fost utilizată de către dezinfectante, antiseptice,
medicina populară pentru înlăturarea antiinflamatorii, cicatrizante, sedative.
durerilor de la băşica udului (vezica Are proprietatea de a distruge
urinară). Z. Panţu, în lucrarea sa Plante microorganismele de pe tegumente şi
cunoscute la poporul român, relatează mucoase, favorizează procesul de
credinţele legate de această plantă vindecare (epitelizare) a rănilor.
privitoare la dragoste, la longevitatea Înlătură inflamaţiile mai ales ale vezicii
omului etc. Numele Sedum provine de la urinare. În unele sate din Subcarpaţii de
cuvântul latinesc sedare = a potoli, cu Curbură, planta este utilizată pentru
referire la frunzele suculente care înlăturarea durerilor de stomac şi vezică
potolesc durerile provocate de răni. urinară.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcini MEDICINĂ UMANĂ.
napiforme. Tulpini erecte, solitare sau FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
mai multe, înalte de 30–60 cm. Frunze tratarea de ulcer gastric, inflamaţii
alterne, alungit lanceolate, glabre, intestinale şi de vezică urinară: a)
albăstrui, dinţate pe margine, cu dinţii frunze proaspete, consumate câte 2–3 de
îndreptaţi înainte, spre bază cuneat trei ori pe zi; b) extracţie apoasă, din
îngustate, cele inferioare peţiolate. Flori frunze proaspete pisate peste care se
purpurii, de tipul 5, grupate în corimb; toarnă apă rece cu aproximativ un
caliciu cu sepale lanceolate, acute, de 2–3 centimetru peste nivelul plantei pisate.
ori mai scurte decât petalele; corolă cu Se lasă 3–4 ore. Se strecoară şi se bea
petale patente, nereflecte, la vârf puţin conţinutul a ½ pahar dimineaţa, prânz
canaliculate; androceu cu stamine interne şi seara, înainte de a mânca cu 30 de
fixate mai sus de baza petalelor; gineceu minute; c) extracţie apoasă din pisarea
cu ovare nesulcate. Înflorire, VI–VII rădăcinilor, peste care se toarnă apă
(VIII). Fructe folicule erecte, roşii sau rece, procedându-se la fel ca mai sus. Se
roze, cu un rostru uşor îndoit în afară. lasă 4 ore, se strecoară. Se bea
conţinutul a ½ pahar dimineaţa, prânz
şi seara, înainte de a mânca. 2. Pentru
tratarea de inflamaţii la vezica urinară:
extracţia alcoolică, din rădăcină pisată
şi pusă într-o sticlă colorată. Peste
rădăcina pusă în ½ din sticla de 1 litru
se adaugă ţuică (rachiu) până se umple.
Se lasă 14 zile. Zilnic sticla se agită
pentru uniformizarea concentraţiei.
După 14 zile se strecoară. Se bea câte
un păhărel înainte de fiecare masă
(dimineaţa, prânz, seara). Uz extern.
RECOLTARE. Frunzele (Sedi Pentru tratarea rănilor: suc de frunze
fabaris folium) se recoltează şi sunt proaspete stoarse pe rană.
folosite proaspete. Rădăcinile (Sedi MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
extern. Pentru tratarea plăgilor cu larve
 41
(plăgi cu viermi): decoct, din părţile Flori lipsite de înveliş floral, cu bracteei
aeriene ale plantei. Planta se fierbe 20–30 uşor falcate, lungi de 0,5 mm; androceu
minute. Se acoperă şi se lasă să se cu antere lungi de 5 mm, la început
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se erecte, apoi îndoite; polenul pe care îl
spală rana folosindu-se un tampon steril, conţine este eliptic, cu multe
după care pe rană se stoarce sucul din verucozităţi mici; gineceu, cu stigmate
frunze pisate. erecte sau uşor răsfrânte, filiforme.
Înflorire, IV–X. Fruct nuculă, aproape
cordat sau ovat.

DRENŢE (Callitriche
palustris L. et Druge), fam.
Callitrichaceae. Plantă anuală până la
perenă, terofită-hemicriptofită, întâlnită
în ape limpezi, puţin adânci, uşor
curgătoare sau stagnante, prin mlaştini,
de la câmpie, până în etajul alpin; se mai
numeşte linte de apă, steaua bălţei,
steluţă, sterie de bălţi; Franc: Étoile
d’eau; Germ: Frühlinges-Wasserstern;
Magh: Lancse, Tavaszi mocsárfü, RECOLTARE. Tulpina şi frunzele
Tavaszi mocsárhur; Rus: Volotnik plantei (Callitricheae herba) se
sesenâi. Răspândită în zona circumpolară recoltează când planta se află în floare.
din Europa, Asia temperată, Africa de Se usucă, într-un singur strat, în poduri
Nord, America de Nord şi de Sud, acoperite cu tablă. Se păstrează în
Groenlanda, Islanda. săculeţ de pânză.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
Antichitate. Numele ei ştiinţific Necunoscută.
Callitriche, provine de la cuvintele PROPRIETĂŢI
greceşti kállos = frumuseţe şi thrix, FARMACODINAMICE. Medicina
trichos = păr, adică păr frumos, cu populară îi atribuie plantei proprietăţi
referire la înfăţişarea unor fire lungi (E. sedative, antiflogistice. Conform
Ţopa, 1953). Din timpuri vechi, plantei i preceptelor populare, diminuează
s-a acordat importanţă de către medicina excitabilitatea nervoasă, înlătură
populară. Decoctul plantei se lua pentru spasmele şi inflamaţiile.
vătămătură (hernie, afecţiuni interne cu MEDICINĂ UMANĂ.
crize acute). Planta mai era folosită la FITOTERAPIE. Uz intern. Empiric,
scăldători pentru vindecarea durerilor de pentru tratarea de afecţiuni interne cu
picioare şi a celor bolnavi de lipitură crize acute şi tulburări psihice: a)
(tulburări psihice cu aspect depresiv) decoct, din plantă proaspătă la 1 litru de
primită din frică ori din dragoste (N. apă. Se fierbe 10 minute. Se lasă să se
Leon, 1903). răcească până la călduţ. Se bea
DESCRIEREA SPECIEI. Plantă cu conţinutul a 1–2 căni pe zi, dimineaţa şi
peri stelaţi. Tulpină lungă de 3–50 cm. seara; b) infuzie, din o lingură plantă
Frunze submerse lineare, cu vârful puţin uscată şi mărunţită peste care se toarnă
crestat, mai întunecate pe faţa superioară; 500 ml apă în clocot. Se acoperă şi se
frunzele natante întotdeauna în rozete, lasă 20–25 minute. Se strecoară. Se bea
spatulate, spre bază îngustate lineare conţinutul a 2 căni pe zi, dimineaţa şi
până la lanceolate. Formele submerse seara. Uz extern. Pentru tratarea
sunt lipsite de flori; cele emerse cu flori. durerilor de picioare şi liniştire
42
nervoasă: decoct, din 500 g plantă obţinut din plantă. Pentru vindecarea
proaspătă la 5 litrii de apă. Se fierbe 30 scrântiturilor şi umflăturilor la mâini şi
minute. Se lasă să se răcească până la cca picioare, se aplica local planta fiartă şi
30o, se adaugă apei de baie. În decoct se apoi se lega cu o pânză. Pentru tratarea
pot ţine numai picioarele. de reumatism, planta se fierbea, zeama
obţinută se adăuga apei de baie, iar cu
plantele fierte se bandaja locul dureros.
Copii slab dezvoltaţi se scăldau în apa
DREŢE (Lysimachia în care se adăuga decoctul plantei, ca să
nummularia L), fam. Primulaceae. Plantă crească şi să se întărească. Planta a fost
erbacee, perenă, chamefită, întâlnită folosită şi pentru procreere. Femeile
frecvent prin poieni, tufişuri, păduri, care doreau să aibă copii fierbeau planta
zăvoaie, depresiuni umede, lunci, malul şi beau zeama. Combaterea frigului se
lacurilor, bălţilor, la câmpie şi regiunea făcea prin fierberea plantei. Decoctul
deluroasă; se mai numeşte afic, banul obţinut se bea de 3 ori pe zi înainte de
popii, coada racului, cosâţă, duminecea, mâncare (V. Butură, 1935, 1979).
duminecuţă, duminiţă, dumitriţă, floare DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină
de lungoare, gălbăjoară, gălbănuşe, repentă, simplă, în patru muchii, glabră,
gălbăşoară, gălbenele, gălbenele de lungă de 10–15 cm, cu rădăcini la
pădure, gălbenioare, gălbinele, greţel, noduri. Frunze rotunde sau eliptice, cu
iarbă de lângoare, iarbă de lungoare, marginile întregi, scurt-peţiolate, opuse.
inima pământului, lungoare, lungorică, Flori galbene, în interior
maţele ghinilor, măghiranul pământului, roşcat-glandulos punctate, solitare,
oloagă, scrintitoare, scrântitură; Engl: prinse la subsuoara frunzelor. Înflorire,
Creeping Jenny; Franc: Monroyére; V–VII. Fruct, capsulă. Seminţe
Germ: Münzkraut, Pfennigkraut, verucoase, negricioase, în trei muchii.
Rundblättriger Gilbweiderich,
Bachbungengekräutig, Laufendes
Gekräutig, Schleppanhingekräutig,
Unegekraidich, Wasserblume,
Zopfgekräutig; Magh: Fillér fü, Lizinka,
Pénzes fü, Pénzlevelü fü; Rus: Verbeinik,
Lugovoi ciai. Răspândită în Europa;
introdusă în America de Nord şi Japonia.
ISTORIC. Plantă cunoscută din
Antichitate. Numele Lysimachia (dată
acestei specii şi altora înrudite) este
menţionat de Plinius cel Bătrân ca fiind RECOLTARE. Părţile aeriene ale
descoperită de Lysimachus, regele plantei (Lysimachiae nummulariae
Traciei. Acest nume se află şi în scrierile herba) se recoltează pe timpul
lui Dioscorides, ca lysimacheios, înfloritului, când este cald şi după ora
indicând o specie din genul Lysimachia. 11. Se usucă în strat subţire, în camere
Dacii o numeau cotiata, cotiătă, cosiaţă bine aerate sau în podurile caselor
(I. Pachia Tatomirescu, 1998). Moşii şi acoperite cu tablă. Se păstrează în
strămoşii noştri au folosit planta în săculeţ de pânză.
scopuri medicinale şi în practici magice. COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta
Cu decoctul plantei se făceau spălături pe conţine taninuri, saponine, flavonozide,
cap contra durerilor şi căderii părului (V. leucoantociani şi acizi fenolici.
Butură, 1935). Tratarea durerilor de dinţi PROPRIETĂŢI
se făcea prin ţinerea în gură a decoctului FARMACODINAMICE. Medicina
populară atribuie plantei proprietăţi
 43
antidiareeice, antidizenterice,
tuberculostatice, antiseptice, cicatrizante,
analgezice, hipotermizante. Conţinutul DROBIŢĂ (Genista
ridicat de tanin acţionează astringent tinctoria L), fam.
asupra proteinelor din conţinutul Fabaceae/Leguminosae. Subarbust
intestinal precipitându-le, intervenind camefit-nanofanerofit, întâlnit prin
favorabil în tratamentul afecţiunilor acute fâneţe, poieni, margini de pădure,
ale intestinului; acţionează inhibant tăieturi de pădure, coaste abrupte
asupra dezvoltării multor germeni, dar însorite, comun de la câmpie, până în
îndeosebi asupra speciei Mycobacterium regiunea montană; se mai numeşte
tuberculosis; favorizează procesul de bobiţel, brabă, brobiuţă, dinitră,
vindecare (epitelizare) a rănilor; suprimă drebsoi, drebuşor, droh, drobişor,
sau diminuă senzaţia de durere; reduce drobiţa boiangiilor, drobşor, drobuşor,
temperatura apărută în timpul febrei. drog, droghiţă, flori galbene, genistră,
Utilizată în tratarea de diaree, dizenterie, ghinistră, ginistră, ginistru, grogană,
tuberculoză, răni, ulcere, febră. grozamă, grozamă mică, grozană,
MEDICINĂ UMANĂ. inistrea, inistru, lemnul bobului,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru schinistră, şinistră; Engl: Dyer’s
tratarea de diaree, dizenterie, greenwood; Franc: Genêt, Genêt des
tuberculoză, ulcer gastro-duodenal, teinturiers; Germ: Färbeginster,
hemoragii gastrointestinale: infuzie, din Farber-Ginster, Wilder Ginster,
1–2 linguriţe plantă uscată şi mărunţită Holzgekräutig, Holzklee, Ginist, Wildes
peste care se toarnă o cană (250 ml) cu Pfefferkraut, Schlipfgekräutig,
apă în clocot. Se lasă acoperită 20 Pfriemenkraut, Schlepkrockt; Magh:
minute. Se strecoară. Se bea conţinutul a Árva rekettye, Festö rekettye,
1–3 căni pe zi după gravitate (dimineaţa, Nyúl-vagy festö rekettye, Sárga festö fü;
prânz, seara), înainte de masă cu cca 30 Rus: Drok krasilnâi; Ucr: Kruteliţe.
minute. 2. Empiric, pentru a stimula Răspândită în Europa, Asia de Sud-Vest.
concepţia (pentru ca femeia să rămână ISTORIC. Planta este cunoscută
gravidă): decoct, din 1–2 linguriţe plantă încă din Antichitate. Genista este nume
mărunţită la o cană de apă (250 ml). Se latin de plantă la Vergilius (70 îHr – 19
fierbe 5 minute. Se lasă acoperită să se îHr). Moşii şi strămoşii noştri au folosit
răcească până la călduţ. Se strecoară. Se planta pentru coloratul firelor în verde
bea seara, cu înghiţituri rare. Uz extern. şi galben. Ei foloseau planta cu flori şi
Pentru tratarea rănilor, ulcerelor frunze pe care o uscau la umbră. Se
varicoase, reumatismului, inflamaţiilor fierbea o zi întreagă în apă îndoită cu
articulare: a) infuzie, din 1–2 linguri borş. În zeama verde obţinută se
plantă uscată mărunţită la o cană cu apă introduceau sculurile şi se lăsau 2 ore,
în clocot. Se lasă acoperită 15–20 minute. apoi se scoteau şi se uscau la soare. Pe
Se strecoară. Se aplică spălături locale alocuri, planta a mai fost folosită în
sau comprese; b) decoct, din 4 linguri de scopuri medicinale contra durerilor de
plantă proaspătă sau uscată bine stomac şi în practici magice.
mărunţită la 1 litru de apă. Se fierbe 5–10 DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină
minute. Se dă la o parte şi se lasă pivotantă. Tulpini erecte sau ascendente,
acoperită 10–15 minute. Se strecoară. Se bogat-ramificate, în formă de mătură,
fac spălături locale sau se pun comprese brăzdate sau muchiate, alipit-păroase
pe locurile dureroase. spre vârf, înalte de 30–60 (100) cm.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz Frunze lanceolate până la eliptice,
intern. Pentru tratarea septicemiei se dă aproape sesile (1–4 cm/4–15 cm),
animalelor erbivore să consume planta ca glabre, ciliate pe margini, verzi-închis,
atare, în stare verde sau uscată.
44
la bază cu 2 stipele subulate. Flori renală; acţionează asupra epiteliului
galbene-aurii, grupate în raceme renal, mărind cantitatea de urină
terminale, uneori ramificate; caliciul, cu eliminată în timp; în caz de constipaţie,
labiul inferior din 3 dinţi, iar cel superior facilitează eliminarea bolurilor fecale
din 2 dinţi, persistent, glabru; corola cu printr-o uşoară purgaţie; stimulează
vexil ovat, carenă obtuză, divizată în secreţia de hormoni tiroidieni;
treimea inferioară; androceu cu tubul diminuează sau înlătură durerile
staminelor adesea concrescut cu reumatice.
unguicula aripilor şi a carenei; gineceul MEDICINĂ UMANĂ.
din ovar sesil, stil şi stigmat glandulos, FITOTERAPIE. Uz intern. Pentru
glabre. Înflorire, VI–VIII. Fruct, păstaie tratarea afecţiunilor hepatice şi ale
liniară (2–4 cm/3–5 mm), glabră. splinei, afecţiunilor renale,
Seminţe rotunde, eliptic-lenticulare. hipotiroidiei, reumatismului: infuzie,
din 1 linguriţă pulbere plantă (frunze şi
flori) peste care se toarnă o cană (250
ml) cu apă în clocot. Se lasă acoperită
10 minute. Se strecoară. Se bea
conţinutul a 1–2 căni pe zi, cu o
jumătate de oră înainte de masă. Uz
extern. Empiric, pentru tratarea
reumatismului: decoct, din 200–300 g
părţi aeriene înflorite şi uscate la 10
litrii apă. Se lasă la fiert 15–20 minute.
Se strecoară şi se pune în apa de baie.
Cu decoctul obţinut se aplică comprese
RECOLTARE. Partea aeriană calde pe locurile dureroase.
înflorită (Genistae tinctoriae herba cum
flos) se recoltează în timpul înfloritului
(VI–VIII), pe timp frumos şi după ora 11.
DROBUŞOR (Isatis
Se usucă la umbră, în strat subţire, de
tinctoria L), fam. Brassicaceae. Plantă
preferat în poduri acoperite cu tablă. Se
erbacee, bienală-perenă, hemicriptofită,
păstrează în saci textili.
întâlnită cu preponderenţă în staţiuni
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Conţine
calde, pe câmpuri ierboase şi pietroase,
substanţe amare, flavonoidice, ulei
lângă drumuri, pe dealuri stâncoase,
volatil, sparteină, citizină, metilcitezină,
cultivată prin grădinile ţărăneşti; se mai
anagirina, luteolină, genistină, mucilagii,
numeşte boiengioaie, boitoriu,
substanţe amare, substanţe minerale.
PROPRIETĂŢI cardamă, cârdamă, drob, droghiţă,
FARMACODINAMICE. Partea aeriană iarbă de zugrăvit, iarbă vopsitoare,
înflorită are utilizări în medicina laba-mâţei, râjnică, şolovârv; Engl:
populară umană. Plantei i se atribuie Woad; Franc: Pastel des teinturiers;
proprietăţi colagoge şi coleretice, Germ: Bergkresse, Färber Waid;
depurative, diuretice, laxative, intervine Magh: Festö csülleng, Festö fü; Rus:
în hipotiroidie, antireumatic. Substanţele Vaida krasilnaia; Ucr: Urâctâ.
active pe care le conţine se consideră că Răspândit în Europa şi Asia.
ele favorizează eliminarea bilei prin ISTORIC. Numele Isatis dat
stimularea contracţiilor vezicii biliare, genului, provine de la grecescul isatis =
stimulează secreţia celulelor hepatice şi netezesc, deoarece planta Isatis a lui
prin aceasta volumul de bilă (fiere) Dioscorides era folosită pentru
secretat; activează procesele de eliminare vindecarea rănilor, adică pentru
a toxinelor pe cale gastrointestinală şi netezirea pielii (E. I. Nyárády, 1955).
 45
Planta este cunoscută din Antichitate. În
Europa, ea a fost cultivată din timpuri
străvechi. Iulius Cezar scria că locuitorii
provinciei romane Britania foloseau
planta pentru vopsitul corpului. Se
pregătea din ea o culoare albastră ca
indigoul. Acest meşteşug a fost înfloritor
în Evul Mediu. Pentru obţinerea vopselei,
frunzele se culegeau înainte de înflorire
şi se pisau, obţinându-se o pastă. Aceasta
se amesteca cu apa şi se lăsa să RECOLTARE. Părţile aeriene
fermenteze. După 14 zile, masa obţinută înflorite ale plantei (Isatisi tinctoriae
se modela sferic şi se punea la uscat, herba cum flos), frunzele (Isatisi
după care se sfărâma şi se frământa în tinctoriae folium) sau florile (Isatisi
apă. Pasta obţinută se lăsa 5 săptămâni să tinctoriae flos) se recoltează pe timp
fermenteze. Din când în când se mai frumos, între orele 10–12. Se usucă la
amesteca conţinutul. Când fermentaţia umbră, în strat subţire. Se păstrează în
înceta complet, se obţinea o pastă pungi de hârtie, iar în cantităţi mari în
verzuie-neagră-brună. Se usca şi era apoi saci textili.
vândută negustorilor. Astăzi se practică COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
vopsirea în galben a fibrelor naturale. Nestudiată. Se cunoaşte că planta
Din timpuri vechi frunzele de drobuşor conţine indican, din care se formează
au fost folosite ca medicament colorantul indigo; isatan, un glucozid şi
antiscorbutic şi pentru vindecarea rănilor. probabil vitamina C, P şi alte vitamine.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină PROPRIETĂŢI
pivotantă. Tulpină înaltă până la 100 FARMACODINAMICE. Medicina
(140) cm, glabră, desfrunzoasă. Frunzele populară îi atribuie plantei proprietăţi
din rozetă alungit-oblanceolate, antiscorbutice, hepato-protectoare,
drept-îngustate în peţiol; cele tulpinale cicatrizante şi antiedematoase. Combate
lipsite de peţiol, spre bază mai mult sau scorbutul; protejează celulele hepatice şi
mai puţin lat-aripate şi auriculate, cele stimulează funcţia lor; favorizează
mijlocii şi superioare amplexicaule, procesul de epitelizare având drept
auriculate. Flori galbene grupate în consecinţă vindecarea rănilor; înlătură
raceme, iar cele adunate într-o paniculă umflăturile (edemele) formate ca
corimbiformă; caliciu din sepale eliptice; urmare a acumulărilor de lichid seros în
corolă din petale alungit-obovate, ţesuturi determinate de afecţiuni ale
atenuate într-o mică unguiculă; androceu inimii şi rinichilor.
din stamine simple, cu glande nectarifere MEDICINĂ UMANĂ.
inelare la bază (cele scurte); gineceu din FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
ovar şi stigmat sesil. Înflorire, V–VII. tratarea scorbutului, icterului: frunze
Fruct, siliculă alungit-eliptică, foarte proaspete, se amestecă bine se înghite
turtită, indehiscentă. Sămânţă sucul rezultat iar restul se aruncă. 2.
gălbuie-bună, alungit-elipsoidală. Pentru tratarea scorbutului, icterului,
edemelor: infuzie, din 1–2 linguriţe
frunze mărunţite peste care se toarnă o
cană (200 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acoperită 10 minute. Se strecoară. Se
bea conţinutul a 1–2 căni pe zi. Uz
extern. Pentru tratarea edemelor,
rănilor: infuzie, din 2–3 linguriţe frunze
uscate mărunţite şi flori peste care se
46
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. numeau arborele moréa, iar duda
Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. móron; la romanii Vergilius (70–19
Se aplică spălături locale şi comprese. îHr), Ovidius (43 îHr – 16 dHr) şi
MEDICINĂ VETERINARĂ. Planta Plinius cel Bătrân (sec. I dHr), numeau
era utilizată în trecut pentru tratarea de arborele morus iar duda morum. Dacii îl
fascioloză (gălbează) a oilor. În unele numeau duódua, dúdua din care mai
zone submontane planta se mai târziu a derivat numele de dud (I.
administrează şi astăzi pentru tratarea de Pachia Tatomirescu, 1998). În ţara
gălbează şi de protecţie hepatică. noastră, sericicultura a început să fie
practicată în secolul al XV-lea în
Transilvania, în care scop s-a trecut la
extinderea culturii dudului alb. În
DUD ALB (Morus alba Banat, între anii 1720–1730, s-a
L), fam. Moraceae. Arbore foios, desfăşurat o adevărată campanie de
megafanerofit până la microfanerofit, plantare a dudului (Deta, Ceacova,
frecvent cultivat în grădini, livezi, vii, Lipova etc), în scopul creşterii viermilor
curţi, pe marginea drumurilor, în de mătase, iar la Timişoara s-a înfiinţat
plantaţii, pentru sericicultură, adeseori o fabrică de mătase cu o secţie de
sălbăticit prin zăvoaie, în regiunea de creştere a viermilor de mătase. În
câmpie, dealuri, Lunca şi Delta Dunării; Moldova, în anul 1845, s-au distribuit
se mai numeşte agud, agud alb, aior, gratuit de către stat şi plantat 60.000
alior, cernice, cirici, ciriciu, dud pletos, puieţi de dud alb. În ţara românească, în
frag, frag cu frăguţe, frag cu fragi anul 1850, s-au pus bazele cercetării
albăne, frăgar, frăgar alb, frăgariu, ştiinţifice a dudului, înfiinţându-se la
iagod, iagud alb, morvar, mur, pomniţar, Pantilimon o pepinieră care a produs
pomniţar cu pomniţe albe, pomniţar cu sute de mii de puieţi şi pomi. După cel
pomniţe galbene, pomiţele, pomiţer, pom de al doilea război mondial s-a trecut la
jitariu, rânză, sarcoji, solc, solcar, cultura intensivă a dudului. În 1970
solcov, solcoviţă, sorcoci, sorcoji, sorcov, România deţinea 320 ha plantaţii, cu
sorcov bălan, şolcoci, şorcoci, şorcoji, deosebire în judeţele Timiş,
şorcov bălai, şovcar, şovcovetră, Caraş-Severin, Arad, Dolj şi Olt (Gr.
şovcoviţă; Engl: White mulberry; Franc: Mihăescu, 1977). Pe glob, dudul ocupă
Mûrier blanc; Germ: Weissner un areal de cultură foarte vast. În
Maulbeerbaum; Magh: Fehére eperfa; Europa şi Asia, limita de nord a culturii
Rus: Tut belâi, Ielkoviţa belaia; Ucr: dudului este considerată între paralele
Morva. Răspândit în China şi cultivat în 55–60o în partea de vest cu longitudinea
ţările europene şi în alte ţări din lume. de 150o şi între paralele 46–50 o în
ISTORIC. Dudul alb este originar partea de est cu longitudinea de 150 o. În
din China. Cultura dudului şi a viermilor sud, se întinde până la paralele 20 o
de mătase era practicată în China cu 3 latitudine estică. În Europa, cel mai
milenii îHr. Din China, dudul a fost bine se dezvoltă la limita paralelei de
introdus în Persia, iar de aici în Europa, 46o, iar în Asia între paralele 30–40 o.
unde se cultiva pentru fructele lui şi România este situată într-o zonă
aspectul lui frumos, iar de la mijlocul favorabilă culturii dudului. Acesta se
secolului al VI-lea dHr, când au fost cultivă în toate zonele, exceptând pe cea
aduse primele ouă de viermi de mătase, alpină şi a pădurilor de conifere. Frunza
dudul s-a cultivat şi pentru frunze care de dud care este folosită cantitativ
reprezenta hrana acestora. În Antichitate, pentru creşterea viermilor de mătase
grecii Aischylos (525–456 îHr) şi diferă după fiecare ţară. Ea este de un
Nikandros (sec. I îHr) privitor la dud ei milion tone în Japonia, reprezentând
 47
39% din producţia mondială, 900.000 t cordiforme, cu marginea serată şi vârful
în China, 24.000 t în India, peste 33.000 ascuţit. Frunzele se culeg fără peţiol.
t în Italia, peste 23.000 t în Bulgaria, Recoltarea are loc la sfârşitul lunii mai
10.000 t în România etc (M. Craiciu, şi în cursul lunii iunie, pe timp însorit,
Eufrosina Craiciu, 1975). Frunzele au după ora 11. Uscarea se face la umbră,
fost folosite în trecut pentru tratarea în strat subţire, în şoproane, poduri,
bolilor de stomac şi ficat, pentru tratarea camere bine aerisite. Uscarea artificială
de diabet, iar extern pentru tratarea la 50–60oC. Scoarţa rădăcinii (Mori
erupţiilor pruriginoase şi supurate, cât şi cortex) se recoltează primăvara, când
pentru ameliorarea durerilor reumatice. începe să circule seva. Se decupează de
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcină pe rădăcinile mai tinere. Se usucă în
pivotant-trasată. Tulpină dreaptă, scurtă, podurile caselor acoperite cu tablă.
groasă, ramificată de la mică înălţime. Uscarea artificială la 30–40 oC. Fructele
Scoarţă brună-cenuşie, cu ritidom (Mori fructus) se recoltează la
timpuriu, cenuşiu-brun, cu crăpături maturitatea deplină şi se folosesc
largi. Lemn cu duramen maro-roşiatic, proaspete.
alburn-îngust, alb-gălbui, raze medulare COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
şi inele anuale vizibile. Coroana Frunzele conţin tanin, acid aspartic,
globulară, rară. Lujerii cenuşii. Mugurii acid folic, acid folinic, arginină,
altern mici. Frunze ovate sau eliptice, butilamină, acizi acetic, propionic,
întregi sau cu 3–5 lobi inegali, marginile izobutiric, aldehide, cetone β-caroten,
neregulat-dinţate, lungi de 6–18 cm, maliat, carbonat de calciu, alte substanţe
vârful acut, baza cordată. Flori unisexuat minerale. Fructele conţin apă, antociani,
monoice (dioice); cele mascule sub formă tanin, acizi organici, glucide (zaharuri
de amenţi cilindrici de 1–2 cm; cele uşor asimilabile), pectine, proteine,
femele în inflorescenţe cu pedunculii vitamine A, B1, B2, C şi P, săruri
foarte scurţi. Înflorire, V. Fructifică minerale (Fe, K, P, Ca). (F. Crăciun, O.
anual. Fructe albe, compuse din Bojor, M. Alexan, 1976).
numeroase achene înconjurate de un TOXICOLOGIE. Consumarea
înveliş cărnos, comestibil, gust dulce, fad. fructelor în exces de către păsări le
provoacă intoxicaţii
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Frunzele au
utilizări terapeutice în medicina umană
şi veterinară. Principiile active din
frunze au proprietăţi astringente,
antidiabetice, alcalinizante, sudorifice.
Precipită proteinele din conţinutul
intestinal şi intervin favorabil în
afecţiunile inflamatorii acute ale
intestinului, au acţiune hemostatică
locală; au acţiune hipoglicemiantă,
diminuează aciditatea gastrică, măresc
RECOLTARE. Frunzele servesc sudoraţia. Frunzele sunt utilizate în
pentru creşterea viermilor de mătase. Ele tratarea de diaree, diabet zaharat,
se culeg la nevoie şi diferenţiat în funcţie gastrite, ulcer gastric şi duodenal.
de destinaţia elementului nutritiv: larve Fructele imature sunt astringente,
de vârste mici, larve de vârste mari etc. antidiareeice. Fructele mature sunt
Frunzele culese sunt date în consum laxative şi antiscorbutice; ele sunt
proaspete. Pentru fitoterapie se culeg utilizate în distrofii ale miocardului şi în
frunzele tinere (Mori folium), mari, combaterea scorbutului. Scoarţa
48
rădăcinii are acţiune purgativă, tenifugă, maturitatea fiziologică, se consumă
determinând evacuarea conţinutului proaspete, imediat după culegere.
intestinal. Este folosită în tratarea de MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
constipaţie şi pentru eliminarea teniei. intern. Pentru tratarea tulburărilor de
Privitor la diabet, frunzele au fost testate metabolism, gastritelor şi
ştiinţific sub formă de infuzie la oamenii gastroenteritelor: a) infuzie, din 5 g
cu glicemie normală, cât şi la frunze uscate şi mărunţite peste care se
hiperglicemici. Ele s-au dovedit un toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă
remediu cu acţiune blândă, scăderile acoperită 30 minute. Se strecoară. Se
nivelului glicemiei ajungând până la lasă la răcit. Se administrează prin
20%. Se recomandă asocierea cu alte breuvaj bucal (se toarnă pe gât); b)
hipoglicemiante (frunze de afin, teci de decoct, din 5 g frunze uscate şi
fasole, ciumărea) pentru însumarea mărunţite la 100 ml apă. Se fierbe 15
acţiunii farmacodinamice. Frunzele intră minute la foc domol. Se lasă la răcit. Se
în compoziţia Ceaiului depurativ strecoară. Se administrează prin breuvaj
(PLAFAR). A fost cercetată acţiunea bucal. Dozele de tratament: animale
decoctului obţinut din frunzele proaspete mari (cabaline, taurine), 20–50–80 g;
de dud alb, în diverse afecţiuni ale animale mijlocii (ovine, caprine,
gâtului constând din tonsilite, faringite porcine), 10–20 g; animale mici (pisici,
(Em. Grigorescu, I. Ciulei, Ursula câini, păsări), 2–5 g.
Stănescu, 1986). În cadrul medicini DUD NEGRU (Morus
veterinare, frunzele sunt folosite în nigra L), fam. Moraceae. Arbore foios,
tulburări de metabolism, gastrite şi cultivat prin grădini, curţi, livezi,
gastroenterite. deseori sălbăticit; se mai numeşte agud,
MEDICINĂ UMANĂ. agud negru, agut negru, aior, alior,
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru cirici, dud, frăgar, frăgar negru,
tratarea de diabet zaharat, de diaree, frăgariu, iagot, iagud negru, module,
gastrită, ulcer gastric şi duodenal: a) module sure, mur, mură, pomniţar cu
infuzie, din 1–2 linguri frunze uscate şi pomniţe negre, sarcoji, şovcar; Engl:
mărunţite peste care se toarnă o cană Black mulberry; Franc: Mûrier noir;
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă Germ: Schwarzer Maulbeerbaum;
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se Magh: Fekete eperfa; Rus: Tut ciornâi,
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi după Tut cernâi. Răspândit în Asia de Vest.
mesele principale sau câte o lingură din ISTORIC. Arborele este originar
oră în oră; b) decoct, din 2 linguri frunze din nordul Persiei, unde este cunoscut
uscate şi mărunţite la o cană (250 ml) cu din Antichitate. De aici a fost adus în
apă rece. Apa se pune peste plantă şi se Europa, unde reprezintă una din cele
lasă 30 de minute, după care se fierbe 2– mai vechi specii cultivate. Dacii îl
3 minute. Se strecoară. Se lasă la răcit numeau modsullama, modullama,
până la călduţ. Se bea conţinutul a 2–3 moduleă, module (I. Pachia
căni pe zi după mese. 2. Pentru tratarea Tatomirescu, 1998). Dioscoride (sec. I)
de constipaţie şi de tenie: decoct, din o considera frunzele de dud negru un
lingură scoarţă uscată şi mărunţită la o remediu obişnuit pentru vindecarea
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute. catarului, ulcerelor şi inflamţiilor
Se acoperă şi se lasă să se răcească până faringelui. Galen considera fructul ca
la călduţ. Se strecoară. Se bea conţinutul astigent când era crud şi laxativ la
a 2 căni pe zi, dimineaţa în cazul maturitate. El considera că principiile
constipaţiei, dimineaţa şi sera în cazul active din frunze că au proprietţi
teniei. 3. Pentru tratarea de distrofie a febrifuge şi de echilibrare a
miocardului: fructe (dude) ajunse la metabolismului. Pliniu cel Bătrân
 49
considera sucul de fructe crude un
adevărat panaceu, servind pentru
înlăturare scaunelor diareice, micşorarea
fluxului menstrual prea abundent şi
sputele sanguinolente. Mugurii erau
folosiţi pentru oprirea oricărui tip de
hemoragie. În România, se află răspândit
în sudul şi sud-estul ţării. Frunzele
acestei specii nu este consumată de
viermii de mătase, datorită frunzei sale
scabre, bogate în celuloză. scoarţa a fost
utilizată la noi. Prin secolul al XVI-lea RECOLTARE. Frunzele (Mori
scoarţa a fost utilizată la noi pentru folium) se recoltează fără peţiol, prin
combaterea viermilor intestinali. Se lunile mai – iunie. Recoltarea se face pe
folosea scoarţă de ramuri tinere. Aceasta vreme frumoasă, după orele 11. Se
se fierbea în apă, se îndulcea cu miere şi usucă în strat subţire, la umbră, în
se da bolnavului să bea dimineaţa pe poduri acoperite cu tablă, şoproane,
nemâncate. Se bea o cantitate, iar cca camere bine aerisite. Uscarea artificială
după 2 ore se mai bea o cantitate. Mai la 50–60oC. Scoarţa de pe ramurile
târziu, siropul de dude a fost folosit tinere se recoltează primăvara. Se usucă
pentru tratarea de gâlci (amigdalită). la soare sau în podurile caselor
Lichidul pentru gargară se pregătea acoperite cu tablă.
astfel: se lua o bucăţică de piatră acră de COMPOZIŢIE CHIMICĂ.
mărimea unui bob de porumb şi se punea Frunzele conţin tanin, acid aspartic,
la dizolvat într-un pahar cu apă. Când acid folic, acid folinic, arginină,
dizolvarea era completă, se adăuga o butilamină, acizi acetic, propionic,
ceşcuţă de sirop preparat din dude. Cu izobutiric, aldehide, cetone β-caroten,
acest produs se făcea de 5–7 ori gargară maliat, carbonat de calciu, alte substanţe
pe zi. minerale. Fructele conţin apă, antociani,
DESCRIEREA SPECIEI. Tulpină tanin, acizi organici, glucide, pectine,
înaltă până la 10 m. Scoarţa vitamina C, provitamina A, săruri
brună-cenuşie, cu ritidom brăzdat. minerale (F. Crăciun, O. Bojor, M.
Coroană deasă, largă. Lujerii uşor Alexan, 1976).
pubescenţi. Muguri de 5–9 mm lungime, PROPRIETĂŢI
cu 3–5 solzi. Frunze lat-ovate, cu FARMACODINAMICE. Frunzele au
marginile neregulat-adânc-serate, baza utilizări terapeutice în medicina umană
profund-cordată, relativ groase, pe faţă şi veterinară. Principiile active din
scabre, pe dos, mai ales pe nervuri frunze au proprietăţi astringente,
pubescente cu peri moi, peţiol scurt. Flori antidiabetice, alcalinizante, sudorifice.
unisexuat-dioice. Înflorire, V. Fructe cu Precipită proteinele din conţinutul
sincarp purpuriu-întunecat, până la intestinal şi intervin favorabil în
negru, şi gust dulce-acrişor. afecţiunile inflamatorii acute ale
intestinului, au acţiune hemostatică
locală; au acţiune hipoglicemiantă,
diminuează aciditatea gastrică, măresc
sudoraţia. Frunzele sunt utilizate în
tratarea de diaree, diabet zaharat,
gastrite, ulcer gastric şi duodenal.
Fructele imature sunt astringente,
antidiareeice. Fructele mature sunt
laxative şi antiscorbutice; ele sunt
50
utilizate în distrofii ale miocardului şi în teniei. 3. Pentru tratarea de distrofie a
combaterea scorbutului. Scoarţa miocardului: fructe (dude) ajunse la
ramurilor tinere are acţiune purgativă, maturitatea fiziologică, se consumă
tenifugă, determinând evacuarea teniei proaspete, imediat după culegere. Uz
împreună cu conţinutul intestinal. Este extern. Pentru tratarea de amigdalite,
folosită în tratarea de constipaţie şi anghină difterică: sirop de fructe.
pentru eliminarea teniei. Privitor la Dudele se terciuiesc şi i se stoarce
diabet, frunzele au fost testate ştiinţific zeama printr-un tifon. Sucul obţinut se
sub formă de infuzie la oamenii cu fierbe cu o cantitate îndoită de zahăr.
glicemie normală, cât şi la Siropul obţinut se face gargară.
hiperglicemici. Ele s-au dovedit un Gemoterapie . Uz intern.1. Pentru
remediu cu acţiune blândă, scăderile tratarea diabetului subclinic,
nivelului glicemiei ajungând până la afecţiunilor inflamatorii ale căilor
20%. Se recomandă asocierea cu alte respiratorii cu componentă bacteriană şi
hipoglicemiante (frunze de afin, teci de virală: macerat glicero-hidro-alcoolic 1
fasole, ciumărea) pentru însumarea DH din muguri proaspeţi de dud negru
acţiunii farmacodinamice. Frunzele intră (Morus nigra). Se iau 50 picături, de 2-
în compoziţia Ceaiului depurativ 3 ori pe zi, în puţină apă, înainte de
(PLAFAR). A fost cercetată acţiunea mese. 2. Pentru tratarea altor boli:
decoctului obţinut din frunzele proaspete maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH
de dud negru, în diverse afecţiuni ale din muguri proaspeţi de dud negru
gâtului constând din tonsilite, faringite (Morus nigra), se asociază cu alte
(Em. Grigorescu, I. Ciulei, Ursula macerate: maceratele glicero-hidro-
Stănescu, 1986). În cadrul medicini alcoolice 1 DH de muguri proaspeţi de
veterinare, frunzele sunt folosite în jugastru (Acer campestre), mugurilor
tulburări de metabolism, gastrite şi proaspeţi de măslin (Olea europaea) şi
gastroenterite. mugurilor proaspeţi de nuc (Juglans
MEDICINĂ UMANĂ. regia), pentru diabetul noninsulino-
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru dependent; maceratul glicero-hidro-
tratarea de diabet zaharat, de diaree, alcoolic 1 DH, din mlădiţe proaspete de
gastrită, ulcer gastric şi duodenal: a) afin (Vaccinium myrtillus), pentru
infuzie, din 1–2 linguri frunze uscate şi complicaţii vasculare ale diabetului şi
mărunţite peste care se toarnă o cană hemoragii retiniene la diabetici; cu
(250 ml) cu apă în clocot. Se lasă maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
acoperită 15–20 minute. Se strecoară. Se din muguri proaspeţi de smochin (Ficus
bea conţinutul a 2–3 căni pe zi după carica). În toate cazurile amintite se iau
mesele principale sau câte o lingură din 50-70 picături, o dată pe zi, cu 15
oră în oră; b) decoct, din 2 linguri frunze minute înainte de masă. 3. Pentru
uscate şi mărunţite la o cană (250 ml) cu tratarea astmului-dispnee, tusei spastice
apă rece. Apa se pune peste plantă şi se cu dificultăţi de expectoraţie, edemelor,
lasă 30 de minute, după care se fierbe 2– oliguriei, traumatismelor şi contuziilor:
3 minute. Se strecoară. Se lasă la răcit maceratul glicero-hidro-alcoolic 1 DH,
până la călduţ. Se bea conţinutul a 2–3 din scoarţa proaspătă a rădăcinilor
căni pe zi după mese. 2. Pentru tratarea tinere de dud negru (Morus nigra). Se
de constipaţie şi de tenie: decoct, din o iau 30-50 picături, de 2-3 ori pe zi, în
lingură scoarţă uscată şi mărunţită la o puţină apă înainte de masă (F.
cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute. Piterà,2000).
Se acoperă şi se lasă să se răcească până MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
la călduţ. Se strecoară. Se bea conţinutul intern. Pentru tratarea tulburărilor de
a 2 căni pe zi, dimineaţa în cazul metabolism, gastritelor şi
constipaţiei, dimineaţa şi sera în cazul
 51
gastroenteritelor: a) infuzie, din 5 g durerile de cap (V. Butură, 1933). În
frunze uscate şi mărunţite peste care se alte părţi din ţară, pentru tratarea
toarnă 100 ml apă în clocot. Se lasă abceselor de măsele, decoctul plantei, o
acoperită 30 minute. Se strecoară. Se lasă parte din el se bea, iar o altă parte se
la răcit. Se administrează prin breuvaj ţinea în gură, după care tot cu decoct se
bucal (se toarnă pe gât); b) decoct, din 5 clătea de mai multe ori. Ceaiul se lua
g frunze uscate şi mărunţite la 100 ml contra durerilor de piept şi a frigurilor
apă. Se fierbe 15 minute la foc domol. Se (malarie). Pentru combaterea frigurilor,
lasă la răcit. Se strecoară. Se procedeul de pregătire a tratamentelor
administrează prin breuvaj bucal. Dozele era diferit. În unele părţi, dumbăţul se
de tratament: animale mari (cabaline, fierbea cu floarea-soarelui şi se bea, în
taurine), 20–50–80 g; animale mijlocii alte părţi, dumbăţul se pisa împreună cu
(ovine, caprine, porcine), 10–20 g; coada-şoricelului, se puneau la macerat
animale mici (pisici, câini, păsări), 2–5 g. într-o sticlă cu vin şi la nevoie se bea.
DESCRIEREA SPECIEI. Rădăcina
principală formează stoloni subterani
DUMBĂŢ (Teucrium din care se emit, la noduri rădăcini şi
chamaedrys L), fam. tulpini subţiri. Tulpini adesea roşcate,
Lamiaceae/Labiatae. Plantă culcate sau erecte, lungi până la 30 de
subfrutescentă, perenă, camefită, întâlnită cm, simple sau ramificate, păroase.
frecvent din zona de stepă, până în zona Frunze ovate, alipit-păroase, crenate pe
montană (etajul fagului), pe coaste margine, scurt-peţiolate. Flori
ierboase, pietroase, tufărişuri, margini de roşii-purpurii, grupate în raceme
păduri însorite; se mai numeşte terminale, adesea unilaterale; caliciu
buruiana-fetei, buruiana-omizii, tubulos-campanulat, păros, uneori
buruiană de friguri, buruiană de glandulos-punctat, de multe ori colorat
spulberări, busuiocul-calului, dembeţ, în roşu-violaceu, terminat cu 5 dinţi;
dumbăţ de câmp, dumbeţ de câmp, hină, corolă tubuloasă, cu labiul superior
iarba smizii, iarbă smidă, iarbă smiză, redus la 2 dinţi; androceu cu stamine
jugărel, sclipăţ, sclipeţi, scânteiuţă, exerte; gineceu cu inel nectarifer la baza
spulberătură, sudoarea-calului; Germ: ovarului. Înflorire, VI–IX. Fructe,
Edelgamander, Ruhrwurzel; Magh: nucule ovoide, lucioase, fin reticulate.
Gamanderfü, Sarlósfü, Sarlós gamandor,
Tarorja, Zsuzsánka; Rus: Dibrovnic
obâknovennâi; Ucr: Cesnociok.
Răspândit în Europa, vestul Asiei şi
nordul Africii.
ISTORIC. Planta este cunoscută din
Antichitate. Numele genului Teucrium,
este dedicat lui Teucer (Teucrus), regele
Troiei, căruia i se atribuie descoperirea
proprietăţilor medicinale ale acestor
plante. Moşii şi strămoşii noştri au
cunoscut şi au folosit această plantă RECOLTARE. Părţile aeriene ale
pentru tratarea diferitelor boli. În satele plantei (Teucrii chamaedros herba) se
din Munţii Apuseni, planta era folosită la recoltează în timpul înfloritului, prin
tratarea durerilor de cap provenite din tăierea plantei aproape de la bază. Se
răceală, din frig. Se făcea un decoct, se usucă la umbră, în poduri acoperite cu
puneau comprese pe frunte şi se turnau tablă sau în încăperi aerisite, în strat
câteva picături în urechi ca să potolească
52
subţire sau sub formă de buchete legate tratarea ulceraţiilor tegumentare, mai
cu aţă şi agăţate. ales acelor care apar pe picioare. Se fac
COMPOZIŢIE CHIMICĂ. Planta spălături locale, folosindu-se un tampon
conţine uleiuri volatile, principii amare, de vată.
taninuri, săruri minerale.
PROPRIETĂŢI
FARMACODINAMICE. Părţile aeriene DUMBRAVNIC
ale plantei sunt utilizate în medicina (Melittis melissophyllum L), fam.
umană tradiţională. Principiile active Lamiaceae/Labiatae. Plantă erbacee,
acţionează ca tonic amar, excitant gastric, perenă, hemicriptofită, cu miros plăcut,
febrifug, stomahic, antiseptic, întâlnită prin păduri şi tufărişuri, din
spasmolitic, antihelmintic, coleretic şi regiunea dealurilor şi cea montană
colagog. Intervine favorabil în mărirea inferioară, uneori până la 1.200 m
secreţiei biliare, stimulează contracţia altitudine; se mai numeşte avrămească,
vezicii biliare, provocând evacuarea bilei bribonic, dobrişor, dobromnic,
în intestin, îmbunătăţeşte activitatea dobronic, dobronică, dobrovnic,
digestivă a stomacului, măreşte secreţia dobrovnică, docrovnică, drâmbovnic,
salivei, a sucurilor gastrice şi intestinale dubrajnic, dubravnic, dumblamnic,
provocând o mărire a apetitului, suprimă dumbrajnic, dumbrahnic, dumbrainic,
spasmele, provoacă eliminarea viermilor dumbravnică, dumbravăn, hărmească,
intestinali. Utilizată pentru stimularea iarba albinei, iarba albinelor, iarba
poftei de mâncare, tratarea bronşitelor ciutei, ibavnic, priboinic, sulcină de
cronice, gutei, inflamaţiilor prostatei, pus printre straie, todoruşă, umbranic;
afecţiunilor mucoasei stomacale, atoniei Engl: Bastard balm; Franc: Mélisse de
gastrice, febrei intermitente, stărilor bois; Germ: Immenblume, Immenblatt;
gripale la bătrâni, reumatismului şi ca Magh: Dobronika, Erdei méhfü, Méhfü,
antiseptic intestinal. Méhvirág; Rus: Cadilo melissolustnoe.
MEDICINĂ UMANĂ. Răspândită în Europa.
FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru ISTORIC. Planta este cunoscută
tratarea bronşitelor cronice, inflamării din Antichitate. Dacii o numeau
prostatei, afecţiunilor mucoasei stomacale abianela, albinel, abiano, teúdila,
şi intestinale (gastroenterite), atoniei teudirea (I. Pachia Tatomirescu, 1998).
gastrice, stimularea poftei de mâncare, Numele genului Melittis provine de la
boli hepatice, febrei intermitente, stări cuvântul grecesc melitta = albină, cu
gripale la bătrâni, reumatism, combaterea aluzie la proprietăţile melifere ale
sterilităţi la femei: infuzie, din 1–2 acestei plante (I. Grinţescu, 1961). În
linguriţe pulbere plantă peste care se galenoterapia veche ceaiul de
toarnă o cană (250 ml) cu apă în clocot. dumbravnic (Folia Melissae turcicae)
Apa dată în clocot se toarnă peste plantă era folosit ca diuretic, iar cu fiertura din
într-o cană. Se lasă acoperită 15 minute. frunze se vindecau rănile şi ulcerele
Se strecoară. Se bea conţinutul a 2–3 căni varicoase. În satele din Munţii Apuseni,
pe zi. 2. Ca tonic gastric: pulbere plantă, ceaiul din dumbravnic, în amestec cu
se iau câte 1–2 vârfuri de cuţit înainte de ţintaură numită şi potroacă
a mânca. 3. Pentru stimularea secreţiilor (Centaurium erythraea), se folosea
gastrice şi stimularea digestiei: sirop, contra durerilor de stomac. Prin alte
pregătit din extract plantă şi zahăr. locuri planta se fierbea şi se aplica
Proporţiile sunt egale. Se fierbe până la bolnavilor de mătrice (colici intestinale,
consistenţa siropoasă. Se bea conţinutul dureri reumatice, varice), iar din
unui pahar pregătit cu apă minerală. Uz frunzele uscate se făceau ţigări pe care
extern. Utilizată empiric în zona Vălenii le fumau bolnavii de cel perit (sifilis)
de Munte, sub formă de decoct, pentru
 53
(N. Leon, 1903). Se mai practica pisarea Se pare că inhibă dezvoltarea
plantei şi plămădirea ei în rachiu; se colibacililor. Empiric, se utilizează în
ţinea la macerat 14 zile şi apoi se lua de 3 tratarea herniei, paraliziilor, cefaleei,
ori pe zi câte un păhăruţ, pentru durerilor de stomac, colicilor
vătămătură (hernie, afecţiuni interne cu intestinale, afecţiunilor urinare,
crize acute). Ceaiul din tulpinile florifere astmului, amigdalitei, ulceraţiile greu
şi petalele de trandafir alb se lua pentru vindecabile, plăgilor greu vindecabile.
năduşeală (transpiraţia). Planta a fost MEDICINĂ UMANĂ.
folosită şi în medicina populară FITOTERAPIE. Uz intern. 1. Pentru
veterinară. Când vacilor li se umfla combaterea stărilor de nelinişte, teamă,
ugerul şi li se strica laptele, planta se însoţite de palpitaţii şi insomnii
fierbea şi cu zeama obţinută se spălau (anxietate), stimularea somnului şi ca
sfârcurile ugerului şi apoi ugerul (V. antiseptic al căilor urinare: infuzie, din
Butură, 1979). 1 linguriţă pulbere plantă peste care se
DESCRIEREA SPECIEI. Rizom toarnă 100 ml apă în clocot (o jumătate
scurt şi ramificat din care pornesc de cană). Se lasă acoperită 15–20
rădăcini adventive. Tulpină erectă, minute. Se strecoară. Se bea seara
patrunghiulară, neramificată, păroasă, înainte de culcare. 2. Pentru tratarea
înaltă până la 1 m, obişnuit între 20–60 paraliziilor şi parezelor nervilor
cm. Frunze ovat-cordate, cu marginea periferici: infuzie, din 1–2 linguriţe
dinţată, pe faţa inferioară cu peri (mai frunze uscate şi mărunţite peste care se
ales în lungul nervurilor), peţiolate, toarnă o cană (200 ml) cu apă în clocot.
opuse. Flori purpurii, roz, rar albe, cu Se lasă acoperită 15 minute. Se
corolă bilabiată, tubuloasă. Înflorire, V– strecoară. Se bea conţinutul a 2 căni pe
VI. Fructe, nucule obovate de 4–5 mm, zi. Uz extern. 1. Pentru tratarea flebitei:
trunchiate, pubescente la vârf. decoct, din 2 linguriţe (10 g) plantă
uscată şi mărunţită la 100 ml apă. Se
fierbe 10 minute. Se strecoară. Se aplică
comprese locale. Anticoagulant.
Combate emboliile. 2. Ca adjuvant în
paralizii şi pareze ale nervilor periferici:
a) decoct, din 2 linguri plantă mărunţită
la 1 litru de apă. Se fierbe 10 minute. Se
strecoară. Se aplică de două ori pe zi
comprese calde pe locurile afectate; b)
decoct, din 500–1.000 g plantă la 10
litrii de apă. Se fierbe 30 de minute. Se
RECOLTARE. Frunzele (Melissae strecoară. Se adaugă apei de baie în
turcicae folium sau mai nou Melittisae cadă sau vană. Baia durează 20–30
folium) se recoltează în timpul minute. 3. Pentru tratarea herniei: a)
înfloritului, pe timp frumos, după orele cataplasme, din planta pisată bine, se
11. Se usucă la umbră, în strat subţire, de pun pe locul afectat şi se bandajează; b)
preferat în podurile caselor acoperite cu decoct, din 50 g plantă la 500 ml apă.
tablă. Se păstrează în saci textili sau Se fierbe 20 minute. Se lasă să se
săculeţ textili. răcească până la călduţ şi se aplică local
PROPRIETĂŢI un tifon îmbibat cu soluţia obţinută.
FARMACODINAMICE. Planta este Planta este un bun somnifer pentru
folosită de medicina umană şi veterinară copii, bătrâni şi bolnavi. 4. Pentru
tradiţională. Cercetări preliminare au înlăturarea insomniilor: infuzie, din o
evidenţiat efecte antiseptice şi diuretice. linguriţă frunze uscate şi mărunţite
peste care se toarnă o jumătate cană
54
(100 ml) cu apă în clocot. Se lasă
acoperită 20 de minute. Se strecoară. Se
bea seara înainte de culcare. Planta este
un bun somnifer pentru copii, bătrâni şi
bolnavi.
MEDICINĂ VETERINARĂ. Uz
extern. Pentru tratarea edemului mamar,
mamitei: decoct, din 4 linguri frunze
uscate şi mărunţite la 500 ml apă. Se
fierbe 15–20 de minute. Se strecoară. Se
răceşte până la călduţ. Se spală ugerul.
Efect antiseptic, cicatrizant,
anticoagulant.