Test9
1) La intersecţiile fără marcaje, conducătorii auto care vor să circule pe direcţia înainte vor ocupa:
a. rândul din stânga;
b. rândul din dreapta;
c. oricare dintre rânduri.
2)În timp ce conduceţi un autoturism, aveţi voie să efectuaţi manevra de depăşire a unui autobuz oprit în
staţie pentru urcarea şi coborârea călătorilor?
a. da;
b. da, numai dacă lăţimea drumului public este mai mare de 6 m;
c. nu, în acest caz depăşirea este interzisă.
3) În care dintre situaţii este interzisă schimbarea direcţiei de mers spre stânga?
a. când conducătorul de vehicul este încadrat pe banda din dreapta;
b. când drumul pe care urmează să se intre este semnalizat cu indicatorul „Circulaţia interzisă în ambele
sensuri”;
c. când strada pe care urmează să se intre este semnalizată cu indicatorul „Drum fără ieşire”.
4) Viteza se reduce la semnalul:
a. personalului autorizat din zona lucrărilor drumului public;
b. agentului de cale ferată;
c. poliţistului de frontieră.
5) . Viteza se va reduce obligatoriu:
A. la trecerile pentru pietoni;
B. la semnalul poliţistului de frontieră;
C. la întâlnirea indicatorului „Cedează trecerea”.
6) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în mod intenţionat, a indicatoarelor,
semafoarelor, amenajărilor rutiere se pedepseşte astfel:
a. cu amendă contravenţională şi puncte de penalizare;
b. penal;
c. cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
7) Certificatul de înmatriculare se reţine:
a. dacă sistemul de frânare este defect;
b. dacă pneurile nu sunt umflate la presiunea minimă admisă;
c. dacă sistemul de închidere centralizatţ a uşilor este defect.
8) Cum procedaţi în cazul unui accidentat care are puls, dar nu respiră?
a. îi faceţi o resuscitare cardio-respiratorie;
b. îi daţi câteva palme peste faţă, până îşi revine;
c. începeţi respiraţia artificială.
9) Ce reprezintă simbolurile EURO I, EURO II, EURO III şi EURO IV?
a. caracteristicile tehnice de provenienţă a unor vehicule din Uniunea Europeană;
b. standardele de poluare din Uniunea Europeană;
c. încadrarea autovehiculelor în diferite norme de consum
10) Ce obligaţii aveţi dacă întâlniţi un vehicul cu semnalele speciale de avertizare luminoase de culoare
albastră în funcţiune?
a. nicio obligaţie, deoarece semnalul albastru se adresează coloanelor în mişcare;
b. opriţi cât mai aproape de marginea drumului;
c. acordaţi prioritate vehiculului de mai sus.
25
11) Aveþi obligaţia de a opri imediat autovehiculul la semnalele adresate de:
a. ofiţerii sau subofiţerii Jandarmeriei Române;
b. poliţiştii comunitari;
c. agenţii de cale ferată, la trecerile la nivel.
12)Un vehicul are luminile de avarie aprinse. Ce trebuie să aveţi în vedere?
a. vehiculul va vira la dreapta sau la stânga;
b. vehiculul este parcat;
c. vehiculul a rămas în pană sau este remorcat.
13) În care dintre situaţii se reţine certificatul de înmatriculare sau înregistrare?
a. când inspecţia tehnică periodică a expirat;
b. dacă zgomotul în mers sau staţionare depăşeşte limita legală admisă;
c. când motorul emite noxe poluante peste limitele legale admise.
14)Dacă autovehiculul pe care îl conduceţi rămâne imobilizat pe calea ferată, aveţi următoarea obligaţie:
a. să scoateţi imediat pasagerii din vehicul şi să eliberaţi platforma căii ferate sau, când nu este posibil, să
semnalizaţi prezenţa vehiculului cu orice mijloc adecvat;
b. să anunţaţi poliţia;
c. să porniţi autovehiculul prin orice mijloace.
15) Cum procedaţi în cazul în care aveţi o defecţiune la sistemul de rulare pe autostradă?
a. părăsiţi carosabilul în timp ce rulează autovehiculul, opriţi pe banda de urgenţă şi îl semnalizaţi;
b. aprindeţi luminile de poziţie;
c. aprindeţi proiectoarele.
16) Cum trebuie să procedaţi atunci când un autobuz şcolar opreşte cu luminile de avarie aprinse?
a. luminile intermitente de avertizare ale autobuzelor şcolare vă obligă să opriţi;
b. circulaţi cu atenţie sporită;
c. nu aveţi nicio obligaţie.
17) Ce cauze determină poluarea mediului ambiant de către autovehicule?
a. rularea cu viteză redusă, fără motiv;
b. arderea incompletă şi defectuoasă a combustibilului;
c. defectarea filtrului de benzină sau motorină.
18) Pentru a folosi telefonul mobil, atunci când nu aveţi un sistem de tip „mâini libere“:
a. opriţi pe banda de staţionare;
b. opriţi în parcarea din zona complexului de servicii;
c. telefonul poate fi folosit fărţ restricţii.
19) Semnalele date dintr-un autovehicul al poliţiei, care însoţeşte o coloană oficială de vehicule, prin
folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi luminoasă, obligă la:
a. părăsirea drumului pe prima stradă la dreapta;
b. oprirea, de îndată, în afara părţii carosabile sau cât mai aproape de bordură ori acostament, până la
trecerea coloanei;
c. reducerea vitezei şi deplasarea cât mai aproape de bordură sau acostament
26
20) Ce obligaţii îi revin conducătorului auto când constată, noaptea, că lumina farurilor nu se mai aprinde?
a. să folosească luminile de poziţie până ajunge într-un loc de parcare unde poate remedia defecţiunea;
b. să asigure funcţionarea cel puţin a luminii de întâlnire din stânga a autovehiculului şi a unei lumini de
poziţie din spate;
c. să circule cu atenţie până la primul service auto.
21) În ce situaţii se interzice circulaţia autoturismelor pe drumurile publice?
a. când nu au montate faruri de ceaţă;
b. când motorul emite noxe peste limita legală;
c. când nu sunt echipate cu cârlig pentru remorcare.
22) Semnificaţia unui indicator rutier, instalat deasupra unei benzi de circulaţie, este valabilă:
a. numai pentru circulaţia rutieră care se desfăşoară în tunele;
b. numai pentru banda deasupra căreia este instalat;
c. pentru toată lăţimea părţii carosabile.
23) În care dintre situaţii sunteţi obligat să reduceţi viteza?
a. la trecerea la nivel cu calea ferată curentă cu bariere;
b. la trecerea la nivel cu calea ferată curentă fără bariere;
c. la trecerea la nivel cu calea ferată curentă industrială.
24) În care dintre situaţii este permisă depăşirea?
a. în intersecţia semnalizată cu indicatoare de prioritate;
b. în intersecţia dirijată prin semnale luminoase;
c. în intersecţia dirijată prin semnale ale poliţistului.
25)În care dintre situaţii oprirea este interzisă?
a. în zona de acţiune a indicatorului care interzice depăşirea;
b. pe străzile unde circulaţia se desfăşoară în sens unic;
c. în dreptul altui vehicul care se află oprit, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule
venind din sensuri opuse
26) Conducătorilor de vehicule le este interzis:
a. să lase volanul liber;
b. să claxoneze;
c. să aplice afişe şi reclame publicitare pe parbriz, pe lunetă sau pe geamurile laterale.
27